Monthly Archives : April 2010

cel mai curajos concurs al verii – cu dove si tabu – probe cabina

e 3 dimineata si tocmai m-am intors din piata universitatii.

s-a instalat cabina, elena mihaila a facut deja o proba si s-a ridicat cu cabina deasupra bucurestiului.
a fost testata apa (nu, nu s-a dezbracat elena), scurgerea, am verificat rulota unde va sta romina pina incepe proba de foc.

baietii au ramas la datorie in piata, la ultimele retusuri.
noi ne pregatim de 4 ore de somn

(am si filmuletze de la probele din noaptea asta, dar le postam miine)
P.S. e luna plina:)

1484

cel mai curajos concurs al verii – cu Dove si Tabu – culise

Miine la ora 9, la Universitate, Romina Agapi va face dus intr-o cabina suspendata la 4 m inaltime. E la un pas de a cistiga o excursie la un spa de lux la Barcelona, oferita de Dove, si un pictorial in Tabu, in cel mai curajos concurs al anului “cite priviri ai vrea sa atraga pielea ta?”

Azi 3 concurente au fost in finala mica la radio Zu si au trecut prin incercari ale curajului.

La 7 dimine erau 11 oameni (cu tot cu concurentele) in fata la Radio Zu, gata sa ia startul in finala mica. Fiecare fata a fost insotita de un fotograf; din echipa au mai facut parte un operator, nusha, eu si cristi – comitetul de organizare al concursului (din partea tabu), plus Elena (interna simpa) care are de scris o poveste despre acest concurs.

Aici filmul evenimentelor de astazi. (proba alexandrei, proba marei, proba rominei)

La noapte la ora 1 testam cabina de dus, Elena si-a dorit sa se urce in cabina la inaltimea la care va fi si cistigatoarea pentru a sti care sunt senzatiile pe care le traiesti la acea inaltime. O vor ajuta in text emotiile pe care le va trai de la 4 metri inaltime (am iubit-o pentru initiativa ei si am avut confirmarea ca va fi un jurnalist bun, daca gindeste asa).

Miine de la ora 8 echipa tabu e la locul faptei, piata universitatii, linga fintina de la Arhitectura.

De la ora 9 incepe show-ul. In piata si in direct la radio zu.
Va asteptam cu drag (si cu cadouri) in piata universitatii.

1768

Nespuse si nescrise din Tabu de mai

A aparut Tabu de mai, editie aniversara, sarbatorim 8 ani. (5 dintre ei i-am petrecut si eu aici, pentru restul multumiri echipelor conduse de liviu mihaiu, alice nastase si catinca roman)

Citeva detalii de culise & impresii personale de la acest numar
*

Coperta – e prima coperta pe care o face Roald Aron, colegul nostru de mai bine de 2 ani. A avut un proiect f greu si cred ca a avut si multe emotii. Trebuie sa-i povestesc despre mesajul Andreei Berecleanu cind a vazut revista: “I’m happy”.

Cu Andreea am mai lucrat si stiu ca e un gen foarte rar printre vedete: f directa, f sincera, cu simt autocritic si spirit ludic. (ea zice ca nu stie sa “joace” la foto, dar noi am facut unele dintre cele mai “filmice” pictoriale cu ea: acum in ipostaza de diva din anii 40, in urma cu doi ani pe post de personaj “ca-n almodovar”.)

later edit: m-a certat un prieten -caruia, pentru ca e foarte mare fan al andreei, i-am facut bucuria sa-i spun info din casa, in timp ce lucram la revista de mai – m-a certat spuneam, pentru ca nu am scris aici ca andreea n-a vrut sa fie photoshop-ata.

fac mea culpa si recunosc: am vrut sa prelucram fotografiile si andreea a protestat “nu ma faceti de plastic, lasati-ma cum sunt eu.”

si, da, asa e ea de frumoasa si in realitate:)

*
Story Olimpiada de acasa

e unul dintre cele mai frumoase articole pe care le-a publicat tabu in ultimii ani si ii multumesc mult Anei Maria Ciobanu pentru munca la aceasta poveste. A lucrat pentru ea aproape 3 luni si, prin textul acesta, pret de 10 minute o sa fiti cu Zoltan Kelemen pe patinoarul de la Jocurile Olimpice de iarna.

