Era un pesimist notoriu. Il apuca disperarea din orice. si atunci din intuitie, instinct, dragoste sau Dumnezeu stie din ce, mi s-a nascut gindul unei terapii. Cum il vedeam in starea asta ii spuneam
– Stefan, stii ce? Hai sa ridem o jumatate de ora.
Era ca o intrecere. Eu il faceam pe EL sa rida si El pe mine. Rideam pina ne durea burtica. I-a placut ideea si-i aplicam tratamentul de cite ori o lua razna.
D-na Braila, despre Stefan Mihailescu Braila, in “O carte atipica despre un actor atipic”, scrisa de doamna Rodica Mandache
sunt foarte putini oameni pe care nu-i pot refuza… mai ales cind imi cer sa merg la vreun eveniment monden unde nu-mi place din principiu sa merg.
nu-i scriu pe toti cei vizati (ca sa nu profite si mai mult:) ), dar zic de ada teslaru…
dupa o lege a firii, nestiuta nici de noi, ne inrudim foarte pe departe… motiv pentru care ne strigam “verisoara” cu derivata de alint “perisoara”:)
miercurea trecuta cind era party-ul nostru de craciun, a fost si lansarea pe dvd a filmelor lui radu muntean (boogie, hirtia va fi albastra si marti dupa craciun). mi-era rau, aveam si party-ul nostru…
dar am promis lu’ veri/peri ca ma duc la lansarea dlui muntean si iata dovada:
ma rog, imi place poza si de aia am scris de asta:)
aici faceam cunostinta cu sotia lui radu muntean…
daca veri/peri mi-ar da si o fotografie cu cutia cu dvd-urile v-as arata ce cool e… v-as spune o poveste despre ea (de la domn muntean aflata) si v-as recomanda-o cadou de Craciun.
Eu sunt una dintre persoanele (sa zic femeile?, sa zic blondele?) pentru care cuvintul banking e asociat cu o usa de fier care duce catre un tunel dubios de intunecat.
Ca sa invat cum e cu administrarea online a contului am trecut prin lectii serioase (din alea cu caiet si pix), dar pe bune ca asta nu m-a impiedicat sa cumpar online cu cadrul diverse chestii (gen carti… multe carti… hai poate si-un pantof or o rochita. pardon, si bilete la spectacole din alte tari).
Gindul ca, la rugamintea lui Alex Negrea si a lui Ionut Oprea, trebuie sa-i fac fata lui Mihai Calin intr-un concurs gen Stii si cistigi (premiile sunt f f mari) m-a cam distrat.
*
Din 10 intrebari am raspuns la 5 (in trei minute cit e regulamentul). Dar asta a fost prima incercare si sunt sigura ca pot mai mult. Mai am 4 incercari pe ziua de astazi (sunt 5 sanse pe zi) si va anunt daca am reusit sa le termin pe toate cele 10 intrebari…
De fapt o sa vedeti daca am terminat din profilul meu bancar care rezulta din quiz, pentru ca il voi posta pe facebook si va voi stresa sa ma votati ca sa intru in tragerea la sorti saptaminala pentru o masina.
*
bine, m-am razbunat pe Mihai Calin si l-am lasat sa se uite in hirtii, asteptind sa intru eu in joc, cam 10 minute. imi place cum ridica privirea din cind in cind intrebator: ei, esti gata?
*
Later edit: acum mi-e rusine, pt ca uite ce am primit 🙂
Zice asa in prezentarea celui mai tare concurs on line din Romania, Stii banking si cistigi:
MARELE PREMIU: 20 DACIA DUSTER
In fiecare saptamana, prin tragere la sorti, unul dintre voi (nota mea: unul dintre noi) castiga un autoturism Dacia Duster.
PREMII PENTRU CELE MAI VIZUALIZATE PROFILE BANCARE
In fiecare saptamana vor fi acordate 20 de carduri BCR cu 200 RON pe saptamana pentru cele mai vizualizate profile bancare
PREMII INSTANT SAPTAMANALE: 20 DE CARDURI BCR CU 200 RON SI 500 CARDURI GOOD.BEE
In functie de raspunsurile la cele 10 intrebari, participantii pot primi (sau nu) o intrebare bonus. (nota mea: daca ajung la intrebarea bonus, dau o bere) Daca raspund corect la aceasta, primesc automat un card BCR cu 200 RON, in limita a 20 de carduri pe saptamana, sau un card Good.bee, in limita a 500 de carduri pe saptamana. Pentru a vedea toate conditiile consulta regulamentul.
