Julia Roberts zimbeste pt 1,5 mil dolari in noua reclama Lavazza.
suma e via Time, reclama e simpa pur si simplu…:)
Carver’s
Imi place Raymond Carver si, daca sunteti cititori fideli ai acestui blog, ati aflat asta deja.
cind cineva vrea sa se apuce de scris, primul lucru pe care-l spun e: “ai citit Carver?”
are legatura cu constructia scrierilor lui, cum poate sa creeze tensiune din nimic si cum poate sa ramina minimalist in povesti cu subiecte mari.
am de citeva zile bune fotografia asta, dar nu stiu de ce n-am postat-o aici.
e facuta de un prieten care lucreaza la un roman; prieten pe care l-am intrebat, cind mi-a zis ce vrea sa scrie: “l-ai citit pe Carver?”
ocazie cu care l-a si descoperit.
jurnal de intern sezonul 2, Irina Tacu -ep 3
saptamina care a trecut a fost cea de predare a revistei, asa ca in redactie a fost agitatie.
in plus, pentru ca avem un proiect special, a trebuit sa ne coordonam si sa impartim fortele de munca pe doua fronturi: redactie si SOS Satele Copiilor la decorat de braduti.
Irina, interna Tabu, a parcurs cite putin din fiecare etapa. iata cum s-a vazut saptamina din perspectiva ei.
(btw, are o tema restanta, cu descrierea unui eveniment la care a fost:) scriu aici ca sa se mobilizeze mai tare desi stiu ca a avut scoala si teme multe si de aia a intirziat cu lectiile noastre)
În săptămâna a treia (săptămâna de predare) mi-am lăsat şi eu câteva amprente – mici, mici de tot – asupra revistei.
În afară de faptul că am participat la corectura revistei, am şi scris câteva cuvinte pentru ultimul număr. Când am intrat luni în redacţie, Cristina mi-a spus că o să scriu câteva semnale. Nu am înţeles la început despre ce era vorba, dar am aflat de la Alexandra, „identitatea” Tabu pe reţelele sociale. „Semnale” se numeşte o secţiune de două-trei pagini de pe la sfârşitul revistei care conţine texte scurte despre noutăţi… de tot felul. Am scris şi eu două şi… or fi ele scurte, dar tot trebuie să le scrii cu atenţie, să ştergi, să adaugi, să citeşti din nou, să rescrii până într-un punct în care chiar sună bine în întregime.
Săptămâna s-a terminat cu o zi de „muncă fizică”. Vineri parcă m-am întors puţin în timp pentru orele de lucru manual şi m-am întors de acolo plină de sclipici. Împreună cu Andreea, Ina, Irina şi Alexandra, am fost la Asociaţia SOS Satele Copiilor (pe Calea Floreasca, 165, deşi era mai uşor să recunoşti locul după poarta mare, în stil maramureşean), unde am decorat brăduţii ce vor servi drept insert pentru Tabu-urile de decembrie-ianuarie. Şi copiii au lucrat cot la cot cu noi, evident. Ne-am umplut împreună de (sc)lipici, am pus la cale cele mai frumoase modele de brăduţi şi am şi stat de vorbă în acelaşi timp. M-a amuzat şi m-a impresionat totodată faptul că, deşi mă simţeam şi eu un copil ca toţi cei de acolo, ei îmi spuneau respectuos „doamna” şi erau gata să asculte de mine.
Săptămâna aceasta nu am avut peripeţii deosebite şi nici nu m-am mai rătăcit. Şi am cunoscut şi nişte copii absolut simpatici care au decorat nişte brăduţi geniali pe care îi veţi găsi în Tabu. Vedeţi, un motiv în plus ca să căutaţi revista în magazine. ☺
Irina Tacu, 22 nov
Incognito & In nici un chip
Incognito
de multe ori mi-am dorit
sa-mi pun peruca si ochelari de soare
sa nu ma recunoasca nimeni
apoi sa stau intr-o vitrina
nemiscat
ca un manechin
peste care oamenii
sa-si plimbe aceeasi privire
cu care descopera
la capatul unui mormint proaspat
o piatra funerara
pe care nu scrie
nimic
In nici un chip
uneori
aprindem o luminare
cum fac indragostitii
cind se lasa intunericul
si nu-si mai gasesc
in nici un chip
cuvintele
*
de o luna tot vreau sa scriu despre cartea de poezie a lui Robert Serban, Moartea parafina.
