Author : Cristina Bazavan

Music-music-1123011_1024_768E din ce in ce mai putina muzica romaneasca de promovat pentru oamenii ca mine. Ceea ce citim si ascultam ne modeleaza creierul

E din ce in ce mai putina muzica romaneasca de promovat pentru oamenii ca mine. Ceea ce citim si ascultam ne modeleaza creierul

La urban.ro gasim rar sa scriem despre muzici noi romanesti. Unele au versuri stupide (o lansare recenta pe care am refuzat sa o promovam avea versul “lasa-ma in durerea mea” si ritmuri usor orientale cu un tremolo pe inalte al cantaretei, de neascultat pentru mine), altele sunt dintr-un gen muzical orientalo-lalaiala care nu va ajunge niciodata in paginile, fie si virtuale, ale unui produs pe care-l pastoresc.

Regula este simpla: ca sa fie pe urbanro o stire despre un cantaret roman trebuie sa aiba valoarea si greutatea, in categoria ei, cu o stire despre un dirijor important roman (Cristian Macelaru e un bun reper) sau cu o interpreta de muzica clasica (Angela Gheorghiu si Virginia Zeani, pot fi niste repere).

In schimb sunt oameni foarte destepti in productia de muzica ro: Andrei Maria – Smiley, Stefan Cazan, Alex Pelin, Alex Cotoi (co-producatorul lui Carla’s Dreams la multe piese), Carla’s insusi…

Cu exceptia lui Alex Cotoi (care are si un Grammy) pe toti cei de mai sus ii stiu, asa ca scriu in cunostinta de cauza ca sunt educati, cititi, foarte muncitori si cu mult bun simt.

(nu ii iau in calcul aici pe baietii de la Grimus- Vali Rauca de la Grimus si-a dat doctoratul in biologie moleculara, byron, Vama, Subcarpati, Balkan Taksim, Lucia, acum ma refer la muzica foarte mass market contemporana. Genul de piese pe care sa le fredoneze si copiii.)

Si daca avem oamenii astia destepti care scriu muzica de ce e muzica ro cum suna astazi pe unde o auzim?!

Imi place Elena Gheorghe care – sa spunem – e mai apropiata de muzica momentului, dar si la ea vorbeste foarte mult educatia, bunul simt, familia… Si cred ca ea face muzica – scrisa de cele mai multe ori de Alex Pelin – cu gandul ca poate influenta mintea copiilor si are o responsabilitate si o etica in vedere, mai ales ca e mama si e foarte responsabila cu valorile pe care le transmite copiilor ei. Si Andra e in aceeasi categorie a muzicii responsabile, si tot din educatia ei vine asta.

Mi-ar placea foarte mult sa existe artisti in RO care sa faca un pact cu sine: daca nu pot duce niste valori corecte in fiecare cantec, macar o data la 3 piese lansate sa se gandeasca ca muzica modeleaza creierul celor care o asculta si sa ajute ca lumea sa fie un pic mai buna. Si mai educata.

*

In lumea celor care lucreaza pentru studierea acestei masinarii speciale care e creierul uman exista o vorba: vrei sa-ti intaresti corpul, mergi la sala de sport, daca doriti sa va antrenati creierul, ascultati muzica si cititi.

Daca doriti sa va mentineti creierul angajat pe tot parcursul procesului de imbatrânire, ascultarea sau interpretarea muzicii este un instrument excelent. Ofera un antrenament total al creierului. Cercetarile au aratat ca ascultarea muzicii poate reduce anxietatea, tensiunea arteriala si durerea, precum si îmbunatati calitatea somnului, starea de spirit, vigilenta mentala si memoria. Marii sportivi se antreneaza pe playlisturi speciale care ii motiveaza la efort, de exemplu.

Si cu asemenea informatii, fiind constienti ca – in calitate de creator, transmitator de muzica – poti influenta fiecare persoana la care ajunge muzica ta, de ce n-ai vrea sa fii mai responsabil si sa faci mai mult bine in jur?!

2419
Radio Podcast Music Joy ConceptCateva recomandari (de carti) pentru autorii de podcast de la cineva care a facut aproape 1000 de interviuri

Cateva recomandari (de carti) pentru autorii de podcast de la cineva care a facut aproape 1000 de interviuri

De cate ori ascult podcasturile cu care se lauda lumea acum, traiesc o gama larga de sentimente, nu placute: groaza ca oamenii nu vor mai intelege ce e de fapt un interviu, disperarea ca toti impostorii au o audienta (nu si calitate), revolta in fata minciunilor si un mare gand ca sunt foarte putine sanse sa ne mai redresam.

Nu intentionez sa critic punctual oamenii care fac podcasturi, dar as vrea sa scriu cateva randuri care sa va ajute sa vedeti altfel ceea ce produceti – daca sunteti autori de podcast-, sau sa percepeti altfel ceea ce ascultati. Calitatea publicului va duce si la o calitate crescuta a produsului livrat.

Daca acum auziti prima data numele meu, iata cateva precizari: fac meseria aceasta cu interviuri de mai bine de 20 de ani; am facut aproape 1000 de interviuri pentru radio, tv, presa scrisa, online; numai anul trecut am facut aproape 100 de interviuri, nationale si internationale – pe unele le gasiti aici, pe altele pe urban.ro, altele au fost in conferinte cu public live, altele au fost pentru corporatii in proiecte speciale interne. Asta nu ma face mai talentata decat autorii de podcast-uri, sunt insa ceva mai experimentata si cred inteleg putin mai bine efectele unui produs prost. (in dreapta paginii e o biografie profesionala mai detaliata pentru cei care se intreaba cine sunt eu sa ma dau cu parerea despre interviuri 🙂 )

***

Conversatia la o masa cu cineva care iti e prieten nu este neaparat un interviu. E, de cele mai multe ori, o conversatie si atat. Partea gresita cand aceasta ajunge in spatiu public e ca oamenii spun ce minciuni vor ei, lumea cum si-o imagineaza ei, dandu-le privitorilor un “adevar” dubios. Daca ar fi fost un interviu, jurnalistul (cel care punea intrebarile) ar fi fost documentat, ar fi avut context pentru privitori, ar fi pus intrebari de follow up pentru ce marturiseste subiectul interviului si s-ar fi redus simtitor “fake-urile.”

Sub pretextul unei conversatii intre prieteni, validarea celui pe care-l invitati la dialog trece de orice etica. Intr-un context jurnalistic ar fi mai multe filtre pentru invitati, de la formatul publicatiei/emisiunii/statiei pana la un editor sef. Personal nu inteleg nici de ce ai invita/valida oameni care nu au etica (sau nu au facut nimic notabil in viata), cum nu inteleg nici de ce te-ai duce ca invitat la podcastul unui om care nu e profesionist si tot ce a facut in viata publica e dubios, doar pentru ca te-ar putea expune la o audienta.

Podcasturile romanesti facute de neprofesionisti (oameni care nu au avut nicio legatura cu jurnalismul radio, tv, reviste) sunt ca sa se auda gazda vorbind, sa se laude cu ceva macar de 3-4 ori in ora de conversatie. De parca traiesc sub deviza “Ce sens are sa faci o inregistrare daca nu te pui pe tine in valoare, traim in epoca ME, MYSELF and I”…

E obositor sa privesti un autor de podcast, la fel si un invitat, care se lauda ca si cum ar fi inventat apa calda. Am vazut oameni care se laudau cu gloria in emisiuni de radio ca si cum radioul ar fi inceput cu ei, iar referintele model erau spre Europa FM sau ProFM-ul lui Andrei Gheorghe, care erau pe piata cu mult inainte de a se fi apucat ei de orice meserie. Un jurnalist nu i–ar fi lasat sa se laude aiurea, ar fi punctat asta. In lumea mea e o vorba: nu e nevoie sa spui ca esti destept, pentru ca daca esti destept se vede – cu o versiune mai vulgara “desteptaciunea e ca erectia, daca o ai se vede”. Asa ca lauda de sine e inutila. Sau e utila doar pentru prosti.

E prostie si nepregatire cand ai spus de 5 ori intr-o conversatie “exact asta voiam sa te intreb” ca o aprobare de la ce povesteste invitatul. In plus, ocupati degeaba timpul celor care va urmaresc pentru ca nu intereseaza pe nimeni – decat pe propriul ego – ce ati fi vrut sa intrebati cand, de fapt, nu ati facut asta pentru ca invitatul a preluat controlul si a spus el ce-l taia capul.

Un interviu trebuie sa aiba o structura si un fir narativ dinainte de a te aseza la masa cu invitatul. Poate sa fie firul cronologic ascendent – din copilarie pana in prezent, poate sa fie in reverse – daca va tine pregatirea si documentarea si stiti ca veti construi pentru a arata un anume detaliu din viata invitatului, poate sa fie punctual doar despre o actiune/activitate. Dar daca va asezati la masa fara nicio miza de a afla ceva in plus, de a arata o emotie si un gand mai putin cunoscute ale invitatului, nu va faceti bine treaba.

Sunt foarte putini autori (amatori) de podcast care au un concept in spate, gandit dinainte de a se apuca de treaba.  Spun trei podcasturi despre care stiu ca au avut o strategie in spate, iar succesul lor nu e intamplator. (inca o data, vorbesc de oameni care nu au antrenament in jurnalism in nicio forma)

  • Da, Bravo al lui Bobonete.
    • Mihai Bobonete e un om care intelege din propria experienta importanta unui cuvant sau a unei fapte care e postata online si care ramane pe vecie, pentru nepoti si stranepoti in spatiul public. E unul dintre cei mai responsabili si mai etici autori de podcast de la noi. Succesul podcastului lui nu vine doar din notorietatea sa, ci si din experienta de a avea o structura a unei emisiuni, din experienta de interviu si din documentarea pe care o face chiar si cand sunt prietenii lui invitati.

Cosmin Nedelcu a ales de la inceput ca podcasturile lui sa genereze ganduri si conversatii post vizionare. Si-a pus ca miza sa vorbeasca – pentru un public care nu e atat de atent la detalii – despre discriminare, despre toleranta, despre adevaruri cu mai multe nuante. Banuiesc ca vine din experienta lui de viata aceasta dorinta, dar isi sustine conceptul cu invitati precum Cabral, Gelu Duminica sau Florin Gheorghe, primul comedian rrom de la noi.

Si da, si el e foarte documentat, chiar si cand sunt prietenii lui invitati.

  • La Mijloc cu Maticiuc, Natanticu si Anghel
    • stiu conceptul lor de pe vremea cand era doar pe hartie, stiu ca se documenteaza, uneori i-am ajutat si eu la documentare. Sunt trei domni care vin din medii diferite si au educatii diferite ceea ce-i ajuta sa arate laturi diverse ale invitatilor lor. Sunt inca la inceput, mai au de raschetat la multe lucruri, dar fac pasii corecti. (Unii dintre invitatii lor nu sunt deloc pe gustul meu, dar e decizia lor editoriala si strategia lor de a-si face loc pe piata; formatul spune ca invitatul e un om care are succes.)

 

Vreau sa va recomand trei carti pe care sa le cititi daca vreti sa faceti din emisiunile de conversatii (podcasturi) un business pe termen mai lung  – pentru ca prietenii de invitat se vor termina in curand, toata lumea a fost la toata lumea si, pentru a sta in picioare afacerea, va trebui sa treceti la nivelul urmator: putina tehnica de interviu si un concept care sa uneasca interviurile si sa va dea o directie comuna la ele (rubricile fixe nu inseamna conceptJ ). Si, cu tot respectul, desi suntem in epoca video-ului si a tutorialelor pe youtube, cei mai multi dintre autorii de podcast au nevoie mare sa CITEASCA pentru ca vocabularul lor e f f limitat.

( o observatie pentru autorii de carti de internet: daca ati citit mai putine carti decat numarul de pagini pe care le-ati scris in cartea voastra sunteti un impostor/ impostoare. daca nu ati citit de la inceputul anului nicio carte pana la acest moment si produceti continut de orice fel, e ceva f gresit cu dvs si sunteti pe drumul imposturii.  de citit carti, nu articole sau postari.)

comes again Howard Stern – Comes Again

  • Stern e unul dintre cei mai importanti intervievatori de radio din lume, cu o intelegere profunda a tehnicii interviului pentru radio (care masoara audienta la sfert de ora). Cartea contine unele dintre cele mai controversate interviuri ale lui si are observatiile lui pentru fiecare interviu, cu ce a facut bine si ce crede ca a facut rau la vremea respectiva.

Nu e tradusa la noi din pacate, o gasiti pe amazon, aici.

 

ailes Roger Ailes – You are the message. Getting what you want by being who you are.

            Ailes a fost un geniu al televiziunii, e cel care a creat conceptul Fox TV si a consiliat unii dintre cei mai controversati politicieni ai lumii. Despre deciziile lui controversate HBO a facut serialul The Loudest Voice.

Cartea e un training media pentru vedete si politicieni, dar e si o sursa foarte buna de a intelege mecanisme de interviu pentru televiziune/interviu video (unde e o alta tehnica decat la radio sau pentru presa scrisa).

Nu e tradusa la noi, o gasiti pe amazon aici.

 

arta interviului grobelLawrence Grobel – Arta Interviului (editura Publica)

            Grobel e specializat in interviuri pentru presa scrisa si are si el un portofoliu impresionant de interviuri cu vedete foarte foarte mari. Este cunoscut printre altele drept singurul jurnalist pe care-l accepta la interviu Al Pacino, actorul nefiind foarte dornic sa dea interviuri.

Cartea e o analiza a pregatirilor pentru cele mai importante interviuri ale lui, ce solutii a gasit sa rosteaca intrebari care nu erau pe plac la prima vedere si cum a  facut ca unii dintre cei mai introverti actori sa lase garda jos.

Cartea e tradusa in romaneste, primul tiraj e epuizat, o mai gasiti in anticariate.

 

Stiu ca e usor sa va aparati de orice observatie care pare critica spunand “noi facem divertisment, nu jurnalism”, “noi ne distram intre prieteni, nu facem interviuri”, dar va asigur ca lectura acestor carti nu are cum sa va faca rau; ele va vor da o alta perspectiva asupra a ceea ce faceti intr-un podcast si va vor ajuta sa progresati, sa faceti lucruri constient si corect in meseria asta.

*

Altfel, sper ca Irina Pacurariu, Razvan Simion, Dani Otil, Catalin Maruta si Catalin Stefanescu (cu special guest star, doamna Esca si emisiunea ei de la Europa FM) sa-si uneasca fortele pentru o carte cu analiza interviurilor lor care sa fie utila pentru vloggeri, podcasteri si studenti la jurnalism. Toti au o tehnica foarte buna a interviului. Nu va ganditi ca interviurile din zona de divertisment tv sunt usoare pentru ca sunt de forma scurta: e foarte greu sa faci in 10 minute de interviu un profil al cuiva, sa arati o trasatura de caracter fara sa o numesti direct, in regim de live, si sa mai faci si audienta in acelasi timp. Si daca va uitati cu atentie, niciunul dintre cei mentionati mai sus nu face ca interviul sa fie despre propria persoana, intotdeauna e despre invitat – uneori cu ironie, alteori cu respect.

3363
Chihuahua ...De ce nu citesc comentariile din social media* – teoria cu Chihuahua care latra…

De ce nu citesc comentariile din social media* – teoria cu Chihuahua care latra…

*ale altor postari decat cele ale business-urilor de care ma ocup

Eu nu citesc ce comenteaza lumea in social media, pe orice platforma ar fi postarea, decat atunci cand e vorba de business. Daca e la o postare despre site-urile mele sau daca ma documentez pentru ceva legat de un proiect, citesc ca sa am context…

In rest nu gasesc sensul sa-mi incarc mintea cu ce cred oamenii despre orice.

Stiu ca internetul ne-a dat tuturor iluzia ca putem sa avem pareri despre orice (de la tratamente medicale pana la viitoarea distributie a unui film de la Hollywood) si chiar sa ne certam cu restul lumii pentru parerea noastra unica si de necombatut.

Eu nu gasesc nicio justificare pentru care sa comentez ceva undeva daca nu am o recomandare utila, din categoria “te ajuta sa citesti X lucru pentru o imagine mai ampla”, dar cum nu am timp si petrec f putine minute in social media intr-o zi, fac rareori si asta…

Am o cunostinta care se uita cu deosebita satisfactie la comentariile de pe youtube la emisiunile cu polemici gen Bravo, ai stil. Pierde minute in sir cu aceasta indeletnicire de a se uita la veninul pe care si-l arunca sustinatorii concurentelor.

Nu inteleg care poate sa fie bucuria si de ce mintea ei nu-i spune “hello, nu ai ce sa inveti de aici, e absolut inutil sa-ti consumi timpul asa”

Cum nu inteleg oamenii care comenteaza – uneori chiar pe pagina mea de fb – la stiri despre viitoarea distributie internationala a unui film. De ce simte cineva nevoia sa spuna ca un actor e potrivit sau nu pentru un film (eventual sa se mai si certe cu altcineva), cand el/ea de fapt isi pune opinia pe o pagina din fundul internetului, din Romania pe dreapta, nu e ca si cum producatorii filmului de la Hollywood ar lua in calcul asta…

Nu ii condamn pe cei care comenteaza, e dreptul lor sa faca ce vor cu timpul lor, dar daca oamenii s-ar gandi doua secunde inainte de a posta ceva si ar raspunde la intrebarea “e relevant ce am eu de pus in spatiu public?”, viata lor s-ar elibera putin pentru lucruri mai frumoase.

Cred ca e mai util sa dam share cand descoperim ceva frumos pentru ca si comunitatea noastra sa intalneasca acel lucru. Cum e mai util sa comentam daca avem o incurajare de spus, ceva care sa-i motiveze pe oameni, o apreciere care le-ar face ziua mai frumoasa. (eu, de obicei, dau share in public, iar in mesaj  privat trimit complimente si explicatii de ce mi-a placut ceva)

Si inca ceva legat de comentarii.

Adesea, apar pe paginile mele oameni care adreseaza vorbe grele – fie mie, fie altor comentatori. Eu scriu doar despre lucruri culturale (eventual, si despre media).

Prietenii ma intreaba de unde am diplomatie si rabdare sa raspund.

In primul rand nu raspund decat cand e vorba de business. Si nu ma enervez niciodata pentru ca la asemenea comentarii agresive si dubioase imi imaginez ca cel/cea care a scris e un Chihuahua care latra si daca as raspunde ar fi ca si cum – de la cei 1.55 m ai mei – m-as aseza in patru labe si as latra si eu… de ce sa fac asta?

Sa ne folosim timpul frumos; ce citim ne hraneste mintea si dispozitia.

NU spun ca trebuie sa faceti ca mine, am scris asta doar cu speranta ca va veti gandi un pic mai mult la timpul pe care-l acordati comentariilor in social media, ale voastre si ale altora. Viata e mai frumoasa daca stam mai departe de scandaluri si mizerii.

 

 

2279
cristina bazavan by edi enacheSunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume si nu ma deranjeaza deloc asta

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume si nu ma deranjeaza deloc asta

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume, dupa standardele actuale.

Am realizat inca o data asta, ieri, cand am fost la coafor. Merg la Beauty District, salonul creat de Sorin Stratulat cu Alex Abagiu, de mai bine de 12 ani, la aceeasi simpatica doamna, Andrada, si ieri intr-un context in care vorbeam ceva tehnic si plictisitor pentru orice om care nu are treaba cu media (era despre podcasturi), am realizat amandoua ca in 12 ani nu am barfit pe nimeni niciodata. Nici ea, nici eu.

Si muncim amandoua in domenii in care avem treaba cu multe “celebritati”, iar coaforul e raiul relaxarii si al discutiilor usoare cu nota de barfa.

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lumea standardelor actuale: nu gasesc nicio motivatie sa pun in spatiu public lucruri din viata mea privata daca ele nu au valoare informationala puternica pentru ceilalti (de ce sa le ocup oamenilor timpul inutil?!), nu simt nevoia niciunei validari publice de la necunoscuti si stiu ca “mai multi” nu inseamna “mai bine” neaparat. De obicei, cu cat urmaresc mai multi oameni ceea ce scriu, cu atat apar si mai multi prosti, needucati, oameni care au pareri categorice desi nu i-a intrebat nimeni si care cauta nod in papura pentru ca au avut ei o zi proasta

Cand vreau sa ma odihnesc nu-mi doresc vacante mega luxoase, ci liniste si luxul suprem mi se pare cel in care intr-o zi nu e nevoie sa scot niciun cuvant. E aproape imposibil, dar mi se mai intampla… si-atunci e o mare fericire pentru mine.

Nu gasesc nicio bucurie in calea usoara, daca ea nu are si beneficii pentru cei din jur, dar si pentru mintea mea.

Zilele trecute am pus aici pe blog transcrierile de la doua interviuri pe care le-am facut toamna trecuta, live cu public. Carla’s Dreams si Adi Nartea, ambele din panelul meu de la Webstock 2021, ambele de cate 40 de minute.

Pentru ambele as fi putut cere varianta audio/video sa o postez, dar am preferat sa muncesc putin mai mult, ca sa fie transcrierea integral.

Da, e mai greu de aflat asa informatia pentru ca trebuie citita, nu ascultata. Dar pe termen lung e mai utila: pentru cei care se vor documenta despre cei doi pentru cine stie ce proiect (pentru ca va fi mai bine indexata google), pentru cei care-i plac si vor dezvolta exercitiul cititului pret de o ora.

M-am uitat pe rezultatele de audienta de la aceste postari. Media de citit e de 27 minute… mai avem o speranta.

Astazi de dimineata am pus pe urban.ro site-ul la a carei reconstructie muncesc de 2 ani si jumatate, doua fragmente din cartile unei doamne pe care o iubesc f mult: Joan Didion.

Si, dupa ce le-am publicat, am simtit o placere calda care mi-a invadat tot corpul. Stiam ca vor fi apreciate in comunitatea pe care o crestem acolo (muncesc alaturi de Oana Vasiliu si Eduard Enache), ca exista o sansa mica sa si comande lumea cartile (s-a intamplat, am primit mesaje “am comandat” )  si ca o sa le aducem o mica bucurie unor oameni altfel.