*
buuuun, eu stiu sigur ca voi aveti mai multe sanse de cistig la concursul asta pentru ca va pricepeti la banking mai mult decit mine, dar daca faceti quiz-ul va rog io: nu-mi ziceti si mie raspunsurile ca sa stiu si eu sa raspund? Promit ca va votez profilul la schimb.
Lasati-mi link-ul cu profilul vostru bancar si rezolv imediat.
Va urez succes la cel mai tare concurs online din Romania, Stii banking si cistigi, ceea ce-mi doresc si mie… (adica… eu imi doresc macar sa ajung pina la sfirsitul intrebarilor – care-s simple recunosc, dar sunt eu…talentata – in cele 3 minute de concurs.)
Citeva secvente de la lansareade astazi, O carte atipica despre un actor atipic, Stefan Mihailescu Braila – scrisa de Rodica Mandache.
Florin Zamfirescu avea incredibile emotii. Atit de mari incit tinea microfonul cu ambele miini ca sa nu-l zgiltiie foarte tare.
l-a iubit si admirat pe Stefan Mihailescu Braila mai mult decit au spus-o povestile reamintite astazi. S-a vazut in emotiile sale.
Povestile au fost minunate; preferata mea cea despre “sa ne grabim”
In provincie un spectacol cu un public galagios, total nepregatit pentru teatru. Florin Zamfirescu il indeamna pe Stefan Mihailescu Braila sa “ zica mai repede piesa” ca sa se incheie totul. Dupa acord, intra in scena. La pauza, contrariat Zamfirescu intreaba: “Pai bine, ce faceti? N-am zis ca mergem mai repede?” Stefan Mihailescu Braila raspunde cu regret “Eu nu sunt ca voi astia cu scoala, eu cind intru in scena stiu o singura cale. Aia ca sa fac cel mai bine, nu pot altfel”
*
diametral opus ca povestire, Geo Saizescu, regizorul multor filme cu Stefan Mihailescu Braila. “EU i-am dat acceptul pentru ca sa intre gratis la cinema Studio”/ “a jucat in filmele MELE”
*
Doamna Mandache, in picioare, vorbind la microfonul asezat pe stativ, ca la serbare, recunoscind indirect ca a scris aceasta carte si pentru dinsa, dar si pentru ceilalti actori. Ca sa ne uitam prin “culise” si noi, civilii.
*
Constantin Cojocaru in sala, pe scaunul de linga mine, cu o replica minunata.
“mi-a placut f f mult ce ati facut in Avalansa; cred ca v-a chinuit mult Radu Afrim”, i-am zis cum s-a asezat.
a raspuns dintr-una ” Nuuuuuu. Eu m-am chinuit. Eu singur. Lumea nu recunoaste, dar ca sa faci un rol te chinui, nu e o plimbare pe bulevard.”
si daca n-ati vazut piesa, duceti-va (la TNB), chiar face un rol minunat
*
domnul Beligan, imbracat in pulovar roz somon, aplaudat in picioare de o sala intreaga care s-a intors catre dinsul (se afla in loja in partea diametral opusa scenei)
Dorina Lazar i-a multumit pentru participare si i-a urat la multi ani (peste doua zile e aniversarea domniei sale).
Dupa aplauze prelungi domnul Beligan a luat microfonul:
“Eeee, nu e asa mare scofala. Ma bucur ca am venit astazi aici cind pe scena sunt oameni mari care vorbesc despre un om mare. Pentru ca astazi scena e din ce in ce mai ocupata de altii.”
*
un citat din carte
Stiu ca teatrul trebuie sa faca bine publicului, sa-l cultive, nu sa-l degradeze. OMUL din sala e dornic sa rida, dar eu nu vreau sa provoc risul cu orice pret. Pentru asta nici n-ar trebui sa fiu propriu zis ACTOR.
duminica am citit un scenariu de film al unui domn care e la primul scenariu scris.
f bun. “amelie se intilneste cu falling down intr-o agentie de publicitate din romania si incepe sa cinte la vioara” asa descriu eu povestea.
de cite ori zic ca am citit scenariul acestui domn, lumea ma intreaba “si, vrea sa joace el in film?”, raspund “nu.”
si invariabil vine reactia: “pe bune?!” 🙂
*
miercuri am fost pentru citeva minute la lansarea pe dvd a trei dintre filmele lui Radu Muntean (Boogie, Hirtia va fi albastra si Marti, dupa Craciun) intr-un box kit de colectie.
am schimbat citeva vorbe cu Radu Muntean, suficient ca sa ma bucur ca Marti, dupa Craciun a mers f f f bine in Israel si e elogiat in Franta, unde a intrat pe ecrane vineri. aici una dintre cronici, iar pe pagina de FB a filmului multe altele.
me happy pt ca mi-a placut mult acest film si, odata cu el, am inceput sa o iubesc pe Mirela Oprisor.
