Tag : horia brenciu

chelooDe ce nu mai e Cheloo la X Factor

De ce nu mai e Cheloo la X Factor

imi pare rau ca la editia numarul 4 a X Factor Romania, Cheloo nu va mai fi jurat.

imi place incisivitatea lui, felul concis si puternic prin care spune ce are de spus, dar si puterea lui de sinteza in citeva cuvinte pline de multe intelesuri. stiu ca majoritatea spectatorilor nu pot trece de imaginea lui de om “rau” si nu au subtilitatea de a remarca niste exprimari gen “ai fost ca un liliac printre lebede”  (asa l-a descris acum doi ani pe un concurent cu deficiente de vedere care s-a aflat in mijlocul dansatoarelor pentru un numar special din show)

*

am aflat ieri chiar de la el ca nu va mai fi jurat, cu putine ore inainte de a fi anuntat oficial ca Stefan Banica JR, Horia Brenciu si Delia sunt juratii acestui sezon de X factor.

am fost amindoi la o filmare pentru un spot comercial care va fi public in citeva zile.

*

decizia oficialilor de la Antena 1 e una de marketing si de programming, de accesarea unui an gen de public decit cel pe care il aducea Cheloo si n-are nici cea mai mica legatura cu speculatiile care au aparut in presa acum ceva vreme cind a fost un conflict cu un cocurent homosexual.

pur si simplu se incearca sa fie captata o alta audienta.

*

mie insa imi pare rau. Cheloo vorbea unui public care va fi foarte activ si in auditii (muzica hip hop e din ce in ce mai prezenta si la noi) dar si in fata ecranelor in gale. el le vorbea credibil, pe limba lor, tinerilor dintr-o generatie care isi cauta modele si, dupa cum va amintiti, in fiecare dintre editii i-a trimis pe toti pustanii sa citeasca, sa invete, explicindu-le ca nu pot face versuri cu mesaj puternic daca nu au citit si trait mult.

in plus, Cheloo e oricind mai cool, mai young decit Banica si Brenciu la un loc, sau separat.

P.S. pentru ca l-am vazut ieri pot sa va spun ca arata mult mai fresh si mai bine decit in oricare dintre sezoanele X Factor, semn ca-i prieste ca s-a indepartat putin de Bucuresti.

1406
Loredanacele mai tari concerte ale verii in acest week end

cele mai tari concerte ale verii in acest week end

in week endul acesta sunt cele mai tari concerte ale verii si ar fi bine sa stiti de ele: simbata Jesie J pe plaja H2O din Mamaia la Orange Summer Party, iar duminica Concertul Europa FM pe plaja dintre Venus si Saturn (da, fix acolo unde cu o zi inainte de Liberty Parade).

adica pe cea mai mare scena de spectacole din romania cinta 5 dintre cei mai mari artisti pe care-i avem la muzici: Loredana, Directia 5, Horia Brenciu, Holograf si Stefan Banica Jr.

daca sunteti pe litoral, credeti-ma pe cuvint, concertul Europa FM e ceva foarte special. au fost multi ani in care am participat la organizarea unor concerte similare (insa mai mici ca amploare) si stiu ca experienta e una care nu seamana cu niciun alt spectacol.

toti acesti artisti sunt prieteni cu Europa FM de atit de multi ani (bine, sunt prieteni cu George Zafiu, mai exact si prin el cu restul lumii) incit totul iti da sentimentul unei cintari in familie pentru niste prieteni . doar ca “familia” are 10-20.000 de oameni, iar energia care face traseul scena-public si retur este incredibila.

deci, daca sunteti la mare in acest week end, de la ora 20.00 pe plaja dintre Venus si Saturn, ne vedem la concertul Europa FM. sunt curioasa care vor fi reactiile voastre dupa aceea.

p.s. eu merg si la Jessie J simbata, poate ne vedem acolo:)

1619
heineken topMost Dateable Men

Most Dateable Men

inspirati de spotul heineken foarte simpatic care vorbeste despre barbatul super erou la prima intilnire (care gateste, face magie, danseaza si face si alte lucruri complicate, plus arata impecabil), comunitatea simpatica online stabileste cine este the most dateable blogger

avem o aplicatie pe Facebook, unde sunt toti cei care au adunat multe voturi de la o votare preliminara intre doamne si de aici trebuie sa alegem, Heineken il premiaza pe cel care aduna cele mai multe voturi.

ca o doamna care ma respect, anunt ca votul meu e pretios si ca, il licitez aici:) pe un bax de bere, pe care il fac cadou (dar va spun zilele viitoare cui)

sa vedem cum trebuie sa arate domnul cu care eu as iesi la o cina (apropo, de ce nu a obtinut si Adi Hadean suficiente voturi sa fie in short list? ca eu il votasem cu punctaje maxime la toate categoriile:) )

sa se priceapa la restaurante ca sa aleaga un loc rafinat, nu neaparat scump, dar mai ales un loc in care eu n-am mai fost… aici cred ca ar fi punctat Hadean, dar el nu e pe lista:(((

sa stie sa aleaga un vin bun… sau berea potrivita:) – aici bifeaza Chinezu, stiu sigur.

sa stie sa vorbeasca si sa ma amuze, sa faca glume de bun simt… votez oricind cu Cosmin Tudoran la asta.

conversatia sa fie ca o mare – linistita si adinca/ profunda – dar placuta si relaxanta, plus sa am ceva de invatat din ea -, stiu sunt pretentioasa, dar Andi Moisescu, Vlad Petreanu si Manafu sunt cistigatori la asta. (been there, done that… stiu ca e adevarat)

am deci 5 preferati in topul Most Dateable Bloggers by Heineken, cum sa fac? pe cine sa votez? dati-va astazi cu parerea ca trebuie sa votez cel mai tirziu miine.

daca vreti sa vedeti topul celor mai cei barbati cind e vorba de un “date” intrati pe aplicatia Heineken, most dateable bloggers

***

citeva zeci de jurnaliste, bloggerite si alte personalitati feminine au votat si topul celor mai cei barbati din romania cu care ai iesi cu drag la un date.

CEI MAI DORITI BARBATI, intr-un top realizat de Heineken sunt:

1. Horia Brenciu

2. Florin Piersic Jr.

3. Marius Moga

4. Alexandru Tomescu

5. Radu Vâlcan

6. Adrian Despot

7. Dragoş Bucurenci

8. Mihai Petre

9. Răzvan Fodor

10. Dan Cruceru

***

ma declar norocoasa, trei din top sunt prieteni cu mine, i-am votat si acum pot sa ma laud cu ei. dar cel mai tare si mai tare ma bucur ca Alexandru Tomescu e in topul acesta, pentru ca Alex e violonist si a intrat in clasament mai sus de multe nume din showbiz, iar asta vorbeste mult despre notorietatea lui, greu de obtinut cind cinti muzica clasica.
Bravooo Alexandru!

