Agentia France Press (AFP), una dintre cele mai mari agentii de stiri din lume, are un curs online gratuit pentru reporteri, in colaborare cu Google: Digital Investigation.

Cursul e organizat pe trei nivele de la incepator la avansat, este atat in franceza cat si in engleza, si urmareste sa ofere participantilor urmatoarele aptitudini:

– Efectuarea de cautari online mai eficiente

– Identificarea originii unei fotografii sau a unui videoclip

– Tehnici pentru a va proteja online

– Salvati probe si gasiti arhive online

 – Cautari avansate in retelele de socializare

– Identificarea indiciilor in imagini – Geolocalizare I

– Gasiti martori la evenimente de ultima ora si verificati imagini

– Utilizați diferite instrumente de cartografiere si gasiti rezultate cu putine indicii (Geolocalizare II)

In total sunt 10 module cu teme diferite si sfaturi de la reporterii AFP. E un curs cred foarte util pentru cei din redactiile de stiri de la tv si site-uri, dar cred ca e la fel de util si pentru cei care isi produc propriul continut, indiferent de platforma pe care il expun, precum si un curs foarte util celor din PR.

E foarte usor de urmarit, il accesati oricand aveti timp si e foarte util. Il gasiti aici.

 In cadrul unui sondaj realizat in Scotia, una din patru respondente a declarat ca a intampinat dificultati in a avea acces la produse precum tampoanele si absorbantele.

In 2020, guvernul scotian a adoptat in unanimitate Legea privind produsele pentru perioada menstruala. Legea pune responsabilitatea pe autoritatile locale si a educatorilor care trebuie sa ofere produse de igiena intima gratuite pentru perioada de menstruatie in toate cladirile publice, scolile si universitatile. Incepand de ieri, legea este oficial in vigoare.

Scotia e o tara mai bogata decat noi – n-am statistici exacte, dar pare si mai bogata si mai educata decat noi.

In Romania exista zone de saracie in care igiena e la nivelul evului mediu, cu toate problemele de sanatate care vin de aici.

 Stiu ca brandurile mari care au asemenea produse in Romania investesc in campanii de educare si doneaza  prin actiuni proprii in zonele vulnerabile produse de acest gen.

Eu donez periodic catre asociatia Pe stop https://pestop.org/ (v-am mai indemnat si pe facebook cateodata sa donati si dvs), asociatia care face pachete cu produse de igiena intima si le distribuie in zonele vulnerabile. Uneori face si educatie, pentru ca e nevoie si de asta…

Nu e un cont direct facut public (sau nu-l stiu eu, desi l-am cautat), donatia se face prin site-ul asociatiei via o patforma de plata. Am verificat la donatia mea de acum in speranta ca va las si un cont.

De fapt, eu am scris ca sa semnalez o decizie foarte utila si sanatoasa a guvernului scotian care a putea fi inspiratie si pentru ai nostri.

(da, stiu, suntem saraci, n-avem bani… dar ne costa mai mult apoi problemele de sanatate ale unor femei care nu au avut igiena buna… si nu e generic, ne costa, pentru ca daca fac cumva si ajung la spital – uneori n-au nici bani de bilet pentru masina care sa le duca la spital – ele trebuie ajutate si sustinute de stat in problemele de sanatate… cu sau fara asigurare medicala)

(imaginea de deschidere e dintr-o campanie tampax de educare din anii 60, in America)

CBS a avut acum cateva zile un reportaj despre Sintetic Media, ceea ce se mai numeste si Deepfakes (utilizarea inteligentei artificiale pentru a manipula imaginea si sunetul care pot face ca intr-un film sa fie o persoana care face si spune lucruri pe care in realitate nu le-a facut niciodata).

Tehnologia a ajuns atat de avansata in aceasta directie incat te inspaimanta: se scaneaza imagini din social media si ele sunt „manipulate” astfel incat cel care apare in imagine poate sa spuna si sa faca orice lucru.

Specialistii se intreaba care vor fi consecintele in scurt timp – in conditiile in care sunt state care accepta probe in instanta filmate (iar judecatorilor le va fi greu sa spuna daca filmarea e reala sau nu) sau in conditii in care o persoana se poate razbuna pe o alta creand un film care sa o denigreze.

Acesta e efectul direct, sa spunem…

Dar privind mai larg, haosul credibilitatii e aproape de noi. Deja avem oameni care nu pot face diferenta intre o informatie falsa si un adevarata din realitatea apropiata, iar noi punem asta pe seama educatiei precare (mai degraba ca o scuza, “nu e vina noastra, sunt ei prosti”), dar cand vom ajunge – si e doar o chestiune de luni, maximum ani – sa se infirme si vorba lui Toma Necredinciosu cu „nu cred decat ceea ce vad”, tot ceea ce inseamna media si informatie va fi ca la apocalipsa.

Nu sunt atat de desteapta sa stiu ce trebuie facut pentru a nu se ajunge la aceasta apocalipsa informationala care e la cativa pasi de noi, tot ce ma duce capul e ca in dreptul meu sa fac mereu lucrurile corect: sa ma protejez de informatiile fale si sa nu dau mai departe -share – in spatiu public nimic din ce mi se pare dubios (si da stiu, ca o sa ma inghita formele de fake din cele mai multe zone, dar perseverez pe drumul meu corect).

Va rog insa sa va uitati la acest reportaj de la CBS, aici

Si sa o ascultati pe doamna Nina Schick, mai pe larg, in acest podcast in care prezinta studiul ei de multi ani despre fenomenul pe care-l numeste infocalypse. aici

Am scris acum cateva saptamani despre cateva dintre cartile pe care le-am citit de la inceputul anului, doar enumerandu-le atunci printr-o fotografie care le compila si am promis ca revin cu descrieri pe larg.

Prima parte este aici

Intre timp am mai citit cateva, dar am sa scriu despre ele alta data… acum o parte din restantele din aceasta fotografie si de ce v-as recomanda sa le cititi.

Eric Emmanuel Schmitt – Paradisuri pierdute.

O carte parte dintr-o trilogie care isi propune sa arate evolutia emotionala a omului de-a lungul mileniilor. Personal, mi-a amintit de una dintre cartile pe care le-am iubit foarte mult in adolescenta – Toti oamenii sunt muritori, Simone de Beauvoir.

Are acelasi „nemuritor” care traverseaza secolele, are si o poveste de dragoste si are si contextul pentru a vorbi de multe teme filosofice care au dus lumea mai departe, teme abordate accesibil, pentru publicul larg.

Si mai are candoarea scrierilor lui Eric Emmanuel Schmitt, tandretea frazei si atentia pentru a transmite o emotie cititorilor.

Altfel, remarc inca o data, cat de „marketing wise” gandeste domnul Eric Emmanuel Schmitt cand alege subiectele pentru cartile sale. In aceste timpuri e un trend foarte mare de a te intoarce la istorie – a o reambalata intr-o forma comerciala si accessibila – si a o prezenta publicului. In cinematografie e cel mai vizibil cu filme ca „The Crown”, „The First Lady”, „Gaslight”  – ca sa mentionez doar filmele care sunt acum pe listele premiilor importante. Cartea a aparut la editura Humanitas. Pe urban.ro e un fragment din carte, daca vreti sa testati putin din scriere; il gasiti aici.

Lawrence Grobel – Schemers, Dreamers, Cheats, Believes

 de povestiri reale, spuse sub forma unor proze scurte. De fapt o radiografie a unei Americi afectate de ura, extremism, dorinta castigului rapid, dar si de bunatate, iubire si echilibru in unele vieti care au stiut sa faca pasul in spate si sa nu sa inoate intr-un mediu ale carui valori nu le erau pe plac. Sunt povestiri despre oameni reali, nimeni foarte celebru si tocmai in asta e puterea cartii.

Mie mi s-a facut dor de paginile din ziarele de duminica unde ti se spuneau povestile unor oameni obisnuiti care te inspirau sau din viata carora invatai sa nu repeti greseli.

Cartea nu e tradusa la noi. Grobel e unul dintre cei mai mari jurnalisti de interviu din lume. E autorul cartii Arta interviului (am scris despre ea aici, prefata editiei din ro imi apartine) si e prezentat cel mai des drept „singurul jurnalist cu care accepta Al Pacino sa faca interviuri”.

Oh, you’ve been publicly shamed – Jon Ronson

E cartea care l-a inspirat pe Andrei Hutuleac sa faca filmul #poopdoggirl despre shamingul online. Am citit-o cand pregateam interviurile pentru podcastul urban.ro In culisele filmului romanesc dedicat acestui film. (il gasiti aici)

Cartea nu e doar o trecere in revista a unor cazuri celebre de shaming online, ci e mai degraba o ancheta jurnalistica asupra implicatiilor psihlogice, profesionale ale victimelor, dar si asupra celor care comenteaza si cresc valul de ura intr-o asemenea situatie. Sunt intervievati analisti de date, psihologi, oameni faimosi in online, apoi ca un experiment jurnalistul traieste alaturi de una dintre persoanele afectate. E foarte interesanta si v-o recomand din inima. A fost tradusa si la noi, se numeste Umilirea publica in epoca internetului si o gasiti la Editura Art.

