Category : personal

flori de dimineata1 iulie – oameni pe care i-am intilnit astazi

1 iulie – oameni pe care i-am intilnit astazi

de astazi fac mici insemnari despre oamenii pe care-i intilnesc in fiecare zi, asta pentru ca mi-am dat seama cind am raspuns la o intrebare pentru 1000sfaturi.ro ca ar fi trebuit sa fac acest lucru de 15 ani incoace.

Ion (60 si ceva ani) – sofer de taxi, doi baieti mari, nepoti. unul dintre baieti e chelner, a muncit aseara la o nunta. s-a intors beat, a mai baut dimineata acasa si, pe la 11, suna disperat la taica-su sa vina sa-l ia cu masina sa-l duca la strand. “nu-i mai raspund, nu pot sa-l duc asa beat la strand, cine stie ce se intimpla”. ringtone-ul era cu un fel de rap.

*
Maria (20 si putine primaveri) – PR. era cu adrenalina-n vene: de 3 saptamini s-a plimbat cu echipa XFactor la auditii. cu povesti frumoase despre oamenii din echipa , dar si despre concurenti. (am sa ma tot reintilnesc cu ea in perioada show-urilor live Xfactor din toamna)

*

Dan ( 20 si putine primaveri) – semi corporatist care cinta la pian. nu l-am mai vazut de la penultimul show Xfactor 1, prieten bun cu cistigatorul editiei trecute, Andrei Leonte. mi-a zis ceva de un mega concert al unui artist care vine la anul in ro. n-am putut sa scot nimic de la el despre numele celui in cauza. dar a zis ca o sa-mi placa mult.

*
Razvan ( 30 si un pic ani) – om de tv. cu un program infernal despre care am scris aici, dar si cu bucuria de a descoperi lucruri frumoase in Londra – despre care n-am sa scriu pentru ca era o conversatie privata:)

*

Carmen (40? ani) – florareasa. i-am spus ca vreau niste flori colorate si m-a intrebat ce culori am in casa.
“bej, lemn crem, alb, rosu, iar lemn dar maro”
“bine, astea cu mov atunci. movul merge la orice. si florile astea tine mult”

2420
sandvichce am descoperit la McDonald’s, part 2

ce am descoperit la McDonald’s, part 2

Ma intorc la programul meu zilnic si vreau sa va mai povestesc cite ceva dintre lucrurile descoperite dincolo de tejghea la McDonald’s.

Acum citeva saptamani am avut voie sa merg oriunde am vrut in culisele McDonald’s, am mai scris aici despre ce am descoperit.

***

McDonald’s e locul in care recordurile conteaza. la restaurantul de la Unirii, in camera de relaxare a angajatilor, e o placutza cu recordul absolut din Romania, 15302 sandwich-uri vindute in 24 de ore!!!!!!

e recordul din ziua deschiderii magazinului, primul restaurant McDo din Ro, cind a fost coada cu mult la iesirea din magazin, toata ziua.

fiecare store manager stie recordurile restaurantului lui, cum stie si cele mai bune vinzari pe ora/zi in toate restaurantele din tara. cind se doboara recordul, toti angajatii care au fost de serviciu primesc prima:) e un mare motiv de mindrie sa detii recordul de vinzare pe ora sau pe zi si se fac pregatiri, se anticipeaza lucruri pentru a fi doborit (de ex, cind e un concert in zona in care e restaurantul se suplimenteaza personalul, se verifica sa fie stocuri necesare).

***

McDonald’s e locul unde in fiecare zi e o inspectie:)

Mai intii e verificarea sefului de tura; cel care vine dimineata verifica daca toata aparatura este curata (este spalata de tura de noapte- tot timpul e cineva intr-un restaurant McDonald’s, chiar daca e inchis noaptea:) ) si daca fiecare coltisor din restaurant a fost spalat.

seful de tura de dimineata are viata foarte grea pentru ca trebuie sa testeze toata aparatura. in fiecare dimineata se prepara – pentru teste – cite un produs din meniu. este verificat temperatura din carne, cum a iesit produsul si o multime de detalii tehnice care par matematici superioare.

pe linga aceste verificari, mai sunt consultantii de business ( supervizeri peste mai multe restaurante) care trec aleatoriu in control.

iar cea mai tare verificare e cea care se numeste Mystery Shopper. o firma specializata isi trimite oamenii – ca simpli clienti – si care fac un raport al calitatii: in cit timp au fost serviti, cum era mincarea, cum au vorbit vinzatorii etc etc etc. daca nu iese bine la verificarea asta e cam necajeala. daca iese bine, tura care era de serviciu cind a fost controlul primeste prima.