***
acum ajutati-ma sa votez la categoria blogger:)

P.S. daca platiti bine ( cu ciocolata mai ales), va spun birfe despre majoritatea din top, ca sa va “ajut” la vot. lasati intr-un comentariu numele si l-am rezolvat:))

IMG593Modestie

Modestie

am fost aseara la Vocea Romaniei cu gasca completa de la X Factor (Ioana, Paul, Arhi, Victor, bonus track Zaff, George Zafiu de la Europa FM, bun prieten cu Brenciu, care a venit si la o editie xfactor), dar nu despre show-ul de la tv or din culise vreau sa va povestesc.

cind sa plecam (am plecat la pauza mare de stiri, de o jumatate de ora; dragi gazde va rugam sa ne iertati, dimineata aveam de munca mult), Paul s-a intilnit prin culise cu concurentii pe care-i vazuse la tv de obicei. si-a exclamat “cit de tare e… am vazut-o pe Aminda, l-am cunoscut pe Brenciu” si spunea asta in timp ce toti pe linga care treceam susoteau “uite-i pe Maximia”.

(prietenii mei, Ioana Blaj si Paul Ipate – pentru cei care nu stiu – sunt actorii care interpreteaza personajele din reclamele Vodafone – Maximia)

inainte de intilnirea din culise, si Ioana si Paul executasera sedinte foto cu copiii din sala (era o fetita de 4-5 ani pe rindul din fata noastra care nu s-a uitat deloc pe scena, a stat cu fata la Ioana si i-a vinat fiecare privire, fiecare zimbet), iar observatia lui Paul si bucuria lui ca-i intilneste pe oamenii care l-au bucurat de la televizor, mi-a aratat inca o data nu doar modestia si bunul lui simt (asta stiam deja, ca-s prieteni cu mine:) ), ci si ca oricit de celebri ar fi, si ei ramin la fel ca noi: se bucura de intilnire cu altii cu “pelerina de vedeta”.

asta a fost unul dintre cele mai frumoase momente de aseara…

nu-l pun in calcul pe Brenciu care e minunat ca de obicei si care si-a facut timp sa vorbeasca si cu noi, sa se pozeze ca sa trimitem fotografii celor care n-au venit cu noi la show.


horia, ioana, zaff

***

– cui facem galerie?, l-am intrebat pe Brenciu pentru ca noi eram in gasca lui si voiam sa-i sustinem concurentii…
– nu. aplauzi doar daca-ti place., a zis serios si concentrat.

mie cel mai tare mi-a placut Daniel de la Brenciu din echipa, care am descoperit ca a fost coleg cu Ioana la facultate. (de unde dezvolt o teorie ca la orice show de muzica mergem, Ioana are un prieten/coleg in competitie)

***

si mi-a mai placut Pavel Bartos. super profesionist. si-a folosit fiecare secunda libera ca sa repete ce avea de facut, dar in acelasi timp n-a refuzat pe nimeni din public cu orice cerinta – ceea ce inseamna o super putere de concentrare; a alergat prin tot studioul – era ca un argint viu; termina o interventie -tzushti in partea cealalta a studioului pentru urmatoarea interventie; si e foarte spontan, cu super glume la el. am decis ca o sa ma duc la Odeon sa-l vad intr-o piesa:)

dar eu tot pe Brenciu il iubesc cel mai tare dintre toti; am aflat cit s-a pregatit pentru ce piese sa le aleaga concurentilor, cit s-a atasat de ei si cum vrea sa-i ajute pe mai departe. stiu ca isi pregateste cu mare grija toate interventiile live si ca e cu sufletul ciulit la orice reactie a publicului. ma uitam aseara la trucurile pe care le folosea pentru ca elevii lui sa se oglindeasca in el si sa se motiveze sa cinte mai bine. (cum ii incuraja din gesturi, cum tinea/impunea ritmul din scaun, cum – pe o concurenta care ratase finalul unei piese – a pus-o sa -l mai cinte o data intr-o forma atit de discreta incit publicul nu s-a prins ca o ajuta sa recupereze greseala)

stiu ca voi il vedeti din perspectiva amuzanta pe care o lasa la vedere, dar el este un maniac al detaliilor si un rafinat al perfectionismului. am scris un story despre el acum ceva vreme, daca aveti timp il puteti citi aici. (in culisele unui concert cu Brenciu)

2664
music_is_the_drugXfactor, Vocea Romaniei si partea mea de poveste

Xfactor, Vocea Romaniei si partea mea de poveste

ma uit la Xfactor si la Vocea Romaniei cu aceeasi placere cu care m-am uitat la Megastar, dar si la (pe vremuri) Le Nouvelle Star (de la francezi). pentru mine, show-urile astea sunt despre niste oameni care isi testeaza abilitatile in conditii de maxima presiune psihica, sunt realityshow-uri despre evolutia unor oameni care sunt trainuiti intens intr-un timp scurt, dar si niste show-uri despre niste “sufletzele” puse pe tava (pentru ca oamenii aia care participa in concurs – fiind vorba despre despre ceva care tine de arta – isi pun sufletul pe tava ca sa exprime tot ce pot).

si ma uit cu multa atentie la ce fac juratii, cum ii protejeaza si-i motiveaza pe concurenti mai ales atunci cind gresesc. (pentru ca modul asta de critica poate sa fie o forma de educatie pentru romani; noi – ca natie- nu prea stim sa criticam constructiv)

pentru asta, ii iubesc pe Paula Seling si pe Horia Brenciu. ei fac cam acelasi lucru in emisiunile lor, chiar daca in modalitati diferite.

*
Brenciu face glume, tumbe, aparent duce infringerea intr-o zona frivola sau muta atentia asupra lui, dar tot ceea ce face acolo e sa-l protejeze pe cel care a fost invins. si e amuzant, dar si frumos, sa poti sa te vezi dincolo de masca pe care si-a pus-o Brenciu de smeker-care-face-tumbe.

m-am uitat aseara la Vocea Romaniei si mi-am adus aminte de o conversatie pe care am avut-o cind am scris un profil despre el; Brenciu nu asculta muzica pe CD, ci la radio “ca sa fiu surprins de ce urmeaza”. iar starea de surpriza, in formele ei foarte fine, e ceea ce-l defineste si-n show-ul asta. o sa fie un profesor f f fain la Vocea Romaniei, pentru ca – poate n-o sa o arate, desi mi-ar placea sa o faca – o sa se ataseze mult de echipa lui ( o sa-i si chinuie, pentru ca e tare perfectionist si nu are niciodata infringerea in minte) si o sa sufere tare cind o sa-i fie eliminati concurentii. cum sufera foarte mult si cind ii pleaca oameni din echipa lui de business sau din orchestra.