De asta scriu acum aceste randuri.

cristina bazavan by edi enache

Daca vi se pare ca sunteti plictisitori pentru ca nu aveti scandaluri cu care sa va laudati in spatiul public, nu pozati in chiloti si nu va inventati vieti in social media pentru like-uri, iar asta va face sa va ganditi uneori ca sunteti exclusi din trend, exclusi dintre “cei alesi si populari”, nu e nicio problema.

E ok sa fiti plictisitori, sa nu confundati “asumarea de a spune ceva” cu impolitetea, sa nu aveti ultimul cuvant mereu si nici dreptate intotdeauna. Cum nu e nimic gresit cand cedati si nu va mai contrati cu cineva intr-o discutie care nu schimba nimic si e doar o furtuna intr-un pahar cu apa.

E ok sa va dati la o parte din fata gregarilor, vulgarilor, cei care se lauda cu vieti fals luxoase, fals destepte.

E ok sa nu fiti machiate si coafate in orice secunda, sa imbracati haine care nu sunt de firma, iar masa sa nu fie cu un plating ca o pictura de Rembrandt. E frumos sa fim cochete si sa creem un mediu frumos intr-o lume agresiv nebuna, dar nu e nicio tragedie daca nu ne conformam la frumusetea celorlalti.

Tot ce conteaza e sa incercam sa fim fiecare un pic mai buni decat am fost ieri (si profesional, si personal) si sa facem ceva frumos si pentru noi si pentru cei din jur. Si, cum zicea Carla’s in interviul de mai sus “sa facem si lucruri de care sa fim mandri peste 5 ani”.

E ok sa fim plictisitori. Nu e nici cea mai mica problema.

P.S. Pentru ca, de dimineata, publicand fragmentele din Joan Didion mi-am dat seama ce privilegiata sunt ca pot face acest lucru fara sa trebuiasca sa cer acordul cuiva (exceptand editura), fara sa raportez rezultate de audienta ca sa justific comercial intentia mea – care nu e deloc comerciala, ci educationala si pentru sufletul fiecarui cititor urban.ro-, am cautat sa vad o parte din rezultatele de audienta din sept 2019 (cand am preluat site-ul) si pana acum de pe urban.ro.

Acestea sunt primele 10 intrari pe site… Deci, e ok sa nu ne intereseze barfa, scandalul si sa cautam frumosul. Mai sunt si altii ca noi. Mai avem o speranta si noi, plictisitorii.

urbanro sept 2019 - ian 2021

Fotografia e facuta de Eduard Enache.

4458
zitec cappadocia recomandare jobRecomanda pe cineva pentru un job la Zitec si pleci intr-o excursie in Cappadocia

Recomanda pe cineva pentru un job la Zitec si pleci intr-o excursie in Cappadocia

Sunt dintre persoanele care cere recomandari doar de la cei care au super competenta in domeniul in care am nevoie de ceva anume.

Recomandari de carti, de exemplu, primesc doar de la editorii de carte care ma cunosc si stiu ce citesc, uneori si de la scriitori, sau de la prieteni apropiati, dar n-as cere niciodata pe net la liber sa-mi recomande oamenii carti pentru ca mi se pare pierdere de timp.

In general, in Ro se citeste acum ceva ce eu am citit acum 4-5 ani, la lansarea cartilor. Iar cele mai populare carti, alea care-s peltea pentru tot poporul scrise de autori de compuneri libere pe net, nu le voi citi oricum niciodata.

La film e si mai complicat, dar nu mai intru in detalii ca sa nu par si mai aroganta decat sunt. Toate astea sunt pentru ca valorizez foarte mult timpul meu si nu vreau sa-l pierd aiurea pe ceva din care nu invat, care nu-mi ofera o experienta care ma imbogateste cumva.

Dar cu o asemenea parere despre puterea recomandarii in conditiile in care e facuta de cineva cu care am afinitate culturala, va arat un proiect fain al unor prieteni.

Una dintre cele mai mari companii romanesti de IT & digital marketing, specializata in dezvoltarea de soluții si servicii de transformare digitala, Zitec pe numele ei, are o campanie foarte simpatica de recrutare pentru angajatii ei.

Recomanda pe cineva pentru unul dintre job-urile disponibile si, in prima zi de salariu al noului angajat, tu primesti o excursie in Cappadocia pentru doua persoane.

Putin context despre companie: are peste 250 de angajati, lucreaza cu unii dintre cei mai importanti clienti din logistica si distributie, fintech, productie de electronice si semiconductoare, fashion, automotive sau Horeca, din peste 30 de tari.

Au o filosofie si o etica a muncii facute cu performanta si bun simt, cu grija pentru angajati dar si pentru comunitate

Atentie! acesta nu este un articol platit. Se intampla sa-l stiu pe fondatorul companiei, Alexandru Lapusan, de cand era in liceu (am lucrat amandoi la inceputurile lui Radio 21, era genial de atunci) si i-am urmarit activitatea peste ani.

Intre timp ma intimideaza cu business-ul urias pe care l-a construit, alaturi de sotia sa Simona, dar si de cativa colegi si prieteni, si ma bucur foarte tare ca si-a pastrat umanitatea, atentia pentru comunitate si nu e dominat de bani.

Compania lui are toate premiile mari din domeniu (nici nu stiu sa vi le spun pe toate ca nu ma pricep), are certificarile cele mai importante de la Microsoft sau Google si banuiesc ca muncesc in draci pentru ca sa aiba toate astea, dar… si-au facut timp  sa initieze si campania de donare de sange la birou  #cei1024  prin care au salvat peste 17.000 de vieti.

Desi intr-o alta viata am fost destul de apropiata de lumea matematicii si a informaticii, acum sunt doar un beneficiar al produselor create de oameni cum sunt cei de la Zitec si am pierdut de multa vreme nuantele necesare pentru un asemenea job.

Dar daca aveti copii sau prieteni care stiu programare si se incadreaza la nevoile anuntate mai jos, recomandati-i celor de la Zitec. Stiu sigur ca vor fi intr-un colectiv fain, cu oameni carora le pasa si de munca lor, si de viata lor privata dar si de cea a comunitatii, si vor creste si se vor dezvolta frumos.

Apoi puteti  sa va duceti cu cel/cea pe care o recomandati intr-o vacanta in Cappadocia platita de Zitec 🙂

zitec recomandari

Detalii aici

Va mai arat ceva simpatic… birourile lor din Bucuresti (desi banuiesc ca in vreme de pandemie multa munca e remote, de acasa, dar cum arata birourile spune mult despre grija pentru angajati)

Cafeteria-closeup-Zitec-HQStellar-Zitec-HQ

 

 

 

 

3834
carti life style 2021 toamnaCe am mai citit in 2021 –septembrie decembrie – cartile despre stil de viata, moda, balet, opera

Ce am mai citit in 2021 –septembrie decembrie – cartile despre stil de viata, moda, balet, opera

carti life style 2021 toamna

 

Prima parte din seria de toamna a lecturilor – despre tehnici de scris si jurnalism –  e aici,

seria de lecturi din prima jumatate a anului trecut e aici.

*

Ceva amuzant din nebunia internetului: m-a certat o doamna ca citesc prea putine carti in limba romana si ale autorilor romani si ar trebui sa promovez carti aparute in Romania ca sa sprjin industria.

Ceea ce se afla aici sunt lecturile mele bazate pe ceea ce ma intereseaza in dezvoltarea mea (nu e nicio intentie de a promova ceva) si practic, pe timpul si nevoile mele de dezvoltare citesc ce imi trebuie mie. Pentru sustinerea industriei de carte din ro exista pe urban.ro in fiecare sambata o rubrica in care publicam fragmente de carte din noile aparitii pentru ca oamenii sa le „testeze” si sa decida ei singuri apoi ceea ce vor sa cumpere.

Altfel, e amuzant si aberant, ca strainii protesteaza pentru alegerile tale care nu sunt cu niciun scop comercial, ci educational, in dreptul propriei persoane.

 *

LEE BONHEUR C’EST LES AUTRES –  Ines de la Fressange

Una dintre carticelele mele preferate din 2021 e cea scrisa de Ines de la Fressange, o doamna al carei stil minimalist dar super elegant ma fascineaza. (in 2021 pentru ca am calatorit putin, m-am gandit sa simt putin din atmosfera Parisului de care imi e dor si mi-am comandat, de ziua mea, cateva haine de la brandul ei)

Carticica e din mici observatii despre maniere si bun simt in viata noastra agitata. Am citit-o intr-o dupa amiaza cu prajituri alaturi si cu muzica franceza in boxe si a fost ca si cum as fi intrat intr- bula de liniste pentru o ora si putin… e scrisa intr-o franceza usoara, accesibila, altfel n-as fi facut fata 🙂

Iata un fragment, ca sa simtiti putin din energia ei.

ines carte

 

Si cateva imagini cu Ines, poate va inspira sa-i cautati hainele, neostentative dar cu un gust rafinat.

ines de la fressange uniqlo

[caption id="attachment_54670" align="alignnone" width="683"]Mandatory Credit: Photo by LAURENT LAURENT VU/SIPA/Shutterstock (10070589y) Ines de la Fressange in the front row Chanel show, Front Row, Spring Summer 2019, Haute Couture Fashion Week, Paris, France - 22 Jan 2019 ines-de-la-fressange 2[/caption]

 

***

7.vanderbuild

VANDERBILT: The Rise and Fall of an American Dynasty, de Anderson Cooper si Katherine Howe este povestea imperiului Vanderbilt de la origini si pana in prezent. Cooper, fiul Gloriei Vanderbilt, a mai scris o carte interviu despre relatia cu mama sa (care e tradusa si la noi), designer si creator de parfumuri  care a incetat din viata in 2019. Cooper incearca sa recupereze imaginea intregului clan Vanderbilt, o familie de industriasi care a ajutat imens la dezvoltarea Americii.

Sara Gay Forden, Casa Gucci -O poveste senzationala despre crima, nebunie, stralucire si lacomie.

8. casa-gucci-produs_imagine_max_width

Sigur ca pentru multa lume filmul House of Gucci a fost punctul de atractie care ar putea fi si un drive pentru vanzarea cartii. Cartea a aparut in strainatate in 2010 si anul acesta, odata cu filmul, a fost tradusa in mai multe tari. Mie mi-a placut mai mult cartea decat filmul pentru ca e mai business orientata, intelegi mult din contextul modei italiene, te plimbi prin Florenta si Milano (mi-am facut o lista cu restaurante pe care sa le vizitez in Florenta). Doamna care a scris-o e fost jurnalist Wall Street Journal pentru sectiunea lifestyle, lux si moda, si ofera foarte multe detalii de context pentru cei aproape 80 de ani pe care-i acopera cu saga familiei Gucci.

E pe urban.ro un fragment din carte, il gasiti aici.

Angela Kelly – The Other Side of the Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe

 9. royal dresser

Am  o serie de lecturi ale cartilor scrise de cei care lucreaza pentru Casele Regale (sau cabinetele presedintilor de stat din toata lumea) pentru ca imi aduc indicii despre protocol si maniere, imi dau accesul la o lume care pune valoare pe traditie si care isi gandeste fiecare pas din prezent cu gandul la viitor si la branding de tara. Cartea aceasta am citit-o/ ascultat-o de fapt, in vremea in care promovam lansarea James Bond No time to die in Ro si, din aproape in aproape, am ajuns la informatia ca autoarea cartii a fost cea care a intermediat si aparitia Reginei Angliei in filmul cu James Bond de la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Povestea aceea e aici.

Altfel, e foarte spectaculos capitolul in care este explicat cum sunt arhivate hainele pe care le poarta Regina (si care sunt scoase treptat in muzee), dar si cum sunt gandite tinutele in functie de locul unde merge – e important sa fie vazuta oriunde din multime – de aici culorile puternice, dar si sa nu fie vreun conflict de culori in raport cu cultura tarilor oamenilor cu care se intalneste… si multe alte detalii.

 

 A Mad Love – An introduction to Opera de Vivien Schweitzer

10 i ove opera

E o carte pe care am citit-o ca sa-mi completez notiunile de cultura generala pentru ca am background si context spre deloc in ceea ce priveste Opera si pentru articolele de  pe urban.ro, prietenul Cristi Clita, un mare consumator de spectacole de Opera, e consilier de incredere.

Cartea aceasta aparuta in toamna 2021 da context despre evolutia acestui stil muzical, de la inceputuri – 1600- si pana la cele mai recente creatii de gen. Autoarea – Vivien Schweitzer – a facut un playlist pe Spotify pentru fiecare capitol, iar ceea ce citesti poate fi insotit de fragmente din lucrarile despre care se povesteste.

Uite o scurta descriere a cartii facuta chiar de autoare.

Instead of offering a comprehensive survey of operas or complete, detailed synopses, I have aimed to embed the fundamentals of the Western operatic tradition in a narrative context to show how composers have used different techniques and voices to create sung drama.

To understand why it’s a strange directorial choice in the twenty-first century to cast a baritone as Handel’s Giulio Cesare, for example, you need to know about the evolution and categorization of voice types. To appreciate how a director’s staging of Carmen deviates from tradition, it helps to be aware of how the opera has typically been staged.

To comprehend why the pianist and composer Clara Schumann called Wagner’s Tristan and Isolde “disgusting,” and why the opera was so shocking to listeners, you need to explore Wagner’s radical musical ideas. And to see why some detractors claimed that the composer John Adams “humanized” terrorists in his controversial opera The Death of Klinghoffer, it’s useful to examine how he used music to tell this particular story.

 

All In: a biography – Billy Jean King. / Maestrul Roger Federer

11. billly jean king bio 12. maestrul-clarey federer

 

Doamna Billy Jean King e una dintre jucatoarele de tenis cele mai mari din lume cu 39 de titluri de Grand Slam castigate si cu o cariera care a inspirat pe multa lume pentru ca a avut puterea intotdeauna sa spuna lucrurilor pe nume; astazi s-ar spune ca a fost feminista, dar domnia sa a fost inainte de orice o femeie de mare caracter.

Are 78 de ani, Cupa Federatiei ii poarta numele, si cred ca aceasta carte care a aparut in august 2021 e mai mult decat un testament viu.

Pe mine ma motiveaza foarte mult si ma inspira cartile despre biografiile sportivilor; mi se pare foarte puternic cum au invatat sa o ia de la capat dupa o infrangere, cum au invatat sa lupte cu durerea si cum isi urmeaza cu discplina si perseverenta obiectivele. Pe structura asta, se adauga caracterul lor si vezi cum evolueaza fiecare.

In aceeasi directie am citit Maestrul – despre Roger Federer – scrisa de Christopher Clarey care e jurnalist la New York Times si ii face un profil din perspectiva intalnirilor si conversatiilor dintre ei. Si il descoperi pe Federer vazut de dincolo de rezultate.

Domnul Clarey scrie si descrie atat de frumos incat, citind despre un meci anume, mi-am adus aminte brusc, cu imagini, ca l-am vazut pe Federer la Bucuresti la Sala Polivalenta. Uitasem total, a trebuit sa verific daca a fost sau nu in Romania si nu e rodul imaginatiei mele ceea ce mi-am amintit.  Da, a fost la Cupa Davis in 2004.

Sergei Polunin – Free. E un fel de biografia balerinului Sergei Polunin, cu imagini superbe din spectacolele sale si o prefata scrisa de Helen Mirren. E mai degraba un coffee table book, rasfat pentru privire si suflet.

12-1 polunin

Mai am o serie de carti – beletristica – de “povestit” dintre lecturile anului trecut, dar revin cu ele zilele viitoare.

1770
carti toamna iarna 2021Ce am mai citit in toamna – iarna 2021. Part 1. Carti despre scris/ jurnalism/ scriitori

Ce am mai citit in toamna – iarna 2021. Part 1. Carti despre scris/ jurnalism/ scriitori

 

Toate cartile despre care voi scrie in urmatoarele zile sunt in aceasta fotografie (ca sa va salvez timpul, poate nu vreti si detalii despre ele)

carti toamna iarna 2021

 

N-am avut energie la sfarsitul de an sa scriu despre cartile pe care le-am citit din septembrie incoace (prima parte a lecturilor din an am acoperit-o deja) e aici si se regasesc in aceasta imagine

carti martie august 2021

 

2021 a fost foarte aglomerat pentru mine si colegii mei de la urban.ro (cand am facut bilantul am remarcat ca am publicat 135 de interviuri nationale si internationale (!!!) pe langa alte 2000 de articole, facute de doar 3 oameni; le gasiti aici)

Mai am cateva zile de recuperare/vacanta in care mai degraba incerc sa fac curat prin computer si prin restantele editoriale (intotdeauna las deoparte ce vreau sa scriu “de suflet” in locul chestiunilor pentru urban.ro, ceea ce nu e neaparat bine, dar trebuie sa ajut proiectul sa creasca), deci nici acum nu citesc foarte mult.

Inainte de vacanta am filmat un mesaj scurt pentru comunitatea myhive cu cateva recomandari de carti si doua filme de vazut, mesajul e aici.

Acum las mai jos lecturile (si audio books) care m-au insotit in diminetile de toamna iarna 2021.

Stiu ca am un pattern de cativa ani buni pentru ce carti citesc si, in 2022, mi-am promis ca voi iesi din el. Deocamdata sunt tot in formula carti despre jurnalism, carti scrise de jurnalisti (cel mai adesea biografii), carti despre tehnici de scris/scriitori, biografii de artisti, carti de marketing, carti despre sanatatea mintii si a trupului. Si foarte putina beletristica, din pacate. Voi remedia asta in 2022, primele luni mi-am promis ca voi citi doar beletristica.

Cartile nu sunt in ordinea in care le-am citit, ci mai degraba grupate pe subiectul lor. Si pentru ca scriind mi-am dat seama ca, daca pun si cate un fragment din carte, mic dar relevant, am ceva mai multe sanse sa va ocup timpul cu folos (macar va duceti direct la sectiunea de carti care va intereseaza) si sa va conving sa cititi ceva in plus, am impartit articolul intr-un mic serial.

Acum carti despre scris/ jurnalism/ scriitori

(in aceasta directie, cred ca cei care fac podcasturi cu interviuri fara sa fii citit macar o carte despre tehnica interviului si diferentele intre un interviu scris, vorbit, sau cu public isi bat joc de munca lor si timpul oamenilor. Nu e o scuza faptul ca nu esti jurnalist, daca vrei  sa fii responsabil cu timpul celui care te urmareste si sa ai un produs pentru audienta care sa stea in picioare si peste ani, nu conversatii banale cu prietenii, pune mana si citeste macar aceste doua carti si nu-ti imagina ca lumea incepe si se termina cu tine; mai trebuie sa si inveti ca sa ai un produs bun:

howardLarry-Grobel-The-Art-of-The-Interview

Howard Stern – Comes Again (in engleza) –tatal interviurilor la radio care explica aplicat unde a gresit in structuri si intrebari pentru unee dintre cele mai faimoase interviuri din lume, in conditiile audientei masurate la fiecare 15 min – cititi aici) si The art of the interview a lui Lawrence Grobel care e tradusa si la noi. Grobel e jurnalistul care a facut cele mai multe interviuri cu vedete la Hollywood si singurul cu care Al Pacino accepta sa faca interviuri. Am scris prefata editiei in RO a acestei carti, e aici, poate va conving sa o cititi  )

Iata si lecturile mele pe tema din toamna iarna 2021.

1. proces the writing

  1. Process the writing life of great autors – Sarah Stodola.

O analiza a rutinelor de lucru pentru scriitori ca Hemingway, Kerouac, Nabokov,  Virginia Woolf, Margaret Atwood,  David Foster Wallace,  Toni Morrison, George Orwell, Zadie Smith sau Joan Didion (care, din pacate, ne-a parasit la sfarsitul anului, cea mai recenta carte a sa Let me tell you what I mean – o colectie a eseurilor pana in anii 2000 – am citit-o in primavara, detalii aici).

In Process the writing life of great autors, fiecare scriitor beneficiaza de o analiza a lucrarilor sale in contextul in care au fost scrise, care era viata scriitorului la momentul respectiv, care era contextul social si ce era relevant in epoca si  fiecare capitol se incheie cu cateva paragrafe despre rutina zilnica de lucru.

Am ales pentru exemplificare rutinele a doua doamne ale caror scrieri le iubesc foarte mult si care sunt traduse si la noi.

Joan Didion wakes up and spends the breakfast hour dreading writing. She ultimately forces herself to enter her study, where most often, after an hour or so, the words find her.

She begins by rewriting her own work from previous days, capturing the rhythm of her own prose and eventually breaking new ground, progressing further into the book. At some point in the morning, she takes a walk.

And at the end of the day, just before dinner, she retreats with a single drink to review her day’s work, marking it up for the next day’s revisions. Finally, for most of her adult life, she’d then dine with her husband, maybe see friends. And always, she is looking for the next picture to present itself.

 

Zadie Smith does not adhere to any particular daily schedule as a writer, and in fact has spent long stretches not writing at all. These days, she writes around her duties as a professor at New York University and a mother to two children (and a dog).

She prefers to hunker down in a small room, the blinds drawn to keep out the afternoon light. At the start of a session, Smith opens up the Internet-blocking program, Freedom, and reviews her work from the previous day before adding new pages.

If the work is going well, she might work a full day on it. If it’s not, an hour or two is all she has in her. Smith enjoys a low-key conversation, a glass of wine, and time spent with her family as the day winds down.

 

Cartea nu e tradusa in romaneste, dar cred ca e o lectura frumoasa pentru cei care studiaza literatura universala, chiar daca nu sunt interesati sa faca din “scris” o profesie din care sa castige bani. Cum e o lectura frumoasa pentru cei care vor sa stie putin mai mult despre scriitorii lor preferati.

2.   The Elements of Style, Fourth Edition de William Strunk Jr

2. elements of style

O carticica scrisa la inceputul secolului trecut de un profesor la Universitatea Cornell care este si acum biblia tuturor celor care studiaza in America “cum se scrie”.

O carte despre cum sa scrii cu bun simt si corect gramatical ( in engleza), cum sa faci diferenta intre o compunere libera banala de scoala si o scriere elaborata, cu structura, gandita ca sa generezi anumite emotii in mintea celui care citeste.

O carte despre bunul simt de a-l pune pe cititor si emotiile lui pe primul plan si abia apoi propriul ego de a insira cuvinte.

Intr-o epoca in care textele sunt la persoana I-a, despre PAREREA MEA, carticica asta e ca o gura de cafea parfumata dupa o noapte lunga.