***

dupa prima mea zi de “lucru” la McDonald’s ( impropriu spus, pt ca n-am avut curaj sa fac nici macar un sandwich pentru a nu incurca timpul de livrare si mecanismul din bucatarie), m-am gindit ca toti adolescentii ar trebui sa faca un stagiu de 6 luni in aceste restaurante.

e ca un fel de scoala a vietii. sunt momente in care e asa de mare aglomeratia si sunt atit de multe solicitari incit de la store manager si pina la ultimul angajat toata lumea munceste contracronometru.

in aceste momente iti dai seama ca tu esti o rotita intr-un mecanism – daca gresesti, ii incurci si pe altii in munca lor ( pe cel de la casa de exemplu, care are de infruntat privirea clientului care isi asteapta mincarea).

e o lectie despre stapinirea de sine, dar si despre automatism – capeti relaxare dupa ce stii foarte bine tot ce ai de facut ( niciun “ucenic” nu e lasat singur “pe zona” pina nu stie foarte bine ce are de facut si nu s-a relaxat cu indatoririle lui)

e o lectie despre disciplina. totul e contra cronometru ( de ex, e un ceas care suna la fiecare jumatate de ora si te avertizeaza sa te speli din nou pe miini), sunt zeci de proceduri care te obliga sa verifici temperatura la care e fiecare aliment sau… (de exemplu) cum asezi la copt/prajit unele lucruri ( nu mai stiu cum e cu placintele – dar unele dintre ele, mere sau visine, sunt puse la margine.)

e o lectie despre valorizarea oricarui detaliu. pentru ca McDonald’s are standardele de calitate de care povesteam data trecuta si arunca mincarea care nu a fost vinduta intr-un timp alocat fiecarui produs, angajatii sunt foarte responsabili cu fiecare dintre operatiuni.

***

cum ziceam, daca as avea un copil de 17-18 ani, l-as trimite sa munceasca 6 luni la McDonald’s. nu doua luni, nu trei – ci sase. pentru ca e si o lectie de vointa, sa faci fata zi de zi acelei presiuni de a rezista cronometrului.

(despre cel mai tinar, dar si cel mai in virsta angajat de la McDonald’s Unirii va povestesc zilele viitoare)

daniel radutauneori

uneori

uneori te loveste adevarul in fata: oricit de multa vointa ai avea, oricit de mult ai trage de tine ca sa-ti depasesti propriile limite, oricita ambitie ai avea – vine destinul si-ti spune: STOP.

ne motivam uitindu-ne la viictoriile altora care au reusit; ne uitam de jos in sus la muntii pe care i-au urcat (sau pe care i-au miscat din loc uimind pe toata lumea) si ne incurajam ca putem si noi sa facem ca ei. asa progresam. iar altii ne iau pe noi drept reper pentru ca li se pare ca am urcat un munte pe care vor si ei sa ajunga.

oamenii urca pe reusitele celor de dinaintea lor ;

dar uneori afli ca oameni care au mutat munti din loc tocmai s-au lovit strajnic de un alt munte si si-au incheiat drumul. si in clipa aia, fix in clipa aia, ti se pare ca nu mai are rost.

azi, acum, de vreo ora, e uneori.


Later edit:

Daniel Madalin Raduta, tinarul care ne-a aratat ca imposibilul e posibil, care ne-a unit pe toti – stiuti sau nestiuti intre noi -, care pentru mine a fost EXEMPLUL ca se poate sa depasesti si cele mai indepartate si imposibile limite, a plecat pe 18 mai 2012.

*

“Some people aren’t meant to be happy (till the end)… because they are meant to be great. And you can’t have both.”

auzi, William Churchill?! ar trebui sa ma auzi de unde esti! uneori nici vorba asta a ta de duh nu mai e motivationala.

2048
familie1zile perfecte

zile perfecte

sunt zile in care stiu sigur ca am cea mai frumoasa meserie din lume, iar azi a fost una dintre ele.

mi-am inceput ziua in culise la Te cunosc de undeva, emisiunea de la Antena 1, si m-am distrat f f tare. era asa o energie buna acolo, concurentii se ajutau intre ei si se distrau foarte tare; am revazut-o si pe Sofia Sunda – pestisorul de aur de la X Factor – si-acum pusa pe cocolit concurentii: adusese placinta facuta de mama ei. am cunoscut si o doamna f f speciala care este o parte din istoria televiziunii in romania si abia astept sa scriu despre dinsa in week end (meeeeeeega povesti am cu dinsa)

a fost f f fain si -am plecat cu un gind: daca Lora, Delia si Jorge s-ar fi nascut in Anglia sau America, ar fi fost super super staruri de musical. daca Maria Buza s-ar fi nascut in America, ar fi fost una dintre cele mai mari vedete ale lumii.

va povestesc despre cum erau ei in concurs peste citeva zile.

***

mi-am continuat ziua la o filmare la care am jucat, nu m-am uitat, pentru o aplicatie a revistei Biz. 5 bloggeri, 5 companii si jocurile copilariei. a fost f funny.

***

cind m-am intors acasa am venit o bucata de drum pe jos si am parcurs Cismigiul; la intrarea dinspre Conservator m-am intilnit cu Alexandru Tomescu – cu vioara in spate se ducea sa repete.

la intrarea dinspre Primarie m-am intilnit cu Betty Facaianu, o minunata doamna care face make-up de teatru si film si cu care am lucrat la multe sedinte foto.

