Oskar, baietelul din romanul lui Safran Foer Extremely Loud and Incredibly Close, este unul din personajele pe care le iubesc cel mai mult.
acum ia chip pe ecran. e un film de neratat la anul. de neratat.
Thomas Horn e Oskar pe ecran. Sper ca in zilele mele New York-eze din aceasta iarna sa am timp citeva ore sa vad filmul asta. mi se pare un mare cadou pentru mine, sa-l vad chiar in NY si apoi sa pot sa ma plimb pe strazile din film.
aseara am fost la teatru cu copii, dar nu pentru copii.
“Cum ar fi sa fie altfel?” la Teatrul Foarte Mic, un proiect Best Talents – scoala de actorie pentru copii si adulti.
piesa in 7 personaje, construita in actul I cu cite un monolog pentru fiecare personaj, iar in actul II cu scene in 2-3 personaje din texte de referinta (D’ale Carnavalului – cu o minunata Mitza Baston, Romeo si Julieta), e o incurajare pentru a experimenta in viata. dar a fost, indirect, un mesaj si pentru cei de pe scena. pentru copii.
***
m-a uimit concentrarea copiilor care au ramas in personajele lor chiar si cind unii spectatori intirziati le treceau prin fata, cum mi-a placut foarte mult “firescul” lor. sa fii firesc pe scena e destul de complicat, oricit ar parea de simplu la prima vedere.
si mi-a mai placut ca stiau foarte exact ce fac, aveau o relaxare a expunerii textului, semn ca trecuse prin ei, il interiorizasera.
atentie! vorbim de copii intre 10 si 16 ani, cu doua exceptii ; o tinara de 20 de ani si un tinar de 21.
au fost minunati toti copiii si as vrea sa-i felicit, dar am o mentiune speciala pentru una dintre fetite: Kira (15 ani)
in actul I a jucat fata nabadaioasa din a X-a care-i joaca pe degete in bar pe tatii colegilor ei, care se confrunta cu profesorii si care spune – uitindu-se aspru in ochii adultilor – “eu sunt colega de banca a fiicei dvs, colega nebuna”
partea asta de monolog cu “colega de banca”, Kira a spus-o uitindu-se in ochii mei, cu hotarire, cu putere si cu obraznicie.
eram in primul rind de spectatori, habar n-am de ce m-a ales pe mine, dar era f f credibila cind isi spunea replicile.
m-am gindit ca are curajul acesta pentru ca e o fata care are incredere in ea, pentru ca stiam ca provine dintr-o familie in casa careia au fost prezente nume mari ale Romaniei.
in actul 2 a fost Julieta, fragila si delicata, o cu totul alta persoana, minunata din nou, dar in alt registru. insa abia la aplauzele de final mi-am dat seama cit de gresit am judecat-o.
la final, Kira nu se uita la nimeni din public, inainta tinindu-se de mina cu colegii ei si cu privirea undeva la picioarele scaunelor din fata, imbujorata si o fragilitate care arata o mare timiditate.
abia atunci am inteles ca ea nu era deloc ca fata fatala care ma confruntase cu forta de pe scena si le-am spus parintilor ei: “aveti o mare problema- aveti o actrita!”
***
Sper din tot sufletul ca tinara Kira Hagi sa faca actorie mai departe, pentru ca am recunoscut in ora aceea de la Teatrul Foarte Mic ceva ce am vazut la multi mari actori: o timiditate teribila in viata reala care se transforma pe scena intr-o forta incredibila.
si mai sper sa aiba puterea sa nu -i asculte pe cei care vor comenta “s-a facut si fata lui Gheorghe Hagi actrita” si sa aiba rabdarea sa -i lase pe toti sa se convinga singuri de talentul ei. si sa munceasca mult, cu disciplina, care stiu ca e parte din viata familiei ei.
peste 10 ani imi doresc foarte mult sa ma duc sa fac un interviu cu Kira Hagi, dupa un premiu mare de interpretare pe care il va fi luat, si sa-i spun: habar n-ai, dar la premiera de la “Cum ar fi sa fie altfel?”, o jumatate de monolog mi-ai spus-o mie. si-am pariat pe tine in seara aia ca o sa fii o mare actrita.
***
Best talents este un proiect facut cu mare suflet de Ileana Raducanu (redactor sef Elle Decoration), proiect care urmareste educarea copiilor si formarea caracterelor lor prin teatru. din seria de copii pe care am vazut-o aseara (si care lucreaza de 2 luni) unul dintre copii – Bogdan Dimache – a jucat deja in filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni si melci; iar schimbarile in temperamentele copiilor sunt remarcabile: li s-a redus timiditatea, sunt mai sociabili, au performante mai bune la scoala.
profesorul de actorie al copiilor este FILIP RISTOVSKI RISIO, un macedonean mai roman decit multi romani pe care-l vedeti in Mercutio(Romeo & Julieta – teatrul de Opereta). mi-a placut atit de mult cum a lucrat cu copiii si cit de firesti erau, incit ma gindesc sa ma inscriu si eu la cursurile lui (au si grupa de adulti) – n-are cum sa-mi strice ceva firesc si relaxare in conversatiile publice.
