Putin din culisele muncii pentru urban.ro: tot ce facem acolo, orice articol, orice interviu are un scop mai larg decat momentul publicarii. Ne dorim sa construim lucruri care sa fie in sustinerea industriilor despre care scriem, sa va aratam o parte din viata artistilor din orice domeniu, dar nu neaparat cea personala, ci mai degraba cea care tine de munca lor.

Speram ca prin exemplul lor sa va inspiram sa faceti si dv cu pasiune lucrurile care va plac sau la care visati.

Si mai speram ca orice text, interviu sa ofere informatii din care cei care ne citesc sa invete ceva.

Personal nu mai am de foarte multa vreme orgoliul de a “face eu” ceva ca performanta de pus in portofoliu si orice interviu sau proiect ma gandesc sa fie ceva util pentru cei care ne citesc, pentru protagonistii din articol si sa poata sa stea “in picioare” pentru multi ani.

Mi se pare mult mai frumos sa scriem pentru beneficiul altora pentru ca pe termen lung beneficiul acesta se intoarce si catre noi.

In directia aceasta in planul de dezvoltare pentru urban.ro anul acesta sunt cateva produse noi – podcasturi dedicate culiselor filmelor romanesti si carti care va ofera posibilitatea ca, prin intermediul artei, sa-i invatati pe copii lucruri frumoase.

Saptamana aceasta am inceput podcasturile dedicate filmelor romanesti, ele au un format putin diferit de ce sunteti obisnuiti in Romania cu ideea de podcast (nu stam la o masa, nu mancam, nu facem cadouri in vin, carti etc si nici nu punem intrebari joc).

Fiecare film pe care-l “disecam” are un podcast in mai multe episoade in care actorii si o parte din echipa povestesc din munca lor.

Fiecare interviu (audio, cum este podcastul la origine de fapt) are 30-40 de minute si se ocupa putin si de provocarile profesionale de dincolo de rolul din filmul despre care vorbim. Si are o transcriere in 5-6 intrebari pe urban.ro pentru a fi indexat si sa apara cand oamenii cauta un actor anume.

Cred ca interviurile audio sunt mult mai sincere si mai autentice pentru ca intervievatul e in confortul casei lui, nu e preocupat de cum arata, cum zambeste nu e interesat sa capteze atentia cu look-ul sau, ci doar cu vorbele sale.

In plus, radioul e teatrul mintii: in mintea ascultatorilor se creeaza imagini mai puternice decat orice ar vedea in realitate, iar emotiile sunt mai puternice.

Primul podcast este dedicat serialului RUXX si are episoade cu Raluca Aprodu, Madalina Craiu, Alina Chivulescu, Iulia Rugina si Alec Secareanu. Episodul cu Raluca e deja online (cititi & ascultati aici), celelalte vor fi postate de luni cate unul pe zi.

Miza noastra e sa cream o baza de informatii tehnice si mai putin despre cat mai multe filme romanesti pentru ca, peste ani, daca cineva va fi interesat sa inteleaga cum s-a facut un anume film sa aiba unde sa descopere detalii.

Sigur ca interviurile au in minte si ascultatorul care nu e din industria de cinema, dar nu vorbim de interviuri de personaj (care sa parcurga viata in integralitatea ei cronologica); sunt interviuri care tintesc anumite trasaturi de caracter si experiente profesionale ale protagonistilor.

Sper sa va placa.

*Podcastul In culisele filmelor romanesti e realizat cu sprijinul Banca Transilvania. Le mai multumesc si aici pentru sustinere si incredere

In ultimii ani am fost incercati de multe situatii si de fiecare data ne-am ridicat din greu prin emotia vestilor bune si prin faptul ca oamenii s-au unit ca sa-I ajute pe altii.

S-a intamplat la colectiv, s-a intamplat in pandemie  – in ambele situatii cu exceptionale exemple de umanitate si de empatie. Se intampla si acum cand razboiul e la cateva zeci de km de granita noastra si in tara vin mii de refugiati in fiecare zi.

E minunat ca ii ajutam, dar ca sa-i putem ajuta trebuie sa fim si noi bine emotional.

Am pus pe urban.ro sfaturi ale psihologilor militari pentru cei aflati in zonele de conflict, puteti citi textul aici, si acolo printre multele lucruri recomandate sunt doua care ar trebui sa ne calauzeasca in aceste zile:

Limitati-va expunerea la mijloacele de informare in masa: Evitati in special stirile televizate non-stop si internetul. Imaginile, zvonurile si speculatiile pot fi foarte daunatoare pentru sentimentul dumneavoastra de bine.

Faceti ceva pozitiv: Implicati-va in activitati care sa incurajeze apropierea si linistea. Contactati organizatiile de voluntariat din comunitate pentru a vedea cum puteti ajuta. Donati sânge, pregatiti „pachete de ingrijire” pentru barbatii si femeile din armata sau scrieti scrisori persoanelor din armata. Sprijiniti un prieten sau un vecin care trece printr-o perioada dificila.

Noi, instinctiv, am mers in directia aceasta si fiecare stim senzatia de bine chiar si in vremuri de maxim stres cand am vazut ca refugiatii sunt ajutati, cand am remarcat ca ne-am mobilizat sa le oferim conditii decente.

*

Ca si la colectiv sau atunci cand eram in lockdown, am analizat situatia din perspectiva mea si ce pot face ca sa ajut oricat de putin.

La colectiv am descoperit printre cei accidentati un fost coleg si timp de o jumatate de an am donat lunar o suma de bani ca sa-i degreveze familia de o parte din cheltuieli. In lockdown m-am preocupat ca persoanele in varsta din apropierea mea sa primeasca acasa alimente.

Acum am donat catre doua asociatii care pregatesc mancare calda la vama si catre un jurnalist aflat in zona de conflict si voi dona lunar catre asociatii care vor avea in continuare grija de refugiatii care raman aici; pentru ca vor ramane o parte importanta din ei aici si vor trebui ajutati sa duca o viata decenta.

Cred ca fiecare dintre noi putem ajuta cate putin, dar dincolo de noi – persoane fizice  – am un respect imens si fac o mare plecaciune pentru companiile care aleg sa doneze multi bani in aceste zile, precum pentru afacerile mai mici care doneaza din incasarile lor lunare. (imi creeaza disconfort cei care vor sa profite PR-istic de asemenea tragedii, refuz sa public aici sau pe urban.ro actiunile lor ipocrite si nerealiste – situatii din care nu s-s-ar aduna nici macar 100 de euro dar ei dau comunicate pompoase, dar nu voi vorbi despre asta aici)

*

O sa va faca bine sa cititi despre cei care fac fapte bune pe bune; iata cateva dintre actiunile din ultimele zile. 

