Simon Beck este omul care îndură frigul și straturile de zăpadă până la genunchi pentru a face artă. Și nu orice fel de artă, ci una care necesită maximă concentrare și activitate fizică în plină iarnă.
Orice suprafață netedă, care se întinde pe sute de metri pătrați, poate funcționa ca o pânză potrivită pentru design-ul ce va fi trasat de Simon cu niște rachete de zăpadă. El creează modele de dragoni și fulgi de zăpadă nu numai în nămeții din Alpii Elvețieni, ci și pe țărmurile de nisip din Noua Zeelandă.
Fiecare model este creat dinainte într-un program, iar artistului îi revine sarcina de a le trasa cu multă grijă într-un cadru natural, lucru care poate dura ore întregi. Site-ul lui Simon este acesta, iar cartea Snow Art poate fi achiziționată de aici.
Din exterior, lumânările sunt complet albe, dar în interior conțin un nucleu de ceară colorată, care amintește de nuanțele apusului, care apar treptat pe cer până când întunericul le acaparează. Nu doar că își schimbă culoarea, dar fiecare nuanță are un parfum diferit, cu miros de lămâiță, maghiran și lavandă.
Majoritatea produselor create de Nendo sunt în colaborare cu diverși clienți sau vânzători din Japonia, deci pot fi în curând disponibile spre vânzare. Până atunci, puteți vedea mai multe produse pe site-ul lor.
Astazi se implinesc 4 ani de cand Carla’s Dream au scos primul lor cantec. Si-au marcat aniversarea cu o noua piesa “Sub pielea mea”, lansata la aceeasi ora cu prima piesa de acum patru ani. “Sub pielea mea” a rupt pe internet, are in mai putind e 24 de ore vizualizari cam cat face o trupa cu notorietate medie intr-o luna.
I-am descoperit acum 3 ani via un prieten care e din Moldova si care ii asculta foarte des. Putin inainte de POHUI cu INNA.
Am si o piesa pe care o ascult adesea cand imi caut confort ca sa scriu ( dincolo de “Te rog”), se numeste “Funeral Face”, e in engleza si nu a fost deloc promovata in RO.
Pentru ca sunt un foarte mare fan, dupa mult lobby, folosindu-mi toata influenta si toate cunostintele din lumea muzicii, acum vreo 2 ani i-am cunoscut pe baieti. Si pentru ca sunt niste oameni foarte foarte faini, ne-am mai conversat din cand in cand. Eu felicitandu-i pentru munca lor, ei primind totul cu modestie si autocritica.
De ziua lor, m-am gandit sa va fac voua un cadou: sa va spun cateva lucruri mai putin cunoscute, sau care nu ies la iveala intr-un interviu (oricum ei acorda rar interviuri). Cateva mini povesti care va arata, mai degraba, caracterul lor.
La Carla’s Dream educatia ruseasca isi spune cuvantul.
Nu-i ajuta sa spun ca sunt foarte cititi (pentru ca nu e deloc sexy sa fii intelectual), dar pe langa faptul ca sunt cititi, au si o alta perspectiva de a privi lucrurile care vine din scoala ruseasca, mai evidenta in literatura rusa.
Asa se explica versurile lor foarte destepte, pe mai multe straturi de intelegere. Si interesul pe care-l genereaza la publicul de categorii sociale diferite.
Au o foarte mare atentie la detalii.
Imi aduc aminte de o conversatie in care a fost mentionata cochetaria femeilor din Romania: remarcasera ca in RO e un procent mult mai mare de femei care au manichiura si pedichiura frumos facuta, asortata. (Era dupa o vizita a lor la Constanta si o tura pe plaja in zona, de asta puteau generaliza). Dar faptul ca au remarcat la un asemenea detaliu va da un indiciu despre atentia lor pentru lucrurile din jur.
Am discutat alta data despre structura unei piese care era in lucru si ceea ce povesteau mi se parea magie. Nu am backgroundul muzical ca sa pot sa redau ceea ce imi explicau, dar imi amintesc ca era f f multa critica/autocritica acolo, cu argumente despre cum ar trebui sa fie, ce sa i se adauge ca sa aiba mai multa amplitudine si mai multa putere.
