Monthly Archives : November 2014

Vunk Orasul MinunilorVUNK IN ORASUL MINUNILOR – Descriere tehnica a campaniei de comunicare

VUNK IN ORASUL MINUNILOR – Descriere tehnica a campaniei de comunicare

La editia 2014 a premiilor nationale in comunicare, PR AWARDS, Trupa VUNK a realizat o premiera: a fost primul reprezentant al industriei muzicale romanesti caruia ii este recunoscuta munca in campaniile creative de comunicare, alaturi de marile agentii de publicitate.

Cu campania sa, VUNK IN ORASUL MINUNILOR, Trupa VUNK a fost nominalizata de un juriul international in doua categorii pentru cele mai bune campanii de comunicare ale anului, Events si Digital PR, primind o diploma de excelenta pentru rezultatele muncii sale.

Cu acordul managementului trupei, Cristian Stan, dar si al liderului acesteia, Cornel Ilie, postez mai jos descrierea tehnica a campaniei asa cum a fost ea prezentata pentru evaluarea juriului.

Informatiile ar putea ajuta studentii la comunicare, dar si pe cei care se afla la inceputul carierei in industria muzicala.

Zilele viitoare voi posta si citeva informatii de culise, intimplari amuzante din aceasta campanie.

(am mai povestit despre aceasta campanie, in calitate de consultant de imagine pentru Trupa VUNK, la Webstock 2014, discursul aici)




In April, Cornel Ilie (the leader of the band VUNK) announced the team that the next big concert will be named “VUNK in Orasul Minunilor”, will be inspired by a fairy tale written especially for this show, and that he wants to show people that the City of Wonders (Orasul Minunilor) exists.

As the band felt the need to return to an influencers audience, after the success of the songs “Pleaca”, “Asa, si” that brought a numerous listeners (mainstream), creating Orasul Minunilor was an opportunity to target hi educated, hipsters, influencers and trendsetters.

With a budget of only 3400 euro was created a virtual city with over 10.000 inhabitants, a PR campaign close to 300 news with a feedback from the audience in over 1000 posts with hashtag #orasulminunilor on facebook, instagram, twitter.


To identify the needs of the targeted group were contacted sociologists, psychologists and strategists in political communication. It was identified the need to have a leader in who one should trust, but also the need of affiliation to a better world, a more positive one. It was indicated the mistrust in the fact that one can be helped or listened by a state authority or by a leader.

The Idea: Creating a social movement that militates for good deeds, common sense, and positivism. The movement “Orasul Minunilor” shows that “urban wonders” exists, that there are people that have common sense and are willing to do good things, that education is a solution, not a problem.



Creating an online community formed by influencers that can be active not depending of the brand VUNK, increasing the awareness of VUNK for the new target, increasing ticket sales for the concert VUNK in Orasul Minunilor

The Strategy:

The campaign was divided in 3 stages: 1. Creating anonymity Orasul Minunilor. 2 Direct association with VUNK (it was created the anthem of Orasul Minunilor – “Ne facem auziti”, a song with a strong social message; the band members were transformed into superheroes that transforms every place in one suitable for Orasul Minunilor) 3. Associating defining elements of Orasul Minunilor with moments from the show presented to the audience.

In the first stage it was aimed physical and emotional redesigning of the space of the targeted group specific to their needs, in the second part they were presented the leaders they have needed, and in the final it was showed that the created elements of the virtual space of Orasul Minunilor can exist. Magic can be real.

The targeted audience: influencers, trendsetters, the audience of film/dance/theater festivals.

Personal channels of communicating messages: facebook Orasul Minunilor, youtube Orasul Minunilor,


Because the research and preparing part took time, the implementation started in June, two months after the idea was born.

Tactical, the campaign functioned cyclic – off line action/ amplification in online – and it was formed by special projects that aimed the needs of the targeted audience, there were evidence that the events they dream/want were happening.

The implementation has been adapted during the 4 months of the campaign related to the events happening in the public space (one of the charity actions started from the IceBucket Challenge, the teasing for the Orasul Minunilor’s anthem was made as an election campaign).


1.1   Capturing the attention of the target audience: on a facebook page specially created, were posted photos and texts that could influence emotionally the targeted audience – famous movie lines, famous book quotes of great thinkers. Each one of those had key words: dream, technology, aspirational, surrealist. Most of them were preferred by Cornel Ilie, the bands leader to keep a connection to what was going to be created for the show. At the same time it was made a sampling with branded balloons with Orasul Minunilor, on 1st of June, in areas frequented by children.

1.2   Describing Orasul Minunilor: in the same virtual space were posted messages about the world of Orasul Minunilor, with the logo of Orasul Minunilor specially created – “In Orasul Minunilor an umbrella can shelter two persons”, “In Orasul Minunilor people are patient”, “In Orasul Minunilor cigarettes are not thrown off the window” etc 

1.3   Beautiful places in Bucharest and in the country were marked with big Aces of Spades with the logo of Orasul Minunilor. Over 100 places from Bucharest were invaded in 3 days by the Aces of Spades, the photos presenting the sign of Orasul Minunilor in those places were processed in a surreal way and posted on the Orasul Minunilor website and on the facebook page with a message that emphases the letter A (the graphic idea for the ace of spades was an inverted V –from VUNK).

1.4   Nine of the most important buildings of Romania were redesigned to integrate them in a fairytale world (see images addendum).  Some of them were The House of Parliament and the Patriarchy, that were going to be key elements in the Orasul Minunilor’s anthem videoclip in a few weeks ( see stage 2).

1.5   The first educational campaign of Orasul Minunilor: Tickets in advance. 13 of the most important artists of Romania took part in a spot associating buying tickets for a show with preparing for a trip. There were targeted the needs of the aimed group (artists, producers, event managers). Some of the artists that appear in the spot are Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Razvan Mazilu, Marius Manole, Loredana Groza, but also Marian Ralea (the narrator, see stage 2) and Cornel Ilie, the leader of VUNK.

1.6 The first good deed in Orasul Minunilor: a young boxer with huge potential to become a great champion, but who wanted to give up sport because of financial conditions, received anonymously the necessary sports equipment

STAGE 2: Associating VUNK with Orasul Minunilor

2.1 VUNK Superheroes – on the facebook pages of the bands members were posted photos with them transformed in superheroes, aside of the question “ What super power would I have if I were a superhero?”

2.2. Reveal: Vunk created Orasul Minunilor: Two days after posting the superheroes photos, it was announced the concept of the show and revealed the poster “VUNK in Orasul Minunilor”.

2.3 The good deed Cornel Ilie: Part of the IceBucket Challenge, but also in the context of the need for blood donators for the blood banks, Cornel challenged the audience to donating blood.  The first 50 donators received tickets for the concert.

2.4 The first chapter of the Fairy tale: A short film was send to all those who bought tickets online, in which Marian Ralea is the narrator of the first chapter of the story that will be the foundation of the show.

2.4 Launching the anthem Orasul Minunilor – Ne facem auziti (We make ourselves heard)– VUNK si Ai Nostri. Two days of teasing in which the members of the band were presented as electoral candidates in Orasul Minunilor (see images addendum), followed by the presentation of the song that criticizes the deviations of the society, emphasizing the targeted needs of Orasul Minunilor (the need of a leader, to make oneself heard). In the video clip there are images with the patriarch holding a paint roller, but also with the House of the Parliament and Stavropoleus Church, elements presented in the stage 1 of Orasul Minunilor.

2. 5  30 bloggers were congratulated that they make themselves heard and were invited to become honorary citizens of Orasul Minunilor, as active members of the future campaign. The Bloggers received a personalized letter where the leader of the band thank them for the moments they made themselves heard and took attitude.

STAGE 3: Associating elements of Orasul Minunilor with the show and with the day to day reality.

There were communicated to the audience info about the structure of the show, about the technological innovations that made real a part of the world illustrated in Orasul Minunilor (holograms, surround sound, redesigning the show venue to be transformed into a fairytale land).

[caption id="attachment_30463" align="alignnone" width="284"] Imagine din animatia prezentata in timpul show-ului[/caption]

Post show there were communicated the resemblances through foto montages that made facing the surrealist pictures from the beginning of the campaign with images from the show in which a huge headlight floated across the audience, the scene had the signs of a huge ace of spades etc

At the same time the good deeds continued in Orasul Minunilor (a child with a rare disease received a special milk powder) and the band announced that Orasul Minunilor as a social movement continues beyond the show. By the end of the year, the comic book Orasul Minunilor will be launched, with the fairy tale written by Cornel Ilie, but also a short series of comics in which the members of VUNK are super heroes in Orasul Minunilor.


At the moment of revealing VUNK created Orasul Minunilor (2 months from the beginning of the campaign), the facebook page Orasul Minunilor had close to 10.000 likes, all generated organic. Some of them, movies or theater directors, actors, ballerinas, producers, journalists.

(the likes number was close to 1000 bigger that the campaign benchmarks, the facebook page of International Film Festival Anonimul and of International Theater Festival of Sibiu, both of the pages being 3 years old).

The maximum reach in the week with the reveal: on Orasul Minunilor page: 80.000 and on VUNK 295.000.

The maximum reach in the week of the concert: on OM page 100.000, on VUNK 336.000

Anonymously, the movement Orasul Minunilor was on Observatorul 19, but also on the front pages of important newspapers and some of the most important websites of Romania.

The anthem Ne facem auziti (We make ourselves heard) generated not only news in magazines and online publications, but also special editions ( or invitations on political debates for the leader of the band (Antena 1, Realitatea TV), interviews for Adevarul, Europa FM, Prima TV, ZuTV, Music Channel, Antena Stars, Cronica Carcotasilor.

Close to 300 news were seen in the press (on/off line) with 200% more than the presence of VUNK in the press of the similar concert from the previous year

Feedback from the audience: Over 1000 posts on facebook, twitter, instagram with hashtag #orasulminunilor.

