Monthly Archives : May 2013

fetita1 (2)cea mai veche amintire din copilarie

cea mai veche amintire din copilarie

miine e 1 iunie. bun prilej pentru niste amintiri simpatice

care e cea mai veche amintire a voastra din copilarie ?

***

cea mai veche amintire a mea e de la aproape 3 ani. ma dusesera la gradinita unde era sora mea sa o luam acasa. numai ca ea repeta pentru o serbare si faceau dansuri in sala de clasa, asa ca a trebuit sa mai asteptam pina au terminat. imi amintecs ca m-am uitat f curioasa din usa la ceea ce faceau si , dupa ce m-am plictisit, am inceput sa fac acelasi lucru in holul in care o asteptam.

era o miscare in cerc si pentru ca ei stateau cu capul in jos cind se invirteau in pas de dansuri populare, iar eu ii imitam pe hol, stiu si acum modelul covorului. alb cu roshu, cu un oval mare din flori roshu cu negru. ma incurca ovalul ala pentru ca eu trebuia sa merg in cerc.

***

m-am gindit de multe ori ce arata din caracterul meu aceasta cea mai indepartata amintire si mi-am dat  seama ca pe undeva inca mai fac asta: daca vad ceva ce fac altii cu succes, ma intreb daca pot si eu sa fac. de multe ori si incerc sa fac sa vad daca-mi iese.

spre deosebire insa de anii aia, acum stiu foarte clar ca sunt unele lucruri pe care eu nu le pot face. pentru ca unii oameni au cite un har pe care eu nu-l am.

***

care e cea mai veche amintire a voastra?

 

2599
noemi san franciscoStereotipuri de vacanta

Stereotipuri de vacanta

text de Noemi Revnic

Pentru ca este ziua mea in care scriu pe blogul tau, draga Cristina, si pentru ca se intampla ca amandoua sa ne aflam in acelasi loc – Skiathos, Grecia – intr-o mini vacanta frumoasa, m-am gandit sa scriu astazi despre acele lucruri pe care obisnuim sa le facem cu totii (ma rog, voi face astazi o medie a stereotipurilor).

Savurarea unei cafele si telefoanele de la revedere adresate parintilor, prietenilor sau colegilor, din aeroport, inainte de decolare + cumpararea de reviste, desigur (pentru avion si plaja). Euforia aceea care ne cuprinde pe toti, starea de vacanta (chiar daca plecam si pentru doua-trei zile).

De vreo cateva luni (si aici recunosc ca ma aflu si eu in acest grup) s-a lansat moda “Instagram Geographic”, cum ii spun eu, care mentioneaza locatia in care te afli, asa ca risti sa ajungi inapoi acasa fara carti postale souvenir cumparate, pentru ca, nu-i asha, ai facut tu deja vreo 50 de insta postal cards si le-ai impartit cu toti “followersii” tai din prezent si din viitor.

Dar dintre toate, fotografia cea mai, cea mai “populara” este cea facuta la malul marii, sau al Oceanului, pe nisip, in cel mai bun caz in picioare, cu fata aceea de vacanta, da, am uitat sa mentionez acest aspect: daca va uitati mai atent la fotografiile de concediu, parca suntem cu totii mai tineri cu cel putin trei ani.

In incheiere, draga mea Cristina, care te afli acum la un metru distanta de mine, iti trimit pe calea netului o fotografie draga mie din vacanta americana de anul trecut, de pe plaja din San Francisco. Bonus, o fotografie cu un surfer care astepta un val bun. (fotografia asta a fost facuta special pentru Marina Moldovan de la 109 si o va primi inramata de ziua ei, chiar peste vreo doua luni).
Si va doresc, tie si cititorilor nostri, cat mai multe vacante frumoase, in care sa va simtiti bine si din care sa aveti de unde alege momente bune, de neuitat!

Ne revedem la Bucuresti, cu evenimentele lui iunie cultural si senzational.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1570
skiathosromani din Skiathos: Cosmina Popescu, o fosta campioana la tenis

romani din Skiathos: Cosmina Popescu, o fosta campioana la tenis

Skiathos e o insula greceasca cu 3500 de locuitori si 16 km de sosea. cu hoteluri in trepte si cu citeva zeci de plaje – dintre care una plasata pe locul 6 in europa la categoria cel mai fin nisip (practic mai fin decit faina)

e o insula unde in ultima vreme turismul dinspre romania a crescut mult si asta n-are legatura cu faptul ca aici s-a filmat Mamma Mia. romanii vin aici pentru confort si liniste si intilnesc o multime de alti romani; prin hoteluri – angajati special pe sezon de catre agentii ca animatori, sau pur si simplu romanii care s-au mutat aici.
asa cum e Cosmina Popescu.

***
in 1981 Cosmina Popescu era o jucatoare de tenis promitatoare. Cistigase un turneu la Roma la simplu feminin (la simplu masculin cistigatorul a fost Mats Willander care in anul urmator a cistigat Roland Garros-ul) si obtinuse un premiu colosal pentru vremurile acelea: 2000 de dolari.
N-a vazut banii pentru ca imediat dupa festivitatea de premiere, reprezentatul sistemului (securitatea, adica) i-a luat cec-ul care a intrat in posesia statului.

din pacate n-a mai vazut nici foarte multe turnee dupa aceea, pentru ca i-a fost retras dreptul la viza.

*
Cosmina locuieste astazi la 150 de km distanta de Skiathos si are o agentie de turism impreuna cu Nicos, sotul ei pe care l-a cunoscut tot datorita tenisului. Nicos era asa de pasionat de tenis incit s-a dus de doua ori in Argentina la scoala Gabrielei Sabattini ca sa invete de la profesionisti. “i-a cheltuit banii tatalui lui”, ride Cosmina.

“De la Nicos am invatat sa ma bucur ca traiesc, am invatat ce inseamna bucuria unei vacante”, aseaza frumos Cosmina teritoriul in cuplul lor.