***
acum am de scris despre bun simt si cum sa traiesti fericit in on line – ghid de best practice – pentru prezentarea mea de miine de la Women on Web si e o tema simpatica, asa ca o sa-mi fie drag.

***
uneori se aliniaza planetele si e o zi perfecta.
ca azi, pentru mine.

1061
linga domMilano, din telefonul meu

Milano, din telefonul meu

Joi si vineri am fost la Milano la invitatia Ford, la lansarea noului Ford Kuga.

daca vreti sa stiti cum deschide portbagajul o femeie care are bratele pline de cumparaturi aflati aici, pentru ca Kuga a rezolvat problema.

***

joi am fost la lansare care a avut loc la fundatia Gianfranco Ferre (despre care scriu separat, pentru ca era un mega muzeu acolo), vineri insa m-am plimbat prin Milano. iata citeva fotografii din telefonul meu.

am trecut printr-un cartier care avea toate balcoanele transformate in gradini. mi-am adus aminte de concursul 220.ro si dorinta lui Cornel Ilie de a transforma orasul nostru. si m-am gindit ca noi dam vina – sau lasam solutiile – pe seama altora mereu pentru ca ne e lene sa muncim: daca toti cei care au balcoanele pe Magheru ar lua decizia sa le transforme in gradina, cum ar arata locul? sigur, pentru asta ar trebui sa munceasca fiecare locatar, ceea ce e greu; mai bine sa faca primarul:(

***

In milano era tirgul international de moda si design, erau jurnalisti si fotografi din toata lumea, iar sedintele foto se faceau peste tot, printre turisti, oriunde. era important obiectul fotografiat, oamenii erau decorul

***

pe o straduta linga Dom era o instalatie omagiu pentru cei care au murit la locurile de munca dar familiile lor n-au putut beneficia de compensatii pentru ca … munceau la negru.

***

linga Dom a aparut o cladire , cea de sus, care nu era acum 5 luni cind am fost. n-am urcat, desi era vizitabila, cred ca e un restaurant ceva… data viitoare.

***

acest catel statea cu nasul lipit de geam. era inchis in birourile unei firme imobiliare,afara ploua si el era foarte curios. cind a vazut ca vreau sa-i fac poza, s-a dat un pas in spate si m-a privit semetz:)

***

am mincat la o terasa linga Dom si, ca sa nu -mi fie urit ca maninc singura, a venit un porumbel care a stat multa vreme pe masa mea. n-a vrut sa manince nimic, insa.

***

iata ce vedeam in fata de la masa

putin mai incolo va povestesc cum am dat nas , fata in fata, cu unul dintre cei mai mari designeri ai lumii si unul dintre cei mai faimosi fotografi si … habar nu aveam cine sunt; ba chiar comentam la telefon cu o prietena, “stai sa trec de astia ca sunt unii pe care-i urmaresc toate televiziunile”:))

2618
mentormi-e foarte dor sa…

mi-e foarte dor sa…

ce-ti doresti sa-ti aduca iepurasul?, m-a intrebat vineri un prieten

un mentor

nici nu stiu cum de mi-a venit raspunsul asta. dar mi-e dor sa mai am un model ca profesorul meu de matematica din scoala generala; sau un mentor ca seful meu de la radio 21.

o persoana de la care sa invat lucruri de viata si de moarte, a carui parere sa conteze si sa ma marcheze; care sa-mi dea “teme” de rezolvat si eu sa le caut solutii respectind deadline-ul si asteptind raspunsul lui/ei tremurind pe dinauntru; care sa ma cunoasca atit de bine incit sa ma provoace si sa-mi impinga limitele.

asa ca daca stiti un iepuras care sa aduca mentori, sa-l trimiteti si la mine.

ceea ce va doresc si dvs.

1417
lifelibertatea de a da nastere unei vieti

libertatea de a da nastere unei vieti

Dragi conducatori (supremi, ca la comunisti pt ca asa va comportati)

As vrea sa pot sa decid eu daca voi avea un copil sau nu, si nu sa fiu la cheremul unui psiholog care – saracul- va fi pe post de cenzor comunist.

As vrea ca decizia asta grea – de a pastra un copil sau nu – sa fie a mea si sa nu o impart cu multa lume; mi-e de ajuns ca trebuie sa-i explic unui medic ca vreau sa renunt la o viata. Si-as vrea ca medicul sa simta daca am nevoie de consiliere psihologica pentru a face fatza intimplarii si sa-mi RECOMANDE sa vad un psiholog. Dar sa fie DECIZIA MEA daca il voi intilni sau nu.

As vrea sa ma incurajati sa fac un copil, daca va pasa atit de mult de natalitate: sa-mi creati in tara asta siguranta zilei de miine – job-uri, gradinite, scoli, un sistem de invatamint competitiv.

Nu invatati psihologul, pentru ca aveti nevoie de cifre bune la capitolul natalitate, sa-mi vorbeasca despre centre de plasament sau despre adoptie, n-ati facut nimic pentru viata copiiilor abandonati, ne-au salvat de fiecare data strainii.

