Category : jurnalism

journalismorgoliul jurnalistului

orgoliul jurnalistului

am in Ipod multe ore cu interviuri la care am lucrat. ieri un prieten incerca sa gaseasca un cintecel in el si s-a enervat:

– de ce naiba tii toate interviurile astea in Ipod? iti place asa de mult sa le asculti?

– de lene. uit sa le sterg dupa ce termin treaba cu ele.

***

a fost uimit sa afle ca in timp ce scriu la cite un reportaj sau profil, ascult inregistrarile ore in sir.

– e o chestiune de orgoliu? iti place sa te auzi?

– e o chestiune de orgoliu, dar nu asa cum te-ai astepta, ci in sens invers. la inceput ascult inregistrarea si remarc ce am ratat sa intreb, unde “m-a facut” subiectul mutind discutia… si orgoliul meu profesional incepe sa urle. dar dupa 2-3 -4 auditii nu ma mai gindesc la asta, incep sa merg printre cuvinte- sa vad dincolo de ele, sa-mi aduc aminte gesturile subiectului in timp ce raspundea, sa caut semnificatii pentru pauze sau sa simt zimbetele. abia dupa ce stiu toate astea incep sa transcriu interviul.

***

unul dintre cele mai importante lucruri cu care ne luptam ca jurnalisti (si ca oameni ) e orgoliul nostru. uitati-va cu atentie la textele pe care le cititi, la emisiunile de la tv sau ascultati dintr-o noua perspectiva radioul: citi dintre jurnalisti rezista sa nu-si scoata orgoliul in fata, sa nu dea replica doar de dragul de a parea mai destepti decit subiectul sau sa nu povesteasca intr-un interviu mai mult despre ei decit despre subiect?!

orgolii.

si eu mai am de muncit  la asta:)

P. S. azi am facut curat in Ipod.

836
picsay-1341820936Prima fraza – un sfat pt bloggeri

Prima fraza – un sfat pt bloggeri

Prima fraza/propozitie e unul dintre cele mai importante lucruri intr-un text. Iata citeva exemple din carti alese la intimplare

“Am fost asa de bucuros ca nu am murit in ziua aceea, incit am facut din ea noua mea zi de nastere.” Alan Alda, Sensul vietii intr-un pahar cu apa (humanitas)

“M-am nascut si am crescut intr-un apartament micut, cu tavanul scund, aflat la parter”. Amos Oz, Poveste despre dragoste si intuneric (humanitas)

“Astfel isi incepu intr-o seara, pe chei, batrinul povestitor Cecco povestirea:” Hermann Hesse, Pe urmele visului  (rao)

“Dupa ce zgomotul repetitiei generale se stinse cu totul, cei din trupa Laurel Players ramasera fara altceva de facut decit sa stea acolo, tacuti si neajutorati, clipind catre reflectoarele aulei goale.” Richard yates, The revolutionary Road (Vellant)

“Draga Dumnezeu,

Pe mine ma cheama Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, ciinelui si casei (cred ca s-au prajit chiar si pestisorii rosii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ti-o trimit, fiiindca pina acum n-am avut timp din pricina scolii.” Eric Emmanuel Schmitt, Oscar si tanti Roz (Humanitas).

“Iata ce s-a intimplat. Intr-o noapte calma si intunecata din iunie 1941, sergentul pilot Thomas prosser iesise la braconaj deasupra nordului Frantei.” Julian Barnes, Privind in soare (Nemira)

***

nu-i asa ca doriti sa stiti care e povestea de mai departe, in fiecare dintre aceste cazuri?

prima propozitie / fraza a unui text te baga-n poveste, te face curios, iti da ritmul a ceea ce urmeaza si te face sa te decizi “citesc sau nu mai departe?”

***

de ce consumati paragrafe intregi la inceputurile textelor voastre povestind cit de mult v-ati chinuit sa scrieti ceea ce va urma, cit de mult va doreati sa scrieti ceea ce vom citi, cite pahare de apa ati baut cit ati scris ceea ce citim ?

sigur, scriitorii petrec zile in sir gindindu-se care va fi prima fraza a romanului lor, dar noi cu un pic de atentie putem salva mult din timpul celor care ne citesc. cu un simplu delete al paragrafelor introductive, alea in care noi nu ne hotarisem inca despre ce sa scriem asa ca descriam aiureli.

timpul celui care ne citeste e cel mai valoros lucru pe care noi il exploatam. dupa aceea intervin emotiile /curiozitatea. folositi cum trebuie prima fraza/propozitie.

