Monthly Archives : November 2010

intilniti-l pe vinatorul de eclipse…la cafepedia

Stiti vinatorii de fantome? Sau vinatorii de tornade? (era si un film, Twister, cu vinatorii de tornade) ei bine, exista si vinatori de eclipse…

Iar eu stiu unul dintre ei pentru ca…am facut aceeasi scoala: Matemática:)

Cind a fost eclipsa totala de soare vizibila si in România, jumatate din populatia tarii a intrat in trepidati sa faca fotografii care sa ramina pentru istorie.

Catalin Blendea a vazut nu doar eclipsa din România, ci si pe cele din Turcia (2006), Siberia (2008), China (2009) sau Pacific, pe atolul Hao din Polinezia Franceza (2010) iar fotografiile pot fi vazute intr-o expozitie la Cafepedia, care incepe miine si e deschisa pina pe 30 nov

Autorul expozitiei este Catalin Blendea, un pasionat al fotografiei astronomice, fiind primul roman care a fost publicat pe site-ul NASA, la sectiunea Imaginea Zilei (7 august 2008), pentru fotografie tehnica de astronomie.

foto by Catalin Blendea ( e chiar fotografia publicata de NASA)

1187

prima intilnire cu computerul/ vrei sa apari intr-un ebook?

Prima mea intilnire cu calculatorul…

Prima data am vazut un calculator… in filme. Mi se parea o inventie foarte tare si imi calculam timpul si energia pe care le voi consuma pina “cind voi fi mare si voi avea job-ul meu” ca sa-mi cumpar si eu unul.

Am amintiri despre orele de informatica din facultate (am facut Matematica) si despre monstruletul ca o lada frigorifica care era intr-un colt si care emitea niste cartele perforate in baza carora facea …niste lucruri ecranul cu lumina verde.
Ok, nu sunt chiar foarte batrina. Doar ca… desi vi se pare ca avem calculatoare de-o viata, ele sunt parte din noi de ceva mai putin de 20 de ani.

Primul meu computer, AL MEU, l-am cumparat in rate. Avea un ecran cit televizorul alb negru din copilarie si era la fel de greu. Dar era al meu si l-am iubit. Mi-a fost tovaras in vremuri grele cind lucram pentru lansarea Europa FM si cind imi pregateam emisiunile de la radio. Avea si floppy disk (cred ca multi dintre cei care au astazi computere usoare si sofisticate nici macar nu mai stiu cum aratau dischetele din acele vremuri. Eu am pastrate pe ele ceva amintiri dragute din radio. Imi si imaginez cum, peste vreo 5o de ani, nepotii mei vor cauta prin anticariate “device-ul straniu cu care pot fi citite placutzele astea din secolul trecut” si se vor bucura de accesul la o alta lume.)

Dupa o vreme, am constatat ca primul meu computer a trezit si ceva gelozii in familie, pentru ca pisica, suparata ca nu-i mai acordam la fel de mult timp, a facut…shushu pe tastatura.
Am schimbat tastatura, am imprietenit pisica si computerul (nici nu stiti cit alerga sageata mouse-ului pe ecran) si, dupa vreo 3 ani (ca sa reinstalez linistea in familie) l-am donat parintilor mei. Sa le revolutioneze si lor viata.

Tata a fost umilit de nepotul meu, care avea 6 ani pe atunci, pentru ca in timp ce el apasa pe butoane cu mina tremurinda, ala micu’ ii dadea lectii de engleza si ii explica softuri.
Ceva mai tirziu le-am donat si pisica, ca sa nu stric armonia:)

Eu am inlocuit PC-ul cu un laptop negru, Toshiba, pe care-l mai pastrez si astazi (desi nu-l mai folosesc). Sta intr-un rucsac negru, intr-un colt pentru ca si el a insemnat mult in viata mea. M-a insotit prin toata lumea, mi-a salvat viata profesionala de multe ori si… mi-a fost cinematograf de si mai multe ori.

Astazi am … 3 calculatoare sau inlocuitor de calculatoare, de la unul foarte mic pentru calatorie, pina la laptopul mare, sofisticat, pe care-l folosesc pentru toate cele care tin de revista. Mai am si o tableta cu care imi rezolv lucrurile in masina, in trafic.
Uneori mi se pare ca joc in filmul Minority Report si nici nu-mi vine sa cred ca pot spune fara sa exagerez “pe vremea copilariei mele, computerele aratau ca frigiderele”.