am primit-o la redactie si, desi nu obisnuiesc sa citesc poezie, am parcurs-o dintr-o coperta in alta.
multe dintre poezii mi-au placut tare si mi-am promis ca scriu aici despre poet si cartea lui.
cei mai educati decit mine in ale poeziei mi-au spus ca Robert Serban e un poet cunoscut si foarte premiat. imi cer scuze pentru ignoranta, nu mai am de foarte multa vreme disciplina de a citi poezie
dar imi place tare simplitatea si minimalismul cu care spune lucruri grele-importante-adinci:)
Sa ma prezint putin
vin dintr-o tara
in care crucile
nu fac
niciodata
paianjeni
la
subtiori
*
(ma rog, ma opresc aici, ca sa nu transcriu jumatate din carte si sa ma acuze editura Cartea Romaneasca de piratare:) )
internship la tabu, sezonul 2, episodul 2
Irina a intrat in piine ca intern la Tabu si a vazut cat de important e sa stii sa-ti manageruiesti timpul ca sa faci fata la toate provocarile:)
a fost o saptamina cu multa alergatura, ceva parte de teorie (destructurarea articolului Familia din tabu de noiembrie si format & structura de reviste), dar si ceva parte de fun (vizionarea filmului Medalia de onoare). aaa, si desigur, o saptamina cu lectii de facut:)
Iata jurnalul celei de-a doua saptamini vazuta din perspectiva ei.
Dragă jurnal,
Mai știi când am zis că îmi doresc o săptămână încărcată, la redacție și nu numai? E, Cristina s-a ocupat de asta. Cert e că nici n-am simțit când s-a scurs a doua săptămână la Tabu, pentru că am ajuns prin atâtea locuri și am făcut și văzut atâtea lucruri noi.
Luni am ajuns în redacție. Nu a fost chiar prima oară, mai vizitasem înainte căsuța de pe Constantin Bălăcescu nr. 8, cu intrarea prin Witing. Dar atunci nu am avut ocazia să intru în atmosfera din redacție, să fac cunoștință cu fiecare om în parte și să văd cât de prietenoși sunt, chiar și la sfârșitul unei zile de lucru.
A doua zi am început operațiunea „furatul meseriei”. Primul birou la care m-am oprit: Cristian Herța, DTP. Ca să nu-i bag pe cei mai puțin cunoscători în ceață (și nu mă exclud din această categorie), DTP vine de la desktop publishing și înseamnă, pe scurt, aranjarea în pagină a textului și a imaginilor respectând un tipar primit de la art director. În două ore mai că am reușit să trec prin funcțiile esențiale ale Photoshopului și InDesignului, dar Cristi poate să stea liniștit: nu o să îi „fur” meseria prea curând. Îi mulțumesc, totuși, pentru răbdare și pentru că mi-a arătat cum se folosește aparatul de făcut cafea.
Miezul săptămânii a adus cea mai încărcată zi, în care am avut de alergat spre patru destinații diferite. Și când zic „alergat”, mă refer efectiv la activitatea de luat picioarele la spinare pe care am întreprins-o miercuri dimineață prin Piața Romană, când am eșuat lamentabil în încercarea mea de a fi punctuală. La 11 fara 10 trebuia să ajung la hotelul Radisson pentru evenimentul de lansare a cardului de afinitate UniCredit, ce urma să fie transmis și prin live streaming pe blogul Cristinei. M-am trezit devreme, dar se pare că nu suficient de devreme ca să găsesc hotelul fără să fie nevoie să alerg și să nimeresc și sala conferinței fără să întreb în stânga și-n dreapta. După conferință (la care am asistat din fotoliul aflat în hol, la recepție, la un etaj greșit), am mers la redacție pentru o sesiune de Q&A cu Andreea Vasile, având ca subiect textul ei despre cuplul Lestat – Perry din revista de noiembrie. Ce mi s-a părut drăguț a fost că, în afară de Alex, colegul meu de internship – sau „outernul”, cum preferă el să se prezinte – a participat și lume din redacție și că toți voiau s-o descoasă pe Andreea de cât mai mult info cu privire la procesul de documentare și de scriere.