Vigorous writing is concise. A sentence should contain no unnecessary words, a paragraph no unnecessary sentences, for the same reason that a drawing should have no unnecessary lines and a machine no unnecessary parts.

This requires not that the writer make all sentences short or avoid all detail and treat subjects only in outline, but that every word tell. There you have a short, valuable essay on the nature and beauty of brevity — fifty-nine words that could change the world.

Having recovered from his adventure in prolixity (fiftynine words were a lot of words in the tight world of William Strunk Jr.), the professor proceeds to give a few quick lessons in pruning. Students learn to cut the dead-wood from “this is a subject that,” reducing it to “this subject,” a saving of three words.

They learn to trim “used for fuel purposes” down to “used for fuel.” They learn that they are being chatterboxes when they say “the question as to whether” and that they should just say “whether” — a saving of four words out of a possible five. The professor devotes a special paragraph to the vile expression the fact that, a phrase that causes him to quiver with revulsion.

The expression, he says, should be “revised out of every sentence in which it occurs.” But a shadow of gloom seems to hang over the page, and you feel that he knows how hopeless his cause is.

 

  1. Speak Like Churchill, Stand like Lincoln de James C Humes- 21 Powerful Secrets of History’s Greatest Speakers – (audio book)
  2. 3.speel lik churchill

O carte despre cum sa scrii concis si sa-ti prezinti eficient ideile, foarte utila si pentru cei care lucreaza in corporatii si au de facut multe prezentari, dar si pentru cei care vorbesc in spatiu public.

E un exercitiu frumos, oricat de greu ar fi sa vorbesti in spatiu public, un discurs monolog (nu interviu- Q&A- unde e o alta tehnica) pentru ca, pregatindu-te sa vorbesti pe un timp prestabilit si sa tii captata atentia publicului, inveti sa fii eficient cu cuvintele, sa urmaresti un fir narativ pe mai multe planuri.

E o carte frumoasa pentru cei constiinciosi si constienti cu vorbele lor, in scris sau in fata unui public. (dupa ce o cititi o sa realizati cam cat de profani sunt cei mai multi dintre cei care glasuiesc in conferintele din Romania)

Un citat care mi-a placut “Leadership sometimes demands more than verbiage. It requires visible acts.”

 

  1. Nora Ephron – Last Interview.4. nota ephron last interview

O carte cu trancrierile ultimelor interviuri acordate de Nora Ephron- o scenarista, scriitoare, eseista si mai tarziu regizoare –  care a schimbat mult mediul presei din America in anii 70-90, a fost de altfel prima femeie reporter in redactia The Post. E cea care a scris scenariile pentru filme ca “ When Harry Met Sally” sau “You’ve got mail”

Aceasta carte arata doua lucruri frumoase: cat de seriosi erau reporterii care ajungeau sa faca interviuri cu ea si cat de mult o respectau prin calitatea intrebarilor, dar si lumea din spatele textelor lui Ephron, cat de constiincioasa era si ce presiune punea pe ea. Intr-o vreme avea de scris o opinie lunara in Esquire si muncea minimum 2 saptamani pt ea. Unele dintre textele opinie semnate de ea sunt si acum legendare.

Do you have little exercises you do these days when it’s not coming as easily as you want it to?

EPHRON: I think one thing that you do is just make notes. You have to sit in a period called “not-writing” and write pages and pages of anything that crosses your mind. Or you can read things that will help you. I just did a script that has Pride and Prejudice as one of its themes …

BOREL: Lost in Austen.

EPHRON: Right. And I read the book a zillion times, and I did a kind of outline of the book, and in the end I used absolutely none of it except maybe the first six chapters. But the point is you do something, whether or not it’s the actual writing. When I work with my sister Delia, we outline everything we’re doing. Completely. The outlines are endless, at least fifty pages long. But when I write by myself, I almost never have an outline; I just do it. I know the structure. I know the beginning, the middle, the end.

Cartea nu e tradusa la noi.

Am mai scris despre ea in 2012, cand a decedat la 71 de ani – https://bazavan.ro/2012/06/nora-ephron-a-murit/)

 

  1. Culisele revistei Vogue – Nina-Sophia Miralles. – Editura Rao 5. culisele-revistei-vogue-nina-sophia-miralles

E exact ce spune titlul, descrierea parcursului de 125 de ani din istoria acestei publicatii care acum are editii in 22 de tari si care a influentat imens piata de moda din toata lumea.

In aceeasi directie am mai ascultat in prima parte a anului biografia lui Andre Leon Tatley – The chiffon trenches (am scris despre ea aici https://bazavan.ro/2021/08/ce-am-mai-citit-martie-august/ ) care a fost coordonatorul artistic pentru departamentul moda multi ani la Vogue, dar si in urma cu doi ani, biografia singurul editor sef american pentru Vogue Paris, Joan Juliet Buck- The Price of Illusion (am scris putin despre ea aici https://bazavan.ro/2021/01/carti-2020-limba-engleza/ )

joan-buck-197x300 the-chiffon-trenches

Toate sunt carti care arata inca o data si inca o data ca nu poti sa scrii despre lux daca nu il traiesti, pe bune, real, nu in fotografii fake. Ca pentru a face editoriale de moda care a stea in picioare si peste 30 de ani nu merge cu copy paste de la altii, ci functioneaza cu o cultura vizuala, cu informatii despre istoria artei si a filmului, si cu foarte multa tehnica de imagine si de fotografie.

Poate ca aceste publicatii astazi nu mai sunt atat de bine vazute si vandute, dar pentru cineva care vrea sa aiba treaba cu meseria asta cu scrisul despre lifestyle care sa fie educativ si sa ajute publicul sa se cultive, cred ca sunt lecturi relevante. Sigur ca au si momente cu barfe si mici rautati din industrie, dar chiar si ele sunt parte din viata acestor publicatii.

 

Mai am in asteptare o carte pe care sper sa o dovedesc zilele astea, despre cum a fost creata revista Rolling Stone, Sticky Fingers The Life and Times of Jann Wenner and Rolling Stone Magazine.

Mi-a recomandat-o colega Oana Vasiliu, am cumparat-o versiunea kindle (nu e tradusa la noi) si ii vine randul asap. Ii las titlul aici pentru ca e posibil sa va inspire.

P.S. Daca ati ajuns pana la acest moment cu lectura inseamna ca sunteti interesati de tehnici de scriere, interviu si jurnalism. In aceasta directie, va pot oferi in PDF, un curs despre jurnalismul la persoana I, atat de utilizat astazi la noi (mai degraba sub forma unei pareri personale, decat jurnalism)  de la Universitatea din Missouri care are absolventi castigatori de premiu Pulitzer pentru jurnalism. Lasati-mi un comentariu si, cand vi se cere sa completati mailul pentru a comenta, scrieti-va mailul unde doriti sa primiti cursul si am sa vi-l trimit.

Revin maine cu partea a doua a cartilor din prima imagine.

5434
carlas dream cristina bazavan interviuInterviu Webstock 2021- Carla’s Dreams “Tu peste 5 ani sa-ti spui merci pentru ce faci azi.”

Interviu Webstock 2021- Carla’s Dreams “Tu peste 5 ani sa-ti spui merci pentru ce faci azi.”

Aceasta este transcrierea interviului cu Carla’s Dreams pe care l-am facut la webstock 2021. In acelasi panel i-am mai intervievat pe Adrian Nartea si Horia Brenciu (voi posta curand si transcrierile acelor interviuri).

Alte interviuri live, cu public, pe care le-am facut la Webstock de-a lungul a mai multi ani le puteti descoperi aici. Printre intervievati – Andreea Esca, Vlad Voiculescu, Andreea Badala (Murmur), Pavel Bartos, Andrei Selaru, Cornel Amariei,

 Durata de citire a interviului e de 30 min. 

Le multumesc inca o data aici, lui Carla’s pentru ca a raspuns invitatiei, chiar daca a fost un efort in plus pentru el, si a fost atat de sincer si de generos in raspunsuri, dar si lui Cristi Manafu pentru ca de aproape 10 ani imi ofera aceasta platforma de a face interviuri care nu si-ar putea gasi locul in niciun alt program (radio, tv etc)

 carlas dream cristina bazavan interviu

Cum a fost pentru tine aici in Romania la inceput; erai cunoscut la Chisinau, dar nu te stia lumea aici.

Trebuie sa le spun celor care ne urmaresc ca am avut privilegiul sa te cunosc inca din 2013 cand ai venit in Romania, pentru ca prietenii nostri comuni din industrie ti-au spus ca imi place foarte mult muzica ta si m-ai sunat. Am purtat niste conversatii la telefon foarte tehnice despre muzica si despre ceea ce faci…

Ne-am si vazut…

Da, ne-am si vazut in civilie…

Corect, in civilie.

Eu am amintiri despre acea perioada de inceput despre cum cantai in baruri mai mici, stiu despre unul din Brasov. Astazi, cand ai intrat aici, a fost rumoare pentru ca toti te cunosc, dar atunci in anii de inceput nu erai asa cunoscut in Romania. Cum a fost atunci, la inceput?

Greu… Si cand spun greu, am in vedere foarte greu. Eu nu stiu daca e cazul sa intru in foarte multe detalii, dar foarte multe dintre intamplarile pe care le povesteste lumea despre greutatile unui “artist” la inceput sunt adevarate… Insista, te rog, un pic daca vrei sa povestesc ceva anume.

Am aceasta amintire: mi-ai povestit ca ai cantat la Brasov in fata unui public foarte mic.

Nu doar la Brasov, asta s-a intamplat si la Bucuresti. Proiectul era pentru basarabeni, l-a mai vazut cineva – vreun prieten, doi, romani – dar asa de companie, in rest nu ne stia nimeni.

Concertele pe care le-am avut atunci in Romania erau, in principiu, pentru studentimea basarabeana… Primele concerte au fost Iasi, Bucuresti si am mai fost noi prin tara inca un pic, dar nu erau asa de multe. Dupa un timp au fost mai multe. Bine, nu stiu daca sa le numesc concerte, sincer, reprezentatii muzicale poate, pentru ca ele nu erau concerte. Erau niste..  cred ca cuvantul potrivit e aparitii.

Si da, a fost greu. Peste un an jumate cumva de la vremea aia, cred ca ma lasam de muzica in maximum cateva saptamani, o luna. Pentru ca trecuse vremea, eram deja in Bucuresti, eram cu Luci cu Global (n. mea. Lucian Stefan, managerul si fondatorul Global Records), ei tot erau la inceput atunci si inchiriasem noi – ei, nu eu – o vila in nord, in Baneasa. Acolo erau si trei studiouri, adica doua studiouri echipate, si al meu: doua boxe, un laptop si un pat. Si eu am trait acolo o jumatate de an; despre asta foarte putina lume stie, dar cred ca asta a fost un moment in care era sa ma frang.

Dar nu m-am frant, asa ca deocamdata cant…(rade)

Dar pe vremea aceea nu castigai foarte multi bani; astazi esti vedeta de televiziune, proiectul Carla’s – cu toti oamenii din spate – e foarte cunoscut la nivel national, insa pe vremea aceea – stiu povesti de la tine – despre onorariile care nu erau foarte mari.

(Carla’s rade)

Da, nu erau mari. Eu pot sa spun si asta, pentru ca deja a trecut foarte mult timp, a trecut perioada de prescriptie morala pentru a spune asta, mi-era cumva rusine sa spun asta inainte… Nu rusine in sens de vina, dar imi parea ca pescuiesc complimente sau cersesc ceva…

Primul meu onorariu in Romania, am factura pentru asta, a fost de 87 de euro. Atat am primit eu dupa toate cheltuielile, dupa tot tot, atat am facut eu prima data in Romania. Si nu o sa uit asta niciodata. Eu nu spun ca e putin, dar am in vedere ca pentru a creste un proiect era foarte descurajant. Extrem de descurajant.

Si era contextul in care proiectul Carla’s facea bani frumosi la Chisinau pe care tu, de fapt, ii cheltuiai ca sa traiesti in Romania si sa cresti proiectul…

Da, asta e un pic paradoxal, dar eu plecam la Chisinau si cu baietii acolo lucram, nu doar in Chisinau ci in toata Moldova unde eram un pic mai cunoscuti intradevar, si cheltuiam banii pe zacusca si pateu aici… Dar eu stiam ca merita. De fapt, nu stiam, e un cuvant greu “stiam”… simteam ca merita… Pentru ca, din cate intelegeam eu atunci, toate datele pentru a face ceva erau.

Si ti-ai urmat un vis. M-am intrebat daca nu a existat niciodata un moment de ego… Sigur ca este un proiect foarte frumos, o comunitate, ai gandit totul foarte strategic, inteligent si structurat,  dar tu, Sergiu, si nu poate nici Sergiu ca el e purtatorul de mesaj al proiectului, ci omul de acasa, n-a avut niciodata dorinta sa  spuna cine e? Toti avem orgolii, n-ai vrut sa spui “Eu am creat Carla’s Dream”?

Dar eu spun, adica Narcis – ul din mine se simte bine… e ok, are masaje, totul e bine. Asta nu e insa pe o scara larga, dar oamenii cu care eu lucrez stiu. De exemplu, eu tie ti-am spus.  Asa ca orgoliul din mine e bine, e sanatos si bine.

Doar ca sunt si cazuri, care imi par mai mult amuzante decat frustrante, am mai spus chestia asta, ca pot sa fiu in circumstante in care sa fie vorba despre proiect si eu sa fiu de fata fara ca oamenii sa stie. Dar nu-mi provoaca o frustrare pentru ca, cumva, datorita faptului ca pana acum imi pare ca reusim sa facem ceva muzica, partea asta orgolioasa, a oricarui artist in principiu, imi este hranita dar intr-un mod indirect iar pentru mine este suficient. Si in muzica, si in general in orice tine de media.

Cum ai descrie tu o persoana care la 12 ani sau la 16 ani, ia telecomanda in mana, e acasa singura sau singur, in pijamale, se duce in fata oglinzii, sau se imbraca frumos – de duminica, canta, compune ceva – despre mare soare, iubire si dor – si in cap ii vine ideea: “eu cred ca ceea ce am cantat acum trebuie sa auda o tara.” Ce om e asta?

Un om curajos…

Un om extrem de indragostt de sine si de orgolios, un om foarte slab in sens de caracter, un om care cauta solutii simple. Oamenii din domeniu asta in general, si muzica, si teatru, actorie, tot domeniul artistic, sunt de regula oameni foarte slabi. Sensibili, indragostiti de sine – sunt si exceptii, nu spun ca toti sunt asa- , dar daca te uiti mai de aproape un pic, astia nu-s neaparat oamenii cu care vrei sa fii prieten. Astia-s oamenii care pot duce discutia despre ei in orice circumstanta, chiar si intr-un spital de cancer… eu te asigur.

De aceea trebuie sa fii foarte, foarte atent pe cine alegi. Mie imi pare ca, in viitor, lumea o sa fie mai atenta la chestiile astea si o sa inceapa sa aleaga –  nu stiu cum sa ma exprim -, chestiile mai adevarate, care nu-s doar despre ambalaj…

Eu cred ca ideile o sa conduca business-ul si, in general, domeniul acesta mai departe, ideile si nu oamenii. Ca e muzica, ca e teatru, ca e film.

carlas dream

Cu o asemenea intelegere si perspectiva asupra zonei divertismentului, cand ii ai pe copiii acestia care sunt in fata ta la concursurile de talente – cum a fost X Factor cum e Superstar acum – dar avand si background-ul ca ai construit totul pe mintea si pe sufletul tau si n-ai avut pe nimeni in spate care sa te ajute… te emotioneaza vreun copil?

N-am fost chiar singur…

Sigur, ai avut toti colegii din proiect, un colectiv, dar nu ai avut “pile”, nu a venit cineva sa zica “bag bani in asta”, voi ati construit totul pas cu pas, pana ati ajuns ceea ce sunteti.

Circumstantial da, multe decizii s-au luat la rascruce…

Dar te emotioneaza astia micii care doresc sa fie ca tine, sau ca Delia…

Nu. Asta e un vis stupid, ceea ce este de asteptat pentru ca sunt copii. In fine, asta e pozitia mea si cred ca nu o sa o schimb niciodata, sau daca am sa o schimb o sa am argumente bune, dar deocamdata nu am.

Eu cred in puterea de strabatere a talentului, eu nu imi fac niciun fel de griji pentru viitorul muzical, teatral, cinematografic, sau in orice domeniul artistic al Romaniei, deloc nu am niciun fel de dubii ca oamenii talentati sunt… Dar nu toti o sa strabata.

Dar eu nu imi fac nicio grija ca noi o sa avem si anul acesta, si peste 10 ani si cand o sa fim noi batrani, ce sa ascultam. Da, o sa fie si mult noroi, dar si oameni de calitate mereu. Asa ca eu cred ca trebuie depus un efort special pentru asta, si mai e lupta cu lenea asta a noastra, a tuturor, cu ignoranta. Media, inclusiv social media. In rest eu cred ca suntem bine si ne facem probleme in zadar.

Ne urmaresc foarte multi tineri, ce crezi tu, indiferent de cariera pe care o vor urma, ca ar trebui sa citeasca ca sa le fie mai bine… sa se cultive ca sa nu fie ignoranti, cum zici.

Carti, dar nu ziare… carti, dar nu postari sau comentarii.

Nu cred ca, in general, eu ar trebui sa ma exprim pe tema asta. Nu cred ca exista vreo carte anume, eu am cateva carti preferate pot sa vi le spun daca vreti, dar procesul basic e format in doua etape. Daca as avea un prieten sau un frate mai mic, sau un copil baiat de varsta cu care se poate deja vorbi, eu as impune… as depune eforturi, ca el sa urmeze doua procese.

  1. De creare a unui repertoriu de notiuni abstracte care sa-i largeasca orizontul ca el sa poata sa aiba idei nu doar pentru maine, sa poate sa inteleaga lucrurile mai larg pe mai departe.
  2. Deconstructia conceptelor, asta e obligatoriu, ca sa inteleaga esenta cuvintelor pe care le spune. Sa inteleaga “estetic”, sau “bine”, sau cuvantul “relativ”. Nu e suficient sa stii DEX-ul pe de rost…

Stii ca te-am intrebat despre aceasta teorie, despre destructurare care iti da adancime si informare care iti da perspectiva si context, daca tu ai invatat asta la scoala voastra din Chisinau care e diferita de a noastra.

Nu. Nu cred ca e diferita scoala. Putem sa ne uitam in curricula, e acelasi lucru. Asta nu e scoala, asta inseamna prieteni si intalniri cu oamenii vii. Astea-s discutii nu numai despre cluburi, femei, fotbal si masini, asta-s niste dezbateri, infantile uneori, dar care in timp cresc. Astia-s ani totusi, plus experienta, dezamagiri…  Dar asta e o tema foarte trista, noi o sa incepem sa plangem acus…

Asta nu e un proces usor, in schimb premiul il primesti zilnic. Adica nu exista un scop “peste 10 ani o sa iei diploma de nu stiu ce”; nu, in fiecare zi se intampla lucruri, in fiecare zi oricine dintre noi intelege ceva… Relativ vorbind, noi toti suntem prosti comparativ cu cineva si destepti comparativ cu altcineva… Hai sa devenim in fiecare zi un pic mai adanci si un pic mai larg vazatori.

Asta e tot. Un pic.

Dar pentru asta este absolut necesara comunicarea umana. Pentru ca, pentru a observa niste procese si sociale – si vorbim despre influenceri si despre artisti –, este foarte importanta intelegerea a cum se raporteaza oamenii la tine sau tu la oameni. Dar pentru asta e nevoie de perspicacitate, si ea vine din ochi, trebuie sa vezi multi ochi si sa-i compari ca sa poti sa ai o intuitie pentru a manevra mai usor prin viata si prin cariera…

Cand am vrut sa inteleg cum procedezi tu, mi-ai explicat ca la fiecare lucru nou intalnit cauti sa intelegi si te documentezi in profunzime si faci asta zilnic; termenul tau a fost Wikipedia, desi nu te refereai doar la wikipedia. E un antrenament de zi cu zi ca sa capeti aceasta perspicacitate sau aceasta intelegere a contextului.

Nu. Perspicacitatea e un termen care se refera doar la oameni, dar mijloacele de informare – Wikipedia, apropos, s-a stricat; e foarte influentata politic in ultima perioada, dar spre bucuria noastra, domeniile exacte inca nu au fost atinse de ultraprogresivism si asa mai departe si poti sa afle multe lucruri interesante si utile. Oamenii care spun “auzi, mai mare filosof”, o sa piarda in viata.

Eu as recomanda oricarui adolescent sa faca si un pic de filosofie, dar in sensul foarte basic. Sa inteleaga ce inseamna vointa, sa inteleaga ce inseamna negare, nihilism, stoicism, niste lucruri de baza. Dupa asta o sa inteleaga unde el se afla, ce il atrage si asta o sa-l faca mai fericit in viata pentru ca scopurile lui – posibil o sa se schimbe – dar o sa-l defineasca mai mult. O sa stie ce schimbari vrea sa faca, ce cale vrea sa urmeze; el o sa fie mai liber in decizii si mai elocvent in deciziile pe care le ia, mai ales in tinerete.

Asta e o tema atat de larga (ofteaza) intrebarile pe care le pui tu par simple dar nu sunt deloc simple… sunt foarte largi…

Te salvez, ne mutam in alta directie. Ai spus candva ca tu crezi ca social media este depasita. Poti sa explici putin?

Ma rog ea nu este inca depasita, e in firescul dezvoltarii si o sa continue sa se dezvolte.

Ea e depasita in sensul faptului ca inainte, 5- 10 ani in urma, toate trendurile aratau Social Media in urcare, pe toate segmentele. Acum nu… Lumea cauta realul si o realitate mai sumbra e mai bine decat o falsitate frumoasa, cumva. Oamenii de varste… nu tineretul si nici persoanele cu un buchet de flori in poza de profil … se distanteaza putin cate putin. Eu am din ce in ce mai multi prieteni care, da folosesc cumva social media (in afara de lucru care tine de promovare, vanzare si asa mai departe) mai putin pentru ca, daca e mult, e foarte stresant.

Cumva lumea tinde spre o realitate mai intima chiar daca e rece si sumbra, catre o personalizare a lucrurilor. Nu spun ca sunt toti, si nici ca e majoritatea, dar trendul asta se amplifica.  Si eu cred ca in urmatorii 5 ani, hai poate 5 e cam optimist, in urmatorii 5-10 ani, asta o sa fie majoritatea. Si cred ca social media o sa ramama ca pentru cei de pana facultate.