Cum ziceam, nu stiu sa explic, dar in analiza aia, care facea referire la o piesa pe care o scriau pentru altcineva si la parcursul carierei respectivei persoane, la ce ar mai trebui sa cante ca sa construiasca o imagine coerenta, era explicatia foarte clara de ce scriu hit dupa hit: chiar stiu ce fac si fac totul cu onestitate. Imi aduc aminte ca au spus ”daca nu iese din prima, daca e prea gandita, nu e bine pentru ca nu mai e sincera”
N-au ego. Sau nu l-am descoperit eu in conversatiile noastre tehnice – despre piese, succes, adaptarea la piata din Romania.
Si-au propus sa fie relevanti pentru Romania dar nu intr-o forma artificiala, cu forta – prin marketing agresiv. Au luat-o pas cu pas si, o vreme, au cantat in cluburi din tara cu mult mai putini spectatori decat ar fi avut in Moldova (unde sunt mici dumnezei), dar au luat asta ca pe o forma de a invata piata, publicul si a se descoperi pe ei. In seara asta (21 ian 2016, la 4 ani de la lansare), canta la Hard Rock Cafe din Bucuresti, intr-un show cu casa inchisa.
Au un foarte mare respect pentru muzicienii din Ro.
Si pentru ca e diferenta de exprimare din limba romana vorbita in Moldova, dar si pentru ca au foarte mare respect, vorbesc cu ”dânsul”, ”dânsa” atunci cand se refera la muzicieni din RO. E intotdeauna amuzant ca, dupa ce spun numele lui Smiley, de ex, sa auzi ”Ne-ar placea sa lucram cu dansul. E o legenda in Romania, e foarte talentat”.
*
Cum am mai spus, scris, sunt printre fanii lor din primul rand. Sunt putin mai norocoasa decat altii pentru ca i-am intalnit si ma bucur foarte foarte foarte mult cand mai descopar super oameni care sunt in grupul lor de fani. Unul dintre fanii lor e Andreea Esca. (are si un interviu cu ei pe care l-a difuzat la stirile ProTV! )
Sunt sigura ca vor fi din ce in ce mai multi oameni care vor incepe sa le vada caracterul dincolo de masca pe care o poarta (la propriu), cum la fel de sigura sunt ca e o chestiune de timp pana cand tot mai mult romani se vor mascui pe fata macar o data, ca sa le celebreze talentul si sa arate ca fac si ei parte din Carlas Dream. Cum a facut Andreea Esca.
Forever 21 se asigură că primăvara anului 2016 se concentrează pe un element esențial din garderoba oricărei femei, purtat în istorie sub diferite forme, denimul.
Acest material nu a arătat niciodată atât de chic, precum în noua colecție lansată de Forever 21 pentru femeile care vor să se simtă confortabil și sexy în același timp. Denimul se potrivește unor stiluri destul de diferite temporal, punând accent pe talia înaltă din anii ‘70 sau stilul nonconformist care a marcat anii ‘90.
Denimul este reinventat pentru femeile moderne, care nu depun prea mult efort pentru a arăta feminine și încrezătoare în propriul corp. Fotografiile din campanie sunt realizate într-un spațiu deschis cu lumină naturală de Zoey Grossman, iar partea de styling a facut-o Ashley Glorioso.
Astazi Delia a lansat un cantec nou “Gura ta” mai emotional, mai soft, schimband putin directia.
Lucrez de ceva vreme la un profil al Deliei prin care incerc sa arat publicului ca nu e deloc intamplator succesul ei de acum. Nu e gata, ma mai documentez putin, chiar daca am adunat deja o multime de informatii.
Dar piesa asta imi da ocazia sa scriu putin despre Delia altfel decat o stiti.
Delia are un resort emotional care o face sa fie tot timpul pe zambet cand e in spatiul public, iar cand e in privat sa nu se gandeasca foarte mult la lucrurile negative.