Jon Ronson locuieste in Anglia, scrie pentru The Guardian si are carti care au fost transformate in filme, cea mai recenta colaborare a sa este alaturi de regizorul Bong Joon- ho (castigatorul a trei premii Oscar pentru Parasite) pentru productia Netflix, Okja.

My friend Anna, The true story of a fake heiress – Rachel DeLoache Williams

E o carte scrisa de una dintre prietenele Annei Sorkin – escroaca din lumea buna a New York—ului, cea care i-a pacalit pe americanii bogati, dar si bancile, spunandu-le ca vine dintr-o famile foarte bogata si a fraudat statul cu multe milioane de dolari. Viata ei a fost ecranizata de Netflix in „Inventing Anna”.

Am citit cartea pentru ca voiam sa vad ce si cum au exploatat din poveste cei din echipa Shondei Rhimes care e producatorul serialului „Inventing Anna”.

Rachel DeLoache Williams e personaj in film pentru ca in viata reala a fost una dintre prietenele bune ale acestei domnisoare. Sigur ca in carte (care cred ca e scrisa cu un jurnalist ghost, pentru ca Rachel a lucrat la Vanity Fair ca producator al sedintelor foto), Rachel incearca sa-si gaseasca scuze pentru greselile pe care le-a facut, banii pe care chiar ea i-a luat din conturile Vanity Fair. Dar dincolo de asta, si de partea de drama queen pe care o descrie in carte, avem cateva aspecte interesante:

• Clauzele pe drepturile de autor asupra povestii… si cum Netflix de cand a cumparat drepturile povestii a inceput sa o promoveze pe Anna, fara sa se stie ca e Netflix in spate, pentru ca voiau sa-si asigure o audienta buna pentru investitie.
• Detalii din spatele unor sedinte foto importante de la Vanity Fair si mecanismele de lucru  
• Dar si o radiografie a snobimului – stii ca nu ai banii pentru stilul de viata pe care-l afisezi, dar asta nu te impiedica sa te imprumuti – pe principiul atat de des vehiculat in ultimii ani „fake it till you make it”. Un principiu care plecase de la a incuraja increderea de sine si a ajuns la sarlatanii incredibile. 

Chris Voss – Never split the difference  – Negociating as is you life depended on it

Chris Voss e un negociator FBI care a lucrat in zone de conflict si a salvat vietile multor oameni care erau ostatici, negociind cu teroristii.

A avut pe Masterclass un curs in care aduce principiile negocierilor FBI in viata oamenilor obisnuiti care au negocieri acasa, la munca sau, pur si simplu, in mici incidente de pe strada. Asa l-am descoperit si m-am amuzat teribil intr-un exercitiu de negociere cu o presupusa fiica adolescenta care voia sa mearga la un eveniment, iar tatal ei nu o lasa.

Cartea aceasta, in ciuda unui titlu atat de dramatic, nu e despre a te certa, ci – din contra – despre a te uita la nevoile celuilalt si a te aseza la masa negocierilor incercand „calea de mijloc”. Chiar daca, pana la final, in calea de mijloc celuilalt ii dai cel mult o satisfactie emotionala.

Cartea nu e tradusa la noi, dar Voss are multe prezentari si pe youtube, va las aici un speech TEDx

M-au rugat fetele care au revista yoga social, unde dezbat despre concepte sanatoase de viata,  sa le raspund la cateva intrebari. Interviul integral care merge in multe directii ale unui stil de viata sanatos si a preocuparii pentru sanatatea mintala poate fi citit in revista pe care o accesati aici.

Mai jos 3 raspunsuri.

Consideri că există beneficii de pe urma perioadelor de confuzie și bombardament informațional, de fake news și multe alte schimbări prin care a trecut și trece societatea? 

Toate astea au dus la o uzură emoțională și la o oboseală mentală. Spun din nou, de noi depinde să ne autoanalizăm și să rupem lanțul, să nu ne consumăm timpul în uzura informațională. Partea bună e ca – și e doar chestiune de timp – vom începe să facem „curat” și vom începe să filtrăm mizeriile informaționale, să le îndepărtăm ca să ne salvăm sănătatea. Cam cum s-a întâmplat cu mâncarea: când am început să dezvoltăm alergii și reacții autoimune, ne-am întors la alimentele de bază, cât mai curate și mai simple, uitând imediat de bucuria alimentelor semipreparate pe care doar le puneam la cuptor.

Și când vom ajunge la curățenie vom elimina emisiunile tv idioate în care ne uităm la niște bârfe despre viețile unora, vom elimina site-urile cu părelologi sau nu ne vom mai consuma timpul uitându-ne la ce expun alții în social media. Dar trebuie să consumăm asta până la capăt, fiecare în felul nostru, până ne dăm cu capul de zid și ne doare, ca să  facem o schimbare. Dacă eu spun astăzi că o emisiune ca Survivor, de exemplu, e o mizerie și se bazează pe bârfele unor oameni care, aparent, concurează sportiv și nu ai nimic de învațat din ea, doar te obosește mental, iar cuiva îi place emisiunea – din diverse motive, îl relaxează, se distrează, îî place bârfa dintre concurenți etc –  se va uita la mine ca la o nebună.

Plus că nu e obligatoriu să facem toți schimbarea… avem vieți și gusturi diferite.

Istoria ne arată cum omul a evoluat din punct de vedere științific de la secol la secol. În opinia ta evoluăm odată cu trecerea timpului din toate punctele de vedere sau doar descoperirile tehnologice ne delimitează de civizilațiile trecute?

Sigur evoluăm, copiii de 5-7 ani sunt mai rapizi în gândire decât noi. Cred că și în reacții, raportat la copii de acum 50 de ani să spunem. E normal… câștigăm în unele părți, pierdem în altele. Unde cred că pierdem este că această viteză a rezultatului pe care o căutăm constant ne obligă la scurtături în decizii (și-i copiem pe alții sauluăm falși guru ca să ne învețe în X pași orice) sau în profesie (de unde și fake it till it make it) și avem generații întregi de impostori care se anunță ceva ce nu sunt, în speranța că vor deveni acei experți la care își proiectează obiectivele.

Dar, din nou, noi nu ne putem opune alegerii lor, ne putem însă opune să ne însoțim în viață de ei… pentru ca noi să găsim un echilibru între tehnologie, valul de informație scurtăturile și gândirea cu propria minte pe munca susținută pe termen lung.

E ușor când scriu, dar e foarte greu în viață să mergi pe drumul ăsta: uneori pierzi bani, alteori lumea te consideră nebun sau cârcotaș, sau retrograd, sau îți fură pur și simplu munca în căutarea scurtăturii. E o alegere, care aduce cu ea și bine și rău.

Zi de zi, fiecare dintre noi luăm anumite decizii sau avem diverse comportamente care îi  afectează  pe cei din jurul nostru, în mod direct sau indirect. Care consideri că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi în raport cu semenii noștri, indiferent de meseria sau rolurile pe care le jucăm?

Dacă facem un pas în spate și ne uităm la traseul nostru în viață, el – dacă e parcurs frumos, cu etică și responsabilitate – ar trebui să aibă trei etape:

• Mastering – perioada în care învățam lucruri, și încercăm să cunoaștem căt mai bine domeniul nostru profesional și viața, în sine.
• Mentoring –de la un moment dat încolo, ar trebui să avem deschiderea și generozitatea să împărțim cu alții ceea ce am învățat și să mentorăm.
• Iar partea finală a drumului nostru ar trebui să fie „make a difference”, să facem ceva în viață care să lase o urmă, fie și de un milimetru, în bine în lumea din jurul nostru.

Ieri, cand am ajuns acasa de la TIFF si dupa cateva ore bune de somn (in 2 din cele 5 nopti la TIFF am dormit f putin ca sa transcriu/ montez interviuri & podcasts pt urban.ro), mi-am cautat linistea mentala citind ceva.

Cititul unei carti (nu al articolelor sau postarilor in social media) ma ajuta sa cobor ritmul interior, sa evadez in alta lume… imi da un confort foarte mare.

Si  mi-am dat seama ca a trecut o jumatate din 2022. Si m-am gandit sa scriu ce am citit de la inceputul anului si pana acum. Nu am citit foarte mult, si constat ca de la postare la postare despre citit, am tot mai putine carti…

Scuze am: am muncit f mult pt urban.ro, am si calatorit putin  – dar n-ar trebui sa fie despre scuze…

Acestea sunt copertile cartilor pe care le-am citit, am sa le detaliez pas cu pas in fiecare week end.

Unele carti le-am citit ca parte din documentarea pentru vreun articol – cum sunt So you’ve been publicly shamed si Running Theatres, dar majoritatea am citit-o pentru placerea mea… sau pentru sanatatea mea, si mentala, si fizica.

Nu mai stiu ordinea in care le-am citit dar….

Anna – The biography, de Amy Odell, e biografia redactorul sef de la Vogue.

E o carte care da context despre viata doamnei Wintour si care te face sa intelegi de ce la nivelul la care face ea business, nu avea alta sansa decat sa fie foarte categorica si foarte autoritara.

