Category : diverse

empty-roomcaut antrenor pentru simt
diverse
13 years ago

caut antrenor pentru simt

cind dormi pentru prima data intr-o casa noua, ai simturile alerte.
auzi toate zgomotele, vezi toate detaliile tencuielii, simti detaliile fiecarui material pe care-l atingi.
dupa o vreme, stii frecventa cu care apar zgomotele, stii de unde vin, cunosti obiectele din casa, mintea se obisnuieste cu ele si… nu le mai auzi/simti.

v-ati gindit ca e la fel si intilnirea dintre doi oameni?
la inceput suntem atenti la orice vorba, orice gest. decodificam emotiile din spatele cuvintelor si cautam intelesuri.
dupa o vreme, ni se pare ca stim, ne obisnuim si… nu mai avem simturile alerte.

***
mi-as dori un antrenor care sa ma invete sa fiu tot timpul “cu simturile alerte”.

9
3203
borcaniamademana.ro
diverse
13 years ago

iamademana.ro

acum patru ani, pe cind lucram la un dosar Tabu legat de prejudecati, am cunoscut o tinara pe care am sa o numesc N.

venise impreuna cu reprezentanta unei asociatii care ii proteja intimitatea si era pregatita sa ne spuna povestea ei. in conditiile ei – anonimatul.

eu eram in sala in care se facea interviul ca sa fiu girant pentru contractul pe care tocmai il semnasem in care noi promiteam ca ii pastram anonimatul si n-ar fi trebuit sa intreb nimic. nu era articolul meu.

***
N. isi spunea povestea gesticulind cu mina dreapta. fusese infectata cu HIV de catre partenerul ei de viata (cu care fusese 4 ani), avea o fetita (care nu era seropozitiva) si, pentru ca se chinuise mult ca sa faca fata diagnosticului, crease o asociatie prin care ii ajuta pe tineri sa inteleaga care sunt implicatiile bolii.
mergea atit de departe (mai degraba, aproape) cu cei care veneau la asociatia ei, incit ii insotea la medic cind aflau rezultatul analizelor. si-i tinea de mina.

N. avea o fragilitate teribila si, in acelasi timp, nu era niciun pic de victimizare in gesturile ei. avea super forta emotionala. imi aduc aminte ca tot timpul interviului mi-am dorit sa o iau in brate. si cind a plecat mi-am dorit sa o iau in brate, ca sa-i spun fara cuvinte, dintr-o imbratisare uriasa, cit de mult mi-a cistigat respectul.
n-am facut-o atunci pentru ca mi-a fost rusine. si m-am gindit sa nu i se para prea mult. am scris insa un text despre nevoia mea de a o lua in brate pe N. si, peste o vreme, am reintilnit-o si-am imbratisat-o.

***

in decembrie, Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/ SIDA din Romania (UNOPA) ne invita sa ne aratam sprijinul pentru tinerii care au nevoie de incurajari ca sa lupte pentru viata lor. puteti gasi detalii despre campanie aici

va invit sa vizitati site-ul, veti descoperi multe informatii despre HIV/SIDA care s-ar putea sa va schimbe perspectiva fata de cei care au acest virus.

in plus, uneori e mai simplu decit credeti sa ajutati. puteti pur si simplu sa puneti in statusul vostru de facebook “http://iamademana.ro/”, s-ar putea sa viziteze cineva site-ul si sa afle informatii care sa-i demitizeze imaginea despre HIV/SIDA.

***
stiti ce imagine port in minte din interviul cu N.?
“am pe frigider 2 borcane mari, din alea cu clapeta, in care tin medicamentele pe care le iau zilnic”

si nici nu stiti cit de bine m-am simtit cind am imbratisat-o.

2
2472
Little white people that STOP you from doing the wrongde ce nu (mai) scriu despre Vocea Romaniei?
diverse
13 years ago

de ce nu (mai) scriu despre Vocea Romaniei?

de ce nu (mai) scriu despre Vocea Romaniei?
simplu. nu imi dau acces.

sunt probabil singurul blogger / jurnalist caruia i-au refuzat accesul 2 saptamini la rind, ba chiar am primit un mail politicos in care am fost anuntata ca toate locurile sunt ocupate pina la finala:)

***
am facut exact aceleasi formalitati si pentru X Factor si pentru Vocea Romaniei; unii m-au acceptat in studio ca sa scriu ce vad, altii m-au refuzat.

simplu. asa e meseria noastra, scrii cind ai acces. sau, daca e ceva pentru care merita sa misti muntii, cauti surse. prima mea reactie a fost sa scriu dupa surse, apoi am spus ca nu se merita o asemenea demonstratie care – in cazul de fata- ar fi tinut mai degraba de orgoliu.

***
ma indoiesc ca cineva din echipa Pro Tv pune la indoiala profesionalismul meu, caci au fost foarte happy cind am scris poate cel mai amplu si mai detaliat articol din presa romaneasca despre Dansez pentru tine (Efectele Dansez pentru tine), asa ca altele vor fi fost motivele.

hands_of_god_and_adamo lume fara atingeri?
diverse
13 years ago

o lume fara atingeri?

cind mi-am imaginat prima data cum ar fi o lume in care sa nu poti atinge nimic, au inceput sa-mi arda buricele degetelor. simteam prin ele toata dorinta mea de a atinge si cit de multe senzatii as pierde intr-o “lume fara atingeri”.

asa mi-am adus aminte de doua filme minunate care stau pe drama “nu se ating” personajele principale, nu pot simti pe pielea lor, la propriu, o multime de mingiieri.

textul este parte din campania Nivea o lume fara atingeri si tin mult la el pentru ca vorbeste despre ceea ce cred eu cind ma gindesc la atingerea de toate felurile si cu toate emotiile pe care ti le aduce. mi-ar placea sa-l cititi, il gasiti aici.

*
dar baza acestui text sta intr-o realitate apropiata mie; eu, pentru ca sunt una dintre putinele persoane cu o mare sensibilitate la expunerea la razele solare, stiu cit de important e sa ai grija de pielea ta.

aproape ca am dezvoltat o obsesie pentru ingrijirea pielii cu un ritual care pentru altii pare complicat, dar pentru mine care-l practic de multi ani, e f usor – care include gomaj, un gel crema, uleiuri pentru corp sau creme hidratante.

ca sa intelegeti la ce nivel de obsesie sunt, cind am fost in caraibe, principala mea grija a fost sa cumpar ulei de cocos extras natural pentru a-l folosi la hidratarea pielii (si acolo, dar si pentru acasa… mai am inca o sticluta din care folosesc ca si cum as folosi aur)

***
stiu ca pare un rasfat, dar ingrijirea pielii e o chestiune de igiena.
ati putea sa faceti un experiment: sa luati o pereche de pantofi din piele naturala (neaparat dintre cei pe care nu-i mai purtati, ca sa nu plingeti dupa ei) si sa o scoateti pe balcon sa o lasati la soare o luna.
veti vedea cum se scorojesc, cum se distrug pentru ca nu mai sunt hidratati.

si vorbim despre piele “moarta”, neatasata unui organism viu.

la fel se intimpla si cu pielea noastra, care e expusa zilnic la soare si vint si care, daca ar fi hidratata bine, cu o crema potrivita pentru ea, ar fi mai elastica, ar da senzatia de suplete pentru intregul organism, ceea ce ar duce la o relaxare a intregului trup.

am prietene care, cind se afla in tatonari pentru un nou iubit intra in febra pregatirilor: creme de corp, gomaje etc. si le intreb mereu: “de ce nu faceti asta zilnic?”
raspunsul e “pentru ca mi se pare complicat”

“si de ce faceti asta acum?”
“pentru ca vreau sa simta frumos atingerea pielii mele”

***

In campania Nivea – o lume fara atingeri – aveti o ocazie sa faceti un exercitiu minunat “imaginati-va viata voastra fara nicio atingere”; chiar mi-ar placea sa stiu ce va imaginati.

altfel, daca va aflati in situatia prietenelor mele care vor ceva practic si eficient, va recomand cu caldura sa testati cremele de corp Nivea, personalizate pe genul de piele. Preferata mea este Smooth Milk, desi trebuie sa recunosc ca, pentru ca am pielea cu o tendinta spre uscare, o data pe luna, dupa un gomaj sanatos folosesc Nivea SOS Care Repare Lotion care este… rai. iti face pielea matase in citeva secunde:)

1
2125
sofiaPestisorul de la X Factor
diverse
13 years ago

Pestisorul de la X Factor

aseara, la X factor, una dintre cele mai simpatice membre ale echipei de productie a plins in hohote. toata emisiunea.