Byron band created a special spot for Orasul Minunilor, and the movie „Barbati Misto” has adapted its campaign for the community of Orasul Minunilor.

The concert was sold out.


With 3400 euro was created a big campaign for promoting a concert of a band in Romania, but also a community that continues to live as an NGO. Orasul Minunilor is a smaller brand of VUNK that promotes a healthy life style, culture and humanitarian actions.

[caption id="attachment_30468" align="alignnone" width="300"] Cornel Ilie si Cristian Stan – manager VUNK[/caption] [caption id="attachment_30469" align="alignnone" width="300"] Cornel Ilie Gala PR AWARDS 2014[/caption]
genius-cover2The Genius Issue  – Benedict Cumberbatch si Alan Turing

The Genius Issue – Benedict Cumberbatch si Alan Turing

Time Magazine are in editia de saptamina aceasta un story lung dedicat lui Alan Turing – “the man who pioneered computing, also forced the world to question what it means to be human”.

pe coperta e Benedict Cumberbatch care-l interpreteaza pe Turing in filmul The Imitation Game care are astazi premiera in America.

povestea incepe asa:

Alan Turing, the intellectual father of the modern computer, had a theory. He believed that one day machines would become so powerful that they would think just like humans. He even devised a test, which he called “the imitation game,” to herald the advent of computers that were indistinguishable from human minds.

But as benedict Cumberbatch’s performance in the new movi The Imitation game shows, Turing;s heroic and tragic lfe provides a compelling counter to the concept that there might be no fundamental difference between our minds and machines.

Povestea nu este online decit pentru abonati, asa ca am sa va transcriu aici citeva momente cheie din articol.

Whici is what makes the Turing story especially compelling. He was the seminal theorist conceptualizing the idea of a universal computer, he was part of the secret team at Bletchley Park, England, that put theory into practice by building machines that broke the most fundamental question of the computer age: can mashine think?


In a 1950 paper, he began with a clear declaration: I propose to consider the question – Can mashine think?” Whit a schoolboy’s sense of fun, he invented his “imitation game”, now generally know as the Turing test, to give empirical meaning to that question. Put a mashine and a human in a room, he said, ans send in witten questions. If you can tell which are from the human, then there is no meaningfull reasons to insist that the machine isn’t “thinking”.

Viata lui Turing, dincolo de cercetarile sale in “procesul mecanic” al matematicii, a fost una foarte tumultuoasa. Era gay, a vrut sa ascunda asta pentru ca il judeca societatea, in cele din urma a fost condamnat pentru comportament sexual bizar si supus unui tratament cu hormoni pt un an de zile. S-a sinucis muscind dintr-un mar in care injectase cianura, asta pentru ca a fost fascinat intotdeauna de povestea Albei ca Zapada.

in Time e si un interviu cu Cumberbatch despre cum este sa interpretezi un geniu si actorul spune “These people are all incredible different personalities, in their bodies as well as in their minds. The unified thinks we could talk about are pretty obvious. A lot of them come up against obstacles, whether they’re bureaucratic or conservative. They’re pushing against a sort of unrelenting, unforgiving world that doesn’t want anything out of place or muddled with or made different.
Somethimes that’s viewed as arrogance. My argument in humanizing these people – through sort of being an actor who empathizes with his characters – is that (that arrogance) is born out of necessity. It’s not something to judge them by”.

Filmul are premiera in Romania pe 30 ianuarie anul viitor

Editia din aceasta saptamina time, mai contine si un dosar cu cele mai importante 25 de inventii ale acestui an, pe care le gasiti aici

shutterstock_tava argintde la mesajul lui Dani Otil la transformari

de la mesajul lui Dani Otil la transformari

am sharuit astazi pe facebook mesajul lui Dani Otil catre public generat, banuiesc, de zumzetul din ce in ce mai puternic pe care il aude in jurul lui, via mass media.

l-am postat stiind ca femeilor o sa le placa sinceritatea lui.

apoi, din comentarii sau din discutii private am inteles ca oamenii proiecteaza din nou si din nou pe nevoile lor cu orice lucru pe care-l intilnesc.

am descoperit ca pentru multe femei ( 8 din 10) cu care am vorbit, transformarea pe care el o mentioneaza e mai importanta decit sinceritatea lui si nu atit transformarea, cit faptul ca recunoaste ca a fost facuta cu ajutorul unei femei.

e cineva care scrie intr-un comentariu public: “Cam asta iese cand barbatii incep sa gandeasca.” un comentariu care m-a surprins foarte tare.

din perspectiva meseriei pe care o am si a intelegerii unor detalii despre cum functioneaza industria divertismentului, mesajul lui e, inainte de orice, unul curajos prin sinceritatea lui.

stie ca o sa fie preluat de toata lumea si pentru o vreme o sa mai zumzaie presa in jurul lui, dar la fel de bine stie ca, intr-un fel, a preluat controlul le-a dat el informatiile corecte. pe teritoriul lui, fara sa fie nevoie sa comenteze mai mult decit si-a propus, fara sa raspunda la alte intrebari. si-a facut-o cu sinceritate ca sa aiba impact si pentru el, personal, si pentru ceilalti. de asta are si asa de multa putere mesajul.

cu transformarea e o alta discutie. oamenii nu se transforma, nu evolueaza/involueaza daca nu doresc sa participe la respectiva transformare. orice se face cu participarea lor directa, in conexiune puternica cu nevoile lor – de confort emotional, de placere, de evolutie spirituala, nevoie materiala etc

e valabil si pentru femei si pentru barbati.

e o chestiune de ego sa credem, fiecare dintre noi, ca putem transforma pe cineva cu puterea mintii, exemplului, orice super putere ne-ar trece prin minte. fiecare dintre noi poate cel mult sa ofere o oglinda pentru altii si un context in care sa poata exista comparatia intre ce vede si altceva (mai bun sau mai rau).

dar alegerea vreunei schimbari nu apartine celui care arata oglinda, ci celui care se vede in ea si isi evalueaza chipul dupa propriile nevoi si repere.

cum zice prietena mea Ana Onisei “nu poti salva pe nimeni de sine insusi”. restul e doar ego

ceea ce imi aduce aminte ca in 2008 am scris un editorial despre relatia dintre o femeie si barbatul ei unde era vorba de o tava care devenea oglinda. il puteti gasi aici.


cind o rogi pe Jennifer Aniston sa te ajute sa-ti pacalesti un coleg

cind baietii de la radio isi fac glume, le fac big time.
unul dintre redactorii BBC1 a avut anul trecut o problema cu un interviu cu Mila Kunis care s-a suparat pe o intrebare, asa ca simpaticii lui colegi s-au gindit sa-i faca o gluma.

acum doua zile, a venit Jennifer Aniston in vizita in studio ca sa promoveze cel mai recent film si au rugat-o ca de la o anumita intrebare sa se supere si sa-l incurce pe redactor.

saracul om a incheiat totul tremurind.

filmarea e mai sus

shutterstock_hrana creier6 lucruri despre hrana pe care i-o dam zilnic creierului nostru

6 lucruri despre hrana pe care i-o dam zilnic creierului nostru

O cercetatoare americana,Delia McCabe,  care si-a petrecut mult timp cu copii, unii cu deficiente intelectuale, altii cu deficiente emotionale (depresii, incapacitatea de a se concentra) s-a gindit sa faca o analiza comparativa asupra alimentatiei acestor copii, fata in fata cu alimentatia unor copii care performau bine si nu aveau probleme emotionale.

Acesta a fost punctul de plecare al unui studiu care spune care sunt efectele pe care le producem motorasului nostru principal – creierul – pentru ca nu ii acoperim corect nevoile.

Organismul nostru, ca sa-si asigure supravietuirea, stie – prin mecanisme interne – ca de fiecare data cind ajung nutrieti in corp prin mincare acestia sa fie consumati mai intii de creier. Cercetatorii spun ca distinsul nostru creier e foarte lacom si “maninca” foarte mult. Numai ca, atunci cind nu primeste toata hrana de care are nevoie incepe sa ia decizii aiurea si e evident ca un creier nehranit corespunzator va duce la o slaba calitate a vietii pe multe nivele, pentru purtatorul sau.

In fecare zi in care mincam ceva inseamna si ca ne hranim creierul, iar o alimentatie corecta pentru necesitatile lui are un impact pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, asupra functiilor sale: memorie, dispozitie, capacitatea de concentrare si de asimilare de noi informatii. Hrana pe care o consuma creierul e si pentru intretinere, nu doar pentru functionare. Si daca nu e hranit corect, in timo, creierul ajunge mai lenes, ii e din ce in ce mai greu sa gaseasca solutii la problemele cu care-l confruntam in fiecare secunda.

Creierul e format din peste 60% grasime si are nevoie de grasimi similare ca sa functioneze: omega 3 si omega 6. din pacate cele mai multe surse de asemenea grasimi sunt deja alterate, dar o sursa foarte buna este semintele de chia (de unde si nebunia generala, trend-ul de a introduce in alimentatie aceste seminte)

Creierul nostru iubeste apa si cu cit primeste mai multa apa, cu atit are un confort mai mare

Cind intilneste un aliment care nu-i place (pentru care corpul are o intoleranta) creierul incepe sa creeze sisteme de aparare impotriva lui si isi consuma din resurse in aceasta directie, afectind memoria imediata. (sau pe termen lung, daca-l ocupam mult timp cu alimente nepotrivite)

De ce stress-ul este atit de daunator organismului? Creierul nu stie sa faca diferenta intre o problema reala si una falsa, emotionala. El intra in functiune, genereaza adrenalina. Din pacate, cortizolul – care e produs dupa ce adrenalina circula in organism o durata generoasa de timp – este foarte daunator organismului pentru ca, pur si simplu, opreste neuronii sa comunice intre ei si intrerupe procesul de producere a energiei celulelor. In timp, excesul de cortizol produce moartea neuronilor.