*
vineri am fost la lansarea unei carti foarte speciale; un album de colectie cu afisele filmelor romanesti din perioada comunista. partea simpatica e ca autorul e american, Christopher Landry
cartea aceasta e un minunat cadou de Craciun pentru un cinefil.
*
tot vineri am vazut un film despre care nu pot scrie inca pentru ca…am fost “anexa la dosar” la vizionare. nu eram eu cu treaba acolo, astept sa apara textul titularului de intilnire si apoi scriu si eu un pic:)
pe una din mesele din biroul unde am vazut filmul (a carui premiera nu se stie cind va fi, desi eu sper sa facem o avanpremiera pt ca filmul e f f tabu) am gasit diploma asta inramata: premiul de la Cannes pentru California Dreamin’
*
miine inchei saptamina cu lansarea “O carte atipica, despre un actor atipic – Stefan Mihailescu Braila” scrisa de Doamna Rodica Mandache ( ora 11, teatrul Odeon, intrarea libera) si, daca ma coordonez bine, vad si un film din Festivalul Filmului Francez.
Am tot respectul pentru ce face managementul GSP, de la dezvoltarea in print pina la cea on line, trecind prin campanile foarte smart de marketing cu inserturile pentru multe categorii de virsta.
Cu toate astea, nu citesc GSP pentru ca … zic eu ca nu sunt in target, nu ma intereseaza sportul fotbalul si, daca vreau sa citesc despre sporturile pe care le pricep, o fac via net.
Ieri, pentru prima data in ultimii 5 ani (cel putin) am cumparat Gazeta sporturilor; anuntau o editie speciala Radu Cosasu si vroiam sa o pastrez in colectia legata de domnul Cosasu ale carui scrieri le iubesc.
Ba chiar am cumparat 2 exemplare, sa-i dau si Anei Onisei unul, ca si ea e fan Dl Cosasu.
Numai ca, dupa lecturare, le-am aruncat direct la cos.
*
Ceea ce era legat de domnul Cosasu (cu exceptia a 4 mici editoriale) erau lucruri pe care le citisem dejaDE FOARTE MULTA VREME. (ba chiar, doua dintre editoriale le citisem cu o seara inainte pe net)
Iar editorialele echipei, cu tot respectul, nu faceau altceva decit sa urle prin stilul de scriere “si eu pot sa scriu cu artificii spectaculoase ca dl Cosasu.”
Diferenta e ca, la domnul Cosasu, scrierile nu sunt artificii, nu sunt titirombiluri din vorbe, nu sunt panglicarii. E ceva ce nu poate fi copiat si imitat, stilul domniei sale vine din educatia sa, din cultura sa incredibila si, cred eu, din simtirea sa fina.
*
Nu inteleg de ce sa faci un “supliment” Radu Cosasu pe care sa-l comunci asa, stiind ca vor veni si “fani externi de GSP” sa te cumpere, iar tu sa le livrezi o marfa integral veche. Orice fan Radu Cosasu a citit si articolul domnului Plesu din Dilema si interviul de pe blogul dl Ioanitoaia si stie si foarte multe dintre cronicile sale de pe vremea Sportul Romanesc.
Sigur, spun ca au facut un supliment ca sa-i ureze la multi ani Domnului Cosasu. Doar ca ziua domniei sale (cind a implinit 80 de ani) a fost pe 28 octombrie, adica cu o luna si ceva in urma, deci au avut timp suficient sa gasesca solutii jurnalistice.
Si chiar si-asa, daca faci un supliment in onoarea unui super mare scriitor, n-ai dorinta provocarii de a scrie si ceva nou despre dinsul? Altceva decit propriile tale opinii (mai degraba orgolioase – scrise cu mindria ca ma va citi Maestrul, trebuie sa performez-, decit jurnalistice) exprimate in 2000 de semne? Altceva adica un reportaj, un profil de culoare… (pentru ca da, stim, dl Cosasu da rar interviuri)
*
Ieri m-am simtit mintita de Gazeta Sporturilor. Si nu cred ca o mai cumpar alta data.