***

Ce veti face pasul urmator? Veti evalua psihologic pe oricare femeie care e gravida ca sa decideti daca e capabila sa faca sau nu un copil?

E reversul legii pe care o propuneti acum si, oriciti parinti cretini care-si molesteaza copiii, ii exploateaza sexual etc am avea, nu cenzura vietii e solutia, ci functionarea corecta a unui sistem de protectie a copilului.

***

In Romania sunt in plan legi care incalca dreptul la viata privata, care reglementeaza viata sexuala a individului, iar asta inseamna totalitarism, dictatura.

Ma gindesc ca din perspectiva alegerilor, dragii nostri conducatori supremi se intreaba “ce lege ar putea aduce simpatie din partea prostimii?” si inventeaza proiecte de lege pe masura.

***

N-am copii si n-am facut niciun avort. Traim intr-o lume in care se cunoaste termenul de contraceptie si as vrea sa ramina decizia mea si a tatalui copilului cind si daca dau nastere unei vieti. Pentru ca asta e parte din libertatea mea ca fiinta umana.

***
Cred ca tine de noi, ca indivizi educati care stiu ce inseamna societatea civila, sa luam atitudine in fata unui proiect de lege care vrea sa controleze dreptul la viata. Multumesc.

2043
imbatrinimnoi cind imbatrinim?

noi cind imbatrinim?

– salut, poti sa vorbesti?
– da, sunt pe drum catre casa.
– si eu. in metrou, la Eroilor. tocmai a coborit o fata cu o fusta ca a mea!
– ce fusta?
– lunga, in multe culori. fata asta avea jumatate din virsta mea!
– si? poate avea bani de la parinti; e o fusta scumpa?
– nu. ma gindeam ca saptamina asta fac 40 de ani, am doi copii si port haine ca de 20.
– nu e grav, daca era o fusta scurta era mai nashpa, dar asa esti o doamna.
– nu, nu e vorba despre asta. (pauza, oftat). m-am gindit ca mama, la virsta mea, nu se imbraca la fel ca mine. poate gresesc undeva.
– s-au schimbat vremurile, mama – la Alexandria – se imbraca din tinerete ca o femeie de 30-40 de ani. suntem altfel.
-nu. cred ca noi nu ne mai prindem ca imbatrinim: traim in viteza, facem sport, mincam inteligent si, pentru ca nu mai simtim ca imbatrinim, ne imbracam ca la 20 de ani.
– ei, hai. ce ai?
– saptamina viitoare fac 40 de ani si, vazind-o pe fata asta imbracata ca mine, mi-am dat seama ca nu simt anii astia. noi cind imbatrinim?

***
o conversatie la telefon cu o prietena, azi dupa amiaza.

as fi vrut sa-i raspund ca, vorba cintecului, “intr-o miercuri spre joi” ne vom trezi, ne vom uita in oglinda si vom vedea ca am imbatrinit. n-am fost suficient de inspirata. si oricum trebuia sa aflu ce cadou isi doreste de ziua ei.

1385
tema firstprima mea secventa dintr-un scenariu

prima mea secventa dintr-un scenariu

de doua saptamini merg la cursurile de scenaristica tinute de Ana Agopian, Iulia Rugina si Oana Rasuceanu, pentru saptamina aceasta am avut tema de scris prima noastra secventa de scenariu.

aveam o fotografie, cadrul cu care putea incepe sau sa se termine secventa; de explicat din actiune cine e personajul pe care-l inventam, tinind cont de haine, obiecte, actiuni si de folosit elementele care apareau in foto…

am muncit 6 ore pentru prima mea tema (mi-e frica pentru cind o sa trebuiasca sa scriem scenariu de scurt metraj, ca sa-mi iasa pina terminam cursurile ar trebui sa incep de ieri); mi-am creat povesti pentru fiecare obiect din casa, pentru fiecare personaj care apare tangential si pentru… orice lucru care e numit.

cum am muncit atit de tare pentru aceasta tema, doresc sa o fac publica.

1. INT/ ACASA LA CARMEN/ ZI.

Carmen (19)- bruneta, par lung, trecut de umeri- doarme intr-un pat mare, de mijloc, pe una dintre margini, facuta covrig. In partea celalalta a patului – o gramada cu haine colorate (pulovar portocaliu, jeans, o geaca de fis verde neon, maieuri in multe culori, o esarfa etc). Se trezeste,cse da jos din pat, rastoarna o sticla de votca aflata la marginea patului. Lichidul se imprastiecpe parchet si pe citeva coli A4 cu desene in carbune. Se indreapta lipaind votca cu talpile pe parchet catre o masa mare din lemn vechi pe care sunt carti si coli A2, un laptop, elastice de par, o pereche de ochelari de soare cu rama roshie, o sticla de un litru cu apa. E imbracata cu un maieu roz si o pereche de boxeri negri care au inscriptionat pe fund cu alb, cu majuscule, ca scris de mina, “MISTO”. Ia de pe masa o sticla de apa din care bea cu sete aproape jumatate.
Merge impleticindu-se catre o comoda pe care sunt 2 fotografii: intr-una e ea, imbracata intr- o bluza alba si un sarafan – cu o cocarda in piept pe care scrie “promotia 2010″, in cealalta e un barbat trecut de 40 de ani, cu palarie de cowboy. Acelasi barbat e intr-o alta fotografie, inramata pe un perete, alaturi de un cal negru. Linga fotografie e agatata cu guta o minge de plaja. Sub ele, 9 cutii de pantofi multicolori, fara capac, aliniate intr-o etajera, cite 3 pe raft.
Carmen ia dintre ramele fotografiilor de pe comoda un ceas cu bratara metalica, se strimba cind vede ora si-l prinde pe mina dreapta. Se intoarce la masa, deschide laptopul, intra pe facebook.
Pe wall are scris: “A fost minunat aseara. Esti incredibila!”, iar fotografia de la profil e a unui barbat bronzat, in chiloti de plaja, cu o maimuta in brate si cu un lantz gros auriu la git.