Compania care are Lidl si Kaufland doneaza 10 milioane de euro in produse de necesitate pentru refugiati si voluntari

Reteaua de Sanatate Regina Maria asigura gratuit asistenta medicala, inclusiv teste PCR pentru cei care pleaca spre alte tari pentru orice persoana venita din Ucraina; pe site-ul lor sunt si informatii in limba rusa, le gasiti aici ca sa le dati celor care au nevoie.

Tot din zona medicala, pentru ca refugiatii au istoricul lor medical, iata o stire absolut impresionanta de la Institutul Fundeni pentru cei aflati in tratament oncologic.

Dr. Monica Dragomir, sef sectie oncopediatrie la Institutul Fundeni.

“Am format un comitet de suport la nivelul Societatii Romane de Onco-hematologie pediatrica pentru rezolvarea tuturor problemelor legate de pacienti copii -adolescenti cu cancere care ajung in Romania.

Orice solicitari pot fi trimise pe adresa de e-mail: office@srohp.ro.

Am primit de la MS si CNAS instructiuni de includere a pacientilor oncologici in tratament, fara costuri din partea lor”

Datele de contact oferite sunt urmatoarele: 0722719174 sau adresa de mail md.dragomir@gmail.com

Ideal ar fi ca cei care ajuta acesti pacienti sa le faciliteze traducerea rapida a documentelor/scrisorilor medicale.

Din zona oamenilor buni care au strans pe langa ei comunitati puternice dupa chipul si asemanarea lor, gasca de la The Fool, cu Cosmin Nedelcu Micutzu in frunte au strans mii de donatii fizice in bunuri pentru refugiati si, intr-un live de mai bine de 12 ore cu Micutzu si colegul lui, Andrei Niculae, au strans peste 20.000 de euro donatii. Banii merg la  Asociatia Caradja Cantacuzino   care a preluat deja mai multi refugiati. Sa-i urmariti pe The Fool (https://www.facebook.com/thefoolclub), dar si pe conturile personale ale baietilor, pentru ca anunta in timp real de ce au nevoie pentru refugiatii care au ajuns in Bucuresti.

Freshful by eMAG, prin intermediul Banca pentru Alimente si al partenerilor lor, a pregatit primul transport de mâncare pentru copii si produse alimentare care va fi livrat la centrele amenajate de Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti precum si in centre din alte orase, unde sunt adapostiti refugiati.

Unul dintre aceste locuri este Gara de Nord unde sosesc zilnic persoane de la granita cu Ucraina. Acolo, voluntarii asociatiei Banca de Bine – parteneri Banca pentru Alimente, vor livra primele 100 de pachete cu alimente donate de Freshful, in beneficiul persoanelor aflate in asteptare sau in transit. In acest moment valoarea totala a sprijinului acordat de Freshful este de peste 16.000 EUR iar actiunile de donatie vor continua cu regularitate in perioada urmatoare, in strânsa coordonare cu partenerii strategici non-guvernamentali ai companiei.

Prin organizatia sa caritabila Google.org, Google doneaza 5 milioane de dolari (aproximativ 4,46 milioane de euro) pentru ajutorarea persoanelor care parasesc Ucraina din cauza razboiului, precum si pentru a furniza proviziile necesare la fata locului. Sprijinul financiar va fi impartit intre organizatii umanitare din Ucraina, Slovacia, Polonia, Ungaria, România si Moldova. In România, grantul Google.org este oferit catre Crucea Rosie Româna, in valoare de 500.000 de dolari.

Si o initiative din zona afacerilor mai mici, facute cu suflet si bun simt:  www.winedeals.ro vine in sprijinul persoanelor afectate direct de razboiul din Ucraina si da startul initiativei #WineForGood, prin care isi propune sa strânga fonduri pentru sustinerea actiunilor de ajutorare derulate de Crucea Rosie Româna la granitele României.
Prima actiune din cadrul acestui demers umanitar a fost crearea sectiunii #WineForGood, de unde oricine poate comanda vinuri de la crame partenere, precum si vinul Primul, veniturile rezultate din aceste comenzi urmând a fi transferate catre Crucea Rosie. In acest fel, valoarea neta integrala a fiecarei sticle de vin comandate din sectiunea #WineForGood devine o donatie in sine.  Pâna in acest moment, cramele Avincis, Gramofon Wine, Crama Jelna, Via Viticola Sarica Niculitel, Villa Vinea, Domeniile Averesti, Purcari, Crama Rasova si Domeniile Sâmburesti s-au alaturat cauzei.

Am sa scriu aici cu mare drag de orice initiative care e in ajutorul oamenilor aflati in situatii foarte grele in aceste momente. Cred ca exemplul faptelor bune ne da o speranta in umanitate si o motivatie sa mergem mai departe, dar si sa ajutam si noi.

La urban.ro gasim rar sa scriem despre muzici noi romanesti. Unele au versuri stupide (o lansare recenta pe care am refuzat sa o promovam avea versul “lasa-ma in durerea mea” si ritmuri usor orientale cu un tremolo pe inalte al cantaretei, de neascultat pentru mine), altele sunt dintr-un gen muzical orientalo-lalaiala care nu va ajunge niciodata in paginile, fie si virtuale, ale unui produs pe care-l pastoresc.

Regula este simpla: ca sa fie pe urbanro o stire despre un cantaret roman trebuie sa aiba valoarea si greutatea, in categoria ei, cu o stire despre un dirijor important roman (Cristian Macelaru e un bun reper) sau cu o interpreta de muzica clasica (Angela Gheorghiu si Virginia Zeani, pot fi niste repere).

In schimb sunt oameni foarte destepti in productia de muzica ro: Andrei Maria – Smiley, Stefan Cazan, Alex Pelin, Alex Cotoi (co-producatorul lui Carla’s Dreams la multe piese), Carla’s insusi…

Cu exceptia lui Alex Cotoi (care are si un Grammy) pe toti cei de mai sus ii stiu, asa ca scriu in cunostinta de cauza ca sunt educati, cititi, foarte muncitori si cu mult bun simt.

