Tag : personal

Imitation is the sincerest form of flattery

mi-am pus pe perete acest citat “Imitation is the sincerest form of flattery” ca sa nu ma mai incrunt cind descopar ca incep sa existe oameni care se simt in locul meu – cu pasiunile, vorbele mele-, dar in viata lor – pe facebook-ul, blogurile lor. stiu, imi cultiv ego-ul.

809
OnteachingJournalism1prima mea zi de blogging si o fapta buna

prima mea zi de blogging si o fapta buna

zilele astea am vorbit cu Chinezu despre o idee de campanie pe care o are pentru Blogal Initiative si mi-am dat seama ca eu nu imi mai amintesc care a fost prima mea zi de blogging.

m-am tot gindit – stiu de ce si cum am inceput blogul – dar efectiv prima zi, prima postare, prima propozitie nu o mai stiu.

***
am inceput sa scriu pe platforma yahoo360 acum niste multi ani cind prietenii mei Bogdan si Elena au plecat in Canada. Elena nu se adaptase in primele luni, ii lipseau zilele in care mergeam la teatru sau la film in gasca si Bogdan ne-a rugat sa scriem – fie si pe mail – despre ce mai vedem, ce mai citim ca sa simta si ea putin gustul de acasa.

stiu ca primele povestiri au fost pe mail, dar de la a treia sau a patra, tot bogdan a venit cu ideea sa le punem in spatiu public. asa mi-am facut cont pe yahoo360.

eu scriam pentru toata lumea – pentru ca restul erau lenesi, desi ei se scuzau ca eu scriu mai repede si mai frumos. mda.

dupa citeva luni aveam 10000 de oameni in comunitatea 360 care citeau despre spectacolele pe care le vedeam. imi aduc aminte ca, undeva pe atunci am fost la Constanta sa vad Inimi Cicatrizate si-a inceput dragostea mea mare (artistica, nu altfel:) ) pentru munca lui Radu Afrim, si pentru Nicoleta Lefter si pentru Lana Moscaliuc.

lucram la revista, stiam ce inseamna puterea contentului, am avut nevoie de inca doar citeva luni ca sa inteleg ca daca a aparut un public cititor e util sa am un plan editorial, sa scriu constant si intr-o anume identitate stilistica si, mai ales, sa ma mut pe o platforma mai performanta. m-am mutat pe platforma revistei pentru care lucram pentru ca, dupa 2 ani, timp in care am crescut coerent o comunitate, sa-mi cumpar propriul domeniu.

mai am inca 2 domenii cumparate si probabil ca voi mai cumpara inca unul curind, pentru ca peste inca 2 ani, sper, blogul asta va fi altceva.

***
Chinezu vorbea de prima zi de blogging comparind-o cu prima zi de scoala, dar nici despre aceea nu am nici cea mai mica amintire. Imi pare rau.
Pot descrie in detaliu emotiile unor oameni pe care i-am vazut bucurindu-se sau intristindu-se cu ani in urma, dar – in dreptul meu – imi aduc aminte foarte putine lucruri.

Ideea lui de campanie care e deja in desfasurare pe Bogal Initiative era pentru a promova o idee foarte simpatica a supermarketurilor Profi: dupa ce ai cumparat la ei, iti alegi o scoala dintre cele pe care le au in grija si Profi face o donatie scolii alese.

Zic sa stiti ca poate va faceti cumparaturile acolo.

Nu, nu m-a platit Chinezu sa scriu despre campania lui. Am discutat la telefon despre altele, am ajuns si la asta si m-a facut sa ma gindesc serios la prima mea zi de blogging. Daca amintirea mea poate face si o fapta buna, atunci sa fie:)

2768
Ascultacum ar fi sa-i ascultam si pe CEILALTI

cum ar fi sa-i ascultam si pe CEILALTI

cind guvernul Ponta a dat ordonante peste ordonante si-a fost o mica lovitura de stat, iar eu am fost vehementa condamnind ce se intimpla, oamenii (de tv sau nu) s-au grabit sa zica despre mine ca-s platita de Basescu.

acum cind nu vreau sa ies in strada pentru Rosia Montana pentru ca nu cred ca asa se rezolva lucrurile si stiu ca multi dintre copiii aia cu strasuri sau tinte pe cozorocul de la sapca sunt in strada pentru nimic altceva decit socializare si citeva foto pe facebook, oamenii se grabesc sa spuna ca sunt platita de Rosia Montana.

(da, stiu ca in strada nu sunt doar pusti care se fotografiaza cu doua degete asezate la orizontala, in fatza gurii, in semn de nici nu stiu ce reprezinta, dar trec zilnic pe linga voi si, imi pare rau, nu ma convingeti ca stiti din cercetarea voastra/intelegerea voastra pt ce sunteti acolo. ati iesit, cei mai multi, pentru ca e cool si e un sentiment puternic apartenenta la un grup social. pe asta se bazeaza si cei care va aduna, intr-o tabara sau alta. )

cind am iesit in strada pentru ICR – dar eram contra majoritatii – s-a spus ca sigur am luat eu vreun ban pe vreo finantare de la ICR, ca doar m-am plimbat si pe la NY si pe la Paris si prin alte capitale ale lumii.

de fapt, n-am primit niciun cent de la niciunii dintre acesti oameni. dar judec cu capul meu – o fac bine sau rau, dupa propriile-mi repere – si am parerile mele in functie de care ma manfest in spatiul public.

faptul ca nu mai stam sa-i ascultam pe ceilalti si ca punem un zid imediat catalogind “e platit de x sau y” cind e impotriva a ceea ce gindim noi arata o mare ruptura in societate.

stiu ca nu mi se intimpla doar mie. daca ar fi fost doar in dreptul meu, nu era atit de important.

dar astazi, zilele astea, mai mult ca niciodata vorbim/urlam/scriem fara sa-i mai ascultam pe ceilalti.

nu vreti ca, pentru o zi, pentru doua zile, sa-i ascultati si pe ceilalti? si sa-i ascultati cu curiozitate proaspata, ca si cum acum ati descoperi pentru prima data argumente lor.

oricare ar fi CEILALTI.

