Monthly Archives : August 2014

zmeu shutterstockce inveti despre tine si visurile tale cind inveti sa inalti un zmeu.

ce inveti despre tine si visurile tale cind inveti sa inalti un zmeu.

cind inveti sa construiesti un zmeu si sa-l inalti, inveti multe despre tine.

pasul 1. e nevoie de o baza teoretica (despre ce fel de hirtie, cum se taie, cum se lipesc betisoarele) – puteti vedea aici

pasul 2. e nevoie de vint

pasul 3.  incercari succesive de a-l inalta.

in prima faza, pentru ca vrei sa ai controlul, tii strins – din scurt – firul atei zmeului. asta-l face sa nu se poata inalta desi se desprinde usor pentru citeva clipe.

ca si in viata, te gindesti ca faci lucrurile bine – uite zboara putin – dar e ceva gresit la el de nu ramine in aer.

apoi inveti sa-i dai mai multa ata si zmeul se ridica usor usor. daca esti suficient de curajos sau curios, desfaci toata ata de pe mosor ca sa vezi cit urca zmeul. si… surpriza, constati ca de la o anumita inaltime vintul isi face singur treaba si tu, minuitorul zmeului, nu mai trebuie sa faci nimic.

simbata, pe plaja de la Vadu, am inaltat cel mai sus un zmeu banal ca al majoritatii de pe plaja. pentru ca am folosit insa toata ata lui, l-am inaltat sus , vintul si-a facut treaba, si – pentru a ramine aproape de noi – l-am legat de un indicator de pe plaja. la miezul noptii era printre putinele zmeie care mai ramasesera “in picioare”, desi nimeni nu mai avea grija de el.

asa m-am gindit ca si visurile/obiectivele sunt ca zmeiele – daca reusesti sa le duci suficient de sus, de la o anume altitudine o sa poata trai singure.

doar ca pentru asta trebuie sa ai de la inceput mult fir in mosor. adica, sa gindesti de la inceput, ca o sa-l duci sus, foarte sus, oricit de mare ar fi efortul pina acolo.

think big.

*

in week end am fost la Vadu, la Primul Festival al Inaltatorilor de Zmeie , un eveniment creat de ING ca sa celebreze 20 de ani de proiecte curajoase si visuri implinite.

170 de tineri s-au putut intilni cu oameni creativi care au reusit sa-si transforme visurile  in realitate si-au putut vorbi, pe grupe de interes, aplicat, despre proiectele la care viseaza. s-au facut exercitii, s-au dat raspunsuri si – ceea ce mi-a placut cel mai mult – speakerii pentru fiecare domeniu de interes au vorbit pe bune si despre nereusitele lor, si despre momentele in care au tinut firul zmeului foarte scurt – de teama necunoscutului – si si-au incetinit proiectul, sau cind i-au pus altii in incurcatura.

a fost o tabara de 2 zile pentru mai bine de 200 de oameni, cu invitati spectaculosi (voi mai vorbi despre ei) si cu proiecte foarte simpatice.

m-am plimbat simbata pe la mai multe ateliere – design (tinut de Adelina Ivan) , management cultural (tinut de Tudor Giurgiu), antreprenoriat social (Doru Mitrana), arhitectura eco ( Silvia Demeter) – si m-am uitat la tinerii care puneau intrebari, gindindu-ma ca daca din fiecare workshop (au fost 9) cite un tinar pleaca de acolo cu mai multa incredere in drumul lui, cu o saminta in mintea lui ca “se poate”, cistigul este imens.

imi imaginez ca a fost un buget mare pentru acest eveniment (a fost o foarte mare desfasurare de forte), dar daca la sfirsit citiva tineri vor fi invatat sa-si inalte zmeiele cit mai sus in viata, rezultatul e nepretuit.