Dupa asta o sa fie atatea cazuri si atatea alte date pentru ca, daca tu petreci 6 ore pe facebook la 35 de ani … mmmm.

carlas-dreams-webstock-2021

Dar tu nu le dai o veste foarte buna celor care vor sa fac o meserie din a fi, a trai din online.

Ce inseamna a trai in online?

Sa monetizeze aparitiile lor din online, sa faca bani din expunerea lor in online.

N-am nimic impotriva. Daca ingustam un pic si folosim alta lentila de analiza pentru asta: lasa-i sa faca. Eu nu sunt impotriva chestiei asteia sub nicio forma. Sunt pentru mersul natural al lucrurilor… dar antiprostie. Asta nu trebuie promovata, dar in momentul in care rasare, creste si infloreste, inseamna ca asta este si noi nu o sa putem sa controlam asta.

Imaginati-va ca noi suntem toti intr-un club antifacebook aici, sau anti Instagram, putem sa numim sala asta sala impotentilor. Nu ai ce face. Noi trebuie sa avem o privire nu agera, dar realista asupra lucrurilor. Si asta o sa sune… si o sa schimb topul cliseelor pe care le-am spus anul asta… dar banii nu-s tot.

E ok o sa facem niste bani, dar ei vin cu un pret, atentie, publicul nu costa ieftin, pe tine personal in viata reala; ma rog, mie mi-e usor ca sunt mascat, dar stiu despre ce vorbesc.

Analizeaza-ti costurile si ia niste decizii care sa tina. Sfatul meu in sensul asta ar fi: tu, peste 5 ani, sa-ti spui merci pentru ce faci azi.

Sa pot sa fac acele lucruri pentru care peste 5 ani sa-mi zic merci, sa fiu mandra…

Poate nu toate, ca nu ai cum sa le faci pe toate, dar sa aiba sens ce faci pentru ca peste 5 ani o sa vina un alt prezent si este foarte important sa faci ceva pentru tine din viitor. Daca nu tot, macar ceva…

Dar diferenta intre a fi Carla’s in Social Media, care este un orientat pe promovare si sales in acel spatiu,  si a fi eu sau un spectator de aici in SM e foarte mare… Tu promovezi un concept, noi ne expunem pe noi..

Ce ne-ai sfatui pe noi – nu e cazul meu pentru ca am 30 de fotografii toate in spatiul public pentru ca asa e felul meu – dar sunt foarte multi tineri care primesc validare din fotografiile lor pe Instagram – ce ne-ai sfatui sa facem  ca sa ne tinem mintile acasa sa nu o luam razna cand dupa o fotografie primesti multe like-uri si te crezi important, sau, habar n-am, te simti bine, poate nu te crezi important…

In primul rand eu cred ca este o greseala sa credem ca asta e doar un efect al consumerismului, nu este. Toata lumea are haine de duminica, fetele cand se duc la intalniri isi pun cerceii mai scumpi si mai stralucitori, toata lumea cand vin oaspeti pune fata de masa mai buna, toata lumea incearca sa para “gospodar”. Si nu e vorba doar de curatenie.

Si nu e vorba doar de Romania sau Moldova, sau de spatiul balcanic sau Est European, e o chestie globala si milenara, nu are 20 de ani. Asa ca ceea ce se intampla acum pe Instagram, cu coltul asta bogat plin de aur si doamne fereste, este un lucru care s-a intamplat mereu doar ca noi nu-l vedeam; el mereu a fost asa…Acum s-a amplificat – si-l amplificam si noi prin discutia asta –  dar eu nu stiu daca e “din pacate”.

Nu cred ca asta trebuieste schimbat, cred ca asta trebuie dus spre maxim ca el sa se omoare singur pe el, printr-o opozitie care o sa apara oricum. Totul e in balanta si oricand va fi, asta e regula regulilor. Lasa-i pe toti sa mearga incolo. O sa apara tot mai multi oameni care o sa inteleaga si o sa simta, o sa aprobe sau o sa aprecieze, aspectele frumoase ale unei vieti mai line, mai personale.

Noi o sa intelegem cat mai repede ca viata e scurta.

Eu nu-mi fac mare griji pe tema asta, lasa-i sa-si faca de cap; si nici nu cred ca trebuie opriti si nu cred ca suntem in pozitia in care sa-i oprim.

Nu, invers: du-te tare.

Dar daca tu ai avea un copil, care ar fi adolescent, si si-ar dori sa se expuna in social media sa fie influencer, cum ai administra aceasta situatie?

Prost. Adolescent ce varsta?

16-18?

Depinde. Eu cunosc lume de 16-18 ani, influenceri, care sunt buni. Noi vorbim de parca toti oamenii de 16-18 ani sunt la fel; nu, sunt diferiti. Asta e o problema. Si se leaga si de viziune, de apreciere sociala. Noi am spus, de exemplu, ca buletinul se da la 18 ani. De ce nu am spus ca se da la 16 ani si 11 luni. E o generalizare.

Dar sunt copii de 16 ani care au ce spune. Da, nu au ce spune pentru cineva de 50 si daca ai 50 sau 45 sau 35 si scrii un comentariu rautacios, “ba esti prost?!”… e absolut irelevant.

Dar el are ce comunica pentru semenii lui, plus de asta, nu uitati inca un lucru: noi nu putem sa ne prefacem ca gandim cu mintea de 16 ani, noi acum suntem ca niste medici la o boala gresita.

Si eu te asigur ca daca un tanar de 16 ani asculta discutia asta o sa ne spuna noua amandorura “habar nu aveti despre ce vorbiti, baieti.” Si o sa aiba dreptate pentru ca noi vorbim in alta categorie decat gandesc ei, dar asta nu inseamna ca ei nu au dreptate. Ma rog, asta nu inseamna ca ei nu sunt sinceri si nu vor binele…

Asa ca chill. Eu cred ca orice fel de implicare, mai ales statala Doamne fereste, este o prostie; eu cred in puterea exemplului si niciodata in restrictii.

Ne apropiem de final, si as vrea…

Stai, sa spun de carte, sa-i bag in depresie…

Te rog

Stimati adolescenti…

“Insemnari din subterana” (n. mea Feodor Mihailovici Dostoievski) ca sa nu mai posteze o saptamana cel putin si “Ganduri catre sine insusi” (Marcus Aureliu); ca-s de moarte.

Dar eu altceva vreau sa intreb se refera nu la proiectul Carla’s, poate nici la Sergiu, ci la omul de dincolo de toate astea si e singura dintre intrebari in directia asta. Daca ar fi sa-ti multumesti tie, personal sau profesional, dar sa-ti multumesti (tu care esti foarte aspru cu tine, foarte dur si analitic, dupa cum a putut sa descopere lumea) pentru ce ti-ai fi tu tie recunoscator pentru momentul care esti acum in viata?

O intrebare care ma provoaca la cel mai narcisist exercitiu: bravo, mai …

Un aspect al caracterului tau care te-a facut sa ajungi unde esti…

Nu stiu, Cristina, eu… Ma bucur ca am muncit, ca n-am lenevit, dar pe de alta parte il urasc si i-as da o palma omului asta ca s-a apucat de fumat; ma bucur ca nu am mers prin cluburi si la jocuri de noroc, dar pe de alta parte i-as da o palma pentru ca nu s-a bucurat de viata; ma bucur ca a fost ascet intr-un sens de hainarit si bling blinguri, dar pe de alta parte i-as da o palma pentru ca si-o distrus sanatatea prin 18 ore de munca, ani…

Asta e atat de … nu stiu, asta e o intrebare foarte intima si foarte complicata, desi iarasi pare foarte simpla; uite tu esti maestru la chestia asta, sincer. Pare totul simplu cand intrebi, la la la, dar la intrebarea asta e foarte greu de raspuns.

Ma bucur ca m-o lasat cu ceva, dar pe de alta parte am si esuat in multe. Cred ca eram mai linistit, poate intr-un sens mai fericit, daca nu exista proiectul asta, dar pe de alta parte am si plusuri, am facut niste bani, niste relatii, m-am ”realizat” ca barbat… Slava Domnului, Sergiu ala de atunci si-o gasit timp sa mai si iubeasca din cand in cand, sa nu-si piarda prietenii; macar atat.

Multumirile mele ar fi mai mult despre ce cred ca putea sa faca si n-o facut, din prostie, decat din lucruri marete…

Sigur ca acum oamenii descopera partea analitica si foarta aspra cu tine, dar reamintesc ca la momentul in care am intrat in sala, pentru ca esti in personaj, a fost rumoare… E parte din succesul tau si n-ai fi ajuns aici daca nu erai, cum spuneai, muncitor. Dar stiu din conversatiile noastre ca nu accepti sa lucrezi cu artisti care nu muncesc foarte mult, care nu sunt foarte perfectionisti, care nu inving lenea.

Da, eu vreau sa te vad ca transpiri, ca suferi si nu intr-un sens rau al cuvantului. Eu nu cred in lucruri usoare. Si chiar daca cuiva lucrurile i se dau mai usor decat altcuiva, si asta e realitatea vietii – noi nu suntem egali-,  eu nu lucrez cu oameni pe jumatate de masura, da. Asta ma enerveaza si ma indispune. Si e o bataie de joc; tu iti bati joc de ceea ce esti. Eu nu o sa fac asta si nu o sa fac niciodata.

Si merg mai departe din ce am discutat noi, ca nu crezi ca e un artist cel care nu-si compune si nu isi creeaza singur, ajutat de oamenii din jur de profesie, sigur. Dar daca translatam asta in zona de civilie, a noastra nu a ta, ca sa fim standardul acesta, ce ar trebui sa facem noi?

Nimic. Noi nu putem face mai mult decat putem face. Vorbim de creativi, mai ales vorbim de influenceri si internet, peste 90% dintre ei fura. Fura, nu se inspira, direct fura.

Tu poti intr-un moment dat sa crezi in minciuna proprie, dar ea nu o sa dureze pentru ca o sa treaca timp si tu nu o sa poti sa-ti multumesti. Sa te mandresti cu sine.

Dar creatorii de content vlogeri, influenceri care au ganduri, sau n-au dar sunt carismatici, eu ii salut si ii felicit. Ma bucur ca exista cat mai multi de alte voi si mai putini furaciosi, asta e tot ce conteaza. Si noi, ca public, putem sa ii abandonam pe aia falsi si sa-i sustinem pe cei buni, chiar daca nu ne plac. Macar sa nu-i pedepsim… asta trebuie sa facem, asta e adevarul obiectiv.

Asta e chirurgie, nu se rezolva cu pastile.

Ai devenit pasional cand ai zis ca sunt unii care fura…

Majoritatea fura, vorbesc de furt, nu de inspiratie. Nu sunt eu cineva care sa-i judece. Furati domnilor, dar ideea este ca asta nu are un rezultat bun in consecinta, nici pentru altii, asta e o lupta continua pentru un balon de sapun.

Sunt si care fura intelegand si ca e doar un balon si o fac numai pentru bani sau alte interese (pentru ca nu pot sa spun cum as vrea sa le numesc)… ok, bravo, prostiti prostimea…

Dar daca totusi intrebarea a fost despre esenta, in asta esenta nu este. E inca o smecherie, dar exista oameni si eu cunosc oameni are sunt talentati care au ce spune, chiar daca eu nu ii inteleg pana la capat, pentru ca e diferenta de varsta… care sunt, nu stiu daca as spune chiar adorabili, dar sunt foarte simpatici si se vede ca fac ceva. Si sper sa faca bani, sa fie cunoscuti in masura in care isi doresc…

O sa incheiem cu aceste ganduri despre sinceritate si cu ceva care mi-a placut foarte mult din ce ai zis: “sa facem lucruri de care sa fim mandri peste 5 ani”

Macar cateva, toate nu putem pentru ca trebuie sa corespundem varstei, nu trebuie sa ne purtam la 20 ca la 30, intelegeti-ma corect. Trebuie sa corespunzi varstei, dar daca nu faci cateva lucruri pentru tine, macar nu face cateva lucruri de care sa-ti para rau… Macar atat si o sa fii mult mai bine.

Octombrie 2021

2854
FB_IMG_1588963828872S-a inchis editia print a revistei UNICA: Despre puterea lui ”mulțumesc”, un editorial scris pentru ei acum cativa ani

S-a inchis editia print a revistei UNICA: Despre puterea lui ”mulțumesc”, un editorial scris pentru ei acum cativa ani

S-a inchis revista UNICA, singura publicatie pentru care m-am intors sa scriu lunar o opinie dupa ce am renuntat in 2011 la a mai conduce TABU. Nu m-am intors atunci, in 2015, pentru revista in sine cat pentru omul care a condus-o, adica Raluca Hagiu, care e o doamna de mare caracter, foarte educata si pe care, pur si simplu, nu am putut sa o refuz. De la sfarsitul anului trecut Raluca nu mai era la UNICA.

Imi pare rau ca se inchid revistele in print una cate una, sunt multe cauze – de la distributia defectuoasa spre  inexistenta si la forma cutiilor postale ale romanilor care distrug orice revista pana la marea problema continutul, care e din ce in ce mai low, mai superficial, mai facut cu picioarele si care, in epoca online-nului, nu e gandit “sa stea in picioare” si 10 ani. (Am obiceiul sa citesc lunar cele cateva reviste care mai sunt pe piata si intotdeauna cand e o editie in care sunt doar oameni pe care-i cunosc personal, doar subiecte despre care am scris si noi acum 10-15 ani, imi dau seama inca o data si inca o data cat de grava e problema.

Dar e loc pentru print glossy in Romania, sunt f sigura… si depinde de editorul smart care va gasi calea sa ajunga la public intr-o forma actuala.

Cum spuneam imi pare rau ca s-a inchis UNICA varianta in print si, pentru cei care muncesc acolo in special, republic o opinie pe care am scris-o  pentru aceasta revista in 2015 care se numeste “Puterea lui multumesc”, multumindu-le frumos pentru tot ce au facut ele (pentru ca erau doar fete in redactie) in toti anii in care au muncit pentru aceasta publicatie.

(fotografia din cover e din acea perioada Si este facuta de Eduard Enache)

 

Deși e un cuvânt care aduce liniște și bucurie, ”mulțumesc” e nedreptățit în lupta cu alte cuvinte

Dacă ar fi o persoană, ”multumesc” ar fi fata timidă dintr-un colț de cameră, fata pe care nu o bagă nimeni în seamă la petrecere până când, la concursul de Karaoke, ajunge în centrul atenției pentru că are voce de Adele. Sau ar fi băiatul liniștit pe care nu-l aude mai nimeni vorbind, dar care știe cum să-i încurajeze simplu pe ceilalți când sunt necăji. A fost mereu atent la nevoile lor și stie, din instinct, când trebuie ”sprijiniți”. Dacă ”mulțumesc” ar fi o floare, ar fi tot timpul înflorită și te-ar uimi prin simplitatea frumuseții sale, dacă ar fi un câine, ar fi dintre cei antrenați ca să salveze vieți. Dacă ar avea SUFLET ar fi unul foarte frumos.

Și cu toate astea e unul dintre cuvintele cele mai nedreptățite, unul dintre cuvintele pe care le folosim cel mai puțin.

Tu de câte ori ai spus astăzi ”mulțumesc”? Astăzi, adica fix în ziua în care citești aceste rânduri. De trei, de cinci ori? De mai multe ori?

E foarte posibil să nici nu-ți aduci aminte, cum la fel de posibil e să-ți găsești repede o scuză (te-ai prins, cred, din partea de început că ”mulțumesc” e un cuvânt care e bine să fie folosit des). Probabil că spui că e prea de dimineață, că încă nu ai vorbit cu multă lume, că e week end și, deci, nu ai relaționat decât cu cei ”ai casei”… Sau orice altă scuză ți-ar putea trece prin cap.

Ca să-ți explic de ce e o scuză și nu o explicație reală, am să-ți povestesc ceva din viața mea.
Mulți ani, prea mulți ani, am fost insomniacă. Am avut perioade în care am dormit doar două ore pe noapte, ba chiar zile în care nu am dormit deloc. Când dormi câteva ore pe zi în mod constant organismul nu mai are timp să se regenereze, așa că am început să am probleme de sănătate. Complicate.

Am ajuns la medic, am făcut tratamente care mi-au tratat alte părți ale corpului, nu mintea și, când m-am facut (mai) bine, mi-am pus problema că ar trebui să învăț să-mi protejez creierul și să-l relaxez ca să intre în starea de somn. Așa am ajuns la meditație și la yoga. Însă pentru o minte alertă, obișnuită să facă o mulțime de calcule, meditația nu a părut un drum ușor.

Revelația a venit odată cu o conversație despre complimentele pe care le primim și pe care le facem, versus ușurința cu care spunem lucruri rele, emitem judecăți. “Vorbele bune le primești pe același drum ca și pe cele proaste. Și sunt la fel de greu de primit”, mi-a spus doamna Rodica Mandache pe terasa la Cărturești într-o după amiază de primăvară. M-am gândit în următoarea clipă ce frumos este să spui vorbe frumoase când omul le primește mai ușor: nu e în fața ta. Nu neapărat când e la telefon sau îi scrii un mesaj, ci când nu știe că îi mulțumești. Mi-am imaginat că energia cuvântului își face treaba si m-am gândit că începi să capeți abilități frumoase, dar natural dezinteresate, de a aprecia ceva.

Așa că am început, în fiecare seară, înainte de culcare, să mulțumesc în gând celor cu care mă întâlnesc peste zi: tuturor, fără excepție. Sigur că sunt persoane care, peste zi, m-au scos din minți cu ceva, au făcut ceva care să mă deranjeze profund, dar în secundele în care mă gândesc pentru ce ar trebui să le mulțumesc – care e încercarea pe care am trecut-o, care e lecția pe care am învățat-o – se întâmplă ceva minunat în mintea mea: ritmul interior coboară, intervine o stare care e cât o plimbare printr-un peisaj superb nelocuit de oameni, iar mintea e pregătită de meditație. De liniștea și curățenia interioară.

Fac asta de câțiva ani și am ajuns la performanța de a dormi câte ore îmi propun și. mai ales, de a adormi imediat și a mă trezi fără nicio alarmă la ora la care mi-am propus. Cumva, pe drumul acesta pavat cu mulțumiri, am făcut pace cu mintea mea.

Doar că acum știu că valoarea lui ”mulțumesc” e depreciată. Nu mulțumim pentru ceea ce avem pentru că suntem prea grăbiți să dobândim altele, nu mulțumim pentru ceea ce ne dăruiesc ceilalți pentru ca râvnim la ceva ce nu ne-au dat. Nu ne mulțumim nouă pentru eforturile pe care le facem .
Prin urmare suntem mai tot timpul nemulțumiți.

Astăzi știu că nu primim laudele cu relaxare pentru că suntem încrâncenați să obținem alte lucruri, dacă am fi împăcați cu ceea ce avem și ne-am asuma că tot ceea ce am făcut e al nostru, am spune simplu ”mulțumesc” și-am merge mai departe cu inima plină.

Și mai știu că ”mulțumesc” are egală putere și când îl spui în fața persoanei care a făcut ceva frumos, dar și când îl gândești față de cineva care nu e lângă tine. Și că sunt zeci de lucruri pentru care putem să mulțumim în fiecare zi celor din jurul nostru, dar și nouă înșine.

Deci, de câte ori ați spus mulțumesc astăzi?!

Când mi-a povestit despre de ce nu știu oamenii să primească laude (poate pentru că nici nu știu să le facă), doamna Rodica Mandache mi-a mai spus ceva: “Păstrăm și vorbele bune și vorbele rele, acolo, în suflet, într-un sertăraș. Diferența e că la alea bune apelăm câteodată să ne vindece.”

Unica, octombrie 2015

2033
brutarie freshful William FormosaCand am aflat ca Freshful are brutarie in-house cu un specialist francez, m-am rugat de prieteni sa-l cunosc. Am vorbit deci cu William Formosa “Azi, echipa este formata din 4 persoane iar asta este suficient pentru inceput.”

Cand am aflat ca Freshful are brutarie in-house cu un specialist francez, m-am rugat de prieteni sa-l cunosc. Am vorbit deci cu William Formosa “Azi, echipa este formata din 4 persoane iar asta este suficient pentru inceput.”

 Acum cateva saptamani am comentat pe facebook la o postare despre istoria croissant -ului ca, daca e sa incalc regula fara gluten (care nu e bun pt corpul meu), am sa o fac doar cu un produs in aluat proaspat, nu congelat. Facut ca in Franta.

Si a doua zi mi-au sunat la usa doi curieri de la Freshful care mi-au adus croissante facute in acea dimineata. Apoi am descoperit ca am prieteni care lucreaza la Freshful si, mai incolo, am aflat ca au brutarie pe bune si specialist francez in brutarie patiserie.

Si cum sunt curioasa de felul meu, plus ca exploatez meseria pe care o am si faptul ca daca zambesc, nu ma refuza lumea la interviu (multumesc, multumesc), am cerut sa vorbesc cu domnul chef de la Freshful. Pe principiul, daca nu vad nu cred. 🙂

Se numeste William Formosa este Bakery Chef Freshful si nu era chiar cel mai dornic de a vorbi cu jurnalistii pentru ca domnia sa e obisnuit sa stea la cuptoare, la framantat aluat-uri, dar ii multumesc ca si-a facut timp pentru mine.Freshful bakery (1) (1) (si nu, acest articol nu este publicitate. E doar rezultatul curiozitatii mele reale pentru ca nu stiam ca au brutarie la Freshful unde prepara zilnic paine, croissante si cred ca ar putea fi utila si pentru altii aceasta informatie ..)

De ce ati ales sa lucrati cu Freshful?

Am facut aceasta alegere pentru ca Freshful este un produs inovator pe piata din România: un hipermarket online cu depozit propriu in care, unde pui, ca au creat si o brutarie de unde produsele ajung tres fresh la consumator. Nu exista alt model similar in România.

Apoi, misiunea lor de a avea un rol activ in cultivarea unui stil de alimentatie echilibrat a adaugat la decizie.  Admir in fiecare zi portofoliul lor cu sute de produse bio si proaspete care creste constant pentru ca atrag din ce in ce mai multi fermieri si producatori locali.

