Cum au rezolvat cehii problema esteticii blocurilor in Praga. Au construit blocuri de diverse nivele cu cele mai ciudate forme.
via Mr P, din Praga.
*
de aiurea, o amintire cu un cintec (polonez?) pe care-l stiu de la dodi, un amestec de chopin si rock alternativ:)
i like to remember things my own way. how i remembered them, not necessarily the way they happened
asa scrie in deschiderea site-ul fotografului polonez Andrzej Dragan, un domn care a fct o expo – Allegories & Macabresques – plecind de la un proverb “those who see faces do not see hearts.”
printre portrete mama lui (in foto de aici) dar si david lynch cu un cocos in brate.
descoperire via domnu’ gheorghe preda:)
mai multe foto pe site-ul domnului
Mi-am petrecut o parte din week end cu cartea lui Carl Bernstein, O femeie la putere – viata lui Hillary Rotham Clinton ( editura RAO 2009)
Capitolul care mi-a plct cel mai tare este cel care se ocupa de cartea lui Hillary Clinton, It takes a village (1996)
O analiza la rece despre cum marturisirile din carte se intorc impotriva autoarei, despre cum lansarea cartii s-a transformat intr-un exercitiu schizoid de marketing in contextul scandalului legat de Afacerea Whitewater.
Altfel, cartea nu m-a impresionat. Stiu ca a fost realizata din intervievarea a peste 200 de persoane, prieteni apropiati ai doamnei Clinton, dar pare o analiza referat de masterat ale carei opinii au fost adunate din mai multe referinte. (uneori golanesti – fara citarea sursei – cum e fragmentul in care povesteste despre cum familia Clinton o instaleaza pe Chelsea in caminul facultatii, care este o parafraza aproape 1 la 1 cu ceea ce scris Hillary in biografia ei, Istorie traita.)
Ca sa nu mai spun de traducerea f f nashpa in care verbele au forme populare: “incepu Walters interviul” (pag 665).
*
Cu toate acestea, cartea este un exemplu magistral despre cum poti sa scrii o biografie fara sa discuti cu subiectul principal, ca sa confrunti informatiile de baza.
Nu stiu daca sa ma bucur ca am invatat cite ceva din cartea asta sau sa fiu necajita pentru ca ma asteptam la muuult mai mult din partea celui care se numeste Carl Bernstein.
Inteleg desigur ca aparitia cartii, in 2007, se aseza pe valul in crestere al promovarii doamnei Clinton in vederea candidaturii la presedintie si ca un nume ca al lui Bernstein a atras cititori (si pe mine), dar e – ca mai sus – un exercitiu de mrkt.
care ne-a luat banii. 65, 99 Ron (in romania)
…la brutarie.
noemi si sinzi au fost la cursul de brutarie al violetei
au fct piine pentru prima data in viata si au fost premiate pt munca lor.
cea mai frumu piine.
cica miine trebuie sa degustam si noi.
degustam acum ce sa facem, ideea e ca unde mergem ne straduim sa cistigam. (vine iar concursul cu filmu’:) )
*
in poza noemi cu piinea premiata, in distractia lui sinzi care ride in dreapta.
a se observa ca si brutaria e fashionable, uite ce vestutza are noemi. (cadou de ziua ei, de la noi.)
cum zinele noastre nu aveau foto, am furat poza de la vlad petreanu de pe blog. si el s-a brutarit. hihihi
Cenusareasa a ramas fara printz. Mai exact fara regina pentru ca nu va cinta in fata Reginei Angliei.
Susan Boyle a pierdut concursul Britan’s got talent in ciuda oricaror previziuni si, mai ales , in ciuda succesului ei urias in lumea intreaga.
cu atit mai mult, specialistii in media (cu ramura sa noua, internetul) vor sta sa analizeze ce a insemnat vilvataia asta numita susan boyle.
1. un videoclip vazut de peste 200 de milioane de oameni pe o platforma care n-a fost pregatita sa genereze venituri din publicitate de pe seama lui. (citi advertiseri se dau acum cu capul de masa?!)
2. celebritate insant in toata lumea dupa (cu) doar 2 min de vizionare (care sunt ingredientele emotionale din inregistrare care ar putea fi replicate/duplicate?)
