cind gindurile nu vor sa plece din cap, le dai afara punind altceva in loc.
in seara asta eu pun “zero degrees” by akram khan, un show despre ce fac sufletele cind se afla pe drumul dinspre viata spre moarte.
in octombrie akram khan monteaza din nou la londra. gindul ca o sa ma duc sa-l vad, ma face sa zimbesc. putin.
imi pare ingrozitor de rau ca a murit Mile Carpenisan. era un om f f misto.
nu stiu ce sa scriu aici, dar stiu ca trebuie scris, pentru ca trebuie sa ramina peste tot ca era un om foarte frumos, cu un mega suflet si un super caracter, un om din aluatul bun, cum scriam acum citeva luni
later edit: ana onisei a facut un interviu cu sorin bogdan, fost coleg de front si de stiri cu mile, si ii multu pt asta. vorbeam aseara la masa cu ea si ii spuneam ca, daca e sa nu mai fie, oamenii ar trebui sa si-l aduca aminte la cel mai inalt nivel. aici interviul
cu citeva luni in urma a scris pe blogul lui ca vrea sa fie om de zapada. sper ca doamne doamne i-a implinit dorinta.
“Vreau sa fiu om de zapada
…sa nu fiu deloc complicat. Sa ma poata face si desface oricine din trei bulgari rostogoliti. Sa am curul mare pieptul potrivit si capul ca o bila. Sa ma multumesc cu o oala pe post de palarie, un morcov sa-mi fie nas si doua bucatele de carbune ce odata au fost jeratec sa imi stea pe post de ochi. As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. Mai mult sunt atacate mereu si urate gratuit pentru ca asa e cica “firesc” in tara asta cenusie. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla’mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? …. iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii….
Mile Carpenisan
De cite ori plec in tara pentru un proiect ori articol ma apuca disperarea si, cind ma intorc acasa, stau ore in sir covrig in pat.
***
Vineri, 19 martie, intr-un sat de linga Tulcea
Un copil de 7 ani plinge ca nu l-a lasat frate-su sa-si ia ceva de la magazin.
– hai Adi urca pe bicicleta, o sa obosesti pina acasa, zice fratele care e cu 2 ani mai mare.
Cel mic bodoganeste ceva neinteligibil si continua sa mearga hotarit in fata bicicletei.
Adi e in clasa I-a intr-un sat in care mai sunt doar 27 de copii. Cu el in clasa, la invatatul alfabetului, mai sunt inca 6 pusti.
Pe ulita pe care merg, din 22 de case doar 6 mai sunt locuite, restul sunt ruine sau au lacate mari la porti. Proprietarii sunt la munca in Spania.
Adi merge mai departe in fata bicicletei. Are un fes rosu cu mot albastru si o geaca pe care, cu siguranta, au imbracat-o altii inaintea lui. Merge pe ulita aia pe care, pina la ei, de o ora n-a mai trecut niciun picior de om.
E atit de multa liniste incit, desi sunt la 200 de metri de mine, vintul le aduce vorbele si stiu ce-si spun.
Cind ajunge in dreptul meu se uita cu mare curiozitate, iar eu ma simt o aratare. Imi zimbeste, uita repede de supararea lui si spune vesel:
– Sarumina. Cautati pe cineva?
– Cimitirul, vreau sa ajung la cimitir.
– Pai e dincolo de sosea, la intersectie. Mai mergeti.
Imi arata apoi scoala lui, imi spune ca in clasa sta si cu cei dintr-a II-a, ca frate-su e intr-a IV-a, in timp ce eu ma gindesc ca, in salbaticia asta, el n-a vazut niciodata un calculator, nu s- a jucat niciodata cu cine stie ce traznaie electronica; probabil ca n-a descoperit nici jumatate din dulciurile destinate virstei lui si ca n-a gustat nici macar 20 dintre ele.
Mi-e frica sa-l intreb daca a iesit vreodata din satul asta, daca a fost la oras- oricare oras ar fi fost ala – ca sa vada si el altceva din lume.
Nu-i tace gura, povesteste ca scoala e intre brazi, ca frate-su o sa trebuiasca sa mearga la scoala din alt sat. Se gindeste sa mearga cu mine la cimitir sa-mi arate locul, ca sa mai vorbeasca si el cu cineva.
