Text de Raluca Antuca
Pentru cei care simt durere sau frică atunci când asistenta medicală se îndreaptă către ei cu un ac, ultimul lucru pe care vor să-l audă este că aceasta nu găsește vena și că trebuie să încerce din nou.
Compania medicală Christie Medical Holdings vine în ajutorul acestor persoane, dar și a cadrelor medicale cu un dispozitiv ingenious, numit VeinViewer. Așa cum spune și denumirea, venele vor fi mult mai ușor de găsit, dar să vedem cum funcționează acest dispozitiv.
Pentru început, folosește un laser cu lumină infraroșie, care scoate în evidență hemoglobina din vene. Aparatul citește informația și o proiectează pe mână cu ajutorul unui alt laser, care reflectă lumină verde pentru un contur al venelor. Tehnologia permite asistentei să vadă ce se află sub pielea pacientului. Nu numai venele, ci și bifurcațiile care indică vena cea mai bună pentru luat sânge. În cazul oamenilor cu pielea inchisă la culoare, supraponderali sau chiar cu vene greu de găsit, poate face minuni!
Deși costă 4.500 $, dispozitivul este folosit în spitale și clinici din 40 de țări! Progresul tehnologic în acest domeniu mă bucură și îmi dă speranțe că, poate peste câțiva ani, se vor descoperi soluții și pentru bolile incurabile.
Mai multe detalii despre VeinViewer pe site-ul oficial.