In vara, cand lansase “Da, mama:, am vorbit cu mama ei sa vina la Europa FM pentru o aparitie surpriza in Desteptarea. Dupa ce se terminase emisiunea, vorbeam cu doamna Matache despre Delia copila cu ochii mari si albastri care statea cuminte pe pian la Teatrul de vara din Constanta si se uita, din culise, la scena. Avea cam 3-4 ani pe atunci si era ca o papusa pe care o luau in brate toti artistii cand ieseau de pe scena.
De la o discutie la alta, am ajuns sa povestesc cu doamna Matache despre mancarea sanatoasa, despre problemele noastre de sanatate si cum incercam sa trecem peste ele.
Delia, care ne privea de la distanta, nu auzea ce vorbim (era cu trupa ei si isi planificau sa mearga la mic dejun impreuna) cred ca a vazut ca ni s-au schimbat expresiile fetzelor si-a venit catre noi “Haideti, vorbiti de lucruri triste?! Lasati-le in pace. Haide mama, nu mai vorbiti asa. Sunt si lucruri frumoase pe care sa vi le povestiti.”
Nu era o forma de a o restrictiona pe doamna Matache sa nu dea din casa in fata unui jurnalist. Ne stim de multa vreme, stie ca nu amestec conversatiile private cu cele pentru un articol; era, pur si simplu, protectia pe care ea a invatat sa o puna: sa ne gandim la lucrurile frumoase daca nu putem sa le rezolvam pe cele grele.
Stiu, din surse sigure, ca anul acesta va fi un cantec scris suta la suta de ea care vorbeste fix despre aceasta filosofie a ei de viata.
2015 a fost anul Deliei nu doar pentru ca a avut hit dupa hit dupa hit (care veneau dupa hiturile din 2014 si erau, de fapt, o confirmare a faptului ca de cand si-a luat cariera in propriile maini – si ale lui Razvan Munteanu, sotul din dotare, care are un creier brici pentru business si urmareste cu atentie trend-uri din muzica si ce fac artistii foarte mari de afara – si-a gasit adevaratul drum). Anul 2015 a fost anul in care a cantat pe aceeasi scena cu Robbie Williams – artistul pe care-l asteptau foarte foarte foarte foarte multi romani in concert. Inclusiv ea.
Una dintre secventele mele preferate de la acel concert s-a petrecut departe de ochii presei, in intimitatea echipei ei.
Delia a pus multa emotie personala in aparitia ei de pe scena din Piata Constitutiei chiar daca a tinut-o dintr-o gluma in alta inclusiv la repetitii ca sa nu puna presiune pe colegii ei. In timpul show-ului a fost o problema de sunet (s-a ars un mixer) si pentru cateva minute lucrurile pe scena au fost complicate.
Cand s-a terminat totul, Delia s-a asezat pe una din boxele din culise, si-a pus genunchii la gura si a inceput sa priveasca in gol. Dupa o vreme a cerut apa si, cand Edvigia – omul ei de la comunicare/PR – i-a adus o sticla de apa, intimitatea ei a fost intrerupta.
Edvigia a profitat de moment ca sa-i reaminteasca de o fotografie pe care trebuie sa o faca din culise pentru Coca Cola, sponsorul concertului, unul dintre brandurile pe care Delia le-a endorsat anul trecut.
“Mai lasa-ma putin”, a spus privind in continuare in gol, departe de orice ar fi fost pe scena din fata ei.
Era obosita, ziua ei de munca incepuse la ora 9, filmase ultimele momente din preselectiile X factor, iar pauza de masa de la filmari o folosise pentru repetitiile pe scena lui Robbie Williams, apoi se intorsese la filmari.
Practic fusese intr-un maraton si tocmai incheiase o prestatie care, din motive care nu tineau de ea, nu iesise cum isi dorise.
Asa ca nimeni nu era suparat ca isi dorea un moment de pauza si ca spusese “mai lasa-ma putin”. Numai ca la doar cateva secunde dupa ce a rostit asta, s-a ridicat de pe boxa, si-a pus zambetul pe fata si-a spus”hai sa facem fotografiile”.