1383
pandora-winter-charmsImi fac o bratara doar a mea :)

Imi fac o bratara doar a mea :)

in vara, pe cind blogul era in semi vacanta, am fost la o lansare speciala: colectia toamna iarna Pandora – bijuteriile cu poveste.

m-am bucurat de intilnire, ba chiar m-am emotionat la un filmuletz de prezentare in care asociau charme-urile (accesoriile din care fiecare isi construieste bratara) cu momente si amintiri frumoase din vietile oamenilor, dar la momentul ala nu ma prinsese poezia de a-mi face eu o bratara doar a mea.

intre timp, m-am apucat sa-mi construiesc prima bratara. sunt la acest nivel:

tintesc catre ceva de genul asta. dar mi-am promis ca imi voi cumpara cite un charm nou pentru cite un lucru bun pe care-l fac, deci am ceva de munca.

ma rog, cred ca va fi pe verde nu pe bleu, desi imi place f f mult versiunea asta, dar si ce am vazut eu in colectia noua este foarte simpatic.

uite citeva repere

 

 

 

singura mea problema este ca bratara cu cel mai mic diametru imi e mare:) dar sper ca odata ce pun multe charme-uri pe ea sa para mai mica ea, sau mina mea putin mai mare.

***

daca nu stiti care-i treaba cu bratarile Pandora pe scurt lucrurile stau asa: poti sa-ti customizezi singura bratara in functie de accesoriile pe care le alegi; charme-urile simbolizeaza fiecare cite ceva – de la hobby-uri pina la sentimente -, dar jocul cu bratara Pandora e ca poti sa spui o poveste peste ani cu un accesoriu pe care-l ai la mina pentru ca fiecare element al lui are o semnificatie pentru tine.

am sa va arat pe parcurs cum va evolua bratara mea. nu sunt foarte sigura ca am sa pot spune public ce reprezinta fiecare charme, dar va asigur ca va avea legatura cu o fapta buna pe care am sa o fac.

 

 

10888
minaIndoiala

Indoiala

“… si va dau medicamentele astea ca sa-mi dati 2 lei cit sa-mi iau o piine, ca aseara…”

– vreti si punga?

– nu multumesc

“mai am si ulcer si trebuie sa maninc ceva astazi”

***

n-am prins mult din discutia unui batrinel care se afla in farmacie in acelasi moment cu mine, la cealalta casa.

avea o cutie cu medicamente in mina pe care n-o cumparase, ci voia sa o dea la schimb pentru banii de-o piine. farmacista a scos din casa doua hirtii de un leu:

“pastrati-va medicamentele.”

batrinelul, foarte foarte slab, de parea ca are doar piele pe oasele crainiului, a luat banii si-a iesit. cum a trecut pragul catre strada si-a pus o scapca roshie pe cap.

am rugat-o pe farmacista care ma avea in grija sa-mi faca mai repede ce avea de facut ca sa-l mai prind pe strada. voiam sa-i dau niste bani.

cind am iesit din farmacie, batrinelul intra in ciocolaterie belgiana de la doi pasi, isi scosese din nou sapca si-avea cutia de medicamente in mina.

“mina intinsa care nu spune o poveste nu primeste bani” mi-am spus in urmatoarea secunda. si-am stat in mijlocul strazii citeva clipe bune. treceau oamenii pe linga mine, eu ma uitam la intrarea de la ciocolaterie, cu portofelul in mina.

“si daca e doar un cersetor care are o modalitate mai creativa de a face rost de bani? si daca ii ia banii un nene smeker care profita de el?”

a stat o vreme la fetele cu prajituri; sigur fetele ii dadeau la pachet ceva, avea oricum dinainte o plasa de pinza bleumarin in mina, iar eu in mijlocul strazii nu stiam daca ne pacaleste sau chiar e un batrin sarman.

am vrut sa o iau in directia opusa ciocolateriei, catre casa mea, dar am mai stat putin sa ma uit la el cind iese, sa-i studiez gesturile de la distanta.

cind a iesit, a luat-o catre centru vechi. mergea usor, si-a pus din nou sapca rosie pe cap, cu plasa bleumarin putin mai grea in mina dreapta. mi-am urmat instinctul.

am luat-o la fuga, l-am ajuns din urma, i-am dat niste bani, s-a uitat suprins la mine .

“eram in farmacie, am auzit putin din poveste. sa aveti o zi buna”

***

habar n-am daca m-a pacalit sau nu.

