Category : jurnalism

carver lishCum arata edit-ul lui Gordon Lish pe textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim…”

Cum arata edit-ul lui Gordon Lish pe textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim…”

Am scris ieri despre povestea din spatele scrierii nuvelei celei mai celebre a scriitorului american Raymond Carver, “Despre ce vorbim in vorbim despre iubire”

Nuvela e un laitmotiv in filmul lui Alejandro Inarritu, Birdman (film cu 9 nominalizari la Oscar) , iar pentru cei care stiu viata lui Carver alegerea acestui text, conflictul din spatele lui, lupta lui Carver cu sine pentru a fi din ce in ce mai bun, capata semnificatii speciale in structura filmului.

Puteti citi mai multe despre asta aici, unde sunt fragmente din Biografia lui Raymond Carver care fac referire la cum a scris aceasta nuvela si cit de mult s-a certat cu prietenul si editorul lui Gordon Lish pina au ajuns la o forma finala a textului.

Pentru cei pasionati de scris, iata un fragment din edit-ul lui Lish – cel despre care se spune ca il stia atit de bine si il iubea atit de mult pe Carver incit stia sa slefuiasca personalitatea lui ca sa obtina cele mai bune lucruri.

 

Pentru cei care n-au avut niciodata bucuria, amestecata cu frustrare si cu neputinta, de a fi editati de cineva de meserie, citeva precizari: un editor bun nu modifica esenta povestii, dar te indruma pe un drum mai curat si iti impinge limitele provocindu-te la sinceritate, mai multa documentare, mai multa analiza etc.

Editorul e plasa de siguranta pentru text cind autorul incearca sa se arunce de la trapez fara niciun alt element de asigurare.

*

Ceea ce a facut toata viata Lish pentru Carver a fost sa fie  o plasa de siguranta si sa ramina ferm pe pozitii, chiar si cind Carver s-a opus unor observatii pe povestile lui. Cu suportul lui Gordon Lish, spiritul de observatie al lui Raymond Carver si puterea de a venea povesti unde nimeni altcineva nu le vedea au fost transformate in arta.

Raymond Carver e unul dintre cei mai cunoscuti scriitori americani in lume si cartile lui continua sa fie publicate la decenii de la moartea sa. Lish are aproape 81 de ani (ii face in februarie), mai editeaza din cind in cind texte (a lucrat pe textele unor tineri scriitori americani, toti cu premii nationale si internationale) si, dupa moartea lui Carver, a publicat si propria literatura fiind considerat  un scriitor de un mare rafinament. N-a ajuns insa niciodata la succesul prietenului sau.

*in fotografia din cover sunt, de la stinga la dreapta, Raymond Carver si Gordon Lish

 

1253
OnteachingJournalism1despre dragoste si controversa in doua povesti incredibile

despre dragoste si controversa in doua povesti incredibile

in aceasta lunga vacanta e timp si pentru citit. daca nu carti, poate citeva articole ale acestui an, din presa internationala, care arata povesti de viata uluitoare.

am ales pentru aici doua povesti despre dragoste, disperare si controverse scrise atit de frumos prin impartialitatea jurnalistilor – care nu pun emotii, nu judeca, doar relateaza cu multe referiri stiintifice si cu puterea de a fi in mintea personajelor principale – incit nu-ti dau nicio ocazie sa banuiesti care e opinia lor despre subiect. Povesti la care ti se stringe stomacul uneori, te socheaza experientele si desigur, in calitate de cititor, esti tentat sa tragi concluzii repede.

va rog cititi-le cu mintea curata. sunt lungi, va ia cam 30 de min pt fiecare poveste (poate chiar mai mult), sunt controversate cazurile, dar sunt 2 mostre de jurnalism minunat.

 

1.  o mama decide sa se  omoare impreuna cu fiica ei, care are o forma de autism care implica foarte multa violenta, agresivitate. 

That Sunday, it was raining, and Kelli drove Issy, Ainsley, and an aide the mile to Matt’s school to use the indoor track, where “just out of nowhere Issy pulls my hair and starts hitting me pretty hard around my head and face.” Kelli was on the ground, and a few people around her managed to pull Issy away. Kelli was “crushed” by the episode, she said, and then started speaking in the present tense, as if she were back on the floor of the track. “I don’t know what to do,” she said. “I feel like God should have picked someone else to be her mom.”

Before she got up from the ground, Kelli said, she caught a glimpse of Ainsley, who is 18 months younger and much smaller than Issy and who has occasionally had to hide under her bed or lock herself in a car to avoid the rage of her older sister. “I see Ainsley, and I think, ‘I can’t stay here. She won’t be safe.’ And I don’t know what to do. I know there is a tragedy coming, but I don’t know what it looks like.”

textul a aparut in New York Times, este scris de Hanna Rosin si se numeste By noon they’d both be in heaven. il puteti citi aici

 

2.  parintii unui copil cu displasie corticala sunt pusi in fata unei decizii foarte grele; pentru ca micutul sa traiasca trebuie sa-i fie inlaturat jumatate de creier.

Wrestling with the abstract concept of the surgery, however difficult, failed to prepare the couple for the sight of the metal operating-room doors swinging closed. Neither could speak. Thoughts, bad ones, looped.

Are you praying hard enough?

What did I do wrong?We’ve lost.

I’ve just sentenced my child to die.

Somehow the Buttarses dragged themselves to their hotel room.

Jeff walked family and friends through the surgical procedure on their blog. He slogged through a never-ending tide of phone calls from well-wishers. He paced.

Tiernae fell into bed, wrapped herself in a blanket, and stared out of the window. She wouldn’t move—couldn’t—for the next nine hours.

Her thoughts drifted to her other children—she was grateful for them. A day earlier, after Jeff prayed over the entire family, her first-grader, Alex, had said, “I just feel really, really sad for William.” Through tears, she caught sight of a church steeple and began singing a hymn, “Lead, Kindly Light.” A sense of calm washed over her. If William is supposed to pass on, it’s the will of the Lord, she thought.His body wasn’t perfect in this life, but it will be in the next.

(…)

Fully integrated into mainstream classes there, he always volunteers to read aloud—and does so with better inflection and more fluidity than most of his “normal” peers. He’s a popular child with a good sense of humor. Most of the other students don’t yet perceive that William is different until he tells them. “The kids are usually pretty amazed,” Seever says. “They’re like, ‘Wow, William, you can do so much with half of your brain.’” The teacher feels the same: “I never expected someone like him to do so much.”

articolul a aparut in Indianapolis Monthly in august, se numeste The boy with half a brain si este scris de Michael Rubino. il puteti citi aici.

si daca mai aveti timp si chef de asemenea articole, exista un site Longreads unde editorii aduna texte de forma lunga din presa americana pe care vi-l recomand din inima.

1117
jacqui-400interviu: Jacqui Banaszynski ne arată cum să scriem povești mai bune

interviu: Jacqui Banaszynski ne arată cum să scriem povești mai bune

(multumesc frumos echipei The Power of Storytelling care mi-a pus la dispozitie acest interviu. intr-o vreme in care jurnalistii isi cauta motivatia pentru a se intoarce pe teren ca sa descopere povesti, intr-o vreme in care e nevoie sa intelegem ca doar continutul de calitate, cu emotie, unic mai poate ridica “presa”, doamna pe care o descoperiti in interviul de mai jos poate fi o lumina de la capatul a ceea ce pare un tunel foarte lung. O intilniti in octombrie la Bucuresti, alaturi de alti mari jurnalisti americani. cb)

Jacqui Banaszynski aduce un strop de magie fiecărei ediții a conferinței internaționale The Power of Storytelling ( anul acesta in 17-18 octombrie). Câteva din lecțiile unei câștigătoare de Pulitzer: fii curios până în măduva oaselor, pune întrebări bune, ascultă oamenii, verifică informația, fii atent la lumea din jurul tău. Și nu te opri niciodată. Mai multe în interviul de mai jos:

 

  1. Care sunt, în opinia ta, elementele de bază necesare pentru o poveste bună?

 PERSONAJE CONVINGĂTOARE: Oameni care trec prin diverse situații și care ne deschid o fereastră către dimensiunile umane și emoționale ale vieții. Nu e nevoie să fie plăcute, dar este necesar să fie credibile. Avem nevoie să putem vedea în ele ceva din noi, astfel încât să ne putem conecta în vreun fel la povestea respectivă.