3. de ce britanicii n-au votat-o la final? ce greseli s-au facut in supra expunerea ei?
astea sunt doar trei directii pe care le am eu in minte dincolo de dragalasenia lui susan boyle si tristetea pe care mi-o imaginez ca o are. s-a vzt peste noapte regina lumii si a cazut de foarte de sus.
azi e ranita. miine va primi probabil un contract cu o casa de discuri, va scoate un album, va fi vindut in lumea intreaga si va scoate bani pe caile clasice (vinzare- difuzare- concerte).
de unde se vede treaba ca nici macar cei mai mari din lume nu stiu inca sa faca fatza netului.
fotografia aceasta se numeste, ironic, great hall of the people. autorul, liu ren, are 29 de ani.
un domn ale carui fotografii le-am descoperit via domn regizor gheorghe preda
inca una simpa, care-mi aminteste de eugenio recuenco
din seria zara si maurice, astazi vi-l prezint pe mike.
a fost acum citeva saptamini la noi in redactie pentru un articol pe care-l cititi in revista.
cum n-am fost la sedinta foto din care am ilustrat acum splendoarea de motan, am innebunit-o pe matusa motanului, Nusha, ca doresc sa ma joc si eu cu el.
l-am pus chiar pe wish list de ziua mea.
*
sunt unele animale care au ceva uman in ele; dintre animalele pe care eu le stiu, fie si in fotografii, la categoria asta se incadreaza: catelul zero, ursuletzul knut si, acum, motanul mike.
genul acesta de “uman” din animale, un ceva pe care nu poti sa pui mina si sa zici “asta e”, imi aduce aminte de papagalul Alex dintr-un story NG.
*
bonus track: knut cu o fatza mirata de copil:)
cu ce inchei un show care a fct istorie? cum arati oamenilor ceva cu care sa empatizeze, sa te puna in lumina corecta si sa genereze simpatie?
imi imaginez ca acestea au fost doar doua dintre intrebarile echipei de scenaristi care a avt delicata sarcina sa scrie ultimul Jay Leno Show.
rezultatul e mai jos. o idee simpla si puternica. fotografia de grup face deja ocolul lumii.
mie mi-a plct jay leno tonight show. m-am uitat o vreme aproape in fiecare seara la el. interviurile alea de max 10 min ascundeau multa documentare si negociere cu PR-i si vedetele. pareau super naturale si simple, iar asta era farmecul lor.
astept sa vad ce face conan o’brien in prima lui editie de tonight show. luni 1 iunie.
zara are 10 saptamini si e proaspata achizitie a familiei zafiu.
aka george zafiu de la europa fm.
este mult prea dragalasa ca sa nu faca toata lumea cunostinta cu ea.
mai multe poze cu zara, la zaff pe blog
*
in curind va face si zaff cunostinta cu spiritul de rozatoare al zarei:))
Mi s-a infundat o tzeava. La bucatarie. A suparat tot blocul, adica si pe vecina de sus si pe cea de jos. Dupa tam tam-ul pe care l-au facut ca a refulat chiuveta in bucataria mea si a ajuns apa mai jos in timp ce eu eram la serviciu, am crezut ca am o Niagara acasa.
Era doar o balta mica.
A vnt administratorul blocului (par alb, 60 si ceva de ani, camasa in carouri, pantaloni trei sferturi si papuci) sa evalueze daunele.
A intrat in bucatarie si, in prima clipa, a pus ochii pe sticla de Chivas. Regal, de 18 ani vechime.
L-am scos din bucatarie cu ochii lipiti de sticla si cind a ridicat privirea a vzt pe un perete doua fotografii cu barbati goi. Arta. By Bumbutz.
A trecut subit de la apelativul doamna, la domnisoara. Rostit pe un ton sagalnic insinuant.
Apoi a mutat privirea pe un alt perete si-a vzt afisul mare de la filmul bleu al lui Kieslowski.
– Margareta Pislaru? a dat din cap insinuant din nou
– Nu. O actrita franceza. Binoche.
– Nuu? Eee, asa pare.
Mi-a lasat numarul lui de telefon. Sa-l sun oricind, la orice ora. Evalueaza tot.
stiu, din nou despre Cannes:)
esquire uk a ales sa prezinte Cannes-ul in 25 de secvente, cele mai importante. intre ele, de 2!!! ori romania: cu porumboiu si mungiu.
sper ca ministerele care au interes in chestiunea promovarii romaniei peste hotare ( Cultura, Turismul si Externele) o sa-i premieze pe baietii astia cu filmele lor.
asa imagine buna tarii noastre, la un public educat, avizat, formator de opinie, nu pot ministerele sa faca oricit de multi bani ar baga in publicitate. pt ca ar fi publicitate, aici e opinie – credibilitate.
noemi s-a inrudit cu roald.
l-a primit aseara pe Maurice. pret de o noapte l-a chemat Callas, in speranta ca e o tinara domnitza. azi la medic s-a dovedit ca e un tinar domn si a fost rebotezat.
se va imprieteni cu iris, catelusa alba cu state vechi de plata in casa lui noemi
The official Jury of this 62nd Festival de Cannes, presided by Isabelle Huppert, revealed the Prize winners during the Closing Ceremonies on the evening of May 24th.