N-am ales-o intimplator pe Ana sa scrie acest text. Ca si Zoli, stie ce inseamna perseverenta si cit de multa vointa iti trebuie ca sa-ti atingi un vis. Ana are o poveste personala care se apropie de cea a lui Zoli si a simtit foarte bine toate nuantele din tabloul celui mai bun patinator roman al momentului.

Altfel, am plins la fiecare editare a acestui text si, de 2 ori, mi-am sunat prieteni sa le citesc fragmente din el. Cititi-l neaparat.

*

Dosar Frumusetea cistigata

4 femei povestesc despre momentele care au declansat acel ceva care sa le faca sa se simta mai frumoase. Nimicuri pentru multi; trambulina de lansare pentru ele: o pereche de tocuri, o cura de slabire etc. Bonus: Gina Pistol – care are un bun simt incredibil – povesteste cu mega sinceritate despre greselile pe care le-a facut in cursa catre “o femeie perfecta”, pe masa operatiilor estetice.

pe mine m-a socat pur si simplu intilnirea cu tinara care a slabit 55 de kg (eu am 45 de kg si ma gindeam ca a slabit cit o persoana ca mine!!!)

*
sunt 238 de premii in revista in valoare de peste 14000 de euro. Asta pentru ca, daca e ziua noastra, cadourile le primiti voi:)

1621

o viata in 14 zile

Acum 8 zile abia aparea. Mai traieste inca 6, apoi… gata.

E una dintre cele mai rare flori din lume, iar zilele astea e inflorita. O gasiti la 10 km de Bistrita, in padurea din Orheniul Bistritei, aproape de regiunea Bilbor de care scriam ieri.

E laleaua pestrita – i se mai spune si floarea de sah –, are petalele violacee cu pete albe si anul acesta a inflorit pe 20 aprilie.

In padurea in care apar sunt doar citeva zeci de lalele, iar locul e protejat de lege.

E o demonstratie a naturii cum ca lucrurile frumoase au un inceput si un sfirsit. Si trebuie pretuite cind traiesc/exista, oricit de scurt ar fi timpul respectiv.

1303

27 aprilie – what a day, today

De dimine am intilnit cel mai ciudat (taxime)trist din lume. Aproape ca m-a injurat ca ma plimb cu masina lui la ora 10 (in loc sa muncesc); a urlat la mine ca sunt multe masini de provincie pe strada; a urlat si cind i-am atras atentia ca face o ilegalitate si as prefera sa mearga 2 min mai mult, dar sa nu incalcam regulile. Brrr

O fata din concursul “cite priviri ai vrea sa atraga pielea ta” a decis ca nu mai vrea sa participe la finala. Conform regulamentului, am luat-o pe urmatoarea in clasamentul votului publicului (dar despre asta scriu pe larg miine)

Ioana ne-a adus cei mai simpatici ochelari de vedere. Ai lui Kinky Boot, pisica ei:)

Am intrat in comunitatea Bilbor si ma gindesc sa plec o tura la liniste cit mai muuuuuulta.

Am editat un super interviu pt tabu de iunie. “scoala vietii” facuta de cei mai misto filosofi

Am venit pe jos acasa – de linga gara de nord pina linga british council.

m-am dus sa-mi iau de mincare si am plecat doar cu smochine, fistic si, pentru ca tot am editat un text despre efectele unei anume marci de cereale, o punga mare de cereale. (vreau sa testez pe bune daca livreaza ce zice in textul pe care l-am editat pt tabu de mai. va anunt peste 2 sapt, cu riscul de a se supara clientu’ 🙂 )

pe strada mea am gasit o pisica super simpa.

Si cind am ajuns acasa am descoperit ca a inceput sa infloreasca minunea de copac din dreptul balconului meu. Pawlonia, copacul printesei.

1484

Bilbor – o sugestie pentru vacanta de 1 mai

Stiu ca traditia spune ca de 1 mai sa dam fuga la mare, la un concert sau la o bere pe plaja.
Dar pentru anul asta, ma gindesc ca daca scriu aici despre o destinatie aparte, va conving sa incercati sa vedeti/traiti/simtiti si altceva.

Un loc linistit, ca din povesti, departe de lumea dezlantuita, de poluare si de gindurile noastre rele. Un loc unde oamenii pun aripi la crucile din cimitire, pentru ca sunt mai aproape de ingeri.

Daca am construi un triunghi din Bistrita, Piatra Neamt si Suceava, la intersectia bisectoarelor lui (hai sa va vad daca mai stiti mate) s-ar gasi locul asta minunat: Bilbor.