E inalta si are un trup de model. Chipul ii e incadrat de un breton drept frantzuzesc si de parul castaniu pina la umeri. Daca nu ti-ar spune ca a trecut usor de 50 de ani, ai fi gata sa spui ca n-a depasit pragul de 40. Poarta jeans cu turul jos – boyfriend’s jeans, vorbeste impecabil si romana si greaca, si are un umor care o face sa reaseze fiecare dintre povestile locale intr-o perspectiva atit de simpatica, incit te amuzi la fiecare pas.

***

Cosmina a venit prima data pe insula Skiathos in urma cu 16 ani, cu barca, intr-o excursie programata de Nicos. Au facut 150 de leghe pe mare din statiunea in care locuiau si toata noaptea ea s-a uitat in larg “unde ma duce nebunul asta?!”
Cind a ajuns la tarm, pe una dintre cele mai frumoase plaje din lume – Koukounaries Beach – s-a indragostit iremediabil de Grecia. si de Nicos:)
Au acostat aproape de unul dintre cele mai luxoase hoteluri din statiune si el i-a spus: “Acum nu putem sa stam aici, dar vom veni si vom sta cindva”. Si-a tinut promisiunea.

Astazi au o agentie de turism care pastreaza mult din temperamentul special al Cosminei – din umorul si neconventionalismul ei: ofera destinatii pe care nu le gasesti in ghiduri – in mici satucuri de pescari, pe insulite necunoscute turistilor.
Si este consultant pentru una dintre cele mai mari agentii de travel din zona – aerotravel.

***
vorbeste despre Romania cu un drag ardelenesc – ii ironizeaza pe greci comparindu-i cu noi in situatii in care romanii ies mereu mai bine – si mai vine din cind in cind acasa.

acasa inseamna Bucuresti. a copilarit intr-o casa de linga Palatul Cotroceni care pe vremea aceea era Palatul Copiilor – un loc destinat activitatilor educative si sportive pentru copii. a facut mai intii gimnastica sportiva, apoi a ajuns la tenis. mai are un frate – Sorin Popescu care a facut medicina militara si – pentru ca si lui ii place tenisul – a fost pentru o vreme medicul echipei de Cupa Davis a Romaniei.
acum il puteti asculta la Eurosport, zilele astea comenteaza cu rafinament turneul de la Roland Garros. “Sunt foarte mindra de el”, mi-a spus Cosmina.

***

agentia ei se numeste Lichas Club, o puteti gasi la lichasclub2 {@} yahoo.com si daca vreti o vacanta speciala, diferita de orice, in Grecia cautati-o. aveti incredere in instinctul meu la oameni, e o femeie foarte foarte speciala.

cum ma voi mai intilni cu ea pina simbata cind plec din Grecia, sigur va mai spun povesti frumoase.
si poate ii fac si o fotografie. ieri n-a vrut:)

3497
magnumBenicio del Toro, aur, Magnum, camioane

Benicio del Toro, aur, Magnum, camioane

stiti deja ca povestea camionului cu o comoara de aur din Madagascar care a fost implicat in ceea pe in online s-a numit #jafulsecolului a facut parte din campania de lansare a unei noi inghetate Magnum Gold – o combinație delicioasa de vanilie de Madagascar și caramel cu sare de mare, invelite intr-o crusta de ciocolata crocanta de culoarea aurului pur.

ceea ce nu stiti este ca spotul din campania acestei lansari – cel cu benicio del toro – este realizat de domnul Bryan Singer – cel care a facut Usual Suspects, seriile X Men si niste foarte multe episoade din Doctor House.

nu e chiar un spot este un scurt metraj cu Benicio del Toro in rolul principal:)

***
ce nu mai stiti este ca puteti sa testati inghetata la voi in oras pentru ca acel camion urias se afla in turneu in tara.

daca tot a calatorit atit in jaful secolului pina a fost gasit (la concertul fortza zu la Iasi, in fata a 100.000 de aomeni), acum isi continua traseul in urmatoarele destinatii in luna iunie: Brasov, Cluj, Timisoara, Constanta – iar apoi va merge la mare in 3 statiuni: Mamaia, Costinesti, Vama Veche.
in fiecare dintre orasele din tara va sta cite 2 zile, iar pe litoral cite 3 zile in fiecare statiune.

eu sa fiu in locul vostru l-as cam cauta. inghetata asta noua are un gust foarte foarte special care ar trebui savurat:)

1570
all hollowgeniala Luminita Gheorghiu in All Hollow

geniala Luminita Gheorghiu in All Hollow

daca mi-ar fi spus cineva ca Luminita Gheorghiu poate arata asa, as fi ridicat din sprincene a mirare.

stiu sigur ca in interpretarea actoriceasca se poate duce mult dincolo de propriile bariere emotionale, dar in look nu ma asteptam sa aiba acest curaj.

mi-ar placea tare sa stiu cum au convins-o cei de la All Hollow (dar ii voi intilni la Cluj la TIFF si voi afla).
O echipa minunata a facut aceasta transformare care e pe coperta All Hollow nr 4: foto Barna Nemethi, stil Ovidiu Buta si make-up Alexandru Abagiu.

sunt f f tari oamenii astia si fac lucruri din ce in ce mai curajoase

daca sunteti la Cluj la TIFF saptamina viitoare, puteti participa vineri, 7 iunie, la club Midi la petrecerea de lansare a numarului 4 All Hollow (acesta cu doamna Luminita Gheorghiu pe coperta) care ii are ca invitati speciali pe Robin and the Backstabbers, Lights Out si Gojira (Policlinic). Tot in festival va fi un scurt metraj al echipei de la All Hollow, film care le are protagoniste pe Luminita Gheorghiu si Monica Birladeanu.