***
si da, am verificat: in viata de dincolo de scena, Kira Hagi este foarte timida.
si nu e o intimplare ca am remarcat-o eu. si Cristi China care se afla un rind mai in spate, impreuna cu Alecu – Micul Print de la Odeon – a simtit ca asta mica iese in evidenta dintre toti
Kira Hagi si Luca Nicolaescu in Romeo si Julieta:)
Multumesc frumos Sorana Savu si Ileana Raducanu pentru invitatie
vi s-a intimplat vreodata sa nu primiti niciun cadou de Craciun?
sau
vi s-a intimplat vreodata sa primiti, de Craciun, un cadou anonim?
***
intre aceste doua extreme pline de emotii, daca le traiesti de Craciun, se afla campania Secret Santa in toata tara. altfel spus, daca te inscrii la Secret Santa in toata tara poti trimite un cadou cuiva din tara pe care nu-l cunosti, dar si tu primesti un cadou de la cineva despre care n-ai auzit.
***
Campania se desfășoară în perioada 02-17 decembrie și își propune să ofere românilor șansa de a-și trimite unii altora cadouri, păstrând în același timp factorul surpriză și aducând magia sărbătorilor în viața fiecăruia. Transportul cadourilor este oferit gratuit de Elefant.ro. Mai mult, pentru fiecare dar făcut în campanie, Elefant.ro și organizația Salvați Copiii oferă mai departe un cadou pentru copiii la care Moș Crăciun nu ajunge întotdeauna.
***
asa ca, puteti intra pe elefant.ro la secret santa si va puteti juca in spiritul magic al sarbatorilor facind si o fapta buna. dupa ce cumparati un cadou pentru cineva, asteptati sa va vina si voua cadoul acasa. have fun, poate primiti un cadou de la mine:) sau poate eu primesc de la voi.
Glenn Close ia chip de barbat intr-un film care spune povestea unei femei nevoita sa se travesteasca timp de 30 de ani ca sa traiasca in Irlanda secolului 19
uitati-va la chipul ei si la transformare. nu e minunata?
filmul e regizat de fiul lui gabriel garcia marquez, rodrigo marquez, care a regizat six feet under si carnevale (seriale HBO)
simtiti in aer un miros de Oscar pentru Glenn Close?
in urma cu citeva minute, la semaforul de la universitate linga libraria eminescu stateau un tata si un fiu.
tata cu geaca de fis negra si ponosita, cu fes in dungi tras peste urechi si cu ochelari rotunzi si mici, cu rama neagra. fiul, de maxim 5 ani, cu o pufoaica gri, jeansi si incaltari scrijelite.
tata a gasit pe jos un pix si dupa ce l-a examinat o vreme, aproape de nas, i-a spus copilului:
“cred ca are sapte culori”.
copilul privea in fata, asteptind sa se faca verde.
“sigur e cu sapte culori ca uite cit e de gros. e din ala care coloreaza dinozaurii”
copilul a intins mina si i-a luat pixul, apoi l-a ascuns intr-un buzunar, iar tatal, zimbind abia perceptibil, i-a spus din spate:
“Nu mi-l dai mie? Hai, da-mi -l mie, ca si eu as putea colora”
***
si tatal si fiul aratau ca-n La vita e bella. uneori viata, daca nu bate filmul, macar il coboara de pe ecran in strada
chiar daca a fost o atmosfera incarcata de emotii greu de dus, mi-a placut comemorarea de astazi a teatrului Bulandra in memoria dlui Liviu Ciulei.
a fost un eveniment facut si cu suflet , dar si cu bani. si cu bun simt, dar si cu accent pe ego.
toata scena era imbracata in flori albe, iar in foaier erau cale albe asezate discret ca un drum catre scena; au fost produse pentru acest eveniment bannere mari cu imagini cu domnul Ciulei, iar decorul de pe scena – minimalist si foarte fin – a fost foarte bine gindit.
pur si simplu, intrai in teatru, vedeai cit de rafinat erau marcate locurile cu imaginea dlui Ciulei si simteai ca totul a fost facut cu dragoste. ca o mingiiere.
am doua imagini pastrate in minte
*
domnul Rebengiuc stind cu un rind mai in fata fata de doamna Mihut, fiecare pe cont propriu in fata emotiilor amintirilor traite alaturi de dl Ciulei. ca de fiecare data cind au avut de muncit pe scena: pe cont propriu.
dupa ce dl Rebengiuc a tinut un mic discurs, doamna Mihut l-a incurajat cu drag. N-am ascultat si discursul doamnei ( a trebuit sa plec mai devreme), dar am vazut-o cum – in fotoliul din sala – isi recitea emotionata insemnarile scrise de mina pe pagini multe, cu un scris larg si caligrafic.
