Category : personal

fricafrica …

frica …

… de Beethoven

I’m still amazed, for example, at someone’s being afraid of Beethoven. I’ve known people who can’t listen to his music because it’s too emotionally arousing or overwhelming for them. But for me, Beethoven’s music was for decades almost as crucial as eating or drinking. His work was a prod into a life of courage, a life embraced totally with all its pain and all its challenges, and for many years I felt that I almost couldn’t live without his music. Had I been afraid of what Beethoven’s music evoked in me I think that fact alone would have given me reason to listen to it, to try and decipher my fears and attempt to understand and get beyond them.

Alan Arkin, an improvised life

***
v-am mai spus ca citesc biografia lui Alan Arkin. imi place asa de mult, incit citesc fiecare capitol de cel putin 2 ori inainte sa trec la urmatorul.

ieri, pt ca il vedeam pe Gheorghe Iancu dansind pe Beethoven, mi-am adus aminte de citatul de mai sus.

stiti ce e ciudat? desi pentru mine muzica clasica e ca fizica cuantica pentru un copil de clasa I (hai a V-a, in sensul ca inteleg semnele, aud ce se intimpla), am inteles profund ce spunea Arkin despre nevoia lui de a-l asculta pe Beethoven.

pentru mine, repetitiile actorilor- dansatorilor sunt o cale de a trece dincolo de propriile mele frici. ma bintuie explicatiile si intelesurile pe care le descopar in spatele muncii lor si mi se pare ca imi fac viata mai usoara. si, categoric, imi dau o forma de energie cu care as alerga maratoane.

asa a fost miercuri si joi, multumesc Catalin Sava pentru acest dar minunat.

***

uneori ne “incarcam” din lucrurile de care ne e cel mai frica.

acesta e beethoven-ul pe care dansa Gheorghe Iancu sub privirea atenta a doamnei Miriam Raducanu (n-as fi stiut fix care bucata de beethoven este daca nu era Ana Onisei alaturi sa-mi spuna)

806
2012-ballDe An Nou

De An Nou

cind era ora 12 in romania si practic incepea 2012 pentru noi, eu eram intr-un studio foto si ma uitam la unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii (Steve McCurry) cum fotografiaza o familie de romani pentru proiectul HotPoint Family Portraits. era ora 17.00 la NY.

cind a venit miezul noptii aici, in NY, eram linga Statuia Libertatii si ma uitam la focurile de artificii alaturi de citeva sute de oameni din toate colturile lumii.

***
anul asta, mai mult ca niciodata, am simtit ca simbolul Revelionului si al Noului An e doar o conventie. ca e mai important ce credem si simtim noi, indiferent de cit e ora intr-un colt al lumii. si daca e nevoie de o asemenea bariera imaginara a timpului ca sa ne facem promisiuni sub forma “rezolutiilor de an nou” sau ca sa ne “resetam” si sa o luam de la capat, atunci… fie.

dar stiti ca putem face asta in alt orice moment.
e nevoie doar de curaj, perseverenta si dorinta de a face si a-ti fi mai bine.

La multi ani! Sa aveti mai multe “revelioane” intr-un an!

820
damageDamaged people

Damaged people

la NY e putin trecut peste 6 pm, mai avem ceva vreme pina la 2012. tocmai ce s-a incheiat sedinta foto cu Steve McCurry pentru Hotpoint Family Portraits, iar familia Babos a iesit victorioasa: Steve – caruia nu-i place sa apara in fotografii – a facut o fotografie cu ei:)

***
m-am uitat la el cum muncea, mai bine de 4 ore, si mi-a venit in minte ceva ce credeam ca e o replica de film “cum recunosti ‘damaged people’? sunt cei care se arunca inainte, pentru ca stiu ca nu mai au nimic de pierdut”

un mic detaliu din mina lui dreapta, mi-a dat cheia aparentei lui nebunii de a merge in cele mai periculoase locuri si de a nu se opri din munca nici in seara de ajun de an nou, desi are 61 de ani.

cind am venit in hotel, am cautat replica pentru ca stiam din ce film ar fi trebuit sa fie: “Damaged” (in regia lui Louis Malle cu Juliette Binoche si Jeremy Irons). e putin diferita, dar ideea e la fel:

Damaged people are dangerous. They know they can survive.

Mi-a placut Steve McCurry. Mi-a adus aminte de ceva din prima lectie/ intilnire cu Florin Serban, despre acestea insa in zilele viitoare.

acum, party time… aproape de Statuia Libertatii.

Un an bun sa aveti. sa fiti fericiti si sa va faceti amintiri frumoase.

546
Let’s-Make-Kindness-a-Daily-Habitscuze

scuze

nu faci ceva gresit, faci un rau unui om si dupa aceea iti ceri scuze. la ce bun sa-ti ceri scuze? mai repari greseala asa?
fa o fapta buna pentru omul ala, fara sa ti-o ceara el. asa o sa inteleaga ca ai regretat ce ai gresit si ca poti sa te schimbi.
dar nu anunta ca faci o fapta buna, fa-o si taci.
o sa vada el.