 TENSIUNE: Situațiile prin care trec personajele trebuie să aibă o miză care să țină cititorii cu sufletul la gură, fie că se întreabă dacă personajul va supraviețui unei boli de care suferă, fie dacă va reuși să-și trimită copiii la școală la timp pentru a prinde autobuzul spre muncă.

 

 SCENE DESCRISE CÂT MAI REAL: Viețile noastre se desfășoară în lumea largă. Este esențial ca cititorii să simtă că fac parte din acea lume prin acțiuni și descrieri relevante. Această ancorare în realitate se poate face într-o propoziție sau două, prin câteva detalii spumoase sau în pasaje întregi.

 

  1. Ce sfaturi ai da unui tânăr jurnalist care abia începe în acest domeniu?

ÎNVAȚĂ SĂ DOCUMENTEZI. Fii curios până în măduva oaselor, construiește relații solide cu surse de încredere, identifică subiectele cele mai potrivite, pune întrebări bune, ascultă oamenii, verifică informația, fii atent la lumea din jurul tău. Nu te lăsa prins în a fi un stilist în ale scriiturii într-atât încât să uiți de cea mai importantă etapă a scrisului: documentarea. O documentare serioasă îți va asigura atât fundația, cât și flexibilitatea, indiferent cât de mult se schimbă lumea storytellingului în era digitală.

MERGI ACOLO UNDE E DE MUNCĂ. Nu te îndrepta doar către ce consideri a fi publicații prestigioase, care te-ar ajuta să ai o carte de vizită impresionantă. Urmărește povestea. Caută locuri care sunt trecute cu vederea sau nedescoperite și continuă să sapi după informații.

GĂSEȘTE-ȚI MENTORI. Studiază cum își fac cei mai buni reporteri și scriitori meseria și intervievează-i despre propriile tehnici. Citește cu o minte deschisă la nou. Întreabă specialiști din diverse domenii cum funcționează lumea lor. Fii curios tot timpul. Și nu te opri.

 

3. Probabil că ai primit o mulțime de propuneri de subiecte în decursul anilor. Care este secretul în a propune un subiect? Ai un exemplu care te-a convins imediat?

Nu îmi place să refuz idei propuse de jurnaliști. Așa că încerc să îi ajut să găsească posibilitățile într-o idee, largă sau vagă, care să le permită să își urmeze interesul și care să-i ajute să îl pună într-o formă proaspătă și relevantă. Propunerile trebuie să se potrivească cu tipul de storytelling pe care publicația sau mediul respectiv îl face și cu publicurile cărora li se adresează. Astfel că întotdeauna întreb cui i-ar păsa de povestea respectivă și de ce? Apoi detaliem modalitățile prin care putem ancora povestea în aici-și-acum, astfel încât relevanța ei să fie clară. Cele mai bune propuneri de subiecte sunt concise și arată că scriitorii au făcut suficientă documentare pentru a găsi cele mai potrivite subiecte și că au un plan de acțiune pentru a urmări povestea. Editorii trebuie să știe că povestea care le este propusă le va servi nevoilor editoriale și că este realizabilă. Idealul trebuie ancorat în realitate.

Spre exemplu, o reporteră a venit la mine cu o idee de poveste despre un program de sprijin pentru familiile care aveau o persoană dragă cu debut de Alzheimer. Asta se întâmpla cu mai bine de 10 ani în urmă, când încă nu se știau prea multe despre debutul în demență. În documentarea ei pentru explorarea subiectului, înainte să vină cu propunerea, găsise trei familii în program cu povești sfâșietoare – și care fuseseră de acord să vorbească cu ea mai departe. Nu am fost de acord cu ideea ei așa cum o propusese; gândea la scară prea mică. În schimb, i-am spus că vreau să urmărească întreaga poveste – să petreacă timp cu cele trei familii mai multe luni sau ani, pentru că demența le schimbă viețile în moduri de neimaginat. Rezultatul a fost ”Pierzând-o pe Betsy”, o serie remarcabilă de Marsha King în The Seattle Times, care a fost publicată în câteva episoade din 2002 până în 2007. Acesta este necrologul lui Betsy Meyer, personajul principal: http://seattletimes.com/html/localnews/2008555613_betsymeyerobit.html

Ea a fost diagnosticată cu demență progresivă la vârsta de 46 de ani, când copiii ei aveau doar 11 și 14 ani. Avea 55 de ani când a murit.

4.Care este ultima carte care te-a uluit și de ce?

Este vară, așa că citesc multă ficțiune. Am fost impresionată de ”Viață după viață”, povestea unei femei prinsă în evenimentele celui de-al doilea război mondial și în Germania lui Hitler. Moare și renaște de câteva ori în diferite versiuni ale propriei vieți  și de fiecare dată ia decizii care schimbă totul. Și am mai fost fermecată de ”Copilul de zăpadă” al lui Helen Oyeyemi. E un fel de poveste cu zâne pentru adulți, despre un cuplu în vârstă al cărui singur copil a murit și, odată cu el, a murit și dragostea lor. Cei doi se mută în Alaska pentru un nou început, însă nu sunt pregătiți pentru greutățile vieții de acolo. Și într-o iarnă, un copil magic apare în viața lor. Ce mi-a plăcut la ambele cărți este faptul că relațiile nu sunt clișeizate și m-au lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri. M-au pus pe gânduri și m-au făcut să îmi pun întrebări.

 

Despre Jacqui și The Power of Storytelling

Jacqui Banaszynski a câștigat un premiu Pulitzer pentru unul dintre primele materiale de profunzime despre HIV/SIDA. Are o experiență de 30 de ani ca reporter și editor, iar acum  predă jurnalism la Missouri School of Journalism.

Jacqui este unul dintre invitații conferinței internaționale The Power of Storytelling, care are loc pe 17-18 octombrie, la București. Aflată la a patra ediție, singura conferință de storytelling din Europa de Est aduce la București 10 jurnaliști, oameni de marketing și specialiști în antreprenoriat digital care vor vorbi despre puterea poveștilor de a crea conexiuni, de a inspira și de a produce schimbare și vor ajuta participanții să identifice, să construiască și să spună povești mai bune și mai relevante pentru domeniul lor de activitate, fie că e vorba de jurnalism, marketing, comunicare sau leadership.

Mai multe informații găsiți pe site-ul conferinței și pe pagina de Facebook.

 

 

1242
OnteachingJournalism1ce se citeste pe net – observatii personale

ce se citeste pe net – observatii personale

in ultimele 2 saptamini am publicat pe blog 3 texte care au facut citeva mii bune de vizualizari, au avut zeci (sute chiar) de share-uri si comparindu-le rezultatele, dar si munca pe care am investit-o in fiecare , am ajuns sa ma incrunt.

sa le luam pe rind.

cel mai bine clasat in acest moment dintre cele trei texte este cel despre Nadia Lacoste – PR-ul roman din spatele Printesei Grace de Monaco.

e un story scris dupa o documentare ampla, intr-o naratiune inversa (in reverse) pentru care am muncit 6 ore (poate putin mai mult) si a avut 2 drafturi. are un subiect cu glamour, un context potrivit (am asteptat sa fie filmul despre Grace de Monaco pe ecrane ca sa fie de actualitate si interes povestea) si a beneficiat de o preluare pe prima pagina in click.ro.