*
Care e povestea ta cu “prima intilnire cu computerul”?

Spune-o lumii si poti deveni scriitor pentru ca vei fi publicat intr-un ebook realizat de Toshiba.

Conditii de participare:

– trebuie sa ai un cont activ de Facebook, cu nume real, sa ai mai mult de 18 ani si mai mult de 30 de prieteni pe aceasta retea de socializare

– sa dai “like” paginii Toshiba pe Facebook: www.facebook.com/ToshibaRomania

– sa scrii o poveste despre prima experienta de utilizare a laptopului/computerului care sa aiba maxim 300 de cuvinte

– sa postezi povestea aici pe blogul meu, la comentarii, sau pe wall-ul Toshiba pina pe 30 noiembrie.

Acest concurs se mai afla pe alte 4 bloguri, dar eu stiu ca voi, cititorii mei, sunteti cei mai talentati la scris si spus povesti:)

La sfirsitul concursului, se vor alege (dintre toate povestile propuse pe toate cele 5 bloguri) 25 de povesti spre publicare, iar 3 vor fi premiate: premiul 1 –tableta Folio + alte doua premii: camera video Camileo. Cistigatorii vor fi anuntati pe 15 decembrie.

Succes.

internship la tabu, sezonul 2, episodul 2

Irina a intrat in piine ca intern la Tabu si a vazut cat de important e sa stii sa-ti manageruiesti timpul ca sa faci fata la toate provocarile:)

a fost o saptamina cu multa alergatura, ceva parte de teorie (destructurarea articolului Familia din tabu de noiembrie si format & structura de reviste), dar si ceva parte de fun (vizionarea filmului Medalia de onoare). aaa, si desigur, o saptamina cu lectii de facut:)

Iata jurnalul celei de-a doua saptamini vazuta din perspectiva ei.

Dragă jurnal,

Mai știi când am zis că îmi doresc o săptămână încărcată, la redacție și nu numai? E, Cristina s-a ocupat de asta. Cert e că nici n-am simțit când s-a scurs a doua săptămână la Tabu, pentru că am ajuns prin atâtea locuri și am făcut și văzut atâtea lucruri noi.

Luni am ajuns în redacție. Nu a fost chiar prima oară, mai vizitasem înainte căsuța de pe Constantin Bălăcescu nr. 8, cu intrarea prin Witing. Dar atunci nu am avut ocazia să intru în atmosfera din redacție, să fac cunoștință cu fiecare om în parte și să văd cât de prietenoși sunt, chiar și la sfârșitul unei zile de lucru.

A doua zi am început operațiunea „furatul meseriei”. Primul birou la care m-am oprit: Cristian Herța, DTP. Ca să nu-i bag pe cei mai puțin cunoscători în ceață (și nu mă exclud din această categorie), DTP vine de la desktop publishing și înseamnă, pe scurt, aranjarea în pagină a textului și a imaginilor respectând un tipar primit de la art director. În două ore mai că am reușit să trec prin funcțiile esențiale ale Photoshopului și InDesignului, dar Cristi poate să stea liniștit: nu o să îi „fur” meseria prea curând. Îi mulțumesc, totuși, pentru răbdare și pentru că mi-a arătat cum se folosește aparatul de făcut cafea.

Miezul săptămânii a adus cea mai încărcată zi, în care am avut de alergat spre patru destinații diferite. Și când zic „alergat”, mă refer efectiv la activitatea de luat picioarele la spinare pe care am întreprins-o miercuri dimineață prin Piața Romană, când am eșuat lamentabil în încercarea mea de a fi punctuală. La 11 fara 10 trebuia să ajung la hotelul Radisson pentru evenimentul de lansare a cardului de afinitate UniCredit, ce urma să fie transmis și prin live streaming pe blogul Cristinei. M-am trezit devreme, dar se pare că nu suficient de devreme ca să găsesc hotelul fără să fie nevoie să alerg și să nimeresc și sala conferinței fără să întreb în stânga și-n dreapta. După conferință (la care am asistat din fotoliul aflat în hol, la recepție, la un etaj greșit), am mers la redacție pentru o sesiune de Q&A cu Andreea Vasile, având ca subiect textul ei despre cuplul Lestat – Perry din revista de noiembrie. Ce mi s-a părut drăguț a fost că, în afară de Alex, colegul meu de internship – sau „outernul”, cum preferă el să se prezinte – a participat și lume din redacție și că toți voiau s-o descoasă pe Andreea de cât mai mult info cu privire la procesul de documentare și de scriere.

