akram khanakram khan

ingerii lui akram khan

aseara am vazut DESH – un spectacol de/cu Akram Khan, unul dintre cei mai celebri coregrafi si dansatori din lume  (il stiti din ceremonia de deschidere de la jocurile olimpice de la londra, momentul cu dansatorii care pareau ca fac arte martiale si cu copilul care era simbolul sperantei)

DESH este despre trecerea de la copilarie la maturitate si despre conflictul lui Akram Khan cu tatal lui.

la sfirsitul spectacolului l-am intrebat: “ce a zis tatal tau despre acest show?”  si de aici a pornit ceva genial.

“inainte de a-i invita la show pe parintii mei, l-am sunat pe tata:

– noul meu spectacol este despre tine si incepe cu tine mort. te inmormintez.

s-a suparat. mama insa s-a bucurat. am o relatie de respect cu parintii mei, doar ca pe mama o respect intr-un mod sacru, iar pe tata intr-un fel total opus sacrului.

cind a venit la spectacol si-a inteles ca eu sunt el pe scena si ca aproape tot show-ul e despre el, a intrebat:

– vrei sa urc pe scena? sa zic ceva?

era foarte mindru pentru ca toate spectacolele mele de pina aici au fost mai mult despre mama, niciodata despre el.

–  e spectacolul meu tata, doar eu apar pe scena, nu trebuie sa urci.

in copilarie am avut o relatie foarte tensionata cu tatal meu si 3 sferturi din pregatirea pentru spectacolul asta m-am mintit. voiam sa fac ceva despre “acasa”, despre originile mele si povesteam mult despre mama. mi-am dat insa seama ca ma minteam si imi minteam si colaboratorii: adevaratul conflict era cu tata, din tensiunea lui putea iesi spectacolul.

dar sa-ti spun cum mi-a venit ideea acestui show .

acum 4 ani eram la Syndey, in australia cu spectacolul cu Juliette Binoche. in seara de dupa a patra reprezentatie, am iesit din Opera si m-am dus sa iau un taxi din statia din fata teatrului. eram foarte obosit si tot ce voiam sa vad era patul din camera de hotel.

am deschis usa la taxi si un cuplu de australieni, care erau in spatele meu, a intrat in masina. credeau ca eram baiatul care deschide usile. dupa ce au intrat si-au inchis usa, au deschis geamul s-au uitat la mine si s-au prins cine eram:

– esti akram khan?

– poate.

le-am raspuns suparat, eram nervos ca-mi luasera masina.

– ai jucat in spectacolul care tocmai s-a incheiat?

– poate ca da, poate ca nu.

le raspundeam scrisnind din dinti.

– multumim pentru spectacol.

au ridicat geamul si-au plecat.

m-am dus la al doilea taxi si pentru prima data in viata am simtit nevoia sa-l sun pe tata. nu suntem apropiati, nu avem o relatie in care sa vorbim la telefon despre rutina zilnica. am sunat, nici nu m-am gindit ce ora era in anglia:

– ce vrei? au fost primele lui cuvinte.

– sa vorbesc cu tine.

– ai probleme cu politia?

– nu, sunt in australia, tocmai am terminat un spectacol.

– ai nevoie de bani?

– nu.

– atunci ce dracu vrei?

– sa vorbesc cu tine.

a strigat-o suparat pe mama ca sa-i dea ei telefonul, in timp ce eu protestam

– dar nu cu mama vreau sa vorbesc, cu tine.

nedumerit ca nu am nimic sa-i spun, mi-a inchis. am purtat aceasta conversatie in taxi, in bengaleza si imediat dupa ce am terminat, taximetristul m-a intrebat:

– tatal tau este Musharraf Khan?

am recapitulat tot ce vorbisem si nu rostisem numele tatalui meu; in cultura noastra, nu te adresezi pe nume parintilor.

– de unde stii asta?

– mai raspunde-mi la o intrebare, a continuat taximetristul in bengaleza. e din Manchikon?

Manchikon e un sat care are 200 de oameni, am inceput sa devin paranoic, ma gindeam la KGB, CIA.

– spune-mi de unde stii un amanunt atit de exact despre mine altfel ma dau jos din masina, am urlat la el.

– raspunde-mi la intrebare si-ti spun.

– da, tata se numeste Musharraf si s-a nascut in Manchikon.

s-a dovedit ca taximetristul era prietenul din copilarie al tatalui meu, cel care ii daduse toti banii – putini – pe care-i strinsese ca adolescent pt ca tata sa-si cumpere bilet catre londra. emigrase si el de citiva ani, vazuse la tv ca fiul prietenului lui e dansator, dar nu stia cum sa reintre in legatura cu tata. cind a inceput sa povesteasca plingea si, trebuie sa recunosc in mintea mea erau doua lucruri.

1. am avut tensiune si suspence, acum am dat peste melodrama

2. vrea sa-i dau banii inapoi.

de fapt voia sa vorbeasca cu prietenul lui, asa ca l-am sunat pe tata din nou:

– vrea cineva sa vorbeasca cu tine.