*
in Xfactor aceeasi atentie pentru protejarea concurentului o are Paula Seling. am vorbit cu ea dupa auditii si stiu cit de mult s-a consumat pentru fiecare NU pe care l-a spus, cum se ducea acasa si analiza “dar oare i-am spus intr-o forma care sa-l(o) motiveze? oare va continua sa faca ceea ce crede ca-l(o) face fericit?”. Ca si Brenciu, Paula este foarte foarte perfectionista (presiunea aceasta pe perfectiune o pune si pe ea, nu doar pe ceilalti) si de ficare data cind zice NU e o lupta intre “ce e corect” si “ce e bine pentru sufletul celui din fata”.
abia astept sa o vad in Judge’s House pentru ca si ea se va atasa de concurenti si va suferi cind va trebui sa elimine o parte din ei.

*
pentru mine, show-urile astea sunt – dupa cum vedeti – mai degraba despre schimbare, motivare si educatie , fie si printr-un concurs de muzica, iar puterea vocilor din fiecare emisiune e auxiliara.
pentru ca e mai importanta schimbarea care se petrece in fiecare dintre concurenti (si exemplu care vine odata cu prezentarea schimbarii lui), decit victoria unuia singur.

*
altfel, da, dintre toti – din ambele emisiuni – am un preferat pe care mi-l mentin de la primele auditii de la Xfactor: Andrei Leonte.

music_is_the_drugX Factor si Vocea Romaniei

X Factor si Vocea Romaniei

desi am vazut primele 2 episoade, aseara n-am putut vedea XFactor (am prestat program obligatoriu de socializare in afara casei:) ) si, pentru ca am fost plecata mult si saptamina aceasta, n-am prins nici primul episod din Vocea Romaniei.

m-am uitat insa pe twitter la reactiile de dupa fiecare dintre show-urile din aceasta saptamina si m-am intristat.
si intr-o parte si in alta o multime de vorbe rele si grele, incarcate de ura: la adresa concurentilor, prezentatorilor, formatului, decorului, muzicii sau ce cine stie ce i-a mai atras atentia vreunui spectator suparat.

ce nu inteleg este: de unde atita ura? de ce te uiti la televizor si simti nevoia sa -i faci prosti pe cei pe care-i privesti? de ce ti se pare tie, din fotoliu, ca stii mai bine sa faci ce fac oamenii aia in show si ca, desigur, esti mult mai inteligent decit ei. si de ce, daca nu-ti place, nu inchizi frumos televizorul sau nu schimbi canalul?

*
fara exceptie, toti cei implicati in partea publica a ambelor show-uri (prezentatori si jurati) sunt oameni foarte talentati care au muncit in draci pentru ceea ce sunt acum. care-i ratiunea pentru care te simti mai smeker daca scrii un mesaj odios despre ei?

oricind si oriunde s-ar intilni Morar cu Moga, Sina cu Smiley, Loredana cu Paula sau Brenciu cu Razvan si Dani s-ar saluta si si-ar vorbi cu respect pentru munca lor. nu cred ca vreunul dintre ei ii dusmaneste pe ceilalti doar pentru ca e intr-un show concurent.

oameni buni, sunt doua show-uri de televiziune. si atit. niste oameni isi fac treaba pentru a capta atentia publicului si a le oferi divertisment. despre asta ar trebui sa fie show-urile acestea. si despre transformarea unor tineri fata in fata cu presiunea unui show -concurs.

*

in lumea mea, ideala, ar fi frumos ca dupa terminarea ambelor show-uri, sa se reuneasca cistigatorii din fiecare concurs pentru un show umanitar, pentru o cauza importanta – cum e renovarea spitalului de urgente pentru copii din Iasi (ca tot am fost acolo zilele trecute). la care sa participe si juriile, prezentatorii ambelor emisiuni.

sa privim relaxat show-urile, zic. si sa ne bucuram de victoriile unor tineri (concurentii) care-si vad visul implinit: sunt la tv, in fata publicului, facind ceea ce le place lor cel mai mult – sa cinte.

2492
final_moldova_trophy_03_400 valentina nafornitaValentina Nafornita a cistigat BBC Singer Of the World 2011

Valentina Nafornita a cistigat BBC Singer Of the World 2011

Valentina Nafornita a cistigat aseara concursul BBC Singer Of The World, una dintre cele mai importante competitii din lume destinate cintaretilor de muzica clasica.

Valentina a cistigat 15.000 de lire sterline si inca un premiu: cel al publicului.

Valentina Nafornitza are 24 de ani, este originara din republica Moldova. A absolvit Colegiul de Muzica «Stefan Neaga» din Chisinau, iar apoi — a studiat la secţia de canto din cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, fiind studenta a vestitei soprane Maria Slatinaru-Nistor.

Acum este solista a Operei Nationale din Bucuresti.

( in urma cu o luna s-a casatorit :) , asa ca a plecat de la nunta direct la concurs )

detalii despre finala de aseara aici

Valentina nu este prima romanca victorioasa in aceasta competitie, Marius Brenciu (da, fratele lui Horia Brenciu) a cistigat acelasi concurs in 2001, cind a batut un record absolut in lumea muzicii clasice cu 2 premii grele in acelasi an: Singer Of the World si Singer of the Year.

*
e 1.30 in miez de noapte cind scriu asta (via Mr. P) si nu pot sa nu ma intreb: o va prelua oare vreo televiziune miine la stiri?!

1395
Woman_Grass_mainconcurs nepretzuit:)

concurs nepretzuit:)

Ti-am trezit curiozitatea legata de minunatia de Ford Focus?
Vrei sa vezi ce face frumusetea asta de masina?
Vrei sa intelegi de ce eu ma simt in siguranta in ea?

Vrei sa-I cunosti pe Horia Brenciu si Cristi Manafu, promotorii noului ford focus?

Vrei sa vezi cum se face o sedinta foto pentru o revista?

Daca raspunzi cu “da” la toate aceste intrebari, trebuie sa stii ca miine la ora 16.00 ma intilnesc cu prietenii mei Cristi si Horia pentru o sedinta foto cu Ford Focus.

Si ca ai putea fi cel/cea care ne insoteste si priveste o sedinta foto din culisele ei…

Pentru ca premiul e nepretuit ( e singurul material pe care-l realizez pentru tabu de iunie, are deci si o alta valoare emotionala) trebuie sa “dai din casa” ceva important:

spune ce ai face tu cu un ford focus daca l-ai avea un week end?

