Tag : jurnalism

martin-schoeller-Douglas-Gabby-600x450super jurnalism despre sport
jurnalism
13 years ago

super jurnalism despre sport

Time are un numar special dedicat Olimpiadei 2012 cu citeva povesti demential scrise, insotite de fotografii de Martin Schoeller.

doua imi plac in mod special.

Lolo”s No Choke – povestea atletei Lolo Jones care a ratat teribil la Olimpiada de la Beijing (concura la 100m garduri, a lovit 9 din cele 10 garduri, a iesit pe 7, desi era marea favorita) si care vrea sa -si ia revansa la Londra.

unul dintre cele mai frumoase fragmente:

When the gun went off, the Australian girl got out on me. Se beat me to the tirrd hurdle. You know, I was cool and calm about it. She had been doing that all year, and I would always get her in the end.
(…)
And then there was a point after that where I was like, WOW, these hurdles are coming up really, really fast. You have to make sure you don’t get sloppy in your tehnique. I was telling myself to make sure my legs were snapping out. So I overtired. I tightened up a bit too much. That’s when I hit the hurdle. Honestly, I should have relaxed a little bit and just run. Instead, I was just so paranoid because they were coming up so fast, I snapped it down too fast.

You know, when I hit it, I though I would still be able to get a medal. But when I crossed the line, I knew how bad it was. I collapsed on the track, and I couldn’t stop thinking. I just wish the nest Olympics were tomorrow.

***

a doua poveste minunata este cea despre gimnasta Gabby Douglas, care face parte din echipa care tocmai a cistigat medalia de aur: echipa SUA.

cind era olimpiada de la beijing, gabby l-a vazut la tv pe antrenorul echipei Chinei si-a zis ca el e cel care o va face campioana. cind antrenorul s-a mutat in statele unite, si-a convins familia sa o lase sa se mute in Iowa, fara parinti, ca sa fie antrenata de el.

Chow was initially reluctant to take Douglas on. He recognized her talent but wasn’t keen to move such a young girl away from her family. (…) She was sacrificing being with her mom in order to be the best gimnast she can be, and that touched my heart”, he says.

copilul a fost mutat intr-o noua familie , cu 4 fetite mai mici, ca sa poata fi mai aproape de antrenor. iar astazi e deja campioana olimpica iar disney vrea sa-i ecranizeze povestea.

***
ambele povesti – care-s f lungi, 4 pagini de revista – merg adinc in viata sportivelor si te fac sa intelegi sacrificiile pe care le fac sportivele. sunt atit de intim scrise, iar reporterii au fost geniali, incit Jones vorbeste chiar despre virginitatea sa si despre faptul ca nu si-a gasit un iubit pentru ca nu a avut timp.

geniale povesti. povestea lui Lolo e integral pe net, aici, iar povestea lui Gabby aici

dar cumparati revista de la chioscuri mai sunt multe alte povesti minunate in ea:)

4
3122
OnteachingJournalism1eu, interviuri, marketing, freelancing…
munca mea
13 years ago

eu, interviuri, marketing, freelancing…

daca m-as uita “din afara” saptaminile astea la ce face cristina bazavan, mi-as imagina ca e intr-o campanie de imagine: prea multe interviuri pe o perioada scurta.

asa s-a nimerit; nu sunt in nicio campanie de imagine, n-am solicitat eu niciun interviu, n-am rugat pe nimeni sa scrie nimic despre mine. asa s-au legat lucrurile. si mai sunt citeva sa vina.

***

in numarul care se afla acum pe piata al revistei Biz vorbesc despre Freelancing.

trei intrebari si raspunsurile lor aici, restul in revista pe care o puteti citi online aici

Ce sfat ai da cuiva care cocheteaza cu ideea de a face freelancing dar care nu are curajul sa porneasca pe acest drum?

Sa se gindeasca la aceasta decizie cu mult inainte de a trece la fapte si sa-si construiasca un brand personal: sa poata fi identificat cu o competenta “e cel mai bun pentru cutare job”. Iar ca sa ajunga la aceasta recunoastere e nevoie de multa munca inainte de momentul T zero al “libertatii”. Ma incrunt de cite ori ma intreaba cineva care acum a terminat scoala “cum sa ma fac freelancer” pentru ca nu stiu sa raspund. Eu am ajuns la freelancing dupa 16 ani de munca, in radio si in presa scrisa, ani in care am avut proiecte (interviuri/ emisiuni/ campanii) care au purtat semnatura mea, dar am invatat si ceea ce inseamna industria media, am cunoscut oameni cu putere de decizie in publicitate, companii etc. Cind vrei o cariera ca freelancer trebuie sa stii foarte bine care-ti sunt aptitudinile si cit de mult rezisti la munca; sa nu te amagesti pentru ca te pacalesti pe tine si pentru orice nereusita e doar vina ta.

De ce anume ai nevoie ca sa faci freelancing?
De disciplina in primul rind. Oamenii se gindesc ca freelancing inseamna o vacanta perpetua, ca faci ce vrei oricind vrei, ca dispui de mult mai mult timp liber. De fapt, singura modificare este ca tu iti esti propriul administrator si trebuie sa faci totul cit mai eficient. Sefi ai mult mai multi; fiecare dintre cei care te-a subcontractat pentru un job e seful tau.
Asa ca muncesti mai mult decit atunci cind erai angajat, mai ales pentru ca rezultatul muncii te reprezinta pe tine, nu o companie. Si de asta depinde daca vei mai primi si alt contract.
Apoi, cum spuneam inainte, e nevoie de un brand personal puternic, sa-ti fie recunoscute competentele intr-un domeniu pentru ca degeaba aplici pentru diferite proiecte, daca oamenii nu stiu de tine sau nu-ti cunosc munca.