2490
bucurestisa-ti muti biroul deasupra Bucurestiului- #MasterCardElite

sa-ti muti biroul deasupra Bucurestiului- #MasterCardElite

ce faci cind pentru o zi nu ai biroul disponibil pentru intilniri?
sau cind te-ai saturat sa stai in biroul tau de la ale carui ferestre nu e vreo panorama spectaculoasa si ai o zi cu multe intilniri grele?

adaugire, ce faci in oricare dintre situatiile astea, daca esti posesor de un MasterCard Premium?

de exemplu poti sa te simti pentru o zi ca-n filme si sa-ti muti biroul la etajul 21 al Hotelului Intercontinental in Lounge Club.

tocmai ce am executat eu aceasta experienta luni dimineata, ca sa incep saptamina bine.

***

Bucurestiul la picioarele tale, vazut prin ferestrele largi. mic dejun, prinz sau cina. sala de sedinte inchisa, departe de ochii lumii, sau canapele pufoase.
ca sa-ti muti activitatea la Lounge Club pentru o zi te costa, cu reducerea la plata cu un MasterCard Premium 37 de euro. toata ziua. iar daca ai si un invitat pentru el platesti 30% din suma ta.

echivalentul unui prinz de afaceri pentru un birou ingenios toata ziua.

confortul si experienta in sine sunt insa nepretuite.

am petrecut cu Noemi citeva ore bune in noul meu birou de inceput de saptamina. ne-am rezolvat trebuirile, ne-am sincronizat programele (mai avem de facut mystery shopping, dar tocmai ce am plecat impreuna in Grecia pentru un alt proiect)
si brusc ziua de luni n-a mai fost asa de trista. ba chiar a fost cozy si… foarte cinematografica.

pentru ca batea vintul foarte tare in bucuresti, luni dimineata, iar noi ne aflam la etajul 21, de la ferestre se auzea un suierat usor ca de stepa si te simteai la cinematograf vizionind un film rusesc:)
ma rog, eu ma simteam ca am aceste referinte cinematografice. cei cu care imparteam lounge-ul nu cred ca au remarcat asta.

***

experienta in lounge club m-a invatat citeva lucruri.

uneori poti sa-ti faci viata de birou mult mai frumoasa cu putin curaj de a experimenta lucruri noi.
nu tot ceea ce pare scump si inaccesibil , chiar si este…
depinde de tine ce viata de birou alegi.

si da, am beneficiat de toate discounturile la plata cu MasterCard GOLD:)
va recomand din inima sa incercati sa va incepeti asa saptamina.

 

1497
amadeusAmadeus lui Milos Forman in gradina Muzeului Enescu

Amadeus lui Milos Forman in gradina Muzeului Enescu

acum o saptamina vorbeam cu unul dintre prietenii mei mult mai destepti decit mine pe nume Tiberiu Mercurian despre cit de moderni si inovatori sunt cei de la Centru Ceh din Bucuresti.

el ii si cunostea pe cei din echipa de la Bucuresti, asa ca stia foarte bine ce spune.

acum tocmai am aflat, via email, despre un program absolut minunat al lor: intre 1 si 5 iunie Centrul Ceh organizeaza  un festival de film neconventional – filmele parasesc cinematograful si ies in oras, intr-o parcare, un spatiu industrial, curtea unui muzeu si un palat.

printre filme, minunatia de Amadeus a lui Milos Forman care va fi proiectata in gradina Muzeului Enescu de la ora 21,00, duminica, 2 iunie.

daca n-ati vazut filmul va rog tare sa mergeti sa-l vedeti. este o bucurie de poveste si de film. iar faptul ca e proiectat in curtea casei in care a locuit Enescu mi se pare genial.  ne vedem acolo:)

****

am vazut Amadeus cind eram pustoaica si mi-a placut atit de tare, incit la prima mea vizita in Austria, am mers la casa lui Mozart sa vad lucruri. (peste multi ani – pt ca asa am eu noroc in viata – am facut si un scurt interviu cu Milos Forman si stiu ca-mi aduceam aminte secventa cu secventa tot filmul:) )

tot la prima mea vizita in Austria, am alergat-o pe Alina Paduraru – colega cu mine la radio pe vremea aia – pe dealurile Vienei dupa casa lui Beethoven pentru ca vazusem o alta minunatie de film – Immortal Beloved (si pe asta trebuie sa-l vedeti. e mai mult decit minunat).

Muzeul Mozart l-am vazut in Salzburg, dar casa din Viena a lui Beethoven n-am vizitat-o desi am ajuns pina la poarta ei, dupa o ora si ceva de cautari. si-acum imi aduc aminte dezamagirea cea mare cind am inteles ca e locuita de cineva si ca nu se viziteaza.

***

sa mergeti la Amadeus pe 2 iunie la casa Enescu. sa cautati si Immortal Beloved. nu va ginditi ca sunt filme complicate si plictisitoare pentru ca sunt conectate la muzica clasica. de fapt sunt genul acela de povesti care par ca-ti deschid inima si urechile ca sa patrunda muzica.

ar trebui sa ma credeti pe cuvint pentru ca eu am urechile astupate cind vine vorba de muzica clasica.

 

 

1745
happy old peopleimbatrinirea aduce fericirea

imbatrinirea aduce fericirea

e o stire minunata in Scientific American despre cum cercetatorii au descoperit ca odata ce inaintam in virsta suntem mai fericiti.

n-are legatura nici cu operatiile estetice, nici cu cremele anti ageing, nici cu banii pe care-i cistigam…

are legatura cu ritmul interior, cu faptul ca ni se mai limpezeste mintea.

cercetariile au aratat ca indiferent de variabile precum sanatatea, bogatia, locul in care te-ai nascut, sex sau educatie, o persoana comparata cu sine este mai fericita, multumita pe parcurs ce imbatrineste.

deci gata, am rezolvat-o si pe asta. nu ne mai pare rau ca imbatrinim.

