Prima data le-am vzt in NY. Cu placutele alamii, cu nume si ani, simteam cum ascund vieti intregi intre scinduri.

Cind m-am intors, mi-am anuntat prietenii: dupa ce mor, vreau sa fiu o bancuta intr-un parc. Sa citeasca lumea la un colt de copac, sa respire linistita, sa uite de toti si de toate.

L-am cautat si pe domnul de pe bancuta mea din Central Park. L-am gasit la rubrica comemorari din NY Times. Fusese medic, avea doua fiice.

De atunci am o fascinatie pentru povestile de pe spatele bancilor astea.

*
Aici sunt bancutele dintr-un parc din Londra. Fotografiate de Mr P, ieri, dupa ninsoare.
*
Tot de la Mr P un blog mi-nu-nat. bench poetry