2735
jurnalisminfidelitati. am zis gata. asta a fost.

infidelitati. am zis gata. asta a fost.

in dimineata aceasta , pentru a nu stiu cita oara, am trait momentul acela cind munca mea de mai bine de 2 saptamini s-a incheiat.

nu stiu daca stiti senzatia.

stai ore in sir printre cuvintele unui personaj, le asculti la nesfirsit incercind sa faci distanta intre cuvinte ca sa poti sa-ti bagi capul sau sufletul. sa stii ce e dincolo.

scrii si rescrii incercind ca prin vorbele care dau informatia de baza sa spui lucruri pe care oamenii sa le simta si abia apoi sa le inteleaga. cuvinte simple in ton minimalist.

te culci si te trezesti cu aceleasi ginduri: cum rezolv problema aia? – care problema e cel mai adesea despre unde gasesti loc pentru o informatie in plus, unde pui o secventa cinematografica ca sa cresti tensiunea sau… ce mai tai, pentru ca intotdeauna trebuie sa renunti.

astazi de dimineata a fost momentul la care am zis gata. asta a fost.

textul a plecat la editor care-l va citi cu mintea clara si rece si care va face observatii uneori dureroase (renunta la asta, nu se intelege aici, despre ce e asta? etc etc) si, peste citeva zile dupa ce vor fi facute ajustarile, va fi public.

il veti citi sau nu. il veti parcurge in viteza sau va veti opri la detalii.
in oricare situatie, eu nu voi mai avea nimic de spus.

eu sunt pe cale sa ma despart de un personaj cu care am trait in ultimele doua saptamini ca sa ma uit in jur sa-mi caut altul.

e ceva infidelitate in meseria asta:)

949
jurnalisminterviuri

interviuri

daca as avea de ales, daca mi s-ar da optiunea asta, toata viata mea as face interviuri.

***

ieri am petrecut 4 ore intr-un minunat interviu care se va transforma intr-un articol. azi am petrecut 3 ore cu patru oameni diferiti care se vor transforma in alte 4 mini povesti. primul interviu va fi public, cele din urma sunt in numele unei companii si ii vor ramine pentru utilizare privata.

dar in ambele situatii, cind conversatia mergea catre directii foarte private, ma gindeam la privilegiul interviului: intrebi lucruri pe care in mod uzual nu le vorbesti nici cu cel mai bun prieten/ sotul/sotia, nu pentru ca n-ai fi curios, ci pentru ca e o obisnuita si nu le mai vezi.

daca se intimpla magia, daca omul din fata ta are incredere in tine  sau, pur si simplu, vrea sa povesteasca- din multe motive: vrea sa se arate lumii, e bine dispus etc – , se formeaza un flux de informatie si energie teribil. si oricit de mult ti-ar fi solicitat atentia , oricit de lunga ar fi fost intilnirea pleci cu maxima energie.

am mai scris (de fapt, am si demonstrat, destul de stiintific:) ) ca interviul e ca sexul. poate ca daca profesorii de la jurnalism ar putea preda tehnicile de interviu din aceasta perspectiva, am avea jurnalisti mai entuziasti, mai veseli si mai satisfacuti de munca lor.

e un mare privilegiu sa te poti uita in vietile oamenilor.

1526
costin combace ma enerveaza f tare din munca la tv

ce ma enerveaza f tare din munca la tv

din martie, printr-un context pe care nici nu-l banuiam, am ajuns sa prezint o emisiune la tv: Ca-n filme, la Digi 24.

lucrez de mai bine de 15 ani in presa, am facut radio, presa scrisa, am fost invitata la televiziuni, dar munca intr-un tv e foarte foarte diferita de orice alt job legat de jurnalism.

dincolo de luptele cu propriile-mi neputinte care tin de disconfortul generat de expunerea (mult prea) publica (pentru mine), e un lucru care ma enerveaza foarte foarte tare la tv.

*

toata atentia e centrata pe omul care apare pe sticla, restul echipei – care de multe ori munceste mult mai mult decit omul care-ti zimbeste pe ecran – e de cele mai multe ori anonima.

sa zicem ca reporterii “se mai scot” putin; intra in contact cu diverse personalitati si macar oamenii din industria pe care “o acopera” jurnalistic ii apreciaza si le recunosc meritele. ba chiar le apare si numele pe unele materiale, deci sunt cumva recunoscuti pentru munca lor. desi e o recunoastere prea mica pt cit muncesc.

dar dincolo de ei (si de operatorii care merg pe teren si-si vad si ei numele pe materiale) e o armata de oameni despre care nu aflati niciodata. de la doamnele din cabina de machiaj (care iti pot schimba dispozitia cu un cuvint, iar prestatia ta de prezentator sa fie mult mai buna), pina la oamenii care sunt pe platourile de filmare – sunetisti, operatori – sau pina la cei care sunt in cabinele de montaj sau in regia de emisie.

fara ei nu se poate. pur si simplu, prezentatorul nu poate zimbi catre public, darmite sa mai si spuna lucruri inteligente catre spectatori.

de fiecare data cind mai descopar cit un super om in echipa tehnica ma apuca spumele pt ca nu exista platforma prin care si ei sa fie promovati.