Comenteaza aici si miine la 12 aleg cistigatorul☺

later edit: cistigatoarea este Onics. te rog lasa-mi numarul tau de telefon intr-un coment pe care nu o sa-l fac public, ca sa-ti explic cum e cu sedinta foto de la ora 16.00. multumesc tuturor pentru participare.

interviu brenciu1In culisele unui concert cu Brenciu

In culisele unui concert cu Brenciu

Tabu, februarie 2011.

Fotografii: Cristian Radu

Îl știți pe Brenciu din zecile de show-uri tv și din concerte. E momentul să-l cunoașteți pe Horia.


„S-o iau și pe asta, cine știe, poate am nevoie de ea”. Prinde pălăria de fetru negru din șifonierul de pe hol, așezând-o în punga mare de carton alb de pe jos, de lângă niște bocanci aliniați disciplinat. În pungă se află două cutii de pantofi; unii negri, eleganți, potriviți cu costumul care e protejat în husa în care stau și 4 cămăși, două albe, două negre; ceilalți – de step. Știe că n-o să danseze step în spectacolul din seara asta, dar o să-i încalțe pentru că spectatorul să miroasă step-ul pe scenă, fără să trebuiască să spună el: “asta se face cu step”.

E-o seară de sâmbătă, 4 decembrie, și Horia Brenciu pleacă, la ora 21.20, către unul dintre cele mai importante concerte ale sale din 2010: My Way – un omagiu adus lui Frank Sinatra, a cărui zi de naștere e pe 12 decembrie. Își pune bagajele pe bancheta din spate al Audi-ului său negru, care are desenate pe ușile din fața portative albe și note muzicale. Respiră adânc. Se încruntă, trage nervos de fularul în culoarea liliacului, de parcă fularul ar fi de vină că nu poate respira. Are o coastă ruptă de la o căzătură recentă și orice mișcare-ar face, se alege cu dureri.

„E o zi mare, o iau prin centru”. Drumul e mai lung, dar vrea să-și întârzie sosirea, să intre în stare și să amâne confruntarea.
Ar fi putut să-l cheme pe unul dintre colegii de trupă să-i conducă mașina, sunt ca o mică familie, nu l-ar fi refuzat nimeni. El e cel care le spune mereu că, dacă au nevoie de ceva, trebuie doar să-l sune. În urmă cu câteva luni când chitaristul Cristi Crețu (compozitorul albumului „35”) s-a operat de splină, a stat în salon, ca să-l încurajeze, până în clipa în care a fost dus în sală de operații. Dar acum nu vrea să le spună cât de gravă e ruptura de coastă. „Dacă fac mare caz de durerea mea, se creează un fel de stare de îngrijorare. Tac din gură pentru că fiecare să se concentreze la treaba lui…” Așa că, deși icnește la fiecare curbă, iar poziția de șofat îl chinuie, continuă să conducă spre sala de concert, ironizându-se: „În Congo se moare de foame. Sunt lucruri mult mai importante pe lume decât durerea mea.”
De fapt, e supărat pe durerea care îl pune într-o situație tâmpită. Se apără de sine: „Eu n-am nevoie să cad, să-mi rup o coastă, ca să știu relația dintre «viața e frumoasă» și «ce viață frumoasă aș fi avut».”
Ultimele luni au fost o perioadă excelentă pentru Brenciu, cu concerte multe (parte din ele susținute de Studio No 7, platforma națională de concerte Jack Daniels), participarea la Festivalul de Jazz de la Sibiu, un duet cu Paul Anka, un altul cu Ingrid (interpreta hit-ului “Tu est foutu”, un contract de imagine cu furnizorul de telefonie fixă, tv și internet UPC. A avut o viață frumoasă în 2010, iar pentru toți cei care i-au văzut noile spectacole, Horia Brenciu a fost o surpriză teribilă: cum a ajuns să ne facă să ne distrăm așa de bine la show-urile lui?

*

Lângă cutiile de pantofi din mașină se află trei pagini A4 scrise cu litere foarte mari, corp 40, îngroșate. Play-list-ul show-ului. 43 de momente însumând puțin peste două ore și jumătate de muzică la care, dacă se adaugă pauzele în care va vorbi cu publicul, pauzele dintre bis-uri – 4 anticipate în playlist – show-ul va ajunge, cu totul, la trei ore. E planificat să înceapă la 22.30 și Horia știe exact care sunt piesele care vor ridica publicul în picioare: Piesa 16 – That’s Amore, 21 – Just a gigolo, 26 – Volare, 28 – Mr. Bojangles. Si 36: New York, New York. Când concepe un show, are în minte un joc de șah în care, cu orice piesă pe care o mută, trebuie să facă un pas către mat. Iar Horia a studiat nenumărate partide celebre: știe pe dinafară show-urile lui Frank Sinatra, Robbie Williams, Madonna, Michael Jackson sau George Michael, dar nu-l interesează doar cum au cântat, ci și de ce au pus luminile într-un fel anume, într-un moment anume, de ce un cântec a fost așezat după un altul sau de ce artistul a făcut gluma x, gestul y. Păstrează acasă, pe birou, lângă laptopul Vaio argintiu, teancuri de DVD-uri cu concerte și musicaluri. Iar răsfățul lui e pe internet, locul de unde poate culege sucul celei mai teribile și mai frumoase dintre perioadele omenirii: secolul 20. Când a apărut YouTube, Horia a avut certitudinea că poate cuceri o nouă lume. A petrecut nopți în șir vizionând înregistrări cu spectacolele marilor artiști, deconstruindu-le rețetele succesului. „Am acumulat” – definește simplu cea mai atroce perioadă de documentare – nopți în șir, săptămâni întregi în care-a stat conectat la YouTube.
Sigur că o parte din succesul pe care-l are la public ține de charisma personală, sigur că o altă parte ține de experiența lui în show-urile de televiziune și de hrănirea instinctului pentru fiecare „live”. E conștient de toate și le exploatează cât poate de bine, însă știe că succesul vine și din rețeta cu care asamblezi toate ingredientele: muzica, umorul, luminile, efectele speciale și surprizele.
Nu poate să-l uite pe Tom Jones la Cerbul de aur, într-o seară din 1996. Îl asculta și îi urmărea playlist-ul în paralel. Reacția publicului curgea efervescent după fiecare piesă. Iar el se întreba: „Cum naiba face?”
Astăzi știe că a bucura un om e 99 % transpirație și doar restul – fructificarea unei stări. „Când mă urc pe scenă, am două tolbe, una cu muzici, alta cu surprize. Fiecare măsură a fiecărui cântec trebuie să conteze. Vreau să-ți dau trei ore cu surprize masive pe care acasă să le desțelenești cu gândul și să zici: Mă întorc!” Asta e cheia cu care poți să-i captezi și lui atenția: să-l faci să râdă, să aibă muzică bună pe-aproape și să-l surprinzi. Lui Horia îi place să asculte muzica la radiourile de pe iTunes și nu pe CD; așa nu știe niciodată ce va urma. Și-n filme, îi plac sărutările neașteptate.