(nu ii iau in calcul aici pe baietii de la Grimus- Vali Rauca de la Grimus si-a dat doctoratul in biologie moleculara, byron, Vama, Subcarpati, Balkan Taksim, Lucia, acum ma refer la muzica foarte mass market contemporana. Genul de piese pe care sa le fredoneze si copiii.)

Si daca avem oamenii astia destepti care scriu muzica de ce e muzica ro cum suna astazi pe unde o auzim?!

Imi place Elena Gheorghe care – sa spunem – e mai apropiata de muzica momentului, dar si la ea vorbeste foarte mult educatia, bunul simt, familia… Si cred ca ea face muzica – scrisa de cele mai multe ori de Alex Pelin – cu gandul ca poate influenta mintea copiilor si are o responsabilitate si o etica in vedere, mai ales ca e mama si e foarte responsabila cu valorile pe care le transmite copiilor ei. Si Andra e in aceeasi categorie a muzicii responsabile, si tot din educatia ei vine asta.

Mi-ar placea foarte mult sa existe artisti in RO care sa faca un pact cu sine: daca nu pot duce niste valori corecte in fiecare cantec, macar o data la 3 piese lansate sa se gandeasca ca muzica modeleaza creierul celor care o asculta si sa ajute ca lumea sa fie un pic mai buna. Si mai educata.

*

In lumea celor care lucreaza pentru studierea acestei masinarii speciale care e creierul uman exista o vorba: vrei sa-ti intaresti corpul, mergi la sala de sport, daca doriti sa va antrenati creierul, ascultati muzica si cititi.

Daca doriti sa va mentineti creierul angajat pe tot parcursul procesului de imbatrânire, ascultarea sau interpretarea muzicii este un instrument excelent. Ofera un antrenament total al creierului. Cercetarile au aratat ca ascultarea muzicii poate reduce anxietatea, tensiunea arteriala si durerea, precum si îmbunatati calitatea somnului, starea de spirit, vigilenta mentala si memoria. Marii sportivi se antreneaza pe playlisturi speciale care ii motiveaza la efort, de exemplu.

Si cu asemenea informatii, fiind constienti ca – in calitate de creator, transmitator de muzica – poti influenta fiecare persoana la care ajunge muzica ta, de ce n-ai vrea sa fii mai responsabil si sa faci mai mult bine in jur?!

*ale altor postari decat cele ale business-urilor de care ma ocup

Eu nu citesc ce comenteaza lumea in social media, pe orice platforma ar fi postarea, decat atunci cand e vorba de business. Daca e la o postare despre site-urile mele sau daca ma documentez pentru ceva legat de un proiect, citesc ca sa am context…

In rest nu gasesc sensul sa-mi incarc mintea cu ce cred oamenii despre orice.

Stiu ca internetul ne-a dat tuturor iluzia ca putem sa avem pareri despre orice (de la tratamente medicale pana la viitoarea distributie a unui film de la Hollywood) si chiar sa ne certam cu restul lumii pentru parerea noastra unica si de necombatut.

Eu nu gasesc nicio justificare pentru care sa comentez ceva undeva daca nu am o recomandare utila, din categoria “te ajuta sa citesti X lucru pentru o imagine mai ampla”, dar cum nu am timp si petrec f putine minute in social media intr-o zi, fac rareori si asta…

Am o cunostinta care se uita cu deosebita satisfactie la comentariile de pe youtube la emisiunile cu polemici gen Bravo, ai stil. Pierde minute in sir cu aceasta indeletnicire de a se uita la veninul pe care si-l arunca sustinatorii concurentelor.

Nu inteleg care poate sa fie bucuria si de ce mintea ei nu-i spune “hello, nu ai ce sa inveti de aici, e absolut inutil sa-ti consumi timpul asa”

Cum nu inteleg oamenii care comenteaza – uneori chiar pe pagina mea de fb – la stiri despre viitoarea distributie internationala a unui film. De ce simte cineva nevoia sa spuna ca un actor e potrivit sau nu pentru un film (eventual sa se mai si certe cu altcineva), cand el/ea de fapt isi pune opinia pe o pagina din fundul internetului, din Romania pe dreapta, nu e ca si cum producatorii filmului de la Hollywood ar lua in calcul asta…

Nu ii condamn pe cei care comenteaza, e dreptul lor sa faca ce vor cu timpul lor, dar daca oamenii s-ar gandi doua secunde inainte de a posta ceva si ar raspunde la intrebarea “e relevant ce am eu de pus in spatiu public?”, viata lor s-ar elibera putin pentru lucruri mai frumoase.

Cred ca e mai util sa dam share cand descoperim ceva frumos pentru ca si comunitatea noastra sa intalneasca acel lucru. Cum e mai util sa comentam daca avem o incurajare de spus, ceva care sa-i motiveze pe oameni, o apreciere care le-ar face ziua mai frumoasa. (eu, de obicei, dau share in public, iar in mesaj  privat trimit complimente si explicatii de ce mi-a placut ceva)

Si inca ceva legat de comentarii.

Adesea, apar pe paginile mele oameni care adreseaza vorbe grele – fie mie, fie altor comentatori. Eu scriu doar despre lucruri culturale (eventual, si despre media).

Prietenii ma intreaba de unde am diplomatie si rabdare sa raspund.

In primul rand nu raspund decat cand e vorba de business. Si nu ma enervez niciodata pentru ca la asemenea comentarii agresive si dubioase imi imaginez ca cel/cea care a scris e un Chihuahua care latra si daca as raspunde ar fi ca si cum – de la cei 1.55 m ai mei – m-as aseza in patru labe si as latra si eu… de ce sa fac asta?

Sa ne folosim timpul frumos; ce citim ne hraneste mintea si dispozitia.

NU spun ca trebuie sa faceti ca mine, am scris asta doar cu speranta ca va veti gandi un pic mai mult la timpul pe care-l acordati comentariilor in social media, ale voastre si ale altora. Viata e mai frumoasa daca stam mai departe de scandaluri si mizerii.

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume, dupa standardele actuale.

Am realizat inca o data asta, ieri, cand am fost la coafor. Merg la Beauty District, salonul creat de Sorin Stratulat cu Alex Abagiu, de mai bine de 12 ani, la aceeasi simpatica doamna, Andrada, si ieri intr-un context in care vorbeam ceva tehnic si plictisitor pentru orice om care nu are treaba cu media (era despre podcasturi), am realizat amandoua ca in 12 ani nu am barfit pe nimeni niciodata. Nici ea, nici eu.