IN COMPETTION – FEATURE FILMS
Palme d’Or
DAS WEISSE BAND (The White Ribbon) directed by Michael HANEKE
Grand Prix
UN PROPHÈTE (A Prophet) directed by Jacques AUDIARD
Lifetime achievement award for his work and his exceptional contribution to the history of cinema
Alain RESNAIS
Best Director
Brillante MENDOZA for KINATAY
Jury Prize
FISH TANK directed by Andrea ARNOLD
BAK-JWI (Thirst) directed by PARK Chan-Wook
Best Performance for an Actor
Christoph WALTZ in INGLOURIOUS BASTERDS directed by Quentin TARANTINO
Best Performance by an Actress
Charlotte GAINSBOURG in ANTICHRIST directed by Lars von TRIER
Best Screenplay
MEI Feng for CHUN FENG CHEN ZUI DE YE WAN (Spring Fever) directed by LOU Ye
Prix Vulcain: Artist-Technician
Aitor BERENGUER, sound technician of the movie MAP OF THE SOUNDS OF TOKYO directed by Isabel COIXET.
IN COMPETITION – SHORT FILMS
Palme d’Or
ARENA directed by João SALAVIZA
Special Distinction
THE SIX DOLLAR FIFTY MAN directed by Mark ALBISTON, Louis SUTHERLAND
CAMERA D’OR
SAMSON AND DELILAH directed by Warwick THORNTON (presented at Un Certain Regard)
Caméra d’Or – Special Distinction
AJAMI directed by Scandar COPTI, Yaron SHANI (presented at Quinzaine des Réalisateurs)
UN CERTAIN REGARD
Prix Un Certain Regard – Fondation Gan pour le Cinéma
KYNODONTAS (Dogtooth) by Yorgos LANTHIMOS
Jury Prize
POLITIST, ADJECTIV (Police, Adjective) by Corneliu PORUMBOIU.
Special Prize Un Certain Regard 2009
KASI AZ GORBEHAYE IRANI KHABAR NADAREH (No One Knows About Persian Cats) by Bahman GHOBADI
LE PÈRE DE MES ENFANTS (Father of My Children) by Mia HANSEN-LØVE
CINEFONDATION
First Cinéfondation Prize
BÁBA by Zuzana Kirchnerová-Špidlová (FAMU, République Tchèque)
Second Cinéfondation Prize
GOODBYE by Song Fang (Beijing Film Academy, Chine)
Third Cinéfondation Prize (ex aequo)
DIPLOMA by Yaelle Kayam (The Sam Spiegel Film & TV School, Israël)
NAMMAE UI JIP (Don’t Step out of the House) directed by Jo Sung-hee (Korean Academy of Film Arts, Corée du Sud)
romania se bucura ca a cistigat Corneliu Porumboiu doua premii la Cannes cu Politist Adjectiv.
e frumos, e minunat, iar eu il iubesc pe Vlad Ivanov ( sa mai scriu o data si aici, ca oricum stie toata lumea:) )
ce nu a spus nimeni inca si merita remarcat e serviciul plin de eleganta si bun simt, de OM MARE, pe care l-a fct Cristian Mungiu cinematografiei romane: a ales ca dupa victoria suprema la Cannes, sa mearga cu un film in care alti tineri regizori si-au pus semnatura. a girat pentru ei, le-a deschis usile cinematografiei mondiale si a adus criticii si producatorii in sala de cinema ca sa-i vada si pe ei, nu doar pe marele cistigator al Palme D’Or-ului.
mi se pare cel mai elegant gest din cinematografia noastra contemporana. un lobby pentru filmul romanesc pe care foarte putini au eleganta, detasarea si bunul simt sa-l faca.
de asta zilele astea nu-l iubesc doar pe Vlad Ivanov, ci si pe Cristian Mungiu.
in ultimele doua luni, Octavian si Robert mi-au tot zis sa scriu ceva pentru site-ul lor gaypride.ro. ce am vzt si invatat de-a lungul timpului despre comunitatea gay.
n-am avut timp. m-am apucat de vreo 3 ori sa scriu, am 5 variante diferite de text, toate nefericite – nu in idei, cit in forma lor literara.
ce vroiam sa scriu si mai vreau inca sa spun este cam asa:
eu ii iubesc pentru ca-i cunosc, ca stiu ca sunt oameni misto, frumosi si pe dinauntru si pe dinafara, dar “cunoasterea” asta vine din faptul ca am avt acces la momente din viata lor; cu bucurii si nu, cu probleme si nu, cu oameni buni si nu, cu amintiri frumoase si nu.
