Category : culturale

music_is_the_drugXfactor, Vocea Romaniei si partea mea de poveste

Xfactor, Vocea Romaniei si partea mea de poveste

ma uit la Xfactor si la Vocea Romaniei cu aceeasi placere cu care m-am uitat la Megastar, dar si la (pe vremuri) Le Nouvelle Star (de la francezi). pentru mine, show-urile astea sunt despre niste oameni care isi testeaza abilitatile in conditii de maxima presiune psihica, sunt realityshow-uri despre evolutia unor oameni care sunt trainuiti intens intr-un timp scurt, dar si niste show-uri despre niste “sufletzele” puse pe tava (pentru ca oamenii aia care participa in concurs – fiind vorba despre despre ceva care tine de arta – isi pun sufletul pe tava ca sa exprime tot ce pot).

si ma uit cu multa atentie la ce fac juratii, cum ii protejeaza si-i motiveaza pe concurenti mai ales atunci cind gresesc. (pentru ca modul asta de critica poate sa fie o forma de educatie pentru romani; noi – ca natie- nu prea stim sa criticam constructiv)

pentru asta, ii iubesc pe Paula Seling si pe Horia Brenciu. ei fac cam acelasi lucru in emisiunile lor, chiar daca in modalitati diferite.

*
Brenciu face glume, tumbe, aparent duce infringerea intr-o zona frivola sau muta atentia asupra lui, dar tot ceea ce face acolo e sa-l protejeze pe cel care a fost invins. si e amuzant, dar si frumos, sa poti sa te vezi dincolo de masca pe care si-a pus-o Brenciu de smeker-care-face-tumbe.

m-am uitat aseara la Vocea Romaniei si mi-am adus aminte de o conversatie pe care am avut-o cind am scris un profil despre el; Brenciu nu asculta muzica pe CD, ci la radio “ca sa fiu surprins de ce urmeaza”. iar starea de surpriza, in formele ei foarte fine, e ceea ce-l defineste si-n show-ul asta. o sa fie un profesor f f fain la Vocea Romaniei, pentru ca – poate n-o sa o arate, desi mi-ar placea sa o faca – o sa se ataseze mult de echipa lui ( o sa-i si chinuie, pentru ca e tare perfectionist si nu are niciodata infringerea in minte) si o sa sufere tare cind o sa-i fie eliminati concurentii. cum sufera foarte mult si cind ii pleaca oameni din echipa lui de business sau din orchestra.

*
in Xfactor aceeasi atentie pentru protejarea concurentului o are Paula Seling. am vorbit cu ea dupa auditii si stiu cit de mult s-a consumat pentru fiecare NU pe care l-a spus, cum se ducea acasa si analiza “dar oare i-am spus intr-o forma care sa-l(o) motiveze? oare va continua sa faca ceea ce crede ca-l(o) face fericit?”. Ca si Brenciu, Paula este foarte foarte perfectionista (presiunea aceasta pe perfectiune o pune si pe ea, nu doar pe ceilalti) si de ficare data cind zice NU e o lupta intre “ce e corect” si “ce e bine pentru sufletul celui din fata”.
abia astept sa o vad in Judge’s House pentru ca si ea se va atasa de concurenti si va suferi cind va trebui sa elimine o parte din ei.

*
pentru mine, show-urile astea sunt – dupa cum vedeti – mai degraba despre schimbare, motivare si educatie , fie si printr-un concurs de muzica, iar puterea vocilor din fiecare emisiune e auxiliara.
pentru ca e mai importanta schimbarea care se petrece in fiecare dintre concurenti (si exemplu care vine odata cu prezentarea schimbarii lui), decit victoria unuia singur.

*
altfel, da, dintre toti – din ambele emisiuni – am un preferat pe care mi-l mentin de la primele auditii de la Xfactor: Andrei Leonte.

barnesJulian Barnes si Booker Prize

Julian Barnes si Booker Prize

aseara s-au decernat premiile Booker, unele dintre cele mai prestigioase premii literare (au si un premiu material 50.000 lire sterline), iar cistigatorul este Julian Barnes.

era favorit, dar toata lumea se intreba ce va face daca va cistiga pentru ca pina acum a mai fost nominalizat de 3 ori si , dupa ce a pierdut, n-a fost foarte simpatic in declaratiile fata de criticii care desemneaza cistigatorul. anul acesta nici criticii n-au fost foarte prietenosi si au comentat ca nominalizarile vizeaza “populismul, nu calitatea”.

dar Barnes a cistigat si-a spus ceva foarte frumos in discursul de multumire:

“Those of you who have seen my book, whatever you think of its contents, will probably agree it is a beautiful object. And if the physical book, as we’ve come to call it, is to resist the challenge of the ebook, it has to look like something worth buying, worth keeping.”

cartea pentru care a cistigat este The Sense of an Ending (n-a fost tradusa inca la noi, dar cred ca va fi foarte curind pentru ca premiile Booker sunt peste tot in lume un impuls la vinzare)
*
altfel, daca n-ati citit niciodata o carte de Julian Barnes, le gasiti fie la RAO, fie la Nemira. va recomand Tristeti de lamiie, Iubire etc, sau Trei. cea mai recenta traducere in romaneste este Privind in soare (la Nemira), n-am citit-o inca, e pe noptiera si e in plan pentru saptamina asta.