*
În culisele de la Hard Rock Café e agitație. Cei 11 membri ai Horia Brenciu Orchestra împart aceeași cabină dreptunghiulară, ca un vagon de tren. Două canapele lungi de la Ikea sunt sprijin pentru gențile cu microfoane și cutiile instrumentelor, un stander ține costumele de rezervă, iar pe o masă de lemn, lângă baie, o sticlă de apă plată și câteva pahare de plastic sunt singurul răsfăț înainte de spectacol.
– Astăzi am făcut repetiție cu Boșca la mine pe balcon, îi spune bateristul Sergiu Berindei lui Iulian Corlățeanu, chitarist, absolvent al Conservatorului de la Chișinau. „Zi, măi, cum e acolo…I did it myyyyyyyyyyy waaaaaaaay, tam tam”, îl imită Sergiu pe Horațiu Boșca, unul dintre cei trei suflători.
– Nu!, intervine scurt Horia. „I diiiid it my waaay, tu tu, na na…” și marchează perfecționist încă o măsură, cât un clipit de gene.
– Mai e o chestie la New York- New York, unde ținem noi drum roll. Aici tu dai pe a treia notă la suflători, dar tre’ s-o dai pe următoarea, continuă Iulian ajutându-l pe Sergiu care n-a cântat jazz și swing până acum un an și simte nevoia să repete cât mai mult.
Horia îi urmărește în timp ce-și schimbă jeanșii cu pantalonii de la costum. Boxerii negri acoperă jumătate din corsetul elastic care-i ține coastele cât mai stabile; cealaltă jumătate va fi acoperită de cămașa albă.
Băieții repetă „a capella”, bătându-se cu palmele peste pulpe, rostind tata-tatata-paaam, într-o limbă care conține ritm, măsură, timpi.
Horia îi oprește după 5 minute, când deja gălăgia e mare.
– Gata, gata. Mă bucur că v-am dat această dilemă ca să conversați acum în para-tara-tam. Gata.”
– Gata, terminados cu prostidos, râde Harvis Cuni, cubanezul din trupă.
– Intrați! deschide ușa Bogdan Barta, tour managerul lui Brenciu.
Trupa se duce pe scenă, iar Horia rămâne lângă o ușă rabatantă, pe unde, pentru că micul culoar de la cabină e comun cu cel de la bucătărie, trec și chelnerii. Glumește de fiecare dată când ajunge la locul unui spectacol și trebuie să intre așa, prin spate:
„Prima dată când l-am văzut pe Frank Sinatra trecând printr-o bucătărie, mi s-a părut ciudat. Au urmat Dean Martin, Bobby Darrin și alți artiști, dar și presedinți americani. Am realizat ulterior că bucătăriile hotelurilor și restaurantelor funcționează ca un fel de culise pentru scenele de teatru. Mirosurile diferă.”
Acum e ca un leu în cușcă. Se învârte pe doi metri și jumătate, cât e lățimea holului, cu privirea în vârfurile pantofilor, ascultând măsurile băieților de pe scenă de unde curge „Jingle Bells”. După 2 minute, cât e trecut în playlist instrumentalul din deschiderea concertului, muzica se oprește. În liniștea care se creează, în capetele ridicate ale spectatorilor, în privirile uimite care se întreabă „de ce nu mai cântă?”, țâșnește vocea lui Brenciu.

„I can stand the line… let me sing a song to you, because it is in my heart…”

Orchestra nu scoate un sunet. Publicul zâmbește și stă să aplaude. Horia cântă, mișcându-se în ritm mărunt, între pereții holului. Când, eliberat, urcă pe scenă, publicul izbucnește.
De aici începe lupta cu atenția spectatorilor. După 17 ani de spectacole, știe că sunt mai multe feluri de aplauze. Aplauzele cu carne, aplauzele de bucurie, aplauzele cu sictir sau cele de complezență. Și mai știe și că, acum, o să stea cu sufletul ciulit pentru ca, după fiecare melodie, să le simtă sunetul și să afle dacă le place.
Pe holul care dă în scenă, în mulțimea de oameni, sunt doi tineri îmbrățișați, iar fata fredonează, odată cu Brenciu, „Strangers in the night”.
„Hai să mergem în spate că nu vedem nimic de-aici”, zice băiatul.
„Să mai stăm puțin, că e mai aproape”, îi zâmbește ea.

*

Horia Brenciu l-a descoperit pe Sinatra la 25 de ani, odată cu piesa „My way”, la un karaoke. Era o fată care știa la perfecție versurile și s-a enervat că a fost mai bună decât el. A învățat și el cântecul, din ambiție, dar a avut nevoie de câțiva ani ca să-i „intre în limbă” și să poată să apese cuvintele care trebuie. Au trecut 13 ani și zice că nu mai seamănă cu Brenciu de-atunci: „Voiam să umplu totul pe scenă și voiam să fac impresie”. E mai împăcat cu el, creează momente prin care să-și pună trupa în valoare și a studiat swing-ul ca pe a doua Biblie.
„Filosofia americană stă într-o melodie de swing bună. Ei știu cum să ceară aplauzele. Știu cum să termine un cântec ca să vină aplauzele. Când Sinatra a zis că swing-ul e MUZICA, n-a fost luat foarte tare în serios. Dar astăzi, muzica din reclame e swing, „Jingle Bells” e swing.”
La fel ca lui Sinatra, îi place swing-ul nu doar pentru schimbările surprinzătoare de ritm, ci pentru că poți să improvizezi „înăuntrul” melodiei, poți să o perfecționezi cu fiecare interpretare. Sunt melodii cântate de marii oameni ai muzicii care au pus fiecare câte puțin din geniul lor în ele și, zice Horia, „sunt ca niște diamante care așteaptă ca tu să fii șlefuit să le poți cânta.”

„My way“ – una dintre piesele emblemă ale genului – cunoaște 32 de interpretări, înregistrate pe albume oficiale ale unor artiști (conform Wikipedia) și, chiar dacă melodia se identifică cu Sinatra, cântecul a fost creat și cântat pentru prima dată de Paul Anka.
Horia Brenciu a făcut un duet cu Anka, din întâmplare sau pentru ca așa a vrut destinul, în 2010, la Sala Palatului. Americanul a ales din sală, în deschiderea show-ului, câțiva spectatori care să cânte refrenul piesei „Diana”. E una dintre cele mai frumoase amintiri de anul trecut ale lui Horia. Și mai e cea de la Cluj, când, la un spectacol la Casa de Cultură, cu reacții excepționale din partea publicului, a adus-o din culise pe tanti Milica, o femeie care trage de 20 de ani cortina, dar nu s-a aflat niciodată pe scenă să fie aplaudată. Când publicul a început s-o aplaude, Horia a plâns pentru bucuria ei plină de stânjeneală.