 

urmatorul in clasamentul audientei e un articol care descrie o intimplare de la inceputul saptaminii. job-urile pe care nu le accept – are o naratiune simpla, descrie liniear, cronologic o intimplare aparent banala.

am scris-o la citeva zile dupa ce s-a intimplat (pentru cei curiosi, am cerut si acordul prietenului care ma rugase sa-l ajut, pentru ca asa e etic) , in mai putin de o jumatate de ora si a avut 2 drafturi.

e insa o poveste care vorbeste in egala masura despre cei care o citesc, cit si despre personajul principal. pentru ca fiecare proiecteaza pe propria frustrare, iar textul face referire la multe frustrari generate de o cultura urbana superficiala, bazata de sex. stiam ca acesta va fi efectul asupra cititorilor, de asta am si cerut voie prietenului in cauza sa scriu intimplarea.

later edit: textul a beneficiat astazi si de o mentionare pe blogul lui zoso, ceea ce – ca de obicei – inseaman un push generos la trafic.

cel de-al treilea subiect in ordinea audientei spune povestea incredibila a unui domn care a supravietuit celui de-al doilea razboi mondial , dupa ce a stat intr-o groapa comuna , printre morti, timp de 2 zile.

e un story pentru care am lucrat pe parcursul a 2 saptamini, nu in mod continuu,  dar a necesitat verificari ale unor informatii de arhiva si gasirea unei structuri – nonlineare, in cele din urma – care sa puna in valoare marturia in sine.

a avut 4 drafturi.

*

la momentul la care scriu aceste rinduri, story-ul care vorbeste despre “chiloti” are mai putin de 24 de ore de cind a fost postat si mai are citeva sute de vizualizari ca sa ajunga in audienta story-ul cu printesa Grace de Monaco care are 6 zile de la postare.

e straniu si trist sa vezi ca e usor sa faci mai multa audienta cu o munca de 30 de minute, decit cu un story demn de un film care e scris cu o structura narativa complicata si necesita o tehnica speciala. (si vorbim de povesti care au fost super sharuite, deci de succes pe internet)

ambele povesti scrise jurnalistic (cea cu PR-ul lui Grace de Monaco si cea cu domnul din cel de-a doilea Razboi Mondial) sunt infinit mai aspirationale si pot fi minunate lectii de viata, lectii despre cum sa fii mai bun ca sa-ti fie mai bine. cea a carei audienta creste vertiginos e despre… frustrari.

ceea ce citim spune la fel de multe despre noi ca si despre personajele pe care le descoperim printre rinduri.

 

1459
maya-angelou-quoteMaya Angelou – de ce vorbele ei au atita putere

Maya Angelou – de ce vorbele ei au atita putere

la inceputul acestei saptamini a plecat de pe aici o mare doamna care a inspirat multe generatii, o doamna ale carei cuvinte au facut ocolul lumii: Maya Angelou

ce avea ea in plus fata de altii care-si exprima gindurile (sau povestesc vietile) prin compuneri?

in primul rind o viata din care a invatat foarte multe (a fost prostituata, dansatoare intr-un bar), a facut studii de literatura si scriere, a ajuns o poeta faimoasa dupa ce a scris scenarii de televiziune, piese de teatru si a fost un celebru producator de televiziune.

in al doilea rind a povestit intotdeauna esenta lucrurilor, nu ambalajul lor

si-n al treilea rind, a muncit foarte mult pentru fiecare fraza pe care a pus-o in spatiul public. a scris-o si rescris-o pina cind i-a dat forma cea mai buna din ce putea da in acel moment.

si da, avea HAR.

de dragul ei, dar si al celor care vor sa scrie, un fragment dintr-un interviu din The Paris Review.

 

How do you know when it’s what you want?

ANGELOU: I know when it’s the best I can do. It may not be the best there is. Another writer may do it much better. But I know when it’s the best I can do. I know that one of the great arts that the writer develops is the art of saying, “No. No, I’m finished. Bye.” And leaving it alone. I will not write it into the ground. I will not write the life out of it. I won’t do that.

How much revising is involved?

ANGELOU: I write in the morning and then go home about midday and take a shower, because writing, as you know, is very hard work, so you have to do a double ablution. Then I go out and shop—I’m a serious cook—and pretend to be normal. I play sane—Good morning! Fine, thank you. And you? And I go home. I prepare dinner for myself and if I have houseguests, I do the candles and the pretty music and all that. Then after all the dishes are moved away I read what I wrote that morning. And more often than not if I’ve done nine pages I may be able to save two and a half or three. That’s the cruelest time you know, to really admit that it doesn’t work. And to blue pencil it. When I finish maybe fifty pages and read them—fifty acceptable pages—it’s not too bad. I’ve had the same editor since 1967. Many times he has said to me over the years or asked me, Why would you use a semicolon instead of a colon? And many times over the years I have said to him things like: I will never speak to you again. Forever. Goodbye. That is it. Thank you very much. And I leave. Then I read the piece and I think of his suggestions. I send him a telegram that says, OK, so you’re right. So what? Don’t ever mention this to me again. If you do, I will never speak to you again. About two years ago I was visiting him and his wife in the Hamptons. I was at the end of a dining room table with a sit-down dinner of about fourteen people. Way at the end I said to someone, I sent him telegrams over the years. From the other end of the table he said, And I’ve kept every one! Brute! But the editing, one’s own editing, before the editor sees it, is the most important.

***

Aren’t you tempted to lie? Novelists lie, don’t they? 

ANGELOU: I don’t know about lying for novelists. I look at some of the great novelists, and I think the reason they are great is that they’re telling the truth. The fact is they’re using made-up names, made-up people, made-up places, and made-up times, but they’re telling the truth about the human being—what we are capable of, what makes us lose, laugh, weep, fall down, and gnash our teeth and wring our hands and kill each other and love each other.

intregul interviu aici 

1279
stofepovestile sunt peste tot, trebuie doar sa stim sa ne uitam la ele – putina magie cu “Stofe Buhusi”

povestile sunt peste tot, trebuie doar sa stim sa ne uitam la ele – putina magie cu “Stofe Buhusi”

astazi pentru prima data in prezentari, seminarii sau intilniri destinate unei consultante media, am facut – la vedere – un search pentru povesti. voiam sa demonstrez ca poti gasi povesti demne de a fi in ziare si reviste oriunde si, daca vrei sa apari in presa cind esti mic producator (in cazul acesta, in industria modei), trebuie sa te uiti cu atentie la business-ul tau si la oamenii din jurul lui.

sigur gasesti emotii si povesti.

*

cit timp au fost prelegerile profesoarelor de la Facultatea de Design, m-am plimbat prin pavilionul in care se afla tirgul Romanian Fashion Trends & Brands, un tirg destinat profesionistilor din industria modei. am cautat producatorul care parea ca are business-ul cel mai arid, cel mai putin probabil ca ar putea ajunge in presa, mai ales in reviste up market.

Stofe Buhusi  a fost alegerea mea, aveau un stand de 2 mp. cu citeva bucati de stofe asezate pe pereti.

l-am rugat pe directorul fabricii sa vina la sfirsitul prezentarii mele sa facem un exercitiu. i-am spus ca tot ce va trebui sa faca va fi sa raspunda la niste intrebari, toate vor avea legatura cu fabrica domniei sale.

l-am rugat sa nu pregatim nimic inainte ca sa fie foarte spontan totul. nu stiam nimic, dar absolut nimic despre STOFE BUHUSI.

