Author : Cristina Bazavan

shutterstock_celebritateE atat de trista disputa pe premii si nominalizari la UNITER sau GOPO. Cred in artistii care creeaza cu credinta ca ii vor inspira pe spectatori, nu pentru premii. Va dau si cateva exemple.

E atat de trista disputa pe premii si nominalizari la UNITER sau GOPO. Cred in artistii care creeaza cu credinta ca ii vor inspira pe spectatori, nu pentru premii. Va dau si cateva exemple.

Oamenii din film, teatru, scriitorii pe care eu ii iubesc nu au inceput sa faca meseriile lor pentru ca voiau un premiu, ci pentru ca era singura cale de exprimare pe care ei o stiau valida pentru ceea ce era in interiorul lor, in sufletul lor, in mintea lor.

Niciun mare artist, din orice zona ar fi el, nu a inceput sa faca arta lui – film, teatru, dramaturgie, actorie, dans, cascadorie, pictura, sculptura, stand up comedie etc – ca sa ia un premiu. Nimeni n-a muncit ore in sir, nu si-a infruntat fricile si durerile ca sa le expuna apoi publicului intr-o forma inspirationala gandindu-se… “muncesc acum, dar sa vezi ce premiu iau cu ce am creat”

Am fost de-a lungul anilor la repetitii de teatru. Chiar si la Radu Afrim, care e acum pe lista nominalizatilor  UNITER cu 5 mentionari, una pentru cel mai bun spectacol („Seaside Stories” de la Constanta), restul pentru proiectele pe care le-a regizat mai multe spectacole (cum au nominalizari si actorii din  spectacolele lui) si altii se intreaba de ce e el acolo si nu sunt ei sau ele.

Am vazut efortul pe care-l face el, cat de mult  si-a sedimentat ideea inainte de a veni la repetitii, dar si cat de mult muncesc actorii cu trupurile si sufletele lor, cu garda jos, dezgoliti de orgolii, ca sa le iasa maiestria de pe scena si sa faca o poveste vie. O poveste care sa ne duca pe noi intr-o lume despre care stim ca e imaginara, dar asta nu ne impiedica sa radem si sa plangem din tot sufletul.

N-am vazut inca cel mai recent spectacol al lui, dar am vazut multe altele si stiu sigur ca atunci cand si-a ales textul, actorii si a gandit impreuna cu echipa decorurile sau muzica, nu s-a gandit nicio clipa la ce UNITER o sa ia. (pentru multe a si luat statuete , el si colegii sai actori)

Am fost de multe ori la filmari pentru productii romanesti, stiu efortul regizorilor, al operatorilor, al actorilor. Uneori e inuman cate ore trag o anume dubla si ei par proaspeti si in frig  si ploaie, iar regizorul incearca sa obtina the best din ce exprima ei pentru ca stie ca va fi ceva ireparabil si irepetabil cand va fi filmul pe ecran.

Am privilegiul sa am printre prieteni pe Emanuel Parvu, regizorul care a facut Marocco – filmul are 3 nominalizari la Gopo (toate pentru actorie, deci a facut el ceva bine ca regizor acolo) – si pe care l-ati vazut in rolul principal al politistului obsedat de dreptate din Miracol – pentru care e nominalizat el la Gopo pentru actorie.

Stiu cate variante de scenariu au fost la Marocco, cati ani a muncit ca sa fie povestea in nuantele pe care si le dorea el.

Credeti ca atunci cand a scris a avut in cap “mama, ce premii o sa iau la Gopo”?!

Cu siguranta ca l-ar fi bucurat mai multe nominalizari sau premii la Gopo pentru echipa cu care a facut filmul Marocco, pentru ca isi doreste ca munca acestora sa fie recunoscuta si apreciata in industrie. Dar sunt sigura ca nicio clipa cand se lupta cu povestea despre cum fapte mici nesemificative aparent duc la catastrofe de nereparat, nu avea in minte cum o sa fie pe scena la Gopo, imbracat tzipla, ca sa zica multumescuri.

Pot sa dau zeci si sute de exemple si de artisti care fac nu neaparat ceea ce normele considera a fi arta, dar ale caror produse in fata publicului aduc multa bucurie si deschid minti daramand tabu-uri. 

Sa-l numesc pe domnul Mimi Branescu, pentru ca am vorbit mult despre dansul zilele astea in privat plecat de la initiativa de a face cursuri de scriere /dramaturgie pentru tineri actori. E cel care a scris Las Fierbinti si a creat personaje legendare, cum a scris si cateva piese de teatru la care razi si plangi, si pleci acasa cu multe ganduri de a fi mai bun. Stiti cat de greu i-a fost lui in studentie?! Cata saracie, si cata vointa pentru a reusi sa faca ceea ce iubeste? Nu s-a gandit, sunt sigura, la nicun premiu cand scria la Las Fierbinti, cum nu a tintit vreo lauda speciala odata cu aceste cursuri de scriere. A facut totul din simtire, si credinta de a da ceva inapoi comunitatii sale.

Sunt multi baieti din standup pe care-i admir sincer pentru curajul de a iesi in public sa spuna printr-o ironie si cateva replici foarte inteligente adevaruri despre comportamentele noastre discutabile (nu va opriti in 3 cuvinte care par “urate”, fondul face diferenta). Il mentionez pe Cosmin Nedelcu Micutzu pentru perseverenta lui de a se folosi de mediile pe care le are la dispozitie ca sa darame prejudecati si sa te faca sa te gandesti daca si tu ai fost Bully vreodata, sau ai discriminat… totul smart si fara sa te pedepseasca intr-un fel.

Credeti ca atunci cand a dat la actorie Cosmin, cand s-a chinuit si a facut foamea prin studentie sau imediat dupa, tinta lui era vreun premiu?! Sau cand si-a invins timididatea pentru a fi fata in fata cu publicul?

Sunt multi muzicanti, oameni care canta in trupe, de la Smiley, Feli, Delia, Carlas Dreams sau micuta Irina Rimes, toti au trecut prin perioade cumplit de grele ca sa ajunga unde sunt astazi… si credeti ca au facut aceste sacrificii pentru ca voiau un premiu?!

Toti cei pe care i-am mentionat, si sa ma ierte ceilalti foarte foarte multi pe care nu i-am adus aici in fata voastra, toti fac meseria lor cu forta si autenticitate pentru ca e singura cale prin care ei se pot exprima. Si toti vor ca prin munca lor sa daruiasca emotii comunitatii, oamenilor pe care-i iubesc.

Iar asta se intampla de cand e lumea, in toata lumea. Van Gogh si-a taiat o ureche si a pictat in saracie lucie, Michelangelo s-a certat cu toata lumea ca sa sculpteze doar in felul in care voia el… Mozart canta la 5 ani si nu-si punea deloc problema cum erau cei mai mari decat el, si nici oamenii epocii nu se temeau ca e prea talentat pentru varsta lui. Si lista e lunga lunga.

Si-atunci de ce am ajuns sa va impartim in femei/barbati/ tineri/ batrani in cautarea unor segmente de arta in care sa luati premii?! Si de ce vreti voi sa fiti impartiti in aceste categorii si nu apreciati doar pentru munca voastra indiferent ca aveti 13 sau 70 de ani?!

Bucuria unei meserii nu e validata de niciun premiu. Faci lucrurile pentru ca iti place ce faci, ca asta simti ca e ceea ce TREBUIE SA FACI si vrei sa transmiti ceva comunitatii. Atat.

Sigur ca te ajuta in viata un premiu, iti gadila orgoliul, iti da un reper ca esti pe un drum agreat de unii (nu neaparat un drum bun), iti deschide niste usi si ai, poate, un drum mai usor. Dar daca premiul e tinta pentru care creezi, munca ta nu e autentica. Si,pe termen lung, oamenii, chiar daca nu au pregatirea necesara, vor simti ca nu esti autentic.

Astazi va pierdeti intr-o discutie care e mai mult despre orgoliu decat despre valoare cand comentati nominalizari si premii incercand sa minimalizati munca si sa anulati efortul confratilor vostri, iar energia respectiva ati putea-o folosi sa CREEATI.

E pacat ca in lupta asta pentru premii si nominalizari uitati esenta: de ce faceti aceasta meserie (in oricare zona a artei ar fi ea).

*ca o nota personala; nu am fost niciodata la o ceremonie care ma premia pentru ceva din jurnalism. Sigur ca am ridicat din sprancene cand la premiile din industria mea au fost nominalizate produse cu trei horoscoape si doua retete, plus aberante sfaturi de feminitate 😊 cand produsele pe care le-am creat au avut intotdeauna si continut international exclusive. Asta nu m-a impiedicat insa sa-mi consum f f mult timp si multi bani pentru a face lucrurile in care cred, pentru a fi o rotita mica dintr-un mecanism si a ajuta la promovarea muncii artistilor pentru a caror munca am un mare respect si a arata publicului o parte frumoasa a vietii. Pentru ca fac asta din dorinta de a da oamenilor vesti care sa-I inspire sa fie mai buni, nu ca sa iau vreun premiu.

11158
virginia 008Virginia Zeani: Intotdeauna m-am simtit servitoarea publicului

Virginia Zeani: Intotdeauna m-am simtit servitoarea publicului

Doamna Virginia Zeani a incetat din viata ieri dimineata ( 20 martie 2023) Avea 93 de ani si a fost una dintre cele mai impresionante voci si personalitati modiale  ale operei

Articolul de mai jos a fost publicat initial in 19 octombrie 2012.

***

Duminica este ziua de nastere a uneia dintre cele mai mari soprane ale Romaniei, Virginia Zeani. Implineste 87 de ani. “Cind o femeie poate sa-si spuna virsta, poate sa spuna orice”, crede doamna Zeani.

Interviul de mai jos este o miime de milimetru din personalitatea fabuloasa a doamnei Zeani care are in cariera sa profesionala performante incredibile: a cintat pe toate marile scene ale lumii, a avut unii dintre cei mai faimosi parteneri de concerte. Intr-o vreme in care Callas era numita La Divina, Virginia Zeani era L’Assoluta.

Cititi printre rinduri si remarcati obsesia pentru perfectiune (cit de des apare cuvintul “perfect” in vorbele domniei sale) si modestia (atentie! ne vorbeste o femeie care e considerata oriunde in lume o DIVA ABSOLUTA).

Sunt multe detalii in vorbele domniei sale care ne arata ce caracter frumos avem in fata, dar fragmentul meu preferat e cel in care povesteste cu exactitate motivele pentru care a anulat doua spectacole in toata cariera sa (dintre mii de reprezentatii). Doar doua spectacole anulate. Pentru mine, e in detaliul asta o foarte mare dragoste pentru meseria pe care si-a ales-o, dar si o vointa incredibila.

La Multi Ani sanatosi, Doamna Virginia Zeani.

(Multumiri speciale lui Bogdan Enache pentru tot sprijinul si efortul pus in realizarea acestui interviu. Fotografii: Bogdan Enache , Arhiva personala)

***

Am citit cartea in care dl Sever Voinescu va intervieveaza (Canta che ti passa) si-am fost foarte impresionata de dorinta dvs de a impartasi ceea ce ati invatat, de generozitatea de a spune si altora ce stiti. Sunt foarte rari oamenii care vor sa dezvaluie secretele meseriei lor. De ce ati ales sa faceti asta?

Mi s-a cerut de multe ori sa scriu o carte despre viata mea, dar e mai interesant sa faci un interviu decit sa scrii o literatura care de multe ori trebuie inflorita si nu rezulta realitatea. Eu cred in interviuri pentru ca sunt momente unice, nu poti sa le schimbi. In carte insa poti sa schimbi mereu, sa rescrii. Depinde de umorul pe care-l ai.

E un fragment in carte in care spuneti ca pentru cineva care lucreaza cu vocea mult, cind invata sa impinga aerul corect pentru anumite sunete ajunge chiar la dureri de cap. A fost pentru prima data cind am constientizat ca exista si durere in meseria asta.
Puteti sa explicati mai exact ce se intimpla cu cineva care studiaza muzica si cum isi poate modifica/ antrena muschii corzilor vocale? Unde apare durerea.

(ride) Draga mea, n-am stiut niciodata ca exista o durere in voce. Nu, noi putem sa exprimam cu intensitatea vocii o anumita faza a unei dureri, a unei tristeti sau a unui plinset, dar vocea nu poate provoca dureri.

Citeodata poate provoca – asta mi s-a intimplat sa aud – cite o … aproape o lesinare, la cite un tenor. Nu intotdeauna si nu la toti. Se invirte ceva cu el. Se zice ca tenorul, daca ajunge la do natural, trebuie sa se tina de pian… Nu-mi amintesc ca printre colegele mele sa fi auzit ca au dureri de cap cind cinta. Nici mie nu mi s-a intimplat. Femeile au dureri de cap cind barbatii se comporta urit cu ele (ride).

In carte descriati ca un medic si mi-am dat seama ca stiti anatomie. Ati invatat anatomie cind ati inceput sa predati sau inainte?

Anatomia o inveti incet, incet cind incepi sa cinti. Anatomia cintului e ceva diferit de anatomia pe care o cunoaste un om obisnuit. Cintul este o miscare a muschilor diafragmei intr-un mod diferit de un om normal.

Uitati-va la un balerin cind intra pe scena, imediat are o atitudine. La fel trebuie sa facem si noi, chiar daca nu ne miscam picioarele. Vocea se aude intr-un fel sustinuta de diafragma, o miscare pe care o fac si bunii balerini. Ei au o incordare a corpului si in acelasi timp o mare relaxare.

E un sistem care nu se invata in cuvinte, nici in interviu. Trebuie sa arati celor care invata, ce trebuie sa faca. De obicei cu burta inauntru, coastele in afara. E la fel cum munceste un balerin care intra pe scena: facem aceleasi miscari ca sa dureze mult timp piruieta noastra vocala.

Va invidiez, cu drag, pentru prietenia cu Federico Fellini. Acum citiva ani m-am dus special la Roma pentru ca, mai bine de o saptamina, sa merg prin multe dintre locurile in care a trait, lucrat, mincat etc. Daca ar fi sa-l descrieti intr-o imagine, care ar fi aceea?

Era un om special, absent in societate, dar cu gindire specifica si o distribuire a prieteniilor cu foarte mare discretie. Ceea ce m-a impresionat la el este asemanarea in multe lucruri cu sotul meu , Nicola Rossi Lemeni, care si el parea citeodata absent si era in lumea lui. Dar, de exemplu, Nicola era un mare poet, a publicat 5 volume, a luat de 2 ori primul premiu pe Italia. Si el, Fellini, care a produs atitea filme speciale, vedeti ca e un om diferit, special, nu e comun. Avea o imaginatie a lui, isi exprima poezia lui prin filme.

Prietenia noastra a inceput cind lucram la casa noastra la Fregene, linga casa lor care era construita in acelasi an. Lucra Le notte di Cabiria in timpul acela, a vazut arborii pe care ii aveam in gradina – pini romani – si i-a folosit in film.

Era un om foarte viu, dar cu ochii foarte absenti. Avea ochi care priveau creierul, nu priveau in pamint.

Si frumusetea prieteniei noastre e ca lui ii placeau femeile plinute. Pot sa spun ca atunci cind eram tinara eram plinuta – acum sunt plina (ride) – si intotdeauna ma stringea in brate si imi zicea “Daca as fi fost Casanova, te-as fi invitat la pat”
“Din fericire, nu esti Casanova, si am un alt Casanova care e sotul meu”, rideam eu.

Sa nu uitam ca el a fost casatorit cu o alta mare actrita care de multe ori a fost sacrificata vietii lui, Giulietta Masina, daca va reaminti filmele ei. S-au cunoscut foarte tineri si s-au casatorit. Au murit acum citiva ani, dupa moartea sotului meu care s-a intimplat acum 21 de ani.  I-am vazut ultima data cind au fost sa-si ia Oscarul si am plins. Atunci Fellini a vorbit ultima data in public, rugind-o pe Giulietta: “non piangere”. Giulieta stia ca el nu e bine cu sanatatea.

E incredibil de frumoasa si de emotionanta secventa din carte in care Fellini si sotul dvs, Nicola Rossi Lemeni, se converseaza tacind. Spuneti ca amindoi aveau o lume interioara bogata, dar nu mentionati nicaieri despre lumea dvs interioara. In momentele dvs de tacere la ce va ginditi?

Dumnezeule bun si drag, ma gindesc la o mie si o mie de lucruri, dar dominant este intotdeauna o melodie. Si nu stiu cum imi vin in cap, pentru ca eu nu ma gindesc la o arie nici de-a mea, nici de-a altora. Deodata imi vine ceva in cap care-mi sufoca celelalte ginduri. Si ma gindesc: de ce imi vine in cap aria asta? N-am inteles niciodata de ce.

Cind ma gindesc la dvs va asociez cu un talent urias, dar si cu o mare responsabilitate pe care v-ati asumat-o pina la capat . Dar responsabilitatea implica seriozitate, foarte multa seriozitate. Ce va distreaza? Ce va amuza? Trebuie sa fie ceva care sa va si distreze.

Tot muzica. Si in special muzica de opera. Sau muzica usoara frumoasa, cintata de cintaretii de muzica moderna, dar nu “bum bum bum”, cum se spune. (ride) Pop.

Parca din muzica imi plac toate, dar nu cea cu versuri vulgare – nu m-a atras niciodata. Imi place muzica populara din multe tari, imi place Grigoras Dinicu. Imi vin in cap multe dintre cintecele noastre populare pentru ca, de cind m-am nascut, i-am auzit tiganii mei de la Solovastru care cintau la tambal ca sa joace taranii. Eu stateam intr-un colt si imi placea sa ii aud. Abia dupa ce am implinit 4 ani am inceput sa iubesc muzica. De mai inainte nu -mi amintesc multe lucruri.

[caption id="attachment_19414" align="alignnone" width="333"] Virginia Zeani la 4 ani[/caption]

Opera e pentru oamenii educati muzical, dar mi se pare cu atit mai frumos cind cineva care nu are educatia necesara – are urechile astupate, cum spun eu – se emotioneaza profund ascultind o interpretare de clasa. Vi s-a intimplat sa vina cineva la dvs si sa va spuna “M-ati emotionat? Nu am repere, nu stiu de ce, dar sunt profund miscat”?