 

1839
intel“Design your world now”

“Design your world now”

imi plac foarte mult proiectele in care tehnologia e  pusa in acelasi loc cu designul, moda, arta. pentru mine e o dovada ca oamenii incep sa inteleaga ca e o granita fina intre poezia lucrurilor exacte si armonia designului rafinat.

saptamina trecuta in cadrul Romanian Design Week, Intel – in colaborare cu Molecule F – a prezentat proiectul Design your world now in care doua tinere pentru care designul e o forma de viata – Anca Fetcu, designer de obiect si Ana Morodan – designer de personalitati prin vestimentatie.

fiecare dintre ele a creat, inspirata de o tableta INTEL, obiecte de design interior sau vestimentar care sa va faca viata mai vesela si mai frumoasa.

doua dintre creatiile Ancai Fetcu

 

 

si doua dintre creatiile Anei Morodan

 

 

 

1587
invingatoriJocurile Nationale la Constanta – sa sustinem adevaratii invingatori

Jocurile Nationale la Constanta – sa sustinem adevaratii invingatori

constanteni, va rog va rog va rog sa va faceti putin timp liber si de astazi pina joi sa mergeti la o competitie sportiva din care veti invata foarte multe.

participa la ea peste 140 de sportivi din 11 judete. dar sunt sportivi pentru care victoria are alte mize decit ale noastre. chiar si competitia in sine, lupta pentru a invinge, are o alta miza.

sunt sportivi pe care dupa ce ii veti vedea, micile probleme zilnice va vor parea mofturi; marile dispute verbale vor fi furtuni in pahare de apa; iar luptele din mintea voastra nu se vor mai califica la categoria razboaie.

e vorba de Jocurile Nationale ale persoanelor cu dizabilitati.

 

Jocurile Naționale reprezintă o etapă importantă în calendarul paralimpic intern, susținut prin campania națională “Susținem adevărații învingători”, lansată de Olympus alături de Comitetul Național Paralimpic (CNP). Campania națională are scopul de a sprijini activ sportivii cu dizabilități în lupta pentru victorii, în drumul lor catre Rio de Janeiro, unde vor avea loc Jocurile Paralimpice din 2016.

Punctajul obținut la Constanța este luat în calcul la alcătuirea Clasamentului Național 2013, în urma căruia se decide cine va reprezenta România în competițiile internaționale, unde sportivii se califică pentru Jocurile Paralimpice.

Aceasta este prima dată când Jocurile Naționale au loc în Constanța, fiind organizate anterior în București, dar lipsa facilităților de cazare și transport pentru persoanele cu dizabilități a determinat mutarea Jocurilor la Constanța, unde beneficiază de toate condițiile necesare, inclusiv cazarea în cadrul unui hotel care permite accesul scaunelor cu rotile în toate camerele.

veti vedea competitii de ski nautic, atletism, tir cu arcul, baschet, sah si pescuit sportiv, dar lectiile care le veti primi acolo va vor urmari multa vreme. daca aveti copii, duceti-i va rog din suflet sa-i sustina pe sportivii astia minunati.

***

anul trecut am fost la Jocurile Paralimpice la Londra si de fiecare data cind mi-e greu imi aduc aminte de inotatorii din probele de viteza. (in apa suntem egali)

1471
books3de neratat la Bookfest

de neratat la Bookfest

daca lucrati fie si conex cu notiuni de marketing cultural, va rog, va rog, va rog, duceti-va joi la Bookfest la un curs foarte tare.

incepind cu ora 14.30, la Scena de evenimente „Agora” din cadrul Halei C4, va avea loc seminarul „Marketing editorial cu buget de criza”, care isi propune sa le arate celor prezenti cum pot folosi la maximum un buget de marketing simbolic. Doua specialiste in domeniu, Katharina Thiel (Editura Nautilus, Hamburg) si Selma Wels (Editura Binooki, Berlin), vor impartasi celor prezenti citeva idei noi legate de marketing si PR, atit in domeniul editorial, cit si in cel al difuzarii de carte. Vor prezenta tehnici de social-media si vor realiza o evaluare a instrumentelor clasice de marketing, in contextul digitalizarii.
La acest eveniment este asigurata traducerea simultana. Organizator: Frankfurt Academy.
***
si tot joi, la 11.30 pentru cei care sunt preocupati de tendintele in publishingul digital.
„Books or Bytes”, sau ce inseamna, de fapt, Digital Publishing? – aceasta este tema primei dezbateri, care va avea loc la standul tri-national (Hala C4). Un dialog romano-german, despre editarea de carte si producerea de continut, in vremurile revolutiei digitale. Ce format se potriveste cel mai bine unui continut sau altuia? Se va schimba „obiceiul cititului”? Formatele digitale isi vor putea permite si alte moduri de compunere a unui continut? Iata numai citeva din temele care vor fi abordate in cadrul intilnirii. Invitati: Carsten Schwab, director de productie la Editura Hoffmann si Campe, Hamburg, si Paul Balogh, managing partner la readfwd.com, Bucuresti. Dialogul va avea loc in limba engleza. Organizator: Frankfurt Academy.
***

La invitatia Asociatiei Editorilor din Romania, Germania, Austria si Elvetia sint oaspeti de onoare ai celei de a VIII-a editii a Salonului International de Carte Bookfest. Participarea trinationala se va desfasura sub motto-ul „Trei tari, aceeasi limba” si va prezenta literatura de limba germana, din 29 mai pana pe 2 iunie 2013.

(am sa revin si cu alte invitatii pentru Bookfest, una despre o lansare digitala foarte speciala la care voi participa si eu, dar asta se va intimpla zilele viitoare)

2504
enzo2MasterCard Elite mystery shopping: Enzo Bertini

MasterCard Elite mystery shopping: Enzo Bertini

Saptamina trecuta am continuat experientele de shopping in proiectul MasterCard Elite in care cei care fac cumparaturi cu un MasterCard Premium beneficiaza intr-o gama de magazine si servicii selectate de reduceri foarte bune, dar si de recomandari speciale.

e un proiect MasterCard aflat la al treilea an in Romania si, am aflat din sursa sigura, la inceput comerciatii erau greu de convins sa intre in program, doar ca toti cei care au fost in primul an se regasesc si acum dupa 3 ani pentru ca inteleg ca genul asta de proiect inseamna nu doar o reclama frumoasa pentru ei (asocierea cu un brand de elita) ci si clienti rafinati si educati pentru care a cumpara ceva, a beneficia de un serviciu nu inseamna a cheltui bani ci a avea o experienta placuta.