***

ieri, dintr-o discutie cu un domn taximetrist, despre bunatate, viata echilibrata…

un domn taximetrist care nu vrea sa ia bani unor oameni pentru ca il ghideaza ce sa citeasca; vicepresedintele Academiei Romane e in categoria asta. “eu il intreb si el raspunde, pina se termina cursa. nu-i iau bani pentru ca iau cunostinte de la el. si cind nu-mi raspunde la toate intrebarile imi zice :” ia du-te la Mariana, la Biblioteca Academiei, ia cartea asta (imi scrie numele pe o hirtie) si citeste-o”
***

1071
IMG712Mos Craciun exista!

Mos Craciun exista!

Mos Craciun exista si, ca sa nu uit, primesc de la an la an cite o dovada.

acum citeva zile scriam ca eu imi doresc foarte tare printre cadourile de Sarbatori o lectie de magie. am fost la un eveniment unde Johannis a executat citeva numere de magie jucindu-se cu mintea noastra si imi doream si eu sa invat sa ma joc asa frumos. i-am scris chiar lui Mos Craciun ca asta e darul pe care-l vreau… o lectie de magie

Iar Mosul mi-a scris si mi-a explicat ca stie cum sa foloseasca magia ca de aia merge sania lui si i-a rugat pe spiridusi sa-mi dea si mie o ora de magie…

sa vedeti ce de ma mai joc astazi.

Multumesc frumos spiriduselor de la Rogalski Grigoriu si lui Mos Craciun de la Liberty Center. mi-am inceput ziua zimbind tare tare tare

859
pompieripompierii

pompierii

acum 10 ani, cind ma duceam catre casa, pe straduta mea cocheta din dorobanti erau masini de pompieri. una linga alta, pina in fata intrarii in blocul meu.
pompierii nu m-au lasat sa intru in bloc. am stat cam o ora afara gindindu-ma ce a luat foc; era fum si mirosea a maglavaiz de la solutiile pompierilor si ma intrebam daca-mi pare rau pentru ceva din casa.

in citeva clipe mi-am dat seama ca nu-mi pare rau de nimic.
m-am gindit la acte: “cu putina alergatura, recuperez si diplome si acte”
m-am gindit la haine: “eu l-am cumparat, mai cumpar si altele”
m-am gindit la zecile de filme: nici astea nu pareau de neinlocuit.

am fost mindra de mine ca nu sunt atasata de lucruri. pina astazi.

***
veneam catre casa si pe Batistei treceau in viteza, cu sirenele in functiune, citeva masini de pompieri.
parea ca incendiul e undeva in fata unde e si casa mea (pentru inca 2 -3 zile) si, in timp ce mergeam incet prin ploaie, m-am gindit daca-mi pare rau de ceva.

pasaportul: “n-am timp sa-l refac pina plec in america si sa mai iau alta viza”
calculatorul: “imi cumpar altul, dar am in el o multime de lucruri”
haine “as putea sa cumpar, dar tre sa ma misc repede sa-mi cumpar altele pentru ca simbata plec la praga”

“de ce n-aiba nu le-am dus dincolo, ca astea n-au cine stie ce greutate?!”

cind am ajuns in fata casei, era liniste. pompierii trecusera mai departe.

***
de unde se vede treaba, ca din cind in cind, e bine sa mai treaca o masina de pompieri pe strada mea, ca sa-mi dau seama ca nu sunt atit de “neatirnata de lucruri” (ca-n expresia lui Noica despre libertate)

662
andreifotografii din telefon

fotografii din telefon

saptamina trecuta, asa cum a ramas in telefonul meu…

1969 Parfum de Revolte by Histoires de Parfums. ieri am petrecut 2 ore la Createurs d’Emotions (pe strada Doamnei, linga BNR) in raiul parfumurilor rare, invatind sa ma obisnuiesc cu mirosuri nestiute de mine. cind sa plec, Alexandra Paven (proprietara magazinului) m-a intrebat cu ce vreau sa ma parfumeze… ceva care sa experimentez sau ceva care sa ramina pe mine si sa fiu confortabila cu imbracamintea formata de aer… am ales ceva care sa ramina si, la mai bine de 24 de ore si 2 dusuri, inca mai miros a decadenta:) 1969.


asta micu se afla in petshop-ul Doggy Style din Dorobanti. cind s-a trezit isi intindea gitul pe la gratii ca sa fie mingiiat. i-ar cam trebui un stapin care sa-l tina in brate cit mai des.

*

ea e Urma si era invitata speciala la premiera celui mai recent Almodovar, The skin I live in. asta era vineri, simbata juca in viitorul film al lui Adrian Sitaru.
pentru alte rezervari si autografe, o puteti contacta pe mama ei, Anca Romanescu.

*

un tablou din atelierul Rhea Costa, unde am fost pentru o rochie necesara unei sedinte foto de vineri. tabloul e facut de Arthur pe care-l gasiti in atelier, gata oricind sa va dea un sfat despre ce e cel mai bine pentru voi in materie de rochite dragutze…

simbata la X factor, Andreea una dintre colegele de facultate ale lui Andrei Leonte purta acest tricou simpa.