***

si-a cistigat numele de Pestisorul de aur pentru ca le indeplineste toate dorintele celor din casa X factor; le aduce de mincare bunataturi pe linga masa lor zilnica, ii mai ajuta la curatenie (desi nu e treaba ei asta), ii mai oblojeste cind sunt bolnavi.
e a doua mama pentru toti concurentii.

O cheama Sofia Sunda, e parte din echipa Antenei 1 si, dupa ce se duce dimineata sa vada daca toti concurentii sunt gata de pregatirea vocala cu Crina Mardale, pleaca la birourile din antena unde-si continua treburile, iar seara se duce din nou in voluntari la casa X Factor sa vada daca toata lumea e bine si daca se culca in liniste.

face asta de citeva luni, intr-un program draconic, dar e tot timpul simpatica si n-a existat editie X factor la care sa nu fie atenta la toata lumea. a venit chiar si la noi sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva.

asa e Pestisorul, gata sa ajute pe toata lumea, cu un suflet imens.

***

aseara pentru Pestisorul a fost o editie foarte grea. cind finalistii au inceput melodia de grup, ea s-a asezat jos linga un monitor si-a inceput sa dea sms-uri pentru preferatii ei : Duo Voice. Era chiar linga noi si vedeam din raspunsurile afisate pe ecranul ei ca a mai dat sms-uri pentru Duo Voice.

cind i-a anuntat la duel, Pestisorul plingea in hohote.se facuse mica linga o scara si plingea. toti o consolau, ea stia ca asta e regula concursului si ca vor iesi toti pina la urma, dar isi dorea macar inca o editie pentru preferatii ei.

***
eu (si cred ca si colegul meu de vizionat X factor de la fata locului, aka Arhi – care a scris si el despre Sofia) am inceput sa-i iubim pe Duo Voice pentru ca o vedeam pe Sofia cum militeaza pentru ei si cit de mult tine la ei. daca ar fi fost un spot cu Sofia si dragostea ei pentru astia micii, toate mamele din Romania i-ar fi votat, sunt sigura.
dar regulile concursului sunt reguli si, dupa ce astazi Sofia i-a dus la radio Zu pe aia micii, s-a intors la birou la munca. diseara va fi in casa X Factor la fel de atenta cu toti si gata sa le mai faca o bucurie pentru ca sunt stresati si obositi, si departe de cei de acasa.

***
cind ne uitam la televizor la emisiuni de genul acesta, reality, nu ne gindim la echipa ca la potentiali spectatori care se ataseaza ca si noi de concurenti; cum nu ne gindim si nici nu ne pasa ca si ei au suflete… si sufera, respectind regulile emisiunii, facind o dedublare bizara intre ce au de facut la munca si ce simt ei dincolo de job.

aseara Sofia Sunda ne-a dat noua, celor care eram prin apropierea ei, o minunata lectie despre omenie, bunatate si profesionalism.

cind s-a terminat emisiunea, zimbind printre lacrimi, a plecat in culise sa-i incurajeze pe concurenti.

Sofie, pestisorule minunat, eu sunt fanul tau pentru totdeauna!

***
foto by Arhi

5
3404
ioanareactii si prejudecati
diverse
13 years ago

reactii si prejudecati

M-am surprins de foarte multe ori judecand oamenii inainte sa-i cunosc. Cred ca e un fel de virus care circula in societatea in care alegem sa ne traim viata. Un virus care ne intra in piele fara sa-l simtim, care ne da dureri si ne otraveste sufletul fara sa ne dam seama. Ma bucur din tot sufletul ca exista oameni care stiu cum sa ne curete, care inca mai sunt puri si vad dincolo de barierele pe care ni le punem singuri.

O data cu alegerea pe care am facut-o si anume meseria de actrita, mi-am asumat cumva faptul ca poate va veni momentul ca intr-o buna zi, sa ma cunoasca oamenii pe strada si sa ma felicite pentru prestatiile mele. Dorinta , pentru ca as fi ipocrita sa spun ca nu mi-am dorit asa ceva, mi s-a indeplinit. Felul in care manageruiesti asta mi se pare cel mai important.

Dupa cum spuneam mai sus, traim intr-o societate in care oamenilor le place sa judece, in care fiecare are senzatia ca stie tot despre omul din fata lui si atunci isi permite sa arunce cu noroi, pentru ca e mult mai simplu. Acum insa,vine partea importanta, cum reusesti tu, ca om public, sa nu ripostezi? Sa nu fii ca toti ceilalti, ba din contra sa incerci sa devii un exemplu? Simplu. Daca ai gresit, iti recunosti greseala si inveti din ea, daca consideri ca ti s-a facut o nedreptate, taci, pentru ca oamenii care te cunosc si care cred in tine stiu ce poti. In felul asta, nu dai curs comentariilor rautacioase si in timp o sa ai ocazia sa te faci vazut asa cum esti tu. E nevoie de rabdare. Orice imagine se creeaza cu multa munca si rabdare.

Trebuie sa recunosc ca am fost pusa si de cealalta parte a problemei, cand am pus etichete fara sa cunosc continutul de dincolo de ambalaj. Acum imi pare rau si imi dau seama ca una din marile calitati ale oamenilor este aceea de a aprecia si de a vedea partile bune.

In seara asta mi-am dat un sfat important: inainte de a critica un artist, o vedeta, o persoana publica sau un om simplu o sa incerc sa vad dincolo de prima imagine care mi-e aratata, dincolo de fata creata de marketing sau dincolo de mascuta pe care fiecare om si-o pune pentru a se apara.

*
Ioana Blaj este actrita, masteranda in Arta Actorului la UNATC

3
2299
heteaX Factor Diana Hetea
diverse
13 years ago

X Factor Diana Hetea

am spus de mai multe ori ca bucuria mea cea mare la show-uri precum X Factor e sa mai uit la caracterul oamenilor.
asta pentru ca, sub presiunea competitiei, unii evolueaza, altii isi ating pragul maxim de performanta si intra in panica pentru ca nu mai progreseaza, pe altii ii lasa nervii pur si simplu.

poate ca n-as fi scris despre Diana Hetea daca in seara asta la X Factor n-am fi vazut un filmulet din care reiese ca nu are cel mai frumos caracter.
pina miine apele se vor imparti in doua, pro si contra Diana, si tocmai de aceea as vrea sa va invit sa va uitati putin altfel la ea.
s-ar putea sa am o explicatie pentru rabufnirile sale.

***

juratii i-au spus tot timpul ca e prea tehnica si ca nu transmite emotii, desi are o voce minunata.
pun pariu ca nu a inteles despre ce e vorba pentru ca, in mintea ei, stie ca face tot posibilul sa fie perfecta.

in toate show-urile in care am fost in sala, m-am uitat la ea in pauzele de dupa emisiune sau pina sa intre in scena (cind la tv sunt filmuletele de prezentare) si cred ca Diana e genul care vrea sa detina controlul pentru ca altfel nu se simte apreciata;

Diana, la cei 33 de ani ai sai, e la fel ca o parte importanta dintre femeile acestei planete: vrea sa controleze totul – nu doar in imaginea ei, ci si reactiile celor din jur. si, in obsesia asta, pierde partea cea mai frumoasa: bucuria.

( uitati-va la corpul ei, acolo – in orele petrecute la sala sau la solar – aveti o “cheie” pentru obsesia ei pentru o imagine perfecta.)

e prea indirjita sa nu greseasca, e prea controlata ca sa se mai emotioneze, e prea focusata ca sa se mai incarce din altceva.

***
va mai aduceti aminte de secventa din Black Swan al lui Aronofski in care balerina (Portman) se confrunta cu directorul trupei?

el ii spune ca nu e buna sa joace rolul negativ, ca n-are suficienta pasiune, ea ii da replica (referindu-se la multele exercitii pe care le face zi de zi) ” Am vrut sa fiu perfecta”
iar directorul trupei o invaluie ca un animal de prada si-i spune “”Perfection is not just about control. It’s also about letting go. Surprise yourself so you can surprise the audience. Transcendence!”.