– E departe, trebuie sa ajungem acasa, spune cel mare in timp ce se suie pe bicicleta. Sarumina.
Adi pleaca cu frate-su si, dupa citiva pasi, se intoarce: “Sarumina”
Ii zimbesc ii mai spun o data “la revedere “ si ma gindesc ca la cit e de istet si de indraznet, daca s-ar fi nascut intr-un alt loc, ar fi avut o viata mult mai frumoasa.
***
Citeodata imi doresc sa nu vad lucrurile astea, sa nu simt tristetea unui copil care e mai sus decit locul in care s-a nascut si sa nu anticipez cit de mult o sa sufere in anii care vor urma.
Imi doresc sa ramin acasa, in globul meu de sticla, unde – daca nu stiu si nu simt tristetile astea – mi-e mai bine. Stiu ca e egoism, dar uneori ti-e mai bine cind esti egoist.
*
De Pasti string jucarii si dulciuri pentru copiii din sat. Sunt 27 cu totii. Va bagati?
dragalasii de pearl & the puppets. love them! si n-am abonament la compania aia de telefonie, da?
Draga mea interna, Elena Mihaila, a muncit greutz si saptamina asta.
Partea buna e ca a vazut cum va arata in revista o parte din munca ei, ca a invatat sa compare stilul editorial al revistelor “pentru tineri” fata de cel al revistelor “mature” si ca acum poate intelege contentul in varianta transmedia: nevoile aceluiasi gen de public tinta in print/radio/internet.
aaa, si si-a facut lectiile foarte bine. dupa 4 saptamini, stie asa de bine structura editoriala Tabu incit a plasat foarte corect in flatplan (desfasurarea pe rubrici vs. pagini a revistei) doua rubrici noi. plus ca, acum poate sa genereze din acelasi eveniment subiecte diferite in functie de targetul si specificul revistelor, indiferent daca sunt young, fashion, social, people.
are teme multe pentru saptamina viitoare, dar ne pregatim curind pentru una dintre cele mai importante lectii: cum se face un pitch pentru o revista, cum propui un subiect unui redactor sef/editor coordonator. pentru asta exista insa zilele saptaminii viitoare.
iata cum s-a vazut saptamina numarul 5 din perspectiva Elenei
Am început săptămâna cu a 3-a transcriere de interviu, cel despre care ziceam că s-a dezvoltat ca un ghiocel acum ceva timp. Totuşi cum era cu intern(area) după o lună? (glumesc, glumesc). Mi-a prins bine, pentru că am de făcut o mică aplicaţie care are legătură cu acel interviu.
Marţi a fost o zi uşoară, am încercat să fac o mini-corectură pe textele deja paginate. Virgule, căciuliţe, spaţii prea mari, migăleală serioasă pentru cele două perechi de ochi care vor ajunge să facă asta pe tot numărul de aprilie. Apropo de numărul acesta, am văzut print-ul cover-ului, la care am făcut ochii mei mari de copil. (you think you know, but you have no idea de munca din spate).
După, am primit draft-urile de la interviurile cele mai drăgălaşe de săptămâna trecută, am mai aruncat câte un ochi la ce lucra echipa de la D.T.P. şi am realizat ce înseamnă cu adevărat amprenta lăsată de jurnalist în textul final. Este binecunoscut faptul că în cele din urmă nu se folosesc toate datele din interviul propriu-zis.
Pe sfârşit de săptămână am văzut paginarea dosarului, am discutat despre mai multe reviste „young vs. old”, despre conceptul de „book of the brand” şi mi-am primit „temele”. Lucruri practice din care se învaţă cel mai repede şi, în plus, sunt şi creative. Am discutat în paralel despre radio şi presa din lumea virtuală, pentru care am reţinut în mod special că cititorul alocă mult mai puţină atenţie. Pe acelaşi principiu se merge şi când este conceput un text pentru un site, sau când se aleg melodiile care vor intra în „heavy rotation”…atenţia oamenilor este feedback-ul mult preţuit (*my precious*).