*

am avut o perioada in viata (acum vreo 4 ani) cind imi placea foarte foarte mult Barnes, atit de mult incit le dadeam si colegilor/ prietenilor sa citeasca si ma cam suparam cind aflam ca nu citisera:)
imi pare rau ca a fost subiectul unei asemenea dispute legate de Booker Prize pentru ca eu nu cred in “populism” cind e vorba de carti.

cititul implica o disciplina si o liniste interioara, trebuie sa stai si sa parcuri cu privirea ceva care apoi trebuie interiorizat, si daca un scriitor reuseste sa faca asta cu o persoana are tot respectul meu. de asta nu cred ca autori precum Paul Coelho sau Mihaela Radulescu sunt “rai”. probabil ca nu vor cistiga Nobelul pentru literatura, dar daca ei reusesc sa vinda mii de exemplare (zeci de mii) din cartile lor inseamna ca niste persoane le citesc; si-nseamna ca ei au gasit limbajul prin care pot sa faca o disciplina si o liniste interioara necesara cititului in mintea unor zeci de mii de oameni. iar pentru asta au respectul meu.

restul, ce citim, cit de popular-populist-artistic-valoros este -> e doar o discutie de gusturi si de treapta pe care te afli.

2696
The KennedysKatie Holmes – Jackie O si la tv la noi

Katie Holmes – Jackie O si la tv la noi

din 13 noiembrie vedem si noi Familia Kennedy, miniseria de 8 episoade despre viata clanului Kennedy despre care se discuta aprins in America inca de la momentul distributiei lui Katie Holmes drept Jackie O.

am vazut zeci de fotografii furate de paparazzi de pe platourile de filmare si toata lumea e de acotd ca doamna Tom Cruise seamana cu Jackie O. acum ramine sa si vedem daca e si o actrita buna

in romania serialul va fi difuzat de TLC, duminica la ora 19.00

iata citeva fotografii oficiale ale filmului. in rolul lui Jack Kennedy este Greg Kinnear (As good as it gets)

*

*

2322
live-fleshalmodovar in foto

almodovar in foto

astazi e ultima zi in care puteti vedea la studio (de la ora 18.00) the skin i live in – cel mai recent film al lui almodovar.

e o proiectie in cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucharest.

ocazie cu care m-am gindit sa va reamintesc “niste” almodovar-i, prin foto

volver

*

talk to her

*

Bad Education

*

broken embraces

*

all about my mother

*

high heels

*

live flesh

2040
Afis-campanie-Doneaza-citindbilant: cea mai frumoasa campanie

bilant: cea mai frumoasa campanie

mai stiti cind v-am invitat sa cititi ca sa daruiti si sa va implicati astfel intr-una dintre cele mai frumoase campanii din online?

erau in joc 500 de carti puse la dispozitie de Grupul Editorial ALL. reactiile au fost atit de frumoase incit pina la urma au fost 600 de carti (cu plecaciune, multumiri inca o data si felicitari pentru initiativa Editurii ALL)

in campania online “Donează citind. Întră în Clubul de ficţiune ALL” iniţiată de Grupul Editorial ALL au mai fost implicati  Marie Jeanne Schweffer, Sana Nicolau, Roxana Precu şi Marius Manole .

in “echipa mea de lupta” au fost ruxachinezumanafu si sutu carora le multumesc inca o data pentru implicarea lor, precum si cititorilor lor si voua, cititorii mei.

noi am stris 170 de carti pentru asociatia Up Down care are in grija copii cu sindromul Down. o sa mergem zilele viitoare sa le ducem cartile si va aratam fotografii.

va multumesc tare tare mult ca ati facut o fapta buna, citind.

pentru detalii despre celelalte donatii, intrati pe blogul editurii, ALLCafe.ro, pe paginile de Facebook: Editura ALL sau Strada Ficţiunii, sau  pe contul de Twitter, Editura_ALL.

1706
artce nu vi se spune la scoala despre arta

ce nu vi se spune la scoala despre arta

am gasit pe un site simpa citeva reguli foarte adevarate despre arta. de oricare fel ar fi ea. ba chiar si pentru viata

trec doar regulile si va invit sa va uitati pe site ca sa le cititi si explicatiile.

The things they don’t teach you in art school

1. Art hurts

2. Kill your parents

3. You can learn more in the world than you can in school

4. Don’t wait for the ‘man’ to come to you

5. Don’t spend more time networking than making work.

6. Have fun

7. Live wrong

regulile ii apartin lui Douglas Fogle, Chief Curator and Deputy Director of Exhibitions and Public Programs at the Hammer Museum, Los Angeles, USA.

gasiti restul aici

1112
armie-hammerPoveste de 30 de secunde

Poveste de 30 de secunde

In care se dovedeste cum viata bate filmul de mai multe ori – frunzarind pe IPad un “Vanity Fair”, am dat peste proiectele de film ale lui Armie Hammer, actorul care i-a interpretat pe gemenii adversari ai lui Zuckerberg in “The Social Network”. Numele lui Hammer mi-a atras atentia pentru ca suna periculos de mult cu “Arm and Hammer”, o marca de cosmetice pentru barbati si multe alte asemenea, cu care ramasesem in minte din State (parca aud si acum end line-ul Arm&Hammer With Baking Soda).