*

duminica seara, dupa show, pe scena X Factor doi copii dintre rudele Antoniei se jucau pe scena… aveau dansurile lor si stiau sigur ce vor sa se faca cind vor fi mari. s-au fotografiat la masa juriului ca sa-si aduca aminte. vor fi staruri:)

1539
schoolsunt elev la school for startups 2012

sunt elev la school for startups 2012

cind am anuntat ca renunt la job-ul meu la revista, am spus ca vreau sa ma dezvolt in online. prietenii mi-au spus tot timpul “nu te mai angaja la altii, fa-ti un business”, dar am strimbat mereu din nas spunind ca nu stiu cum sa fac business.
insa de la plecarea din presa scrisa planetele s-au aliniat frumos pentru mine.

VOI PARTICIPA LA SCHOOL FOR STARTUPS 2012

am primit o bursa si de la anul sunt elev constiincios in programul School for Startups, un proiect destinat antreprenorilor de catre Fundatia Post Privatizare.
ii voi avea mentori pe Dough Richard (celebru investitor si antreprenor de succes) si pe Marius Ghenea (antreprenor roman, aflat in top 300), plus o serie de profesori invitati pe parcursul fiecarei Boot Camp de la care voi invata nu doar cum se face un business plan, ci cum se pitch-uieste afacerea pentru a gasi investitor sau cum se promoveaza. iar mentorii mei imi vor spune la sfirsitul scolii daca business-ul meu este atit de bun incit as putea gasi investitori. ba chiar, la o prezentare finala, in fata unor investitori importanti, s-ar putea (daca sunt smart si constiincioasa) sa fac rost de bani pentru afacerea mea:)

CE ESTE SCHOOL FOR STARTUPS

School for startup este un proiect al Fundatiei Post Privatizare care urmareste educarea continua a antreprenorilor. el este destinat nu doar celor care se gindesc sa devina antreprenori (ca mine), ci si celor care au afaceri deja si care vor sa se dezvolte, sa-si eficientizeze business-urile. prin programul de mentorat, participantii au acces direct la doi oameni care stiu ce inseamna business-ul, asa ca pot gasi solutii personalizate la problemele lor. de asemenea, odata admis in scoala ai acces la Live plan o platforma unde poti sa-ti faci propriul plan de afaceri, dar si la o serie de cursuri How to de business. scoala este una foarte speciala: nu exista cursuri teoretice, din prima zi lucrezi la propriul plan de business, la propriul proiect si timp de un an ti-l perfectionezi. prin urmare, la sfirsitul anului, ai o afacere mai performanta, dezvoltata cu ajutorul unor oameni care au facut milioane din afacerile lor:)

CUM VA PUTETI INSCRIE SI VOI LA SCHOOL FOR STARTUPS

inscrierea se face contra unei sume de 1400 euro (care poate fi platita in 4 rate), iar studentii care doresc sa devina antreprenori au posibilitatea de a achitiona un prim modul contra 200 de euro si de a vedea daca vor sa mearga mai departe.
costul total al scolii care se intinde pe un an este insa de 5000 de euro, dar 3600 de euro sunt acoperiti de Fundatia Post Privatizare. de asemenea, pentru cei care vor sa faca o investitie in viitorul lor ca antreprenor, pentru achitarea taxei se poate face un contract cu Banca Transilvania pentru un imprumut fara comision, intrucit exista un parteneriat cu aceasta banca.

detalii despre cum va puteti inscrie pe www.schoolforstartups.ro

colegii mei de lectii vor fi Alex Negrea si Victor Kapra si va fi amuzant, dar si interesant sa “concurez” cu ei pentru o idee smart de afaceri.

chiar asa, voi in ce business – legat de online – ma vedeti?

1031
prieteniintuitie?

intuitie?

citeodata judec oamenii dupa o singura privire. de fapt, nici macar nu-i judec: se intimpla ceva in capul meu, se declanseaza un mecanism, si stiu dupa o clipa ca omul respectiv e unul bun.

o clipa care poate sa fie cit un articol de ziar. asa am remarcat-o pe ana maria onisei. citeam observatorul cultural, un text scris de ea si-am spus “imi place fata asta, vreau sa lucrez cu ea”. si nu m-am inselat nicio secunda asupra caracterului ei.

o clipa care poate sa fie cit o sedinta foto asa m-am imprietenit cu ioana blaj. eram la o sedinta foto unde il urmaream pe fotograf (care o fotografia pe ea) pentru un articol si, dupa 5 minute de vorbe, stiam ca e un om bun si ca o sa fie prietena cu mine.

o clipa care e cit un interviu am facut un interviu cu marius manole acum 6 ani si cind primeam raspunsurile la intrebari, tot ce aveam in minte era ” e ca mine”. si nu m-am inselat asupra caracterului lui.

scriu despre ei pentru ca au fost oricum prezenti aici pe blog, dar am clipe din astea traite cu multi oameni care imi sunt acum prieteni si pe care uneori ii chinui ca sa-si depaseasca limitele, dar si ei ma slefuiesc pe mine, invatindu-ma lucruri minunate.