Sigur, m-au impresionat persoanele care veneau pline de dragoste si de afectiune si de intelegere. Intotdeauna m-am simtit servitoarea publicului. Am cintat pentru mine, sigur, dar m-am gindit cum pot emotiona prin mine insami, adica trebuia sa dau eu emotia mea. De aceea multe lucruri poate nu sunt perfecte, dar emotia mea era enorma ca sa pot sa transmit celorlalti.

Si daca m-as intoarce inapoi as schimba multe lucruri, pentru ca evolutia unui spirit, a unei voci, nu se face intr-o saptamina ci intr-o viata. Te-ai intoarce inapoi sa pui punctele gresite la o parte, dar asta nu o putem face. Mergem inainte cu fruntea sus, cu drag pentru muzica si pentru cei care o iubesc.

Pentru cei needucati muzical, cum i-ati invata sa asculte opera? Ce ar trebui sa faca sa li se deschida inima si urechile?

Multe dintre persoanele pe care le cunosc si le frecventez nu iubesc opera, nu se lasa sedusi de melodie. Iubesc alte lucruri si nu pot sa le impiedic sa se duca pe strada lor, cum nimeni nu m-a impiedicat sa merg pe strada mea.

Dar sunt rare persoanele care nu iubesc niciun fel de muzica. Sunt atirea ramuri ca, daca nu iubesti opera, opereta sau nimic din ce e clasic, gasesti altceva sa-ti placa. De exemplu, mie imi place muzica country. E asa de inteligenta, de sentimentala.

Nu sunt suparata pe cei pe care nu iubesc muzica, e treaba lor. Nu ma bag in gusturile altora, le sustin pe ale mele.

Aveti o cariera fabuloasa – nu e la trecut, o aveti, e a dvs, va fi pentru totdeauna. Spuneati mai devreme ca, avind experienta de acum, ati face diferit  unele lucruri daca vi s-ar da posibilitatea…

Da, as face total diferit. Eu nu cred ca am facut lucruri extraordinare, dar tot ce am facut a fost cu o imensa placere pentru ca simteam muzica intr-un fel total. Exista lume mult mai culta muzicalmente decit mine, critici, dirijori, muzicologi…

Dar vreau sa te contrazic. Cariera fabuloasa nu exista, intotdeauna este un muzician mai mare decit tine. Cit timp placi si esti iubit – asta este fabulos. Daca reusesti sa ramii in memoria publicului care vine dupa tine, 50 – 100 de ani, inseamna ca era o cariera fabuloasa. Dar eu nu voi trai peste 100 de ani ca sa stiu cum va fi. Nu ma consider fabuloasa.

Care e cea mai pretioasa amintire din toti acesti ani? Cea care va vine in minte prima data…

Sunt un sir de amintiri. Ziua in care m-am casatorit cu Nicola, aveam mari emotii si stiam ca viata mea o sa aiba mari schimbari. Pina atunci eram carierista, nu stiam altceva decit sa studiez, sa studiez si, foarte rar, sa ma distrez. Nu aveam timpul necesar sa studiez cite opere am facut la inceputul carierei mele.

Dupa asta a fost momentul in care mi-am vazut parintii, in aeroportul din Roma, dupa 16 ani.
Ei ramasesera in tara, eu i-am cumparat in timpul regimului comunist ca sa-i pot aduce linga mine. Era ziua de 8 martie 1963.

Ati intilnit unii dintre cei mai mari si mai importanti oameni din lume si nu -i intilneati din ipostaza unui om obisnuit, ci din perspectiva unei persoane pe care ei o admirau. Ati fost vreodata emotionata- incurcat-rusinata  in fata vreunei persoane pe care ati intilnit-o?

Emotionata, dar nu incurcata. Cum sa nu! Intilnesti lume incoronata, ai emotii. Chiar si lume pe care nu o stii, dar o simti intr-un mod diferit decit pe ceilalti. Am cunoscut de la inceput lume foarte importanta din domeniul muzicii, dirijori celebri, colegi foarte talentati.

Prima mea iesire din Italia a fost la Cairo si Regele Farouk, dupa editia mea de Traviata, mi-a dat medalia de aur si m-a invitat sa cint la logodna lui cu Narriman Sadek. Eram asa de emotionata ca am intrat la aceasta logodna de vis, in 1951,ca n-am putut minca nimic. Si s-au servit lucruri in-cre-di-bi-le. Dar cind cinti nu poti sa maninci imediat inainte. Mi-am luat numai o inghetata care se numea Ali Baba, am riscat.

I-am cunoscut pe printul Rainier si pe Grace Kelly. Am fost la ei la masa la prinz, iar printesa si mama ei au venit sa ma vada in Traviata. La final mi-au adus o sampanie, dupa ultimul act, in cabina mea. Un gest foarte emotionant.

Emotiile sunt mari si cind ai si deschideri mari de scena, ca la Arena di Verona. Si trebuie sa te stapinesti si sa te domini intr-o maniera nemaipomenita ca sa iasa vocea corect. Asa ca am trecut prin mari emotii si am cunoscut multe multe personalitati din toate ramurile culturii. Le conserv si poate intr-o zi o scriu si o carte.


Ati avut extrem de putine spectacole pe care nu le-ati onorat in toata cariera dvs, iar asta arata o vointa incredibila si un mental teribil. Ce va spuneati, din ce va motivati?

Uite: e o problema foarte interesanta cum forta vine cintind si pofta vine mincind, cum se spune in Romania. Chiar daca incepeam un spectacol si ma gindeam “Dumnezeule, in seara asta nu ma simt bine”, pur si simplu ma concentram si ajungeam la sfirsit chiar daca poate cite o nota nu era perfecta. Si publicul ma iubea si ma astepta la usa. Ziceam “citeodata si imperfectiunea devine perfecta”. Se intimpla si minuni de genul asta.

Am pierdut doua spectacole.  O data am avut gitul intepenit. Era unul dintre spectacolele mele din Lucia di Lammermoor. M-am dus inainte sa vizitez o grota cu vinuri grozave, era foarte frig, in timpul primaverii, si se vede ca m-am bolnavit. A durat 3 zile si am pierdut un spectacol.

Si a doua oara a fost  la al treilea spectacol de la Traviata la Metropolitan cind am racit grozav. Am iesit in zapada de la o masa si am asteptat cam mult taxiul; a doua zi am avut o raceala grozava si dureri de cap, dar si vocea mi-era complet joasa. Atunci am pierdut un alt spectacol. Restul le-am cintat chiar daca nu am fost perfecta, dar multa lume n-a observat, stiam sa acopar.

Ma gindeam sa va intreb pentru final ce ma sfatuiti sa fac daca as fi o tinara care vrea sa aiba o cariera de succes in muzica (nu sunt, n-am deloc talent la muzica), dar mi-am dat seama ca e mai util sa va intreb “cum ne sfatuiti sa ne traim viata frumos”?

Imitati-ma pe mine, treceti prin greutati plingind, dar zicind “cinta ca-ti trece”. Asa am trecut de multe ori si mi-au trecut durerile si suferintele; poate ca perna era uda de lacrimi dimineata, dar cind ma trezeam imi ziceam:  “am un spectacol de cintat sau altul de invatat”. Asa ca durerile trec cind te gindesti ca viata este o minunatie dumnezeiasca.

***

Premii primite de Virginia Zeani de-a lungul carierei

1950 – Medalia de Aur pentru merit artistic – acordata de Regele Farouk al Egiptului – personal. Virginia Zeani a fost invitata sa aniverseze cei 100 de ani de existenta ai Teatrului Liric din Egipt
1961 – Commendatore della Republica Italiana
1963 – Medalia de Aur din partea Operei din Barcelona
1964 – Medalia de aur Roma Campidoglio – pentru cei mai buni cantareti – acordata Virginiei Zeani si tenorului Franco Corelli
1965 – Premiul National Diapason D’oro – (acordat doar de doua ori in 30 de ani – pentru Virginia Zeani si lui Mario del Monaco – tenor )
1967, 1970, 1974 – Premiul MASCHERE d’Argento – acordat celor mai buni interpreti de opera, dar si actori
1982- Verdi Prize
1992 – Puccini Prize
2000 – Steaua Romaniei in grad de Comandor
2011 – Ordinul Nihil Sine Deo – acordat de Regele Mihai al Romaniei

ParisPolice1905_Reveal_A#Amvazut in avanpremiera Paris Police 1905. Serialul rezolva crime din La Belle Epoque si va putea fi vazut pe Focus Sat. De vazut neaparat.

#Amvazut in avanpremiera Paris Police 1905. Serialul rezolva crime din La Belle Epoque si va putea fi vazut pe Focus Sat. De vazut neaparat.

Am vazut in avanpremiera doua episoade din sezonul 2 al serialului francez „Paris Police 1905” si mi s-a facut dor sa citesc carti despre La Belle Epoque, perioada in care Parisul a pus bazele culturii noastre moderne, perioada in care Parisul i-a gazduit pe Paul Gauquin, Henri Matisse, Toulouse Lautrec sau Picasso, iar Moulin Rouge si Folies Bergere si-au inceput activitatea.

Serialul va putea fi vazut din 30 martie, in exclusivitate in Aplicatia Focus Sat, acolo unde gasiti si primul sezon „Paris Police 1900” care in Romania s-a difuzat in octombrie 2021.

In ultimii ani am inceput sa avem tot mai mult acces si la alte productii decatde acum clasicele filme americanesi am inceput cu totii sa prindem gustul productiilor europene cu seriale in care dinamica actiunii e altfel, avem mai multe planuri ale povestilor si, mai presus de orice, un alt gen de actorie: mai fin, mai estetic, mai bogat in emotii interioare.

Sigur ca nu verbalizam asta cand ne uitam, dar simtim ca e “altfel” un serial european la nivelul povestii, al felului in care e montat si interpretat.

Imi place mult aceasta varietate care ne imbogateste cultura cinematografica si pot sa va spun ca, daca Sherlock Holmes ar fi fost francez si ar fi trait la inceputul secolului trecut, ar fi fost cam ca detectivul Antoine Jouin (interpretat de Jérémie Laheurte) din “Paris Police 1905”.

Rafinat, intepator, emotionant, plin de suspans si de personaje tulburi, “Paris Police 1905” descrie povesti aflate la extremele societatii – bogatie si saracie, ipocrizia clerului, o burghezie distrusa si, in esenta, un oras aflat in plina agitatie. E foarte mult suspans in poveste, imbinat cu seductie, bogatie si coruptie…

“Paris Police 1905” are o poveste foarte frumos scrisa de scenaristul Fabien Nury, pe care l-am cautat special sa inteleg ce background are, pentru ca povestea e si cool, si cu o dinamica aparte. Ei bine, domnul Nury vine din zona de benzi desenate, are premii internationale pentru munca lui si asta explica mult din partea de cool a povestii, cu bogatia emotionala a personajelor.

Povestea se invarte in jurul unei crime descoperite in Bois de Boulogne, marele parc de la marginea Parisului care si astazi este o zona in care sunt evenimente periculoase. Dar crima e doar un pretext pentru a prezenta viata acelor vremuri, cu prostituate care devin patroane de cazinouri si incearca sa urce pe scara sociala, cu politisti corupti, cu bogatie si saracie extreme in contextul unor boli date de lipsa igienei si a unor medicamente pe care abia mai tarziu istoria le va consemna.

Ce e cu adevarat spectaculos la serial vine din zona vizuala – costumele si imaginea care duc la o imersiune a spectatorului intr-o epoca foarte frumoasa.

Vedeti cateva episoade (sunt sigura ca va va prinde actiunea si veti dori sa stiti cine e criminalul si eu imi doresc acum 😊 ) mai ales pentru imaginea superba si costumele de epoca spectaculoase care acopera toata gama de personaje – de la lux la super saracie.

In plus e un serial foarte foarte destept si suspansul e construit foarte inteligent, din poveste dar si din montaj, incat il veti urmari cu foarte multa placere. Personal m-am gandit ca nu intamplator filmul ca forma de exprimare, mijloc artistic, a fost inventat in Franta (Lumiere a creat proiectorul putin inainte de momentul in care se desfasoara actiunea acestui serial).

Daca va spun ca episoadele din noul sezon „Paris Police 1905” sunt regizate de Julien Despaux („Zona neagra”/„Black Spot”) si Frédéric Balekdjian (premiat la Festivalul de Film de la Berlin 2005, pentru „Les mauvais joueurs”) intelegeti ca e o cu totul alta abordare care arata ca se poate si comercial, dar si foarte inteligent si stilat in aceelasi timp.

Decorurile au fost concepute de Pierre Quefféléan (castigator al Premiului César 2018, la categoria „cele mai bune decoruri”, pentru filmul „La revedere acolo sus”/„Au revoir là-haut”). Iar de garderoba – care este axata pe piese vestimentare de iarna, cand are loc actiunea – s-a ocupat Anaïs Romand (castigatoare a 3 Premii César, pentru costume).

Tineti minte din 30 martie, la Focus Sat TV in exclusivitate in Romania noua productie Canal+ Original „Paris Police 1905” (sezonul 2 al serialului noir francez „Paris Police 1900”)va putea fi urmarita in fiecare luni si joi de la ora 22.00 in  Aplicația Focus Sat si la Focus Sat TV.

Cei care nu sunt clienti Focus Sat au posibilitatea sa testeze gratuit timp de 7 zile Aplicatia Focus Sat.

*

10374
A vector illustration of Online Social Media Influencer at WorkCateva studii despre trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media. Sau cum guru de internet de acum sunt in profilul sarlatanilor care au fost din totdeauna in istorie.

Cateva studii despre trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media. Sau cum guru de internet de acum sunt in profilul sarlatanilor care au fost din totdeauna in istorie.

In acest week end am citit multe articole pe site-ul  Personality and individual differences (https://www.sciencedirect.com/journal/personality-and-individual-differences ), un jurnal in care psihologi din toata lumea isi publica cercetarile stiintifice.

Voiam sa citesc despre Trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media pentru ca aveam o mica teorie despre sarlatanii si guru de social media care cumva s-a confirmat, evident la un nivel mult mai ridicat si cu justificari stiintifice.

Teoria mea pleaca de la constatarea ca marii sarlatani ai istoriei erau niste persoane care aveau charisma, stiau sa speculeze atentia oamenilor si sa identtifice nevoile lor si sa-I manipuleze, toti aveau trasaturi machiavelice.

Enciclopedia britanica spune ca printre cei mai important sarlatani din istorie au fost

– Mary Carleton – o tanara care la 1635 s-a declarat printesa germana ca sa jefuiasca diversi bogati din Londra.

 Contele Alessandri di Cagliostro un sarlatan Italian care le promitea bogatilor pe la 1743 viata fara sfarsit cu ritualuri de frumusete secrete.

Mai aproape de zilele noastre tot din categoria sarlatani medicali e Dr Sebi care a activat in anii 80 si i-a avut client pe Michael Jackson John Travolta si alte vedete carora le promitea o tinerete vesnica a corpului prin mancare alcalina pentru a reduce aciditaatea corpului, dandu-se medic desi nu avea studii de specialitate.

Sunt mai multi sarlatani mentionati de Britannica, ii gasiti aici (https://www.britannica.com/list/8-of-historys-most-famous-charlatans-con-artists-and-tricksters ) si pentru toti am putea gasi si un corespondent in ziua de astazi cu manifestari in social media.

Ce spun studiile pe care le-am citit.

Virtualizarea lumii le permite oamenilor care se comporta intr-un anumit mod antisocial sa se concentreze pe auto-promovare.

Un studiu al comportamentului online arata ca autopromovarea excesiva in online e facuta mai ales de femei caracterizate de un antagonism egocentric ridicat, narcisism nevrotic, viziuni machiavelice, tactici machiavelice.

Adica femeile manipulatoare, rautacioase, dezinhibitoare, care agreeaza sadismul fizic si sadismul indirect au folosit Instagram pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

Persoanele care aveau o predispozitie pentru sadismul verbal si emotivitatea au fost asociate cu o perioada mai lunga de utilizare a Facebook-ului, in timp ce onestitatea, umilinta si constiinciozitatea au fost asociate cu un timp mai scurt de utilizare a Facebook.

 In plus, femeile cu un grad de extroverstim peste medie, deci de manipulare, deci axate autopromovare si sadism indirect au folosit Facebook pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

De obicei, statistic, este vorba de aproximativ 3% din populatia generala, care foloseste manipularea si denigrarea si autopromovarea. Doar ca prin puterea algoritmilor, acestor persoane li se da acum o importanta mai mare.

Astfel, tipurile cu adevarat psihopatice ajung sa domine conversatia sociala si sa isi arunce veninul otravitor si manipulator in domeniul public, nu numai fara teama de a fi opriti si fara inhibitie, dar si sustinute de algoritmi si promovate de advertising fiind platiti de diverse branduri care vor sa speculeze audienta lor.

Fiecare societate in orice perioada a istoriei a trebuit sa se confrunte cu un mic procent de oameni care au utilizat toate beneficiile societatii doar pentru ei insisi. Au trebuit sa se confrunte cu faptul ca acesti oameni, daca nu sunt tinuti sub control, pot demola structura intregii societati.

Iar polarizarea pe care o resimtim este o consecinta a exprimarii lor nestingherite online pe Instagram, Facebook, Twitter si pe forumurile de comentarii online.

Astazi vedem acelasi model de machiavelism, psihopatie si narcisism caracterizandu-i pe barbatii care sunt, de asemenea, stimulati sa foloseasca ceea ce obisnuiau sa fie strategii antisociale feminine clasice pentru a avansa in ierarhia reputationala.

Concluzia este ca exista un procent mic de oameni care genereaza o cantitate imensa de zgomot, iar asta ne denatureaza perceptia despre cum sunt oamenii normali.

Din instinct data fiind varietatea inetului facem presupunerea ca primim o reprezentare impartiala si nepartinitoare a lucrurilor care se intampla in jurul nostru.

Atunci cand te afli pe o platforma online si citesti, sa zicem, comentariile, ai presupunerea ca ceea ce vezi este ceva de genul unui esantion al opiniei publice. Dar nu este asa, pentru ca, daca zece straini ar veni la tine la intamplare pe strada, atunci ai avea un esantion de ceea ce cred oamenii la intamplare. Dar comportamentul online nu este aleatoriu, cee ace vezi e bazat pe cei care au deja succes (care nu e intotdeauna obtinut pe cai corecte) iar oamenii care posteaza nu sunt tocmai normali.