Cursurile de scenaristica First Draft sunt organizate de asociatia ControlN si au deja rezultate notabile (un scenariu a fost pe short listul HBO, iar un cursant – care nu facea asta inainte – e acum scenarist la media pro). Eu nu vrea sa ma apuc de scris scenarii, am alte obiective cu cursul asta.

1932
floareFlori si iubiri

Flori si iubiri

acum vreun an scriam ca “florile-s ca iubirile: investesti ce investesti si, daca doamne fereste obosesti si o lasi mai moale cu ingrijitul, gata – s-au dus. mor.”

de vreo 2 saptamini, m-am razgindit. florile sunt mai tari decit iubirile.

ea e violeta – cind e simpatica infloreste cu flori mici, violete – si mi-a demonstrat contrariul.

cind m-am mutat in casa noua, violetei nu i-a priit locul. oricita grija am avut de ea, a inceput sa se usuce. de la o zi la alta se mai usca un buchet de radacini. in cele din urma a ramas o singura radacina cu 2 frunzulite verzi.

am continuat sa o ud zi de zi, sa-i zimbesc si sa o rasucesc dupa soare. cit a fost frig am tinut-o linga calorifer si, usor, usor, cele doua frunzulite au facut copii, acum au si nepoti. ba chiar inca o familie vecina de radacini.

restul ghiveciului e gol. pastreaza aminitirea pentru partea care a murit.

deocamdata.

****

si-acum ma gindesc ca florile-s mai tari decit iubirile.
pentru ca o iubire cind moare, se duce pentru totdeauna. si chiar daca mai ramine o mica radacina in viata, uneori e mai bine sa o uzi cu amintiri ca sa ramii cu un gust frumos.

pe cind florile, cu vorbe bune si caldura & apa, renasc.

1666
masinile fast forwardfast forward – oameni din aluatul bun

fast forward – oameni din aluatul bun

echipa din agentia de publicitate Fast forward au pus masina de la masina (4X4), au mai luat si de la prieteni, au dat sfoara-n paginile de FB si in agendele lor de telefon, au adunat mincare si ajutoare si s-au dus simbata in localitatile de pe linga Buzau ca sa ajute la deszapezire.

abia astazi am aflat de actiunea lor (pentru ca in week end n-am prea fost online) si pentru ca gestul mi s-a parut minunat, tocmai pentru ca a fost facut din credinta de a face fapte bune si fara niciun alt interes, i-am sunat sa scriu despre ei.

Tudor Daescu (unul dintre partenerii firmei) s-a aparat repede “nu e ceva care sa merite intr-atata recunoastere. aveam masinile, aveam prieteni de la care sa strangem bani pt produse. si aveam colegi care nu aveau intalniri sau pitchuri de pregatit in weekend. asa ca s-au dus acolo.”

dar mie tocmai asta mi se pare frumos, ca s-au gindit sa faca ei singurei, in timpul lor liber, intre prieteni, o fapta buna.

si pentru ca aceste fapte bune trebuie sa fie (re)cunoascute de ceilalti pentru ca pot fi punct de inspiratie, am vrut sa scriu astazi despre ei.
sunt mindra ca-i cunosc pe citiva din echipa si ca am lucrat cu ei, pentru ca sunt oameni-din-aluatul bun.

la fata locului, baietii au trans concluzia ca oamenii aceia au cel mai mult nevoie de mina de lucru care sa-i ajute la deszapezire. mincare au primit deja cei mai multi si le e mai usor. zic asta ca poate va inspira:)

P.S. pe drum catre Buzau au intilnit o masina de la Crucea Rosie care avea nevoie de deszapezire, asa ca au scos-o din zapada si i-au ajutat pe membrii echipe Crucea Rosie sa-si continue drumul.