O parte din speciile pe care le disparitie, despre care scriam in Tabu de aprilie, traiesc aici in mediul lor natural. Si, de dragul nostru si al copiilor nostri, sa speram ca vor mai trai multi ani de acum incolo.

Locul e magic – iti auzi gindurile prin paduri – si e insemnat de o serie de izvoare cu apa minerala in Mlastina Dobreanu, careia localnicii ii zic “Mlastina cu borviz”.

E un loc din alta lume: pentru localnici poluarea e un cuvint auzit la televizor, cum mincarea bio e ceea ce au ei pe masa dintotdeauna si n-ar putea exista altceva.

Ati putea merge acolo in vacanta asta scurta, ca o reintoarcere la lucrurile pure, in cel mai direct sens al cuvintului. Sau v-ati putea inscrie impreuna cu mine in comunitatea Bilbor ca un semn ca stiti de locul asta si ca vreti sa ramina asa: nepoluat, cu valori simple si curate.

E motivul pentru care gasiti in lateralul paginii un widget care va trimite la comunitatea Bilbor, a oamenilor care vor o viata sanatoasa.

3011

kinky Boot – o redactie de intelectuali

sa nu mai zica cineva ca nu suntem intelectuali.
pina si animalele de acasa sunt profund preocupate de lecturi.

aici pisica ioanei ulmeanu, kinky boot

1059

Elena Mihaila – jurnal de intern la Tabu – AMR 3 sapt

saptaminile acestea sunt foarte grele si aglomerate pentru echipa Tabu. pe linga noua revista – numarul de iunie – la care am inceput sa lucram, avem un mega eveniment vineri in piata universitatii , organizat tot de noi.
e iures in redactie, n-ati vrea sa fiti aici cind se incing spiritele.

Elena Mihaila, interna noastra, s-a obisnuit cu atmosfera asta, dar eu abia astept sa o aud ce mai spune simbata cind incheiem saptamina de foc.

iata jurnalul ei de saptamina trecuta

Vedem coperta, apreciem articolele bine scrise, facem ochii mari la pictorialele glam şi rar ne gândim la echipa din spate şi la munca depusă într-o lună. Furnicuţele se agită, caută ineditul pentru noi, iar azi se ia totul de la capăt. Şedinţa pentru numărul de iunie începe…

Aud un “a început şedinţa de 13 minute”, asta ca un *nudge nudge* că se întârzie. Oamenii râd, vorbesc la telefon, un “nu pot să cred, am vărsat cafeaua” rupe şirul gândurilor. Se aud tocuri, îşi face loc şi un gossip mic în legătură cu ce s-a întâmplat la Recesionista Club Event, clătite şi continuăm…

“Hai să facem şedinţa afarăă! Uite ce frumos şi cald este.”

Ne mutăm afară, cu scaune, pernuţe, gustări, cafea şi alte mici dependenţe cotidiene. Atmosfera se încălzeşte, se stabilesc subiectele pentru numărul următor al revistei, coperta, interviurile şi shootingurile. După o perioadă, vremea nu mai ţine cu noi, auzindu-se un “a trecut norul de la vulcan pe deasupra”, urmat de câteva zâmbete. La finalul şedinţei de redacţie, bătrână natură ne dă un brânci -“hai fiecare la treaba lui, ajunge cu lăfăiala”. Numai lăfăială nu este, acum începe partea grea: research, telefoane, draft-uri, deadline-uri…

De obicei lumea se vaită când este prea cald în redacţie, dar venind de afară tremurând, acum este “mai mult ca perfect”, cum învăţam când eram mici la lecţia despre verb. La biroul lui, fiecare îşi vede de deadline şi uite aşa se mai termină o zi. Furnicuţele mai harnice pleacă fiecare spre furnicarul ei, cu gândul la ce trebuie făcut pentru data viitoare.

Familia Tabu este una unită, au trecut prin multe împreună şi deşi mai sunt divergenţe asta se întâmplă pentru că vor ca totul să iasă bine, să evolueze. De data asta am ales să povestesc o singură zi din redacţie, dar asta nu înseamnă că săptămâna s-a terminat fără ca eu să primesc una din cele mai complexe sarcini de până acum. Un mic proiect despre care o să povestesc săptămâna viitoare. Abia aştept! Albumul de familie se mai completează cu o amintire.