Aici puteti gasi o serie de articole semnate de Delia McCabe despre cercetarile sale  din ultimii 20 de ani

photocover shutterstock

shutterstock_public speakingpovestea a trei speech-uri dezastru (din intilnirea cu studentii la jurnalism si comunicare)

povestea a trei speech-uri dezastru (din intilnirea cu studentii la jurnalism si comunicare)

(transcrierea prezentarii facute studentilor de la facultatea de jurnalism si comunicare, cu tema “discursul public”)

Buna ziua.

Daca ati venit la aceasta intilnire si nu ati fost adusi cu forta, stiti deja cum ma cheama. Daca e cineva sosit accidental, o sa spun totusi ca ma numesc Cristina Bazavan, sunt jurnalist, am lucrat multi ani in radio, am fost redactor sef al unei reviste pentru femei si acum am un business in online.

Banuiesc ca distinsii vostri colegi de la PRIME m-au invitat sa va povestesc cite ceva despre discursul public pentru ca stiau ca vorbesc adesea la conferinte pe teme legate de femei, journalism, industria online sau la lansari de carti, vernisaje pentru expozitii.

In minutele urmatoare am sa va povestesc despre structurile speech-ului public si citeva trucuri cum sa fie ca sa fie bine, punind in paralel discursul cu care va intilniti voi cel mai des, din prezentarile tehnice, de business cu discursurile motivationale.

Ca sa incepem in forta, m-am gindit sa va spun 3 situatii in care pentru mine a fost foarte foarte greu cind a trebuit sa vorbesc in public. Mai exact a fost dezastru.

Putina lume stie ca, la inceput, eu slabeam la fiecare speech public un kilogram sau doua – pentru 10-15 min de vorba! Pur si simplu, consumul pentru mine era atit de mare pe interior, incit aveam nevoie de citeva ore bune ca sa ma regrupez dupa ce imi terminam treaba. Intr-o vreme, aveam grija sa am zi libera imediat dupa ziua in care sustineam un speech ca sa fiu sigura ca ma pot recupera emotional. Acum  nu mai pot sa fac asta mereu, din cauza unui program mai complicat, dar in continuare am nevoie de lungi momente de liniste pentru recuperare.

Cumva e normal, sunt studii care arata ca una dintre cele mai mari temeri pe lume, inainte de frica de moarte, e frica de a vorbi in public. Pentru mine e un exercitiu pe care tin sa-l fac ca sa-mi depasesc limitele si trebuie sa recunosc ca, in conditiile in care vorbesc constant in public de mai bine de 5 ani, a mai aparut o uzura, nu mai vin in fata oamenilor – in fata voastra – ca si cum as fi dusa la taiere.


Primul meu speech cu adevarat greu a fost la webstock in 2010 cind Cristian Manafu (un important jurnalist din zona online si business, organizator de conferinte media) m-a rugat sa povestesc publicului cum a fost perioada de criza cind revista pe care o conduceam – tabu – urma sa fie inchisa. Povestea a 4 zile cosmar pentru o echipa de 18 oameni. Pe scurt – intr-o zi de luni managementul m-a anuntat ca revista se inchide pentru ca se desfiinteaza toata divizia print a trustului realitatea si dupa ce am luat socul din plin in stomac, m-am regrupat, am negociat cu managementul ca daca gasesc un cumparator sa nu o inchidem si in 4 zile revista a avut un alt nou patron. Speech-ul meu a povestit istoria acestor patru zile. (nota edit pentru online, pe vremea aceea nu obisnuiam sa inregistrez ce vorbesc ca sa le pot pune apoi si online, deci nu exista o versiune scrisa a acelui speech)

Pentru toti cei din echipa a fost o situatie dramatica, chiar daca nu era sfirsitul lumii, pentru ca oamenii erau pregatiti bine professional si isi puteau gasi loc de munca foarte usor (nu era criza asa de mare atunci). Am vrut deci ca prin speech-ul meu sa-I fac pe oamenii din public sa simta emotiile noastre de atunci. Si am avut, din momentul in care imi construiam speech-ul, citeva elemente cheie cu care i-am dus acolo, in mijlocul evenimentelor. Unul a fost cind am descris drumul meu din biroul sefului catre redactie si cum incercam sa fac pasi cit mai mici, ca sa cistg mai mult timp de gindire ca sa gasesc o formula cit mai optimista sa prezint situatia colegilor.

Si ca sa-i fac pe spectatori sa fie cu mine, in timp ce le explicam cum incercam sa fac cite doi pasi pe o dala patrata, caci asa era podeaua de pe holul cladirii, din dale patrate, imi aduc aminte ca mi-am aplecat privirea catre podeaua scenei  si am inceput sa fac pasii mici. Sa arat exact ce facusem. Si stiu cum spectatorii din primul rind, din instinct, si-au indreptat spatele ca sa se uite sa vada la ce ma uitam eu in jos, sau cum faceam pasii. Si am stiut ca ii am cu mine suta la suta.

Numai ca, si-aici intervine dezastrul pentru mine, ca sa pot sa povestesc toate acele lucruri intr-o forma in care spectatorii sa empatizeze, eu am retrait emotiile zilelor alea live, acolo pe scena, in 15 min de speech. Stiu ca au fost spectatori care au plins, stiu ca sunt femei care s-au regasit profund intr-un moment in care descriam cum am plins ca sa ma descarc, la sfirsitul primei zile de cosmar, dar la fel de bine stiu ca emotia mea era nu doar in inima sau in git, era in ochi. Vocea imi tremura usor, nu aveam tot timpul acelasi volum , adica o mai luam pe aratura si vorbeam tot mai incet in momentele cheie, ceea ce era cumplit pentru oamenii din ultimul rind. Si nu puteam sa ma uit la nimeni in sala.

Pentru mine acel speech a fost unul dintre cele mai dezastruoase. Un cosmar teribil.

Dar a fost prima lectie pe care am primit-o pe pielea mea ca, daca-ti pui sufletul pe tava – si esti onest si cu tine si cu ceilalti – oamenii simt si nu te judeca aspru, empatizeaza cu tine. La multe zile distanta, mai primeam imbratisari de drag de la oameni pe care nu-I stiam dar care fusesera in sala si pe care ii intilneam in diverse contexte. In plus, sunt oameni care acum imi sunt printre prietenii apropiati care m-au vazut prima data in viata lor atunci in acel speech.


Cea de-a doua intimplare la categoria dezastre in speech-uri s-a intimplat la Timisoara, acum 3 ani, la o conferinta care se numeste PR Beta. Imi pregatisem un speech despre cum vor fi mutatiile in scrierea pentru online si cum va aparea o noua specie – jurloggerul – adica un hybrid dintre journalist si blogger. Voiam sa fac o demonstratie despre cum viitorul producator de content online va fi multimedia – va trebui sa stie sa produca audio, video, scriere, sa aiba o comunitate a lui activa (o baza de fani, de cititori) ca sa fie interesant pentru un posibil angajator.

Problema a fost ca atunci cind m-am asezat in fata publicului, uitasem tot. Era o prezentare tehnica, aveam un power point cu lucruri care sustineau demonstratia, am miscat putin slideurile ca si cum as fi facut o eroare, poate poate imi aduc aminte despre ce vreau sa vorbesc.

Nimic. Nada. Black. Gol golut era in capul  meu. Desi , evident, eu facusem prezentarea. Primul minut am tacut si m-am uitat la oameni. Si ei s-au uitat la mine. Mie mi s-a parut o jumatate de zi minutul ala, pentru ei a fost… “ia uite, vrea sa ne capteze atentia”.

Dupa care am inceput sa fac joculete, sa spun orice altceva imi trecea prin minte si , din cind in cind, dupa ce mai miscam un slide din prezentare sa fac o referire la ce aveam scris. Am fost la mare mare distanta de ceea ce imi propusesem sa vorbesc, dar oamenii nu stiau asta. Ma rog in momentul ala,  nici macar nu ma gindeam ca ei nu stiu ce vreau sa vorbesc. Eram intr-un taifun si ma straduiam sa ies in viata.

Cind am terminat, m-am dus in camera de hotel si am tras o portie generoasa de plins (cum altfel, de aia sunt femeie, sa pling cind mi-e greu). M-au enervat atit de mult prostia si momentul meu de slabiciune, incit si la 2 zile distanta cind cineva mi-a vorbit despre prezentare, mi-au dat lacrimile. 3 luni nu am avut curaj sa ma uit pe net sa vad reactiile oamenilor care au fost in public. Stiam ca fusese un cosmar, ce rost mai avea sa ma mai amarasc si cu parerile lor despre cit de proasta a fost prezentarea.

Dupa care dn intimplare, intr-o zi, la mai bine de 3 luni distanta de la prezentare, cineva m-a link-uit pe blog cu o parere despre ce fusese atunci. Si m-am dus sa citesc textul si… mi-am dat seama ca habar nu avusese de dezastrul din capul meu. Ii ramasese in minte unul dintre jocuri, despre cit de relativ e adevarul. Si-am cautat pe net si n-am gasit articole proaste despre prezentarea respective. Niciunul.

Oamenii care rezonasera cu ceva din ce povestisem mentionasera acele lucruri, cei pe care nu-I atinsesem in niciun fel, ma ignorasera pur si simplu.

Astazi cind mi-e frica de o prezentare ma gindesc la Timisoara si imi zic ca mai rau decit atunci nu are cum sa fie, ca am atins fundul prapastiei – m-am uitat la public fara sa zic nimic pentru ca uitasem tot. Dar mai stiu ca oamenii din sala nu stiu ce vrei tu sa le spui si te asculta cu mintea si sufletul curate, asa ca te poti redresa oricind in timpul unei prezentari.