si mi-am putut forma singura o opinie pentru ca am avt informatia direct de la comunitatea gay, la prima mina.
asa ca ma gindesc ca daca ei si- ar spune povestile pe bune, cu bune si rele, daca ar da voie lumii sa intre in coconul lor, i-ar iubi mai multi.
vroiam sa (de)scriu citeva intimplari care mi-au ramas aproape de suflet si care m-au fct sa ma gindesc ca lumea lor e diferita emotional de lumea mea. dar lumea fiecaruia e diferita de lumea oricarui altcuiva:) si-ar fi fost o forma subtila de discriminare aceasta remarca.
mai vroiam sa scriu ca e un bullshit sa te lauzi ca ai un prieten gay ca sa-ti arati deschiderea catre comunitate ( nu tzi faci prietenii pe criterii de orientare sexuala, ci pentru ca ai ceva in comun cu el). e tot o forma subtila de discriminare si afirmatia asta.
si mai vroiam sa scriu ca generatia de 30 si ceva de ani isi va creste copiii ceva mai destupati la minte pentru ca au avt acces la informatie si au vzt ca gay-i -s simpa.
dar toate astea stau in picioare pentru cei care-i stiu, la prima mina.
si ca sa-i stie si mai multi, trebuie sa inceapa sa-si spuna povestile.
de gay depinde cum ii privim noi.
spuneti-va povestile, eu sunt gata sa ma apuc sa le scriu.
intr-o forma literara mai decenta decit postul asta de blog.
*
ne vdm miine la 17.00 la Marsul GayFest ’09 (Piata Unirii – Piata Constitutiei – Statia de metrou Izvor)
de cite ori ajung la paris pe linga Champs Elysees, dau o fuga dupa colt pe Rooselvelt (in capatul catre Concorde) unde e cea mai dragalasa librarie posibila.
Livre Sterling e un loc in care librarul – Emmanuel Delhomme care scrie si pentru Le Nouvel Observateur – dialogheaza cu tine prin carti.
pe rafturi din loc in loc, pe cite o carte, e o eticheta cit o carte postala pe care cu carioca albastra, scris de mina, se afla opinia librarului despre continutul dintre coperte.
in citeva minute in libraria asta faci o excursie printre amintirile si emotiile librarului.
libraria, care e nu mai mare decit un chiosc de cartier de la parterul unui bloc, inregistreaza vinzari record (mandolina capitanului Corelli a fost vinduta doar in aceasta librarie in 5000 de exemplare, mai mult decit intregul tiraj pentru romania)
ieri in paris doua dintre notitele lui Delhomme spuneau asa:
Ma premiere grande emotion de l’anne 2009. Sublime. – cartea: Du givre sur les epaules – Lorenzo Mediano
Mon Dubois prefere – cartea: Une annee sous silence – Jean Paul Dubois
uite un pic despre gindirea lui Delhomme si reteta lui de afaceri, intr-un text din le nouvel observateur
cel mai frumos concept store pe care l-am vzt vreodata. cel mai prietenos. un loc unde ti-ai muta casa.
un loc in care nu conteaza brandul ci designul, nu conteaza pretul, ci frumusetea obiectului si ideea din spatele lui, un loc in care te simti ca acasa si care e vizitat ca un muzeu.
5000 de vizitatori/cumparatori in week end, 100.000 de vizitatori in cele doua luni de cind s-a deschis
intrarea nu era una ci trei:)
printr-o curte interioara era intrarea principala.
cum spatiul care deschidea curtea interioara era foarte mic, magazinele invecinate (stinga dreapta) au fost transformate in locuri cu tema, cu intrari tot in concept store-ul principal.
curtea interioara: ideea de familie. o masina pregatita de vacanta cu multe dintre lucrurile pe categoriile de produse din magazin.
intrarea din dreapta o cafenea bilblioteca. cafeaua 2 euro, mai ieftin decit in majoritatea cafenelor din paris. 5000 de carti in biblioteca. toate vechi. cu coduri de culoare care anuntau preturile 2, 5 sau 10 euro. banii se duceau la copiii saraci din madagascar.
in fiecare vineri parizienii aduc carti, un librar le sorteaza si le aseaza in biblioteca spre delectarea intelectuala a vizitatorilor.
