Author : Cristina Bazavan

globul de sticla -uneori ti-e mai bine cind esti egoist

De cite ori plec in tara pentru un proiect ori articol ma apuca disperarea si, cind ma intorc acasa, stau ore in sir covrig in pat.

***

Vineri, 19 martie, intr-un sat de linga Tulcea

Un copil de 7 ani plinge ca nu l-a lasat frate-su sa-si ia ceva de la magazin.
– hai Adi urca pe bicicleta, o sa obosesti pina acasa, zice fratele care e cu 2 ani mai mare.
Cel mic bodoganeste ceva neinteligibil si continua sa mearga hotarit in fata bicicletei.

Adi e in clasa I-a intr-un sat in care mai sunt doar 27 de copii. Cu el in clasa, la invatatul alfabetului, mai sunt inca 6 pusti.
Pe ulita pe care merg, din 22 de case doar 6 mai sunt locuite, restul sunt ruine sau au lacate mari la porti. Proprietarii sunt la munca in Spania.

Adi merge mai departe in fata bicicletei. Are un fes rosu cu mot albastru si o geaca pe care, cu siguranta, au imbracat-o altii inaintea lui. Merge pe ulita aia pe care, pina la ei, de o ora n-a mai trecut niciun picior de om.

E atit de multa liniste incit, desi sunt la 200 de metri de mine, vintul le aduce vorbele si stiu ce-si spun.

Cind ajunge in dreptul meu se uita cu mare curiozitate, iar eu ma simt o aratare. Imi zimbeste, uita repede de supararea lui si spune vesel:
– Sarumina. Cautati pe cineva?
– Cimitirul, vreau sa ajung la cimitir.
– Pai e dincolo de sosea, la intersectie. Mai mergeti.
Imi arata apoi scoala lui, imi spune ca in clasa sta si cu cei dintr-a II-a, ca frate-su e intr-a IV-a, in timp ce eu ma gindesc ca, in salbaticia asta, el n-a vazut niciodata un calculator, nu s- a jucat niciodata cu cine stie ce traznaie electronica; probabil ca n-a descoperit nici jumatate din dulciurile destinate virstei lui si ca n-a gustat nici macar 20 dintre ele.
Mi-e frica sa-l intreb daca a iesit vreodata din satul asta, daca a fost la oras- oricare oras ar fi fost ala – ca sa vada si el altceva din lume.

Nu-i tace gura, povesteste ca scoala e intre brazi, ca frate-su o sa trebuiasca sa mearga la scoala din alt sat. Se gindeste sa mearga cu mine la cimitir sa-mi arate locul, ca sa mai vorbeasca si el cu cineva.

– E departe, trebuie sa ajungem acasa, spune cel mare in timp ce se suie pe bicicleta. Sarumina.

Adi pleaca cu frate-su si, dupa citiva pasi, se intoarce: “Sarumina”

Ii zimbesc ii mai spun o data “la revedere “ si ma gindesc ca la cit e de istet si de indraznet, daca s-ar fi nascut intr-un alt loc, ar fi avut o viata mult mai frumoasa.

***
Citeodata imi doresc sa nu vad lucrurile astea, sa nu simt tristetea unui copil care e mai sus decit locul in care s-a nascut si sa nu anticipez cit de mult o sa sufere in anii care vor urma.

Imi doresc sa ramin acasa, in globul meu de sticla, unde – daca nu stiu si nu simt tristetile astea – mi-e mai bine. Stiu ca e egoism, dar uneori ti-e mai bine cind esti egoist.

*
De Pasti string jucarii si dulciuri pentru copiii din sat. Sunt 27 cu totii. Va bagati?

make me smile

dragalasii de pearl & the puppets. love them! si n-am abonament la compania aia de telefonie, da?

1299

Elena Mihaila – internship la Tabu – sapt 5

Draga mea interna, Elena Mihaila, a muncit greutz si saptamina asta.