Pe la ora 18 am alergat – cu taxiul, de data asta – spre o cafenea unde Cristina urma să modereze o dezbatere despre cancerul la sân. După ce ne-au vorbit pe acest subiect trei profesioniști din ramuri diferite – un doctor specializat pe chirurgie oncologică, un psiholog clinician și un specialist în chirurgie plastică – am afșat poveștile unor femei care au avut de luptat cu această boală. Atât de motivante prin ce vorbeau și prin atitudine, zâmbeau cel mai mult de acolo și au reușit să ne molipsească înainte să plecăm spre următoarea destinație. Vizionarea în avanpremieră a filmului „Medalia de onoare” mi-ar fi plăcut la nebunie, dar am mai prins doar ultimele douăzeci de minute. Partea care mi-a făcut seara a fost un mic Q&A cu maestrul Victor Rebengiuc, protagonistul filmului, și cu regizorul, Călin Peter Netzer. Aplaudat minute bune de publicul ridicat din scaune, maestrul a rămas la sfârșit până la ultimul doritor de autograf. Cei care s-au aflat mai la coadă au prins momentul – și l-au scris și pe bloguri – în care Alex i-a cerut domului Rebengiuc permisiunea să îl îmbrățișeze. Și a făcut-o.
Vineri am schimbat puțin „anturajul”. Nu am mai urmărit-o pe Cristina, ci pe Andreea. De dimineață am mers la un photo shoot pentru pagina de debut. S-a ținut într-un parc, am avut soare mult, dar și puține emoții, pentru că, o să vedeți, a fost un photo shoot mai… deosebit. Ne-am grăbit apoi să ajungem aproximativ în partea opusă a Bucureștiului pentru un eveniment despre care trebuia să scrie Andreea. Câștigătoarea concursului Scrisoare pentru Moș Crăciun de pe tabu.ro își primea premiul: o cină cu designerul Cătălin Botezatu. Fascinant câți oameni au fost puși la treabă pentru această cină, care o să se întindă pe două pagini din următorul număr: hair stylistul și make-up artistul, care au fost prezenți la datorie încă de dimineață, fotograful, care a înconjurat masa de zeci de ori pentru o mulțime de poze, Andreea, care a fost pe poziții ca să adune cât mai multe informații, Irina, brand managerul, care a contribuit la organizare și, desigur, eu și Alex, doi buni observatori.
A da, și am mai primit temă și săptămâna asta: un teanc de vreo 12 reviste, ediții și din România, și din străinătate, pe care să le compar din mai multe puncte de vedere. Pare chiar realizabil la o primă impresie, dar e cam greu să observ doar structura și să nu mă apuc să citesc toate story-urile și să răfoiesc paginile de modă.
Aștept cu interes a treia săptămână. Am înțeles că urmează predarea la tipar, deci vin niște zile agitate pentru toată redacția. Eu, una, îmi doresc măcar să nu mă mai rătăcesc când am de ajuns undeva. Vă țin la curent. Acum… am o temă de făcut.
Irina Tacu, 15 nov
la cumparaturi cu Diana/ Gala BCR Sperante
cum am promis, am grija de o fetita ca parte din proiectul BCR Sperante.
Diana Petcu se numeste fetita si am cunoscut-o ieri cind am fost la cumparaturi impreuna cu mama ei.
am avut in plan sa achizitionam ceva hainute dragutze pentru o fetita cocheta, cum e Diana.
nu mai stiu cite am luat si ce, mi-au ramas in minte (in afara outfiturilor din poze), doua rochite una din voal roz, alta dintr-o tafta roshie, plus paltonul “cenusa de trandafir”.
aaa, si ciorapeii colorati care sa se asorteze cu caciula cu urechi si fularul potrivit.
miine e Gala BCR Sperante la sala Radio de la ora 18.00.
am 5 invitatii la spectacolul in care 10 copii super talentati (printre care si Diana) fac dovada aptitudinilor lor muzicale.
daca vreti sa mergeti impreuna cu mine, lasati un comentariu aici:) desigur, va fac cunostinta cu Diana, la sfirsit
week end-ul sotiilor incredibile part 5
inca o sotie incredibila, pt cum i-a luminat lumea lui Depp fara sa i-o strice
vanessa paradis
week end-ul sotiilor incredibile- part 4
Consuelo de Saint Exupery, doamna pentru care a fost scris Micul print.
vineri seara am vazut doi batrinei cu o tandrete incredibila in cuplul lor si m-am gindit ca doamna e o sotie incredibila. asa am ajuns sa va arat citeva dintre sotiile incredibile pe care le stiu.
