Monthly Archives : June 2014

Stiu ca poti sa schimbi lumea in mai bine. Ce idee de viitor ai?

Stiu ca sunteti oameni din aluatul bun, altfel n-ati avea ce sa cautati pe acest site. N-ati gasi nimic in raza voastra de interes. Stiu ca va doriti ca lumea din jurul nostru sa fie macar cu un milimetru mai buna. Am participat impreuna la multe intimplari cu scopul asta. Uneori ne-a iesit, alteori am incercat.

Mai stiu ca sunt multi oameni aici care nu si-au spus ideile pentru o lume mai buna pentru ca s-au ginddit ca nu pot fi duse la bun sfirsit; ca ei nu pot scrie un proiect care sa beneficieze de finantare pentru ca nu au o fundatie asociatie, sau … nu stiu sa completeze tabelele sofisticate cu bugete complicate.

DAR IDEEA E ACOLO.

Stiu sigur ca fiecare dintre voi are o idee care ar putea schimba putin lumea din jur si le-ar fi mai bine celor mici.

*

Philips Romania lanseaza proiectul Idei de viitor in care invita oamenii din toata tara (ba chiar si romanii de peste hotare) sa-si spuna ideile creative, inovatoare privind imbunatatirea vietii copiilor si le promite ca le va transforma in realitate.

De foarte multe ori lumea se schimba imens cu o idee simpla, care vine de la cineva care stie detaliile unei situatii, mai bine decit ar cunoaste-o cei care ar veni sa faca studii la fata locului. Si-acum e momentul ca noi sa spunem, iar oamenii de la Philips sa incerce sa le transforme in realitate.

„Idei de viitor” are trei teme principale: „Perioada de sarcina”, „Start sanatos in viata” si „Recreere prin lumina”.

Tot ce trebuie sa faceti e sa scrieti o idee (sau mai multe) care credeti ca ar putea face minuni in viata copiiilor nostri ca sa ajunga OAMENI MARI si sa o puneti pe platforma www.ideideviitor.ro.

Nu aveti nevoie de bugete, de multe lucruri de completat, spuneti ideea si va fi votata de public si poate deveni realitate. De astazi 18 iunie , mai aveti la dispozitie 7 saptamini, pana la 31 iulie sa postati idei. DE VIITOR.

*

Nu vreau sa va influentez, puteti sa propuneti orice credeti voi ca poate face lumea mai buna si ii ajuta pe oameni in limita a celor trei piloni ai concursului de idei („Perioada de sarcina”, „Start sanatos in viata” si „Recreere prin lumina”), dar vreau sa va arat ceva ce pe mine m-a impresionat foarte tare si stiu cit de mult inseamna un asemenea detaliu.

Philips a creat un sistem Ambient Light pentru spitale (au vindut deja 500 in toata lumea) in care din lumina creeaza o lume speciala pentru copiii care, de exemplu, trebuie sa treaca prin situatia de a sta nemiscati citeva minute bune la un tomograf. (si , desi vi se pare simplu, e traumatizant si de speriat chiar si pentru un adult aceasta operatiune fara de care nu se pot salva vieti)

Cind esti bolnav conteaza fiecare milimetru de confort, fiecare gram de atentie si, pentru un copil faptul ca se poate juca cu lumina si e intr-o camera in care din lumina e desenata o noua lume pe pereti, e … magie.

Si cu magia asta, care ii aduce un zimbet pe chip, vine usor usor si forta de a lupta ca sa invinga boala.

Am sa va mai arat zilele viitoare alte idei magice care pot schimba lumea cu un milimetru in mai bine si mai frumos

(personal visez la crearea unui cinematograf intr-un sat in virf de munte, unde oamenii n-au descoperit inca magia de a vedea un film pe un ecran urias, cu un sunet impecabil, alaturi de toata comunitatea. Stiu ca daca s-ar intimpla asta, dintre copiii care vor vedea acolo filme vor iesi oameni MARI care vor vrea sa ajute si sa construiasca lumi magice… ca-n filme)

Tu ce idee de viitor ai ? scrie-o aici www.ideideviitor.ro.

 

 

1746

fiecare spectacol e o poveste – FITS 2014 actorii din Viata fara cash

Vineri. 13 iunie.
Mai sunt citeva minute pina cind incepe “Pai…despre ce vorbim noi aici?”, prima reprezentatie din Festivalul International de teatru de la Sibiu in care Marcel Iures e Moromete, iar George Mihaita e Cocosila.
Spectacolul are loc in sala de sport a liceului Octavian Goga, pe teren au fost puse gradene, iar scena seamana cu spatiul de la Teatrul Act, unde a fost montata piesa.

In culise, imbracati in haine care amintesc de Grecia Antica, rochii lungi invalurite in cordoane grele, o fata si un baiat repeta un text. Desculti. Trebuie sa-i interpreteze pe Hemon si Antigona, intr-o sceneta care aduce publicitatea traditionala in spatiul teatral: promoveaza un nou program Raiffeisen, Viata fara cash.

Momentul lor are un minut, dar s-au pregatit doua zile pentru el, au fost verifcati de doi profesori si, desi e ora 18.00, ora la care ar trebui sa inceapa spectacolul, continua sa repete in timp ce isi trag de hainele care par ca le vin bine. Ca sa faca un gest, oricare, sa mai descarce din energie.

Stiu ca vor juca in fata lui Iures si a lui Mihaita si mai stiu ca vor juca in fata doamnei de la Raiffeisen care le-a oferit job-ul.

Pentru baiat, Iustinian Turcu, sunt primii bani pe care-i obtine ca actor, primul lui job platit in meseria in care vrea sa faca pasi mari. Banii ii va pune deoparte si, cu bursa pe care o ia la sfirsitul semestrului, o sa se duca acasa la Galati, unde locuieste mama lui. Tata a murit in urma cu citiva ani, iar sora lui mai mare munceste in Anglia si-l mai ajuta din cind in cind cu bani pentru micile lui distractii de student care sta in camin. Are in plan sa stea si citeva zile la Bucuresti unde e si nunta unui prieten. Acum munceste pentru darul de nunta.

Fata , Gabriela Parliteanu, si-a cistigat primii bani din teatru inca din clasa X-a, cind a inceput sa joace la Braila in Omul perna, in regia lui Radu Afrim.