Pe la ora 18 am alergat – cu taxiul, de data asta – spre o cafenea unde Cristina urma să modereze o dezbatere despre cancerul la sân. După ce ne-au vorbit pe acest subiect trei profesioniști din ramuri diferite – un doctor specializat pe chirurgie oncologică, un psiholog clinician și un specialist în chirurgie plastică – am afșat poveștile unor femei care au avut de luptat cu această boală. Atât de motivante prin ce vorbeau și prin atitudine, zâmbeau cel mai mult de acolo și au reușit să ne molipsească înainte să plecăm spre următoarea destinație. Vizionarea în avanpremieră a filmului „Medalia de onoare” mi-ar fi plăcut la nebunie, dar am mai prins doar ultimele douăzeci de minute. Partea care mi-a făcut seara a fost un mic Q&A cu maestrul Victor Rebengiuc, protagonistul filmului, și cu regizorul, Călin Peter Netzer. Aplaudat minute bune de publicul ridicat din scaune, maestrul a rămas la sfârșit până la ultimul doritor de autograf. Cei care s-au aflat mai la coadă au prins momentul – și l-au scris și pe bloguri – în care Alex i-a cerut domului Rebengiuc permisiunea să îl îmbrățișeze. Și a făcut-o.

Vineri am schimbat puțin „anturajul”. Nu am mai urmărit-o pe Cristina, ci pe Andreea. De dimineață am mers la un photo shoot pentru pagina de debut. S-a ținut într-un parc, am avut soare mult, dar și puține emoții, pentru că, o să vedeți, a fost un photo shoot mai… deosebit. Ne-am grăbit apoi să ajungem aproximativ în partea opusă a Bucureștiului pentru un eveniment despre care trebuia să scrie Andreea. Câștigătoarea concursului Scrisoare pentru Moș Crăciun de pe tabu.ro își primea premiul: o cină cu designerul Cătălin Botezatu. Fascinant câți oameni au fost puși la treabă pentru această cină, care o să se întindă pe două pagini din următorul număr: hair stylistul și make-up artistul, care au fost prezenți la datorie încă de dimineață, fotograful, care a înconjurat masa de zeci de ori pentru o mulțime de poze, Andreea, care a fost pe poziții ca să adune cât mai multe informații, Irina, brand managerul, care a contribuit la organizare și, desigur, eu și Alex, doi buni observatori.

A da, și am mai primit temă și săptămâna asta: un teanc de vreo 12 reviste, ediții și din România, și din străinătate, pe care să le compar din mai multe puncte de vedere. Pare chiar realizabil la o primă impresie, dar e cam greu să observ doar structura și să nu mă apuc să citesc toate story-urile și să răfoiesc paginile de modă.

Aștept cu interes a treia săptămână. Am înțeles că urmează predarea la tipar, deci vin niște zile agitate pentru toată redacția. Eu, una, îmi doresc măcar să nu mă mai rătăcesc când am de ajuns undeva. Vă țin la curent. Acum… am o temă de făcut.

Irina Tacu, 15 nov

vrei sa citesti si alte povesti de intern la Tabu?

2711
greys_anatomy1grey’s anatomy sezonul 6 de miine la tvr

grey’s anatomy sezonul 6 de miine la tvr

miine dimineata merg la TVR sa va povestesc de ce trebuie sa va uitati la Grey’s Anatomy.

aici trisez, pun un cintecel minunat

va fi o zi cumplit de obositoare pt mine, miine, dar…
7 juma – tvr de ce sa vedeti grey’s anatomy
9-17 office stuff (multe, suntem in predare)
18- gala BCR Sperante

si…mai trebuia sa fiu la ora 21 la Internetics sa jurizez niste filme de scurt metraj… m-am sustras, ca sa nu mor in glorie:)

o saptamina (mai) usoara sa aveti

1739

la cumparaturi cu Diana/ Gala BCR Sperante

cum am promis, am grija de o fetita ca parte din proiectul BCR Sperante.
Diana Petcu se numeste fetita si am cunoscut-o ieri cind am fost la cumparaturi impreuna cu mama ei.

am avut in plan sa achizitionam ceva hainute dragutze pentru o fetita cocheta, cum e Diana.

