Tag : sport

sala de conecrte 21(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport
personal
7 years ago

(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

Zilele acestea citesc The Greatest: The quest for sporting perfection – Matthew Syed, o colectie de eseuri despre sportivi si antrenori, insotite de cercetari despre cum sportul modifica activitatea creierului si implicit emotionalul unei persoane.

Aseara mi-am adus aminte ca in 2015, Raluca Hagiu de la Unica m-a rugat sa scriu un text pe tema CE AM INVATAT, iar eu am ales sa scriu despre ce am invatat din sport.

Textul n-a fost niciodata online pana astazi. Il aveti mai jos.

*

Cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Sa facem pace cu noi. Poate de asta ziceau inteleptii “mens sana in corpore sano”?!

 

Intalnirile mele cu sportul, altfel decat spectator la o competitie, se masoara in vieti anterioare. Si nu vorbesc de reincarnare, ci de perioade distincte din viata pe care o traiesc cu elan si perseverenta chiar in acest moment.

Pe la 10 ani mi-am dorit foarte foarte tare sa invat sa joc tenis. Am primit o racheta Reghin din lemn, m-au dus la teren si … m-am plictisit repede. Trebuia sa astept mult ca sa-mi vina randul sa dau cu mingea la perete, cat asteptam comentam, iar cand comentam profesorul ajungea la concluzia ca eram obraznica asa ca ma punea sa alerg in jurul terenului. Cand am ajuns sa invatam serviciul, visam noaptea ca arunc mingea in aer si dau cu racheta pe langa ea.

Din perioada asta am o amintire care, peste ani, a devenit o lectie de viata. E despre scrisoarea pe care i-am scris-o unchiului din America ca sa-mi trimita si mie o racheta din carbon, cum vedeam la jucatorii de la televizor. Pusesem atat de mult patos in scrisoare aia, atata dorinta… N-am primit racheta, nici nu stiu daca ai mei au expediat scrisoarea, dar peste ani m-am gandit ca unchiul meu nu avea nicio obligatie sa faca o asemenea cheltuiala pentru mine. Si mi-a fost rusine ca i-am cerut ceva.

Am facut atunci un pact cu mine ca nu o sa-mi doresc niciodata mai mult decat imi pot permite sa imi cumpar singura, pentru ca –cel mai adesea – lucrurile acestea sunt mofturi. Ma tin de promisiunea asta de la 20 de ani.

*

Pe la 25 de ani m-am dus la sala. Ma dolofanisem si mi se parea nepotrivit pentru varsta mea sa nu mai am talie de viespe. Iata-ma deplasandu-ma la o sala de cartier, cu un antrenor care stia si nutritie si lucra personalizat cu fiecare elev. Si-acolo am comentat (negociam numarul de exercitii pe care trebuia sa le fac) si, cum mai protestam putin, cum ma mai punea sa mai fac niste “abdomene”. Am facut “abdomene” cu aparate, fara aparate, cu picioarele libere, cu picioarele prinse, “fluture” etc. Nici nu stiam ca exista atat de multe feluri exercitii pentru abdomen. Rezultatul a fost un abdomen frumos conturat si revelatia ca hainele care-mi marcheaza talia dau iluzia ca sunt putinel mai inalta. Din perioada aceasta a vietii mele am ramas cu obiceiul de a face abdomene zilnic. Si cu obsesia de a avea un abdomen plat. Cum simt ca m-am dolofanit putin in dreptul taliei, in ciuda exercitiilor zilnice, incep sa am grija sa mananc mai multe legume si fructe crude.

Dar din perioada asta am ramas si cu lectia perseverentei: nu e nevoie sa faci un efort mare ca sa ai rezultate, cu rabdare si perseverenta si vei ajunge acolo unde ti-ai propus chiar si cand faci pasi foarte mici.

*

Peste niste alti ani, m-am intalnit din nou cu sportul. Obligatoriu. Kinetoterapie. Ca sa-mi invat muschii sa faca niste miscari pe care nu mai voiau sa le faca, desi creierul le transmitea mesajul. Abia aici am inteles cat de important a fost ca am avut muschii abdomenului si ai spatelui antrenati in mod constant. In perioada asta am invatat ca in fiecare zi luam lucruri de-a gata, ca ni se pare ca ni se cuvine ca picioarele si mainile noastre semisca in secunda in care creierul nostru le “ordona”, dar ca de foarte putine ori ne gandim sa le si intretinem, sa avem grija de muschi, de articulatii. Si in perioada asta am protestat. Mult. M-am certat eu pe mine si mi-am pus baremuri mai ridicate decat oricare antrenor cu care am lucrat.

A fost lectia despre daca tu crezi ca se poate si lupti pentru asta, apoi chiar se poate.

Dar am invatat si sa-mi respect mai mult corpul, sa-l ascult: sa aud ce “trozneste”, ce “scartaie” si sa sa apelez la remedii: alimentare, de miscare. Am invatat sa scurtez distanta dintre ce gandesc ca ar trebui sa faca corpul meu si ce pot sa execut, dar si sa controlez intensitatea gestului.

Astazi fac putin sport. Merg pe jos o jumatate de ora in fiecare zi, nu folosesc niciodata liftul (nici chiar cand am super bagaje), fac meditatie si … abdomene. Zilnic. 50 – 100 in functie de cat de obosita sunt. Merg la masaj ca sa-mi tin activi muschii spatelui pentru ca ei fac treaba cea mai complicata (ne tin drepti, sprijina coloana vertebrala).

Astazi cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Pentru ca odata ce ne cunoastem (dupa ce ne certam, cerem mult, negociem, dobandim reflexe si control pentru miscari) facem pace cu noi.

In 2012 am fost la Londra la Jocurile Para Olimpice, competitii intre persoane cu diferite deficiente. Am fost spectator la competitiile de inot. Erau tineri care nu aveau maini sau picioare, care erau lasati in bazinul cu apa cu ajutorul unei macarale pentru ca ei nu puteau cobori. Tinerii astia inotau pe 100 de metri cu o viteza mult mai mare decat multi sportivi.

M-am gandit atunci ca, in apa, cu totii suntem egali, pentru ca suntem parte din natura. Cred ca asta face de fapt sportul, ne face egali cu natura, ne reintegreaza in matca. Si ne arata ca putem mai mult decat credem.

 

 

 

 

0
2556
gymTEHNOLOGIE: 3 sali de sport care sunt departe de orice imaginatie –
diverse
9 years ago

TEHNOLOGIE: 3 sali de sport care sunt departe de orice imaginatie –

La inceput de an se intampla o mobilizare magica de cateva zile cand oamenii sunt mai preocupati de sport, de mancare sanatoasa, de atentia pentru propriul corp si propria sanatate.

Ne trece pe drumul pana la urmatorul Revelion pentru ca …. si-aici avem o multime de scuze care, de fapt, au legatura cu lipsa noastra de organizarea si de vointa.

Dar cum zilele astea sunt zile cu zambete pentru cei care vand abonamente la salile de sport, m-am gandit sa va arat 3 sali de sport din lume cum n-ati prea vazut.

Sau cum ati vazut in filmele SF.