Sunt amindoi in anul I la actorie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu si, in citeva clipe, vor fi pe scena la FITS in fata a 400 de spectatori.
*

Gabriela Parliteanu a intrat prima la actorie in Sibiu dupa ce a fost respinsa la UNATC si-a cazut intr-o lunga depresie. A picat la Bucuresti pentru ca … avea spectacol la Braila si nu s-a putut face o ajustare de program de nicio parte. Si-a respectat contractul,a ratat admiterea , dar a dat la alta facultate ( Istoria Artei) si si-a vazut mai departe de viata si de piesele in care juca la Braila.

Avea experienta de scena, juca inca din clasa a X-a pe scena din orasul ei natal, acolo unde tinerii merg la teatru ca si cum ar merge la biserica, cu religiozitate in fiecare week end, dar s-a gindit ca daca o comisie a decis ca nu e sa fie actrita, e mai bine sa faca altceva ca sa nu piarda timpul. A primit insa un telefon de la seful catedrei de la Sibiu care a anuntat-o ca universitatea lor are si sesiune de toamna.

La aceasta editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, impreuna cu Iustinian a urcat pe scenele principale de 4 ori, ea -pentru ca are ceva special – a mai urcat inca o data: israelienii din DecaDance au ales-o din public sa danseze cu ei pe scena.

Era printre dansatori, se misca frumos in aplauzele multimii si tot ce avea in minte era “e si Lev Dodin in sala, ce ma fac?” (regizorul rus, Lev Dodin, a fost unul dintre cei mai importanti invitati ai festivalului)
*

Viata leaga lucrurile intr-un fel cum nici nu te astepti.

Gabriela si Iustinian si-au facut botezul in Festivalul International de Teatru de la Sibiu, chiar daca ei inca nu sunt constienti de exercitiul greu pe care l-au dus la capat. (sunt singurii studenti din anul 1 care au fost pe scena in aceasta editie de Festival.) Au facut-o printr-un job oferit de Raiffeisen .

Raiffeisen , care are un program foarte coerent si bine asezat in a sustine teatrul in Ro , este partener al piesei de la Act , “Pai despre ce vorbim noi aici”, a fost unul dintre partenerii principali ai aceste editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu si i-a oferit o stea pe Aleea Celebritatilor lui… Lev Dodin.

Gabriela ma urmareste pe facebook de mai bine de 4 ani (dupa un articol despre teatru pe care l-a gasit undeva, nu mai stie unde), dar n-as fi intinit-o si nici n-as fi stiut nimic din povestea ei, daca Elena Baidan (responsabila pentru proiecte culturale din partea Raiffeisen) nu m-ar fi sunat intr-o zi si nu mi-ar fi zis: “sa-i cauti pe copiii care joaca in scenetele noastre, nu-i cunosc, dar cred ca e o poveste acolo”.

*
La ora 18 si 12 min, vineri 13 iunie, Gabriela si Iustinian, studenti in anul I, actorie, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, au jucat in fata lui Marcel Iures si a lui George Mihaita. La propriu. Pentru ca protagonistii piesei “Pai… despre ce vorbim noi aici” au intrat dupa ei.

In sala, in rindul 1, s-a aflat Elena Baidan de la Raiffeisen, cea care le-a oferit job-urile de care isi vor aminti multa vreme.

Ii puteti vedea mai jos pe Gabriela si Iustinian in sceneta lor despre noul program “Viata fara cash” al Raiffeisen Bank Romania.

4029
danscum o sirba romaneasca poate deveni street dance/contemporan

cum o sirba romaneasca poate deveni street dance/contemporan

mi-ar placea sa vad la FITS tineri care cred ca stiu sa danseze street dance sau orice alt stil, doar pentru ca au ritm si stiu sa faca niste tumbe; mi-ar placea sa vad la FITS tineri care se simt coregrafi pentru videoclipuri sau emisiuni tv sau show-uri de cintareti prezenti in topuri pe la radio; mi-ar placea sa-i vad la FITS la show=urile de dans pe juratii de la Romania Danseaza, mai ales pe cei doi distinsi BAieti (BA-ul e cu majuscule pentru ca asa vorbesc ei), dar si pe dansatorii lor care se simt mici dumnezei.

ca sa invete cum se face performanta si ce inseamna DANS. si cum se inoveaza in coregrafie

iata un exemplu minunat de inovatie: muzica noastra populara vazuta drept coloana sonora pentru street dance sau dans contemporan.

coregraful se numeste Barak Marshall iar show-ul gindit de el a fost prezentat aseara in FITS de compania braziliana Cisne Negro ( nu e aceeasi companie cu cea din inregistrarea de mai jos).

de la minutul 2;27 va intilniti cu o tema populara romaneasc reinterpretata in dans (in show au fost trei piese romanesti)

inca un exemplu de inovatie in coregrafie de la o trupa care se numeste SÉBASTIEN RAMIREZ & HONJI WANG si ea prezenta la FITS in acest an.

zilele viitoare va mai arat citeva exemple minunate.
poate la anul vedem dansatori si coregrafi in salile de spectacole de la FITS si in citiva ani o sa ne fie mai greu sa recunoastem sursele de inspiratie din videoclipurile de pe la tv.
cu alte cuvinte, aspirantii la coregrafie vor invata meserie.

P.S. mi-ar placea sa-i vad si in salile de spectacol la Gigi Caciuleanu, la Razvan Mazilu, Florin Fieroiu etc

pe cuvint ca dansul e mult mai frumos pe scena decit cind va inspirati din youtube.

2018
PAI DESPRE CE VORBIM NOI AICI DOMNULE©Sebastian Marcovici13062014 (17)FITS: unul dintre domnii mei preferati – Sebastian Marcovici

FITS: unul dintre domnii mei preferati – Sebastian Marcovici

Sebastian Marcovici e de multi ani fotograful oficial al Festivalului International de Teatru de la Sibiu si cred ca e unul dintre cei mai buni fotografi de spectacol pe care-i are Romania.

E foarte greu sa faci fotografie de spectacol – sa poti sa surprizi viata dintr-un spectacol. Si e si mai greu sa faci fotografie de spectacol cind te uiti pentru prima data la un show si sa faci in citeva clipe trecerea de la ce simti, la ce poti sa arati celorlalti din ce ai simtit tu, folosindu-te de fotografie.

*

De doi ani de cind lucrez pentru comunicarea online a festivalului , in fiecare zi de FITS imi incep munca analizind fotografiile lui. In functie de ce imi trimite, imi fac planurile de comunicare pentru Facebook, site-uri sau bloguri. Viata m-a invatat ca fotografiile lui (pentru ca mai sunt si alti fotografi in festival) scoreaza cel mai bine la public – iau cele mai multe share-uri, like-uri etc, asa ca – intr-un mod egoist desigur – la show-urile pe care eu le iubesc ma uit prin sala sa vad daca el va face fotografiile ca sa stiu daca o sa va conving si pe voi , cei care n-ati fost acolo, ca a fost super spectacol.