nu mai stiu cite am luat si ce, mi-au ramas in minte (in afara outfiturilor din poze), doua rochite una din voal roz, alta dintr-o tafta roshie, plus paltonul “cenusa de trandafir”.

aaa, si ciorapeii colorati care sa se asorteze cu caciula cu urechi si fularul potrivit.

miine e Gala BCR Sperante la sala Radio de la ora 18.00.
am 5 invitatii la spectacolul in care 10 copii super talentati (printre care si Diana) fac dovada aptitudinilor lor muzicale.

daca vreti sa mergeti impreuna cu mine, lasati un comentariu aici:) desigur, va fac cunostinta cu Diana, la sfirsit

2666

week end-ul sotiilor incredibile- part 4

Consuelo de Saint Exupery, doamna pentru care a fost scris Micul print.

vineri seara am vazut doi batrinei cu o tandrete incredibila in cuplul lor si m-am gindit ca doamna e o sotie incredibila. asa am ajuns sa va arat citeva dintre sotiile incredibile pe care le stiu.

Consuelo are si o carte despre viata cu Antoine de Saint Exupery, o am in format digital, daca sunt doritori:)

unul din citatele mele preferate din carte “The two of us could form a new kind of union; we could be free together.” / The tale of the rose

alta sotie aici

2556

week end-ul sotiilor incredibile

din taxi, pe fereastra, am vazut in seara asta o doamna care ii aseza gulerul sotului inainte de intrarea intr-o sala de spectacol.
dinsa aveam 60 si ceva de ani, dinsul peste 70.

gestul acela m-a facut sa-mi amintesc de citeva sotii incredibile.

le dedic lor week end-ul acesta pe blog, reveniti pe aici pentru citeva filmulete minunate cu niste femei extraordinare.

ioana celibidache

din aceeasi serie

2442

Cistigatori concurs Jazz in The city

Am rugat cititorii blogului sa motiveze de ce ar vrea sa mearga diseara la Sala Palatului la concertul lui Damian Draghici cu prietenii sai, Jazz in the city.

Am ales, subiectiv desigur, acesti trei cistigatori a cite 2 locuri.

Nev- pentru ca stiu la ce concert te referi si pentru ca am fost acolo si-am plecat pe la jumatate, trebuie sa-ti spun ca ai facut o meeega gafa. Asa ca hai sa o reparam☺

nev:

As vrea sa repar – daca se mai poate – o gafa cumplita, fata de un prieten, mare cunoscator si colectionar de jazz (John Surman, Garbarek, Molvaer etc.), caruia, insuficient initiata si neindraznind sa-i ofer tot jazz, i-am daruit, de 8 Noiembrie, un compozitor pe care-l credeam de muzica contemporana, dar care, in realitate, compune muzica de film. Ma simt ca si cum i-as fi daruit unui Dan Dediu putin Richard Clayderman… (Vreau doar sa subliniez diferenta enorma intre genuri, nu altceva.)
Damian Draghici si naiul lui electric ar fi un dar superb pentru prietenul meu si, poate, o probabilitate mai mica de a gresi in viitor – pentru mine, o treapta de initiere, daca vreti.
Multumesc mult de tot (stiu, e o gafa de neiertat)

Gabriela, fiul tau e minunat. ai 2 locuri la concertul care sper sa va bucure in seara asta
Gabriela:

Le-as fi vrut, ca sa-i fac o bucurie fiului meu.
Si argumentele le am in articolul acesta:

http://www.gabrielaneagu.info/2010/11/04/cum-am-ajuns-sa-iubesc-jazzul


Ella & Louis, daca a fost pusa la bataie Motzi pentru aceste bilete, e clar ca vi le doriti. Iar eu vreau sa ma joc cu Motzi.

ella & louis: 


de drag. de clipe fara stresuri inutile.
ca pun la inaintare o joaca cu Motzi

pentru restul, faceti cunostinta cu Motzi:)


Foto by Vlad Eftenie (am furat-o de pe FB)

va rog sa-mi scrieti un mail la cristina.bazavan la tabu.ro ca sa va explic cum intrati in posesia biletelor. multzumesc

4152

Actorii mari vorbesc (si) cind tac

E o secventa in filmul Medalia de Onoare, in care personajul principal Ion Ion se intoarce acasa cu autobuzul la sfirsitul unei zile grele, dupa ce si-a pierdut medalia pe care o primise oricum din greseala.
Sta pe scaun, se uita in gol si vezi in privirea lui toata dezamagirea, dezarmarea, oboseala batrinetii.