Care e pentru tine cel mai frumos cuvant din limba romana?
Simte! , imperativul verbului “a simti”.
E o replica intr-o piesa de teatru (Purificare, de Sarah Kane) care spune asa “Daca nu simti, n-are niciun rost.” E un exercitiu dificil sa te preocupe mai mult ce simti (fara sa-ti dezvolti ego-ul), decit ceea ce gindesti; esti tot timpul ca un acrobat pe sirma, intr-un echilibru precar, dar merita efortul.

***

pentru site-ul fishington post , cei de la fundatia Friends for Friends mi-au adresat 10 intrebari despre cum vad eu marketingul, cum combat imaginea pe care ei o au despre mine… intregul interviu il cititi aici, mai jos doua dintre raspunsuri

Ai facut o multime de lucruri. Ce-ti place tie mai mult: jurnalismul glossy, activismul digital, munca de radio, marketingul de presa, vorbitul la conferinte? Unde te regasesti cel mai bine?

Daca spun ca nimic din toate astea nu este acel CEVA? Cel mai mult imi place sa fac interviuri, sa scriu profile ale unor oameni in care eu am vazut altceva decit ceea ce stie lumea despre ei. Prefer scrisul pentru ca acolo am controlul, pot sta 3-4 ore pe un fragment de text pina cind ajung la o forma care sa te faca sa simti, nu doar sa intelegi ceea ce are subiectul meu de aratat.

Altfel, de exemplu, activitatea de speaker – pentru ca ma scoate din mediul meu – ma consuma teribil: slabesc 2 kg pentru 10 minute de speech. As putea zice ca o fac pentru a-mi mentine silueta :), dar de fapt perseverez ca sa-mi depasesc niste frici.

Activismul e cu dus si intors. Eu prefer sa spun ce gindesc, dar sa nu impun nimanui nimic. Sigur ca de la un moment dat, cind expunerea si credibilitatea sunt suficient de mari, chiar si asta poate fi o forma de activism. Dar daca exista si o parte de smerenie, se face diferenta.

Insa lucrurile pentru care ma mobilizez imediat sunt cele care poti salva vieti, poti schimba viata copiilor etc.

Care din personalitatile cu care ai luat contact / intervievat te-a impresionat cel mai tare si cu ce.

Pastrez in minte niste detalii care m-au emotionat. Vanessa Redgrave care mingiia un sal de casmir, cu o miscare foarte lenta si tandra, in timp ce spunea ca boala mamei ei a fost cumplita si-a transformat-o intr-un monstru; ochii inlacrimati ai lui Vlad Ivanov cind povestea despre profesorul de la Scoala Populara de Arta din Botosani, cel care i-a sadit gustul pentru actorie; unghiile foarte scurte ale Millei Jovovich, care tradau femeia practica, nicidecum diva pe care o promoveaza ca imagine publica; privirea fotografei Annie Leibovitz – mereu in lateral, niciodata catre cel cu care vorbea – semn de o mare, mare timiditate. Am o lista foarte lunga de asemenea amintiri. Acum ma gindesc ca as putea scrie un articol cu toate aceste detalii.

***

multumesc frumos ca imi cititi munca, altfel nu as fi fost interesanta pentru a acorda interviuri.:)

1
2239
journalismorgoliul jurnalistului
jurnalism
13 years ago

orgoliul jurnalistului

am in Ipod multe ore cu interviuri la care am lucrat. ieri un prieten incerca sa gaseasca un cintecel in el si s-a enervat:

– de ce naiba tii toate interviurile astea in Ipod? iti place asa de mult sa le asculti?

– de lene. uit sa le sterg dupa ce termin treaba cu ele.

***

a fost uimit sa afle ca in timp ce scriu la cite un reportaj sau profil, ascult inregistrarile ore in sir.

– e o chestiune de orgoliu? iti place sa te auzi?

– e o chestiune de orgoliu, dar nu asa cum te-ai astepta, ci in sens invers. la inceput ascult inregistrarea si remarc ce am ratat sa intreb, unde “m-a facut” subiectul mutind discutia… si orgoliul meu profesional incepe sa urle. dar dupa 2-3 -4 auditii nu ma mai gindesc la asta, incep sa merg printre cuvinte- sa vad dincolo de ele, sa-mi aduc aminte gesturile subiectului in timp ce raspundea, sa caut semnificatii pentru pauze sau sa simt zimbetele. abia dupa ce stiu toate astea incep sa transcriu interviul.

***

unul dintre cele mai importante lucruri cu care ne luptam ca jurnalisti (si ca oameni ) e orgoliul nostru. uitati-va cu atentie la textele pe care le cititi, la emisiunile de la tv sau ascultati dintr-o noua perspectiva radioul: citi dintre jurnalisti rezista sa nu-si scoata orgoliul in fata, sa nu dea replica doar de dragul de a parea mai destepti decit subiectul sau sa nu povesteasca intr-un interviu mai mult despre ei decit despre subiect?!

orgolii.

si eu mai am de muncit  la asta:)

P. S. azi am facut curat in Ipod.

2
1636
picsay-1341820936Prima fraza – un sfat pt bloggeri
jurnalism
13 years ago

Prima fraza – un sfat pt bloggeri

Prima fraza/propozitie e unul dintre cele mai importante lucruri intr-un text. Iata citeva exemple din carti alese la intimplare

“Am fost asa de bucuros ca nu am murit in ziua aceea, incit am facut din ea noua mea zi de nastere.” Alan Alda, Sensul vietii intr-un pahar cu apa (humanitas)

“M-am nascut si am crescut intr-un apartament micut, cu tavanul scund, aflat la parter”. Amos Oz, Poveste despre dragoste si intuneric (humanitas)

“Astfel isi incepu intr-o seara, pe chei, batrinul povestitor Cecco povestirea:” Hermann Hesse, Pe urmele visului  (rao)

“Dupa ce zgomotul repetitiei generale se stinse cu totul, cei din trupa Laurel Players ramasera fara altceva de facut decit sa stea acolo, tacuti si neajutorati, clipind catre reflectoarele aulei goale.” Richard yates, The revolutionary Road (Vellant)

“Draga Dumnezeu,

Pe mine ma cheama Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, ciinelui si casei (cred ca s-au prajit chiar si pestisorii rosii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ti-o trimit, fiiindca pina acum n-am avut timp din pricina scolii.” Eric Emmanuel Schmitt, Oscar si tanti Roz (Humanitas).