(am sa scriu curind un story mare despre o asemenea intimplare; m-am uitat la tv si-am zis: asta e un om bun… iar acum e printre prietenii mei)

nu stiu cum functioneaza mecanismul asta: dar ma uit la om si simt ca o sa-mi fie prieten… sau ca avem ce sa ne spunem pe termen lung.

si nu, nu apuc sa ma pacalesc asupra caracterelor, pentru ca acelasi instinct sau intuitie sau cum se va fi numind, imi spune cel mai adesea “nu nu, omul asta nu e din echipa ta.”
nu ca n-ar fi bun, corect etc , ci pur si simplu ca nu e pe lungimea mea de unda si-atunci ma indepartez discret.

vi se intimpla asta?

1451
florisuparari din online

suparari din online

ieri m-am vazut cu un prieten vechi, om de radio foarte talentat si cu audienta de jumatate de milion de ascultatori pentru programele lui.
povestea cu maxima naturalete despre stinghereala lui de a iesi in public la tot felul de evenimente, tot asa cum povestea despre ca i se pare normal sa le raspunda ascultatorilor pe twitter, mail, FB, desi are un program incarcat si in biroul lui se opresc zilnic toate trupele mari ale romaniei (pentru ca asta ii e meseria).

din interior, pentru ca traieste in meseria asta de 12-13 ani (poate mai mult, dar mai bine il fac mai tinerel), nu i se pare ca face nimic spectaculos. chiar daca are aceeasi pasiune si aceeasi dorinta de a face lucruri marete (le si face, concertele din garaj sunt dovada:) ), pentru ca asta e viata lui, i se pare normal tot ceea ce face.

cind i-am amintit cum eram noi cind eram mici si ne gindeam la cei care lucrau la radio, cit de mari si de importanti ii credeam si-i simteam pe DJ, si de ce vise aveam despre studiourile de radio, i-au zimbit ochii. nu pentru ca oamenii s-ar fi gindit la el din perspectiva asta (cred ca un gind ca asta l-ar fi incurcat), ci pentru ca si-a amintit de vremurile tineretii noastre cind, da, oamenii de la radio erau mici dumnezei.
dar niste mici dumnezei cu caracter, politicosi care-ti spuneau lucruri grave si importane fara sa dea sentinte, ba chiar cu umor.

*
mai tirziu, spre seara, am citit citeva bloguri. oameni care se dau cu parerea si din interiorul lumii lor, li se pare ca sunt mici dumnezei. m-a enervat teribil blogul unei domnisoare care crede ca le stie pe toate si ca poate judeca si in dreptul meu sau al altora ca mine. o vazusem cum se comportase in public, la o manifestare la care fusesem invitati si … era departe de ce povestea domnul de la radio.

*
stiu ca totul tine de caracter si ca, din interiorul lumii noastre, judecam usor si etichetam la fel de usor. poate ca si eu, acum, fac asta. dar in zilele care seamana cu cea de ieri, mi se face dor de oamenii modesti de la radio.

si-i multumesc aici lui arhi ca a scris ieri, fara sa stie of-ul meu, ceva in care cred din tot sufletul: de ce evit sa socializez cu bloggerii

stiu ca n-ar fi trebuit sa scriu asta, pentru ca nici nu e atit de important ce s-a scris ieri si textul ala nici n-o sa fie de maxim impact in lumea asta, dar m-a mihnit atit de tare incit e forma mea de refulare, pentru care imi cer scuze.

si nu, nu vreau sa dau nume. si nici nu va las sa comentati la acest post. e doar un stegulet pe care imi permit sa-l flutur poate il vad cei pe care i-ar ajuta.
pentru ca eu cred in comunitatea online si in puterea ei, dar cred la fel de mult in bun simt, in content propriu si de calitate, in a avea maniere, a fi politicos si diplomat … si-a trai alaturi de ceilalti fara sa dai sentinte si sa-i judeci.

multumesc.

672
IMG473fotografii din telefon

fotografii din telefon

n-am mai postat de ceva vreme fotografii pe care le fac cu telefonul…

iata ultimele mele zile, vazute cu telefonul.

*

acum citeva saptamini intr-un interviu Ion Tiriac spunea ca in aceasta perioada de criza nu vrea sa dea pe nimeni afara, ca o sa-l coste mai mult datul lor afara acum, pe termen lung in 4 ani cind va trebui sa-i angajeze la loc si sa-i scoleasca.
vad, des, reclama asta pe Magheru si ma gindesc la ce spunea in interviu.

*

aseara la X Factor o avalansa de copii pe Paula Seling in pauzele publicitare; ei pentru autografe, ea zimbitoare printre lacrimi ca avea trupe la duel.

*

daca tot se cheama Capre semnele de lemn care se pun in parcari pentru a rezerva locuri, de ce sa nu arate ca niste capre? in fata restaurantului/ bistro Collage (linga MTR), un loc foarte simpatic descoperit saptamina trecuta la o cafea cu o prietena… cu o vinoteca f tare la subsol si un club pentru iubitorii de trabucuri, la mansarda.