Sunt rare serviciile de delivery alimente care au propria brutarie… cati oameni aveti in subordine? Cam ce productie faceti – croissants, paine, paine cu maia…

Azi, echipa este formata din 4 persoane iar asta este suficient pentru inceput. Ne-am impartit 2 la brutarie si 2 la patiserie, iar in 2022, pe masura ce activitatea va creste, vom adauga câte un om nou cam in fiecare trimestru.

Impreuna producem bunatati de brutarie dar si de patiserie. In brutarie facem pâine alba cu maia Pave, pâine neagra, chifle, bagheta rustica alba, bagheta alba cu seminte, iar in ce priveste gama de patisserie facem pentru moment croissante si pain aux chocolat. Apoi, gama devine din ce in ce mai bogata pe masura ce studiezi meniul cu produsele de la parteneri, un menu care raspunde preferintelor foarte variate: lipie, pâine dietetica, pâine integrala, pâine cu cartofi, pâine crocanta, gustari si dulciuri de tot felul, cum ar fi saratele, briose, fursecuri, chec, saleuri sau biscuiti.

Iar sarbatorile de iarna vor imbogati oferta de produse delicioase care vor iesi din cuptoarele Freshful.

Ne puteti spune putin din rutina de lucru zilnica? La ce ora incepe framantatul ca sa aveti dimineata totul gata?

Brutaria Freshful se deschide zilnic la ora 04:00, deoarece incepem sa livram primele comenzi de la ora 8:00. Asta inseamna ca incepem framântatul pentru ziua urmatoare si incepem sa coacem pâinea si patiseria care a dospit o zi cel mai putin. Când totul e gata, produsele proaspat coapte sunt ambalate si livrate imediat ce comenzile sunt primite in aplicatie sau pe Freshful.ro. Iar pentru comenzile programate, pregatirea pâinii se face calculat astfel incât bunatatile sa ramâna prospete cand ajung la client.

Painea noastra e foarte diferita de bagheta franceza, e un fel de paine romaneasca care va place mai mult?

Adevarat, bagheta nu e asemenea pâinii românesti. Ele difera ca istorie, aluat, forma, gust. Insa daca ar fi sa numesc o pâine creata local care imi place, sigur pâinea de la MamaPan ar fi aceea. Asta pentru ca e sanatoasa, hranitoare si gustoasa, crescuta cu maia, fara drojdie comerciala. Fara nici un fel de adaosuri chimice, ci doar apa, sare, seminte si faina neaditivata si fara amelioratori. Dar gustul bun vine si din generozitatea care sta in spatele numelui MamaPan. El este un proiect de economie sociala coordonat de Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate. E o afacere care nu se ghideaza dupa legea profitului, ci au ca scop crearea de locuri de munca pentru persoane vulnerabile – in cazul brutariei MamaPan este vorba de mame singure sau mame cu mai mult de doi copii in intretinere si care se afla in situatii dificile de viata. Imi place sa zic ca e o afacere cu bunatati de bine.

Mai mult, si noi angajam tineri care provin din sistemului de asistenta si protectie sociala.
Freshful bakery (2)

Am sa trec la cateva intrebari personale, daca sunteti ok, ca sa va cunoastem. Cand si de ce ati decis sa va faceti chef? Ce pregatire / scoala in domeniu aveti?

Unul dintre unchii mei imi povestea des despre meseria lui de brutar, când eram copil. Inspirat de el, m-am decis sa-mi incep studiile in brutarie si patiserie când avem 16 ani. Imediat am fost atras de aceasta activitate care a si devenit apoi profesia mea.

Dupa o formare initiala de 4 ani, am lucrat pentru mai multe restaurante si brutarii recunoscute si am urmat cursuri de specialitate care mi-au permis sa devin sef brutar-patiser.

Cum ati ales sa lucrati in Romania?

Am lucrat in diferite regiuni in Franta : Bretagne, Pays de la Loire, Lyon, Alpes, Paris. Am mers frecvent in strainatate in Maroc, Elvetia, Dubai, Belgia, Spania, Germania, Egipt. Apoi, intr-o zi mi s-a propus o misiune in România. A fost o noua provocare care m-a sedus si, foarte repede, am ajuns sa apreciez cultura voastra, oamenii calzi si francofoni.

De cata vreme sunteti in Romania?

Dupa prima misiune, acum 7 ani, am revenit pentru alte noi misiuni in România si, curând am ajuns sa decid sa-mi impart timpul profesional intre Franta si România.

Bonus: aveti o mancare romaneasca care va place in mod deosebit?

Apreciez mâncarea româneasca, imi plac mult ciorbele pe care le manânc cu o pâine buna, iar felurile mele preferate sunt: Tochitura cu mamaliga, Ciolan afumat cu fasole si faimosii Mititei. 🙂

Va e dor de o mancare anume din Franta?

Imi este dor de brânzeturile frantuzesti pe care sa le degust cu o pâine cu maia si un pahar de vin rosu (frantuzesc sau românesc 😉)

 

2536
bazavan nokiaCum imi hranesc mintea si cu cine ma insotesc in viata, evitand mediocritatea si prostia

Cum imi hranesc mintea si cu cine ma insotesc in viata, evitand mediocritatea si prostia

 

Am o amintire de cand eram foarte mica pe la 4 ani cand stateam sub o masa in camera principala de la bunici si ma jucam in timp ce pe strada erau multi copii. M-au trimis bunicii sa ma joc cu copiii si am spus “nu ma duc ca sunt prosti”.

Nu stiu ce ma deranjase la ei, nu-mi mai aduc aminte nimic mai mult decat delimitarea aceasta ca nu voiam sa ma insotesc cu copiii respectivi pentru ca nu mi se pareau potriviti pentru mine.

Am pastrat asta in viata mea cu avantaje si dezavantaje.

Nu m-am insotit niciodata in viata cu cineva care m-a pacalit, m-a tratat necorespunzator – abuziv sau dominator jignitor, sau nu am avut ce sa invat de la el/ea. Suna urat si categoric, stiu, dar e ceva care s-a dezvoltat organic si cei din apropierea mea stiu ca plec intr-o relatie personala sau profesionala cu incredere si participare 100%, dar cand caracterul omului respectiv se dovedeste nepotrivit pentru ceea ce inseamna etica in viata mea, ma indepartez fara prea multe explicatii.

Cred ca oamenii nu isi schimba caracterul, ci doar nevoile si devin mai simpatici sau mai buni cu cineva cu care s-au purtat urat inainte, atunci cand au nevoie de acea persoana.

 

De cativa ani buni am grija mult si de mintea si gandurile mele: de la curatenia saptamanala cu meditatie si exercitii care sa-mi coboare ritmul interior pana la a scrie intr-un jurnal cu maxim sinceritate lucrurile pe care cred ca le-am facut gresit. Am grija si sa pun in mintea mea/ sa incarc bateriile cu lucruri frumoase si inspirationale, cu povesti din carti si audiobook-uri care sa completeze educatia mea. In fiecare week end o carte. Incerc a ma tin, cu disciplina, de asta.

 

Cand pregateam interviul de la webstock cu Carla’s Dream, am vorbit multe ore cu el la telefon ca sa am mai mult background despre principiile lui de viata. In acea conversatie a spus despre teoria pe care am dezbatut-o si in conferinta: trebuie sa invatam – pe orizontal – cat mai multe notiuni ca sa avem capacitatea de a face conexiuni, si sa slefuim – pe vertical – in profunzime, in discutii cu prietenii pentru a intelege concepte si a da profunzime gandurilor noastre.

Si mi-am adus minte de o vorba “suntem – ca gandire si caracter – media aritmetica a celor mai apropiati 5 prieteni ai nostri”. Din perspectiva asta, vorbele spuse la 4 ani par mai linistite.

 

Am scris aceste randuri pentru ca ieri  am intalnit oameni care se uitau si comentau cu mult patos emisiunea Bravo, ai stil.  Povesteau despre greselile de gramatica, despre neintelegerea unor concepte intre sinceritate si politete, despre cat de agresive in limbaj sunt fetele concurente.

Nu inteleg de ce te-ai uita la o emisiune din care nu ai nimic de invatat. Spaima mea cea mai mare e ca daca ma obisnuiesc, prin intalniri repetate cu mediocritatea si prostia, cu banalul… nu o sa mi se mai para nimic straniu sa stau printre prosti. Si mi-as irosi mult timp dintr-o viata scurta.

 

3495
ranault bazavanAm fost la Les Films de Cannes a Bucharest ca invitat special. Am avut sofer si un Renault Arkana la scara :)

Am fost la Les Films de Cannes a Bucharest ca invitat special. Am avut sofer si un Renault Arkana la scara :)

Am fost vineri la Les Films de Cannes a Bucarest, festivalul care face mult bine oamenilor de cinema din Romania, dar si tinerilor care iubesc filmul si, poate, unii dintre ei vor fi regizorii, directorii de imagine de maine.

Am fost invitata speciala – nu m-am apucat sa fac filme, nu sunt atat de talentata, desi, ca sa radeti putin, in doua filme am fost lebada in décor prin distributie la figurantie indepartata, adica sa se faca multimea necesara povestii. Dar va povestesc alta data.

Am fost invitata speciala Renault, partenerul de mobilitate al Festivalului, care mi-a trimis acasa superbitatea de Renault Arkana, masina care i-a insotit pe toti invitatii din festival, oferindu-le confort si cate un mic rasfat pe parcursul drumului.

Vreau sa punctez cateva lucruri despre Les Films de Cannes a Bucharest desfasurat in conditii dificile de pandemie, cu restrictii la numarul de spectatori.

Anul acesta a fost un rasfat de filme – de la Titane (castigatorul premiului suprem la Cannes anul acesta) pana  la A hero, o bijuterie exceptionala a lui Asghar Farhadi care a fost inscrisa de Iran pe lista pentru Oscarul anului viitor si o sa-i bata lejer pe toti. (Filmul A Hero vine anul viitor, in ianuarie, in cinematografele de la noi si va rog foarte foarte mult sa mergeti sa-l vedeti.) Pe langa filmele straine, am avut un buchet frumos de filme romanesti in avanpremiera de la “La Civil” al Teodorei Mihai cu care s–a deschis Festivalul, trecand prin  Miracol – cel de-al doilea film din trilogia despre politisti a lui Bogdan George Apetri  si pana la Imaculat in regia Monica Stan si George Chiper (care a si castigat premiul de popularitate dat de public)

Va rog sa cautati aceste filme, sunt foarte diferite de ceea ce stiti despre cinematografia romaneasca.

In aceste vremuri aspre pentru tot ce inseamna arta, sa faci un festival de film care aduce multe productii internationale (pentru care platesti drepturi de autor, pentru ca nu le poti prezenta altfel in cinematografe), mi se pare o dovada de curaj foarte mare dar si respectarea unei promisiuni fata de publicul specializat si educat din Romania, o sansa pe care o dai – chiar si cand e greu peste tot – la educatie specializata.

Sigur ca nu s-ar fi putut face festivalul fara participarea sponsorilor si ii salut din toata inima pe cei de la Renault care e pentru al patrulea an partener de mobilitate al festivalului.

 M-am plimbat vineri cu Renault Arkana si, desi nu sunt o specialista in masini, am cateva remarci despre confortul si eleganta acestei masini: are o forma sportiva ( desi nu e un model sportiv), e hibrid,  are un design foarte luxos si pe interior si, evident, e super incarcata de tehnologie.

Eu am fost foarte rasfatata pe drumul de acasa la cinematograf, aveam inclusiv macarons in masina :), dar ce mi-a placut mie foarte mult sunt detaliile pentru siguranta pasagerului – de exemplu, si la scaunele din spate este senzor pentru centura de siguranta: nu pui centura, incepe sa cante masina. De obicei am vazut asta la scaunele din fata si faptul ca acum exista acest senzor si pentru cele din spate, mi se pare un pas important pentru siguranta pasagerilor.

Bine, domnul sofer care m-a condus mi-a spus ca are 14 sisteme easy drive de asistenta pentru sofer (asistenta pentru blocaje in trafic si pe autostrada, easy park assist si multe altele afisate pe un ecran mare pe bord) ceea ce ma face sa cred ca e o masina foarte buna pentru intreaga familie.

Ii salut si le multumesc pentru grija pe care au avut-o fata de mine, dar si pentru suportul pe care-l acorda in mod constant pentru evenimentele culturale din Romania.

Daca vreti sa cititi mai multe despre Renault Arkana gasiti informatii aici.

Fotografia e facuta langa MTR, seara inainte de proiectie. Ma stiti cum sunt, no fake filters, no special outfits… viata mea asa cum sunt e ok sa fie pusa in fotografii fara aranjamente speciale pentru ca e la fel a ca multora dintre voi:) Singur, eu am mici avantaje ca acesta de a fi invitat special la un festival de film, dar sunt recunoscatoare pentru asta si le multumesc mult tuturor

ranault bazavan

 

 

1560
face mask and stethoscope and vaccin isolated over white background corona virus protection concept yes or noNoi, fiecare, suntem vinovati ca nu se vaccineaza lumea si oamenii cred scenarii aberante. In ultimii ani le-am promovat multi impostori cu valoare de guru pe care i-am transformat in specialisti

Noi, fiecare, suntem vinovati ca nu se vaccineaza lumea si oamenii cred scenarii aberante. In ultimii ani le-am promovat multi impostori cu valoare de guru pe care i-am transformat in specialisti

 

Nu o sa va placa ce scriu. Imi pare rau dar e realitatea pe care noi, fiecare, am construit-o; am colaborat si am pus fiecare cate o caramida la constructia unei lumi false de impostori, a lumii celor care ambaleaza mai frumos o poveste care nu are o baza stiintifica, o acreditare academica, o validare autorizata din partea unei comisii specializate pe domeniul respectiv. Fiecare dintre cei care a dat un like sau un share la un impostor care vinde iluzii si se declara specialist in nimic, uneori cerand bani pentru asta, toti cei care i-au promovat incurajat pe propriile canale (ca sunt tv, radio, un site sau social media), toti sunt vinovati.

Condamnam persoane care vorbesc despre tratamente medicale alternative sustinand pe buna dreptate ca trebuie sa ne bazam pe medici, dar o validam la stiri pe Andreea Raicu cu cursuri despre “feminitate” si cunoastere de sine care e treaba unui psiholog autorizat.

Andreea e o femeie frumoasa si un om de afaceri foarte bun si muncitor, dar nu are nici cea mai mica calitate sa dea sfaturi despre ceva – nici macar despre haine, oricat de inofensiv ar fi domeniul, pentru ca si acolo vorbeste doar din propria experienta nu are o calificare autorizata.

N-am nimic cu Andreea, este o persoana foarte placuta si un om bun, dar am vazut-o la Observator 12 – la stiri adica, in cadru oficial – validata in chestiuni de psihologie si terapie ceea ce e vai vai vai. Cum am vazut-o in podcastul lui Mihai Morar unde stiam cartile din care cita si speakerii la care se referea, dar asta nu ma face nici pe mine, nici pe ea specialiste in nimic legat de psihologie. Pentru asa ceva iti trebuie scoala, ani de terapie si supravegherea unor alti psihologi in activitatea ta.

Sincer cred ca e ceva gresit cu oamenii care platesc cursuri de cum sa te cunosti mai bine de la Andreea in loc sa mearga la ore de terapie cu un psiholog care a facut scoala in acest sens si care vorbeste individual si aplicat cu tine. Dar fiecare face ce vrea cu banii si timpul lui, pana cand.. ajungem sa luam de bune, in masa, mai multe persoane neautorizate care se dau cu parerea din propria experienta – care nu e relevanta decat pentru propria persoana, in absenta unei educatii care sa destructureze si sa duca in macro situatiile, apoi sa le aplice pe alte tipologii. Dar pentru asta exista scoala.

Medicina si psihologia sunt cu efecte imediate, dar avem parenting-ul si cursurile sale tinute de mame care cred ca odata cu primul lor copil a aparut lumea si experienta educationala in raport cu copiii, iar viata lor e litera de lege pentru oricine altcineva. In absenta unui psiholog sau medic pediatru care sa vorbeasca alaturi de acesti falsi guru in parenting totul e o spoiala si o sarlatanie.

De exemplu, desi imi sunt dragi si ii apreciez pentru munca lor, n-as merge niciodata la cursuri de scriere sustinute de Mihai Bendeac sau Codin Maticiuc.

Bine, nici nu s-au apucat sa faca asa ceva, desi cartile lor sunt vandute in zeci de mii de exemplare si in materie de scris momente pt tv divertisment, Mihai e doctor. As vrea sa le aud experinta – ca invitat la un curs al unui profesor autorizat – pentru ca sigur au invatat ceva din faptul ca au scris cartile, filmele si emisiunile respective, poate nu neaparat structuri narative.

Am fost si eu pe drumul acesta cand ma invitau la conferinte sa fac studii de caz pe diverse proiecte ale mele. E o linie fina intre a explica mecanismele unei campanii/activari si a spune “faceti asa, eu sunt calea”… si trebuie sa ai decenta sa stii masura propriei cunoasteri. Si am fost si pe drumul in care m-a contactat un domn sa organizeze cursuri cu mine acum aproape 10 ani si, dupa o intalnire cu doamne care voiau sa afle lucruri de la mine, dar plateau niste bani pentru asta (care nu ajungeau la mine, desi nu e important la cine ajungeau ci ca li se cerea bani pt asta), am refuzat sa mai fac vreodata asa ceva. Nu aveam nicio competenta pentru ceea ce ma chemau sa fac.

E motivul pentru care nu mai merg la conferinte decat atunci cand fac interviuri care sa arate o parte din viata unor oameni cu povesti exceptionale.

Astazi ne miram de ce la vaccinare romanii cauta parerea unor neica nimeni, nu a medicilor. Dar e o consecinta a lucrurilor pe care noi le-am promovat: oameni care nu au nicio calificare autorizata de statul roman in ceea ce vorbesc, nicio pregatire academica in ceea ce propovaduiesc.

Am un bun prieten, profesor universitar, lector universitar in actorie… meserie care nu omoara pe nimeni daca e facuta gresit, cel mult te doare capul de la un spectacol/film prost, dar oricum sunt foarte multe filtre – casting, regizor, scenariu – pana ajunge actorul sa se manifeste cum e el si daca e loaza nu obtine rolul.

Ei bine, stiti cata scoala a facut prietenul acesta al meu?! Emanuel Parvu il cheama… il dau exemplu pentru ca e validat pentru munca lui international – si ca regizor, si ca actor (cu premii mari in ambele categorii) – dar chiar si asa nu s-a apucat sa le predea copiilor carte si mecanisme de cum sa lucreze cu ei pentru a fi buni actori fara sa invete foarte mult, fara sa-si dea doctoratul si multe examene complicate.

Cred ca fiecare dintre noi suntem vinovati pentru faptul ca astazi sunt luati de exemplu niste guru din cartoane scumpe si colorate.

E cultura social media si a specialistilor din nimic, dar cu charisma si audienta. Asa ca inainte sa ne uitam urat la cei care nu se vaccineaza pentru ca le zice un idiot ca vaccinul are cipuri, sa ne gandim la cum am contribuit si noi la crearea sistemului fals de valori si repere.

Si sa ne gandim ce decizie luam – cand avem comunitati mari – despre ce si cum promovam. E o capcana in alegerea intre a face audienta cu cineva care are charisma si a da spatiu de expunere a unor idei unei persoane pregatite in domeniu, care s-ar putea sa nu fie nici populara, nici charismatica.

Noi alegem calea usoara sau calea corecta. Si, la vreme de razboi, se simt si consecintele faptelor noastre care pareau inocente.

 

3355
bazavan harper's bazaar“Sunt un om antirisipă.” – un interviu cu mine in Harper’s Bazaar

“Sunt un om antirisipă.” – un interviu cu mine in Harper’s Bazaar

Eu stau in banca mea acasa,  langa parc, cuminte, neparticipand la lucruri mondene, fara sa am tinta aparitiilor publice. Dar si cand deschid usa pentru aparitii in spatiul public, avalansa se face…

Dupa mers la TV sa vorbim despre filme (James Bond in special), dupa conferinta cu interviuri live, dupa povestit studentilor de la comunicare SNSPA ce-i asteapta in meseria lor viitoare, dupa ApropoTV (se va difuza curand), iata-ma si la revista povestind despre dorinta mea antirisipa – care nu are legatura cu zgarcenia. Imi cumpar lucruri scumpe, dar nu le cumpar fara rost, nu ca un moft.

 

Am dat un interviu pentru Harper’s Bazaar in care vorbesc despre cumpatare, chiar si cand sunt obiecte de lux, sau scumpe…

Aici spun si despre frumuselul meu Nokia XR 20, care e si telefonul lui James Bond, dar si despre cat de putin timp petrec online (desi vedeti postari pe fb aproape in fiecare ora) si despre alte decizii care au ca principal criteriu sustenabilitatea si cumpatarea.

E un stil de viata, nu e despre zgarcenie, cred ca e despre echilibru si bun simt (nu ma laud, fac asta de 30 de ani, am haine de acum 20 si ceva de ani pe care le mai port; au fost scumpe la vremea lor, dar… mai intru in ele 🙂 )

*

Cât timp ai reușit să stai departe de telefon?

Pot să stau și o zi, și mai multe; știu că vorbim adesea de dependența de telefon pentru că e prelungirea minții noastre, dar sunt OK în vacanță dacă nu am telefonul în mână pentru mai multe ore.

Simți nevoia vreodată să-ți închizi telefonul? Când? De ce?

Nu răspund la telefon de la 19:00 în sus, iar de la ora 22.00 e deja în altă cameră telefonul. Îmi închid telefonul când e nevoie la job, sunt pe platouri de filmare sau la o repetiție de teatru, dar în viața cotidiană nu. Nu sunt genul care să se apuce să sune sau să citească, să vorbească pe stradă la telefon, nu-l pun pe masă la restaurant să îmi mai verific cine știe ce mesaje. Telefonul e la fel cum e calculatorul pentru mine, parte din viața mea, dar – cu organizare – nu stau tot timpul lipită de ele.

Interviu e aici

Foto: Andrei Toboșaru

2367
femeie 35 aniMedicina integrativa, un concept despre care se discuta in Europa. Pacientii romani ar trebui sa stie si sa ceara un asemenea tratament.

Medicina integrativa, un concept despre care se discuta in Europa. Pacientii romani ar trebui sa stie si sa ceara un asemenea tratament.