***

astazi de exemplu, in timp ce filmam pentru editia urmatoare Ca-n filme, am descoperit ca unul dintre domnii care se afla in spatele camerelor de filmat e un foarte talentat fotograf , ca are blog si ca blogul lui e pe locul 32 in Zelist. adica si-a construit o comunitate, are relevanta pentru mediul online, e talentat.

dar voi o sa va uitati la emisiunea Ca-n filme si habar nu o sa aveti ca si el a muncit pentru ea. ca a cautat cele mai bune incadrari, ca a venit cu solutii creative despre cum sa fiu filmata.

o sa va uitati la ce povestesc eu (textele au trecut pe la un copywriter care mi le-a mai “dantelat” pentru ca am tendinta de a le face foarte serioase). o sa va uitati la documentarele si interviurile din emisiune. si-atit.

iar asta e nedrept.

asa ca incerc sa repar aici aceasta nedreptate:

– operatorul simpatic cu blog se numeste Costin Comba, iar fotografiile lui le vedeti aici.

– de data asta mi-a pus “floricele” in texte Toni Dohotariu, the big boss al departamentului de productie

– interviurile si reportajele din emisiune sunt realizate de Catalina Bucur

– montajul si conceptul emisiunii ii apartin lui Lucian Stan

later edit (chiar si eu l- am uitat pe fetele de la machiaj, uff)

m-a machiat ruxandra gheorghita, mi-a aranjat frumos parul: georgiana moisa

multumesc:)

foto Costin Comba

1200
amanda-de-cadenet-demi-mooreUnde merge televiziunea? – un raspuns de la Demi Moore

Unde merge televiziunea? – un raspuns de la Demi Moore

intr-un loc super competitiv cum e industria divertismentului, n-ai cum sa sa ramii sus daca nu te duce foarte tare capul, daca n-ai ceva care te diferentiaza si daca nu muncesti sustinut.

stiu ca asta suna ca din carti, dar daca va uitati la ce fac in industrie cei care au ramas in topuri, veti vedea ca e adevarat.

***
daca faceti meseria asta stiti ca e al naibii de greu sa fii tot timpul in pas cu vremurile, ba chiar sa le anticipezi. ca anticiparea asta vine si din instinct, si din research, si din puterea de a-ti impinge propriile limite.

si sigur ii apreciati pe cei care reusesc.

***

Demi Moore e unul dintre exemplele care confirma asta. Peste 2 zile va lansa impreuna cu una dintre prietenele ei, Amanda de Cadenet (scriitoare si fosta prezentatoare tv), o platforma online pe care o denumeste “televiziune alternativa”: theconversation.tv
E vorba de o serie de interviuri – cu garda jos, despre femei – foarte emotionale pe care le va posta online in fiecare joi.

Pe lista interviurilor deja facute sunt Lady Gaga, Eva Longoria, Alicia Keys.

**

Sigur ca directia in care merg interviurile nu e una noua – e un mix dintre ce face Oprah si ce face Ellen -, dar ceea ce e cu adevarat important in acest proiect este tendinta pe care o semnaleaza: producerea de content tv- sub forma unei emisiuni clasice-, plasat pe o platforma pentru cind ai timp sa te uiti la el.

eu cred ca asta va fi viitorul: productii plasate pe platforme pe care – via unui soft – sa le mixezi in propriul tau program tv, in ordinea pe care ti-o doresti , la ora la care vrei sa le vezi. e mixul dintre Tivo si internet pus in contextul eficientizarii costurilor, pentru ca televiziunile nu vor mai fi ca acum – cu productii uriase si multi angajati – ci case de productie care vor realiza una sau mai multe emisiuni. inclusiv stiri.

aici puteti urmari primul episod din emisiunea pe care Demi Moore o produce, iar Amanda de Cadenet o prezinta. e despre love & lost si le are invitate pe Jane Fonda, Gwyneth Paltrow si alte citeva doamne foarte simpatice. cind aveti 45 de minute libere, enjoy it!

1370
Tony Lopezprepare for death

prepare for death

poate ca vi se pare ca textul de mai jos nu e potrivit pentru inceputul unei saptamini, dar cred ca viata noastra ar fi mai frumoasa daca am constientiza si am fi pregatiti sa murim oricind. nu-s pesimista. deloc.

***

I think that in our youth-obsessed culture of denial, we don’t deal very with, or prepare for death. All of us should have conversations with loved ones about our intentions, and that means filling out advance healthcare directives that can help doctors and loved ones know what life-extending measures to perform in an emergency or when someone is critically ill. One focus of the series was the question of whether, with ballooning healthcare costs and huge budget deficits, we need to examine whether we are extending life in some cases or merely prolonging the process of dying. We all want to think medicine can keep us alive for ever, and it almost can. But at what cost?

***

Steve Lopez, finalist la Pulitzer 2012, dar deja cistigator de Pulitzer cu seria de articole care au stat si la baza filmului The Soloist (despre violoncelistul homeless). Anul acesta a fost nominalizat pentru o serie de articole despre moarte, cu punct culminant un text despre moartea tatalul sau.
il puteti citi aici

in fotografie, tatal lui Steve, Tony Lopez

1167
jurnalismpentru webeditori, jurnalisti, bloggeri

pentru webeditori, jurnalisti, bloggeri

astazi facem stiri uitindu-ne pe facebook la ce comenteaza unii si altii, sau preluindu-le fotografiile si statusurile.

transformam un tweet intr-o stire, fara sa ne mai punem problema sa-l verificam… “citam sursa”, zicem.