*
Furia Dlui Pintilie pe neputinta sa de a scrie un discurs despre Dl Ciulei “de o luna in fiecare dimineata si seara scriu piramide de texte si le arunc pentru ca nu-mi plac. n-am stiut niciodata ca am atit de multe lucruri de spus despre Ciulei si …. nu pot. am sa scriu o carte despre el.”
a fost cel mai emotionant moment pt mine, singurul la care lacrimile au luat-o la vale in voie; era atit de mult freamat si furie pe sine, si deznadejde si uimire; si neputinta in dl Pintilie care n-a vrut sa se suie pe scena “sunt prea multe trepte pentru un discurs atit de mic” si care a vorbit uitindu-se undeva in pamint, la baza scaunului pe care-l avea in fata fiind prea suparat pe neputinta sa de a spune cit mai exact ce simte pt Dl Ciulei, ca sa mai priveasca lumea in ochi.
(in imagine dl Ducu Darie, directorul teatrului Bulandra)
si pentru ca the show must go on, de acolo am plecat catre “Un cuplu bizar”, o piesa de la teatru de comedie, un proiect sponsorizat de Ballantine’s, care iata ajuta si teatrul.
ma “invirt” pe linga acest text de vineri. ar trebui sa va povestesc despre muzici noi si s!mpa, dar tot ce am eu in cap are prea putin legatura cu muzica.
asa ca am scris, si rescris, si…
*
vineri am fost la cafeneaua UNA, intr-o casa foarte frumoasa de pe Gen. Dona Nicolae (pe linga Cismigiu) sa ma intilnesc cu echipa (nu vreau sa scriu trupa) Hi Q si sa ascult noul lor album. (va fi lansat in februarie anul viitor)
pe drum ma gindeam ca prin 2000 as fi facut orice pentru o intilnire ca asta si ca pe vremea cind ei se apucau de muzici, eu incepeam sa lucrez la radio (96-97, ca sa fim mai exacti, dar muncim cu totii din frageda pruncie sa nu care cumva sa ziceti ca suntem batrini).
ma mai gindeam ca tot ce au facut in anii astia a fost nu doar muzica, ci si business (au fost prima trupa cu emisiune la tv si n-au lasat niciodata la intimplare promovarea muncii lor) si ca au stiut sa fie “spin doctors” pentru orice situatie de criza din activitatea lor, transformind-o intr-o forma de promovare.
ma gindeam la bucuria mea cind am aflat ca Dana se intoarce “din vacanta”, ca Hi Q e din nou in varianta pe care o stiam (nu mi-a trecut niciodata prin minte ca se va intoarce – Zbor e in continuare unul dintre cintecele mele preferate) si ca, din nou, a fost o miscare foarte desteapta de marketing/business.
pe scurt, tot ce aveam in minte pe drum ducea catre profesionalism. cind am ajuns la intilnirea cu ei, am vazut altceva…
***
cum ziceam stiu ca ar trebui sa scriu despre muzici, dar eu pastrez in minte urmatoarele imagini:
Dana aducind prajituri de casa “sunt cu dovleac si mere, sa gustati macar, sunt foarte bune” si plecind repede sa mai aduca ceva pentru musafirii ei. atit de repede incit a lovit cu soldul usor masuta pe care pusese prajiturile. n-au fost incidente, dar era un gest familiar de parca ne-am fi aflat intr-un living intre prieteni care se stiau de multa vreme.
Mihai sobru si tacut la un calculator, cu chipul lui “din afara scenei”. e poate cel mai diferit de imaginea “publica” pentru ca pe scena e tot timpul cu zimbetul pe buze, in timp ce in viata e sobru si, daca ar fi sa iau in calcul conferintele la care l-am auzit vorbind, orientat catre chestiuni sociale/educationale.
Florin cu emotii. dar emotii din acelea care-ti aduc aminte de un barbat aflat in ziua nuntii. sau cind tocmai ce si-a dus sotia la maternitate sa nasca. emotii- incurcat-fericite-febrile.
***
cind au inceput muzicile – noul lor album – am revazut HiQ pe care-l stiam, doar ca mai cool, mai rock si mai matur. cu umor si cu autoironie, cu mai multa forta si inchegat intr-o poveste.
Dana stapinea teritoriul si emotiile ca pe scena: tinind ritmul; Florin urmarea orice reactie si controla pauzele dintre piese pentru un impact cit mai bun la auditoriu; Mihai era pregatit de un focus grup pentru impresii.
noul lor album o sa va surprinda. e pop rock. primul single -Solo – face trecerea de la ceea ce stiti ca e HiQ la ce va fi la anul, dar sper ca albumul sa nu se cheme “solo”. pentru ca nu e deloc despre de a fi/ a asculta/ a simiti “solo”, cred ca albumul asta e pentru prieteni; de ascultat in masina, sau in living (cind gazda iti aduce prajituri bucuroasa ca are multi oaspeti).
e un album pentru cei ca mine care au crescut alaturi de HiQ (pentru ca si ei au crescut intre timp:) )
***
piesele mele preferate se numesc Love si Don’t leave (le -am ascultat si in timp ce scriam asta, pentru ca am fost premianta si le-am primit, de unde se vede treaba ca pina la urma toate dorintele copilariei devin realitate intr-o forma sau alta)
sunt sigura ca veti remarca aceste doua cintece pe album, in februarie. va povestesc atunci si cine si cum le-a scris, ca sa va mai surprind inca un pic cu imagini din culisele HiQ.