*

apoi m-am dus si mi-am facut prezentarea in care povesteam cum poti sa cresti o relatie onesta cu presa oferindu-i subiecte care sa fie de interes si pentru ei, nu doar pentru tine. care-s pasii pe care-i faci in interiorul companiei, care-s pasii pe care-i faci in afara, cum se face un pitch, cum propui un subiect la o revista.

le-am spus celor din audienta ca vom face un exercitiu cu Stofe Buhusi si ca targetul meu e sa gasesc un story pentru o revista de business ( ZF, Business Magazin, Biz), un subiect pentru o comunicare in interiorul industriei domniei sale (prin urmare in publicatii ca Dialog Textil sau Business Textil) si un subiect pentru o publicatie glossy up market.

am vazut neincrederea pe chipul auditoriului. vorbeam despre Stofe Buhusi!

si-a venit domnul director Stefan Campanu.

***

– De citi ani e compania dvs?

– La anul implinim 130 de ani, s-a format in 1885, initial se numea Postavarul pentru ca a inceput sa functioneze producind postav, cu vremea ne-am mai extins si facem stofe.

in sala au aparut zimbete, aveam deja traditie, aveam un inceput de story.

– E cea mai veche companie producatoare de stofe din Ro? (cautam unicitatea)

– Da.

– Mai traieste vreo ruda a celor care au fost cei care au creat fabrica? (cautam emotia)

– Nu. Dar pot sa va spun ca unul dintre proprietari a fost Kogalniceanu. Fabrica n-a fost niciodata privatizata, nici pe vremea comunistilor.

– Exportati mult? (cautam cifre pentru publicatiile de business)

– Acum mai putin, dar pe vremea comunistilor exportam de 6 milioane de dolari. Acum exportam de 1 milion pe an. Suntem singura fabrica in care e productie integrata,

– Ce inseamna productie integrata?

– Luam de la prelucrarea fibrei pina la stofa finala, noi facem totul

iata story-ul pentru publicatiile de business textil sau business pur si simplu: cea mai veche fabrica de stofa din Romania, cindva detinuta de Mihail Kokalniceanu,  e singura care are intregul proces tehnologic “in house”.

 (desi nu sunt publicatie de profil, story-ul acesta despre cum se fabrica stofa de la fibra pina la produsul finit imi doresc sa-l fac si eu, pentru ca sunt sigura ca exista acolo atit de multe detalii de care habar nu avem noi, consumatorii, incit va fi o bucurie de poveste, fie ea si foarte tehnica)

– Citi angajati aveti (voiam sa vad rentabilitatea, pt publicatiile de business)

– 100

– In timpul razboiului ce ati produs? (mi-am facut repede calculul ca o companie de 130 de ani a prins toate razboaiele si ca e posibil sa fie un story cu emotie pentru ca este o perioada cu conditii extreme)

– In timpul razboiului am facut echipament pentru armata, uniforme militare. Si-am mai facut si in timpul razboiului din Irak echipament militar, acum piata araba e in descrestere si nu mai producem uniforme militare.

 story pentru publicatii ca esquire, fhm (istoria uniformelor militare produse in Romania) sau chiar ziare ( unde se produc in romania uniformele militare pentru soldatii care au participat la razboiul din IRAK)

– Care e cea mai in virsta angajata a dvs? (cautam emotie, story cu femeie, pentru o publicatie de femei)

– 56 de ani,

– Lucreaza de cind in companie? am ris si am facut o gluma: Spuneti-mi ca lucreaza de la 18 ani ca sa ma fericiti.

– Nu, de la 24

– Cu ce se ocupa?

– E creator de tesaturi.

– Ce inseamna asta?

– Inseamna creatia / modelul tesaturii, nu imprimeul ei.

– Mai exista alti oameni care sa faca meseria asta in RO? (cautam unicitatea)

– Fiecare fabrica de stofe ar trebui sa aiba.

– E posibil ca dinsa sa fie printre cei mai vechi in bransa?

– Da, cu siguranta este printre cei mai vechi.

iata un story pentru publicatii ca FEMEIA sau Avantaje – unul dintre cei mai vechi designeri de stofe din romania lucreaza la Fabrica de stofe Buhusi, fabrica detinuta cindva de Mihail Kogalniceanu). cu descrieri tehnice despre ce specificatii trebuei sa aiba tesatura pentru uniforma militara, pentru o stofa de costum etc

 

a fost o conversatie la prima mina, fara niciun fel de documentare si am gasit in mai putin de 10 minute citeva posibile articole despre Stofe Buhusi.

cum am facut?

am cautat tot timpul o poveste si o emotie. si-am fost curioasa in mod real fata de fiecare raspuns al domnului director al fabricii si-am fost atenta la fiecare cuvint sau reactie pe care o avea.

si-asa s-a creat putina magie.

povestile sunt peste tot, trebuie doar sa stim sa ne uitam la ele

 

1464
retro-tvnastase vs invatatoarea spagara: sa ne intoarcem la ce conteaza

nastase vs invatatoarea spagara: sa ne intoarcem la ce conteaza

o invatatoare face presiuni meschine asupra unor parinti pentru ca nu fac cadouri suficient de consistente (dupa reperele ei) pentru profesori, directori, bodyguarzi.

rateaza tot ceea ce inseamna educatie pentru viata: cere spaga pentru aprecierea (validarea scolara) copilului si pune mai presus de orice valoarea materiala, fara sa transmita nimic din ceea ce inseamna a darui de fapt.

un politician, fost premier, e condamnat pentru a doua oara la inchisoare. pentru fraude, spaga, inselaciuni si toata lumea stie ca este un om cu un imens ego (de asta a si incercat sa se sinucida la prima condamnare) care a fost interesat intotdeauna de imaginea lui si a rezolvat ceea ce credea ca ii e util, lovind nu doar cu pumnul in masa ci si cu oricare alta arma psihologica pe care a avut-o la dispozitie odata cu puterea cu care era investit.

iar jurnalistii rateaza si ei tot ceea ce inseamna educatie pentru viata: sunt mai preocupati de nastase si-o dau la o parte pe invatatoarea spagara din agendele buletinelor lor de stiri.

din nou, nu mai vedem padurea de copaci.

sunt unii oameni care accepta (si voteaza, valindind) comportamente ca ale lui nastase pentru ca au dat spaga – la scoala, la medic, ca sa obtina o slujba. au invatat de mici ca te poti ridica mai usor cu o pirghie materiala, folosindu-te de influenta si nu de inteligenta.

astazi la buletinele de stiri, nastase ar trebui sa fie la si altele. si-ar trebui sa vedem reportaje despre ancheta invatatoarei spagare si a altora asemeni ei. si-ar trebui sa vedem reportaje despre parintii care s-au delimitat de cei care au aratat inregistrarea cu protestul invatatoarei, ba chiar i-au exclus din comitetul lor pe “nesupusii” intru spaga.

oamenii se construiesc in scoala.

nu vreau sa stiu ce invatatori/ profesori a avut adrian nastase de a ajuns asa cum este astazi, dar sper sa ne orientam astazi – pentru liderii nostri de miine – atentia asupra profesorilor si invatatorilor pe care-i avem in scoli.

si buni, si rai. pe unii sa-i dam exemplu – ca sa incepem sa gasim mentori, pe ceilalti sa-i eliminam din sistem.

depinde de noi daca subiectul asta ramine pe agenda buletinelor de stiri.