In secundele alea realizase ca sunt oameni in echipa ei care trebuie sa duca mecanismul mai departe, sa respecte contracte, sa duca la bun sfarsit alte lucruri si ca nu trebuie sa-i incurce.
Considerat o minune în lumea artei, el s-a apucat de pictură la doar patru ani, iar prima expoziție a avut-o la zece ani. A continuat să facă artă, iar ultima serie de picturi nu numai că este realizată impecabil, dar are și un mesaj de transmis… un mesaj în care mă regăsesc eu și noile generații pentru care mediul online este realitatea în care trăiesc.
Seria Mirrors este o colecție de chipuri acoperite cu straturi transparente de mâini care modifică expresia facială și distrag atenția de la pictură în sine. Sub forma unei noi combinații de tehnici și idei, picturile susțin ideea de individualism într-o epocă a selfie-urilor. Denotă viziunea noastră ușor modificată de social media.
Artistul consideră că Internetul a schimbat dorința oamenilor de a fi văzuți așa cum sunt, în favoarea aspirației de a fi în trend sau de a atrage atenția cu un stil extravagant. Mâinile suprapuse, care încearcă să ascundă fața modelului, reflectă incapacitatea noastră de a ne ascunde într-un mediu virtual în care totul este la vedere. O altă interpretare ar putea fi aceea a unei măști care acoperă adevărata identitate, diferită față de cea din online.
Picturile de dimensiuni foarte mari se situează la limita dintre hiperrealism și suprarealism, arătându-ne faptul că arta poate comunica prin gesturi și expresii. Tigran analizează efectul social media asupra societății și impune oamenilor o privire mai amănunțită la picturile care ascund nesiguranță.
Știți expresia aceea „era de poveste”? Adică arăta cumva feeric sau te-a dus cu gândul la poveștile fraților Grimm sau ți se pare desprins dintr-un Wonderland. Ei bine, cum ar fi dacă am purta povestea cu noi? Adică am aduce metafora în plan real.
Colierele făcute de Laliblue reușesc acest lucru, pentru că pandantivul conține scene din poveștile clasice ale lui Charles Perrault sau Andersen și transmit puțin din magia basmelor. Realizate din fontă, lemn și rășină, colierele sunt extreme de simpatico.
Laliblue a luat naștere în 2006, cu scopul de a crea bijuterii vintage, dedicate femeilor care își amintesc cu drag de copilărie. Sunt ușor de asortat cu un outfit casual sau jucăuș. Sunt sigură că vor atrage multe zâmbete, tocmai pentru că denotă o personalitate creativă și plină de energie.
Dacă vă fac cu ochiul, aici găsiți modelele și prețurile!
Flora Borsieste o artistă din Ungaria, cunoscută pentru talentul său inedit de a crea fotografii fascinante. Nu degeaba a fost numită în anul 2014 imaginea programului Adobe Photoshop… ea reușește să își prezinte viziunea artistică prin manipulare foto.
Ultimul proiect se numește Animeyed, iar în fiecare imagine profilul unui animal este perfect suprapus cu chipul artistei, astfel încât un ochi aparține animalului. Editarea foto este făcută impecabilă și aspectul general al imaginii este foarte verosimil.
Flora se folosește de expresia facială și de makeup pentru a capta atenția (ochii sunt foarte expresivi). Culorile de background sunt alese cu atenție pentru a completa fiecare cadru și fiecare imagine pare a fi desprinsă dintr-un alt univers. Îmi place tare mult că fiecare fotografie este diferită cromatic, tocmai pentru că este o serie dinamică, care te face să spui “wow!”.
Stiu ca se vorbeste despre depresia de toamna – pentru ca e brusca trecerea de la vara la ploi – dar zilele astea mi-am pus problema daca exista si depresia de iarna.
Foarte multi dintre oamenii din jurul meu sunt intr-o stare nu foarte simpatica, chiar si eu la inceputul acestei saptamani (fara vreun motiv anume), ma simteam daramata si aveam nevoie de ceva din care sa ma incarc emotional, ceva de care sa ma agat.