***

Adi Sina, mentorul Dianei, a incercat discret sa o scoata pe Diana din sabloanele pe care si le- a creat (rochia si look-ul de diva au fost minunate), dar – daca va uitati cu atentie – veti vedea ca ea se opune si crede ca doar varianta ei e cea mai buna. pentru ca acolo e “safe” si poate fi “fara greseala”, poate fi “perfecta”.

***

Scriu despre Diana pentru ca din greselile pe care le face ea in acest moment in show ar putea invata milioane de femei care – din alte milioane de motive – cred ca cea mai buna cale de supravietuire in viata e sa nu gresesti; sa controlezi totul.

cind, de fapt, conexiunile si legaturile cu ceilalti se formeaza cu emotiile care vin din micile stingacii si din cum te recuperezi din ele; din dorinta de protectie pe care o poti stirni in cei din jur.

sigur ca e o balanta fina pentru echilibru – pe de o parte e lucrul cit mai bine facut, pe de alta fragilitatea si bucuria de a face ceea ce faci. iar acul balantei e in echilibru cind toate astea sunt atinse in relaxare.

***
si stiti ce e trist? Diana se cearta acum in casa cu colegii ei de emisiune pentru ca simte ca nu-i iese ceva, dar – pentru ca ea se stie perfecta (si face eforturi imense pentru perfectiunea din capul ei) – crede ca vina e la ceilalti: la cum ii vorbesc, la cum maninca sau nu-si spala hainele. (sigur ca modul in care rabufneste tradeaza educatia, sau lipsa ei, dar acesta este doar unul dintre efecte)

va pierde si nu va realiza pentru ce a pierdut. din pacate pentru ea, si pentru cei care traiesc cu forma asta de “dorinta de perfectiune”, sansa unui show perfect e fix ca la finalul lui Black Swan, adica nu unul fericit.


si dianei (care e acum in fata reflectoarelor si-mi da prilej sa o iau de exemplu), dar si oricaruia dintre noi, i-ar fi mai bine daca ar descoperi frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte facute din inima si cu “The Best” din ce poate da.

am mai scris despre “perfection is not just about control”

8
5630
inel pandorafinalisti concurs Pandora, povestea 3
diverse
13 years ago

finalisti concurs Pandora, povestea 3

comenteaza la povestea care iti place cel mai mult (aici celelalte 2 povesti) si cea care aduna cele mai multe comentarii primeste un inel Pandora

inceput de cariera
elena

O sa va spun acum pe scurt povestea inceputului meu de cariera.
Nu am mai spus povestea asta asa nimanui pana acum. Nici macar alor mei.
Aveam 19 ani. Picasem la facultate, la jurnalism, fara 16 sutimi. Am plans mult. Copil prost.

Am urmat apoi niste cursuri de radio-tv. Si am ramas sa lucrez voluntar in tv vreun an si jumatate.
Intre timp, ca sa am bani de transport macar, lucram cu jumatate de norma acolo unde urmasem cursurile. La secretariat.
Deci ne aflam undeva in vara anului 1999. Lucram la una dintre primele posturi tv – pentru o emisiune de divertisment.
Incepusem prin a merge la filmari si a cara casete (beta si umatic.beta le stie toata lumea, umatic – cine mai stie erau cumva duble ca volum si greutate si eu eram un copil firav cu o vointa cat un munte si asta imi dadea putere).
Imi placea la nebunie ceea ce faceam si era singura mea poarta de intrare in aceasta lumea ciudata, interesanta, dulce-amara a presei sa-i spunem.

Eii, toate bune si frumoase. Insa emisiunea implinea un an si imi doream si eu sa aduc un plus de contributie. Nu-mi ajungea munca asa ca mi-a trecut prin cap sa cer voie a realiza primul meu reportaj (era despre echipa din spatele emisiunii si tot ceea ce se intampla in decursul unei saptamani ca sambata telespectatorii sa poata privi 3 ore o emisiune in direct).
Dupa multe zile de refuz, dupa o tona de lacrimi si pareri de rau a venit vestea cea buna: aveam ok-ul, insa trebuia sa imi vad si de treburile de zi cu zi adica de job-ul cu jumatate de norma si cel voluntar
Asa ca nu am dormit 5 zile si jumatate. Deloc.

La un moment dat stateam la birou cu capul sprijinit de mana si cred ca am atipit o secunda. Mi s-a parut o vesnicie. Si… a sunat un telefon. Fix. Atunci nu avea toata lumea mobil. Pe langa faptul ca erau o raritate erau si niste caramizi de abia le carai. Insa aveam pager Nu era al meu, dar eram fericita
Lucrurile mergeau insa struna. Si asta imi dadea o si mai mare putere.

M-am dus la un moment dat acasa, am norocul ca sunt din Bucuresti, i-am povestit mamei, mi-am luat intr-o geanta cateva lucruri de schimb si am plecat la munca.
M-am spalat cu apa incalzita la filtrul de cafea.
Aveam picioarele umflate ca niste butuci – cred si eu 5 zile incaltata aproape non-stop cu aceeasi pereche de pantofi (cu toc).
Mi-a amortit la un moment dat nasul de oboseala.

Nu stiu ce am mancat sau ce am baut. Stiu ca totul mergea pe Fast Forward, nu aveam timp de nimic, trebuia sa fac lucruri, oamenii se bazau pe mine, aveam responsabilitati
Si noaptea, pe bucati, imi montam materialul pe care cu greu il filmam in timpul zilei. Plus alte materiale ce trebuiau sa intre in emisie.

Saptamana a trecut repede, nu stiu cand.
A venit si ziua de sambata, totul a mers ca uns.
Intr-un final s-a difuzat si reportajul realizat de mine.
Inima imi batea ca o toba.
Totul era bine, iar eu zburam.

La petrecerea de dupa nici nu am putut manca.
M-am dus acasa, ai mei erau mandri de mine, imi auzisera numele la tv.
Am dormit 2 zile in continuu aproape. M-am trezit doar sa beau apa
Si asa a inceput drumul meu.

Pentru mine a fost si este un succes, o victorie.
Prima mea victorie.

A doua este un reportaj cu reptile vii: serpi (pitoni tigrati si pui de vipera pe care i-am tinut pe mine), iguane si alte taratoare.
Dar aceasta este o alta poveste…

2
2165
inel pandoraFinalisti concurs Pandora, povestea 2
diverse
13 years ago

Finalisti concurs Pandora, povestea 2

comenteaza la povestea care iti place cel mai mult (aici celelalte 2 povesti) si cea care aduna cele mai multe comentarii primeste un inel Pandora

CAND AM INCEPUT SA MA IUBESC
Ioana

Faptul ca am inceput sa ma iubesc e poate cea mai mare victorie personala. Primind provocarea Cristinei Bazavan sa scriu despre asta m-am gandit ca as vrea s-o pot face cat se poate de sincer. Sa scormonesc si sa scot din mine tot ce nu as fi avut curaj sa spun inainte sa incep sa fac ceva pentru mine. Pentru ca, desi poate fi un imbold pentru oricine isi doreste un numar de kilograme in minus, ma gandesc mai ales la cele care, asemeni mie, mai duc in spate un om.
Am avut intotdeuna probleme de greutate. Mari. Am avut variatii uriase. Am tinut tot felul de cure, dupa ureche sau recomandate. M-am infometat sau am mancat haotic cand am uitat de mine.
Stiu foarte bine mentalitatea omului gras sau si mai bine, a femeii grase. Stiu perioada de “ ma simt bine in pielea mea si cine ma iubeste, ma iubeste si asa”. Am trecut prin faza de “ stiu ca trebuie sa tin regim, dar n-am vointa”. Sau de “ nu pot trai toata viata tinand regim”. Cunosc gandul de “ acum am slabit putin, hai ca nu m-oi ingrasa dintr-o bucatica” ( si inca o bucatica, si inca una…pana pierzi tot ce ai castigat). Stiu si “acum nu ma gandesc la slabit. Sunt nervoasa ( suparata/stresata/deprimata/melancolica, etc) si trebuie sa mananc ceva”. Am vazut si privirile pline de repros sau pe cele pline de mila. Am simtit tacerile atat de grele ale celor care ma iubesc. Si mi-am dus in spinare, alaturi de multele kilograme in plus, frustrarile,furiile, complexele, nesimtirea si nepasarea. M-am inchis de buna voie intr-un corp care nu mai avea nimic in comun cu mine, sufocandu-ma ( la propriu si la figurat) undeva, adanc, inlauntru.

