Monthly Archives : November 2015

angela gheorghiu colectiv#Colectiv Angela Gheorghiu Concert caritabil

#Colectiv Angela Gheorghiu Concert caritabil

Sunt momente in care n-ai nevoie sa-ti spuna altii despre un om ca e bun – din aluatul bun – pentru ca faptele vorbesc de la sine.

Faptele arata asa, Angela Gheorghiu  – al carei program  in acets moment este foarte foarte incarcat  – a aflat de intimplarea trista de la Colectiv din urma cu citeva saptamini. La momentul respectiv a donat bani, dupa care si-a spus ca e prea putin si impreuna cu minunatul dirijor Tiberiu Soare si participarea Corului si a Orchestrei Filarmonice “George Enescu”, dar si cu asociatia “Pretuieste viata” au pus la cale de un concert caritabil ale carui incasari merg catre victimele de la Colectiv.

Angela Gheorghiu a participat la unele dintre cele mai mari gale caritabile din lume dar este pentru prima data cind initiaza si sustine integral un concert umanitar la Ateneul Roman, in beneficiul unei cauze care a produs si produce, la nivelul intregii societati, valuri de compasiune, solidaritate si dorinta de schimbare in mai bine.

“Nu pot sa nu ma gandesc nu numai la victime, dar si la rudele si prietenii acestora afectati, la randul lor, de tragedia de la Clubul Colectiv. Ei toti au nevoie de acum incolo de sustinerea intregii societati romanesti, de promisiunea ca asemenea dezastre nu se vor mai repeta. Fiecare dintre noi, de la mic la mare, e dator sa fie profesionist si responsabil, orice ar face, orice rol ar juca, nu numai pentru sine, dar si pentru cei din jur. Este timpul sa trecem la fapte nobile, e timpul sa fim solidari, e timpul sa fim mai buni, mai implicati, mai omenosi.”

Omenesc este ca, in asemenea momente, sa se implice toti oamenii de cultura din Romania, sa daruiasca fiecare ce are mai bun semenilor sai, pentru a fi bune si importante exemple de urmat. Noi, muzicienii, nu trebuie sa uitam niciodata ca muzica estel imbajul international pentru suflete, ca uneste spirite si culturi diferite si ca poate si trebuie sa fie parte din vindecare – nu numai a indivizilor, ci si a societatilor.”Angela Gheorghiu

Biletele au pret unic 315 ron si pot fi achizitionate de la retelele BILETOO.ROsi BILET.RO, darsi din Librariile Librarium si Eminescu, magazinele Flanco, Palatul National al Copiilor si magazinul BiletFan – Statia de metrouUnirii 1.

Puteti sustine Campania si donind direct in conturile deschise special de Fundatia “Pretuieste Viata” pentru acest eveniment.

RON      RO25BRDE445SV33742074450

EUR       RO13BRDE445SV33742314450

 

2462

Despre incredere

Nu stiu cum sunteti voi dar eu in ultimele saptamini m-am trezit in fiecare dimineata cu o stare de neliniste ca si cum ceva rau urmeaza sa se intimple. Mi-a fost greu sa lucrez, mi-a fost greu sa ma concentrez si, cind m-am intors – in sfirsit- la munca, m-am simtit mai fragila ca niciodata.

M-au deranjat comentariile rautacioase ale unora (de obicei nu ma ating asemenea lucruri pentru ca stiu ca fac lucrurile corect si ca e mai important sa merg pe drumul meu cu onestitate si ginduri/fapte bune, decit sa plec urechea la orice rautate), in intilniri mi s-a parut ca oamenii vor sa zica si alte lucruri printre cuvinte, lucruri care – cum altfel – erau impotriva mea. Mi s-a parut ca oamenii judeca aspru orice.

Am fost ca un animal de prada care e ranit, e vulnerabil si e panicat ca nu stie cum sa supravietuiasca.

Cum am mai scris, ca sa ma asez pe linie dreapta, m-am apucat sa invat lucruri noi, mi-am acordat mai mult timp mie, am inceput sa ma concentrez pe lucruri frumoase, pe a darui si a ajuta unde puteam.