De ce intorcea pictoriale care costasera sute de mii printr-un sigur cuvant “refaceti-l” fara sa dea f multe explicatii. Nici nu avea ce explicatii sa dea pentru ca totul era despre o stare, despre o anumita estetica … (stiu ca in epoca noilor angajati asta e de neinchipuit, dar de asta si arata majoritatea revitelor intr-un mod mediocre, ca e parerea multimii … si nu a unui lider educat, stiu e un gand de neconceput astazi, dar unde sunt multi – media inteligentei nu merge spre inalt, ci spre mediocre, e o demonstratie simpla, matematica)

Vogue a fost multi ani biblia industriei modei si, la nivelul la care doamna Wintour a facut business, cu un program draconic, ca sa faca fata tuturor intalnirilor, deciziilor, sedintelor, trebuia  fie foarte eficienta, sa nu piarda nicio secunda cu detalii inutile. Nu e scris asta direct n carte, dar intelegi nivelul de time management din context.

Cartea mi se pare cantecul de lebada al Annei Wintour; stie ca se va retrage… Vogue nu mai e de cativa ani la standardul pus de ea, a cedat in fata publicitarilor si a politicii, a pus-o pe coperta pe rapandula Kardashian care n-a facut nimic relevant in viata, validand o mizerie in speranta unei audiente noi.

Cand privesti in ansamblu e trist… pentru ca si un brand atat de mare si de puternic, atat de influent, a ajuns sa faca compromisuri oribile promovand toti prostii pentru audiente noi.

The Palace Paper – Inside the house of Windsor, The truth 7 The Tourmoil, de Tina Brown.

Doamna Tina Brown este fostul editor de la The Tatler, o publicatie glossy pentru oameni f f bogati, o jurnalista britanica foarte influenta si cu foarte multa experienta si relatii in lumea aristocratica britanica. Are 68 de ani si d la 20 de ani doar asta a facut; a cri despre aristocratie si a coordonat publicatii care le erau dedicate oamenilor bogati din Anglia au Amerca.

Aceasta carte The Palace Paper e o privire in interiorul casei Regale Britanice, cu povesti fara ambalajul politicos regal, despre influenta femeilor care au fost amante, apoi sotii, care au influentat in ultimii ani imaginea casei regale.

Nu-i face un favor de imagine niciuneia dintre protagoniste, dar nici nu aduce multe detalii noi pentru cineva care a urmarit constant viata acestei familii, fie si prin serialul de la Netflix The Crown.

Pe mine ma fascineaza capacitatea oamenilor de a reambala informatiile pentru a scrie propria carte… pentru ca doamna Tina Brown nu face nicio descoperire, nu aduce nimic nou cu cartea domniei sale, si totusi a publicat-o – si gratie numelui ei celebru – a fost vanduta in sute de mii de exemplare.

Din categoria sa ma asez cu mintea la linia scrierilor frumoase si curate, elegnte, documentate chiar si cand sunt povestiri scurte sau eseuri personale, am citit urmatoarele cartea Norei Ephron – I feel bad about my neck.

Am citit-o chiar acum dupa ce m-aam intors de la TIFF ca a ma asez inapoi in stilul meu de viata linistit, dupa 5 zile mega agitate)

( cred ca ne strica reperele lectura scrierilor din Romania, unde intelegerea despre jurnalismul la persoana I e precara si textele sunt despre propriul ego, in loc sa fie despre o experienta personala cu bune si cu rele, cu auto ironie si iesire in macro pentru o concluzie valabila pentru mai multa lume fara sa fie showoff. De asta citesc scrieri celebre in limba engleza, ca sa ma reintorc la o matca corecta)

Nora Ephron “I feel bad about my neck” – scrieri despre lumea femeilor si feminitate.

Doamna Ephron a fost jurnalista Washington Post, prima femeie intr-o redactie doar cu barbati in anii 60-70. A scris scenarii si a regizat multe filme ( multe dintre comedioarele romantice ale anilor 90 cu Meg Ryan si Tom Hanks sunt creatia ei) Am mai scris despre ea si aici pe insta si pe blog… E o scriitoare/jurnalista care imi place mult si ale carei scrieri, oricat de obosita as fi, imi aduc confort.

I feel bad about my neck are povestiri la persoana I-a despre lucruri din viata domniei sale care se pot extrapola la viata multor femei… de exemplu, are o povestire despre genti si cum le cumpara – si ea, si o prietena alaturi de care calatoreste in afara New York-ului , pentru a achizitiona un Hermes Vintage Kelly (numita dupa Grace Kelly).

Ai zice ca seamana cu scrierile de pe blogurile din ro, dar e atat de departe… are gratie, stil, chiar si atunci cand explica lucruri din viata ei, nu e despre show off, nu e ego-ul in fata… geanta e doar un pretext pentru a pune fata in fata doua stiluri de viata – jurnalistul freelancer vs socialite girl, cea care merge la petreceri multe, isi comunica statutul prin achizitiile vestimentare.

Si nu e nicio clipa despre a judeca pe cineva…

Recomand mereu celor care scriu articole la persoana I-a sa citeasca despre tehnicile jurnalismului la pers I, dar si texte celebre ca sa inteleaga diferenta dintre o compunere si un eseu care sta in picioare multi ani… textele din aceasta carte sunt scrise la 2000-2006..

am sa scriu si despre celelalte carti din colajul de mai sus, dar daca e sa cititi o singura carte in vara aceasta, si aveti incredere in gusturile mele, cititi Shuggie Bain de Douglas Stuart. si eu incep sa o citesc de saptamana viitoare.

Egalitatea asta de sanse si political correctness-ul o iau razna si in Romania.

Niste doamne vor sa nu mai fie ceremonii de premiere la sfarsitul anului scolar ca sa nu sufere cei care nu iau coronita. Ma iertati dar masura e pentru loaze si mediocri – sa nu sufere cei care nu au invatat. Sa nu facem diferente intre copii.

In esenta s-au diferentiat ei in timpul anului scolar cand unii au invatat si altii nu. S-au diferentiat de acasa cand unii au  avut ambitie si altii nu, s-au diferentiat cand genetica, A.D.N-ul, i-a facut pe unii mai bine dotati intelectual si pe altii nu.

Vrem sa nu ne mai conduca prostii, incompetentii si pilosii, dar nu alegem sa-i invatam de mici ca aia care muncesc trebuie rasplatiti. Nu alegem meritocratia, vrem egalitatea cu toti in aceeasi barca. Nu vrem sa li se spuna loazelor si lenesilor ca sunt lenesi ca sa nu-i jignim.

Ce sa vedeti, NU SUNTEM EGALI INTELECTUAL SI NICI IN CAPACITATEA DE A ASIMILA/SINTETIZA CUNOSTINTELE, NICI IN IQ.

O sa treaca anii si copiilor dvs, care n-ati vrut sa fie deranjati ca nu au luat coronita, o sa li se para ca la munca au aceleasi drepturi cu cel care performeaza mai bine. O sa treaca anii si daca cineva le va face o observatie despre o greseala, ei vor spune ca persoana care remarca greseala are ceva cu ei.

Daca egalizam multimea o sa o facem intotdeauna in jos in scala valorilor. Niciodata in sensul progresului. Acolo a fost si comunismul: a vrut fara elite, i-a enervat cand mosierii erau mai educati si i-a bagat in puscarii.

Lasati-va copiii sa descopere ca pot fi unii mai buni decat ei pentru ca au muncit mai mult si ca, de fiecare dintre ei depinde daca e evidentiat in grupa merituosilor. Nu-i invatati ura pentru aia desteptii si muncitorii, dezvoltati-le respectul pentru ei.

Invatati-i sa creasca cu mentalitate de campioni, cu ambitia de a fi mai buni decat propria persoana, de a progresa. Dar si cu decenta de a recunoaste cand in fata lor e unul mai destept si mai educat. Si invatati-i ca respectul nu inseamna rasfat si nu e doar in dreptul propriei persoane, e si despre a-i recunoaste superioritatea celui din fata ta chiar daca ego-ul nu te lasa.

*** n-am luat premiu cu coronita toata perioada scolara, dar am stiut ca doar scoala ma poate ridica si ma poate face sa-mi depasesc conditia. N-am suferit cand la olimpiadele nationale erau altii mai buni decat mine, m-am gandit ca n-am invatat eu suficient de mult.

Si nu m-am bazat niciodata in viata mea pe vreo pila pentru a obtine un job sau un loc care sa ma puna in valoare ( la munca sau pe scara sociala), am pus mana am invatat (inca mai invat) si m-am uitat intotdeauna cu drag si admiratie la cei mai destepti ca mine, dorind sa-mi fie prieteni ca sa ma inspire si sa pot sa fiu si eu mai buna decat am fost cu o zi inainte.

(am scris textul acesta la 5 dimineata, ma trezisem ca sa am timp sa citesc o carte – despre jurnalism si tehnici de scriere – inainte de a incepe ziua cand am destul de mult de munca)

P.S. E 15 iunie. In 1990 minerii veneau la Bucuresti si bateau oamenii care treceau pe la Universitate, locul unde strategic fusesera asezati. Intelectualii, oamenii care puteau face diferenta intre comunisti si cei putin care reprezentau restul lumii, oamenii care se uitau mai tarziu cu respect la eleganta si rafinamentul dlui Ion Ratiu, erau in zona aia – cu scoala, la Universitate.