Elena Mihaila, 25 aprilie

aici restul jurnalului de intern

1186

nu stim sa ne verbalizam sentimentele

de ieri seara citesc Patrimony – cartea lui Philip Roth despre moartea tatalui sau. pindesc cartea de ceva vreme si, cum am gasit-o ieri la libraria Anthony Frost, m-am inchis in casa, la citit.

*
azi noapte aveam o durere crunta in stomac de la cele pe care le citeam, dar si un gind: desi suntem singura specie care vorbeste, nu stim sa ne verbalizam sentimentele (oricare ar fi ele) intr-o forma cit mai exacta, cit mai fina, pentru ca -astfel – sa ne fie mai bine in relatiile cu ceilalti.
sunt citiva care pot pune in cuvinte nuantele din lumea noastra interna, dar chiar si ei reusesc sa surprinda doar o parte din ea.

il iubesc pe Roth, e unul dintre cei citiva. Patrimony e un exemplu magistral despre cum un caz foarte particular – moartea parintelui autorului – poate sa se transforme intr-o analiza a familiei, societatii si sentimentelor noastre. fara sa aiba pretentia ca analizeaza ceva.

*
draga Oana Boca, daca Polirom traduce cartea asta, ai o pag de reclama pt ea, gratis, in Tabu.

*
mai am citeva pagini din carte, dar nu vreau sa o termin inca.

1278

Un Vis de 10 ani: Cel mai curajos concurs al verii

Vinerea viitoare mi se implineste un vis de acum 10 ani☺

Pe 30 aprilie, la Universitate o tinara va face proba curajului ei. Se va spala intr-o cabina de dus suspendata deasupra Bucurestiului. La ora 9 dimineata.

E un concurs Tabu, sustinut de Radio Zu si realizat cu participarea exceptionala Dove, dar istoria din spatele lui e una foarte foarte personala.

*
Acum 10 ani, chiar pe vremea asta, la sfirsitul lui aprilie ne pregateam sa lansam Europa FM.

Am facut multe propuneri atunci despre cum sa atragem atentia asupra statiei si, cum la radio morning show-ul e cheia, am propus sa facem un matinal inedit cu o gazda speciala: o tinara care face dus in mijlocul bucurestiului.

Din mai multe motive, interne si externe, nu ne-a iesit. Am suferit foarte mult atunci, pentru ca imi placea ideea si credeam tare in ea.

La fix 10 ani distanta am luat-o de la capat cu proiectul asta si totul pentru mine e incarcat simboluri.

*
pentru noi, Tabu, e momentul in care aratam tuturor inca o data ce putem sa facem. lucruri la care nici nu v-ati fi gindit. care sa va bine dispuna.

Buzdugan si Morar vor vorbi despre concurs, morningul facut de ei la Zu va gazdui tot concursul. Amindoi imi erau colegi in urma cu 10 ani.

Dove, partenerul care ne sustine, e prieten cu Tabu de 4 ani si ne-a fost alaturi de foarte multe ori.

*
acum suntem pe ultima suta de metri a concursului si oricare dintre voi poate alege fata care sa fie sub dus.

Exista trei finaliste (f frumoase), care merg saptamina viitoare la Radio Zu si se supun arogantelor baietilor. Iar voi, dupa ce le cunoasteti, va votati preferata.

Mi-ar placea sa ne vedem vineri dimineata, la ora 9, la Universitate.
Voi veti fi amuzati, incitati de curajul unei tinere domnisoare care face dus in public, intr-o cabina suspendata deasupra Bucurestiului. Eu voi fi emotionata pentru ca mi se indeplineste un vis.

Se indeplineste la 10 ani distanta, ca o confirmare a faptului ca daca ai incredere in ideile tale, gasesti o cale sa le duci la capat.

Si ca o maaare uimire pentru toti cei care in urma cu citeva luni credeau ca nu vom mai exista.

*

Partenerul nostru, Dove, lanseaza cu aceasta ocazie un gel de dus – Dove Visible Care cu Nutrium Moisture si n-o sa va vina sa credeti, dar tineam asa de mult la ideea mea, incit n-am vrut sa le propun proiectul pina cind nu am testat produsul lor sa vad daca livreaza ceea ce promite 🙂 (piele vizibil mai catifeleta dupa 7 zile de utilizare)

Noroc ca e chiar misto, plus ca suntem prieteni vechi si-mi stiu felul de a fi, asa ca nu s-au suparat pe impertinenta mea.:)

*
Imi doresc f tare sa fiti vineri acolo sa va bucurati impreuna cu mine.