***
solo by HiQ
Cornel Ilie de la Vunk si-a facut blog, sCORNELi, iar asta inseamna ca de astazi o sa vedeti o alta fata a lui Cornel. una care va placea foarte mult doamnelor si domnisoarelor.
ca sa va conving, am sa va spun ca si mie mi s-a intimplat la fel , cu ceva ani in urma.
***
stiu sigur ca era intr-o duminica atunci cind am descoperit Balada pentru o minune, cintec proaspat lansat de Vank. mai ascultasem nenumarate piese ale lor, dar cu asta a fost ceva special. am ascultat-o in duminica aceea (acum multi ani) cred ca mai bine de 5 ore pe repeat. atit de mult o ascultasem incit la fiecare noua redare mi se parea ca spatiul dintre notele muzicale se dilata si ca pot simti tot ce e in jurul liniei melodice de baza. nu am mai trait aceasta senzatie cu niciun alt cintect (romanesc sau strain)
n-am o explicatie de ce mi-a placut cintecul acesta atit de mult, nu sufeream dupa vreo iubire, eram bine mercic , voioasa si fericita, dar atunci am dezvoltat o simpatie speciala pentru trupa lui Cornel Ilie.
mai peste ceva vreme am aflat ca vocalul trupei scrie si scrie f bine. si am avut nevoie de vreun an sa-mi fac curaj sa-i cer lui Cornel sa citesc o proza de-a lui. si-acum mai stiu o secventa cu o oglinda, in care personajul masculin isi vede iubita cum se pregateste pentru o zi noua de munca.
asa am inceput sa ma uit altfel la Cornel: nu mai era doar domnul frumusel dupa care ofteaza fetele (ma iertati sunteti star rock:) ) , ci si un abil utilizator al cuvintelor – cu alt scop decit vrajirea fetelor in cauza.
peste alta vreme, Cornel a facut un gest pe care-l mentionez adesea in speech-urile mele motivationale. cind imi era mai greu si mai greu cu revista Tabu (care tocmai iesea din trustul Catavencu si era la un pas de a disparea de pe piata), Cornel – care vorbise (prin mailuri!) cu mine de maxim 3 ori in viata – mi-a trimis un super mesaj de incurajare. simplu, sincer si foarte foarte emotionant. si-acum mi se pare incredibil cum s-a gindit el atunci, cind mi-era greu sa ma incurajeze. si pentru ca stiu cit de mult a insemnat pentru mine mesajul acela, de atunci de fiecare data cind cineva se afla intr-o cumpana profesionala, ii trimit un mesaj de incurajare. nu conteaza cit de bine ne cunoastem si de cite ori am vorbit: stiu ca mesajul o sa conteze si ar putea sa-i dea aripi. pentru ca si mie mi s-a intimplat.
***
asa ca eu il stiu, mai degraba il simt, un pic altfel pe Cornel Ilie decit imaginea lui de pe scena. dar pentru ca acum are blog si va scrie des despre el si despre ceea ce-l intereseaza, o sa-l descopere cit mai multa lume.
tot asa cum o sa descoperiti ca distinsul domn Cornel Ilie nu face nimic la intimplare: blogul si-l lanseaza cu un concurs care se numeste “Era miercuri spre joi/ restul continuati voi” si are ca premiu o pereche de tenisi dupa un design Cornel Ilie, realizati de Mihaela Glavan. Alaturi de Marius Manole, George Zafiu si Oana “bebelusa” Ionita, jurizez acest concurs 🙂 detalii aici.
Bafta voua la concurs si bafta lui Cornel cu blogul lui.
autobiografia lui Agassi, Open, se deschide cu meciul din turul doi de la US Open 2006. ziua meciului vazuta si traita de Andre la prezent, in timpul actiunii. te trezesti cu el, mergi cu el la micul dejun unde scoate coacazele din briosa fiicei, stai cu el sub dus (unde plinge barbateste) si mergi la arena. esti in mintea lui tot timpul meciului si simti fiecare durere a trupului lui batrin pentru cei 36 de ani. cazi rapus de durere in vestiar si, pentru ca adversarul lui (care pret de 40 de pagini a fost si al tau), Marcos Baghdatis, se zvircoleste in spasme, il tii de mina in timp ce la televizor e o stire despre victoria lui Agassi. care e si a ta.