Si Ion Iliescu le spunea minerilor „Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiință civică. Deci, vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat şi în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu. Şi de astă dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească.

N-am mai avut vacanta de 2 ani si n-am plecat din tara de 3 ani, dar in urma cu cateva zile am fost la Paris cu scopul de a vedea meciurile de la Roland Garros la fata locului.

La momentul la care ne-am luat biletele (cu cateva saptamani inainte de a incepe turneul) speram sa o vedem si pe Simona Halep si sa-i facem galerie. (De fapt decizia de a merge a fost luata pe un fond de foarte mare oboseala si de foarte multa munca; eu am avut initiativa pentru ca simteam foarte tare nevoia unei bucurii, a unei schimbari in rutina zilnica, asta dupa ce transcrisesem interviuri si editasem podcasturi pt urban.ro cam 30 de ore in doua zile)

N-a fost sa fie, pentru ca Simona a parasit competitia in turul 3, dar vom incerca sa mergem si la anul, intr-o echipa mai mare si vom face galerie din toti plamanii.

Pentru iubitorii de tenis care viseaza sa ajunga macar o data in arena cea mare, Phillipe Chatrier, e bine sa stiti ca un bilet la semifinale sau finale in tribunele de sus costa putin peste 100 de euro.

Pana la acel moment al competitiei biletele sunt mai ieftine, deci nu e chiar un efort financiar imposibil.

Credeti-ma senzatia ca esti pe arena aceea mare 15k spectatori, cu toata lumea care face galerie, cu camerele de luat vederi model spiderman care plutesc in fata ta, toate astea sunt foarte eimpresionante. Si daca va place tenisul merita un efort pentru asemenea emotii.

Daca va inscrieti pe siteul Roland Garros primiti notificari cand sunt planificate sa fie biletele la vanzare si de acolo e foarte simplu.

Pentru a evita specula cu bilete, odata achizitionate, ele trebuie completate online cu numele celui care va beneficia de locul respectiv. La portile de intrare, primesti un bilet cu cod de bare si numele tau pe el in baza buletinului si a notificarii achizitiei primita pe mail.

(e un sistem foarte fain care ar putea fi implementat si la noi pentru a evita vanzaile de bilete in coltul salii de spectacole sau pe olx sau mai stiu eu unde)

Turneul are o aplicatie care faciliteaza o multime de lucruri pentru pectatori: prin ea poi a comanzi mancare la micile magazinaase din arena si sa te duci sa o ridici, fara sa stai la cozi.

Prin ea te poti inscrie ca in sambata ultima a turneului (cand e finala fetelor si dublul baietilor) sa poti sa joci si tu pe zgura de la Roland Garros. Civil fiind, in baza incrierii, esti programat sa joci 10-15 min in arena Suzanne Lenglen si cred ca e o experienta foarte cool pentru orice fan.

Si tot la categoria organizare care poate fi inspiratie pentru organizaorii romani (sigur, noi turneu de tenis mare o sa mai avem cand domnul Tiriac va fi construit o alta arena de tenis): biroul de obiecte pierdute/gasite (sau lasate pentru ca nu ai voie in arena cu obiecte cam ca la aeroport) e in afara complexului sportiv, in afara oricarei porti de intrare, intr-o zona accesibila masinilor personale, taxiurilor. Ca sa nu deranjezi pe nimeni cu recuperarea obiectelor.

Altfel, va recomand sa studiati pe bilet care sunt portile de acces pt voi si apoi sa vedeti cu ce ajungeti. Roland Garros nu e in afara Parisului, dar nici in centru; pe noi ne-a costat uber din zona Operei (unde am locuit) cam 30 de euro. Dar exista si autobuze de acces care va lasa la metrourile centrale.

Noi la anul, daca suntem sanatosi, vrem sa mergem la inceputul saptamanii 2 ca sa vedem mai multe meciuri.

P.S. ca sa evit intrebarile cu “ati avut sponsor”, sponsorul a fost munca noastra din anii astia; ne-am platit fiecare calatoria, biletele, mesele etc am mers cu cativa prieteni. (mintea cetateanului e foarte pervertita in epoca influencerilor, ma intreaba oamenii si daca faptul ca postez destul de des in week end revistele The New Yorker inseamna am contract de publicitate. Nu, n-am, platesc abonamentul.)

P.P.S. e impresionanta atentia pe care volntarii si staff-ul o acorda spectatorilor. Am o problema la un genunchi si merg mai greu – am putut folosi scaun cu rotile pus la dispozitie de ei, sa folosim lifturile care scurtau drumurile si sa salvez orice coada la toaleta sau accesul in arena de competitie. Ba mai mult, s-au ocupat ca eu – si prietenii care ma insoteau – sa stam impreuna intr-o zona in care nu era nevoie ca eu sa urc multe trepte.

*

Diminetile, pana se trezeauprietenii mei eu am recitit pe Kindle dn biografia lui Nadal. Ea e tradusa si la noi, o gasiti aici, dar eu aveam si varianta in engleza in telefon si nu imi incarca bagajele.

Stiu ca toti sunteti extrem de incantati de cel de-al 14 titlu la Roland Garros al lui Rafa, dar el a fost construit din milioane de ore de munca.

Iata din carte un fragment cand, la 15 ani, pleaca la primul lui turneu in afara tarii, unchiul Toni nu se duce cu el , iar el ca un copil se rasfata putin jucand fotbal pe un maidan in ziua finalei spre diperarea organizatorilor. Castiga turneul, vine acasa si unchiul Toni il invata din nou lectia smereniei si a muncii grele.

Ceva frumos de la Fundatia Vodafone intr-o initiativa care salveaza vieti si familii.

Vorbesc despre Fondul Viata pentru Nou-Nascuti care este un program national de combatere a mortalitatii infantile prin cresterea capacitatii de ingrijire a nou-nascutilor cu afectiuni grave din cele mai vitregite sectii de neonatologie din Romania.

Dupa cum stim cu totii in Romania e cea mai mare rata a mortalitatii infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nasteri vii, aproape dublu fata de rata mortalitatii infantile in UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nasteri vii. Cauza e in principal dotarea spitalelor.

Te apuca furia si revolta ca dupa 30 de ani de incercari de redresari si de “intrat in pas cu lumea civilizata”, noi nu ne-am organizat corespunzator si eficient.

Si ca de obicei, in cele mai multe asemenea cazuri, ONG-urile si companiile straine care activeaza in romania se activeaza si misca muntii, la propriu.

Prin programul Fondul Viata pentru Nou-Nascuti, Fundatia Vodafone Romania a alocat 4,5 milioane de lei pentru proiecte de modernizare si dotare a unor sectii de neonatologie din spitale din tara cu aparatura medicala, sisteme de telemedicina, dar si pentru pregatire a echipelor medicale.

Fondurile au fost alocate printr-o runda de finantare acordata ONG-urile cu expertiza in derularea de proiecte pe zona medicala. Proiectele castigatoare sunt:

Proiectele castigatoare sunt:

• Sansa la viata pentru nou-nascutii din Botosani, Fundatia Salvati Copiii Romania – modernizarea sectiei de neonatologie de nivel II a Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati Botosani.
• Servicii medicale optime pentru reabilitarea si dotarea cu aparatura medicala moderna a sectiei de neonatologie a Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes, Fundatia Comunitara Banatul Montan – modernizarea compartimentului de neonatologie de nivel Ib a Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes.
• Cresterea calitatii si diversificarea serviciilor medicale prin dotarea Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, Asociatia Dincolo de Azi – modernizarea sectiei de neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova.
• Bine ai venit pe lume, Asociatia Prompt Maternity & Critical Care – modernizarea compartimentului de neonatologie de nivel Ib a Spitalului Municipal Medias.
• Prima respiratie, Asociatia Culturala Flower Power – modernizarea sectiei de neonatologie de nivel II a Spitalului Judetean de Urgenta Slatina.
• Viata pentru Nou-Nascuti Mures, Asociatia Cristi Vasiliu – modernizarea sectiei de neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Judetean Mures.

Fundatia Vodafone Romania face lucrurile astea orientate catre copii de opt ani timp in care au construit sectiei de terapie intensiva nou-nascuti de la Spitalul Marie Curie din Bucuresti si au modernizat compartiment de terapie neonatala de la Spitalul Judetean Constanta. Aceste doua proiecte au fost sustinute cu investitii directe de 16 milioane de lei de catre Fundatia Vodafone Romania.

N-am copii, dar am fost in aceste doua sectii si inainte si post modernizare si am toata reccunostinta pentru oamenii astia care decid a investeasca corect si cu cap pentru sanatatea copiilor. Ambele sectii au fost facute cu conultanta dlui Carstoveanu, neobositul medic care poarta crucea tuturor familiilor acare au copiii prematuri.

Si voi puteti ajuta, eu stiu si garantez ca banii se duc exact acolo unde spun ca se duc: in refacerea unor maternitati si dotarea loc cu aparatura care sa salveze niste copilasi nascuti prematur. Si sa le dea o lumina familiilor acestor copii.