*

omagiu pentru domnul Ciulei, pe fatada teatrului Bulandra, Sala Gradina Icoanei. A fost expus si in timpul FNT si gestul mi s-a parut minunat.

decorul din curtea sediului Campari, inaintea de petrecerea pentru lansarea calendarului 2012. cel cu milla jovovich cu care, cu onor, m-am conversat

2049
s-SHYNESS-largeTimiditate

Timiditate

sunt un om timid.

stiu ca multi nu au imaginea asta despre mine, dar… sunt un om timid.

ma consuma si ma termina nervos orice iesire in public (scriu asta inainte de a pleca la PR BOOT Camp unde trebuie sa tin un seminar… de fapt din cauza seminarului scriu asta).

ma panicheaza gindul ca trebuie sa intilnesc un om pe care nu-l cunosc. (si da e valabil, ba chiar e accentuat de alte emotii, si cind trebuie sa fac un interviu cu cineva pe care-l apreciez tare)

(si) de asta merg rar la evenimente sau in locuri in care stiu ca nu stiu pe nimeni.

dar stiti ce ma face totusi sa ies din casa si sa respect promisiunile de a merge in unele locuri?

toti oamenii mari (moralmente, nu fizic sau pe scala sociala) au un gen de timiditate care ma emotioneaza…
si ma gindesc ca daca si ei, dupa ce au facut niste lucruri importante in viata si dupa ce si-au confirmat lor si altora ca pot duce si victoriile si infringerile, tot mai au emotii -> inseamna ca se poate trai cu ele…

duminica trecuta Paul Ipate ne povestea pe drumul catre Xfactor despre cit de speciala si timida e Doina Levintza pe care o intilnise pe platourile de la cel mai recent film pe care-l regizeaza Nae Caranfil. Si avea asa o bucurie in glas Paul pentru ca descoperise ca un om de amplitudinea Doinei Levintza a ramas pur si emotiv, incit ne bucuram cu totii.

Mi-am adus aminte acum, cind ma pregatesc sa plec la seminar sa fiu fata in fata cu citeva zeci de persoane noi, si-am zis sa va povestesc si voua:)

1046
lovesi eu te iubesc Manole :)

si eu te iubesc Manole :)

Marius Manole tocmai ce mi-a facut o declaratie de dragoste la el pe blog, pentru care ii multumesc.

motivul pentru care scriu acum e insa ca sa spun si partea mea de story din ce spune el pe blog:)

1. ieri cind ne-am intilnit din intimplare, am fost atit de bucuroasa ca aveam cui sa-i spun (si sa ma si inteleaga) despre spaimele mele de la conferinta BBDO, incit am neglijat-o pe Cristina, jurnalista despre care el scrie. N-am fost foarte politicoasa si nu m-am conversat f mult cu ea. (Imi pare rau Cristina. dupa cum ai vazut, aveam ceva of-uri de expus la Marius)

2. ma bucur ca pe Cristina a convins-o opinia mea despre ce a scris ea, ca sa nu mai renunte la jurnalism. E flatant sa stii ca poti sa-i tii pe unii oameni pe drumul pe care si-l doresc, dar li se pare greu, si poti sa-i tii doar din vorbe bune. Ce vreau sa spun insa e ca, drumul asta in jurnalistica e greu si dureros si numai in tine o sa gasesti resursele adevarate ca sa tii cararea dreapta.

3. ma bucur ca Manole are blog si ca ii puteti vedea atentia pentru detalii, curiozitatea si – mai ales- simtul stirii si al povestii. ma si oftica pentru ca , uneori, face audienta mai mare decit mine cu postarile lui:) dar sunt foarte mindra de tine, Marius. si ma amuz de fiecare data cind te intervieveaza cineva care ma stie si pe mine si-mi spune dupa aia (cum a facut Onisoit) “cit de tare semanati”. eu raspund amuzata: “suntem nascuti in aceeasi zi, dar el e un pic mai tinar; pina si la asta m-a luat.”
o sa vedeti foarte foarte curind, via Marius, ca daca muncesti serios cu blog-ul tau incepi sa ai si alte beneficii nu doar aprecierea publicului. (si de asta sunt f mindra de tine!)

4. si eu te iubesc manole, stii asta.

5. sunt generoasa: n-am nicio problema sa te impart cu toate fanele tale:)

6. week end frumos tuturor.

1374
299048_103381696432723_103381139766112_15514_7272885_nSpune-ti Povestea! Ai curaj?

Spune-ti Povestea! Ai curaj?

Toti ascundem cite un secret. Sau mai multe.

Pentru toti, undeva in viata a fost o intimplare care a facut un switch. Ne-a schimbat de pe traseul initial.
Uneori e greu sa povestim asta, alteori e amuzant. Depinde si de context, ambianta sau… bautura fina pe care o ai alaturi.

Eu mi-am spus povestea “rusinoasa” pentru Grant’s: cind eram mica, nu citeam. Nimik. Ce si cum s-a intimplat de s-au schimbat lucrurile aflati din povestea de mai jos. Va mai dau un singur hint: are legatura cu barbatii din viata mea. Ca toate lucrurile bune pe care le-am invatat:)

Stiu sigur ca si tu ai o poveste.