 

1301
mike sager51 de sfaturi despre scris si jurnalism de la Mike Sager

51 de sfaturi despre scris si jurnalism de la Mike Sager

51 de sfaturi despre scris de la unul dintre  jurnalistii si scriitorii pe care-i iubesc cel mai tare. Mike Sager.
citeva dintre articolele sale au fost transformate in filme de mare succes in toata lumea, printre ele Boogie Nights si Veronica Guerin (filmul pe care multi ani l-am vazut in a doua zi de Craciun, ca o traditie pentru a-mi gasi resurse emotionale sa merg mai departe cu entuziasm in jurnalism)
  1. Thou shalt not bore.
  2. Do not start stories with the time, season, or weather conditions.
  3. Do not start with “It was” or “It’s” or “When.”
  4. Do not ever use time subheds (12:15) to break up a feature story. Write in scenes.
  5. Get an imagination. If it has been done before, find a different way to do it. If it has been said before, find a different way to say it.
  6. If you can’t find the killer declarative sentence to lead with, use an evocative scene-setting description.
  7. See like a movie camera—make your writing cinematic.
  8. Use all five senses.
  9. Draw images from the bowl of details you gathered in your reporting.
  10. Employ the elements of drama.
  11. Tease the reader—benign manipulation.
  12. Don’t begin your narrative stories with the climax. Give the reader a reason to keep reading until the end.
  13. Don’t reveal everything all at once.
  14. Make sure that your lede hooks the reader.
  15. Employ Holy Shit details.
  16. What you don’t describe is just as important as what you do describe–omission invites the reader to fill in some of the details themselves: Reading as the first interactive game.
  17. Ask yourself: Why am I using this detail?
  18. When in doubt, cut it out.
  19. If someone reads this 20 years from now, will they understand the reference?
  20. Don’t put yourself in stories unless absolutely necessary. (“He told me.” Ugh!) The byline should be enough.
  21. Combine the everyday with the eye-popping.
  22. Think of something to describe besides clothes!
  23. Let your choice of details work subtly to invoke the attitude you wish to convey.
  24. A little dialog goes a long way.
  25. As dialog runs, have the characters do “business.” The business should be “telling”—something that advances the story or the character in a subtle or not so subtle way.
  26. When running dialog, use “said” or “says.” Avoid fancy attributions—recalls, retorts, replies, unless it is done for effect.
  27. Be careful of too much effect. It becomes affect.
  28. Only use dialog that advances the action, the information, the details … something in the story. Don’t have people talk just for talking’s sake.
  29. Everything should be in for a reason. Otherwise it should be out.
  30. Be simple when simple will do.
  31. Show, don’t tell.
  32. Make every word count.
  33. Read out loud to yourself when you write. Hear the rhythm of the syllables, the words.
  34. Avoid second person.
  35. Build ‘em up before you take ‘em down.
  36. Use full stops and paragraph breaks to heighten drama.
  37. Period, paragraph, indention, new graph—it’s the same as a dramatic pause: an opportunity for the eye to reset, for the mind to absorb the thing that was last said.
  38. Be reader friendly. If they don’t get it, they’ll stop reading.
  39. Artful digression is the key to good writing.
  40. Throttle back. Don’t be a show off.
  41. Less is more.
  42. Work behind the scenes. Never let them see you sweat.
  43. Plant your gems in the rough.
  44. Dare to be bad. Then go back and edit.
  45. Writing is editing.
  46. Be your own toughest editor.
  47. Be your own best editor.
  48. File your stories early, 10 words shorter than the length assigned.
  49. Never turn down an assignment.
  50. Make your expense accounts neat.
  51. Every once in a while buy your editor lunch.

 

1270
books3ce spun tendintele in structuri narative si in povesti…

ce spun tendintele in structuri narative si in povesti…

citesc pentru un proiect despre structuri narative transmedia, despre cum se schimba limbajul in functie de platforma pe care e scrisa informatia.

cea mai simpatica – si cred, reala – tendinta este ca viitoarele carti vor putea fi citite de oriunde s-ar deschide si naratiunea ar putea avea sens.

e potrivit cu gindirea actuala a tinerilor si cu span attention-ul lor (sub 2 min), dar revolutioneaza practic tot ceea ce s-a invatat in scoala despre o structura narativa care trebuie sa aiba un inceput, un mijloc (cu conflict, punct culminant) si deznodamint.

cartea viitorului va fi ca un board cu post-it-uri, pe fiecare post-it o poveste. de oriunde ai incepe sa citesti, ai prinde povestea, ai trai din atmosfera si – pe durata citirii unui “post -it” ai avea satisfactia data de o poveste mare (cu tensiune, conflict, punct culminant deznodamint)

cartea viitorului va fi deci o colectie de povesti scurte cu aceleasi personaje, mini seriale tv asezate pe hirtie intr-o naratiune lineara sau nu.

si pentru ca traim in epoca facebook, cind “like” inlocuie “love” si e instrumentul perfect ca sa-ti umfli ego-ul, iar generatia noua e narcisista ( se fotografiaza mult, ii place sa fie placut(a) , sa primeasca multe like-uri), personajele povestilor viitoare vor fi cu “narcissistic personal disorder”.

pentru lamuriri, dar si pentru a recunoaste tipologia multor personaje din cartile/filmelor ultimilor ani, iata cum se manifesta  “narcissistic personal disorder”

  • Has a grandiose sense of self-importance (e.g., exaggerates achievements and talents, expects to be recognized as superior without commensurate achievements)
  • Is preoccupied with fantasies of unlimited success, power, brilliance, beauty, or ideal love
  • Believes that he or she is “special” and unique and can only be understood by, or should associate with, other special or high-status people (or institutions)
  • Requires excessive admiration
  • Has a very strong sense of entitlement, e.g., unreasonable expectations of especially favorable treatment or automatic compliance with his or her expectations
  • Is exploitative of others, e.g., takes advantage of others to achieve his or her own ends
  • Lacks empathy, e.g., is unwilling to recognize or identify with the feelings and needs of others
  • Is often envious of others or believes that others are envious of him or her
  • Regularly shows arrogant, haughty behaviors or attitudes

 

1116

If You Want to Write: A Book about Art, Independence and Spirit

The only good teachers for you are those friends who love you, who think you are interesting, or very important, or wonderfully funny; whose attitude is:
“Tell me more. Tell me all you can. I want to understand more about everything you feel and know and all the changes inside and out of you. Let more come out.”

And if you have no such friend,–and you want to write,–well, then you must imagine one.

Brenda Ueland, If You Want to Write: A Book about Art, Independence and Spirit

– o carte pe care am primit-o astazi cadou. am deschis-o direct la acest citat:)

962

jurnalism: oglinda in oglinda

ii spun unui prieten ca astazi ma reintorc la reporting pentru un subiect. el ride si-mi raspunde:

– Arvo-Part,  Spiegel in Spiegel.

– Nu, ala e un cintec despre iubire. Despre cum atunci cind te oglindesti in cineva care seamana cu tine, iar el/ea se reoglindeste in tine, se creeaza efectul de infinit. De aici si oglinda in oglinda.

– Pai si reportingul nu e despre a-l lasa pe om sa se oglindeasca in tine, ca sa-si spuna povestea?!

daca s-ar explica la facultate asa despre interviu cred ca jurnalismul ar fi mai frumos. si de muncit. si de trait. si de citit.