***

ce face o femeie cind are bani de cheltuit la cumparaturi? ce magazine viziteaza?

aveti dreptul la trei extrageri… desi stiu sigur ca nimeriti din prima: viziteaza magazinele de pantofi.

eu m-am oprit la Enzo Bertini in Baneasa Shopping City unde e o selectie fina de branduri de lux , cu produse care sa nu fie ostentative, genul de incaltaminte pe care sa o porti tu, nu sa te poarte ea pe tine…

mi-am cumparat niste sandale flat in cureluse foarte fine, aurii, care puse linga niste jeans sau pantaloni foarte simpli vor inveseli orice tinuta.

am primit discount desigur la plata cu MasterCard, mi-au fost prezentate colectiile noi, Noemi a incercat si ea niste sandale cu platforma si toata lumea a fost foarte simpatica.

despre experientele lui Noemi de peste week end din acelasi proiect, puteti citi aici

de astazi schimbam genul de experiente. mergem in zone mai senzoriale, mai pe experienta in sine a beneficierii de servicii, dar nu pot sa va spun unde mergem ca afla proprietarii locurilor respective:)

 

1737
the screamThe Scream- sau despre lumea altfel a artistilor

The Scream- sau despre lumea altfel a artistilor

spun mereu ca oamenii normali fac lucruri normale si ca doar cei diferiti schimba lumea. prietenii mei spun ca asta e o scuza pentru a-mi educa preventiv rabdarea ca sa fac fatza la tot felul de intimplari de la oamenii mai mult sau mai putini faimosi din jurul meu, dar foarte creativi.

acum am si dovada ca am dreptate. un articol din Scientific American despre bolile nervoase prezentate in arta pune in lumina nu doar cum a fost facut celebrul tabloul The Scream a lui  Edvard Munch, ci si doza lui de “mental disorder”. (sunt mai multe exemple acolo, dar  Munch imi place mie mult:) )

e un bun exemplu ca sa aveti rabdare si intelegere cu oamenii creativi din vietile voastre. n-ar gindi diferit, daca lumea din interiorul lor n-ar fi altfel decit a noastra.

 

“One evening I was walking along a path, the city was on one side and the fjord below. I felt tired and ill. I stopped and looked out over the fjord—the sun was setting, and the clouds turning blood red. I sensed a scream passing through nature; it seemed to me that I heard the scream. I painted this picture, painted the clouds as actual blood. The color shrieked. This became The Scream.”-Evdard Munch

“Depersonalization [disorder], a serious disruption in a persons thoughts or sensations about their individual self, understandably alters their entire world…Alienation, isolation, and altered perceptions have for centuries served as themes for the visual arts, particularly modern art. Edvard Munch’s famous painting The Scream depicts the essence of a private hell and detachment from all things outside of one’s self.”-Feeling Unreal: Depersonalization Disorder And the Loss of the Self By Daphne Simeon & Jeffrey Abugel

“The world’s most famous panic attack occurred in Olso during January 1892…This experience affected the artist so deeply he returned to the moment again and again, eventually making two paintings, two pastels, and a lithograph based on his experience, as well as penning a poem derived from the diary entry. While it isn’t known if Munch had any more panic attacks, mental illness did run in his family; at the time of his episode, his bipolar sister was in an asylum.”-Kathy Benjamin, Mental Floss. September 2012

1603
vitza2lectii de la flori: Vita de vie

lectii de la flori: Vita de vie

am primit acum citeva luni bune un lastar de vitza de vie si un ghiveci. era un cadou simbolic la lansarea unui nou produs de la una dintre cele mai sofisticate game de cosmetice : CAUDALIE – PREMIER CRU.

am pus ghiveciul cu tot cu vlastarul de vitza de vie , asa cum il primisem, cu radacina intr-un rumegus infasurat intr-o folie de celofan, intr-un colt de raft de carti. si l-am uitat acolo.

la curatenia de Pasti am remarcat ca vlastarul avea frunze si ca isi traia viata lui independent de grija mea.

astazi l-am plantat. e un vlastar de Merlot. acum pe linga lavanda, plante aromatice pt gatit si un lamii, am si vitza de vie.

pot sa fac de o gradina cu ce ghivece am prin casa 🙂

***

spun mereu ca oamenii-s ca florile (nu in sensul frumusetii, ci al fragilitatii) si ca ele te invata si despre iubirile din viata: cind nu le mai ingrijesti, nu le mai acorzi atentie, mor. oricit de mult ai investit pina atunci in ele.

vitza asta de vie imi contrazice teoria si pare ca spune ca uneori iubirea/ viata apare si independent de dorinta/grija noastra. si cind se face suficient de mare ca sa ne atraga atentia incepem sa o cultivam si noi.

 

1952
gatsby redford mulliganGreat Gatsby, Cinema Paradiso si Jonathan Franzen

Great Gatsby, Cinema Paradiso si Jonathan Franzen

citeodata ma simt ca-n filmul Cinema Paradiso, mai ales cind la Cinema Pro sunt filmele care-mi plac.

una dintre ferestrele mele da in curtea interioara a blocului exact fata in fata cu peretele care sprijina ecranul cel mare al cinematografului. il privesc putin de sus si, pentru ca, atunci cind se face cald, in cinematograf sunt deschise niste geamuri/aerisiri etc aud sonorul filmului. asa ca ma simt ca pustiul din Cinema Paradiso.

de vineri e Fast & Furious nr 6 si e multa galagie. pot sa va spun ca filmul are muuuulte masini si urmariri, ba chiar explozii cu duiumul, desi nu l-am vazut si nici nu o sa-l vad pentru ca nu ma intereseaza.

magia pentru mine e, cum ziceam, la filmele care mi-au placut.

recunosc secventele dupa sonor si ma bucur din nou de momentele care m-au emotionat sau m-au facut sa zimbesc.

