Monthly Archives : September 2012

horia

cind veti fi citit miine seara sau poimiine dimineata de aceasta lansare de carte, o sa regretati ca n-ati fost acolo.

de asta postez informatia bruta:

Asociația Învingem Autismul și Editura Frontiera vă invită la lansare cărţii  „În zbor barba nu crește”, prima carte din România scrisă de fratele unei fetițe cu autism, despre viața alături de sora sa.

Cartea, publicată în format 15×17 cm  și având 32 de pagini, este un mic jurnal care povestește cu umor și optimism întâmplări adevărate trăite de Horia Rizea, un băiat de 13 ani, alături de Kiti, sora sa cu autism. Vârsta autorului conferă textului o prospețime aparte și transformă lectura într-o călătorie plăcută către o lume percepută îndeobște în tușe dramatice.

Lansarea cărții va avea loc joi, 20 septembrie, ora 18.30, la librăria Cărturești Verona din București. Lansarea va fi însoțită de o expoziție de fotografie-eseu despre Horia, realizată de talentatul fotograf Andrei Pungovschi (www.andreipungovschi.com)

Cartea costă 12 lei și poate fi achiziționată din librăriile Cărturești, de la sediul Asociației Învingem Autismul (Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 1-3, Blocul Perla, parter, sector 1, București)  sau prin comenzi online pe site-ul Editurii Frontiera: http://editurafrontiera.ro. Evenimentele de lansare a  jurnalului În zbor barba nu crește fac parte din campania “Ajută un copil cu autism să meargă la școală”, inițiate de Știrile Kanal D și Asociația Învingem Autismul, prin care sunt strânse fonduri din donații prin SMS la numărul 8842. Aceste fonduri vor ajuta la pregătirea  specializată pentru școală a copiilor care beneficiază de serviciile Centrului Învingem Autismul, precum și la formarea a 100 de cadre didactice din grădinițe și școli de masă în metode de predare pentru copiii cu autism.

***

Miine il cunosc pe Horia si sper ca si pe Kiti, dar ar fi frumos sa mergeti la lansare si mai ales sa cumparati cartea.

2074
roxana cioriiaConversation 16.

Conversation 16.

text de Roxana Cioriia

– Defineste iubirea incorecta. Stiu ca tu ai o obsesie pentru iubirea incorecta.

– E ca atunci cand scrii o poezie care suna mai degraba a intrebare, decat a raspuns. Ca atunci cand sari zidul dincolo de tine insuti si uiti sa te mai intorci. Iubirea incorecta da dependenta, te face sa cuantifici, sa analizezi cuvinte si fapte deopotriva ca si cum ar fi unitati de masura. Potrivite si nepotrivite. E greoaie cu scuza ca e infinita. E ca in bancul ala cu elefantul care merge la psihiatru: „Sometimes I stand in the middle of the room and yet nobody notices me.” E mereu la panda dupa absolutism, adulmecandu-l cu atata patima pe celalalt ca-si uita propriul miros. E solemna doar in teorie. Pentru ca o prinzi de la extremitati. Si se stie ca doar atunci cand esti pe marginea a ceva, iti pierzi echilibrul. Ideea e ca ar trebui sa devii mai mult tu, nu invers. Si asta fara lupta. Sa lasi totul sa se intample armonios, fara sa te zbati sa distingi ce ai in fata, doar una, doar alta, sau ambele la un loc. Si aici ma refer la viata si la moarte. Pentru ca exista iubiri in care se traieste mult si bine mirosind a moarte.

– Asta e reteta ta? Asteptarea?

– Asteptarea nu inseamna non-implicare. Inseamna liniste. Inseamna acum. Cand el parcurge kilometri intregi sa vina sa stea la tine in bucatarie, presarand fulgi de ciocolata in clatite, ca si cum ar aranja pistruii pe chipul unui copil perfect. Inseamna sa nu te gandesti cati ani de acum incolo te va mai ajuta sa intorci clatitele. Inseamna sa cazi fara sa cazi. Sa te trezesti la patru dimineata si sa-ti fie atat de natural de bine ca simti nevoia sa-ti lipesti sira spinarii de perete, sa te convingi ca nu dispare nici macar asa caldura. Si sa ti se para ca asta e cea mai potrivita declaratie de dragoste. Doar asa incep lucrurile sa prinda radacini. E banal, dar asa este. Trebuie sa-ti arunci cat colo cartile despre constelatii, daca vrei sa vezi stelele. By insisting on love, we spoil it.

Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan, iar acum este PR la DRAFTFCB.

1682
eduard novak premiuCe facem cu Eduard Novak?

Ce facem cu Eduard Novak?

Despre Eduard Novak nu stiam foarte multe pina la Jocurile Paralimpice. Nici eu, dar nici cei mai multi dintre romani.

Fusese prezentat in citeva reportaje , mai degraba in zona senzationalului, decit cea a motivationalului, si mai ales in lunile de dinaintea Jocurilor Paralimpice. In plus, Eduard a fost prezent ca speaker motivational la citeva intilniri corporatiste de-a lungul timpului.

cam la asta se rezuma in 2 rinduri cita atentie i-am acordat noi, cu totii, lui Eduard Novak.

***

in zilele de dupa cistigarea medaliilor de aur si de argint la Jocurile Paralimpice, Eduard Novak a fost prezent la toate buletinele de stiri ( minunat si , aproape, incredibil pentru presa noastra a carei atentie e indreptata catre orizonturi politico- scandaloase). cind Jocurile Paralimpice s-au incheiat, premierul Victor Ponta a anuntat ca-l premiaza pe Eduard ca pe toti olimpicii medaliati. o miscare inteligenta si un speech impecabil care anunta egalitatea de sanse intre sportivi, fara diferentiere in functie de (dis)abilitati.

Guvernul i-a dat banii, tot asa cum unul dintre sponsorii olimpici, Samsung l-a premiat ca pe toti ceilalti medaliati olimpici, cu un Galaxy S III.

Pina aici ne-am comportat ca o tara civilizata, recompensind un sportiv care poate fi un model. Dar… ce facem mai departe?

***

Samsung mi-a facut onoarea de a-i inmina eu premiul, ocazie cu care l-am intilnit pe Eduard Novak.

***

Stiti ca o bicicleta de concurs costa pina la 10.000 de euro? Iar cauciucurile rotilor costa in medie 200 -300 euro?

Stiti ca a mers la Olimpiada cu 3 biciclete si 18 roti de rezerva?

Stiti ca staff-ul unui ciclist de performanta implica antrenor (doi antrenori, in cazul lui Eduard), maseur, tehnician? Ca in fiecare cursa ciclistul este insotit de o masina in care se afla staff-ul tehnic care-i poate inlocui bicicleta sau rotile in orice moment?

Ne-am laudat cu performantele lui Eduard Novak, desi noi n-am contribuit cu nimic la ele, dar ce se va intimpla cu Eduard de acum incolo?

***

de cind a cistigat primul premiu la ciclism, Eduard nu si-a luat nicio vacanta.

a plins atunci de bucurie pentru ca era confirmarea ca poate reveni in sport, acolo unde fusese campion inainte de accidentul de masina. au fost 7 ani in care s-a antrenat zi de zi.

acum vrea sa-si ia o pauza de 3- 4 luni ca sa -si dozeze efortul. vrea sa prinda si olimpiada urmatoare. si sa ia medalii din nou.

daca s-ar fi nascut in Anglia, sau in America, sau in Franta, Eduard Novak ar avea in acest moment sponsorii la usa, un contract semnat de comentator tv la un post cu audienta mare, un manager care i-a facut deja calendarul aparitiilor publice intr-un turneu national in care sa motiveze lumea sa mearga mai departe, oricit de greu le-ar fi in viata.