Ma duc pe IMDB si gasesc in cinci secunde numele intreg – Armand Douglas Hammer – ArmAnd Hammer. Ma gandesc ca, nascut fiind in 1986, parintii lui l-or fi botezat dupa ce s-au intors beti turta de la vreun concert cu Bon Jovi, dar in alte cinci secunde constat ca am gresit amarnic. Ca si personajele pe care le interpreta in film, Armie are pedigree – numele lui vine de la străbunicul său pe care il chema simplu Armand Hammer. Mare industrias, magnat al petrolului, filantrop, colectionar de pictura impresionista.

Legendele prenumelui lui Hammer Sr. Sr. Sr. sunt trei – le descopar dupa alte zece secunde de cercetare si petrecerea continua. Varianta de PR e ca Armand venea de la Armand Duval, personajul din “Dama cu Camelii”. Varianta a doua e improbabila – parintii lui Armand Hammer nu aveau cum sa-si numeasca fiul după marca de cosmetice, deși ea exista la acel moment de peste 30 de ani, pentru simplul motiv ca pe vremea aceea nu existau concerte cu Bon Jovi J

Varianta a treia e ultra-ironică – Armand Hammer, industriasul american si magnatul petrolului si-a primit, zic gurile rele, numele de la simbolul partidului socialist American (Socialist Labour Party of America), the arm and hammer.

Cireașa de pe tort este că, Armand Sr. Sr. Sr., care a trăit 92 de ani și se lăuda că a fost prieten și cu Lenin și cu Reagan, a fost multă vreme și membru în board-ul companiei care producea cosmeticele Arm&Hammer.

*

Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication

1404
arirang_Kim-KI-Duksinguratate, supravietuire

singuratate, supravietuire

“in arta doar daca esti pictor poti sa faci lucrurile singur; dar nici atunci pina la capat, pentru ca trebuie cineva sa te ajute sa ti vinzi lucrarile. ai insa controlul asupra operei tale artistice. pentru restul artelor depinzi de multi altii”, mi-a zis Julie Taymor ( Frida, Across the Universe, Titus, Tempest) intr-o parte a discutiei pe care n-am pus-o in interviul pe care l-am facut.

mi-am adus aminte de asta cind am vazut documentarul lui Kim Ki Duk, Arirang, in cadrul Les Films de Cannes a Bucharest. pentru ca e un tur de forta (cu toata umilinta inclusa) pentru a demonstra contrariul.

*
Arirang e un cintec de disperare si jale celebru in Coreea.

si filmul e la fel. e urletul unui regizor care crede ca a fost abandonat de prieteni (poate a si fost parasit), care nu mai poate face filme (pentru ca nu mai are echipa), care traieste in salbaticie …

e urletul “uite ca traiesc si uite cum traiesc” ( si traieste nu doar in salbaticie, ci si in niste conditii f grele, intr-o baraca friguroasa, maninca din doua castroane – foste boluri pentru ciine)

e urletul “uite ca pot si singur”, pentru ca se filmeaza singur, se priveste in timp ce se editeaza… subliniind schizofrenia pe care o traieste…. dar pe care, de fapt, o traim cu totii (ne certam sau ne laudam in mintea noastra, ne punem intrebari sau dam raspunsuri la lucruri la care n-am avut curaj sa comentam cu voce tare)

mi-a placut mult Arirang-ul lui Kim Ki Duk si l-am iubit pentru curajul (un pic si orgoliul, putin si paranoia) de a se arata atit de intim publicului. pentru ca regizorul e si personajul principal al documentarului si-l vezi in cele mai intime ipostaze; regizorul umilindu-l pe actor, trecindu-l prin toate caznele prin care si-a trecut de-a lungul timpului actorii din filmele cu multe premii.

si daca-i stii filmele, cu imagini minunate, pline de erotism si multe intelesuri, si-l vezi cum traieste in conditiile acelea extreme, iti dai seama ca toti – in esenta – suntem la fel. si singuratatea e, uneori, obligatorie. e o cale catre supravietuire, cu toata penitentza ei.

mi-a placut mult ca, desi e un film plin de vorbe, personajul principal nu vorbeste cu nimeni; singura conversatie (in afara de cea cu sine) e cu o pisica galbena si grasa pe care o imita o data.

si mi-a mai placut evolutia aparatului cu care-si prepara cafeaua; de la o presa facuta dintr-o jumatate de sticla de plastic si o bucata de hirtie, pina la o masinarie complicata pe care o construieste in timp. a fost semnul ca se va intoarce, in vreun fel, la civilizatie.

*
nu vreau sa va povestesc mult din film, dar va rog, va rog, va rog sa-l vedeti. o sa va recunoasteti multe frici si furii acolo. chiar daca n-ati cistigat un premiu la cannes.

din pacate nu mai ruleaza in cinematografe si va trebui sa-l cautati pe dvd.

eu am o teorie – din instinct, caci n-are baze stiintifice – cum ca oamenii, creatorii in mod special, sunt atrasi de lucruri pe care le vor trai la multa distanta dupa ce le vor fi descris pe hirtie /film /scena /muzica.
am regasit-o in filmul lui kim ki duk si-am zimbit.