 

Saptamana trecuta am participat online la o conferinta pe teme medicale tinuta de doctori mari implicati tratarea cancerului (o boala foarte aproape de noi toti, 1 din 4 oameni de pe planeta are pe cineva care a fost in contact direct cu aceasta boala)

Unul dintre marile avantaje ale acestor vremuri este ca marile conferinte sunt acum si online si poti sa le urmaresti daca esti interesat de subiect.

Pe mine ma intereseaza foarte mult medicina integrativa – care inseamna o colaborare intre medici din mai multe domenii (medicina pluridisciplinara), plus nutritiv, sport, homeopatie, mind & spirit therapy, herbal medicine.

medicina integrativa

Cred ca trupul nostru e ca o masina si, ca sa anticipam, prevenim deteriorarea lui, trebuie sa lucram pe mai multe laturi; la fel cand ne imbolnavim -> tratamentul trebuie sa fie in mai multe directii.

Mai cred ca e important ce punem ca alimentatie in corpul nostru ca sa-i dam energia de care are nevoie, precum e important si cum lucram cu mintea noastra ca sa avem o viata sanatoasa si echilibrata.

Daca scriu astazi aceste randuri este pentru ca atunci cand va loviti de o boala (desigur, va doresc sa nu vi se intample asa ceva dar e inevitabil de-a lungul vietii) sa luati in calcul sa aveti un tratament integrat.

Medici multidisciplinari, nutrite, sport, psiholog, homeopatie, terapii alternative -> toate impreuna pot sa va aduca un plus pe drumul vindecarii. Sigur ca e vorba de un echilibru si ca la baza trebuie sa fie medicina traditionala, dar dati-va spatiu si pentru celelalte terapii.

Nu e vorba de “vraci” si descantece, sunt sigura ca ati inteles foarte bine.

Oamenii de la conferinta aceasta povesteau despre demnitatea pacientului aflat intr-o faza terminala si despre necesitatea de a avea un psiholog, dar si terapii homeopate care sa-i imbunatateasca nivelul de trai – asa cum este el, la momentul unei boli in stadiu terminal.

In America sunt decontate de stat si medicamentele de suport, tratamentele alternative homeopate, pe langa cele medicale in cazul bolnavilor de cancer.

*

Viata m-a pus in situatia de a avea in apropiere oameni bolnavi de cancer si, pentru ca au avut contextul si banii, s-au tratat la cele mai importante clinici din Europa. Acum ceva vreme pentru o prietena ne straduiam sa aducem Paris-Viena un medicament homeopat pe care medicii il recomandasera ca tratament de suport in timpul chimioterapiei. Pacienta in cauza e acum bine, dar eforturile ei si ale echipei de medici care au tratat-o au fost in multe directii – cum spuneam de la medicina traditionala, pana la helbal medicine, homeopatie, sport, wellness (cu masaje si terapii de relaxare) si psiholog.

Stiu ca spitalele noastre nu sunt cele mai prietenoase, dar am inceput sa avem clinici private performante. Si pacientii pot face, prin atitudinea lor, presiuni pentru ca sa trecem si noi, macar in spatiul privat, la medicina integrativa.

Scriu asta pentru ca simt ca e nevoie sa fie in spatiu public asemenea informatii, pentru ca oamenii fara o cultura reala in domeniu rezuma medicina alternativa la ce vorbesc online cativa oameni cu notorietate, dar nu e vorba despre asta a nu te duce la medic cand esti bolnav.

Si daca va imbolnaviti, ar trebui sa fiti pregatiti mental sa abordati situatia pe mai multe directii. Iar pregatirea aceea mentala e face pe “curat” cand nu esti bolnav, cand nu esti inca panicat de ceea ce urmeaza sa ti se intample. Ca sa poti sa iei decizii bune, trebuei sa ai un background bun despre cum e abordat tratamentul medical in lume in acest moment

Va doresc sanatate.

P.S. Nu nu sunt bolnava 🙂 sunt intr-una dintre cele mai bune perioade din viata mea din punctul de vedere al sanatatii. Dar sunt preocupata de domeniu ca un cetatean obisnuit, caruia ii place sa citeasca publicatii stiintifice si sa inteleaga directia in care merge lumea

 

 

 

 

2283
petreanu bazavan webstockWebstock 2020 interviu Vlad Petreanu – “Dar daca ai microbul asta al povestitorului, al relatarii, sa spui povesti, atunci nu te opreste faptul ca te citeste numai o persoana.”

Webstock 2020 interviu Vlad Petreanu – “Dar daca ai microbul asta al povestitorului, al relatarii, sa spui povesti, atunci nu te opreste faptul ca te citeste numai o persoana.”

Vlad Petreanu e pentru generatia care are astazi 20-30 de ani, domnul pe care-l aud la matinalul Europa FM si cel pe care-l mai descopera pe blog explicand o alta perspectiva a chestiunilor politice si sociale.

La o iesire in macro in timp, e unul dintre jurnalistii care a reusit sa stea in picioare in meseria asta mai bine de 30 de ani, exprimandu-se in ziare, tv, radio, online, conducand redactii de stiri de televiziune, prezentand jurnale importante de stiri in momente care au scris istorie in Romania. 

Aceasta este transcrierea conversatiei noastre de la Webstock 2020, o editie online, in pandemie, in care eram in sala doar noi si echipa tehnica, iar publicul ne urmarea de acasa.

Daca aveti pe aproape tineri care vor sa se faca jurnalisti, care vor sa fie vloggeri/bloggeri sau sa se afirme online, dati-le sa citeasca aceasta discutie.

octombrie 2020

 

Ai acest parcurs foarte serios, foarte sobru in jurnalism si vii dintr-o familie de istorici. M-am intrebat tot timpul, cat din educatia ta s-a imprimat in munca? Eu zic ca tu esti modelul tocilar, super documentat, super riguros adica nu te duci niciodata la emisiune la radio fara sa stii toate informatiile, background-ul informatiilor pe care le prezinti. Imi cer scuze pentru termen – si eu sunt modelul tocilar..

 

Acum ca ai folosit termenul asta – tocilar – cred ca e cel mai departe posibil de ce am fost eu in scoala cand oscilam intre loaza, copil genial si rebeliunea adolescentina fara rost.

N-am avut note grozave decat la materiile care-mi placeau sau mai bine zic la profesorii care-mi placeau.  Istoria este o poveste spusa cu date riguroase. Adica da, parintii mei erau istorici, mama inca traieste, tata era un profesor care avea darul povestirii, asta era farmecul lui. Povestile mele din copilarie erau povesti din istorie cu voievozii si domnitorii romani, dar si cate un pic despre Grecia Antica, despre Roma si Imperiul Roman.

Cred ca asta mi-a dezvoltat curiozitatea foarte devreme, de a asculta povesti. Dupa aceea, poate printr-un soi de imitatie careia ii cadem cu totii victima fata de parintii nostri, am incercat sa spun si eu la randul meu povesti mai departe.

Eu m-am dus o data pe ascuns sa-l vad pe tatal meu la o ora de istorie, el era profesor universitar, n-am vrut sa stie ca sunt acolo. M-am dus cu inima stransa pentru ca il iubeam foarte mult si aveam speranta de a nu fi dezamagit cumva, stii, sa nu fie vreun profesor din ala bleg si plicticos, asa cum cunoscusem atat de multi in scoala si in facultate. Si tipul era fascinant, adica era o placere sa-l asculti asa cum si eu il ascultam pentru ca povestea frumos, nu pentru ca era doar tatal meu.

Poate de acolo mi-a venit inclinatia asta de supra-documentare pe subiecte care este si o capcana pentru ca intr-un interviu, de exemplu, e foarte bine sa fii super documentat, dar asta te si impinge intr-o zona in care vrei sa si folosesti tot ce-ai aflat si trebuie sa controlezi fluxul interviului foarte bine ca sa nu treci momentele in care interlocutorul tau iti deschide oportunitati, lucruri la care nu te-ai gandit, pe care nu le-ai anticipat…

Daca te tii numai de planul respectiv risti sa pierzi momentele in care chiar poti sa dai o lovitura si trebuie sa inveti sa manageriezi.

Dar te-ai gandit sa predai vreodata jurnalism?

 Eu acum profit ca suntem singuri aici, ma simt foarte bine in dialog cu tine, dar eu nu sunt bun la interactiune, adica am tracul asta, timiditatea fata de interactiunea cu oameni reali.

Sunt ok la interviu 1 la 1, sunt ca pestele in apa intr-un studio de radio sau de televiziune, pot vorbi cu tine, dar Cristi Manafu stie foarte bine ca daca ma invita la Webstock conditia e: “bai, nu ma pune sa vorbesc la oameni, ca nu stiu sa le vorbesc oamenilor”.

Am incercat sa predau cate ceva si am imbatranit ani de zile in orele alea; am ajuns acasa leoarca. Mi s-a parut inspaimantator. Nu stiu, nu inteleg paradoxul asta, cred ca fiecare are nebuniile lui.

Cand intri in televiziune sunt 2 praguri psihologice pe care trebuie sa le depasesti: primul e ca “e ok sa vorbesti cu un obiect”, pentru ca vorbesti la o camera si trebuie sa convingi camera respectiva. Iar asta e impotriva instinctelor si a educatiei ca esti invatat pana la varsta respectiva ca a vorbi cu obiecte este “no-no”, ca nu poti sa vorbesti cu obiecte. Dupa ce treci peste pragul asta trebuie sa intelegi ca in spatele obiectului respectiv se afla multi oameni, sute, mii, in unele situatii poate si milioane si daca treci de asta, esti ok.

Eu nu am avut niciodata problema sa trec de acest obiect, sa vorbesc cu obiecte si sa vorbesc cu ma rog multi oameni in spate, dar daca sunt in sala aici 20 de oameni sunt mort de frica.

 Acum sunt sub 20, deci suntem bine (rade).

Da, suntem super bine, salut (rade) ma bucur ca sunteti in spatele camerei, imi face placere sa va salut pe toti si va multumesc ca va uitati la noi.

Cand te prezentam spuneam ca ai acest background in care te-ai exprimat pe toate suporturile media care exista in comunicare. Mai putin …

Mai putin agentia de presa (rade)

 Exact, da, agentia de presa si mai putin PR si comunicare propriu-zisa …

Da, pai stai ca sunt lucruri diferite.

Sunt, dar tot e o utilizare a unui alt mediu in comunicare. Mai ales in directia in care merge astazi PR-ul. Sunt multi jurnalisti din Romania care s-au dus in directia aceasta. Nu-mi imaginez ca nu ti s-a propus sa faci consultanta politica si PR politic.

 Mi s-a propus, sigur. Dar cred ca sunt lucruri incompatibile.

Observi ca principiile jurnalismului au devenit destul de relative in ultimul timp, dar eu continui sa cred ca unele lucruri nu se amesteca, Si unul din lucrurile cu care jurnalismul nu ar trebui sa se amestece deloc este asta: sa faci consultanta politica sau training media pentru politicieni si in acelasi timp sa faci jurnalism, e o granita care nu trebuie depasita. Pentru ca inevitabil dezvolti un subiectivism pentru niste oameni cu care interactionezi in permanenta.

Eu am fost jurnalist pe politic un timp, multi ani de fapt si acolo te vad si le place de tine si te intreaba: “dar n-ai vrea sa ma sfatuiesti?” Nu e in regula, nu poti sa faci asta, adica e o meserie legitima …

Dar nu exista si tentatia banilor?

Sigur ca exista tentatia banilor, da’ pana la urma trebuie sa te gandesti “bine, dar ce fac?”

Stii si securitatea oferea avantaje, adica nu poti sa accepti bani pentru orice, cred ca fiecare trebuie sa-si stabileasca niste limite, sunt domenii sunt industrii cu care eu nu as interactiona.

As scuza de exemplu pe cineva care este absolut disperat, o mama singura cu 5 copii in prag de evacuare; ok, face pact un cu diavolul pentru supravietuire. Asta da, dar altfel … multumesc nu sunt mort de foame, pot sa-mi castig banii sau macar pot incerca sa-mi castig banii din alta parte si nu neaparat din incalcarea acestor principii.

Daca pot sa-mi respect tot mai mult principiile, cu atat mai bine. Asta nu inseamna ca nu fac ca nu fac publicitate pe blog, ca nu scriu advertorial, dar nu am facut advertorial sau nu am facut publicitate cat timp am lucrat la stiri, pentru ca si acolo e o problema, stiristii nu trebuie sa aiba contracte comerciale. Acum sunt entertainer, viata e mult mai libera din punctul asta de vedere, fac un program matinal de infotainment, de divertisment in care rad, spun glume iar publicitatea pe care o fac eu este marcata intotdeauna.

Nu scriu la comanda, adica trebuie sa scrii asa si asa. Relatia este …”ne-ar interesa, vrei sa scrii despre acest produs sau despre acest serviciu?” Si daca-mi place, ma intereseaza zic : “ok, dar abordarea este a mea, cu verificarile voastre, sunt, dar sunt pe chestiuni tehnice…”

Vlad-Petreanu-si-Cristina-Bazavan-la-Webstock

Revenind la principii si la reguli pe care ti le stabilesti, ai fost redactor sef de redactie de stiri si cand esti manager de presa este mai greu sa iti pastrezi niste principii, pentru ca intotdeauna sunt presiuni…

Ce vrei tu sa spui cred ca este faptul ca oricat de sef ai fi, intotdeauna mai e un sef peste tine intr-o societate.

Sefii tai sunt adesea actionarii daca esti CEO-ul, daca esti cel mai mare si atunci e un consiliu sau actionarii te preseaza in anumite directii, dar in Romania, in trusturile de presa redactiile sunt detinute de patroni care actioneaza si ca sefi.  Nu doar trusturile de presa, sunt echipe de fotbal care actioneaza asa, in care patronul considera ca este si seful echipei cu toate riscurile care decurg de aici.

Acum cred ca fiecare se descurca cum poate, eu am considerat intotdeauna ca fiecare om, angajat are o anumite rezerva de negatii pe care le poate folosi, de NU-uri si in functie de cat de bun esti in meseria respectiva si cat de multe lucruri faci pentru organizatia respectiva, pentru dezvoltarea ei sau pentru functionarea ei corecta, anumarul acesta de NU-uri e mai mare, dar dupa un timp rezerva asta se epuizeaza ca nu poti sa spui nu intr-una.

Poti sa spui “nu” de mai multe ori cand apar diverse presiuni ca ele exista, sa nu ne mintim. Acolo e momentul in care trebuie sa decizi ce faci, daca ramai in continuare dar spunand DA de acolo inainte si ramai pe un statut profesional, de fapt statutul profesional e naspa ca devii o sluga, dar ai un salariu bun… Da, esti sef, esti nu stiu ce….

Sau nu accepti sa te transformi intr-o sluga si viata ta sa devina din ce in ce mai, cum sa spun, o viata in care iti e din ce in ce mai dificil sa te uiti la tine in oglinda pentru ca stii ca si astazi trebuie sa faci un compormis, pentru ca nu mai poti spune NU, ai spus de multe ori NU si depinzi atat de tare ori pe masura ce inaintezi in varsta e si mai greu sa te eliberezi si atunci e o decizie: te arunci, pleci, te desprinzi sau ramai in continuare si spui DA din ce in ce mai des. Am colegi care au ales sa spuna DA, e treaba lor, eu nu am mai vrut sa spun DA, am spus NU.

Asta e raportarea la partea de sus in schema companiei, dar ca sef pe scara ierarhica exista si o raportare la partea de jos, in partea de jos a subalternilor. Un sef are de manageruit o multime de situatii emotionale foarte puternice cu echipa (eu cand am dat prima data un om afara, ti-am povestit, am ajuns acasa si am plans, nu eram pregatita pentru asa ceva).

Cum ai manageruit tu partea aceasta a situatiilor? Oamenii, din perspectiva subalternului, se gandesc: ” ala e biroul sefului, e privilegiat”, nu se gandeste nimeni niciodata la emotiile managerului de acolo.

Exista o diferenta intre lider si manager din punctul asta de vedere si cred ca fiecare trebuie sa se gandeasca cu cine i-ar placea mai mult sa lucreze cu un lider sau cu un manager.

Liderul e ala pe care-l urmezi in batalie, managerul e ala care iti face sa functioneze o organizatie.

Un lider nu iti face intotdeauna sa functioneze o organizatie, pentru liderul ala te arunci si-n foc, dar el ar putea sa te arunce el in foc si sa-i si multumesti. Nu e deloc comod sa fii sef peste o companie, peste o organizatie destul de mare si de emotionala si plina de, cum sa spun, hormoni si de energie cum este o redactie de stiri.

Oamenii de la stiri sunt  super adrenalizati in permanenta. E aproape ca pe front. Intr-o redactie de stiri de exemplu, unde mai exista redactii de stiri ca sunt din ce in ce mai putine, oamenii sunt foarte competitivi si se raporteaza in permanenta la ce fac ceilalti.

De ce au avut aia stirea si nu am avut-o eu; de ce au stiut-o inaintea mea.  Si se autoselecteaza pentru ca daca pierd stiri, o data, de doua ori, de trei, nici colegii nu prea ii mai ajuta.

Si atunci sunt decizii care vin de la sine: “ba, trebuie sa pleci, imi pare rau, nu merge, la revedere”. Sunt alte decizii de acest gen care tin pur si simplu de chestiuni de organizare, de resurse financiare, n-ai ce face, trebuie sa reduci, personalul.

Mai este un tip de concediere exemplara, pe care am vazut-o la un lider de redactie, nu la un manager de redactie care a venit sa preia departamentul respectiv si s-a uitat, a zis :” o sa va fac niste salarii, nu o sa aveti ce o sa faceti cu banii, dar in acelasi timp o sa va pun sa munciti ca niste caini, iubiti-ma” si a doua zi sau a treia zi nu mai tin minte a dat afara o vedeta.  A dat-o afara in mijlocul redactiei, a concediat-o si mesajul pentru redactie a fost: “ba frate, stii ce? Trebuie sa ii dam astuia tot pentru ca daca nu-i dai tot, daca da afara o vedeta, pai pe mine cum sa nu ma dea afara?”

Noi traim intr-un context media care e “tinerete fara batranete”, toate prezentatoarele de la televizior sunt foarte tinere (comparativ cu americanii unde avem jurnalisti care au 70 de ani, care au 80 de ani, care au scris istorie si care au carti despre fiecare presedinti). Noi avem o alta cultura media, sigur avem si doar 30 de ani de presa reala…

Daca te uiti la ce se intampla pe ecran – e foarte bine ca sunt tineri sigur – dar e incercarea televiziunilor sa “intinereasca” publicul. Imi pare rau, nu merge asa, e o incercare esuata. Tinerii sunt mai usor de mutat de colo-colo pentru ca n-au experienta necesara: de la un timp inveti trucurile patronatelor si opui rezistenta. Raman aia mai in varsta  care sunt mai harsiti in rele, care nu mai au NU-uri de spus si incep sa spuna multe DA-uri si vedem ce se intampla in platourile majoritatii talk show-urilor din Romania unde realizatorii de talk show de fapt fac un soi de ping-pong amical cu invitati.

Cat despre relevanta, pana la urma asta e cumva in oglinda cu respectul, stii? Nu pot eu sa spun, sa ma consider relevant; adica eu continui sa spun publicului, sa relatez ceea ce observ si sa le spun care sunt concluziile mele si publicul alege sa consume ce spun eu sau nu.

Dar daca ai microbul asta al povestitorului, al relatarii, sa spui povesti, atunci nu te opreste faptul ca te citeste numai o persoana.

Cand mi-am facut blogul, cred ca sunt 13 ani de atunci, mi s-a parut incredibil 2 lucruri: 1 ca pot sa public orice, fara niciun fel de filtru eu, numai eu cu mine  si 2, ca dupa o saptamana sau doua aveam 100 de cititori.

M-am gandit, bai frateee, sunt 100 de oameni care vor sa ma citeasca doar pe mine. Pe blog eram doar eu si mi s-a parut fascinant, incredibil.

Deci daca ai microbul povestirii, e suficient sa te asculte un om si o vei face, ii vei spune o poveste unui singur om, asa cum tatal meu imi spunea mie povesti, pentru ca asta era microbul lui, sa fie povestitor si probabil ca l-am mostenit.

Sigur au existat in aceasta cariera – care este de 30 de ani – momente in care sa te fi emotionat teribil si sa iti fie greu, la radio sau la TV, sa faci fata emotiei propriu-zise.

Acum, daca esti profesionist iti stapanesti emotiile; pentru ca important nu e sa te vada lumea pe tine cum plangi, tu trebuie sa pui in valoare sau sa oferi publicului pe omul respectiv care produce aceasta emotie. Dar uneori sunt si exceptii, exceptiile intaresc regulile. Uite a fost un astfel de moment, la radio a fost si s-a intamplat  anul trecut…

Noi aveam o campanie la Europa FM care se numeste “Urmeaza-ti visul” care radioul impreuna cu niste oameni minunati si sponsori si public, ajutam copii care au diverse dificultati in viata.

Sunt niste povesti absolut extraordinare si oamenii sunt atat de fericiti si cand vor sa ajute si cand sunt ajutati. Si unul dintre cazuri a fost cu o fetita de 12-13 ani care era bolnava de cancer si era deja mutilata de boala, in sensul in care .avea un picior amputat. Visul ei era sa zboare cu avionul, nu zburase niciodata, voia sa scrie o carte, lucruri de genul asta.

A venit in studio, o fetita extraordinar de frumoasa, cu niste ochi albastri, extraordinar de pozitiva, de energica in conditiile respective. O priveam si ma gandeam cat de cumplita poate fi viata si cat de crud poate fi un destin sa faca asa ceva unui copil – si sunt enorm de multi copii care au astfel de destine cumplit de crude si de nedrepte.

Am discutat si a venit un moment care m-a rupt. Cu ea venisera evident niste oameni sa o ajute si un profesor de-al ei; noi i-am dat cadoul si profesorul a spus ca are si el un cadou si a scos o rama foto in care erau 4 sau 5 fotografii puse.