*
Asa ca mi-am zis ca nu poate sa fie o intimplare ca ne ia pe toti asa, dintr-o data sa vedem lumea mai incetosata si m-am dus sa cercetez.
La noi nu exista statistici, dar in america 3% din populatie sufera de depresia de iarna, iar 6,7 %dintre oamenii predispusi la depresii in orice perioada a anului, au probleme mai mari iarna.
iar majoritatea populatiei au forme mai putin grave de depresie – sa spunem ca li se schimba buna dispozitie – pentru ca ziua se scurteaza, e mai tot timpul intuneric/intunecat, iar oamenii nu se mai incarca de la lumina solara.
Alte semne ale depresiei de iarna ar mai putea fi: oboseala extrema, prea mult somn, dificultati de concentrare, ingrasare
*
Odata descoperite aceste lucruri am cautat sa aflu cum poate sa ne fie mai bine.
Terapia prin lumina.
Cercetatoriii spun ca putem sa pacalim corpul si mintea daca le dam mai multa lumina, fie ea si artificiala. Am gasit chiar sugestia de a crea o camera “solara”, cu mai multe surse de lumina, din mai multe colturi in care e indicat sa petrecem cat mai mult timp.
Exista studii care arata ca e util sa te trezesti pe lumina, asa ca au apart gadgeturi care lumineaza crescendo pe ultima jumatate de ora de somn.
Plimbarile prin parc de cate ori e soarele in actiune
Orice contact direct cu sursa de lumina naturala este o gura de aer proaspat in aceasta perioada. Asa ca in pauza de masa iesiti la plimbare. Cu manusi groase ca sa puteti manca sandwich-ul.
Exista nenumarate studii care demonstreaza ca dispozitia este influentata de nivelul activitatii fizice, cu cat este mai mare activitatea fizica cu atat dispozitia este mai buna.
Un supliment de melatonina in alimentatia noastra poate ajuta la resetarea ceasului intern.
Mierea, humusul, bananele, pestele, strugurii sunt alimentele care influenteaza producerea naturala de melatonina in organism, dar exista si suplimente alimentare cu melatonina.
Atentie la consumul de dulciuri sau carbohidrati.
Medicii spun ca nevoia de a manca alimente bogate in carbohidrati sau multe dulciuri e un semn al depresiei pentru ca pe moment e un boost de energie, dar ele duc la surplus de greutate. Medicii recomanda multe alimente “verzi” – legume, dar si proteine.
Reduceti posibilitatea de a vedea stiri depresive ( cel mai simpatic sfat pe care l-am gasit)
In locul stirilor de la tv sau din ziare/net, mai bine cititi o carte frumoasa, cu un ceai aromat alaturi. Biografia unui om care a facut ceva prin care a schimbat lumea e intotdeauna un drum sigur spre motivarea de a depasi obstacolele reale sau aparente.
Asa ca daca sunteti necajiti zilele astea, daca simtiti ca nu va gasiti locul nu intrati in panica. Ci iesiti la o plimbare, nu va mai uitati la tv, mancati ce trebuie si luminati-va bine camerele in care petreceti mult timp.
Jennifer Lawrence e deja o legenda: are 25 de ani, 4 nominalizari la Oscar si o statuieta castigata (pentru Silver Linings Playbook), 4 nominalizari la Globurile de Aur si trei statuete in vitrina, zeci de ale premii castigate, un rol intr-o franciza de succes de film cu super eroi – The Hunger Games, un contract cu Dior, o papusha Barbie cu chipul ei.
Si lista e mult mai lunga.
Dintre cele 4 nominaliazri la Oscar, una e in acest an, pentru filmul Joy si e foarte posibil sa mai ia o statueta. Pentru acelasi rol a castigat un Glob de aur in urma cu cateva zile.
Mie nu-mi place ca tipologie de femeie: mi se pare o tarancuta pe care se chinuie stilistii sa o faca o doamna rafinata.