*

thing big. asa o sa va construiti de la inceput visul sa fie capabil sa zboare cit mai sus. atit de sus, incit, de la un anume nivel incolo sa poata sa stea singur in aer fara sa mai depuneti efort.

zmeul pe care l-am inaltat e cel mai mic dintre cele din cadru, si cel mai simplu, in triunghi. e insa cel mai sus inaltat:)

cover foto shutterstock

foto de la inaltarea de zmee, Alex Ciuca

4704
soarece shutterstockOameni si soareci – sau de ce vor disparea ghertoii si pitipoancele

Oameni si soareci – sau de ce vor disparea ghertoii si pitipoancele

In 1956, James Olds unul dintre cei mai mari fiziologi din lume a scris un articol pentru Scientific American care se numea “Centrul placerii in creier”. In articolul asta descria un experiment pe care-l facuse cu un soarece pe care-l tinuse nemincat timp de o zi. Cind i-a dat in sfirsit mincare, a amplasat pe drumul catre hrana  o pedala care declansa un soc electric in creier in zona centrilor placerii. Soarecele n-a mai ajuns niciodata la mincare, a ales deliciul placerii electrice si s-a reintors la pedala care-i stimula placerea. In cele din urma a murit de foame.

Povestea asta, reala – aici puteti citi textul integral al studiului lui Olds – traduce limbajul celor pentru care se adreseaza statiunea Mamaia, asa cum am vazut-o in acest week end.

Atita timp cit omul se afla la nivelul intelectului unui soarece, si alege placerea inaintea oricarui alt lucru care l-ar putea ajuta sa progreseze, va muri de “foame”.

Vestea buna din perspectiva mea este ca acest gen de om – care alege placerea, inaintea oricarui alt beneficiu – nu se va schimba. Il ajuta mediul in care creste astazi, in care ego-ul se dezvolta tot mai mult, sa ramina asa si sa apese pe pedala placerii uitind sa se mai incarce si din altele, sa se mai hraneasca. Iar asta inseamna ca o sa dispara ca specie, in cele din urma.

Deci, sa nu ne straduim sa-i schimbam, e doar o chestiune de timp pina cind piere pe limba lui.

Oricit ar fi de mare sobolanul.

cover foto : shutterstock

 

1974
mamaia shutterstockMamaia, aceasta perla de plastic a litoralului romanesc pe care sper sa calce cineva

Mamaia, aceasta perla de plastic a litoralului romanesc pe care sper sa calce cineva

pentru ca am fost la mare cu ceva treaba, in acest week end m-am plimbat prin Mamaia. mai exact o ora simbata seara (dupa prestatia actoriceasca pe post de Stefan cel Mare a domnului Mazare) si 2 ore duminica dimineata .

Mamaia – e aceasta statiune in care masinile sunt mai importante decit oamenii.
Evident ca ghertoiul isi ia masina 4X4, lata cit intrarea de la un hotel de 5 stele (adevarate, nu de Mamaia) si daca a investit in masina trebuie sa stie lumea ca o are. Ea il insoteste mereu si trebuie parcata in raza imediata de actiune, ca sa poata fi aratata cu degetul celor pe care-i striga “bossss”.
Cum domnul Mazare intelege in detaliu gindirea acestor rafinati cunoscatori de caroserii, le-a rezolvat problema: masinile sunt reginele, au spatiile cele mai mari, cele mai la vedere.
Asa se face ca soseaua, plus trotuarul, plus lounge-urile de linga bordura, au o latime egala cu plaja. Pentru ca, desigur, nisipul si marea sunt doar niste accesorii de vacanta pentru masina.
O recomandare pentru la anul: puteti sa puneti placute in dreptul masinilor cu numele/porecla bizonului si numarul de telefon. Pentru caprioare.

Mamaia aceasta statiune rafinata unde caprioarele poarta pietre pe costumele de baie. Swarovski.
(n-am fotografie pentru ca mi-a fost teama ca o sa iau bataie de la insotitorul unei domnite care avea pietroaie de toate culorile cusute pe sutien. Adica pietre colorate cam cit capacele de bere.)
Aceleasi caprioare care au, desigur, copite in/la picioare. Roz, desigur. (genul ala de incaltari bascheti cu platforma, care arata ca niste copite…)

Mamaia – locul in care fotografiile de vacanta nu mai sunt cu “colorata miine-i gata” ci la lounge, pe canapea, cu picioarele frumos incrucisate, ca sa poata fi puse pe facebook pentru o viitoare recolta.  Si pentru ca e cerere, apare si oferta: fotografii au mini studiouri pe plaja, anuntate cu steaguri care flutura in bataia brizei.