***

dar e etic? (stiu e o notiune bizara, etica). pina unde e corect si etic sa te folosesti de twitter, facebook ca sa-ti faci tu o stire? mai ales cind esti jurnalist.

***

unii dintre cei mai mari jurnalisti americani au raspuns la aceasta intrebare intr-o dezbatere pentru Poynter.org

cititi articolul de la link, daca sunteti jurnalisti si vreti sa va faceti meseria cu onestitate.

***

si inainte de a folosi ceva de pe twitter sau facebook, incercati sa raspundeti la urmatoarele intrebari

What was the author’s intent? If shared in a closed group or personal profile, was it intended to be kept private?

How did the source respond when you asked about including the information in a story?

Is the author a public figure? How public? There is a difference between a school principal and a professional athlete.

What harm could come to the individual if the information is made public? Is that harm justified by the public benefit of the information?

What alternatives do you have for getting similar information?

938
Talese_Jones_2un interviu cu Gay Talese

un interviu cu Gay Talese

unul dintre cei mai mari jurnalisti pe care i-a dat america, Gay Talese, a acordat un interviu despre culisele muncii sale intr-un proiect dedicat jurnalistilor cunoscuti sub eticheta “writers at large” de la Harvard, realizat de fundatia Nieman.
Interviul a fost realizat de o alta legenda a jurnalismului american, Chris Jones.

iata citeva citate memorabile

One of the problems of journalism today is how we are narrowing our focus and becoming indoors in terms of internalizing our reporting. The detail is what I think we’re missing.

You have to be there. You have to see the people. Even if you don’t think you’re getting that much, you’re getting a lot more than you realize.

People I like to write about are people who have had a history of ups and downs.

If you get to know your characters well and introduce them with your writing well enough that the reader will identify with them, or at least have a sense of them through your skill as a writer and a reporter, you’ve achieved much of what a fiction writer does.

***
intreaga conversatie aici

973
jurnalismJurnalistul European al anului

Jurnalistul European al anului

am facut parte alaturi de Ioana Avadani, Luca Niculescu si Cristi China Birta din juriul care a desemnat Reporterul european al anului 2011 si , la inceput, mi-a fost frica.

mie nu-mi place sa fac parte din jurii pentru ca, daca nu ai criterii de evaluare foarte exacte, sigur pleaca o parte din competitori nemultumiti acasa. asa ca accept sa fiu in juriu doar daca stiu ca e o grila de jurizare foarte exacta.

la aceasta jurizare s-a intimplat ceva foarte frumos, am citit fiecare jurat acasa lucrarile inscrise si cind ne-am adunat aveam aceiasi preferati. pe lista scurta erau aceleasi nume; de unde se vede treaba ca un text de calitate, o poveste buna, iese la suprafata; se separa de restul ca uleiul de apa.

cistigatorii au fost anuntati astazi si premiati cu cite un Ipad de Comisia Europeana la Bucuresti.

a fost o ceremonie emotionanta.

mi-au placut mult cei ale caror texte erau si preferatele mele, de departe: Vlad Odobescu, textul inscris se numes Potcoave pentru estul salbatic (EVZ) si Ionela Gavriliu cu Povestea olandezului căruia îi râd ochii de la ceapa românească (JN).

In discursul lui de multumire, Vlad a vorbit despre cum subiectii articolului lui – tarani dintr-o comunica ilfoveana – ii trageau la raspundere pe voluntarii olandezi care venisera an de an sa le potcoveasca caii: de ce nu sunt ei primii la rind. Vlad a spus, emotionat: AR TREBUI SA PRETUIM MAI MULT CUVINTUL MULTUMESC CIND CINEVA FACE CEVA PENTRU NOI.

Ionela si-a luat premiul spunind ca a participat la doua concursuri in viata ei; unul cind voia sa fie cel mai bun jurnalist si nu l-a cistigat si, acum, cind a vrut sa-si mai demonstreze ca e jurnalist; din octombrie nu mai face parte din redactia JN.

***

Au mai cistigat Florin Lazar din Piatra Neamt, Marius Matache (la categoria bloggeri) si Liliana Simionescu _ RFI (cel mai tinar jurnalist european).

mi-a facut placere sa fac parte din juriul asta si sa descoper povesti frumoase, scrise de oameni care nu si-au pierdut entuziasmul pentru meseria lor. si m-am bucurat pentru bucuria lor; pentru Ipad-urile frumoase pe care le-au primit.

Concursul Reporter European al anului este realizat de Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti. Puteti sa incepeti sa va pregatiti pentru editia 2012.

pentru prima data, in 2011, Reprezentanta Comisiei Europena la Bucuresti a avut o sectiune speciala dedicata bloggerilor. e un semnal important pe care Comisia Europeana il transmite comunitatii online pentru ca recunoaste astfel calitatea de jurnalist a bloggerilor. sa o cinstim prin textele noastre, zic.

1405
Larry-Grobel-The-Art-of-The-Interviewun cadou pentru jurnalisti

un cadou pentru jurnalisti

in cartea lui lawrence grobel, the art of interview, sunt marturii ale marilor jurnalisti americani.

iata trei asemenea declaratii venite de la oameni care au intervievat sute de oameni, ba chiar mii (fiecare).