*
am crescut uitindu-ma la meciurile lui Agassi. mi s-a parut nebunul frumos (un fel de Ilie Nastase din vremea mea), dar acum cind m-am apucat sa-i citesc biografia nu m-am mai gindit nicio clipa la asta.
vin dupa lectura a doua biografii romanesti, ambele citite in aceasta saptamina – Mariana Mihut si Antoaneta Ralian, ambele scrise prin tehnica interviului si, dupa doar 40 de pagini de text din biografia lui Agassi, imi vine sa urlu: “NU STIM SA SCRIEM BIOGRAFII!”
sa nu ma intelegeti gresit, din ambele carti editate in ro am aflat lucruri noi, am ris si am plins la momente descrise, dar niciuna nu m-a tinut cu sufletul la gura ca aceste prime 40 de pagini din biografia lui Agassi.
niciuna n-a avut atit de multe informatii ca aceste 40 de pagini: sunt portrete “paralele” cu Roman – cel care acordeaza rachetele si James – bodyguard-ul sau, portrete care arata foarte mult reporting; sunt “iesiri in macro” cu putere de invatamint/sfat universal.
pentru ca ambele biografii romanesti au ramas la nivel 1 al jurnalismului “biografic” – interviul cu cel caruia i se scrie biografia. (chiar daca dl Radu Paraschivescu a mers putin mai departe, iar conversatia sa cu domna Ralian e sclipitoare, ramine totusi doar o conversatie, nu un roman biografic)
as vrea sa avem si noi biografi care sa stie meserie. (autobiografia lui agassi e scrisa cu un ghost writter, un scriitor – jurnalist de meserie)
*
“Tenisul e sportul in care vorbesti cu tine insuti.
Niciun alt sportiv nu vorbeste cu el insusi ca jucatorul de tenis. Aruncatorii din jocul de baseball, jucatorii de golf, portarii, toti mormaie cu ei insisi – si-si raspund. In febra meciului, tenismenul arata ca un nebun intr-o piata publica, strigind, injurind si purtind discutii filosofice cu alter ego-ul sau. De ce? Pentru ca tenisul e al naibii de singur. (…)
In tenis stai fata in fata cu dusmanul, faci schimb de lovituri cu el, dar nu-l atingi si nu vorbesti niciodata cu el sau cu altcineva. Uneori lumea il mentioneaza pe alergator ca pe o figura aproape la fel de singuratica, dar imi vine sa rid. Cel putin alergatorul poate sa-si simta si sa-si miroasa oponentii. Sunt la citiva centrimetri distanta.
In tenis esti pe o insula. Dintre toate jocurile jucate de barbati si femei, tenisul este cel mai apropiat de detentia solitara, care duce inevitabil la vorbirea cu tine insuti.”
***
cartea nu spune (cel putin pina unde am citit in acest moment) ca inainte de meciul acesta, il invisese cu greu pe Andrei Pavel. Urmatorul meci, cel din turul 3, va fi ultimul. adica chiar ultimul. va plinge pe teren intr-un discurs super emotionant, iar lumea il va aplauda minute in sir. astea sigur vor fi in carte, dar iata si in imagini de atunci, din 2006.
Later edit: la sfirsitul cartii cind reia ultimul parcurs la US Open, il mentioneaza si pe Pavel, dar si numele celui care l-a ajutat sa scrie cartea, un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer, J. R. Moehringer
am cumparat ieri de la tirg, m-am dus special pentru lansare, o carte minunata: Radu Paraschivescu in dialog cu doamna Antoaneta Ralian – Toamna decanei. (Ed Humanitas)
citesc si mi se umple inima de cald si de bine. si de frumos.
o invidiam pe doamna Ralian pentru prietenia cu o doamna pe care eu o iubesc mult – scriitoarea Iris Murdoch, dar acum citind aceasta carte imi doresc foarte tare ca, atunci cind voi fi mare, sa fiu ca domna Ralian.
cautati cartea in librarii. e mi-nu-na-ta. va arata un om de un rafinament rar, de un bun simt si de o frumusete care te emotioneaza. si de o autoironie care te umileste pentru ca tu, cititor – nu la fel de cult si nici la fel de rafinat – nu poti sau nu stii sa faci “misto” de tine.
*
“De ce oare nu exista si o spaga pentru putina inteligenta sau buna cuviinta? De ce sunt ata de atragatoare uritul, sordidul, meschinul? Nu astept raspuns.”
*
“Ce supape de supravietuire am? As putea raspunde automat si conventional.