M-am gindit ca am o responsabilitate, in dreptul meu, sa reusesc sa ma redresez si sa o iau de la capat frumos, stiind ca evenimentele recente ne-au bulversat emotional pe fiecare dintre noi, ca sa pot sa-i ajut si pe altii – fie si cu un text relaxat sau o informatie frumoasa – sa mai uite ce s-a intimplat.

A fost un context in care mi-am dat seama cit de vulnerabila e increderea in noi in situatii limita. Si cit de important e sa ne respectam noi pe noi, zi de zi, ca sa cladim o constructie solida care sa nu se prabuseasca la primul cutremur mare sau tzunami.

Si brusc toate lucrurile despre importanta de a te iubi pe tine, a te respecta si a te accepta au capatat sensuri mult mai profunde.

*

Vorbeam astazi cu o prietena care spunea ca se simte la fel de vulnerabila.

*

Asa ca m-am gindit sa scriu despre asta. Despre cc

M-am gindit sa va spun ca nu ajuta pe nimeni daca suntem rai unii cu altii. Pentru ca, de fapt, suntem rai cu noi insine.

Si am putea sa ne consumam timpul ca sa ne pretuim mai mult, sa ne ingrijim mai mult de noi si de cei din jur.

Cred ca in momentul asta am pierdut toti lucruri importante – incredere in autoritati, prieteni, increderea in a trai intr-un spatiu liber si in pace – si ceva s-a golit in noi. Asa ca noi alegem cu ce umplem acest gol. Noi alegem daca il umplem cu iubire sau cu ura.

Noi alegem, acum, astazi, aici, daca o sa ne fie mai bine sau mai rau, dupa actiunile pe care le vom face in viitor.

*

Sunt vremuri in care reinvatam cit de importanta e increderea de sine.

Care nu se declara intr-o zi, ci trebuie sa aiba radacini serioase – in autoeducatia pe care ti-o faci zi de zi.  In grija pe care o ai pentru tine si pentru cei din jur IN FIECARE ZI. De la modul in care iti ingrijesti pielea (cu ce te speli, cu ce te hranesti, cu ce te parfumezi) si pina la cum ii protejezi pe cei din jurul tau. Cum devii tu o imbratisare parfumata pentru altii.

Cred ca zilele astea am inteles cu totii, la propriu, cit de importanta e pielea noastra. Dar si comunitatea din jurul nostru.

“Pielea noastra” in sensul metaforic al expresiei, dar si pielea noastra in sensul biologic,fizic.

Am fost cu totii zguduiti de ce ni s-a intimplat si de ce se intimpla in lume, dar daca lasam suferinta sa ne domine, ne adincim in neguri in care ii vom trage si pe altii.

Cred ca sunt vremuri in care trebuie sa avem mai multa incredere in noi, mai multa grija de noi si de ceilalti.

Sa ne imbratisam mai des.

 

2168
knitted-nails-trend-3d-gel-technique-20Must-have: unghiile cu model de tricotaj

Must-have: unghiile cu model de tricotaj

Text de Raluca Antuca

În antichitate, să-ți decorezi unghiile era un simbol al ierarhiei sociale în țări precum Egipt și China, pentru că unghiile pictate erau rezervate doar acelora care aparțineau claselor sociale înalte sau roialității.

Cu toate acestea, în timpul secolului XX, această artă a devenit un must-have pentru orice femeie, mai ales cele mereu atente la trenduri și stilul personal. În ultimii ani, această artă s-a extins și în lumea modei, unde divele de la Hollywood, Rihanna, Katy Perry și Zooey Deschanel ne-au arătat cele mai extravagante modele.

Experții în arta unghiilor sunt din ce în ce mai căutați, iar modelele care include sclipici, texturi de caviar și abțibilduri sunt câteva dintre opțiunile cele mai folosite. Însă fiecare manichiură trebuie să reflecte stilul personal al femeii care o poartă, pentru că trendurile sunt trecătoare, iar ce ți s-a părut “cool” în urmă cu doi ani, acum “ridicol” este cuvântul potrivit pentru a-l descrie.

Am descoperit pe Instagram cel mai nou trend în materie de manichiură. Un fel creativ de a sărbători toamna, anotimpul în care cănile cu ciocolată caldă și puloverele tricotate sunt atât de îndrăgite. Unghiile cu model de tricotaj fac furori în Japonia, locul unde a luat naștere, dar și în alte colțuri ale lumii.