***

Daca dupa citirea acestor rinduri, un singur jurnalist se duce astazi/miine/luni la munca cu ceva mai mult entuziasm si e putin mai pregatit (emotional) sa faca un interviu mare inspirat de acesti oameni, a meritat sa transcriu litera cu litera din carte, rindurile de mai jos.

asa ca, daca stiti jurnalisti – dati-le textul. ei, mai mult ca niciodata, au nevoie de lucruri motivationale.

***
There are very few good interviewers in sports. Most people have this perfunctory approach, they fall into “how are you feeling now? You must feel great.” Most sports interviewers are very matter of fact. That’s never been interesting to me. I’m not interested in the roads they have traveled to get where they are. I try to find the crossroads, the turmoil, the strangeness, the vagaries, the nooks and crannies of people’s lives. How people carry themselves in a room, how they approach what tey do. I’m interested in weakness instead of strength, I’m fascinated by obsessions about race relations and how we get along as people. A lot of critics don’t see the human side of what I so, but my heart is what drives my interviews. I think I get to the heart of the individual. (…) I’t mostly about family, but it’s that ultimately what you want to know about an athlete, what makes him tick? one of the most profound lines was the simplest ever delivered on our show, when Washington Bullets coach Wes Unseld said, “The best thing my father ever did was love my mother”. That got me. It’s certainly not a ike Wallace or Larry King approach. It’s just different.

(…)

You don’t see the person getting emotional in print, they are a lot more composed. But people get worked up on camera because it’s a moment, it’s being taped, people are watching it, everyone is paying attention, listening. I’ve had maybe twentyfive people cry while I interviewed them and I don’t think they would have done it for print.”

roy firestone

****

In this crazy television business, people think they have to ask the intellectual, erudite question that’s going to make them look so bright, I don’t care whether people think I’m bright or not. This is not a show done for intellectuals. A lot of people started to hear me ask some very basic questions and they’d say “oh, my goodness, why is he asking those stupid questions?”

the response: I want to know the answer.

Brian Lamb

***

The most important thing going into an interview is your knowing so much about it that you wouldn’t even need the interview.

Nicolas Pileggi

***

2574
Larry-Grobel-The-Art-of-The-Interviewperformers vs journalists

performers vs journalists

Journalist Sydney Schanberg, whose New York Times reporting on Cambogia inspired the film The Killing Fields, has observed that “what those (talk show hosts) like Tucker Carlosn, Chris Matthews and Bill O’Reilly do might be journalism if they did real research. But they don’t have time, and that’s not the purpose of the shows. They are not journalists but performers. And a lot of people have begun to mistake performers for journalists.”

din Art of the Interview, Lawrence Grobel

cu usurinta puteti pune in locul numelor de gazde de talk show american, gazdele talk show-urilor de la noi (inclusiv de la televiziunile de stiri) si brusc faceti lumina pe strada “de ce ne-am indepartat de jurnalism”

cartea lui Grobel e scrisa in 2004, pe noi abia de anul trecut ne ating lucrurile acestea.

998
Larry-Grobel-The-Art-of-The-Interviewinterviu

interviu

You need to know how to open a conversation. How to listen. How to be a chameleon and sumerge your ego. How to make people comfortable.
How to act and how to react to situations. How to be in control. How to keep things positive. How to stay on top of current events. How to ask offbeat questions.
How to close.

*
Interviewing is really an equal opportunity job. What you put into it is in direct proportion to what you will get out of it.

*
(interviewing) it is about learning how to communicate. it is about confronting new comfort levels. it is about self confidence.

citesc The art of the interview Lawrence Grobel, o bucurie de carte. bu-cu-ri-e!

am mai scris despre interviu – din experienta proprie de data asta – din doua perspective; una amuzanta (10 motive pentru care interviul e ca sex-ul), una mai putin amuzanta – despre concentrarea din timpul unui interviu si intensitatea transmiterii informatiilor – interviu-labirintul

797
Lev_grossman_2011scurta lectie despre succes: lev grossman

scurta lectie despre succes: lev grossman

lev grossman scrie la time magazine pe cultura si tehnologie. ii citesc textele de mai bine de doi ani. e destept, scurt, taios cind e nevoie, si are un umor intelectualist proaspat. e si absolvent de harvard si-a colaborat cu jumatate dintre cele mai tari publicatii care sint editate in america si se citesc peste tot in lume.

scrie cite patru, cinci materiale pe luna, posteaza si pe blog. n-are mai mult de 45 de ani si e autorul a trei romane, cel mai recent, aparut in 2011 – the magician.

sint memorabile textele lui lev grossman despre steve jobs (din numarul anirversar time) si despre scriitorul jonathan franzen (prima pagina a revistei, cu titlul: „marele romancier al americii “. asa cum emotionant e un eseu personal despre samuel beckett, scris de curind pentru siteul revistei.