Alea erau momentele ei fericite din viata ei – 5 momente fericite, asta avusese ea pana la 12 ani, 5 momente in care fusese fericita in viata. A fost un moment greu, mi-am dat seama ca atat de putin a primit copilul asta din partea vietii, atat de putin intr-o perioada a vietii in care trebuie sa te bucuri, sa te joci, sa fii fericit, sa nu ai niciun fel de grija si…aia m-a rupt si, ma rog, am iesit din emisie, si dupa aia m-am ascuns undeva si m-am descarcat pentru ca pur si simplu nu am mai putut. Fata e bine, adica continua sa lupte, asta e lucrul cel mai important, am vorbit cu ea, a zburat cu avionul, a fost in simulator, i-am mai oferit cateva momente fericite.

Daca tu ai avea un copil si ar veni si ti-ar spune: “tata vreau sa ma fac jurnalist, nu blogger, el crescut in epoca digitala vrea sa se faca jurnalist…Ce i-ai spune sa faca sau daca l-ai lasa sa faca meseria asta?

Da, fara nicio indoiala. Uite o sa iti explic de ce sau o sa va spun de ce. N-are nicio legatura epoca digitala. M-ai prezentat la inceput ceva de genul ”a prins ziarele cand erau in print, da rotativ… si dupa aia televiziunea pe vremea cand nu existau televiziuni private in tara asta si dupa aceea bloggeri de cand bloggingul era ceva nou si acum e totalmente fumat si asa mai departe”. Nu…

Conteaza mai putin mediul, asta sunt medii prin care tu te exprimi, Important e mesajul sau, mai bine zis, important e ca tu vrei sa spui ceva.

Revin la ce ziceam despre povestitor. Important e ca tu ai drive-ul asta, ca esti, ca ai microbul cum se spunea pe vremuri, nu stiu daca se mai spune acum, bai ai microbul presei, adica vrei sa te duci sa te uiti, ce se intampla undeva si vrei sa impartasesti cu cineva lucrul asta, sa ii spui uite ce am vazut eu si de ce cred ca e important si de ce cred ca ar trebui sa te preocupe lucrul asta, sau sa te faca sa razi sau poate sa te faca sa gandesti. Asta inseamna jurnalismul…

Ori daca copilul are microbul asta nimic nu-l va opri sa faca asta…

Dar ceva trebuie sa citeasca macar putin … ce sa citeasca?

Sa citeasca tot, sa citeasca orice (rade)  indiferent, asta e un sfat: indiferent de meseria pe care ti-o alegi important e sa citesti cat mai mult, citeste mult, mult si o sa iti dai seama singur in ce directii te duci si ce iti place mai mult.

Asta o sa te ajute sa te orientezi pentru ca atunci cand citesti nu doar ca primesti informatii, dar iti deschizi si mintea. Cititul si calatoriile sunt cele doua activitati umane care pot fi facute relativ simplu si care deschid mintea… cu cat ai mintea mai deschisa cu atat esti mai pregatit pentru experiente noi si dupa aceea sa te adaptezi intr-o lume care se schimba in permanenta.

Spune-le o carte oamenilor pe care ai descoperit-o  recent si care ar fi si pentru ei o calatorie, pentru ca astazi calatorim mai greut.

Uite, ieri am terminat de citit o carte a unui fost ambasador britanic, la Moscova in anii caderii Uniunii Sovietice, dar este o carte pe care o recomand oricui ii place istoria ma rog, despre invazia sovietica in Afganistan. De fapt, despre cei 10 ani de invazie sovietica in Afganistan, e foarte bine scrisa, omul este foarte obiectiv… Acum am trecut la o nuvela de Arkady si Boris Strugatsky. Dar daca vreti o recomandare, cartile care m-au impresionat sau mai bine zis autorul care m-a impresionat profund, in sens emotional in ultimii ani, a fost Svetlana Aleksievici.

Incepeti cu cartea ei despre Cernobîl si daca reusiti sa treceti de primul capitol fara sa plangeti e mare lucru.

Daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ceva, sa iti fii tie recunoscator pentru ceva din viata ta, din ce-ai facut tu in acest timp, poate sa fie personal sau profesional, pentru ce ti-ai multumi?

Uite interesanta intrebarea, nu m-am gandit niciodata sa-mi multumesc mie pentru lucruri, mi s-a parut natural sa fac ce-am facut pentru ca, de exemplu, am refuzat sa semnez un angajament la securitate pe vremea lui Ceausescu si atunci am invatat ca pot sa rezist la presiuni. Dupa aceea am facut chestia asta, mai bine plec sau mai bine spun NU cu orice risc, refuzand diverse avantaje, poftim.

Acum sa nu credeti ca sunt vreun soi de… Doamne Fereste, nu cred ca sunt un model in viata; am si eu lista mea de compromisuri. Dar nu intru in politica, nu cer nimanui sa ma voteze… Cine ma citeste, ma citeste pentru cum sunt eu, nu… nu vreau sa (rade) ma laud cu mine, de asta intrebarea m-a luat prin surprindere.

Cred ca trebuie sa ne fim recunoscatori noua pentru niste lucruri pe care le-am facut bine pentru noi, niste fapte si niste actiuni.

  Pentru ca am fost, pentru ca mi-am urmat instinctul.  Eu trebuia sa am alta cariera profesionala; am facut Inginerie, dar pentru ca am crezut in microbul meu, am vrut sa fiu povestitor si, chiar daca am fost impins de viata si de regim intr-o directie, am stiut sa ma intorc intotdeauna la rolul meu de povestitor, la ce voiam eu sa fiu.

Asta cred ca e o lectie pe care merita sa o inteleaga oricine si sa o aplice oricine: fratilor cand vi se spune “urmati-va visul”, pai chiar asa e, urmeaza-ti visul.

E ca-n dragoste stii, am citit undeva asta, ai multi parteneri pana cand il intalnesti pe acela, stii ca asta este: asta este dragostea ta, stii ca cu omul asta sau cu femeia asta o sa vrei sa imbatranesti.  Asa e si cu profesia. Incearca, fii ok, fii corect in ceea ce faci, nu fura, nu minti, nu…ba dar la un moment dat o sa iti dai seama : asta vreau sa fac! Si atunci fa aia.

Sa incheiem intr-o nota foarte pozitiva si optimista, da-mi o reteta pe care as putea sa o fac eu, stiindu-ma cum sunt ca nu petrec mai mult de o… jumatate de ora in bucatarie, adica nu zi ceva super complicat, ceva pe care sa-l poata face toata lumea in acest weekend.

Oricine poate sa gateasca, sa stii, nu exista ca nu pot sa gatesc… Trebuie doar sa dai gres de suficiente ori ca sa intelegi unde gresesti (rade). Cu paine sau fara?

Pentru mine fara, dar hai sa zicem cu paine pentru public. 

Bine, atunci uite iti dau ceva de se face pentru sambata dimineata. Dar va duceti vineri si luati doua avocado d-alea care sunt gata ripe si niste ricotta sau urda si va mai trebuie si lamaie si ulei de masline si paine de buna calitate.

Nu luati toast, luati niste paine adevarata, paine taraneasca daca se poate. 2 felii de paine daca aveti toaster, daca nu va descurcati, pe care le taiati si le puneti impreuna in toaster si ele se vor praji pe o parte, sunt semi-toast, se prajesc pe o parte si in mijloc raman fragede si cand faceti ce va zic eu, puneti compozitia pe partea prajita, atunci cand o sa muscati, muscati din partea soft si aici in mijloc va fi crunchy, da?

Paine de buna calitate, nu prostii si aici puneti asa: putin ulei de masline pe toast-ul ala, feliute de avocado pe care puteti sa le apasati nitel, deasupra ricotta sau urda, niste suc de lamaie, poate si inca un strop de ulei de masline si niste frunze de busuioc.

 Si acum tot publicul a lesinat de pofta iti dai seama (rade)

…(rade) sau feliuta de ceapa murata, ceapa rosie murata. Vreti sa va dau reteta? (rade)

Se ia un borcan de iaurt, se mananca iaurtul, se spala bine-bine de tot borcanul, ceapa rosie se taie feliute foooarte subtiri, se pun toate in borcanelul respectiv impreuna cu niste frunze de dafin, piper si daca aveti piper boabe si niste chilli, se toarna pana la jumatate otet, de buna calitate si asta, apa fierbite se pune capacul, se da la frigider, s-a mai racit nitel si a doua zi dimineata obtii niste feliute d-astea care sunt crunchy, dulci, mmm putin picante, numai bune de pus pe sandvici.

Si daca vrei fara paine folosesti jumatate de ardei gras, dar zic ca merita putina paine

 

Stii ce e foarte simpatic? Am vorbit foarte mult despre jurnalism, erai foarte serios,
iar acum ti s-a schimbat expresia fetei  vorbind depre retete si ingrediente… Acum cand ai vorbit despre mancare esti Vlad Petreanu pe care-l stiu din civilie

Nici nu stii cat de mult muncesc la sport si la astea ca sa pot sa mananc tot ce vreau, nici nu stii cata munca e in spatele  acestui hobby (rade)

Iti multumesc foarte, foarte mult Vlad pentru aceasta intalnire.

2060
she said ny times book#decitit She Said, o carte ca un thriller despre o ancheta jurnalistica de aproape 3 ani. Ancheta care a dus la condamnarea lui Harvey  Weinstein

#decitit She Said, o carte ca un thriller despre o ancheta jurnalistica de aproape 3 ani. Ancheta care a dus la condamnarea lui Harvey Weinstein

Am un dispret foarte mare pentru cei care scriu in presa din Romania. Pentru majoritatea, nu chiar toti.

Dar daca citesti ce se intampla si cum se lucreaza cu adevarat profesionist in redactiile mari de presa din lumea asta, intelegi ca suntem la sute de ani distanta in profesionalism, abordare, structura redactionala, increderea in colegi si pregatirea lor, responsabilitatea cu care abordeaza subiectele, etica, discutiile ample despre cum sa vorbeasca cu un potential subiect fara sa-l raneasca, dar sa-i castige increderea, cand e vorba de un subiect delicat.

Cand traiesti in Romania e un efort f f mare si un consum in plus de energie sa nu te murdaresti de ce e in jurul tau in presa, daca faci aceasta meserie. Sa nu te pervertesti, sa nu vrei castigul rapid ci sa cauti calea corecta. Sa ai responsabilitatea textului scris si constiinta faptului ca, in epoca online, ramane pe vecie scris. Sa fii preocupat sa intelegi structuri de scriere ale marilor articole care au facut istorie in lume (pentru ca scoala ro nu ti le preda) si sa-ti mentii entuziasmul incercand sa respecti tot ce tine de etica si profesionalism, indiferent de zona in care scrii (politic, sport, cultura, divertisment)

she said ny times book

Am citit zilele acestea cartea She Said She Said: Breaking the Sexual Harassment Story That Helped Ignite a Movement”  despre ancheta de aproape 3 ani facuta de doua reporterite din The New York Times (  Jodi Kantor si Megan Twohey ) care a dus la dezvaluirile despre Harvey Weinstein, directorul casei de filme Miramax care a agresat sexual multe dintre angajatele sale. O gasiti aici.

Pe de o parte cartea mi-a dat aripi, mi-a dat increderea ca putem ajuta la schimbare si credinta ca, daca fiecare dintre noi isi face treaba bine si arata alte exemple exceptionale de jurnalism care sa-i inspire pe copii, mica noastra bula din meseria asta s-ar putea schimba inspre mai bine.

Pe de alta parte m-a demoralizat teribil, stiind ca suntem inconjurati de prea multi si prea prosti. (vin dupa o saptamana in care un text pe care l-am scris pentru urban.ro – necrologul lui Voicu Radescu – a fost copiat integral de zeci de site-uri pentru ca urban.ro a scris primul despre deces si a publicat un necrolog amplu; si pentru ca prea putini din presa ro de astazi au background-ul sa scrie pe un asemenea subiect, in plus au cultura google cu search pe net si luat de pe oriunde. Btw, am verificat la telefon inainte de publicare cu aproape toti oamenii mentionati in text anii si contextul in care au lucrat cu Voicu, stiind ca e  un text care va ramane, iar citatele din interviurile liternet.ro le-am ales ca sa marchez prietenia lui cu creatorul site-ului, Razvan Penescu, cu care a lucrat indeaproape la sustinerea tinerilor actori. Au fost copiate grupa mare, daca tot erau in text).

 Nu vreau sa dezbat contextul de ce am ajuns sa fim inconjurati de prosti la site-urile care pun stiri (pentru ca nu le scriu, doar le pun cu copy paste de pe unde apuca), la ziare si uneori la tv, am sa va arat insa cateva lucruri frumoase din cartea She Said. Si cred ca mai exista o speranta si pentru presa noastra, pentru exista departamentul investigatii Libertatea, exista Rise Project, Recorder sau DOR.

Investigatia doamnelor Jodi Kantor si Megan Twohey a pornit de la un alt caz de abuz sexual la nivel inalt, de la investigatiile despre abuzurile presedintelui Trump de dupa aparitia inregistrarii in care fostul presedinte SUA pe atunci om de televiziune i-a spus unui coleg ca atunci cand ii place o femeie, trece la actiune adica “grab them by the pussy”.

Editorul coordinator al The New York Times a vrut sa vada daca mai sunt alte cazuri la asemenea nivel in alte domenii si li s-a sugerat sa se uite spre Hollywood. Era in 2015. ( textul final despre investigatia Weinstein a aparut la sfarsitul lui 2018)

A delegat-o pe Jodi pentru un research pe tema pentru ca mai lucrase pe asemenea subiecte.

Iata cine era Jodi la acel moment, intre timp e castigatoare de premiu Pulitzer.

jedy kantor

“in 2013, Jodi had started investigating women’s experiences at corporations and other institutions. The gender debate in the United States already seemed saturated with feeling: opinion columns, memoirs, expressions of outrage or sisterhood on social media. It needed more exposure of hidden facts. Especially about the workplace.

Workers, from the most elite to the lowliest, were often afraid to question their employers. Reporters were not. In doing those stories, Jodi had found that gender was not just a topic, but a kind of investigative entry point. Because women were still outsiders at many organizations, documenting what they experienced meant seeing how power functioned. She wrote back to Rose McGowan, calling on those experiences:

“Here’s my own track record on these issues: Amazon, Starbucks, and Harvard Business School have all changed their policies in response to gender-related problems I exposed. When I wrote about the class gap in breastfeeding—white collar women can pump on the job, lower paid women cannot—readers responded by creating the first-ever mobile lactation suites, now available in 200+ locations across the country. If you’d rather not speak, I understand, and best of luck with your book publication.”

Prezentarea e dintr- un mail pe care l-a scris catre Rose McGowan, o actrita care postase pe twitter ca a fost abuzata sexual fara sa dea alte detalii, cand incerca sa o convinga sa vorbeasca cu ea despre agresiune.

 

Peste mai bine de 6 luni in care Jodi Kantor a vorbit cu mai multe actrite, a cautat printre pozele de la festivalurile de la Cannes sau Venetia confirmari ca femeile – care nu voiau sa-si spuna identitatea in ziar si vorbeau off the record – chiar au fost acolo cu oamenii despre care spuneau ca au fost abuzate, editorul coordinator, Rebecca Corbett, i-a propus sa mai aiba o colega de investigatie.

Pe Megan. Iata ce facuse Megan Twohey  pana atunci.

megan twohey

In mid-June Corbett suggested that Jodi contact a colleague, Megan Twohey, who was relatively new at the paper. Megan was on maternity leave, but she had a real touch with this kind of work, the editor said. Jodi didn’t know what help she would be, but she sent off an email anyway. — When Megan got Jodi’s email, she was caring for her newborn child and recovering from the most bruising reporting stretch of her career. She had arrived at the Times in February 2016 to cover politics, investigating the presidential candidates. Megan had said yes to the job with some hesitation: Politics had never been her assignment or interest. But within weeks of her arrival, Dean Baquet, the executive editor of the paper, had tapped Megan for a specific line of inquiry that drew on her reporting expertise: Had Donald J. Trump’s behavior toward women ever crossed legal or ethical lines? For more than a decade, Megan had been uncovering sex crimes and sexual misconduct. In Chicago, she had revealed how police and prosecutors in the area were shelving rape kits, robbing victims of the chance for justice, and how sex-abusing doctors had continued to practice. Later, she had exposed a black market for adopted children that had delivered some of them to sexual predators.

Si iata si un fragment din carte carte arata cine era Rebecca Corbett, editorul coordonator cea care verifica periodic statusul ancheiet, punea intrebari pentru ca reporteritele sa vada din mai multe perspective si era un suport activ pentru doamnele care au facut reporting.

She was sixtysomething, skeptical, scrupulous, and allergic to flashiness or exaggeration, the cohead of the Times investigation department but so low profile that she barely surfaced in Google search results. Her ambition was journalistic, not personal. But she was revered in newspaper circles because of one quality she did share with Weinstein: She had exerted outsized influence by championing other people’s work. At the Baltimore Sun, she had mentored a twenty-two-year-old reporter named David Simon, pushed him to stop writing short news items about rowhouse fires and murders and pursue more ambitious ones about the sociology of crime and class, and edited him until the day he left the Sun to create shows like The Wire. (In the final season, the character of the city editor, one of the show’s few heroes, was a man, but he was based in part on Corbett.)

A few years after September 11, 2001, when two Times reporters discovered that the National Security Agency was secretly spying on American citizens without warrants, Corbett kept the investigation alive despite internal debate and intense pressure from the White House not to publish, producing one of the biggest scoops of the Bush years. Like Jodi and Megan, she had come of age in male-dominated newsrooms, raising a daughter in the middle of story sprints. When she was appointed to the Times masthead in 2013, it became 50 percent female for the first time, but the milestone went mostly unremarked. Later, people would say that two women had broken the Weinstein story, but it had really been three. As Corbett tracked the growing body of hotel room stories, she had one chief concern. “What is your strategy for getting these women on the record?” she asked every few days. Jodi and Megan had a sort-of answer: If we find enough of them, we can urge everyone to go public at once, for safety in numbers. That was too risky an approach for Corbett. The sources were extremely reluctant, for understandable reasons. There was something inherently unfair in this kind of reporting: Why was it their burden to publicly tell uncomfortable stories when they had never done anything wrong?

Corbett was worried that Jodi and Megan could end up with a shocking pile of off-the-record hotel room stories but no article. Even if the reporters did manage to persuade one or two women, that could lead to the old “he said, she said” problem. The journalists were realizing the Weinstein story would have to be broken with evidence: on the record accounts, ideally, but also the overwhelming force of written, legal, and financial proof.

 

Iar seful tuturor – executive editor la The New York Times, cel care participa impreuna cu reporteritele, editorul coordinator si avocatii dupa aproape 3 ani de investigatii la o intalnire cu Weinstein este Dean Baquet.

Six people, all with some form of authority and some final responsibility for guiding the Weinstein story safely into the paper, sat in Baquet’s office. Baquet was the boss, the journalist charged with supervising the entire, encyclopedic newspaper every day. The ultimate calls were always his. But Corbett had guided the project from the beginning, and Baquet relied on her in part because her instincts were a little different. They were in running conversation with Matt Purdy, who amid the tumult of supervising many stories across the newsroom was still keeping close watch on the investigation. But Jodi and Megan as reporters had their own form of authority and responsibility. They had gathered the information. They had the relationships with the sources. They were writing the story, their bylines would appear at the top, and they would take a great deal of the blame or credit for whatever happened. The sixth figure in the room was David McCraw, the Times attorney. He was there to keep the paper out of legal trouble, so no one present wanted to reject his advice. Corbett felt they needed to give Weinstein forty-eight hours, as much for the journalists’ sake as his. They would be able to say they had done things right and avoid giving Weinstein an opening to say they’d been unfair. To Baquet, that seemed like too much. Nobody in the group trusted Weinstein, but he was the most suspicious. His instincts told him that Weinstein was just going to run out the clock. Besides, the team figured that however long they gave Weinstein, he would take more time. This was a negotiation and the journalists had to start on the short side.

But Baquet also wanted the investigation to be irreproachable. At the start of his newspaper career, he had covered the case of Gerald Hatcher, a small-time actor who was accused of posing as a talent scout to lure aspiring actresses as young as fourteen into private meetings about their future movie careers and then raping them. The way Baquet had written those stories still made him cringe all these years later. The man was guilty, Baquet was sure. But he had been too quick to convict him on the page, he thought, writing in a way that was too sensationalized and melodramatic, without enough fair summary of the arguments for the defense. “It was even probably disrespectful to the women,” he said later. “I always felt like everyone in the courtroom lost a little respect for me, including the prosecutors.” Baquet wanted to expose Weinstein, but correctly.

she said

Acum ganditi-va la cine sunt cei care conduc redactiile de la site-uri, ziarele din ro, televiziuni sau reviste. E o secventa in carte  – care e scrisa ca un thriller – cand editorul coordinator pune presiune pe reporterite sa caute mai mult spunand ca altfel nu publica ancheta.

In Romania te-ai gandi ca, de fapt, editorul a primit un telefon “de mai sus” si va fi oprita investigatia. La ei, desi e vorba despre influenta de milioane toti sefii ierarhici au fost la sustinere pentru reporterite, s-au luptat ca paraleii cand au venit avocatii lui Weinsten peste ele cu amenintari.

 Weinsten angajeaza inclusiv firma din Israel Black Cube – care a fost platita si de PSD ca sa-i faca o imagine negativa Laurei Codruta Kovesi pe vremea cand ar fi facut orice sa o dea afara din DNA. Weinsten voia sa fie intimidate victimele, sa li se faca o imagine negativa in presa ca sa nu mai aiba curaj sa vorbeasca on the record, cu nume si prenume.

Organizeaza si conferinte pentru drepturile femeilor la Hollywood ca sa aiba un cadru sa plateasca reprezentantele din ONG-uri care ar fi putut vorbi impotriva lui.

 

Nu stiu cati redactori din Romania ar fi rezistat presiunilor, cate redactii ar fi avut un asemenea cod de etica si proceduri de lucru. Si un asemenea spirit de echipa intre oameni exceptional de bine educati in meseriile lor. (catre final cand actritele incep sa spuna ca vor sa povesteasca on the record, colegii le ajuta pe reporterite sa rescrie fragmente importante de text pentru ca fi gata in timp pentru tipar)

Aici e textul rezultat dupa 3 ani de ancheta, e semnat doar de cele doua doamne desi a fost o munca de echipa cu foarte multi oameni. E textul care a schimbat istoria la Hollywood si a generat miscarea #metoo. https://www.nytimes.com/2017/10/05/us/harvey-weinstein-harassment-allegations.html

 

Daca lucrati in industria media va rog sa cititi aceasta carte. O gasiti aici.