Partea buna e ca a vazut cum va arata in revista o parte din munca ei, ca a invatat sa compare stilul editorial al revistelor “pentru tineri” fata de cel al revistelor “mature” si ca acum poate intelege contentul in varianta transmedia: nevoile aceluiasi gen de public tinta in print/radio/internet.

aaa, si si-a facut lectiile foarte bine. dupa 4 saptamini, stie asa de bine structura editoriala Tabu incit a plasat foarte corect in flatplan (desfasurarea pe rubrici vs. pagini a revistei) doua rubrici noi. plus ca, acum poate sa genereze din acelasi eveniment subiecte diferite in functie de targetul si specificul revistelor, indiferent daca sunt young, fashion, social, people.

are teme multe pentru saptamina viitoare, dar ne pregatim curind pentru una dintre cele mai importante lectii: cum se face un pitch pentru o revista, cum propui un subiect unui redactor sef/editor coordonator. pentru asta exista insa zilele saptaminii viitoare.

iata cum s-a vazut saptamina numarul 5 din perspectiva Elenei

Am început săptămâna cu a 3-a transcriere de interviu, cel despre care ziceam că s-a dezvoltat ca un ghiocel acum ceva timp. Totuşi cum era cu intern(area) după o lună? (glumesc, glumesc). Mi-a prins bine, pentru că am de făcut o mică aplicaţie care are legătură cu acel interviu.

Marţi a fost o zi uşoară, am încercat să fac o mini-corectură pe textele deja paginate. Virgule, căciuliţe, spaţii prea mari, migăleală serioasă pentru cele două perechi de ochi care vor ajunge să facă asta pe tot numărul de aprilie. Apropo de numărul acesta, am văzut print-ul cover-ului, la care am făcut ochii mei mari de copil. (you think you know, but you have no idea de munca din spate).

După, am primit draft-urile de la interviurile cele mai drăgălaşe de săptămâna trecută, am mai aruncat câte un ochi la ce lucra echipa de la D.T.P. şi am realizat ce înseamnă cu adevărat amprenta lăsată de jurnalist în textul final. Este binecunoscut faptul că în cele din urmă nu se folosesc toate datele din interviul propriu-zis.

Pe sfârşit de săptămână am văzut paginarea dosarului, am discutat despre mai multe reviste „young vs. old”, despre conceptul de „book of the brand” şi mi-am primit „temele”. Lucruri practice din care se învaţă cel mai repede şi, în plus, sunt şi creative. Am discutat în paralel despre radio şi presa din lumea virtuală, pentru care am reţinut în mod special că cititorul alocă mult mai puţină atenţie. Pe acelaşi principiu se merge şi când este conceput un text pentru un site, sau când se aleg melodiile care vor intra în „heavy rotation”…atenţia oamenilor este feedback-ul mult preţuit (*my precious*).

Elena Mihaila, 20 martie 2010

aici jurnalul celorlalte saptamini de internship tabu

2249

Mile Carpenisan are nevoie de ajutor

aflu via net ca Mile Carpenisan e in coma la spital, in timisoara, si are nevoie de singe a2 pozitiv.
daca puteti sa-l ajutati, va rog frumos sa o faceti.

e un om tare frumos si are nevoie de tot sprijinul nostru si de toate gindurile noastre bune.
daca sunteti in timisoara va rog mult mult sa donati singe.

acum citeva luni scriam cu mare bucurie despre mile
si zic cum zicea el atunci “sa ne ajute Dumnezeu sa ne vedem cu totii sanatosi peste ani si sa ridem de momentele grele de acum”

2337

prietenie

am gasit la tudor chirila pe blog ceva absolut minunat.
am citit asta si lacrimile au luat-o singurele, pe obraji, la vale

Putin inainte de moartea sa, pictorul Luchian era foarte bolnav. Boala sa grava era insotita de un tremur al mainilor. Luchian a luptat din rasputeri sa picteze pana la sfarsitul zilelor sale, efort care s-a sfarsit cu procese intentate de dealerii de arta care nu-i mai recunosteau tusele tremurande si il acuzau ca-si pune semnatura pe falsuri ca sa castige mai mult. Intr-una din diminetile acelor ultime zile, Arghezi l-a sunat pe Luchian care plangea. Arghezi a intrebat de ce. Luchian i-a spus ca doar cu o seara inainte George Enescu a venit la el in timp ce zacea in pat si, fara sa aprinda lumina, fara sa spuna vreun cuvant, a scos vioara si i-a cantat lui timp de doua ore, fara oprire.