Doi cercetatori, Jonathan Haidt si Jean Twenge, spun ca oamenii care domina sectiunile de comentarii online, se ascund sub indentitati anonime , dincolo de bot-ii care sunt platiti, iar ceea ce se intampla, intr-un anumit sens, este ca avem o noua forma de poluare care este, de asemenea, sponsorizata de corporatii, si este o poluare a domeniului discursului public. Iar poluarea are loc deoarece companiile de social media fie permit, fie nu reusesc sa ii controleze pe cei cunoscuti in limbajul popular drept troli.

Pe mine ma scot din minti oamenii guru care te invata sa fii mai feminina/mai masculine (in structura lui cel mai agresiv dintre Fratii Tate care ii invata pe niste gugustiuci sa fie mai barbati nu e cu nimic mai deferit de caprioarele din toata lumea, inclusiv de la noi, care te invata sa fii mai feminine si iti vand apa in sticla care-I schimba energia si structura ca sa te ajute la sanatate… singura diferenta e ca nu sunt implicati in trafic si exploatare sexuala, dar esenta comportamentului e acelasi: n-am scoala pentru nimic, dar iti vand o iluzie – ca esti mai bogat (a), mai sanatoas(a) , mai aproape de tineretea vestinca si de sanatatea mintala absoluta.

Nu vorbesc de medici aici, ci de capriori care au citit 5 carti si sunt guru peste noapte, sau nu le-au citit deloc dar au charisma care poate pacali prostimea.

Sarlatanii sunt de cand e lumea, acum mai accentuate prin puterea social media, dar ce ma uimeste pe mine este cum de brandurile mari se asociaza cu asemenea sarlatani cand orice psiholog care a citit putin mai mult ti-ar spune ca oamenii care-si fac auto promo excesiv in social media sunt narcisisti, machiavelici,  manipulatori, personalitati toxice care, in esenta, fac foarte mult rau in societate.

12220
Chan-wook-ParkRepost. Interviu Exclusiv – Park Chan wook despre desertaciunea umana, muzica, matematica si evadari din cotidian. In februarie 2023 avem in cinema Decision to Leave

Repost. Interviu Exclusiv – Park Chan wook despre desertaciunea umana, muzica, matematica si evadari din cotidian. In februarie 2023 avem in cinema Decision to Leave

Pentru ca in aceste zile avem in cinema o bijuterie de film, Decision to Leave regizat de Park Chan Wook, film castigator al Palme D’or anul trecut la Cannes, si pentru ca mi-ar placea mult sa mergeti sa vedeti acest film, am scos din arhivele blogului interviul cu domn Paark Chan Wook.

https://www.youtube.com/watch?v=qVdXNB7HiRM&ab_channel=CineFanRO

Domnia sa a fost in Romania acum 7 ani, la festivalul de film Anonimul, de la Sfantul Gheorghe, ocazie cu care am discutat despre multe lucruri, nu neaparat legate de un anume film.

Daca nu l-ati descoperit inca in calitatea sa de regizor, va rog sa-i cautati filmele e o minte super luminata a cinematografiei contemporane.

Pentru cei care nu sunt obisnuiti ai festivalurilor de film, sau pasionati de filme asiatice, numele lui Park-Chan-wook nu e unul foarte obisnuit. E foarte posibil sa nu va intalniti niciodata cu un film de-al lui, desi ar fi util pentru voi ca experienta sa vedeti macar Oldboy si Stoker.

Park Chan–wook lucreaza cu povesti in care personajele se lupta cu inversunare impotriva propriei sorti, personaje care la inceput sunt incredibil de bune, manate de actiuni altruiste, dar sfarsesc in cele mai negre situatii transformandu-se in demoni.

Park Chan –wook e un domn care crede ca razbunarea e absolut inutila si are o trilogie care vorbeste despre oameni care ajung in situatii extreme si care incearca sa se razbune pe cei care le-au provocat necazuri.

E unul dintre cei mai faimosi regizori coreeni, e atat de faimos si de talentat incat Tarantino a facut super presiuni ca filmul Oldboy sa ia marele premiu la Cannes (nu l-a luat, a luat premiul special), dar si atat de talentat incat sa –l vrea Hollywoodul. Stoker e un film cu Nicole Kidman in rol principal.

Chiar daca nu veti vedea niciodata un film de-al lui (desi va recomand cu incredere sa incercati experienta vizionarii unei povesti scrise de el pentru ca va va bantui multa vreme si va va atinge la nivel visceral, generandu-va senzatii organice – sunt filme nu doar foarte violente dar si foarte erotice), va invit sa cititi interviul de mai jos, din perspectiva intelegerii unui om care lucreaza cu povesti extrem de dureroase ca sa arate desertaciunile caracterului uman.

Un domn care are o rigoare speciala de lucru (face storyboard pentru fiecare secventa din film, repeta cu actorii ca la teatru, vorbeste cu directorul de imagine inca din primele momente cum va arata tot filmul etc). Un regizor care are o tehnica matematica prin care-si manipuleaza spectatorii ca sa ajunga la starile si emotiile pe care vrea sa le transmita.

Interviul de mai jos a avut loc in cadrul Festivalului de Film Independent Anonimul 2016, unde Park Chan-wook a fost invitatul special si a primit un premiu special pentru frumusetea pe care a adus-o cinematografiei mondiale.

La masterclass-ul pe care l-a sustinut in cadrul Festivalului Anonimul 2016, Park Chan- wook a spus un lucru care m-a emotionat profund. Vorbea despre cum construieste o poveste si a spus

“nu exista o actiune pozitiva care sa fie perfect diametral opusa unei actiuni negative pentru ca ele nu au niciodata acelasi context”

E in fraza asta foarte multa matematica, filosofie, dar si cunoasterea inteleapta a vietii – cu multele ei nuante de gri. Si-a fost rostita de un om caruia ii place sa detina controlul.

*

V-am ascultat mai devreme la masterclass si am remarcat interesul special pentru structura si prelucrarea scenariului. Ma gandeam ca e usor sa faci asta cand intreg procesul iti apartine, dar ca e mai greu cand lucrezi in echipa, cum a fost atunci cand ati lucrat cu fratele dvs (nota mea. Au facut un scurt metraj, experimental, filmat doar cu iPhone, film care a fost premiat la festivalul de la Berlin). A fost greu sa lucrati cu fratele dvs?

A fost la fel ca a oricare alta productie… De fapt, ca sa fiu foarte sincer, cand lucrez cu fratele meu nu e chiar la fel pentru ca tind sa-i dau mai mult credit si libertate decat celorlalti membri ai echipei. Pe parcurs ce dezvoltam proiectul imi revin si ajustam mai mult impreuna (rade).

Cred ca e foarte multa logica (din perspectiva filosofica) dar si matematica in munca dvs, Erati bun la matematici la scoala?

(rade) Da, e adevarat ca am un interes special pentru structura si pentru logica si acum, pentru ca faceti aceasta comparatie, pot sa spun ca exista elemente de matematica in arta, si in cinematografie. Poate insa ca matematica e mai vizibila in muzica, la Bach de exemplu. Dar la scoala nu am fost foarte interesat de materiile care se ocupau cu stiinta.

E o samanta de matematician in mintea dvs, sunt sigura…

(rade) Da, probabil ca este… in partea de logica.

Revenind la rigoarea dvs in lucrul pentru scenariu, sunt curioasa daca atunci cand incepeti sa scrieti stiti deja nu doar ideea povestii ci si finalul exact sau daca va dati libertate pentru ca personajele sa-si traiasca singure viata in timp ce scrieti.

Depinde de poveste. Uneori stiu sfarsitul, alteori traiesc cu personajele si le dau dreptul sa-si creeze viata in functie de necesitatile audientei si structura pe care o urmaresc… La Oldboy stiam cum se va termina, chiar daca apoi am editat si am modificat. La Sympathy for Mr Vengeance am descoperit finalul pe parcurs ce lucram, a fost un proces mai lung.

Si suferiti pentru personajele care o incaseaza rau?

Nu, pentru ca stiu de ce o incaseaza. In plus, imi place procesul in care, pentru ca nu stiu unde e drumul pe care merge personajul, scormonesc prin ceata. E frumoasa si intensa cautarea respectiva, nu ma chinuie, imi face placere.

Cum va alegeti actorii? E un proces lung sau stiti inca din timp ce scrieti cine va fi actorul care va da viata personajului respectiv?

Nu ma gandesc la un anume actor cand scriu. Ma gandesc doar la viata personajului respeciv, la miza povestii si la ce vreau sa spun audientei in fiecare moment. Dar nu fac casting decat atunci cand simt ca e nevoie de un actor foarte nou, daca am nevoie de un actor care e deja cunoscut pentru munca lui sau am mai lucrat cu el si stiu cum lucreaza, nu mai fac auditie.

Cum ati lucrat ca sa va pastrati identitatea stilisticii vizuale chiar si cand ati lucrat pentru un film hollywoodian – Stoker cu Nicole Kidman si Mia Wasikowska?

De data asta am plecat de la un scenariu care nu era al meu si ca sa pot sa-mi internalizez povestea, am tradus tot scenariul in coreeana. Am lucrat pe el, dupa obisnuintele mele – am facut storyboard, am facut pregatirile specifice – cu scenariul in limba coreeana, fara sa schimb o replica in el. Dar aveam nevoie sa am limbajul meu aproape. Apoi am trecut la lucru ca de obicei, cu actorii.

A fost diferit sa lucrati cu actori care aveau o alta cultura decat a dvs?

Pentru mine munca nu e o chestiune de limba pe care o vorbesti, nationalitatea pe care o ai sau stilul personal de viata. E mai degraba despre profesionalism si caractere, personalitati diferite care trebuiesc armonizate in intregul filmului. Dar pentru asta ne pregatim impreuna in avans, inainte de filmari.

In urma cu cativa ani ati facut videoclipuri pentru K pop music unde e un cu totul alt limbaj, o alta audienta. Cum a fost sa va adaptati stilul pentru o asemenea productie de forma scurta?

Am facut doua videoclipuri. Primul a fost pentru un artist rock, a fost un videoclip cu buget zero, o singura zi de filmare, dar am vrut sa fac acest clip pentru ca era forma prin care puteam sa-l sustin pe acest artist care imi place foarte mult.

Cel de-al doilea pentru Lee Jung Hyun care e o vedeta k- pop foarte cunoscuta in Coreea a fost o experienta cu peripetii. Am scris o poveste aproape de stilul meu – cu un vampir – pentru ca pentru asta ma invitasera sa fac videoclipul. Lee Jung Hyun a fost actrita inainte de a fi  o vedeta pop , dar chiar si asa a fost foarte diferit pentru ca eram pe set cu o actrita care canta dar care era cu totul noua. Nu o stiam nici eu, nici fratele meu.

A fost o iesire din zona lucrurilor pe care le fac sau le controlez si trebuie sa recunosc ca e singura melodie de gen pe care am ascultat-o cap coada in toata viata mea. (rade) (nota mea, puteti vedea aici videoclipul respectiv)

Ce muzica ascultati?

Foarte multa muzica clasica, putin jazz si, din cand in cand, rock.

Ce va motiveaza sa mergeti inainte in aceasta industrie in care ati obtinut aproape toate premiile mari?

Nu e despre premii. De fapt, e o chestiune personala. Nu sunt foarte fericit cu viata pe care trebuie sa o traiesc dincolo de munca, adica nu am vreo problema anume in viata, dar nu imi place sa rezolv chestiuni care tin de banca sau , de exemplu, sa merg la sedintele cu parintii de la scoala. Stiu ca trebuie sa fac si aceste lucruri si le fac. Dar sa lucrez la un film, sa ma scufund intr-o poveste in care stiu ca exagerez lucruri ca sa pot sa transmit anumite stari spectatorilor, sa le pot povesti intamplari care sa-i puna pe ganduri, asta e o motivatie foarte puternica pentru mine. Si o forma de evadare de la lumea in care nu-mi place in mod particular sa traiesc.

Pentru ca vorbiti doar coreeana, iar noi nu intelegem niciun cuvant, suntem foarte atenti la ceea ce transmite limbajul trupului dvs. Am remarcat astazi ca sunteti foarte calm, foarte calculat, ca zambiti mult si, chiar si atunci cand vorbit despre personajele foarte intunecate pe care le creati, o faceti cu zambetul pe buze. Nu va intreb de ce creati personaje atat de intunecate, am inteles ca asta e calea cea mai directa prin care ne puteti capta atentia, vreau insa sa va intreb in ce gasiti sursa de energie pozitiva ca sa puneti viata dvs in echilibru dupa ce terminati de lucrat la filme atat de intunecate.

Am invatat sa traiesc fara sperante mari pentru viitor, pentru ziua de maine. Stiu ca asta ma ajuta sa nu fiu dezamagit de ceea ce urmeaza sa intalnesc, ceea ce nu pot controla. Dar in film, in scenariile mele imi permit sa duc lucrurile la extrem, sa pun spectatorii in fata unor emotii foarte puternice care vorbesc despre desertaciunea umana pentru ca stiu ca acolo pot controla aproape totul.

Asa ca in privat traiesc fara sperante speciale, dar pun tot ce cred si simt pe ecran.

*

Cel mai recent film al sau, The Handmaiden, prezentat in premiera in Romania in deschiderea Anonimul va intra pe ecrane in aceasta toamna. (Multumesc frumos Miruna Berescu pentru acest interviu)

14114
stella stevensRepost RIP Stella Stevens. Interviu: Istoria Hollywoodului cu Stella Stevens –  colega lui Elvis Presley, Jerry Lewis, Dean Martin

Repost RIP Stella Stevens. Interviu: Istoria Hollywoodului cu Stella Stevens – colega lui Elvis Presley, Jerry Lewis, Dean Martin

a incetat din viata una dintre superbitatile Hollywoodului de alta data, Stella Stevens, asa ca republic un interviu de la intalnirea mea cu domnia sa

interviu de mai jos a fost realizat si publicat in 2014

O gasiti in clasamentul celor mai frumoase femei ale secolului, pe locul 27, le-a fost partenera pe ecran lui Elvis Presley, Jerry Lewis, Dean Martin, Martin Landau, Bing Crosby, a scris si a trait o parte din istoria Hollywoodului despre care se fac astazi filme, are un Glob de aur, iar in portofoliu aproape 150 de pelicule ca actrita, doua filme care regizoare si mai multe scenarii gata sa intre in lucru. Are 72 de ani, trupul unei tinere de 20 si ceva de ani (fara sa fi apelat la operatii estetice) si energia unei clase intregi de liceeni. Luna trecuta a fost din nou in Romånia pentru ca scrie un scenariu despre Iele, inspirat de folclorul nostru.

Chiar daca-ti spune cineva ca Stella Stevens era acum aproape o jumatate de secol una dintre cele mai fotografiate femei din lume, alaturi de Marilyn Monroe, Rachel Welch si Brigitte Bardot, nu esti pregatita pentru o intålnire cu frumusetea ei aparte. Ne-am vazut la mijlocul lunii mai si sunt gata sa jur ca, daca o priveam din spate, nu i-as fi dat mai mult de 25 de ani pentru ca primul impact a fost asupra picioarelor spectaculoase, alurii impecabile si atitudinii foarte sexy. E o femeie incredibila si isi poarta cei 72 de ani cu atåt de multa tinerete si energie incåt te intrebi „la ce bun atåtea campanii anti ageing?”

Ati inceput sa lucrati de foarte tånara. Cum s-a intåmplat?

La 16 ani eram model in ceainaria Goldsmith de la magazinul central din Memphis Tennessee. Un agent de presa care a trecut pe acolo mi-a spus ca, daca merg la New York, va putea sa ma prezinte celor care lucrau la studiouri.


Si ati avut incredere in el, inca de la inceput?

Da. O adusese acolo pe Tina Louise (nota red. model si actrita celebra in anii ‘50, una dintre vedetele filmului original The Stepford Wifes – 1975) si stiam ca e conectat la lumea filmului. Iar Tina arata superb, era imbracata cu o blana micuta ca un top, pe deasupra unei bluze cu bretele foarte subtiri, cu parul rosu si stralucitor. M-a impresionat look-ul ei. Agentul acesta de presa a fost prima mea legatura cu lumea filmului. Apoi am facut niste fotografii foarte frumoase in alb negru, le-au vazut cei de la 20 Century Fox si mi-a propus un job.

„Say one for me” in 1959…

Da. A fost primul meu film, dar nimeni nu mi-a spus ca trebuie sa pontez cu o cartela intrarile si iesirile mele din studio, la inceputul si la sfårsitul zilei de munca. SI, desi lucrasem multe ore suplimentare, n-am fost platita in plus, ba mai mult, la sfårsitul filmarilor mi-a fost incheiat contractul pentru ca parea ca nu am lucrat deloc. Imi facusem treaba, filmul era foarte de succes (nota red. A avut o nominalizare la Oscar), cu doua dintre vedetele studioului la acea vreme Bing Crosby si Debbie Reynolds, si nu intelegeam de ce m-au concediat.

Cum era Crosby?

Il stiam din copilarie, ma uitam cu familia la filmele lui, asa ca am fost foarte incåntata sa ii fiu pe aproape. Mai tårziu am aflat ca toata lumea credea ca pe platourile de filmare noi doi am avut o relatie, dar nu a fost asa. Eu eram doar foarte dornica sa fiu pe långa el, ii urmaream toate gesturile, eram ca o fana, pur si simplu.

Si cum ati ajuns la Paramount?

S-a intåmplat ca la studiouri sa trec pe långa Edward Dmytryk care facea un remake dupa un film cu Marlene Dietrich , Blue Angel. Mi-a spus ca am chipul pe care si-l doreste pentru film  si m-a chemat sa joc un rol mic , o blonda dragalasa plina de cårlionti. Dupa premiera m-a sunat presedintele de la 20 Century Fox sa ma intrebe daca n-as vrea sa semnez un contract cu ei si l-am anuntat ca ma concediasera cu o luna in urma.

Am ramas laParamount pentru o vreme si am facut aici cåteva filme frumoase. Mai ales ca trecusem la un alt nivel, primeam si roluri vorbite nu doar cele in care imi aratam picioarele, plus ca aveam alt gen de contract, mai avantajos.

Pentru ca  ati amintit de picioarele dvs care sunt si acum spectaculoase, puteti sa-mi spuneti daca a fost vreun moment in cariera in care v-a deranjat frumusetea dvs ?

Darling, dar eu nu ma vedeam frumoasa. Erau alte femei mult mai frumoase decåt mine la Hollywood, iar dimineata cånd ma uitam  in oglinda nu vedeam  nimic special, eram doar eu.