*

aseara pentru prima data de cind muncim 10 zile pe an in acelasi proiect, am stat linga el la un spectacol. (“Pai… despre ce vorbim noi aici”, despre care am scris aici🙂 ) si pentru prima data am inteles cum lucreaza.

are obiectivele intinse linga el, urmareste actiunea si anticipeaza miscarea personajelor. apoi, pentru ca e si spectator in acelasi timp si merge cu mintea si cu sufletul cu personajele, incearca sa le transmita starea.

in spectacolul de aseara Moromete (Marce Iures) era foarte suparat pe fiii lui – pe care-i considera morti pentru ca-l parasisera. am vazut cind Sebastian a facut fotografia de mai jos. s-a uitat cum domnul Iures a facut ceva pasi in spate, a ridicat aparatul vazind ca s-a  schimbat lumina pe personaj si-a declansat. s-a uitat sa vada daca e clar chipul. apoi a respirat adinc.

stia ca are un cadru bun.

stiam si eu de aseara, pentru ca am tras cu ochiul fara sa ma vada, ca o sa primesc  una dintre cele mai puternice fotografii din tot festivalul… pentru ca dl Iures se simte in poveste, dar nu e el. ACOLO e doar MOROMETE, cu tristetea lui.

si e o imagine iconica.

 

 

ce nu stiam era ca surprinsese si momentul emotionant al imbratisarii celor doi actori, cind domnul Iures avea lacrimi in ochi. fotografia care coperta acestui articol.

puteti vedea mai multe fotografii facute de Sebastian Marcovici pe pagina de facebook a festivalului sau in centrul Sibiului pentru ca e o expozitie cu fotografii realizate de el de la editiile trecute. mi-a promis ca-si face o fotografie cu mine, linga cadrul meu preferat din expozitie asa ca o sa vi-l arat si pe el curind.

 

altfel, daca aveti nevoie de fotografii de spectacol facute de cineva care simte si intelege ce se petrece pe o scena, il gasiti aici

 

1816
PAI DESPRE CE VORBIM NOI AICI DOMNULE©Sebastian Marcovici13062014 (8)FITS 2014: Pai… despre ce vorbim noi aici?

FITS 2014: Pai… despre ce vorbim noi aici?

e o secventa in piesa “Pai… despre ce vorbim noi aici” (dramatizare dupa Morometii, de Catalin Stefanescu, in regia lui Alexandru Dabija) in care Moromete ( Marcel Iures) umbla in fosta lada de zestre a fiicelor lui si scoate un sac plin cu fotografii inramate in marmura, in suporturi ovale, ca pentru morminte.

sunt multe rame (peste 20) si Moromete le imprastie nervos pe jos. vezi ca in fotografii chipurile se repeta si ca sunt 3 chipuri de femei de virste diferite si patru chipuri de barbati. Moromete aseaza cite o fotografie, rind pe rind in locuri speciale ale casei in incercarea de a reconstitui un moment care l-a marcat. Ramele cu Catrina (nevasta) si cele doua fete (ilinca si Tita) sunt asezate linga lada cu zestre. Paraschiv si Nila sunt linga pat.

Moromete si prietenul lui Cocosila (George Mihaita) incep sa-si aminteasca disputa dintre tata si fiii lui, care vor sa nu mai munceasca si sa nu le mai protejeze pe femeile casei.

Cocosila – care a ascultat de multe ori povestea – interpreteaza rolurile femeilor si ale copiilor, intr-un ping pong al memoriei. Moromete da replicile care au fost atunci, dar spune si ce n-a putut spune.

e o secventa incredibil de puternica si arata talentul actoricesc al celor doi (e minunat sa-l vezi pe domnul Mihaita jucind drama, cind toti il asociaza cu comedia): spectatorii stiu ca au doi barbati in fata, dar in mintea lor au 3 femei si 4 barbati, toti certindu-se pe viata si pe moarte pentru o bucata de pamint.

si fiecare spectator ofteaza sau zimbeste la replicile pe care le aude, e parte din poveste si realizeaza inca o data, ca istoria se repeta la nesfirsit: parintii cred ca au facut totul pentru copiii lor, copiii se razvratesc si pleaca.

*

Aseara in mod exceptional titlul piesei “Pai …despre ce vorbim noi aici?” a avut mai multe semnificatii.
sigur ca a fost vorba despre Morometii, dar fiecare dintre cei de pe scena, sau din sala, daca ar fi raspuns la intrebarea “despre ce vorbim noi aici” doar pentru sine, fara sa o faca in spatiul public, ar fi recunoscut ca a fost putin si despre parintii sau copiii lor.

la finalul piesei, Moromete redevenit Marcel Iures l-a imbratisat pe George Mihaita. si-a fost in gestul ala o asa de mare incarcatura incit spectatorii au stiut ca piesa a fost si despre dinsii – ca parinti si copii.

in plus, pentru ca viata potriveste lucrurile intr-un mod care nu e deloc intimplator. “Pai … despre ce vorbim noi aici?” este o piesa care s-a realizat (la Teatrul Act din Bucuresti) cu sprijinul Raiffeisen Bank Romania care este si partener oficial al Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Asa ca aseara, in deschiderea piesei a fost un moment special Raiffeisen realizat de doi actori din anul 1 la Facultatea de Teatru din Sibiu – Gabriela Parliteanu si Iustinian Turcu.

Pentru Iustinian acesta a fost primul job platit ca actor din viata lui, a jucat inaintea domnilor Iures si Mihaita si… a vazut o piesa despre cum un tata isi pierde fiii, iar tatal lui a decedat in urma cu ceva ani.

uneori, pe scena, actorii (isi) spun prin vorbele altora si povestile lor.

puteti vedea “Pai… despre ce vorbim noi aici” si astazi de la ora 18.00 in Sibiu la Sala de sport a liceului Octavian Goga, dar si in Bucuresti incepind de saptamina viitoare, in programul Teatrului Act.

fotografii: Sebastian Marcovici/FITS

3788
decadancein spatele lui ‘ce frumos a fost’: Deca Dance

in spatele lui ‘ce frumos a fost’: Deca Dance

ca in fiecare an la FITS imi stresez prietenii sa vada cite un anume spectacol. cel mai des de dans.

anul acesta spectacolul care a fost la obligatoriu s-a numit Deca Dance si a fost aseara.