1465
papercum m-am hotarit sa merg la cursuri de scenaristica

cum m-am hotarit sa merg la cursuri de scenaristica

desi de multa vreme mi se recomanda sa fac cursuri de scenaristica si refuz politicoasa, m-am decis sa invat asta dupa o discutie de 3 minute care nici macar nu avea acest scop.

s-a intimplat asa:

mie nu-mi placea personajul pe care-l interpretam pentru un filmulet experiment realizat de regizorul Florin Serban pentru Prestigio – o femeie care paraseste un domn printr-o inregistrare (am sa va povestesc despre experiment si lectiile de actorie in citeva saptamini cind apare filmul).

imi era mila de domnul parasit si-aveam cuvinte grele despre doamna ale carei vorbe trebuia sa le dau glas: egocentrista, egoista, lasha etc etc.

am protestat din greu asupra calitatilor duduii pe care urma sa o interpretez, iar Florin Serban m-a convocat la o intilnire intr-o camera separata de un perete mare de sticla de restul clasei in care se desfasura lectia pregatitoare filmarii.

a inchis usa si mi-a zis:

– gindeste-te ca femeia asta are un barbat care munceste intr-o functie de conducere intr-o multinationala. si l-a anuntat astazi seful ca-l concediaza.

– ce egoistaaa si nesimtita, am urit-o si mai tare pe duduia in cauza, gindind ca a stat cu barbatul doar pentru banii lui.

Florin era la mai putin de un metru de mine si i se miscau ochii liniar stinga dreapta, dupa fiecare gest al meu. pentru ca era in spatiul meu intim, ma simteam inconfortabil si m-am aplecat catre stinga sa-mi asez ceva la jeans. corpul lui s-a inclinat instant catre dreapta lui, in oglinda cu mine.

– dar seful barbatului tau te place si i-a spus ca-l pastreaza la job daca te are impreuna cu trei dintre prietenii lui.

– poftim??? ce porc!

– te-a sunat si ti-a spus asta, iar tu esti o doamna si-l parasesti prin aceasta inregistrare. fara sa spui nimic altceva… acum iesi si spune textul.

***

am iesit, am spus textul, nu l-am spus bine, dar nu despre asta e vorba.

***

in conversatia cu Florin m-am simtit ca un soricel urmarit de o pisica. ba chiar pantera, pentru ca privirea lui Florin era f puternica; la fel, atitudinea corpului lui.

pe moment am fost fascinata de cum s-a jucat cu mintea mea; cum am trecut de la mila pe care o aveam pentru barbatul parasit, la ura – in mai putin de 3 minute.

au trebuit sa treaca citeva saptamini, sa povestesc intimplarea mai multor prieteni, ca sa ma detasez de orgoliul meu (fusesem dominata, ego-ul meu suferea) pentru a vedea o alta fata a lucrurilor. dincolo de controlul psihologic pe care l-a practicat Florin, era si o tehnica de transmitere a informatiilor: a mutat povestea cu 180 de grade doar din detalii. iar ordinea in care a livrat detaliile m-a facut sa fiu alaturi de poveste mai mult timp.

daca as fi scris o poveste despre aceasta femeie e foarte posibil ca as fi anuntat inca din primele clipe ca barbate-su a vindut-o sefului, pentru ca mi se parea o informatie tare. in varianta lui Florin Serban orice cititor ar fi citit citeva paragrafe mai mult decit in povestea mea si-ar fi fost surprins in timpul lecturii.

***

asa ca, la o luna distanta de la intilnirea din camera de sticla, m-am decis sa fac cursuri de scenaristica ca sa invat niste tehnici pe care nu stiu sa le folosesc, chiar daca le intuiesc. pentru scrieri jurnalistice, nu pentru scenarii:)

am sa merg la cursurile tinute de Ana Agopian, Iulia Rugina si Oana Rasuceanu la Control N – First Draft – cursuri care se afla la a saptea generatie si au produs deja scenaristi cu premii ( unul dintre finalistii la concursul HBO pt scenariu a fost un tinar care pina la cursul First Draft nu mai scrisese nimic).

daca vreti sa fim colegi si sa invatati tehnici de scris, va puteti inscrie repede la cursuri aici. cursurile incep in 2 saptamini, pe 21 februarie, dar mai sunt doar citeva locuri, ca e aglomeratie – fetele sunt bune:)

***

imi cer scuze de pe acum pt galagia pe care am sa o fac la scoala; dupa cum reiese si din intimplarea de mai sus, sunt un elev care comenteaza/protesteaza mult.

1957
michelle obama ellenEllen vs Michelle Obama

Ellen vs Michelle Obama

cind ma fac mare vreau sa fiu Ellen. iar tara in care m-am nascut sa aiba o sotie de presedinte atit de deschisa la minte incit sa faca flotari intr-o emisiune tv.

cind am fost in America, am cumparat cea de-a treia carte a lui Ellen DeGeneres, Seriously… I’m Kidding care e o bucurie de carte.

nu-ti rezolva marile dileme ale omenirii, nici n-are o structura a povestirilor care sa te faca sa iei cursuri de Creative Writing, dar e calda, zimbesti la fiecare pagina (daca nu chiar rizi) si simti ca Ellen e onesta cu tot ce scrie; ii auzi vocea cind citesti. si e o parte din filosofia ei de viata acolo: despre cum sa vezi partea pozitiva a lucrurilor, despre cum sa nu te doboare marile infringeri, despre cum sa nu te plictisesti, sau despre cum sa te relaxezi.

e un capitol care se cheama Girl Power si e despre mindria de a fi femeie si a face ceva, oricit de mic, in lumea asta.

cum ziceam, cind ma fac mare vreau sa fiu Ellen DeGeneres.