 

 

1309
OnteachingJournalism1despre bun simt si speranta prin jurnalism

despre bun simt si speranta prin jurnalism

sunt unele articole de presa scrisa care sunt ca un balsam. si pentru cel care e subiect, si pentru cel care scrie, si pentru cei care citesc.

astea sunt articolele care dau o speranta si care fac bine fie si la nivel emotional (sau mai ales la acest nivel), nu doar in categoria materiala, pragmatica.

sunt si articole de presa scrisa care te uimesc prin bunul lor simt si eleganta cu care vorbesc despre situatii delicate, reusind sa dea sperante tuturor celor care sunt conectati cumva la el.

un asemenea articol e in TIME de saptamina asta; povestea in mai putin de 5000 de semne si 8 fotografii a unui soldat american care in urma unei explozii a avut arsuri pe 40 % din corp, o mina amputata si a stat 2 saptamini in coma.

daca editorii TME ar fi lasat doar fotografiile ar fi fost foarte socant, dar au pus un text scurt, despre domnul care se numeste Bobby Henline in care, dincolo de povestea lui, cu italice sunt glumele pe care le spune in showuri de standup comedy soldatilor care trec prin aceeasi trauma ca si el.

“I had a good time in Iraq, but last tour was a real blast. It took me four tours to realize my lucky number is 3″

” You get used to getting stared at and looking at you in the mirror. It becomes you. But there are days I don’t want to be stared at… Still, I feel sexy. Once you’re cooked, you’re hooked”

“The skin on my scalp burned off, so the doctor replaced it with my stomach. When I eat too much I get headaches”

printre glumele astea amare afli povestea lui, cum are 2 copii care nu l-au mai recunoscut si de care nu s-a mai simtit la fel de legat dupa ce s-a intors acasa, cum si cit s-a chinuit in spital si felul asezat in care a acceptat sa traiasca aratind atit de diferit de oricine altcineva.

He credits a vision he had while in the coma with steering him toward comedy ” I was on a giant iceberg at night. The stars were out. It was comfortable. I heard voices telling me it was going to be OK. I thought it was the judgement room, and it was God telling me I was going to go back – that I had mission, but it would be on his terms.”

care e deviza lui? sa ajute mai multi oameni decit poate rani cel care a pus bomba care i-a distrus corpul.

(din pacate story-ul nu este online pe site-ul Time, dar fie si pentru cele 5000 de semne din acest text cu fotografii si vorbe semnate de  Peter Van Agtmael si ar fi frumos sa dati banii pe revista. desi e un text trist, e o bucurie de articol.

1100
despre citit scrisce sa (mai) citesti daca vrei sa scrii

ce sa (mai) citesti daca vrei sa scrii

dupa ce am scris aceasta postare despre destructurarea unor texte care fac acum valuri in online am primit intrebari despre  “ce sa citesc despre scris”.

am scris de multe ori despre necesitatea de a invata sa scrii constient fata de ceea ce vrei sa oferi ca senzatie, emotie cititorului, despre nevoia de a cunoaste structurile narative – fie si la nivel de informatie – daca tot vrei sa te exprimi in scris.

incerc sa pun aici cit mai multe dintre informatiile (scrieri/carti pe care le puteti citi, dar si cursuri la care puteti merge, aici in bucuresti) care au insemnat ceva pentru mintea mea, mi-au ordonat cumva scrierea. sper sa va fie de folos. multe sunt linkuri de la articole de pe acest blog, intrucit scrierea constienta, structurata, controlata e o zona care ma preocupa de foarte mult timp.

despre structuri

in acest moment la nivel international se pregateste unul dintre cele mai mari cursuri despre structura textelor, e un experiment tinut de 3 profesori care locuiesc in berlin.  se mai pot face inscrieri, e gratis, acces prin email, la cursuri video in engleza. tine 18 saptamini, incepe saptamina viitoare:  The future of storytelling

pina luni va mai puteti inscrie la cursul de scenaristica de la ControlN – nu e doar despre cum se scrie un scenariu de film ( si pina la sf scrieti un scenariu de scurt metraj), e despre cum sa-ti construiesti personajele, despre cum sa le prezinti publicului, despre structuri de povesti si, partea mea preferata din acest curs, despre conflict si fortele antagonice:) . cursul incepe pe 22 oct, se numeste First Draft.

tot la Control N este un curs de scriere creativa tinut de Cristian Teodorescu, o noua serie a inceput joi.

Story – continut, structura, metoda si principii scenaristice Robert McKee (chiar daca e despre film, spune foarte clar si asezat despre structurile din interiorul multor actiuni, nu doar a unei povesti si-o face intr-o forma foarte accesibila, americaneasca. va poate ordona scrisul usor) – a aparut la editura Filmtett. intr-o vreme se gasea doar in libraria Bastilia.

On Writing Well – the classic guide to writing nonfiction – William Zinsser (o am in pdf pt doritori)

Off The Page (writers talk about beginnings, endings and everything in between) – cum cartea nu e tradusa la noi, la link sunt citeva fragmente pe care le-am transcris pentru blog.

Raymond Carver – A Writer’s Life. ( e biografia lui Carver, dar cum el era absolut maniac in analiza structurilor narative sunt capitole intregi in care vorbeste despre asta. cum cartea nu e tradusa la noi inca, am scris si pe blog, aici, un fragment. in carte sunt insa lungi insemnari despre cursurile lui Cehov despre scris…)

… Cehov despre scris, in scrisorile lui catre prieteni si familie

Literatura vs matematica

*

n-am urmat cursurile, dar stiu profesorii si stiu ca sunt ok:

Curs despre Eseul personal tinut la Fundatia Calea Victoriei de Ana Maria Ciobanu . asta e ce ar trebui sa stie cam toti cei care scriu din viata lor, amintiri si povesti. dupa aceea veti intelege ca nu e o aroganta cind spun ca (mai) toate scrierile arata acum ca niste compuneri despre… cum mi-am petrecut iubirea/viata, in loc de vacanta. adica niste scrieri de scoala generala. urmatorul curs incepe pe 14 noiembrie.

Scrie despre tine – atelierul scrieri personale, intr-o structura dramatizata (piesa de teatru) sustinut de Vera Ion. ea o numeste documentare si povestire a realitatii, dar eu spun ca e tot pentru cei care isi scriu amintirile in reviste sau bloguri, pentru a invata sa-ti faci curat in minte si in pagina, inainte de a da si cititorilor sa citeasca povestea ta. urmatorul curs incepe pe 22 octombrie.

Atelier de scriere creativa sustinut de Florin Iaru si Marius Chivu, la Revista de povestiri. seria 3 a inceput pe 7 oct. detalii aici

***

despre etica scrisului & motivationale pentru scriitori

Why I write, eseul lui George Orwell (nu e tradus la noi, dar il gasiti la Anthony Frost in original)

Why I write, Joan Didion, intregul eseu aici ( e o serie intreaga de asemenea texte, astea sunt insa preferatele mele. )

Henry Miller & Neil Gaiman on Writing

Stephen King on writing –  am cartea cu totul in pdf, pentru cine doreste:)

conversatii cu Truman Capote

Scott Fitzgerald on writing

(revin cu o noua serie simbata viitoare:) )

 

foto via shutterstock

Cameron-BayDemnitatea unui star porno

Demnitatea unui star porno

e un articol in Scientific American despre un star porno care a fost diagnosticat cu HIV scris cu o perspectiva inedita, mai ales ca vine intr-o perioada cu mult scandal pe aceasta tema in America. vedeta porno in cauza – Cameron Bay (in foto) – a creat un asemenea haos cu diagnosticul incit industria de profil din California e “on hold” in acest moment. nimeni nu mai lucreaza, toata lumea isi asteapta diagnosticul.

articolul din Scientific American e scris de Tim Lahey care e nu doar un reputat medic, ci si un profesor foarte apreciat. Lahey povesteste despre inceputurile sale in medicina cind a intilnit un alt star porno diagnosticat cu HIV in spitalul in care lucra. si descrie prietenia speciala care s-a creat intre ei prin felul in care Jose (cum il numeste pe starul porno, desi spune ca nu e numele lui real) a ales sa-si traiasca ultimele zile de viata.

e in povestea asta atit de multa umanitate si e o forma atit de frumoasa de a arata o alta fata a lucrurilor, incit mi se pare o lectie de jurnalism. nicaieri in articolul lui Lahey nu exista o acuza la adresa lui Jose sau a vedetei porno care a fost acum diagnosticata; pur si simplu, el a ales sa se uite la fata umana a lucrurilor si sa vorbeasca cu demnitate despre staruri porno.