Munca, adica inefabilul panaceu. Cartile, muzica, discutiile cu putinii prieteni inteligenti. Dar ar fi un raspuns partial, incomplet. Cred ca ma ajuta mult simtul umorului. Sesisez partea nostima, hilara a lucrurilor. Ma amuz, desi nu sunt un om vesel. Rid rar si nu sunt optimista. Dimpotriva, vad jumatatea goala a paharului si ma si justific: jumatatea goala e, totusi, transparenta. Ea iti ofera, deci, posibilitatea unei perspective, a unei asteptari. Jumatatea plina e un fapt implinit, nu te mai incita. (…)
In afara de virsta, eu trebuie sa lupt cu singuratatea totala, cu diverse dureri fizice. Si lupt, cit oi mai putea lupta. Probabil ca e ceva care tine de ingredientele din coca, nu stiu. Poate ca sunt mai puternica decit cred. Ah, dac-as putea cunoaste mingiierea religiei. Ma inconjor de oameni tineri – e un soi de vampirism, ma infrupt din tineretea si energia lor. E adevarat, uneori situatia ma depaseste, dar nu-mi dau voie sa obosesc.
Nu-mi dau voie sa ma plictisesc. Nici sa sper, nici sa fac proiecte. Stiu ca timpul mi se comprima vazind cu ochii. Il vad grafic cum se ingusteaza in fata mea. Dar refuz sa-mi pling de mila. Ma agat de orice placere.”
***
Antoaneta Ralian are 87 de ani, a semnat peste 120 de traduceri din autori imensi – Henry James, Virginia Woolf, J D Salinger, Saul Bellow, Iris Murdoch
de ce cred in booktopia.ro?
am fost ieri la Gaudeamus la lansarea retelei sociale dedicata oamenilor care iubesc cartile si-am povestit despre “de ce cred eu in Booktopia”
– cred ca Booktopia ar putea sa ajunga un fel de cinemagia sau imdb pentru carti. un reper popular pentru decizia de a citi/cumpara o carte. o comunitate libera si deschisa care crediteaza cu bun simt cartile, scriindu-si parerile sincere si “pure” – neafectate de sisteme de gindire sintetice
– cred ca Booktopia ar putea fi un loc de intilnire pentru cei care au disciplina cititului, un loc de schimb de idei si de bucurii.
astept sa va inscrieti in Booktopia pentru ca sunt curioasa ce carti veti alege pentru raftul vostru virtual. si ce fotografii pentru profil. (eu am ales coperta cartii Corectii)
mai jos un mesaj pe care l-am inregistrat impreuna cu cei care au creat site-ul Booktopia din care o sa aflati de ce vecinii mei in Booktopia vor fi Mihai Morar si Mihai Dobrovolchi:)
Pina Bausch: Overture to Orpheus & Eurydice (composer Christoph Willibald Gluck)
perfectiune
3 minute din viata voastra, atit
l-am vazut aseara, tot spectacolul. il am pe dvd – primit cadou de ziua mea de la veri peri Ada Teslaru (multumesc inca o data) – pentru cine vrea sa-l vada, doar un comentariu e nevoie
uite o fotografie din partea a III-a : Pace
si anul acesta, in ziua de Craciun va facem cadou un ebook s!mpa de povesti si intimplari de sezon scrisa de oameni pe care-i iubiti.
anul acesta regulamentul de participare este urmatorul:
vor fi 5 povesti alese dintre cele scrise “la liber”.
scrieti o poveste reala de Craciun (ceva ce vi s-a intimplat) , lasati-o comentariu la acest post de blog sau trimiteti-mi-o pe mail cristina.bazavan la gmail pina pe 10 decembrie.
povestea nu trebuie sa fie mai mare de 10.000 de semne si trebuie sa fie REALA; sa fie o experienta personala.
vor fi 10 povesti scrise de special guest stars
nu anunt numele lor, e cadoul meu pentru voi de Craciun:)
*
partenerii mei in acest demers sunt: spiridusha lui Mos Craciun, Sorina Daescu Topceanu, Prestigio si Liternet.ro (cu spiridusul Razvan Penescu)
***
pentru primul ebook romanesc cu Povesti de Craciun au scris 26 de persoane in mai putin de 2 saptamini. pe unii dintre ei nu i-am intilnit niciodata.
scriitoarea mea preferata, Joan Didion intr-un interviu vechi pentru Paris review, despre tehnicile de scris.
e reconfortant sa stii ca si aia mari mari scriu si rescriu la nesfirsit.
aici e dupa lansarea cartii A year of magical thinking, o analiza asupra doliului, singuratatii, iubirii – scrisa dupa moartea sotului sau.
***
INTERVIEWER
Do you do a lot of rewriting?
DIDION
When I’m working on a book, I constantly retype my own sentences. Every day I go back to page one and just retype what I have. It gets me into a rhythm. Once I get over maybe a hundred pages, I won’t go back to page one, but I might go back to page fifty-five, or twenty, even. But then every once in a while I feel the need to go to page one again and start rewriting. At the end of the day, I mark up the pages I’ve done—pages or page—all the way back to page one. I mark them up so that I can retype them in the morning. It gets me past that blank terror.
INTERVIEWER
Did you do that sort of retyping for The Year of Magical Thinking?
DIDION
I did. It was especially important with this book because so much of it depended on echo. I wrote it in three months, but I marked it up every night.
INTERVIEWER
The book moves quickly. Did you think about how your readers would read it?