Un SMS, cu mesajul RITM la numarul 8845, costul fiind de 2 EUR/ luna inseamna un ajutor imen chiar daca nu pare…

Iar daca vreti sa Directioneaza 3,5% pentru nou-nascutii cu probleme grave de sanatate, alegeti una dintre variante:

• Daca ai cont generat de ANAF, completeaza online utilizand serviciul Spatiul Privat Virtualde pe site-ul ANAF.
• Daca nu ai cont generat de ANAF, trebuie doar sa completezi si sa semnezi online formularul 230 pana pe 25 mai 2022, accesand link-ul de mai jos

https://fundatia-vodafone.ro/tine-romania-in-viata/

Am citit acum cateva zile intr-o carte ca viata unui om poatefi impartita in 3 etape mastering (perioada in care invata si se pregateste pentru profesia lui), mentoring (perioada in care ii ajuta pe altii in respectiva profesie) si make a difference (perioada in care isi concentreaza viata pe a face lucruri care sa aduca un bine in jurul sau)

Putin din culisele muncii pentru urban.ro: tot ce facem acolo, orice articol, orice interviu are un scop mai larg decat momentul publicarii. Ne dorim sa construim lucruri care sa fie in sustinerea industriilor despre care scriem, sa va aratam o parte din viata artistilor din orice domeniu, dar nu neaparat cea personala, ci mai degraba cea care tine de munca lor.

Speram ca prin exemplul lor sa va inspiram sa faceti si dv cu pasiune lucrurile care va plac sau la care visati.

Si mai speram ca orice text, interviu sa ofere informatii din care cei care ne citesc sa invete ceva.

Personal nu mai am de foarte multa vreme orgoliul de a “face eu” ceva ca performanta de pus in portofoliu si orice interviu sau proiect ma gandesc sa fie ceva util pentru cei care ne citesc, pentru protagonistii din articol si sa poata sa stea “in picioare” pentru multi ani.

Mi se pare mult mai frumos sa scriem pentru beneficiul altora pentru ca pe termen lung beneficiul acesta se intoarce si catre noi.

In directia aceasta in planul de dezvoltare pentru urban.ro anul acesta sunt cateva produse noi – podcasturi dedicate culiselor filmelor romanesti si carti care va ofera posibilitatea ca, prin intermediul artei, sa-i invatati pe copii lucruri frumoase.

Saptamana aceasta am inceput podcasturile dedicate filmelor romanesti, ele au un format putin diferit de ce sunteti obisnuiti in Romania cu ideea de podcast (nu stam la o masa, nu mancam, nu facem cadouri in vin, carti etc si nici nu punem intrebari joc).

Fiecare film pe care-l “disecam” are un podcast in mai multe episoade in care actorii si o parte din echipa povestesc din munca lor.

Fiecare interviu (audio, cum este podcastul la origine de fapt) are 30-40 de minute si se ocupa putin si de provocarile profesionale de dincolo de rolul din filmul despre care vorbim. Si are o transcriere in 5-6 intrebari pe urban.ro pentru a fi indexat si sa apara cand oamenii cauta un actor anume.

Cred ca interviurile audio sunt mult mai sincere si mai autentice pentru ca intervievatul e in confortul casei lui, nu e preocupat de cum arata, cum zambeste nu e interesat sa capteze atentia cu look-ul sau, ci doar cu vorbele sale.

In plus, radioul e teatrul mintii: in mintea ascultatorilor se creeaza imagini mai puternice decat orice ar vedea in realitate, iar emotiile sunt mai puternice.

Primul podcast este dedicat serialului RUXX si are episoade cu Raluca Aprodu, Madalina Craiu, Alina Chivulescu, Iulia Rugina si Alec Secareanu. Episodul cu Raluca e deja online (cititi & ascultati aici), celelalte vor fi postate de luni cate unul pe zi.

Miza noastra e sa cream o baza de informatii tehnice si mai putin despre cat mai multe filme romanesti pentru ca, peste ani, daca cineva va fi interesat sa inteleaga cum s-a facut un anume film sa aiba unde sa descopere detalii.

Sigur ca interviurile au in minte si ascultatorul care nu e din industria de cinema, dar nu vorbim de interviuri de personaj (care sa parcurga viata in integralitatea ei cronologica); sunt interviuri care tintesc anumite trasaturi de caracter si experiente profesionale ale protagonistilor.

Sper sa va placa.

*Podcastul In culisele filmelor romanesti e realizat cu sprijinul Banca Transilvania. Le mai multumesc si aici pentru sustinere si incredere

In ultimii ani am fost incercati de multe situatii si de fiecare data ne-am ridicat din greu prin emotia vestilor bune si prin faptul ca oamenii s-au unit ca sa-I ajute pe altii.

S-a intamplat la colectiv, s-a intamplat in pandemie  – in ambele situatii cu exceptionale exemple de umanitate si de empatie. Se intampla si acum cand razboiul e la cateva zeci de km de granita noastra si in tara vin mii de refugiati in fiecare zi.

E minunat ca ii ajutam, dar ca sa-i putem ajuta trebuie sa fim si noi bine emotional.

Am pus pe urban.ro sfaturi ale psihologilor militari pentru cei aflati in zonele de conflict, puteti citi textul aici, si acolo printre multele lucruri recomandate sunt doua care ar trebui sa ne calauzeasca in aceste zile:

Limitati-va expunerea la mijloacele de informare in masa: Evitati in special stirile televizate non-stop si internetul. Imaginile, zvonurile si speculatiile pot fi foarte daunatoare pentru sentimentul dumneavoastra de bine.

Faceti ceva pozitiv: Implicati-va in activitati care sa incurajeze apropierea si linistea. Contactati organizatiile de voluntariat din comunitate pentru a vedea cum puteti ajuta. Donati sânge, pregatiti „pachete de ingrijire” pentru barbatii si femeile din armata sau scrieti scrisori persoanelor din armata. Sprijiniti un prieten sau un vecin care trece printr-o perioada dificila.

Noi, instinctiv, am mers in directia aceasta si fiecare stim senzatia de bine chiar si in vremuri de maxim stres cand am vazut ca refugiatii sunt ajutati, cand am remarcat ca ne-am mobilizat sa le oferim conditii decente.

*

Ca si la colectiv sau atunci cand eram in lockdown, am analizat situatia din perspectiva mea si ce pot face ca sa ajut oricat de putin.

La colectiv am descoperit printre cei accidentati un fost coleg si timp de o jumatate de an am donat lunar o suma de bani ca sa-i degreveze familia de o parte din cheltuieli. In lockdown m-am preocupat ca persoanele in varsta din apropierea mea sa primeasca acasa alimente.

Acum am donat catre doua asociatii care pregatesc mancare calda la vama si catre un jurnalist aflat in zona de conflict si voi dona lunar catre asociatii care vor avea in continuare grija de refugiatii care raman aici; pentru ca vor ramane o parte importanta din ei aici si vor trebui ajutati sa duca o viata decenta.

Cred ca fiecare dintre noi putem ajuta cate putin, dar dincolo de noi – persoane fizice  – am un respect imens si fac o mare plecaciune pentru companiile care aleg sa doneze multi bani in aceste zile, precum pentru afacerile mai mici care doneaza din incasarile lor lunare. (imi creeaza disconfort cei care vor sa profite PR-istic de asemenea tragedii, refuz sa public aici sau pe urban.ro actiunile lor ipocrite si nerealiste – situatii din care nu s-s-ar aduna nici macar 100 de euro dar ei dau comunicate pompoase, dar nu voi vorbi despre asta aici)

*

O sa va faca bine sa cititi despre cei care fac fapte bune pe bune; iata cateva dintre actiunile din ultimele zile. 

Compania care are Lidl si Kaufland doneaza 10 milioane de euro in produse de necesitate pentru refugiati si voluntari

Reteaua de Sanatate Regina Maria asigura gratuit asistenta medicala, inclusiv teste PCR pentru cei care pleaca spre alte tari pentru orice persoana venita din Ucraina; pe site-ul lor sunt si informatii in limba rusa, le gasiti aici ca sa le dati celor care au nevoie.

Tot din zona medicala, pentru ca refugiatii au istoricul lor medical, iata o stire absolut impresionanta de la Institutul Fundeni pentru cei aflati in tratament oncologic.

Dr. Monica Dragomir, sef sectie oncopediatrie la Institutul Fundeni.

“Am format un comitet de suport la nivelul Societatii Romane de Onco-hematologie pediatrica pentru rezolvarea tuturor problemelor legate de pacienti copii -adolescenti cu cancere care ajung in Romania.

Orice solicitari pot fi trimise pe adresa de e-mail: [email protected].

Am primit de la MS si CNAS instructiuni de includere a pacientilor oncologici in tratament, fara costuri din partea lor”

Datele de contact oferite sunt urmatoarele: 0722719174 sau adresa de mail [email protected]

Ideal ar fi ca cei care ajuta acesti pacienti sa le faciliteze traducerea rapida a documentelor/scrisorilor medicale.

Din zona oamenilor buni care au strans pe langa ei comunitati puternice dupa chipul si asemanarea lor, gasca de la The Fool, cu Cosmin Nedelcu Micutzu in frunte au strans mii de donatii fizice in bunuri pentru refugiati si, intr-un live de mai bine de 12 ore cu Micutzu si colegul lui, Andrei Niculae, au strans peste 20.000 de euro donatii. Banii merg la  Asociatia Caradja Cantacuzino   care a preluat deja mai multi refugiati. Sa-i urmariti pe The Fool (https://www.facebook.com/thefoolclub), dar si pe conturile personale ale baietilor, pentru ca anunta in timp real de ce au nevoie pentru refugiatii care au ajuns in Bucuresti.