1359
superwomanvoi cunoasteti super femei?

voi cunoasteti super femei?

am o prietena care la putin peste 25 de ani a renuntat la cariera ei ca sa poata avea copii. avea o problema de sanatate si ca sa poata duce sarcina la bun sfirsit a trebuit sa stea 9 luni in pat. nemiscata.

dupa ce a nascut, copiii au devenit prioritatea ei si, desi lucrase in doua dintre cele mai mari companii franceze din RO, a renuntat la ceea ce ar fi insemnat viata profesionala.

astazi are doi baieti frumosi, unul e elev in strainatate, celalalt e elev aici. in toti anii astia de cite ori am vorbit (din pacate nu foarte des pentru ca … asa e viata, ne luam cu altele), prietena asta a mea era cu o activitate legata de copii – ii ducea la tenis, ii insotea la dans sau la actorie, le pregatea mincaruri rafinate sau, preferatele mele, gogosi taiate cu paharul:)

ea ma invidia pe mine pentru cine stie ce deplasare in care cunoscusem multi oameni “de la tv”, eu rivneam la gogosile ei.

de fiecare data cind ma gindesc la ideea de “super femeie” ma gindesc la ea. pentru ca, dincolo de imaginea de super femei pe care o avem data de mass media, cu agitatie, business, cu lume glamouroasa, influenta si putere, super femeile sunt – pentru mine- cele care au rabdare infinita ca sa construiasca frumos alti oameni.

si sunt milioane de detalii in anii pe care ele si-i dedica altora pe care noi nici nu le banuim.
cum banuiesc ca au fost zeci de secunde – independente – de dor, indoiala etc fata de munca intr-o comunitate, dar ca ele au fost compensate de ceva ce probabil, femeile ca mine nu prea au cum sa inteleaga.

***
tu cunosti o super femeie? ce inseamna super femeie pentru tine?

***

Indesit recomanda Ariel, detergentul pentru super-femei. Intra pe pagina de Facebook Ariel si nominalizeaza o super-femeie de langa tine.

Pe doamna despre care v-am vorbit o cheama Lavinia Lacatus. N-are nicio legatura cu fotbalistul si, desi n-am vorbit de ceva vreme, pun pariu ca o sa ma sune si o sa ma certe ca am scris despre ea.

1516
instagram bazavance am invatat dupa o saptamina pe instagram

ce am invatat dupa o saptamina pe instagram

am cont pe instagram de vreun an, poate si mai mult, dar n-am postat niciodata fotografii pina saptamina aceasta pentru ca… ma enerveaza foarte tare ca toate fotografiile trebuie sa fie patrate.

duminica trecuta, Edi Enache s-a uitat urit la mine cind am spus ca am 500 de followers acolo, veniti probabil pentru ca stiu ce scriu eu in general (pe instagram nu aveam nici macar fotografie de profil), si mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva… adica sa incep sa pun in contul acela fotografii din cind in cind.

ce am invatat dupa o saptamina de Instagram?

cele mai multe inimioare le-am obtinutcu fotografii personale, daca se poate cu mine in cadru, de unde am tras concluzia ca e o aplicatie care creste ego foarte mult. si reduce – mai mult decit facebook/twitter – spatiul intim.

cele mai multe fotografii ale celor pe care-i urmaresc sunt suprasaturate sau supraexpuse si au un noise fin. da, stiu ca sunt template-uri de prelucrari foto, dar ce ne arata aceasta tendinta supra – saturare/expunere?

ochiul pustilor utilizatori de instagram s-a obisnuit cu “frumosul” supra, asta recunosc ei in culorile din spatiul public drept frumos si de aici o multime de schimbari in viitor: in fashion, in fotografia de moda, in layoutul de reviste, in film sau publicitate.

chiar si dupa o saptamina cu 9 postari si inca aproape 100 de followers, in continuare nu-mi place instagramul. dar stiu dupa doar citeva zile acolo ca e dintre aplicatiile care au schimbat si vor schimba incredibil de mult mintea tinerilor.

***
daca va intrebati de ce mi-am facut un cont fara sa-l folosesc, ei bine…

una dintre regulile pe care le tot povestesc in seminarii newmedia este despre a detine cu numele tau toate domeniile din toate aplicatiile posibile.

s-ar putea sa se trezeasca cineva sa ia contul cu numele tau, sa posteze lucruri nu foarte placute si… sa-ti ceara ceva bani ca sa ti-l dea (daca esti persoana publica. daca nu esti, e suficient de stresant ca cineva scrie in dreptul numelui tau orice, nu mai e nevoie sa vrea si bani de la tine)

P.S. inainte de a incepe sa postez mi-am facut o mini strategie editoriala. am cautat partea din activitatea mea care se potriveste cu formatul si utilizatorii de instagram, am vorbit cu Alex Negrea despre aplicatiile care mi-ar fi cel mai utile, am citit despre cei mai de succes utilizatori si… am cautat un diferentiator de restul oamenilor care posteaza pe instagram. nu stiu daca voi “sta” foarte mult in aceasta aplicatie, dar ce incerc sa spun e ca nu postez la nimereala.

2598
beforebefore I die I want to…

before I die I want to…

la universitate sunt doua table ca de scoala care au marcate pe ele Before I die I want to…

habar n-am din ce campanie sunt, la ce fac teaser, dar cum tocmai am trecut pe acolo ca sa pun pe tabla dorinta unui prieten, am studiat ce-si doresc oamenii si i-am impartit in idealisti (cei din categoria isi doresc sa zboare) si in pragmatici (sa se casatoreasca)…

dupa care mi-am dat seama ca cele mai multe dintre dorintele de acolo eu le-am trait deja (inclusiv cea pe care am scris-o pt un prieten, dar si una care m-a facut sa zimbesc – sa vad aurora boreala, sau cea cu zburatul – cu parapanta, cu parasuta, cu balonul) si , in loc sa ma bucur m-am intristat pentru ca pare ca am consumat deja mult;

plus ca eu n-am un to do list before I die, ma bucur de ce am si mi se intimpla, atit.

voi aveti  un asemenea to do list?

***

ce e straniu cu tablitzele astea (bravo a cui a fost ideea de campanie, abia astept sa aflu cine e brandul) e ca spatiul e limitat. si cum au fost deja scrise multe dorinte, ca sa o pui pe a ta, trebuie sa stergi alta. un fel de legea supravietuirii printre dorinte.

si cum alegi sa stergi dorinta cuiva?

imi cer scuze celui care a scris ca vrea sa-si numere banii inainte de a muri. eu pe el l-am executat.