Cea de-a treia intimplare cosmar vine de la un TEDx, la Cluj, anul trecut. Tema conferintei era despre importanta educatiei si voiam sa le povestesc oamenilor despre cum in a invata nu e cel mai important sa iei 10, ci sa fii mai bun decit ai fost in ziua precedenta, sa progresezi continuu. (aici transcrierea integrala a acelui speech)

Aveam un background puternic la tema, pentru ca am fost olimpic la matematica – stiam ce inseamna sa iei mereu 10 – si pentru ca viata stie sa te invete lectii, descoperisem – din cauza unei problem medicale – cit de greu e sa o iei de la inceput cind nu mai poti face nimic cu trupul tau. Si cum fiecare progres – care e un nimic pentru ceilalti – inseamna pt tine imens.

Imi pregatisem speech-ul cu citeva zile inainte, era o conferinta importanta…  In scris fusesem in stare sa descriu mai multe despre problema medicala care ma invatase mai mult despre educatie si progres decit orice olimpiada la matematica. Numai ca, in noaptea de dinaintea conferintei, mi-am dat seama ca din cauza emotiilor pe care le voi simti retraind acele lucruri in public va fi un chin imens pentru mine. Si la 3 dimineata mi-am reasezat povestea, taind o parte importanta din descrierea situatiilor in care ma adusese boala.

Noua versiune de speech a mers bine, am avut ceva emotii dar nu cit sa ma incurc sau sa fie dramatic pentru mine. Oamenii au inteles teoria pe care o sustineam, dar eu cu mine n-am fost foarte multumita pe moment. Pentru ca stiam ca daca mi-as fi invins emotiile as fi putut sa le explic totul intr-o forma si mai puternica. Dupa reperele mele n-am fost un foarte bun profesionist atunci, n-am dat cel mai bun speech din ce puteam da in acel moment al evolutiei mele profesionale. Dar… uitindu-ma la ceea ce le spusesem oamenilor, despre progresul in pasi mici, m-am gindit ca e si o lectie pentru mine ca data viitoare sa pot sa cobor mai mult garda si sa spun mai mult din ceea ce traiesc. Ceea ce de altfel am si facut la o urmatoare prezentare. Si fac mereu, in mod constant, ca sa intervina uzura si sa fiu mai relaxata cind vorbesc despre lucruri personale. Uite, acum, de citeva minute bune, imi pun cenusa in cap si va arat situatii in care voiam sa fiu desteapta si nu prea mi-a iesit.

Ce am vrut sa va spun cu aceste trei povesti?

Discursul in spatiu public poate sa fie o experienta minunata, daca atunci cind te apuca panica te gindesti la urmatoarele.

Oricit de dezastru e in mintea ta cind vorbesti in public, spectatorii vin cu o stare buna si cu o curiozitate activa pe care poti sa o asezi spre binele tau.

Emotiile – care pe tine te sperie – sunt de fapt utile si le dau oamenilor incredere. Le spun celorlalt ca esti autentic, iti simt fragilitatea si le dau o speranta ca, daca tu esti pe scena si ai supravietuit , si ei o sa poata.

Spectatorii nu stiu niciodata ce vrei tu sa spui, deci te poti regrupa oricind.

E bine ca, de la speech la speech, sa incerci sa progresezi, sa-ti depasesti o limita – dupa ce o cunosti,  o descoperi si, mai ales, o atingi.


Bun… si-acum sa vorbim despre structura unui speech.

Stie cineva ce am facut in speech-ul pe care tocmai vi l-am spus? Ginditi-va la structura – la cum am inceput, la ce v-am spus, la cum v-am spus. 

Speech-ul a avut 3 parti; in prima m-am prezentat si v-am spus ce o sa facem (am intins covorasul rosu pe care urma sa mergem, incercind sa formez ceva asteptari in mintea voastra – 3 speech-uri dezastru = o sa fie altceva, poate e interesant, poate e amuzant), au urmat povestile, 3 la numar, apoi concluziile spuse de la momentul in care am zis “ce am vrut sa spun cu aceste trei povesti”

E o structura non lineara – pentru ca face referire la trei intimplari din trei perioade diferite care au ceva puncte comune – ca bucatile unui puzzle se aduna intr-o imagine generala.

Speech-ul despre revista Tabu pe care l-am prezentat la webstock in 2010 a fost un speech cu o structura lineara. Timp de 15 min am plimbat spectatorii, intr-o forma cronologica, prin intimplarile din acele 4 zile.

Revenind la povestile pe care le-ati auzit mai devreme, ce mai puteti sa spuneti despre ele? Despre forma in care au ajuns la voi.

Fiecare poveste a avut o concluzie, am tras niste invataminte din intimplari. La prima poveste – cea cu tabu- am vorbit despre sinceritate si impactul ei asupra oamenilor, la a doua – cea cu Timisoara – am vorbit despre adaptare , regrupare din mers , la a treia cea despre TEDx Cluj – am vorbit despre progresul pe care-l faci tu cu tine. Si am spus concluziile la fiecare sfirsit de poveste. Chiar daca la final le-am repetat pe toate, punindu-le in contextul general si-am intregit puzzle-ul

Tehnic acest lucru se numeste “iesire in macro” – o concluzie prin care auditoriu e ajutat sa faca o proiectie personala, sa duca intelesul intimplarii in viata sa, din perspectiva propriilor experiente. In felul asta impactul asupra sa fiind mai mare.

Ce-am mai facut in prezentari?

V-am spus despre fricile si problemele mele in relatia cu subiectul. Pe ceilalti ii ajuta cind le povestesti ca si tu esti vulnerabil. Faptul ca te afli pe o scena si ca spui ceva din care tragi concluzii, te aseaza in perceptia oamenilor ca un specialist, esti deja validat; nu e nevoie sa mai spui si ca esti destept si devreme acasa. in plus perfectiunea e foarte plictisitoare si pare aroganta. Cu alte cuvinte un speech public n-ar trebui sa fie despre ego-ul celui care vorbeste.

Toate regulile astea se aplica si pentru o prezentare tehnica pentru un studiu de caz. Acolo cel mai adesea e vorba de o structura lineara, pentru ca prezinti cronologic – de la concept pina la executie si rezultate.

Sunt insa si prezentari tehnice – care vorbesc despre concepte, nu studii de caz – care au o structura non lineara si sunt formate din exemple care nu au legatura temporara directa intre ele, dar care au un fir comun . Cam cum ar fi trebuit sa fie prezentarea mea de la Timisoara despre jurlogger.

Si cheia pentru toate astea a fost… pregatirea in avans. Nu puteam sa am o structura prin care sa va explic in timp real, cu un speech care continea lectie in lectie, daca nu ma pregateam in avans. Daca nu ma gindeam inainte care e cea mai mare nevoie a voastra (sa intelegeti cum va invingeti frica), care sunt cele mai importante lucruri pe care le-am invatat in anii acestia de vorbit in public legate de aceasta temere, ca sa aleg intimplarile cele mai relevante (care sunt reale, au fost in viata mea, dar au mai fost si altele pe care nu le-am ales ca nu livrau invatamintele de care aveam nevoie), pentru ca apoi sa le pot pune intr-o structura,  sa le descompunem tehnic si sa intelegeti si “smecheriile” din interiorul lor.

Un speech bun si eficient e cel pregatit in avans. Daca avem respect pentru timpul oamenilor care ne asculta trebuie sa le ocupam fiecare secunda dedicata speech-ul nostru cu ceva care sa le merite pe deplin atentia.

Eu nu gasesc ratiunea pentru a ocupa timpul unui om cu un speech, daca nu vorbesc si de o vulnerabilitate a mea, pentru ca stiu ca acest lucru il poate motiva. Daca vede ca eu am depasit o situatie grea, e o speranta ca si el poate sa depaseasca situatii similare.

Va multumesc frumos.


later edit pentru online. Ce n-am mai avut timp sa le spun tinerilor (pentru ca se facuse deja tirziu) a fost cum mi-am ales hainele pentru acea prezentare – jeans si un tricou in dungi care sa induca ideea de vacanta si de relaxare, sa fiu mai apropiata de ei. Si ca mi-am prins parul intr-o coada (pony tail) fara sa fiu machiata (doar mascara si un gloss)  ca sa am o imagine cit mai scolareasca, cit mai obisnuita. Sa fiu pe cit posibil – nu ma mai ajuta virsta foarte mult:) – egala lor.

(cover photo shutterstock)


VIDEO: Noul Paul Thomas Anderson: Inherent Vice

Benicio Del Toro si Joaquin Phoenix in acelasi film, asta va fi  o experienta foarte frumoasa.

Mult prea minunatul Paul Thomas Anderson (Punch-Drunk Love, Magnolia, Boogie Nights,The Master) lanseaza – in america pentru moment – pe 12 decembrie un nou film inspirat de un roman al lui Thomas Pynchon.

Singurul lui defect, la prima vedere, e ca are 2 ore si jumatate. Prea mult pentru mintile noastre aglomerate, dar… om vedea.