Intr-o alta secventa, putin mai devreme, acelasi personaj fusese decorat de Ion Iliescu si dupa ce-i strinsese mina presedintelui si-i vorbise despre o mica spaga pe care i-o lasase la poarta, din partea comitetului de bloc, il privise cu o bucurie rece, un zimbet rinjet care-i desfigurase fata, dar prin care-si recupera increderea in sine.

Acelasi Ion Ion, un pic mai incolo, se va uita la fiul intors din Canada dupa 7 ani, cu o privire in care e amestecata vina (pentru ca l-a turnat la politie ca vrea sa fuga din tara), dragostea de tata, stinjeneala lipsei unei baze de conversatie.

*
In toate aceste secvente Victor Rebengiuc (Ion Ion in Medalia de onoare) nu rosteste niciun cuvint, dar intelegi totul din privirea sa. Si culmea, simti totul tot din privirea sa.

Sunt citeva lucruri care ma fascineaza si ma emotioneaza teribil la filmul Medalia de onoare:
– cit de multe lucruri spun momentele in care de fapt nu se rosteste nimic
– tandretea care trece dintr-o secventa in alta si de pe ecran in sala, ca un val de energie, pe care nu ai idee de unde sa o iei, dar iti da o stare de bine si te face sa te gindesti la acasa. (si sa-ti doresti sa-l iei in brate pe Ion Ion – sau pe Domnul Rebengiuc)
– cum, cind pleci de la film, tot ceea ce tii minte e Domnul Rebengiuc. Stii/simti ca dinsul E filmul.
*
Aseara la vizionarea in avanpremiera, 100 de tineri s-au ridicat in picioare ca sa-l aplaude pe domnul Rebengiuc. Daca l–ar fi aplaudat spectatorii blazati de la TNB, nu as fi fost emotionata, pentru ca ei o fac din reflex, dar in fata timiditatii cu care se ridicau tinerii rind pe rind din colturile salii Elvira Popescu, continuind sa aplaude cu respect (fara ovatii ostentative) m-au trecut fiori pe sira spinarii.

Iar cind, in semn de respect pentru ceea ce primea din partea publicului, domnul Rebengiuc si-a scos palaria cu o reverenta discreta, m-am gindit: actorii mari vorbesc (si) cind tac.
Si mi-au dat lacrimile.

*
La sfirsit, cind domnul Rebengiuc se pregatea sa plece dupa ce acordase autografe zecilor de tineri care se asezasera in sir indian, l-am invidiat si l-am iubit pe Alex Cilibianu pentru curajul lui.

– Vreau doar sa va felicit. Si… sa va string in brate, i-a spus Alex domnului Rebengiuc.
Pentru o secunda, in pauza dintre “si” si “sa va string in brate”, maestrul s-a retras cu trupul citiva cm in spate, avind o privire curioasa. Apoi a aparut zimbetul de bunic, i-a strins mina lui Alex si l-a imbratisat barbateste.

Medalia de onoare e de vineri in cinematografe

2503

concurs: jazz in the city – 3 invitatii duble

am trei invitatii duble, 6 locuri, la concertul de miine seara Jazz in the city.

as vrea sa le dau celor care s-ar bucura cu adevarat de ele, care isi doresc foarte mult sa mearga la concert nu pentru ca e trendy, ci pentru MUZICA.

le vreti? de ce?

*
Damian Draghici se reintoarce la jazz ( cu tot cu naiul sau fermecat) intr-un concert la care participa unii dintre cei mai mari cintareti de jazz din lume. miine seara, la sala palatului.

ce inseamna familia pentru tine?