“Iata ce s-a intimplat. Intr-o noapte calma si intunecata din iunie 1941, sergentul pilot Thomas prosser iesise la braconaj deasupra nordului Frantei.” Julian Barnes, Privind in soare (Nemira)

***

nu-i asa ca doriti sa stiti care e povestea de mai departe, in fiecare dintre aceste cazuri?

prima propozitie / fraza a unui text te baga-n poveste, te face curios, iti da ritmul a ceea ce urmeaza si te face sa te decizi “citesc sau nu mai departe?”

***

de ce consumati paragrafe intregi la inceputurile textelor voastre povestind cit de mult v-ati chinuit sa scrieti ceea ce va urma, cit de mult va doreati sa scrieti ceea ce vom citi, cite pahare de apa ati baut cit ati scris ceea ce citim ?

sigur, scriitorii petrec zile in sir gindindu-se care va fi prima fraza a romanului lor, dar noi cu un pic de atentie putem salva mult din timpul celor care ne citesc. cu un simplu delete al paragrafelor introductive, alea in care noi nu ne hotarisem inca despre ce sa scriem asa ca descriam aiureli.

timpul celui care ne citeste e cel mai valoros lucru pe care noi il exploatam. dupa aceea intervin emotiile /curiozitatea. folositi cum trebuie prima fraza/propozitie.

9
5349
scrisLlosa si disciplina scrisului
munca mea
13 years ago

Llosa si disciplina scrisului

ieri ii spuneam lui Cornel Ilie ca scriu foarte greu, ca am nevoie de saptamini bune pina duc la capat un text lung, un profil sau un interviu.

el spunea ca ma alint si vreau un compliment, eu i-am replicat ca n-am talent, incerc sa compensez prin tehnica.

astazi am dat peste aceasta marturisire a lui Llosa

“Eu datorez Europei, Frantei si, mai ales, lui Flaubert faptul ca am invatat ca cei care nu avem un talent natural suntem obligati sa ni-l construim cu perseverenta, incapatinare si rabdare. (…) lucrez cu orar: dimineata si dupa amiezile, sapte zile pe saptamina.

(…) totul e determinat de pagina pe care o scriu, uneori cu o imensa dificultate si, in zilele minunate, cu oarece usurinta”

***

Daca si Llosa care are zeci de carti de succes se chinuie disciplinat ca sa scrie, e un semn ca si nici noi, muritorii de rind – care scriem mici nimicuri de maxim 20.000 de semne – nu trebuie sa ne mai temem ca, in lipsa talentului, ne incapatinam disciplinat sa ducem la bun sfirsit ceea ce ne-am propus.

* Citatul lui Llosa e din cartea Mario Vargas Llosa in dialog cu Gabriel Liiceanu, Chipuri ale raului in lumea de astazi.

3
2264
jurnalisminfidelitati. am zis gata. asta a fost.
jurnalism
13 years ago

infidelitati. am zis gata. asta a fost.

in dimineata aceasta , pentru a nu stiu cita oara, am trait momentul acela cind munca mea de mai bine de 2 saptamini s-a incheiat.

nu stiu daca stiti senzatia.

stai ore in sir printre cuvintele unui personaj, le asculti la nesfirsit incercind sa faci distanta intre cuvinte ca sa poti sa-ti bagi capul sau sufletul. sa stii ce e dincolo.

scrii si rescrii incercind ca prin vorbele care dau informatia de baza sa spui lucruri pe care oamenii sa le simta si abia apoi sa le inteleaga. cuvinte simple in ton minimalist.

te culci si te trezesti cu aceleasi ginduri: cum rezolv problema aia? – care problema e cel mai adesea despre unde gasesti loc pentru o informatie in plus, unde pui o secventa cinematografica ca sa cresti tensiunea sau… ce mai tai, pentru ca intotdeauna trebuie sa renunti.

astazi de dimineata a fost momentul la care am zis gata. asta a fost.

textul a plecat la editor care-l va citi cu mintea clara si rece si care va face observatii uneori dureroase (renunta la asta, nu se intelege aici, despre ce e asta? etc etc) si, peste citeva zile dupa ce vor fi facute ajustarile, va fi public.

il veti citi sau nu. il veti parcurge in viteza sau va veti opri la detalii.
in oricare situatie, eu nu voi mai avea nimic de spus.

eu sunt pe cale sa ma despart de un personaj cu care am trait in ultimele doua saptamini ca sa ma uit in jur sa-mi caut altul.

e ceva infidelitate in meseria asta:)

1
1685
stepacind nu mai exista cale de mijloc
diverse
13 years ago

cind nu mai exista cale de mijloc

pentru adrian nastase nu mai exista cale de mijloc.

imaginati-va ce va fi peste 2 ani (8 luni etc) cind va iesi din puscarie.
un fost demnitar care a fost inchis si care a ratat o tentativa de sinucidere. nu va exista intilnire cu presa la care sa nu fie intrebat despre momentul tentativei de sinucidere. va fi o urma mai prezenta in viata sa decit cicatricile pe care le va putea ascunde dupa gulerul camasilor.

a incercat sa se sinucida din orgoliu si din dorinta de a pastra controlul propriei imagini ( o forma de demnitate in reperele domniei sale), dar cind va iesi din penitenciar toate astea se vor fi dus.

in urmatorul an, fie va fi martirizat si va (re)ajunge unul din marii conducatori ai tarii (are inteligenta si orice altceva necesare pentru asta), fie va fi nimeni. iar atunci, cind va fi zero, nimeni, fiind constient ca are toate datele sa fie mult mai sus, orgoliul il va chinui si mai tare.

e ca intr-un roman rusesc. (ca tot vine dintr-o educatie comunista.)

intimplarea de zilele astea, dincolo de semnificatiile politice si juridice, are un tragism teribil.