2589
ceaslive smart – foloseste-ti timpul ca sa te bucuri

live smart – foloseste-ti timpul ca sa te bucuri

zilele astea s-au intimplat lucrurio care m-au pus pe ginduri.

mai intii a venit un mesaj de la Doina din Iasi care , ingrijorata cumva de ultimele mele postari in care spuneam ca am nevoie de mai mult timp intr-o zi, se oferea sa-mi dea din timpul ei in dar. poate cel mai emotionant dar pe care l-am primit in ultima vreme.

apoi, aseara, un prieten  care-mi stie programul de lucru in aceasta saptamina m-a intrebat cercetator “dar de ce suna telefonul asa de mult? oamenii aceia nu stiu ca esti suprasolicitata?”. mie mi s-a parut ca ma cearta si am vrut sa ma apar.

as vrea sa ma mai apar o data si aici.

nimic din ceea ce fac nu-mi displace. tocmai de asta am renuntat la a lucra intr-o corporatie, ca sa fac doar ce-mi place. sigur ca am perioade supra aglomerate (ca acum cind s-a suprapus munca pentru super concertul VUNK si jurizarea in fiecare seara de la  festivalul Undercloud), dar am si perioade in care sunt in regula cu timpul, mai in regula decit oricare alta persoana angajata intr-o companie: imi incep diminetile la terasa mea de la debarcader din cismigiu, scriu din locuri umbroase si racoroase, si intilnesc oameni frumosi ale caror povesti incerc sa le fac cunoscute.

dar aceste perioade nu atrag atentia pentru ca sunt “usual stuff”.

cum ma descurc in perioadele aglomerate? ma ghidez dupa principiul “live smart”. ma folosesc – cum am mai explicat aici – de fiecare bucatica de tehnologie care a fost creata ca sa salveze timpul oamenilor si sa ne creeze confort. sunt o fericita utilizatoare de aspirator care face singur treaba (aspira el, nici nu-l bag in seama) – navibot il cheama, dar si o fericita utilizatoare de electrocasnice care pot fi programate sa spele, inregistreze si…cit as vrea, sa gateasca pentru mine.

(sunt in cercetare de robotel care sa gateasca pentru mine… stiu, e mai util sa fie un domn simpatic acasa care sa gateasca, dar si domnii simpatici muncesc, deci…)

ce vreau sa spun este ca nu doar eu sunt asa. am citit recent un studiu care spune ca

Interesul românilor pentru dispozitivele smart este în creştere, 62,7% dintre intervievaţi fiind interesaţi să achiziţioneze unul sau mai multe device-uri de acest tip în următoarele 12 luni, conform rezultatelor unui studiu realizat de Samsung Electronics România. Astfel, 22,9 % dintre respondenţi s-au arătat interesaţi să achiziţioneze un Smart TV, 28,7 % un smartphone, iar 27,6% o tabletă.

Studiul face parte din iniţiativa „Live Smart” a Samsung Electronics România, de a comunica noi oportunităţi ale device-urile smart, răspunzând cerinţelor de mobilitate şi conţinut personalizat specifice utilizatorilor de azi. Acesta a fost efectuat în luna iulie, pe un eșantion de peste 450 de respondenți din rândul utilizatorilor de Internet din cele mai mari 10 oraşe din România, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani.

 undeva pe drumul asta al vietii in viteza, ne-am prins cu totii ca ne e mai bine daca ne folosim de tehnologie, in loc sa se foloseasca ea de noi. si, desi nu pare, in saptamina asta in care ma trezesc la 6, am prima intilnire la 9 si ajung acasa dincolo de ora 23, eu am invatat sa folosesc timpul cit mai bine. functionez, cum ziceam, dupa deviza “live smart” lasind tehnologia sa -si faca treaba ca eu sa am timp sa ma bucur de ceea ce e in jur.
scriu acest text de pe terasa de la cafe antipa, intimplator de la un calculator Samsung (ca tot am vorbit de Samsung si live smart mai devreme) si in urmatoarele minute, cu un frappe in fata, voi citi scenariul unui prieten. urmatoarea mea intilnire e la ora 17.00 si am 75 de min sa ma bucur de experienta mintii altcuiva.
ceea ce va doresc si voua pentru fiecare moment din viata voastra.

 

1188
imagescel mai frumos mesaj primit: timp in dar

cel mai frumos mesaj primit: timp in dar

astazi am primit pe mail acest mesaj. m-am uitat la el citeva minute bune. l-am citit de 5 ori cel putin. si mi se pare cel mai frumos mesaj pe care l-am primit in ultimul an.

si unul dintre cele mai frumoase daruri. un cadou nepretuit.

multumesc.

Buna Cristina,

Iti urmaresc blogul de mult timp, scrii frumos, scrii la obiect si mai ales scrii numai despre lucruri bune, frumoase si din care ai ceva de invatat.
Am vazut destul de des in ultima vreme abordat subiectul timp, sau mai exact lipsa de timp.

M-am gandit ca mi-as dori sa-ti dau din timpul meu (un numar de ore saptamanal), nu pentru ca-l am nelimitat, nu pentru ca am prea mult timp liber si nu pentru ca el nu este valoros pentru mine, dar pentru ca poate as putea avea sansa de ajuta la ceva mult mai frumos decat ce fac acum.

Considera-l ca pe un contract presemnat. Ma angajez sa imi dedic timpul pe care ti-l ofer lucrurilor pe care pot sa le fac in ajutorul tau. Nu stiu cate lucruri pot fi facute la distanta pentru tine, nu stiu ce anume ai putea sa-mi dai de facut care reintors la tine, acel lucru chiar sa-ti foloseasca si sa-ti fi economisit din timpul pe care ai putea tu sa-l aloci catre altceva, dar cum e timpul tau, te las pe tine sa decizi.