Si muncim amandoua in domenii in care avem treaba cu multe “celebritati”, iar coaforul e raiul relaxarii si al discutiilor usoare cu nota de barfa.

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lumea standardelor actuale: nu gasesc nicio motivatie sa pun in spatiu public lucruri din viata mea privata daca ele nu au valoare informationala puternica pentru ceilalti (de ce sa le ocup oamenilor timpul inutil?!), nu simt nevoia niciunei validari publice de la necunoscuti si stiu ca “mai multi” nu inseamna “mai bine” neaparat. De obicei, cu cat urmaresc mai multi oameni ceea ce scriu, cu atat apar si mai multi prosti, needucati, oameni care au pareri categorice desi nu i-a intrebat nimeni si care cauta nod in papura pentru ca au avut ei o zi proasta

Cand vreau sa ma odihnesc nu-mi doresc vacante mega luxoase, ci liniste si luxul suprem mi se pare cel in care intr-o zi nu e nevoie sa scot niciun cuvant. E aproape imposibil, dar mi se mai intampla… si-atunci e o mare fericire pentru mine.

Nu gasesc nicio bucurie in calea usoara, daca ea nu are si beneficii pentru cei din jur, dar si pentru mintea mea.

Zilele trecute am pus aici pe blog transcrierile de la doua interviuri pe care le-am facut toamna trecuta, live cu public. Carla’s Dreams si Adi Nartea, ambele din panelul meu de la Webstock 2021, ambele de cate 40 de minute.

Pentru ambele as fi putut cere varianta audio/video sa o postez, dar am preferat sa muncesc putin mai mult, ca sa fie transcrierea integral.

Da, e mai greu de aflat asa informatia pentru ca trebuie citita, nu ascultata. Dar pe termen lung e mai utila: pentru cei care se vor documenta despre cei doi pentru cine stie ce proiect (pentru ca va fi mai bine indexata google), pentru cei care-i plac si vor dezvolta exercitiul cititului pret de o ora.

M-am uitat pe rezultatele de audienta de la aceste postari. Media de citit e de 27 minute… mai avem o speranta.

Astazi de dimineata am pus pe urban.ro site-ul la a carei reconstructie muncesc de 2 ani si jumatate, doua fragmente din cartile unei doamne pe care o iubesc f mult: Joan Didion.

Si, dupa ce le-am publicat, am simtit o placere calda care mi-a invadat tot corpul. Stiam ca vor fi apreciate in comunitatea pe care o crestem acolo (muncesc alaturi de Oana Vasiliu si Eduard Enache), ca exista o sansa mica sa si comande lumea cartile (s-a intamplat, am primit mesaje “am comandat” )  si ca o sa le aducem o mica bucurie unor oameni altfel.

De asta scriu acum aceste randuri.

Daca vi se pare ca sunteti plictisitori pentru ca nu aveti scandaluri cu care sa va laudati in spatiul public, nu pozati in chiloti si nu va inventati vieti in social media pentru like-uri, iar asta va face sa va ganditi uneori ca sunteti exclusi din trend, exclusi dintre “cei alesi si populari”, nu e nicio problema.

E ok sa fiti plictisitori, sa nu confundati “asumarea de a spune ceva” cu impolitetea, sa nu aveti ultimul cuvant mereu si nici dreptate intotdeauna. Cum nu e nimic gresit cand cedati si nu va mai contrati cu cineva intr-o discutie care nu schimba nimic si e doar o furtuna intr-un pahar cu apa.

E ok sa va dati la o parte din fata gregarilor, vulgarilor, cei care se lauda cu vieti fals luxoase, fals destepte.

E ok sa nu fiti machiate si coafate in orice secunda, sa imbracati haine care nu sunt de firma, iar masa sa nu fie cu un plating ca o pictura de Rembrandt. E frumos sa fim cochete si sa creem un mediu frumos intr-o lume agresiv nebuna, dar nu e nicio tragedie daca nu ne conformam la frumusetea celorlalti.

Tot ce conteaza e sa incercam sa fim fiecare un pic mai buni decat am fost ieri (si profesional, si personal) si sa facem ceva frumos si pentru noi si pentru cei din jur. Si, cum zicea Carla’s in interviul de mai sus “sa facem si lucruri de care sa fim mandri peste 5 ani”.

E ok sa fim plictisitori. Nu e nici cea mai mica problema.

P.S. Pentru ca, de dimineata, publicand fragmentele din Joan Didion mi-am dat seama ce privilegiata sunt ca pot face acest lucru fara sa trebuiasca sa cer acordul cuiva (exceptand editura), fara sa raportez rezultate de audienta ca sa justific comercial intentia mea – care nu e deloc comerciala, ci educationala si pentru sufletul fiecarui cititor urban.ro-, am cautat sa vad o parte din rezultatele de audienta din sept 2019 (cand am preluat site-ul) si pana acum de pe urban.ro.

Acestea sunt primele 10 intrari pe site… Deci, e ok sa nu ne intereseze barfa, scandalul si sa cautam frumosul. Mai sunt si altii ca noi. Mai avem o speranta si noi, plictisitorii.

Fotografia e facuta de Eduard Enache.

Sunt dintre persoanele care cere recomandari doar de la cei care au super competenta in domeniul in care am nevoie de ceva anume.

Recomandari de carti, de exemplu, primesc doar de la editorii de carte care ma cunosc si stiu ce citesc, uneori si de la scriitori, sau de la prieteni apropiati, dar n-as cere niciodata pe net la liber sa-mi recomande oamenii carti pentru ca mi se pare pierdere de timp.

In general, in Ro se citeste acum ceva ce eu am citit acum 4-5 ani, la lansarea cartilor. Iar cele mai populare carti, alea care-s peltea pentru tot poporul scrise de autori de compuneri libere pe net, nu le voi citi oricum niciodata.

La film e si mai complicat, dar nu mai intru in detalii ca sa nu par si mai aroganta decat sunt. Toate astea sunt pentru ca valorizez foarte mult timpul meu si nu vreau sa-l pierd aiurea pe ceva din care nu invat, care nu-mi ofera o experienta care ma imbogateste cumva.

Dar cu o asemenea parere despre puterea recomandarii in conditiile in care e facuta de cineva cu care am afinitate culturala, va arat un proiect fain al unor prieteni.