P.S. si nu, nu cred ca singuratatea e calea de reusita; cred, ca in fotografia de mai jos, ca poti fi sus gratios si frumos, cind te sprijina cu drag altii (cu efortul tau inclus in “performance”)…

Sarah Lamb si Eric Underwood

2094
Atwood 1Atwood si cartile SF

Atwood si cartile SF

Margaret Atwood este una dintre scriitoarele care nu imbatrinesc. are twitter, blog, converseaza via chat cu cititorii, isi lanseaza cartile pe hirtie reciclabila si scrie despre lumi care par un amestec de Matrix cu Inception si cu feminism.
si are 72 de ani

nu-i place sa i se spuna ca scrie SF.
pentru editia de week end a ziarului The Guardian, Atwood a scris un eseu despre relatia sa cu literatura SF.

Recently I set out to explore my lifelong relationship with science fiction, both as reader and as writer. I say “lifelong”, for among the first things I wrote as a child might well merit the initials SF. Like a great many children before and since, I was an inventor of other worlds. Mine were rudimentary, as such worlds are when you’re six or seven or eight, but they were emphatically not of this here-and-now Earth, which seems to be one of the salient features of SF. I wasn’t much interested in Dick and Jane: the creepily ultra-normal characters did not convince me. Saturn was more my speed, and other realms even more outlandish. Our earliest loves, like revenants, have a way of coming back in other forms; or, to paraphrase Wordsworth, the child is mother to the woman. To date, I have written three full-length fictions that nobody would ever class as sociological realism: The Handmaid’s Tale, Oryx and Crake and The Year of the Flood. Are these books “science fiction”, I am often asked. Though sometimes I am not asked, but told: I am a silly nit or a snob or a genre traitor for dodging the term because these books are as much “science fiction” as Nineteen Eighty-Four is, whatever I might say. But is Nineteen Eighty-Four as much “science fiction” as The Martian Chronicles? I might reply. I would answer not, and therein lies the distinction.

de aici

cind a lansat The Handmaid’s Tale (povestea cameristei) am avut placerea si onoarea sa fac un interviu cu Margaret Atwood.

It is said that for a writer, each novel is a correction to the one that came before. What is your aim? And the aim of your work?

The aim of any writer is to complete whatever book he or she is working on in such a way that the reader, too, will wish to complete it.
As for the aims of my work, this is a subject best left to critics. They can have a good deal more fun with it than I will ever have.
Let’s just say I write about whatever happens to interest me at the time. I’ve had many interests.

restul interviului aici

1863
les_films_de_cannes_a_bucarest_03efc8fde astazi, Les Films de Cannes a Bucharest

de astazi, Les Films de Cannes a Bucharest

de astazi aveti treaba in cinematografele Studio si MTR; puteti vedea filmele de la Cannes, dar si revedea filmele romanesti care au facut istoria “noului val de cinema” cu bonus track – scurt metrajele de studentie ale regizorilor.

incepe Les Films de Cannes a Bucharest,festivalul creat de Cristian Mungiu si echipa lui, asa ca un semn de multumire pentru publicul roman care mai merge la film: daca tot merge, sa si primeasca ce-i mai bun.

nu stiu ce program aveti daaaaaaaaaaaar, neaparat, dar chiar neaparat trebuie sa vedeti Arirang al lui Kim ki Duk si La piel que habito al lui Pedro Almodovar . primul e miine de la 20.30 la studio, al doilea duminica la aceeasi ora, acelasi cinematograf.

ne vedem acolo, pentru ca nici eu nu le-am vazut si le astept cu foarte mare nerabdare.

mai jos tot programul festivalului, ca sa stiti ce si cum, dar mai ales unde:)

Program Les Films de Cannes à Bucarest

Vineri, 14 octombrie

Cinema Studio

13.00 –  „Înainte de micul dejun” (1995, 15’)

„Marfa şi banii”, regia Cristi Puiu (2001)

15.00 – Calup de scurtmetraje româneşti premiate la Cannes

18.00 – „Hors Satan”, regia Bruno Dumont (2011)

20.30 – „Habemus Papam”, regia Nanni Moretti

NCRR

14.00 – „Flandres”, de Bruno Dumont (2006)

16.00 – „L’Humanité”, regia Bruno Dumont (1999)

19.00 – „Ea” (1994, 7’)

„Marţi după Crăciun”, regia Radu Muntean (2010)

23.00 – petrecere cu Nea Vasile& Taraful de la Mârşa, Clubul Ţăranului

Sâmbătă, 15 octombrie

Cinema Studio

11.00 – „Ea” (1994, 7’)

„Marţi după Crăciun”, regia Radu Muntean (2010)

13.00 – „The Tree of Life”, regia Terrence Malick (2011)

15.00 – dezbatere „The Tree of Life”

16.00 – „La vie de Jésus”, regia Bruno Dumont (1997)

18.00 – „Michael”, regia Markus Schleinzer (2011)

20.30 – „Arirang”, regia Kim Ki-duk (2011)

NCRR

11.00 – „Drive”, regia Nicolas Winding Refn (2011)

13.00 – „The Red Thin Line”, regia Terrence Malick (1998)

16.30„Hors Satan”, regia Bruno Dumont (2011)

19.00„2Pasolini” (2000, 12’)

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia Andrei Ujică (2010)

23.00 – petrecere cu Nightlosers & Elvis Romano, la Clubul Ţăranului

Duminică, 16 octombrie

Cinema Studio

10.30 –  „17 minute întârziere” (2002, 10’)

„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu (2006)

13.00 – „Arirang”, regia Kim Ki-duk (2011)

15.00 – „Melancholia”, regia Lars von Trier (2011)

17.30 – Proiecţie-eveniment „Taxi Driver”, de Martin Scorsese, versiunea restaurată