*

Nu stiu daca stiti miniseria britanica The Black Mirror cu filme de televiziune care aseaza intr-un context narativ special tehnologiile cele mai inovatoare ca sa marcheze dezumanizarea noastra.

E un episod in care eroul principal este fan al unui concurs de talente – asemeni X Factor, Vocea Romaniei – si incearca sa o trimita acolo pe fata pe care o iubeste. Ca sa obtina credite suficiente cu care ar putea cumpara accesul la preselectii tanatul munceste de zor la o sala de sport unde pedaleaza la o bicicleta multe ore pe zi. Prin pedalare produce de fapt energia pe care o foloseste in camera in care locuieste care este de forma unui cub cu peretii inteligenti care pot fi transformati oricand in ecrane de televiziune sau de computer.

greenmicrogymEi bine, exista o sala de sport similara celei din film. Este in Portland se numeste The Green Micro Gym , iar biciclete pe care pedaleaza abonatii la miscare produc energie care e folosita pentru intretinerea salii. Puteti citi despre sala aici

 

 

 

*

 

Tot din categoria tehnologie SF exista in Singapore o sala de sport care are tehnologie departe de imaginatia noastra. Mai exact un scanner 3 D care analizeaza corpul clientului inainte de jogging si obtine mai bine de 400 de informatii despre nevoile de vitamine, despre bolile si despre evolutia corpului respectiv. Cu toate informatiile, inclusiv cele de la aparatele la care lucreaza clientul, construieste un model 3D al clientului si arata evolutia lui prescriind vitamine, suplimente alimentare. Sala se numeste Gravity si puteti vedea mai multe detalii aici.

gravity

*

O alta executie a tehnologiei avansate folosita intr-o sala de sport poate fi gasita in Australia. Acolo totul functioneaza cu un smart card care e personalizat pentru fiecare client si care, odata atasat masinii cu care acesta se antreneaza, creaza un program extrem de specializat. Antrenamentul este atit de bine targetat incat sportivii isi ating obiectivele in maximum 17 min.milon

Aici puteti citi detalii despre  aceasta sala de sport 

*

Altfel, cautati mini seria Black Mirror, o sa va schimbe putin perceptia despre teonologie, mai departe de afirmatia pe care o facem toti lejer “ne si ajuta, dar ne si strica viata”.

0
2421
shutterstock_186043616ce inseamna extraordinar?
beauty
10 years ago

ce inseamna extraordinar?

(am scris acest text, ieri dimineata, inaintea unei conferinte de presa, in parc)

La momentul la care scriu aceste rinduri sunt in parc si, la doar citiva metri de mine, o doamna la 60 si ceva de ani face exercitii folosindu-se de greutatea corpului si de marginea unei banci.

E imbracata cu o bluza de bumbac mustar, are colanti negri, parul il are prins cu o bentita negra cu buline si poarta ochelari de soare rotunzi foarte chic.

E putin peste 10 si jumatate, iar in parcul de linga Institutul Francez sunt doar citiva copii care se dau in leaganele de linga aparatele pentru gimnastica instalate recent si, uitindu-ma la energia si supletea doamnei din fata mea, imi vine sa exclam ”extraordinar!”

Cu 30 de ani in urma ni s-ar fi parut ciudat sa vedem o femeie de 60+ care sa faca gimnastica in parc, cu concentrarea si determinarea pe care de obicei o vezi intr-o sala de sport. Astazi sentimentul a trecut spre respect si admiratie pentru ca in anii astia am invatat ca viata e asa cum ne-o facem noi, nu cum ne-o dicteaza altii.

*
Au fost multi ani in care femeilor – mamelor si bunicilor noastre – li s-a spus ca e normal, e datoria lor, sa gaseasca solutii la orice problema casnica, sa fie educatoare bune pentru copiii lor sa fie bucatarese desavirsite si, daca se poate, sa arate precum chipurile atent machiate prezentate in reviste.

Sigur ca pe drumul lung si anevoios al cresterii copiilor si intretinerii familiei, cu miza de a face totul bine, primul lucru la care s-au gindit sa renunte a fost grija fata de propria persoana, iar validarea lor in spatiul public s-a restrins tot mai mult.

De fapt, sa cresti un copil pastrind un echilibru fin intre ce trebuie sa invete si libertatea de a-l lasa sa descopere el lucruri ca sa se dezvolte cu o personalitate frumoasa e unul dintre cele mai grele lucruri din lume. Si mamele care reusesc asta fac cu adevarat ceva extraordinar.
*
Sunt dintre cei care cred ca un om are nevoie mai ales de ginduri bune si o sa poata sa mute muntii din loc, iar aprecierea pentru munca si efortul lui, validarea sa in spatiul public e una dintre caile care-i dau aripi si -l motiveaza sa mearga mai departe in viata.

Asa ca nu vad de ce nu le-am spune oamenilor din jur, de fiecare data cind au facut ceva bun si frumos, ca sunt extraordinari.

Tot asa cum nu vad de ce sa nu le spunem ca starea de bine vine in cantitate egala si din interiorul lor, de la ce maninca, de la stilul lor de viata, de la oamenii pe care-i au in jur.

Exista un studiu realizat de Activia care arata ca o parte importanta din starea noastra de bine vine din ceea ce mincam si din confortul pe care-l avem dupa ce am savurat mesele delicioase.

Activia are zilele acestea o campanie prin care incearca sa valorizeze atentia pe care fiecare femeie si-o acorda propriei persoane, atentia pentru cum arata, pentru ce maninca. Campania se numeste “Esti extraordinara” si are o platforma din care va puteti incarca de multe lucruri frumoase. Exista chiar si o aplicatie prin care poti trimite mesajul “esti extraordinara” insotit de un mesaj video sau scris catre cineva care inseamna mult pentru tine.

*
Cind am plecat din parc m-am dus catre doamna care facea exercitii si i-am spus ”M-am uitat la dumneavoastra si m-am gindit ca mi-ar placea sa fiu si eu la fel de activa peste citiva ani”. Dinsa a zimbit si a raspuns privind elegant in lateral ”nu va impiedica nimic”.

”Asa este”, am continuat, ”cum nu ma impiedica nici sa spun ce gindeam cu adevarat despre dvs vazindu-va concentrata ca in sala de sport, aici in parc”

A facut ochii mari si si-a indreptat privirea catre mine.

”Ma gindeam ca sunteti extraordinara”

In urmatoarea secunda am vazut cel mai frumos zimbet: usor timid, usor satisfacut.

*
coverphoto shuttertock

1
2725
diverse
10 years ago

(VIDEO) supereroina Kacy Catanzaro – poate intrece in provocari sportive un joc pe computer

Kacy Catanzaro are 25 de ani . Astazi este ziua ei de nastere. E nascuta in 1990, are 1,5 m si 45 de kg, a fost gimnasta si e prima femeie care a ajuns in finala celei mai spectaculoase competitii a sportivilor American Ninja Warrior: o intrecere in care sportivii parcurg un traseu cu multe obstacole folosindu-se doar de greutatea si controlul trupului lor.