***

aseara am avut cel mai puternic senzatia ca nu poti sa-i spui cuiva despre un spectacol “ce frumos a fost” pentru ca el, oricit de educat ar fi, oricit de empatic ar fi, n-o sa inteleaga ce e in spatele lui “ce frumos a fost”.

mai ales atunci cind e o avalansa de emotii generate de conceptul artistic, dar si o uimire foarte mare datorata aptitudinilor tehnice ale celor de pe scena.

aseara, mi-am vazut prietenii dupa spectacol, la bere: le luceau ochii, aveau zimbete timpe pe fatza si spuneau “nu am mai vazut niciodata asa ceva”

Chinezu mi-a zis “n-am inteles nimic din poveste, dar cum au fost!!!! cit de buni erau si ce au facut pe scena, n-am mai vazut asa ceva” si mi s-a parut unul dintre cele mai frumoase exemple pentru cum arta, daca ajunge la esenta, poate sa le umple sufletele tuturor – chiar daca nu inteleg rationamentul din spate.

si e un minunat exemplu despre cum fiecare umplem spatiul dintre cuvintele “ce frumos a fost” cu alte ginduri, alte vibratii si alte semnificatii, chiar daca efectul e acelasi: suntem bucurosi, fericiti.

*

ce au facut cei de la Batsheva Dance Company aseara a fost despre perfectiune si despre “pot dincolo de orice limita”, despre “feel pleasure in pain” si-au facut-o intr-un limbaj coregrafic (gaga movement) inventat de coregraful lor genial, Ohad Naharin.

la aplauze – care au durat mai bine de 5 minute si erau in urale si fluieraturi admirative – ma gindeam cit de frumos ar fi ca oamenii astia, cu show-ul lor sa poata sa faca un turneu prin mai multe orase din romania ca sa-i bucure pe tot mai multi. si de aici n-a mai fost decit un pas sa ma gindesc cum ar fi sa fie o saptamina de dans al companiilor israeliene, la bucuresti? (stiu, divin, dar cum facem sa fie?!)

erau in sala oameni care, sunt sigura, habar nu aveau care erau referintele unor secvente din show, de unde era inspiratia pentru altele, dar n-am vazut om care sa nu coboare scarile salii si sa nu aiba un zimbet super fericit pe chip.

*

cum nu cred in exprimarea “nu pot sa exprim in cuvinte ceea ce a fost” (de asta suntem jurn alisti ca sa putem pune in cuvinte emotiile pe care le traim), as putea sa va descriu show-ul si sa va fac sa simtiti putin din el.

dar ar fi versiunea mea, cu reperele mele culturale si, mai mult ca niciodata, in show-ul asta a fost despre cum poate emotia sa ajunga la toti, indiferent de educatia lor si pregatirea lor in dans. sa ajungi la ei cu un mesaj care include muzica electronica, vivaldi si piese moderne.

stiu ca nu o sa fie acelasi impact, dar va rog tare uitati-va 3 minute la acest filmulet. nu e ca sa intelegeti ce a fost in show (n-aveti cum sa simtiti dintr-o inregistrare energia, forta, relaxarea in miscarile complicate ale incredibililor dansatori), e ca sa va doriti sa va intilniti macar o data in viata cu trupa asta de dans si cu munca coregrafului Ohad Naharin.

a fost un moment in spectacol in care dansatorii au coborit in sala, au luat 10 spectatori si au dansat cu ei pe scena. un moment despre “si tu poti face asta”, orice ar fi insemind “asta”.
spectatorii ramasi in sala aplaudau incredibil de tare, bucurosi ca unii de-ai lor ajunsesera (uimitor as spune) sa faca citeva miscari care semanau profesioniste (si asta se intimplase in 3 secunde), iar dansatorii profesionisti isi continuau sincroanele perfecte in ceva ce altfel ar fi parut haos.

si ma gindeam ca geniul lui Ohad Naharin si-a spus din nou cuvintul pentru ca inca de la inceputul spectacolului daduse cheia cu un voice over…

“ignore… ignore all… ignore all possible concepts & posibilities… ignore Beethoven…ignore all possible concepts & posibilities (…) just make it , babe. JUST MAKE IT.”

***
a fost atit de frumos incit chiar daca nu as mai vedea niciun alt spectacol bun in festival (desi stiu ca mai sunt citeva geniale) as spune ca e unul dintre cele mai bune FITS la care am fost vreodata.

***
povestile mele despre FITS 2014 va sunt oferite de Raiffeinsen Bank, unul dintre sponsorii festivalului. unul dintre sponsorii generosi care au investit si in sustinerea filmului (TIFF2014), dar si in sustinerea teatrului. colegul Cristian Manafu va arata festivalul din perspectiva lui, pe blogul sau.

4739
Vitasiasaptamina asiatica – sau cum sa te simti ca o gheisa

saptamina asiatica – sau cum sa te simti ca o gheisa

in urma cu citeva zile am facut un concurs inedit care avea ca miza tranformarea unei cititoare intr-o gheisa.

plecasem de la filmele asiatice pe care le prefer, va rugasem sa-mi spuneti filmele voastre preferate din Orient si asa am ales cistigatoarea.

acum provocarea merge mai departe: impreuna cu Sorina Vana care a trait o super experienta fiind transformata intr-o gheisa va aratam citeva trucuri despre cum puteti avea, macar pentru o dupa amiaza, Asia acasa.

 

nu stiu daca o sa va iasa acasa o transformare atit de reusita ca a Sorinei, dar stiu cum puteti face sa va simtiti gheisa.

va invitati prietenii la o cina, pregatiti super delicatese asiatice, le serviti cu gratie si le insotiti cu un film asiatic sofisticat.

daca va ginditi ca nu va ies mincarurile fix ca in Asia, problema e rezolvata: de luni 9 iunie e Saptamina Asiatica la in magazinele Lidl si lucrurile sunt facute temeinic, adica poti gasi condimente si semipreparate asiatice ca la ei acasa. Produsele Vitasia, pe care le gasesti in magazinele Lidl in Saptamana Asiatica 9-15 iunie, te ajuta sa pregatesti acasa o petrecere sau o masa asiatica autentica.

sub eticheta Vitasia se gaseste o colectie variata de produse pentru fiecare din cele 4 tari: China, Japonia, Thailanda, India si ca sa vi se faca pofta va dau si citeva exemple:  pachetele de primavara (7,99 lei), taitei thai cu sos (4,99 lei), Sushi kit (29,99 lei), dar si Lichior din flori de lotus sau fursecurile cu ravas.