Eduard nu are nimic din toate astea, desi daca si-ar povesti viata in fata unor copii aflat in carucior cu rotile, le-ar da aripi.

Desi orice sponsor care si-ar asocia imaginea cu el ar adauga brandului lui dirzenia, anduranta, ambitia si emotia unui om care nu s-a dat batut in viata. Care are un incredibil mental de invingator.

Desi noi cind ne uitam la competitiile de ciclism la tv (daca ne uitam, pt ca pare plictisitoare competitia) aflam despre peisajele si cladirile pe linga care trec sportivii, nu despre strategiile din cursa, de ce stau in coloana in forma de aripa sau despre cele 45 de secunde in care se poate schimba o roata si cind e mai bine sa inlocui bicicleta decit sa schimbi roata.

***

cind am fost fata in fata cu Eduard, ciclismul mi s-a parut un super sport: mi-a descris cum se schimba rotile, cum isi fac strategiile jucatorii, cum trebuie schimbate  cauciucurile – si ce dimensiune trebuie sa aiba – in functie de tipul de proba la care concureaza. am fost pentru citeva minute in mintea unui sportiv, pe pista de concurs.

descrierea era tehnica, antrenanta, cu suspence si, cind a facut o pauza, l-am intrebat:

“exista si o nutritie speciala pentru ciclisti, nu? vitamine si alimente care sa dea energie, dar sa controleze greutatea corporala”

“da, nu merge asa oricum.”

a inceput sa rida si-a continuat, uitindu-se la paharul pe care-l aveam in mina: “nu merge cu limonada”.

in gind am adaugat si asta la costurile producerii si intretinerii unui campion.

***

deci CE FACEM CU EDUARD NOVAK? il lasam sa munceasca singur, fara sa-l ajutam si asteptam inca 4 ani ca sa ne laudam cu el, la viitoarele jocuri paralimpice?

am scris aceste rinduri cu speranta ca veniti cu solutii concrete: ca sponsorii isi vor da seama ca e un potential urias in asocierea cu acest sportiv de exceptie, ca se va gindi cineva sa faca un turneu national de speech-uri motivationale sustinute de Eduard, ca televiziunile de sport vor semna contracte cu el. si ca isi va gasi un manager care sa se ocupe de toate astea.

multumesc.

5001
Poster oficial Dupa dealuriDupa dealuri – poster oficial

Dupa dealuri – poster oficial

acesta este afisul oficial al filmului lui Cristian Mungiu, Dupa dealuri

Pelicula va avea avanpremiera bucureșteană în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest (19 – 25 octombrie) și va intra în cinematografe la finalul lunii octombrie.

Luna octombrie deschide șirul premierelor în peste 30 de țări în care „După dealuri” are distribuitor, începând cu Ungaria, Polonia și Italia și continuând cu Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg – la finalul lunii noiembrie, apoi Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, la începutul lui 2013. În această perioadă, filmul va fi proiectat și la New York, Los Angeles, Hamburg, Morelia sau Buenos Aires, în marile festivaluri ale sezonului.

„După dealuri” este propunerea României la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și a fost premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – la Festivalul de la Cannes. Filmul este scris şi regizat de Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.

Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Site-ul oficial al filmului, www.dupadealuri.ro, conţine informaţii detaliate despre producţie, fotografii, clipuri, noutăţi despre film şi este accesibil în trei limbi – română, engleză şi franceză.

1606
Restaurant-Mica-Elvetie-Bucuresti-mancare-elvetiana1În casa lui Jakob Hausmann

În casa lui Jakob Hausmann

text de Claudia Tocilă


În restaurantul său de pe strada Franceză, nr. 60, Iakob Hausmann pășește mândru, dar mereu atent la detaliile care construiesc atmosfera ideală pe care și-o imaginează pentru Mica Elveție. Îmi toarnă un pahar de apă și aranjează sticlele una lângă alta cu precizie, abia apoi zâmbind și așteptând prima mea întrebare. Mica Elveție, pe care tocmai a deschis-o în Centrul Vechi, la parterul Hotelului Europa Royale, este expresia unui vis în curs de împlinire, iar entuziasmul și căldura cu care vorbește despre gătit, despre oaspeți și despre munca sa arată că în ”casa lui” își pune toată priceperea.


Jakob Hausmann a crescut într-o familie modestă. Tatăl său era un simplu angajat, iar mama sa învățătoare și chelneriță part time, așadar nu a avut o copilărie prea pretențioasă.
”Când eram mic, îl vedeam pe tatăl meu cum gătea doar atunci când aveam musafiri acasă. În rest, nu se apropia de bucătărie și n-o ajuta deloc pe mama, dar cand avea pe cineva în vizită, doar el gătea și mereu primea aprecieri. În mintea mea, s-a produs o legătură: atunci când gătești pentru ceilalți, ești cineva, ești lăudat. În afară de asta, în Elveția, bucătarii sunt echipați în alb impecabil, cu guler înalt, cu scufie de bucatar, iar când ești mic, te impresionează lucrurile astea și vrei să fii elegant și impunător ca ei. Eu mi-am dorit mereu să am restaurantul meu unde să gătesc pentru prietenii mei, la fel cum tata gătea atunci pentru musafirii lui.”

Acum și el are un costum de bucătar cu guler înalt și alb, iar restaurantul unde este proprietar este locul în care Jakob Hausmann gătește specialitățile sale celebre în întregul București. Rețeta pe care a adus-o cu el din Elveția acum mai bine de 14 ani, mușchiul de vită pe piatră, a fost obiectul dorinței mai multor bucătari care au încercat să copieze modul de preparare. N-au reușit, iar elvețianul e cu atât mai mândru de asta:

”Nu e vorba doar de piatră sau de carne, e mai mult despre sos, aranjament, despre instrumentele necesare și mai ales despre respect – toate contribuie la secretul meu. E ca atunci cand mergi în vacanță și bei un vin bun: dacă îl iei cu tine acasă nu mai are același gust. De aceea, atunci când mănânci o specialitate elvețiană făcută de un bucatar român, nu e ca atunci când e făcută de unul nativ elvețian.”

Mica sa Elveție a crescut odată cu noua amplasare: îi permite să primească mulți oaspeți, să îi salute pe toți dintr-o privire, să gătească în fața lor și, probabil cel mai important, să nu mai fie nevoit să plece. Din cauză că fostul restaurant era mai mic, era nevoit să gătească și în particular, la câțiva clienți acasă, celor pe care nu-i putea aduce la ”casa lui” din lipsa de spațiu.

Unul dintre motivele de mândrie este și faptul că e atât de aproape de Centrul Vechi. Pentru el, aceasta zonă a Bucureștiului e o carte de vizită pentru turiști, are un potențial uriaș de a atrage tineri din toată Europa care să se distreze în marele zumzet al capitalei. Peste 250 000 de oameni tranzitează străzile înguste ale Lipscanilor în weekend, iar asta îl bucură. Atunci când a venit în România, Jakob Hausmann primea tot felul de reacții negative de la prietenii săi rămași în Elveția și se confrunta cu idei preconcepute: corupție, droguri, țigani, infracționalitate. Iar în România de tranziție a anilor ’90, mai exact începând cu 1991 când s-a mutat, el era un apărător al noului cămin adoptiv: ”Dar nu e așa! Veniți să vedeți ce frumoasă e!”