2172

Kate Winslet l-a parasit pe Sam Mendes

unul dintre cele mai premiate cupluri din lumea filmului, Kate Winslet – Sam Mendes a anuntat, via avocat, ca au sfirsit mariajul lor.
*
Nu-mi place Kate Winslet, desi recunosc ca e o actrita buna.
Il iubesc insa pe Sam Mendes de la American Beauty incoace, desi cred ca a cam ratat Revolutionary Road (nu a reusit sa se ridice la nivelul cartii).

*
asa ca de data asta imi pare rau pentru el si, de dragul lui, va dau o secventa minunata din American Beauty – film care pare ca tocmai ce s-a intors impotriva lui.

e o secventa pe care mi-o amintesc mereu cind vad pungi fluturinde in vint.

so much beauty in the world:)

american beauty e in topul meu 10 al celor mai dragi filme din toate timpurile. pentru cine nu l-a vzt si mai crede inca in forever love/mariage…look closer:)

1790

raluca/ ramona… fata care muncea mult

stirile tv anunta ca Ramona Cîciu in virsta de 34 de ani a murit de prea multa munca.
si se fac asemanari cu cazul Ralucai Stroescu care a murit in urma cu 3 ani.

e o greseala aici. Raluca a murit pentru ca avea diabet. in Tabu, anul trecut prin vara, Ani Sandu s-a reintors pe urmele Ralucai intr-un story pe care cei care se inghesuie acum sa comenteze cazul Ramonei Cîciu ar trebui sa-l citeasca. FATA CARE MUNCEA PREA MULT

*
Ma enerveaza teribil cum se dau cu presupusul toti acum – psihologi/ prezentatori/reporteri – incercind sa scoata o concluzie pe care ei o au in cap: a murit de prea multa munca. Femeia avea probleme cu inima.

senzational gratuit. sorry.

doamna mihaela tonitza iordache a murit :(

era o Doamna.
am intilnit-o de citeva ori; o data in ziua care ramine pentru mine Ziua mea cu Stefan Iordache, despre care am scris la momentul in care domnul Iordache a murit.

il iubea mult pe domnul Iordache si era ceva minunat intre ei. aveau un singur regret: ca n-au facut copii la tinerete. si, poate tocmai de asta, si-a pus tot sufletul in Teatrul Tandarica pe care l-a condus.

n-as vrea sa ramina in mintea mea doar Doamna Tonitza Iordache.
a facut lucruri cu adevarat minunate in teatru (a tradus texte minunate), la facultate (unde a fost profesoara) si la Tandarica.
cum n-as vrea sa ramin in minte cu ceea ce a scris pe coroana de la inmormintarea dlui Iordache “Asteapta-ma”.

colegii mei din presa s-au grabit atunci sa speculeze senzationalul si sa spuna ca e vorba de anuntarea unei sinucideri. cei care stiau ca dna Tonitza Iordache era bolnava au inteles multe din mesajul acela. si-am apreciat ca i-au respectat intimitatea.

in mod straniu, cind ma gindesc la dinsa imi aduc aminte de cea mai buna salata de rosii cu ardei gras si brinza pe care am mincat-o vreodata. si chemarea “copii, haideti odata la masa ca se lasa seara!”. e o amintire de acum 10 ani, din curtea lor de la gruiu.

si asta e amintirea pe care vreau sa o pastrez.

2263

elena mihaila – internship la tabu – sapt 4

saptamina asta a sfot una hardcore pentru mine, iar elena care sta om la om pe tot terenul linga mine, a resimtit-o din plin: doua sedinte foto, interviuri, coordonare pentru un alt shooting.
la ora la care scriu acest post, e inca un shooting – ultimul pentru numarul de aprilie.

cred ca una dintre cele mai importante lectii ale acestei saptamini a fost : cum sa dealuiesti cu stress-ul si sa urmaresti obiectivul stabilit, indiferent de bruiajele externe.

iata cum s-a vazut aventura acestei saptamini din perspectiva Elenei.