(virgil si-a cumparat viata lui mozart. l-am invidiat un pic)
intrarea din stinga o sera cu flori. si pasari, in ziua in care am vizitat-o noi pentru ca artistul care expunea in concept store era pasionat de pasari si avea o multime de creatii la tema. asa ca la intrarea sera erau si pasari in colivie.
de aici incolo pe trei nivele obiecte de design interior, parfumuri, hainute si accesorii pentru copii, o bucatarie cantina unde se gateste cu legume proaspete, o alta curte interioara cu flori incredibile, haine de lux pentru femei si barbati, haine de designer la preturi f f mici, dar si la preturi f mari.
am vazut obiecte de 2 euro linga altele de 10.000 euro. nu pretul conteaza la merci, ci designul, ideea din spatele produsului.
si bonus track: toate profiturile magazinului se duc la familiile defavorizate din madagascar.
o bijuterie de loc de vizitat oricind ajungeti la paris. un loc unde obiectele sunt alese cu suflet si cu emotie. eu ma intorc pentru special pentru el saptaminiile viitoare.
adresa: beaumarchais 111, merci
(in cartierul marais)
*
(alte locuri noi si frumoase din paris descoperite la invitatia si sub indrumarea Chivas, foarte curind)
miercuri cind sean penn renunta la actiunea de divort la LA, nevasta titulara de contract robin wright penn minca in acelasi restaurant din cannes cu andreea raicu si razvan ciobanu.
“era nemachiata, cu parul prins in codite impletite si duse catre spate, cu fata libera. arata foarte firesc si foarte bine”, mi-a povestit razvan.
la aceeasi ora eu ma aflam in cautare de liniste absoluta intr-un parc din Cannes, la umbra, iar linga mine o fetita facea primii ei pasi. nu-i era frica de locul unde se afla, se prinsese ca iarba e moale asa ca, pentru ca-i zimbeam, s-a ridicat in picioare si a vnt catre mine. mama ei emotionata mi-a spus ca e prima data cind merge singura, ca urmeaza sa faca 1 an pe 31 mai si ca o cheama chloe – robin.
parintii erau cinefili, venisera pentru festival.
premiere, bodyguarzi, masini scumpe, ambuteiaje, femei gonflabile trecute de 60 de ani in rochii tipatoare, fotografi care fac bani transformindu-se in paparazzi pentru real poeple ( te asalteaza inainte de covorul roshu, iti fac foto peste foto, iti dau cartea de vizita si iti vind apoi amintirile cu momentele tale de celebritate); o sala de proiectie imensa; covorul roshu prezentat in direct pe ecranul din sala ca sa stie si cei care au venit, cine urmeaza sa mai intre.
petreceri, alti bodyguarzi, alte rochii, alte vedete si, din cind in cind, aceleasi femei gonflabile pe cale sa se deshire daca le atingi, care ar convinge-o si pe duduia versace ca ea e o tinara speranta si arata impecabil.
cu andreea raicu, virgil iantu si tudor furir pe un yaht la lansarea super exclusiva a noii sticle de chivas creata de Lacroix. mai mare decit sticlele obisnuite, editia de colectie e stralucitoare la propriu. pe piata va fi lansata in octombrie, in 17.000 exemplare in toata lumea. ajunge si la noi.
*
suna strange dar in 2 zile am bifat cam tot ce fac vedetele la cannes: de la hotelul cel mai luxos ( cu bodyguarzi la 2 usi de mine, dar nu pt mine), cu restaurantele cele mai spectaculoase (la prinz almodovar a mincat in acelasi restaurant cu noi), cu covorul roshu si blitzurile fotografilor (incluzind hainele scumpe si dificil de purtat), cu o plimbare cu yahtul si o excursie cu elicopterul catre nisa. (dar ca sa fie f clar – e o invitatie speciala de la chivas, nu m-am transformat eu peste noapte in ccine stie ce star de cinema:) )
andreea povestea aseara despre tensiunea pe care o impune “covorul roshu”. de acasa vezi vedetele stralucitoare si elegante, le si invidiezi putin, dar ele numara pasii pina termina de parcurs covorul roshu “sa nu imi calc pe rochie”, “sa nu ma impiedic”, “sa stau dreapta”, “sa zimbesc”.
pare un moft sa zici ca e greu sa “faci” un covor roshu, dar cam e…
Razvan, tot aseara, comenta ca rochia pe care o avea Penelope era foarte greu de purtat “n-ai vazut ce trena avea”.
de obicei nu te gindesti la lucrurile astea cind esti in fata televizorului si birfesti vedetele care trec pe un covor roshu la o premiera.
(avem poze de la cannes cu noi pe covorul roshu, dar le aratam la bucuresti)
*
acum suntem in Paris in hotelul decorat de Lacroix – hotel du petit moulin si ne pregatim de o vizita la atelierele lui.