Consuelo are si o carte despre viata cu Antoine de Saint Exupery, o am in format digital, daca sunt doritori:)
unul din citatele mele preferate din carte “The two of us could form a new kind of union; we could be free together.” / The tale of the rose
week end-ul sotiilor incredibile – part 3
am vazut un gest, ieri, din masina… de la asta mi s-a pus pata pe seria asta de sotii altfel…
madonna.
ascultati-o inainte sa va incruntati ca o incadrez la sotii incredibile
week end-ul sotiilor incredibile, part 2
in week end-ul asta, am chef sa va arat femei incredibile, sotii incredibile, mai degraba
gabriela dinica
week end-ul sotiilor incredibile
din taxi, pe fereastra, am vazut in seara asta o doamna care ii aseza gulerul sotului inainte de intrarea intr-o sala de spectacol.
dinsa aveam 60 si ceva de ani, dinsul peste 70.
gestul acela m-a facut sa-mi amintesc de citeva sotii incredibile.
le dedic lor week end-ul acesta pe blog, reveniti pe aici pentru citeva filmulete minunate cu niste femei extraordinare.
ioana celibidache
am adoptat o fetita si va propun un deal:)
In fiecare an organizez un sales caritabil cu toate obiectele pe care le primesc de Craciun de la diverse companii (de la cosmetice pina la bauturi scumpe si accesorii sofisticate), iar banii strinsi se duc catre un copil care are nevoie de ajutor.
In felul asta, cititorii blogului meu isi pot cumpara cadourile de Craciun pentru cei dragi la un prêt care sa le salveze bugetul, fac si o fapta buna, iar destinatarii cadourilor se bucura dublu pentru ca isi primesc darul impreuna cu un card pe care scrie “suma cu care a fost achizitionat acest cadou a fost donata catre….”.
*
Anul acesta licitatia ii este dedicata Dianei Petcu, care are 10 ani, o voce incredibila (o puteti asculta aici ) si face parte dintre copiii proiectului BCR Sperante.
Diana locuieste in Iasi impreuna cu mama ei, intr-o camera de camin si amindoua se intretin din leafa de 6 milioane a mamei. Din acesti bani, 2 milioane merg pentru cursurile de canto ale Dianei.
*
Sigur ca BCR o va ajuta sa –si continue studiile muzicale, dar uite ce mi-am propus eu prin adoptia pe care tocmai o anunt aici:
– sa o ajut cu hainute elegante pentru concerte, dar si ceva hainute de iarna, cochete, ca pentru o fetita asa dragutza ca ea.
– Sa-i intermediez citeva intilniri din care sa aiba de invatat in meseria pe care doreste sa o urmeze.
– Sa-i facem un Craciun frumos. (toti banii pe care-i vom obtine la sales-ul caritabil vor merge catre ea)
Stiu ca mai e mult pina la Craciun, dar de astazi declar deschisa stringerea de obiecte pentru sales-ul caritabil. El se va desfasura incepind cu 29 noiembrie pina pe 10 decembrie, dar pe pagina mea de facebook, voi posta zilnic obiectele pe care le primesc (doar pentru informare, preturile vor fi anuntate la debutul sale-ului)
Asa ca, daca vreti sa facem o fetita fericita reveniti pe blog. Nu va cer nimik special pentru aceasta fetita, va ofer o oportunitate pentru cadourile voastre de sarbatori.
Voi aveti ocazia sa cumparati cadouri la un pret mai mic, companiile pot sa-si faca reclama oferindu-mi produsele pentru sales si, cu totii, facem o fetita fericita.
Deal?
*
Astazi au mai adoptat copii minunati, in acelasi proiect BCR Sperante Florin Grozea (HIQ), Cristi China (Chinezu), Tiberiu Lovin (reporter virtual), Adrian Ciubotaru, Simona Tache.
Teoretic suntem 10 parinti adoptivi, trebuie deci sa mai fie inca 4 pe undeva, dar nu i-am gasit inca. Revin.
Detalii despre toti copiii din proiectul BCR sperante puteti gasi pe pagina de Facebook a proiectului.