La noi ajunge pe 20 februarie.

minciuniCadou simpatic: cartea minciunilor si scuzelor

Cadou simpatic: cartea minciunilor si scuzelor

intre toate cartile din lumea asta, intre toate lectiile care sunt incadrate cu titluri “how to”  exista o carte rara: Excuses and Lies.

descrierea ei e asa:

  • Tactical book of excuses and lies
  • 501 excuses and lies to choose from
  • Get yourself out of those awkward situations
  • Six chapters including
  • The workplace
  • Liked ones
  • Loved ones
  • Self-deceptions
  • Behaving badly
  • Famously infamous

costa 8 dolari si o gasiti pe amazon

sincer nu-mi imaginez ca o cumpara cineva ca sa si invete sa minta ceva, dar mi se pare un cadou dragut de impartit in cuplu; de citit intr-o seara (sau dimineata de week end) caci lectura va fi insotita de multe resete.

iata citeva pagini


Daca totusi exista cineva care vrea cartea asta ca sa invete pe bune diverse minciuni cu care sa o dea cotita in cuplu, ii recomand inainte un curs intesiv de limbaj non verbal, apoi de control al limbajului nonverbal, apoi niste cursuri de actorie, multi bani in buzunar si nervi de fier.

femeile se vor prinde oricum, fara niciun fel de scoala.


institut_culturel_googleunul dintre cele mai frumoase proiecte culturale globale – Google Cultural Institute, acum si cu colectii romanesti

unul dintre cele mai frumoase proiecte culturale globale – Google Cultural Institute, acum si cu colectii romanesti

Unul dintre cele mai frumoase proiecte culturale globale, Google Cultural Institute are de astazi si muzee din Romania.

Nu stiu daca v-ati plimbat vreodata prin muzeele din Google Cultural Institute. Eu am petrecut intr-o zi citeva ore bune uitindu-ma la piesele din Kobe Fashion Museum, primul muzeu dedicat modei din Japonia. De la mine de acasa, via net, m-am uitat la lucrarile expuse, unele piese fiind exclusiv in acest muzeu.

Imi doresc f f tare sa ajung la Tokyo (sigur o sa mi se intimple in viata asta, de mine depinde:) ), dar excursia asta prin muzeu – cind am descoperit Google Cultural Institute a fost priceless.

De astazi mai multe muzee si institutii culturale din Romania au si ele lucrarile expuse online pentru toata lumea: Muzeul National Brukenthal, Muzeul National al Țaranului Roman si Complexul National Muzeal ASTRA din Sibiu, dar si asociatii si fundatii care isi expun lucrarile din patrimoniu – Asociatia Folclor Fara Frontiere, Ordinul Arhitecţilor din Romania, Fundatia Pro Patrimonio si Fundatia Wassertalbahn,

In acest mod sunt disponibile peste 800 de exponate din colectiile institutiilor partenere, de la picturi, desene, obiecte de arta populara, artefacte religioase, la fotografii si documente. Mai mult, o selectie de obiecte de arta au fost imortalizate la inalta rezolutie, permitand reliefarea celor mai mici detalii. De exemplu, vizitatorii pot admira indeaproape lucrari din Muzeul National Brukenthal cum ar fi Wilhelm IV de Bavaria de Hans Schwab von Wertinger, Iacoba de Baden de Hans Schwab von Wertinger, Natura statica cu cirese de Theodor Aman, dar si Omul cu tichie albastra de Jan van Eyck.  Tehnologia permite explorarea in detaliu a operelor de arta, intr-un mod usor si rapid, astfel ca cel care o priveste poate foarte usor studia detalii ale tusei pensulei sau patinei timpului.

De asemenea, trei cladiri (Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie “Casa Altemberger” si Muzeul de Istorie Naturala) care apartin Muzeului National Brukenthal pot fi vizitate virtual, prin intermediul tehnologiei Street View, direct din platforma Google Cultural Institute. Oamenii se pot plimba astfel prin muzee ca si cand s-ar afla acolo.

Pe Google Cultural Institute, utilizatori pot explora universul satului romanesc, prin obiecte de arta populara unice din colectia Muzeului National al Țaranului Roman si gospodariile expuse in Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu. De asemenea, sunt disponibile si piese relevante ale spaţiului etnografic extra-european din Muzeul de Etnografie Universala „Franz Binder” din cadrul Complexului National Muzeal ASTRA.

Alaturi de exponatele celor 3 muzee, pe Google Cultural Institute sunt disponibile expozitii cu diferite teme ale asociatiilor si fundatiilor partenere: Vioara cu goarna, Mocanita de la Viseu de Sus, Vila Golescu sau creatiile arhitectului Ion Mincu, in special Casa Mincu, actualul sediu al Ordinului Arhitectilor din Romania.


Dincolo de bucuria ca oameni din alte colturi ale lumii ne descopera istoria si ne descopera pe noi ca parte a culturii europene, sper sa tineti minte de Google Cultural Institute si sa -l vizitati din cind in cind; are in baza de date peste 600 de institutii din 60 de tari. mii de picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise si multe alte obiecte din muzee si colectii din toata lumea.







inspiration9Moda: inspiratii pentru cum se poarta o palarie

Moda: inspiratii pentru cum se poarta o palarie

Gratie introducerii in colectiile brandurilor mass market/ fast fashion a palariilor din stofa, peste noapte ne-am trezit cu strazile invadate de palarii.

De multe ori proptite pe cap ca sa nu ploua in git, asortate cu geaca de fis cu gluga si guler de blanita sau la o tinuta vestimentara care face o burta mare in dreptul fundului – rezultatul vizual fiind al unui ardei umplut ,cu capacul palarie si cu doua picioare la purtator.

Pina voi face un mini ghid al palariilor insotite de istoria lor si de tipul de croiala cu care pot fi combinate in functie de forma corpului si de silueta (vedeti cite variabile sunt de luat in calcul?!) m-am gindit sa va arat citeva puncte de inspiratie pentru cum se poarta o palarie si, mai ales, cu ce se poarta.

(peste 2 saptamini, ma voi intilni in Germania cu unul dintre cei mai faimosi palarieri din lume, ii voi vizita colectia privata de peste 150.000 de palarii si voi putea ilustra apoi mai bine care-i treaba cu palariile. asta ca sa stiti , sa reveniti)






palaria e un accesoriu elegant. sigur ca ea poate fi mixata cu o tinuta casual intr-o forma chic, de lejeritate controlata, asumata, dar in general ea se poarta cu un pardesiu si e un accesoriul al ELEGANTEI, adica e insotita de o anumita atitudine.

fotografia de mai jos descrie cel mai bine aceasta atitudine; sa o numim simplicitate 🙂

Principesa-Margareta web“Cine n-a facut fotografie?” – o intimplare cu Principesa Margareta a Romaniei

“Cine n-a facut fotografie?” – o intimplare cu Principesa Margareta a Romaniei

“Cine n-a facut fotografie?”, vocea Altetei Sale Regale Principesa Mostenitoare a Romaniei, Margareta, s-a auzit cald, dar ferm de pe scena unde se afla inconjurata de 32 de tineri. Toti si-au indreptat privirile catre o fata micuta de inaltime si citeva glasuri au spus “Malina”.

“Malina, vino te rog”, a adaugat Principesa uitindu-se catre ea.

Malina Ciobanu are 15 ani e una dintre tinerele talente aflate sub patronajul Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei si in acest an a primit bursa din partea fundatiei ca sa poata participa la concursuri internationale si la workshopuri.

O stiu pe Malina de cind avea 11 ani si deja ii uimise pe toti cu talentul ei, fiind admisa la Universitate la Iasi ca sa studieze mai aprofundat, lectiile de la liceul de arta unde era eleva depasindu-le de multa vreme.

De cind n-am mai vazut-o cintind, nu doar ca a crescut dar – beneficiind de bursa BCR Sperante (unde am si intilnit-o) – a fost la 2 masterclass-uri in Austria, a cintat cu Alexandru Tomescu, iar unul dintre cei mai mari violonisti ai momentului, Pierre Amoyal, a invitat-o in Elvetia la clasa lui speciala.

Ca orice artist autentic (cred cu tarie ca Malina Ciobanu va fi unul dintre cei mai mari violonisti ai Ro, daca va munci cu aceeasi perseverenta ca pina acum) pe scena, in timpul concertului care marca “licenta” bursei care tocmai se incheie, Malina a fost un zimbet si o lumina.

Cind insa spectacolul s-a terminat si-a trebuit sa isi ia diploma de bursant al Fundatiei Principesa Margareta din mina Altetei Sale Regale, Malina a redevenit copil, a fost mai preocupata sa faca in mod corect reverenta pe care o repetase si, dupa ce a dat mina cu Principesa, a plecat grabita cu capul in jos catre un colt al scenei fara sa mai stea la fotografie. Sala a comentat ca a ratat amintirea fotografiei si catre scena s-a auzit o rumoare.

Cit au primit diplomele ceilalti colegi ai ei de bursa, Malina a stat cu capul plecat, trista, iar cind Principesa a terminat de inminat toate celelalte diplome si-a intrebat “Cine n-a facut fotografie?” a ridicat capul uimita.

S-a dus catre Alteta Sa Regala care i-a zimbit cald si a incurajat-o sa stea aproape ca sa faca impreuna fotografia amintire.
Apoi a facut din nou o usoara reverenta si s-a retras cu zimbetul acela luminos pe care-l avea pe chip cind cintase.

A fost unul dintre cele mai frumoase momente de la Gala Tinere Talente 2014. Un moment care vorbeste despre atentia la detalii, despre rigoare si despre importanta pe care Alteta Sa Regala o acorda acestor evenimente.

In avalansa de nume care se rosteau in timp ce ii erau inminate diplomele pe care trebuia sa le dea tinerilor, a remarcat ca o fetita – mai timida – nu a facut fotografia. Si, la sfirsit, a cerut cald, dar ferm sa vina inapoi “la cadru” readucind zimbetul unui copil pe chip.


Lammily: de ce apare acum papusa care are proportiile trupului unei femei reale, nu “Barbie”

Lammily – papusa care respecta proportiile trupului unei femei de talie medie din America – face ravagii pe net.
filmul in care copii de scoala primara analizeaza papusha si pun pe ea valori emotionale ca bunatate, caldura, inteligenta a facut aproape 3 milioane de vizualizari in 5 zile.

E filmul pe care-l puteti vedea mai sus, in care copiii compara o papusha Barbie cu o papusha Lammily.