*

La Hard Rock Café se aplaudă medley-uri care descarcă amintiri după amintiri din mintea spectatorilor. Pe fundalul aplauzelor și uralelor de la mese, un chelner cu ochelari dreptunghiulari cu ramă groasă neagră se închină cu dreapta, în timp ce cu stânga ține tava cu care nu poate trece prin mulțime.
„N-am văzut în viața mea așa ceva!”
Orchestra susține instrumental momentul, în timp ce Horia a găsit un perete între scenă și hol, un fel de coloană care-l ascunde de public, și se sprijină scrâșnind de durere. Tehnicianul care–l urmărește pas cu pas îi întinde prosopul. Îl refuză din privire. Pare atât de sfârșit și durerea imprimată pe fața lui e atât de mare, încât e o minune că poate zâmbi pe scenă. Se gândește dacă să se oprească sau să continue. Revine și schimbă ordinea cântecelor, eliminând câteva piese din playlist, iar orchestra îl urmează din priviri.
Cu fiecare minut de concentrare, în creierul lui se întâmplă fenomenul pe care neurologii îl numesc „desensibilizarea durerii”. Prin concentrarea către un alt obiectiv, centrul durerii pierde din semnalele pe care le transmite, iar durerea pare că dispare sau că s-a redus. E o terapie pe care o folosesc cei obișnuiți cu meditațiile transcedentale și pe care actorii sau muzicienii o numesc „magia scenei”.
Când Brenciu se așează pe scări la un cântec, iar pentru membrii echipei e evident că nu se mai poate ridica, apar mâini de susținere. Dar spectacolul merge mai departe și, peste o jumătate de oră, el zboară spre cabină, își aruncă corsetul și se întoarce să cânte și să danseze, din nou, swing.

*
Doar cineva a cărui viață e dedicată muzicii alege să-și petreacă aproape tot timpul cântând. În ultimii an, Horia Brenciu a muncit, cântând, la toate Revelioanele. A ales să-și petreacă și aniversările concertând. Dar a fost o vreme când era un om „normal”, pentru care sărbătorile însemnau familie. Pleca de la București și se ducea acasă, la tata, la Brașov. Era una dintre cele mai mari vedete de televiziune, dar nimeni nu l-ar fi crezut dacă ar fi spus că nu are prieteni mulți, că a schimbat în primii 7 ani de viață în București 9 gazde și că și-a luat o mașină abia în anul 2000. Astăzi crede că n-ar mai fi învățat tot ce știe dacă ar fi avut prieteni și n-ar fi petrecut atât de mult timp în televiziune.
La 30 de ani au început însă să-i „ardă” degetele, vroia să facă show-uri, vroia să facă Revelioane și, după toată energia acumulată, nu s-a mai oprit. Știe că nu și-a atins încă potențialul maxim, ca n-a „scos încă MIG-urile cu care poate să tragă răsturnat”, dar are o imagine exactă despre unde vrea să ajungă în câțiva ani. La fel ca atunci când stătea pe covor, acasă la familia Cristinei Stănciulescu, prietenă bună, redactor șef la revista Viva, și se uita la unul din show-urile tv ale lui Fiorello, un prezentator italian cu incredibile calități muzicale și actoricești, spunând: „O să am show-uri mai bune decât el”. Visa cu ochii deschiși, deși era într-una dintre cele mai grele perioade din viața lui: fără job (tocmai încheiase emisiunea „Asul din mânecă” de la Național TV), fără bani și fără prea multe perspective în față.
Știe și ce va face anul acesta. În vară aniversează 20 de ani de când a terminat liceul și vrea să facă un concert pentru liceul Andrei Șaguna, pentru colegii lui și în memoria profesorilor care nu mai sunt. O să fie amuzant să-i revadă pe cei care au plecat demult din țară și care au imaginea lui din liceu „un puști cu bun simț, dar care vrea să aibă ultimul cuvânt”, departe de cel de astăzi care nu se bucură de un proiect frumos sau de o idee bună decât în momentul „Evrika!” al gândului descoperirii. Bărbatul de astăzi vorbește mult mai puțin despre ce e înauntrul lui și despică toate gândurile în milioane de fire, căutând soluții pentru posibile probleme, dintr-un perfecționism care – deși n-o recunoaște – îl chinuie.

*
Show-ul din Hard Rock Café se apropie de sfârșit. E bis-ul trei și, conform play- list-ului, peste aproximativ 15 minute Horia Brenciu și orchestra lui își vor lua la revedere de la public cu o melodie ale cărui versuri îl definesc. „Lucruri simple” – de pe albumul 35: „E de ajuns doar muzica/ Mi-e de-ajuns privirea ta/ Lucruri simple voi păstra. ”
În cabină își va felicita trupa, dar o va și certa pentru greșeli pe care publicul nici măcar nu le bănuiește, va merge să acorde autografe zâmbind în ciuda oboselii și durerii, pentru că știe cum e să aștepți cu drag autografe, își va strânge bagajele și se va uita sceptic la apropiații care-i vor spune că a fost un show minunat, pentru că – în mintea sa – mai puternice vor fi urmele, doar de el știute, ale abaterii de la perfecțiune.
În mașină, aproape de ora 4 dimineața, rememorând pas cu pas reacțiile lui, ale publicului și ale orchestrei din spectacolul din seara aceasta, va face un bilanț. Va respira adânc, atât cât îi permite coasta ruptă, și își va spune: „Ok, acum ce dracu’ creez ca să-i surprind și data viitoare?”
Deocamdată, mai sunt câteva minute din show. Horia Brenciu cânta „My Way”. Apasă, cu un amestec de forță și delicatețe, pe cuvintele care vorbesc despre a–ți găsi un drum pe care să-l parcurgi în viață, pentru ca la sfârșitul lui să poți să-ți asumi toate faptele. Își ține ochii închiși, iar publicul respiră odată cu el. Spotul de lumină e fixat doar pe el, în mijlocul scenei. Microfonul e în mâna dreaptă. Cu stânga răsucește și strânge, timid, marginea sacoului.

*****

pentru cei pasionati de tehnici de scris, reporting, jurnalism, aici puteti gasi un making of al acestui text

2259
interviu brenciu1In culisele unui concert cu Brenciu

In culisele unui concert cu Brenciu

Pentru tabu de februarie am scris un profil al lui Horia Brenciu care sper sa va surprinda la fel de tare cum m-a surprins pe mine in timp ce faceam reporting.