Gala UNITER 2010 – cistigatori & amintiri

M-am uitat la Gala Uniter in secvente, cit sa vad ce fac favoritii mei, si mi-am adus aminte de un vers…
*
Imi plac emotiile actorilor cind sunt in civilie. Stiu ca au emotii si cind sunt pe scena, in spectacole, dar acolo emotia poate fi mai usor mascata sub carapacea rolului pe care trebuie sa-l faca.
De la un gest si un tremurat de barba, mi-am amintit un vers: „ce bine ca esti, ce mirare ca sunt” si-am baut cu drag un pahar de vin in cinstea actorilor/regizorilor/coregrafilor/scenografilor/ adei& bobo care au fost pe scena in seara asta si de care ma leaga o amintire.

*
Desigur, sunt foarte bucuroasa ca preferatii mei (dupa cum anuntam inca de la nominalizari), Crina Semciuc si Vlad Ivanov au luat premiu.

Crina e o actrita f talentata si foarte frumoasa, Vlad e singurul actor roman care ia, in acelasi an, si un premiu de interpretare pt film (gopo), si unul pentru teatru (uniter).

Cu un oarece orgoliu, sunt mindra ca i-am remarcat de multa vreme pe amindoi si am scris deja despre ei in Tabu:)

aaaa, si o sa mai scriem, desigur.

*
Iata toti cistigatorii Galei UNITER 2010

Debut
Crina Semciuc pentru rolul Lena din spectacolul Leonce şi Lena la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar
Vlad Ivanov pentru rolul Doctorul din spectacolul Un duel la Teatrul Naţional Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar
Ana Ciontea pentru rolul Maria din spectacolul Un duel la Teatrul Naţional Bucureşti

Scenografie
Iuliana Vilsan – Herr Paul, regia Radu Afrim

Cel mai bun actor în rol principal
George Mihăiţă pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov din spectacolul Casa Zoikăi la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal
Virginia Mirea pentru rolul Zoia Denisovna Pelţ din spectacolul Casa Zoikăi la Teatrul de

Cea mai bună regie
Alexandru Dabija pentru regia spectacolului Pyramus & Thisbe 4 you la Teatrul Odeon, Bucureşti

Cel mai bun spectacol
Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara

1367

Elena Mihaila – Jurnal de internship – au mai ramas 4 saptamini

primul intership pe care-l fac la tabu pentru “job”-ul de asistenta redactor sef intra in linia dreapta a finishului.

mai avem patru saptamini de impartit lucruri si experiente, de testat pe bune cum se face o revista.

elena mihaila, interna mea, a inceput sa faca materiale de una singura, ca orice redactor angajat la o revista. saptamina trecuta a fost prima ei saptamina de descurcat de una singura, cu reporting, research & interviu.

si a avut de scris. si de editat. mult:)

iata cum s-a vazut saptamina din perspectiva ei

Azi încă jubilez după activitatea săptămânii trecute. Abia aştept să apară numărul de mai. Sunt ca un copil care pentru prima dată reuşeşte să scoată nişte hăinuţe din dulap, să se îmbrace şi să umble ţanţoş pe stradă. Primul pas spre independenţă, dar mai este până atunci…

Săptămâna a început cu un mini photo-shoot pentru dosar. Femei, make-up artist şi fotograf. Cafea, telefoane şi câte-o doză de nicotină la o mică şuetă sub teiul din curte. Acum copilul se întoarce la bucaţile lui de puzzle, să vedem ce iese.

(nu-mi place să “ciopârţesc” texte, m-am ataşat de text. Totuşi nu mă las. I can do it! Hai, selectează, aşa, acum…delete. Do it!)

Astăzi puiul încearcă al doilea zbor în lumea literelor şi, deşi este greu, realizez cât este de important să ai pe cineva lângă, care să te susţină şi să te înveţe cum să o iei de la capăt. Teoria mea: cumva o să fie! Trebuie să nu te laşi speriat de text, pentru că nimic nu iese de prima dată. De la 10 pagini, la 4, la 2 and that’s how it’s done! Săptămâna asta am învăţat şi ce înseamnă experienţa. Ce vedem noi ca articol într-o revistă are în spate 3-4 draft-uri, corectări, reformulări şi repoziţionări de paragrafe.