Ajunsesem la 120 de kg si eram foarte suparata pe mine mai ales pentru ca reusisem in urma cu cativa ani sa mai slabesc si, din comoditate, din delasare, din prostie, nu am cerut ajutor atunci cand n-am mai putut singura sa gasesc drumul.
Vi se pare ca sunt prea dura ? Pai hai sa va spun cum ma simteam la gabaritul mentionat : faceam tahicardie ( incepusem chiar sa iau medicamente pentru asta), ma dureau ingrozitor calcaiele, spatele si genunchii, respiram ca o locomotiva cu aburi cand urcam 5 trepte sau mergeam 50 de metri pe jos, aveam migrene si niste stari de rau ingrozitoare inainte de menstra. Apoi am inceput sa ma neglijez cu totul pentru ca mi-era rusine sa merg la cosmetica, la epilat sau in magazine unde invariabil mi se spunea : masura dumneavoastra nu avem. Imi era rusine in final sa ies in lume sau daca am reusit s-o fac pana la urma nu mai aveam curaj sa deschid gura. Aveam sentimentul ca-i deranjez pe cei din jur, ca prezenta mea ii rusineaza si nu eram capabila sa-mi mai exprim gandurile sau ideile pentru ca nu voiam sa atrag atentia asupra mea. Sigur ca nu constientizam nimic din toate astea, dar m-am trezit intr-o buna zi ca traiesc alaturi de o persoana pe care o detest.

Fizic, mental, psihic. Si atunci am inteles ca TREBUIE sa ma iert si sa incep sa ma iubesc din nou. Pentru ca altfel dispar. Dispar ca personalitate si chiar ca viata ( un infarct sau un atac cerebral erau oricand posibile).
Mai intai am inceput sa am grija de sufletul meu pentru ca sa ma pot ierta. Si am inceput sa ma gandesc la solutii. Am inceput sa vorbesc despre problema pe care o am. ( inainte nu suportam nici sa mai vorbesc despre asta, nici sa vad vreo emisiune sau vreo carte pe aceasta tema). Sa cer pareri, sfaturi si sa-mi repet zi de zi : TREBUIE sa slabesc. VREAU sa slabesc.

Stiam ca nu va fi usor si ca vor exista momente de slabiciune. Asa ca am hotarat sa merg la un nutritionist. Sa fiu indrumata si controlata. Dar dorinta de a reusi era a mea si era mare. Sunt perfect constienta ca nu tine decat de mine. Ca nu poate nimeni s-o faca in locul meu si ca nutritionistul imi arata doar calea de urmat. Eu insa sunt cea care o parcurge.

Si asta insemna fara trisat. Ca scopul nu e s-o pacalesc pe nutritionista ci sa-mi fac mie bine.
Daca m-am hotarat greu? M-am tot gandit la asta o jumatate de an. Da, mi-a luat ceva ! Cand am ajuns la cabinet aveam niste emotii de parca urma sa apar in fata completului de judecata. Dar eram hotarata !

Cred foarte tare ca solutia cu regimul personalizat e cea mai buna. Al meu e cu mese multe si dese si complete. Mananc de toate : fructe, legume, carne, peste, lactate, branzeturi, paine. Dar cand trebuie, cum trebuie si cat trebuie. Si cel mai bine este ca asa pot manca o viata intreaga. Penru ca exista multe variante si multe combinatii.

Primele saptamani au fost grele. In prima mi-era foame. In urmatoarele cateva a trebuit sa-mi impun disciplina. Pentru ca sa mananci cate ceva din doua in doua ore presupune sa cumperi mereu alimente proaspete, sa gatesti, sa pregatesti si sa-ti faci timp pentru mese. Ce mai, am simtit ca mi-am luat un al doilea job!
Dar eu nu aveam in cap decat ca sanatatea mea, fizica si mentala, e cea mai importanta ! Ca vreau sa ma simt bine cu mine ! Ca vreau sa nu ma mai ascund ! Ca nu mai vreau sa-mi fie rusine !

Asa ca am respectat cu sfintenie indicatiile si sfaturile primite ! Si azi, la 5 luni si jumatate de la inceperea regimului, am 25 de kg in minus. Sunt la jumatatea drumului si ma simt minunat. Nu mai am nici una din simptomele de care va spuneam. In plus sunt plina de energie, sunt mai vesela, mai calma, mai echilibrata. Si nu exagerez cu nimic. Merg mult pe jos, urc si cobor in fiecare zi pana la etajul 5 ( mai am inca ceva kg de dat j pana sa pot face si alt fel de miscare sau ma rog, acel fel de miscare pe care mi-ar placea s-o fac), am idei si pareri pe care nu-mi mai e teama sa le exprim, socializez fara rusine. Si gasesc si timp sa le fac pe toate !

Sunt, in sfarsit, mandra de mine ! Dar cel mai mult ma bucur ca i-am inspirat si pe altii in jurul meu. Mi-am mai convins doua colege care aveau nevoie sa slabeasca sa urmeze aceeasi metoda si sunt fericita sa le vad azi radiind. Privindu-le pe ele imi dau seama ca tot de mine a depins si sa obtin sustinerea celor din jur. Determinarea pe care au vazut-o la mine si mai apoi schimbarile vizibile ( fizice si de comportament) i-au facut pe toti cei ce ma inconjoara ( familie, prieteni, colegi) sa fie alaturi de mine si asta m-a ajutat enorm.

Asa ca sa nu va aud ca familia mananca in fata voastra sau colegii isi serbeaza nu stiu ce aniversare sau alte scuze de gen. In ceea ce-i priveste pe ironici si suspiciosi, nu va lasati pacalite : sunt doar invidiosi ! Eu va sustin ! Pe cuvant ! Dar nu uitati : puterea va apartine ! E doar vorba de iubire de sine ! Cea mai putin egoista forma !

inel pandorafinalisti concurs Pandora, povestea 1
diverse
13 years ago

finalisti concurs Pandora, povestea 1

comenteaza la povestea care iti place cel mai mult (aici celelalte 2 povesti) si cea care aduna cele mai multe comentarii primeste un inel Pandora

cum suna vocea mea in public?
Olivia

Pentru prima zi de scoala, am invatat o poezie. Parintii mei au gasit pe cineva cu camera video, lucru rar inainte de 1989, ca sa imortalizeze momentul. Desi o repetasem de zeci de ori atunci cand am fost provocati sa spunem poeziile pe care le stim, n-am ridicat mana… Am vazut caseta de cateva ori si imi amintesc de fiecare data momentul cand mi-a fost frica: sa nu ma balbai, sa nu uit, sa nu esuez.

In liceu imi placea sa citesc in clasa o poezie sau un text cu voce tare… evident pentru ca imi placea poezia, la cenacluri incercam adeseori sa ‘cazez’ si creatiile mele pe care le citeam dupa ce le transcrisesem atent la computer dar… de la cea mai mica provocare, nu mai indrazneam sa pasesc in discutie. Filmul se rupea de indata ce ar fi trebuit sa parasesc spatiul sigur al cititului pentru cel nesigur al ‘luarii cuvantului’. Si daca o sa mi se intrerupa ideea? Daca o sa uit ceea ce voiam sa spun? daca ma voi balbai? daca nu o sa sune convingator? daca nu e logic?…

La facultate, in anii mici, am fost un an la Paris. Am ridicat mana sa raspund la biochimie si tin minte ca, desi raspunsul a fost corect, am avut cel mai est-european accent de pe fata pamantului. Colegii intorsesera toti capetele spre mine, stiam ca eram rosie si, cu cat deveneam mai rosie, cu atat accentul devenea mai est-european si reciproc.

La capatul aceluiasi an, m-am intors in tara cu o hotarire. Sa invat sa vorbesc in public. Mi-am inscris lucrarile la congrese si le prezentam cu frazarea pregatita dinainte, cu notitele alaturi… Dar pentru ca presiunea vorbitului in public era foarte mare, tin minte ca la primele doua-trei congrese, nu ma gandeam in timp real la ceea ce spuneam. Recitam cu intonatie dar dintr-o suflare pentru ca nu imi puteam urmari propriile idei de frica sa nu ratez intelesul, sa nu omit, sa nu sune stupid, sa nu depasesc timpul si asa mai departe. Nu invatasem mecanic pentru ca toate datele erau produsul micilor mele cercetari dar… efectiv ma panica atat de tare faptul ca vorbeam in public (ce formula!) incat nu mai puteam fi atenta la nimic altceva.