P.S. daca numitul domn Telespan descopera, habar nu am cum, ca am scris despre aceasta carte, i-o fac cadou. am citit-o cu gindul la el si la umorul lui turbat.

1456
golden-retriever-1ingrijesc golden retriever

ingrijesc golden retriever

dupa citeva ore in compania unui golden retriever m-am indragostit profund… dar cum m-a lovit ratiunea repede incerc solutii creative. (m-a certat stapina catelului, e labrador retriever; il rog pe Sasha- catelul – sa ma ierte ca nu stiam de cine m-am indragostit)

sunt atit de multa vreme plecata incit nu pot creste un ciine (asta ca sa nu zic ca nu sunt foarte responsabila:) ), dar….

as putea ingriji in week end/ in timpul saptaminii (daca sunt in bucuresti) un golden retriever  (later edit: labrador retriever) cind stapinii sunt plecati.

deci daca aveti un golden retriever (labrador) si nu aveti unde sa-l lasati cind plecati in vacanta, dati un semn; poate avem noroc si voi – ca va ingrijesc bine ciinele-, si eu (daca sunt in bucuresti) ca-mi satisfac nevoia de joaca si dragoste pt un catel atit de simpatic si de iubitor, fie si part time.

va multumesc:)

zapadaimi place iarna…

imi place iarna…

… pentru ca vecinii, care abia au timp sa se salute in timpul saptaminii, ies in week end sa deszapezeasca in curtea interioara sau in fata blocului, insotiti de vin fiert pe care-l impart prieteneste cu vorbe vesele.

… pentru ca atunci cind aluneci pe zapada apare o mina hotarita de domn care sta stavila gravitatiei; iar la “multumesc” raspunde cu intelepciunea multilor ani din buletin “sarbatori fericite”, desi e sfirsitul lui ianuarie.

… pentru ca proprietarul unui restaurant a decis sa puna deoparte mincarea ramasa peste zi pentru oamenii fara adapost si ii hraneste de doua ori pe zi pe cei care dorm prin imprejurimile circiumii lui. (“daca-mi scrii numele, ai incurcat-o; nu fac asta pentru niciun fel de publicitate”, mi-a spus domnul cind a vazut ca-mi sticlesc ochii la aflarea povestii)

… pentru ca ti se lipesc narile de ger, dar miroase a curat si-a rece.

… pentru ca ti se lipesc miinile de lucruri ca si cum ele te roaga sa mai stai un pic… sa le tii companie

…pentru ca totul – la suprafata – e alb si proaspat si uiti ce e “sub”.

… pentru ca orice raza de soare se oglindeste in zapada si are putere dubla. asa inveti sa pretuiesti mai mult soarele.

***

s-au intimplat astazi, 28 ianuarie, in mijlocul bucurestiului.

1296
small_LeonardNimoy-TheBorgheseSeries-Zz164-511Make up

Make up

pentru ca pregatesc un proiect nou pentru primavara, de citeva saptamini, o data pe saptamina fac niste inregistrari video; asta inseamna ca sunt coafata, aranjata si cineva imi face un make-up profesionist.

de fiecare data cind termina doamna cu make-up-ul simt nevoia sa spun “daca si cu inteligenta ar fi la fel de usor, ce bine ne-ar fi”; pentru ca transformarea e foarte mare, sunt o cu totul alta persoana si, chiar si eu care n-am o parere buna despre felul in care arat, am momente cind – asa machiata – mi se pare ca sunt simpatica.

mi-ar placea sa fie la fel si cu inteligenta. sa poti sa faci o transformare de nivelul acesta, asezindu-te la o masa cu oglinzi si becuri si lasind pe altii sa munceasca pentru tine.

*
astazi a fost din nou una din aceste zile cu inregistrari; din nou parul impecabil, un make-up minunat. am plecat de la locul faptei pe jos si mi-am propus sa fac ceva care sa contrabalanseze look-ul meu. m-am oprit in Angst si-am cumparat multe lucruri ca sa car cele mai grele pungi posibile.

pentru ca viata asa este, nu cu make -up…

foto Leonard Nimoy-The Borghese Series

1376
fricafrica …

frica …

… de Beethoven

I’m still amazed, for example, at someone’s being afraid of Beethoven. I’ve known people who can’t listen to his music because it’s too emotionally arousing or overwhelming for them. But for me, Beethoven’s music was for decades almost as crucial as eating or drinking. His work was a prod into a life of courage, a life embraced totally with all its pain and all its challenges, and for many years I felt that I almost couldn’t live without his music. Had I been afraid of what Beethoven’s music evoked in me I think that fact alone would have given me reason to listen to it, to try and decipher my fears and attempt to understand and get beyond them.