Mai stiti filmuletul acela cu parintii care vorbesc pe messenger cu copilul? Tandretea si amuzamentul rezultat din inocenta cu care parintii descopera cum se deschid ferestrele programelor de pe computer?
Ok, daca stiti asta, iata o idee simpatica de cadou pentru intreaga voastra familie.
*
Microsoft lanseaza in Romania un pachet de familie cu revolutionarul sau “Windows 7”. Un singur pachet cuprinde 3 licente Windows 7 Home Premium Upgrade si DVD pentru instalare atat pentru 32 biti, cat si pentru 64 biti, si gratuit Internet Explorer 9, Windows Live Essentials 2011 si Microsoft Security Essentials.
Windows 7 Family Pack se gaseste in Domo si Carrefour, detalii despre noul sistem de operare gasiti aici.
*
Chiar si inainte sa se lanseze acest pachet special, pentru mine Windows avea un aer de familie. Am o amintire draga cu tatal meu, care n-a intalnit computer pana la 50 de ani, care era foarte emotionat cand a trebuit sa deschida primul PC (al nepotului lui, fiul surorii mele). Si ala micu’, avea vreo 6 ani atunci, i-a zis:
“Tataie, deschide mai repede fereastra aia.
Tata s-a uitat lung, n-a inteles, iar nepotul meu, plin de mandrie a replicat:
“Fereastra – window in engleza. De aia scrie aici linga bara Windows.”
*
Cu ocazia lansarii acestui pachet special, Microsoft are o initiativa …de familie: realizarea unui dictionar online pentru un singur cuvint – familia.
Timp de doua saptamani, scrie pe twitter ce inseamna cuvintul familie pentru tine, pune hashtag-ul #W7Fam si definitia ta ar putea fi inclusa in dictionarul online.
Acest dictionar va fi free, va putea fi accesat de oricine.

Chiar asa: ce inseamna familia pentru tine? In 140 de caractere… pune-le pe Twitter, te rog, nu aici.

1884

primul live streaming de pe blogul meu

Live streamingul a fost cu Andreea Marin Banica si Lucian Mindruta pentru o cauza minunata: lansarea cardului de afinitate UNICREDIT UNICEF, un concept inovator prin care banca DONEAZA catre UNICEF 1% din valoarea cheltuielilor tale cu un anume card.

Daca n-ati fost on line la transmisia in direct, mai spre dupa amiaza, va fac un rezumat.

Mi-a placut foarte mult la primul meu interviu live pe blog si o sa mai fac asemenea interviuri.

Dar, inainte de asta, mi-a placut mult ideea ca doar optind pentru un card anume, banca face donatii/ fapte bune in locul tau.

Banii se duc in maternitatile din tara, la crearea de saloane in care mamicile stau impreuna cu copiii.

Spre seara povestesc mai multe si va arat si cardul, iar saptamina aceasta ma duc si eu sa fac cerere pentru acest card, pentru ca… sunt client UNICREDIT de muuuulti ani.

1515

live streaming 11.50

in aproximativ o ora si jumatate pe blogul meu veti putea participa la o premiera.
primul live streaming de pe blogul meu, cu un interviu surpriza.
si cu raspunsul la intrebarea:
“cum poti sa faci fapte bune cu un card bancar fara sa donezi tu niciun leu.”
pare imposibil?

ne vedem curind

1188

am adoptat o fetita si va propun un deal:)

In fiecare an organizez un sales caritabil cu toate obiectele pe care le primesc de Craciun de la diverse companii (de la cosmetice pina la bauturi scumpe si accesorii sofisticate), iar banii strinsi se duc catre un copil care are nevoie de ajutor.

In felul asta, cititorii blogului meu isi pot cumpara cadourile de Craciun pentru cei dragi la un prêt care sa le salveze bugetul, fac si o fapta buna, iar destinatarii cadourilor se bucura dublu pentru ca isi primesc darul impreuna cu un card pe care scrie “suma cu care a fost achizitionat acest cadou a fost donata catre….”.

*
Anul acesta licitatia ii este dedicata Dianei Petcu, care are 10 ani, o voce incredibila (o puteti asculta aici ) si face parte dintre copiii proiectului BCR Sperante.
Diana locuieste in Iasi impreuna cu mama ei, intr-o camera de camin si amindoua se intretin din leafa de 6 milioane a mamei. Din acesti bani, 2 milioane merg pentru cursurile de canto ale Dianei.