Apoi am organizat niste conferinte de Legislatie medicala pentru studentii la medicina. Ca o gazda buna, am hotarit sa imi prezint de fiecare data invitatii cu detaliile relevante. Primul meu invitat a fost o personalitate pe care o apreciam deosebit de mult, era un fel de vis devenit realitate faptul ca acceptase sa fie prezent… De altfel mai tarziu a devenit Profesorul meu la locul de munca. Ii citisem cartea de interviuri si stiam toate detaliile pe care voiam sa le spun. Scrisesem prezentarea inainte si o repetasem de zeci de ori: acasa, in masina, in somn. Cand am inceput sa vorbesc (sa fi tot fost vreo 120 persoane), am simtit ca mi se usuca toate cuvintele undeva in timp ce erau rostite si parca nu mai ieseau. Am terminat prezentarea citind-o (imi luasem hartiuta pentru siguranta) si convinsa ca l-am dezamagit 🙂

Cu timpul, la congrese am incetat sa mai citesc prezentarile, am inceput sa improvizez putin cate putin, sa inser mici poante, apoi am predat Psihologie medicala si, respectiv, Chirurgie , am avut studenti iar interactiunea cu ei era minunata si deveneam din ce in ce mai sigura pe mine, am luat premii la congrese etc.

Si a venit ziua cand avem o prezentare de chirurgie la un Congres International in fata Profesorului meu si a unei alte personalitati pe care atat eu, cat si domnul Profesor o apreciam foarte mult pentru ca practic inventase robotica in chirurgie. Probabil ca a fost prezentarea cea mai muncita din viata mea si probabil ca am avut teama cea mai mare ca se va rupe firul… Probabil ca undeva esecul imi sufla in ceafa si probabil ca mi-am spus ca daca nu imi confirm atunci ca pot sa vorbesc in public foarte bine, nu o voi mai face niciodata. Si cred ca a iesit foarte bine pentru ca l-am vazut pe Profesor zambind (pentru cei care nu il cunosc, asta se intampla rar in mediul profesional) iar profesorul american a incercat sa ii provoace pe cei din sala sa ma contrazica “come on, there is no one here that would challenge the power of residents?”. Am luat o bursa din partea societatii internationale care a organizat congresul. De atunci, asa imi spun inainte de zilele Z that is the new me: a good public speaker :))

Duo 109Luna cadourilor, luna tricourilor
diverse
13 years ago

Luna cadourilor, luna tricourilor

Pentru cei care sunt in cautarea unor cadouri inteligente de sarbatori, le recomand, pe langa carti, albume, filme si globuri ( urmariti globurile Agathei Blank, sunt senzationale), T-shirts create de designeri romani.

Nu voi face un top, pentru ca toate sunt minunate, dar voi urma o cronologie a lansarilor ultimelor colectii de tricouri.

Andreea Badala. Tricourile din colectia Murmur, care creeaza dependenta. Le puteti achizitiona de pe www.murmur.ro, www.molecule-f.com sau de la The Place Concept Store.

Matei Schwartz si intreaga sa echipa BOLD fashion au lansat un concept-squat intr-un spatiu neconventional aflat intr-o cladire veche din centrul istoric, mai exact in Strada Covaci numarul 4. Come as you are este numele colectiei de T- shirts, care pot fi vazute si cumparate zilnic, pana in data de 24 decembrie, intre orele 12:00 – 20:00. Urmariti si pagina lor de Facebook

Duo-ul Ioana Dumitrescu si Marina Moldovan de la 109 au lansat “The Escape Tee” , tricouri brodate ton sur ton cu 5 variante de text care vor starni zambete viitorilor ,,proprietari’’: Bored and Unexplored, Anxious and Obnoxious,
Complicated and Underestimated, Vicious and Suspicious, Puzzled and Frazzled. Este indicat sa cumparati aceste tricouri unor persoane care au simtul umorului foarte dezvoltat. 109 isi asteapta clientii duminica si luni, 4, respectiv 5 decembrie, intre orele 11:00 – 20:00, la atelierul din Strada Vasile Gherghel 109. Pagina de Facebook .

Razvan Firea isi lanseaza o colectie lejera de piese unisex, in cadrul unei petreceri la The Place, in 7 decembrie, incepand cu ora 19:00. Le petit indigent regarde le ciel este o colectie inspirata de Parisul surprins de Razvan cu un aparat foto Lomo. Personajele lui Razvan sunt mai mult sau mai putin cunoscute si toate la un loc formeaza o ,,familie regala’’ cat se poate de cool.

Nu imi place sa impun, dar cred ca fiecare dintre noi trebuie sa aiba in garderoba piese create de designeri romani. Pentru ca sunt talentati si, precum campionii, devin din ce in ce mai buni atunci cand vad ca munca lor este apreciata. Cumparati pentru voi si pentru prieteni creatiile acestora. E luna cadourilor si a tricourilor create de designerii romani.

Pe curand si un 1 decembrie perfect!

*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania

0
1722
floareNumele
diverse
13 years ago

Numele

cind eram la scoala ma enerva teribil cit colegii ma strigau dupa numele de familie. mi se parea ca sunt luata la misto sau ca nu m-am integrat in grup.

si cind profesorii ma strigau dupa numele de familie era un semn de ingrijorare; de fiecare data cind imi ziceau cristina aveau lucruri bune de spus, cu numele de familie … sigur apareau problemele.

ieri, ascultind discursurile de la comemorarea dl Ciulei, mi-am dat seama ca in relaxarea cu care toti ziceau “Ciulei”, in loc de “Liviu”, sta ceva important.

e mare lucru sa ti se intimple in viata ca faptele tale sa umple pe de-a-ntregul “continutul” numelui tau de familie, sa-ti apartina cu totul doar tie.

m-am gindit ca oricit de multe va face Thomas Ciulei, fiului Dlui Ciulei, apelativul “Ciulei” e dat, apartine unei singure persoane.

sigur ca in copilaria mea nu era cazul despre asta cind imi spuneau pe numele de familie, nici acum nu e cazul, de asta ma si enerveaza in continuare:)
v-a enervat vreodata cind cineva va striga pe numele de familie?

anda_andreiromance destepte, part 2: Anda Andrei
moda
13 years ago

romance destepte, part 2: Anda Andrei

de 1 decembrie si de dragul campaniei Romanii sunt destepti, iata inca o romanca desteapta si faimoasa in lume pe care am intilnit-o cu ceva ani in urma

****
una dintre cele mai talentate arhitecte din lume, parte din echipa apropiata a lui Philippe Starck si a fondatorului clubului 54, Ian Schrager, este Anda Andrei.

am descoperit-o intr-un restaurant londonez care avea coloane decorate cu carti; printre ele culegeri de Gheba. matematici. le-am recunoscut de la mare distanta pentru ca au fost prietenele mele in copilarie.

am intrebat cine a decorat locul, unul foarte pretentios si foarte apreciat in lumea londoneza acum vreo 4 ani, si mi s-a raspuns echipa lui Philippe Starck. am avut nevoie de citeva zile sa descopar cine era romanca din echipa lui Starck, dar dupa aceea cu un simplu e-mail a acceptat interviul nostru.

l-a facut Ioana Hodoiu, pe atunci (2008) colega cu mine la Tabu. asa am descoperit ca acele culegeri de gheba au fost o intimplare, pentru ca fusesera luate dintr-un tirg de vechituri din londra impreuna cu toate cartile din restaurant. dar cind trebuie sa remarci un om, si sa afli despre el, apar si culegeri de Gheba in cale.