 

 

 

 

2941
cinema florin piersicTIFF 2014- sau diferenta dintre ce iti propui si ce iese

TIFF 2014- sau diferenta dintre ce iti propui si ce iese

Cum la aceasta editie (cu nr 13) a TIFF sunt invitat special Raiffeisen in Zilele Filmului Romanesc, iar colegul meu de experienta este Cristi Manafu care e prima data in festival, mi-am facut inca de acasa planurile cum sa-i aranjez o super experienta.

Mi-am zis ca imi va fi usor sa =i prezint actori pe care ii vede pe ecrane, sa-i fac cunostinta cu regizori si producatori, ba chiar si cu tinara generatie de regizori/producatori -cei care abia acum ies de pe bancile scolii si care o sa ajunga in festivaluri peste citiva ani.

desigur, mi-era si imi este usor sa fac asta pentru ca, prin natura meseriei, ii stiu pe multi dintre ei.

aseara, in debutul ZFR , in seara scurt metrajelor romanesti, ma pregateam de ofensiva. il inconjurasem pe Manafu cu Razvan Penescu (liternet.ro, cel care e selectioner in programul 10 pentru film din cadrul TIFF si pe care lumea il stie – asemeni unui domn de la Oscar – ca fiind singurul care stie in avans cistigatorii de la Gopo pentru ca el supravegheaza softul de numaratoare), erau cu noi si Ileana Raducanu ( red sef Elle Decoration, scenarista) si Kira Hagi (pe care o sa o vedeti intr-o minune de film, Bucuresti, te iubesc si despre care eu cred ca va fi una dintre marile actrite ale Romaniei) si Edi Enache – redactorul sef al site-ului de cultura urbana Urban.ro.

la intrarea in sala cinematografului Florin Piersic cine era la doi pasi sa dea autografe???

Cristi Manafu!

si nu, nu -l recunoscuse nimeni in ipostaza lui de influencer online, organizator de evenimente. el era solicitat sa dea autografe in calitate de artist.

spectatorii credeau ca e dl Alexander Balanescu si vecinele noastre de scaun ii zimbeau lui Razvan (pe care-l credea membru in staff-ul lui) poate poate obtin un autograf.

evident, toata strategia mea de a-i prezenta actori si regizori s-a dus pe apa somesului.

am avut insa timp sa i-l prezint pe Daniel Sandu al carui film Cai putere a fost in deschiderea Zilelor Fimului Romanesc, un film foarte simpatic despre prietenie, barbatie si consecintele faptelor nefacute (sau nefacute la timpul lor)

film care e filmat de un prieten drag mie, Alex Traila care se intoarce la meseria lui de baza tot mai rar pentru ca acum e producator si lucreaza pentru mari festivaluri de film din Europa. da, Alex e domnul care s-a fotografiat cu Angelina Jolie, pentru ca diva si-a dorit asta 🙂

*
si ca sa trec la ce stiu mai bine, pentru ca vad ca tot nu imi iese partea asta de ghid TIFF, dintre scurt metrajele pe care le-am vazut aseara va recomand cu incredere Cai putere si “Trece si prin perete”, al lui Radu Jude (care e un experiment foarte frumos pentru ca tot filmul e dintr-un cadru).

restul filmelor intra la categoria din titlul ” e o diferenta intre ce iti propui si ce iese”… cu cit esti mai la inceput diferenta asta e foarte foarte foarte mare.

*
o mentiune foarte speciala despre un moment foarte emotionant de aseara: intr-unul dintre scurt metraje ( Ela, panda si madam) joaca Tatiana Iekel , o actrita minunata, acum pensionara. Doamna Iekel este mama lui Florin Piersic jr si a fost casatorita cu Florin Piersic. sa o vezi cum primeste aplauzele super pline si calde ale publicului intr-o sala care poarta numele fostului sau sot, a fost un moment cu adevarat memorabil.

2247
Google_Glass_Explorer_Editionam testat google glass

am testat google glass

zilele trecut am detinut acasa o pereche de google glass – acest prim pas in lupta tehnologiei de a fi cit mai aproape de creierul uman.

mi-a fost frica de ei. m-am uitat citeva ore bune la cutia de pe birou, in timp ce scriam alte lucruri si m-am gindit tot timpul la ce mi-a povestit Mihai Pohontu (vicepresedinte Disney Interactive) despre tendinta tehnologiei viitorului de a livra informatia direct in cortex ca sa nu mai existe alte “discutii”.

asa ca iata-ma citind multe articole de pe net despre google glass.

pentru cine nu stie, google glass e un motor de cautare la purtator. se conecteaza la smartphone si, pe ecranul mic pe care-l ai deasupra ochiului drept, iti apar informatiile pe care le soliciti cu comanda vocala.

cum suntem inca in faza de prototip, comanda vocala e doar in engleza, asa ca motorasul de cautare mai face si surprize la intilnirea cu un accent care nu e nici foarte american, nici foarte british.

primul lucru pe care l-am cautat a fost Minority Report. mi s-a parut amuzant ca primul trailer pe care sa-l vad pe ecranul mic al ochelarilor destepti sa fie al unuia dintre filmele care a vorbit cel mai mult despre tehnologia viitorului. astazi, la 12 ani de la premiera filmului, multe dintre gadgeturile care atunci parea SF sunt active si testate deja de public.

urmatorul lucru pe care l-am intrebat a fost despre filmul Her. nu prea ne-am inteles aici, i-a luat ceva timp si mi-a dat tot felul de alte traznai pina cind a inteles ca eu cu filmul aveam treaba.

inspirata de film am rostit “what is love?”. sigur ca nu avea o HER sau un HIM care sa raspunda, pentru ca tot ceea ce face e sa te duca pe google si sa arate raspunsurile pe care le-ai obtine si daca ai testa in google bar literele care formeaza cuvintele respective, dar….

dupa ce s-a gindit putin a scris (si apoi a zis, ca i-am dat eu optiunea sa citeasca ce a gasit) ca…

Love is a force of nature. However much we may want to, we can not command, demand, or disappear love, any more than we can command the moon and the stars and the wind and the rain to come and go according to our whims. We may have some limited ability to change the weather, but we do so at the risk of upsetting an ecological balance we don’t fully understand. Similarly, we can stage a seduction or mount a courtship, but the result is more likely to be infatuation, or two illusions dancing together, than love.

era din Psychology Today.

dintre toate celelalte lucruri pe care le-am solicitat cea mai amuzanta a fost “ceausescu”, oricum as fi citit, oricum as fi intonat tot ce-mi trimitea era Chelsea School. departe total de ideea de comunism, dictator si orice imi mai imaginam eu ar fi putut sa livreze un motor de cautare.