Eu nu-l am de vanzare (am vazut ca ai vrea sa cumperi timp), ci-l am in dar.

Poate ca ai mai primit astfel de oferte, dar eu vreau sa incerc sa dau timpului meu sansa sa fie folosit in lucruri atat de frumoase si bune.

Cu mult drag,
Doina

Iasi

2053
tunelsa te recuperezi pe tine tie

sa te recuperezi pe tine tie

petreci timp cu mintea ta.
petreci cel mai mult timp tu cu mintea ta. chiar si cind, din cind in cind, ti-o fura altii.

sapi in directii contrare. faci tuneluri, transee, cautind raspunsuri. uneori transeele astea se intersecteaza, desi erai sigur(a) ca o luasesi pe un drum nou cind ai inceput sa sapi.

in tunel incep sa-ti creezi scenarii – despre supravieturi, despre bucurii, despre lucrurile rele care ar putea sa apara pina … la lumina.

sapi si sapi, si esti atit de preocupat(a) cu sapatul si cu scenariile si cu zidurile pe care le asezi frumos din materialul rezultat prin sapare.

si dintr-odata, cind te astepti mai putin, te detasezi de tot si de toate.

si simti cum iti recuperezi propria persoana si propria minte uitata prin tuneluri ocupate de altii.
te recuperezi pe tine tie.

***
mi s-a intimplat mie zilele astea; m-am recuperat pe mine mie insami.
si ma simt mai usoara cu 100 de kg.

1387
skinm-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

m-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

sa renunti la obiceiuri e un lucru tare greu.

tine de vointa, inainte de orice, iar vointa e un fenomen complicat.

creierul dicteaza ceva si undeva in corpul tau apare o noua voce- ca si cum ti-ar vorbi pielea, sau mina, sau talpile – care vrea cu totul altceva. si intervine razboiul.

razboaiele nu sunt cistigate intotdeauna de cei mai tari, uneori sunt cistigate de cei mai smecheri, alteori sunt cistigate de cei perseverenti.

***

cam asa mi s-a intimplat si mie in saptamina experimentului in care a trebuit sa renunt la inovatii care sa-mi faca viata mai usoara.

unele inovatii au fost mai puternice decit mine.

n-am avut nicio problema sa renunt pentru o saptamina la deliciul femeilor, inovatia care a adus zimbetul pe chipul multor purtatoare de decolteuri si-a mutat privirea barbatilor la baza tremii superioare a corpului: sutienul push up.

n-am avut nicio problema nu pentru ca peste noapte as fi devenit sora cu mama natura, ci pentru ca nu pun atit de mult pret pe profunzimea decolteului meu.

am avut insa super probleme in a renunta la… elasticul de par.

stiu, nici macar nu pare a fi o inovatie, dar stiti cum e sa fie vara, 100 de grade la umbra si tu sa aspiri la cosite de Ileana Cosinzeana, echivalentul neimprietenirii cu foarfeca?!

in primele zile am descoperit cele mai fanteziste utilizari ale agrafelor, in impletituri care pareau care mai de care mai frantzusesti, dar care aveau un singur scop: sa tina parul cit mai sus de umerii mei.

dupa ziua nr 3 un prieten binevoitor a spus ca nu pot sa renunt la o inovatie ca sa o inlocui cu alta, asa ca a trebuit sa renunt si la agrafe…

dar am rezistat mai putin de 24 de ore.

marea victorie –  stiu, doar in contextul asta e o mare victorie, dar pentru cine ma cunoaste chiar e o victorie – a fost ca abia astazi am imbracat prima pereche de jeans intr-o saptamina.

a fost ca si cum m-as fi reintors acasa: tricou, bascheti, jeans largi si… raiul din Delta, caci sunt la festivalul Anonimul… adica aproape perfectiune.

dincolo de situatiile amuzante, saptamina aceasta in care m-am privat singura de inovatii care fac femeilor viata mai usoara a fost un prilej de analiza; e la prima mina sa spui ca asa cum te-ai invatat cu ceva te poti dezvata. in teorie e si adevarat.

dar sunt mai multe nuante aici – care tin de confort, nu de lux; care tin de buna dispozitie pe care o ai cind faci lucrurile in felul tau (in incaltamintea ta comoda sau in jeans – asta e una dintre cele mai bune intimplari pentru femei: sa li se dea voie sa poarte pantaloni).

si viata e prea scurta ca sa nu te bucuri de lucrurile mici care-ti dau confort si te tin in lumea ta, asa cum ti-ai creat-o de-a lungul anilor.

 

***

am facut acest experiment la invitatia Nivea care tocmai a lansat primul lapte de corp sub dus. daca n-ati testat inca acest produs, va recomand din inima, mai ales celor asemeni mie care sunt consumatoare frecvente de lapte sau creme pentru corp, din necesitate pentru ca pielea nu le e suficient de hidratata.

pentru cele mai multe femei aplicarea unei lotiuni hidratante pentru corp e o treaba care necesita timp si in viteza diminetilor in care oricum te-ai trezit tirziu, inca 5 min in baie inseamna mult. smekeria cu laptele de corp sub dus de la Nivea este ca il aplici sub dus si apoi te clatesti cu apa, iar cind te imbraci e ca si cum ai fi folosit cea mai hranitoare crema, doar ca n-ai mai asteptat sa “intre in piele”.

peste un an sau doi genul acesta de produse vor fi precum elasticul meu de par… un detaliu atit de mic in obiceiurile zilnice incit pare fara importanta. pina cind esti constrins sa renunti la el.