Una dintre cele mai mari companii romanesti de IT & digital marketing, specializata in dezvoltarea de soluții si servicii de transformare digitala, Zitec pe numele ei, are o campanie foarte simpatica de recrutare pentru angajatii ei.

Recomanda pe cineva pentru unul dintre job-urile disponibile si, in prima zi de salariu al noului angajat, tu primesti o excursie in Cappadocia pentru doua persoane.

Putin context despre companie: are peste 250 de angajati, lucreaza cu unii dintre cei mai importanti clienti din logistica si distributie, fintech, productie de electronice si semiconductoare, fashion, automotive sau Horeca, din peste 30 de tari.

Au o filosofie si o etica a muncii facute cu performanta si bun simt, cu grija pentru angajati dar si pentru comunitate

Atentie! acesta nu este un articol platit. Se intampla sa-l stiu pe fondatorul companiei, Alexandru Lapusan, de cand era in liceu (am lucrat amandoi la inceputurile lui Radio 21, era genial de atunci) si i-am urmarit activitatea peste ani.

Intre timp ma intimideaza cu business-ul urias pe care l-a construit, alaturi de sotia sa Simona, dar si de cativa colegi si prieteni, si ma bucur foarte tare ca si-a pastrat umanitatea, atentia pentru comunitate si nu e dominat de bani.

Compania lui are toate premiile mari din domeniu (nici nu stiu sa vi le spun pe toate ca nu ma pricep), are certificarile cele mai importante de la Microsoft sau Google si banuiesc ca muncesc in draci pentru ca sa aiba toate astea, dar… si-au facut timp  sa initieze si campania de donare de sange la birou  #cei1024  prin care au salvat peste 17.000 de vieti.

Desi intr-o alta viata am fost destul de apropiata de lumea matematicii si a informaticii, acum sunt doar un beneficiar al produselor create de oameni cum sunt cei de la Zitec si am pierdut de multa vreme nuantele necesare pentru un asemenea job.

Dar daca aveti copii sau prieteni care stiu programare si se incadreaza la nevoile anuntate mai jos, recomandati-i celor de la Zitec. Stiu sigur ca vor fi intr-un colectiv fain, cu oameni carora le pasa si de munca lor, si de viata lor privata dar si de cea a comunitatii, si vor creste si se vor dezvolta frumos.

Apoi puteti  sa va duceti cu cel/cea pe care o recomandati intr-o vacanta in Cappadocia platita de Zitec 🙂

Detalii aici

Va mai arat ceva simpatic… birourile lor din Bucuresti (desi banuiesc ca in vreme de pandemie multa munca e remote, de acasa, dar cum arata birourile spune mult despre grija pentru angajati)

Prima parte din seria de toamna a lecturilor – despre tehnici de scris si jurnalism –  e aici,

seria de lecturi din prima jumatate a anului trecut e aici.

*

Ceva amuzant din nebunia internetului: m-a certat o doamna ca citesc prea putine carti in limba romana si ale autorilor romani si ar trebui sa promovez carti aparute in Romania ca sa sprjin industria.

Ceea ce se afla aici sunt lecturile mele bazate pe ceea ce ma intereseaza in dezvoltarea mea (nu e nicio intentie de a promova ceva) si practic, pe timpul si nevoile mele de dezvoltare citesc ce imi trebuie mie. Pentru sustinerea industriei de carte din ro exista pe urban.ro in fiecare sambata o rubrica in care publicam fragmente de carte din noile aparitii pentru ca oamenii sa le „testeze” si sa decida ei singuri apoi ceea ce vor sa cumpere.

Altfel, e amuzant si aberant, ca strainii protesteaza pentru alegerile tale care nu sunt cu niciun scop comercial, ci educational, in dreptul propriei persoane.

 *

LEE BONHEUR C’EST LES AUTRES –  Ines de la Fressange

Una dintre carticelele mele preferate din 2021 e cea scrisa de Ines de la Fressange, o doamna al carei stil minimalist dar super elegant ma fascineaza. (in 2021 pentru ca am calatorit putin, m-am gandit sa simt putin din atmosfera Parisului de care imi e dor si mi-am comandat, de ziua mea, cateva haine de la brandul ei)

Carticica e din mici observatii despre maniere si bun simt in viata noastra agitata. Am citit-o intr-o dupa amiaza cu prajituri alaturi si cu muzica franceza in boxe si a fost ca si cum as fi intrat intr- bula de liniste pentru o ora si putin… e scrisa intr-o franceza usoara, accesibila, altfel n-as fi facut fata 🙂

Iata un fragment, ca sa simtiti putin din energia ei.

Si cateva imagini cu Ines, poate va inspira sa-i cautati hainele, neostentative dar cu un gust rafinat.

***

VANDERBILT: The Rise and Fall of an American Dynasty, de Anderson Cooper si Katherine Howe este povestea imperiului Vanderbilt de la origini si pana in prezent. Cooper, fiul Gloriei Vanderbilt, a mai scris o carte interviu despre relatia cu mama sa (care e tradusa si la noi), designer si creator de parfumuri  care a incetat din viata in 2019. Cooper incearca sa recupereze imaginea intregului clan Vanderbilt, o familie de industriasi care a ajutat imens la dezvoltarea Americii.

Sara Gay Forden, Casa Gucci -O poveste senzationala despre crima, nebunie, stralucire si lacomie.

Sigur ca pentru multa lume filmul House of Gucci a fost punctul de atractie care ar putea fi si un drive pentru vanzarea cartii. Cartea a aparut in strainatate in 2010 si anul acesta, odata cu filmul, a fost tradusa in mai multe tari. Mie mi-a placut mai mult cartea decat filmul pentru ca e mai business orientata, intelegi mult din contextul modei italiene, te plimbi prin Florenta si Milano (mi-am facut o lista cu restaurante pe care sa le vizitez in Florenta). Doamna care a scris-o e fost jurnalist Wall Street Journal pentru sectiunea lifestyle, lux si moda, si ofera foarte multe detalii de context pentru cei aproape 80 de ani pe care-i acopera cu saga familiei Gucci.

E pe urban.ro un fragment din carte, il gasiti aici.