*
experienta in sine m-a facut insa sa-mi pun citeva intrebari despre viitorul procesarii si utilizarii informatiei.

sigur ca google glass in forma actuala e doar un pas in evolutia tehnologiei in directia informatiilor care sunt proiectate pe retina. probabil ca in 10 ani, in 20 ani vom fi cablati direct la un server si vom face diferite lucruri.

si ni se va parea ca e funny. normal. ca ne ajuta in ceea ce avem de facut.

ceea ce se va schimba insa cu siguranta tine de cum vor folosi copiii viitorului informatia. pentru ca daca ei o vor avea extrem de aproape, la o activare vocala afisata pe o lentila de contact, lectiile si examenele scolare nu se vor mai baza pe memorare.

provocarea cea mare pentru copiii/adultii viitorului va fi cum sa sintetiteze cantitatea mare de informatii, cum sa compileze pentru propriile nevoi informatiile la care au acces.

iar pentru asta inseamna un alt sistem de invatare, o alta forma in care va fi scoala, o alta forma in care se va face educatia. de oricare fel ar fi ea.

*
cu google glass mi se pare ca se scrie o prima propozitie din istorie. cam cum a fost cind s-a creat videoplayer-ul.
sigur ca foarte curind vor aparea multe gadgeturi care vor face lucruri si mai performante si ca ochelarii (sau continuarea lor in lumea SF) vor incepe sa fie la preturi accesibile, dar nu v-ar placea sa stiti ca ati putut testa inca de la inceput ceva ce a schimbat lumea?

Puteti face asta in magazinele QuickMobile din București, Cluj, Timișoara, Iași, Baia Mare. Toate sunt situate in mall-uri si puteti testa ochelarii gratuit. Sigur, nu ii puteti lua acasa – ca mine – decit daca ii platiti, dar senzatia si experienta in sine poate fi traita la maximum si in 10-15 min.

1713
yves-saint-laurent-afisYves Saint Laurent – filmul

Yves Saint Laurent – filmul

aseara, la TIFF 2014, am vazut filmul care romanteaza viata celui care a fost Yves Saint Laurent.

sper ca filmul sa ajunga si in cinematografe in afara festivalului pentru ca ar putea fi o lectie frumoasa, neconventionala, intru rafinarea culturii vizuale a celor care se ocupa cu moda la noi.

habar n-am cit din film e real si cit nu, dar ca imagine arata impecabil si, dincolo de rochite-bluzite-fustite, filmul vinde o poveste emotionanta despre cum geniile au nevoie de niste muritori de rind pe umerii carora sa plinga (sau sa-i sarute), dar care sa fie temelia pe care sa-si construiasca imperiile.

e o poveste despre presiunea din industria modei (sau a industriilor creative), despre cum dupa ce ai vrut sa te dezvolti global incepi sa-ti dai seama ca pietrele pe care ti le-ai asezat pe umeri incep sa te striveasca.

si o poveste despre cei care sunt alaturi, sau in spatele, mecanismului care inseamna un designer de top.

*
recunosc ca nu m-a impresionat povestea de dragoste din film, desi are doza ei frumoasa de erotism; mi s-a parut ca e un film scris din perspectiva iubitului care a acumulat ceva frustrari ca a stat prea mult timp in umbra creativului, creatorului.

*
cautati filmul, e frumos sa vezi ca hainele croite bine, cu un concept rafinat si cu o volumetrie bine gindita, stau “in picioare” si la 40 de ani distanta de la prima aparitie pe un podium.

am mai scris despre acest film la inceputul anului cind aratam nemultumirea francezilor pentru cum a fost prezentat designerul in acest film, acum as vrea sa mai adaug ceva.

anul asta avem citeva filme biografie mass market – Yves Saint Laurent e unul, altul e cel despre printesa Grace de Monaco, poate va veni in curind vremea sa facem si noi un film despre viata uneia dintre vedetele noastre nemuritoare.
despre Maria Tanase, de exemplu (pentru ca tot am vazut aseara, inainte de acest film, un minunat spectacol al lui Alexander Balanescu cu piese inspirate de hiturile Mariei Tanase)

1835
alexander balanescuAlexander Balanescu, cindva cind m-a facut sa pling. si continua sa ma impresioneze.

Alexander Balanescu, cindva cind m-a facut sa pling. si continua sa ma impresioneze.

aseara, la TIFF 2014, l-am vazut pe dl Alexander Balanescu in spectacolul Maria T, reinterpretari dupa Maria Tanase, un show cu muzica pop, jazz, rock, simfonic, popular. toate astea si niciuna dintre ele. un sunet special care parea ca venea din viitor.

aici un mic exemplu, dupa Bun e vinul ghiurghiuliu.

spectacolul e foarte emotionant si e genul acela de intimplare care te face sa constientizezi inca o data ca in cultura noastra sunt valori care, daca ar fi transmise corect peste hotare, ne-ar ajuta sa fim vazuti mai frumos in lume.

si te face sa le multumesti oamenilor care au studiat afara, s-au afirmat afara si-au gasit resurse sa se intoarca in tara si la radacinile lor, ca sa le promoveze mai departe. adica sa le multumesti oamenilor ca Alexander Balanescu.

pentru mine, domnul Balanescu, pe care am avut onoarea si placerea sa-l intervievez de citeva ori, e cel pe care l-am descris intr-o fila de jurnal acum citiva ani, pentru Jurnalul National. asa il vad si asa va ramine mereu in mintea mea.