Dar e absolut irelevanta parerea mea, pentru ca orice deficienta ar avea oamenii din echipa ei stiu sa o transforme in atu. De exemplu, gafele pe care le face in spatiul public (a cazut pe scari, a raspuns urat unor staruri, si-a rupt rochia la petreceri in restaurante sofisticate) au reusit sa fie prezentate drept “e o fata normala care are mult talent la actorie, dar ii place sa-si traiasca viata cu veselie”
Si-asa Jennifer Lawrence a ajuns astazi cea mai indragita actrita din America.
Cum Oscarul se apropie, m-am gandit sa ne uitam putin la transformarile prin care a trecut pentru ca sunt o buna lectie despre schimbarea unei imagini sau a perceptiei publice.
(dincolo de orice fotografii, o precizare: fata asta munceste in draci. face film dupa film, merge in turnee de promovare. practic, nu intelegi cand mai are timp sa si doarma. asa ca succesul pe care-l are e foarte foarte meritat, dincolo de orice echipa ar avea in spate)
Papusha dupa chipul ei arata asa (si , desigur, e putin retusata la forma fetei ca sa fie mai apropiata de ceea ce vinde Barbie – chipul in forma de inima)
si bonus track un pictorial cu ea facut in 2002 pentru revista W . o bijuterie de pictorial.
interviul pe care l-a acordat atunci poate fi citit aici. Fotografiile sunt realizate de Tim Walker
Miles Aldridge este unul dintre cei mai vizionari fotografi de moda din lume, super creativi si cu un stil aparte de a folosi culorile.
A lucrat cu unele dintre cele mai mari reviste ale lumii Vogue-urile Itaiene si japoneze, Numéro, Gloss, V, Citizen K, GQ, Harper’s Bazaar si The New York Times Magazine, dar si cu unii dintre cei mai mari designeri (Karl Lagerfeld, Giorgio Armani, Yves Saint Laurent si Paul Smith).
De cateva zile un brand francez de haine – care promoveaza stilul couture chic- Paule Ka a lansat campania pentru primavara acestui an care arata basolut demential. Sunt patru fotografii foarte cinematografice care par ca impreuna spun o poveste.
Ei spun ca referintele din mood board sunt picturile cubiste ale lui Richard Lindner si portretele poetice ale lui Matisse.
Acum 6 ani cand ALDRIDGE a fost fotograful din spatele calendarului Lavazza am avut ocazia sa-i pun cateva intrebari. Stiam ca e pasionat de Fellini si ca a fotografiat in studioul unde filma si maestrul, asa ca l-am intrebat despre asta. Dar l- am mai intrebat si de ce nu zambesc femeile in fotografiile lui.
E adevărat că în fotografiile mele femeile zâmbesc foarte rar, dar eu cred că așa sunt femeile reale. Tata, generația lui, ar prezenta femeile hollywoodiene, cu zâmbete largi și glamouroase. Dar dacă îi spui cuiva asta astăzi despre femei, îți spune că e o prostie. Pentru că toți mergem pe stradă și vedem femeile.
Mie îmi place să mă uit la femeile care stau în autobuz sau în metrou. Au câteodată o expresie non-expresie, deși în spatele chipului lor sunt probabil gânduri despre iubit, despre copilul care s-a întors de la școală, despre cina care trebuie pregătită, despre soț sau muncă. Asta încerc să surprind și când femeia e îmbrăcată couture.
Asta a raspuns atunci; toate raspunsurile se gasesc aici
Astronautul american Scott Kelly a încercat să crească o floare în spațiu și a reușit, în ciuda părerilor negativiste. Anul trecut a reușit să crească o salată verde la bordul Stației Spațiale Internaționale, iar acum a folosit grădina de legume pentru a planta o floare Zinnias de un portocaliu intens, care a înflorit zilele acestea.
Pentru că astronauții sunt dependenți de mâncarea preparată special, uscată prin înghețare și apoi rehidratată în spațiu, aceste experimente sunt vitale pentru misiunile spațiale viitoare. Pentru oamenii de știință, acesta este un pas uriaș în organizarea unor misiuni mai lungi în locuri mai îndepărtate în spațiu. Dezvoltarea unor asemenea culturi în spațiu ar putea fi revoluționară.