*
Il stiu personal pe Horia Brenciu de 10 ani, poate mai bine. Ba chiar, se intimpla sa-l fi vazut la televizor inca de la prima lui transmisiune in direct, la o emisiune concurs, cind producatorii l-au gasit pe plaja si l-au pus sa seduca o tinara.

In toti anii astia pentru mine Brenciu a fost “ala care cinta mult si face multa galagie” si/sau “ala care iubeste foarte tare muzica”.
Dar asta a fost pina la inceputul lui decembrie cind, pentru ca am vrut sa scriu despre el, am petrecut mai mult timp cu si pe linga el.

*
Pentru story-ul pe care l-am scris am fost la concertul de pe 4 decembrie ( in memoria lui Frank Sinatra). Am plecat de acasa de la Brenciu, cu el, dupa ce s-a pregatit pentru concert si am fost umbra lui in culise sau linga scena.
In seara aia cred ca i s-a parut ca am pus cele mai stupide intrebari, dar – pentru ca imi promisese acces la orice as fi avut nevoie pentru articol – mi-a raspuns politicos la toate : Cite camasi ai in bagajul pe care-l iei la sala? Ce culori au? Ce play list ai? La ce piesa crezi ca se va bucura publicul mai tare? Etc etc…

Concertul s-a terminat la 2 jumatate dimineata, iar ziua incepuse la ora 10 cind orchestra repetase la Hard Rock Café. Am fost si la repetitiile trupei, ca sa ma obisnuiesc cu baietii si sa-I simt pe fiecare, sa stiu la ce sa ma uit in concert in raportul relatiilor dintre ei.

Stiu ca, in miez de noapte, am plecat cu gindul ca n-as putea face niciodata meseria lor.

In text e o secventa din deschiderea concertului care-mi place foarte mult

Trupa se duce pe scenă, iar Horia rămâne lângă o uşă rabatantă, pe unde, pentru că micul culoar de la cabină e comun cu cel de la bucătărie, trec şi chelnerii. Glumeşte de fiecare dată când ajunge la locul unui spectacol şi trebuie să intre aşa, prin spate:
„Prima dată când l-am văzut pe Frank Sinatra trecând printr-o bucătărie, mi s-a părut ciudat. Au urmat Dean Martin, Bobby Darrin şi alţi artişti, dar şi presedinţi americani. Am realizat ulterior că bucătăriile hotelurilor şi restaurantelor funcţionează ca un fel de culise pentru scenele de teatru. Mirosurile diferă.”
Acum e ca un leu în cuşcă. Se învârte pe doi metri şi jumătate, cât e lăţimea holului, cu privirea în vârfurile pantofilor, ascultând măsurile băieţilor de pe scenă de unde curge „Jingle Bells”. După 2 minute, cât e trecut în playlist instrumentalul din deschiderea concertului, muzica se opreşte. În liniştea care se creează, în capetele ridicate ale spectatorilor, în privirile uimite care se întreabă „de ce nu mai cântă?”, ţâşneşte vocea lui Brenciu.

„I can stand the line… let me sing a song to you, because it is in my heart…”

Orchestra nu scoate un sunet. Publicul zâmbeşte şi stă să aplaude. Horia cântă, mişcându-se în ritm mărunt, între pereţii holului. Când, eliberat, urcă pe scenă, publicul izbucneşte.

Dupa o saptamina de la concert ne-am vazut din nou. De data asta pentru aproape 4 ore de vorbe. Asta a fost momentul care m-a marcat cel mai tare pentru ca nu ma asteptam ca Horia Brenciu sa fie atit de analitic cu sine si de perfectionist.

Majoritatea informatiilor din text (cind nu sunt descrise secvente din concert) sunt din aceasta conversatie de patru ore.

Unul din fragmentele mele dragi este:

Sigur că o parte din succesul pe care-l are la public ţine de charisma personală, sigur că o altă parte ţine de experienţa lui în show-urile de televiziune şi de hrănirea instinctului pentru fiecare „live”. E conştient de toate şi le exploatează cât poate de bine, însă ştie că succesul vine şi din reţeta cu care asamblezi toate ingredientele: muzica, umorul, luminile, efectele speciale şi surprizele.
Nu poate să-l uite pe Tom Jones la Cerbul de aur, într-o seară din 1996. Îl asculta şi îi urmărea playlist-ul în paralel. Reacţia publicului curgea efervescent după fiecare piesă. Iar el se întreba: „Cum naiba face?”
Astăzi ştie că a bucura un om e 99 % transpiraţie şi doar restul – fructificarea unei stări. „Când mă urc pe scenă, am două tolbe, una cu muzici, alta cu surprize. Fiecare măsură a fiecărui cântec trebuie să conteze. Vreau să-ţi dau trei ore cu surprize masive pe care acasă să le desţeleneşti cu gândul şi să zici: Mă întorc!” Asta e cheia cu care poţi să-i captezi şi lui atenţia: să-l faci să râdă, să aibă muzică bună pe-aproape şi să-l surprinzi. Lui Horia îi place să asculte muzica la radiourile de pe iTunes şi nu pe CD; aşa nu ştie niciodată ce va urma. Şi-n filme, îi plac sărutările neaşteptate.

Insa mai sunt si lucruri pe care nu le-am scris
A fost un moment in care am vorbit de duetul cu Paul Anka.

– Sii de duet? M-a intrebat Horia din spatele calculatorului Vaio argintiu.
Eram acasa la el, eu stateam in partea cealalta a biroului lui, plin de dvd-uri, cd-uri si playlisturi in lucru pentru show-urile viitoare.
– Da, stiu, am zis ezitind.
– Ce stii? De unde stii?, a ripostat rapid.
– Pai ai spus tu in concert ca ai facut duet cu Paul Anka, am continuat sovaind.
– Da, ala.

Cu 5 ani in urma, Horia Brenciu s-ar fi contrat cu mine demonstrindu-mi ca nu stiu detaliile care imi erau utile la momentul acela al conversatiei, dar acum privirea lui spunea “daca o sa vrei sa stii, o sa cauti si o sa te informezi; eu ti-am dat indiciul, restul e treaba ta”.

Si-a mai fost o secventa pe care m-am gindit mult daca sa o pun in text sau nu. (n-am pus-o pentru ca am decis ca eu sa nu fiu parte din text, iar intimplarea era in relatie directa cu mine)

Dupa ce am terminat interviu (am mai fi vorbit dar a sunat cineva ca trebuia sa ajunga la inregistrarile pentru un desen Disney la care dadea proba pentru vocea unui personaj), mi-a dat sa vad un film de la concertul de la Cluj unde a fost o atmosfera incredibila, magie intre public si scena.