Dupa ce ne bucuram de partea educativa, sa privim putin si in context. Agentiile de trend anunta pentru anii ce va sa vina trendul care se numeste normcore – de la normal si hardcore, trend care va apare ca un revers la supra saturarea de plastice si expunere excesiva a ego-ului.

in haine el capata un look “obisnuit”; in beauty el se va duce in machiaje soft, spre natural, cu accent pe produsele de ingrijire, iar ca stil de viata – vom vedea tot mai multe modele plus size (pe care Vogue le promoveaza deja in pasi usori, am scris despre asta aici ).

de fapt trendul acopera o nevoie (pentru oamenii deja supra expusi la invazia plasticelor umane influentate de animatii si de papusile Barbie), dar o si formeaza de la radacina – pentru tineri – ca sa asigure un flux corect al marfurilor care vor fi produse. copilul ii cere parintelui sa-i cumpere papusha X, parintele are deja grad mare de afinitate cu forma papushii ca e naturala etc etc etc

ozana oanceaInterviu (arhiva) Ozana Oancea – despre relatiile mama fiica

Interviu (arhiva) Ozana Oancea – despre relatiile mama fiica

M-am intilnit cu Ozana Oancea acum citeva saptamini, la proiectia de lucru a filmului lui Tudor Giurgiu, De ce eu?. Era ingrijorata ca fiul ei nu isi facuse bine lectiile la o materie. Nu mai stiu despre ce materie era vorba, dar din argumentatia ei vedeam , din nou, perfectionismul expus linistit, cu vorbe lente.

I-am zis ca am facut curat in arhiva si am gasit interviul cu ea si ca o sa-l pun online, ea a zimbit si-a zis “ok”. Astazi la 5 ani distanta de la interviu constat ca e inca foarte valabila concluzia pe care am tras-o dupa prima noastra intilnire.

Si mi se pare frumos ca intr-o zi in care am publicat (via FIFI) un articol despre lectiile pe care copiii le dau partintilor, fac public acest articol (care a fost doar in print, niciodata online) despre o relatie mama fiica , ajunse la maturitate.

interviu publicat in Tabu, iunie 2009

Ozana, înainte de toate

Face parte de mulţi ani din echipa de organizare TIFF, îi datorăm vizitele actorilor şi regizorilor mari la festivalurile de film sau de teatru, a tradus multe dintre piesele jucate de trupele străine aici. Acum, Ozana Oancea e la primul ei rol principal într-un film: „Felicia, înainte de toate”.

Text de Cristina Bazavan

Felicia, fiica de 40 de ani a unei familii de intelectuali vine în Bucureşti pentru o săptămână. E bibliotecară într-un oraşel olandez, are un copil dintr-o căsătorie care s-a încheiat şi îşi petrece vacanţa cu părinţii – parte din dragoste, parte din datorie. Sunt destul de bătrâni ca să nu apară gândul că la următoarea vizită nu-i va mai găsi în viaţă.

Acesta este pretextul regizorilor Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf pentru a intra în mecanismul fin al relaţiei mamă-fiică în filmul „Felicia, înainte de toate”. O poveste despre adulţii care rămân copii în ochii părinţilor lor.

Ozana Oancea a ajuns să o joace pe Felicia fără să participe la vreun casting.

„Istoria filmului porneşte de la sora lui Răzvan care e mai mare decât el şi care trăieşte în Italia. Sora lui e minionă. Eu sunt înaltă şi Răzvan nu se gândise nicio clipă la mine. Nu m- a asociat cu modelul pe care-l avea în cap. I-a spus Ada Solomon (n. r. producătoarea filmului) că ştiu bine germana. El mă cunoscuse la Berlin când împărţisem un apartament cu românii care aveau treabă acolo şi, după recomandarea Adei, m-a luat în calcul.

Ce mi s-a parut apăsător a fost faptul că am început repetiţiile cu un film pe care ni l-a proiectat Răzvan, despre familia lui. A făcut nişte interviuri foarte dureroase şi foarte personale cu mama şi sora lui. Ce am spus noi în film are o încărcătură similară, dar nu e acelaşi lucru.
Acolo, la început, am intrat în povestea grea a unor oameni şi nici măcar nu mi se pare că a fost absolut necesar. Poate că pentru el a fost, dar noi am fi putut şi fără.
Am şi cunoscut-o pe sora lui la filmări. Apare într-o secvenţă în care eu mă spăl la closetul aeroportului; e o doamnă blondă care-şi pune lentilele de contact.”

Când a terminat facultatea de actorie, Ozana a început să joace la Teatrul din Craiova în celebrele montări ale lui Silviu Purcărete (Titus Andronicus, Phaedra, Orestia), a continuat pentru o vreme cu Ofelia din Hamletul lui Adrian Pintea la TNB, dar o montare nereuşită cu Negustorul din Veneţia şi o altă colaborare cu tineri regizori germani i-au adus aminte de vorbele tatălui ei, Gheorghe Oancea şi el actor: „Trebuie să ai o meserie când te amăreşte actoria”. Aşa că, în paralel, s-a îndreptat către organizarea festivalurilor mari şi către traducerile textelor celebre.

„Îmi plăcea la teatru regimul de turneu, din oraş în oraş. Jucam uneori şi de două ori pe zi, iar asta te ţine într-o formă.
Pe mine mă sperie oarecum că joci azi şi după aia zugrăveşti, speli prin casă, te duci la magazin şi te trezeşti peste o lună că trebuie să te sui în maşină şi te duci la teatru…Sigur că te gândeşti la rol înainte, dar ai teama că eşti cu lecţiile nefăcute.
Pentru satisfacţia pe care o ai tu ca actor este când eşti antrenat pentru ce faci, dacă te sui la bârna asta a ta, nu simţi ca <> Te simţi în formă. Chiar şi fizic.

La filmul acesta, 5 săptămâni am fost cu mintea doar acolo. M-au pus să promit că nu mă implic în nimic altceva. De asta nu am mai lucrat pentru FNT, când au fost filmările.”

Ozana Oancea are 42 ani, un fiu de 8 ani, Barbu, şi, de ceva vreme, locuieşte cu mama ei. Seamănă cumva cu eroina pe care o interpretează, între ea şi mamă se află multe vorbe suspendate în aer, indecizii şi neîncrederi profesionale. Ozana, însă, nu se recunoaşte în ipostaza de copil-adult al părinţilor săi.

„Eu mă simt într-un rol inversat. În casa asta de trei, eu sunt mama şi a copilului meu şi a mamei mele.
Am locuit o perioadă separată şi după moartea tatălui meu am căutat o casă mai mare şi ne-am mutat împreună. Convieţuirea e bine tehnic, casa e cu etaj, suntem ok. Emoţional nu e bine. Uite, nu am reuşit să o conving să vină să facem poze împreună.
Cu copilul meu încă mă înţeleg destul de bine, cu mama mea nu mai reuşesc să stăm de vorbă. Nu ştiu de ce, ea s-a instalat într-o amărăciune care s-a agravat.
Are 72 de ani, e sănătoasă, dar e foarte singură, deşi stă cu noi în casă.
Tata a fost un tip solar, energic şi, ştii cum e, când nu e soare, e umbră. Acum pentru ea e umbră de foarte multă vreme şi, probabil, că eu nu pot suplini cu totul, nu sunt suficient de solară. Am devenit mult mai solară decât eram, dar nu ajută în cazul ăsta.
Dar ajută în multe alte cazuri; eu sunt bine cu mine, mă ajută în situaţiile cu băiatul meu căruia trebuie să-i ţin piept.
Am sperat că va accepta shootingul Tabu pentru că ea îşi doreşte mai tare decât mine această carieră de actriţă.
A văzut filmul înainte să fie gata, pe laptop, şi singura ei reacţie a fost că mi-a recunoscut calitatea jocului actoricesc. Se aştepta să nu fiu naturală, mă văzuse numai la teatru şi se gândea că o să fiu mai teatrală. Se gândea că o să fiu încapabilă, sau insuficientă. Nu ştiu.
Mi-a zis, cu mirare, că sunt la fel de bună ca actriţele noi pe care le-a văzut la tv. Dar n-am discutat nimic despre subiect.”

Subiectul filmului „Felicia, înainte de toate” e greu şi dureros. Cu ce mai poţi să dărâmi zidul care s-a construit în ani, din nemulţumiri, vorbe nerostite, gesturi duse până la jumătate, între tine şi părinţi? Care să fie calea pentru dialog când principala formă de manifestare a afecţiunii părinteşti e mâncarea preparată în cantităţi industriale, iar a copilului – banii pentru medicamente?
Filmul nu dă un răspuns, dar – ca la ceasornicar – desface rotiţă cu rotiţă sentimentele, putinţele şi neputinţele dintre mamă şi de fiică. La fel ca-n viaţă.

„Mama regretă că eu nu fac meseria asta în mod constant, i se pare că e greşit că acum lucrez pentru festival, negociez pentru invitaţi şi fac bilete de avion.
Ea suferă, dar mie mi se pare ca un sport pe care-l practic. E o mică ambiţie a mea să nu depind de meserie, să nu mă acresc că nu joc în teatre şi să pot să exist independent de actorie.
Nu sunt fericită pentru o perspectivă îndepărtată pentru că nu ştiu cât mai pot. Mi se pare că nu poţi să o ţii la infinit trecând din proiect în proiect, din festival în festival. Tehnic sunt destul de aproape de limita aia de vârstă, dar practic mă simt destul de departe de ea.
La TIFF am să-mi fac treaba şi anul acesta ca şi până acum, dar mă amuză ideea că o să mă opresc şi o să zic: “Aoleoo, trebuie să mă duc la Q&A” şi să las baltă laptopul şi telefoanele 15 min ca să răspund la întrebările spectatorilor.
Pentru mine, aceasta e situaţia ideală: mergi cu ceva în care joci şi nu eşti un actor distrat, eşti cineva care ştie despre ce e vorba şi poate să descurce lucruri. La TIFF m-am retras din tot ce înseamnă contact cu juriul pentru că sunt într-un film care e în concurs, dar mă bucur că oamenii cu care am negociat programe şi bilete de avion mă vor vedea jucând.
Îmi place foarte tare această dublă calitate, meseria aceasta organizatorică o fac ca un mod de a mă menţine trează.”