Momentan, cei de la NASA au anunțat că vor planta roșii în 2018. Așteptam noutăți!
În România, numărul persoanelor cu deficiențe de vedere ajunge la 110.000. Atunci când te încadrezi în această categorie sau ai prieteni cu astfel de probleme, îți dai seama că a fi mai special în România vine la pachet cu multe alte piedici în a duce o viață normală.
Fac referire la accesul acestor persoane la resursele de orice fel. În cazul celor culturale, care îmbogățesc mintea și sufletul, accesul a fost limitat până de curând, pentru că un program promite să livreze informații într-un mod accesibil persoanelor cu deficiențe de vedere.
În cadrul programului Sunetul Paginilor derulat în sălile de lectură ale Bibliotecii Naționale, cu ajutorul Fundației Orange, nevăzătorii pot accesa sute de cărți digitalizate special. Programul constă în instalarea în cadrul sălilor de lectură a unor tehnologii prin care aceste persoane pot citi documente sau cărți. Fie că este vorba de cititoare sau magnificatoare de ecran, televizoare cu circuit închis, softuri care scanează documente, imprimantă Braille sau dispozitive de lectură, nevăzătorii au acces la resurse culturale prin aceste mijloace.
Fiecare compoziție artistică are în spate o filozofie, care este în strânsă legătură cu viața de zi cu zi și care motivează artistul să-și depășească limitele pentru a crea ceva grandios. Aș spune că această viziune îl impinge spre dorința ca fiecare dintre lucrările sale să fie mai bune decât cele precedente.
Motto-ul care a stat la baza fotografiilor lui Serge Najjar este următorul- It’s not about what you see, but how you see it. Firește că fiecare fotograf înțelege conceptul de vizual într-un mod diferit, însă Serge are un mod unic de a surprinde viața într-un oraș.
Prin seria The Architecture of Light, el explorează felul în care lumina naturală acaparează clădirile din orașul său nativ, Beirut. Pozele alb-negru sunt pline de contrast și se focusează pe formele geometrice, liniile și modelele de pe pereții clădirilor.
Serge așteaptă momentul potrivit al zilei, în care lumina oferă cadre spectaculoase și se joacă cu umbrele. Oamenii surprinși în mișcare oferă dinamism unor fotografii care par a fi făcute într-un alt univers.
De ceva timp prezentările de modă au depășit limita unor simple defilări într-un cadru deseori boem. Acum designerii se gândesc la modalități inedite prin care show-ul să atragă atenția mass-mediei, dar și a publicurilor mai puțin interesate de evenimentele din lumea modei.
Până la urmă este vorba de construirea propriului brand, astfel încât lumea să le identifice cu ușurință. De exemplu, adidas este cunoscut pentru cele trei dungi albe din logo, așa că prezentarea de modă de săptămâna trecută de la Pitti Uomo Immagine Fair s-a folosit de ele pentru a face spectacol.
Dungile au fost reinterpretate vizual, iar cu ajutorul unei instalații de lumini, moda s-a îmbinat cu tehnologia. Spectacolul este fascinant de urmărit pentru modul în care dungile luminoase se mișcă printre modelele care au și ele pictate pe față și gât dungi albe.
Cu o notorietate imensa, dar si un grad de simpatie urias, Printesele Disney sunt subiect de parodii, de analize si de inspirate de zeci de ani.
Numai in ultimul an au fost peste 10 proiecte de design ale unora dintre cei mai talentati artisti tineri, proiecte care le-au avut subiect pe Printesele Disney.
Se estimeaza ca mai mult de jumatate din copiii planetei s-au intilnit macar o data cu o poveste animata unde era implicata o poveste Disney, asa ca publicul acesta este o masa uriasa de manevra pentru captarea unor audiente pe diverse nise.
Una ar fi cea a ilustratiilor amuzante.
Ce au patit printele Disneu anul trecu?