gata, m-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

1554
iniminicio inima nu e de piatra si fiecare piatra are inima ei

nicio inima nu e de piatra si fiecare piatra are inima ei

v-ati gindit vreodata ca expresia inima de piatra – ca referinta pentru o inima care nu mai bate, care e rece, insensibila – e incorecta nu din perspectiva inimii, ci a pietrei?

am aflat zilele acestea de la o doamna doctor geolog – Iza Maris – ca rocile, pietrele sunt acumulari de minerale care se depoziteaza in functie de conditiile mediului la care au fost expuse. o piatra creste in timp pentru ca se hraneste cu ce gaseste in mediul inconjurator, asemeni oricarui alt organism “viu”, doar ca dezvoltarea ei e intr-un alt ritm si pe o alta scara a timpului decit a noastra.

ceea ce pentru noi inseamna un an ar putea inseamna in timpul pietrelor o secunda.

ca si la noi, in lumea pietrelor exista dispute – un calcar dominant il poate asimila, cuceri, pe calcarul vecin de la fundul marii. o face in timp ce se dezvolta pe parcursul a zeci sau sute de ani. de lupta pe limba pietrelor.

o piatra respira in felul ei, transpira in felul ei, are “viata” ei, dupa legile create pentru ea.

***

doar pentru ca scala de valori a lumii noastre e diferita de cea a lumii pietrelor, doar pentru ca lumile noastre sunt paralele, in timpi de dezvoltare diferiti, pietrele par fara viata pentru noi.

poate ca asa e si cu inimile despre care credem ca sunt de piatra. bat in lumi paralele cu ale noastre. si doar nerabdarea noastra de a le vedea traind la fel ca noi ne face sa le consideram de “piatra”.

*

in fotografie sunt pietricelele pe care le-am gasit intr-o dimineata pe o plaja din Grecia, in urma cu citeva saptamini

 

1238
skinexperiment, part 2: cum sa traiesti fara inovatiile care-ti fac viata mai usoara

experiment, part 2: cum sa traiesti fara inovatiile care-ti fac viata mai usoara

nu e deloc usor sa renunti la lucrurile inventate de-a lungul timpului tocmai ca sa-ti faca viata mai usoara.

timp de o saptamina ma straduiesc sa traiesc eliminind din viata mea citeva dintre inovatiile destinate salvarii timpului femeilor, dar si mentinerii unui confort psihic.

prima incercare a fost marti: sa renunt la geanta.

o jumatate de zi am rezistat si asta pentru ca am avut niste buzunare mari la pantaloni.

sunt intr-o saptamina in care am de lucrat la 2 proiecte complicate, in geanta mea se afla zilele astea: laptopul, doua agende mari, portofelul, ceva accesorii specifice: pixuri, chei, niste facturi, batiste, guma de mestecat, vitamine. am eliminat portfardul pentru ca in experiement am renuntat si la make-up, dar chiar si asa geanta cintareste 6 kg.

n-am putut pune astea in buzunare, dupa o jumatate de zi de carat in brate lucruri, am abandonat lupta.

am ramas insa fidela deciziei de a nu folosi niciun pic de make-up, doar o crema hidratanta cu factor de protectie pentru ca am o alergie la soare.

ocazie cu care mi-am mai dat inca o data seama ce mult inseamna descoperirea cremelor cu factor de protectie – daca n-ar fi existat probabil ca as fi umblat cu o umbrela tot timpul sau as fi avut pielea roshie ca de rac tot timpul.

care sunt efectele nepurtarii niciunui fel de make-up? in afara unui mic inconfort psihic – mi-ar fi placut sa nu mi se vada cearcanele atit de mult – un stres foarte mare pentru ca mi se usuca foarte foarte tare buzele.

e foarte cald afara, oricit de multa apa as bea, soarele isi face damblaua si buzele mele nu sunt deloc happy. daca mai stau citeva zile asa o sa incep sa le fac versuri ca la manele in care sa le pling de mila.

in acelasi experiment am renuntat la uleiurile si cremele de corp. beau apa in disperare ca sa compenzez hidratarea, dar tot ce am in minte e un experiment in care un prieten dermatolog m-a rugat sa las la soare un pantof din piele de care nu mai am nevoie. a stat 3 zile la soare si era super scorojit de parca ar fi fost tinut in cuptor. m-a rugat apoi sa -i iau perechea sa -i administrez zilnic crema si sa o expun la soare. pantoful si-a pastrat pielea elastica.

asta a fost lectia prin care am invatat ca e absolut esential sa iti ingrijesti pielea… de aici incolo au aparut multe alte detalii despre cum uleiurile parfumate hranesc pielea dar o si parfumeaza discret, genul ala de parfum care nu lasa dire in jur dar pe care-l simte exact cine trebuie si cind trebuie.

mai am patru zile din experiment. confortul meu psihic a disparut din prima zi, mai ales ca sunt si intr-o saptamina foarte foarte aglomerata, asa ca mirii in fiecare zi dupa micile lucruri care-mi fac viata mai usoara.

cineva mi-a sugerat sa renunt la masina de spalat…stiti ce inseamna asta intr-o saptamina in care imi fac bagajele pentru un festival de film?

puteti sa-mi propuneti lucruri / inovatii la care sa renunt ca parte din acest experiment.

luni ziceam ca puteti sa-mi faceti viata grea, astazi zic ca mi-as dori sa fiti blinzi.

***

la invitatia Nivea fac parte dintr-un experiment in care renunt la inovatii care fac viata femeilor mai usoara, tocmai ca sa evidentieze importanta lor in viata noastra, experiment care adauga o alta invovatie revolutionara pe lista: PRIMUL Lapte de Corp care se foloseste sub dus – mai usor, mai rapid, mai placut .