Dar nu voiati sa primiti si roluri cu mai mult accent pe interpretare, nu doar pe infatisarea dvs?

O, ba da. Ei voiau o blonda naiva si primeau o blonda naiva. Dar pe vremea aia voiam doar sa obtin roluri ca sa –mi cåstig existenta. Intotdeauna mi-a placut comedia, nu cred ca aveam fata potrivita pentru tragedie. Eram fericita cu orice rol as fi primit, dar pe parcurs am inceput sa-mi doresc sa fac tot mai multe pentru ca invatasem mai multe lucrånd. Doar ca lor le ramasese in minte ca sunt „blonda naiva” si ma distribuiau in rolul acela.

Si-am facut asta mult timp. Interval in care mi-am luat si diploma in literatura engleza pentru ca vroiam sa scriu. La vremea aceea nu stiam exact ce vreau sa scriu, dar pe parcus am inceput sa ma descopar. Iar mai tårziu am trecut la regie. Acum am trei westernuri si oamenii cred ca sunt nebuna ca scriu si regizez filme western, dar eu vorbesc in ele despre familie, iar astea sunt povesti care trebuie spuse si tinerilor de astazi.

Da, dar e un gen de cinema care e pe cale sa moara.

E mort daca ne gåndim doar la oamenii care calaresc. Dar western-ul e mai mult decåt atåt. Westernurile mele nu au nici un „fuck” in ele. Si mai sunt povesti nespuse. De exemplu, am aflat ca femeile din perioada aceea nu aveau lenjerie pe sub fuste pentru ca erau putine sanse sa gaseasca toalete atunci cånd aveau nevoia, asa ca isi faceau necesitatile pur si simplu desfacåndu-si picioarele, pe sub fuste. Nu-i asa ca nu stiai asta?

Da, nu stiam. De ce ati plecat de la Paramount?

Noul presedinte al studioului a refuzat sa faca un film in care eu aveam rolul principal dar personajul avea doi copii. Nu vroia ca bomba lor sexy sa fie transformata in mama intr-un film serios. Asa ca mi-am intrerupt contractul si am plecat la Columbia. Iar faptul ca am lucrat cu trei mari studiouri inca de la inceputul carierei m-a ajutat sa invat cum sa ma comport, ce sa fac, cum sa vorbesc in lumea aceasta care are ritualurile ei.

Ati avut rolul principal intr-un film cu Evis. (nota red: Girls! Girls! Girls!)

Da si inca de la prima intålnire i-am dat replica la ceva nepoliticos ce spusese el, asa ca n-a mai vorbit cu mine påna la sfårsitul filmarilor. Am lucrat 6 zile si nu mi-a mai adresat nici un cuvånt in afara cadrului de filmare. Cred ca nu stia foarte multe despre business la vremea respectiva. Banuiesc ca pe parcurs a devenit un actor mai bun, dar atunci el se astepta sa ma opresc in patul lui pe loc. Si n-am facut asta, veneam de la scoala catolica, credeam ca sunt o doamna, nu o vagaboanta. El n-a crezut asta.

Mai apoi am jucat cu Jerry Lewis in Nutty Professor, apoi cu Dean Martin cu care am facut doua filme. Dean era minunat, un gentlemen, i-am cunoscut sotia si familia, toti au fost foarte draguti cu mine. Se lucra foarte frumos cu el, am amintiri foarte placute despre acele filme.

V-ati casatorit si ati facut un copil de foarte tånara, apoi ati inceput sa lucrati ca actrita. Cum ati reusit sa administrati cele doua laturi: familia si cariera?

N-am reusit deloc. Am divortat dupa trei ani si copilul a ramas prin hotaråre judecatoreasca la sotul meu. Si-au facut tot posibilul sa ma urasca. I-au cumparat toate lucrurile pe care si le dorea, l-au rasfatat foarte tare si i-au spus mereu ca am plecat laHollywoodsi nu-l mai iubesc.

Fiul dvs a ajuns un producator cunoscut la Hollywood (Andrew Stevens a produs filme cu Jack Nicholson, Michael Douglas sau Robert de Niro), ati lucrat in filmele lui. Ati rezolvat relatia dvs cu el mai tårziu?

Am incercat dar nu am reusit. Imi place sa cred ca are in jurul lui oameni pe care-i iubeste, chiar daca nu sunt eu. E ok, face ceea ce-si doreste, a ales calea asta. Cred ca uneori trebuie sa lasi lucrurile asa cum sunt si sa mergi mai departe, sa-ti continui viata oricåt de greu ar fi. Si la un moment dat am renuntat sa-l mai vreau inapoi in viata mea, chiar daca-l iubesc.

Imi imaginez ca era la fel de greu si acum 50 de ani sa reusesti la Hollywood.

Da, era greu si am avut si momente foarte dificile. Dar am avut si unele minunate cånd am fost inBeverly Hillssau in Bel Air si am cunoscut oameni minunati. Fred Astair era un gentleman impecabil, un om minunat. Si Cary Grant era extraordinar. Ei erau barbati frumosi si as fi putut avea relatii cu ei, dar nu vroiam sa iau nicio initiativa in partea asta pentru ca aveam un fiu si nu vroiam ca el sa auda lucruri uråte despre mine, de la tatal lui.

Sunteti membra a Academiei Americane de film, iar asta inseamna ca votati pentru Oscar. Chiar vedeti toate filmele care sunt in competitie?

Da. Sunt cam 30- 40 de filme, le primesc acasa cu un aparat la care doar dvd-urile lor pot fi vazute pentru a fi protejate de piraterie. Imi ia cam doua trei saptamåni, vad 2-3 filme pe zi.

Dar exista legende despre lobby-ul pe care-l fac unii ca sa cåstige un film sau altul. Ati primit vreodata un telefon prin care erati rugata sa votati ceva anume, promitåndu-vi-se o alta favoare?

Nu. Dar Hollywood-ul e un loc inselator. Mereu ti se spune ca daca faci asta, primesti la schimb altceva. Tu trebuie insa sa alegi ce e cel mai bun pentru tine, pentru ca daca alegi lucrurile ieftine o sa spuna „e ieftina, face oricum ce vrem noi, sa nu-i dam chestiile mari.”

Am remarcat ca vorbiti despre Dumnezeu ca despre o Ea (“she”), de ce?

Pentru ca este Creator de viata si doar o femeie poate da viata. Dumnezeu a creat toata viata de pe Pamånt si trebuie sa fi fost o femeie, nu un barbat. Eu si la Soare ma refer ca fiind femeie, pentru ca si ea este o sursa de viata.

E parte dintr-o teorie sau e credinta dvs?

Asa cred eu. Noi femeile purtam viata in trupul nostru, noi creem. Barbatii pot fi cel mult creatori de razboi. Dar Dumnezeul creator de viata, e femeie.

Da, dar femeile ii cresc pe barbaii, ca mame, ele ii educa. Ele ii ajuta sa fie asa cum sunt.

Nu, pentru ca ei sunt mai mari decåt noi, mai puternici decåt noi, si vor sa fie vazuti ca Dumnezei. Dar sfårsesc prin a crea razboaie care ucid oameni. Ei ajung la violenta pentru ca nu pot polemiza. Noi, femeile putem; suntem foarte bune la argumentatie, avem bun simt, cunoastem durerea nasterii si avem intelegere mai multa. De asta sper ca Hillary Clinton sa devina presedinta pentru ca e femeie si ea nu va incuraja razboaiele. A fost acolo, la Casa alba, e foarte desteapta, are copii, cred ca ar fi o presedinta foarte buna. Mai sunt femei care sunt presedinti si care fac treaba foarte buna pentru ca le pasa de oameni. E o femeie foarte puternica, gåndeste-te ca a putut sa-si ierte sotul dupa scandalul cu fata aia. Uite, un barbat daca e inselat ori divorteaza ori bate femeia, pe cånd o femeie e mult mai inteleapta.

Ce ati gasit atåt de special in Romånia de v-ati intors sa scrieti un scenariu?

Imi place Romånia pentru partea ei veche, dar imi plac foarte mult si oamenii. M-am imprietenit cu Smaranda (nota red. Smaranda Comanescu a lucrat ca asistent personal pentru Heather Graham la filmul Blessed in care juca si Stella), m-am intors pentru ea, e una dintre cele mai bune prietene ale mele. Am vizitat impreuna Romånia, m-am indragostit de folclorul vostru, am scris un scenariu despre povestea Ielelor si acum sunt aici sa scriu continuarea, care se va numi Iele M. Vreau sa fac o poveste in care si barbatii tineri sa fie asemeni Ielelor. Sper sa ma reintorc sa fac filmul aici, la studiouri in Romånia.

*

Acest interviu a fost publicat in revista Tabu, iunie 2008. Astazi (2014) doamna Stella Stevens are 76 de ani si  continua sa participe la evenimente mondene si caritabile la Hollywood.

14810
scoops#decitit Scoops – in culisele unor interviuri legendare de la BBC, inclusiv cel cu Printul Andrew. Cateva lectii din carte pentru cei care vor sa faca din interviu o meserie

#decitit Scoops – in culisele unor interviuri legendare de la BBC, inclusiv cel cu Printul Andrew. Cateva lectii din carte pentru cei care vor sa faca din interviu o meserie

Colegii mei de la urban.ro au scris zilele trecute ca Netflix face un film dupa povestea din spatele interviului de la BBC dat de printul Andrew in 2019… si ca filmul are la baza cartea Scoops, The BBC’s Most Shocking Interviews from Prince Andrew to Steven Seagal, a producatoarei Sam McAlister de la BBC.

 In timp ce citeam stirea (pe care o gasiti aici) mi-am dat seama ca eu am ascultat cartea in vacanta mea de iarna. Interviul cu printul Adrew reprezinta doar 3 capitole din carte, evident ca producatoarea care e un foarte tare om de stiri, intelegea foarte bine importanta si relevanta detalierii culiselor acestui interviu asa ca i-a acordat mai mult spatiu. Plus ca a avut un impact greu, personal si asupra activitatii ei profesionale.

Dar cartea nu e doar despre interviul asta.

Are culisele mai multor interviuri, partea de pregatire, de documentare, de negociere, de gasire si convingere a cate unui personaj important pentru a face un interviu cu el.

Povestea mea preferata e cea a interviului cu fiica celui care a creat designul si a gandit lagarul de la Auschwitz, Brigitte Hoss, care a fost un super model imediat dupa razboi.

Mai jos e interviul. In carte povesteste cum producatoarea Sam McAlister, fost avocat, face primii pasi sa o gaseasca, sa intre in contact cu ea si negociaza aparitia ei in interviu.

Pana la intalnirea cu ea prima data, ca sa-i propuna interviul se documentase si stia tot ce declarase vreodata si toata activitatea ei din moda, cine erau prietenii ei din copilarie, cine erau prietenii ei din prezent etc.

Dupa cateva intalniri, cand producatoarea e convinsa ca femeia nu stia ce a facut tatal ei, pentru ca nu povestea niciodata acasa, impresionata si fiind constienta de impactul global al interviului in cazul in care se va realiza, incepe sa-i propuna si lucruri pentru proiectia ei… de la cum o blureaza pe camera, pana la a-i explica exact ce documente si informatii are deja din departamentul de documentare.

Bine, in carte mai e un capitol despre sosirea la BBC a lui Sam McAlister ca proaspata absolventa de drept. I se face un tur al statiei si intelege amploarea documentarii si specialistilor care erau in diferite departamente, de la chimisti, fizicieni, avocati… gata oricand sa o ajute cu o precizare cu o informatie sau cu un contact unde sa caute mai departe.

E o lectie frumoasa despre importanta cu care tratezi meseria. Aici e interviul

https://www.youtube.com/watch?v=GlNhXiQ1ueQ&ab_channel=ThomasHarding

In carte, dincolo de detaliile suculente ale interviului cu Printul Andrew (cum invata sa faca reverenta, sa i se adreseze) mai sunt povesti despre interviurile cu Stormy Daniels, Sean Spicer, Steven Seagal, Mel Greig sau Julian Assange pentru ca doamna a fost producator timp de 12 ani la Newsnight, emisiunea BBC.

Vorbeste nu doar despre negocierile din spatele interviurilor ci si despre sacrificiile pe care le face ea ca producator, despre temerile in abordarea unui anumit unghi al unui subiect, despre a fi constient de efectele muncii tale.

E emotionant, cel putin pentru mine a fost, ca dupa interviul cu Printul Andrew a avut intelegere si compasiune  pentru asistenta personala a printului, Amanda Thirsk, cea care a negociat interviul. (echipa s-a intalnit si cu printul inainte de interviu, se stiau in mare masura directiile care vor fi abordate, printul se putea pregati sa raspunda cat mai bine pentru viitoarele lui negocieri cu fata care l-a acuzat de acte sexuale pe cand era minora)

Chiar si la sfarsit, cand printul a facut toate gafele din lume si a recunoscut indirect ca e prieten apropiat al lui Jeffrey Epstein care era acuzat de pedofilie, Amanda era gata sa spuna ca seful ei a avut o prestatie perfecta.

Ce a fost socant pentru mine si va fi de impact sunt sigura si in film e efectul asupra producatoarei post interviu.

Sigur ca stia ca toate televiziunile vor dori cut-uri pentru emisiunile lor, ca va fi invitata sa povesteasca in toate emisiunile BBC si la televiziuni concurente, cum a negociat si cum a obtinut interviul, dar ea ajunge sa fie hartuita si atacata de proprii colegi de breasla.

Dupa un incident si o decizie a sefilor ei care i se pare nedreapta, renunta la job-ul de producator NewsNight si isi da demisia.

E o latura a unei povesti care nu se vede cand te gandesti la jurnalism, la etica, la impactul unor interviuri istorice.

Cu siguranta filmul va fi interesant nu doar ca o productie artistica despre putere, influenta, regalitate, ci si pentru studentii la jurnalism.

*

Obisnuiesc ca in vacanta de sfarsit de an sa citesc lucruri care sa ma incarce si sa ma tin aactiva emotional in meseria asta. Mi-e frica mult de automatisme, de “las ca merge si asa, oricum lumea nu se prinde”…

Stiu ca pentru multi faptul ca fac interviuri din zona de divertisment nu pare un lucru serios si important, si deci nici nu se justifica ce spun eu ca muncesc sa fiu si documentata si bine pregatita in tehnica. Dar e felul in care cred eu ca se poate face meseria asta, cat va mai exista ea pe lume.

Si sper ca tinerii care invata astazi jurnalism sa nu se axeze doar pe google search, softuri translate, si interviuri pe mail pentru ca sunt comode. Sunt niste short cut-uri paguboase care produc materiale jurnalistice de umplutura, ca sa fie bifat un numar intr-un tabel.

Si daca tot vreti sa faceti meseria asta, pentru glorie, notorietate, pentru a cunoaste oameni faini pentru orice vreti dvs, luati-va in serios in orice moment si in orice detaliu.

Si cititi marturiile celor care au scris carti despre interviurile lor celebre. Invatati imens din ele.

Ceea ce vedeti in vloguri, podcasturi video NU SUNT INTERVIURI. Sunt discutii adesea cu multe inventii intre niste oameni care s-au adunat in fata unei mese. De cele mai multe ori va ocupati timpul cu aceeasi valoare ca si cum ati citi o revista de cancan, un tabloid.

Invatati sa diferentiati informatia de calitate – care poate veni si de la un artist – de o discutie axata pe ego si pe ce tari sunt protagonistii.

Si daca tot faceti treaba asta cu interviuri, cititi si Scoops, cartea doamnei McAlister. Dar si Arta interviului – cartea lui Lawrence Grobel ( a fost tradusa si la noi), sau cartea Comes Again, a lui Howard Stern despre faimoasele lui interviuri de la radio si ce crede ca a gresit in ele la vremea respectiva.

10381
Little People, Big DreamsImi place mult initiativa McDonald’s care la Happy Meal are optiunea pentru o carticica simpatica si colorata. Acum sunt carticele despre vietile unor oameni care au schimbat lumea cu viziunea si perseverenta lor

Imi place mult initiativa McDonald’s care la Happy Meal are optiunea pentru o carticica simpatica si colorata. Acum sunt carticele despre vietile unor oameni care au schimbat lumea cu viziunea si perseverenta lor

In lumea reala, cea de dincolo de centrul capitalei sunt multi copii pentru care un hamburger la McDonald’s e un cadou facut la o sarbatoare. E accesul la o lume care e mai presus decat standardul lui de viata. Sa nu ne ascundem dupa deget, pentru multi copii McDo inseamna accesul la occident, la lumea din filme.

Si noi am fost pe drumul asta, in anii de dupa Revolutie cand a venit McDo in Romania erau cozi infernale la Unirii (s-au vandut peste 10000 de hamburgeri intr-o zi) pentru ca voiam si noi sa gustam acest hamburger.

In contextul acesta, stiind foarte bine ce e in tara si cat de multi oameni fac un sacrificiu si multe calcule ca sa-i ia copilului un Happy Meal, ma bucur foarte tare de programul Happy Meal Readers, cand la Happy Meal parintele are optiunea sa aleaga o carticica colorata despre oameni care au facut lucruri importante in viata.

Sunt multi romani care nu si-au cumparat niciodata o carte, si sunt sigura ca majoritatea – daca e sa aleaga intre mancare si o carte – va alege mancarea,

Acum la McDo e colectia „Little People, Big DreamsTM”, care are povestile unor oameni exceptionali: creatori, artisti, oameni de stiinta si lideri care au avut contributii semnificative si realizari incredibile.

E un proiect care a inceput in Ro in 2019 si pana acum au fost distribuite cu Happy Meal peste un milion si jumatate de carti, probabil niste copilasi au avut prima carte din viata lor luata de la McDonald’s cu un Happy Meal. Si mi se pare un gest destept si frumos, si cu viziune pentru viitor, pe care-l fac oamenii din spatele McDo cu aceasta campanie.

Altfel, astazi e Ziua Lecturii, si daca vreti sa le oferiti celor mici o experienta de lectura simpatica iata ce anunta McDonald’s pentru week end. (Pentru adulti sunt multe articole pe acest blog despre zeci de carti si audio book-uri pentru ca, asa cum stiti imi place sa citesc/ascult carti)

Ca parte a inițiativelor sale de promovare a lecturii și pentru a celebra Ziua Națională a Lecturii (15 februarie), McDonald’s în România organizează sâmbătă, 18 februarie, ora 11:00, la restaurantul McDonald’s Unirea din București, un eveniment special pentru copii și părinți. Intitulat „Clubul micilor cititori – Happy Meal Readers”, evenimentul include lectura cărții de povești „Pot fi un lider care inspiră”, despre Martin Luther King, Maya Angelou și Malala Yousafzai, urmată de un atelier de storytelling.