O sa va arate cat de importanti sunt oamenii cu care va insotiti in meseria asta, dar si cata pregatire e nevoie si cata munca pentru textele care fac istorie si schimba si cu un milimetru lumea. Jurnalismul nu e despre “sa punem ceva online”. Se poate face performanta si  se pot scrie articole exceptionale si cand vorbim despre un actor, un sportiv dar si cand vorbim despre presedintele tarii.

Noi alegem daca facem lucrurile exceptional sau ne scaldam in balegar.

Si cum zicea domnul regizor Andrei Cohn “nu poti sa pui toata viata in tine numai mizerii si, cand vine momentul de rascruce in care trebuie sa fii super erou, sa iasa Superman din tine. De unde sa iasa, bre?!”

Cartea va fi adaptata intr-un film cu Carrey Mulligan si Zoe Kazan in rolurile reporteritelor, am scris pe urban.ro despre el, aici.

 

2168
carti martie august 2021Ce am mai citit… 19 carti care s-ar putea sa va inspire

Ce am mai citit… 19 carti care s-ar putea sa va inspire

Vin dupa o perioada in care am muncit foarte mult ( pentru cartea urbanro TIFF 20 de ani, dar si pentru ceea ce scriem zilnic pe urban.ro, plus proiecte viitoare care acum sunt in pre productie) si in week end, cand lucram la un story pe care-l veti citi curand – un profil al unui domn de la care avem toti de invatat – m-a lovit un gand: am fost atat de ocupata in ultimele 4 saptamani incat n-am citit nimic.

Inainte de asta (re)citisem 3 carti pentru profilul de care spun.

Asa ca mi-am luat o pauza si… am citit o carte.

carti martie august 2021

 

Ce am mai citit cand n-am muncit… intr-o ordine aleatorie poate va inspira spre lecturi de vacanta (mi-am dat seama ca nu am mai scris despre carti  – cu trei exceptii – de pe 5 ianuarie.. am mai pus pe instagram lecturile de week end, dar nu am scris nicodata mai pe larg)

Exceptiile erau – cartea asistentei personale a Melaniei Trump, putin Joan Didion ca a mai aparut o carte de-a ei in ro si, la moartea lui Larry King, cartile pe care el le-a scris si le-am citit cu multi ani in urma. Intr-una e despre un restaurant romanesc unde se ducea adesea…

In acest moment citesc o carte care iti trezeste pofta sa faci jurnalism de investigatie, e un fel de Toti oamenii presedintelui – scandalului Watergate doar ca e cu jurnaliste si miscarea #metoo. Povestea investigatiei jurnalistelor de la The New York Times despre abuzurile lui Harvey Weinstein, She Said: Breaking the Sexual Harassment Story That Helped Ignite a Movement”

She Said Breaking the Sexual Harassment Story That Helped Ignite a Movement

(si da, stiu ca lecturile mele au un pattern in ultimii ani, mai ales acum in perioada pandemiei – maniere, protocol si jurnalism. Asta pentru ca imi aduc confort si simt ca invat ceva care mi-e util acum. dar am sa ma intorc curand si la literatura curata, am un teanc pregatit)

 

Audio books

the-chiffon-trenches

The chiffon trenches – Andre Leon Tatley, memoriile unuia dintre cei mai influenti oameni de la Vogue SUA. Care voia sa se faca profesor de franceza la o scoala privata, a venit din provincie la New York, a dormit pe jos la un prieten ca sa faca voluntariat la un proiect care i-ar fi putut deschide usi in publishingul glossy, a ajuns asistentul lui Andy Warhol si asa a intrat in lumea modei.

Peste ani a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai Annei Wintour, apoi s-au certat si disputa lor a avut notorietate mondiala.

Tatley nu e jurnalist, e om de fashion extravagant care vrea sa fie lumina pe el tot timpul, iar cartea asta face. Ia rand pe rand oamenii mari din lumea modei care l-au inselat cu ceva si descrie intamplarea. Printre polite platite, cartea e insa o privire in culise la mecanismele comerciale ale modei si ale industriei publishingului pana in anii 2010 la aparitia social media.

The beauty of living twice – Sharon Stone

The beauty of living twice – Sharon Stone

Foarte emotionanta si scrisa aproape ca de un barbat, clinic, curat, fara multe adjective. Cand ai un atac cerebral care inseamna si o operatie super complicata pe creier si o iei de la capat cu vorbit, mincat, mers, iar tu esti una dintre cele mai celebre femei din lume, viata se complica pe mai multe planuri. Pierzi cariera, pierzi mult bani, sistemul in care ai lucrat si ai crescut te elimina pentru ca nu mai esti perfecta.

E o poveste – scrisa optimist –  despre a o lua de la capat cand ai trei copii, toti adoptati, si muncesti intr-un domeniu in care sansele sa te mentii in varf tind spre zero cu cat inaintezi in varsta, chiar si cand esti perfect sanatos.

bourdain

Anthony Bourdain World Travel

Un ghid cu tarile vizitate de Bourdain si locurile recomandate de el de-a lungul timpului. Scris de una dintre colaboratoarele emisiunii sale.

[caption id="attachment_54542" align="alignnone" width="300"]Justine Bateman and her Face: One Square Foot of Skin book cover Justine Bateman  Face: One Square Foot of Skin[/caption]

Justine Bateman – Face

Actrita si regizoare, Bateman vorbeste despre raportarea oamenilor la femei pe parcurs ce imbatranesc. Despre nevoia de a fi tanara mereu ca sa ramai competitiva profesional sau social.

 

Books in kindle

nadia

Letters to a young gymnast – o altfel de biografie a Nadiei Comaneci, prin scrisorile ei catre o potentiala gimnasta. E o carte care a aparut in anii 2000, multe informatii sunt de mult in spatiul public, dar e f f frumos ca Nadia nu se amesteca in mizeriile care ar fi facut cartea senzationala. Are un caracter superb si, daca cititi cartea, intelegti exact ce vreau sa spun.

Lady in waiting -  Alice Glenconner

Lady in waiting –  Alice Glenconner – biografia celei care a fost asistenta personala a Reginei Angliei pentru 12 ani. E o carte despre maniere, bun simt, despre cum sa spui cu umor si fara ranchiuna lucruri grave din viata ta. E delicioasa si doamna are un umor taios dar elegant pe care-l expune si cand vorbeste despre propriile decizii. S-a casatorit cu un tanar foarte chipes desi familia sa nu a fost de acord – familia dansei are o vechime si o traditie de 400 de ani de nobilime pur sange – iar tanarul s-a dovedit a fi extrem de instabil emotional si a pus-o in situatii foarte complicate pe care le trateaza in carte cu foarte mult umor. Iar eleganta cu care povesteste anii in care a insotit-o pe Regina in orice activitate publica e de invatat in scoala la stilurile de scriere.

The choice embrace the possible – Edith Eger

The choice embrace the possible – Edith Eger. Doamna Eger a supravietuit Holocaustului, a emigrat in America, a  devenit medic psihiatru si povesteste in aceasta carte cum greutatile inimaginabile pentru noi au ajutat-o sa aiba o viziune luminoasa asupra vietii. E mai mult decat o carte motivationala, sau o carte despre studii de psihiatrie (pentru ca povesteste si despre pacientii sai cu exemple aplicate) e o carte despre cum sa accepti ce ti se intampla in viata si sa te concentrezi pe ce e pozitiv.

Delivering happiness Tony Hseih

Delivering happiness Tony Hseih. Am citit cartea asta pentru ca tocmai descoperisem ca domnul Hseih s-a sinucis, el fiind un antreprenor multi miliardar din lumea tehnologiei care avea o filosofie de viata – ca si in cartea asta – plina de zambete. Contextul vietii lui e mai complicat si inca i se mai ancheteaza moartea – multe droguri, afaceri ilegale si prieteni interesati foarte mult de banii lui.

The son and heir – a memoir – Alexander Munninghoff

The son and heir – a memoir – Alexander Munninghoff. Cartea unui jurnalist german care descopera ca tatal sau a fost nazist. Face o intreaga ancheta jurnalistica ca sa aiba certitudinea faptului ca tatal lui a facut lucruri ingrozitoare si isi confrunta familia odata adunate dovezile. O carte despre asumare si curatarea trecutului. (Cred ca e un exercitiu pe care multi dintre noi ar trebui sa-l facem cu parintii nostri sa vedem daca au fost sau nu informatori ai Securitatii. )

didion

Joan Didion –Let me tell you what I mean. Cartea care a fost oaza mea de rasfat si de relaxare, dar si de studiu. A aparut la inceputul anului si o asteptam ca pe o comoara. Contine eseurile de inceput ale lui Joan Didion anii 70 -2000, doamna Didion fiind poate una dintre cele mai importante voci feminine ale jurnalismului la persoana I -> in carte scrie despre politica, viata, California, dubiile unei femei care vrea o cariera puternica si influenta dar fara sa “calce pe cadavre”.

Sper din tot sufletul ca la universitatile de jurnalism din Romania sa se studieze candva unul dintre eseele ei, sa fie destructurat, analizat, trecut dincolo de mesaj si descoperit ce a facut prin structura si cuvinte ca sa transmita atat de simplu si de elegant atat de multa emotie, fara sa fie patetica, fara sa se scoata artificial in prim plan.

Upstairs at the white house

Upstairs at the white house –  Majordomul sef de la Casa Alba povesteste despre viata lui in serviciul a 3 presedinti si tot atatea Prime Doamne. E din nou despre maniere, protocol la nivel inalt, dar si despre umanitate si despre cum cei mai importanti oameni din lume raman umani, emotionali, in momentele importante din viata lor, in care simt multa presiune. Si, nu, domnul majordom n-a lucrat cu Trump, s-a pensionat inainte.

not preatty enough

Not pretty enough – Helen Gurley Brown. Biografia celei care a creat revista Cosmopolitan si care in anii 60 a scris o carte care se numea Sex & Single Girls, ceva mai mult decat scandalos in epoca. A influentat milioane de tinere fete din lumea intreaga, a vorbit despre power women cand femeile invatau la colegiu retete pentru mesele festive si, ceea ce e foare simpatic, a gasit puterea in tinerete sa treaca peste faptul ca lumea ii spunea ca e uratica si nu o sa-si gaseasca un barbat care sa-i asigure o viata confortabila. A transformat look-ul ei diferit de standardul frumusetii de atunci intr-un atu si a schimbat lumea.

E o carte si pentru cele care vor sa faca produse media destinate femeilor pentru ca doamna Gurley Brown povesteste multe detalii despre industria publicatiilor glossy.

Fire your publicist Ed Zitron

Fire your publicist Ed Zitron –  O carte despre comunicarea vedetelor la Hollywood in vremea social media cand poti pune singur pe Instagram orice vrei si poti transforma agenda zilei pentru jurnalisti, daca intelegi mecanismele si stii ca noii jurnalisti sunt “copy paste” asa ca ii exploatezi cum trebuie.

E mai mult decat atat cartea si e de citit pentru cei care fac comunicare, dar si pentru cei care vor sa ajunga in lumina reflectoarelor.

 

Carti de la editurile ro

Nadia si securitatea –

Nadia si securitatea – Stejarel Olaru. O carte  greu de purtat dupa citire. Iti dai seama in ce mediu toxic au trait sportivii pe vremea lui Ceausescu, dar apreciezi inca o data caracterul exceptional al Nadiei. Chiar si dupa toate problemele pe care i le-au facut, in anii 90 a donat o suma foarte mare de bani federatiei de gimnastica ca sa le ajute pe sportive. Am facut pentru urban.ro un interviu cu domnul Olaru, istoric, care ii face acest profil incredibil Nadiei in contextul restrictiilor Securitatii. E aici.

Joan Didion Nopti Albastre

Joan Didion Nopti Albastre – te rupe in bucatele si te ambaleaza la loc cu respect pentru fiecare clipa traita stiind ca moartea e ceva ce nu vom ocoli niciunul. O scriere incredibil de rafinata si minunat tradusa in romaneste.

Small-Fry-ebook

Lisa Brennan Jobs – Small fry – marturisirea terapeutica a fetei lui Steve Jobs despre viata sa.  Un fel de “aici e tot, nu ma mai intrebati alta data, viata merge mai departe”… am facut pentru urban.ro un interviu cu doamna Brennan Jobs, o minte sclipitoare si mult bun simt, il puteti citi aici

Mi-e-dor-de-tine-cand-clipesc

Mi-e dor de tine cand clipesc –  Mary Laura Philpott – povesti de dragoste si intamplari de viata comentate de o doamna jurnalista care a avut o rubrica la ziar. Este despre femei si feminitate din intamplari marunte si cu tâlc.

11 inele

Phil Jackson 11 inele – domnul antrenor Phil Jackson e un geniu. Are o profunda intelegere a caracterului uman, individual si in echipa. Intr-o vreme in care avem guru peste guru care ne invata si cum sa bem apa, cartea dlui Jackson este o demonstratie minunata de leadership, de cum sa-i convingi pe cei mai mari si mai grei sa fie o echipa si sa renunte la individualismul care i-a facut campioni ( a antrenat echipele de baschet Chicago Bulls si Los Angeles Lakers in momentele lor de glorie cu  Michael Jordan sau Shaquille ONeal si Kobe Bryant)  O carte despre viata si despre management, chiar o bijuterie de carte.

Sa nu ne facem de ras in fata furnicilor, Iv cel Naiv

Sa nu ne facem de ras in fata furnicilor, Iv cel Naiv… o carte nostalgica despre adolescenta generatiei care batea la usile majoratului in anii 90 -2000, foarte emotionanta si cu ceva din Momo al lui Michael Ende.

 

 

2667
VodafoneVodafone si fapte bune, reteaua de net si telefonie acolo unde nimeni nu a ajuns pana acum

Vodafone si fapte bune, reteaua de net si telefonie acolo unde nimeni nu a ajuns pana acum

Pentru multi oameni, in acest moment sunt la un capat de lume, la Sfantu Gheorghe, un satuc mic intrat in atentia publica pentru ca Dunarea se varsa in mare aici si pentru ca, de 18 ani, se organizeaza Festivalul international de film independent Anonimul.

Ca sa ajungi aici, de la Tulcea mergi cu vaporasul doua ore printre canale. O margine de tara, un no man’s land. Si cu toate astea aici, la margine a Romaniei am internet perfect.

Stiti ca sunt de peste 20 de ani abonata Vodafone, companie care a fost candva partener al festivalului si a instalat si pentru oamenii de aici o celula de retea puternica pentru ca si ei sa fie conectati cu lumea chiar si cand e iarna si se circula foarte greu.

Cu aceasta experienta fata in fata live, am vazut astazi o stire care spune ca in perioada martie 2020 – iunie 2021, Vodafone Romania a extins acoperirea retelei mobile cu un numar de peste 700 de statii 4G, asigurand conectarea la servicii de voce si date mobile pentru aproximativ 150.000 de locuitori din 158 de localitati din mediul rural. In prezent, Vodafone asigura o acoperire cu servicii de comunicatii pentru 96% din populatia din mediul rural, oferind acces la  servicii de voce si internet fixe si mobile pentru unele dintre cele mai izolate comunitati din Romania. In aceeasi perioada de timp, Vodafone si-a extins reteaua fixa de inalta calitate ca urmare a dezvoltarii si extinderii pentru 21.000 de gospodarii din mediul rural. 

Stiti cat de mult inseamna internet in zonele cele mai indepartate ale tarii: de la Telemedicina pana la educatie la distanta, o sansa pentru cativa copii care nu se vor pierde in atractia divertismentului pe internet.

Recent Vodafone a fost recunoscuta drept cea mai fiabila retea 5G din Romania de catre auditorul independent umlaut, obtinand totodata cel mai mare punctaj pentru performanta serviciilor de date mobile

La trei ani de la lansarea primei retele 5G din Romania, Vodafone a fost confirmata drept cea mai fiabila retea 5G din Romania, obtinand totodata cel mai mare punctaj in ceea ce priveste performanta serviciilor de date mobile. Aceasta este cea de-a saptea recunoastere pentru reteaua mobila a Vodafone Romania in urma campaniilor de masurare realizate de umlaut.

Daca vreti sa vedeti ceva emotionant, luati-va cateva minute pentru a vedea documentarul „Visuri implinite acasa” care este disponibil pe YouTube si prezinta povestea reala a locuitorilor din localitatile Draghesti, Busesti si Cerna-Varf din judetul Mehedinti.

In plina pandemie, la inceputul anului 2021, situatia era din ce in ce mai delicata pentru acestia: cursurile scolare cu prezenta fizica erau anulate, iar legatura cu rudele sau serviciile medicale era aproape imposibil de realizat. Echipele de ingineri ale Vodafone Romania au dezvoltat si implementat in timp record o retea fixa si una mobila pentru a oferi acestor localitati servicii de comunicatii electronice la standarde similare mediului urban. Zeci de kilometri de cabluri de fibra optica, echipamente de comunicatii electronice, turn dedicat pentru servicii mobile 4G au fost instalate in zone foarte greu accesibile. Astfel, locuitorii acestor localitati au putut sa beneficieze din luna martie a acestui an de servicii fixe si mobile la standarde similare mediului urban pentru a urma cursurile scolii online, dar si pentru a putea tine legatura cu cei dragi aflati la sute de kilometri distanta.

In primele luni de pandemie am facut parte din campania in care Vodafone a strans bani si de la abonati si de la angajati si a donat si o suma generoasa pentru a cumpara tablete pentru copiii care nu puteau face scoala online.

S-au daruit cateva sute de tablete, impreuna cu abonament la internet si multi copii au putut merge inainte cu scoala.

Pe mine ma emotioneaza foarte mult companiile care ajuta comunitatea si stiu ca in anii acestia am mers mai bine ca societate de multe ori cu participarea exceptionala a acestor companii. Cei de la Vodafone stiu ca sunt client cu mandrie, din inima, pentru ca stiu cat bine au facut prin Fundatia Vodafone, stiu faptele lor prin care sprijina direct societatea. Si ma bucur sa va semnalez si acum aceste noi initiative care duc  reteaua de net si telefonie acolo unde nimeni nu a ajuns pana acum.

Vodafone

 

1465
ConvergentaVDF_Speach_Mama_Land (1)Stiti povesti despre oameni care au urmat studii si cand lumea spunea ca sunt “batrani” pentru scoala? Spuneti-mi-le, sa-i motivam pe altii. Acum avem si tehnologia care ne ajuta.

Stiti povesti despre oameni care au urmat studii si cand lumea spunea ca sunt “batrani” pentru scoala? Spuneti-mi-le, sa-i motivam pe altii. Acum avem si tehnologia care ne ajuta.

Sigur stiti spotul emotionant de la Vodafone cu doamna care isi continua studiile cand fiica dansei e mare si o ajuta cu conectarea la tehnologia de ultima ora ca sa-si dea examenele chiar si cand a cazut lumina.

Pe mine m-a emotionat foarte mult pentru ca am acest interes – care nu e doar declamativ – de a invata continuu.

Stiu oameni care n-au avut sansa mea sa urmeze o facultate imediat dupa ce au terminat liceul – nu era contextul politic potrivit, nu aveau optiuni multe sau, pur si simplu, nu aveau conditiile necesare, ar fi fost un efort foarte mare financiar pe care nu l-au putut sustine.

E o realitate a zilelor noastre, dar si un semn de mai bine, faptul ca oameni care nu mai au varsta adolescentei vor sa faca o facultate ca sa-si urmeze visele. Sigur ca e mai greu sa inveti cand esti adult, sigur ca ai mai multe emotii si esti speriat de gandul ca nu vei face fata, dar marele avantaj e tehnologia acum.

Spotul de la Vodafone e si despre pachetele exceptionale de conectitate TV plus internet 500 pentru care platesti 4, 40 euro /luna pentru primele 6 luni. E despre tehnologia care iti face accesibila invatarea de la distanta si urmarirea unor visuri care candva au fost imposibile.

Mie imi plac foarte mult oamenii care au curajul sa mearga pe drumul lor, sa-si urmeze visurile indiferent de prejudecatile oamenilor si sa se tina de dorintele si aspiratiile lor la orice varsta.

Stiu ca gasim mereu in articole motivationale ca “avem o singura viata sa ne- traim asa cum vrem”, dar in realitate sunt foarte putini oameni care au acest curaj, care rezista sa nu se duca cu valul conformismului si merg pe drumul lor la orice varsta.

Zilele acestea este o oferta speciala la Vodafone (mai sunt doua zile de campanie, o gasiti aici): pachet de Televiziune cu Net 1000 sau Net 500 cu 70% reducere si te bucuri de internet, oriunde si oricand, cu Super Wi-Fi DUO.

  • Internet in toata casa cu Super Wi-Fi Box
  • Internet rapid, oriunde mergi, cu Mini Router Wi-Fi mobil CADOU

ConvergentaVDF_Device_Land

Stiti ca sunt client Vodafone de la inceputurile companiei, de asta scriu cu drag de fiecare data despre actiunile lor care sprijina comunitatea, ajuta la schimbarea mentalitatilor si fac indirect educatie

De data aceasta vorbim despre acea tehnologie pe care te poti baza oricand pentru ca nu te lasa la greu. Acest lucru este sustinut prin produsele Vodafone de internet fix si televiziune care completeaza oferta de servicii mobile. Super WiFi Duo asigura conectivitate neintrerupta, aducand impreuna Super WiFi-ul si router-ul 4G backup pe care clientii il primesc cadou.

Fie ca este pentru a-i ajuta sa ramana conectati cu cei dragi sau la pasiunile si interesele utilizatorilor, Vodafone isi doreste sa fie acel partener de incredere gata oricand sa-ti intinda o mana de ajutor. Si cel mai bine ne iese cu ajutorul tehnologiei.

De asemenea, stiti ca imi place sa dam exemple pozitive si sa motivam lumea sa-si urmeze visurile, sa nu le pese de prejudecati si sa faca ceea ce-i bucura in viata.

Asa ca daca stiti povesti ale prietenilor, rudelor care au ales sa-si termine studiile mai tarziu, mi-ar placea sa le scrieti in comentarii. Daca dam curaj unei ssingure persoane sa-si umeze visul, ne-am facut cu totii datoria dde a schimba cu un pic lumea in mai bine.

Va multumesc.

ConvergentaVDF_Speach_Mama_Land (1)

 

 

2787