ideea sa-i scriu lui lev grossman sa-l intreb daca ar vrea sa recomande citeva carti pentru cititorii din romania mi-a venit intr-o dimineata, in taxi, in drum spre serviciu. tocmai cititsem topurile lui cu cele mai bune carti din 2011 si ce va urma in 2012 din time.

eram “prieteni” pe facebook, il urmaream asa. i-am scris un mesaj lung, elegant si explicativ – m-as bucura sa accepte daca nu i se pare o propunere prea “exotica”.

a raspuns simplu, la scurt timp dupa ce primise mesajul – si la statutul lui, cred ca primeste zeci sau sute pe zi. in america era ora 8 si 20 dimineata: Of course, I would love to. I’ll send you some recommendations shortly.

aproape am tipat de bucurie in redactie. grossman a trimis recomandarile peste 10 zile, pe 23 decembrie, cu o zi inainte de ajunul craciunului (deadlineul era dupa 1 ianuarie), cind multi dintre romani nici nu mai raspundeau la telefon pentru presa. apoi, cind i-am trimis pdf-ul cu paginile in care aparea – cu poza lui luata de pe Wikipedia :) -, a raspuns din nou, cu multa eleganta. The piece looks great Ana-Maria. Happy to be part of it.

***
datoria jurnalistului e sa incerce. oricind. iar cel care raspunde nu e obligat s-o faca. felul in care lev grossman a raspuns – sint convinsa ca avea de scris o multime si aparitia unui text in romania nu era cel mai sus target – a fost o lectie despre firesc si succes: sa ai modestia si deschiderea de a munci chiar si pentru lucrurile mici si de a-ti pretui, de fiecare data, cititorii.

*
Ana Maria Onisei este jurnalist, a publicat in Adevarul, Dilema Veche, Esquire, Tabu

1462
retro-tvo mutatie media

o mutatie media

zilele acestea de meetinguri la tv, de multe si lungi dezbateri in direct mi-au atras atentia asupra unei mutatii care a aparut in comportamentul jurnalistului tv de la televiziunile de stiri.

Simbata seara, Sandra Stoicescu comentind agitatia din Piata Universitatii si simtind nevoia jurnalistica de a avea mai multe pareri a spus ceva de genul “poate ne suna Valeriu Turcan, purtatorul de cuvint al Presedintiei, ca sa ne spuna opinia….”

Luni, crainicii jurnalului de dimineata de la Antena 3 voiau lamuriri despre actiunile jandarmilor intr-o discutie cu un invitat, tot jurnalist. cind crainicii au anuntat ca purtatorul de cuvint al jandarmilor va tine o conferinta de presa la ora 11 si pina atunci refuza sa faca comentarii, invitatul a replicat “sa noteze atunci purtatorul de cuvint urmatoarele intrebari si sa raspunda la ele”

L-am vazut si pe dl Tatulici invocind un telefon de la autoritati “poate ne suna cineva de la guvern”, cum am vazut si oameni din echipa Romania Tv (Catalin Striblea, de ex) cu aceeasi reactie.

Le stiu f specific pe cele de la A3 pt ca acolo ma uit constant.

***

intrebarile astea in direct catre autoritati sunt pentru mine o mutatie a jurnalismului. in mod normal, jurnalistul suna el dupa sursa, dupa informatie, confirmare etc, nu cere sa fie sunat in direct la tv.

inteleg rationamentul de ce am ajuns aici (presiunea live-ului, stirile care curg si le relatam ACUM, in timp ce se intimpla; analiza care se face cu pareri in direct, nu ca in urma cu citiva ani cu pareri incrusisate – si verificate – inainte de a fi montate intr-un reportaj), dar m-am uitat cu atentie si la BBC, si la CNN si la Euronews. ei nu cer in direct la tv sa fie sunati pentru reactii de Obama, Van Rompuy (presedintele consiliului european) sau David Cameron (premierul englez).

***

e o mutatie dubioasa care arata ca noi dialogam cu televizorul si prin televizor. (asa cum face si conducatorul suprem care suna la tv sa se dea cu parerea.)

dar arata si un inceput de aroganta a jurnalistului, pe care am putea sa o corectam.

1809
jurnalismJurizari si editari

Jurizari si editari

ma impietreste gindul ca trebuie sa jurizez ceva; sa apreciez- cataloghez- clasific munca unor oameni.

oricum ai lua-o, judeci cu alta unitate de masura decit au facut-o autorii. iar daca te gindesti ca textul pe care-l citesti e scris de cineva care si-a pus toate asteptarile in concursul la care participa, simti cum se aseaza pietroaie in miinile tale si nu-ti mai vine sa dai paginile.

cind e vorba de arta, imi place sa cred ca un criteriu bun e emotia: m-a impresionat? mi-a transmis o stare?

dar cind e vorba de texte, intervine relevanta la tema, tehnica, impactul si, desigur, starea pe care mi-o aduce textul: m-a dus intr-o lume in care sa fi uitat ce am eu si sa fiu parte din povestea lui?