1292
ceasLive Smart: caut sfaturi despre cum sa folosesc timpul mai eficient

Live Smart: caut sfaturi despre cum sa folosesc timpul mai eficient

cel mai valoros lucru pentru mine e timpul. secundele si orele pe care le consum intr-o directie sau alta. am perioade cind sunt atit de ocupata incit fiecare ora pe care o consum gresit imi poate da peste cap deadline-uri, proiecte sau chiar viata.

stiu ca suna dramatic, dar e adevarat. pe de o parte asa e viata unui freelancer, pe de alta asa e viata mea pentru ca mi-o fac eu: nu pot sa nu ma implic in proiecte care mi se par frumoase si in care cred cu tot sufletul. si daca ele vin catre mine, eu ce sa fac?!:)

pretuiesc timpul in multe feluri. e unul dintre cele mai scumpe cadouri pe care le fac: timpul, insotit de knowledge-ul meu in cine stie ce domeniu. il investesc in actiuni umanitare sau pentru prieteni.

dar citeodata nu cistig cursa cu timpul.

ieri cind am ajuns acasa mi-am dat seama ca pentru a rezolva tot ce aveam pe to do list mai aveam nevoie cam de 20 de ore. si era deja 8 seara.

am pus un status pe FB cu “mai vreau 20 de ore in ziua de astazi” si imediat au aparut comentarii prin care si altii se plingeau de timp insuficient.

sunt zile aglomerate cind ma gindesc ca nu traiesc suficient de smart, ca n-am invatat inca ce inseamna Live Smart si ca nu stiu sa-mi administrez bine timpul.

dupa care ma linistesc si-mi spun ca poate totusi nu e vina – in totalitate la mine – si ca as putea gasi niste trucuri / ajutoare inteligente care sa imi faca viata mai usoara.

sa traiesti smart folosind cind mai multa tehnologie care sa faca treaba in dreptul tau – e una din tintele mele in viata. pentru ce nu e nevoie sa pun suflet, dar sa-mi dea suflet, sa caut si sa gasesc inlocuitor.

voi ce solutii smart aveti ca sa va salvati timpul si sa-l puteti folosi pentru pasiunile voastre?

de exemplu, eu – ca sa pot tine ritmul cu tot ce am de citit – m-am invatat sa citesc carti si pe telefon, chiar daca am pierdut o parte din experienta cititului molcom cind dai paginile linistit, si a mirosului de hirtie si cerneala tipografica.

caut solutii sa … live smart.

i need help:)

ma ajutati? multumesc

*
P.S. Stiati ca un minut este echivalentul drumului pe care o picatura de singe il face plecind din inima, parcurgind tot corpul ca sa se intoarca iar , in acelasi loc, in inima?
P.P.S. Si astazi am nevoie de citeva ore in plus in zi.
1773
peter paniubita lui peter pan care are totul dar nu vrea sa aiba copii

iubita lui peter pan care are totul dar nu vrea sa aiba copii

e un articol in Time editia americana despre decizia femeilor moderne, cu “tot ce isi doresc”,  despre a nu face copii. (e in partea de abonament, dar, pina el va deveni public integral, puteti citi putin aici)

 

One evening when she was 14 years old, Laura Scott was washing dishes in the kitchen with her mother when she decided she didn’t want to have a child. At 26, Scott got married and waited for her mind to change. “It never happened,” she says. “And I realized I was going to be fine.” Now 50, Scott is more than fine: she’s fulfilled. And she’s not alone. The birthrate in the U.S. is the lowest in recorded American history. From 2007 to 2011, the most recent year for which there’s data, the fertility rate declined 9%. A 2010 Pew Research report showed that childlessness has risen across all racial and ethnic groups, adding up to about 1 in 5 American women who end their childbearing years maternity-free, compared with 1 in 10 in the 1970s.

 

Mi-e dor sa citesc asa ceva si in presa noastra, o analiza sociologica despre “mutatiile” din mintea oamenilor care sunt cu dublu sens: isi schimba functiile naturale si reusesc, cumva, sa fie acceptati de societate. Cel mai bun exemplu este “cind a avea totul inseamna a nu avea copii”.

Cum mi-ar placea sa citesc, aplicat pe romania, nu tradus de afara pe trei bloguri speriate (dintr-un articol aparut acum un an in presa britanica) despre generatia Peter Pan: generatia care refuza sa creasca, pe care n-o intereseaza planurile de viitor (pensie, casa), care nu vrea copii pentru ca inca se simte copil.

Se intimpla atit de multe schimbari in felul nostru de a fi si de a gindi, influentati de tehnologie, ritmul de viata si de felul in care asimilam astazi informatia, incit ar fi util ca niste oameni sa-si faca timp sa analizeze asta – pe bune, nu de suprafata – in presa.

 

***

De saptamina asta incep o serie personala de articole despre schimbarile pe care le-am asimilat fara sa mai constientizez ca au produs mici mutatii in mintea mea. Nu vor avea pretentia de analize sociologice, ci mai degraba de “sa facem haz de necaz” despre cum a ajuns viata noastra astazi, din perspectiva unei femei si a prietenelor ei.

 

 

4349
pianoo dilema matematica: 8 note muzicale si posibilitati infinite de a scrie muzici

o dilema matematica: 8 note muzicale si posibilitati infinite de a scrie muzici

cind eram mica, unchiul cel mai educat din familie  a crezut ca e bine sa invat muzica. am primit o chitara si un profesor. n-au stat multa vreme cu mine pentru ca tot ce ma interesa era matematica.

dar unchiul – care era compozitor – si detinea un pian cu coada, de concert, in apartamentul lui de pe Fainari (habar nu am cum il suisera la etaj) incerca sa -mi explice, in discutii scurte, lucruri despre muzica pe limba mea.