*
Sigur ca BCR o va ajuta sa –si continue studiile muzicale, dar uite ce mi-am propus eu prin adoptia pe care tocmai o anunt aici:

– sa o ajut cu hainute elegante pentru concerte, dar si ceva hainute de iarna, cochete, ca pentru o fetita asa dragutza ca ea.
– Sa-i intermediez citeva intilniri din care sa aiba de invatat in meseria pe care doreste sa o urmeze.
– Sa-i facem un Craciun frumos. (toti banii pe care-i vom obtine la sales-ul caritabil vor merge catre ea)

Stiu ca mai e mult pina la Craciun, dar de astazi declar deschisa stringerea de obiecte pentru sales-ul caritabil. El se va desfasura incepind cu 29 noiembrie pina pe 10 decembrie, dar pe pagina mea de facebook, voi posta zilnic obiectele pe care le primesc (doar pentru informare, preturile vor fi anuntate la debutul sale-ului)

Asa ca, daca vreti sa facem o fetita fericita reveniti pe blog. Nu va cer nimik special pentru aceasta fetita, va ofer o oportunitate pentru cadourile voastre de sarbatori.
Voi aveti ocazia sa cumparati cadouri la un pret mai mic, companiile pot sa-si faca reclama oferindu-mi produsele pentru sales si, cu totii, facem o fetita fericita.

Deal?

*

Astazi au mai adoptat copii minunati, in acelasi proiect BCR Sperante Florin Grozea (HIQ), Cristi China (Chinezu), Tiberiu Lovin (reporter virtual), Adrian Ciubotaru, Simona Tache.

Teoretic suntem 10 parinti adoptivi, trebuie deci sa mai fie inca 4 pe undeva, dar nu i-am gasit inca. Revin.

Detalii despre toti copiii din proiectul BCR sperante puteti gasi pe pagina de Facebook a proiectului.

LATER EDIT: SALES CARITABIL INCEPE PE 6 DECEMBRIE

Jurnal de intern – sezon 2: Irina Tacu- episod 1

saptamina trecuta am inceput sezonul 2 de internship… cu o intilnire intr-o circiuma.
ma rog, ne-am intilnit in fata TNB (unde fusesem la o conf de presa) si cum urma sa merg la teatru in 2 ore, asa a fost cel mai eficient.

mai jos, opiniile internei despre aceasta prima saptamina pentru ca, la fel ca la primul internship, irina are de tinut un jurnal saptaminal, public, despre ce i se intimpla… la job, desigur.

Dragă jurnal,

Prima săptămână de intern a început, de fapt, marți. E de înțeles dacă intersectezi un program încărcat al „șefei” cu un orar cam anapoda al asistentului. Si s-a desfășurat, după cum a spus și Cristina, un pic… diferit.

În prima zi ne-am întâlnit pentru un intro detaliat la cum va decurge perioada de internship. Cu excepția faptului că o mai văzusem până atunci pe Cristina la zilele ușilor deschise în redacția Tabu, trebuie să recunosc că mă simțeam ca înaintea unui first date – habar nu aveam ce urma să se întâmple și mă tot întrebam ce impresie o să las, deși știam că îmi doresc acest lucru de foarte mult timp. Tot din cauza emoțiilor am făcut de vreo cinci ori drumul dus-întors de la Universitate la TNB pentru că nu eram sigură că înțelesesem corect locul întâlnirii. Imediat ce am ajuns (la TNB, până la urmă), Cristina a început să-mi vorbească despre conferința de presă ținută de un regizor. Era ok. Emoțiile se evaporaseră.

Am ajuns, în ziua următoare, la o ședință foto pentru pagina din revistă dedicată fashionistei. Mi-a făcut plăcere să asist la „ritualul” de make-up și chiar am în plan ca pe viitor să fur un pic de meserie și din acest domeniu. Am fost apoi martora unei lungi serii de fotografii și am văzut cât de mult contează orice detaliu pentru o poză reușită în final – de la poziția mâinii mutată mai la dreapta cu un milimetru la felul în care chipul își schimbă instantaneu expresia în funcție de zâmbet. A urmat și un interviu – tare interesant – cu persoana respectivă pentru bucata de informație necesară paginii. Nu dezvălui identitatea subiectului, dar pot să spun că o să fie o pagină foaarte reușită.

Săptămâna s-a încheiat cu o „temă” care m-a făcut să vreau să fiu pusă mai des la treabă în acest fel. Am avut de confruntat story-ul despre cuplul Lestat & Perry din numărul de noiembrie (așa cum a fost publicat) cu toate drafturile și corecturile suferite până să ajungă în forma finală. M-am obișnuit astfel cu regulile esențiale de structurare a informației, cu tehnicile folosite pentru (re)crearea atmosferei în text și am observat și câteva greșeli frecvente care afectează coerența scrierii.

Pe scurt, mai vreau. Aștept o săptămână cu numărul doi și mai încărcată, aștept să ajung și în redacție și să continui lista cu lucruri pe care le învăț la Tabu. Căci de abia a început.