Și au venit. Mulți străini i-au trecut pragul Micii Elveții, dar și multe persoane publice pe care Hausmann nu vrea să le enumere din modestie sau din discreție. Jean Claude Van Dame, Wesley Snipes, Pink, Steven Seagal, fotbaliști, artiști de tot felul, dar și Președintele sau Premierii României – toți au fost primiți cu aceeași căldură, întocmai oricărui om care vine să petreacă niște clipe frumoase și să mănânce ceva deosebit.  ”Și ce dacă Roger Federer a mâncat timp de aproape o săptămână în fiecare zi la mine? Pentru casa mea, toți sunt oaspeți importanți!”

Respectul pe care îl are pentru clienții săi a reapărut mereu în discuția noastră. Jakob Hausmann consideră că nu mâncarea te face să revii într-un restaurant, ci sentimentul pe care îl ai atunci când ești servit, experiența pe care o cauți acolo. În acest sens, mi-a atras atenția un detaliu: șervetele de pe masă care erau aranjate deși nu era încă ora cinei, fac parte exact din prețuirea pe care o acordă oamenilor care vin la Mica Elveție și eleganța pe care o merită o masă în oraș.

”Când ți s-a stricat mașina, te duci la service auto, când ți-e foame, te duci la restaurant. De ce? Pentru că acolo sunt specialiști pentru problema ta. Când vii la mine, vii cu banii tăi – care sunt importanți pentru tine, vii cu timpul tău liber – foarte important pentru tine, vii cu prietenii tăi, cu familia sau jumătatea ta – oameni importanți pentru tine. Asta înseamnă că vii cu cel putin trei componente ale vieții tale care sunt esențiale pentru tine și pe care puteai să le duci în orice alt loc. De aceea eu sunt dator să-ți ofer calitate și să-ți pun la dispoziție tot ceea ce știu, din suflet, ca să îți demonstrez că îmi pasă de ce aduci în casa mea – e modul meu de a-ți arăta respect.”


Când vorbește despre bucuria pe care i-o aduc oamenii care vin să-și sărbătorească evenimentele speciale din viață la restaurantul său, ochii i se pierd ca și cum îi vede pe toți în jur. Îl înduioșează micile atenții pe care oamenii și le fac unii altora și încearcă să adauge o valoare plus amintirilor pe care aceștia le aniversează.

”Un om obișnuit (adică nu VIP) lucrează mai mult pentru banii lui ca sa vină la restaurant și pentru el este mereu o ocazie deosebită. Vin aici oameni pe care îi vezi că nu sunt îmbrăcați în costume scumpe, ci cu hainele lor de sărbătoare și îmi acordă un respect anume mie.”

Face o scurtă pauză și închizând ochii și își caută cuvintele în engleză. Își reia povestirea cu lacrimi în ochi.

”Acum mulți ani, când a venit familia mea să vă viziteze pentru prima oară în România, m-a ajutat un taximetrist să merg la aeroport să-i întâmpin. La final, i-am dat cartea mea de vizită pe care i-am scris pe spate: ”Invitație pentru două persoane” și m-am semnat. L-am rugat să vină cu soția lui. El a aflat cine sunt și au venit la restaurant să mănânce împreună. Ea avea la ea banii de concediu ca să nu le fie rușine dacă se adeverea că nu m-am ținut de cuvânt sau că era o farsă. Când au plecat, soția lui mi-a mulțumit plângând și m-a îmbrățișat. A fost un moment foarte puternic pentru mine.
Acestea sunt ocazii mult mai speciale decât atunci când vine un VIP pentru că, pentru oamenii cu bani nu e ceva deosebit să vii la Jakob Hausmann. Dar pentru cei care fac eforturi și își sărbătoresc cele mai frumoase momente cu mine, în casa mea, eu sunt recunoscător.”

Simte că în următorii 10 ani, ”în care mai sunt cu adevărat activ”, își va îndeplini toate ambițiile profesionale, iar pentru asta a făcut primul pas cu noua Mică Elveție. Furnizorii au rămas pe baza vechilor colaborări de succes de care e mulțumit, iar legumele și fructele de sezon le alege personal din piață ca și până acum. Acestea nu se schimbă, dar se vor întâmpla lucruri noi pentru restaurantul său. O dată pe lună Jakob Hausmann va găti în fața oaspeților săi, în fiecare marți va fi ”Seara Raclette” – o tradiție elvețiană pentru seri alături de prieteni, iar în noiembrie va fi ”Săptămâna elvețiană” care va reuni toate preparatele specifice țării sale. Felul în care a gândit evenimentele reflectă principiile după care își ghidează viața și își echilibrează pasiunea cu munca: nu e o afacere, e un mod de viață și toată familia îi este acum alături.


Chiar și meniurile au o componentă dinamică, după chipul și asemănarea creatorului lor: în funcție de sezonalitate, apar și dispar feluri de mâncare. În luna decembrie va avea un meniu de post, pentru că, indiferent cât de român se simte, este oaspete aici și acum are și ”o datorie față de Dumnezeu”, glumește Hausmann, mai ales de când casele lor sunt vecine: intrarea în restaurant dinspre Centrul Vechi dă în poarta Bisericii Sfântul Anton.

Planurile lui Jakob Hausmann nu se rezumă la visele sale personale, ci și o moștenire pe care vrea s-o lase tinerilor bucătari. Odată ce își va putea dedica mai mult timp, va începe o școală de bucătari, poate o nouă emisiune la TV (a mai avut una: ”Să bucătărim” în 2008 la TVR) și vrea să aibă o carte de bucate în urma carierei sale. Stelele Michelin încă nu se acordă în România, dar dacă în acești 10 ani se ivește ocazia, vrea să fie primul care le primește.  Hausmann dorește să fie amintit ca acel bucătar care a oferit oamenilor plăcerea de a se bucura de o masă sofisticată între prieteni, într-o atmosferă de sărbătoare.

***
În timpul întregului interviu, care a durat aproape două ore, Jakob Hausmann mi-a oferit întreaga lui atenție și s-a lăsat întrerupt doar de prietenii pe care îi întâmpina în ”casa lui” la cină. I se citea pe față bucuria autentică de a-i primi și a le oferi cea mai bună masă disponibilă. De altfel, interviul s-a încheiat exact când pe ușa Micii Elveții a intrat un grup pe care Jakob Hausmann l-a salutat întinzând brațele:

”Oooo, prietenii mei! Ce fericit sunt că ați venit să mă vizitați în casa mea!”

*

Mica Elveție s-a redeschis oficial miercuri, 12 septembrie pe strada Franceză, nr 60, în Centrul Vechi al capitalei. La evenimentul de deschidere Jakob Hausmann a făcut o demonstrație de gătit.

Prima porție de raclette a vrut s-o ofere ”celei mai importante persoane din încăpere.” Toți cei prezenți au strigat-o pe soția sa, dar Hausmann i-a oprit cu un gest scurt.

”Nu, această porție o duceți la masa din față. Acolo este un domn care îmi seamănă la chip, dar are părul alb. Prima porție este pentru tatăl meu, care a venit să-mi vadă noua casă plină de prieteni.”

*

Claudia Tocila lucreaza in departamentul de comunicare al Valvis Holding si o puteti citi si pe blogul ei.

4646
chrisscottanonbooksculptures2ajutor

ajutor

sunt oameni care atunci cind vor sa-si ia o masina mai mare se duc si cer bani de la rude.

oameni care, daca au o problema, suna la altii sa le-o rezolve.

*

sunt oameni care -si rezolva singuri problemele, care n-au cerut cu imprumut niciodata bani (cheltuind doar cit produc).

sunt oameni care s-au prins ca, la capatul liniei, cineva tot trebuie sa FACA.

si fac singuri in dreptul lor.