LATER EDIT: SALES CARITABIL INCEPE PE 6 DECEMBRIE
Jurnal de intern – sezon 2: Irina Tacu- episod 1
saptamina trecuta am inceput sezonul 2 de internship… cu o intilnire intr-o circiuma.
ma rog, ne-am intilnit in fata TNB (unde fusesem la o conf de presa) si cum urma sa merg la teatru in 2 ore, asa a fost cel mai eficient.
mai jos, opiniile internei despre aceasta prima saptamina pentru ca, la fel ca la primul internship, irina are de tinut un jurnal saptaminal, public, despre ce i se intimpla… la job, desigur.
Dragă jurnal,
Prima săptămână de intern a început, de fapt, marți. E de înțeles dacă intersectezi un program încărcat al „șefei” cu un orar cam anapoda al asistentului. Si s-a desfășurat, după cum a spus și Cristina, un pic… diferit.
În prima zi ne-am întâlnit pentru un intro detaliat la cum va decurge perioada de internship. Cu excepția faptului că o mai văzusem până atunci pe Cristina la zilele ușilor deschise în redacția Tabu, trebuie să recunosc că mă simțeam ca înaintea unui first date – habar nu aveam ce urma să se întâmple și mă tot întrebam ce impresie o să las, deși știam că îmi doresc acest lucru de foarte mult timp. Tot din cauza emoțiilor am făcut de vreo cinci ori drumul dus-întors de la Universitate la TNB pentru că nu eram sigură că înțelesesem corect locul întâlnirii. Imediat ce am ajuns (la TNB, până la urmă), Cristina a început să-mi vorbească despre conferința de presă ținută de un regizor. Era ok. Emoțiile se evaporaseră.
Am ajuns, în ziua următoare, la o ședință foto pentru pagina din revistă dedicată fashionistei. Mi-a făcut plăcere să asist la „ritualul” de make-up și chiar am în plan ca pe viitor să fur un pic de meserie și din acest domeniu. Am fost apoi martora unei lungi serii de fotografii și am văzut cât de mult contează orice detaliu pentru o poză reușită în final – de la poziția mâinii mutată mai la dreapta cu un milimetru la felul în care chipul își schimbă instantaneu expresia în funcție de zâmbet. A urmat și un interviu – tare interesant – cu persoana respectivă pentru bucata de informație necesară paginii. Nu dezvălui identitatea subiectului, dar pot să spun că o să fie o pagină foaarte reușită.
Săptămâna s-a încheiat cu o „temă” care m-a făcut să vreau să fiu pusă mai des la treabă în acest fel. Am avut de confruntat story-ul despre cuplul Lestat & Perry din numărul de noiembrie (așa cum a fost publicat) cu toate drafturile și corecturile suferite până să ajungă în forma finală. M-am obișnuit astfel cu regulile esențiale de structurare a informației, cu tehnicile folosite pentru (re)crearea atmosferei în text și am observat și câteva greșeli frecvente care afectează coerența scrierii.
Pe scurt, mai vreau. Aștept o săptămână cu numărul doi și mai încărcată, aștept să ajung și în redacție și să continui lista cu lucruri pe care le învăț la Tabu. Căci de abia a început.
Irina Tacu.
saptamina aceasta desfacem si mai mult articolul pe care l-a analizat Irina, ne uitam indeaproape si la ce se afla in paginile revistelor (tuturor revistelor ca sa stabilim format & target & alte acareturi tehnice:) ) si… muncim la ce avem de predat pentru numarul viitor.
tango pasion 16 nov de neratat
au fost muti dansatori de tango in romania, multe trupe. dar cei care vin pe 16 nov la sala palatului sunt printre cei mai tari.
luati-va bilete, nu veti regreta senzatiile traite
tabu la pro tv:)
me happy pt ca au povestit de noi la Happy hour.
n-a fost PR, n-am aranjat noi nimik, pur si simplu ne-au cerut fotografiile pentru ca erau frumoase.
cred ca nici Andreea nu stia ca o sa fie ilustrata discutia cu fotografiile din Tabu de noiembrie:)
portretele celor mai tari scriitori – la Carturesti
Mario Muchnik, autor al portretelor lui García Márquez, Mario Vargas Llosa sau Jean-Paul Sartre, expune la Librăria Cărtureşti. Vernisajul expoziţiei, care include 34 de fotografii ale unor mari scriitori, va avea loc astăzi, de la ora 18.30.