Elena Mihaila, 20 martie 2010
aflu via net ca Mile Carpenisan e in coma la spital, in timisoara, si are nevoie de singe a2 pozitiv.
daca puteti sa-l ajutati, va rog frumos sa o faceti.
e un om tare frumos si are nevoie de tot sprijinul nostru si de toate gindurile noastre bune.
daca sunteti in timisoara va rog mult mult sa donati singe.
acum citeva luni scriam cu mare bucurie despre mile
si zic cum zicea el atunci “sa ne ajute Dumnezeu sa ne vedem cu totii sanatosi peste ani si sa ridem de momentele grele de acum”
am gasit la tudor chirila pe blog ceva absolut minunat.
am citit asta si lacrimile au luat-o singurele, pe obraji, la vale
Putin inainte de moartea sa, pictorul Luchian era foarte bolnav. Boala sa grava era insotita de un tremur al mainilor. Luchian a luptat din rasputeri sa picteze pana la sfarsitul zilelor sale, efort care s-a sfarsit cu procese intentate de dealerii de arta care nu-i mai recunosteau tusele tremurande si il acuzau ca-si pune semnatura pe falsuri ca sa castige mai mult. Intr-una din diminetile acelor ultime zile, Arghezi l-a sunat pe Luchian care plangea. Arghezi a intrebat de ce. Luchian i-a spus ca doar cu o seara inainte George Enescu a venit la el in timp ce zacea in pat si, fara sa aprinda lumina, fara sa spuna vreun cuvant, a scos vioara si i-a cantat lui timp de doua ore, fara oprire.
unul dintre cele mai premiate cupluri din lumea filmului, Kate Winslet – Sam Mendes a anuntat, via avocat, ca au sfirsit mariajul lor.
*
Nu-mi place Kate Winslet, desi recunosc ca e o actrita buna.
Il iubesc insa pe Sam Mendes de la American Beauty incoace, desi cred ca a cam ratat Revolutionary Road (nu a reusit sa se ridice la nivelul cartii).
*
asa ca de data asta imi pare rau pentru el si, de dragul lui, va dau o secventa minunata din American Beauty – film care pare ca tocmai ce s-a intors impotriva lui.
e o secventa pe care mi-o amintesc mereu cind vad pungi fluturinde in vint.
so much beauty in the world:)
american beauty e in topul meu 10 al celor mai dragi filme din toate timpurile. pentru cine nu l-a vzt si mai crede inca in forever love/mariage…look closer:)
stirile tv anunta ca Ramona Cîciu in virsta de 34 de ani a murit de prea multa munca.
si se fac asemanari cu cazul Ralucai Stroescu care a murit in urma cu 3 ani.
e o greseala aici. Raluca a murit pentru ca avea diabet. in Tabu, anul trecut prin vara, Ani Sandu s-a reintors pe urmele Ralucai intr-un story pe care cei care se inghesuie acum sa comenteze cazul Ramonei Cîciu ar trebui sa-l citeasca. FATA CARE MUNCEA PREA MULT
*
Ma enerveaza teribil cum se dau cu presupusul toti acum – psihologi/ prezentatori/reporteri – incercind sa scoata o concluzie pe care ei o au in cap: a murit de prea multa munca. Femeia avea probleme cu inima.
senzational gratuit. sorry.
era o Doamna.
am intilnit-o de citeva ori; o data in ziua care ramine pentru mine Ziua mea cu Stefan Iordache, despre care am scris la momentul in care domnul Iordache a murit.
il iubea mult pe domnul Iordache si era ceva minunat intre ei. aveau un singur regret: ca n-au facut copii la tinerete. si, poate tocmai de asta, si-a pus tot sufletul in Teatrul Tandarica pe care l-a condus.
n-as vrea sa ramina in mintea mea doar Doamna Tonitza Iordache.
a facut lucruri cu adevarat minunate in teatru (a tradus texte minunate), la facultate (unde a fost profesoara) si la Tandarica.
cum n-as vrea sa ramin in minte cu ceea ce a scris pe coroana de la inmormintarea dlui Iordache “Asteapta-ma”.
colegii mei din presa s-au grabit atunci sa speculeze senzationalul si sa spuna ca e vorba de anuntarea unei sinucideri. cei care stiau ca dna Tonitza Iordache era bolnava au inteles multe din mesajul acela. si-am apreciat ca i-au respectat intimitatea.