*

prima categorie descrisa e cea populara – oamenii au grija sa-si faca multi prieteni ca sa aiba cine sa le rezolve problemele.

a doua categorie e mai degraba a singuraticilor. a oamenilor care cred ca “the best asset is the mind”

tu unde esti? 🙂

2278
Eric Emmanuel SchmittÉric-Emmanuel Schmitt despre literatura și emotie

Éric-Emmanuel Schmitt despre literatura și emotie

text de Ana Maria Onisei

Acum un an faceam un interviu (http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Eric-Emmanuel_Schmitt-_-Ma_simt_inteligent_in_pielea_unei_femei_0_526147885.html#) cu Éric-Emmanuel Schmitt, laureat al Premiului Goncourt. Pornisem de la „Cea mai frumoasă carte din lume”, o colectie de povestiri ale caror personaje principale sunt femei, ca sa ajungem la importanta emotiei.

***

“Emoţia te poate face mai inteligent. E un instrument al progresului şi al toleranţei. În cărţile mele, emoţia îl atrage pe cititor într-o călătorie neaşteptată. Când scriu, eu râd şi plâng…”, marturisea Éric-Emmanuel Schmitt cu un curaj si o seninatate pe care le poate avea doar cineva care a observat durerea pe viu. In copilarie, Schmitt a trait alaturi de tatal lui – medic   – , experienta spitalelor pline de tineri bolnavi. Asta l-a facut sa scrie la maturitate bestsellerul “Oscar si Tanti Roz”, povestea unui copil bolnav de cancer. Dar si sa inteleaga puterea literaturii.

“Literatura nu doar surprinde, ci preţuieşte şi iubeşte contradicţiile intrinseci ale fiinţei umane sau paradoxurile sentimentelor omeneşti. Literatura ne împinge să explorăm întâmplările prin care trecem şi, prin aceasta, ne ajută să trăim”.

***

Acum a inceput toamna. Anotimpul emotiilor bline, undeva, in pagini de literatura.

Ana Maria Onisei este jurnalist pentru Adevarul, a mai scris pentru Dilema Veche , Esquire.

3436
ursvorbe in iubire

vorbe in iubire

am prieteni care viseaza sa-si intilneasca marea dragoste dintr-o iubire la prima vedere. sa o recunoasca in multime – si el/ea simultan sa-l /o descopere – si sa stie ca ei sunt unul pentru altul.

eu imi doream acum ceva ani sa intilnesc omul cu care sa ma inteleg fara sa fie nevoie sa vorbim, din ginduri, semne. sa -l intuiesc si sa ma intuiasca.

(in continuare una dintre placerile mele este sa nu vorbesc nimic intr-o zi, sa ma inteleg cu cei din jur fara vorbe)

***

intr-un mod ciudat tragem inapoi catre ce am fost la originile speciei umane- dorim sa dam la o parte vorbele, ca sa ne ghidam dupa instinct.

suna urit, dar nu e: animale.


1781
detaliu dormitor2apartIKEA -final (foto & costuri)

apartIKEA -final (foto & costuri)

parte din proiectul apartIKEA – The Rented Apartament , am locuit o saptamina intr-o casa inchiriata pe care am redecorat-o de la IKEA intr-un buget de 2500 ron.

***

viata m-a invatat (stau de mai bine de 15 ani cu chirie) ca atunci cind inchiriezi o casa, rareori proprietarul vrea sa mute mobilierul pe care-l are in apartament, asa ca ori trebuie sa-l depozitezi, ori sa-l folosesti. de aceea, am dorit sa folosesc cit mai mult din mobilierul din dotare, sa nu investesc in mobila, ci in accesorii care sa schimbe casa si sa -i dea o poveste.

cred ca in felul acesta poti insufleti orice casa, intr-un buget accesibil; o poti face sa fie a ta, fara investitii majore.

iata apartIKEA in versiunea S!MPA 🙂

HOLUL

costul transformarii – 125 ron

detaliu camera:


costuri detaliate

BUCATARIE

cost transformare: 250 ron

detalii camera

costuri detaliate

DORMITOR

cost transformare: 392 ron

detalii camera

costuri detaliate

LIVING

cost transformare: 1615 RON

DETALII LIVING

(preturile detaliate pentru living le trimit la cerere intr-un mail, ca sa nu pun un tabel lung care ar fi greu de citit. toate produsele pot fi gasite si online, in catalogul IKEA)

sunt multe povesti de spus despre obiectele din aceste fotografii (lampile din dormitor sunt dintr-o consola si un abajur/ biblioteca a fost poreclita “uritica” pentru ca era moartea pasiunii/ lustra din living e din trei corpuri diferite etc etc etc), dar am sa o fac intr-un post separat.

acum vreau doar sa-i multumesc lui Catalin Georgescu pentru fotografii (asta cu sera, ultima, e wooowwww; din incadrare, aproape ca e mai frumos locul decit in realitate:) ), dar si tuturor prietenilor mei care m-au ajutat in acest proiect.

*

am sa scriu intr-un post separat si despre ce am invatat din acest proiect. da, poti sa schimbi o casa doar din accesorii si sa o faci sa fie acasa. ea devine insa “vie” in momentul in care e efectiv locuita. si te face sa zimbesti cind treci prin camere si unele obiecte iti aduc aminte de povesti legate de prietenii tai si de petrecerile pe care le-ati facut impreuna.

despre petrecerea de inaugurare a apartIKEA, intr-o postare viitoare cu multe multe fotografii.

****

fotografia asta mi se pare ca surprinde cel mai bine spiritul casei. si da, dormitorul a fost preferatul meu.


madame coverCum ne luam haine pentru un nou sezon?

Cum ne luam haine pentru un nou sezon?

Am in computer un folder care se cheama “inspiratii haine”; am adunat in el de-a lungul timpului fotografii cu doamne pe care atunci cind le-am vazut am zis: “m-as imbraca asa”.

E o fotografie cu o doamna care are pantaloni de stofa, piramida, negri, suflecati putin la glezne si sosete de culoare rosie; alta e cu o tinara care suprapune frumos texturile- tricou, camasa, vesta, pantaloni scurti – in alb si negru. Am zece fotografii cu Audrey Hepburn, citeva cu Caroline Bassette Kennedy si o colectie intreaga cu Jackie Kennedy.

Rochiile pe care astazi le-am numi “business”, dar pe care ea le purta cu o maxima eleganta transformindu-le in couture, ma inspira.

Nu mai port atit de des haine business, pentru ca freelancing-ul imi da o libertate de care ma bucur deplin, dar viata m-a invatat ca o “rochie Jackie” te scoate din incurcatura oricind, asa ca am citeva in garderoba. Stiu teoria cu little black dress, dar eu cred in little pastel dress sau little bleumarin dress.

Si mai cred ca nu trebuie sa ne cumparam haine cind nu mai e purtabil precedentul “produs”, ci sa le luam cu gindul la ce avem in dulap, cu ce se potrivesc, ce poveste spunem cu ele.

***
De ce scriu asta? Incep sa se schimbe colectiile in magazine, trecem la hainele de toamna, si e momentul sa facem alegeri inteligente in ceea ce priveste noile achizitii.

In toamna asta, lantul de magazine Ma Dame are o colectie inspirata de anii 60-70, mai exact inspirata de Jackie Kennedy.
Eu asociez Ma Dame cu rochii business (am  cel putin doua de la ei), dar noua colectie are si variante casual smart. Cu citeva taioare simpatice si tricouri- bluza care merg de minune cu fuste conice.