***

saptamina care se incheie a fost minunata. am avut mult The Great Gatsby.

dupa muzica stiam cind e momentul in care apare Di Caprio si se prezinta Jay Gatsby, iar in spatele lui explodau artificiile de la petrecere. era zimbetul garantat din 3 in 3 ore si gindul la ce trimitere funny & smart a facut Lurhmann la James Bond.

mai tirziu recunosteam secventa accidentului& tensiunea de dupa si stiam ca o sa vina curind si impuscatura (aproape) finala.

imi pare rau ca nu puteti trai genul asta de voyeurism sonor pentru filmele care v-au placut; e o senzatie – cel putin pt mine – voluptoasa.

***

am multi prieteni care au vazut filmul lui Buz Lurhmann si mai putini carora le-a placut. pe unii dintre ei am reusit sa-i “mut” din tabara celor cu NU, in cea cu DA dupa ce le-am explicat cit de inovator e Lurhmann in ceea ce inseamna a aduce in limbaj actual o poveste din anii 30 care la vremea ei n-a avut mare succes. (cartea s-a vindut in 20.000 de exemplare , iar Fitzgerald a murit cu ideea ce e un ratat, mult mai tirziu romanul a intrat in curicula scolara americana si a devenit cu adevarat celebru).

daca va uitati astazi, cu obisnuintele de consum si cu ritmul interior al acestor vremuri, la productia din 1974 cu Robert Redford o sa vedeti ca filmul e plictisitor, treneaza pe alocuri, iar Mia Farrow este dusa intr-o zona isterico-mofturoaso-pisicoaso, desi Fitzgerald o descrie cu totul altfel pe Daisy.

Era genul de glas pe care-l urmaresti sesizindu-i cel mai mic crescendo si descrescendo, de parca fiecare replica ar fi o partitura muzicala ce nu va mai fi interpretata niciodata. (…) insa in glasul ei se simtea atita emotie, incit barbatii care tineau la ea cu greu l-ar fi putut uita: un glas cintat, care te subjuga, un “asculta-ma” rostit in soapta, care te incredinta ca mai adineauri a avut parte de niste intimplari asa de nostime si de interesante si ca, in scurt timp, urmeaza sa se petreaca altele la fel de nostime si interesante.  Fitzgerald, in carte.

si daca ati vazut -o pe Carey Mulligan stiti ca exact aici s-a dus cu interpretarea. De fapt, daca (re)cititi  cartea veti vedea ca Lurhman o urmeaza cu strictete si tot ceea ce face in film e sa se foloseasca de geniul lui vizual (si muzical) ca sa puna povestea intr-un limbaj (ritm, structura, viteza de montaj) al vremurilor noastre.

cam cu aceeasi tehnica, mult mai perfectionata, pe care a folosit-o si la Moulin Rouge si la Romeo & Juliet.

despre atentia lui pentru structuri si detalii, despre pasiunea lui pentru documentare si pentru a intelege cit mai mult inainte de a “traduce” totul intr-un limbaj actual, un mic fragment dintr-un interviu din Interview magazine 🙂

When I was very young, I grew up in a totally isolated place, in a very small town. I always win the bet with anyone who says, “I lived in a small town”—I grew up in a town with 11 houses, and that was the big part of town. We lived on the outskirts. But the thing is, my dad ran a cinema for a short time and I went to a tiny little Catholic school. There were only three rooms in the school and there were nuns, and I would go up to the library and there would be a bookshelf with about 10 books on it.

One of them was called The Merchant of Veniceby William Shakespeare, and I opened it and went, “I will never be able to understand that as long as I live.” And a nun named Sister DeChantl said something like, “Oh, he’s one of the greatest writers of all time!” I sort of struggled with Shakespeare for a bit, but when eventually I ran away to the city, there was a guy called Neil Armfield [the Australian film and theater director], who is one of our living treasures. He did a production of Twelfth Night.

People were giving out drinks and it was like we were in a Club Med in the Caribbean. There was music and dancing and there was a flash of light, and an actor called Robert Grubb came on in a white suit and said, “If music be the food of love, play on!” The band struck up again and I don’t remember what happened, except I understood every single word of it, and the lights came up and I went, “What was that?” So someone did that for me with Shakespeare and I became a mad Shakespeare nut and quite a bit of an academic on it. I studied it very, very heavily at drama school, and I worked with the greats. But I wanted to do that for a cinematic audience. How would Shakespeare go about making a movie? That’s how Romeo + Juliet was born. I’m a mad research junky and I researched—I could probably research my whole life and not make the movies. Cut to Gatsby . . . In a way, it was sort of the same thing, because I remember reading the book and kind of not getting it. Then I saw the Redford film . . .

WELCH: Yes! I read it first and I didn’t get it either. Then I read it again later in life and it was like someone shined a golden light through the pages. All of a sudden you’re just awash with it. The second or third time I read it, the language just glowed.

LUHRMANN: That’s the genius of Fitzgerald. Every time you reread it, you see something new that you didn’t remember from before. And the guy wasn’t even 30 when he wrote it. Jonathan Franzen said that when he wanted to learn about writing, he tried to analyze Gatsby. I’m extemporizing, but he said something like that he just rolled over to “present” his belly and “let Fitzgerald stroke it.” He just realized that he’d never understand how it was done. And that’s the genius of the book. Franzen said, “You feel like you’re eating whipped cream, and yet you feel nourished”—you know, it’s so dense but it’s so light.

So what happens to me is that I’m on the Trans-Siberian Railway—this is after a Moulin Rouge debriefing—and I’m going to meet CM [Luhrmann’s wife, Catherine Martin] in Paris with my newborn darling Lily. I think the train is going to be amazing and romantic, but I get on and it’s a tin box and the air conditioning’s rattling and there’s this Russian babushka who gives me a rubber hose and says, “You shower end of car, now.” I go, “What am I going to do? This is crazy.”