Alan Arkin, an improvised life

***
v-am mai spus ca citesc biografia lui Alan Arkin. imi place asa de mult, incit citesc fiecare capitol de cel putin 2 ori inainte sa trec la urmatorul.

ieri, pt ca il vedeam pe Gheorghe Iancu dansind pe Beethoven, mi-am adus aminte de citatul de mai sus.

stiti ce e ciudat? desi pentru mine muzica clasica e ca fizica cuantica pentru un copil de clasa I (hai a V-a, in sensul ca inteleg semnele, aud ce se intimpla), am inteles profund ce spunea Arkin despre nevoia lui de a-l asculta pe Beethoven.

pentru mine, repetitiile actorilor- dansatorilor sunt o cale de a trece dincolo de propriile mele frici. ma bintuie explicatiile si intelesurile pe care le descopar in spatele muncii lor si mi se pare ca imi fac viata mai usoara. si, categoric, imi dau o forma de energie cu care as alerga maratoane.

asa a fost miercuri si joi, multumesc Catalin Sava pentru acest dar minunat.

***

uneori ne “incarcam” din lucrurile de care ne e cel mai frica.

acesta e beethoven-ul pe care dansa Gheorghe Iancu sub privirea atenta a doamnei Miriam Raducanu (n-as fi stiut fix care bucata de beethoven este daca nu era Ana Onisei alaturi sa-mi spuna)

1308
2012-ballDe An Nou

De An Nou

cind era ora 12 in romania si practic incepea 2012 pentru noi, eu eram intr-un studio foto si ma uitam la unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii (Steve McCurry) cum fotografiaza o familie de romani pentru proiectul HotPoint Family Portraits. era ora 17.00 la NY.

cind a venit miezul noptii aici, in NY, eram linga Statuia Libertatii si ma uitam la focurile de artificii alaturi de citeva sute de oameni din toate colturile lumii.

***
anul asta, mai mult ca niciodata, am simtit ca simbolul Revelionului si al Noului An e doar o conventie. ca e mai important ce credem si simtim noi, indiferent de cit e ora intr-un colt al lumii. si daca e nevoie de o asemenea bariera imaginara a timpului ca sa ne facem promisiuni sub forma “rezolutiilor de an nou” sau ca sa ne “resetam” si sa o luam de la capat, atunci… fie.

dar stiti ca putem face asta in alt orice moment.
e nevoie doar de curaj, perseverenta si dorinta de a face si a-ti fi mai bine.

La multi ani! Sa aveti mai multe “revelioane” intr-un an!

1398
damageDamaged people

Damaged people

la NY e putin trecut peste 6 pm, mai avem ceva vreme pina la 2012. tocmai ce s-a incheiat sedinta foto cu Steve McCurry pentru Hotpoint Family Portraits, iar familia Babos a iesit victorioasa: Steve – caruia nu-i place sa apara in fotografii – a facut o fotografie cu ei:)

***
m-am uitat la el cum muncea, mai bine de 4 ore, si mi-a venit in minte ceva ce credeam ca e o replica de film “cum recunosti ‘damaged people’? sunt cei care se arunca inainte, pentru ca stiu ca nu mai au nimic de pierdut”

un mic detaliu din mina lui dreapta, mi-a dat cheia aparentei lui nebunii de a merge in cele mai periculoase locuri si de a nu se opri din munca nici in seara de ajun de an nou, desi are 61 de ani.

cind am venit in hotel, am cautat replica pentru ca stiam din ce film ar fi trebuit sa fie: “Damaged” (in regia lui Louis Malle cu Juliette Binoche si Jeremy Irons). e putin diferita, dar ideea e la fel:

Damaged people are dangerous. They know they can survive.

Mi-a placut Steve McCurry. Mi-a adus aminte de ceva din prima lectie/ intilnire cu Florin Serban, despre acestea insa in zilele viitoare.

acum, party time… aproape de Statuia Libertatii.

Un an bun sa aveti. sa fiti fericiti si sa va faceti amintiri frumoase.

940
Let’s-Make-Kindness-a-Daily-Habitscuze

scuze

nu faci ceva gresit, faci un rau unui om si dupa aceea iti ceri scuze. la ce bun sa-ti ceri scuze? mai repari greseala asa?
fa o fapta buna pentru omul ala, fara sa ti-o ceara el. asa o sa inteleaga ca ai regretat ce ai gresit si ca poti sa te schimbi.
dar nu anunta ca faci o fapta buna, fa-o si taci.
o sa vada el.

***

ieri, dintr-o discutie cu un domn taximetrist, despre bunatate, viata echilibrata…

un domn taximetrist care nu vrea sa ia bani unor oameni pentru ca il ghideaza ce sa citeasca; vicepresedintele Academiei Romane e in categoria asta. “eu il intreb si el raspunde, pina se termina cursa. nu-i iau bani pentru ca iau cunostinte de la el. si cind nu-mi raspunde la toate intrebarile imi zice :” ia du-te la Mariana, la Biblioteca Academiei, ia cartea asta (imi scrie numele pe o hirtie) si citeste-o”
***

1578
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!