Mamaia – aceasta statiune de lux in care oamenii stau precum sardelele in constructii care l-ar face pina si pe Ceausescu invidios pentru eficienta. Ai totul in 9mp, balcon, baie, masa, casa… si chilotii vecinului.
Si unde nu pare ca se va schimba ceva in anii viitori intrucit constructiile la care se munceste acum sunt pline de rafinament arhitectural si de atentie pentru spatiul viitorului locatar.

Mamaia – locul in care nu trebuie sa se auda marea pentru ca vizitatorii pot avea cosmaruri. Ei functioneaza doar cu basi ritmati non stop, altfel le plesneste capul de liniste si e posibil – dar trebuie evitata aceasta situatie – ca in cele citeva secunde de liniste sa le apara in micul creieras vreun gind, despre orice. Sunt in vacanta, cum sa se oboseasca la intilnirea cu vreun gind?!

Mamaia – locul unde vindem iluzia luxului cu stele puse pe frontispiciul hotelului, cu sampoane pompoase in camera, dar uitam sa le punem si prize turistilor. Altele decit cele la care e proptit televizorul si aerul conditionat.

Mamaia -locul care n-o sa ajunga niciodata ca Ibiza, oricite fete in chioti – sau fara – o sa urcam pe boxe si care alegorice, atita timp cit magazinele de pe plaja se numesc “minimarket non stop” sau “la grigore”, iar notiunea de obiect de design se rezuma la o lingura de lemn sau un fluier din lut. (pt cei care nu au fost la Ibiza – ei beneficiaza in statiunea in care e multa galagie si mult sex, si de citeva dintre cele mai cool magazine de design interior/ fashion din lume ).

Mamaia – locul care face atit de mult rau oamenilor, in educatia lor, in bunul lor simt, in orice reper. Destinatia care ne e prezentata atit de des la televizor incit devine aspirationala pentru oameni care muncesc un an intreg pentru o vacanta.

Mamaia – locul in care televiziunea devine restaurant.

Mamaia – aceasta tristete de loc, ambalat cu sclipici ca sa nu i se vada gunoaiele. o perla de plastic care e vinduta oamenilor drept bijuterie valoroasa si, fir-ar, nu exista nicio institutie de protectie a consumatorului care sa-i pedepseasca pentru asta.

Imi doresc tare sa vina o tornada, cea mai mare tornada, peste Mamaia asta. Si le multumesc din suflet prietenilor mei ca nu aleg ca destinatie de week end aceasta localitate.

 

foto cover shutterstock

4570
fluturiDoru Iftime, Story of my life: La pescuit de fluturi

Doru Iftime, Story of my life: La pescuit de fluturi

text de Doru Iftime

Vara trecută, pe cînd eram în vacanță, fiică-mea își dorea nespus o plasă de prins fluturi. Nu prea văzusem fluturi în bătătura pensiunii, dar copila a insistat atît de mult încît mi-am zis în final că, dacă acel obiect mă va înlocui din postura de partener de joacă și-mi va da ocazia să zac cîteva ceasuri la soare, atunci de ce să nu-l cumpăr?

Am mers la magazin, am cumpărat plasa și am revenit pe plajă. Am dat-o pe Ana cu cremă SPF și am trimis-o la joacă. Tocmai ce-mi terminasem și eu pregătirile de plajă – crema, cafeaua, cartea, telefonul, amplasarea șezlongului în poziția propice obținerii unui bronz de calitate – cînd Ana îmi cere asistența: „Tati, învață-mă să pescuiesc!” Fiindcă era vacanță și mintea-mi zburda în voie peste valuri făcînd sinapse bizare, am remarcat spontan că fata mi-a cerut s-o învăț să pescuiască, nu să-i prind pește. La urma-urmei, asta i s-a reproșat (postum) Mîntuitorului: că a hrănit mulțimea cu doi pești (și cinci pîini), în loc să o învețe să pescuiască. Pentru cîteva clipe foarte plăcute am fost mîndru de fata mea, apoi realitatea m-a adus cu picioarele pe pămînt. Realitatea e că nu știu să pescuiesc. Acesta e al doilea mare defect al meu, primul fiind acela că nu știu să joc table.