Mi-a povestit de carte pe terasa la Carturesti, asta vara.
Aveam fiecare in fatza cite o limonada cu menta si miere, fara gheata. tocmai ce venea dupa o raceala si vorbea soptit.
Mi-a ramas in minte o secventa din poveste.
*
Pentru unul din zecile de interviuri din carte s-a dus la un director de teatru. Stia ca lucrase cu personajul ei si ca ar fi fost o marturie care ar fi contat in carte. A asteptat in hol 2 ore si cind, in sfirsit, directorul si-a facut timp (desi aveau fixata intilnirea cu mult inainte), i-a spus:
Nu pot eu sa vorbesc despre asta.
Si doamna nu s-a lasat. A luat-o de la capat cu altcineva care i-ar fi putut spune o marturie care sa conteze.
*
Asa e facuta cartea “O carte atipica, despre un actor atipic, Stefan Mihailescu Braila” scrisa de doamna Rodica Mandache. E construita din perseverenta dumneaei de a lasa marturii scrise despre oamenii care au contat in teatru.
*
Pentru mine e emotionant ca doamna Mandache (a carei finete a cuvintului e remarcabila si in timpul conversatiei, nu doar in scris) isi face timp sa scrie despre ceilalti. Jurnalistic. Facind investigatii. Cautind prin arhive.
Sper sa scrie cindva si amintiri din viata sa.
*
Cu doamna Rodica Mandache am o relatie aparte.
Stie mai multe despre mine decit stie mama, pentru ca – pur si simplu – cind ma intreaba ceva nu pot sa nu-i raspund direct, fara menajamente.
Si cum, adesea, ma intreaba despre mine…
La schimb, dupa fiecare lucru “greu” pe care i-l spun, imi povesteste si dinsa ceva foarte personal.
*
Doamna Mandache mi-a spus odata “Multumirile sau laudele sunt acceptate la fel de greu ca si injuraturile. Ele sunt primite pe acelasi canal” si mi s-a parut brusc ca a fost aprinsa o lumina pe strada care pe care ma rataceam cind ma loveam de multumirile altora catre mine.
Tot doamna Mandache m-a trimis sa citesc interviurile cu Pacino din cartea lui L. Grobel.
Dupa aia am daruit-o cui stiam ca o va intelege in nuante si detalii.
*
Mi-ar placea sa veniti duminica asta la Odeon de la ora 11 la lansarea cartii “O carte atipica, despre un actor atipic, Stefan Mihailescu Braila” scrisa de doamna Rodica Mandache.
Daca n-ati intilnit-o niciodata fata in fata pina acum pe doamna Mandache ar trebui sa descoperiti ce farmec hipnotic are.
Intrebati-i pe cei care au vazut –o la teatru in Joi. MegaJoy, E doar sfirsitul lumii sau in Marea Iubire a lui Sebastian.
Andreea Raducan – minunata gimnasta, campioana si, pentru cei care o cunosc, minunata femeie – si-a lansat astazi cartea Reversul Medaliei.
la 10 ani de la Olimpiada de la Sydney cind i-a fost retrasa medalia de aur, Andreea isi spune povestea. simplu, sincer, emotionant.
*
am plins astazi la lansarea cartii. a fost un moment in care andreea a spus ca dedica aceasta carte tatalui e… “mi-as fi dorit sa fie aici… si mi-as fi dorit… atit”.
in pauzele dintre aceste propozitii vocea a inceput sa-i tremure si i-au dat lacrimile.
dar nu asta m-a emotionat cel mai tare, ci faptul ca doua clipe mai tirziu, cind a revenit la microfon a zis “am facut-o lata, am zis ca nu am emotii si acum am plins” cu zimbetul acela de competitie, pe care-l afisa inaintea intrarii in concurs.
lupta asta cu sine, pentru a fi perfecta, m-a emotionat cel mai tare.
*
toate cartile erau semnate dinainte pentru ca nu care cumva un invitat (era o lansare pentru prieteni) sa plece fara sa fi primit o carte.
si-a ales singura coperta cartii (un gest care o reprezinta, semnul victoriei de la sfirsitul exercitiului de la sol)
a ales data lansarii in asa fel incit sa-i fie aproape toti prietenii.
si-a pregatit singura filmuletul de prezentare.
si arata ca o lady. impecabila. cu o rochie roshie, cu parul strins intr-un coc sofisticat si cu un make-up care o ducea in zona Audrey Hepburn.
aici impreuna cu mama si cu fratele, sorin.