Angela Kelly – The Other Side of the Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe

Am  o serie de lecturi ale cartilor scrise de cei care lucreaza pentru Casele Regale (sau cabinetele presedintilor de stat din toata lumea) pentru ca imi aduc indicii despre protocol si maniere, imi dau accesul la o lume care pune valoare pe traditie si care isi gandeste fiecare pas din prezent cu gandul la viitor si la branding de tara. Cartea aceasta am citit-o/ ascultat-o de fapt, in vremea in care promovam lansarea James Bond No time to die in Ro si, din aproape in aproape, am ajuns la informatia ca autoarea cartii a fost cea care a intermediat si aparitia Reginei Angliei in filmul cu James Bond de la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Povestea aceea e aici.

Altfel, e foarte spectaculos capitolul in care este explicat cum sunt arhivate hainele pe care le poarta Regina (si care sunt scoase treptat in muzee), dar si cum sunt gandite tinutele in functie de locul unde merge – e important sa fie vazuta oriunde din multime – de aici culorile puternice, dar si sa nu fie vreun conflict de culori in raport cu cultura tarilor oamenilor cu care se intalneste… si multe alte detalii.

 A Mad Love – An introduction to Opera de Vivien Schweitzer

E o carte pe care am citit-o ca sa-mi completez notiunile de cultura generala pentru ca am background si context spre deloc in ceea ce priveste Opera si pentru articolele de  pe urban.ro, prietenul Cristi Clita, un mare consumator de spectacole de Opera, e consilier de incredere.

Cartea aceasta aparuta in toamna 2021 da context despre evolutia acestui stil muzical, de la inceputuri – 1600- si pana la cele mai recente creatii de gen. Autoarea – Vivien Schweitzer – a facut un playlist pe Spotify pentru fiecare capitol, iar ceea ce citesti poate fi insotit de fragmente din lucrarile despre care se povesteste.

Uite o scurta descriere a cartii facuta chiar de autoare.

Instead of offering a comprehensive survey of operas or complete, detailed synopses, I have aimed to embed the fundamentals of the Western operatic tradition in a narrative context to show how composers have used different techniques and voices to create sung drama.

To understand why it’s a strange directorial choice in the twenty-first century to cast a baritone as Handel’s Giulio Cesare, for example, you need to know about the evolution and categorization of voice types. To appreciate how a director’s staging of Carmen deviates from tradition, it helps to be aware of how the opera has typically been staged.

To comprehend why the pianist and composer Clara Schumann called Wagner’s Tristan and Isolde “disgusting,” and why the opera was so shocking to listeners, you need to explore Wagner’s radical musical ideas. And to see why some detractors claimed that the composer John Adams “humanized” terrorists in his controversial opera The Death of Klinghoffer, it’s useful to examine how he used music to tell this particular story.

All In: a biography – Billy Jean King. / Maestrul Roger Federer

Doamna Billy Jean King e una dintre jucatoarele de tenis cele mai mari din lume cu 39 de titluri de Grand Slam castigate si cu o cariera care a inspirat pe multa lume pentru ca a avut puterea intotdeauna sa spuna lucrurilor pe nume; astazi s-ar spune ca a fost feminista, dar domnia sa a fost inainte de orice o femeie de mare caracter.

Are 78 de ani, Cupa Federatiei ii poarta numele, si cred ca aceasta carte care a aparut in august 2021 e mai mult decat un testament viu.

Pe mine ma motiveaza foarte mult si ma inspira cartile despre biografiile sportivilor; mi se pare foarte puternic cum au invatat sa o ia de la capat dupa o infrangere, cum au invatat sa lupte cu durerea si cum isi urmeaza cu discplina si perseverenta obiectivele. Pe structura asta, se adauga caracterul lor si vezi cum evolueaza fiecare.

In aceeasi directie am citit Maestrul – despre Roger Federer – scrisa de Christopher Clarey care e jurnalist la New York Times si ii face un profil din perspectiva intalnirilor si conversatiilor dintre ei. Si il descoperi pe Federer vazut de dincolo de rezultate.

Domnul Clarey scrie si descrie atat de frumos incat, citind despre un meci anume, mi-am adus aminte brusc, cu imagini, ca l-am vazut pe Federer la Bucuresti la Sala Polivalenta. Uitasem total, a trebuit sa verific daca a fost sau nu in Romania si nu e rodul imaginatiei mele ceea ce mi-am amintit.  Da, a fost la Cupa Davis in 2004.

Sergei Polunin – Free. E un fel de biografia balerinului Sergei Polunin, cu imagini superbe din spectacolele sale si o prefata scrisa de Helen Mirren. E mai degraba un coffee table book, rasfat pentru privire si suflet.

Mai am o serie de carti – beletristica – de “povestit” dintre lecturile anului trecut, dar revin cu ele zilele viitoare.

 Acum cateva saptamani am comentat pe facebook la o postare despre istoria croissant -ului ca, daca e sa incalc regula fara gluten (care nu e bun pt corpul meu), am sa o fac doar cu un produs in aluat proaspat, nu congelat. Facut ca in Franta.

Si a doua zi mi-au sunat la usa doi curieri de la Freshful care mi-au adus croissante facute in acea dimineata. Apoi am descoperit ca am prieteni care lucreaza la Freshful si, mai incolo, am aflat ca au brutarie pe bune si specialist francez in brutarie patiserie.

Si cum sunt curioasa de felul meu, plus ca exploatez meseria pe care o am si faptul ca daca zambesc, nu ma refuza lumea la interviu (multumesc, multumesc), am cerut sa vorbesc cu domnul chef de la Freshful. Pe principiul, daca nu vad nu cred. 🙂

Se numeste William Formosa este Bakery Chef Freshful si nu era chiar cel mai dornic de a vorbi cu jurnalistii pentru ca domnia sa e obisnuit sa stea la cuptoare, la framantat aluat-uri, dar ii multumesc ca si-a facut timp pentru mine. (si nu, acest articol nu este publicitate. E doar rezultatul curiozitatii mele reale pentru ca nu stiam ca au brutarie la Freshful unde prepara zilnic paine, croissante si cred ca ar putea fi utila si pentru altii aceasta informatie ..)

De ce ati ales sa lucrati cu Freshful?

Am facut aceasta alegere pentru ca Freshful este un produs inovator pe piata din România: un hipermarket online cu depozit propriu in care, unde pui, ca au creat si o brutarie de unde produsele ajung tres fresh la consumator. Nu exista alt model similar in România.