Freshful by eMAG, prin intermediul Banca pentru Alimente si al partenerilor lor, a pregatit primul transport de mâncare pentru copii si produse alimentare care va fi livrat la centrele amenajate de Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti precum si in centre din alte orase, unde sunt adapostiti refugiati.

Unul dintre aceste locuri este Gara de Nord unde sosesc zilnic persoane de la granita cu Ucraina. Acolo, voluntarii asociatiei Banca de Bine – parteneri Banca pentru Alimente, vor livra primele 100 de pachete cu alimente donate de Freshful, in beneficiul persoanelor aflate in asteptare sau in transit. In acest moment valoarea totala a sprijinului acordat de Freshful este de peste 16.000 EUR iar actiunile de donatie vor continua cu regularitate in perioada urmatoare, in strânsa coordonare cu partenerii strategici non-guvernamentali ai companiei.

Prin organizatia sa caritabila Google.org, Google doneaza 5 milioane de dolari (aproximativ 4,46 milioane de euro) pentru ajutorarea persoanelor care parasesc Ucraina din cauza razboiului, precum si pentru a furniza proviziile necesare la fata locului. Sprijinul financiar va fi impartit intre organizatii umanitare din Ucraina, Slovacia, Polonia, Ungaria, România si Moldova. In România, grantul Google.org este oferit catre Crucea Rosie Româna, in valoare de 500.000 de dolari.

Si o initiative din zona afacerilor mai mici, facute cu suflet si bun simt:  www.winedeals.ro vine in sprijinul persoanelor afectate direct de razboiul din Ucraina si da startul initiativei #WineForGood, prin care isi propune sa strânga fonduri pentru sustinerea actiunilor de ajutorare derulate de Crucea Rosie Româna la granitele României.
Prima actiune din cadrul acestui demers umanitar a fost crearea sectiunii #WineForGood, de unde oricine poate comanda vinuri de la crame partenere, precum si vinul Primul, veniturile rezultate din aceste comenzi urmând a fi transferate catre Crucea Rosie. In acest fel, valoarea neta integrala a fiecarei sticle de vin comandate din sectiunea #WineForGood devine o donatie in sine.  Pâna in acest moment, cramele Avincis, Gramofon Wine, Crama Jelna, Via Viticola Sarica Niculitel, Villa Vinea, Domeniile Averesti, Purcari, Crama Rasova si Domeniile Sâmburesti s-au alaturat cauzei.

Am sa scriu aici cu mare drag de orice initiative care e in ajutorul oamenilor aflati in situatii foarte grele in aceste momente. Cred ca exemplul faptelor bune ne da o speranta in umanitate si o motivatie sa mergem mai departe, dar si sa ajutam si noi.

La urban.ro gasim rar sa scriem despre muzici noi romanesti. Unele au versuri stupide (o lansare recenta pe care am refuzat sa o promovam avea versul “lasa-ma in durerea mea” si ritmuri usor orientale cu un tremolo pe inalte al cantaretei, de neascultat pentru mine), altele sunt dintr-un gen muzical orientalo-lalaiala care nu va ajunge niciodata in paginile, fie si virtuale, ale unui produs pe care-l pastoresc.

Regula este simpla: ca sa fie pe urbanro o stire despre un cantaret roman trebuie sa aiba valoarea si greutatea, in categoria ei, cu o stire despre un dirijor important roman (Cristian Macelaru e un bun reper) sau cu o interpreta de muzica clasica (Angela Gheorghiu si Virginia Zeani, pot fi niste repere).

In schimb sunt oameni foarte destepti in productia de muzica ro: Andrei Maria – Smiley, Stefan Cazan, Alex Pelin, Alex Cotoi (co-producatorul lui Carla’s Dreams la multe piese), Carla’s insusi…

Cu exceptia lui Alex Cotoi (care are si un Grammy) pe toti cei de mai sus ii stiu, asa ca scriu in cunostinta de cauza ca sunt educati, cititi, foarte muncitori si cu mult bun simt.

(nu ii iau in calcul aici pe baietii de la Grimus- Vali Rauca de la Grimus si-a dat doctoratul in biologie moleculara, byron, Vama, Subcarpati, Balkan Taksim, Lucia, acum ma refer la muzica foarte mass market contemporana. Genul de piese pe care sa le fredoneze si copiii.)

Si daca avem oamenii astia destepti care scriu muzica de ce e muzica ro cum suna astazi pe unde o auzim?!

Imi place Elena Gheorghe care – sa spunem – e mai apropiata de muzica momentului, dar si la ea vorbeste foarte mult educatia, bunul simt, familia… Si cred ca ea face muzica – scrisa de cele mai multe ori de Alex Pelin – cu gandul ca poate influenta mintea copiilor si are o responsabilitate si o etica in vedere, mai ales ca e mama si e foarte responsabila cu valorile pe care le transmite copiilor ei. Si Andra e in aceeasi categorie a muzicii responsabile, si tot din educatia ei vine asta.

Mi-ar placea foarte mult sa existe artisti in RO care sa faca un pact cu sine: daca nu pot duce niste valori corecte in fiecare cantec, macar o data la 3 piese lansate sa se gandeasca ca muzica modeleaza creierul celor care o asculta si sa ajute ca lumea sa fie un pic mai buna. Si mai educata.

*

In lumea celor care lucreaza pentru studierea acestei masinarii speciale care e creierul uman exista o vorba: vrei sa-ti intaresti corpul, mergi la sala de sport, daca doriti sa va antrenati creierul, ascultati muzica si cititi.

Daca doriti sa va mentineti creierul angajat pe tot parcursul procesului de imbatrânire, ascultarea sau interpretarea muzicii este un instrument excelent. Ofera un antrenament total al creierului. Cercetarile au aratat ca ascultarea muzicii poate reduce anxietatea, tensiunea arteriala si durerea, precum si îmbunatati calitatea somnului, starea de spirit, vigilenta mentala si memoria. Marii sportivi se antreneaza pe playlisturi speciale care ii motiveaza la efort, de exemplu.

Si cu asemenea informatii, fiind constienti ca – in calitate de creator, transmitator de muzica – poti influenta fiecare persoana la care ajunge muzica ta, de ce n-ai vrea sa fii mai responsabil si sa faci mai mult bine in jur?!

*ale altor postari decat cele ale business-urilor de care ma ocup

Eu nu citesc ce comenteaza lumea in social media, pe orice platforma ar fi postarea, decat atunci cand e vorba de business. Daca e la o postare despre site-urile mele sau daca ma documentez pentru ceva legat de un proiect, citesc ca sa am context…

In rest nu gasesc sensul sa-mi incarc mintea cu ce cred oamenii despre orice.

Stiu ca internetul ne-a dat tuturor iluzia ca putem sa avem pareri despre orice (de la tratamente medicale pana la viitoarea distributie a unui film de la Hollywood) si chiar sa ne certam cu restul lumii pentru parerea noastra unica si de necombatut.

Eu nu gasesc nicio justificare pentru care sa comentez ceva undeva daca nu am o recomandare utila, din categoria “te ajuta sa citesti X lucru pentru o imagine mai ampla”, dar cum nu am timp si petrec f putine minute in social media intr-o zi, fac rareori si asta…

Am o cunostinta care se uita cu deosebita satisfactie la comentariile de pe youtube la emisiunile cu polemici gen Bravo, ai stil. Pierde minute in sir cu aceasta indeletnicire de a se uita la veninul pe care si-l arunca sustinatorii concurentelor.

Nu inteleg care poate sa fie bucuria si de ce mintea ei nu-i spune “hello, nu ai ce sa inveti de aici, e absolut inutil sa-ti consumi timpul asa”

Cum nu inteleg oamenii care comenteaza – uneori chiar pe pagina mea de fb – la stiri despre viitoarea distributie internationala a unui film. De ce simte cineva nevoia sa spuna ca un actor e potrivit sau nu pentru un film (eventual sa se mai si certe cu altcineva), cand el/ea de fapt isi pune opinia pe o pagina din fundul internetului, din Romania pe dreapta, nu e ca si cum producatorii filmului de la Hollywood ar lua in calcul asta…

Nu ii condamn pe cei care comenteaza, e dreptul lor sa faca ce vor cu timpul lor, dar daca oamenii s-ar gandi doua secunde inainte de a posta ceva si ar raspunde la intrebarea “e relevant ce am eu de pus in spatiu public?”, viata lor s-ar elibera putin pentru lucruri mai frumoase.

Cred ca e mai util sa dam share cand descoperim ceva frumos pentru ca si comunitatea noastra sa intalneasca acel lucru. Cum e mai util sa comentam daca avem o incurajare de spus, ceva care sa-i motiveze pe oameni, o apreciere care le-ar face ziua mai frumoasa. (eu, de obicei, dau share in public, iar in mesaj  privat trimit complimente si explicatii de ce mi-a placut ceva)

Si inca ceva legat de comentarii.

Adesea, apar pe paginile mele oameni care adreseaza vorbe grele – fie mie, fie altor comentatori. Eu scriu doar despre lucruri culturale (eventual, si despre media).