Doua precizari fac.

Nu e text platit. Stiu foarte bine cum e lumea adeavarata, de dincolo de #dumbravaminunata, locul din mijlocul Bucurestiului unde locuiesc, langa un parc cu veverite. Mai stiu bucuria copiilor cand primesc un McDonald’s. Si, desi am un regim special alimentar, cu foarte multe legume si fructe,(din considerente medicale), de 2-3 ori pe an mananc un hamburger sau un Big Mac, luate de la restaurantul din Barbu Vacarescu pentru ca au si chifle fara gluten.

Si ma bucur foarte tare de gustul acela special care imi aduce aminte de studentie, de deplasarile in tara dupa reportaje. Bine, in timp ce scriu asta mi s-a facut pofta de un Big Mac 🙂

10290

Viata noastra e rezultatul felului in care alegem sa privim informatiile. Un exemplu din comentariile unor necunoscuti la o stire frumoasa

De multe  ori cand vad comentariile oamenilor de la postarile in care promovez lucruri de pe urban.ro ma gandesc ca sunt persoane care se nefericesc singure

Care vad, pur si simplu, mai mult partea rea a lucrurilor, jumatatea goala a paharului.

Nu scriem pe  urban.ro stiri triste, vorbim de teatru film muzica, expozitii, descoperiri simpatice, idei faine de calatorie, sau idei pentru o viata mai frumoasa.

Si chiar si in conditiile astea, apar oameni cu atitudini foarte negative. Nu ma refer ca ne critica pe noi, e ok, cateodata o meritam ca ne mai scapa cate un typo, mai avem cate o greseala de exprimare… nu astea sunt problema , ci felul in care aleg ei sa vada cee ace e in jurul lor,.

Ieri am publicat un articol scris de Oana despre un studiu despre cat de mult ajuta discutiile cu prietenii pentru sanatatea mintala, discutiile directe, nu prin sms…  l-am postat pe fb urban, dar si pe pagina mea de facebook. (il gasiti aici)

Si au aparut aceste comentarii.

In esenta e trist ce arata comentariile celor doi care au gasit partea negativa a ideii expuse.

Arata desigur experientele lor triste de viata.

Si e trist ca la o stire care vorbeste despre ceva bun, din care poti invata ceva frumos, ei au proiectat pe chestiunile din viata lor si au transformat informatia in ceva negativ, deci in ceva inutil lor.

Dar oare experientele astea nu au fost provocate de ei prin alegerile pe care le-au facut cand au avut de luat niste decizii si au judecat cu mintea si atitudinea cu care au comentat aici… conditionandu-si prietenii, sau gandindu-se la ce s-ar putea intampla rau in conversatie?!

Zic mereu ca noi alegem cum ne facem zilele si viata; noi alegem sa vedem binele din viata noastra sau doar raul… doar ca reactiile noastre sunt ca urmare a alegerii cu ce vrem sa ne hranim mintea…

Pastrati in minte comentariile de aici, cu ingaduinta pentru experientele triste ale acestor oameni, si alegeti cat puteti de des partea frumoasa a lucrurilor pe care le vedeti in jur, chiar daca apparent nu va afecteaza.

10118
twitterAm trait pentru prima data experienta sa-mi fie spart un cont din social media. Ce am facut

Am trait pentru prima data experienta sa-mi fie spart un cont din social media. Ce am facut

Cand scriu aceste randuri problema e de cateva zile rezolvata. E vorba de contul meu de twitter care a fost spart fiind transformat in canal pro fratii tate.

S-a intamplat pe 1 februarie, l-am recuperat pe 8 februarie,

Am facut plangere urmand pasii din help center twitter la cateva ore de cand a fost spart.

Nu cred ca eram atat de importanta pentru sustinatorii domnilor in cauza, adica nu cred ca si-a pus cineva mintea si timpul fix ca sa ma sperie pe mine, ci cred ca mai degraba cautau conturi puternice din Romania, iar eu am peste 130.000 de followers in acel cont. O parte din Romania, dar si multi jurnalisti si scriitori straini.

A fost fix in ziua in care susnumitii si-au angajat un avocat American specializat in cazuri cu celebritati implicate in diverse scandaluri.

Oricum, experienta a fost traumatizanta.

In dimineata respectiva (ma trezesc cum stiti la 5 dimineata), am schimbat parolele la toate conturile, iaracolo unde nu era- am pus autentificare in doi pasi, am facut un scan cu Bitdefender.

Cum nu mi s-a mai intamplat niciodata, sentimentul era de panica si de confuzie generala pentru ca, de obicei, sunt foarte atenta si nu joc mascari, nu apas pe link-uri dubioase, nu ajung pe pagini piratate.

Ceva sigur am facut gresit ca altfel nu ar fi putut sa-l sparga (poate aveau bazele de date de cand au fost furate mai multe date pt conturi twitter, dar asta e doar o scuza ca sa mi se para ca nu am fost proasta. Sigur am fost.)

Partea frumoasa (pentru ca sunt obisnuita sa caut mereu o parte buna din ce mi se intampla) a fost ca am aflat inca o data ca am prieteni foarte faini care au sarit imediat in ajutor.

Sorana, prietena mea care are la agentia ei de publicitate clientul Karspersky, a vorbit cu un simpatic domn (@_xdanx pe twitter ) care a verificat cu mine la telefon daca sunt corecti toti pasii pe care i-am facut si pentru a reclama spargerea contului, dar si pentru a-mi securiza computerul.

Am invatat la securizarea in doi pasi sa folosesc o aplicatie care imi genereaza cod unic pe telefon. Foloseam aplicatia pentru acces la diverse screenere de filme venite de la studiourile mari dar nu stiam sa fac asta pentru propriile canale social media. Am facut si un scan suplimentar cu Karspersky antivirus.

Anyway, sper sa nu-si mai arate nimeni muschii cu mine, e ok, stiu ca sunt proasta in ale internetului.

Le multumesc mult tuturor celor care m-au sunat sa verifice ce s-a intamplat si daca am nevoie de ajutor, si mai ales le multumesc ca nu m-au certat. Era ok, stiam ca facusem candva o prostie si in afara ca ma frustrau si mai tare nu puteam rezolva nimic daca ma certau.

Cum apreciez f mult rabdarea lui @_xdanx care mi-a explicat pe limba mea, fara sa ma simt nicioclipa prost ca nu stiu sa fac tot ce-mi zicea.

Necazul asta, a fost o lectie despre credibilitate (oamenii de pe twitter care ma urmaresc nu au crezut nicoclipa ca brusc sunt fana domnului agresor), dar si una despre prietenie, cu oameni care m-au sunat desi nu mai vorbiseram de multa vreme (sa traiesti Bogdan Serban si emisiunea ta de la Guerrilla, sa traiesti domn Matache si sa faci muzici faine).

As incheia cu “ceea ce va doresc si dvs, credibilitate si prieteni buni”, nu sa va sparga cineva conturile. Dar activati-va autorizarea in doi pasi, cu coduri prin aplicatie.

9058
ESCROC (1)Anna Sorokin Delvey e invitata la Harvard din arestul la domiciliu. Despre impostori si cum ii sprijinim si cand ni se pare ca nu facem nimic

Anna Sorokin Delvey e invitata la Harvard din arestul la domiciliu. Despre impostori si cum ii sprijinim si cand ni se pare ca nu facem nimic

Sarlatanca prezentata si de Netflix intr-un serial, Anna Sorokin care isi spune Anna Delvey, e invitta sa vorbeasca la Harvard, via zoom pentru ca e in arrest la domiciliu.

Acum cateva saptamani le-a vorbit studentilor facultatii de jurnalism de la Colombia University, iar de curand a anuntat ca are un reality show cu discutiile de la cina pe care le va organiza la ea acasa.

Stirile astea arata directia bizara catre care ne indreptam;  poate ca astazi ni se pare doar divertisment, dar cu alt protagonist (un criminal, de exemplu) impresia se schimba.

In dreptul Annei cand o cauti pe google scrie “escroc” si iata ea este validata de universitati de renume care o invita sa le vorbeasca studentilor; despre cum a pacalit bancile, despre cum a facut fata jurnalistilor…

Aparent ai spune ca are motive sa fie acolo pentru ca are experienta de viata pentru asa ceva, dar nimeni nu mai ia in calcul si validarea care vine cu o asemenea invitatie, si faptul ca notorietatea si credibilitatea unui ESCROC creste odata cu aceste invitatii.

Sigur, trebuie sa existe si reabilitare dar domnisoara Delvey e in acelasi ritm de viata cu profitat de pe urma celorlalti chiar si cand e acasa, in puscarie la domiciliu, cu bratara pe picior: tocmai si-a organizat ziua de nastere in barter total, firme de categoria II-a de la cosmetice la haine si mancare i-au daruit cele necesare in speranta unor mentionari in presa. (ceea ce s-a si intamplat pentru ca Entertainment weekly a platit chiar  pentru o exclusivitate ca sa aiba fotografii de la petrecerea puscariasei).

Asta arata de fapt interesul multimii pentru cei care devin faimosi, nu conteaza daca pentru ceva bun sau ceva rau ( intotdeauna a fost un interes pentru criminali, de aici si multe filme inspirate din vietile unor criminali in serie foarte faimosi).

Dar mai arata si diluarea credibilitatii in fata curiozitatii. In termeni de business, ziarul stie ca va fi citit pentru ca lumea  e curioasa sa vada ce a facut la petrecere puscariasa, deci isi va acoperi costurile; facultatile stiu ca escroaca e o atractie si studentii vor veni sa o vada.

La capatul liniei profita ea.

Si se naste inca un mostrulet.

Si sa vedeti distractie in cazul Andrew Tate, cat va profita si el in orice directie si de puscarie si de libertate.

E dezarmant ca sunt atat de multi prosti de prostit, cum e dezarmant ca cei care au putere de decizie nu rezista tentatiei si prin invitatii ii valideaza pe acesti impostori.

Eu, de exemplu, refuz ca pe urban.ro sa fie prezentati bucatari de garsoniera drept experti,  yoghine de vacanta drept trainer, nutritionisti de Instagram drept specialisti. Am refuzat chiar si in contracte publicitare care ne-ar fi adus bani. E treba lor daca au charisma si pot capta o audienta, dar asta nu face pe nimeni specialist in ceva. Notorietatea nu inseamna intotdeauna si calitate.

Noi validam impostorii, oamenii fara scoala si fara pregatire; noi platim sa ne invete x sa facem y bani (doamne fereste, cu tot respectul, daca dati bani sa va invete un gigel pe net cum sa faceti bani sunteti prost si n-o sa-i faceti oricum; la fel daca dati bani sa va invete marketing online unul care are cateva sute de oameni in comunitatea lui – n-a fost in stare pentru el, dar va ia voua banii, la fel daca dati bani sa va invete sa meditati ca yoghini faimosi vreo trainerita dupa o excursie in India, sau va invata sa slabiti niste nutritionisti care n-au vazut facultatea de medicina nici din fata portii).

Pentru toate ar trebui sa alegeti oameni care au facut scoala. Care au trecut niste examene.

Sigur ca pe banii dvs faceti ce vreti, cu cine vreti… Sigur ca prosti de prostit vor fi intotdeauna, deci si sarlatani si escroci care sa speculeze asta.

Doar ganditi-va la curiozitatea dvs si analizati pana unde merge in a valida niste sarlatani…

Iar daca aveti putere de decizie, ganditi-va care sunt urmarile cand va asociati cu ei, in orice fel.

10905
Marian_Salzman_portrait_98Trenduri pentru 2023 de la Marian Salzman, top 5 trendspotters la nivel mondial: Pierderea controlului asupra realitatii, crearea de microuniversuri personale. Oamenii nu mai accepta orbeste principiile traditionale ale muncii si valoarea invatamantului superior

Trenduri pentru 2023 de la Marian Salzman, top 5 trendspotters la nivel mondial: Pierderea controlului asupra realitatii, crearea de microuniversuri personale. Oamenii nu mai accepta orbeste principiile traditionale ale muncii si valoarea invatamantului superior

Desi mi se pare ca suntem deja la mijlocul anului, nu doar la sfarsitul primei luni din 2023, aceasta este perioada in care citesc foarte multe dintre analizele specialistilor in trenduri si previziunile pentru zona mea de interes  – divertisment, jurnalism, social. (am mai scris despre alte lecturi cu tendinte 2023 aici)

Una dintre doamnele specialiste in trenduri pe care o urmaresc cu atentie, inclusiv in social media, este Marian Salzman, top 5 trendspotters la nivel mondial si Senior VP of Global Communications la Philip Morris International.

Am avut ocazia sa o vad in prezentari, am facut chiar un interviu cu domnia sa si sunt fascinata de mintea sa super vizionara si organizata.

Iata ce spune despre acest an.

Cele cinci macro-tendinte din raportul ei promit sa ne afecteze vietile anul acesta – majoritatea in moduri pozitive.

COVID-19 ne-a dat ocazia sa scadem ritmul, sa meditam, dar si sa punem totul la indoiala. Cresterea presiunilor externe ne face sa cautam elemente pe care sa le incorporam in casele si obiceiurile noastre. Regandim institutii si abordari care nu mai functioneaza, adoptam stiluri de viata mai potrivite pentru planeta noastra aflata in suferinta, valorificam puterea sunetului si ne cream spatii mai mici, mai bogate si mai usor de aparat.

Asfaltul „insetat” pentru zonele inundabile, vopseaua ultra alba care reduce nevoia de aer conditionat sau micile paduri urbane care promoveaza biodiversitatea, scad temperatura si reduc poluarea. Regandim toate aspectele vietii, de la locul de munca, stilul de viata sau cresterea copiilor, pana la cum vrem sa functioneze lumea. Injectam sens si stabilitate unei existente care pare de prea multe ori in deriva.

TENDINTA 1: Pierderea controlului asupra realitatii

Inteligenta artificiala e aici. Agentiile angajeaza modele AI (ceea ce ridica deja intrebari valide despre reprezentare si impartirea profitului), influencerii virtuali atrag urmaritori si castiga bani, exista seriale produse in intregime de inteligenta artificiala sau chiar platforme care ofera la cerere prieteni virtuali sau parteneri intimi. Si toate astea inainte ca metaversul sa devina parte din viata noastra.

              In ce mai poti sa ai incredere? Sigur, nu in ceea ce vezi sau auzi. Cresterea dezinformarii e atat de severa, incat United Natiunile au cerut statelor membre sa adopte politici care sa sustina alfabetizarea digitala.

              Efectele se simt la nivelul sanatatii mintale, oamenii se simt detasati de ei insisi, mental sau fizic, cu un simt redus al realitatii. Tratamentul cel mai eficient este terapia prin vorbire, dar ce faci cand ajungi sa folosesti terapeuti AI prin chatbot? Ramai fara grai…

TENDINTA 2: Respingerea vechilor convingeri

              Lumea este in schimbare sociala si culturala. Oamenii nu mai accepta orbeste principiile traditionale ale muncii si valoarea invatamantului superior.

              Angajatii, in special cei mai tineri, refuza sa faca sacrificiile acceptate de generatiile anterioare si nu mai accepta ore lungi, prost platite sau chiar neplatite, in conditii de munca stresante. Recesiune sau nu, este era relaxarii, iar ideea sa iti dedici viata ca sa cresti profiturile corporative este din ce in ce mai putin acceptata. Scenariul in care iti petreci zeci de ani urcand pe scara profesionala ca sa primesti un ceas de aur la sfarsit nu mai este deloc ofertanta.

              Capitalismul, sistemul economic nascut in Europa la inceputul secolului al XIX-lea si raspandit rapid, este privit acum drept radacina tuturor relelor, de la schimbarile climatice si distrugerea mediului, pana la inechitatile economice si cresterea tulburarilor de sanatate mintala.

              Respingem vechile convingeri in toate felurile posibile. Un exemplu, cresc in popularitate bicicletele si scuterele electrice, iar miscarea „fara masini” se intensifica.

TENDINTA 3: Normalizarea sustenabilitatii

              Fenomene meteorologice extreme au zguduit mari parti ale globului. Se simte nu doar in deciziile de cumparare, ci si in cele de viata. 4 din 10 respondenti la un sondaj din 31 de tari citeaza schimbarile climatice ca un factor descurajant in decizia de a avea copii.

              Oamenii isi ajusteaza vietile ca sa faca fata amenintarii globale. Trei din cinci persoane spun ca riscurile climatice le-au influentat alegerea unde sa locuiasca, iar portalurile imobiliare au inceput sa ofere date privind riscurile climatice alaturi de numarul de dormitoare si bai.

              Produse si servicii ecologice exista de zeci de ani, doar ca acum publicul este mult mai deschis si cu un nivel mult mai ridicat de acceptare. Vedem o trecere catre achizitii responsabile, moda lenta (slow fashion), care respinge colectiile sezoniere in favoarea unor colectii „permanente” care promit ani de purtare, iar comerciantii isi incurajeaza clientii sa dea o a doua viata obiectelor folosite.

              E un teren fertil pentru inovatii eco-mindfulness, inclusiv produse si tehnici de durabilitate pasiva cum ar fi asfaltul „insetat” pentru zonele predispuse la inundatii, vopseaua ultra alba care reduce nevoia de aer conditionat sau micile paduri urbane care promoveaza biodiversitatea, scad temperatura si reduc poluarea. Iar pe fondul crizei globale de energie, multi vor alege autobuze sau trenuri de noapte in locul avionului. Deja cautarile pentru „cum sa calatoresti cu trenul” au crescut cu 205 la suta in ultimul an pe Pinterest.

TENDINTA 4: Utilizarea puterii sunetului

              De cativa ani, studiile demonstreaza impactul muzicii asupra persoanelor care sufera de Alzheimer sau dementa. Utilizarea sunetului a atins noi zone, de la erotica audio, la ASMR (Autonomous Sensory Meridian Response), declansatoare ale senzatiei de euforie, calm sau chiar furnicaturi. Marcile produc deja sunete originale pentru TikTok.

              Tot mai mult, sunetul este vazut ca o potentiala solutie pentru afectiunile societatii moderne. Baile sonore si cartografierea sunetului sunt prescrise pentru reducerea anxietatii, iar unii folosesc „brown noise” pentru relaxare sau cresterea concentrarii.