Îmi place mult Ozana Oancea pentru discreţia ei, serenitatea şi lipsa încrâncenării. Pentru credinţa că lucrurile bune vin şi fără să scrijeleşti cu unghiile uşile celor importanţi, o credinţă pe care nu o au mulţi în meseria asta. Am însă o mare nemulţumire legată de ea. Nu crede că actoria e o meserie care contează, care lasă urme, o meserie necesară. Nu crede că actorul poate schimba viaţa unui om oarecare. Dacă ar fi posibilă o minune, s-ar rupe de tot şi ar lua-o de la capăt într-o meserie nouă, crucială pentru oameni.
Şi mă enervează tare că nu e foarte constientă de puterea muncii ei; că nu ştie că monologul pe care-l are la sfârşitul filmului, m-a făcut să plâng.
– Eu cred că te sub apreciezi. Dar nu mă prind de ce eşti atât de auto critică sau cine te-a tot criticat, i-am spus aproape de finalul întâlnirii noastre
-Am o mamă care mă ceartă mult acum…Poţi să scrii asta, pentru că o rog mereu să nu o mai facă, mi-a răspuns zâmbind.

M-am gândit atunci şi mai păstrez gândul acela, că ar trebui să înveţe nu o nouă meserie, ci să se pună pe sine, pentru o vreme, înaintea tuturor.

daca n-ati vazut filmul Felicia, inainte de toate va rog sa-l cautati

Angelina-Jolie-Variety-Magazinecind Angelina Jolie isi face publicitate… chiar isi face

cind Angelina Jolie isi face publicitate… chiar isi face

Angelina Jolie e zilele astea pe copertele a doua reviste foarte importante, Vanity fair (editia de decembrie) si Variety.

Justificarea celor de la Vanity fair este ca au desemnat-o femeia anului, iar a celor de la Variety este ca a anuntat ca renunta la actorie ca sa faca regie.

De fapt, cu toate astea adevarate sau nu, Angelina are premiera unui nou film regizat de ea: “Unbroken”, cu scenariu scris de Joel si Ethan Coen 🙂

fotografiile in ambele cazuri sunt minunate

in Vanity Fair semnate de Mario Testino

si din Variety semnate de Art Streiber



aici puteti citi integral coverstory-ul din Vanity fair centrat desigur pe filmul Unbroken despre care se spune ca are sanse la Oscaruri (desigur tot parte din promovare, din a-l aseza corect pe drumul lui inca de la inceput)

jennifer-lawrence-miss-diorTransformare: Jennifer Lawrence in campania DIOR (toate fotografiile)

Transformare: Jennifer Lawrence in campania DIOR (toate fotografiile)

Mie nu-mi place Jennifer Lawrence; mi se pare ca n-are stil si nici educatie dar, pe alocuri, imi e mila de ea pentru ca au pus mina pe ea niste manageri care nu o mai lasa sa respire. Acum ceva vreme unul dintre colegii sai spunea, ingrijorat, intr-un talk show ca lui Jennifer i-ar trebui o pauza si echipa ei ar trebui sa inteleaga asta.

In diverse tabloide – caci doar acolo mai poate scapa ceva de controlul echipei ei – s-a scris de citeva ori ca singurele pauze pe care si le-a luat in ultimii ani au fost la clinicile de dezintoxicare; pentru ca nu poate face fata altfel efortului urias la care este supusa, decit drogindu-se.

Chiar si idila cu Chris Martin se pare ca a fost aranjata de managementul ei pentru ca amindoi aveau nevoie de expunere in alte categorii de public si de un refresh (ea pe coolness, el pe young) in imagine.

Cu toate astea, imi place foarte mult campania Miss Dior in care e ea protagonista. Stiu ca stilistii Dior si-au facut treaba si au “spalat-o” ca sa arate asa, plus ca nu vorbeste – doar sta la cadru – dar … imi place foarte mult.

xavier-2lemnul transformat in arta

lemnul transformat in arta

Am mai scris de multe ori despre pasiunea mea pentru obiectele din lemn si cum acasa nu am (cu exceptia standerului pentru haine) si picioarelor de la maza birou (care provin dintr-o masina de cusut veche) nimic care sa fie din alt material decit lemn vechi, cu parfum de lemn vechi. Chiar si parchetul e acela vechi, din lemn, si ador sa merg desculta 🙂

Ei bine, astazi am descoperit un artist care face magie cu lemnul.

Xavier Puente Vilardell este un sculptor stabilit in Bruxelles a carui imaginatie si perspectiva in spatiu a lucrurilor sunt uluitoare.
Ia butuci de lemn si ii transforma de parca i-ar fi rasucit ca pe o bucata de hirtie sau de plastilina.


mai multe dintre creatiile lui Xavier pot fi gasite aici


data fiind pasiunea mea pentru lemn si obiectele din lemn am aratat in urma cu ceva timp despre 10 obiecte din lemn pe care s-ar putea sa le vrei acasa

shutterstock_copilFifi & The City: lectii de la copiii nostri

Fifi & The City: lectii de la copiii nostri

Ne batem capul cu educatia lor. Sa ii invatam bine. Sa ii crestem drept si frumos. Dar sunt momente cind copiii ne depasesc si ne dau ei lectii.

Ieri am avut o discutie mai aprinsa cu mama. Fie-mea a asistat. Dupa ce apele s-au calmat o intreb:

Ai vaz ce tare m-am certat cu mia?

Offf. Am vazut, mami.

Si ce parere ai?


Da, tu ca ai asistat la toata discutia.

Eu nu ma bag, mami. E cearta voastra nu a mea. Dar…si a tacut.

Dar, ce?

Dar parca totusi nu e frumos sa te certi cu mama ta, nu crezi?

Ce poti sa replici la asa ceva? Pui capul jos si te gandesti: copilul meu e mai intelept ca mine. Cel putin in anumite situatii. Fie-mea e poreclita Fifi mica. Seamana cu mine. Foarte mult. Are zvapaiala mea si curiozitatile mele. Vorbeste enorm. Dar e mai calma si mai rezervata. Ceea ce e bine. E semi aroganta, nu cauta compania oamenilor cu orice pret. Are momente in care spune: Vreau sa fiu putin singura. Si se joaca sau citeste inchisa in camera ei. La 5 ani jumate sa ai nevoie de timpul tau…mi se pare foarte smart. Inteligenta emotionala as spune, la mare cautare azi.

Am invatat de la ea sa am mai multa rabdare, sa tac, sa ascult si….sa nu ies din casa nerujata. :))))

Mi-am intrebat prietenii ce lectii au primit de la copiii lor. Iata emotionantele raspunsuri:

Sa ma pretuiesc. Datorita ei am invatat ca sunt foarte importanta. Ca trebuie sa am grija de mine si ca nu imi permit sa-mi bat joc de timpul si de sanatatea mea. Am invatat ca exista drgoste neconditionata si ca poti sa ierti orice. Am invatat sa iubesc pur si simplu si sa ma bucur pentru ceilalti. Am invatat sa refuz si am invatat ca ” incercarea moarte n-are”

Cea a rabdarii si a iubirii neconditionate.Si dincolo de vorbit din carti, lectia suprema a fost intr-un moment de pedeapsa pe nedrept, pentru ca incerca sa imi atraga atentia, facand doar ce nu trebuie, intr-un moment delicat pentru mine, el mi-a spus: te iubesc si te iert, orice imi faci!

Pe asta n-o s-o uit toata viata Când gemeneii mei aveau 1 an, am început sa-i învăț sa meargă, cum învață toți copii. Ii ricam in picioare si ii lasam sa facă pasi pana la pat. Razvan era mai ambițios și mergea incet, incet. Dar Calin nu voia deloc sa meargă. I se părea foarte distractiv dar nu făcea nici un pas. Până intr-o zi, când Razvan, după ce exersase destul s-a ridicat singur si a inceput sa meargă. In secunda doi, s-a ridicat si Calin si a mers si el. Atunci pe loc. Pe modelul “Da’ ce , eu sunt mai fraier? ” De aici am învățat cat de importanta e competitia pentru orice lucru pe care-l faci in viață si cat de mult te motivează sa ai un model pozitiv in preajma ta Si a mai fost un moment. Anul trecut am fost cu Calin la Grigore Alexandrescu la 2 noaptea pentru ca tusea in continuu si nu mai stiam ce sa-i fac. Am ajuns acolo, l-a consultat, i-a pus o branula care se numea “Fluturaș” , am plâns amandoi odata, el de durere, eu de mila lui, i-a facut un aerosol si trebuia sa mai asteptam putin ca sa-si facă efectul tratamentul administrat. El tusea in continuu iar eu il tineam lipit de mine in brațe cu speranta ca se mai liniștește. Si am stat asa lipiți pana cand i-a fost mai bine, i-a mai trecut tusea, am luat tratamentul si am plecat acasă la 4 dimineața. Cred ca timp de un an , la interval de 2-3 săptămâni, Calin imi zicea la culcare: “Mami, mai știi cand am fost la doctor si mi-a pus Fluturaș la mâna si Razvanel a rămas acasă si tu m-ai ținut in brațe sa nu mai tușesc ? Mulțumesc mami ca m-ai ținut in brațe !” De fiecare dată când imi zicea fraza asta mi se făcea pielea de găină când vedeam cât de important a fost pentru el si cum a apreciat el la 3 ani ca mami l-a ținut in brațe și a avut grija de el. Asa ca am învățat cat de mult contează pentru cei dragi gesturi care poate noua ni se par banale dar care valorează atât de mult pentru ei.


mai multe raspunsuri de la prietenele lui Fifi puteti gasi aici

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.


o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover photo shutterstock

Principesa-Margareta webTineri artisti va puteti inscrie la bursele 2015 ale Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei

Tineri artisti va puteti inscrie la bursele 2015 ale Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei

Daca stiti tineri artisti pina in 24 de ani, din familii cu nevoi materiale modeste, da rog dati-le mai departe aceasta informatie: Fundatia Principesa Margareta a Romaniei lanseaza un nou program de selectie pentru bursele Tinere Talente. Bursele se acorda pentru un an calendaristic, sunt destinate cumpararii de materiale si instrumente, dar si participarii la concursuri, concerte, expozitii si cursuri de specialitate.