*

fila de jurnal am scris-o dupa prima noastra intilnire. imi amintesc ca nu se simtea confortabil cu ce il intrebam, ca-mi raspundea standard si se uita la mine gen “cine e si fata asta care intreaba lucrurile astea despre mine?!”

dupa ce am publicat textul a rugat-o pe Ada Milea (pe care am cunoscut-o tot atunci) sa-mi spuna ca e una dintre cele mai frumoase descrieri si mai apropiate de personalitatea lui pe care i le-a facut vreun jurnalist vreodata. si ca l-a emotionat foarte tare. ce nu stiau niciunul dintre ei la vremea respectiva e ca  filmul cu care faceam asocierea era filmul meu preferat din toate timpurile. (e de altfel si singurul meu text scris dintr-una fara nici cel mai mic edit, din toata activitatea mea jurnalistica;  imi amintesc ca m-am asezat in parc, pe iarba linga un copac si l-am scris dintr-una, cursiv ca si cum mi l-ar fi dictat cineva)

la vremea cind am primit complimentele pentru text mi s-a parut pentru o clipa ca am platit putin, foarte foarte putin din bucuria si emotia pe care mi-o provocase spectacolul despre care scriam atunci, spectacol la care am plins de la primul acord de vioara. fara nicio explicatie. pur si simplu, muzica imi ajungea pe dinauntru direct in suflet.

cam asa a fost si aseara, cu Maria T, muzica era mingiiere.

de la textul de mai jos si pina acum stiu insa ca n-am platit nici cit o miime de secunda din bucuria aia, dar mai lucrez la asta.

***

(textul din Jurnalul National)

JURNAL DE CINEFIL

El e elegant, rafinat si cu o structura clasica. Ea e nonconformista, brutal de sincera si timida.
El studiaza muzica de la 6 ani, cate 3-4 ore pe zi, ea se descurca cu cateva acorduri la chitara, invatate de la o colega de scoala cu care rezolva probleme la matematica.
El si-a dorit dintotdeauna sa poata sa se exprime ca actor, ea a terminat actorie.
El a cantat cu Michael Nyman (domnul care, printre altele, a scris coloana sonora de la “The Piano”), cu Pet Shop Boys si Kate Bush, dar si cu muzicieni recunoscuti in linia clasica.
Ea a revolutionat Romania cu o muzica atat de atipica incat pare abrupta/ in colturi, o muzica in care versurile si interpretarea vocala sunt esentiale. A ajuns cu ea pana la Cirque du soleil, dar s-a intors acasa pentru ca aici se simtea mai bine.

Pe el nu-l stiu tinerii din Romania, desi e genial si canta un amestec de stiluri care iti taie respiratia. Cei mai multi se gandesc ca daca langa numele lui e trecut si cuvantul Quartet, asta inseamna muzica clasica, destul de greu de digerat. O prejudecata idioata, de care ma fac si eu vinovata.

Pe ea o stie generatia care merge la piesele de teatru din cluburi, generatia pentru care emotiile de pe scena nu trebuie sa fie rostite doar prin cuvintele lui Cehov sau ale lui Shakespeare.
El uraste singuratatea si crede ca e cel mai groaznic lucru care se poate intampla in viata cuiva, dar care “este inevitabila intr-un fel”.

Ea crede ca ne nastem singuri si ca murim singuri, iar nesinguratatea e o iluzie in absenta iubirii. “Singurul lucru care ar face posibila anularea singuratatii e iubirea, dar iubirea nu in sensul impreunarii, ci IUBIREA de care spunea Gellu Naum ca e asa de rara. Si tot el spunea ca sunt unii oameni despre care nici nu stim ca exista, dar ei mentin dragostea pe lume.”

Daca te uiti de la distanta, spui ca-i despart multe lucruri: de la niste ani cat o generatie noua pana la culturi si valori diferite. Daca te apropii de ei, iti dai seama ca ii uneste inteligenta iesita din comun, bunul simt, geniul artistic si singuratatea.

A lor si a lui Gellu Naum. Iar daca ai fost spectator la “Insula”, si singuratatea ta.

Spectacolul “Insula” de Ada Milea si Alexander Balanescu e de departe cel mai emotionant lucru pe care l-am vazut, trait, simtit in ultimii ani. Si cand spun ani, ma gandesc la o perioada lunga de timp. E poate echivalentul singuratatii si iluziei independentei pe care incerca in urma cu ceva vreme sa o transpuna pe ecran Krzysztof Kieslovski cu “Bleu”, filmul cu Juliette Binoche in rolul unei femei care, pentru ca isi pierde familia intr-un accident de masina, crede ca e mai bine sa abandoneze lumea, ca sa traiasca fara sa se lege de oameni si de lucruri.

Cu “Insula” simti la fel. Gellu Naum iti spune prin Milea si Balanescu ca in jurul tau e “multa lume, dar putini oameni” si te face sa te uiti la “multimea de singuri”.

Si la fel ca in filmul cu Binoche, la sfarsit stii sigur ca singuratatea – naufragiul pe o insula, fie ea si imaginara – nu e o solutie. Pentru ca emotiile sunt mai puternice si mai frumoase daca sunt impartite, cu iubire, cu cei din jur.

 

2714
clody-bertola-695720lo femeie magica: Clody Berthola

o femeie magica: Clody Berthola

azi am vorbit mult despre doamna Clody Bertola, o actrita cu un magnetism incredibil. plecasem cu discutia de la o intimplare pe care descrie in cartea biografia, la vie en roze: cum de fiecare An Nou reusea sa-i aduca la aceeasi masa pe toti cei 3 soti ai ei.

redau mai jos fragmente dintr-un text pe care l-am scris cu multi multi ani in urma pentru Jurnalul National, in speranta ca o sa va placa sa descoperiti o femeie magica.

**

Cei trei bărbaţi cu care s-a căsătorit de-a lungul timpului au avut puterea să-i rămână alături dincolo de orice convenienţă socială. Ba mai mult, timp de 10 ani, a petrecut Anul Nou alături de toţi trei. “Suntem la un loc, trei bărbaţi stând alături de femeia pe care o iubim profund. Este ceva sublim în această imagine, un bărbat de 80 de ani, altul de 60, al treilea de 50 şi o femeie a cărei vârstă nu are importanţă. De câte ori mă gândesc la aceasta, am un sentiment de linişte şi de stabilitate,” spunea într-un interviu, în 1986, soţul numărul trei.

Viaţa ei a fost ca un film: soţul numărul unu, pictorul Ştefan Constantinescu, a fost cu 15 ani mai mare, soţul numărul doi, regizorul Liviu Ciulei era cu 10 ani mai mic, iar soţul numărul trei, regizorul Lucian Pintilie, cu 20 de ani mai tânăr.

“Pe scenă vocea ei suna ca sfâşierea înceată a unei bucăţi de mătase veche”, aşa o descrie soţul numărul doi. “Forţa ei de seducţie, neatinsă de timp, era extinsă asupra tuturor generaţiilor neverosimil, aproape scandalos, de la adolescent la bătrân”, spune despre ea soţul numărul trei.
“E ca o cruce pe care o porţi pe piept” o descrie Cioran, iar Radu Beligan recunoaşte: “Toată generaţia mea a fost îndrăgostită de ea”.