              Cercetatorii de la National Institutes of Health aduna date pentru o Inteligenta Artificiala care poate diagnostica boli — de la tulburari neurologice si autism, la cancer — doar pe baza felului in care vorbeste cineva. Suna bine.

TENDINTA 5: Crearea de microuniversuri personale

              In anii 1980, „cocooning” era o moda. Azi, oamenii creeaza lumi tot mai mici, concentrandu-si atentia asupra caselor lor transformate si in locuri de munca. Nu e vorba doar de confort, cum demonstreaza conceptele scandinave de hygge si lagom, imbratisate in ultimul deceniu, ci e vorba despre siguranta si incredere in sine. Oamenii simt nevoia de protectie si se blindeaza cu tehnologie, rezerve de hrana si optiuni de divertisment care sa-i ajute sa treaca prin orice posibila criza.

              In 2023, tot mai multi isi vor transforma casele in sanctuare de sanatate si bunastare. Piata globala a decoratiunilor de casa va creste la aproape 806 miliarde, in 2026, iar cea a plantelor de interior va depasi 26 de miliarde USD pana in 2029. Mai multe companii produc  deja cabine de meditatie sau dusuri cu experiente multisenzoriale, cu tratamente personalizate cu apa, lumini sau sunete.

              Haosul poate continua sa domneasca afara, dar pentru cei mai norocosi dintre noi se opreste la usa din fata.

https://bazavan.ro/2021/01/marian-salzman-previziuni-despre-viata-in-2021/

8947
cristina bazavan 2021Sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Un exercitiu care-ti schimba viata. Si cateva practici sanatoase ca sa ne ajutam creierul sa vada binele din jurul nostru

Sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Un exercitiu care-ti schimba viata. Si cateva practici sanatoase ca sa ne ajutam creierul sa vada binele din jurul nostru

Cultura populara ne-a dat multe ironii pe seama celor care vad mereu partea buna a lucrurilor, sau macar o cauta; bancul cu copilul care crede ca Mos Craciun i-a adus un ponei pentru ca intalneste o balega pe strada e poate cea mai cunoscuta dintre ironii. Dar de fapt, aceasta perspectiva de a vedea viata te salveaza de multe probleme, si de sanatate, si mentale… si iti da un parcurs, o excursie mai frumoasa pe drumul asta al vietii noastre.

Am citit zilele astea analize pentru trendurile 2023 in multe domenii, e un raport cu 100 de previziuni pentru viitor facut de Wunderman Thompson pe care-l urmaresc de multi ani si care are previziuni care se adeveresc de foarte multe ori.

In acest raport scrie ca la divertisment, dar si la stiri, oamenii vor cauta tot mai mult stirile pozitive si “se vor apara” de stirile care le-ar putea face rau emotional pentru ca suntem oricum foarte stresati si ne asteapta perioade economice dificile.

Eu mereu ma gandesc ca nu trebuie sa astept de la ceilalti nimic, tot ce vine e un bonus, dar in primul rand de mine depinde sa-mi fie bine.

Si pe rationamentul acesta, m-am gandit de ce nu sunt preocupati oamenii sa fie mai fericiti, organic, cursiv, natural  nu conditionat de bani, de ce zice lumea, de validari sau obiective ca sa te incadrezi in standard.

Fericirea e o stare fludida, cu mici varfuri “de audienta”, dar e ceva la care noi ar trebui sa lucram, in dreptul nostru in mod constant.

Eu, de mai bine de 15 ani, am un  exercitiu pe care-l fac in fiecare seara la culcare. E parte din felul in care imi cobor ritmul interior, pentru ca pe parcursul zilei sunt in vrie mare. Cum am igiena fizica, dus, spalat pe dinti, am si igiena mentala, 10 minute maximum dureaza dar ma ajuta foarte mult sa dorm bine si sa nu ma mai chinui incercand sa despic firul in patruzeci de mii pentru situatii incheiate pe care nu le mai pot influenta.

L-as numi exercitiul multumesc.

Multumesc – intr-o structura cronologica – oamenilor pe care i-am intalnit in ziua respectiva si lucrurilor pe care le-am invatat de la ei.

Uneori oamenii in cauza nu au fost draguti cu mine, se intampla sa ma jigneasca cate unul (rar dar se intampla) si in acele momente e nevoie de cateva secunde in plus sa gasesc acel beneficiu pentru care sa multumesc. Poate sa fie rabdarea si intelepciunea ca n-am ripostat, poate sa fie intelegerea fata de el/ea si problemele pe care le are, poate sa fie felul in care am invatat sa administrez in dreptul meu alte chestiuni personale ca sa nu jignesc si eu…

Nu mi-a iesit din prima partea asta, mai ales ca eu sunt o persoana care atunci cand greseste cineva sau nu-si face treaba, marchez scurt iar ego-ul oamenilor o ia razna. Dar cu anii mi-a iesit si, astazi, sunt recunoscatoare momentelor in care cineva vrea sa se confrunte cu mine si eu nu intru in jocul disputelor.

Dincolo de asta, am momente aproape in fiecare zi in care ma aud spunand cu voce tare “multumesc” in vazduh pentru lucruri si momente frumoase; nimic senzational – bucuria de a ma putea uita la un meci de tenis in mijlocul saptamanii si in mijlocul zilei (cand alti oameni sunt la munca, dar eu am avantajul muncii de acasa), o conversatie frumoasa cu un om educat care ma inspira, o carte pe care o descoepar, o mancare buna… sau posibilitatea de a-mi plati (sigur ca eu fac banii aceia prin  munca) un abonament la o revista pe care o iubesc si pot sa o citesc cand vreau eu ( the new yorker). – > acum 35 de ani, parintilor nostri le era imposibil acest lucru, cum astazi in alte tari e in continuare imposibil.

Iar momentele mele de recunostina nu sunt de forma, sunt o bucurie reala o constientizare reala a faptului ca sunt, intr-un fel, privilegiata. Si e o forma de caldura interna pe care o simt, alaturi de bucuria momentului.  

Incerc sa nu uit niciodata ca vin dintr-o zona a saraciei, dintr-o famile modesta, si sa nu iau de-a gata nimic din ceea ce mi se intampla, chiar daca am muncit mult pentru toate lucrurile care mi se intampla; puteam sa muncesc chiar mai mult si sa nu fie contextul sa am intalnirile magice de care am avut parte pana acum in viata.

Dar, pe langa modul in care vedem viata si intentia de a fi recunoscatori pentru ceea ce avem in vietile, ne putem ajuta corpul si mintea sa fie pozitive, sa vada partea buna a ceea ce ni se intampla.

Dopamina ne motiveaza sa actionam si incurajeaza perseverenta  necesara  pentru atingerea obiectivelor. Si pentru asta e importanta stabilirea unei recompense, pe care ti-o faci singur…  Anticiparea recompensei este, de fapt, ceea ce declanseaza o senzatie buna de dopamina in creier, determinandu-l sa elibereze energia de care avem nevoie pentru a ne indrepta spre recompensa. Si cand obiectivula fost atins mai vine un val de dopamine. De asra e important sa nu fim foarte aspri cu noi, si sa ne acordam recompense si momente de rasfat dupa fiecare etapa mare de efort.

Este posibil sa fiti familiarizati cu oxitocina si serotonina

Oxitocina, denumita uneori neurochimia imbratisarii, este eliberata prin apropierea de o alta persoana si ajuta la crearea intimitatii si a increderii si la construirea unor relatii sanatoase.

Cu toate acestea, puteti stimula oxitocina si in alte moduri in afara de imbratisari in familie, cu prietenii, e posibil ca unii oameni sa nu aprecieze prea mult acest lucru (eu de exemplu nu sunt foarte fericita cand ma pupa lumea pe obraz la intalnirle de business).

Eliberarea de oxitocina poate fi declansata si prin intermediul legaturilor sociale, cum ar fi contactul vizual si atentia. Cercetarile au aratat ca atunci cand cineva primeste un cadou sau pur si simplu neprevazut primeste o forma de atentie cu apreciere, nivelul de oxitocina creste. E motivul pentru care eu obisnuiesc, cand imi place cu adevarat ceva, sa trimit un mesaj de felicitare autorului, chiar daca-l cunosc chiar daca nu. Nu astept un raspuns, mi se pare frumos sa stie ca e apreciat(a) pentru ce a facut.

Mi s-a intamplat si mie asta, sa primesc mesaje de apreciere care sa-mi dea aripi si incredere (uneori chiar in momente grele care nu erau chiar la vedere)

Serotonina joaca atat de multe roluri diferite in corpul nostru incat este foarte greu de stabilit, dar poate fi considerata molecula increderii si curge atunci cand te simti semnificativ sau important si iti controleaza starea de spirit generala. Daca sunteti intr-o dispozitie buna, trebuie sa multumiti serotoninei. Daca esti intr-o dispozitie proasta,tot  serotonina este de vina.

Va bucurati de sentimentul de bine al serotoninei atunci cand va simtiti respectat de ceilalti, iar creierul dumneavoastra cauta mai mult din acest sentiment de bine prin repetarea comportamentelor care l-au declansat in trecut. Respectul pe care l-ai primit in tinerete/copilarie a pavat caile neuronale care ii spun creierului tau cum sa obtina respect astazi.

Atunci cand intelegeti ce se intampla in creierul dumneavoastra, puteti incepe sa il influentati in beneficiul dumneavoastra.

Puteti stimula mai multe substante chimice ale fericirii din corpul nostru atunci cand sti, ce treaba au de facut in corp si ce determina eliberarea lor.

Exercitiile fizice, anumite alimente: ciocolata neagra, pestele gras pentru acizii grasi omega 3; cafeaua – cu moderatie), alimentele care contin triptofan, cum ar fi anumite pasari de curte, ouale, laptele, nucile si semintele; si ardeiul iute, care contine capsaicina (in ciuda faptului ca capsaicina provoaca o senzatie de arsura atunci cand este aplicata pe piele, aceasta are proprietati de ameliorare a durerii atunci cand este consumata). Cantitati mici de alcool, cum ar fi un pahar de vin, pot declansa eliberarea de endorfine; cu toate acestea, o cantitate prea mare poate avea efectul invers.

Masajul, meditatia, rasul, plimbarile in aer liber, uleiurile esentiale si parfumurile florale sau de citrice, muzica ne ajuta si ele sa ne creem propria stare de bine.

Si sa vedem partea frumoasa a lucrurilor.

Daca insa sunteti intr-o perioada in care tristetea si depresia sunt puternic, va rog consultati un medic; nu sunt lucruri pe care sa le rezolvati singuri. Am fost si eu acolo, pe drumul depresiei, si poate si de asta lupt continuu sa nu ma mai intorc acolo.

8775
laibovitz_AUTOPORTRET_iPHONE_045_DAnnie Leibovitz va prelua rolul de Artist in Residence al IKEA. Cum a fost intalnirea mea cu doamna Leibovitz (nu mi-a facut fotografii😊).

Annie Leibovitz va prelua rolul de Artist in Residence al IKEA. Cum a fost intalnirea mea cu doamna Leibovitz (nu mi-a facut fotografii😊).

Una dintre cele mai faimoase artiste din domeniul fotografiei va prezenta cum arată căminele oamenilor obisnuiti printr-o serie de fotografii, ca parte a Raportului global IKEA privind viața acasă.

Va fi foarte interesant cum vor arata aceste fotografii pentru ca Leibovitz are desfasurari mari de forte la productia sedintelor foto, are multe lumini si nevoie de mult spatiu, iar casele cu mobilier IKEA nu sunt foarte mari, intreaga filosofie din spate bazandu-se pe depozitatul inteligent, pastrarea lucrurilor strict necesare. (fotografia de mai jos este un autoportret facut cu telefonul)

Am avut bucuria sa o intalnesc pe doamna Leibovitz (sunt un mare fan), ba chiar am citit si carti legate de domnia sa. La intalnirea fata in fata cu Annie Lebovitz, cand era autoarea calendarului Lavazza, statea la 2 metri de mine si puteam sa simt cat de inconfortabil ii este sa se expuna oamenilor, cat de timida e…

Atunci m-am gandit ca o parte importanta din reusita portretelor sale, pe langa o estetica a luminilor si a cadrului, se bazeaza pe intelegerea timiditatii/disconfortului celor care sunt fotografiati de ea, deci au o presiune in plus.

Am scris aici si aici despre intalnirea cu dna Leibovitz. Aici despre o carte cu o colectie dintre fotografiile sale, o super carte cadou, a fost in 10.000 exemplare, cred ca doar in anticariatele mari din lume o mai gasiti.

Aici despre o alta carte execeptionala

https://bazavan.ro/2011/08/love-death/

Colaborarea ei cu IKEA vine în completarea Raportului anual tradițional IKEA privind viața acasă, raport recent realizat la nivelul a 37 de țări, inclusiv România.

În timpul cercetării, peste 37.000 de persoane au fost intervievate, iar rezultatele dezvăluie ce înseamnă „acasă” pentru oamenii de pretutindeni. Rezultatele cercetării vor servi drept sursă de inspirație pentru celebra artistă, astfel încât ea să poată documenta viața de acasă a oamenilor, așa cum este ea, prin ochiul aparatului ei de fotografiat.

Sper sa fotografieze si romani, desi nu cred ca va ajunge in tara noastra.

Acum ceva ani am fost la New York sa insotesc o familie de romani care urma sa fie fotografiata de Steve McCurry domnul cu „Fata Afgana” din National Geographic. Erau cupluri din mai multe tari fotografiate, si a fost interesant sa vad cat de multa presiune pun unii pe ei in fata aparatului de fotografiat si ce mare influenta are cultura din tara respectiva in felul in care pozau. Va fi interesant de vazut si aici, la doamna Leibovitz, aceste diferente culturale

Atunci am facut un interviu cu dl McCurry si am realizaa ca a fost in Romania, chiar la revolutie. Dupa interviu mi-a trimis o fotografie a lui, semnata cu un autograf simpatic.

https://bazavan.ro/2012/01/exclusiv-steve-mccurry-revolutia-de-la-timisoara-povestile-din-chipurile-oamenilor-si-timiditate/

*

Raportul IKEA privind viața acasă este cel mai amplu raport anual de acest fel din lume, oferind o perspectivă unică asupra a cum trăiesc și ce simt oamenii într-o anumită perioadă. Când vine vorba de România, raportul a dezvăluit că economia națională, bugetul gospodăriei și impactul schimbărilor climatice reprezintă trei dintre cele mai mari griji ale oamenilor pentru mai bine de două treimi dintre cetățeni. Pe lângă aceste griji, la nivel global, cercetările au arătat faptul că mai mulți oameni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la schimbările climatice.

Iata cateva date din ce cred romanii despre casele lor.

8590
Early ReleaseSerialul Time pe BBC First de joi 26 ianuarie. Despre puscarii si ce pui mai presus: familia sau etica

Serialul Time pe BBC First de joi 26 ianuarie. Despre puscarii si ce pui mai presus: familia sau etica

Am fost în pușcărie. De 7 ori, câte o zi. În 2 ani.

Și au fost unele dintre cele mai emoționante și mai dure experiențe pe care le-am trăit. Încă o dată am avut în față dovada că oamenii nu sunt 100% buni sau 100% răi, nici măcar intențiile lor nu se împart în bun sau rău.

Am mai povestit despre asta și experiențele de atunci, care sunt în continuare foarte emoționante pentru mine, pot fi citite aici

Mi-am adus aminte de aceste experiențe zilele astea pentru că am văzut cele 3 episoade din primul sezon al mini seriei BBC – Time.

E un serial artistic, nu documentar, scris de Jimmy McGovern, care spunea la momentul lansării în vara anului trecut că speră să pună în lumină realitatea sistemului penal britanic.

McGovern, un scenarist renumit, care s-a aflat și la originea filmelor Broken și Accused, a povestit că a avut inițial ideea de a plasa o dramă într-un bloc de celule în urmă cu aproape patru decenii. Și numai cine nu știe cum e pe bune într-o pușcărie (sincer nici nu vă doresc să aflați, dar nu e chiar ca în Umbre, Clanul sau serialul Vlad, sau ce ați mai văzut în filmele românești), nu înțelege că ai nevoie de multă onestitate cu tine și de întelegere a sensului vieții, de înțelepciunea de a nu judeca și a pune etichete înainte de a vedea întreaga poveste.

McGovern a recunoscut că a comis infracțiuni fără violență în tinerețe și asta dă o perspectivă onestă asupra felului în care se uită la răufăcătorii din film.

Cea mai recenta dramă a lui McGovern, Time, îl urmărește pe Mark Cobden (interpretat de Sean Bean), un fost profesor care a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului, după ce un accident rutier în care a fost implicat a provocat moartea unui biciclist.

Pentru  început, impresia pe care o are spectatorul este că locul lui Cobden nu este în pușcărie. Este un om blând, educat, care s-a trezit închis cu niște tineri foarte violenți, care nu se gândesc decât cum să se tortureze, la propriu, unii pe alții.

Serialul e greu de vizionat pentru că ilustrarea faptelor e foarte imersivă, atmosfera e foarte sumbră și te doare carnea pe tine, la propriu (mai ales că sunt și secvențe de automutilare), când urmărești acțiunea.

Deși e un serial ficțional, la momentul premierei în Marea Britanie, purtătorul de cuvânt al Serviciului Penitenciar a simțit nevoia să facă o declarație publică despre importanța educației în reabilitare și despre preocuparea instituțiilor britanice pentru reintegrarea deținuților. Cam atât e de puternică, autentică și credibilă această miniserie.

Picture Shows: Mark Cobden (SEAN BEAN)

E despre pușcării și deținuți și nu are partea de „relaxare” din Orange Is The New Black unde e și o perspectivă feminină, dar Time e de văzut și de către femei nu doar de bărbați, cum v-ați gândi la o primă citire. Pentru că sunt acolo și laturi ale poveștii care pun problema moralității din perspectiva alegerii dintre familie și corectitudine, iar acesta e un pretext să ne uitam puțin la propriile alegeri și decizii.

Mă întorc la experiența mea din penitenciar pe care am descris-o în prefața ediției române a cărții Orange Is The New Black. Povesteam acolo cum deținutele au vrut să ne facă un cadou pentru cursul și întâlnirea noastră cu ele, așa că au invitat-o pe o colegă de-a lor să ne cânte ceva. Fata – care cânta dumnezeiește – n-a avut curaj să cânte uitându-se la noi, așa că s-a dus într-un colț și întoarsă spre perete a început să cânte.