(flash-back de când ne învăţau profesorii ca înainte să compunem ceva să ne facem o schiţă a ceea ce vrem să zicem. Idei pentru fiecare paragraf. Vă aduceţi aminte când noi ziceam: pentru ce? Schiţa de idei ajută, şi chiar foarte mult, mai ales pe cei care sunt la început de drum.)

Un alt lucru important pe care l-am învăţat este – mare grijă cu research-ul. Ca jurnalist adevărat, învaţă să nu sari la concluzii, încearcă să ai confirmarea fiecărui detaliu. Când invadezi viaţa cuiva, nu o face cu bocancii, ca buna ta intenţie să nu devină calomnie.

Pe sfârşit de săptămână încerc să trec peste *writer’s block de moment*. Mereu m-am împotmolit când trebuia să scriu o ştire în 10 minute, pe principiul think fast! Problema mea este că vreau să spun multe lucruri deodată, care împreună au sens doar în bula mea. Vreau să învăţ să-mi separ ideile şi să iasă ceva coerent într-un timp cât mai scurt, iar asta se învaţă practicând. Mulţumesc oamenilor care au avut răbdare cu mine săptămâna asta.

Elena Mihaila, 19 aprilie

restul jurnalului de intern la tabu, il puteti citi aici

1454

recesionista club – super distractie intre fete, miine

miine, la Fratelli din Golescu, de linga Ateneu, ne vedem in gasca mare la o distractie de fete.

daca aveti rochite /bluzite/fustite negre si nu va mai plac, veniti cu ele – incepind cu ora 18.30 – la un swap de haine. (aduci ce nu-ti mai place, iei ce-ti place de la altii).

ne vedem acolo, aduc o suuuuper fustita neagra… si ma mai gindesc:)

se lasa cu super fun si cadouri rexona

1352

cal alb

pe la mijlocul saptaminii trecute am visat un cal alb. zbura si a venit la mine, l-am atins pe bot.

m-am trezit ca si cum as fi fost intr-un basm si in zilele urmatoare, oricit de multa treaba as fi avut, oricit de multa presiune ar fi fost pe mine si in jurul meu, am fost extrem de senina si de linistita.

aseara am primit filmuletul asta.
vi-l dau si voua: Sa aveti o saptamina senina.

1190

fetele de la Oltchim, in pictorial fashion

nu se calificasera inca in finala Ligii Campionilor cind le-am fotografiat noi, dar ca intotdeauna suntem cu un pas inaintea tuturor:)

in tabu de martie v-am aratat cit de feminine si frumoase sunt fetele astea care se lupta din greu cu cele mai tari handbaliste din lume, intr-un sport f dificil.

(si da, colegi jurnalisti, va dam gratis fotografiile daca vreti sa le folositi, pentru ca fetele astea trebuie aratate in toata frumusetea lor)


narcisa lecusanu


ada nechita


adina meirosu

2546

am plins la “Scirba” de Florin Serban

uite o minunata dovada de prietenie barbateasca.
trece prin toate rindurile astea, ti se opreste mai intii in git, apoi in stomac.

*
transcriu aici tot textul lui Florin, ca sa fiu sigura ca nu va impiedica un click pe un link sa cititi pina la capat. textul a aparut pe gindul.info

Scirba

De ieri până azi trăiesc o intensă stare de scârbă. Ieri dimineaţă m-a sunat cineva de la o agenţie de presă şi m-a întrebat cum comentez arestarea lui Papan. La început am crezut că e o glumă, apoi am realizat că nu e.

Papan Chilibar a jucat rolul lui Ursu, un deţinut mut, prietenul protagonistului din pelicula “Eu când vreau să fluier, fluier”. Are 20 de ani, o fetiţă de 3 ani, o soţie, doi ani şi mai bine de puşcărie executaţi pentru furt. Acum a fost arestat din nou pentru furt din apartamente. Şi GATA! După asta poţi să tragi cu nesimţire titluri cu litere de-o şchioapă de felul “Eu când vreau să fur, fur”. Apoi citeşti şi dai din cap înţelept: “Tiganii ăştia – tot ce ştiu ei. O au în sânge, dacă nu fură ei, nu se simt bine. ”