Am vazut in avanpremiera colectia si, uitindu-ma la fustele care fac coapse de diva mi-am amintit de Monica Bellucci. V-ati gindit vreodata ca jumatate din sex appeal – ul ei sta in alegerea potrivita a hainelor? In fustele conice, mai ales?

Intrati intr-o cabina de proba de la Ma dame cu o fusta si o sa intelegeti ce spun.

si uite -o si pe doamna cu sosete colorate din folderul inspiratii haine 🙂

3085
DM_CoverFace to face with Demi Moore

Face to face with Demi Moore

(romanian version, here)

When you’re thinking of Demi Moore scenes from Ghost, A Few Good men, Indecent Proposal come to mind. If you’re a man, maybe the lascivious dance from Striptease or the forceful seduction ritual from Disclosure.

Your instinct is telling you: That’s a strong, determined woman. Even the pictures from the commercials of the products she’s been promoting or the photo sessions from the magazines all over the world show her as a determined woman with a powerful firmness in her eyes.

But the perspective changes when Demi Moore is in front of. You can feel her shyness. You can find the way she covers her chest when she speaks.

At the end of August, Oriflame launched in Stockholm the most luxurious line of products celebrating 45 years on the market, in collaboration with the American actress: More by Demi.  As part of the promoting campaign, Demi Moore was present in front of 100 journalists and more than 5000 people at the Gold conference – the anniversary of the company. And everybody could remark her timidity.

“You’d be surprised to discover how nervous I can be when speaking in front of so many people”, she admitted with her unmistakable voice, nasal, vocals pushing the air through the nose as a race horse.

She’s practical, wears her nails short, in a dark shade nail wear matching her black dress with white and red stripes that fits her envied body. Though, her shoes are golden with high, slim heels and on her ankle you can see a small tattoo.

I was thinking Demi Moore has a practical side that fits so well the activism she’s been doing lately, producing a miniseries on abortions for HBO and creating a foundation that fights sexual slavery, but what amazed me was her honesty when it comes technology.

“I’m more interested in meeting people directly. With so much technology we tend to come apart one from the other. That’s why I like the Oriflame concept so much: when you love something, you want to share it directly, through human connection.”

These words come from someone who’s using technology with grace and perfection, in a way that speaks rather about taking control than about informing: Demi Moore has over 2 million fans on Facebook and 5,5 million followers on Twitter and at the beginning of 2012 she launched, together with her friend Amanda De Cadenet a show with interviews which they mainly promote through a web platform: theconversation.tv

“The best thing when you’re coming from nothing is that you have nothing to lose. When we think of people we name courageous, or fear free, or risk takers it doesn’t mean they don’t feel fear anymore, it means they took the fear and transformed it in something they want it to be”, Demi Moore explained looking back at the timidity she felt at the beginning of her career.

At 17 she dropped high school for a modeling career. A year later she married musician Freddy Moore, and when only 18 she had already a small part in a movie.

“When I was fifteen I wanted to be an actress. It was my dream, but it was not only about acting. It was then when I met a beautiful actress that was very confident of herself (Demi Moore was living in the same building with Nastassja Kinski who inspired her) and I wanted to have her confidence. I thought confidence would come with acting; I wanted it as much as I wanted to be part of a community.”

Few years from her big screen debut she had become the best paid actress in the world – 12, 5 millions of dollars for her role in Striptease –, and one of the most wanted stars.

“It’s impossible to go beyond where you are and take control if you don’t get out of your comfort zone, and like everybody else I had to go out of it to be a better person. I am able to stay here in front of so many people because I conquered one more element of my fear”.

Of course you know these things in theory, but you never think a woman like Demi Moore, who’s both Oscar and Golden Globe nominated, who’s hunted by paparazzi and whose life means for many people the sheer embodiment of success, can be this shy. I had seen this type of shyness at many actors. The explanation lies, I’ve been told, in that when they’re filming, they do things easily because they’re trained, they had rehearsed so that the words and gestures of a character become their own. But when taken out of their medium they feel vulnerable. At some level, this happens to us, ordinary people. When taken out of our comfort zone we become fragile.

This is why I think what Demi Moore accomplished is so fit for the concept of the Oriflame campaign. More by Demi means taking life moments and transforming them in fairy tales: you can be both Cinderella and Snow White.

“Sometimes you can do extraordinary, inspiring things just to be in a story, other times it’s OK to play with the elements in your life just to get where you want to. The truth in fairy tales is always adversity, yet there is always magic and there’s always a reward for overcoming. I think this is what More is about.”

The truth is that however big we are, however successful, we’re all ordinary people at home. And however glamorous, strong and invincible the stars seem to us happens also because we always see them as heroes in a story, with all that involves, from script to costumes and make-up.

We can also cheat a little. With the right make up, with a good perfume, with accessories that bring out our personality. It’s the same thing the stars we’re looking up to are doing.

The most beautiful thing Demi Moore said?

“It is said you believe when you see it, but the truth is you’ll see it when you believe… because it is our belief that comes first and the results second. You have to believe to see it.”

More by Demi, the new Oriflame line consists of  make-up kit, shower gel, body lotion, perfume, a bag, a necklace and earrings. They’re available in the October Oriflame catalogue.

The concept: Everything is possible. You can be anything you desire in your imagination. Fantasize on what you want to be: more glamorous, happier, it’s just more.

sept 2012.

Romanian version, here.

4579
DM_CoverCu Demi Moore in fata

Cu Demi Moore in fata

(english version, here)

Cind te gindesti la Demi Moore iti vin in minte imagini din Ghost, A Few Good men, Indecent Proposal. Poate – daca esti barbat – dansul lasciv din Striptease sau seductia in forta din Disclosure. Instinctul iti spune ca e o femeie hotarita, puternica. Chiar si fotografiile din reclamele produselor pe care le-a promovat sau din sedintele foto pentru reviste din toata lumea, o arata cu o privire ferma, hotarita.


Cind Demi Moore e in fata ta perspectiva se schimba si ii poti simti timiditatea. In gesturile cu care-si acopera bustul in timp ce vorbeste.

La sfirsitul lui august, Oriflame a lansat la Stockholm, la aniversarea a 45 de ani ai companiei, cea mai luxoasa gama din istoria sa, in colaborare cu actrita americana: More by Demi. Parte din promovarea gamei, Demi Moore a fost prezenta in fata a 100 de jurnalisti din toata lumea, la o conferinta de presa, dar si in fata a peste 5000 de oameni la conferinta Gold – aniversara a companiei. Si toata lumea a remarcat timiditatea ei.

“Ati fi surprinsi, daca ati descoperi cit de stresata sunt cind vorbesc in fata a multi oameni”, a admis repede cu vocea-i pe care ai recunoaste-o dintr-o mie, nazala, cu vocalele care par ca imping aerul catre nas ca la un cal de rasa.

E o femeie practica – isi purta unghiile scurte, lacuite intr-o culoare inchisa, asortate cu rochia neagra cu dungi roshii si albe, care-i urma linia corpului atit de invidiat. Avea insa niste pantofi aurii, cu un toc fin si foarte inalt, iar pe glezna se zarea un tatuaj mic.

Partea practica a lui Demi Moore o intuiam – sa mina-n mina cu militantismul (a produs pentru HBO o mini serie in patru episoade despre avort si a creat o fundatie care lupta impotriva sclaviei sexuale), dar ce m-a uimit a fost raportarea onesta la tehnologie.