Cand s-a întors, ea plângea, noi plângeam.

Întotdeauna e o cale să fim pe aceeași lungime de undă cu cei pe care nu-i dorim aproape pentru ca au luat niște decizii greșite în viață. Mă emoționează în continuare gândul la acea întâmplare și seamănă mult cu ce veți vedea în miniseria TIME.

TIME poate fi urmărit pe BBC First, cu subtitrare în limba română, începând din 26 ianuarie, în fiecare joi, de la ora 22.30. BBC First, locul dramelor britanice premium, poate fi găsit pe poziția 99 în grila de televiziune digitală DIGI.

8011
ceai chinezescNoul An Chinezesc si medicina. Ce am invatat despre sanatate cand am fost la Hong Kong

Noul An Chinezesc si medicina. Ce am invatat despre sanatate cand am fost la Hong Kong

De ieri am trecut in noul an chinezesc, iepurele de apa. Nu sunt pasionata de horoscop in niciun fel, nici cel European, nici cel chinezesc. Cred ca e multa sarlatanie acolo.

Dar astazi, pentru ca tot incepe un nou an in sistemul chinezesc vreau sa va povestesc putin despre medicina chinezeasca si lucruri pe care le-am invatat in vizita mea in Hong Kong.

Cand ma documentam pentru a merge la Hong Kong am citit mult despre traditiile chineze ca sa stiu ce sa intreb pe acolo. Asa am aflat ca medicii celor mai importante familii (si mai instarite) erau platiti mai mult cand pacientii erau sanatosi, si primeau bani mai putini sau deloc, cand pacientii erau bolnavi. Se presupunea ca nu-si facusera bine treaba daca se imbolnavisera.

De fapt e o intamplare care arata cat de mult e bazata medicina chineza pe preventie, pe cand medicina alopata occidentala e bazata pe a rezolva problema, nu a o anticipa.

In vizita mea am fost si intr-o manastire unde erau doamne trecute de 100 de ani. Mancau foarte putin raportat la ce eram eu obisnuita; doua boluri cat causul palmelor mele, unul dimineata ora 7-8, altul dupa amiaza tarziu – ora 4-5, numai legume si fructe, orez cu legume sau un terci de cartofi mov cu un sos din soia si niste mirodenii de ale lor. Si aveau 3 zile dins aptamana cu cate 2 oua pe zi

Acolo am invatat ca un pahar de apa calda cu lamaie imediat cand te-ai trezis e cel mai bun lucru pe care-l poti face pentru creierul si stomacul tau, si cum intestinul tau e de fapt al doilea creier, el genereaza informatiile despre unde si cum pleaca vitaminele si nutrientii in corp, si in ce cantitate. Daca nu avem un stomac sanatos, o digestie buna, corpul nostru pierde multi nutrienti.

De aproape 14 ani, beau dimineata apa calda cu lamaie, si abia mai tarziu imi beau cafeaua, iar asta cred ca m-a ajutat mult la sanatate.

Ce am mai aflat atunci.

Un pahar de vin dupa amiaza tarziu ajuta inima, da antioxidanti corpului si… da linistea pentru un vis frumos.

Grija pentru minimum trei minute de ras pe zi. E chiar un proverb chinez care spune ca 3 minute de ras pe zi, indepardeaza problemele curente. Cand radem inima incepe sa bata mai tare, vasele de sange au o activitate mai puternica, deci pe termen lung se reduce posibilitatea atacurilor cardiace.

Echivalentul ar fi cantatul, in manastire femeile si radeau, dar si cantau (faceau zilnic 40 de minute de incantatii ). In cazul cantatului, ni se antreneaza si creierul si muschii corzilor vocale dar si plamanii, ceea ce inseamna o digestive si o respiratie mai bune.

Medicina chineza mai spune ca legumele noastre trebuie sa fie de 5 culori diferite intr-o zi (nu neaparat legume diferite). E vorba desigur de nutrienti diversi care sunt asimilati odata cu varietatea de legume mancata.

Tot medicina chineza vorbeste despre importanta mersului pe jos, 60 de minute zilnic, un mers rapid daca se poate. De asemenea exercitile care intind coloana vertebrala sunt extrem de importante pentru un flux bun al energiei noastre interne.

(as vrea si eu sa-mi iasa asta cu o ora de mers, dar din pacate nu reusesc din cauza … nici macar nu conteaza, cauza e o scuza, m-am propus sa ma tin de mersul pe jos, fie ploaie, fie vant)

5-7 pahare de apa pe zi. Sigur vedeti sportivii care beau apa multa in  timpul antrenamentelor sau meciurilor. Apa ajuta corpul la functionarea sa integrala, apa inseamna muschi care functioneaza mai bine, articulatii mai flexible, un flux al sangelui mai bun, un creier mai puternic. Toate motoarele noastre interne merg cu apa.

Cu anii am beneficiat de acupunctura (domn doctor Popescu ma-a pus pe picioare in 3 saptamani dupa dureri teribile de spate si gat) si pentru ca mananc multe plate am invatat sa le folosesc cat mai util pentru nevoile mele.

Iau vitamine (suplimente) si au si ginseng (imbunatateste productivitatea activitatii mentale si memoria, tine la distanta diabetul, disfunctiile erectile, anxietatea, astmul, cancerul, durerile de cap, mahmureala, insomniile si stresul, mananc mult cu scortisoara, in  tocanitele de legume pun scortisoara si curcuma (care e un condiment anti inflamator, este folosita in scopuri terapeutice pentru tratarea racelilor, a balonarii, a diareei, a greturilor si pentru durerile menstruale. De asemenea, imbunatateste nivelul de energie, circulatia sanguina si sistemul digesiv.)

Ar fi frumos sa cititi despre medicina chinezeasca si principiile medicinei chineze pentru ca daca introduceti in rutina dvs de viata cateva dintre elementele de acolo, cu siguranta corpul dvs se va simti mai bine.

Fie si gandul ca va preocupati mai atent la ce ii oferiti corpului pentru a putea furniza combustibil pentru toate mecanismele noastre interne e un pas important. Si cu vremea, devine o obisnuita in alegeri.

Eu nu sunt vegana sau vegetariana, mananc din cand in cand carne (imi plac micii si carnea de porc la gratar😊 ) dar mananc moderat aceste lucruri si cand simt ca vine o perioada in care imi voi solicita corpul si creierul foarte mult, ma intorc la o rutina curata in alimentatie, la apa multa, somn cat se poate, meditatie sir as (cu cantatul nu-mi iese ca se sperie vecinii).

Orice inceput de an inseamna, subliminal, un restart. Daca tot e inceputul anului chinezesc, poate va ganditi putin la asta.

11606
portocaliul(prefata carte Portocaliul este noul negru) Am fost in puscarie. De 7 ori, cate o zi. In 2 ani. –

(prefata carte Portocaliul este noul negru) Am fost in puscarie. De 7 ori, cate o zi. In 2 ani. –

Textul de mai jos a fost publicat aici in 2020 si scris in 2014. Il readuc in atentie pentru ca tocmai am vazut o mini serie britanica Time care e despre un profesor aflat intr-o puscarie din Anglia si va fi de saptamana viitoare pe BBC First Romania. Scriu curand despre film, pe larg.

*

Ieri a comentat cineva pe facebook ca a descoperit prefata cartii Orange is the new black si ca a plans, dupa ce a citit-o chiar de doua ori.

Nu mai stiam ce scrisesem, sunt aproape 6 ani de atunci, am cautat textul, il las mai jos, e despre cum oamenii nu sunt nici fundamentali buni, nici definitiv rai

Prefata pentru cartea Portocaliul este noul negru, aparuta la editura Publica in 2014. Cartea poate fi cumparata de aici.

Am fost in puscarie. De 7 ori, cate o zi. In 2 ani.

N-am fost condamnata, dar am stat cate 10 ore in fiecare dintre zilele respective inchisa intre portile mari de fier ale penitenciarului de maxima siguranta de la Targsor. Un penitenciar pentru femei.

Prima data, in 2005, in septembrie.  Motivul? Cel mai frivol dintre orice v-ati imagina: un pictorial pentru rubrica de moda a revistei Tabu, al carei redactor sef eram, pictorial in care vorbeam despre expunerea feminitatii in spatii care minimalizau esenta unei femei; protagonista – o tinara de 25 de ani condamnata pe viata.

Pastrez in minte o secventa foarte colorata, la propriu. In curtea destinata celor care erau la regim “inchis”, adica ieseau la plimbare doar o ora pe zi, era un perete pictat cu umbrele si flori mari in culori foarte aprinse. Genul de desen pe care l-ai gasi in curtea unei gradinite. Fotografului (Cosmin Bumbut) i-a placut locul si l-a ales pentru unul dintre cadre. Fata care poza fusese machiata si coafata, asa ca a fost imbracata de stilista in haine scumpe – camasa, fusta plisata, pantofi, toate intr-un violet pruna– si s-a trecut la munca.

Pentru ca nu era un model obisnuit, fetei nu i s-au cerut posturi speciale, miscari ale capului sau ale trunchiului pe care le fac, de obicei, modelele profesioniste in fotografiile de moda pentru ca hainele sa fie puse in evidenta. Trebuia sa se uite la fotograf si sa zambeasca. Fata a refuzat sa zimbeasca, avea probleme mari cu dantura, dar s-a uitat fix in cadru cu ochii ei albastri, senini, care nu lasau nimic de banuit din crima la care fusese partasa.

Locul de fotografie era foarte aproape de geamurile unui dormitor, asa ca detinutele de acolo au inceput sa se afiseze la ferestrele cu gratii si sa comenteze ironic. Una dintre ele si-a schimbat look-ul de trei ori cat in curte s-a realizat fotografia. Si-a pus peruci diferite, blonda cu par lung, blonda tuns bob si roscata cu par lung, si-a scos o oglinda pe geam si a inceput sa strige:

“Doamna, doamna, eu sunt mai frumoasa decat ea, pe mine nu ma fotografiati?” Si ea avea niste dinti lipsa.

*

Cea de-a doua imagine pe care o pastrez din acelasi penitenciar e o intamplare din 2010, 5 ani mai tarziu de la prima mea vizita.

In clubul penitenciarului (un fel de sala de clasa cu tabla, catedra, scaune rabatabile si o mica scena) o tanara statea intr-un colt, cu fata aproape lipita de un perete, si cinta “I will always love you”. Era imbracata in haine de strada potrivite cu o cafenea luxoasa din mijlocul Bucurestiului, parul blond il prinsese cu o cordeluta lata pe care o intuiai doar pentru ca printre buclele vesele se facuse un spatiu mare ca un sant.

Notele de sus de la refren le atingea ca si cum ar fi fost acolo langa ea pe zidul de care aproape ca-si lipea fata. Canta impecabil iar intre spatiile dintre note, sau dintre cuvinte, era mult mai multa tensiune si jale decat erau in cantecul original.

Tinara care canta era inchisa pentru trafic de droguri, reteaua din care facea parte plimbase pe teritoriul Romaniei cateva sute de kilograme de heroina. Cantecul era cadoul colegelor ei pentru mine si colegii mei la incheierea unui curs special pe care-l facusem prin revista: invatasera sa faca fotografii.

Fetei ii fusese rusine sa cante uitindu-se la noi, asa ca se auto pedepsise si se dusese in coltul scenei, ca sa cante cu fata la perete.

Cand a terminat si s-a intors catre public (erau 9 persoane in incapere – 7 detinute , un gardian si cu mine) i-am vazut lacrimile siroaie pe obraji  cum si ea a vazut lacrimile celor care erau in sala.

Toata lumea plangea. Fara exceptie.

*

Cea de-a treia amintire e despre mine si inceputul unui atac de panica.

Dupa 10 ore de stat in penitenciar, cu toate simturile alerte pentru ca e un loc in care ti se pare poti fi atacat de oriunde chiar daca e un gardian aproape, cu femei care vin la tine si-ti cer tigari, mai intai politicos, apoi mai ferm iar cind le refuzi trec pe linga tine injurand, cu alte femei care-ti spun povesti pe care le-au auzit de la tine cu cateva clipe inainte, doar ca-si imagineaza ca sunt ale lor intr-un transfer bizar de identitate in lipsa unei vieti reale si a unui contact cu realitatea asa cum o stiau cu multi ani in urma cand erau in libertate, cu dispute care se petrec in fata ta, plecate aparent de la nimic dar care  vorbesc despre dorinta de superioritate demonstrata in fata cuiva “de afara” care se poate revarsa in putere si autoritate asupra celor “dinauntru”, dupa 10 ore din astea, aerul de dupa gardurile mari ti se pare mai curat si vrei foarte mult sa fii afara.

In prima zi in penitenciar, aproape de ora la care ar fi trebuit sa parasim locul, pentru ca dupa ora 18.00 nu mai aveau voie barbatii in zona, am ramas fara aer. Eram in curte, a inceput sa ma stranga cutia craniana, inima sa-mi  iasa prin ochi si sa mi se para ca nu mai e nicaieri oxigen.

Am avut nevoie de citeva minute bune in care mi-am spus in gand “curand am sa fiu afara, curand am sa fiu afara” ca sa plece inima catre locul ei, iar respiratia sa revina la un tempo normal.

***

Ce ne imaginam noi despre penitenciare nu e chiar ceea ce vedem daca ajungem acolo. In Romania in penitenciare nu se mai poarta uniforme, ci haine de strada, detinutii care sunt la regim deschis – care merg la munca in timpul zilei si doar noaptea ajung in dormitoarele cu 6 sau 10 paturi – se pot plimba linistiti prin curtea mare care are si-un chiosc de unde isi pot cumpara lucruri de igiena sau suplimente la mancare.

Dar presiunea pe care o simti acolo nu vine din ceea ce stiai, ci din ceea ce nu credeai ca o sa simti.

Ai in jurul tau femei care ravnesc dupa atentie, care n-au notiunea de incredere in sine pentru ca nu prea au experimentat-o, care sunt tatuate din cap pana in picioare sau care poarta tocuri fine si machiaj sofisticat.

Si tu trebuie sa traiesti printre ele, sa-ti gasesti un loc fie si pentru o zi sau, in cazul celor care sunt condamnate, pentru cativa ani. Intr-un mod straniu, iti dai seama ca si dincolo de zidurile alea mari, in libertate, e aceeasi situatie.  Te lupti pentru ce-i al tau, incerci sa-ti faci loc si sa captezi atentia, ti-e incredibil de rusine cand esti in varianta ta cea mai sincera si mai curata, iar in mintea ta se creeaza tornade cand simti ca te ingradeste cineva si nu te lasa sa faci ceea ce-ti doresti.

Sunt foarte putini oameni care au privilegiul sa experimenteze ceea ce am trait eu. Cartea aceasta va ajuta insa sa va uitati la lumea dinauntrul penitenciarelor si sa nu mai judecati. Sa va ganditi ca nu exista om fundamental rau sau fundamental bun.

Si intelegeti ca libertatea e in mintea noastra cand suntem stapani pe noi si mintea noastra si cand ne gasim un loc potrivit in puzzle-ul care reprezinta imaginea lumii in care, pentru o vreme, traim.

8089
cover carti provocare 2023Provocarea Voxa pentru 2023– de ascultat o carte pe luna. 12 recomandari care sa te ajute sa fii mai bun

Provocarea Voxa pentru 2023– de ascultat o carte pe luna. 12 recomandari care sa te ajute sa fii mai bun

Am povestit de multe ori ca, la 22 de ani, cand lucram la radio si am realizat ca am colegi mult mai destepti si mai cititi decat mine, am luat decizia – si mi-am facut o promisiune – sa citesc o carte pe luna.

M-am tinut de promisiune in ritmul o carte pe saptamana, uneori si mai multe fie pentru ca imi trebuiau pentru vreun proiect, fie pentru ca (in ultimii ani) una o citeam, alta o ascultam in trafic.

Bine, acum de cand am abonamente la toate aplicatiile cu audiobook romanesti sau straine am uneori aceeasi carte si ebook si audiobook si depinde de dispozitie loc si timp ce formula aleg pentru citire.

Si in continuare am si carti in versiunea print, format clasic, pentru ca sunt unele pe care pur si simplu imi place sa le pastrez in biblioteca sau sa le fac cadou (de multe ori cand imi place o carte f f mult, am mai povestit, o cumpar in multe exemplare si imi chinui prietenii cu ele, la lectura obligatorie)

Relatia mea cu cartile e de notorietate, scriu si aici la cateva luni distanta ce am mai citit, ce am mai ascultat.

Acum vreau sa va prezint o provocare pe care o lanseaza Voxa la inceput de an si mi se pare simpatica pentru ca va ajuta sa va formati o obisnuinta noua utila pentru dvs, o carte pe luna de ascultat, obicei care poate fi mixat cu timpul in care stam in trafic, in care gatim sau facem curat si, cum spun mereu, e o forma foarte eficienta de a folosi timpul (si, sincer, de a ne distrage atentia de la unele activitati care nu sunt intotdeauna placute)

Si cum scriam candva, timpul e cea mai valoroasa avere a noastra.

https://bazavan.ro/2022/12/timpul-e-cea-mai-valoroasa-avere-a-noastra/

La inceput de an ne facem promisiuni si rezolutii, ne dorim sa fim mai buni, sa progresam personal si profesional. Toate astea se intampla doar cu efortul nostru, nimeni nu poate sa faca asta in locul nostru. Oricat ne-am dori, fara a actiona noi, nu se intampla.

Asa ca la capitolul sa fiu mai bun – mai educat, mai cunoscator, mai rafinat – parcursul unor carti (citit sau ascultat) e unul dintre cele mai sigure drumuri.

Am intrat in jocul voxa.ro si iata-ma cu propuneri pentru fiecare luna a anului, in functie de ce cred eu ca v-ar ajuta, v-ar complete o parte din cunostinte, dar audiobook-ul ar fi si un companion simpatic pentru activitatile cotidiene.

Ianuarie. Daca sunteti ca mine si vreti sa incepeti anul curati la minte si la suflet, sa eliminati cat mai multe din frustrarile de anul trecut, va recomand sa incepeti in ianuarie cu De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum, Dr Julie Smith. (am mai scris despre ea, pentru ca in ultimele 2 luni de cand e lansata audio, m-am intors de multe ori la ea)

https://bazavan.ro/2023/01/despre-procastinare-de-ce-amanam-lucruri/

in Februarie o sa se vorbeasca mult despre dragoste, o sa fie totul cu inimioare si ciocolata, iar eu va recomand o carte cu proze scurte, mici bijuterii despre iubirea la prima vedere. E o carte calda ca o zi de primavata si ca o imbratisare. E perfecta de ascultat in trafic prin orasul pregatit de Valentine’s Day.