Cu școala românească de arhitectură la activ eram mult mai bine pregătită decât cei mai mulți de vârsta mea. La câteva luni după angajarea mea, Ian Schrager a semnat un contract cu noi pentru Royalton Hotel din Manhattan și după șase luni mi-a propus să lucrez numai pentru el. și așa am rămas. Parteneri de douăzeci și ceva de ani. Prima întâlnire cu Ian a fost halucinantă. Nu-mi venea să cred că sunt atât de aproape de el. Până și în România se auzise de Studio 54.
Mi-am amintit că odată, când eram încă în România, într-o vacanță la Mamaia, am primit cadou un tricou cu Studio 54. A fost cel mai cool obiect al tinereții mele. A fost șansa mea să fiu cea mai „ciudată“din companie. Era o firmă foarte mare și foarte corporate. Eu făceam într-un fel notă discordantă. Vorbeam multe limbi străine și eram foarte extravagantă pentru că nu aveam haine. Mă îmbrăcam numai de la second hand-uri cu taioare din anii ’40. Era perceput ca un stil foarte curajos. Din partea mea, neintenționat. Nu aveam cu ce altceva să mă îmbrac. Când compania a semnat contractul cu Ian Schrager, m-au ales pe mine să-i reprezint. Păream cea mai compatibilă cu spiritul nonconformist al lui Ian.

Anda Andrei, feb 2008

Anda a plecat din Romania de mai bine de 30 de ani, iar astazi da viata unor hoteluri boutique cu povesti si design cotate printre cele mai spectaculoase, rafinate din lume. o parte din povestea Andei Andrei aici

citeste despre alte romance destepte si celebre in lume, aici

0
2039
brindusa niroromance destepte part 1: Brindusa Niro
interviurimoda
13 years ago

romance destepte part 1: Brindusa Niro

pentru ca tot este 1 decembrie si e in plina desfasurare campania “romanii sunt destepti”, m-am gindit sa va arat niste romance destepte si foarte speciale despre care nu scrie foarte multa lume, romance despre care am scris sau am publicat articole anii trecuti.

citeste despre alte romance destepte si celebre in lume, aici
***

Brândușa Niro, O româncă guru în lumea modei la New York
februarie 2008

„Ce am acum pe birou? Un laptop Sony Vaio; un CD cu filmul lui François Truffaut ‹‹Day for Night›› (n. red.: ‹‹Noaptea americană››, în traducerea românească) pentru că mă inspiră la ce lucrez acum pentru noul număr de revistă, și am și câteva numere din Daily-ul curent. Mai e aici o poză fabuloasă cu Ana Wintour și Andre Leon Talley (n. red.: icon-uri ale revistei Vogue SUA) care citesc Daily, și altă poză foarte mare a unei alte fete care tocmai a fost aici, australiancă, pe care cred că o vom fotografia pentru numărul viitor. Mai am o poză a lui Toma, mare, foarte frumoasă, ca eternă inspirație, apoi am zeci de alte mici fotografii și bilețele de la designeri, actori, modele, colaboratori de la Michael Kors la Giorgio Armani, cu ‹‹mulțumesc pentru asta ori pentru aia›› și e drăguț când primești mulțumiri, așa că le păstrezi. Mai am câteva articole. Cam astea sunt în birou.“

Ne-am „întâlnit“ via telefon, și cum tot ceea ce știam despre Brândușa Niro venea din articolele scrise despre ea (de la Vanity Fair până la The New York Times), am vrut să o simt dincolo de descrierile de business. Așa că am pus întrebarea despre cum arată biroul și mi-a plăcut că toate numele mari pe care tocmai le-ați citit au fost rostite fără nici un semn de laudă, cu aceeași tonalitate cu care mi-a povestit începuturile carierei sale extraordinare.

Când ați plecat din țară?

Brândușa Niro: În 1979, în Franța, imediat ce am terminat facultatea. Eu eram studentă la teatru și am făcut câteva filme în România. Am jucat în „Nea Mărin miliardar“ (r. Sergiu Nicolaescu), în „Filip cel bun” (r. Dan Pița) și am mai jucat în „Rătăcire” (r. Alexandru Tatos). La facultate eram colegă cu Mihaela Caracas (care s-a măritat cu Pino Caramitru), cu Mirela Gorea, Mariana Buruiană, Adrian Pintea (am auzit că a murit, îmi pare rău, am jucat cu el mult în școală). și cu splendidul Marcel Iureș. E genial, e ceva de vis acest om.

V-ați mai întâlnit cu el?

M-am întâlnit întâmplător pe stradă, în New York, în timp ce filma „The Peacemaker” cu George Clooney. Pe vremea aia îl cunoșteam bine pe George Clooney, nu era așa de faimos cum este acum, și mă duceam la hotelul Peninsula ca să mă întâlnesc cu niște prieteni comuni. Se filma în zona aia și am dat peste Iureș; n-aveam nicio idee că e în acest film, l-am întâlnit la colțul străzii și mi-a zis «hai să vorbim mai încolo că sunt în cadru». Filmau goana prin New York. Ne-am văzut câteva secunde, dar a fost simpatic, nu ne mai văzuserăm de 10 de ani sau mai mult chiar. și el a rămas complet siderat.

Care a fost primul job în străinătate?

B.N.: În Franța am luat niște cursuri de istoria artei, mă gândeam să fac poate publishing în teatru. M-am gândit că pot ajunge critic de teatru și film. Apoi la Toronto, unde am plecat pentru că așa își dorea primul meu soț, am început să lucrez în publishing. Mi-au dat să scriu un articol pe săptămână, apoi, după trei luni, făceam patru pagini. Am ajuns editor de fashion & beauty. A fost o șansă formidabilă. și după asta am primit job-uri la reviste din Canada, mereu mai mari.

Dar cum ați ajuns la toate astea de la marketing?

B.N.: Când m-am mutat la New York, am primit un job foarte mare la Hugo Boss ca Senior Vice Președinte Global Marketing. Am lucrat cu Richard Avedon, a fost fantastic, o altă mare oportunitate.
Am lucrat cu Sundance Film Institute și Robert Redford de la bun început; noi am fost primii care am sponsorizat Sundance-ul. Eu am fost responsabilă pentru toate astea din partea Hugo Boss.
Am stat acolo opt ani, după care am plecat la Ralph Lauren pentru a dezvolta un proiect mare.
Apoi am primit o ofertă la The New Yorker. M-am dus pentru că devenisem prietenă de-a lungul anilor cu președintele New Yorker-ului de la vremea aia, Tom Florio, care e acum publisher-ul lui Vogue.
El m-a invitat să-l ajut să creeze un mediu interesant pentru publicitarii din fashion & luxury. Am lucrat cu Tina Brown (n. red.: fostul redactor-șef de la Tatler, și fost redactor la Vanity Fair, două dintre cele mai celebre publicații din lume) care era redactor-șef la The New Yorker. Am fost legătura între marketing, bussines, redacție și lumea modei. și în timp ce făceam asta, am vrut să-mi deschid compania mea. Am făcut o companie de Internet care era asemănătoare cu ce fac acum pentru IMG, dar era în ’99, când toată lumea făcea afaceri pe net. Compania a avut succes imediat, se numea Fashion Wire Daily, era ca un Associated Press on line pentru industria modei. Din păcate, după 11 septembrie, a fost complet răvășită.

Cu o idee similară v-ați dus la IMG.

B.N.: M-am gândit cum să creez o companie care să combine și ceea ce făcusem pentru net, dar să fie o conexiune între internet și presă. Căutam un brand solid în ambele platforme. Am ales această companie și le-am propus lor afacerea pentru că sunt proprietarii lui New York Fashion Week și a multor altor Fashion Week din lumea întreagă. Au cea mai mare agenție de modele din lume, IMG MODELS. Mi s-a părut că sinergia e extraordinară pentru că puteam să creez o revistă care are acces la cele mai tari lucruri imediat. știi cât de greu e dacă voi vreți să o puneți pe Giselle pe copertă în shooting-ul propriu. Așteptați imens, dacă nu cumva e aproape imposibil. Doar dacă ești Vogue merge mai repede.
Dar noi avem acces direct la cele mai tari evenimente de modă pentru că suntem publicația exclusivă a New York Fashion Week. Am dezvoltat proiectul și on line, apoi am făcut Fashion Mini care este o revistă pe care o găsești la tarabe, lunară, care, de anul viitor, va avea un Hollywood Mini și Model Mini. Anul trecut în decembrie am cumpărat Tennis Magazine, numărul 2 în America în publicațiile de sport. și i-am refăcut designul, am reorientat revista… a fost un succes imens.

Ați făcut actorie, vă plăceau literele, apoi v-ați dus într-o zonă tehnică. Cum ați făcut switch-ul?