6
3322
jurnalisminterviuri
diversejurnalism
13 years ago

interviuri

daca as avea de ales, daca mi s-ar da optiunea asta, toata viata mea as face interviuri.

***

ieri am petrecut 4 ore intr-un minunat interviu care se va transforma intr-un articol. azi am petrecut 3 ore cu patru oameni diferiti care se vor transforma in alte 4 mini povesti. primul interviu va fi public, cele din urma sunt in numele unei companii si ii vor ramine pentru utilizare privata.

dar in ambele situatii, cind conversatia mergea catre directii foarte private, ma gindeam la privilegiul interviului: intrebi lucruri pe care in mod uzual nu le vorbesti nici cu cel mai bun prieten/ sotul/sotia, nu pentru ca n-ai fi curios, ci pentru ca e o obisnuita si nu le mai vezi.

daca se intimpla magia, daca omul din fata ta are incredere in tine  sau, pur si simplu, vrea sa povesteasca- din multe motive: vrea sa se arate lumii, e bine dispus etc – , se formeaza un flux de informatie si energie teribil. si oricit de mult ti-ar fi solicitat atentia , oricit de lunga ar fi fost intilnirea pleci cu maxima energie.

am mai scris (de fapt, am si demonstrat, destul de stiintific🙂 ) ca interviul e ca sexul. poate ca daca profesorii de la jurnalism ar putea preda tehnicile de interviu din aceasta perspectiva, am avea jurnalisti mai entuziasti, mai veseli si mai satisfacuti de munca lor.

e un mare privilegiu sa te poti uita in vietile oamenilor.

7
2850
ca-n filme stillAm incheiat colaborarea cu Digi24
munca mea
13 years ago

Am incheiat colaborarea cu Digi24

de astazi nu mai colaborez cu Digi24 pentru emisiunea Ca-n filme.

cind mi-au propus acest proiect, prima si singura conditie pe care am pus-o a fost legata de libertatea mea de exprimare; de activitatea mea ca jurnalist si blogger. managementul statiei a agreat ca eu sa am libertatea de a merge ca invitat (in ipostaza mea de jurnalist si blogger) la alte televiziuni, precum si sa am proiecte online care nu implica statia, dar se pot referi (din punct de vedere jurnalistic) la alte televiziuni.

ieri am fost invitata la Antena 3 sa vorbim despre cum sunt tratati – medical, dar mai ales social – actorii in Romania (plecind de la cazurile Serban Ionescu si Iurie Darie), dar si despre prezenta Romaniei la Festivalul de la Cannes.

din februarie de cind colaboram – ca prezentator – cu Digi24, am mai fost la A3 de 2 ori, fara sa fie o problema. de data aceasta, in contextul disputei dintre cele doua institutii media, managementul Digi24 a fost deranjat de prezenta mea in emisiunea Ioanei Raduca si m-a anuntat, prin colegii mei de emisiune, ca incetam colaborarea.

***

cred, mai ales in contextul disputei dintre cele doua companii, ca prezenta mea intr-o emisiune de la A3 este un mare semn de eleganta jurnalistica, britanica daca vreti; pentru ca Antena 3 m-a invitat in calitatea mea de jurnalist de cinema, pentru expertiza mea in subiectele care urmau a fi abordate.

eu stiu ca mi-am respectat contractul si ca am fost onesta fata de statia tv cu care am colaborat, aducind continut premium, promovind-o de fiecare data (la conferintele la care am participat ca speaker, la vizionarile de filme romanesti pe care le-am organizat etc), dar mai stiu si ca atunci cind sunt foarte multi bani in joc si presiunea scaunului pe care-l ocupi te apasa tare, orgoliile sunt mari.

le multumesc colegilor mei de echipa Lucian Stan, Catalina Bucur si Tedy Necula pentru toate lucrurile invatate de la ei, cum le multumesc tuturor membrilor echipei cu care am filmat.

pentru mine Digi24 a fost o experienta foarte frumoasa, dar – cum spuneam si managementului la angajare – libertatea mea de exprimare ca jurnalist e cea mai importanta.

***

acest post este inchis reactiilor si nici nu voi mai face alte comentarii pe tema. va multumesc pentru intelegere.

1439
costin combace ma enerveaza f tare din munca la tv
jurnalism
13 years ago

ce ma enerveaza f tare din munca la tv

din martie, printr-un context pe care nici nu-l banuiam, am ajuns sa prezint o emisiune la tv: Ca-n filme, la Digi 24.

lucrez de mai bine de 15 ani in presa, am facut radio, presa scrisa, am fost invitata la televiziuni, dar munca intr-un tv e foarte foarte diferita de orice alt job legat de jurnalism.

dincolo de luptele cu propriile-mi neputinte care tin de disconfortul generat de expunerea (mult prea) publica (pentru mine), e un lucru care ma enerveaza foarte foarte tare la tv.