– cine?, a ripostat tata suparat.

l-am privit pe sofer si l-am intrebat in bengaleza

– cum vrei sa-i spun tatalui meu ca te numesti? cu cine va vorbi la telefon

– Binloopi, Abas Binloop.

tata a auzit si pentru citeva secunde a fost liniste. apoi, pentru prima data in viata mea, l-am auzit pe tata plingind.

anul urmator, cind am venit cu un nou spectacol la Sydney, i-am luat si pe parintii mei si s-au reintilnit.

m-am gindit de multe ori ce sanse erau sa se intimple ce s-a intimplat in seara aceea. a fost suprarealist: n-am luat primul taxi, am simtit nevoia sa-l sun pe tata desi nu fac asta niciodata, taximetristul era prietenul lui.

am mai povestit intimplarea la intilnirile cu public de dupa spectacol si,  peste citiva ani de la acest eveniment, un tinar din sala m-a intrebat:

– v-ati gindit ce relatie aveti dvs cu cuplul care v-a luat primul taxi?

i-am raspuns ca in momentul acela, desi nu-i cunosteam, au fost dusmanii mei.

–  eu cred ca au fost ingerii dvs.”

*

roma, sept 2012.

17 Comments Published

5 years ago / Reply

Wow! Extrem de emotionant! Mi-au dat lacrimile!

5 years ago / Reply

Subscriu… O imagine puternica.

5 years ago / Reply

Frumoasa poveste. Spectacolul mi-a placut si mie, imi aduc aminte ca dupa terminarea lui mergeam pe strada nauca. Mi-ar placea sa scriu despre dans la fel de frumos cum o faci tu.
Eu imi amintesc cum am ajuns sa cunosc dansul lui. Faceam voluntariat pentru o organizatie care promova dansul indian in scoli si comunitati in UK. Eram fascinata de acea lume. Le arhivam munca, participam la proiectele lor. Am fost la cursuri de Kathak, de Bharatanatyam, vroiam sa simt acea lume. Am ajuns la spectacolul lui Akram cu J. Binoche, am terminat voluntaritul, dupa care am inceput sa ma duc la spectacolele lui Khan.
DESH este si un spectacol despre identitate, despre origini. Undeva, adanc, este despre drama copiilor emigrantilor.

5 years ago / Reply

nu scriu niciodata despre dans, carti sau filme – desi asa pare. Scriu despre oamenii din ele; asta e trucul meu. te invidiez tare ca ai vzt live show-ul cu Binoche.

5 years ago / Reply

Frumos!

5 years ago / Reply

iti multumesc ca mi-ai amintit de spectacolul pe care l-am vazut acum patru ani la Paris. in amintirea mea ramasesera doar Juliette Binoche, cu metamorfoza atat de uimitoare a actritei in dansatoare, si, intr-adevar, tensiunea dansului. acum e cat se poate de viu si el. mi-l amintesc perfect.

5 years ago / Reply

O poveste absolut impresionanta… pana la lacrimi. Superb!

[…] a mers pina la Roma si-a intilnit unul dintre cei mai mari coregrafi ai lumii, Akram Khan. eu am avut privilegiul sa schimb citeva vorbe cu unul dintre artistii pe care-i urmaresc de mai bine de 4 ani. descrierea intilnirii aici […]

5 years ago / Reply

thanks 4 reminding me why i love Akram Khan.

5 years ago / Reply

Magnifique!

[…] pe care eu ii apreciez cel mai mult pentru talentul lor artistic, Akram Khan si-am ascultat o poveste despre ingerii nostri pazitori, plina de intelesuri, am facut parte dintr-une xperiment care seamana cu Big Brother – ApartIKEA, am fost la Londra la […]

[…] avut privilegiul sa-l vad si fata in fata si sa ascult o poveste suprarealista din viata lui si stiu ca, desi e foarte simpatic si in viata de dinafara scenei, nu e la fel de luminos, frumos, […]

[…] absolut imposibil sa ajung la el. akram khan e unul dintre exemple. povestea pe care mi-a spus-o la intilnire e aici si are o pilda minunata, cum am ajuns la el e o poveste pe care am pastrat-o pt prietenii […]

[…] Bazavan – despre intalnirea cu Akram Khan (si o intamplare a vietii lui), dansator si coregraf, cu care a reusit sa stea de vorba printr-o […]

[…] cel mai recent, anul trecut am fost pentru trei zile ca sa-l vad pe Akram Khan dansind cind am avut parte si de una dintre cele mai magice intimplari plecata de la o intrebare nevinovata de jurnalist (daca nu stiti povestea, va rog, va rog, cititi despre Ingerii lui Akram Khan) […]

[…] an minunat jurnalistic (cu interviuri pentru blogul meu, nu pentru vreo revista, cu Steve McCurry, Akram Khan, Genny Tartakovski, fusesem la 2 pasi de Demi Moore si Gwen Stefani, prestasem o multime de alte […]

[…] pe ea am vazut-o la Bucuresti intr-unul dintre cele mai frumoase spectacole de dans pe care le-am trait vreodata. dupa el m-am dus prin lume si-am avut ocazia sa-i adresez o intrebare care a dus la una dintre cele mai frumoase povesti cu ingeri pe care mi le-a spus vreodata cineva. […]

Leave a Comment


four × 8 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!