Tinerii care intra anual in program, beneficiaza prin Fundatia Principesa Margareta a României de o tabara de creatie la Tescani si o serie de diferite workshop-uri de mentorat artistic. De-a lungul anului de bursa, tinerii sunt promovati publicului prin concerte, expozitii si evenimente publice (miine seara, luni 24 nov, va avea loc gala beneficiarilor Tinere Talente 2014 – un spectacol cu multi invitati si cu participarea Altetei Sale Regale, Principesa Margareta a Romaniei.

Mai jos las pe larg toate detaliile si va rog sa le dati mai departe, i-am cunoscut pe unii dintre bursierii din anii trecuti si stiu cit de mult a insemnat pentru ei  bursa Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.


Criterii de admitere in programul Tinere Talente, editia 2015

Candidatii trebuie sa aiba varste cuprinse intre 14 si 24 de ani.

Candidatii trebuie sa studieze la liceele sau universitatile de arte plastice si muzica din Bucuresti si din tara.

Candidatii trebuie sa provina din familii cu posibilitati materiale reduse (venitul pe membru de familie sub 1000 RON)  si sa poata dovedi ca nu dispun de mijloace financiare pentru a- si perfectiona talentul

Cum se aplica in programul Tinere Talente, editia 2015

Trimitand prin e-mail sau prin posta, pana la data de 16 decembrie 2014, dosarul de candidatura ce va include:

1.Scrisoare de intentie.

Aceasta va contine informatii legate de:

1.1 Descrierea situatiei sociale si materiale a candidatului (venitul pe membru de familie, situatii speciale in familie: familii monoparentale, probleme de sanatate, cheltuieli mari cu medicamente etc.)

* Scrisoarea de intentie va fi insotita de documente justificative pentru situatia socio-materiala prezentata de aplicant (adeverinta de venit de la locul de munca al parintilor/ copie fluturas de salariu / copie talon de pensie sau dupa caz adeverinta lipsa venituri de la administratia fiscala).

1.2 Tipul de sprijin dorit (materiale de lucru, instrumente, concursuri, cursuri, etc.) si suma solicitata, tinand cont de suma maxima prevazuta in programul Tinere Talente.

2. Curriculum vitae. In CV-ul aplicantului vor fi mentionate studiile, concursurile la care a participat, diplome si premii obtinute, date de contact (e-mail si telefon).

3. O scrisoare de recomandare din partea unui profesor de specialitate – va face referire la calitatile artistice si cele umane ale candidatului (de exemplu: perseverenta, dedicatie, punctualitate, respect fata de ceilalti, etc.). Persoanele care fac recomandarea vor confirma faptul ca sprijinul solicitat de tanar va contribui in mod efectiv la evolutia lui.

4. Adeverinta de elev/ student 

5. Copie act de identitate (buletin/carte de identitate sau certificat de nastere).

Etapele procesului de selectie

Trimiterea dosarului de candidatura – pana la data de 16 decembrie 2014.

Preselectia: analiza dosarelor, realizata de echipa proiectului.

Selectia (auditie sau prezentarea portofoliului, in functie de domeniu) – realizata de catre un juriu de specialitate – data si alte detalii vor fi comunicate celor care au trecut de etapa preselectiei pe adresa de email specificata in CV-ul aplicantului.

Dosarul complet se trimite:

In atentia doamnei Gabriela Iordache, coordonator program Tinere Talente 

printr-un e-mail la adresa  – documentele originale se trimit scanate  sau

prin posta, pe adresa Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, CP 12 – 327, sector 1, Bucuresti, pana la data de 16  decembrie  2014 (data postei). Nu se trimit copii dupa diplome , actele trimise pentru aplicatie nu se inapoiaza candidatilor.

Pe site-ul Fundatiei sunt publicate criteriile de admitere, etapele de selectie, continutul dosarului de aplicatie si stiri despre selectie.

shutterstock_ciocolataBEAUTY: Masca cu cafea, cacao si lapte

BEAUTY: Masca cu cafea, cacao si lapte

stiu ca suna ca o prajitura, dar… e incredibila pentru piele : curata, e antirid si da luminozitate.

eu am ajuns sa -mi fac aceasta masca pentru ca am primit … mult lapte… prea mult lapte. ( 4 sticle de 1 litru, ce-i drept aduse de doi tineri f simpatici)

am primit darul de la Olympus care voiau sa ma anunte ca au un lapte bio nou si bun, ca la mamaie acasa, pentru ca e colectat din ferme bio autohtone. culmea e ca laptele se comporta ca la mamaie acasa pentru ca, la fierbere, face pojghita de smintina la fel ca laptele de la tara:) (are 3,5 % grasime)

l-am baut cald la micul dejun, am facut cu orez cu lapte, am facut si gris cu lapte, am dat si la o vecina de pe palier, dar cum mai detineam lapte in frigider si are timp de expirare (iar eu urasc sa arunc mincare), m-am gindit ca in week endul asta, la partea de reconditonare beauty sa-mi fac o masca cu lapte.

asa am ajuns la cacao, cafea si lapte in urmatoarele cantitati 2 lingurite cafea, 2 cacao, 6 lingurite lapte, se face o crema ca o ciocolata topita, se aplica pe fatza si se lasa 30 de minute, apoi se indeparteaza cu apa calduta.

efectul e de super luminozitate, de retragere a cearcanelor (de la cafea), anti rid de la oxidantii din cacao, iar tenul devine foarte fin si curat in combinatia cu laptele.

singurul disconfort pe care-l aveti e ca se intareste f mult dupa 30 de min (ai ca o scoarta de copac pe fatza) si trebuie indepartata cu grija pentru ca e foarte aspra cind s-a uscat. dar merita.

de fapt, ca sa fiu sincera, dupa o jumatate de ora am mai preparat o tura de crema de cafea cu cicolata, intr-o cantitate mai mare, pe care am aplicat-o si pe corp.

sunt sigura sigura ca cei de la Olympus nu s-au gindit in vecii vecilor ca voi folosi laptele lor si pentru beauty routine:), dar trebuoe sa recunosc ca daca nu avea gust ca de la mamaie de acasa, nu m-as fi gindit la o asemenea intrebuintare.



adevaratele structuri umane de calitate vs discretia si bunul simt rasadite peste noapte

Am o mare pasiune pentru domnul Sergiu Celibidache pentru ca rezonez foarte bine cu ceea ce spunea domnia sa despre muzica clasica. Inteleg din scrierile domniei sale mai usor decit de la oricine altcineva explicatiile despre teorie muzicala. Poate pentru ca era doctor in matematica si in filosofie.

In week end-ul asta am sa recitesc corespondenta sa catre Eugen Trancu – Iasi (am avut cartea, am dat-o cuiva si cind am revazut-o  la tirg, mi-am dorit sa o mai citesc o data, asa ca am cumparat-o din nou).

Pina sa o citesc, m-am reintors in aceasta dimineata la doamna Ioana Celibdache, sotia maestrului, cea mai rafinata femeie dintre toate cele despre care am citit sau le-am intilnit. Doamna Ioana Celibidache era pictorita si isi semna picturile doar cu numele de Ioana ca sa nu beneficieze artificial de expunere, fiind sotia Maestrului.

O femeie de o cultura, un rafinament si o discretie incredibile. Am scris de multe ori despre dinsa pe blog, iar unul dintre cele mai cautate si mai citite articole de aici este cel de la moartea domniei sale, in 15 ian 2012.

Daca aveti timp astazi, luati-va 8 minute de vazut filmul de mai sus. Doamna Celibidache vorbeste despre geniul sotului domniei sale, dar si vorbeste despre dinsa cu elegantasi fermitate, cu bun simt si multa discretie, reusind sa contureze un portret minunat al cuplului lor.

Zilele astea cind toata lumea flutura bunul simt si discretia ca valori publice (stiu e un oximoron in limbaj, si o absurdite in comportament) e bine sa stim adevaratele structuri umane de calitate.


Discretia si bunul simt se cultiva, dar trebuie sa fie in om, nu se capata peste noapte ca si cum ti-ai fi cumparat o rochie noua si iesi cu ea la bal. Eleganta umana, a caracterului inainte de cea a comportamentului, nu se copiaza, e continuta in esenta personala.  Caracterele oamenilor nu se schimba, doar nevoile lor. (“Curva – ca profesie sau caracter – ramine curva chiar si cind a dat de liniste pentru o vreme”, zicea un politician acum aproape 100 de ani)

“In urma unor idioate evenimente tragice multi prieteni de-ai mei, in chip de doliu si-au vopsit piesele albe de la sah in negru, si drept sa-ti spun ii inteleg“, Sergiu Celibidache intr-o scrisoare catre prietenul sau, Eugen Trancu- Iasi, in 28 noiembrie 1939.

In noiembrie 2014, in urma unor frumoase si fericite evenimente, tot mai multi oameni simt nevoia sa faca albe piesele negre. Pina la urma o sa crape vopseaua.


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: