Category : diverse

badea bataieNu va (mai) bucurati ca Mircea Badea a luat bataie

Nu va (mai) bucurati ca Mircea Badea a luat bataie

Mircea Badea a luat bataie de la un motociclist pe care l-a injurat intr-o emisiune. Bataia a fost in cadru organizat, cu arbitrii, sustinatori in ambele tabere si spectatori.

Oamenii care nu-l plac pe Badea pun comentarii pline de aroganta si bucurie pe facebook, traiesc prin procura victoria celui care l-a batut pe Badea si se simt razbunati pentru multele mizerii spuse de Badea (in duet cu colegul, prietenul si sustinatorul  Gadea), oamenii care-l plac pe Badea il lauda ca a avut curajul sa se urce pe saltea in compania domnului acela care era nu doar motociclist, ci si sportiv profesionist.

Dar dincolo de toatea astea, in rezumat, cind nu mai ai orgolii totul se reduce la: un prezentator al unei televiziuni de stiri (afiliata CNN) a decis sa se bata intr-un cadru organizat cu un spectator pe care l-a injurat in emisiune.

Nimeni din conducerea postului (afiliat CNN) nu si-a pus problema morala a acestei dispute, nimeni n-a putut sa-i puna ego-ul intre corzi si sa-l tina in studio acolo unde ii e treaba si meseria. Nimeni nu s-a gindit ca pasul urmator pentru oricare spectator e sa-l ia la bataie pe prezentatorul tv care nu spune lucrurile cum crede el; pentru ca ei -via Badea – tocmai au validat modelul acesta de “dialog” in afara ecranului; au spus ca e ok sa fie violenta verbala la tv si fizica in afara studioului, ca daca nu te pot convinge sa ai aceeasi parere cu mine prin cuvinte, pot sa te conving prin pumni.

(nu tine argumentul ca a fost o bataie in cadru privat; el s-a dus acolo ca sa regleze cu pumnii si picioarele ceva ce sustinuse intr-o emisiune a postului tv – din nou, afiliat CNN).

In orice tara civilizata de pe lumea asta, Badea ar fi fost dat afara din momentul injuraturilor pe post, nu si-ar fi pus problema public  sa se bata cu unul dintre subiectii emisiunii lui si nici n-ar fi avut sustinatori dintre colegi, la bataie, ca sa-i faca galerie.

Antena 3 tocmai ne-a servit o lectie despre cum cind nu mai ai argumente , e ok sa te iei la pumni cu cel cu care “te -ai conversat pina te-ai injurat”. O lectie despre barbarism, despre cum te poate distruge ego-ul si despre cum poti influenta in negativ publicul tau.

Aseara a fost lupta in ring, imi doresc din tot sufletul ca in aceasta dimineata – cu mintea limpede – domnii Badea si Gadea sa realizeze ca au trecut de multa vreme granita a ceea ce inseamna sa fii un model, au uitat responsabilitatea pe care o au stiind ca vorbesc in fata a sute de mii de oameni, nu ca sa se auda pe ei ci constienti ca altii ii vor urma.

De aseara, s-a trecut o linie grava a eticii nu in presa, ci in viata.

Ne-am intors la a fi maimute : nu ne putem intelege si,  dupa ce ne injuram pe banane, ne luam la bataie. Si-avem spectatori care ne fac galerie.

*

Sper ca domnul Gadea sa-l dea afara pe Mircea Badea; din pacate CNN, cu a carui afliere se lauda (desi oamenii aia stiu doar de munca lui Carmen Avram si cele citeva campanii sociale de la Observator, nu de urletele lui Badea ), nu va lua atitudine: afilierea se obtine contra cost cu o taxa generoasa pe an si , si ei – ca si noi – fac business.

Tocmai traim unul dintre cele mai josnice si mai triste momente din presa romaneasca. Nu va bucurati ca Mircea Badea a luat bataie.

Cu asemenea model, validat astazi in spatiu public, la lectia de morala, etica si bun simt – pe termen lung – o sa raminem toti repetenti.

*

P.S. sunt dintre cei atacati de Badea si Gadea cu vorbe mincinoase care sa-mi trivializeze munca, desi domnul Gadea n-a avut nicio problema sa-mi raspunda la intrebari pentru un profil al lui Carmen Avram sau sa ma sune insistent, desi refuzam politicos de fiecare data, via producatoarea domniei sale, sa ma duc la Sinteza Zilei cind interesele sale politice coincideau cu opiniile mele (scrisoarea catre Majestatea Sa Regele Mihai). nu le port nici pica, nici simpatie. le inteleg tehnicile si smecheriile si… nu-mi pasa. stiu ca drumul meu e departe de al lor.

cover foto adevarul

3810
johnwilhelm02un tata fotograf pasionat de photoshop si cele 3 fete ale sale

un tata fotograf pasionat de photoshop si cele 3 fete ale sale

ce face un tata cind are trei copile frumusele foc si el e pasionat de fotografie si de photoshop?

isi arata abilitatile (in vederea unor viitoare contracte desigur) photoshopindu-si copilele in ipostaze care mai de care mai comice.

pe tata il cheama John Wilhelm iar aici e pagina lui de  Facebook unde face demonstratii de before & after pe diverse fotografii.

 

 

 

si un exemplu de before & after

n-am nici cea mai mica indoiala ca domnul fotograf nu a obtinut citeva contracte bune, odata cu expunerea internationala.

2229
shutterstock_gunoaieRomania, tara unde bunul simt e plictisitor

Romania, tara unde bunul simt e plictisitor

Zilele astea prietenii mei sunt incintati ca – IN SFIRSIT – Klaus Iohannis a inceput sa riposteze catre contra candidatul lui.

Ieri, “intr-un discurs fara precedent” (ca sa citez televiziunile), Iohannis i-a pus citeva “etichete” lui Ponta: i-a spus ca e “fraier” pentru ca n-a stiut sa cheltuiasca eficient banii destinati investitiilor, i-a mai spus ca afirmatiile cum ca el intentioneaza sa dezbine Ardealul sunt niste “cretinisme”.

Oamenii care il sustin s-au bucurat: “in sfirsit ia atitudine, ii spune nesimtitului ala ceea ce merita”, a spus un prieten de-al meu, profesor.

Daca insa ne dam un pas in spate si ne uitam la noi si la nevoile noastre legate de acesti candidati, s-ar putea sa ne schimbam parerea despre… noi.

*

In ultimii ani discursul politic a fost pe contre, pe etichete care de care mai colorate, mai ironice, mai nepoliticoase: Traian Basescu l-a numit pe premierul Ponta “pisicut”, “mitoman” (2012), premierul a fost si el generos cu etichetele a spus ca Tariceanu nu poate veni in fata Parlamentului “sa i se numere ouale pentru ca nu are ce sa i se numere din pacate”  (2006), la televizor oamenii au putut vedea cum prezentatorii se adreseaza unor autoritati cu “nesimtitule” sau “dobitocule” (Mihai Gadea catre Lucian Duta, seful CNAS), Rares Bogdan aseara catre Bogdan Stanoievici, Ministrul delegat al romanilor de pretudindeni).

Oamenii au invatat ca e ok sa ripostezi cu invective, ca e ok sa folosesti cuvinte dure in locul argumentelor si ca, la sfirsitul unui dialog, trebuie sa ai cuvintul cel mai tare, cel mai dur, altfel – cum s-a intimplat recent la tv – esti eliminat din conversatie.

*

Sa facem un exercitiu si sa mutam genul acesta de conversatie in interiorul unei familii, al unui cuplu.

Ea e suparata ca el n-a dus gunoiul si rabufneste folosind invective. El ii raspunde la fel ca sa nu ramina mai prejos, sa aiba ultimul cuvint, ba aduce si citeva exemple de la vecini “da’ nici Gigel nu face asta, doar tu ma tii sub papuc”.

E un model pe care-l invatam zilnic de la politicieni: cind li se spune ca au un lider care e anchetat pentru ceva, raspund repede fericiti “dar si la voi sunt oameni sub ancheta”, mutind discutia ca un ping pong cu gunoaie, fara sa isi asume cineva sa faca, de fapt, curatenie.

*

Mintea noastra s-a pervertit, intre multele invective folosite drept argument intr-o conversatie (nu mai vorbesc de emisiunile tabloid unde iti doresti sa nu asculte vreodata copiii de teama ca te-ar intreba ce inseamna ce spun oamenii aia si de ce spun asta), am ajuns la un stadiu de uzura incit nu ne mai capteaza atentia decit ceva SI MAI DUR. SI MAI OBRAZNIC. O eticheta SI MAI MIZERABILA.

Iar cind intilnim un om care vorbeste elegant, duce o conversatie in termeni nu doar diplomatici, ci si foarte argumentativ inteligent, ni se pare ca e plictisitor. Ca n-are zvic. Noi vrem singe pe pereti, cuvinte urite si mizerii.

Chiar daca acum, cind cititi aceste rinduri faceti un pas in spate si spuneti ca nu sunteti asa, mai ginditi-va putin la reactiile voastre din ultimele saptamini. Ginditi-va cu sinceritate.

O sa avem nevoie de 10-20 de ani sa recuperam mental ce am stricat in ultimii ani, la nivelul discursului si la nivelul competitivitatii (prin campania asta electorala tocmai ce le-am spus copiilor ca e cistigator nu cel care e cel mai bun, ci cel care a pus mai multe etichete rele asupra competitorilor, cel care a declinat in cit mai multe forme expresia vulgar populara “ba pe a ma-tii”).

Traim in tara in care am ajuns sa ne placa sa ne jucam  cu mizerii, dar nimeni nu aduna gunoiul si nu-l duce la groapa.

In tara in care bunul simt e plictisitor.

Doar ca, pe termen lung, o sa ne imbolnavim si mai tare daca nu invatam sa facem curatenie.
In dreptul nostru mai intii. In curtea si in mintea noastra. In asteptarile noastre.
cover foto : shutterstock 
2848
degas-ballerinas Tiler Peckpovestea balerinei din sculptura lui Degas: Mica Balerina

povestea balerinei din sculptura lui Degas: Mica Balerina

in 1881, Edgar Degas a prezentat publicului o sculptura din ceara la care lucra de 3 ani: Mica Balerina; o balerina care nu semana cu ceea ce prezentase pina atunci, dar nici cu balerinele pe care le vedeau spectatorii pe scena Operei din Paris.

era o fetita care avea ceva din gratia balerinelor, dar si o atitudine care arata o forma de tupeu “de strada”. o balerina de culoare.

sculptura a fost uitata cu anii pina cind in 1956 un finantist filantrop, Paul Mellon, a cumparat-o ca sa o doneze in 1985 catre National Gallery of Art.

sculptura se afla la Musee d’Orsay si una dintre cele mai mari producatoare de show-uri pe Broadway a vazut-o in urma cu citiva ani. asa i-a venit ideea sa afle povestea din spatele sculpturii si sa faca un musical inspirat din aceasta creatie a lui Degas.

*

sigur ca istoricii de arta stiau cine este fetita care i-a pozat pentru 5 franci/4 ore lui Degas, ea este prezenta in mai multe dintre picturile si schitele sale realizate intre 1878- 1881, dar publicul descopera incepind de anul viitor printr-un musical o alta fata a lui Degas si a acestei sculpturi.

fetita,  Marie Geneviève van Goethem , care avea 11 ani cind a inceput sa munceasca/pozeze pentru Degas era ceea ce francezii numeau cu tupeu si aroganta “un soarece de opera”, o incepatoare in balet, folosita ca figuratie speciala. era fiica unei spalatorese si mai avea o sora mai mare care era prostituata, iar copila incerca din greu sa-si depaseasca conditia si sa urmeze o alta cale decit a familiei.

Marie Genevieve a fost concediata un an mai tirziu de la celebritatea cistigata prin sculptura lui Degas pentru ca… a intirziat la o repetitie.

*

Musicalul se joaca deja la NY, rolul fetitei este jucat de Tiler Peck, iar spectatorii pot vedea in paralel si o expozitie Degas cu Mica Balerina dar si alte desene, picturi cu balerine realizate de el.

Mi se pare minunat cum peste ani, artele se intrepatrund ca sa duca mai departe povestile frumoase.

 

5672
mic dejunsanatate: noile mele trucuri pentru mic dejun sau gustari

sanatate: noile mele trucuri pentru mic dejun sau gustari

am mai scris despre micile mele obsesii de a ramine in 45-46 de kg (am 1, 60 m, deci e ok) si despre grija pe care o acord alimentatiei.

nu ma infometez, nici nu-mi suprim placeri cum e o portie de cartofi prajiti, dar le fac pe toate cu rostul lor, inclinind balanta spre rational si sanatos in locul placerii permanente.

cum afara incepe sa se faca frig corpul meu cere unt sau grasime si am incercat sa inlocuiesc untul alimentar cu ceva mai sanatos si cu multe vitamine.

asa am ajuns la gustari cu avocado si prosciutto (sau muschi afumat).

Avocado-ul e untul vegetal, care se asimileaza foarte usor in organism si care contine  vitaminele A, B, C, D, E, K. Datorita B-urilor, acest fruct are efecte tonice asupra sistemului nervos. Contine vitamina A  -60 micrograme/100 g care stimuleaza acuitatea vizuala. 100 g avocado aduc in organism 15 mg vitamina C şi 1 mg fier, elemente cu rol important in stimularea imunităţtii si prevenirea anemiei feriprive.

cum eu nu maninc piine (am inlocuit-o cu griu copt ca gustare intre mese), gustarea cu avocado si prosciutto e mai mult o operatiune de asezat in farfurie. tai f subtire o felie dintr-un avocado, o impart in bucati dreptunghiulare inguste pe care le imbrac in prosciutto sau in muschiul afumat.

in aceasta dimineata le-am mincat impreuna cu conopida,  baby spanac si humus, folosind humusul ca sos pentru celelalte doua cruditati.

Conopida este foarte bogata in vitamina C, dar este, totodata, si o sursa buna de vitaminele B, cu precadere B2, B3 si B6 si aduce si o cantitate mica de provitamina A.  Apa din compozitie (conopida este 90% apa) contine minerale precum: potasiu, magneziu si calciu si furnizeaza o serie de oligoelemente: fier, zinc, mangan, cupru, bor, fluor.

practic am pregatit micul dejun in mai putin de 10 minute si a fost o masa care a continut un aport generos de vitamine.

(in foto se mai vad pere si prune pe care le-am mincat in partea a doua a micului dejun, adica cam dupa o ora de la prima parte:) intrucit m-am asezat la scris si n-am mai vrut sa ma ridic de la masa sa prepar separat. )

desigur nu a lipsit apa calda cu lamiie despre care am scris aici.

practic am trisat si corpul meu a primit  grasimile pe care le cerea ca sa faca fatza frigului, dar de fapt a asimilat si un bogat buchet de vitamine, iar eu stu sigur ca desi sunt multe calorii aici, nu o sa ma ingras:)

asa ca, daca nu mai stiti ce sa pregatiti pentru mesele de dimineata care trebuie sa fie cele mai bogate, poate v-am dat o idee.

o zi usoara sa avem.

3044
shutterstock_rabdaredespre rabdare

despre rabdare

rabdarea mi se pare a fi una dintre aptitudinile oamenilor inteligenti.

implica si vointa, ambitie, intelegere a contextului… implica o educatie cu tine pentru tine.

poate de asta, din ce inaintam in virsta, invatam sa avem mai multa rabdare, ar intre un adult si un copil e o diferenta ca de la cer la pamint la capitolul rabdare.

rabdarea e o pasiune pe care stii sa o controlezi, sa o pui in evidenta.

Tomas Hardy spune despre rabdare ca e o imbinare dintre curaj si sfiala fizica, dar eu cred ca e despre puterea de a spera cu intelepciune si decenta.

ii povesteam lui Fifi (Cristina Popa) acum ceva vreme ca odata am avut rabdare aproape 3 ani ca un prieten sa-si dea seama ca ceea ce ii propusesem eu era corect. ea a zis ca e indaratnicie, eu cred in continuare ca era doar rabdare: am povestit o data pe subiect si-apoi am lasat omul sa inteleaga in felul lui ce are de inteles, fara sa ma mai intorc la subiect.

dar rabdarea in forma ei cea mai frumoasa nu e cind astepti sa ti se confirme ceva (acolo e mult ego), ci atunci cind stii ca nu poti schimba nimic si totusi ai rabdare si intelegere si intelepciune ca sa mergi mai departe.

e o voluptate in asteptarea care e imbinata cu rabdarea, daca stii sa controlezi emotia care apare.

*

ieri se auzeau pe scara blocului in care locuiesc batai teribile in usa de la lift. cum locuiesc intr-un bloc in care se afla multi pensionari, m-am gindit ca s-a blocat vreunul in lift si am iesit sa vad cum il pot ajuta.

4 etaje mai sus era un tinar (stau si multi studenti in blocul asta) care batea disperat in usa, el aflindu-se pe palier.

– de ce bati in usa?

– pentru ca un nesimtit a lasat usa deschisa pe undeva si eu nu mai pot cobori acum.

– si crezi ca daca bati o sa se inchida singura? urca la etajele superioare si vezi unde e problema, pentru ca mai jos nu este; de acolo vin eu.

in primul moment n-a vrut, a zis ca are rabdare pina cind o inchide cineva. eu i-am zis ca asta nu e rabdare, dupa zgomotul pe care-l face, ci prostie. si ca am eu rabdare sa astept acolo, pe palierul lui, pina se intoarce dupa ce va fi inchis usa. a urcat bodoganindu-ma si sunt absolut sigura ca, desi nu intelegeam ce zice, nu ii paream un om prea simpatic.

nu m-am gindit niciodata ca o sa ajung o vecina din aia scortoasa care streseaza pustii din bloc, dar iata ca – daca ai sufiecienta rabdare – ajungi si la asa ceva.

*

rabdarea e o forma de educatie si intelepciune, de rafinament daca vreti. sa ne aducem aminte de asta mai des.

mult mai des.

 

2607
bar code bracelet 0DESIGN: cite mesaje intr-o singura bratara

DESIGN: cite mesaje intr-o singura bratara

ma gindeam ca bratara mea de la Pandora la care adaug cite un charm dupa ce (cred eu ca) am facut o fapta buna e una dintre bratarile cu cele mai multe mesaje (de citeva saptamini vreau sa adaug un anume charm acolo, doar ca nu-l gasesc…:( ) , dar…

am descoperit creatia unui artist italian pe nume Giorgio Bonaguro care a fost invitat la o expozitie care se numeste “cind arta intilneste bijuteria” si care a avut loc in cel mai creativ si mai special oras italian – Florenta, cum altfel.

Bonaguro s-a prezentat la expozitie cu o bratzara lata, care aminteste de catuse si care e formata din benzi subtiri care formeaza un cod de bare.

I-a dat astfel creatiei sale o doza de erotism, una istorica (sclavagism) si una foarte moderna (pretzul, valorizarea obiectului)

cum bratara a avut foarte mare succes, acum Bonaguro vinde bratari personalizate, cu coduri speciale de bare pentru fiecare persoana. si mesajul bratarii lui a devenit si mai puternic.

 

 

 

mai multe detalii aici

 

2025
design parfumDESIGN:  sticla de parfum care se gofreaza

DESIGN: sticla de parfum care se gofreaza

un finlandez cu nume de rus, Nikolo Kerimov, a creat o sticla de parfum care , in momentul in care apesi pe pulverizator ca sa apara parfumul, se gofreaza, se stringe.

e dintr-un fel de carton, e reciclabil si e opusul celor mai scumpe parfumuri din lume unde sticla e mult mai valoroasa decit parfumul in sine (are diamante, safire etc)

 

detalii aici

 

2186
Camera 360vine o vreme cind iti iei la revedere…

vine o vreme cind iti iei la revedere…

sunt maestra in a-mi lua la revedere, si cind vreau si cind nu vreau.

si stiu ca vine mereu  o vreme cind , orice ar fi, tot trebuie sa ne luam la revedere , fie si pentru ca va fi o revedere (ca e ceva care se termina pe moment), fie ca e pentru totdeauna.

acum a venit vremea cind trebuie sa-mi iau la revedere pentru totdeauna de la calculatorul meu simpatic White Beauty, Samsung SF 310 care mi-a fost tovaras de bune si de rele in ultimii 3 ani. ( e simpaticul din foto de mai sus)

a rezistat cu stoicism socurilor la care l-am supus (are ceva urme pe carcasa, dar e ca-n viata: fiecare urma de pe chip spune o poveste),  s-a intilnit o data cu domnul doctor Bogdan Petre si i-a facut o revizie generala si i-a dat verdictul ca e bine, mai poate face performanta.

acum el merge bine mercic, poate ceva mai lent decit sunt asteptarile mele , dar ca la alte intimplari si lucruri in viata, ne mai dorim din cind in cind o schimbare.

cum pur si simplu nu ma inteleg cu MACBOOK-urile, am avut nu am fost foarte fericita (ba chiar am batut recordul de service pentru ca pe acel calculator care e facut sa nu se strice niciodata am reusit sa-l stric in 2 zile de la achizitie si mi l-au schimbat cu altul… deh, karma, energia negativa care ii zicea ca nu-l plac:) ), as dori sa-mi iau un calculator care sa fie usor, subtire, sa reziste la socuri si sa aiba suficienta memorie cit sa-mi pot pune lucrurile necesare muncii mele.

se vede clar din ce descriu ca nu ma pricep. de aia si scriu aici, adica astept sugestii. si nu, nu va consumati timpul sa-mi explicati de ce credeti voi ca mac-urile sunt bune. pentru mine nu sunt, deci sa trecem la alte propuneri.

multumesc pentru raspunsuri, dar mai ales pentru explicatii care sper sa fie pe intelesul meu, nu f f stiintifice.

 

 

3028
Hugh Jackman Deborah Furnesseleganta unei ceremonii funerare: Oscar de la Renta

eleganta unei ceremonii funerare: Oscar de la Renta

ieri la NY, mai multe personalitati i-au adus un omagiu lui Oscar de la Renta care a decedat in urma cu citeva zile, intr-o ceremonie funerara in care a fost celebrata viata si bucuria si eleganta, spun martorii.

eleganta vine si din calitatea participantilor: doi fost secretari de stat – Hillary Clinton si Henry Kissinger si o prima doamna a tarii (republica Dominicana, tara natala a lui Oscar de la Renta)

la noi, oare cine ar participa la o ceremonie similara a unui designer (nu ca le-as dori decesul, e doar un exercitiu de imaginatie)

Hillary Rodham Clinton

 

Henry Kissinger

 

Michael Kors

 

Leonard Lauder

 

Hugh Jackman Deborah Furness

 

Valentino

1983

bleu, kieslowski

Bleu, in regia lui K. Kieslowski, e filmul meu preferat din toate timpurile, l-am vazut o singura data acum muuuulti ani – aproape 20 – si-l stiu secventa cu secventa.
zilele astea mi-am adus mult aminte de el. poate o sa-mi fac curaj sa-l revad

intre timp, am reinceput sa ma duc la piscina, dimineata (cam ca-n filmul Mariei Dinulescu cu My life, dar nu, nu ma filmez)

*
dar in dimineata asta cautind ceva pe blog am descoperit acest text despre Martin Karmitz, producatorul lui Kieslowski care era roman si care s-a lovit in viata de citeva lucruri foarte grele. e in text o trimitere la o deviza invatata de la Godard: “fa lucrurile diferit” .

ceea ce va doresc si dvs.

1140
shutterstock_nuci si seminteSANATATE: 5 alimente care va dau mai multa energie

SANATATE: 5 alimente care va dau mai multa energie

in ultima vreme mi-am cumparat carti peste carti despre ce contin alimentele pentru a decide in cunostinta de cauza ce e bine sa maninc si ce nu.

cum adesea simt ca as avea nevoie de mai multa energie decit am, sunt preocupata foarte mult care sunt alimentele care aduc un plus de energie organismului. am mai scris aici despre cura mea cu vitamine, mai ales cu drojdie de bere (nu la sticla, ci sub forma de pastilute:) )

iata insa 5 alimente care pot sa aduca un plus de energie organismului.

1. Divizia de verdetzuri : broccoli, spanac, varza de bruxelles, conopida.
pentru ca au si o doza de zahar in ele o sa va dea nu doar energie ci si o stare de fericire:). consumate zilnic ele pot aduce un aport energetic foarte foarte mare.
eu le maninc in gustari intre mese cind scriu mult si am alaturi un platou mare cu tot felul de verdetzuri.

2. Lamiile.
am mai scris despre beneficiul apei calde cu lamiie in organism; daca e sa fie un super erou al detoxifierii si al pregatirii stomacului pentru digestie, lamiia e vedeta. in plus, aroma de citrice activeaza si reimprospateaza simturile.
de mai bine de 3 saptamini beau in fiecare dimineata apa calda in care se afla suc de lamiie, extras pe loc, si ma simt minunat. saptamina asta am adaugat si putina radacina de ghimbir pentru ca aveam in frigider si imi place f mult aroma

3. Fructele de mare
e mai greu sa le gasim in versiunea proaspata, dar sunt minunatii energetice pe care le putem plasa in salate.
in plus sunt o sursa foarte foarte buna de iod care ajuta glanda tiroida, dar influenteaza si sanatatea sinilor si a ovarelor.

4. Nucile si semintele
ajuta la dezvoltarea celulelor nervoase si sunt minunate in salata; alune, seminte de floarea soarelui, de susan, de dovleac.semintele sunt o sursa bogata de Omega 3, dar si de calciu, de zinc si vitamina E. ajuta la cresterea unghiilor, a parului si aduc energie in corp.
eu mai pun in salata si muguri de pin, iar citeodata in locul visinelor din dulceata puse peste o felie de unt de dimineata, pun seminte de mac

5. Patrunjelul
e o sursa foarte bogata de vitamina c si de clorofila. pe linga energia pe care o aduce in corp, ajuta la o mai buna functionare a rinichilor.
cind eram mica uram planta asta, acum o maninc cruda, rupind frunza cu frunza precum iepurii.
sa le multumim libanezilor ca au introdus in alimentatia lor patrunjelul prin minunatia numita Tabbouleh.

1483
shutterstock_nimicfifi&the city: NIMIC

fifi&the city: NIMIC

text de Cristina Popa

Ce ai?
Nimic.

De fapt, e suparata, dar daca iti spune de ce, urmeaza o cearta, asa ca mai bine tace.

Ai patit ceva?
Nu, nimic.

A patit, dar daca nu iti dai seama singur, nu autosesizezi problema, i se pare inutil sa iti explice. Plus ca , in general, o problema pentru o femeie e doar un nimic pentru un barbat. Asa ca raspunsul corect e…nimic.

Ai vrut sa zici ceva?
Nimic.

A vrut, dar si-a muscat buzele pentru ca tie, barbatului suprem, totul iti suna a repros daca ea deschide gura, auzi numai confruntari. Asa ca mai bine… nimic.

Te doare ceva?
Nimic. Dar ce barbat vrea in viata lui o femeie care se plange?

La ce te gandesti?
La nimic.

De fapt are 45362 de ganduri si incearca sa le ordoneze si stie ca tu, masculul alpfa, te poti focusa puternic pe o singura chestiune departe, dupa zidurile tale… asa ca de ce sa deschida ea cutia plina cu framantari?

Pot sa te ajut cu ceva?
Cu nimic.

De fapt, da. Ai putea sa deschizi ochii, sa o vezi, sa o asculti.

Si sa ai un raspuns, o solutie. Dar daca tu de obicei ridici din umeri pina ajungi sa mergi la kineto ca sa iti repare cervicala, femeia se invata cu nimic.

In spatele fiecarui nimic, insa se ascunde ceva. Si azi un nimic, maine doua si uite asa, in timp… intre voi nu mai ramane nimic.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1780
eucerin_even_brightercinci doamne simpatice care vor avea pielea mult mai stralucitoare

cinci doamne simpatice care vor avea pielea mult mai stralucitoare

saptamina trecuta v-am invitat sa va spuneti povestile petelor pigmentare. stiu ca pe unele doar noi le vedem, dar noi stim ca sunt acolo si ne deranjeaza si ne dorim sa nu mai fie. doamnele de mai jos sunt simpaticele care vor testa Eucerin EVEN BRIGHTER pentru ca primesc crema de seara, crema de zi si un serum concentrat.

doamnelor astept sa-mi spuneti cum va simtiti dupa utilizare, eu le folosesc de aproape 2 saptamini si imi place foarte mult cum se simte pielea mea.

luciana

on Oct 23rd at 9:29 pm

Nu pot să dau vina pe mine sau pe cineva, pielea o mai și moștenești și poți doar să o mai repari, dacă este cazul. Nu mă plâng decât de prezența unor pete mici intr-un loc anume, mostenire poate de la bunica, dar cum până și actrițele de la Hollywood au imperfecțiuni ale pielii să zicem că e farmec personal.Folosesc diverse creme de zi și încerc să nu exagerez cu statul la soare, pentru a menaja pielea cu tendinte de a se inroși exagerat. Nu am incercat inca Eucerin, dar merg pe mana voastra, ca e un produs de interes și cu potențial si imi doresc sa il incerc si sa impartasesc prietenelor succesul pe care il intuiesc. Va multumesc pentru oportunitate și vă doresc să fiți cu toate frumoase !

Gabriela

on Oct 23rd at 5:14 pm

Intr-o luna implinesc 35 de ani. Incerc sa-i port cu mandrie si sa nu fac mare caz de cele cateva pete de pigmentare aparute pe fata. Folosesc crema de protectie solara si crema zilnica cu ecran protector, dar se pare ca nu sunt imbatabile… Imi place vara, iar daca acesta este pretul pentru timpul petrecut afara vara, il platesc cu zambetul pe buze. Dar mi-ar placea sa descopar crema de la Eucerin, mai ales ca am mai folosit produsele lor si sunt foarte bune. Un pic de ajutor e intotdeauna binevenit!

Miruna V

on Oct 23rd at 4:15 pm

Am sa spun povestea petelor pigmentare ale mamei mele, pentru ca stiu ca se confrunta de multi ani u problema asta si stiu ca a incercat diferite metode sa scapa de ele. Stiu ca petele ei au inceput sa apara dupa ce m-a nascut si mai stiu ca au inceput sa devina din ce in ce mai accentuate. A incercat diferitor creme ce promiteau ca la scurt timp dupa folosire petele vor disparea. Ei bine nu se vedeau decat mici ameliolari pentru scurte perioade de timp.Asadar, sper ca va avea sansa sa castige aceste creme pentru a putea scapa de petele pigmentare.

Tatiana22

on Oct 23rd at 3:45 pm

M-am procopsit cu pete pigmentare micute pe fata, dupa a doua sarcina. Nu le-am dat prea mare importanta, insa de vreo 3 ani, am observat ca am mai multe pete pe frunte, pe spate si pe bratul drept. M-am speriat putin, initial le-am pus pe seama varstei (ieri am implinit 48 de ani), insa am aflat de la medic ca pot aparea atat de la anumite medicamente, insa pot fi provocate, asa cum a fost si in cazul meu, de stres, oboseala, inaintare in varsta sau pot fi mostenite genetic. Mi-a fost recomandata o crema, insa nu prea a avut rezultatele pe care le asteptam eu. De aceea chiar sunt interesata de aceste noi produse Eucerin, am mai folosit creme antirid de la ei si am fost foarte multumita.

Andra B.

on Oct 23rd at 3:14 pm

Buna,

eu m-am pigmentat la a doua sarcina. S-au estompat acum, insa nu s-au dus de tot. Mai ales vara se vad clar. Recunosc si ca am purtat cu mandrie petele acestea, care spuneau de la distanta oricarei cumetre pricepute cat de cat ca port in pantece o fetita ), asa ca nu am luat masuri in privinta lor. Sigur, am folosit pe timpul sarcinii ulei din samburi de caise si/sau ulei de argan/monoi de tahiti, le alternam, dar tot au aparut. Reinvie in mine dorinta de a arata cat mai bine, fara sa imi arat varsta sau faptul ca sarcina a lasat urme….Poate cremele acestea sa fie solutia…

2285
avion viataviata ca o calatorie cu avionul

viata ca o calatorie cu avionul

Ieri  m-am gindit ca viata e ca o calatorie cu avionul…

*

Vineri am plecat la Timisoara dupa o noapte de nesomn incarcata de gindurile propriilor decizii si de grija alegerii cuvintelor cele mai potrivite pentru a-i face un laudatio maestrului Stefan Caltia la lansarea albumului sau, Locuri. Parea ca drumul pina acolo si tot ceea ce am de facut sunt unele dintre cele mai complicate lucruri din viata mea.

Dupa care am primit un mesaj, de la Dana pe care n-o cunosc si habar n-am de ce tocmai in ziua aia, in care era atit de multa presiune pe mine incit as fi plins si daca mi se arata o floare, a decis sa-mi scrie. Dana voia doar sa-mi spuna ca ma citeste si ca recomandarile mele au ajutat-o mult in diferite momente din viata. Si, habar n-are, dar ea vineri mi-a dat aripi pentru toata calatoria care a urmat.

Seara, la lansarea de carte, am cunoscut-o pe Monica si pe prietena ei Cristina. (super umor la Monica, trebuie sa cititi aceasta postare de pe blogul ei, despre cum fiul ei a decis sa mai participe la lectiile de inot pe care nu le indragea deloc). Dar si pe Codruta, Oana si o alta Cristina, o gasca de doamne delicioase, la fel de rusinate ca si mine ca ne cunoastem personal. (multumesc frumos doamnelor ca ati venit la lansare si multumesc ca ati venit sa ne cunoastem, oricit de mare – dar placuta – a fost stinjeneala de inceput)

Apoi am cunoscut-o pe Raluca, tinara  careia i-au dat lacrimile in timp ce vorbeam despre maestru. Cind mi-am pregatit speech-ul si mie mi-au dat lacrimile. Probabil ca din motive diferite, dar…

Simbata m-am intilnit cu Oana, o minune de copil, dar si un copil minune, care danseaza, deseneaza, iubeste teatrul, vorbeste germana, a jucat intr-un film al lui Radu Gabrea. Si are doar 17 ani. Ilustratiile ei le vezi descoperi curind, aici pe blog.

Si-n timp ce vorbeam cu ea in Cafeneaua verde si intelegeam ce minunatie de fata am in fatza, in tot cerul de nori stufosi si laptosi cu care era acoperita Timisoara s-a facut o spartura in forma de inima pe care o vedeam din dreptul ferestrei noastre. Mai tirziu tot pe acolo a iesit si soarele.

La prinz m-am reintilnit cu Raluca si-am descoperit pasiunea mamei ei pentru maestrul Caltia, dar si pentru lucrurile frumoase, cum m-am bucurat sa inteleg ca Raluca e genul de fata care isi urmeaza cu hotarire instinctele si nu se teme sa o ia oricind de la capat, daca stie ca ceea ce va face ii va aduce bucurie.

Cind am ajuns in aeroport nu ma gindeam decit ce oameni minunati sunt in Timisoara si ca nu e o intimplare ca de acolo au aparut cei care ne-au dat si noua libertatea in decembrie 1989. Pentru ca sunt puternici si frumosi. Ma gindeam sa fac cumva sa le adun intr-o intilnire pe toate femeile/fetele astea minunate pentru ca sigur sigur se vor placea foarte tare. (inca ma mai gindesc la o solutie pentru asta si ii dau de cap curind)

Dar ma mai gindeam si ca e extrem de reconfortant sa vezi ca mai exista si o Romanie a oamenilor frumosi, pasionati de arta, pentru care lucrul pe care-l achizitioneaza sau momentul pe care-l traiesc nu inseamna banul pe care-l dau, ci valoarea emotionala pe care o investesc in el. Valoare care-l face de fapt nepretuit.

Apoi am ajuns la security check la poarta de imbarcare pentru Bucuresti. In fata mea o domnisoara blonda, siliconata. Cu o imitatie de Vuitton in brate si niste incalatari odioase – un fel de bocanci de armata, dar cu tocuri foarte inalte si cu niste stripe-uri adezive peste sireturi, plus multe metale – capse. A fost rugata sa se descalte inainte sa treaca prin poarta de securitate. A bombanit, s-a descaltat si-au aparut sosetele cu strasuri Swarovski. Pe care a trebuit sa le descalte (nu inteleg cum nu o deranjau in bocanci) pentru ca si ele faceau ca alarma portii sa intre in actiune. Cind a trebuit sa-si desfaca valiza (pentru ca pe ecran se vedeau cosmetice in dozaj mai mare decit corespunzator si trebuiau verificate) deasupra au aparut papucii in tipla imprumutati de la hotel.

Am asteptat mai bine de 10 minute sa se termine toate operatiunile de verificare cu ea si, in timp ce in spatele meu se facea o coada generoasa, ma gindeam ca trezirea la realitate e putin cam brusca.

In avion din cauza norilor stufosi, la decolare au fost  turbulente. Cind am depasit plafonul de nori era liniste, frumos si muntii  pareau niste dealuri domoale. Apoi la aterizare, din cauza acelorasi nori, au fost din nou usoare turbulente.

De asta m-am gindit ca viata e ca o calatorie cu avionul.

Decolezi mai cu asperitati sau mai usor (dupa cum ti-e norocul), cind ajungi suficient de sus te bucuri de oameni si de locuri frumoase, iar greutatile care de obicei par munti devin dealuri unduitoare, apoi aterizezi mai bine sau mai greu, dupa cum te ajuta natura.

Si te intorci la rutina zilnica – pe care o duci cu bucurie sau cazna dupa cit de onest ai fost cu tine in deciziile din job si din viata – si-astepti o calatorie viitoare prin aer. In care sa intilnesti oameni frumosi si sa poti sa vezi toate greutatile suficient de departe.

Ceea ce va doresc si voua.

 

2191
shutterstock_luminadaca ai mai avea mai putin de 24 de ore de trait ce-ai face?

daca ai mai avea mai putin de 24 de ore de trait ce-ai face?

miine, 1 noiembrie, tinara Brittany Maynard (30 de ani) a ales sa moara. in ianuarie a fost diagnosticata cu un cancer al creierului, neoperabil, care o va duce catre o moarte chinuitoare , dureroasa, in invaliditate.

ca sa moara demn s-a mutat intr-un stat american in care sinuciderea asistata e legala si-a ales ca pe 1 noiembrie va lua pastilele pe care medicii i le-au dat deja (le poarta in portofel de citeva luni).

a facut public asta tocmai pentru a fi un purtator de mesaj pentru optiunea fiecarui om de a trai si muri demn.
*

Brittany a anuntat in urma cu doua zile ca a ales sa traiasca si sa moara dupa propriile ei reguli si ca a schimbat data sau decizia de a se sinucide asistat pe 1 noiembrie. (imaginati-va avalansa de jurnalisti care stateau la usa ei de citeva zile si relatarile care mai de care mai tabloide, mai patetice sau mai dramatice. si presiunea la care e supusa si de media si de propria-i decizie in raport cu familia in zilele astea)

*

cind am citit prima data despre Brittany si decizia ei m-am gindit ce va face in ultimele 24 de ore, lunind in calcul fix aceasta presiune care vine din toate partile. si mi-am zis ca e un exercitiu onest si frumos pe care am putea sa-l facem fiecare, din cind in cind: sa ne gindim daca am fi constienti ca mai avem doar 24 de ore de trait, ce-am face in ultimele ore?

cindva, intr-o alta viata, m-am aflat intr-o situatie asemanatoare prin context (un diagnostic care imi anunta o durata limitata de viata, am scris despre asta aici; sunt bine dupa cum se vede, activa si pusa pe treaba sa-mi stresez si enervez prietenii).

atunci aveam o anume idee pe care sa o duc la capat pentru ultimele zile, care in timp s-a dovedit ca nu e o solutie corecta.
astazi zic ca daca m-as afla in situatia asta, as scrie multe ilustrate cu mesaje foarte personale si foarte targetate despre ce cred eu despre oamenii pe care i-am intilnit si le-as trimite ca sa le ramina.

habar n-am ce as face miine sau peste niste ani daca si cind voi fi in situatia asta.

*
dar e un bun exercitiu pe care sa-l facem epntru o curatire interioara si puteti raspunde aici, sub anonimat.

sa stiti ca imediat dupa aia o sa vina intrebarea “si ce te opreste sa faci asta chiar astazi, chiar acum?!”

*
foto cover shutterstock

5054
shutterstock_casetaDoru Iftime: Story of My Life – Dusmanul (part 3)

Doru Iftime: Story of My Life – Dusmanul (part 3)

text de Doru Iftime

Aici puteti citi primul episod din poveste, aici pe al doilea.

În zorii zilei de 1 ianuarie 1990, unchiul descindea la Arad. Gara era la fel de pustie ca și trenul în care unchiul se congelase în ultimele 12 ore, aducându-l mai aproape de casetofonul mult dorit. De-a lungul timpului, unchiul avusese o relație ambiguă cu trenurile. Absolvent al Facultății de Transporturi, cu specializarea căi ferate, le făcuse arabilor capul calendar cu locomotivele românești și cu vagoanele care se fabricau, culmea, chiar la Arad. Criza petrolului din 1973 l-a surprins în Libia, unde trebuia să perfecteze un contract de export de vagoane și utilaje agricole și, preț de cîteva săptămîni, nu s-a putut întoarce acasă. Douăzeci de ani mai tîrziu mi-a spus întîmplător, într-o discuție fără legătură cu trecutul său, că atunci a vrut să se sinucidă aruncîndu-se de pe hotelul în care era mai mult sau mai puțin captiv. Depresia l-a lovit din nou pe unchiul după Revoluție, dar pentru un motiv mai degrabă pueril: a rămas fără garaj. Proprietarul și-a revendicat casa și garajul și le-a obținut destul de repede, iar unchiul s-a trezit că trebuie să-și țină mașina în parcarea din fața blocului.

Ar fi fost mai puțin grav dacă el și mătușa și-ar fi pierdut casa. Eram student în anii aceia și îi vizitam destul de des – mătușa avea întotdeauna o supă caldă și proaspătă, unchiul un subiect de conversație sau o teorie nouă, plus casetofonul la care trăgeam muzică aproape în fiecare săptămînă. Însă după ce a rămas fără garaj, unchiul devenise de nerecunoscut: stătea cu capul pe biroul transformat în masă de lucru (își descoperise, la pensie, pasiunea pentru ceasuri și, după cîțiva ani de antrenament, ajunsese să repare aproape orice ceas mecanic). Stătea așa ore întregi. Eu îmi mîncam supa în bucătărie, iar mătușa îmi mai povestea ce mai făcuse unchiul: „De dimineață stă așa. N-a mîncat, n-a băut cafea, nu s-a schimbat de pijama. Stă cu capul pe birou.”

Unchiul se pensionase cu cîțiva ani înainte de Revoluție și în noul context își găsea destul de greu rostul. Și pînă atunci se implicase cu devotament în diverse chestiuni minore și suferea ca un cîine cînd, dintr-un motiv sau altul, nu-i ieșeau aranjamentele – lucruri de obicei nevinovate, dar care pentru cel sau cei pe care voia să-i ajute erau importante. Nu l-am văzut foarte des pe unchiul în anii de după pensionare, dar după Revoluție, cînd am venit în București la facultate, l-am găsit mult schimbat. Bărbatul jovial din copilăria mea dispăruse lăsînd loc unui bătrîn ursuz și irascibil pe care îl deranjau… trenurile.

Unchiul și mătușa locuiau de cînd îi știu lîngă Gara Basarab, dar supărarea pe trenuri era recentă. De fapt, pe unchiul îl deranja că trenurile fluierau cînd intrau și ieșeau din gară: un tren care intra în Gara de Nord trăgea sirena cam în dreptul gării Basarab; pe de altă parte, locomotiva unui tren de 5-6 vagoane aflat pe punct de plecare ajungea tot în dreptul gării Basarab. Așa că, la plecare sau sosire, zi și noapte, trenurile fluierau în dreptul ferestrei unchiului. Am dormit la ei de nenumărate ori și pot spune că mai degrabă mă deranjau tramvaiele la 5 dimineața decît trenurile. Dar unchiul făcuse o fixație cu locomotivele cu care lucrase o viață.

A făcut vreo cîteva memorii către CFR și către Ministerul Transporturilor, solicitînd ca trenurile să sune fie înainte de intrarea în București, fie să nu mai sune deloc, așa cum automobilele nu au voie să claxoneze în zonele rezidențiale. Nu știu dacă a primit vreun răspuns, probabil că nu și cred că asta îl deranja cel mai tare. Să fie ignorat.
*
Cel de la care trebuia să cumpere casetofonul nu locuia chiar în Arad, ci într-o localitate din apropiere. Ca orice bărbat aflat în fruntea unei expediții, fie ea și solitară, unchiul a ezitat să ceară îndrumare de la unica sursă de informații – impiegatul care moțăia în sala de așteptare, cu chipiul pe genunchi și fluierul între dinți. Omul sforăia pe inspirație și fluiera la propriu pe expirație, intimidîndu-l pe unchiul care, după ce s-a mai perpelit vreun ceas în frigul din sală, și-a luat inima în dinții clănțăninzi spunîndu-și că ora 8.00 nu e totuși prea matinală pentru a trezi un ceferist adormit în post într-o gară de la marginea țării.

Impiegatul buimac nu i-a fost de mare ajutor unchiului. Nu merge nimic spre Lipova, i-a zis privindu-l tulbure, apoi a adormit la loc, reluîndu-și fluieratul solemn. Unchiul nu s-a dat bătut, a ieșit din gară și s-a oprit descumpănit în parcarea goală, străjuită de cîteva blocuri care păreau nelocuite, atît erau de încremenite. Singurul prezent la datorie era vîntul, care mîna fulgii obligîndu-i să se vălătucească pe caldarîm sub forma unor enorme fuioare de vată de zahăr.

Tocmai cînd unchiul era pe cale să eșueze pe culmile disperării, din norul de zăpadă se întrupează un cal și în urma lui o căruță cu un tînăr zdravăn pe capră. Purta o flanelă din acelea care se lucrează de mînă în casă, n-avea căciulă și nici mănuși în mîinile de culoarea vișinelor coapte. Unchiul a ridicat mîna ca la taxi și destoinicul tînăr a tras de hățuri oprind calul și căruța într-un nor imaculat de omăt (am avut întodeauna impresia, din poveștile unchiului, că omul a oprit căruța cu un drift, dar așa ceva nu se poate, e doar imaginația mea infestată de virusul automobilului…)

„Vă duc eu, că tot n-am altă cursă la ora asta. Hopa sus!”, i-a spus unchiului tînărul mucalit după ce acesta l-a întrebat cum ajunge la Lipova. Unchiul a privit descumpănit căruța, mai decapotabilă decît orice mașină sport la care visase vreodată, s-a mai uitat odată la vata de zahăr pe care vîntul o distribuia gratuit în spatele gării și s-a suit cu un icnet pe capră.

Tînărul a scos pledul pe care stătea, i l-a dat unchiului și i-a zis să și-l pună pe picioare. „Țineți-vă bine!”, a mai zis căruțașul după care a scos un șuierat care l-a făcut pe bietul cal să execute un burnout, adică să patineze pe loc pînă a prins asfaltul ferm sub copite și a zbughit-o trăgînd după el căruța de parcă ar fi fost o coală de hîrtie.

*
Casetofonul a devenit cea mai prețioasă posesiune a unchiului. Însă nu știu dacă, după ce l-a cumpărat, l-a folosit vreodată. Trecuseră de mult vremurile cînd îi aproviziona pe ai mei cu muzică – de la el am auzit prima dată Kenny Rogers, ABBA, Boney M, dar și muzică de petrecere – Tiberiu Ceia, Romica Puceanu și alții asemenea. Mai mult îl foloseam eu, ca să înregistrez muzică de la colegii de facultate sau de cămin. Însă accesul la casetofon nu era tocmai facil. Trebuia să-l sun pe unchiul înainte și să mă programez pentru o sesiune de înregistrări. Era normal și politicos să sun, aș fi făcut-o oricum, dar unchiul îmi mai livrase un motiv pentru această procedură: zicea că nu ține casetofonul acasă de frica hoților; că îl duce la un prieten care are vilă cu sistem de alarmă și că, dacă vreau să înregistrez, trebuie să meargă întîi la respectivul prieten și să-mi aducă aparatul.

Chiar dacă am crezut la început povestea asta, numărul sesiunilor de înregistrări nu s-a diminuat, cum poate spera unchiul. Mi-am dat seama mai apoi că de fapt, impunînd această etapă intermediară în accesul meu la casetofon, spera să mă descurajeze, să-mi dea de înțeles că îl pun să facă un efort ca să aducă scula, apoi s-o ducă înapoi și așa mai departe. Îi înțelegeam atitudinea și atunci, și azi, cu atît mai mult: orice bărbat are jucăriile lui favorite, care sunt doar ale lui și la care ar vrea să nu umble nimeni. Dar pasiunea mea pentru muzică nu mai avea de-a face cu bunul-simț din liceu, cînd îi furam mamei bani din portofel ca să-mi cumpăr casete și să le duc la înregistrat; așa că, o dată pe săptămînă mă înființam la unchiul cu teancul de casete.

În cîteva rînduri i-am propus să mi-l vîndă. Agonisisem ceva bani vînzînd sucuri în cămin, îmi mai dăduseră și ai mei cîte ceva – una peste alta, se adunaseră vreo 500 de dolari. I-am pus banii pe masă într-o seară. M-a privit stînjenit. Nu-l interesau banii. Nu voia nici să mă supere sau să mă jignească, dar nici nu putea renunța la casetofon. Și-l dorise prea mult și izbutise să-l obțină într-o perioadă în care părea că înregistrează pierderi și eșecuri pe toată linia. Simțea că suntem la fel, că îi semăn din perspectiva patimii pentru scule, și totuși m-a întrebat de ce vreau să dau bani pe casetofon, cînd aveam acces la el oricînd. Nu era ironic, dar compromisul acela era tot ce putea să-mi ofere: accesul pe după cireș, prin curtea vecinului, la prețiosul casetofon. Nu putea renunța la el, dar nici pe mine nu-l lăsa inima să mă refuze.
*
Casetofonul a ajuns la mine cîțiva ani mai tîrziu, după moartea unchiului. Mi l-a dat mătușa, martor tăcut al interminabilelor sesiuni de înregistrări și al nenumăratelor mele negocieri cu unchiul. Însă timpul nu stă în loc, tehnologia nici atît, astfel că, din postura de proprietar, am folosit la rîndu-mi casetofonul destul de puțin – apăruseră între timp CD-urile, calitatea sunetului era mult superioară casetelor din care aparatul meu și al unchiului scotea tot ce se putea.

Probabil că așa ajung anumite obiecte să fie neprețuite și, cînd cineva îți cere să renunți la ele, parcă ți-ar smulge o unghie sau ți-ar tăia un picior. Casetofonul unchiului stă sub biroul meu, în husa pe care i-a cusut-o mătușa acum mai bine de 20 de ani. Din cînd în cînd îl scot să-l mai șterg de praf. Nu știu dacă mai funcționează, nu l-am mai pornit din 1995.

Dacă i-aș pune o casetă, probabil mi-ar spune o poveste despre tenacitate, despre cum să-ți urmezi visul, despre puterea de a nu renunța. Dacă aș asculta mai bine, poate că aș auzi și șuierul crivățului în Arad, în acel început de an 1990, și l-aș vedea pe unchiul urcînd în trenul care-l duce acasă. E singur într-un compartiment înghețat de clasa a doua. Aburul care ar trebui să încălzească vagoanele le înconjoară pe dinafară, astfel că pe geam nu se vede nimic. Și n-ar fi nimic de văzut, doar o gară pustie în care vîntul distribuie gratuit vată de zahăr. Unchiul se așază pe banchetă. Își trage căciula pe urechi, își înfundă mîinile în buzunarele paltonului și pentru o clipă chipul i se întunecă la gîndul interminabilei și înfriguratei călătorii. Apoi dă cu ochii de casetofonul pe care l-a pus sus, în plasa de bagaje: își lasă capul pe spate ca să-l poată privi mai bine, trage aer cu nesaț în piept și zîmbește.

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

1600
iPhone6Diseara Vodafone lanseaza noul iPhone intr-o desfasurare impresionanta de forte (P)

Diseara Vodafone lanseaza noul iPhone intr-o desfasurare impresionanta de forte (P)

mi se pare fascinant cum reuseste Apple sa comunice global si sa faca o vilva incredibila pentru fiecare dintre produsele sale. noul iPhone – cu numarul 6 – are programata lansarea oficiala in Romania, stabilita de strategii Apple, in aceasta seara spre miezul noptii.

ca la toate marile lansari iPhone in RO Vodafone are o mare desfasurare de forte la nivel national in mai multe locatii simultan, iar in mod special – in seara aceasta – in Centru Vechi se deschide un nou magazin Vodafone cu un concept si design inedit.

imi place foarte mult ca in Centru Vechi incep sa vina magazinele gindite inteligent, cu design modern care targeteaza un public rafinat si educat, pentru ca asta inseamna ca usor usor se va face curatenie acolo.

noul magazin Vodafone din Centru Vechi este pe strada Lipscani nr 27 si incepind cu ora 22.30 se deschid portile pentru super evenimentul de lansare iPhone 6. Zic sa veniti pentru ca se anunta super surprize. Si daca nu ne pierdem prin cele 2 etaje generos compartimentate, ne vom si vedea pentru ca si eu vreau tare sa vin:)

pentru cei din celelalte orase ale tarii, intilnirile cu magicul iPhone 6 la Vodafone sunt de la ora 23;40 in urmatoarele locuri:

CLUJ – la Magazinul Vodafone din Piata Unirii.