20.30 – „La piel que habito”, regia Pedro Almodovar (2011)

NCRR

12.30 – „Dogville”, regia Lars von Trier (2003)

16.00 – „Habemus Papam”, regia Nanni Moretti (2011)

18.00 – „Antichrist”, regia Lars von Trier (2009)

20.00 – „Pe aripile vinului” (10’)

„A fost sau n-a fost”, regia Corneliu Porumboiu (2006)

23.00 – petrecere cu Mambo Siria, la Clubul Ţăranului

Luni, 17 octombrie

Cinema Studio

12.30 –  „Poveste de la scara C” (14’)

„California Dreamin’ (nesfârşit)”, regia Cristian Nemescu (2007)

16.00 – „Flandres”, de Bruno Dumont (2006)

18.00 – „Midnight in Paris”, regia Woody Allen (2011)

20.00 – „Play”, regia Ruben Ostlund (2011)

23.00 – „The Tree of Life”, regia Terrence Malick (2011)

NCRR

15.00 – „Vicky Cristina Barcelona”, regia Woody Allen (2008)

17.00 – „Cassandra’s Dream”, regia Woody Allen (2007)

19.00 – „Mâna lui Paulişta” (1999, 15’)

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regia Cristian Mungiu (2007)

Marţi, 18 octombrie

Cinema Studio

11.00 – „2Pasolini” (2000, 12’)

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia Andrei Ujică (2010)

15.00 – „L’Humanité”, regia Bruno Dumont (1999)

18.00 – „La piel que habito”, regia Pedro Almodovar (2011)

20.30 – „Elena”, regia Andrei Zviaghinţev (2011)

NCRR

14.30 „Melancholia”, regia Lars von Trier (2011)

17.00 – „Michael”, regia Markus Schleinzer (2011)

19.00 – „Poveste de la scara C” (14’)

„California Dreamin’ (nesfârşit)”, regia Cristian Nemescu (2007)

Miercuri, 19 octombrie

Cinema Studio

13.30 – „Pe aripile vinului” (10’)

A fost sau n-a fost”, regia Corneliu Porumboiu (2006)

15.30 – „Taxi Driver”, de Martin Scorsese, versiunea restaurată

18.00 – „Elena”, regia Andrei Zviaghinţev (2011)

20.30 – „Le Havre”, regia Aki Kaurismaki (2011)

NCRR

15.00 – „Cassandra’s Dream”, regia Woody Allen (2007)

17.30 – „Midnight in Paris”, regia Woody Allen (2011)

19.00 – „17 minute întârziere” (2002, 10’)

„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu (2006)

Joi, 20 octombrie

Cinema Studio

13.30„Mâna lui Paulişta” (1999, 15’)

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regia Cristian Mungiu (2007)

16.00 – „La vie de Jésus”, regia Bruno Dumont (1997)

18.00 – „Le Havre”, regia Aki Kaurismaki (2011)

20.30 – „Route Irish”, regia Ken Loach (2010)

NCRR

14.30 – „Route Irish”, regia Ken Loach (2010)

17.00 – „Play”, regia Ruben Ostlund (2011)

19.30 – „Înainte de micul dejun” (1995, 15’)

„Marfa şi banii”, regia Cristi Puiu (2001)

2850
Carlos_Acostadespre Nobel, dans si iubire

despre Nobel, dans si iubire

saptamina trecuta s-au dat premiile Nobel.

e o mare si importanta chestie sa iei premiul Nobel, daca esti cercetator, scriitor, activist social etc
e recunoasterea absoluta, intrarea in istorie.

dar eu m-am gindit la tristetea care vine dupa cistigarea unui premiu ca Nobelul.

sigur ca e o mare bucurie pentru cistigator, dar daca el/ea e la jumatatea vietii (adica n-a trecut simtitor de mult de 70 de ani) si e un perfectionist in munca lui, de saptamina asta (adica la citeva zile dupa ce a cistigat Nobelul) incepe presiunea…

orice va scrie, face, concepe va fi comparat cu creatia pentru care a cistigat Nobelul, iar Nobelul nu poti sa-l iei de doua ori in viata. si va trebui sa stie sa o ia de la capat cind e in cadere.

ca la dans. dupa ce ai facut cel mai frumos salt si-ai stat pentru o clipa in imponderabilitatea echilibrului perfect gratios, o iei usor cu gravitatia in jos… in cadere. pina la saltul urmator.

sau ca dupa o iubire mare care s-a incheiat. nu poti sa o negi si sa nu te bucuri ca ai trait-o (poate ca altii nu o vor trai niciodata), dar viata trebuie sa continue. pina la urmatoarea iubire.

nu cred ca e usor sa fii cistigator de Nobel. dar daca va doriti asta (cu ce o fi insemind Nobelul pentru voi), sper sa aveti putere sa luptati sa obtineti ce va doriti:)
cred ca e mai usor cu iubirea… cu dansul s-ar putea sa fie la fel de complicat ca si cu Nobelul, asta n-am de unde stii…

in foto, carlos acosta; n-a cistigat Nobelul dar e un dansator care stie cum e sa pastrezi gratia si cind incepi sa cazi.