in mod straniu, cind ma gindesc la dinsa imi aduc aminte de cea mai buna salata de rosii cu ardei gras si brinza pe care am mincat-o vreodata. si chemarea “copii, haideti odata la masa ca se lasa seara!”. e o amintire de acum 10 ani, din curtea lor de la gruiu.
si asta e amintirea pe care vreau sa o pastrez.
saptamina asta a sfot una hardcore pentru mine, iar elena care sta om la om pe tot terenul linga mine, a resimtit-o din plin: doua sedinte foto, interviuri, coordonare pentru un alt shooting.
la ora la care scriu acest post, e inca un shooting – ultimul pentru numarul de aprilie.
cred ca una dintre cele mai importante lectii ale acestei saptamini a fost : cum sa dealuiesti cu stress-ul si sa urmaresti obiectivul stabilit, indiferent de bruiajele externe.
iata cum s-a vazut aventura acestei saptamini din perspectiva Elenei.
(Ziua femeii. 3 ore de somn. Oscaruri. Muultă cofeină. Cover story. Mi-am împrumutat capul la propriu. Am devenit expertă în făcut cafea şi pot să o ţin în fraze scurte până la final, însă ziua de astăzi merită mult mai mult.)
• Am început ziua cu Oscarurile, aflând despre prima femeie care a luat premiul pentru cel mai bun regizor în cei 82 de ani de când se decernează aceste premii.
• Am admirat răbdarea mai multor specimene ale sexului frumos şi deloc slab când vine vorba de făcut ceva ce le face plăcere.
• Răbdarea unora de a transforma şi a altora de a se lăsa transformate este ceva de care să te simţi mândru şi asta o să se vadă pe coperta de Aprilie.
• Nu în ultimul rând am învăţat din siguranţa unei femei care ştie că totul o să iasă bine în final, pentru că *trebuie* să iasă bine.
• Nu vreau să se creadă că bărbaţi nu au fost, pentru că s-au afirmat şi ei prin muncă meticuloasă, răbdare şi adusul a câte unui zîmbet din când în când pe buzele noastre.
(Aşa mai merge să descriu cover shooting-ul de azi şi sărbătoarea fiinţelor frumoase – 8 martie.)
Ziua însă s-a terminat într-un mod plăcut cu un interviu mic într-o lume lăsată uitării de majoritatea bucureştenilor, din păcate. Acesta a fost primul interviu dintr-o serie de mini-interviuri, la a căror transcriere lucrez eu acum, cu pauze destul de dese, trebuie să recunosc.
Astăzi, cineva mi-a zis ceva simplu şi frumos care m-a pus pe gânduri – că îi place să muncească aici, pentru că în fiecare zi se întamplă ceva inedit. Aşa este, cu monotonia nu cred că te prea întalneşti în mediul acesta, mereu faci cunoştinţă cu persoane originale. Peste tot se ivesc dificultăţi, oamenii creativi intră des în conflict, însă, când vezi varianta finală, te bucuri enorm şi treci peste. Aştepţi următoarea aventură în lumea: interviurilor, articolelor, fotografiilor, stiliştilor, hainelor etc.
Ceea ce vedeam eu până acum în reviste, la pictorialele de fashion era doar o schiţă de “imagine-idee-fortă”. Regret că nu multă lume vede munca din spate şi faptul că acele fotografii sunt mai mult decât un print frumos colorat.
După aproape o lună, în care încă nu am ajuns “intern(ată)”, cum glumea cineva pe seama mea, pot spune “this season everything goes”. Un lucru pe care poţi să te bazezi în meseria de jurnalist este reportofonul. Cred că ştiu ce o să-mi achiziţionez de la Mister Iepuraş.
(note to self: în acest haos al frumosului, somnul este cel mai de preţ lucru la sfârşitul zilei).
elena mihaila, 13 martie 2010
mi-am adus aminte tangential de asta.
spectacolul s-a jucat anul trecut la londra si in alte 5 capitale si nu s-a chemat when you’re in love, ci IN-I. dar e f f misto, si real, ce explica ei.
apropo, pe khan l-as lua acasa oricind, mi-l da oare cineva?:)
pentru cei care stiu de unde vine pasiunea mea pentru juliette binoche, care dateaza cu muuult inainte de show-ul asta:)
TIME l-a pus pe coperta pe Tom Hanks cu citeva zile inainte de premiera miniseriei HBO, Pacific, la care Hanks este producator executiv si face echipa cu Steven Spielberg.