Povestea ei magică (nu există dovadă mai puternică a personalităţii ei extraordinare ca dragostea acestor artişti minunaţi) e publicată într-o carte care se numeşte “La vie en rose“. Nu mai aveţi şanse să găsiţi cartea (a apărut în 1997 şi stocul e epuizat) şi nimeni nu se gândeşte să-i ecranizeze uluitoarea viaţă, aşa că vă transcriu aici gândurile ei preţioase. Fără alte comentarii.

Despre Lucian Pintilie: Eu şi Lucian am fost posedaţi de arta noastră. Am sacrificat tot pentru teatru: prieteni, bucuria unui copil, plăcerile unei vieţi obişnuite. Nu regret. Omul trebuie să trăiască ce simte.

Clipe de fericire mută: când ne plimbam sau când stăteam în pat, întinşi unul lângă altul, ţinându-ne de mână, fiecare cu gândurile lui.

În infernul în care trăiesc acum, când nu mai văd aproape deloc şi nevralgia de trigemen de la cap mă desparte de lume, el e singura mea salvare. Suntem amândoi foarte încercaţi. I-am spus într-o zi: noi suntem pedepsiţi pentru că ne-am iubit. La un moment dat ar fi trebuit să ne despărţim, din cauza diferenţei mari de vârstă. Ştiam că legătura nu e normală dar continua să ne unească un dor de neînvins. Mi-a spus că are nevoie în continuare de mine: “tu nu trebuie să faci nimic, tu trebuie doar să exişti.”

Iubirea este o boală. Multă suferinţă – deşi sunt şi clipe de fericire -, pentru că eşti obsedată de cel care te-ai îndrăgostit, îl ai in tine, te întrebi mereu ce face, de ce nu vine

A fost un sentiment pe care nu l-am căutat. El a venit şi eu l-am trăit foarte adevărat şi profund. Consider că a cunoaşte dragostea e o fericire în viaţă. Chiar dacă de cele mai multe ori această stare aleasă este însoţită şi de multă suferinţă.”

Bucuria reuşitei îmi provoca tristeţe. Nu ştiu de ce. Mă apuca o oboseală sufletească. Nu zburdam de veselie, mă cuprindea o stare de melancolie. Liviu Ciulei mi-a spus o dată: Tutu, tu nu ştii să te bucuri.

Poate că actoria e o artă – cum a spus Andrei Şerban – mereu pe nisipuri mişcătoare. Moare şi se naşte în fiecare seară.

Diferenţa dintre actorul mare şi cel mic nu e la nivelul talentului, ci la nivelul miracolului.

Mă înspăimântă perisabilitatea profesiunii noaste. Sunt actori care au şansa ca numele lor să fie legat de o legendă sau de o anecdotă, şi alţii care nu au decât o singură sursă de supravieţuire, arta lor desăvârşită.

6882
grace2gratia discretiei – sau ce ar trebui sa invete tinerele de la Grace Kelly

gratia discretiei – sau ce ar trebui sa invete tinerele de la Grace Kelly

intr-o vreme in care mai mult ca niciodata tinerele doamne si domnisoare se viseaza printese (copiaza look-ul printeselor lui Disney), reinterpreteaza manelistic mitul Cenusaresei (in alergare dupa o celebritate care aduce,  in locul condurului de clestar , o masina 4×4) si spera sa conduca mici (sau mai mari) regate, e bine sa mai si citim.

si sa ne uitam putin dincolo de cuvinte.

tocmai a fost lansata in romania, biografia lui Grace de Monaco scrisa de Jean des Cars, o biografie mai putin romantata decit filmul pe care urmeaza sa-l vedem pe ecrane in mai putin de doua saptamini (13 iunie).

mi-ar placea ca doamnele si domnisoarele care vor citi aceasta carte sa treaca putin de povestea cu printesa si sa se uite la disciplina, rigoare, educatie si … discretie.

Grace n-a avut deloc o viata usoara cu (nu chiar atit de)distinsul ei print, dar niciodata n-a incalcat niste reguli de discretie, diplomatie si bun simt. iata citeva dintre ele cum apar descrise de Jean des Cars.

*

Tinara americanca a avut o viata inainte de monaco. Cu barbati, cu pasiuni, cu povesti romantate… Intilniri iubiri despartiri. Pe care insa nu le-a comentat niciodata.

Distanta? categoric nu, ci de o politete desavirsita, atenta la ceilalti, curioasa sa cunoasca oameni noi si priceputa la a-i face sa se simta in largul lor.

Glaciala? Evident ca nu. Dar respecta convenientele, veghea asupra a aceea ceea ce se cuvine si ce nu. Viata ei personala raminea un mister; reusise sa si-o protejeze printr-o disciplina de fier, iar acest desavirsit control de sine trecea drept raceala.

Mi-a acordat diverse interviuri pentru Paris Match (…) Am scris intotdeauna ce am vrut eu despre ea, fara control si fara cenzura. Niciodata nu a dat dovada de nici cea mai mica reticenta, nu a formulat nicio remarca, poate doar un cuvint amabil despre text. Altfel stateau lucrurile cu fotografiile, caci ea stia foarte bine pe care trebuie sa le aleaga si pe care trebuie, eventual sa le elimine, caci isi cunostea perfect cele mai avantajoase unghiuri si fotogenia. In cazul in care un instantaneu facut fara voia ei nu ii convenea, nu statea la discutii, acesta era imediat distrus.

***

si o lectie de la domnul Hitchcock despre “sexul indirect” pe care-l simtea la Grace Kelly.

“Cind abordez probleme legate de sex pe ecran, nu uit nicio clipa ca si acolo, suspansul coordoneaza totul. Daca sexul e prea zgomotos si prea evident, nu mai exista suspans. Asadar, cine imi dicteaza alegerea actritelor blonde si sofisticate? Noi cautam femei din zona mondena, adevarate doamne capabile sa se transforme in curve in dormitor. Biata Marilyn Monroe avea sexul afisat la vedere pe tot chipul, la fel ca si Brigitte Bardot, ceea ce nu e tocmai elegant.”

***

desigur sunt niste lectii din alte vremuri, pentru un alt public. dar sunt lectii despre bun gust si discretie, valori care se masoara cu aceeasi “oca” de sute de ani.

*

Cartea Grace de Monaco a aparut la Editura Corint.

Am mai scris despre Grace de Monaco si cartea eveniment Remembering  Grace – cu fotografii de arhiva publicate de revista Life, aici.

 

 

4080

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!