1065
eugenides111017_2_560Eugenides, Wallace, Franzen

Eugenides, Wallace, Franzen

Eugenides, Wallace, Franzen – unii dintre cei mai mari scriitori ai lumii (americani toti) – au crescut impreuna.
David Foster Wallace a fost poate cel mai invidiat dintre ei, dar a fost liantul unor prietenii pline de competitie si de inteligenta.

mi-ar placea sa existe si in romania asemenea prietenii intre scriitori. si jurnalisti care sa scrie la nivelul asta:)

pentru lansarea celui mai nou roman al lui Jeffrey Eugenides, The Marriage Plot, New York Magazine a realizat un portret al prieteniei dintre scriitorii noii generatii de aur a americii… e asa frumos scris articolul si e multa vulnerabilitate, si lupta, si suferinta, si indragosteala, si nebunie, si iar suferinta…

“e greu sa ajungi scriitor”, a scris pe twitter Salman Rushdie recomandind acest articol genial.

*

When Jeffrey Eugenides moved to New York, he was 28 years old and things were not looking good. After graduating from Brown in 1983, he and Rick Moody, a college friend, had driven out to San Francisco with no real plan other than making a go of it as writers, and lived together awhile on Haight Street, listening to the sound of the electric typewriter coming from the other room. Eugenides stayed in the city for five years and didn’t publish a thing. He calls these “the lost years” now. “My life just didn’t seem to go forward.” In 1988, Eugenides moved into a cheap place with roommates on St. Johns Place in pre-gentrified Prospect Heights, Brooklyn, when muggers freely worked the area. A $75 payout on a scratch-off lotto card was a bright spot of that summer. Eugenides would look out over the darkening rooftops at the Manhattan skyline and think, How can my writing take me from here to there?

That same summer, Jonathan Franzen, also 28, was living in Jackson Heights, Queens, and feeling “totally, totally isolated.” The neighborhood was an immigrant jumble, and Franzen was a solemn, intellectual guy from St. Louis without much occasion to leave the house. He had gotten some attention and money for his debut novel, The Twenty-Seventh City, but the axis of the planet had not obediently shifted. He was frustrated with living in “shared monastic seclusion” with his then-wife, he says, when he got a fan letter from a writer he knew of but had never read. David Foster Wallace, then 26, was having dire troubles of his own and wrote to praise what Franzen had done in a “freaking first novel.” It was the first time Franzen had ever heard from a peer, he says. “And I was desperate for friends.”

Gradually, he found some: first Wallace, then William T. Vollmann, David Means. Through Wallace, who also knew Vollmann, he met Mary Karr and Mark Costello. Later Franzen would connect with Eugenides, Moody, and their other college friend Donald Antrim.

restul aici, chiar e un articol care trebuie citit.

cartea lui Eugenides, The Marriage Plot, e disponibila de astazi pe Amazon

am mai scris despre Eugenides si Safran Foer aici

2533
marriageExtreme Solitude

Extreme Solitude

It was debatable whether or not Madeleine had fallen in love with Leonard the first moment she’d seen him. She hadn’t even known him then, and so what she’d felt was only sexual attraction, not love. Even after they’d gone out for coffee, she couldn’t say that what she was feeling was anything more than infatuation. But ever since the night they went back to Leonard’s place after watching “Amarcord” and started fooling around, when Madeleine found that instead of being turned off by physical stuff, as she often was with boys, instead of putting up with that or trying to overlook it, she’d spent the entire night worrying that she was turning Leonard off, worrying that her body wasn’t good enough, or that her breath was bad from the Caesar salad she’d unwisely ordered at dinner; worrying, too, about having suggested they order Martinis because of the way Leonard had sarcastically said, “Sure. Martinis. Let’s pretend we’re Salinger characters”; after having had, as a consequence of all this anxiety, pretty much no sexual pleasure, despite the perfectly respectable session they’d put together, and after Leonard (like every guy) had immediately fallen asleep, leaving her to lie awake stroking his head and vaguely hoping that she wouldn’t get a yeast infection, Madeleine asked herself if the fact that she’d just spent the whole night worrying wasn’t, in fact, a surefire sign that she was falling in love.

daca aveti timp (daca nu ar fi frumos pentru sufletul vostru sa va faceti) sa cititi nuvela lui Jeffrey Eugenides , Extreme Solitude

*

Jonathan Safran Foer: It’s been an awfully long time since we last spoke. Four years? And it’s been a long time since the reading world last got new material from you. About seven years? What’s been going on?

Jeffrey Eugenides: I’ve been writing a book.

JSF: Have you been happy?

JE: I’ve been absorbed.

aici un interviu minunat cu Eugenides facut de Safran Foer, alt scriitor pe care-l iubesc

cea mai recenta carte a lui Jeffrey Eugenides, The Marriage Plot, iese pe piata miine, 11 octombrie. o puteti cumpara de pe amazon desigur

in romania, cartile lui Eugenides au aparut la polirom

2373
baryshnikovBARYSHNIKOV FARA SECRETE

BARYSHNIKOV FARA SECRETE

toata viata inveti facind greseli. adica inveti din greseli.
daca esti perfectionist si ambitios, ti-e greu sa accepti ca si ceilalti stiu greselile tale, vrei ca ei sa vada doar rezultatul final, ala pe care-l tu crezi cit mai aproape de perfectiune, ca sa fii apreciat.

daca esti artist, traiesti si te hranesti cu aprecierea altora; nu faci meseria ta doar pentru tine, o faci mai ales pentru aprecierea celorlalti.

si-ai nevoie de o mare incredere in tine, sau multa intelepciune, sau… sa nu mai ai nimic de pierdut … ca sa vrei sa imparti din greselile tale cu toata lumea.