*

toata atentia e centrata pe omul care apare pe sticla, restul echipei – care de multe ori munceste mult mai mult decit omul care-ti zimbeste pe ecran – e de cele mai multe ori anonima.

sa zicem ca reporterii “se mai scot” putin; intra in contact cu diverse personalitati si macar oamenii din industria pe care “o acopera” jurnalistic ii apreciaza si le recunosc meritele. ba chiar le apare si numele pe unele materiale, deci sunt cumva recunoscuti pentru munca lor. desi e o recunoastere prea mica pt cit muncesc.

dar dincolo de ei (si de operatorii care merg pe teren si-si vad si ei numele pe materiale) e o armata de oameni despre care nu aflati niciodata. de la doamnele din cabina de machiaj (care iti pot schimba dispozitia cu un cuvint, iar prestatia ta de prezentator sa fie mult mai buna), pina la oamenii care sunt pe platourile de filmare – sunetisti, operatori – sau pina la cei care sunt in cabinele de montaj sau in regia de emisie.

fara ei nu se poate. pur si simplu, prezentatorul nu poate zimbi catre public, darmite sa mai si spuna lucruri inteligente catre spectatori.

de fiecare data cind mai descopar cit un super om in echipa tehnica ma apuca spumele pt ca nu exista platforma prin care si ei sa fie promovati.

***

astazi de exemplu, in timp ce filmam pentru editia urmatoare Ca-n filme, am descoperit ca unul dintre domnii care se afla in spatele camerelor de filmat e un foarte talentat fotograf , ca are blog si ca blogul lui e pe locul 32 in Zelist. adica si-a construit o comunitate, are relevanta pentru mediul online, e talentat.

dar voi o sa va uitati la emisiunea Ca-n filme si habar nu o sa aveti ca si el a muncit pentru ea. ca a cautat cele mai bune incadrari, ca a venit cu solutii creative despre cum sa fiu filmata.

o sa va uitati la ce povestesc eu (textele au trecut pe la un copywriter care mi le-a mai “dantelat” pentru ca am tendinta de a le face foarte serioase). o sa va uitati la documentarele si interviurile din emisiune. si-atit.

iar asta e nedrept.

asa ca incerc sa repar aici aceasta nedreptate:

– operatorul simpatic cu blog se numeste Costin Comba, iar fotografiile lui le vedeti aici.

– de data asta mi-a pus “floricele” in texte Toni Dohotariu, the big boss al departamentului de productie

– interviurile si reportajele din emisiune sunt realizate de Catalina Bucur

– montajul si conceptul emisiunii ii apartin lui Lucian Stan

later edit (chiar si eu l- am uitat pe fetele de la machiaj, uff)

m-a machiat ruxandra gheorghita, mi-a aranjat frumos parul: georgiana moisa

multumesc:)

foto Costin Comba

3
2300
Tony Lopezprepare for death
diversejurnalism
13 years ago

prepare for death

poate ca vi se pare ca textul de mai jos nu e potrivit pentru inceputul unei saptamini, dar cred ca viata noastra ar fi mai frumoasa daca am constientiza si am fi pregatiti sa murim oricind. nu-s pesimista. deloc.

***

I think that in our youth-obsessed culture of denial, we don’t deal very with, or prepare for death. All of us should have conversations with loved ones about our intentions, and that means filling out advance healthcare directives that can help doctors and loved ones know what life-extending measures to perform in an emergency or when someone is critically ill. One focus of the series was the question of whether, with ballooning healthcare costs and huge budget deficits, we need to examine whether we are extending life in some cases or merely prolonging the process of dying. We all want to think medicine can keep us alive for ever, and it almost can. But at what cost?

***

Steve Lopez, finalist la Pulitzer 2012, dar deja cistigator de Pulitzer cu seria de articole care au stat si la baza filmului The Soloist (despre violoncelistul homeless). Anul acesta a fost nominalizat pentru o serie de articole despre moarte, cu punct culminant un text despre moartea tatalul sau.
il puteti citi aici

in fotografie, tatal lui Steve, Tony Lopez

3
2274
books-gottschalldovezi ca jurnalismul, teatrul, filmul nu vor muri
carti simpa
13 years ago

dovezi ca jurnalismul, teatrul, filmul nu vor muri

Human minds yield helplessly to the suction of story. No matter how hard we concentrate, no matter how deep we dig in our heels, we just can’t resist the gravity of alternate worlds.

o spune un domn – Jonathan Gottschall – care a scris o carte pe nume The Storytelling Animal: How Stories Make Us Human. vorbele lui, foarte adevarate, sunt cea mai buna demonstratie ca atit de mult timp cit vom spune o poveste prin jurnalism/teatru/film publicul va fi impresionat si ne va urmari.

aici intervine insa smekeria: conteaza insa felul in care vom reusi sa spunem povestea – in pas cu timpurile, intr-o forma adaptata mintii celui care o primeste, dar – mai ales – cu emotie.

iata un exemplu minunat ca poti citi cu rasuflarea taiata un text lung, foarte lung, daca are un subiect puternic si e scris in asa fel incit transmite emotie.

The Boy Who Heard Too Much
Written by David Kushner, ROLLING STONE

He was a 14-year-old blind kid, angry and alone. Then he discovered that he possessed a strange and fearsome superpower – one that put him in the cross hairs of the FBI

It began, as it always did, with a phone call to 911. “Now listen here,” the caller demanded, his voice frantic. “I’ve got two people here held hostage, all right? Now, you know what happens to people that are held hostage? It’s not like on the movies or nothing, you understand that?”
“OK,” the 911 operator said.

“One of them here’s name is Danielle, and her father,” the caller continued. “And the reason why I’m doing this is because her father raped my sister.”

The caller, who identified himself as John Defanno, said that he had the 18-year-old Danielle and her dad tied up in their home in Security, a suburb of Colorado Springs. He’d beaten the father with his gun. “He’s bleeding profusely,” Defanno warned. “I am armed, I do have a pistol. If any cops come in this house with any guns, I will fucking shoot them. I better get some help here, because I’m going fucking psycho right now.”

The 911 operator tried to keep him on the line, but Defanno cut the call short. “I’m not talking anymore,” he snapped. “You have the address. If I don’t have help here now, in the next five minutes, I swear to fucking God, I will shoot these people.” Then the line went dead.