***
miine trebuie sa jurizez un concurs de jurnalism european, am recitit astazi textele celor care s-au inscris si… mi s-a facut dor sa editez. cel putin 3 dintre ele ar fi fost foarte foarte emotionante cu un editor bun.

as vrea sa se faca o scoala de editori. aproape ca ma bate gindul sa fac eu cursuri for free. dar oare editorii ziarelor ar vrea sa (mai) invete?

***
spunem ca nu ne mai citeste publicul; e adevarat, dar daca noi nu avem o continua preocupare pentru limbaj si pentru dinamica scrierii, nu putem tine pasul cu publicul. si-l plictisim oricit de puternica ar fi informatia pe care vrem sa o transmitem.

1017
old_tvpresa da stiri tabloide. dar tu?

presa da stiri tabloide. dar tu?

ieri dupa amiaza am fost la antena 3 sa vorbesc despre proiectul Hotpoint Family Portraits, despre interviul cu Steve McCurry, dar si despre de ce se uita oamenii mai mult la nunti si botezuri la tv, decit la stiri serioase.

cind m-am intors acasa, am vazut o parte din reactiile celor care s-au uitat la emisiune. cei mai multi condamnau stirile tabloide de la tv.

***

nu ma mai uit de ceva vreme la tv (am descoperit DIVA international si AXN si imi sunt de ajuns, restul stirilor ma lovesc oricum via internet), de asta nici n-am fost capabila sa spun in emisiune cam cum ar arata jurnalul meu cu stirile zilei respective. nu stiam stirile.

dar cred ca e treaba televiziunilor/revistelor/ziarelor/radiourilor private sa dea ce vor ele… sa faca business-ul pe care si-l doresc.

ce ma deranjeaza e ca tu – cel care comentezi ca televiziunea ar trebui sa educe – nu faci nimik. in epoca internetului si a retelelor sociale, tu, cel suparat pe stirile tabloide, ai putea sa fii furnizor de informatii de calitate pentru prietenii (cititorii) tai. ai putea sa inlocui macar putin presa; ai putea aduce macar un gram de alt gen de informatie in balanta zilei.

***

cite stiri despre oameni frumosi si talentati, oameni care au miscat muntii cu talentul si vointa lor, ai pus pe pagina ta de facebook? ieri. azi.

cite carti/filme/muzici care sa inspire si educe ai recomandat? ieri. azi.

cite povesti frumoase – opusul celor tabloide – le-ai aratat prietenilor tai? ieri. saptamina trecuta.

***

cred ca daca ne-am face o promisiune noua, catre propriile persoane, ca macar de 2 ori pe saptamina vom promova ceva de calitate- educational- inspirational pe canalele pe care noi le avem la dispozitie (facebook, twitter, blog) , avalansa de vesti tabloide ar pali putin.

pentru ca schimbarea – oricare fel ar fi ea, in orice domeniu – daca e sa vina, trebuie sa porneasca cu fiecare dintre noi, nu sa asteptam sa se schimbe altii pentru noi.

***

asa ca, da, sunt de acord presa difuzeaza stiri tabloide, dar tu? tu ce faci?

2273
protestProtest si protestatari

Protest si protestatari

Time a decis ca pentru titlul Person of The Year 2011 si o coperta speciala sa desemneze (din nou) un personaj generic : The Protester.

spun din nou, pentru ca acum citiva ani punea pe coperta o folie de aluminiu in forma unui ecran de computer (care genera un efect de oglinda) si scria Person of the year – YOU, anticipind minunat tendinta viitorului – conexiunile via internet si puterea pe care fiecare persoana o dobindeste astfel.

Cu noua coperta si noul cistigator al titlului Person Of The Year, Time legitimeaza un trend. sigur ca ii celebreaza pe cei care au protestat anul asta in Egipt sau Tunisia sau chiar pe cei de pe Wall Street, dar dincolo de asta este legitimat un curent: singura sansa prin care mai atragi atentia e protestul vehement/violent in strada.

(aici cover story-ul din Time)

iar trend-ul acesra dus in mass media are deja declinari recunoscute; moderatorii emisiunilor nu mai sunt mediatori, au devenit comentatori, protestatari in raport cu o cauza, favorabili cu alta.

de aici si vehementa lor, uneori chiar violenta lor verbala, pentru ca protestatarii atrag atentia.

opinia->buna sau proasta, obiectiva, partinitoare-> nu conteaza; publicul e atras de comentator, nu de moderator si cum singura constanta intr-o emisiune e gazda ei, cea mai buna sansa pentru mentinerea unei audiente constante e sa transformi gazda intr-un comentator vehement.

e o tendinta in jurnalism; nici macar nu stiu daca e buna sau rea, dar – trebuie sa recunoastem – asa s-a miscat piata in functie de cum s-a modificat comportamentul consumatorilor.

si dupa ce recunoastem si incepem sa intelegem, ar trebui sa gasim solutii inteligente de adaptare.:)

***
altfel decizia Time si justificarea lor pentru alegerea din acest an m-a facut sa ma gindesc ca diferenta dintre jurnalismul nostru si al lor nu doar ca se masoara in ani, ci si ca noi suntem dublu amenintati sa disparem ca produs jurnalistic: tinerii invata (stiu) limba engleza si, cei putini care vor mai dori asta, isi vor lua informatiile de calitate direct de la o sursa globala…
adica Time n-o sa moara, ale noastre vor disparea mai repede.