Prietenii ma intreaba de unde am diplomatie si rabdare sa raspund.

In primul rand nu raspund decat cand e vorba de business. Si nu ma enervez niciodata pentru ca la asemenea comentarii agresive si dubioase imi imaginez ca cel/cea care a scris e un Chihuahua care latra si daca as raspunde ar fi ca si cum – de la cei 1.55 m ai mei – m-as aseza in patru labe si as latra si eu… de ce sa fac asta?

Sa ne folosim timpul frumos; ce citim ne hraneste mintea si dispozitia.

NU spun ca trebuie sa faceti ca mine, am scris asta doar cu speranta ca va veti gandi un pic mai mult la timpul pe care-l acordati comentariilor in social media, ale voastre si ale altora. Viata e mai frumoasa daca stam mai departe de scandaluri si mizerii.

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume, dupa standardele actuale.

Am realizat inca o data asta, ieri, cand am fost la coafor. Merg la Beauty District, salonul creat de Sorin Stratulat cu Alex Abagiu, de mai bine de 12 ani, la aceeasi simpatica doamna, Andrada, si ieri intr-un context in care vorbeam ceva tehnic si plictisitor pentru orice om care nu are treaba cu media (era despre podcasturi), am realizat amandoua ca in 12 ani nu am barfit pe nimeni niciodata. Nici ea, nici eu.

Si muncim amandoua in domenii in care avem treaba cu multe “celebritati”, iar coaforul e raiul relaxarii si al discutiilor usoare cu nota de barfa.

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lumea standardelor actuale: nu gasesc nicio motivatie sa pun in spatiu public lucruri din viata mea privata daca ele nu au valoare informationala puternica pentru ceilalti (de ce sa le ocup oamenilor timpul inutil?!), nu simt nevoia niciunei validari publice de la necunoscuti si stiu ca “mai multi” nu inseamna “mai bine” neaparat. De obicei, cu cat urmaresc mai multi oameni ceea ce scriu, cu atat apar si mai multi prosti, needucati, oameni care au pareri categorice desi nu i-a intrebat nimeni si care cauta nod in papura pentru ca au avut ei o zi proasta

Cand vreau sa ma odihnesc nu-mi doresc vacante mega luxoase, ci liniste si luxul suprem mi se pare cel in care intr-o zi nu e nevoie sa scot niciun cuvant. E aproape imposibil, dar mi se mai intampla… si-atunci e o mare fericire pentru mine.

Nu gasesc nicio bucurie in calea usoara, daca ea nu are si beneficii pentru cei din jur, dar si pentru mintea mea.

Zilele trecute am pus aici pe blog transcrierile de la doua interviuri pe care le-am facut toamna trecuta, live cu public. Carla’s Dreams si Adi Nartea, ambele din panelul meu de la Webstock 2021, ambele de cate 40 de minute.

Pentru ambele as fi putut cere varianta audio/video sa o postez, dar am preferat sa muncesc putin mai mult, ca sa fie transcrierea integral.

Da, e mai greu de aflat asa informatia pentru ca trebuie citita, nu ascultata. Dar pe termen lung e mai utila: pentru cei care se vor documenta despre cei doi pentru cine stie ce proiect (pentru ca va fi mai bine indexata google), pentru cei care-i plac si vor dezvolta exercitiul cititului pret de o ora.

M-am uitat pe rezultatele de audienta de la aceste postari. Media de citit e de 27 minute… mai avem o speranta.

Astazi de dimineata am pus pe urban.ro site-ul la a carei reconstructie muncesc de 2 ani si jumatate, doua fragmente din cartile unei doamne pe care o iubesc f mult: Joan Didion.

Si, dupa ce le-am publicat, am simtit o placere calda care mi-a invadat tot corpul. Stiam ca vor fi apreciate in comunitatea pe care o crestem acolo (muncesc alaturi de Oana Vasiliu si Eduard Enache), ca exista o sansa mica sa si comande lumea cartile (s-a intamplat, am primit mesaje “am comandat” )  si ca o sa le aducem o mica bucurie unor oameni altfel.

De asta scriu acum aceste randuri.

Daca vi se pare ca sunteti plictisitori pentru ca nu aveti scandaluri cu care sa va laudati in spatiul public, nu pozati in chiloti si nu va inventati vieti in social media pentru like-uri, iar asta va face sa va ganditi uneori ca sunteti exclusi din trend, exclusi dintre “cei alesi si populari”, nu e nicio problema.

E ok sa fiti plictisitori, sa nu confundati “asumarea de a spune ceva” cu impolitetea, sa nu aveti ultimul cuvant mereu si nici dreptate intotdeauna. Cum nu e nimic gresit cand cedati si nu va mai contrati cu cineva intr-o discutie care nu schimba nimic si e doar o furtuna intr-un pahar cu apa.

E ok sa va dati la o parte din fata gregarilor, vulgarilor, cei care se lauda cu vieti fals luxoase, fals destepte.

E ok sa nu fiti machiate si coafate in orice secunda, sa imbracati haine care nu sunt de firma, iar masa sa nu fie cu un plating ca o pictura de Rembrandt. E frumos sa fim cochete si sa creem un mediu frumos intr-o lume agresiv nebuna, dar nu e nicio tragedie daca nu ne conformam la frumusetea celorlalti.

Tot ce conteaza e sa incercam sa fim fiecare un pic mai buni decat am fost ieri (si profesional, si personal) si sa facem ceva frumos si pentru noi si pentru cei din jur. Si, cum zicea Carla’s in interviul de mai sus “sa facem si lucruri de care sa fim mandri peste 5 ani”.

E ok sa fim plictisitori. Nu e nici cea mai mica problema.

P.S. Pentru ca, de dimineata, publicand fragmentele din Joan Didion mi-am dat seama ce privilegiata sunt ca pot face acest lucru fara sa trebuiasca sa cer acordul cuiva (exceptand editura), fara sa raportez rezultate de audienta ca sa justific comercial intentia mea – care nu e deloc comerciala, ci educationala si pentru sufletul fiecarui cititor urban.ro-, am cautat sa vad o parte din rezultatele de audienta din sept 2019 (cand am preluat site-ul) si pana acum de pe urban.ro.

Acestea sunt primele 10 intrari pe site… Deci, e ok sa nu ne intereseze barfa, scandalul si sa cautam frumosul. Mai sunt si altii ca noi. Mai avem o speranta si noi, plictisitorii.

Fotografia e facuta de Eduard Enache.

Sunt dintre persoanele care cere recomandari doar de la cei care au super competenta in domeniul in care am nevoie de ceva anume.

Recomandari de carti, de exemplu, primesc doar de la editorii de carte care ma cunosc si stiu ce citesc, uneori si de la scriitori, sau de la prieteni apropiati, dar n-as cere niciodata pe net la liber sa-mi recomande oamenii carti pentru ca mi se pare pierdere de timp.

In general, in Ro se citeste acum ceva ce eu am citit acum 4-5 ani, la lansarea cartilor. Iar cele mai populare carti, alea care-s peltea pentru tot poporul scrise de autori de compuneri libere pe net, nu le voi citi oricum niciodata.

La film e si mai complicat, dar nu mai intru in detalii ca sa nu par si mai aroganta decat sunt. Toate astea sunt pentru ca valorizez foarte mult timpul meu si nu vreau sa-l pierd aiurea pe ceva din care nu invat, care nu-mi ofera o experienta care ma imbogateste cumva.

Dar cu o asemenea parere despre puterea recomandarii in conditiile in care e facuta de cineva cu care am afinitate culturala, va arat un proiect fain al unor prieteni.

Una dintre cele mai mari companii romanesti de IT & digital marketing, specializata in dezvoltarea de soluții si servicii de transformare digitala, Zitec pe numele ei, are o campanie foarte simpatica de recrutare pentru angajatii ei.

Recomanda pe cineva pentru unul dintre job-urile disponibile si, in prima zi de salariu al noului angajat, tu primesti o excursie in Cappadocia pentru doua persoane.

Putin context despre companie: are peste 250 de angajati, lucreaza cu unii dintre cei mai importanti clienti din logistica si distributie, fintech, productie de electronice si semiconductoare, fashion, automotive sau Horeca, din peste 30 de tari.

Au o filosofie si o etica a muncii facute cu performanta si bun simt, cu grija pentru angajati dar si pentru comunitate

Atentie! acesta nu este un articol platit. Se intampla sa-l stiu pe fondatorul companiei, Alexandru Lapusan, de cand era in liceu (am lucrat amandoi la inceputurile lui Radio 21, era genial de atunci) si i-am urmarit activitatea peste ani.

Intre timp ma intimideaza cu business-ul urias pe care l-a construit, alaturi de sotia sa Simona, dar si de cativa colegi si prieteni, si ma bucur foarte tare ca si-a pastrat umanitatea, atentia pentru comunitate si nu e dominat de bani.

Compania lui are toate premiile mari din domeniu (nici nu stiu sa vi le spun pe toate ca nu ma pricep), are certificarile cele mai importante de la Microsoft sau Google si banuiesc ca muncesc in draci pentru ca sa aiba toate astea, dar… si-au facut timp  sa initieze si campania de donare de sange la birou  #cei1024  prin care au salvat peste 17.000 de vieti.