Partea cea mai bună este că îți permit să fii creativă. Alegi culorile, modelele și felul în care le accesorizezi. Sunt multe feluri în care poți face ca unghiile tale să aibă modelul bluzei tale croșetate preferate, iar aici găsiți un tutorial foarte interesant! Ce ziceți? Merită o încercare?

knitted-nails-trend-3d-gel-technique-4 knitted-nails-trend-3d-gel-technique-8 knitted-nails-trend-3d-gel-technique-9 knitted-nails-trend-3d-gel-technique-14 knitted-nails-trend-3d-gel-technique-21 knitted-nails-trend-3d-gel-technique-23

5421
LucBessonDesign: vrei sa faci costumele noului film al lui Luc Besson?

Design: vrei sa faci costumele noului film al lui Luc Besson?

imi place mult stirea asta. nu doar pentru ca mi-au placut filmele lui Luc Besson si cred ca are o minte tare intortocheata, dar cu multe colturi luminate frumos:), ci si pentru ca arata ca a inteles din nou directia creativa: user generated content.

Besson invita designerii din lumea intreaga sa-i trimita schite de costum pentru personajele noului sau film SF.

Desigur da si un brief, si un deadline 27 noiembrie. Hai ca puteti, sunt sigura ca puteti, daca vreti cu adevarat, sa-l uimiti pe Luc Besson cu ideile voastre.

*

Luc Besson a lansat o competiție destinată designerilor din toată lumea, inclusiv din România, artiștilor în curs de afirmare, designerilor de modă și de costume pentru a participa creativ la crearea de costume care vor fi folosite în următorul său proiect, VALERIAN ȘI ORAȘUL CELOR O MIE DE PLANETE, un SF în care deja și-au anunțat apariția Cara Delevigne, supermodel internațional și actriță în ascensiune, și Dane DeHaan, faimos pentru rolul din serialul TV “True Blood”, care vor fi protagoniștii, Laureline și Valerian, dar și superstarul internațional Rhianna și Clive Owen.

Candidații sunt rugați să trimită schițele pentru un costum care va fi purtat de oameni, extratereștri, umanoizi și alte creaturi intergalactice într-o scenă care va avea loc la un cocktail political amplasat la bordul stației spațiale Alpha în anul 2580.

Participanții sunt încurajați să se inspire din acest video:

Vor fi alese creațiile a 20 de artiști, selectate de un juriu format din Luc Besson, Joe Zee, editor-șef Yahoo Style, și Olivier Bériot, creator de costume pentru acest film.

Premiile constau în 1000 de dolari și șansa ca ținutele câștigătoare să fie purtat de actorii din film.

Termenul limită de înscriere este 27 noiembrie 2015, iar detalii despre modul de înscriere se pot afla de aici:

https://www.talenthouse.com/i/design-for-valerian

 

2117
factura bazavanUltima factura. Tu ce ai facut cu ea?!

Ultima factura. Tu ce ai facut cu ea?!

Memoria noastra e foarte selectiva. De exemplu nu imi amintesc cum erau vremurile cind imi plateam telefonul cu o factura printata pe hirtie. De telefon mobil, zic.

Imi aduc aminte de vremurile facturii telefonului fix si, pentru o vreme, cind  locuiam pe o straduta linga British Council, trebuia sa merg la posta pe Dorobanti, aproape de piata, ca sa o platesc. Si ma frustra statul la coada, precum si intilnirea cu “doamna de la ghiseu”, oricit de amabila ar fi fost doamna.

La “ghiseu”, chiar si cineva care are un metru si jumatate inaltime (cum sunt eu) tot se apleaca putin ca sa vorbeasca cu persoana de dincolo de “tejghea”.

Plus ca, inevitabil, paream fraiera satului ca rataceam mereu factura.

De cind exista posibilitatea facturilor electronice si a platilor online viata mea s-a schimbat cu totul. Salvez mult timp si, mai ales, multi nervi.

*

Telekom mi-a trimis ieri un origami dintr-o factura de telefon de-a mea. M-am incruntat. Era intr-o cutie ambalata cu grija si cu mult lipici pentru ca factura transformata intr-un cub era o constructie fragila.