Officers raced to the house, ready for an armed standoff with a homicidal suspect. But when they arrived, they found no gunman, no hostages, no blood. Danielle and her father were safe and sound at home — alone. They had never heard of John Defanno, for good reason: He didn’t exist.

“John Defanno” was actually a 15-year-old boy named Matthew Weigman — a fat, lonely blind kid who lived with his mom in a working-class neighborhood of East Boston. In person, Weigman was a shy and awkward teenager with a shaved head who spent his days holed up in his room, often talking for up to 20 hours a day on free telephone chat lines.

***

restul textului e aici. cititi-l pina la capat si uitati-va la cit de curat e prezentat eroul. informatie pura, fara pareri personale, fara judecati.

e un text din 2009.

0
1632
jurnalismpentru webeditori, jurnalisti, bloggeri
jurnalism
13 years ago

pentru webeditori, jurnalisti, bloggeri

astazi facem stiri uitindu-ne pe facebook la ce comenteaza unii si altii, sau preluindu-le fotografiile si statusurile.

transformam un tweet intr-o stire, fara sa ne mai punem problema sa-l verificam… “citam sursa”, zicem.

***

dar e etic? (stiu e o notiune bizara, etica). pina unde e corect si etic sa te folosesti de twitter, facebook ca sa-ti faci tu o stire? mai ales cind esti jurnalist.

***

unii dintre cei mai mari jurnalisti americani au raspuns la aceasta intrebare intr-o dezbatere pentru Poynter.org

cititi articolul de la link, daca sunteti jurnalisti si vreti sa va faceti meseria cu onestitate.

***

si inainte de a folosi ceva de pe twitter sau facebook, incercati sa raspundeti la urmatoarele intrebari

What was the author’s intent? If shared in a closed group or personal profile, was it intended to be kept private?

How did the source respond when you asked about including the information in a story?

Is the author a public figure? How public? There is a difference between a school principal and a professional athlete.

What harm could come to the individual if the information is made public? Is that harm justified by the public benefit of the information?

What alternatives do you have for getting similar information?

1
1897
OnteachingJournalism1O poveste ca o fabula despre presa din Romania
diverse
13 years ago

O poveste ca o fabula despre presa din Romania

O poveste ca o fabula despre presa din Romania… sau de ce nu e bine sa fii cel mai bun in meseria ta, cind ai legatura cu presa din Romania

***

Stiu un tinar care e unul dintre cei mai talentati art directori din Romania. A plecat “de jos” in meseria asta, paginind revistute. Cu vremea, talentul lui si perseverenta l-au facut sa redeseneze unul dintre cele mai mari ziare din Romania.

compania pentru care lucreaza l-a ales pe el sa refaca designul ziarului pentru ca partenerii straini au spus ca e la fel de bun ca seful diviziei lor din strainatate. tinarul a fost fericit – era confirmarea muncii lui – si nu s-a gindit ca banii pe care compania i-ar fi dat externalizind aceasta sarcina ar fi fost mai mult decit salariul lui pe un an.

peste ceva vreme tinarul a redesenat revistele companiei, apoi site-urile companiei. toate cu mare succes la public dupa noile “hainute”. sefii lui au hotarit sa-l recompezeze cu o marire de leafa, justificata in inaintarea in “grad” si l-au facut seful diviziei ART. (marirea de leafa nu ar fi acoperit nici in 5 ani costul redesenarii ziarului cu parteneri externi, fara sa mai punem la socoteala revistele, site-urile etc)

tinarul s-a bucurat pentru aprecierea pe care a obtinut-o. intre timp cistigase si citeva premii internationale de design de ambalaj, inscriindu-se cu lucrarile sale pe diferite site-uri. ba chiar o companie de bere si-a facut o cutie dupa un desen de-al lui, inscris intr-o competitie.

numai ca vremea a trecut si la mai putin de 2 ani distanta de la recunoasterea muncii tinarului, conducerea companiei s-a schimbat.

cind noul sef s-a uitat in schema de personal si-a zis: ‘de ce il platim pe tinarul asta sa fie sef? ce astialaltii micii nu se pot descurca si fara el? stiu si ei sa pagineze revistele si ziarele lor”. si l-a anuntat ca-l concediaza. dar l-a avertizat sa nu care cumva sa nu-i termine de redesenat o ultima publicatie inainte de plecare.

il stiu pe tinarul acesta pentru ca am vrut sa-l iau la Tabu, dar la vremea respectiva el era atit de incintat ca redeseneaza unul dintre cele mai mari ziare din romania si ca specialistii straini ai companiei lui i-au dat un asemenea credit, incit n-am avut nicio sansa. eu am luat alt art director pentru ca revista trebuia sa mearga mai departe, el si-a vazut de munca preseverind, zi si noapte, ca sa termine noul look al publicatiei.

scriu despre ce i se intimpla acum ca sa va arat de ce se duce de ripa presa glossy din romania. managerii se gindesc : da’ ce astia micii nu stiu sa faca ce face el? si ii platim si mai putin.

fara sa se gindeasca ca “astia micii” n-au viziune, n-au substanta, n-au inca nici cultura educationala sau experienta vietii de a face ceva care sa fie deasupra mediei. nu mai pun la socoteala ca nu se mai gindesc sa recunoasca efortul si loialitatea unui om care a muncit ani buni pentru ei economisindu-le bugetele (zilele trecute un alt manager spunea ca angajatii lui ar trebui sa fie onorati ca lucreaza la ziar, dar “uita” ca nu le-a platit lefurile de ceva vreme).

***

altfel, daca cineva isi doreste in echipa lui sa aiba un art director foarte foarte talentat, anuntati-ma. stiu eu un tinar.