*
Baryshnikov, unul dintre cei mai mari balerini ai lumii (si unul dintre barbatii cu cele mai frumoase miini din lume), a decis sa doneze bibliotecii publice pentru “Performing Arts” din New York casetele cu toate repetitiile lui.

35 de cutii mari pline cu peste 650 de casete, de la Baryshnikov copil de 16 ani repetind cu Pushkin la Academia Vaganova care a scos cei mai mari balerini ai lumii ( in St. Petersburg) pina la inregistrari recente – intr-una in fata celebrei Martha Graham.

in stinga e Baryshnikov in adolescenta

*
habar n-am ce l-a facut pe Baryshnikov sa faca publice toate repetitiile sale, sa se arate vulnerabil in fata tuturor, sper doar sa nu fie “nu mai am nimik de pierdut”. dar ma bucur ca toate aceste repetitii sunt acum publice si stiu ca in urmatoarea mea vizita la New York, am sa stau o zi in aceasta biblioteca sa gust o parte din ele.

Did he consider selling the collection? “Sell? Sell what?” he asked. “Your life? I do that all the time onstage.”
(…)
Now, with the boxes safely delivered to the library, “I feel a weight from my shoulders.” he said, adding, “In the first part of life, you accumulate things. In the second part of life, you get rid of it.”

New York Times

1812
Julie Taymor's Calibantu cind te-ai simtit european in romania?

tu cind te-ai simtit european in romania?

e o campanie la radio guerrilla in care ascultatorii sunt invitati sa spuna un moment din viata lor cind s-au simtit europeni in propria tara. e un alt fel de a vedea si lucrurile pozitive din Romania.

pentru ca aud in fiecare dimineata campania asta, mi-a ramas in minte, iar vineri seara la cinema corso , mi-am amintit de ea.

*

era trecut de 11 seara si in fata mea, linga ecranul de cinema era o doamna care vorbea despre Sandy Powell. n-auzisem de Sandy , dar doamna povestea cu naturalete ca si cum as vorbi eu despre prietenii cu care merg la cafea, neostentativ, doar informativ, ca Sandy a facut costumele pentru Shakespeare in love si toate filmele lui Scorsese, si-a luat si niste Oscaruri. dar acum era Sandy care i-a facut si ei costumele pentru filmul pe care-l vazusem.

era asa de naturala si fireasca descrierea, iar cinematograful corso proaspat renovat imi aducea aminte de BAM, NY, incit pentru citeva secunde nu m-am simtit nici europeana, nici romanca, nici americanca -> ci un om care apartine unei societati care se bucura de globalizare.

*

We are such stuff as dreams are made on, and our little lives are rounded with a sleep, e o replica din filmul pe care tocmai il vazusem, Furtuna ( dupa Shakespeare, cu Hellen Mirren – Prospera, nu Prospero:) ). doamna din fata mea era Julie Taymor , daca n-ati fost simbata la Corso ati pierdut o sansa de a va simti mai mult decit european.

de a fi pur si simplu mindri, un fel de mindrie din aia patriotica ( uite ce  minune se intimpla la noi pe bulevard intr-un cinematograf in care lumea nu mai intra pentru ca vrea la mall) pe care nu o mai promoveaza nimeni.

*

Julie Taymor a fost invitata Romanian International Film Festival 2011. am avut onoarea sa fac un interviu cu ea, il puteti citi aici.

*

ar trebui sa vedeti Tempest ( Furtuna) in versiunea lui Julie Taymor; e o intilnire frumoasa dintre Shakespeare, Matrix, Inception = lumea viselor.

*

*

chiar asa, tu cind te-ai simtit european in romania? (eu n-am premii de dat ca Radio Guerrilla, dar mi-ar placea sa stiu momentele voastre de mindrie/bucurie )

manray1933brancusi_t1Anul meu cu Brancusi

Anul meu cu Brancusi

Probabil ca o sa credeti ca am inceput sedintele de spiritism in care il chem pe marele Constantin Brancusi. Ei bine, inca nu a venit momentul, dar daca se va intampla, o sa va anunt:)

Anul acesta am citit biografia lui Peggy Guggenheim, in care exista multe referiri la marele Brancusi. Acesta a avut o aventura cu Mrs Guggenheim, urmata de o lunga si frumoasa prietenie. De altfel, celebra Pasare in spatiu a fost achizitionata de Peggy la mijlocul anilor ’20 pentru suma de 1,200 de dolari, un pret destul de mare, avand in vedere ca in acea perioada o lucrare a lui Yves Tanguy era cotata la 200 de dolari.

Va recomand cartea, o gasiti la libraria de carte engleza Anthony Frost.

Designerul californian Rick Owens a creat pentru colectia toamna/iarna 2011/2012 o pereche de cizme inspirate de artistul roman. Le puteti achizitiona de la acest link, dar cu siguranta le veti gasi si pe alte site-uri de shopping online. Nu garantez ca le veti mai gasi in perioada de reduceri, dar daca se intampla sa castigati vreo mostenire sau sa aveti norocul sa ghiciti toate numerele la loto, merita sa faceti aceasta achizitie. Acum cateva minute, cautand imaginea cu cizmele Brancusi ale lui Owens am vazut ca au scris si fetele de la Alo Moda despre ele:)

Pana va cumparati cizmele de la Rick, profitati de toamna asta minunata si faceti o excursie pana la Targu Jiu, pentru o lectura de weekend sub Poarta Sarutului.