Apoi, misiunea lor de a avea un rol activ in cultivarea unui stil de alimentatie echilibrat a adaugat la decizie.  Admir in fiecare zi portofoliul lor cu sute de produse bio si proaspete care creste constant pentru ca atrag din ce in ce mai multi fermieri si producatori locali.

Sunt rare serviciile de delivery alimente care au propria brutarie… cati oameni aveti in subordine? Cam ce productie faceti – croissants, paine, paine cu maia…

Azi, echipa este formata din 4 persoane iar asta este suficient pentru inceput. Ne-am impartit 2 la brutarie si 2 la patiserie, iar in 2022, pe masura ce activitatea va creste, vom adauga câte un om nou cam in fiecare trimestru.

Impreuna producem bunatati de brutarie dar si de patiserie. In brutarie facem pâine alba cu maia Pave, pâine neagra, chifle, bagheta rustica alba, bagheta alba cu seminte, iar in ce priveste gama de patisserie facem pentru moment croissante si pain aux chocolat. Apoi, gama devine din ce in ce mai bogata pe masura ce studiezi meniul cu produsele de la parteneri, un menu care raspunde preferintelor foarte variate: lipie, pâine dietetica, pâine integrala, pâine cu cartofi, pâine crocanta, gustari si dulciuri de tot felul, cum ar fi saratele, briose, fursecuri, chec, saleuri sau biscuiti.

Iar sarbatorile de iarna vor imbogati oferta de produse delicioase care vor iesi din cuptoarele Freshful.

Ne puteti spune putin din rutina de lucru zilnica? La ce ora incepe framantatul ca sa aveti dimineata totul gata?

Brutaria Freshful se deschide zilnic la ora 04:00, deoarece incepem sa livram primele comenzi de la ora 8:00. Asta inseamna ca incepem framântatul pentru ziua urmatoare si incepem sa coacem pâinea si patiseria care a dospit o zi cel mai putin. Când totul e gata, produsele proaspat coapte sunt ambalate si livrate imediat ce comenzile sunt primite in aplicatie sau pe Freshful.ro. Iar pentru comenzile programate, pregatirea pâinii se face calculat astfel incât bunatatile sa ramâna prospete cand ajung la client.

Painea noastra e foarte diferita de bagheta franceza, e un fel de paine romaneasca care va place mai mult?

Adevarat, bagheta nu e asemenea pâinii românesti. Ele difera ca istorie, aluat, forma, gust. Insa daca ar fi sa numesc o pâine creata local care imi place, sigur pâinea de la MamaPan ar fi aceea. Asta pentru ca e sanatoasa, hranitoare si gustoasa, crescuta cu maia, fara drojdie comerciala. Fara nici un fel de adaosuri chimice, ci doar apa, sare, seminte si faina neaditivata si fara amelioratori. Dar gustul bun vine si din generozitatea care sta in spatele numelui MamaPan. El este un proiect de economie sociala coordonat de Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate. E o afacere care nu se ghideaza dupa legea profitului, ci au ca scop crearea de locuri de munca pentru persoane vulnerabile – in cazul brutariei MamaPan este vorba de mame singure sau mame cu mai mult de doi copii in intretinere si care se afla in situatii dificile de viata. Imi place sa zic ca e o afacere cu bunatati de bine.

Mai mult, si noi angajam tineri care provin din sistemului de asistenta si protectie sociala.

Am sa trec la cateva intrebari personale, daca sunteti ok, ca sa va cunoastem. Cand si de ce ati decis sa va faceti chef? Ce pregatire / scoala in domeniu aveti?

Unul dintre unchii mei imi povestea des despre meseria lui de brutar, când eram copil. Inspirat de el, m-am decis sa-mi incep studiile in brutarie si patiserie când avem 16 ani. Imediat am fost atras de aceasta activitate care a si devenit apoi profesia mea.

Dupa o formare initiala de 4 ani, am lucrat pentru mai multe restaurante si brutarii recunoscute si am urmat cursuri de specialitate care mi-au permis sa devin sef brutar-patiser.

Cum ati ales sa lucrati in Romania?

Am lucrat in diferite regiuni in Franta : Bretagne, Pays de la Loire, Lyon, Alpes, Paris. Am mers frecvent in strainatate in Maroc, Elvetia, Dubai, Belgia, Spania, Germania, Egipt. Apoi, intr-o zi mi s-a propus o misiune in România. A fost o noua provocare care m-a sedus si, foarte repede, am ajuns sa apreciez cultura voastra, oamenii calzi si francofoni.

De cata vreme sunteti in Romania?

Dupa prima misiune, acum 7 ani, am revenit pentru alte noi misiuni in România si, curând am ajuns sa decid sa-mi impart timpul profesional intre Franta si România.

Bonus: aveti o mancare romaneasca care va place in mod deosebit?

Apreciez mâncarea româneasca, imi plac mult ciorbele pe care le manânc cu o pâine buna, iar felurile mele preferate sunt: Tochitura cu mamaliga, Ciolan afumat cu fasole si faimosii Mititei. 🙂

Va e dor de o mancare anume din Franta?

Imi este dor de brânzeturile frantuzesti pe care sa le degust cu o pâine cu maia si un pahar de vin rosu (frantuzesc sau românesc 😉)

Am o amintire de cand eram foarte mica pe la 4 ani cand stateam sub o masa in camera principala de la bunici si ma jucam in timp ce pe strada erau multi copii. M-au trimis bunicii sa ma joc cu copiii si am spus “nu ma duc ca sunt prosti”.

Nu stiu ce ma deranjase la ei, nu-mi mai aduc aminte nimic mai mult decat delimitarea aceasta ca nu voiam sa ma insotesc cu copiii respectivi pentru ca nu mi se pareau potriviti pentru mine.

Am pastrat asta in viata mea cu avantaje si dezavantaje.

Nu m-am insotit niciodata in viata cu cineva care m-a pacalit, m-a tratat necorespunzator – abuziv sau dominator jignitor, sau nu am avut ce sa invat de la el/ea. Suna urat si categoric, stiu, dar e ceva care s-a dezvoltat organic si cei din apropierea mea stiu ca plec intr-o relatie personala sau profesionala cu incredere si participare 100%, dar cand caracterul omului respectiv se dovedeste nepotrivit pentru ceea ce inseamna etica in viata mea, ma indepartez fara prea multe explicatii.