***

P.S. cind aud intimplari ca aceasta ma felicit inca o data ca am avut inspiratia sa ies din industria revistelor glossy. stiu, e o chestiune de orgoliu:)

Talese_Jones_2un interviu cu Gay Talese
jurnalism
13 years ago

un interviu cu Gay Talese

unul dintre cei mai mari jurnalisti pe care i-a dat america, Gay Talese, a acordat un interviu despre culisele muncii sale intr-un proiect dedicat jurnalistilor cunoscuti sub eticheta “writers at large” de la Harvard, realizat de fundatia Nieman.
Interviul a fost realizat de o alta legenda a jurnalismului american, Chris Jones.

iata citeva citate memorabile

One of the problems of journalism today is how we are narrowing our focus and becoming indoors in terms of internalizing our reporting. The detail is what I think we’re missing.

You have to be there. You have to see the people. Even if you don’t think you’re getting that much, you’re getting a lot more than you realize.

People I like to write about are people who have had a history of ups and downs.

If you get to know your characters well and introduce them with your writing well enough that the reader will identify with them, or at least have a sense of them through your skill as a writer and a reporter, you’ve achieved much of what a fiction writer does.

***
intreaga conversatie aici

0
1589
ff_ux_fUX – un grup de anonimi care schimba lumea
diverse
13 years ago

UX – un grup de anonimi care schimba lumea

e in wired un articol despre un grup de francezi care pare ireal. se numeste UX – Urban eXperiment – si e format din oameni care intra – via tunele si canale – in marile monumente istorice ale Parisului ca … sa le repare.

sunt peste 100 de oameni, doar citiva sunt publici, impartiti pe grupe de expertiza si pe domenii de activitate.

in urma cu citiva ani au reparat un ceas din Pantheon fara ca nimeni din muzeu sa se prinda ca ei vin noapte de noapte acolo; cind au terminat, au sunat la directorul muzeului si l-au anuntat ca acum ceasul merge.

directorul i-a dat in judecata, dar judecatorul a spus ca nu exista nicio lege care sa impiedice repararea unui ceas.

directorul a chemat un specialist care sa “strice” ceasul cum era inainte, care a refuzat desigur job-ul.

***
e minunat articolul si ca subiect si cum e scris. si-mi place ca dincolo de senzationalul informatiei (ti se pare ca esti intr-un film, ca nu e real), articolul are o morala minunata: daca ai fi autorul unui lucru care cu adevarat ar face lumea mai buna, ai avea taria sa ramii anonim?

secventa finala e asa:

While this story was closing, a colleague needed to reach Kunstmann about a fact-checking question. Kunstmann had told her to call “any time,” so even though it was 1 am in Paris, she rang. When he picked up the phone, he was panting—from moving a couch, he said. She asked her question: When the clock had stopped chiming after the repair, what time remained frozen on its face? As it happened, Kunstmann was in the Pantheon at that very moment. “Hold on,” he said. “I’ll look.”

cititi textul integral aici. e o minunatie.

1
1912
jurnalismce texte ajung virale?
munca mea
13 years ago

ce texte ajung virale?

Zelist.ro a facut o analiza a “viralelor” anul 2011 si la capitolul texte, in top 3 cele mai sharuite articole din romania, pe locul 2 se afla un text de aici. Majestate, imi cer scuze pentru domnul presedinte.

textul a avut 580 de FB Share, 409 FB Comments, 1318 FB Likes, 87 RT …

sunt mindra ca un text de-al meu a fost in top 3 al articolelor din Romania anul trecut, dintre milioanele de texte scrise.

***
analiza Ze list ar trebui insa consultata de publisherii ziarelor on line pentru a intelege ca nu “click aici” e solutia pentru a face trafic.

problogger.com a clasificat criteriile dupa care un articol ajunge viral

Redistribuirea unui articol reprezinta angajamentul si empatia cititorului fata de continut. Conform infograficului, cititorii/utilizatorii redistribuie un anumit continut care respecta urmatoarele conditii:

1. Este absolut ilar
2. Este incredibil
3. Are o puternica incarcatura emotionala
4. Se incadreaza in viziunea cititorului/utilizatorului despre viata
5. Iti ofera posibilitatea de a reflecta la anumite chestiuni din viata ta
6. Nu apare in media “mainstream” (de masa)
7. Va face pe cineva sa zambeasca
8. Este dramatic
9. Este jenant
10. Este provocator

mai multe detalii in articolul de la insignifiat la viral

1
2529
Happymindrie . bucurie
munca mea
13 years ago

mindrie . bucurie

acesta este un articol scris cu orgoliu, recunosc si fac mea culpa in avans.
dar sper sa aiba si ceva util in el pentru voi:)

ieri la smsbucuresti, conferinta organizata de revista Biz, Catalin Tenita a prezentant o analiza a contentului promovat de presa & bloggeri, dar si despre cum sunt preluati bloggerii in presa, cercetare din perioada 22 decembrie – 22 februarie, realizata de Ze list.

in cercetarea acesta, numele meu (si al blogului meu) apare de citeva ori in contexte care mi-au facut ziua frumoasa.

de exemplu, e un “clasament” al blogurilor jurnalistilor / vedete ( stiti, Cabral in cazul asta nu e vedeta, el poate sa stea oricind linga un jurnalist pentru ca are program editorial bine gindit pentru blogul lui. si-l banuiesc si pe tudor chirila de acelasi lucru ) dupa preluarile lor in presa.

stiti ce ma bucura la clasamentul asta? nu neaparat faptul ca sunt pe locul 3 (desi, da, am zimbit mindra), ci faptul ca sunt intre oameni care au in spate televiziuni si ziare.

iar eu ma am pe mine. atit.

e dovada cea mai buna ca daca generezi continut bun, original, poti sa fii preluat de presa. ca daca-ti faci treaba bine, cu perseverenta, chiar si cind nu ai un trust in spate, poti sa fii “auzit”.

dar la fel de bine, e dovada ca si tolo, si cabral, si petreanu, precum si toti ceilalti mentionanti in cercetare, sunt in mintea cititorilor pentru ca-si fac treaba bine. inclusiv pe blogurile lor (pe care le trateaza ca pe niste produse de publishing)

azi sunt happy.
daca puteti invata ceva din bucuria mea (si nu luati in calcul doar mindria si orgoliul meu de a remarca acest clasament) am sa fiu si mai fericita.