DIDION
Of course, you always think about how it will be read. I always aim for a reading in one sitting.
INTERVIEWER
At what point did you know that the notes you were writing in response to John’s death would be a book for publication?
DIDION
John died December 30, 2003. Except for a few lines written a day or so after he died, I didn’t begin making the notes that became the book until the following October. After a few days of making notes, I realized that I was thinking about how to structure a book, which was the point at which I realized that I was writing one. This realization in no way changed what I was writing.
INTERVIEWER
Was it difficult to finish the book? Or were you happy to have your life back—to live with a lower level of self-scrutiny?
DIDION
Yes. It was difficult to finish the book. I didn’t want to let John go. I don’t really have my life back yet, since Quintana died only on August 26.
***
Restul interviului aici
in urma cu 3 saptamini a mai lansat o carte Blue Nights, tot autobiografica. din pacate Joan Didion nu e tradusa (inca) in Romania.
www.bringthesuninmylife.com
No violence, no Endless pain!
o platforma prin care se doreste atragerea atentiei asupra cazurilor de violenta in familie, initiata de Inna si lansata pe 25 noiembrie in “Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor”.
si eu si Ioana Blaj ne-am alaturat cu drag proiectului Innei impreuna cu Kristina Dragomir, Mihaela Glavan, Medeea Marinescu, Amalia Nastase si alte doamne simpatice
mesajele tuturor pe bringthesuninmylife.com
iata si noul clip Inna, care face parte din aceasta campanie: Endless
am sa va povestesc curind despre experienta mea de a merge pe strada “batuta”. si despre (non) reactiile celor din jur si mai ales de ce cred ca e foarte important sa existe asemenea proiecte in romania. oricum, DACA AS FI LUAT VREODATA BATAIE, AS FI PLECAT IMEDIAT.
mai stiti cind v-am povestit despre concursul de debut literar, sustinut de Unicredit Tiriac Bank?
ei bine cistigatorii traiesc miine cele mai mari emotii din viata lor: participa la propria lansare de carte. e o lansare cu staif, cu super speakeri (Liviu Papadima, Radu Paraschivescu şi Paul Cernat) si cu toate reflectoarele pe ei, la una dintre cele mai prestigioase edituri – Humanitas.
Cei trei fericiti super emotionati sunt Laurenţiu Belizan (“Pareidolia”, poezie), Petru Albu (“Trestii”, proză scurtă) şi Dumitriţa Stoica (“Nu mă atinge”, roman).
*
ii vedem si ne vedem, miine, vineri, 25 Noiembrie, ora 15:00 în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, la standul editurii Humanitas (Pavilionul Central Romexpo).
***
Ediţia din acest an a concursului s-a bucurat de un interes deosebit din partea autorilor debutanţi, au fost peste 180 de manuscrise, iar calitatea manuscriselor a fost, conform aprecierilor juriului, deosebit de ridicată. Câştigătorul secţiunii de proză scurtă, de exemplu, a fost selectat din rândul a 11 nominalizaţi, departajat de numai o sutime de următorul candidat.
am multe momente in care m-am bucurat ca romania incepe sa schimbe si sunt multe locuri in tara care ar uimi nu doar europenii, ci oricare alt locuitor al planetei.
dar saptamina asta, echipa Romanian Cultural Resolution m-au mai facut sa fiu inca o data mindra si sa simt ca sunt intr-o mare capitala europeana.
luni au lansat la Carturesti albumul care pleaca de la expozitia pe care au avut-o la Craiova acum 2 ani cind au reunit o parte dintre cele mai importante lucrari de arta contemporana; artisti despre care am citit apoi in New York Times:)
si-au reusit sa adune oameni foarte fini si foarte speciali, pe care nu-i vezi la uzualele intilniri artistice, iar pentru o ora Carturesti ar fi putut concura cu oricare mare galerie din Londra sau Berlin.
*
imi place mult echipa proiectului Romanian Cultural Resolution pentru profesionalismul si discretia lor, pentru ca nu se bat cu pumnul in piept pentru succesele lor, desi sunt recunoscuti in toata lumea drept curatori de arta foarte talentati. imi plac pentru modestia lor si pentru bunul lor simt.
***
Romanian Cultural Resolution este o publicatie ce are la origine un proiect de cercetare care urmareste arta romaneasca, atat in tranzitia sociala si politica generata de caderea comunismului, cat si in unele manifestari culturale izolate si independente de aceasta. Cartea este structurata in jurul a patru teme curatoriale realizate de Adrian Bojenoiu, Mihnea Mircan, Mihai Pop si Magda Radu in expozitia Romanian Cultural Resolution, produsa de catre Club Electro Putere in parteneriat cu Institutul Cultural Roman Berlin, a carei deschidere a avut loc in Werkschau Spinnerei Leipzig si Club Electro Putere Craiova.
Albumul a fost publicat de prestigioasa editura germana Hatje Cantz si finantat prin programul Publishing Romania al Institutului Cultural Roman. Il puteti gasi la Carturesti.