Cred ca oamenii nu isi schimba caracterul, ci doar nevoile si devin mai simpatici sau mai buni cu cineva cu care s-au purtat urat inainte, atunci cand au nevoie de acea persoana.

De cativa ani buni am grija mult si de mintea si gandurile mele: de la curatenia saptamanala cu meditatie si exercitii care sa-mi coboare ritmul interior pana la a scrie intr-un jurnal cu maxim sinceritate lucrurile pe care cred ca le-am facut gresit. Am grija si sa pun in mintea mea/ sa incarc bateriile cu lucruri frumoase si inspirationale, cu povesti din carti si audiobook-uri care sa completeze educatia mea. In fiecare week end o carte. Incerc a ma tin, cu disciplina, de asta.

Cand pregateam interviul de la webstock cu Carla’s Dream, am vorbit multe ore cu el la telefon ca sa am mai mult background despre principiile lui de viata. In acea conversatie a spus despre teoria pe care am dezbatut-o si in conferinta: trebuie sa invatam – pe orizontal – cat mai multe notiuni ca sa avem capacitatea de a face conexiuni, si sa slefuim – pe vertical – in profunzime, in discutii cu prietenii pentru a intelege concepte si a da profunzime gandurilor noastre.

Si mi-am adus minte de o vorba “suntem – ca gandire si caracter – media aritmetica a celor mai apropiati 5 prieteni ai nostri”. Din perspectiva asta, vorbele spuse la 4 ani par mai linistite.

Am scris aceste randuri pentru ca ieri  am intalnit oameni care se uitau si comentau cu mult patos emisiunea Bravo, ai stil.  Povesteau despre greselile de gramatica, despre neintelegerea unor concepte intre sinceritate si politete, despre cat de agresive in limbaj sunt fetele concurente.

Nu inteleg de ce te-ai uita la o emisiune din care nu ai nimic de invatat. Spaima mea cea mai mare e ca daca ma obisnuiesc, prin intalniri repetate cu mediocritatea si prostia, cu banalul… nu o sa mi se mai para nimic straniu sa stau printre prosti. Si mi-as irosi mult timp dintr-o viata scurta.

Am fost vineri la Les Films de Cannes a Bucarest, festivalul care face mult bine oamenilor de cinema din Romania, dar si tinerilor care iubesc filmul si, poate, unii dintre ei vor fi regizorii, directorii de imagine de maine.

Am fost invitata speciala – nu m-am apucat sa fac filme, nu sunt atat de talentata, desi, ca sa radeti putin, in doua filme am fost lebada in décor prin distributie la figurantie indepartata, adica sa se faca multimea necesara povestii. Dar va povestesc alta data.

Am fost invitata speciala Renault, partenerul de mobilitate al Festivalului, care mi-a trimis acasa superbitatea de Renault Arkana, masina care i-a insotit pe toti invitatii din festival, oferindu-le confort si cate un mic rasfat pe parcursul drumului.

Vreau sa punctez cateva lucruri despre Les Films de Cannes a Bucharest desfasurat in conditii dificile de pandemie, cu restrictii la numarul de spectatori.

Anul acesta a fost un rasfat de filme – de la Titane (castigatorul premiului suprem la Cannes anul acesta) pana  la A hero, o bijuterie exceptionala a lui Asghar Farhadi care a fost inscrisa de Iran pe lista pentru Oscarul anului viitor si o sa-i bata lejer pe toti. (Filmul A Hero vine anul viitor, in ianuarie, in cinematografele de la noi si va rog foarte foarte mult sa mergeti sa-l vedeti.) Pe langa filmele straine, am avut un buchet frumos de filme romanesti in avanpremiera de la “La Civil” al Teodorei Mihai cu care s–a deschis Festivalul, trecand prin  Miracol – cel de-al doilea film din trilogia despre politisti a lui Bogdan George Apetri  si pana la Imaculat in regia Monica Stan si George Chiper (care a si castigat premiul de popularitate dat de public)

Va rog sa cautati aceste filme, sunt foarte diferite de ceea ce stiti despre cinematografia romaneasca.

In aceste vremuri aspre pentru tot ce inseamna arta, sa faci un festival de film care aduce multe productii internationale (pentru care platesti drepturi de autor, pentru ca nu le poti prezenta altfel in cinematografe), mi se pare o dovada de curaj foarte mare dar si respectarea unei promisiuni fata de publicul specializat si educat din Romania, o sansa pe care o dai – chiar si cand e greu peste tot – la educatie specializata.

Sigur ca nu s-ar fi putut face festivalul fara participarea sponsorilor si ii salut din toata inima pe cei de la Renault care e pentru al patrulea an partener de mobilitate al festivalului.

 M-am plimbat vineri cu Renault Arkana si, desi nu sunt o specialista in masini, am cateva remarci despre confortul si eleganta acestei masini: are o forma sportiva ( desi nu e un model sportiv), e hibrid,  are un design foarte luxos si pe interior si, evident, e super incarcata de tehnologie.

Eu am fost foarte rasfatata pe drumul de acasa la cinematograf, aveam inclusiv macarons in masina :), dar ce mi-a placut mie foarte mult sunt detaliile pentru siguranta pasagerului – de exemplu, si la scaunele din spate este senzor pentru centura de siguranta: nu pui centura, incepe sa cante masina. De obicei am vazut asta la scaunele din fata si faptul ca acum exista acest senzor si pentru cele din spate, mi se pare un pas important pentru siguranta pasagerilor.

Bine, domnul sofer care m-a condus mi-a spus ca are 14 sisteme easy drive de asistenta pentru sofer (asistenta pentru blocaje in trafic si pe autostrada, easy park assist si multe altele afisate pe un ecran mare pe bord) ceea ce ma face sa cred ca e o masina foarte buna pentru intreaga familie.

Ii salut si le multumesc pentru grija pe care au avut-o fata de mine, dar si pentru suportul pe care-l acorda in mod constant pentru evenimentele culturale din Romania.

Daca vreti sa cititi mai multe despre Renault Arkana gasiti informatii aici.

Fotografia e facuta langa MTR, seara inainte de proiectie. Ma stiti cum sunt, no fake filters, no special outfits… viata mea asa cum sunt e ok sa fie pusa in fotografii fara aranjamente speciale pentru ca e la fel a ca multora dintre voi:) Singur, eu am mici avantaje ca acesta de a fi invitat special la un festival de film, dar sunt recunoscatoare pentru asta si le multumesc mult tuturor