Pentru ca e atit de mica si de subtire i se mai spune si MightyKacy , iar ceea poate sa faca Kacy cu forta trupului ei – care nu pare foarte musculos – este absolut incredibil. crezi ca e un joc pe computer cu o super eroina.

Anul trecut a devenit fenomen in America, anul acesta deja e imaginea unor produse si faima ei a depasit granitele tarii.

uitati-va la filmul cu parcursul pe care-l face in finala. e din categoria “chiar nu ati mai vazut asa ceva” – dincolo de forta, e super fluida, face tot parcursul fara sa para ca oboseste desi e incredibil de greu si sunt probe la care nu a mai reusit nicio femeie sa ajunga.

 

2
1926
apa focDoru Iftime, Story of my life: Prometeu
doru iftime: story of my life
11 years ago

Doru Iftime, Story of my life: Prometeu

text de Doru Iftime

Prometeu a fost inamicul numărul unu al copilăriei mele. Era paznic la profesorului Liceul Petru Rareș din Piatra Neamț și misiunea lui era să nu lase țâncii să intre pe terenul de sport: copiii loveau cu mingile în pereții sălii de sport, care își pierdeau tencuiala și se șubrezeau; o altă sarcină a sa – și de aici i se trage porecla – era să aprindă focul în sobele din sălile de clasă. Iarna, Prometeu își începea traseul prin liceu pe la 7.30 în fiecare dimineață, însă, cum erau multe încăperi de încălzit, se întâmpla să intre în unele clase și după ora 8.00, când deja începuseră cursurile. Bătea la ușă și îi cerea politicos voie profesorului să dea drumul la gaz, în timp ce elevii își dădeau coate și chicoteau: „A venit Prometeu.”

Am crescut pe terenul de sport de la Rareș. Aveam probabil puțin peste trei ani când am intrat pentru prima dată pe acel teren – bineînțeles, în mod fraudulos, sărind gardul. „Mă duc pe teren”, le spuneam bunicilor, care mă aveau în grijă în timpul săptămânii – doar week-end-ul îl petreceam pe atunci cu părinții. Cu timpul, mi-am făcut tot soiul de cunoștințe la locul favorit de joacă: femeia de serviciu, administratorul liceului, elevii de la seral cu care jucam fotbal și, desigur, Prometeu, care nu pierdea nici o ocazie să mă fugărească deîndată ce mă vedea. Scăpam de el fie sărind gardul uriaș de la intrarea principală, fie fugind pe terenul viran din spatele sălii de sport, învecinat cu intrarea laterală în curtea bunicilor. De fiecare dată însă mă întorceam după mai puțin de zece minute. Cum s-ar zice, făceam pe atunci ceea ce ar fi trebuit să fac – dar n-am făcut niciodată – în cariera de jurnalist: ieșeam pe ușă ca să intru pe fereastră.

Nu-mi amintesc cum arăta Prometeu. Îi țin minte doar sprâncenele stufoase, părul negru și des și mersul ușor aplecat într-o parte. Cum casa bunicilor era la doi pași de liceu, îl vedeam uneori trecând agale spre locul de muncă. Iarna purta o căciulă rusească, cu urechile legate deasupra capului, și o haină impermeabilă albastru închis.

De la 3 la 14 ani mi-am disputat cu Prometeu terenul de sport de la Rareș. Potrivit standardelor actuale, universul copilăriei mele nu era deloc vast, dar magia lui a fost suficientă ca să inspire aceste rânduri stângace. Aveam vreo 5 ani când am căzut de pe panoul de baschet. Aruncam la coș și mingea a rămas înțepenită între inel și panou. Ca s-o dau jos, m-am cățărat pe scheletul metalic care susținea panoul și, după ce am eliberat-o, am sărit. Mai făcusem chestia asta de nenumărate ori, doar că atunci am aterizat pe toată talpa, cred. Și nu m-am mai putut mișca. Nu mai era nimeni în preajmă, cu excepția femeii de serviciu: m-a văzut, și-a dus mâna la gură, apoi a venit iute și, fără să spună o vorbă, m-a luat în brațe și m-a dus acasă, la bunicii înmărmuriți. N-a fost nimic grav, mi-am revenit în câteva minute.

Tot pe terenul de sport de la Rareș l-am întâlnit pe Bogdan Uritescu, fiul actorului Valentin Uritescu, aflat în vremea aceea sub contract cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Bineînțeles că pe atunci habar n-aveam cine era Bogdan, l-am identificat 20 de ani mai târziu, când l-am văzut într-un film în care mi se părea că seamănă cu Mircea Eliade. Bogdan a apărut într-o seară, pe neașteptate, pe teren. Era un excelent portar de fotbal. Prietenul care îl însoțea l-a antrenat preț de câteva zeci de minute la poarta desenată cu cretă pe unul dintre ziduri, în timp ce noi, țâncii, așezați pe mingile de plastic, ne minunam de mișcările de portar profesionist ale lui Bogdan și eram uimiți de paradele pe care le făcea neținând cont că pe jos era bitum, nu iarbă.

Pe terenul de la Rareș am jucat fotbal cu seraliștii bucuroși să facă mișcare în aer liber în loc să-și tocească coatele pe bănci pe la vreo oră insipidă de tehnologia materialelor. Primele întâlniri cu fetele tot acolo mi le-am dat. Eram pe terenul meu. Era locul în care mă simțeam în siguranță și suficient de stăpân pe mine încât să fac față tensiunii copleșitoare a primei întâlniri. Tot aici am furat și primul sărut, sub brazii care străjuiesc scara de piatră care urcă de la sala de sport către liceu.

Prometeu a fost probabil martorul tăcut al tuturor acestor întâmplări. Al întâmplărilor mele și ale prietenilor cu care împărțeam minunatul loc de joacă. Chiar dacă eram precum câinele și pisica, Prometeu nu a fost niciodată paznicul care să facă exces de zel, nu era din soiul acela care se bagă în seamă și pe care îl întâlnim azi la tot pasul, păzind cu cerbicie 2-3 locuri de parcare sau intrarea în diverse instituții mai mult sau mai puțin importante.

Oficial, pe terenul de sport aveau voie doar elevii liceului. Poarta se încuia după încheierea orelor. Cu toate acestea, cel puțin seara, terenul era plin de copii de toate vârstele. Cei mari jucau baschet, cei mici își inventau tot soiul de jocuri. Cumva, vigilența lui Prometeu părea să fie înșelată în permanență. Sau poate că vigilența lui s-a transformat, cu trecerea anilor, în toleranță; poate își spunea încă de pe atunci, cum îmi zic și eu azi, că jocul copiilor în aer liber e mai important decât câteva geamuri sparte sau un perete care trebuie tencuit o dată pe săptămână.

Am revenit în Piatra Neamț după ce am terminat facultatea. Lucram la un ziar local unde țineam o rubrică pentru tineret intitulată Recreația Mare. Cu puțin timp înainte de a pleca la un job nou și a mă muta definitiv în București, am organizat – pe terenul de sport de la Petru Rareș, desigur -, Cupa Recreația Mare la baschet. Cum toată acțiunea s-a derulat prin intermediul ziarului, am avut surpriza ca la startul competiției să se înscrie nu mai puțin de 24 de echipe din tot județul Neamț. Pentru câteva zile, terenul de la Rareș și-a recăpătat exuberanța de altă dată.

A fost doar o palidă licărire. Acum, de câte ori revin în Piatra Neamț ca să-mi vizitez părinții, terenul de sport de la Rareș e gol. Fie că e iarnă, fie că e vară, fie că e dimineață sau seară, nimeni nu mai joacă baschet, nu mai dă nimeni cu mingea în pereții sălii de sport… Într-o vreme dispăruseră chiar și inelele de pe panourile de baschet. Nu au fost furate, le-au strâns administratorii liceului ca să nu mai aibă copiii de ce să vină pe teren. O atitudine de neînțeles din partea unei instituții publice, într-o țară în care obezitatea în rândul copiilor mai are un pic și se transformă în epidemie. Însă grija pentru acareturi e mai mare decât preocuparea pentru sănătatea copiilor noștri – fiindcă, nu-i așa, mișcarea, sportul în aer liber înseamnă sănătate.

Nu știu ce s-a întâmplat cu Prometeu. Azi nu mai e el cerberul de la Rareș și, oricum, elevii n-ar mai avea de ce să-l poreclească Prometeu pe actualul paznic. Liceul are acum instalație de încălzire modernă și geamuri termopan. Sala de sport a fost reamenajată, iar terenul de sport e împrejmuit cum se cuvine. Gardul nu mai poate fi sărit, iar intrarea mea secretă, de pe terenul viran din spatele sălii de sport, a fost blocată cu un zid imposibil de escaladat; terenul este, practic, o fortăreață inexpugnabilă. Trist este că e o fortăreață pe care nu mai vrea s-o cucerească nimeni. Cei mici nu mai încearcă să sară gardul și nici nu-i mai interesează să dea de lucru zidarilor; și-au găsit alte locuri de joacă sau pierd vremea la televizor, în timp ce adolescenții își dau întâlniri virtuale și se sărută prin intermediul avatarurilor de pe OurWorld.

Adulții au înfrânt energia și spiritul de aventură al copiilor. Când n-au reușit să-i facă să respecte o interdicție, i-au ispitit cu tehnologia, iar micii inocenți au devenit o victimă ușoară a sedentarismului.

Însă greșesc când spun că terenul de la Rareș e gol. Nu e tocmai gol. Pe el este parcată o mașină. Un singur autovehicul se lăfăie într-un spațiu care, de fapt, ar trebui să fie locul de joacă pentru 50 de copii. Tehnologia a obținut o victorie categorică și are și un reprezentant în teren.

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

1
1921
rsuprauman: echilibru, incredere si forta
diverse
11 years ago

suprauman: echilibru, incredere si forta

un sport mai putin cunoscut la noi, gimnastica acrobatica (desi avem si noi campioni mondiali la o ramura apropiata – gimnastica aerobica).

uitati-va ( 3 minute) la acest exercitiu, la minutul 1 veti vedea citeva elemente care sunt dincolo de ce ne putem imagina ca poate face corpul uman.

cind lasati deoparte sportul in sine, ginditi-va la aceste 30 de secunde de echilibru, incredere in parteneri, forta si ambitie ca la o metafora pentru viata

0
1788
invingatoriJocurile Nationale la Constanta – sa sustinem adevaratii invingatori
diverse
12 years ago

Jocurile Nationale la Constanta – sa sustinem adevaratii invingatori

constanteni, va rog va rog va rog sa va faceti putin timp liber si de astazi pina joi sa mergeti la o competitie sportiva din care veti invata foarte multe.

participa la ea peste 140 de sportivi din 11 judete. dar sunt sportivi pentru care victoria are alte mize decit ale noastre. chiar si competitia in sine, lupta pentru a invinge, are o alta miza.

sunt sportivi pe care dupa ce ii veti vedea, micile probleme zilnice va vor parea mofturi; marile dispute verbale vor fi furtuni in pahare de apa; iar luptele din mintea voastra nu se vor mai califica la categoria razboaie.

e vorba de Jocurile Nationale ale persoanelor cu dizabilitati.

 

Jocurile Naționale reprezintă o etapă importantă în calendarul paralimpic intern, susținut prin campania națională “Susținem adevărații învingători”, lansată de Olympus alături de Comitetul Național Paralimpic (CNP). Campania națională are scopul de a sprijini activ sportivii cu dizabilități în lupta pentru victorii, în drumul lor catre Rio de Janeiro, unde vor avea loc Jocurile Paralimpice din 2016.

Punctajul obținut la Constanța este luat în calcul la alcătuirea Clasamentului Național 2013, în urma căruia se decide cine va reprezenta România în competițiile internaționale, unde sportivii se califică pentru Jocurile Paralimpice.

Aceasta este prima dată când Jocurile Naționale au loc în Constanța, fiind organizate anterior în București, dar lipsa facilităților de cazare și transport pentru persoanele cu dizabilități a determinat mutarea Jocurilor la Constanța, unde beneficiază de toate condițiile necesare, inclusiv cazarea în cadrul unui hotel care permite accesul scaunelor cu rotile în toate camerele.

veti vedea competitii de ski nautic, atletism, tir cu arcul, baschet, sah si pescuit sportiv, dar lectiile care le veti primi acolo va vor urmari multa vreme. daca aveti copii, duceti-i va rog din suflet sa-i sustina pe sportivii astia minunati.

***

anul trecut am fost la Jocurile Paralimpice la Londra si de fiecare data cind mi-e greu imi aduc aminte de inotatorii din probele de viteza. (in apa suntem egali)

0
1471
logo campanieIn lumea adevaratilor invingatori
diverse
12 years ago

In lumea adevaratilor invingatori

ne luam energia din validarile celorlalti: un bravo spus de la un superior ierarhic sau de la un prieten in care avem incredere, o imbratisare in familie, un premiu pentru efortul care e deja cu impact public.

victoriile noastre personale sunt ca la un concurs cu jaloane: daca te incadrezi in standardele de timp si miscare (trebuie sa ai casa, masina , copil, familie in timing corect) si exersam partile tehnice cu religiozitate ca sa terminam competitia decent.

***

mie nu-mi plac invingatorii astia. nu sunt nici buni, nici rai. le respect efortul, dar nu-mi plac. nu (mai) vreau sa fac parte din echipa lor, cu orice risc.

pentru mine, adevaratii invingatori sunt cei care se lupta sa cistige razboaiele cu mintea si trupul lor, oamenii care nu se lasa.

oamenii care traiesc intr-o lume a victoriilor precum Guliver in tara uriasilor. tot ceea ce pare minuscul pentru ceilalti e urias pentru ei, si stiu sa se bucure de ce li se intimpla.

***

imi pare rau sa va anunt dar, chiar daca vi se pare ca va recunoasteti in textul asta, nu e despre voi. foarte putini dintre cei care cititi aceste rinduri stiti cu adevarat ce inseamna bucuria de a da la cos, intr-un meci de baschet, asezat intr-un scaun cu rotile. sau – cum am vazut anul trecut la Jocurile Paralimpice si mi s-a parut cel mai emotionant, suprauman si puternic lucru pe care l-am trait vreodata –  sa bati recorduri de inot viteza cind n-ai nici miini si nici picioare.

(va rog tare sa cititi aici despre cum s-au vazut Paralimpicele , de la fata locului, de la Londra)

unii dintre cei mai adevarati invingatori  sunt copiii aceia minunati care se inscriu in competitiile paralimpice. care merg la concurs stiind ca vor fi validati nu doar in interiorul gastii/ familiei lor ci pentru ca au facut ceva special, in conditiile in care ei simt ca nu pot face lucruri ca toti ceilalti. (da, stiu, “adevarat” n-are grad de comparatie, dar vreau eu sa aiba acum)

***

sunt onorata sa va anunt ca Comitetul National Paralimpic  si Olympus, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata romaneasca de lactate, lanseaza campania naționala “Sustinem adevaratii invingatori”, prin care sportivii cu dizabilitati sunt sprijiniti activ si pe termen lung in lupta pentru victorii, pe drumul lor către Rio de Janeiro, unde vor avea loc Jocurile Paralimpice din 2016.

am fost acolo de la primul moment al colaborarii Olympus cu paralimpicii si sunt foarte bucuroasa ca vor sa-i ajute pe in continuare.

saptamina trecuta au fost  Cupa Danubius  dedicata sportivilor cu dizabilitati locomotorii si Campionatul National de Powerlifting ( la Galati, 18-20 aprilie) dar si Campionatul National de Popice pentru Nevazatori ( la Cinciș, Hunedoara,  20-21 aprilie)

am sa va arat curind fotografii de acolo si am sa va fac cunostinta cu cistigatorii.

si am sa va anunt care sunt competitiile viitoare ca sa mergeti sa-i aplaudati pe copii. sa nu ziceti ca mergeti pentru ei, o sa mergeti de fapt pt voi: pentru ca dupa ce ii vedeti pe copiii aceia cum se bucura de micile lor victorii, dar si ce eforturi uriase fac pentru actiuni pe care voi le considerati naturale, o sa va reasezati scala victoriilor.

si s-ar putea sa nu va mai pese foarte tare de concursul cu jaloane.

0
1650
eduard novak premiuCe facem cu Eduard Novak?
diverse
12 years ago

Ce facem cu Eduard Novak?

Despre Eduard Novak nu stiam foarte multe pina la Jocurile Paralimpice. Nici eu, dar nici cei mai multi dintre romani.

Fusese prezentat in citeva reportaje , mai degraba in zona senzationalului, decit cea a motivationalului, si mai ales in lunile de dinaintea Jocurilor Paralimpice. In plus, Eduard a fost prezent ca speaker motivational la citeva intilniri corporatiste de-a lungul timpului.

cam la asta se rezuma in 2 rinduri cita atentie i-am acordat noi, cu totii, lui Eduard Novak.

***

in zilele de dupa cistigarea medaliilor de aur si de argint la Jocurile Paralimpice, Eduard Novak a fost prezent la toate buletinele de stiri ( minunat si , aproape, incredibil pentru presa noastra a carei atentie e indreptata catre orizonturi politico- scandaloase). cind Jocurile Paralimpice s-au incheiat, premierul Victor Ponta a anuntat ca-l premiaza pe Eduard ca pe toti olimpicii medaliati. o miscare inteligenta si un speech impecabil care anunta egalitatea de sanse intre sportivi, fara diferentiere in functie de (dis)abilitati.

Guvernul i-a dat banii, tot asa cum unul dintre sponsorii olimpici, Samsung l-a premiat ca pe toti ceilalti medaliati olimpici, cu un Galaxy S III.

Pina aici ne-am comportat ca o tara civilizata, recompensind un sportiv care poate fi un model. Dar… ce facem mai departe?

***

Samsung mi-a facut onoarea de a-i inmina eu premiul, ocazie cu care l-am intilnit pe Eduard Novak.

***

Stiti ca o bicicleta de concurs costa pina la 10.000 de euro? Iar cauciucurile rotilor costa in medie 200 -300 euro?

Stiti ca a mers la Olimpiada cu 3 biciclete si 18 roti de rezerva?

Stiti ca staff-ul unui ciclist de performanta implica antrenor (doi antrenori, in cazul lui Eduard), maseur, tehnician? Ca in fiecare cursa ciclistul este insotit de o masina in care se afla staff-ul tehnic care-i poate inlocui bicicleta sau rotile in orice moment?

Ne-am laudat cu performantele lui Eduard Novak, desi noi n-am contribuit cu nimic la ele, dar ce se va intimpla cu Eduard de acum incolo?

***

de cind a cistigat primul premiu la ciclism, Eduard nu si-a luat nicio vacanta.

a plins atunci de bucurie pentru ca era confirmarea ca poate reveni in sport, acolo unde fusese campion inainte de accidentul de masina. au fost 7 ani in care s-a antrenat zi de zi.

acum vrea sa-si ia o pauza de 3- 4 luni ca sa -si dozeze efortul. vrea sa prinda si olimpiada urmatoare. si sa ia medalii din nou.

daca s-ar fi nascut in Anglia, sau in America, sau in Franta, Eduard Novak ar avea in acest moment sponsorii la usa, un contract semnat de comentator tv la un post cu audienta mare, un manager care i-a facut deja calendarul aparitiilor publice intr-un turneu national in care sa motiveze lumea sa mearga mai departe, oricit de greu le-ar fi in viata.

Eduard nu are nimic din toate astea, desi daca si-ar povesti viata in fata unor copii aflat in carucior cu rotile, le-ar da aripi.

Desi orice sponsor care si-ar asocia imaginea cu el ar adauga brandului lui dirzenia, anduranta, ambitia si emotia unui om care nu s-a dat batut in viata. Care are un incredibil mental de invingator.

Desi noi cind ne uitam la competitiile de ciclism la tv (daca ne uitam, pt ca pare plictisitoare competitia) aflam despre peisajele si cladirile pe linga care trec sportivii, nu despre strategiile din cursa, de ce stau in coloana in forma de aripa sau despre cele 45 de secunde in care se poate schimba o roata si cind e mai bine sa inlocui bicicleta decit sa schimbi roata.

***

cind am fost fata in fata cu Eduard, ciclismul mi s-a parut un super sport: mi-a descris cum se schimba rotile, cum isi fac strategiile jucatorii, cum trebuie schimbate  cauciucurile – si ce dimensiune trebuie sa aiba – in functie de tipul de proba la care concureaza. am fost pentru citeva minute in mintea unui sportiv, pe pista de concurs.

descrierea era tehnica, antrenanta, cu suspence si, cind a facut o pauza, l-am intrebat:

“exista si o nutritie speciala pentru ciclisti, nu? vitamine si alimente care sa dea energie, dar sa controleze greutatea corporala”

“da, nu merge asa oricum.”

a inceput sa rida si-a continuat, uitindu-se la paharul pe care-l aveam in mina: “nu merge cu limonada”.

in gind am adaugat si asta la costurile producerii si intretinerii unui campion.

***

deci CE FACEM CU EDUARD NOVAK? il lasam sa munceasca singur, fara sa-l ajutam si asteptam inca 4 ani ca sa ne laudam cu el, la viitoarele jocuri paralimpice?

am scris aceste rinduri cu speranta ca veniti cu solutii concrete: ca sponsorii isi vor da seama ca e un potential urias in asocierea cu acest sportiv de exceptie, ca se va gindi cineva sa faca un turneu national de speech-uri motivationale sustinute de Eduard, ca televiziunile de sport vor semna contracte cu el. si ca isi va gasi un manager care sa se ocupe de toate astea.

multumesc.

8
5001
Jerry Shields suaoameni incredibili
diverse
12 years ago

oameni incredibili

cind vi se va mai parea ca va e greu, pentru orice – job, iubire, casa, masa – amintiti-va de oamenii astia.

fotografii de astazi de la Jocurile Paralimpice

Laroslav Semenenko,  Ucraina

Yanpeng Wei, China

Jerry Shields, sua

Matt Stutzman, sua

natalia partyka, polonia

bruna alexandre, brazilia

astazi a concurat si al nostru Dacian Makszin  la tenis de masa, dar n-am gasit inca foto cu el, am sa vi-l arat curind.

later edit. Dacian a cistigat ambele meciuri de astazi:)

3
2332
naomi samuelUn interviu cu o campioana care merge la Jocurile Paralimpice
diverse
13 years ago

Un interviu cu o campioana care merge la Jocurile Paralimpice

Stiti ca am un preferat la Jocurile Paralimpice, ca i-am urmarit activitatea si am public aici ( voi mai publica) un mini jurnal al competitiei. se numeste Naomi Ciorap si este o fetita simpatica pe care o veti vedea in competitiile de inot.

in acest moment Naomi, care are deficiente de vedere, dar asta nu o impiedica sa fie o mare campioana, a ajuns cu echipa paralimpica a romaniei in Liverpool unde se antreneaza pina miercuri cind vor incepe la Londra Jocurile Paralimpice. ea se antreneaza chiar cu echipa angliei si tocmai s-a intors de la un antrenament in Sierra Nevada, Spania, care a fost sustinut financiar de sponsorul ei, Olympus Dairy Industry.

i-am trimis pe mail citeva intrebari si mi-a raspuns, asa ca puteti citi un mini interviu simpatic cu o pustoaica de 17 ani care si-a invins limitele si, in ciuda deficientelor ei, e astazi la una dintre cele mai mari competitii sportive din lume.

(desi are deficiente de vedere, Naomi poate citi cu ajutorul unui soft pe computer)

. Ce ti – a placut cel mai mult in Sierra Nevada?

Peisajele frumoase si plimbarile pe munte, mancarea sanatoasa, oamenii foarte prietenosi.

Ce i-ai sfatui pe copiii care se apuca astazi de inot sa faca pentru a nu le mai fi frica de apa?

Sa incerce sa fie curajosi pentru ca sa inoti este mai usor decat pare

A fost greu pentru tine sa inveti sa inoti? ti-a fost vreodata frica de apa?

Mi-a fost putin frica dar cand am inceput sa invat mi-a placut foarte mult si am invins frica de apa.

Te gandeai vreodata ca vei ajunge la o olimpiada? ce-ti doresti de la olimpiada asta? (in afara unui rezultat bun in competitie, altceva. ceva pt tine.)

Nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge dupa doar 3 ani de inot la Jocurile Paralimpice. Imi doresc sa am sustinatori multi iar faptul ca particip este o multumire mare.

Ce zic parintii tai ca esti campioana?se asteptau sa ajungi la o olimpiada?

Parintii nu si-au imaginat niciodata ca voi ajunge asa departe si sunt foarte mandri de reusitele mele.

Urmatoarea intrebare e mai delicata si, daca te deranjeaza, poti sa nu raspunzi la ea:

Cum te orientezi intr-un bazin nou. ce repere iti iei ca sa ajungi la linia de start , la culoarul tau?

Bazinele in marea majoritate sunt la fel, am resturi de vedere cat sa ma descurc in incinta bazinului.


Iti doresc mult mult succes si sa te bucuri de tot ce ti se intimpla la londra. eu am sa fiu in tribuna sa te sustin. si, chiar daca nu ma cunosti, o sa stii ca e un roman acolo in arena care – ti tine pumnii strinsi sa ai un rezultat bun si sa te bucuri de aceasta minunata competitie.

Multumesc de sustinere, sa strigi tare sa te aud. Concurez la 50 craul, 100 craul, 100 bras la clasa S13.
***

doua lucruri simpatice mai am sa va spun legate de Jocurile Paralimpice. vedeti din mini interviul de mai sus cit de importanta e sustinerea morala, a fanilor, pentru Naomi. ii puteti trimite un mesaj de incurajare in aplicatia creata de Olympus pe Facebook si va rog tare tare tare sa va luati 2 minute ca sa scrieti un mesaj. ce poate fi mai frumos pentru un copil, decit emotia si sustinerea unor oameni pe care nu-i cunoaste, dar care o apreciaza pentru ca face lucruri pe care ei nu le-ar putea duce la cap.

( Olympus nu s-a asociat intimplator cu echipa romaniei la Jocurile Paralimpice. sub conceptul “Light in the Dark”, compania sprijina permanent persoanele cu deficienţe de vedere, fiind prima si singura companie de bunuri de larg consum din România care are un ambalaj special conceput pentru acestea: capacul inscripționat in alfabetul Braille. imaginati-va un frigider in care e bezna si ca puteti recunoaste ce e inauntru dupa forma si semnele de pe capacele produselor si veti intelege ce mare bucurie e pentru persoanele cu deficienta ca au scris in Braille ce contine sticla, cutia etc)

5
3764
MILA 23 coperta 1sa ne transformam sportivii in eroi
diverse
13 years ago

sa ne transformam sportivii in eroi

zilele astea, cit sunt Jocurile Olimpice, ne loveste dragostea pentru sportivi pentru ca ne confruntam cu anduranta lor, puterea de concentrare, efortul imens pe care-l fac.

ne revoltam de ce nu sunt apreciati mai mult sportivii, de ce nu se scriu carti sau nu se fac filme despre ei. de ce nu-i transformam in eroi ca la americani.

ei bine, incepem sa recuperam la acest capitol.

*

miine se lanseaza cartea de benzi desenate Mila 23, in care eroul este Ivan Patzaichin si e printre putinele incercari  romanesti de a transforma un sportiv intr-un erou.

cartea este ilustrata de Alex Talamba, apare la editura Mandragora si este sponsorizata de Vodafone.

***

ar fi frumos sa cumpere aceasta carte cit mai multi oameni pentru ca asta ar insemna un dublu beneficiu: am incuraja si alte edituri sa ne transforme sportivii in eroi, iar oamenii din Delta catre care pleaca toate incasarile cartii vor beneficia de o viata putin putin mai buna.

Cartea Mila 23 face parte din proiectul Rowmania, o miscare sociala prin care Ivan Patzaichin incearca sa dea inapoi Deltei, o parte din dragostea si succesul pe care el le-a primit.

Puteti participa la lansarea cartii miine la ora 12, la Vodafone Experience Store – in AFI Cotroceni, unde va puteti intilni si cu Ivan Patzaichin si cu ilustratorul Alex Talamba si, desigur, puteti cere autografe.

3
2329
martin-schoeller-Douglas-Gabby-600x450super jurnalism despre sport
jurnalism
13 years ago

super jurnalism despre sport

Time are un numar special dedicat Olimpiadei 2012 cu citeva povesti demential scrise, insotite de fotografii de Martin Schoeller.

doua imi plac in mod special.

Lolo”s No Choke – povestea atletei Lolo Jones care a ratat teribil la Olimpiada de la Beijing (concura la 100m garduri, a lovit 9 din cele 10 garduri, a iesit pe 7, desi era marea favorita) si care vrea sa -si ia revansa la Londra.

unul dintre cele mai frumoase fragmente:

When the gun went off, the Australian girl got out on me. Se beat me to the tirrd hurdle. You know, I was cool and calm about it. She had been doing that all year, and I would always get her in the end.
(…)
And then there was a point after that where I was like, WOW, these hurdles are coming up really, really fast. You have to make sure you don’t get sloppy in your tehnique. I was telling myself to make sure my legs were snapping out. So I overtired. I tightened up a bit too much. That’s when I hit the hurdle. Honestly, I should have relaxed a little bit and just run. Instead, I was just so paranoid because they were coming up so fast, I snapped it down too fast.

You know, when I hit it, I though I would still be able to get a medal. But when I crossed the line, I knew how bad it was. I collapsed on the track, and I couldn’t stop thinking. I just wish the nest Olympics were tomorrow.

***

a doua poveste minunata este cea despre gimnasta Gabby Douglas, care face parte din echipa care tocmai a cistigat medalia de aur: echipa SUA.

cind era olimpiada de la beijing, gabby l-a vazut la tv pe antrenorul echipei Chinei si-a zis ca el e cel care o va face campioana. cind antrenorul s-a mutat in statele unite, si-a convins familia sa o lase sa se mute in Iowa, fara parinti, ca sa fie antrenata de el.

Chow was initially reluctant to take Douglas on. He recognized her talent but wasn’t keen to move such a young girl away from her family. (…) She was sacrificing being with her mom in order to be the best gimnast she can be, and that touched my heart”, he says.

copilul a fost mutat intr-o noua familie , cu 4 fetite mai mici, ca sa poata fi mai aproape de antrenor. iar astazi e deja campioana olimpica iar disney vrea sa-i ecranizeze povestea.

***
ambele povesti – care-s f lungi, 4 pagini de revista – merg adinc in viata sportivelor si te fac sa intelegi sacrificiile pe care le fac sportivele. sunt atit de intim scrise, iar reporterii au fost geniali, incit Jones vorbeste chiar despre virginitatea sa si despre faptul ca nu si-a gasit un iubit pentru ca nu a avut timp.

geniale povesti. povestea lui Lolo e integral pe net, aici, iar povestea lui Gabby aici

dar cumparati revista de la chioscuri mai sunt multe alte povesti minunate in ea:)

4
3122
Maria Branza, mama AneiMame la Olimpiada
diverse
13 years ago

Mame la Olimpiada

Imi place mult mult campania asta P&G. sper din tot sufletul ca le si vor duce pe mamele olimpicilor la Londra, sa fie alaturi de ei cind concureaza.

mi-ar placea sa vad filmulete si cu reactiile lor din tribuna.

stie cineva cine a facut campania asta?
felicitari!

6
5605
andreea raducandespre performanta cu Andreea Raducan
diverse
14 years ago

despre performanta cu Andreea Raducan

azi am vorbit la telefon cu Andreea Raducan.

m-a sunat pentru ca in urma cu 2-3 saptamini am rugat-o ceva cind ne-am vazut din intimplare intr-o cafenea din centrul capitalei.

desi are treaba multa (miine are competitie cu copiii din Special Olympics), n-a uitat sa ma tina la curent cu ce o rugasem. asta mi-a adus aminte inca o data de super caracterul ei. e absolut minunata.

din vorba in vorba, mi-a spus ca a fost la Birlad (orasul ei natal) unde a avut loc Cupa Andreea Raducan.
uitati-va citeva minute la filmuletul acesta. e un exemplu despre cum marii campioni ramin MARI (in fapte si-n gesturi).

2
2094
baschetOamenii care traiesc prin procura
diverse
14 years ago

Oamenii care traiesc prin procura

Ieri am fost iar la baschet. Nu mi-a placut.

Am inceput sa inteleg din joc si, pentru ca stateam mai sus in tribune, am inceput sa si vad smekeriile pe care le faceau jucatorii ca sa se demarce si sa poata avea controlul mingii. (oricum am continuat sa intreb cu perseverenta picaturii chinezeasti “acum ce-au facut?” la fiecare fluierat al arbitrului, doar ca am largit grupul de tortura: andrei, chinezu si make)
Asta ar fi trebuit sa ma faca mai bucuroasa, dar…

Spre deosebire de primul meci la care am fost (unde spectatorii erau pensionari de Otopeni), de data asta exista o galerie care urla animalic. Linga galerie erau aspirantii la societatea-animalica-urlatoare-de-m..e.

Astia din urma, la fel de primitivi ca si titularii de galerie, aveau nevoie de confirmari: strigau ceva (extrem de des masculinitatea lor era marcata in forta de M..E) si priveau acolo unde erau tobele, steagurile cele mari si campionii la urlat.

M-am uitat mult timp (la sugestia lui auras, caci el a facut descoperirea) la un domn care arata ca un bivol. M-a socat chipul lui – era strabatut de expresii care indicau ura si prostie, incrincenare in “ba p’a ma-tii”. Fiecare gest arata ca urletele alea erau principala lui cale de descarcare emotionala, ca n-avea prea multe bucurii in viata (probabil ca nici foarte multe preocupari).
Dupa fiecare vers urlat se uita in stinga lui, catre galeria titulara, cu o privire de catel care vrea mincarea “de recompensa”. In secundele alea puteai vedea toata dorinta lui de a apartine unui grup care sa-i valideze masculinitatea, care sa-i dea un sens.

*

Mi-e frica de oamenii care traiesc prin procura. Pe care-i bucura victoriile altora, doar pentru ca ei nu au victorii; care-i urasc pe cei care au invins, cind invinsii sunt cei pe care ei isi proiecteaza unicele victorii personale.

Aseara am plecat de la meci stringind din dinti. Nu m-a pasionat scorul, chiar daca as fi vrut sa cistige Timisoara pentru ca am prieteni in echipa aia; m-a socat energia grea din sala.

(m-am relaxat la shopping; ce sa fac – era AFI la 20 de metri de sala de sport. si erau reduceri:) )

9
4185
cosprimul meu meci de baschet
diverse
14 years ago

primul meu meci de baschet

Un meci de baschet = niste baieti inalti si musculosi care alearga in chiloti pe un teren atit de mic incit poti sa-i vezi in detaliu. Slam dunk. Michael Jordan. Vlade Divac. Ghita Muresan. Asta e tot ce stiam despre baschet. TOT. Pina astazi.

Una dintre prietenele mele Oltea – (cunoscuta de voi drept Nebuloasa) care e strins legata de echipa B C Timisoara – a venit cu echipa ei la doi pasi de noi, la Otopeni. Asa ca am mers pentru prima data in viata mea la un meci de baschet: fix la Otopeni, ca sa petrecem mai mult timp cu Oltea si sa sustinem echipa ei.

Bine,recunosc, si  ca sa-i vedem pe baietii frumosi in chiloti.

*

Baschetul la fata locului nu seamana cu ala de la tv.

In primul rind are miros.

Intr-o sala care are maxim 100 de locuri si e cit sala de la liceul pe care l-am terminat, jucatorii trec milimetric pe linga tine, de la vestiar si catre vestiar. Si-i simti. Nu miros a after shave, ci a … ceva aspru si intepator.

M-am gindit la formol, apoi la solutiile chinezesti pentru masaj. A venit Andrei Cismaru (fost jucator de baschet, translatorul meu la acest eveniment) si-a facut lumina: miros a Ben Gay. Jucatorii intra pe teren imbalsamati in Ban Gay ca sa evite intinderile musculare.

Sportul, ca mai toate lucrurile pe care le stiu, este (si) despre echilibru.

Baschetbalistii  se incalzesc pentru intrarea in teren fortindu-si ligamentele, intinzindu-le la maxim. (probabi ca toti sportivii fac asta)

Am vazut o balanta de trupuri intr-un echilibru perfect pentru un stretching spectaculos (banuiesc ca si dureros): fizioterapeutul BCTimisoara si-a pus cele peste 80 de kg balans pentru bratele lui  Dan Paltinisanu care, aplecat in fata peste picioarele in echer, isi impingea la limite teribile muschii picioarelor; vibrau pur si simplu.

(putin mai tirziu am aflat ca Paltinisanu e fiul unui celebru fotbalist care a dat numele stadionului din Timisoara si ca in urma cu o saptamina a facut eforturi incredibile ca sa joace cu o acidentare la glezna. Acum, cind scriu mai stiu si ca e un membru important al echipei nationale si zimbesc cu gindul la cit de mare e in umeri si cit de subtiri ii sunt gambele: ca de balerina)

Baschetul cu barbati are si arbitri femei.

Am vazut-o astazi pe o doamna care abia daca le ajungea pina la mijlocul bratului celor mai multi dintre sportivii pe care i-a arbitrat. Am admirat-o pentru vointa cu care se baricada de orice semnal sonor venit din public. Simteam cum si-a asezat intre ea si public un geam, cum nu aude ce vine de la un metru de ea de la spectatorii recalcintranti, abtiguiti si mitocani. E si asta o chestiune de echilibru, de antrenament si de concentrare.

Baschetul iti afecteaza creierul

Stiu suna ciudat, dar Andrei mi-a explicat ca e un sport anaerob (in sala inchisa), jucatorii alearga pe spatii mici cu viteze mari, consuma mult oxigen si, de la un moment incolo, creierul nu se mai oxigeneaza cum trebuie. Asa se explica de ce apar si violente pe teren.

Motiv ca sa citesc what sports do for your brain

Sigur asta e valabil pentru jucatori, desi nici unii spectatori nu pareau ca se simt prea bine. Am intilnit mitocanul de Otopeni (am sa-i dedic un blog) care facea ca toate animalele din spatele cosului pentru a le distrage atentia jucatorilor la loviturile de pedeapsa/or libere. (Iarta-ma Andrei stiu ca mi-ai spus cum se cheama loviturile alea, dar am uitat)

Baschetul e cu imbrinceli-vinatai-julituri

Cind te uiti din rindul 2 din spatele unuia dintre cosuri ti se stringe inima la fiecare agomerare umana. Cred ca jucatorii pleaca acasa cu nenumarate vinatai pe la coaste; am vazut pumni plasati discret, coate care inteapa, brate care imping si alte utilizari ale greutatii corporale intru impiedicare adversarului de pot sa fac exercitii de gimnastica timp de o luna cu ele.

Jocul? Pe cuvint daca vedeam cind era vreo greseala.

Abia daca apucam sa vad mingea, darmite sa inteleg ca au facut pasi, n-au pasat altuia care era mai bine amplasat in teren sau cine stie ce regula au mai incalcat. (Ce au facut? il intrebam pe Andrei si el traducea de ce fluierase arbitrul). Sa mai recunosc si jucatorii ar fi fost ca si cum as fi obtinut doctoratul.

Ca la orice lucru din viata, pentru a putea vedea detaliile care fac diferenta, pentru a putea privi in profunzime, tre sa fi atit de familiar cu lucrurile de baza incit sa faca parte din tine. nu cred ca ajung la performanta asta cu baschetul.

Habar nu am ce scor a fost la final.

(nici nu ma prinsesem ca s- a terminat, m-au pierdut de pe la sfertul 3). Stiu ca Timisoara a luat bataie si mai tin minte privirea dezamagita a nepotului unuia dintre jucatorii timisoreni, un baietel de 9-10 ani, care venise cu sora jucatorului la meci.

In masina, am comentat cu fetele cu care am vazut meciul ca micutul tocmai ce a primit o lectie despre infringere.

“bine ca a invatat prin exemplu indirect” a zis Alina Mereuta.

“va trebui sa invete si din exemplu direct pina la urma”, am continuat eu.

De fapt, cred ca  despre asta ar trebui sa fie sportul: sa invatam sa ne depasim limitele pentru a obtine victorii, dar sa ne si obisnuim cu infringerile.

*

Andrei a zis ca ma mai invata si cum e cu rugby-ul, dar daca mai aveti alte sporturi exotice de explicat stiti unde ma gasiti:)

Multzam Oltea, Ruxa, Diana, Alina si Andrei.

Foto by Diana Stoleru (cu jucarica mea, galaxy tab)

8
5730
15 years ago

sergei bubka si un gind despre sport

unul dintre membrii echipei de tenis a Ucrainei e fiul lui Serghei Bubka, legendarul saritor cu prajina.

cind l-am vazut ieri pe teren pe Sergei Bubka Jr am avut un gind:
cit de mult poate sa faca un sportiv care e “alien”, care invinge orice limita si care are si carisma!
cind Sergei Bubka incerca sa doboare recordul mondial – care ii apartinea oricum de multi ani – o jumatate de planeta se uita la el. iar el depasea recordul la fiecare competitie majora.

azi habar n-am cine mai e campion mondial la saritura cu prajina. si nici nu-mi aduc aminte sa ma fi uitat in ultimii 3 ani la vreun campionat de atletism, special pentru concursul de saritura cu prajina.

aici sergei bubka la al saselea titlu mondial, consecutiv:)

cred ca e greu pentru bubka jr sa faca sport cind are un tata ca al lui. din perspectiva asta, mi-a parut rau ca a luat bataie la dublu. dar m-am bucurat pentru echipa noastra.

3
2097

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!