Totuși, cît de greu o fi să pescuiești? Uite, socrul meu se descurcă de minune și, ca el, nenumărați alți bărbați destoinici pe care îi urmăresc cu admirație pe Discovery Channel. Încurajat de acest gînd, am pus cartea deoparte, am abandonat șezlongul amplasat în poziția ideală obținerii unui bronz de calitate și am privit cu atenție plasa din mîna Anei. Prima constatare a fost una de bun simț: ochiurile erau prea mari. Peștii pe care voia Ana să-i pescuiască erau de fapt mormoloci sau un puiet mărunt și extrem de iute, care se strecura lesne prin găurile plasei.

 

I-am explicat fetei cum stau lucrurile: „Asta e o plasă pentru fluturi. De ce nu prinzi fluturi cu ea?” Știam răspunsul – nu erau fluturi prin preajmă -, dar speram să obțin un răgaz pînă cînd Ana va observa, la rîndul ei, acest lucru. „Fluturi? Ai zis că nu sunt fluturi pe aici”, spune copila. „Am zis eu așa ceva? Cînd?” „Cînd te-am rugat prima dată să-mi cumperi plasa.” Guilty. Asta pățești cînd încerci să-i spui „nu” unui copil. Trebuie să-i dai o explicație sau să încropești o minciună și să fii consecvent pînă la capăt, în timp ce copilul e liber să spună „nu” cînd vrea și să nu motiveze în nici un fel. În acel moment, fiica mea probabil vedea situația cam așa: „Avem pești, avem plasă pentru fluturi, dar nu avem fluturi; singurul motiv pentru care nu pot prinde pești cu plasa de fluturi e că tatăl meu vrea să stea la soare, să bea cafea și să citească, în loc să-și pună mintea la contribuție și să transforme plasa pentru fluturi într-una pentru pești.”

Îi simțeam privirea dezaprobatoare în ceafă, în timp ce mă îndreptam spre carte, cafea și șezlongul amplasat bla-bla-bla. Am încercat să-mi continuu lectura, însă dezamăgirea Anei asezonată cu ideea cum că problema are o rezolvare extrem de simplă nu-mi dădeau pace. Am sucit chestiunea pe toate părțile în zilele următoare, însă soluția am găsit-o într-o seară, înainte de culcare. Noaptea dormeam cu ușa de la balcon deschisă. Ușă aceea era dublată de o alta – o ramă care susținea plasa pentru țînțari. Bingo! Dacă plasa asta oprește țînțarii, poate ține în loc și niscaiva mormoloci. Practic, am transformat o plasă de fluturi într-o plasă pentru pești folosind o plasă pentru țînțari, lucru cel puțin la fel de complicat ca fraza pe care tocmai ați citit-o.

Din nefericire, reușita mea a venit prea tîrziu: Ana își găsise deja o altă distracție. Fapt care însă nu a știrbit cu nimic mîndria de a fi autorul acelei transformări, cu atît mai sublime cu cît mijloacele pe care le-am avut la îndemînă (ca și îndemînarea-mi…) au fost mai degrabă rudimentare.

Am început să folosesc eu plasa abandonată de Ana. Ori de cîte ori mergem la plimbare în vreun parc cu lac în dotare, sperii boiștenii și agit broaștele cu plasa mea. Și mă gîndesc uneori că aceia care i-au reproșat lui Iisus episodul cu peștii nu țin cont de faptul că El a fost dezavantajat: atît pentru că nu știa să pescuiască, dar și pentru că pe atunci nu existau plase pentru țînțari.

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

2490

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!