1095
journalismPuterea povestilor

Puterea povestilor

Weekendul acesta s-a vorbit mult despre povesti. Povesti scrise si impartasite la Targul de Carte Gaudeamus, povesti iscate din Blogoree la seminarul cu Vlad Petreanu despre care am auzit, si povesti jurnalistice la Conferinta organizata de „Decat o Revista”. Despre aceasta din urma o sa va povestesc, pentru ca a fost o intalnire rara, cu niste oameni pe care nu-i vezi prea des pe scena.

Cristi a adus americanii, laureati cu premii de vis in SUA, sa ne reconfirme „The Power of Storytelling”. Trei generatii de jurnalisti, cu stiluri diferite, cu functii diferite, cu relatii diferite au stat fata in fata cu vreo 200 de oameni si mai apoi cu vreo 20, redeslusind misterele scriiturii care te lasa cu respiratia taiata si cu lacrimile pe obraz. Pentru ca da, asa ceva mai exista, culmea, in presa, fie ea generalista si cotidiana.

Patru oameni modesti, dar inspirati, fara powerpoint-uri stralucitoare sau branding gol, fara incercari fade de a poza „cool”, unul dintre ei (jurnalistul de radio) chiar cu plaivazul dupa ureche pe toata durata prezentarii. Plaivazul cu care si-a luat constiincios notite din toate prezentarile confratilor cu toate ca, atunci cand ai ajuns speaker, nu-i asa, ce ai mai avea de invatat de la altii?

Patru oameni cu vieti incorporand experiente incredibile – de la imersia intr-o familie adunata in jurul unui bolnav de SIDA la un camping pe o insula de gheata alaturi de puscasii marini; de la interviul fara suflare cu o campioana mondiala absoluta la free diving la o traversare initiatica a Americii in urma socului din 11 septembrie.

Patru oameni carora curiozitatea si deschiderea cultivata le-a pastrat intacta tineretea, increderea, optimismul si pozitivismul ala de care facem noi misto continuu, fara sa ne dam seama cat de saraci suntem fara el.

Oameni pentru care dilemele etice nu se masoara in „care-a dat mai mult” sau „pe cine sa troznesc azi”; ci in cat poti lasa ca povestea sa-ti intre in suflet, tu, cel care o rostesti; in cat poti investi fara sa tulburi povestea; in cum sa convingi oamenii ca, uneori, renuntand la viata lor privata, pot pune pe agenda probleme care altfel n-ar ajunge sa fie rezolvate niciodata.

Am vazut multi oameni miscati in sala si multe aplauze sincere, fara complezenta sau invidie. Am vazut oameni miscatori pe scena. Si m-am bucurat ca am putut adauga la numele The Power of Storytelling – Priceless, mesajul MasterCard pentru ca exact asa a fost. Priceless.

Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication

1361
NicoleKraussDespre intimitate, cu Nicole Krauss

Despre intimitate, cu Nicole Krauss

E al doilea interviu pe care il fac cu Nicole Krauss. Si la primul a tinut sa vorbim prin telefon – o forma de intimitate, dar mai ales de comoditate pentru un scriitor care trebuie sa gestioneze viata de familie si cea literara.

Nicole Krauss e casatorita cu Jonathan Safran Foer, considerat, ca si ea, unul dintre cei mai talentati scriitori contemporani. Au doi copii.

Prima data cind am vorbit cu Nicole Krauss, in ianuarie, pe fixul de acasa – locuieste in New York –, aveam emotii atit de mari incit i-am spus “Mrs. Foer”. Mi-am cerut scuze imediat. A ris: “Nu-i nicio problema, doar ca nimeni nu mi-a spus niciodata asa”.

Acum, inainte de-a incepe interviul, m-a rugat sa astept citeva secunde ca sa-si inchida telefonul mobil. In ianuarie, ma rugase sa-i dau un ragaz sa vada ce voia unul dintre copii, care-o strigase.
Apoi, s-a concentrat ca si cum viata asta n-ar fi existat si-a vorbit despre digitalizare, viitorul scriitorilor si literatura – ca forma de intimitate.

“Daca ne gandim la care ne sunt valorile ca societate, iar daca acestea sunt abilitatea de a gandi, de a procesa si de a transforma cele procesate in intelesuri profunde si daca e important pentru noi sa intelegem cine suntem si sa-i intelegem pe ceilalti, atunci ar trebui sa continuam sa citim. Daca lucrurile astea nu sunt importante pentru noi ca societate, atunci nici cartile nu vor mai fi. E greu sa-ti imaginezi o astfel de lume… Eu, cel putin, n-as vrea sa traiesc in ea”, mi-a spus Nicole Krauss in cel de-al doilea interviu pe care l-am facut.

Vocea lui Nicole Krauss seamna cu proza ei: calda si vulnerabila, dar nu fragila.

*
Ana Maria Onisei este jurnalist, Adevarul, Dilema veche

foto Joyce Ravid

1241
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!