When breathing became difficult, Jose cut back to part time work. He didn’t want to quit entirely; he said he liked helping patients get oriented to the hospital, especially the ones who were there for the first time. He knew it could be a scary place. Throughout, Jose was resolute and cheerful. He enjoyed board games with his nieces. He traveled. He slept. And he waited.

When Jose went on hospice I had been a physician for ten years. I had seen many people die. But I had never seen someone face death so unflinchingly, so calmly. Jose was afraid, absolutely. But Jose was also courageous and determined to hold his head high to the end.

intregul text e aici.

mi-ar placea sa avem si noi relaxarea, bunul simt si intelepciunea sa vorbim/ scriem astfel in mijlocul scandalurilor – pe orice tema ar fi ele.

1352
jurnalismghidul reuters pentru jurnalisti

ghidul reuters pentru jurnalisti

stiu ca sunt o multime de explicatii pentru ca presa noastra e cum e. stiu si ca multa lume se vaita fara sa faca nimic.

dar mai stiu, si simt imediat cum deschid televizorul intr-o zi ca asta cu doliu national, ca jurnalistii nu mai au de multa vreme basic-ul in minte. simplitatea, naturaletea se obtin in jurnalism cu multa documentare.

stiu, nu e timp. stiu, oamenii nu mai sunt motivati.

iata ghidul Reuters pentru jurnalism. sunt sigura ca aceia care fac meseria asta din credinta ca pot schimba putin lumea din jur in mai bine, vor gasi citeva motive de motivatie in rindurile si procedurile din acest ghid

Handbook of journalism – Reuters 

919
jurnalismpentru jurnalisti si nu numai – un articol genial din newsweek

pentru jurnalisti si nu numai – un articol genial din newsweek

e un articol in newsweek editia din 8 aprilie, cea cu 125 women of impact pe coperta, care ar trebui citit de toti cei care fac meseria care se numeste jurnalism. sau care viseaza sa se faca jurnalisti.

e vorba despre tinara care a  murit dupa ce a fost violata in India la inceputul acestui an, incident care a fost debutul unei miscari nationale de lupta pentru o viata mai buna pentru indience.

textul este scris impecabil si are o structura ca un pod: pleaca din casa familiei victimei (din camera celor doi frati ai ei, mai mici – le spune aspiratiile – unul vrea sa se faca astronaut) ajunge la situatia tinerilor din india in general pentru care fata care e victima (Nirbhaya, 23 de ani) a devenit un simbol. descrie apoi viata lui Nirbhaya si intelegi ca unii oameni stiu cumva ca nu vor trai mult asa ca fac tot ceea ce e posibil sa traiasca in viteza.

apoi descrie ziua fatidica. si de aici merge intr-o poveste de prietenie intre doua clase sociale – in ziua in care Nirbhaya a fost violata era impreuna cu fiul unui avocat bogat, din cu totul alta lume decit cea in care provenea ea.

ajunge la agresori, le spune numele (desi politia a refuzat initial sa le spuna numele de teama unui val de violente asupra familiilor lor) si cind crezi ca totul s-a terminat, se uita cu atentie in dreptul fiecarei familii a agresorilor. asupra saraciei lor, asupra dramelor lor.

si te lasa sa gindesti tu. pentru ca nu pune niciun verdict. iti arata faptele cu demnitate si respect pentru fiecare dintre cei implicati – chiar daca e vorba de unul dintre cele mai violente violuri din India ultimilor ani.

e o bijuterie de text. e lung, e mult si greu de citit, dar merita fiecare rind. e scris de o doamna jurnalista din News Delhi, SHOMA CHAUDHURY, careia tocmai i-am trimis un mesaj de felicitare. n-o cunosc, nici nu e important asta, dar a facut o munca minunata.

luati-va o jumatate de ora si cititi acest text. din fericire se afla integral pe site-ul lor.

1397
cismigiuStudiu: nu stii ce sa scrii? fa o plimbare!

Studiu: nu stii ce sa scrii? fa o plimbare!

gata, e demonstrat stiintific ca lungile mele plimbari prin Cismigiu sunt normale.

*

un studiu publicat in British Journal of Sports Medicine arata ca ceea ce se numeste “oboseala creierului” din cauza stresului urban atrage folosirea unei  resurse unice numita “atentia directa” , in timp ce o plimbare prin parc duce creierul intr-o stare de fascinatie usoara ajutat de mediul din jur.

chiar si simpla prezenta intr-un spatiu verde face ca aceasta “atentie directa” sa fie capabila sa se revigoreze singura. iar asta conduce la odihnirea creierului, stare care faciliteaza creativitatea.

e un articol mare in nytimes pe tema asta 

***

si tot din directia despre scris, dintr-o lectura de saptamina asta ceva s!mpa :)

In the beginning, when you first start out trying to write fiction, the whole endeavor’s about fun. You don’t expect anybody else to read it. You’re writing almost wholly to get yourself off. To enable your own fantasies and deviant logics and to escape or transform parts of yourself you don’t like. And it works – and it’s terrific fun.

Then, if you have good luck and people seem to like what you do, and you actually start to get paid for it, and get to see your stuff professionally typeset and bound and blurbed and reviewed and even (once) being read on the a.m. subway by a pretty girl you don’t even know it seems to make it even more fun. For a while.

Then things start to get complicated and confusing, not to mention scary. Now you feel like you’re writing for other people, or at least you hope so. You’re no longer writing just to get yourself off, which — since any kind of masturbation is lonely and hollow — is probably good.

But what replaces the onanistic motive? You’ve found you very much enjoy having your writing liked by people, and you find you’re extremely keen to have people like the new stuff you’re doing. The motive of pure personal starts to get supplanted by the motive of being liked, of having pretty people you don’t know like you and admire you and think you’re a good writer. Onanism gives way to attempted seduction, as a motive. Now, attempted seduction is hard work, and its fun is offset by a terrible fear of rejection.

Whatever “ego” means, your ego has now gotten into the game. Or maybe “vanity” is a better word. Because you notice that a good deal of your writing has now become basically showing off, trying to get people to think you’re good. This is understandable. You have a great deal of yourself on the line, writing — your vanity is at stake. You discover a tricky thing about fiction writing; a certain amount of vanity is necessary to be able to do it all, but any vanity above that certain amount is lethal. David Foster Wallace

910
OnteachingJournalism1Stiluri de interviu

Stiluri de interviu

text de Sorana Savu

Pentru ca am prieteni foarte buni care inteleg ca-mi place mult sa scriu (din cand in cand) si ca mi-e drag sa ma intalnesc cu oameni pe care ii admir, am avut parte zilele trecute de o intalnire senzationala.

Detalii despre intalnirea propriu zisa va voi da imediat ce materialul (de 18,000 de semne) va aparea. Ce vreau acum sa va povestesc se refera la doua abordari jurnalistice pe care le-am descoperit chiar inainte de interviu si pe care le-am comparat cu uimire. Om de PR ce ma aflu.

Una dintre formule vine de la Mike Sager, un om pe care l-am citit, l-am intalnit si care m-a lasat muta de admiratie – “I can steep like a tea bag in the thing”, ii spune el Siminei Mistreanu in interviul de aici

Cealalta formula vine de la Lynn Barber, una dintre cele mai célèbre jurnaliste de interviu din Marea Britanie. Metoda ei era “start … from a position of really disliking people, and then compel them to win you over.”