Horia s-a dus sa se imbrace si, cind s-a intors, s-a aseazat pe canapea in capatul celalalt al camerei. A luat o felicitare/pliant de pe o masuta si a inceput sa-l studieze, dar cu coada ochiului imi urmarea reactiile.
– Poanta e sa nu rizi, l-am auzit in timp ce rideam la gumbuslucurile pe care le facea cu un fular luat de la un spectator.
– Pai e amuzant, cum sa nu rid.
– Nu tu. Pe scena. Omul ala cu fularul nu trebuie sa vada ca tu te distrezi. Un zimbet si-ai stricat tot.

N-avea cum sa vada la ce ma uitam, dar se ghida dupa coloana sonora si stia fiecare secventa pe dinafara. Asa mi-am dat seama ca tot ceea ce-mi povestise era pe foarte bune; ca da, analizeaza in detaliu reactiile publicului de la spectacolele lui si ale altora. Ca da, e obsedat de perfectionism.

-In momentul ala am plins, l-am auzit mai tirziu.
-Pai si eu pling acum, am replicat.

Plinsul e in textul din revista, o sa vedeti voi unde.

*
Dupa ce am terminat cu partea de interviu si documentare la fata locului, mi-am dat seama ca pentru a scrie un text diferit trebuie sa stiu citeva lucruri despre muzica swing.
Am citit/ascultat/cercetat timp de 2 saptamini tot ce am gasit legat de muzica swing; am parcurs viata lui Frank Sinatra pe care Brenciu il iubeste atit de mult, am cercetat istoria cintecului My way si, pentru ca la concert ma socase o problema medicala peste care Brenciu trecuse “aparent” in pasi de dans, am cautat cum functioneaza centrii durerii fata in fata cu concentrarea catre un punct de interes.
Toate astea apar tangential in text.

*
si pentru ca mi-a zis in interviu “astazi multe dintre melodii sunt swing”, iar swing-ul are finaluri multiple, cu suspance, m-am jucat cu finalul textului: am incercat sa creez sentimentul ca se termina la o intrebare, dar el merge mai departe pentru ca ascunde altceva.
Asta e o smekerie pe care am facut-o doar pentru bucuria mea, nu cred ca vreun cititor se va prinde ca e o trimitere la constructia unui cintec swing, dar mi-a placut sa scriu acest text si m-am bucurat de el pina la capat.

*
dar cu tot efortul meu de a fi cit mai aproape de perfectiune, dupa ce i-am trimis textul ca sa verificam informatiile, mi-a scris ” masina pe care o conduc e un Audi, nu Opel cum ai scris”
:)

*
In culisele unui concert cu Brenciu este publicat in Tabu de februarie care se afla deja la chioscuri.

cranberriestopurile mele 2010 – muzici

topurile mele 2010 – muzici

Si la capitolul muzici am stat relativ mediocru anul asta. N-am avut stare, rabdare, sa mai merg la foarte multe concerte. Am inceput sa le asociez tot mai des cu fum de tigara, zgomot si inghesuiala. Si sa prefer sa nu merg.

Mi-au placut mult in 2010

Concertul Mika. Mika e un pusti cu mult bun simt care chiar se bucura de muzica pe care o face si o cinta. Foarte frumoasa atmosfera de la concertul lui de la Mamaia. (primul sau concert pe plaja din toata cariera…motiv pentru care si-a adus si ceva prieteni ca sa celebreze).

Concertul Cranberries – foarte tare Dolores. Incredibila. Si momentul dur in care am realizat ca pe vremea cind lansau ei Zombie eu prestam ca DJ la radio… si-s cam batrinaJ

Mi-a placut mult Inna, ca persoana. Am cunoscut-o in august cind lucram la coperta de septembrie. Foarte disciplinata, cu foarte mult bun simt si cu multa ambitie.

Catre sfirsitul anului, m-a facut praf Horia Brenciu. Am fost la un concert de al lui, unde a ridicat fiecare spectator in picioare, a dansat, a facut tumbe – numai in cap n-a stat pina pe la 2 juma noaptea, iar el avea o coasta rupta si, inainte de concert, abia daca putea sa se aplece ca sa intre in masina.

Peste niste zile am stat citeva ore de vorba despre lumea din spatele show-urilor lui si-am plecat …pe nori. Il stiu de mai bine de 10 ani pe Horia si cu atit mai socanta a fost descoperirea mea ( si constatarea ca am fost ignoranta) despre cit de perfectionist, tumultuos intrebator cu sine, fragil-cald-bun este.

O secventa similara, pe care n-am spus-o la vremea ei, a fost cu Tudor Chirila la Sibiu. Inaintea concertului din Piata Sfatului, in timpul Festivalului de Teatru, purta un corset la git pentru ca avea mari dureri cervicale. In scena a dansat de n-a mai stiut de el, a cintat si a creat atmosfera super faina. M-am si amuzat ca, iata si dupa atitia ani, ii mai face pe pusti sa se sarute in public: erau doi liceeni in fata mea, care-i stiau toate versurile si se iubeau tare:)

Si tot catre sfirsit de an, m-am bucurat ca Dana Nalbaru s-a reintors la Hi Q. uite-asa, de dragul vremurilor bune. Sper sa ajung sa-i vad in 2011, cum mai sper ca in repertoriul lor de concert sa fie inclus si Zbor-ul Danei.

Nu am lucruri care sa nu-mi fi placut in muzica lui 2010. N-am avut asteptari de la niciun muzician sa lanseze cine stie ce, dar …

Imi pare rau ca n-am vazut Misia. Nu stiu de ce nici macar nu mi-am pus problema sa o vad in concert. Abia cind am simtit bucuria prietenilor care au fost la spectacol, am regretat.

Ce astept de la 2011?

Un Robbie Williams? Un U2? La Bucuresti desigur, ca sa se bucure toata lumea de ei.

2031
Music-music-1123011_1024_768ce face muzica…

ce face muzica…

de dimineata, in Hard Rock Cafe se montau instrumentele si aparatura pentru un concert de diseara.

multi instrumentisti, chitaristi, suflatori, ba chiar si o vioara…

sunetistii strigau intre ei detalii tehnice. muzicienii aveau altceva de impartit. doar tobosarul era zen, fluiera Bolero-ul lui Ravel in legea lui, din spatele scenei.

agitatie mare si pe scena si prin sala unde barmanii incepusera sa prinda viata dupa cite o cafea mare…

pina cind a inceput sa cinte Cristi… this masquerade… mai intii cu chitara, apoi cu vocea, dupa aceea baietii ceilalti din trupa i-au tinut ritmul.

si s-a facut liniste in cafenea.

pina si bucataresele au iesit din spate, imbracate in halate albe si cu bonete pe cap:), s-au asezat la o masa, si-au aprins cite o tigara si-au intrat in atmosfera.

abia acum am aflat ca era Cristian Cretu , responsabilul pentru Septembrie, luni

1021
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!