“sunt 8 note muzicale. 8. si un numar infinit de posibilitati de a le combina pentru a face muzica. 8 note si posibilitati infinite de melodii.”, mi-a spus odata si mi s-a parut straniu pentru ca un numar finit de numere combinate in oricare variante ar fi dat un numar finit de posibilitati. i-am zis asta.

“ai sa vezi in toata viata ta ca ai sa intilnesti cintece pe care nu le-ai auzit niciodata, toate la baza cu aceleasi note muzicale”

am protestat ca sunt mai mult de 8 note pentru ca se schimba gamele si tonalitatile.

“chiar si asa, sunt un numar finit de note muzicale. iar posibilitatile de a face muzica sunt infinite.”

***

ma urmareste discutia asta din copilarie. mi-am adus aminte de ea, acum cind am citit rindurile de mai jos in Novecento a lui Alessandro Baricco.

Gindeste-te putin: un pian. Clapele incep. Clapele sfirsesc. Stii ca sunt 88, nimeni nu te poate pacali. Nu sunt nesfirsite, ele. TU, esti nesfirsit, si inauntru clapelor alea, muzica pe care o poti face e nesfirsita. Ele sunt 88, TU esti nesfirsit. ASTA imi place mie. Asta merita sa fie trait.

1674
stilou1Jocul – alege nuvela pe care urmeaza sa o scriu

Jocul – alege nuvela pe care urmeaza sa o scriu

sunt invitata sa scriu pentru un proiect international o nuvela cu titlul Jocul. nu-mi place sa scriu fictiune, pentru ca mintea mea e setata pe observatie jurnalistica, dar nuvela va fi una de fictiune chiar daca pleaca de la ceva real.

am doua variante de povesti – ambele pleaca de la fapte reale, la care am fost martora -, iar inceputul nuvelelor (partea reala) e mai jos. ajutati-ma sa aleg povestea pe care sa o scriu. Versiunea care are cele mai multe voturi pina pe 1 august la ora 12 va avea un story lung si va fi dusa pina la capat.

e important sa stiu care dintre aceste inceputuri v-ar face sa mergeti mai departe cu cititul.

multumesc de ajutor.

Jocul nr 1

– Ai curaj?, intinse degetele cu unghii scurte, lacuite cu o culoare pe care ar fi numit-o “grej”, catre radio-ul mic de linga scrumiera.

Primul cintec difuzat e mesajul meu catre tine, urmatorul e al tau catre mine…

– Ai aranjat ceva cu aia de fac playlistul?

– Nu. Aranjeaza soarta. Te bagi?!

O vazu cum isi ridica picioarele la piept si, din zimbetul pe care i-l intuia in privirea care era fixata catre autostrada, prin parbriz, stiu ca n-o sa iasa nimic bun din asta.

***
Jocul nr 2

“Tigari subtiri mentolate.”

Isi ridica privirea si vazu o femeie imbracata in negru, cu toca specifica calugaritelor si se gindi “oare nu moare de cald pe vremea asta?”.

“Nu sunt pentru mine”, se scuza ea rapid cind ii vazu privirea iscoditoare.

Ii era greu sa ajunga pina la raftul cu tigari; chiar daca intindea mina pina ii trozneau articulatiile, cocoasa il impiedica sa atinga patratul de plastic unde erau expuse pachetele de tigari.

“Dati-mi oricare, nu sunt pentru mine. Mentolate si subtiri sa fie”, spuse din nou femeia despre care el stia deja ca nu e calugarita.

***
priviredorintele oamenilor sunt ca brinzeturile fine

dorintele oamenilor sunt ca brinzeturile fine

dorintele noastre trec printr-un proces straniu de transformare. il vedem adesea in povestile din privirile oamenilor.

sunt priviri care ascund dorinte statute, fermentate. altele cu dorinte maturate. ca la brinzeturile fine.

depinde atit de mult ce am facut in viata cu dorintele noastre, linga ce le-am pus, cine au fost oamenii/cartile/filmele/muzicile din jurul lor, ce arome au imprumutat pe drumul catre maturizare.

si, da, oricit ar parea de straniu, dorintele noastre uneori… put.

 

*maturarea e tot un proces de fermentare, doar ca se realizeaza la temperaturi controlate, uneori impreuna cu ingrediente ajutatoare care dau noi arome.

 

 

1332
ovidiu basteadespre niste cicatrici care n-ar fi trebuit sa se vindece :)

despre niste cicatrici care n-ar fi trebuit sa se vindece :)

un medic se uita la ceva ce ar putea fi o radiografie pe film, dar e o analiza complicata a unui RMN sofisticat. se incrunta. cere CD-ul pe care e, la rezolutie si mai mare, imaginea pe care o are in fata.

o analizeaza mult incruntindu-se. compara cu o alta radiografie. da telefoane si cheama alti medici.

asteptare.

ceilalti medici vin, se uita, se incrunta. incep intrebarile pe un ton inchizitor: “ce-ai facut? ce-ai mincat? ce ai luat?”

raspunsurile sunt simple “nimic. ca de obicei. nimic”

cel mai batrin dintre ei intreaba, cu acelasi ton grav: “ai fost la biserica?”

***

intr-un mod straniu, unele cicatrici din interiorul corpului uman (nu e vorba de o metafora) se vindeca singure, desi in teorie lucrurile astea par imposibile. si chiar si cei mai mari medici in fata unor asemenea evidente se intorc la credinta.

***

“ai fost la biserica?”

“”nu chiar. ca turist, da. doar ca mi-am schimbat viata si fac doar ce-mi place. cu oamenii care-mi plac.”

 

Foto Ovidiu Bastea.

1105
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!