Fiecare dintre cei doi scrie exceptional – dar ce-i mana pe fiecare in lupta de diferit ca de la cer la pamant. Sager se straduieste sa nu comenteze, sa nu judece, Barber e inchizitorul sef. Cu de la sine putere.

Nu cred ca e nevoie sa spun ca la finalul comparatiei, admiratia mea pentru Sager a crescut si mai mult. Iar in cazul lui Barber, nu ma mir ca lista ei de refuzuri contine nume la fel de ilustre ca lista ei de intervievati. Sincer, ma mir doar ca nu e mult mai lunga. Si ma mir cum de-a putut sa deteste atatea persoane minunate. Si sa se insele asupra atatora dintre ele… La urma urmei, a insista sa te intalnesti cu oameni pe care nu-i suporti cere o doza mare de masochism si nu-ti face viata mai fericita.

Cat despre mine, in pregatirea intalnirii, am citit, am vazut si am ascultat atat de multe, incat mi-am inghitit jumatate din intrebari pe parcurs, realizand ca le stiam déjà raspunsul. Am fost emotionata cumplit, genul de emotie pe care n-am mai resimtit-o din facultate, o emotie de examen sau de scena. Iar in timpul intalnirii, fara sa-mi dau seama, m-am incarcat de energie intr-asa masura, incat doua nopti n-am dormit cum trebuie, pana n-am pus totul pe hirtie.

Jurnalismul ramane o profesie a examenelor si a spectacolului si a empatiei si a emotiilor.

***

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

1067
OnteachingJournalism1despre curaj in jurnalism (si nu numai)

despre curaj in jurnalism (si nu numai)

vorbim des despre curajul de a-ti urma visul… cum se vede asta in jurnalism?

auzim in fiecare zi ca astazi nu se mai face jurnalism, dar…noi, fiecare dintre noi, face jurnalismul de astazi in forma in care e. noi decidem daca scriem o stire in format tabloid sau in format clasic, noi decidem daca prezentam desuurile unei doamne sau munca din spatele unui film/cintec frumos. sau activitatea unui ONG.  sau efectele unei legi.

noi, fiecare dintre noi, chiar daca semnam in pagina unui ziar sau pe pagina noastra de facebook.

in epoca facebook/twitter/pinterest/instagram, noi suntem un canal media, noi alegem ce promovam si nu putem da vina pe nimeni altcineva pentru ceea ce nu facem.  citi dintre voi au promovat astazi sau ieri sau saptamina trecuta o stire culturala pe pagina de facebook?

aveti blog? ati scris ce credeti cu adevarat folosindu-va de tehnicile pe care le invatati in scoala?

tehnica, teoria, e ca sa stiti sa transmiteti esenta intr-o forma cit mai puternica dar, odata dobindita aceasta tehnica, astazi puteti sa o folositi oriunde, nu doar la un ziar sau la tv.

e valabil si in sens invers: cind ati creat spatiul si audienta , cind va comportanti ca un canal media, cautati sa invatati tehnica, altfel veti ramine niste muzicanti, urechisti, departe de muzicieni.

daca aveti credinta in menirea voastra de jurnalisti, daca vreti sa schimbati putin din jurul lumii voastre cu articolele voastre, puteti sa o faceti de oriunde. pe facebook, pe un blog, pe un site. trebuie doar sa aveti curaj si sa incetati sa va mai plingeti de deciziile pe care le iau altii pentru voi.

curajul nu apare niciodata de capul lui, e la pachet cu frica.

da, in meseria asta o sa va fie frica de multe ori ca o sa va pierdeti locul de munca, dar daca o sa fiti constienti ca va faceti bine treaba, daca veti fi constiinciosi si onesti cu obiectivele voastre in aceasta meserie, va veti gasi oricind un alt loc de munca. (indiferent de ce v-ar spune managementul despre piata media sau capacitatile voastre de munca)

da, in meseria asta veti avea si cite un sef cretin care n-are nicio legatura cu etica si cu meseria in sine. da, o sa va faca zile negre, dar daca acceptati, nu dati vina pe altcineva, e fix alegerea voastra. nu va vaitati ca aveti sefi prosti, aratati-le ca nu le dati credit pentru ceea ce spun, daca sunteti siguri pe ceea ce stiti in meserie. nu va cautati scuze in acest moment, daca sunteti onesti cu voi, stiti ca tot ceea ce acceptati in meseria aceasta e pentru ca vreti voi, asa ca nu va mai vaitati ca va impun altii.

(cindva am avut un sef care, atunci cind am plecat de la locul de munca pe care-l manageruia, a zis un singur lucru: ii pare rau ca plec pentru ca sunt profesionista, dar se bucura ca nu imi mai vede privirea care spune “ce prost esti” pentru fiecare lucru pe care-l spune)

da, in meseria asta o sa va fie teama de multe ori in fata unui subiect mare: o sa va ginditi ca nu va raspund personalitatile de care aveti nevoie, ca nu va e acceptat subiectul de catre sef, ca nu o sa fiti capabili sa-l scrieti la nivelul la care va imaginati ca ar trebui scris. da, se va intimpla asta pentru fiecare subiect mare, dar de fiecare data in mintea voastra ar trebui sa apara gindul “si daca mi se spune NU am sa pot sa traiesc cu asta” si sa incercati sa mergeti pina la capat daca aveti incredere in ideea voastra.

va doresc din tot sufletul sa simtiti bucuria care vine cind curajul a invins frica; cind v-ati urmat cu credinta si pasiune ideea unui reportaj, cind ati facut ceva care a miscat cu adevarat ceva in jurul vostru.

jurnalismul nu moare decit daca-l lasam noi sa moara. in epoca liberei exprimari, in epoca internetului,  jurnalistii se pot exprima de oriunde.

si nu, nu va ginditi la bani.

daca aveti curajul sa va faceti bine treaba, sa faceti jurnalism adevarat in nisa pe care v-ati ales-o, banii vor veni si ei. pentru ca nu exista om pe lumea asta care sa nu recunoasca o poveste bine scrisa, care sa nu se emotioneze daca-i pui intr-un text emotia pura; cum nu exista om care sa nu vrea sa imparta cu altcineva drag ceva care l-a emotionat. iar asta inseamna formarea unei audiente de calitate, iar audienta aduce si banii.

in jurnalism, astazi, mai mult ca oricind e vorba despre curaj. si despre perseverenta.

*

ieri am tinut un seminar pentru studentii care vor sa creasca intr-o meserie care pare pe cale de disparitie: jurnalismul.

le-am vorbit despre ceea ce cred eu ca e inima jurnalismului – interviul – pentru ca nimic din ceea ce producem ca jurnalisti – de la stiri pina la reportaje sau anchete – nu se poate realiza fara o tehnica buna a interviului, fara sa stii sa-l faci pe cel din fata ta/ de la capatul celalat al telefonului sa coboare garda si sa-ti dea o informatie buna, cu emotie sau cu cifre.

ceea ce e mai sus, e o varianta mai ampla a discursului de la finalul seminarului.

1199

redefinirea interviului: Errol Morris , interviu cu avocatul mafiotilor

pentru cei care nu au descoperit inca documentarele lui Errol Morris, acum ar putea fi un moment bun.

pentru cei care vor sa -si perfectioneze tehnica interviului , acum ar putea fi un moment bun

interviul – inima si sufletul jurnalismului:)

Errol Morris e probabil cel mai mare documentarist american, aici intr-un interviu cu avocatul mafiotilor

 

704
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!