Bine, să vă spun o altă poveste. Eroul nu mai e Papan Chilibar, ci Chilibar Papan, aşa cum nu e Şerban Florin, ci Florin Şerban. S-a născut într-o familie de rromi surdo-muţi, cu 20 de ani în urmă. A crescut în Bucureşti, undeva în spatele Bulevardului Decebal, dincolo de blocuri, pe străzile pe care nu treci după ce se lasă întunericul, în curţile în care gardurile sunt smulse iarna şi puse pe foc. A crescut şi a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la şcoală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineaţă, să întorci capul şi să pleci ochii când vezi uniforma, căci ştii că ai făcut “ceva”. Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE şi din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei pana la ore mici “rade şi copiii de tine”. Apoi a venit puşcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuţi într-un loc în care singura limba pe care o vorbeşti e violenţa, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului.

Doi ani în celulă şi în dormitoare cu băieţi condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol. Apoi, către sfârşit vine cineva care face un curs de actorie şi Chilibar se ridica şi întreabă “Poate să joace şi un tigan în film?” “Da”. Chilibar insistă: “Dar dacă nu ştie… ştiţi dumneavoastră…”. Un altul îl întrerupe: “Zi bă că esti prost, mă… E analfabet de-ăla, domnu’. E Urs'”. Râd toţi. “Da, poate şi dacă e ţigan şi dacă nu ştie carte.” La sfârşitul cursului i se spune “Să stai cuminte, să nu faci prostii. Vreau să te iau în film, dar dacă intri la regim închis nu se poate. Înţelegi?” “Înţeleg.” S-a uitat la mine fix şi îi tremura buza: “Da’ de ce mă luaţi pe mine, domnu’?” “Fiindcă eşti talentat, ţi-a dat Dumnezeu talent.” Râde… “Mie domnu’, vă bateţi joc de mine?”. Peste 4 luni filma la Topalu unul din cele importante roluri din film. Şi lucra cum nu i-a fost nimănui dat să vadă. Se scutura parca de tot şi intra în pielea personajului de parcă asta ar fi fost cel mai natural din lume. O explicaţie scurtă, câteva cuvinte şi întrebări, ezitarea: “Nu pot eu domnu’ să fac asta, e prea greu” “Hai Papan…”sşi gata. “Motor!”. “Bravo Papan”.

Apoi, peste câteva luni se elibera şi se întorcea de unde a plecat; pe aceleaşi străzi, cu aceiaşi prieteni, cu o familie pe care trebuia să o întreţină. Am mers la un restaurant. A vrut pizza. “Vreau să mai lucrăm împreună Papan. Vreau să scriu un film pentru tine.” Mă priveşte: “Trebuie să zic ceva în film? Că, dacă trebuie, eu nu ştiu…. Acolo a mers că eram mut, dar altfel eu cam am emoţii”. “Foarte bine că ai emoţii. Aşa şi trebuie. Dăcă nu ai emoţii nu e bine.” Apoi lunile au trecut. Papan nu putea să se angajeze nicăieri. Avea cazier. Nu a avut buletin niciodată. Avea doar o hârtie eliberată de Penitenciar care îi servea drept act de identitate. Cei de la Strada Film, au plătit pentru luare în spaţiu, au intermediat şi Papan a avut pentru prima oară în viaţa lui un buletin. Au apărut promisiuni de ajutor, de înscriere la şcoală, etc. Promisiuni peste promisiuni. Din când în când şi ajutoare.

În timpul ăsta Papan căra apă pentru o florărie galeată după găleată, dădea zăpăda la o parte de pe maşinile parcate sau din faţa caselor bogaţilor. Apoi a mers la Berlin. A primit nişte bani şi în prima zi şi-a cumpărat dulciuri de 30 de euro. Şi două zile a mâncat doar ciocolată şi a băut doar Pepsi. “Ăsta a fost visul meu de mic, să mănânc ciocolată toata ziua.” S-a întors în Bucureşti şi când a văzut că nu mai e zăpadă a înjurat “…. mă-sii. Eu ce mai muncesc acuma?”. Lucrurile s-au schimbat… Promisiuni şi mai multe, interviuri peste interviuri, iar promisiuni. În timpul ăsta Papan trăia, se îmbrăca frumos pentru interviu apoi se întorcea la copil şi la nevastă şi căra apă, descarca lemne… În sfărşit, o slujbă. “Peste 5 zile te angajezi.” Sună telefonul. “Cum comentaţi faptul că Papan a fost arestat azi-noapte? A spart un apartament în Ianuarie, înainte să meargă la Berlin.”