Impresiile din calatorii, oameni si fapte care ti-au schimbat viata, intamplari care te-au impresionat, reintalniri cu oameni dragi sau amintirile din copilarie… toate sunt povestile tale. Povesti pe care le impartasesti cu prietenii si familia pentru ca nici o intalnire cu cei dragi nu ar mai fi la fel fara ele.

Ce-ar fi sa mi te alaturi? Descopera Grant’s. Spune-ti povestea! Si apoi invita-ti prietenii sa o voteze.

Cele mai votate 25 de povesti inscrise in campanie vor primi cea mai populara tableta de 16 GB . Concursul se desfasoara in perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2011.

Spune-ti povestea pe pagina de FB www.facebook.com/grantswhiskyromania . Abia astept sa votez intimplarile care ma emotioneaza.

P.S. Povestea produselor Grant’s este un amestec de traditie si ingrediente special alese, arome si gusturi unice si, poate cel mai important, nenumarate picaturi de pasiune. Este povestea unei familii care intelege, apreciaza si respecta valoarea momentelor petrecute impreuna. Dar am sa-ti povestesc despre asta, cu exemple intr-un interviu tres tres simpa zilele viitoare

1602
high heels little girlsbad news

bad news

de pe la 2 ani, de cind invatam sa vorbim cit de cit, tot ce ne dorim e sa “ne facem mari”.

la inceput rivinim la viata celor mai in virsta decit noi (nu neaparat batrini), iar – din ce inaintam in ani – incepem sa ne temem de batrinete, pentru ca ea aduce un sfirsit.

simtim ca se intimpla ceva cu noi, ritmul interior se domoleste, incepem sa avem timp sa ne uitam si in jurul nostru, ne “inteleptim”, credem noi.

ne uitam in oglinda, descoperim cum ni se schimba consistenta pielii si apar ridurile, cum obosim mai repede, cum nu mai facem multe dintre lucrurile pe care le faceam cu 5- 10 ani in urma.

dar, oricit de tare ne-am dori, daca suntem onesti cu noi cind ne uitam in oglinda, stim ca nu ne facem “mari”, ca in capul nostru tot aia micii suntem si ca am alergat multi ani dupa o himera.

*
vreau de multa vreme sa spun asta, sa va dau vestea asta trista: nu ne facem mari. e o iluzie.

doar mascam niste lucruri de dragul convenientelor sociale.

si nu, nu e ca in povestea cu Peter Pan. pentru ca noi vrem sa fim mari. dar nu ne iese.

deal with it! sorry.

uitasem sa scriu asta cind v-am multumit de dimineata.

708
caimultumesc

multumesc

“vorbele bune le primesti pe acelasi drum ca si pe cele proaste. si sunt la fel de greu de primit”, mi-a spus Rodica Mandache anul trecut, la o conversatie pe terasa la Carturesti.

dar… peste 600 de mesaje pe facebook, peste 100 de telefoane, zeci de sms-uri si (ma iertati ca nu stiu exact numarul) foarte multe mesaje via Twitter, toate cu vorbe bune si felicitari, va dati seama cit sunt de greu de primit si de dus?!

*
de ziua mea sunt cel mai ingrozitor om pentru prietenii mei. daca e ziua mea si imi apartine – dupa cum ii spune numele-, eu iau literalmente aceste lucru de bun si… e ziua in care fac ce vreau eu. si cel mai adesea asta n-are legatura cu socializarea, cu a scoate vreun cuvint macar.

nu raspund la telefon, sunt departe de lume, ma relaxez si ma rasfatz cu lucrurile care-mi plac. si vorbesc/scriu putin. spre deloc daca se poate, pentru ca in restul zilelor am parte din plin de asta.

anul asta, adica ieri, am ales caii, sampanie multa (Mumm) si ciocolata (Godiva).

imi dau seama ca ziua mea e un cosmar pentru toti cei care-mi sunt aproape (sa vedeti cum e cu cadourile…pentru ca nu-mi doresc nimic special si lucrurile care-mi plac si ma emotioneaza, cel mai adesea nu pot fi cumparate cu bani, de la magazin), dar nu ma schimb. e ziua mea.

*
a doua zi, adica astazi, intervine greul. trebuie sa raspund la mesaje, sa ma intorc la munca, sa vorbesc:)

astazi incep aici, cu un mesaj pentru toti cei care mi-au scris ieri (dar mai ales pentru prietenii mei): stiti cit e de greu sa deschizi computerul/telefonul si sa vezi avalansa asta de mesaje?! de urari de la oameni pe care tu-i iubesti si-i admiri pentru munca lor, oameni IMENSI cu care – in unele cazuri, te-ai intilnit o singura data in viata, sau oameni pe care nici nu-i cunosti, dar care-ti ureaza lucruri ca si cum te-ar stii de-o viata?

stiu ca sunt o prietena imposibila si ca “i’m a pain in the ass”; nu doar pentru ce fac de ziua mea (asta e bonus track:) ) , ci pentru ca pun presiune pe voi cind stiu ca puteti mai bine (la fel cum pun presiune si pe mine), cind ziceti voi ca nu mai puteti (desi tot razboiul e cu mintea noastra, nu cu ce e in jur).

dar stiti ceva? suntem chit! pentru ca si voi, prietenii mei apropiati (dar si cei pe care i-am vazut rareori sau niciodata), puneti o ingrozitoare presiune pe mine cind imi urati sa nu ma schimb, sa continuu sa descopar locuri si sa va povestesc despre ele, sa va povestesc despre oameni care sa va inspire etc.

suntem chit, da? nici voi si nici eu nu stim daca o sa reusim. dar ne straduim sa facem lucruri bune. cele mai bune din momentul ala.