Mi-a luat extrem de putin timp sa stric acea constructie, din greseala, cind am rasturnat un teanc de carti pe birou. Si mi s-a parut o metafora frumoasa despre cit de fragile sunt facturile pe hirtie, o notiune pe care recunosc am uitat-o. (ne obisnuim foarte usor cu binele)

De fapt Telekom voia sa-mi spuna ca pot renunta la grija facturii pe hirtie, si pentru ca pot proteja mediul, dar si pentru ca sa nu ma mai intreb “unde am pus-o?” sau sa-mi fie rusine ca am murdarit-o cu cine stie ce. (ar fi interesanta o expozitie cu picturile alimentare intimplatoare de pe ultimele noastre facturi pe hirtie)

Telekom are o optiune noua e-Bill oferita clientilor de servicii fixe si mobile, cu ajutorul căreia acestia pot vizualiza factura prin intermediul contului My Account (  primesc o notificare pe adresa de email cind a fost emisa factura), renuntind la factura tiparita. Astfel, odata cu activarea contului My Account si e-Bill, clientii pot vizualiza factura Telekom in format electronic.

Zilele acestea Telekom are si un concurs simpatic.

Clientii care isi activeaza aceasta optiune pot cistiga garantat un voucher de 100 de lei si, prin tragere la sorti, 6 tablete iPad Mini si 2 smartphone-uri iPhone 6 . Detalii aici.

 

 

 

2047
moresky_design-01Întinde-te și privește cerul

Întinde-te și privește cerul

Text de Raluca Antuca

În ultima perioadă am fost mai triști decât de obicei. Mai gânditori și mai preocupați.

Dar natura ne-a dat motive de bucurie. De câteva zile cerul capătă nuanțe intense și diferite, iar norii se aliniază pe cer atât de minunat încât, preț de câteva minute, suntem fascinați de cum apune soarele în acest tablou.

Uneori acest spectacol ceresc este singura noastră conexiune cu natura într-un oraș de tip metropolă, foarte aglomerat și stresant. Acesta este motivul pentru care un designer s-a gândit la o soluție inventivă prin care ne putem bucura mai tare de apusurile colorate.

Aldana Ferrer Garcia a creat o fereastră extensibilă care aduce un plus de spațiu într-un apartament mic. Acest concept presupune o structură de lemn, introdusă în cadranul ferestrei, care îți permite să te lași pe spate și relaxa.

Ideea a fost prezentată pentru prima oară la Dubai Design Week 2015 și oferă un loc special, unde te poți bucura de spectacolul ceresc. Aș spune că este perfectă și într-un cadru mai natural, unde priveliștea și aerul curat sunt pansament pentru stresul acumulat la job.

moresky_design-02 moresky_design-03 moresky_design-03i moresky_design-04 moresky_design-06

2271
Lauren-Maccabee-iGNANT-2Fericirea stă în lucrurile mici

Fericirea stă în lucrurile mici

Text de Raluca Antuca

Cred că luăm prea multe lucruri “for granted”, cum ar spune englezul. Nu ne dăm seama că unele persoane nu vor fi mereu acolo și că unele lucruri pot dispărea în orice clipă. Ne pierdem în răutăți gratuite și opinii neavizate. Ne batem cu pumnul în piept că deținem adevărul absolut și judecăm în funcție de valorile care ni se par nouă potrivite.

Fotografa Laureen Maccabee și-a dat seama că momentele de zi cu zi, care ne fac fericiți, sunt trecute cu vederea de cele mai multe ori. Fericirea stă în lucrurile mici și Laureen realizează imagini în care surprinde frânturi de viață, care ar putea părea neinteresante la prima vedere, dar care iți aduc un zâmbet pe buze atunci când le conștientizezi.

Atmosfera magică este realizată prin expunere dublă și film de tip analog. Să ne bucurăm și să zâmbim mai des!