Povesti de dragoste la prima vedere, in lectura Gabriel Liiceanu, Mariana Mihut, Radu Paraschivescu

Martie. In 2011 cand a aparut Cea mai frumoasa carte din lume, de Eric Emmanuel Schmitt am rmandat cartea tuturor prietenilor mei. Pe voxa.ro e in lectura Medeei Marinescu si vocea ei calda si eleganta da o alta perspectiva asupra povestilor. Mai jos ce scriam acum 12 ani despre carte, sunt si cateva fragmente din ea…

https://bazavan.ro/2011/06/cind-eric-emmanuel-schmitt-e-sexy/

Aprilie. Ce e cu adevarat fascinant la marii oameni de afaceri ai lumii e modul sintetic in care gandesc, cum isi organizeaza mintea si cum triaza informatiile, relaxarea cu care trec mai departe in diverse situatii in care unui alt om i-ar fi fost afectata mandria, ego-ul si curajul de a risca. Cartea lui Jeff Bezos Inventeaza si viseaza e despre asta. Sa o ascultati pentru a capata curaj sa mergeti pe drumul vostru

Mai. O carte exceptionala. Apeirogon – Colum McCann. Prietenia dintre un iranian si un palestinian. O poveste despre toleranta si intelegere, despre lumea nebuna in care traim. O lectie despre a fi mai buni, la propriu.

Iunie. Poate ca n-ati citit nimic pana acum de Ludmila Ulitkaia, poate ati citit capodoperele ei. Carticica asta e de fapt un scenariu si vorbeste despre Rusia care e cea de la stiri, dar si cea din lectiile de literatura de la scoala.

E un scenariu pe care autoarea l-a gasit intr-un sertar in perioada pandemiei, e scris de multi ani, si e frumos sa vedeti cum a surprins spiritul unui popor si cat de actuala e. E foarte scurta, 2 ore jumatate, intr-o duminica dimineata in bucatarie, invatati si simtiti multe despre Russia de la o mare doamna a literaturii.

Iulie. Suntem la un pas de vara, ne pregatim de vacante. Iata o carte care va plimba intr-o lume glamour, dar si a curajului.

Riviera lui Chanel, de Anne de Courcy… o poveste si despre feminism, si despre moda, si despre minunata Franta. Ca o vacanta

Pentru august si vacanta va recomand o carte care o sa va surprinda. Pema Chodron, Cand totul se prabuseste in jur.

Am mai scris despre Pema e o calugarita budista cu o minte de matematician, clara, concisa si cu intelepciune. Daca vreti ca dupa vacanta sa aveti incarcate si bateriile mintii, sa aveti un creoer care sa aseze frumos lucrurile, asta ar trebui sa ascultati.

https://bazavan.ro/2020/04/living-beautifully-with-uncertainty-and-change-consumam-emotiile-pe-care-le-acumulam-acum-unde-si-cand-vor-refula/

In septembrie ne e greu sa ne intoarcem la munca, desi psihologii spun ca e momentul in care incepe anul biologic si putem reseta cel mai bine lucruri. Am o recomandare super motivationala super emotionanta . Viata fara limite de Nick Vujicic

Octombrie e cu lumina calda, copaci ca niste picturi si mancare divina pentru ca avem multe legume si fructe. E vremea pentru un Llosa, pentru un Eugenides, pentru un Johnathan Franzen sau o Zadie Smith. e vremea pentru o literatura mare contemporana. orice veti alege va fi minunat.

Viktor E Frankl e supravietuitor al Holocaustului si cartile lui despre a trai cumpatat si intelept fac mai mult decat ale oricarui guru de birou care scoate carti astazi. Daca vreti o carte care sa va faca educatie si training pentru viata asta e foarte potrivita “Spune Da Vietii, orice s-ar intampla”

Stiu ca in decembrie e cu “de Craciun fii mai bun”, dar asta ar trebui sa se refere nu doar la donatii financiare si ci la felul in care ne comportam noi in societate, felul in care avem abilitatea si intelepciunea sa-i punem in valoare pe cei din jurul nostru, cum ii protejam si ii respectam pe cei dragi noua.

E o carte pe care o fac adesea cadou si catre e frumos sa fie parcursa in decembrie. Ne ajuta sa fim mai buni.

Codul bunelor maniere – Aurelia Marinescu

Acestea sunt recomandarile mele pentru cineva care vrea sa intre in provocarea o carte pe luna pentru 2023. Sunt sigura ca la sfarsitul anului veti fi o alta persoana si noul obicei de consum – ascultatul cartilor – va intra in ritmul vostru de viata pe termen lung.

Toate aceste titluri le gasiti pe voxa.ro. Sigur ca in acest an vor fi noi lansari de carte, voi mai scrie si eu despre unele titluri de la noi sau international, dar daca va tineti de programul de a asculta o carte pe zi, timp de un an, poate chiar cu recomandarile mele, veti fi la sfarsit foarte castigati. Si veti avea multumirea de sine ca ati facut ceva pentru dvs personal, pentru mintea si sufletul dvs.

Un an bun

6399
Guilt 2 - Episode 1Guilt, un serial BBC First pe placul celor care au vazut Trainspotting. Premiera vineri, 20 ianuarie, pe BBC First Romania

Guilt, un serial BBC First pe placul celor care au vazut Trainspotting. Premiera vineri, 20 ianuarie, pe BBC First Romania

Prin amabilitatea BBC First am văzut serialul Guilt care are premiera și pe TV săptămâna aceasta, vineri 20 ianuarie de la ora 22.30. (găsiți BBC First, cu subtitrări în română, pe poziția 99, în grila de televiziune digitală DIGI).

Serialul e un thriller polițiste cu mult umor scoțian, cu o vorbire și un ritm (dat mai ales de muzica foarte faină) care mi-au adus aminte rade Trainspotting și cu o miză filosofică fină – despre ce e vinovăția și cât de curați (nevinovați) suntem fiecare.

Avem doi frați Max și Jake care au un trecut cu multe infracțiuni (Max tocmai iese din pușcărie pentru că a luat asupra lui vina fugii de la un accident mortal) și o dorință de răzbunare pe care o intuiești din primele clipe, dar nu știi cum și de ce se întâmplă asta. Știi că are legătură cu o tânără înstărită și rafinată care are doi morți în piviniță, unul e soțul ei – dependent de droguri –  care a furat o geantă cu 100.000 de lire și altul e proprietarul genții, dar te intrigă asocierea ei – care pare foarte educată – cu această lume dubioasă.

Nu am să vă dezvălui mult din poveste pentru că are farmecul ei: felul în care e scrisă și e construită, cum îți arată că fiecare personaj are doza lui de vinovăție raportat la lege și morală în ceea ce a făcut în viață, dar de dragul așteptării vă spun că femeia rafinată, Erin, e fiica unui mare răufăcător, pe care vrea să-l răzbune Max.

Picture Shows: Max (MARK BONNAR)

Guilt e o mini serie deșteaptă, criticii au asemănat-o cu Fargo poate și pentru că femeile sunt foarte puternic prezentate și vor să „repare” o lume care o ia razna. Erin este una dintre aceste femei. La fel și detectivul Yvonne, care a căzut în dizgrație și de care Kenny, fostul prieten al lui Max, se îndrăgostește la o cafea proastă, la o întrunire a alcoolicilor anonimi.

Dar inima serialului nu este cine ce a făcut, cui și de ce, ci montajele muzicale, paleta sa vizuală sumbră și ritmul cu care vorbesc personajele, aruncându-și glume seci înțepătoare când te aștepți mai puțin (poate și de asta m-am gandit la Trainspotting, pentru că muzica e foarte cool, rock indie britanic contemporan, iar dialogul pare uneori un duel în ironii, cu accent scoțian)

Sezonul 2 din „Vinovăția” este o aventură criminală solidă, cu actori fascinanți.

Titlul Guilt – Vinovăția dă o cheie filosofică serialului care oferă versiuni contradictorii ale semnificației acestui cuvant. Pentru Jake, vinovăția este personală – ceva ce simți atunci când faci ceva ce știi că este greșit. Pentru fratele lui, Max, este o noțiune juridică fără moralitate sau emoție atașată – dacă scapi nepedepsit, nu ești vinovat. Între ele, se află celelalte personaje ale serialului care, în grade diferite, fac cu toții lucruri pe care simt că nu ar trebui să le facă cu adevărat. Ca în viață.

Să vă uitați la acest serial, e foarte smart și cu totul altfel față de ce seriale polițiste avem acum la TV. Sunt curioasă dacă și vouă vă aduce aminte de Trainspotting și dacă vă face să zâmbiți amar gândindu-vă la multe laturi ale vinovăției (Anul trecut am avut în cinematografe un film românesc – Marocco – care punea problema vinovăției din perspectiva consecințelor micilor gesturi fără intenții rele care duc la mari catastrofe… cumva Guilt abordează aceeași temă, deși intențiile personajelor de aici sunt ceva mai rele).

Guilt are premiera vineri, 20 ianuarie, de la ora 22.30. (găsiți BBC First, cu subtirari în română, pe poziția 99, în grila de televiziune digitală DIGI).

Picture Shows: Max (MARK BONNAR)

5330
harry-penis-moheringer-manole-richardPenisul degerat al Printului Harry, Shakespeare, cateva telefoane si multe carti de citit – sau cum trei interventii la radio de saptamana asta le-am facut cu informatii din care oamenii sa invete ceva…

Penisul degerat al Printului Harry, Shakespeare, cateva telefoane si multe carti de citit – sau cum trei interventii la radio de saptamana asta le-am facut cu informatii din care oamenii sa invete ceva…

Biografia Printului Harry a fost subiectul inceputului de an si, la urban.ro, eu m-am ocupat de el pentru ca imi doream sa-l tinem cat se poate de upmarket desi banuiam ca vor fi detalii cancanist oribile…

Eu stiu scriitorul din spatele biografiei – JR Moheringer (am scris pe larg despre el aici inainte de a incepe nebunia cu citatele din carte), castigator de Pulitzer si cu alte carti minunate in spate. Intre timp am pus pe urban.ro si fragmente din toate cele 4 carti traduse in Romania ca sa puteti testa si un altfel de context pentru literatura lui minunata.

https://bazavan.ro/2023/01/biografia-printului-harry-j-r-moehringer/

Cand au inceput sa iasa fragmente din carte m-am panicat pentru ca nu mai vedeam lumina de la capatul tunelului in directia elegantei.  (spaniolii, mai poeti si mai relaxati, au incalcat protocolul si au scos cartea cu o saptamana inainte in librarii. Au retras-o in aceeasi zi, dar au avut timp unii si altii sa o ia si sa inceapa sa traduca pentru presa britanica)

Pasul 1. Cum spun lucruri destepte in premiera la RFI, statie super serioasa si un realizator foarte pregatit de cate ori ne-am intalnit. Marti 10 ianuarie.

Pentru ca urma ca in ziua lansarii sa vorbesc la RFI (la solicitarea lui Valentin Panduru, caruia ii promisesem cu cateva zile inainte de aparitia fragmentelor) am inceput sa caut un unghi jurnalistic. Aici interventia de la radio.

Si deviza mea in viata “intodeauna e un unghi local de la o mare poveste internationala cu impact global” s-a verificat si de data asta.

M-am bucurat ca n-am fost noi ca spaniolii sa ne apuce mandria si ego-ul sau o mica afacere si niciuna dintre persoanele care puteau intra in contact cu cartea nu a spus nimic. Si de aici, pentru ca imi era clar ca am avut in tara un manuscris cu multe saptamani inainte pentru a-l traduce in romana si pentru a face audiobook-ul, n-a fost decat un mail la Andreea Lupescu – PR-ul Nemira care mi-a dat-o imediat la telefon pe directoarea editurii, Ana Nicolau.

Asa am scris textul cel mai preluat in aceste zile – despre conditiile de Securitate si cat de bine si frumos au fost organizati cei de la Nemira pentru a publica aceasta carte in standard international.

Il gasiti aici.

https://www.urban.ro/exclusiv-culisele-aparitiei-in-romania-spare-rezerva-memorii-harry/

Si ma bucur tare ca profesionalismul lor se va simti acum in vanzari – s-au vandut 15000 de exemplare, s-au mai tiparit 25000 .

Am avut deci material unic de povestit la radio si am scapat basma curata, ba chiar am avut loc sa fac o referire la Shakespeare si Richard al III-lea unde ideea de Rezerva la tron, cu frustrarea ca nu te baga lumea in seama, dar si dorinta de putere, are un final tragic – Richard isi omoara verisorul si ajunge Rege.

( e o montare superba a acestui text la Bulandra, in regia lui Andrei Serban, cu Marius Manole in rolul lui Richard III-lea. Textul a fost scris in 1580 deci nimic nou sub soare cand povesteste si Harry)

Pasul 2. Radio Hit Iasi, Violeta Cincu de la stiri si Andrei Ivasc, gazda matinalului Play the Day. Joi 12 ianuarie.

Cand m-a sunat Violeta sa-mi spuna ca m-a auzit la RFI si vrea si ea sa povestesc cu Andrei, iar m-am panicat. Dar stiam ca Violeta e om de stiri (a relatat pentru Europa FM, acum o face pt RFI de la Iasi in momente cu evenimente importante), ma mai invitase si alta data la ei in matinal si Andrei (pe care nu-l stiu personal) fusese foarte civilizat si foarte manierat in dialog cu multe trimiteri culturale.

In live am aflat ca Andrei e fan Moheringer, i-a “chinuit” pe oamenii de prin radioul din Iasi sa citeasca Dulcele Bar… el a vazut  si filmul inspirat de carte, a citit si biografia lui Agassi… nu stia de Sutton, cartea pe care Moheringer a scris-o despre un mare spargator de banci, i-am dat eu link sa o caute.

Dar pasiunea cu care s-a purtat dialogul despre munca lui Moheringer m-a facut sa cer la editurile care l-au publicat in Romania fragmente din toate cartile, sa fac un special pe urban.ro (gasiti fragmentele aici). Iar lantul a functionat si mai frumos, pentru ca editura Pandora m-a anuntat vineri ca reediteaza Sutton pentru ca tirajul e epuizat de multa vreme si in 3 saptamani va fi din nou in librarii (cartea e o minunatie despre relatia care se creeaza intre jurnalist si subiectul sau, Sutton, care nu e cel mai rau om din lume, desi sparge banci)

https://www.urban.ro/special-j-r-moehringer/

Pasul 3. Europa FM, Desteptarea, Vlad Petreanu, George Zafiu (aka Zaff fratele meu de cand eram mici si la inceput in ale radiourilor). Vineri 13 ianuarie

Aici eram pe teritoriu sigur, ii stiu bine pe baieti, ei ma stiu pe mine, stiu ca nu m-ar baga niciunul in live intr-o situatie delicata sa povestesc lucruri sordide din carte sau din alta parte…

Mai stiu ca Vlad e super jurnalist si documentarea e f importanta pentru el, asa ca am fct singura 2 pagini de informatii si context despre carte, sa-i fac viata omului usoara.

Vlad m-a intrebat cum functioneaza sistemul de ghost writer (am scris si aici), am povestit si despre fee-ul si modul de lucru pentru un asemenea proiect, despre cum s-a facut in ro, si evident si detalii din carte dar am avt loc si de lucruri din care oamenii sa invete ceva. aici inregistrarea interventiei.

Si pentru ca el a fost un domn si a mentionat urban.ro de doua ori in discutia noastra, oamenii s-au dus pe site unde pregatisem de peste noapte articolul cu fragmentele din toate cartile lui Moheringer, asa ca poate cativa oameni si-au mai cumparat o carte in plus azi.

Stiu pe cineva care si-a cumparat Agassi, ieri, pentru ca m-a anuntat 😊

*

Imagine cu JR Moheringer, Marius Manole in Richard III

Ce n-am apucat sa zic la niciun radio si mai las context aici, pentru ca nu ma las si cred ca oamenii trebuie sa vada si altfel aceasta poveste, este ca…

Harry nu e primul reprezentant al Casei Regale care scrie carti cu subiecte personale, pe motiv de razbunare si a-si face singur dreptate la scala istoriei.

Regina Victoria la 1860 isi scria jurnale care au fost facute publice post mortem si au fost transformate in film acum cativa ani. Filmul s-a numit Victori & Abdul, cu Judi Dench in rolul reginei Victoria si este despre relatia sa cu unul dintre slujitori, Abdul, care devine consilier de stat.

Ducele de Windsor, regele Edward VIII a scris dupa ce a abdicat in 1936 a sris A King’s Story (1947)  in care povesteste cum nu a fost inteles de casa regala in dorinta lui de a se casatori cu Wallis Simpson, o americanca divortata.

Si cum scriam mai devreme nici ideea de rezerva nu e noua, e o traditie regala, e modul in care sunt construite monarhiile – iar Shakespeare ne-a povestit disputele dintre frati pentru tron

-in regele Lear, intre surori care sunt simpatice cu tatal lor pana se stabileste ierarhia si mostenirea si apoi il alunga pe Rege

– sau in Richard al III-lea care e scrisa la 1580, cu Richard care isi omoara verisorul si se casatoreste cu sotia tatalui sau pentru a ajunge el eligibil la tron, pana atunci fiind “rezerva” in ierarhia mostenerii tronului. Fiind veriga slaba, cu o deficienta locomotorie.

Ce vreau sa spun cu toate astea – da, e oribil momentul din carte in care Harry povesteste ca i-a degerat penisul in excursia la Polul Nord, detalii sordide care nu au nicio relevanta pentru o biografie de om de stat (monarhic), dar care au fost peste tot zilele astea.

Dar cu oamenii potriviti, in cazul asta gazdele emisiunilor de care vorbesc care n-au luat in ras subiectul, se poate spune si lucruri din care lumea sa invete ceva, sa-si mai cumpere o carte si sa se bucure de o alta experienta din viata cuiva care spune lucruri care-l motiveaza. Scrise de acelasi autor,

Cam asta e presa care imi place mie si ma bucur ca simpaticii astia de la RFI, Radio Hit Iasi si Europa FM nu aleg calea usoara , scurtaturile, ci cele cu citit, documentat si vorbit elegant.

Salutari.

4645