(Ziua femeii. 3 ore de somn. Oscaruri. Muultă cofeină. Cover story. Mi-am împrumutat capul la propriu. Am devenit expertă în făcut cafea şi pot să o ţin în fraze scurte până la final, însă ziua de astăzi merită mult mai mult.)

• Am început ziua cu Oscarurile, aflând despre prima femeie care a luat premiul pentru cel mai bun regizor în cei 82 de ani de când se decernează aceste premii.

• Am admirat răbdarea mai multor specimene ale sexului frumos şi deloc slab când vine vorba de făcut ceva ce le face plăcere.

• Răbdarea unora de a transforma şi a altora de a se lăsa transformate este ceva de care să te simţi mândru şi asta o să se vadă pe coperta de Aprilie.

• Nu în ultimul rând am învăţat din siguranţa unei femei care ştie că totul o să iasă bine în final, pentru că *trebuie* să iasă bine.

• Nu vreau să se creadă că bărbaţi nu au fost, pentru că s-au afirmat şi ei prin muncă meticuloasă, răbdare şi adusul a câte unui zîmbet din când în când pe buzele noastre.

(Aşa mai merge să descriu cover shooting-ul de azi şi sărbătoarea fiinţelor frumoase – 8 martie.)

Ziua însă s-a terminat într-un mod plăcut cu un interviu mic într-o lume lăsată uitării de majoritatea bucureştenilor, din păcate. Acesta a fost primul interviu dintr-o serie de mini-interviuri, la a căror transcriere lucrez eu acum, cu pauze destul de dese, trebuie să recunosc.

Astăzi, cineva mi-a zis ceva simplu şi frumos care m-a pus pe gânduri – că îi place să muncească aici, pentru că în fiecare zi se întamplă ceva inedit. Aşa este, cu monotonia nu cred că te prea întalneşti în mediul acesta, mereu faci cunoştinţă cu persoane originale. Peste tot se ivesc dificultăţi, oamenii creativi intră des în conflict, însă, când vezi varianta finală, te bucuri enorm şi treci peste. Aştepţi următoarea aventură în lumea: interviurilor, articolelor, fotografiilor, stiliştilor, hainelor etc.

Ceea ce vedeam eu până acum în reviste, la pictorialele de fashion era doar o schiţă de “imagine-idee-fortă”. Regret că nu multă lume vede munca din spate şi faptul că acele fotografii sunt mai mult decât un print frumos colorat.

După aproape o lună, în care încă nu am ajuns “intern(ată)”, cum glumea cineva pe seama mea, pot spune “this season everything goes”. Un lucru pe care poţi să te bazezi în meseria de jurnalist este reportofonul. Cred că ştiu ce o să-mi achiziţionez de la Mister Iepuraş.

(note to self: în acest haos al frumosului, somnul este cel mai de preţ lucru la sfârşitul zilei).

elena mihaila, 13 martie 2010

1415

when you’re in love…

mi-am adus aminte tangential de asta.
spectacolul s-a jucat anul trecut la londra si in alte 5 capitale si nu s-a chemat when you’re in love, ci IN-I. dar e f f misto, si real, ce explica ei.

apropo, pe khan l-as lua acasa oricind, mi-l da oare cineva?:)

pentru cei care stiu de unde vine pasiunea mea pentru juliette binoche, care dateaza cu muuult inainte de show-ul asta:)

1881

Tom Hanks criticat ca apare pe coperta de la TIME

TIME l-a pus pe coperta pe Tom Hanks cu citeva zile inainte de premiera miniseriei HBO, Pacific, la care Hanks este producator executiv si face echipa cu Steven Spielberg.

N-au fost foarte multi actori pe coperta TIME de-a lungul timpului si, de cele mai multe ori, cind au ajuns pe coperta a fost fie pentru ca au luat Oscarul, fie pentru ca au plecat la ingerasi.

decizia revistei americane a fost criticata nu atit pentru alegere care vine cu un timing bun (lansarea seriei Pacific), cit pentru motivatie; nu e o personalitate care a definit o natiune, cum se sustine in profilul din Time.

decizia copertei time a fost analizata intr-un articol f misto Why did Tom Hanks deserve Time’s cover?, in care redactorul sef se justifica.