Lauren-Maccabee-iGNANT-1 Lauren-Maccabee-iGNANT-3 Lauren-Maccabee-iGNANT-4 Lauren-Maccabee-iGNANT-5 Lauren-Maccabee-iGNANT-6 Lauren-Maccabee-iGNANT-7 Lauren-Maccabee-iGNANT-9 Lauren-Maccabee-iGNANT-10 Lauren-Maccabee-iGNANT-12

2575
DuffyLondon_Design_05Conceptul de levitație în design-ul interior- Măsuța de cafea

Conceptul de levitație în design-ul interior- Măsuța de cafea

Text de Raluca Antuca

Designer-ul Christopher Duffy își propune să se joace cu percepția noastră și creează un obiect pe care orice iubitor de artă modernă și l-ar dori. Acesta ne dă iluzia că o bucată de sticlă este susținută de 14 baloane cu heliu.

Arată destul de minimalist și sunt sigură că aceste baloane colorate înveselesc atmosfera din orice cameră. Deși pare a fi realizată foarte simplu, comparată cu o joacă de copii, această măsuță de cafea este realizată din materiale rezistente (bare de metal și sticlă întărită).

Prin UP, căci așa se numește măsuța, studio-ul de design Duffy London a dorit să exploreze conceptul de levitație. Ideea jucăușă că această sticlă este supendată ne aduce un zâmbet pe buze, iar baloanele ne fac fericiți, tocmai pentru că ne aduc aminte de zilele onomastice.

Ca și cum ar fi ziua ta în fiecare zi, design-ul combină arta și funcționalitatea, în timp ce se joacă cu iluziile și gravitatea. Măsuțele sunt disponibile cu baloane roșii, aurii sau argintii, într-o ediție limitată de numai 25 de bucăți. Mai multe detalii aici!

DuffyLondon_Design_01 DuffyLondon_Design_02 DuffyLondon_Design_03 DuffyLondon_Design_04 DuffyLondon_Design_06

2294
cover tvConcurs: Razboiul Stelelor -toate episoadele, documentare etc – la tine acasa

Concurs: Razboiul Stelelor -toate episoadele, documentare etc – la tine acasa

In zilele in care vreau sa ma rup de tot si toate ma uit la seriale. Toti facem asta.

Dintre serialele care sunt la noi imi plac cele politiste care nu-mi pun nicio problema existentiala. Sunt curat facute, stiu ca macar de cateva ori zambesc si, pana la sfarsitul episodului, am avut si deznodamantul povestii.  Dintre ele imi place mult Sherlock Holmes si Dr Watson pentru ca, pe langa faptul ca respecta toate aceste caracteristici, imi place actorul din rolul principal, Jonny Lee Miller.

*

L-am vazut in teatru, in Frankenstein, cu Benedict Cumberbatch in roluri duble, o data creatura, o data medicul, fiecare, rand pe rand.

Eu am vazut versiunea cu Lee Miller creatura si am realizat ca e un actor incredibil de tehnic si de bun. Sper din tot sufletul sa aiba roluri din ce in ce mai mari.

Ma rog, nu pentru ca e tehnic ma uit la serialul asta, ci cum spuneam pentru ca ma relaxeaza.

*

De cateva zile, am ceva mai multe optiuni, a fost lansata  optiunea Video on Demand AXN NOW exclusiv pe Telekom TV Interactiv si Web & Mobile, adica poti sa accesezi serialul/ filmul documentarul – dupa cum ii spune si numele: cind vrei tu.

Iar asta mi se pare ca incepe sa semene cu ceea ce vedeam intr-un alt film care mi-e drag mie (si-a fost transformat in serial, pe care sper sa-l transmita AXN sau HBO anul viitor): Minority Report.

Tehnologie care sa te ajute sa vezi un film oricand oriunde, dupa cum iti doresti.

(sunt foarte in target 🙂 acum aproape o luna am avut probleme cu internetul acasa  si, cum nu mai am televiziune clasica de ceva vreme, am solicitat suplimentare de trafic de date pe telefon doar ca sa pot sa vad un serial. stiu, fiecare are fluturasii lui )

Si mai stiu ca la categoria fluturasi cind vine vorba de Razboiul stelelor e o… gradina mare in dreptul multora. Eu nu ma numar printre ei, imi cer scuze am adormit la o premiera Star Wars.