Va pup si pe curand!

*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania

3520
music_is_the_drugX Factor si Vocea Romaniei

X Factor si Vocea Romaniei

desi am vazut primele 2 episoade, aseara n-am putut vedea XFactor (am prestat program obligatoriu de socializare in afara casei:) ) si, pentru ca am fost plecata mult si saptamina aceasta, n-am prins nici primul episod din Vocea Romaniei.

m-am uitat insa pe twitter la reactiile de dupa fiecare dintre show-urile din aceasta saptamina si m-am intristat.
si intr-o parte si in alta o multime de vorbe rele si grele, incarcate de ura: la adresa concurentilor, prezentatorilor, formatului, decorului, muzicii sau ce cine stie ce i-a mai atras atentia vreunui spectator suparat.

ce nu inteleg este: de unde atita ura? de ce te uiti la televizor si simti nevoia sa -i faci prosti pe cei pe care-i privesti? de ce ti se pare tie, din fotoliu, ca stii mai bine sa faci ce fac oamenii aia in show si ca, desigur, esti mult mai inteligent decit ei. si de ce, daca nu-ti place, nu inchizi frumos televizorul sau nu schimbi canalul?

*
fara exceptie, toti cei implicati in partea publica a ambelor show-uri (prezentatori si jurati) sunt oameni foarte talentati care au muncit in draci pentru ceea ce sunt acum. care-i ratiunea pentru care te simti mai smeker daca scrii un mesaj odios despre ei?

oricind si oriunde s-ar intilni Morar cu Moga, Sina cu Smiley, Loredana cu Paula sau Brenciu cu Razvan si Dani s-ar saluta si si-ar vorbi cu respect pentru munca lor. nu cred ca vreunul dintre ei ii dusmaneste pe ceilalti doar pentru ca e intr-un show concurent.

oameni buni, sunt doua show-uri de televiziune. si atit. niste oameni isi fac treaba pentru a capta atentia publicului si a le oferi divertisment. despre asta ar trebui sa fie show-urile acestea. si despre transformarea unor tineri fata in fata cu presiunea unui show -concurs.

*

in lumea mea, ideala, ar fi frumos ca dupa terminarea ambelor show-uri, sa se reuneasca cistigatorii din fiecare concurs pentru un show umanitar, pentru o cauza importanta – cum e renovarea spitalului de urgente pentru copii din Iasi (ca tot am fost acolo zilele trecute). la care sa participe si juriile, prezentatorii ambelor emisiuni.

sa privim relaxat show-urile, zic. si sa ne bucuram de victoriile unor tineri (concurentii) care-si vad visul implinit: sunt la tv, in fata publicului, facind ceea ce le place lor cel mai mult – sa cinte.

4554
dolce-far-niente-Nae Caranfil se intoarce!

Nae Caranfil se intoarce!

stiu ca v-a placut Filantropica lui Nae Caranfil (replica “mina intinsa care nu spune o poveste nu primeste niciun ban” e deja intrata in limbaj popular); mi-ar placea sa fi vazut si Asfalt Tango (si ca v-a ramas lipita de suflet secventa tangolului lui Charlotte Rampling, in jurul lui Mircea Diaconu), cum mi-ar placea sa fi vazut si Restul e tacere, cel de-al treilea film al lui Nae Caranfil. sa va mai spun si de secventa din tren cu Vizante si colectia de discuri din E pericoloso sporgersi?

unul singur dintre filmele acestea, daca ati vazut si v-a placut, e bine sa stiti ca astazi de la ora 16.00 la cinema Corso e proiectia filmului Dolce far niente, tot in regia lui Nae Caranfil (pe care daca nu l-ati vazut cind l-a difuzat ProCinema, alta sansa de a-l vedea nu o sa mai aveti, asa ca…trebuie sa mergeti)

intrarea fix 1 leu.

proiectia e parte din Romania International Film Festival (RO-IFF), iar in cadrul aceluiasi festival diseara de la ora 20.30 tot la cinema Corso e un alt film eveniment. povestea trupei de dans/teatru Dzi Croquettes, o trupa care a reusit sa revolutioneze miscarea gay intr-o Brazilie aflata sub dictatura.

de vazut ambele filme.

julieeveniment: julie taymor vine in RO.

eveniment: julie taymor vine in RO.

uitati-va putin la filmuletele acestea:

ambele sunt facute de julie taymor (la fel ca si genialul dar macabrul Titus cu anthony hopkins in rolul principal). aceasta minunata doamna vine in bucuresti la Ro IFF, pe 7 si 8 octombrie. este o regizoare foarte buna si daca nu i-ati vazut filmele trebuie sa mergeti la cinema saptamina viitoare. se aude prin tirg ca doamna taymor va veni la cel putin una dintre proiectiile filmelor sale.

chiar e de neratat.

ca un unghi local si patriotic, julie taymor a lucrat cu andrei serban in urma cu citiva ani, la new york si este o fana declarata a regizorului roman.

*

*
Intre 1-9 octombrie se desfasoara la Bucuresti, Romania International Film Festival (RO-IFF), biletele de acces la proiectii costa doar un leu si se gasesc la casele de bilete ale salilor Corso si Eforie.

1676

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!