Ana Maria Onisei a facut un interviu minunat cu dl Muchnik pe care-l puteti citi in Adevarul.
aici o intrebare legata de o fotografie care si mie mi-a placut.
„Adevărul”: În portretul pe care i l-aţi făcut lui Cortázar apăreţi şi dumneavoastră, reflectat în ochelarii lui de soare. Aţi negociat această apariţie?
Mario Muchnik: Deloc. În timp ce îl fotografiam, nu şi-a scos ochelarii – un gest interesant, majoritatea dintre noi ar fi făcut-o într-o situaţie similară – şi a început să-şi mişte uşor capul în aşa fel încât să mă pot vedea şi eu în ochelarii lui. Fotgrafia e, deci, un dublu-portret. (Râde)
Ana Maria Onisei/Adevarul
Ana mi-a mai pove de o fotografie care mie imi place tare… cu Andre Malraux.
e singura din colectie care e cu spatele “eram la o conferinta, acolo l-am fotografiat”, i-a spus MUnchnik, ieri dimineata cind s-au intilnit (spre invidia mea, mai ales ca nici la vernisaj nu voi fi pt ca merg la teatru)
internship tabu sezon 2- noul intern
la sezonul 2 al internshipului tabu s-au inscris peste 100 de persoane, iar asta a insemnat muuuult de citit pentru mine. si greu de ales.
multumesc frumos tuturor celor care s-au inscris la acest internship scriind aplicatii sincere, cu sufletul pe tava sau tehnice de copywriter. a fost o placere sa citesc tot ce ati scris si sa incerc sa va intuiesc personalitatea printre cuvintele voastre.
*
ca si la primul sezon al internshipului, am suferit ca a trebuit sa aleg o singura persoana si as vrea sa mentionez, inainte de numele internului, citeva persoane care m-au impresionat f tare:
alex cilibianu – am stat f f mult sa ma gindesc daca tu sa fii cistigatorul si trebuie sa recunosc ca alegerea am facut-o discriminind sexual. am ales o fata pentru ca m-am gindit ca e mai aproape de lumea noastra, a revistelor de femei. dar, oricind vrei, te asteptam in redactie, sa vezi/inveti orice vrei tu din ce muncim pe aici. si sunt gata sa editez oricind orice text la care lucrezi.
as mai vrea sa mentionez trei persoane ale caror motivari “de ce vreau sa fiu jurnalist” m-au impresionat; fetelor, daca nu v-am ales pe voi e doar pentru ca trebuie sa aleg o singura persoana; dar nu va descurajati ca nu ati fost acceptate acum, chiar aveti talent: iulia alexandra voicu, sabina huzum si teodora lozan
internul numarul 2 este…irina tacu
iata un fragment din scrisoarea ei de motivatie
Cele mai frumoase povești se construiesc în jurul oamenilor. Și eu vreau să îi cunosc. Vreau să fiu jurnalist ca să întâlnesc persoane pe care nu le-aș putea întâlni în alte circumstanțe. Renumite, anonime, care nu știu că vor fi cunoscute sau care nu-și dau seama cât de puțin anonime sunt, eu vreau să le întâlnesc. Vreau să le pun întrebări și să fiu curioasă, vreau să îmi dea răspunsuri care să mă reducă la tăcere, care să mă schimbe fără să știu eu și fără să știe ele. Vreau să alerg poate chiar zile întregi după oamenii pe care i-aș putea face să se oprească fie și un minut pentru o întrebare.
aici un jurnal al primului intern tabu – elena mihaila – care acum scrie din cind in cind pentru tabu. cum ar fi in numarul de noiembrie pe care-l gasiti de miine la tarabe:)
de la 1 nov, irina isi intra in piinea de intern.
Viata e frumoasa -Jan Saudek
acum vreo 4-5 ani studiam in detaliu fotografiile lui Saudek pe care-l descoperisem ca referinta intr-un interviu cu un alt fotograf Eugenio Recuenco (pe care l-am intilnit la lansarea calendarului Lavazza).
astazi aflu, via Radu Afrim, ca Saudek are expo la Bucuresti din 8 noiembrie, in cadrul festivalului organizat la Opereta, Viata e frumoasa.