Dar stiu sigur ca sunt foarte foarte multi fani care si-ar dori sa revada oricand vor ei toata seria Star Wars, cum stiu si cei de la Telekom:) Asa ca…

În perioada 1- 30 noiembrie, fanii Star Wars care sunt clienţi Telekom TV pot revedea pe AXN NOW, fără costuri suplimentare, seria Războiul Stelelor – filme, documentare și animații, în aşteptarea sezonului nr. 7, ce urmează să fie lansat în decembrie.

Si pentru ca sunt prietena cu cei de la Telekom (mai stiti ca m-au convins sa ma transform in Robbie Williams? bine facem si multe fapte bune impreuna nu doar ne transformam in super staruri, sunt in juriul de la teimplici.ro si in cel pentru bursele de merit Telekom), deci, pentru ca suntem prieteni, am voie sa fac un concurs pentru 3 abonamente in platforma Telekom TV Web & Mobile pentru trei luni.

va dati seama de cite ori o sa revedeti Razboiul Stelelor?

cum procedam?

zic sa-mi spuneti un serial care va place pina maine la ora 20.00 si, prin tragere la sorti, miercuri dimineata anuntam 3 castigatori norocosi.

P.S, ma mai uit si la Damages (cu Glenn Close super malefica.) imi plac foarte foarte tare camasile personajului Ellen Parsons. ar putea fi o super lectie de stil despre cum sa ne imbracam la birou:)

 

 

 

shutterstock_toamnaM-am intors pe blog. Viata merge mai departe.

M-am intors pe blog. Viata merge mai departe.

In ultimele doua saptamani nu am putut scrie nimic. Mi s-a parut mai util, mai uman, mai eficient sa fac ce pot ca sa-i ajut pe cei pe care-i cunosteam si au fost la Colectiv. Sau pe cei pe care nu-i cunosteam, dar ii puteam ajuta.

De la donatii la a pune lumea in contact ca sa se ajute intre ei. Orice.

N-am avut puterea sa scriu despre ceva pentru ca orice vorba mi s-a parut inutila, era mai important sa ajut cu fapta acolo unde putea.

N-am avut puterea sa scriu despre ei si am sa ma intorc la evenimentele de acolo ca sa pot scrie cind rana nu va mai fi singeranda. Pentru ca stiu ca si aici, in acest colt de internet, trebuie sa ramina o marturie a existentei lor.

*

Cred ca zilele astea suntem intr-un doliu colectiv. Toti. Am acumulat emotii, frustrari, dureri si trebuie sa ne dam timp ca sa se mai disipeze. Pentru ca, intr-o forma sau alta, am pierdut ceva.

Unii aleg sa-si verse frustrarile in spatiu public, sa-i certe pe altii, sa caute vinovati pentru frustrarile lor si tot ce reusesc este sa creasca si mai mult valul de ura si de frustrare care e deja la nivelul unui Tzunami.

Dar in aceste vremuri de doliu cred ca e mai important sa ne concentram pe ceea ce e frumos. Eu am ales sa incep sa invat lucruri noi, sa citesc lucruri despre care nu auzisem inca, sa asimilez informatii frumoase.

Asa ca m-am dus la TEDx si la Google Pulse ca sa descopar oameni care au facut, prin proiectele lor, sa se miste lumea. Am inceput sa citesc despre trauma colectiva de la 9/11 ca sa inteleg care-s pasii pe care-i vom parcurge pana ne vom reveni si ca sa nu mai mai supar cand unii sau altii isi vro varsa frustrarile pe mine. Ci sa am intelepciunea sa-i las sa se descarce de ura ca sa se poata incarca mai tirziu cu ceva frumos.

Pentru ca viata merge mai departe si depinde de mine cum aleg sa o traiesc in continuare, iar daca altii au reusit sa treaca prin lucruri grele si s-au ridicat, e doar o chestiune de perseverenta si putere interioara ca sa reusim si noi.

*

Ma intorc la scris de astazi, dupa mai bine de doua saptamani si sper sa pot sa va arat in continuare lucruri frumoase, intamplari care sa va deschida orizonturi, care sa va arate oameni de la care avem ce invata, care sa ne transforme in oameni mai sanatosi (mental si emotional)

Voi continua sa donez lunar o suma de bani catre victimele de la Colectiv.

 

 

 

3120

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!