N-au fost foarte multi actori pe coperta TIME de-a lungul timpului si, de cele mai multe ori, cind au ajuns pe coperta a fost fie pentru ca au luat Oscarul, fie pentru ca au plecat la ingerasi.
decizia revistei americane a fost criticata nu atit pentru alegere care vine cu un timing bun (lansarea seriei Pacific), cit pentru motivatie; nu e o personalitate care a definit o natiune, cum se sustine in profilul din Time.
decizia copertei time a fost analizata intr-un articol f misto Why did Tom Hanks deserve Time’s cover?, in care redactorul sef se justifica.
*
HBO mi-a trimis un dosar de presa al miniseriei si am vazut citeva secvente din Pacific. e un film despre care se va vorbi mult.
mi-am spus parerea despre cine mi-as fi dorit sa cistige Oscarurile 2010, dincolo de interesele si performantele de pe ecran.
dintre toti si toate ma bucur pentru echipa de la The Hurt Locker si pentru premiile mari pe care le-au luat (pe linga cele tehnice): cel mai bun film & cel mai bun regizor.
stiu ca multi vor spune ca e o decizie politica. poate ca e…
dar mai e si o femeie care – cu gratie si hotarire – s-a dus pe teritoriul – de lupta, la propriu – al barbatilor: Kathryn Bigelow
Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol vor susţine un atelier de actorie de film şi de televiziune, care are ca scop deprinderea tehnicii şi a disciplinei necesare pe platoul de filmare.
Conceput într-un mod mai puţin tradiţional, proiectul este iniţiativa lui Bucur, care îi are ca asociaţi pe Papadopol şi pe Boguţă şi porneşte de la o idee sugerată de Radu Muntean acum câţiva ani.
Atelierul se bazează pe experienţa celor trei actori, implicit pe rigorile şi nuanţele actoriei de film şi de televiziune, presupune două sesiuni a câte trei luni şi va începe în data de 29 martie.
Atelierul este împărţit în două sesiuni a câte trei luni, între 29 martie – 28 iunie 2010, respectiv 20 septembrie – 20 decembrie 2010. Cursanţii vor forma trei grupe, a câte maxim 10 persoane, pentru a crea o atmosferă confortabilă şi o interacţiune cât mai directă. Cursurile presupun discuţii, dezbateri, implicarea individuală, provocări, criticile constructive, situaţii concrete, în faţa camerei de filmat. Pentru fiecare săptămână sunt programate două cursuri, a câte trei ore.
În cadrul fiecărei sesiuni vor fi invitaţi şase profesionişti din majoritatea departamentelor producţiei unui film: regizori, operatori, sunetişti, make-up artişti, pictori de costume, scenografi, sharf-euri, editori, cascadori. Primii invitaţi sunt regizorul Radu Muntean, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi sunetistul Cristian Tarnoveţchi.
Tarif workshop: 490 ron/luna
Taxa de inscriere: 100 ron
Se aplica reduceri in cazul platii in avans.
Pentru detalii: 0743060665, luni-vineri, 10:00-18:00
Pentru inscriere, trimite la adresa de mail office@actoriedefilm.ro o fotografie prim-plan si fisa de inscriere completata sau mergi la sediul din Str. Gen. Contantin Coanda Nr. 18. acolo poti sa-ti faci faci fotografia si sa completezi formularul de inscriere.
unii actori au umor si prezenta de spirit. ma intreb citi actori romani ar fi avut relaxarea sa se duca sa ia un premiu de genul Zmeura de aur, cu o zi inainte de a merge la Ceremonia Oscarurilor ca nominalizat.
A facut-o aseara Sandra Bullock. Iata speech-ul de acceptare de la Razzie Awards 2010:))
nu neg ca produsele lor sunt bune, tocmai ce scriu de la un AirBook Mac, dar asta nu ma impiedica sa remarc una dintre cele mai ample si mai inteligente campanii de product placement.
in sute de filme hollywoodiene.
very smart.
mi-ar placea sa am acces un pic mic la contractele dintre apple si casele mari producatoare de filme de la hollywood:)
Apple’s Greatest Cinematic Achievements from The Awl on Vimeo.