“Ma preocupa mai mult intilnirile directe intre oameni, cu atit de multa tehnologie ne indepartam foarte mult unii de altii. De asta imi place conceptul Oriflame: cind iti place ceva, vrei sa-l imparti cu altcineva intr-un mod direct, de la om la om.“

Vorbele astea vin de la cineva care utilizeaza exemplar tehnologia, intr-o forma care vorbeste deja de a prelua controlul, nu de a informa: are peste 2 milioane de fani pe facebook si 5,5 milioane de followers pe twitter, iar la inceputul acestui an a lansat impreuna cu prietena ei, Amanda de Cadenet un show de interviuri  a carui promovare se bazeaza foarte mult pe o platforma web: theconversation.tv

“Cel mai bun lucru cind nu ai nimic de la inceput e ca nu ai ce pierde. Am avut acest privilegiu. Cei mai multi oameni pe care noi ii numim curajosi sau ca isi asuma riscuri, nu inseamna ca nu mai simt frica; inseamna ca au reusit sa transforme frica in ceea ce vor ei sa fie”, si-a mai explicat Demi timiditatea facind trimitere la inceputurile carierei ei.

La 17 ani a renuntat la liceu si-a plecat sa faca o cariera in modeling, s-a casatorit un an mai tirziu cu muzicianul Freddy Moore, iar la 18 ani deja avea un mic rol intr-un film.

“Cind aveam 15 am vrut sa fiu actrita. A fost visul meu, dar n-a fost  vorba doar de actorie. Atunci am intilnit o frumoasa actrita care era foarte increzatoare in ea (nota mea. locuia in aceeasi cladire cu Nastassja Kinski care a inspirat-o) si imi doream sa am si eu increderea ei. Am crezut ca increderea vine odata cu actoria, imi doream asta, cum imi doream sa fiu parte dintr-o comunitate. Acum, daca ma uit inapoi, am avut incredere si mai am, o buna parte din viata, si fac parte dintr-o comunitate frumoasa.”

In citiva ani de la debut a ajuns cea mai bine platita actrita din lume, cu 12, 5 milioane de dolari pentru filmul Striptease si una dintre cele mai cautate vedete pentru campanii publicitare sau aparitii pe coperte de revista.

“E imposibil sa mergi mai departe si sa incepi sa preiei controlul daca nu iesi din zona de confort si, ca toata lumea, incerc sa fiu un om mai bun. Astazi pot sa stau in fata atit de multor oameni pentru ca am cucerit inca o parte din  frica mea.”

Sigur ca stii lucrurile astea din teorie, dar nu te gindesti ca o femeie ca Demi Moore care are nominalizari la Oscar, la Globurile de aur, care e vinata de paparazzi si a carei viata inseamna pentru multi ideea de succes – e atit de timida. Am mai vazut genul acesta de fragilitate, de timiditate la multi actori si mi-a fost explicata prin faptul ca pe scena, pe platourile de filmare, ei fac lucrurile mai usor pentru care au fost antrenati, au repetat pina cind au ajuns ca vorbele si gesturile sa fie “ale lor”; scosi insa din mediul lor se simt vulnerabili. Intr-un fel se intimpla si cu noi – civilii –  acelasi lucru, scosi din zona de confort, suntem fragili, gata sa ne spargem.

De asta mi se pare ca ceea ce a facut Demi Moore cu viata ei se potriveste teribil cu conceptul campaniei Oriflame, More by Demi in care momente din viata sunt transformate in basme: e cind Cenusareasa, cind Alba ca zapada.

“Uneori poti sa faci lucruri extraordinare, inspirationale ca sa fii intr-o poveste, alteori e ok sa te joci cu elementele din viata ta ca sa fii acolo unde iti doresti. Adevarul este ca in povesti ai intotdeauna situatii antagonice, ai intotdeauna magie, dar este o recompensa la sfirsit. Cred ca despre asta este MORE.”

Adevarul e ca , oricit de mari ar fi, oricit de celebri si de succes, acasa sunt oameni obisnuiti. Si daca noua ne par glamurosi, puternici, invincibili e si pentru ca ii vedem intotdeauna eroi intr-o poveste. Cu tot ce inseamna ea, de la scenariu la costume si make-up.

Dar putem trisa si noi putin: cu make-up potrivit, cu un parfum fin, cu accesorii care sa ne scoata personalitatea in evidenta. Si ele – vedetele la care rivnim – fac acelasi lucru.

Cel mai frumos lucru pe care l-a spus Demi?

“Se spune ca nu crezi pina cind nu vezi, dar adevarul e ca ai sa vezi cind ai sa crezi… pentru ca mai intii este credinta si totul vine din ea. Trebuie sa crezi ca sa vezi cu adevarat.”

*
Gama Oriflame, More by Demi contine trusa de farduri, gel de dus, crema de corp, parfum, geanta si cercei. Toate vor fi disponibile in catalogul Oriflame din octombrie

english version here

5699
LipicaHerghelia lui Fat Frumos

Herghelia lui Fat Frumos

text de Sorana Savu

N-as fi descoperit-o, in drum spre Italia, daca n-as fi intrat intr-o benzinarie ungureasca si, in loc sa-mi stea gandul la croissants, nu m-as fi uitat la standul de fluturasi promotionali. Ce vreti, deformare profesionala…

E o localitate mica, in Slovenia, despre care nici n-am sti daca n-ar fi ei – albi, eleganti, cuminti, gratiosi, cu demnitate si resemnare atunci cand noi ii distribuim in scenarii pe care nu stiu sa le citeasca. Inhamati la o caleasca. In pas de dans la manej. Urmarind trasee complicate cu obstacole. Sau purtandu-l pe Fat Frumos catre cine stie ce demoazela disperata.

Poate ca simt cumva ca, in majoritate, noi facem asta pentru ca ii iubim si vrem sa-i punem in valoare. Sau poate ca ne iubesc ei prea mult si cauta sa ne inteleaga fara sa ne judece copilariile sau crizele de autoritate.

Daca despre Lipica n-ati auzit, despre Lipitzani cu siguranta ca stiti ceva. Sunt caii albi ca laptele, care au iesit din poveste si care, in Vienna, sunt unul dintre principalele puncte de atractie pentru turistii din lumea intreaga.


Ei s-au nascut si cresc in continuare in Slovenia, din 16 iepe si 6 armasari, daca am inteles bine povestile ghidului, imaculati, pistruiati sau chiar cenusii, niste creaturi blande si ireale, de a caror atingere prietenoasa te infiori ca la o intalnire cu ET. Cele 16 iepe au mereu aceleasi 16 nume, la care se adauga un numar de la 1 la 15, Gratiosa a 13-a sau Gaeta a 7-a, cam ca la casele regale.

Parcul din Lipica le apartine, familii intregi vin sa-i vada si sa le cunoasca povestea, copiii au parte de cursuri de echitatie, adultii au parte de plimbari cu o caleasca demna de orice printesa a Fratilor Grimm sau, de golf.

In arborele genealogic al Lipitzanilor suntem si noi agatati de o crenguta, cu herghelia de la Sambata de Jos. Imperiul a facut ca Lipitzanii sa treaca granitele Sloveniei si sa fie crescuti si in Ungaria, si in Austria, si in Romania.

N-am stat mai mult de doua ore in Lipica, dar a fost genul de experienta pe care n-o s-o uit niciodata, si la care ma voi putea intoarce de cate ori voi avea nevoie de un crimpei de poveste cu personaje reale.