Justiţia e făcută de oameni, iar dreptatea împărţită de oameni. Dacă eu aş fi judecător şi mi-ar cădea să îl judec pe Papan şi dacă l-aş cunoaşte o pătrime din cât îl cunosc eu acum, l-aş ierta. Dar nu sunt judecător. Şi aş vrea să merg să promit judecătorului că în viaţa vieţilor lui nu o să mai facă. Şi dacă o mai face, să îl închidă pe viaţă şi să ma bage şi pe mine la puşcărie că am jurat strâmb.

M-am întrebat de ieri şi până azi de zeci de ori dacă noi, toţi cei din jur, am făcut pentru Papan cât de mult am putut că Papan să nu se mai întoarcă de unde a plecat. Nu dacă am promis, dacă am făcut. Răspunsul e NU.

Ce i-am promis atunci rămâne promis indiferent ce s-ar întâmpla. O să facem un film, iar pe afiş o să scrie “CHILIBAR PAPAN în ….” cu litere de-o şchioapă, mai mari decât toate titlurile astea de-acum la un loc. Şi abia atunci nu o să îmi mai fie scârbă.

Florin Serban, regizor

*
azi il iubesc pe Florin Serban, din tot sufletul meu

polonia “mea”

daca tot am facut zi de doliu national ca sa-i onoram pe polonezi, de ce nu le dam romanilor cite ceva din cultura poloneza? au scriitori, regizori, muzicieni minunati.

azi imi pare rau ca nu lucrez la tv, nu m-as fi lamentat pentru pierderea asta mare, ci as fi laudat averea lor, cultura imensa. daca vrem ca tara asta sa mearga mai departe, trebuie sa o sustinem laudind ce are ea mai bun si nepieritor.

as fi insotit imaginile din kracovia cu muzica lui zbiegniew preisner sau cu un chopin care sa ajunga pina in stomacul telespectatorilor


si as fi trisat cumva ca sa amintesc niste nume de polonezi care i-au influentat pe multi.

cum ar fi Witold Gombrowicz.
iata aici un interviu excusiv pentru tabu, cu sotia sa Rita Gombrowicz

sau cum ar fi Stanislaw Lem, domnul care a scris Solaris ca sa ne bucure pe noi Tarkovsky

 

sau, my eternal love Krzysztof Kieslowski.

ok nu va dau un fragment din filmul meu preferat, Bleu, ci unul din … white, nu intimplator ales:)

3041

moj – goya

azi toata lumea e cu ochii pe polonia. asa ca mi-e drag sa scriu de polonezii mei preferati.

despre kieslowski nu mai zic nimik (am scris ieri), dar uite una bucata cintecel la care eu revin adesea. si aici pe blog, dar si in ipod-ul meu.

1616

funerariile presedintelui polonez, alta perspectiva

astazi si miine, familia presedintelui polonez este protagonista unui priveghi mondial. din pacate pentru ei, fratele, tatal, fiul nu poate fi plins in liniste, ci in fata a miliarde de oameni.

nu stiu daca e bine sau rau, durerea lor e oricum greu de simtit, chiar daca o banuim si o intelegem, dar stiu ca funerariile nationale aduc cu sine detalii – care vazute de afara – sunt triviale, dar sunt necesare.

– cineva a avut grija sa-i atraga atentia fiicei presedintelui, Marta Kaczynska, sa mearga la coafor.
de la prima aparitie publica (la aeroport cind a venit trupul mamei sale) si pina astazi, parul Martei Kaczynska a devenit mai drept si mai ordonat, si-a mai aparut si o voaleta eleganta.
Fotografiile cu ea vor face ocolul lumii si oricit de grele sunt momentele prin care trece, Marta nu are incotro: o sa-si rezerve timp si miine pentru coafor, iar cineva va avea grija de machiajul si hainele ei.

– moartea (se) vinde. la ceremonia de astazi, dar si la cea de miine, s-au vindut bilete.

*
Nu inteleg de ce televiziunile noastre nu se folosesc de mina de aur care se numeste Krzysztof Kieslowski, unul dintre cei mai faimosi regizori polonezi, si nu folosesc pentru ilustrarea materialelor de la funerarii marsurile din filmul lui, Bleu (o capodopera despre doliu, singuratate, recuperarea dupa o pierdere mare)

1455

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!