So I had a couple bottles of Australian red wine and some recorded books with me on a little iPod with speakers. One of them was Gatsby, and I put it on. Honestly, it was six in the morning before I stopped listening, and I fell asleep drinking the wine. Couldn’t wait till the next night, listened, and at the end of that experience, it was like there were birch trees in Siberia flicking by and I went, “I’ve got to make this into a movie.” That was something like 10 years before I even got the rights.

 

 intregul interviu aici. m-am bucurat sa descopar ca si Lurhmann il iubeste pe Jonathan Franzen un scriitor pentru care acum multi ani am facut mult lobby ca sa fie tradus si in romaneste si despre care inca mai cred ca e unul dintre cei mai mari scriitori americani contemporani (sa cititi Corectii, daca n-ati facut-o deja. am scris despre Jonathan Franzen de foarte multe ori, dar daca nu stiti nimic despre el cititi despre acest gest de prietenie)

***

uneori imi doresc sa pot sa merg la cite un film care -mi place mult cu fiecare dintre spectatori si sa stau sa le povestesc mici lucruri despre cum e filmat, montat si ce e in spatele fiecarui cadru.

si mi-ar fi placut ca in aceasta ecranizare, Robert Redford sa fie Gatsby, iar Carey Mulligan sa fie Daisy.


2978
mexic 2din Mexic: Grija fata de mediu, intre intentie si realitate

din Mexic: Grija fata de mediu, intre intentie si realitate

text de Mihaela Dumitrescu

M-am intors plina de energie de pe meleaguri calde si ce m-a surpins in mod placut este cum altii isi protejeaza mediu si toate bogatiile naturale pe care le au.

Sintagma eco friendly este pusa cu adevarat in aplicare.

De la producatorii de cosmetice bio, organice care acorda o mare atentie materiilor prime folosite, felului in care sunt obtinute ele (fara a polua mediu), procesului de productie si intr-un final ambalajele care trebuie sa fie bio degradabile, pana la grija tuturor de a nu folosi produse care nu sunt bio degradabile, de a nu folosi creme care contin ingrediente sintetice si care de ex dupa o baie in mare pot distruge in timp vegetatia si nu numai. Deci nu e vorba doar despre sanatatea lor ci le pasa cu adevarat si de mediul inconjurator.

Sunt locuri, lagune, rezervatii naturale in care nu ai voie sa folosesti de exemplu creme de protectie solara care contin filtre sintetice, care nu sunt bio degradabile. In acesta situatie se afla rezervatia XCARET din Mexic care a stiut si stie sa pastreze ce e frumos, natura in stare pura. Si nu e vorba doar de o rezervatie ci de cultura asta vazuta la turisti precum si la locuitorii din Mexic.

Deci cred ca tine de noi sa avem grija de locul in care traim si orice mic gest in aceasta directie poate in timp sa schimbe ceva.

Profit de aceast ocazie sa va spun si ca cel mai mare brand de cosmetice bio din Europa – LAVERA – a obtinut in 2013 premiul pentru GREEN Brand si pentru cultura sa, pentru grija fata de mediu, pentru toti cei 25 de ani de traditie in Germania si in alte 38 de tari.

Din aceasta saptamana produsele cosmetice bio Lavera sunt prezente si pe site-ul nostru www.seebio.ro.

Deci daca altii pot, cred si sunt convinsa ca si noi am putea sa schimbam ceva in aceasta directie.

 *
Mihaela Dumitrescu este creatoarea shop-ului on line Seebio, cu cea mai mare diversitate de produse cosmetice bio dintre shop-urile romanesti, toate certificate international
1561
castel spaniaCastele in Spania

Castele in Spania

text de Sorana Savu

Ma intreb tot timpul cum e sa fii copil si sa calatoresti prin Europa istorica. Sa te separe doar 2-3 ore cu avionul de Luvru sau Neuschwanstein sau Alhambra. O fi mai bine si mai emotionant sa le vezi inainte de a ti le imagina sau nu?

N-am cum sa aflu. Prima data cand am calatorit in afara tarii eram la final de liceu, citisem toate povestile si cartile adolescentei, petrecusem nenumarate dupa amieze visand cu ochii deschisi, pe cand bunicii credeau ca imi fac somnul de crestere. Cautasem, care va sa zica, toate castelele din Spania.

Am ajuns sa vad aievea cateva dintre ele abia primavara asta. Si recomand cu caldura luna mai drept cea mai buna luna de calatorii in orice tara mediteraneana. Vremea e perfecta, iar vegetatia parfumata – de la leandri la iasomie, trandafiri, osmanthus, mana Maicii Domnului – te rasfata cu florile ei inclusiv pe autorute. O sa povestesc doar despre Cordoba, ca sa nu risc un TLDR din partea voastra, dar revin.

Am poposit in Cordoba, unde traditia pielariei si a argintului a ramas, din pacate, la nivelul de atractie ieftina pentru turisti, si rarissim mai gasesti o vitrina in care cizmele de calarie fabuloase, harnasamentele si seile iti reamintesc de maiestria istorica.

Hotelul – opera unei companii care cauta si ea castele in Spania, Hospes – era o vila restaurata, modernizata si convertita dupa regulile confortului de secol XXI. Zidurile de peste 50 de cm, portocalii vechi si peretii incarcati de iedera si bougainvillea creau cele mai racoroase si mai placute locsoare de relaxare.

Asa cum am descoperit odata ajunsi, prima jumatate din luna mai e vreme de sarbatoare pentru toata lumea, cand vilele cordobane se deschid publicului pentru Feria de Patios. Dar calendarul de evenimente e foarte aglomerat, mai ales in prima parte a anului.

Patio-urile deschise mai alina putin frustrarea voyeuristului care, peste zidurile inalte vopsite in alb si ocru si peste portile din lemn nobil minunat intretinute, nu poate vedea mare lucru in mod normal. Si e peste masura de suparat daca intra macar intr-o casa, pentru ca isi poate doar imagina ce s-ar putea ascunde in toate celelalte.