*
HBO mi-a trimis un dosar de presa al miniseriei si am vazut citeva secvente din Pacific. e un film despre care se va vorbi mult.

1594

The Hurt Locker – cel mai bun film & cel mai bun regizor. Oscar 2010

mi-am spus parerea despre cine mi-as fi dorit sa cistige Oscarurile 2010, dincolo de interesele si performantele de pe ecran.

dintre toti si toate ma bucur pentru echipa de la The Hurt Locker si pentru premiile mari pe care le-au luat (pe linga cele tehnice): cel mai bun film & cel mai bun regizor.

stiu ca multi vor spune ca e o decizie politica. poate ca e…
dar mai e si o femeie care – cu gratie si hotarire – s-a dus pe teritoriul – de lupta, la propriu – al barbatilor: Kathryn Bigelow

1262

Dragoş Bucur, Dorian Boguţă, Alexandru Papadopol susţin un atelier de actorie

Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol vor susţine un atelier de actorie de film şi de televiziune, care are ca scop deprinderea tehnicii şi a disciplinei necesare pe platoul de filmare.

Conceput într-un mod mai puţin tradiţional, proiectul este iniţiativa lui Bucur, care îi are ca asociaţi pe Papadopol şi pe Boguţă şi porneşte de la o idee sugerată de Radu Muntean acum câţiva ani.

Atelierul se bazează pe experienţa celor trei actori, implicit pe rigorile şi nuanţele actoriei de film şi de televiziune, presupune două sesiuni a câte trei luni şi va începe în data de 29 martie.

Atelierul este împărţit în două sesiuni a câte trei luni, între 29 martie – 28 iunie 2010, respectiv 20 septembrie – 20 decembrie 2010. Cursanţii vor forma trei grupe, a câte maxim 10 persoane, pentru a crea o atmosferă confortabilă şi o interacţiune cât mai directă. Cursurile presupun discuţii, dezbateri, implicarea individuală, provocări, criticile constructive, situaţii concrete, în faţa camerei de filmat. Pentru fiecare săptămână sunt programate două cursuri, a câte trei ore.

În cadrul fiecărei sesiuni vor fi invitaţi şase profesionişti din majoritatea departamentelor producţiei unui film: regizori, operatori, sunetişti, make-up artişti, pictori de costume, scenografi, sharf-euri, editori, cascadori. Primii invitaţi sunt regizorul Radu Muntean, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi sunetistul Cristian Tarnoveţchi.

Tarif workshop: 490 ron/luna
Taxa de inscriere: 100 ron
Se aplica reduceri in cazul platii in avans.
Pentru detalii: 0743060665, luni-vineri, 10:00-18:00

Pentru inscriere, trimite la adresa de mail office@actoriedefilm.ro o fotografie prim-plan si fisa de inscriere completata sau mergi la sediul din Str. Gen. Contantin Coanda Nr. 18. acolo poti sa-ti faci faci fotografia si sa completezi formularul de inscriere.

1449

speech-ul Sandrei Bullock la Razzie Awards 2010 :))

unii actori au umor si prezenta de spirit. ma intreb citi actori romani ar fi avut relaxarea sa se duca sa ia un premiu de genul Zmeura de aur, cu o zi inainte de a merge la Ceremonia Oscarurilor ca nominalizat.
A facut-o aseara Sandra Bullock. Iata speech-ul de acceptare de la Razzie Awards 2010:))

1145

Elena Mihaila – internship la tabu – sapt 3

Saptamina nr 3 a fost una in care a fost loc si de putina teorie pentru intern-ul meu, Elena Mihaila.
A fost o saptamina in care am vorbit despre structuri de reviste, targeturi, pozitionari. Am plecat de la citeva publicatii pe care am invitat-o sa le descompuna structural si am ajuns, aproape fara sa simta, la cum acelasi subiect e declinat diferit de la o publicatie la alta in functie de targetul/formatul revistei.
Revistele analizate saptamina aceasta au fost din targetul 25-35 de ani, locale si internationale. Saptamina viitoare comparam reviste din targeturi diferite de virsta:)

Deja stiu care sunt lucrurile care-i plac pentru ca ii sclipesc ochii mari cind intilneste ceva care o uimeste (noi oportunitati de business care vin de la idei ca de niciunde, aparitia/crearea unei rubrici etc) si e amuzant sa o vad cum descopera lumea din spatele unei reviste.