***

Sorana Savu este specialist in comunicare , senior partner Premium Communication

3784
apartIKEA ziua 3-1apartIKEA ziua 3

apartIKEA ziua 3

s-a incheiat si ziua 3, cea de aranjare si cautare de solutii creative… si pot sa va anunt ca am terminat apartamentul de aranjat. sigur, m-a ajutat foarte mult faptul ca totul era in perfecta curatenie (ceea ce nu ti se intimpla intotdeauna cind te muti, cu chirie, intr-o casa noua). si m-a mai ajutat prezenta prietenilor.

strategia a fost: folosim mobilierul din casa si ii dam un suflu nou din accesorii. am cumparat – ca mobilier – doar 4 tabureti care vor fi multifunctionali – si masuta, si scaun.

taburetii astia au fost usor de montat, m-am prins din prima cum se fac:)

am mai montat o sera (nu vreau sa va arat inca foto cu ea:) ) si mi s-a parut si mai fain de asamblat pt ca era ca la lego, nu avea niciun surub. f ingenios construita si o sa vedeti vineri ce am facut cu ea.

*

acum doar 2 detalii din casa, fara sa va spun unde se afla aceste lucruri.

***

azi am primit ajutoare pe post de musafiri care au venit cu surubelnite, bormasini, cadouri tablouri, prajituri, zimbete si voie buna Anca TîncAlex ConuSanziana PopRoxana Paun (plus simpaticul Sebi, fiul ei care a invatat sa faca animalute din umbre pe pereti – pt ca avem o mica problema cu instalatia care va fi pe post de lustra si nu e lumina in living. inca), Cristian Petrescu

si pentru ca am ajuns la cadouri, sa mai povestesc ceva ce am uitat din ziua 1:

cind am ajuns in casa era Augustin Radu cel care a facut acelasi experiment  – #apartIKEA – saptamina trecuta. i-am adus o carte cadou, o carte despre un domn a carui viata are multe conexiuni cu viata lui.

mi-a promis ca va citi macar primele 40 de pagini, adica primul capitol, care e cel mai bun capitol de carte citit de mine anul trecut. (intre timp citesc noul Paul Auster si am alta parere despre care e “cel mai bun capitol”)

aceasta ultima foto, care e clara si frumoasa, e facuta de Catalin Georgescu

si ceva ce am uitat din ziua 2: am avut musafiri printre pungi si cutii pe prietena mea, Elena Prodan, dar a promis ca vine si cind e casa frumoasa:)

*

miine e zi de retusuri fine, de primit musafiri si de pregatit ziua de vineri cind avem… un fel de party. dar nu e party, e cu filme 🙂

2295
apartIKEA5apartIKEA, ziua 2, foto shopping

apartIKEA, ziua 2, foto shopping

la ora la care scriu aceste rinduri sunt deja in a treia zi de experiment #apartIKEA, am cumparaturile sortate pe camere si ma apuc de aranjari.

#apartIKEA e un experiment in care 4 bloggeri (AndressaMaziliqueAugustin Radu si subsemnata) traiesc fiecare cite o saptamina in aceeasi casa – una obisnuita pe care ati putea sa o inchiriati la un pret normal, 300-350 euro; casa pe care trebuie sa o reinsufleteasca fiecare dupa personalitatea sa, intr-un buget de 2500 ron.

*
cum a fost prima zi in ApartIKEA puteti vedea aici, acum iata ziua 2, in fotografii.

am fost la shopping:)

n-am venit cu mina goala, ce e in carnetel vedeti aici🙂

notam coduri ca sa cautam in rafturile de jos, uneori asezata pe jos…

alteori pe virfuri, ca altfel nu ajungeam sa citesc…( asa e cu astia micii)

gratioasa printre rafturi. sa se consemneze ca ma asortam cu doamna din fotografia de pe perete. e un semn, sigur:))

cu asta vom salva dormitorul:)

nu-mi aduc aminte ce faceam aici, dar e frumoasa fotografia:)

perneee, multe perneee… la asalt catre ele!

cu materialul asta simpatic o sa transformam bucataria. fotografia asta insa marcheaza si unul dintre momentele mele preferate de la cumparaturi: doamna de linga mine mai era cu o prietena, cumparau un alt metraj f f colorat, tot pentru bucatarie. ambele pensionare, ambele foarte vesele si foarte rafinate. spiritul ramine tinar mereu. minunat.

unde naiba sunt cirligele alea care costa doar 3 ron? nu erau acolo, erau la cirligele pentru baie.

lustre, lampe si lumini… o sa fie o smekerie cu ele in #apartIKEA 🙂

avem de salvat o biblioteca uritica tare, deci flori …

si iar flori…

si iar flori…

ne mai si odihnim putin:)

iar in #apartIKEA desfacem minunile care nu erau pe lista (nu multe, doar vreo 2-3, ca sa vedem cit sunt ele de simpatice si cum le vom utiliza)

bun. acum la revedere pina diseara cind va arat cam ce am facut astazi prin #apartIKEA.
daca vreti sa veniti in vizita, lasati un comentariu 🙂

foto Catalin Georgescu

3775
4#apartIKEA foto ziua 1

#apartIKEA foto ziua 1

dupa cum stiti 4 bloggeri locuiesc cite o saptamina in acelasi apartament pe care trebuie sa-l redecoreze in stilul lor, intr-un buget de 2500. experiementul (care va arata cit de versatila poate sa fie aceeasi camera in functie de personalitatea fiecaruia) e parte din campania de lansare a catalogului IKEA care are in aceasta toamna sloganul “da un suflu nou casei tale”.

am scris despre prima mea zi in #apartIKEA, acum sa va arat citeva fotografii cu sosirea

ne mutam – ne mutam, dar sa avem haine calcate si pentru pozele urmatoare, nu? (de asta e sacul cu hainele pe umeras:) )

aici facem ultimele retusuri si verificari, ce e in listuta fata in fata cu casa (pe care o stiam doar din foto)

listuta:)

dupa cum se vede in listuta, am impartit bugetul de 2500 ron pe camere – 1600 in living, 400 in dormitor, 300 bucatarie, 200 hol.

ce am cumparat va arat in alte fotografii – dar pt ca sunt multe, va fi o postare separata.

Foto: Catalin Georgescu

2266
personaje ioana si paul facebookIoana Blaj in Tom Sawyer

Ioana Blaj in Tom Sawyer

text de Ioana Blaj

O dupa amiaza torida de vara. Multe apeluri nepreluate. Haos. Negocieri.
Imi iau un moment de respiro si vad printre apelurile nepreluate Catalin Anchidin. Ma gandeam ca e singurul om cu care vreau sa vorbesc pentru ca nu are legatura cu nimic din ce aveam de rezolvat in ziua aia. Il sun, ma intampina o voce calda si optimista:

C:-Ioana, vrei sa ne ajuti cu campania de promovare a filmului Tom Sawyer?

Eu:-Da, clar. Ce am de facut?

C:-O poza in care esti deghizata in matusa Polly. Daca esti de acord o facem si cu Paul Ipate care o sa fie Tom Sawyer!

Eu:- Da, ma bag 🙂

Ajung la studio. Ma astepam sa dureze, dar cred ca a fost cea mai scurta sedinta foto la care am fost. Mi-am pus hainele matusii Polly pe mine si mi-a venit cheful de joaca. Il vad pe Paul (Tom Sawyer) si nu mi-a fost deloc greu sa-mi iau rolul in serios. A dost o zi tare frumoasa si productiva. M-am simtit foarte bine si ma bucur ca nu am ratat un proiect misto, din cauza unui haos dintr-o zi de vara.

Ne vedem in cinematograf pe 12 octombrie!