B.N.: Am învățat totul făcând, n-am un master degree în business, masterul meu e în artă teatrală și cinematografică. Însă mi-a folosit tot, fiecare element, spiritul antreprenorial pe care probabil că îl am din familie, de la bunici, combinat cu imensa iubire pentru reviste și
publishing. Când ești redactor șef la o revistă, trebuie să ai 70 de idei și toată credibilitatea pentru ca oamenii tăi să le transforme în realitate. Sigur că e nevoie de mult timp ca să ajungi la fiecare dintre membrii echipei, dar dacă ai o echipă talentată, creativă și care generează efervescență, este incredibil ce lucruri se pot întâmpla.

Cum erați în copilărie?

B.N.: Absolut întotdeauna am fost prima în clasă. N-am avut note mai mici de 10, dar nu în modul ăla în care să stai să studiezi mult. Întotdeauna m-am distrat, ieșeam cu fetele în parc, chiuleam, eram foarte naughty. Dar pe de altă parte, eram întotdeauna foarte atentă în clasă și nu trebuia să-mi petrec foarte mult timp acasă facându-mi lecțiile pentru că foloseam timpul din clasă.
și asta fac și acum, adică sunt foarte concentrată când sunt la birou, nu-mi pierd vremea nicio secundă, dar pot să am o viață personală. și am o viață care îmi place foarte mult.

Vă veți opri cândva?

B.N.: Probabil că o să fac meseria asta toată viața. Pentru că iubesc ce fac, ador. Mă culc seara și mă gândesc: ce minunat, mâine mă duc din nou la muncă! Într-o zi, când voi ieși la pensie, dacă o să mi se întâmple vreodată asta, aș vrea ori să scriu o carte ori să predau, pentru că e foarte important cum să faci să transformi o idee într-o afacere.

Ați cunoscut o mulțime de personalități. E cineva pe care v-ați dorit să-l întâlniți și nu s-a întâmplat încă?

B.N.: Am cunoscut cam pe toată lumea pe care am vrut să o întâlnesc, pentru că nu mi-am dorit niciodată să întâlnesc președinți de stat sau lucruri de genul ăsta. Eu vreau să cunosc scriitori, oameni de artă.

Dar nu ați mai tremura un pic la gândul ca v-ați întâlni cu cineva anume?

B.N.: Gabriel Garcia Marquez. Aș muri să mă întâlnesc cu el, dar mi-e frică. Uneori e mai bine să-ți păstrezi idolii în memorie așa cum ți-i imaginezi.

Regretați că nu aveți copii?

B.N.: Niciodată n-am vrut cu adevărat copii, să spun foarte drept. Îmi plac copiii, dar nu m-am văzut pe mine mamă. Întotdeauna am avut o pasiune pentru libertate absolută și m-a și pasionat foarte tare profesia. și mi-am dat seama că nu poți să le ai pe toate în viață; sau poate poți, dar nu la același nivel. Sunt așa de implicată în ce fac, încât n-ar mai rămâne destul loc. Să-l faci și să-l lași bonei? Nu știu, nu critic asta, poate e bine pentru alții, dar n-aș fi făcut așa ceva. Eu sunt o persoană care se dedică total.

Am vorbit mai mult de o oră, nu doar despre munca sa, ci și despre România, revistele pentru femei de aici, despre cum vede țara de la un an la altul când vine acasă, despre copilărie și inconveniențele plecării – „Mi se pare absurd faptul că a trebuit să plec din țara mea ca să pot să fac o carieră când ar fi trebuit să pot să o fac acolo“.
și dacă mi-a plăcut cu adevărat ceva în toată conversația noastră a fost pasiunea cu care își susținea punctul de vedere, focul interior pe care-l simțeai.
Recunoștea fără emfază că e bună în ceea ce face, că a fost întotdeauna prima și la școală și în business, și simțeai forța cu care poate să facă lucrurile să meargă.
Iar eu mai știam un detaliu care mi-o făcuse dragă; în fiecare duminică la ora 17 ora României, oriunde ar fi în lumea asta, își sună mama, profesoara Matilda Caragiu Marioțeanu.

(nota mea din decembrie 2011, Doamna Caragiu Marioteanu a incetat din viata in urma cu un an. Pe Brindusa am si intilnit-o cind a venit la Bucuresti si e la fel de savuroasa si in realitate. Anul acesta a scris cronici pentru The One)

1
9498
lady-gaga-vanity-fair-january-2012lady gaga in vanity fair ian 2012
diverse
13 years ago

lady gaga in vanity fair ian 2012

pe coperta din ianuarie 2012 a revistei Vanity fair este Lady Gaga (da, stiu ca suntem in noiembrie si ca e schizoid sa avem pe tarabe o revista care are drept data de aparitie ian 2012 – va fi la vinzare din 6 decembrie, dar sa ginditi-va ce schizoid e pentru oamenii care lucreaza acolo sa lucreze de prin septembrie 2011 pentru ianuarie 2012!)

coperta vanity fair cu lady gaga e un frumos exemplu despre eleganta. care n-are nimik de-a face cu frumusetea.

0
1361
Traian_Basescusi inca un La multi ani
diverse
13 years ago

si inca un La multi ani

astazi Radio Guerrilla a implinit 7 ani.

eram in radio-ul lor, acum 7 ani, cind s-a lansat. am inchiriat elicopter ca sa imprastiem fluturasi prin bucuresti, am facut tumbe ca sa producem o multime de materiale promotionale cu camuflajul roz; imi amintesc nebunia sosirii lui Traian Basescu in studio ca sa citeasca stirile de la 12, si cum si Adrian Nastase a citit in ziua aceea stiri.

din echipa de atunci cred ca mai e doar Liviu Mihaiu (care ma si adusese drept consultant pentru lansarea noii statii) si, de dragul adevarului, astazi daca sunteti fani Guerrilla spuneti-i La multi ani si lui Razvan Exarhu.

el a fost cel care a creat toata filosofia fina din spatele brand-ului Guerrilla; el a creat “camuflajul” roz (uniformele de la lansare) si-a brief-uit agentia pentru Logo, el a pozitionat statia in zona de elita in care nu credea nimeni la vremea aceea.

mult din ceea ce este astazi Guerrilla i se datoreaza (si) lui Razvan Exarhu.

la multi ani si lui Dobro si lui Craio si lui Adi Popescu pentru ca si ei au muncit in draci pentru ca Guerrilla sa ramina.
si la multi ani lui Calin Husar pentru ca fara el, guerrilla ar fi disparut de citeva ori.

2
2376
Eveniment 4un (alt) fel de la multi ani
diverse
13 years ago

un (alt) fel de la multi ani

locuiesc foarte aproape de un magazin cu cosmetice bio si nu rezist tentatiei sa nu-mi cumpar tot felul de delicatese pentru corp cind trec pe acolo.

am o gama preferata de produse romanesti destinata rasfaturilor absolute la preturi decente; iata numai 3 nume de produse:) “ciocolata de casa – unt pentru corp”, “printesa levantica – crema corp”, “martipan – crema corp”.

zilele trecute, fetele care detin acest magazin m-au invitat la aniversarea lor de 2 ani, fara sa stie ca eu imi cumpar de la ele deseori delicatese. n-am putut ajunge, dar in semn de La multi ani pentru ele si drept cadou scriu astazi despre magazinul lor: Mio Bio.

e cochet, arata ca la paris sau la milano, n-are nimic ostentativ (cu atit mai putin preturile nu sunt ostentative) si are produse fine pe care le puteti face oricind cadou. si mai ales puteti sa va cadorisiti pe voi cu ele.

si daca mergeti acum de sarbatori au si reduceri faine. ieri am trecut pe la McEnn cu treaba si aproape ca am vrut sa le bat in geam (sunt fix vis a vis de agentia McEnn, pe Jules Michelet, la Romana) sa le spun “hei eu sunt. la multi ani”, dar aveam in plan sa le fac cadoul asta si-am zis sa stau cuminte.