Cordoba e plina de minuni arhitecturale, multe dintre ele concentrate, evident, in orasul vechi, in cartierul evreiesc, cu stradute inghesuite pe care un drum cu masina e o mare aventura. Nu e de mirare ca toti cei de la companiile de inchiriat masini sunt super-drastici cu clientii, e complicat sa aduci o berlina intacta inapoi dupa o saptamana. Noi am reusit, dar asta pentru ca n-am condus eu.

La Mezquita de Cordoba – templul roman, transformat in biserica crestina vizigota, transformata in moschee transformata in catedrala e, fara indoiala, piesa de rezistenta. Am inconjurat-o lesinati de caldura in prima zi in oras si am ramas putin impresionati. De la nivelul strazii inguste, printre casutele albe, poti ghici stralucirea coloanelor cu decoratiuni maure, dar toate intrarile sunt zidite, iar portile sunt ferecate. Abia de pe pod, de la distanta mare, vezi cat de vasta este constructia si incepi sa detectezi efectele “fusion” pe care istoria le-a avut asupra arhitecturii locului.

Am vizitat-o cand era sa plecam si o vom tine minte toata viata. 850 de coloane – par 1000, par o padure fara sfarsit – nu se ghicesc de la exterior, dar te lasa fara grai din momentul in care le descoperi intre ziduri. Lumina se strecoara intr-un mod cu totul aparte printre coloane, motiv pentru care se organizeaza inclusiv vizite nocturne. Nocturn e un fel de a spune, cata vreme la 9 seara, cand incep vizitele, tot mai dainuie o lumina calda, de soare, in tot orasul.

Restaurantele sunt loterie, iar magazinele de vinuri sunt prea putine pentru o regiune asa de bogata in podgorii. Gasesti, totusi, locuri minunate unde poti manca bine si poti sa te bucuri, eventual, si de un spectacol de flamenco. Salurile de flamenco “turistice” sunt omniprezente, dar, ca “pashminele” indiene din poliester, cele de 6 euro sunt antiteza a ceea ce un sal de flamenco reprezinta cu adevarat. Iar papucii din piele stantata cordobana, au, din pacate, talpi din piele frantuzeasca, marca a comertului liber intracomunitar…

Castele in Spania tot am gasit, si vinuri bune, dar despre asta intr-un alt post.

  *

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
1814
anda romanNopti albe si zile albastre

Nopti albe si zile albastre

Vineri, 24 mai este Noaptea Alba a Galeriilor, un bun motiv sa vizitati galeriile de arta preferate din orasul vostru. In Bucuresti, pana in 26 mai avem Romanian Design Week (neaparat sa mergeti la Palatul Stirbei) si va mai recomand expozitia lui Miri Mor de la Atelier Anda Roman, este minunata.

Apoi mergeti la ZORZINI Gallery (Str Thomas Masaryk nr 31), unde fostul meu coleg Lucian Urdea va asteapta cu bunatati artistice. In imediata apropiere, la @PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank, (C.A. Rosetti 36, intrarea din J.L. Calderon) Razvan Ion si Eugen Radescu ne asteapta cu un eveniment artistic despre care gasiti mai multe detalii aici 

Si tot pe 24 mai, garajul agentiei McCann Bucuresti (strada Jules Michelet numărul 18) se va transforma intr-un pop up gallery ce va gazdui expozitia de pictura Framing Chronology a artistilor Levente Herman si Sandor Szasz. Sambata si duminica, 25 si 26 mai are loc cea de a doua editie a targului Made in RO, cu tema Motive traditionale in designul contemporan. Totul se intampla la Galeria Alchemie, in Calea Mosilor (Vechi) nr.95, foarte aproape de Biserica Armeneasca.

Pe Designist.ro gasiti toate detaliile. 

Un weekend artistic va doresc si pregatiti-va fortele pentru o saptamana in care cartile vor fi regine: Bookfest, 29 mai – 2 iunie.

Pe curand,

Noemi

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1857

asa, si?

prietenii mei care stiu milioanele de ghinioane prin care am tot trecut in ultima saptamina, stiu ca acest cintec (Vunk – Asa, si?) e imnul meu in aceste zile. noroc ca are o linie melodica foarte usor de memorat si pentru un afon ca mine, sa-l pot fredona.

asa s-a nimerit, planetele se aliniaza cum vor ele.

 

dar refrenul ala care spune Citeodata pentru fericire trebuie sa stai la coada. Cind iti vine rindul, e frumos sa iei si pentru altii. Si sa dai mai departe e f f f f adevarat.

ceea ce va doresc si dvs:) de fericire vorbesc.

1729

Only God Forgives

Only God Forgives e primul film care mi-a atras cu adevarat atentia din ce e la Cannes zilele astea. si nu pentru ca e Ryan Gosling acolo (si minunata Kristin Scott Thomas), ci pentru aceste declaratii ale regizorului filmului Nicolas Winding Refn, facute astazi la conferinta de presa de la Cannes.

 

Nicolas Winding Refn on writing the screenplay:
I was in an existentialist phase, full of troubles. I was permanently angry and didn’t know how to channel it. In those moments, you turn to God. That’s when I had the idea of a man who thinks he’s God and of the relationship between an all-devouring mother and her son. The film I’ve made  is about the notions of spirituality and mysticism.

Nicolas Winding Refn, on the violence running through the film:
Art is an act of violence. My approach is somewhat pornographic – it’s what excites me that counts. I can’t censor this need. Don’t forget that our very birth impels us towards violence. It’s instinctive, but down the years it becomes more mind-based and art allows us to express it.

Nicolas Winding Refn, on the character of Julian (Ryan Gosling) :
The idea was to tell the story of a man plunged into a journey without knowing when it will ever end. He is bound, chained to his mother, and in order to free himself from her, he has to pass through a form of violence. Julian doesn’t say much but the language of silence is the most poetic of all. Images and sounds touch our emotions more than dialogue ever can, So we made use of movement and space to describe the character.

1614

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!