Dar e si foarte motivant pentru mine, pentru ca e un aer proaspat, o uimire si o bucurie fata de lumea frumoasa pe care o creem, detalii pe care le mai uit uneori, grabita sa rezolv punctual problemele revistei.

Munca de internship din saptamina asta a avut si ceva lucruri spectaculoase (un interviu simpa si o negociere pentru cover), dar si ceva lucruri nashpa.
Iata cum se vede din partea Elenei saptamina nr 3:)

*
Ghiocelul a venit cu „dureri de cap”, hapciuri, ploaie, dar şi cu teme pentru mine. Pot spune că am început să învaţ mai în detaliu despre structura lunară a unei reviste şi acum, că am văzut ultima săptămână înainte de trimis la print, să vedem si începutul…

Prima mea temă are legătură cu un market research – să analizez structura mai multor reviste, atât de la noi, cât si din alte ţări. O zi de luni structurată, am primit şi un program pentru săptămâna asta, dar şi cam ce o să se întâmple de-a lungul următoarei săptămâni, nu pot decât să mă bucur de ce va urma.

Ce a urmat a fost mai mult decât drăguţ, am asistat la un interviu primăvăratic, dar nu lipsit de consistenţă, ca un boboc de floare ce s-a dezvoltat în câteva ore. Interviurile sunt o parte plăcută a acestui job, cred eu, contează foarte mult şi felul în care îl dirijează un jurnalist cu experienţă, ca informaţia să curgă de la sine. Acum că am văzut cum a decurs unul, nu-mi rămâne decât sa aştept varianta finală. Am asistat şi la un mic shooting şi am primit a doua temă la care toată lumea a avut glume „încurajatoare” – transcrierea unui interviu (and here I go again on my own). S-ar putea să-mi revizui ideea cu „interviurile sunt o parte plăcută” după această experienţă. (glumesc)

Negocierile pentru inserturile din numerele viitoare au decurs destul de bine, iar mini-brainstormingul de idei pentru un „bonus” a fost mult mai productiv ca aparenta revenire a iernii. (cred că ar trebui să încetez cu aceste comparaţii)

Săptămâna s-a încheiat cu o discuţie despre tema de la început, am definitivat termenii de front of the book, core si back of the book. Am făcut ochii mari la mai multe detalii despre revistele glossy şi piaţa românească, pe care nu cred că le-aş fi aflat prea curând din alte „surse” şi care în acelaşi timp mă vor face să văd şi să citesc o revistă complet diferit de acum înainte.

Pe final de a treia săptămână sunt măndră să mă prezint „Elena – internul” şi că am început să dau si eu direcţii către biroul redacţiei: „urcaţi, la dreapta şi mergeţi drept înainte”.

Elena Mihaila, 6 martie 2010

aici jurnalele din saptamina nr 1 si saptamina nr 2

1545

iar a venit Mos Craciun la mine:)

cum ninge, cum vine Mos Craciun in vizita la mine.

mama lui Tibisor Mereu surprinzator mi-a facut niste mega botosei cu numele meu pe ei. pe dreptul il cheama Cris, pe stingul Tina. (Multzuuuuuuu)
ii port acum in picioare si ma fac sa zimbesc tare.

(exista unii oameni care pur si simplu te incarca cu energie pozitiva, asa e Tibisor. iar astazi am descoperit ca si Andrew e minunat. dupa o vizita de o ora la ei, sunt ca si cum as fi stat o zi la spa: relaxata si zimbitoare. magic energy)

si pentru ca va trebui sa vina primavara, chiar daca Mos Craciun e prietenul meu, am primit asta. sa-mi inveseleasca casa.

1685