La multi ani bucurosi si voiosi, cu clienti frumosi, draga MioBio:)

5
5034
marni-2009Marni pt H&M
moda
13 years ago

Marni pt H&M

nici nu s-au stins bine ecourile lansarii versace pentru H&M, nici n-au apucat sa fie purtate toate obiectele achizitionate, in unele cazuri n-au trecut nici vinataile obtinute in lupta pentru achizitionarea obiectelor si… H&M anunta noua colaborare pentru primavara 2012: Marni.

pe 8 martie 2012 iar va fi nebunie in magazine:)

aici detalii in premiera despre colectia de la anul

in fotografie, o colectie marni din 2009

2
2312
piscoturipiscoturi 2.0
diverse
13 years ago

piscoturi 2.0

am asteptat sa se linisteasca vilva articolelor despre Piscotarii 2.0 ca sa incerc va arat o alta fata a situatiei.
nu cred ca e vorba despre a cara piscoturi acasa de pe la petreceri si evenimente, ci mai degraba de a invata sa-ti prepari propriile piscoturi.

dar sa o luam pe indelete, pe alocuri cu exemple pe propria-mi persoana (care, pentru ca merg foarte rar la evenimente si tin la silueta, nu prea gust piscoturi. plus, in echipa mea exista o persoana specializata in “vinzari” care are grija de ce, cum si pentru cit scriu cind e vorba de campanii publicitare)

confundati cel mai adesea A FACE O CAMPANIE vs A CAUTA CONTENT PROPRIU

mi s-a intimplat si mie de multe ori sa fiu mentionata la campaniile saptaminii de pe refresh.ro, cu chestiuni care nu au nicio legatura cu nicio campanie (vezi X Factor si Vocea Romaniei, ca sa le mentionez pe cele “in derulare”). eu imi generez content propriu, merg la fata locului si imi produc propriile subiecte de acolo (cu reporting pe bune, cu surse) pentru ca stiu ca e un subiect de interes; nu ma plateste nimeni pentru asta, nu-mi da nici piscoturi si nici alte atentii.

negati dreptul autorului de blog de a decide ce e bun pentru cititorii lui si subestimati inteligenta celor care citesc
cititorul simte daca sunt prea multe advertoriale si, daca nu-i place cum sunt scrise (unele pot fi – si sunt – geniale), executa un click si iese din pagina. si nu mai vine.

contestati un model de business care e valabil de cind e lumea: pentru fiecare categorie de produs exista o categorie de consumatori care se gaseste printre cititorii unei anume categorii de autori.

de ce n-ar avea si bloggerii “mici” categoria lor de cititori care poate fi activata cu mijloace clasice la preturile pentru care sunt cotati? ceea ce face Blogal Initiative este exact sa activeze o masa de bloggeri necunoscuti (care da, se bucura pentru 100 de dolari), dar in acelasi timp le da o sansa sa urce macar o treapta pe scara recunoasterii in breasla. de ce n-ar face la fel si ceilalti, pe cont propriu?

ii certati pe bloggerii mici ca incep sa construiasca
a construi in industrie inseamna a-ti face contacte, a cauta informatii, a dezvolta relatii. deciziile se iau emotional, cel mai adesea: intre un blogger pe care nu l-ai intilnit niciodata si unul cu care ai stat de vorba si macar ai simtit cum e, daca nu l-ai cunoscut bine -> o sa alegi mai repede sa lucrezi cu unul pe care-l stii.
asa ca e bine ca merg la evenimente, ca dau buna ziua si ca raspund – cum stiu ei – la ceea ce au vazut, in spatiile in care sunt autori.

supraestimati piata 2.0
cu tot respectul pentru munca tuturor, dar ceea ce avem acum in blogosfera e asemanator cu ceea ce se intimpla in presa scrisa in anii 90. si sunt foarte multe bloguri care incep sa creasca dar care nu au inca un “rate card”, asa ca se mai practica …barterul.
dar e o forma de evolutie a pietei: intotdeauna vor fi produse care vor avea bugete mici de promovare si care se vor duce catre cei cu ajutorul carora isi vor putea atinge tinta in conditiile impuse.
cum intotdeauna vor fi produse “de lux” pentru care afinitatea cu cititorii va fi mai importanta decit pretul aparent.
cum, vor fi mereu si agentii creative care – cu bani putini – vor oferi EXPERIENTE, nu COMUNICATE DE PRESA.

unde apar problemele de fapt?
la “fabricarea piscoturilor” in propriile spatii, in bucatariile cu vedere la strada.

daca 10 oameni merg la un eveniment si tot ceea ce spun este “cit de tare e X acum pe scena”, totul e plictisitor.
cind cei mici vor invata sa caute care sunt resorturile care-l fac pe X sa fie tare pe scena, sau cine il ajuta pe X sa fie tare pe scena sau orice altceva care trece de prima observatie, directa si banala, atunci vor trece usor in liga mare si e doar un pas pina la ratecard.

daca ii inviti la un eveniment la care le spui bullshit neinteresant, oricit i-ai plati tot ceva neinteresant or sa scrie pentru ca asta e ce ai livrat
cu cit esti mai creativ in realizarea retetei piscotului tau, cu atit el o sa fie mai gustos pentru cititorul invitatilor.

***

stiu ca ar fi fost mai intelept sa tac si sa nu ma bag in aceasta problema, dar mi se pare o nedreptate si “dat in cap” astora mici in loc sa-i incurajam si sa-i sprijinim. (invatindu-i si sa scrie si ce-i etica). si mi se pare ca nu mai vedem padurea de copaci.

P.S. daca nu vreti sa fiti judecati gresit, verificati cu atentie ceea ce scrieti in articolele care clasifica / inventariaza campanii.
un exemplu: o mai corecta structurare a articolelor din seria campaniile saptaminii de pe refresh.ro ar mai limpezi din ceatza laptoasa a (asa ziselor) campanii de pe bloguri si s-ar vedea ca, de multe ori, e content , nu piscot.
(de exemplu, vizionarile de filme se fac cu jurnalistii de specialitate din 90 incoace, iar ei isi scriu in publicatii linistiti opiniile fara sa se teama ca lumea ii considera in pragul diabetului de la prea multe prajituri spaga)

9
6148
ioana violentaMAKE UP
diverse
13 years ago

MAKE UP

Cand am avut onoarea sa particip la Campania antiviolenta “Bring the sun in my life” am realizat un lucru foarte important pentru actori, dar nu numai.

Dupa ce am fost machiata, m-am uitat in oglinda si am simtit instantaneu cum mi se schimba starea de spirit, datorita figurii mele batute. Nu am bagat foarte mult in seama, dar m-am asezat ulterior cu Cristina Bazavan pe niste scari si ne uitam una la cealalta si simteam ca ceva din interiorul nostru s-a schimbat. Cred ca a fost o fractiune de secunda cand si eu si ea am hotarat sa vorbim despre ce ne trece prin minte si i-am marturisit cum simt ca mi-am schimbat starea de cand m-am vazut asa. Sentiment confirmat si de ea. Stiam ca atat machiajul, ca si costumul, sunt instrumente forte pentru un actor, dar niciodata nu am realizat lucrul asta atat de clar ca acum. Poate pentru ca nu am experienta necesara si poate pentru ca a fost o reactie pe care am avut-o ca om si nu am incercat sa o transpun in meserie. Dar stiu ca de acum incolo voi fi mult mai atenta la ce imi transmit aceste doua instrumente in momentul in care fac cunostiinta cu ele.

In momentul in care am inceput shootingul, eram clar in starea de care era nevoie si foarte relaxata in acelasi timp.
Inevitabil am facut o comparatie, referitoare la felul in care m-am simtit la acest shooting, datorita make up-ului si cum m-am simtit la altele cand eram cu o fata curata, nebatuta ba din contra cu trasaturile scoase in evidenta. Mi se parea normal sa arat asa, cand de fapt aveam, o cu totul alta imagine si evident interiorul meu nu transmitea ceea ce arata fata.

Concluzia la care am ajuns e ca ar trebui sa pun valoare pe momentele in care arat altfel, pe momentele in care ma simt frumoasa si sa transmit mai departe lucrul asta. M-ar ajuta mult mai mult in ceea ce fac. E foarte important pentru un actor sa constientizeze ca o data ce a facut cunostiinta cu un personaj si incepe sa si-l insuseasca, atat interiorul cat si fizionomia se schimba si sa nu mai aiba tendinta sa-l compare cu el. Cred ca e un pas important la care ar trebui sa fim foarte atenti pentru ca altfele posibil sa ne scape din cand in cand si sa ne impiedicam.

Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC

0
1911

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!