*
cind mi-a povestit despre de ce nu stiu oamenii sa primeasca laude, Rodica Mandache mi-a mai spus ceva “pastram si vorbele bune si vorbele rele, acolo, undeva. diferenta e, ca la alea bune apelam citeodata sa ne vindece.”

multumesc frumos

1216
autumn_leaves_sceneOctombrie, luna mea

Octombrie, luna mea

de ieri e octombrie, luna mea. luna cu soare cald si frunze in toate culorile.
am haine in toate culorile frunzelor din luna asta.

si incep zilele de nastere ale celor pe care eu ii consider frati, chiar daca sunt din alti parinti decit ai mei, dar cu care – fara nicio explicatie – impart oricind aceleasi gusturi la muzici, carti, filme, stil de viata: Alex Traila (miine), Marius Manole, Tudor Daescu si Raluca Soare (marti), Flavia Giurgiu (joi), domn Mishu Predescu si Irina Markovits (simbata), Denisuca (duminica), Irina (pe 11 oct) si Diana Ioana Marasoiu (pe 13).

mai sunt multi altii, sigur am mai uitat pe cite cineva, dar ei stiu foarte bine ce spun “ca e un aer comun si-o mica secta a celor din Balanta”

la multi ani va zic de pe acum si va fac cadou melodia asta, mai ales pentru finalul ei. ( e ceea ce va doresc si voua)

P.S. azi e ziua lui Sting.

1417
barbatieLondra din telefon

Londra din telefon

pina duminica pe 4 septembrie am fost la Londra. pentru ca am plecat repede la Istanbul (pentru fashion show Mango toamna iarna 2011) n-am apucat sa scriu prea multe despre excursia mea british.

iata Londra, de saptamina trecuta, din telefonul meu.

*
ca de fiecare data. totul la londra incepe cu fish & chips + bere. nu ma intereseaza ca nu e sanatos (am citit ca berea e f buna pt sanatate, o sa va demonstrez curind)

***
the pavilion hotel- cotat de vogue si harpers bazaar intre cele mai chic hoteluri londoneze. multe sedinte foto s-au facut aici. o combinatie eclectica de oriental cu vintage britanic. preturi f f accesibile cu o singura problema… e pe edgware road adica in cartierul arabilor si, uneori, iti bat in cap propriile prejudecati “daca dau cu bomba?”

***
olimpiada din 2012 a transformat londra intr-un santier; in trafalgar square un ceas arata cite zile si ore mai sunt pina la ceremonia de deschidere. asa m-am prins ca olimpiada incepea fix peste 1 an din ziua in care eram acolo: 31 august.

***
tot in trafalgar square: reproducerea unui tablou de Van Gogh cu ajutorul unor plante/ ierburi, un mesaj pentru protejarea mediului.

***
lene

***
tot lene. in hyde park la micul dejun – prelungit spre prinz- pe o terasa cu lacul in fata. pescarusii mincau si ei cot la cot cu toata lumea…

***
cai

***

shopping

***
tot shopping, coco de mer – un erotic shop premiat pentru rafinamentul lui

***
bookshop theatre, pe strada the cut foarte aproape de The Old Vic. toate cartile aveau legatura cu teatrul:)

***
ceai, of cors. intr-o ceasca din colectia limitata Illy. am cumparat si eu cesti din aceasta colectie speciala, in experimentul MasterCard.

***
vitrina care anunta inceperea scolii

***
surorile mele, gistele, aici in inot sincron, cu – ma iertati- fundul in sus. tot in hyde park. dar in alta dimineata. si da, tot pe terasa aia.

*********
imaginea care m-a emotionat cel mai tare din londra de data asta: in expozitia fotografiilor de presa premiate pe 2011. fotografia era mare, aproape 2 metri latime, si durerea celor doi barbati te lovea in stomac si-ti tisnea prin ochi.

mi se pare ca e una dintre cele mai frumoase imagini ale barbatiei.

iata fotografia originala cu explicatiile din competitie.

Adam Dean
Panos Pictures
Two US Army soldiers wounded in an IED blast console each other as they are treated on board a medical evacuation helicopter from Charlie Company, Sixth Battalion, 101st Aviation Regiment. Kandahar, Afghanistan. June 13th 2010

e foarte frumoasa aceasta expozitie; o puteti vedea aici

2556
fundatia-vodafone-romaniaambasador voluntar de profesie

ambasador voluntar de profesie

Sunt onorata sa va anunt ca incepind de astazi sunt ambasador al proiectului “Voluntar de profesie”, initiat de Fundatia Vodafone.