Irina Tacu.

saptamina aceasta desfacem si mai mult articolul pe care l-a analizat Irina, ne uitam indeaproape si la ce se afla in paginile revistelor (tuturor revistelor ca sa stabilim format & target & alte acareturi tehnice:) ) si… muncim la ce avem de predat pentru numarul viitor.

3032

va rog, dati-o afara pe doamna directoare de mrkt

La aceasta ora, 23. 50, duminica seara, daca am fi trait intr-o tara normala, acum m-as fi pregatit sa ma duc la un teatru sa vad cum niste muncitori monteaza tablourile unei expozitii care se verniseaza miine.

Aveam aprobare de la directorul teatrului caruia i se paruse interesanta idéea mea de a scrie despre un minunat eveniment cultural avind drept rama (inceput & sfirsit de text) cum se monteaza expozitia vedeta a evenimentului.

Imi si imaginasem cum textul va fi aratat ca o nuvela; muncitorii carind fotografiile ca sa le inrameze/expuna in timp ce comentau lucruri cotidiene (atit de aproape de semnatarul fotografiilor), tot asa cum imi imaginasem ca ei – fata in fata cu arta ironica si sexy din fotografii – vor fi avut remarci pline de umor.
Aveam trimiteri din biografia autorului pentru toate situatiile pe care mi le imaginasem posibile, ba chiar si pentru altele, neimaginate, pentru ca imi place mult fotograful in cauza si-am scris despre el de multe ori.

Numai ca o doamna directoare de marketing a decis (duminica la prinz, desi vineri nu obiectase nici ea) ca e total neinteresant sa ma uit la asa ceva. Si ca “eu decid, imi asum, nu e important”, asa ca nu mi-a permis accesul. Nu era un secret de stat, nu era ceva care afecta strategia teatrului (de miine expozitia e deschisa publicului); era vorba de niste oameni care plimbau niste rame cu fotografii intr-un hol de teatru. Atit.

Nu s-a intrebat nicio clipa de ce un jurnalist s-ar duce in miez de noapte intr-o duminica, sa munceasca, daca nu din credinta ca rezultatul muncii sale va fi unul bun/memorabil/diferit. Si din pasiune pentru munca sa.

Doamna directoare de marketing a purtat cu mine o discutie halucinanta in care mi-a spus ca si regizorii pastreaza secret unele lucruri si nu permit accesul la repetitii. Desi aici era vorba de asezat rame pe pereti.
Cind i-am spus ca unii dintre cei mai mari regizori din Romania m-au primit la repetitiile lor a raspus ofuscat isteric “ei, sunt oameni si oameni”.

Doamna asta e platita din banii publici ca sa faca promovare unei institutii de stat, iar ea ingradeste accesul la o informatie pentru ca “nu mi se pare interesant, nu ai ce sa vezi acolo”.

In fata nesimtirii si lipsei sale de profesionalism mi-a venit sa pling: m-am lovit de un zid isteric format dintr-o femeie fara viziune si perspectiva, care a urlat la mine (cit de rau imi pare ca nu aveam cu ce sa o inregistrez) si care si-a facut rau evenimentului ei. In orice tara normala, cel care se ocupa de promovarea unui eveniment s-ar bucura sa intilneasca un jurnalist care isi sacrifica timpul personal pentru a-l ajuta sa-si duca munca la bun sfirsit.

Miine dimineata urma sa scriu acest story, cel putin doua mii de oameni l-ar fi citit in on line, iar peste 2 saptamini, ale citeva zeci de mii l-ar fi citit in revista. Iar cititorii ar fi avut o perspectiva noua asupra unei expozitii pe care doamna asta e platita sa o promoveze (si din banii mei, btw)

Stiu ca Ministerul Culturii tocmai a decis sa mai faca niste concedieri in teatre.
Domnule Ministru, Domnule Director al Teatrului National de Opereta, faceti-va un bine: dati-o afara pe doamna Alina Moldovan.

Va recomand eu citeva tinere incredibil de constiincioase si serioase, gata sa munceasca pe mai putini bani decit doamna Moldovan, din credinta de a face un lucru bun.

Multumesc.

P.S. va rog sa mergeti sa vedeti expozitia lui Saudek de la Teatrul de Opereta. Se deschide de miine si e chiar un eveniment cultural.


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!