TIMISOARA -Store Timisoara, Str. Augustin Pacha nr.2.

IASI – Retail Store Iasi 1, Bdul. Stefan cel Mare si Sfant.

BRASOV Store BV 1, Diaconu Corressi nr.1.

*
banuiesc ca vreti sa stiti despre oferta si cit va costa si ce avantaje aveti, asa ca aici detaliile

de miine iPhone 6 este in toata tara, asa ca… va fi multa veselie in rindul fanilor Apple. ceea ce va doresc si dvs.
care puteti sa aveti telefonul inca din seara asta:)

1767
hateFifi & The City: de ce stai intr-o relatie care e toxica?

Fifi & The City: de ce stai intr-o relatie care e toxica?

text de Cristina Popa

Mai mult te enerveaza decat iti face bine.

Te desconsidera, te chinuie, de multe ori te face sa te simti ultimul om.

El sau ea, partenerul tau cu care esti de cateva luni. Sau poate chiar de ani. Iti dai seama ca e o relatie fara viitor dar totusi nu te poti desprinde. Ca te-ai obisnuit in mocirla asta calduta. Si obisnuita bate singuratatea. Stiu atat de multi
oameni care stau in relatii gresite doar pentru ca nu au curaj sa plece, simt ca nu ar gasi ceva mai bun si la ce folos sa riste?

Un partener care nu crede in tine, care are alt sistem de valori, care te umileste de fiecare data cind prinde ocazia…va suna cunoscut, asa-i?

Am facut un sondaj si am ramas uimita sa vad cum oamenii se complac in
realtii sau chair casnicii de zeci de ani. Din lene, din comoditate, din prostie. Pina la urma fiecare om are o doza de lasitate in adn. Doar ca la unii e usturator de mare. Si te mint in fata, pozeaza in fericiti pentru tine si pentru altii dar chiar si pentru ei. Cu cat poza de familie pare mai fericita cu atat scheletul din dulap e mai mare.

Pentru inceput cititi o conversatie cu una dintre cele mai frumoase si interesante femei pe care o cunosc eu. Am ramas uimita…

– Ai stat vreodata intr-o relatie toxica, nepotrivita? Ce te tinea langa un om care stiai ca nu iti face bine? Cum ai reusit sa scapi?
– Da. Nu am reusit.
– Si de cati ani stai in povestea asta?
– 6 ( sase)
– Si de ce crezi ca nu poti sa scapi?
– Obisnuinta, comoditatea
– Da nu te gandesti ca iti pierzi cei mai frumosi ani din viata? Tu esti o femeie foarte frumoasa, inteligenta cu cariera…
– Am ramas mereu de moment ca oricum nu a aparut nimic altceva la orizont am ramas asa.Nu e neaparat toxic. Nu e ceea ce imi doresc.
– Si cu ce argumente te intoarce din drum?
-Ca in orice alta relatie noua e frumos la inceput si in final se ajunge la o anumita monotonie. Asa imi zice. Si ca nu e o solutie sa caut ceva nou. Ma iubeste si e tot timpul acolo.
– Lasa mah ca o sa vina printul din poveste si tu o sa fi printesa din castel, o sa vezi! :))))
– Sper. Sa fie colectionar de arta pls!!! :)))

Va invit sa cititi in continuare raspunsuri de la barbati si femei si sa vedeti cum fara sa vrem zicala au ce doare, dar ce place e cat se poate de adevarata.

Da, am stat cativa ani intr-o relatie care imi facea rau. Nu am o explicatie pentru ce simteam. Simteam că omul acela îmi face rău, că îmi consum cu el foarte multă energie si spre sfârsitul relatiei am înteles că omul îmi făcea rău ai am renuntat Era o relatie toxică pentru ca nu îl iubeam. Dar aveam nevoie de el…

Problema cu relatiile toxice e ca nu prea stii ca-s toxice, decat foarte tarziu, cand deja toxicitatea lor s-a imprimat foarte adanc, in ADN-ul tau. Nu stii ca omul pe care-l consideri Soarele si Luna, 2 in 1 superoferta iti face rau si ca te-a subjugat in cel mai parsiv mod cu putinta: cu acordul tau. Am trait pe pielea mea o astfel de relatie, cu grad inalt de toxicitate, care din fericire a durat doar doi ani, insa din nefericire au fost si cei mai frumosi – primii ani de facultate. Am invatat enorm despre mine in urma acestei relatii, dar nu-mi mai da nimeni anii aia inapoi, din pacate. Cum am scapat? Am avut inger pazitor, pentru ca El a fost cel care apus capat relatiei. Mie-mi era prea frica s-o fac, desi simteam de multa vreme ca nu mai era totul in ordine. Si din fericire pentru mine, a si fost genul care a sarit rapid la alta, in next level si nu m-a mai sacait pe mine, cum altminteri mi se pare a fi cel mai toxic mod de a chinui pe cineva: du-te-ncolo, vino-ncoace, lasa-ma si nu-mi da pace. Am vazut in jurul meu, la alte prietene, ce poate insemna genul asta de du-te vino si ma bucur ca am fost lasata in pace de-a binelea, din prima. Oribila experienta, dar ce dulce a fost trezirea! Dupa un iad din asta, cresti cat altii in zece raiuri.

Ti se pare ca daca e cu nabadai e frumos, nu te plictisesti. Eu zic PAS la primele semne de toxicitate, nu la primele certuri, ci la primele semne de intruziune…

mai multe opininii de la prietenele lui Fifi puteti citi aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1930
lvfcea mai spectaculoasa cladire a lui Frank Gehry, pavilionul Fundatiei Louis Vuitton, a fost inaugurata astazi

cea mai spectaculoasa cladire a lui Frank Gehry, pavilionul Fundatiei Louis Vuitton, a fost inaugurata astazi

de astazi inainte, cind mergeti la Paris, mai exista un spectaculos loc de vizitat: Pavilionul Fundatiei Louis Vuitton creat de unul dintre cei mai mari arhitecti ai lumii, Frank Gehry.

cladirea, care are 43 de metri inaltime si structura unei pagode amplasate intr-un parc de copii, a fost construita cu bani privati si va fi donata orasului peste 55 de ani.

ea va gazdui unul dintre cele mai mari muzee de arta contemporana din lume (la donarea cladirii, lucrarile nu vor trece la primaria Parisului:) )

ceremoniile de inaugurare sunt impartite in 3 etape: incep astazi si se incheie in septembrie 2015.

prima serie de expoztii contine una  dedicata desigur lui Gehry si creatiilor lui extraordinare, dar si unor artisti noi si foarte bine cotati precum Oliver Beer, Thomas Schuette, Olafur Eliasson.

pentru miine este anuntat un concert Lang Lang cu Mozart, Chopin si Listz in repertoriu (un bilet costa 80 de euro), iar din 6 noiembrie , timp de 8 zile, Kraftwerk isi prezinta opera integrala (un performance pe care l-au avut si la MoMa)

 

personal, desi nu am o pasiune speciala pentru Paris, iau in calcul sa ma duc curind doar pentru aceasta cladire (fie, si vreo 2 restaurante foarte chic). dar in cladire e o librarie care se anunta a avea cea mai importanta colectie de carte de arta contemporana si arhitectura.

aici puteti face un tur virtual

 

2977

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!