Saudek e cel mai cunoscut fotograf ceh, are un stil scandalos erotic, cu forta si ironie, dar si cu voluptate. are 75 de ani si face fotografii cam de pe vremea cind a aparut primul aparat Kodak:)
iata citeva dintre fotografiile mele preferate
(cind am postat prima data fotografiid e saudek pe blogul meu, eram pe o platforma yahoo si mi-au interzis postul considerindu-l obscen:) , astazi nu mai are cine sa-mi interzica postarea, dar preferatele mele nu sunt neaparat cele mai scandaloase dintre creatiile lui)
pieta
& preferata mea… dintr-o serie fetis cu multe fotografii din spate, semnate de mai multi fotografi, pe care ma gindesc sa o reiau aici, cindva:)
*
ce bine ca stau la 2 pasi de Opereta:) o sa ma duc des la expo, nu mi-as fi imaginat niciodata ca fotografiile lui Saudek sunt expuse la Bucuresti. (Bravos Razvan Dinca pentru acest festival)
examen – Evanghelia dupa Ioan
acum 3 saptamini am fost la Craiova la expozitia Romanian Cultural Resolution, cea mai importanta expozitie de arta contemporana din Romania ultimilor 20 de ani.
mi-au ramas in minte citeva lucrari, dar una ma bintuie tare.
Evanghelia dupa Ioan.
Ciprian Muresan, autorul acestei lucrari, a transcris pe “copiutze” intregul text -in latina! – al Evangheliei dupa Ioan.
Ciprian nu crede ca putem trece cel mai important Examen, Judecata de Apoi, de unii singuri, asa ca ne-a facut copiute.
*
Mie-mi place lucrarea asta pentru tehnica ei, care implica disciplina, rabdare, meticulozitate si, mai ales, o forma aparte de asimilare a unui mesaj – sa treaca prin tine, sa fie parte din tine – inainte de a prinde o viata noua.
e un proces cu care se intilnesc toti artistii; repeta/invata/acumuleaza informatii pina le devin reflex, parte din ei, pentru ca abia dupa aceea sa construiasca mesajul lor, sa “improvizeze”/ “creeze”.
*
Expozitia Romanian Cultural Resolution este deschisa pina pe 12 noiembrie la Clubul Electroputere din Craiova.
Foto Edi Enache
Echilibru – post Push (Sylvie Guillem & Russell Maliphant)
A fost uimitor show-ul.
Pentru mine un pic diferit decit pentru majoritatea spectatorilor, pentru ca stiam via you tube, fiecare dintre miscarile pe care urmau sa le faca cei doi. Inclusiv cind venea momentul de mica improvizatie in Push.
Dar ceea ce m-a uimit a fost echilibrul miscarii. Parea ca sta in aer, in echilibru. Avea un control al lungimii miscarii pe care n-am nici educatia, nici abilitatea tehnica, sa-l descriu in cuvinte.
La aplauze ma gindeam “oare ei – mai ales Ea – stiu ce bucurie imensa ne-au adus? Cum au transmis catre noi niste energii speciale care ne-au dus intr-o transa?”
De fiecare data cind traiesc ceva de genul acesta dupa un spectacol (teatru, dans, muzica) sau un film, ma intreb: cum naiba poti sa-l rasplatesti pentru ceea ce ti-a dat pe artistul care tocmai ti-a dus emotiile pe tarimuri incredibile?
Cum echilibrezi lucrurile? Ce ar trebui sa-i dai in schimb, tu spectatorul, ca sa se simta si el multumit si apreciat si sa atinga bucuria pe care el ti-a adus-o?
Aplauzele? – mi se par prea putin.
Vorbele? – oricit de controlate ar fi, par bizarenie, exaltare.
(e ciudat cum, pentru ca nu avem abilitatea de a transmite emotia pura intr-o forma directa – cum o fac ei cu chipul, trupul, vocea etc -, reactiile noastre de raspuns par exagerari, desi ele sunt doar replici de mai usoara intensitate a acelei emotii. ca la cutremurele mari)
N-am niciun raspuns “cum sa-i rasplatim pe cei care pot comunica artistic emotia in stare pura”, dar mi-as dori tare mult sa se aseze in echilibru balanta emotie show – emotie dinspre spectator.
*
Voi cum multumiti/rasplatiti pentru emotiile pe care le primiti intr-un spectacol?