*
n-am apucat inca sa citesc cartea, dar lansarea de astazi am simtit-o ca pe un pas catre vindecare pentru Andreea. sigur ca spune ca a depasit momentul cind i-a fost luata pe nedrept medalia de aur, sigur ca viata ei merge mai departe, dar cartea asta cred ca e o usita deschisa catre sufletul ei cam ca lacrimile de astazi, pe care incerca sa le ascunda sub zimbetul si nervii antrenati in marile competitii sportive.
*
vazindu-le pe toate celelalte sportive prezente la lansare m-am gindit inca o data ce viata grea au; nu doar pentru ca fac super sacrificii ca sa realizeze performante incredibile, ci pentru ca – dupa ce termina – daca nu sunt solide emotional si cu o minte brici- ramin fara NIMIC.
iar pentru unele sportive, in functie de sport, asta se intimpla foarte devreme.
Andreea e o norocoasa. A fost geniala in sport, are o minte brici si in afara birnei sau solului, si mai are o ambitie incredibila.
duminica 12 decembrie, la ora 12, la Diverta de la Mall Vitan e lansarea cartii Reversul Medaliei de Andreea Raducan. mergeti si sustineti-o, are emotii “eu nu sunt scriitoare, am scris foarte simplu”, mi-a spus la telefon inainte de lansare.
de ce face dezvaluiri peste dezvaluiri Julian Assange?
uitindu-ma la fotografiile lui din ultimii 3 ani cred cu tarie ca face toate pe care le face pentru ca vrea atentie. isi construieste o platforma de imagine pentru ceva viitor, important. ce e acel ceva viitor e alta discutie, dar hai sa ne uitam un pic la foto.
asa arata in 2007
uitati-va la haine, atitudine, tunsoare.
*
asa arata in 2008
atitudine mai increzatoare, haine mai “puternice”
*
asa arata in 2009
parul din ce in ce mai scurt, hainele mai corporate.
*
cum arata acum?
iata fotografia pe care le-a dat-o celor de la guardian pentru ilustrarea primului interviu dupa dezvaluirile senzationale.
are deja un stilist care se ocupa de parul lui, cu siguranta si unul care se ocupa de haine.
si victoria finala?
coperta Time de saptamina acesta
viata m-a invatat ca un om care face schimbari de imagine cu participarea unui specialist, e foarte constient de impactul imaginii lui la public, de rezultatele pe care doreste sa le obtina…
inainte de orice alt efect al dezvaluirilor lui, Julian Assange vrea atentie. din acelasi motiv nu a acceptat sa-i fie platita cautiunea, e mai spectaculos cu el in inchisoare. stirile de la tv sunt mai atractive.
At one time I used to keep notebooks with outlines for stories. But I found doing this somehow deadened the idea in my imagination. If one notion is good enough, if it truly belongs to YOU, then you can’t forget it…it will haunt you till it’s written.
*
I suppose my superstitiousness could be termed a quirk. i have to add up all numbers: there are some people I never telephone because thei number adds up to an unlucky figure. Or I won’t accept a hotel room for the same reason. I will not tolerate the presence of yellow roses… which is sad because they’re my favorite flower. I can’t allow three cigarette butts in the same ashtray. Won’t travel on a plane with two nuns. Won’t begin or end anything on a Friday. It’s endless, the things I can’t and won’t.
*
Before publication, and if provided by persons whose judgement you trust, yes, of corse criticism helps. But after something is published all I want or read or hear is praise. Anything less is a bore, and I’ll give you fifty dollars if you produce a writer who can honestly say he was ever helped by the prissy carpings and condescensions of reviewers. I don’t mean to say that none of the professional critics are worth paying attention to… but few of the good ones review on a regular basis. most of all, I believe in hardening yourself against opinion. (…) And in this connection there is one piece of advice I strongly urge: never demean yourself by talking back to a critic, never. Write those letter to the editor in your head, but don’t put them on paper.
*
People are always asking me if I believe that writing can be taught. My answer is, “No – I don’t think writing can be taught”. But on the other hand, if I were a young writer and convinced of my talent, I could do a lot worse than to attend a really good college workshop – for one reason only. Any writer, and especially the talented witer, needs an audience. The more immediate that audience is, the better for him because it stimulates him in his work; he gets a better view of himself and a running criticism.