Ioana Blaj este actrita, masteranda in Arta Actorului la UNATC

1582
Vizual CristinaSafeguarding me

Safeguarding me

toate lucurile care sunt in aceasta fotografie au o semnificatie pentru mine.

filmul meu preferat din toate timpurile – Bleu (Kieslowski), una dintre cartile scriitorului pe care-l iubesc cel mai mult – Raymond Carver, un ceas vechi pe care-l port ca pandativ, o amintire legata de Van Gogh – un pictor pe care as fi vrut sa-l intilnesc, ochelarii fara de care nu prea ma descurc in a vedea lumea la distanta:) , doua fotografii din copilarie, pietricele si scoici de prin locurile care au insemnat ceva pentru mine.

si calculatorul – fara de care n-as mai putea sa-mi cistig existenta.

rid mereu si spun cand plec in deplasari in strainatate ca atita timp cit am laptopul, portofelul si cheile de la casa, restul poate sa se rataceasca la bagaje pentru ca e… recuperabil, reinventabil.

***

obiectele acestea insa le protejez. au locul lor in casa, am grija de ele pentru ca sunt de neinlocuit.

cu computerul e putin mai dificil, pentru ca ceea ce inseamna protectie a informatiei nu imi este foarte familiar; stiu ca nu e bine sa pun pe net foarte multe fotografii personale, stiu ca e mai sigur sa nu descarc de pe net orice ca sa primesc si ceva virusi.

dar stiu ca acestea sunt notiuni de baza despre “a-mi proteja computerul” si ca amenintarile sunt mult mai mari.

cred ca sunt multe alte femei care , asemeni mie, habar nu de toate amenintarile care apar cind e vorba de protectia informatiilor si, de aceea, m-am alaturat campaniei Kaspersky: Safeguarding me, care incearca sa atraga atentia – inca o data – ca e important sa ne protejam computerele cu softuri anti virus specializate.

*

Dragi doamne si domnisoare,

daca va regasiti in povestea mea, daca ati inteles ca laptopul vostru e unul dintre lucrurile vitale care trebuie protejate, am un cadou pentru voi: 5 licente Kaspersky Internet Security 2013, valabile 1 an/1 PC.

spuneti-ne care sunt 5 lucruri pe care le protejati din viata dvs si prin tragere la sorti, voi alege cistigatoarele. concursul se incheie vineri la ora 12.00. multumesc.

***

exista studii care arata ca femeile cauta in viata siguranta (unui camin, unei familii, unui job) si ca isi doresc sa fie protejate. o parte din siguranta noastra e protejarea computerului pe care-l folosim. dar nu ne gindim prea des la asta.

roxana cioriiaHappiness is a warm gun.

Happiness is a warm gun.

text de Roxana Cioriia

+ doua guri tragand din acelasi pai. Setea mea e mai lacoma decat a ta, sic.

+ Gerry Mulligan, Moonlight in Vermont. Non-stop. In timp ce-ti faci dus cu lumina stinsa. Si nu neaparat cu apa de la robinet.

+ Les quatre cents coups, de Truffaut. Si respiratiile care ti se opresc in gat. Si cele care intra si cele care ies.

+ un batran care zdrobeste o oglinda pe genunchi, ca si cum ar rupe o pita in doua. Genunchiul esti tu.

+ se spune ca e o particica din piept pe care, daca o lovesti indeajus de tare, explodeaza inima de sub ea. La propriu, se spune. It sounds like such a lie that you have to believe that it’s the truth.

+ Cartile de istorie. 22 mai 1455. Incepe razboiul Rozelor. 1+4=5. 555. 15. 1+5=6. Inca 1 si e 7, cifra mea norocoasa. 7 pasari pe un umar. Because he’s a birdwatcher. Dar semnele se-amesteca pana la urma. Ca fideaua in ciorba. Ca liniile autostrazii. Cand mergi prea repede. Sau te freci prea tare la ochi. Sa nu se vada nimic. Sa nu vezi nimic.

+ Yu-gos-la-vi-a, te invata bunicul, lipaind din buze, stergandu-si mustata, stropindu-te cu lapte de capra.

+ cand te simti tradat de alfabet. Cand injecteaza cineva stricnina in vocalele tale si nu esti tu ala. Si ies cuvintele altfel. Toate cu capslock. Si-ti ramane pe un limba un gust de portocale amare. Sau clor. Dupa posibilitati.

+ si nu e ciudat ca oamenilor li se pare romantic apusul? Cand cerul, din albastru, devine rosu inchis cu stropi de mov, ca o rana care se umfla sub piele?

+ 31, Rue Cambon, Paris. Asculti Jason Mraz, I’m yours. Si nu ti-e rusine.

***

Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan Romania, iar acum este PR la DRAFTFCB

1174
usaprima zi in apartIKEA

prima zi in apartIKEA

e un apartament in bucuresti care are numele meu mare scris pe usa.

e prima data in viata mea cind am numele mare scris pe o usa si mi se pare ca toti vecinii care trec se gindesc “da’ oare femeia asta de ce vrea sa stim cine e ea?”

de fapt, nu vreau – neaparat – sa stie de mine, ci sa stie ce fac acolo: ca sa am scuze pentru zgomotele pe care le vor auzi, ca sa nu se supere portarul ca e o avalansa de oameni catre apartamentul meu… si tot asa.

***
m-am mutat in apartIKEA si pina vineri incerc sa dau suflu nou unei case obisnuite, folosindu-ma de ingredientele din noul Catalog IKEA.

***

acum, ca stau in casa si vad diferenta intre ce e in foto si ce e in realitate (am tot vazut fotografii la colegii care au locuit inainte Augustin Radu si Mazilique)) , ma gindesc ca eu ar fi trebuit sa inchiriez apartamentul acesta , daca as fi fost intr-o situatie de viata reala. e un apartament standard de bloc, cu 2 camere si o bucatarie spatioasa, f bine decomandat, dar are o mare problema: nu spune nicio poveste.

asa arata dormitorul aseara

asa arata livingul

mie imi place sa locuiesc intr-o casa calda, cozy, sa simti cind intri ca locul ala are o poveste, ca peretii ascund intimplari simpatice.
asa ca vom lucra la asta:)

am 2500 RON ca sa infrumusetez casa pina vineri. mi-am impartit bugetul pe camere – living, dormitor, hol, bucatarie – si in unele cazuri incerc sa schimb o camera – sa o fac simpatica – folosindu-ma de foarte foarte putini bani. pentru ca asa e si in viata, daca o iei de la zero intr-o casa noua, n-ai intotdeauna extrem de multi bani.

dar daca iti pui creativitatea la incercare si incerci sa folosesti spatiu cit mai inteligent, poti sa creezi ceva care sa-ti aduca zimbetul pe buze cind vii acasa.

***

aseara toate conversatiile mele telefonice care contineau “ne vedem si noi saptamina asta sa discutam cutare?” primeau un raspuns standard “nu pot, sunt inchisa in apartamentul IKEA si tre sa-l fac minunat pina vineri”.
asa ca mi-am mutat intilnirile in apartIKEA. mai discutam, mai punem un tablou sau mai instalam un suport pentru lumina.

va fi f f f funny

***
am listuta cu cumparaturile pe care trebuie sa le fac astazi – in detaliu, sa ma incadrez in buget inclusiv cu becurile care o sa lumineze casa – plec in curind sa fac achizitiile. urmeaza o distractie prin magazinul IKEA, din care va arat fotografii mai pe seara. (am foto si cu intrarea mea in casa, dar le postez si pe ele tot diseara)

atit (mai) am de spus: am invatat catalogul IKEA pe dinafara.

***
daca e ceva ce vreti sa stiti din experienta asta , daca vreti sa va arat fotografii cu ceva anume, anuntati-ma…

casa va fi deschisa pentru vizitat catre sfirsitul saptaminii (ca sa si vedeti ce am creat), dar va povestesc despre asta zilele viitoare.

2593

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!