7
6798
all-the-president-s-menall the internet’s men
filme simpa
13 years ago

all the internet’s men

vineri seara am revazut , din intimplare, pe TCM All The President’s Men, filmul care descrie una dintre cele mai importante anchete din istoria jurnalismului.

e o secventa in film (apare si in trailer) in care cei doi jurnalisti, Carl Bernstein si Bob Woodward, investingind scandalul Watergate, merg la biblioteca Congresului sa caute o dovada ca se imprumutase din partea unui reprezentant de la Casa Alba o carte. la biroul oficial nu le da nimeni datele, asa ca intra intr-unul din birourile angajatilor si il conving sa le dea toate fisele de lectura de la Casa Alba. si se trezesc cu niste teancuri imense de hirtiute mai mici decit bacnotele pe care le iau la mina, una cite una, sa vada daca exista o insemnare utila lor.

n-o gasesc, dar literalmente ling hirtiuta cu hirtiuta mii de fise de lectura.

astazi nu se mai intimpla asa ceva in jurnalism decit extrem, extrem de rar.

un reporter tinar e mai degraba tentat sa dea o spaga domnului care are in grija baza de date ca sa-i scoata datele rapid si organizat, decit sa stea sa caute singur.

tot asa cum astazi, la noi – ca sa pastrez comparatia cu filmul -, nu-ti da nimeni doar indicii despre un dosar mare: ti-l pune pur si simplu in fata, iar tu transcrii constiincios laudindu-te cu o mega investigatie. cind de fapt, tu esti doar o mica unealta in platirea unor polite politice sau economice.

***
astazi stirile se fac din scaun, cu sau fara google… ma uitam de dimineata pe site-urile televiziunilor de stiri, tinerii care scriu acolo se misca cel mai bine cind traduc. n-am gasit nicio stire proprie, facuta cu sursa – telefon, mail, vizita etc – de cineva care e angajat la site; toate sunt numai preluari cu o forma mai rafinata de copypaste de pe site-uri partenere sau producatoare de stiri internationale. (din perspectiva asta, un sistem de reglare a copyright-ului ar trebui sa existe, nu neaparat in forma ACTA)

astazi facem stiri din fund, de pe scaun. tot mai putini merg la biblioteca/ pe teren sa cerceteze arhive pas cu pas pentru adevarate investigatii jurnalistice…

e o diferenta mare intre all the president ‘s men si “all the internet’s men”. vine din viteza cu care vrem informatia, din schimbarea obiceiurilor jurnalistilor si din lene.

dar, de dragul jurnalismului in care cred, eu vreau inapoi in biblioteca.

0
1480
jurnalismJurnalistul European al anului
jurnalism
13 years ago

Jurnalistul European al anului

am facut parte alaturi de Ioana Avadani, Luca Niculescu si Cristi China Birta din juriul care a desemnat Reporterul european al anului 2011 si , la inceput, mi-a fost frica.

mie nu-mi place sa fac parte din jurii pentru ca, daca nu ai criterii de evaluare foarte exacte, sigur pleaca o parte din competitori nemultumiti acasa. asa ca accept sa fiu in juriu doar daca stiu ca e o grila de jurizare foarte exacta.

la aceasta jurizare s-a intimplat ceva foarte frumos, am citit fiecare jurat acasa lucrarile inscrise si cind ne-am adunat aveam aceiasi preferati. pe lista scurta erau aceleasi nume; de unde se vede treaba ca un text de calitate, o poveste buna, iese la suprafata; se separa de restul ca uleiul de apa.

cistigatorii au fost anuntati astazi si premiati cu cite un Ipad de Comisia Europeana la Bucuresti.

a fost o ceremonie emotionanta.

mi-au placut mult cei ale caror texte erau si preferatele mele, de departe: Vlad Odobescu, textul inscris se numes Potcoave pentru estul salbatic (EVZ) si Ionela Gavriliu cu Povestea olandezului căruia îi râd ochii de la ceapa românească (JN).

In discursul lui de multumire, Vlad a vorbit despre cum subiectii articolului lui – tarani dintr-o comunica ilfoveana – ii trageau la raspundere pe voluntarii olandezi care venisera an de an sa le potcoveasca caii: de ce nu sunt ei primii la rind. Vlad a spus, emotionat: AR TREBUI SA PRETUIM MAI MULT CUVINTUL MULTUMESC CIND CINEVA FACE CEVA PENTRU NOI.

Ionela si-a luat premiul spunind ca a participat la doua concursuri in viata ei; unul cind voia sa fie cel mai bun jurnalist si nu l-a cistigat si, acum, cind a vrut sa-si mai demonstreze ca e jurnalist; din octombrie nu mai face parte din redactia JN.

***

Au mai cistigat Florin Lazar din Piatra Neamt, Marius Matache (la categoria bloggeri) si Liliana Simionescu _ RFI (cel mai tinar jurnalist european).

mi-a facut placere sa fac parte din juriul asta si sa descoper povesti frumoase, scrise de oameni care nu si-au pierdut entuziasmul pentru meseria lor. si m-am bucurat pentru bucuria lor; pentru Ipad-urile frumoase pe care le-au primit.

Concursul Reporter European al anului este realizat de Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti. Puteti sa incepeti sa va pregatiti pentru editia 2012.

pentru prima data, in 2011, Reprezentanta Comisiei Europena la Bucuresti a avut o sectiune speciala dedicata bloggerilor. e un semnal important pe care Comisia Europeana il transmite comunitatii online pentru ca recunoaste astfel calitatea de jurnalist a bloggerilor. sa o cinstim prin textele noastre, zic.

4
2788

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!