***
Descrie un moment in care te-ai simtit european in Romania la concursul de pe www.sunteuropean.ro si poti cistiga un week end la conacul Kalnoky.
***
am mai scris un alt motiv pentru care ma simt parte din Europa aici
stiu ca fotografia asta pare ireala, dar e minunata…
doresc sa va mituiesc cu ea ca sa-mi recomandati aici cintecele simpa. am de scris mult in noaptea asta si vreau un playlist care sa ma surprinda:)
multumesc
facem o excursie in Booktopia?
cum ar fi o retea sociala in care in locul fotografiilor de vacanta am avea copertile cartilor preferate?
eu mi-as pune la fotografia de la profil Corectiile lui Jonathan Franzen… voi ce coperta ati avea la profil?
ne vedem simbata la ora 17.00 la Gaudeamus pentru mai multe povesti despre prima retea sociala pentru carti din RO, Booktopia
am fost aseara la Vocea Romaniei cu gasca completa de la X Factor (Ioana, Paul, Arhi, Victor, bonus track Zaff, George Zafiu de la Europa FM, bun prieten cu Brenciu, care a venit si la o editie xfactor), dar nu despre show-ul de la tv or din culise vreau sa va povestesc.
cind sa plecam (am plecat la pauza mare de stiri, de o jumatate de ora; dragi gazde va rugam sa ne iertati, dimineata aveam de munca mult), Paul s-a intilnit prin culise cu concurentii pe care-i vazuse la tv de obicei. si-a exclamat “cit de tare e… am vazut-o pe Aminda, l-am cunoscut pe Brenciu” si spunea asta in timp ce toti pe linga care treceam susoteau “uite-i pe Maximia”.
(prietenii mei, Ioana Blaj si Paul Ipate – pentru cei care nu stiu – sunt actorii care interpreteaza personajele din reclamele Vodafone – Maximia)
inainte de intilnirea din culise, si Ioana si Paul executasera sedinte foto cu copiii din sala (era o fetita de 4-5 ani pe rindul din fata noastra care nu s-a uitat deloc pe scena, a stat cu fata la Ioana si i-a vinat fiecare privire, fiecare zimbet), iar observatia lui Paul si bucuria lui ca-i intilneste pe oamenii care l-au bucurat de la televizor, mi-a aratat inca o data nu doar modestia si bunul lui simt (asta stiam deja, ca-s prieteni cu mine:) ), ci si ca oricit de celebri ar fi, si ei ramin la fel ca noi: se bucura de intilnire cu altii cu “pelerina de vedeta”.
asta a fost unul dintre cele mai frumoase momente de aseara…
nu-l pun in calcul pe Brenciu care e minunat ca de obicei si care si-a facut timp sa vorbeasca si cu noi, sa se pozeze ca sa trimitem fotografii celor care n-au venit cu noi la show.
horia, ioana, zaff
***
– cui facem galerie?, l-am intrebat pe Brenciu pentru ca noi eram in gasca lui si voiam sa-i sustinem concurentii…
– nu. aplauzi doar daca-ti place., a zis serios si concentrat.
mie cel mai tare mi-a placut Daniel de la Brenciu din echipa, care am descoperit ca a fost coleg cu Ioana la facultate. (de unde dezvolt o teorie ca la orice show de muzica mergem, Ioana are un prieten/coleg in competitie)
***
si mi-a mai placut Pavel Bartos. super profesionist. si-a folosit fiecare secunda libera ca sa repete ce avea de facut, dar in acelasi timp n-a refuzat pe nimeni din public cu orice cerinta – ceea ce inseamna o super putere de concentrare; a alergat prin tot studioul – era ca un argint viu; termina o interventie -tzushti in partea cealalta a studioului pentru urmatoarea interventie; si e foarte spontan, cu super glume la el. am decis ca o sa ma duc la Odeon sa-l vad intr-o piesa:)
dar eu tot pe Brenciu il iubesc cel mai tare dintre toti; am aflat cit s-a pregatit pentru ce piese sa le aleaga concurentilor, cit s-a atasat de ei si cum vrea sa-i ajute pe mai departe. stiu ca isi pregateste cu mare grija toate interventiile live si ca e cu sufletul ciulit la orice reactie a publicului. ma uitam aseara la trucurile pe care le folosea pentru ca elevii lui sa se oglindeasca in el si sa se motiveze sa cinte mai bine. (cum ii incuraja din gesturi, cum tinea/impunea ritmul din scaun, cum – pe o concurenta care ratase finalul unei piese – a pus-o sa -l mai cinte o data intr-o forma atit de discreta incit publicul nu s-a prins ca o ajuta sa recupereze greseala)
stiu ca voi il vedeti din perspectiva amuzanta pe care o lasa la vedere, dar el este un maniac al detaliilor si un rafinat al perfectionismului. am scris un story despre el acum ceva vreme, daca aveti timp il puteti citi aici. (in culisele unui concert cu Brenciu)