Desi intr-o alta viata am fost destul de apropiata de lumea matematicii si a informaticii, acum sunt doar un beneficiar al produselor create de oameni cum sunt cei de la Zitec si am pierdut de multa vreme nuantele necesare pentru un asemenea job.

Dar daca aveti copii sau prieteni care stiu programare si se incadreaza la nevoile anuntate mai jos, recomandati-i celor de la Zitec. Stiu sigur ca vor fi intr-un colectiv fain, cu oameni carora le pasa si de munca lor, si de viata lor privata dar si de cea a comunitatii, si vor creste si se vor dezvolta frumos.

Apoi puteti  sa va duceti cu cel/cea pe care o recomandati intr-o vacanta in Cappadocia platita de Zitec 🙂

Detalii aici

Va mai arat ceva simpatic… birourile lor din Bucuresti (desi banuiesc ca in vreme de pandemie multa munca e remote, de acasa, dar cum arata birourile spune mult despre grija pentru angajati)

Prima parte din seria de toamna a lecturilor – despre tehnici de scris si jurnalism –  e aici,

seria de lecturi din prima jumatate a anului trecut e aici.

*

Ceva amuzant din nebunia internetului: m-a certat o doamna ca citesc prea putine carti in limba romana si ale autorilor romani si ar trebui sa promovez carti aparute in Romania ca sa sprjin industria.

Ceea ce se afla aici sunt lecturile mele bazate pe ceea ce ma intereseaza in dezvoltarea mea (nu e nicio intentie de a promova ceva) si practic, pe timpul si nevoile mele de dezvoltare citesc ce imi trebuie mie. Pentru sustinerea industriei de carte din ro exista pe urban.ro in fiecare sambata o rubrica in care publicam fragmente de carte din noile aparitii pentru ca oamenii sa le „testeze” si sa decida ei singuri apoi ceea ce vor sa cumpere.

Altfel, e amuzant si aberant, ca strainii protesteaza pentru alegerile tale care nu sunt cu niciun scop comercial, ci educational, in dreptul propriei persoane.

 *

LEE BONHEUR C’EST LES AUTRES –  Ines de la Fressange

Una dintre carticelele mele preferate din 2021 e cea scrisa de Ines de la Fressange, o doamna al carei stil minimalist dar super elegant ma fascineaza. (in 2021 pentru ca am calatorit putin, m-am gandit sa simt putin din atmosfera Parisului de care imi e dor si mi-am comandat, de ziua mea, cateva haine de la brandul ei)

Carticica e din mici observatii despre maniere si bun simt in viata noastra agitata. Am citit-o intr-o dupa amiaza cu prajituri alaturi si cu muzica franceza in boxe si a fost ca si cum as fi intrat intr- bula de liniste pentru o ora si putin… e scrisa intr-o franceza usoara, accesibila, altfel n-as fi facut fata 🙂

Iata un fragment, ca sa simtiti putin din energia ei.

Si cateva imagini cu Ines, poate va inspira sa-i cautati hainele, neostentative dar cu un gust rafinat.

***

VANDERBILT: The Rise and Fall of an American Dynasty, de Anderson Cooper si Katherine Howe este povestea imperiului Vanderbilt de la origini si pana in prezent. Cooper, fiul Gloriei Vanderbilt, a mai scris o carte interviu despre relatia cu mama sa (care e tradusa si la noi), designer si creator de parfumuri  care a incetat din viata in 2019. Cooper incearca sa recupereze imaginea intregului clan Vanderbilt, o familie de industriasi care a ajutat imens la dezvoltarea Americii.

Sara Gay Forden, Casa Gucci -O poveste senzationala despre crima, nebunie, stralucire si lacomie.

Sigur ca pentru multa lume filmul House of Gucci a fost punctul de atractie care ar putea fi si un drive pentru vanzarea cartii. Cartea a aparut in strainatate in 2010 si anul acesta, odata cu filmul, a fost tradusa in mai multe tari. Mie mi-a placut mai mult cartea decat filmul pentru ca e mai business orientata, intelegi mult din contextul modei italiene, te plimbi prin Florenta si Milano (mi-am facut o lista cu restaurante pe care sa le vizitez in Florenta). Doamna care a scris-o e fost jurnalist Wall Street Journal pentru sectiunea lifestyle, lux si moda, si ofera foarte multe detalii de context pentru cei aproape 80 de ani pe care-i acopera cu saga familiei Gucci.

E pe urban.ro un fragment din carte, il gasiti aici.

Angela Kelly – The Other Side of the Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe

Am  o serie de lecturi ale cartilor scrise de cei care lucreaza pentru Casele Regale (sau cabinetele presedintilor de stat din toata lumea) pentru ca imi aduc indicii despre protocol si maniere, imi dau accesul la o lume care pune valoare pe traditie si care isi gandeste fiecare pas din prezent cu gandul la viitor si la branding de tara. Cartea aceasta am citit-o/ ascultat-o de fapt, in vremea in care promovam lansarea James Bond No time to die in Ro si, din aproape in aproape, am ajuns la informatia ca autoarea cartii a fost cea care a intermediat si aparitia Reginei Angliei in filmul cu James Bond de la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Povestea aceea e aici.

Altfel, e foarte spectaculos capitolul in care este explicat cum sunt arhivate hainele pe care le poarta Regina (si care sunt scoase treptat in muzee), dar si cum sunt gandite tinutele in functie de locul unde merge – e important sa fie vazuta oriunde din multime – de aici culorile puternice, dar si sa nu fie vreun conflict de culori in raport cu cultura tarilor oamenilor cu care se intalneste… si multe alte detalii.

 A Mad Love – An introduction to Opera de Vivien Schweitzer

E o carte pe care am citit-o ca sa-mi completez notiunile de cultura generala pentru ca am background si context spre deloc in ceea ce priveste Opera si pentru articolele de  pe urban.ro, prietenul Cristi Clita, un mare consumator de spectacole de Opera, e consilier de incredere.

Cartea aceasta aparuta in toamna 2021 da context despre evolutia acestui stil muzical, de la inceputuri – 1600- si pana la cele mai recente creatii de gen. Autoarea – Vivien Schweitzer – a facut un playlist pe Spotify pentru fiecare capitol, iar ceea ce citesti poate fi insotit de fragmente din lucrarile despre care se povesteste.

Uite o scurta descriere a cartii facuta chiar de autoare.

Instead of offering a comprehensive survey of operas or complete, detailed synopses, I have aimed to embed the fundamentals of the Western operatic tradition in a narrative context to show how composers have used different techniques and voices to create sung drama.

To understand why it’s a strange directorial choice in the twenty-first century to cast a baritone as Handel’s Giulio Cesare, for example, you need to know about the evolution and categorization of voice types. To appreciate how a director’s staging of Carmen deviates from tradition, it helps to be aware of how the opera has typically been staged.

To comprehend why the pianist and composer Clara Schumann called Wagner’s Tristan and Isolde “disgusting,” and why the opera was so shocking to listeners, you need to explore Wagner’s radical musical ideas. And to see why some detractors claimed that the composer John Adams “humanized” terrorists in his controversial opera The Death of Klinghoffer, it’s useful to examine how he used music to tell this particular story.

All In: a biography – Billy Jean King. / Maestrul Roger Federer

Doamna Billy Jean King e una dintre jucatoarele de tenis cele mai mari din lume cu 39 de titluri de Grand Slam castigate si cu o cariera care a inspirat pe multa lume pentru ca a avut puterea intotdeauna sa spuna lucrurilor pe nume; astazi s-ar spune ca a fost feminista, dar domnia sa a fost inainte de orice o femeie de mare caracter.

Are 78 de ani, Cupa Federatiei ii poarta numele, si cred ca aceasta carte care a aparut in august 2021 e mai mult decat un testament viu.

Pe mine ma motiveaza foarte mult si ma inspira cartile despre biografiile sportivilor; mi se pare foarte puternic cum au invatat sa o ia de la capat dupa o infrangere, cum au invatat sa lupte cu durerea si cum isi urmeaza cu discplina si perseverenta obiectivele. Pe structura asta, se adauga caracterul lor si vezi cum evolueaza fiecare.

In aceeasi directie am citit Maestrul – despre Roger Federer – scrisa de Christopher Clarey care e jurnalist la New York Times si ii face un profil din perspectiva intalnirilor si conversatiilor dintre ei. Si il descoperi pe Federer vazut de dincolo de rezultate.

Domnul Clarey scrie si descrie atat de frumos incat, citind despre un meci anume, mi-am adus aminte brusc, cu imagini, ca l-am vazut pe Federer la Bucuresti la Sala Polivalenta. Uitasem total, a trebuit sa verific daca a fost sau nu in Romania si nu e rodul imaginatiei mele ceea ce mi-am amintit.  Da, a fost la Cupa Davis in 2004.

Sergei Polunin – Free. E un fel de biografia balerinului Sergei Polunin, cu imagini superbe din spectacolele sale si o prefata scrisa de Helen Mirren. E mai degraba un coffee table book, rasfat pentru privire si suflet.

Mai am o serie de carti – beletristica – de “povestit” dintre lecturile anului trecut, dar revin cu ele zilele viitoare.