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu proiectul o scurta descriere:
Proiectul incurajeaza responsabilitatea sociala invitindu-te sa gasesti o cauza pentru care sa lupti si sa muncesti timp de 6 luni, fundatia Vodafone asigurindu-ti un salariu pe toata aceasta perioada (acelasi cu ultimul tau salariu de incadrare).
Practic, poti pleca 6 luni de la job, ai aceeasi bani, dar in asta 6 luni muncesti pentru un ONG.
Se aplica cu proiecte de doua ori pe an, iar pe 15 septembrie incepe noul program de voluntariat in care sunt inclusi 18 voluntari.

*
De astazi incolo, am sa va tot povestesc despre noii voluntari (sunt si din Bucuresti, dar si din tara, precum si voluntari care stau in bucuresti si vor sa dezvolte proiecte in alte orase si se muta pentru 6 luni acolo).
Ma gindesc chiar sa mergem la cite o asociatie pentru care voluntariaza ei, in vizita. Si cind zic sa mergem inseamna ca va iau si pe voi, cititorii de s!mpa care sunteti mai minunati decit cititorii tuturor celorlalte bloguri la un loc.

*
Cum spuneam si astazi la conferinta de presa cred ca zicala aceea cu “sa –ti faci o casa, sa ai un copil si sa sadesti un pom ca sa zici ca ai trait” ar trebui inlocuita cu “sa ajuti pe cineva macar o data in viata”, iar proiectul Volutar de profesie exact asta face: cumpara timpul tau ca sa ti-l dea inapoi sa faci fapte bune cu el.

In curind pe pagina de Facebook a proiectului ii veti cunoaste pe voluntari, dar va promit ca voi scrie despre fiecare cite o poveste si ca vom cam afla intimplari emotionante despre oameni buni care stiu ca se pot misca muntii. de multe ori reusesc sa si mute muntii din loc – pentru ca-i ajuta altii ca ei. cu credinta in fapta buna.

scopul meu este sa afle cit mai multa lume de acest proiect, pentru ca la anul sa fie dublu numarul aplicatiilor si sa-i ajut pe actualii voluntari cu tot ceea ce tine de eficientizarea comunicarii lor in afara asociatiei/ong-ului lor.

*
Participarea mea la acest proiect– la cererea mea expresa – este pe baza de voluntariat. Imi doresc ca fiecare banut sa fie folosit pentru proiectele voluntarilor, pentru ca acolo sunt oameni care au NEVOIE.

1147
nescafe dolce gustocele mai frumoase cadouri

cele mai frumoase cadouri

unii oameni chiar stiu sa faca daruri.

au ei un al saselea simt care-i face sa se gindeasca la experienta pe care ar avea-o cel care primeste darul…

ca sa intelegeti de ce m-am gindit sa scriu asta, o sa o iau cu inceputul.

***

dupa cum stiti din postarile mele de peste week end, simbata si duminica dimineata citesc presa americana sau britanica – ny times, new yorker, guardian.
ce nu stiti e ca am un mic ritual ( mi-e frica sa-l numesc tabiet, pentru ca asa e putin batrinicios): imi fac cafeaua, imi iau scaunul preferat – unul roshu foarte simpatic – il duc catre fereastra (la ora aia soarele nici nu se vede pe fereastra mea), imi sprijin picioarele de un calorifer, in stinga o am pe zanzi (o planta din zanzibar pe care o cresc de vreo 5 ani), linga zanzi pun cafeaua, iar in brate laptopul pentru excursiile in online.

si petrec asa, cam 2 ore… matinale, ce-i drept… de pe la 7 la 9…

*
astazi am primit un dar care se refera la acest obicei al meu: un Piccolo Nescafe Gusto, cu tot cu noua bautura Expresso Barista si cu…. 8 exemplare din NewYorker (colectia pt ultimele 2 luni)!!!
Iar intr-o scrisoare atasata sunt anuntata ca “in aceasta zi de week end, vrei sa plutesti din linistea camerei tale catre tinuturile Italiei pentru a trai experienta unica a cafelei italiene si a te relaxa pe meleagurile inverzite si pline de istorie ale acestei tari. Trebuie sa ai incredere in puterea gindului, iar noul tau prieten Nescafe Dolce Gusto te poate conduce in aceasta calatorie virtuala mult mai repede decit ai crede.”

Draga Nescafe Dolce Gusto, Draga Graffiti PR, va multumesc frumos pentru dar… e minunat.

Stiu ca miine nu e week end, dar uite scaunul, uite revistele si pe Piccolino (seamana cu un pinguin, vi s-a mai spus?!), sunt toate pregatite sa fac ca in toata casa mea sa miroasa a coffee shop, in timp ce voi savura un prim NewYorker & un Espresso Barista.

si in week end invit si niste prieteni sa le arat ce barista m-am facut peste noapte (dureaza fix 60 de secunde sa fac bautura cu piccolino, stiu:) )

P.S. tocmai mi s-a spus ca am abonament la NewYorker pina in mai 2012!!! f happy sunt. multumesc mult de darul asa bine tintit.

1021
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!