In primul rand au fost imbatrinite. Ca sa vada si ele, dar mai ales publicul cum e cu ridurile. Exista programe speciale care fac asta, dar au fost si artisti care au pus photoshopul in functiune cu mult talent.
Creatiile de mai jos ii apartin unui artist care semneaza cu pseudonimul Life, Art & Times, iar proiectul lui a fost despre imbatrinirea pana la data desenului (2015) in raport cu data la care s-a nascut/ a fost creat personajul.
Din categoria ce au mai patit printesele Disney avem… demachierea. O artista cu mult umor dar si ceva urme de feminism, Loryn Brantz, a decis ca lumea ar trebui sa le cunoasca pe printesele Disney si fara make-up. Rezultatul e ca o veste buna pentru companiile de cosmetice, chiar si frumoasele printese Disney arata mult mai bine cu make-up.
Dar cum ar fi daca printesele Disney ar fi tatuate? la intrebare asta a raspuns un alt tinar artist care a dorit sa capteze atentia unui public global. Joel Santana se numeste artistul si nu cred ca l-ar fi facut foarte fereicit pe domnul Walt Disney cu munca lui.
Din categoria ”ce sa lemai facem noi printeselor Disney care nu a mai fost facut niciodata, dar sa atingem un public tot mai mare” avem… minionii transformati in printese. Sau printesele transformate in minioni, depinde cum privesti situatia. Proiectul ii apartine lui Jen Lewis si a distrat pe multa lume.
Daca n-as fi primit-o intre cadourile de Craciun nu cred ca as fi descoperit-o vreodata. Pentru ca nu ma uit dupa genul asta de produse in magazinele de beauty. Prefer cremele hidratante, iar cand e vorba de masca de fatza fie aleg un salon de cosmetica, fie prepar din legume si fructe ceva delicios dar super hranitor pentru tenul meu.
Ei bine, am incercat acum doua week enduri STARSKIN – firming bio-cellulose second skin facial mask, o creatie stranie care e foarte foarte SF.
In primul rand, atunci cand o folosesti te simti ca in filmul lui Almodovar din 2011, The Skin I live in, pentru ca iti pui pe fata o masca la fel ca o piele care dupa citeva minute se stringe pe chipul tau si are efect de lifting.
Dar nu liftingul e distractia adevarata ci cat de hidratata, de moale, stralucitoare si de elastica e pielea dupa, iar efectul tine cateva zile. Am citit ca are in compozitie proteine extrase din grau, soia, lecitina, lapte de cocos.
Se foloseste in doua etape, impreuna cu un burete care contine o spuma care face peeling inainte de a aplica masca. burete care e imbibat cu tot felul de nutrienti, dar si cu acid glycolic pentru ca la utilizare simti usoare intepaturi.
Imi place atat de mult masca asta incat astazi, cand m-am gandit ca va trebui sa fac programul de spa de acasa, ca parte din ritualul meu de ingrijire (mereu fac asta duminica), am realizat ca oricare dintre ingredientele din frigider cu care as putea sa fac o masca nu e la fel de puternic ca starskin si, am luat-o prin namete pina la Douglas la Unirii ca sa-mi cumpar. Mi-am luat 2 ca sa am o luna (voi face la fiecare doua saptamani).
Exista in mai mute versiuni cu mai multe efecte, dar pentru moment eu raman fidela celei ”firming”.
Fiecare om vede lumea într-un anume fel și are păreri diferite cu privire la orice îl înconjoară. Pe când unii hotărăsc să recreeze lumea într-o manieră care să le ofere confort și protecție, alții sunt dispuși să o reproducă prin artă, folosindu-se chiar și de cele mai banale materiale.
Un artist din Taiwan, pe numeChien Chu Lee, realizează sculpturi în miniatură utilizând creioane. Inspirat de tot ce îl înconjoară, el face artă din mina de creion, reproducând elemente de arhitectură internațională și persoanje din cultura pop contemporană.
Fiecare lucrare de-a lui Lee ne arată răbdarea și îndeletnicirea lui. Absolut fascinante sunt acele detalii pe care el reușește să le facă, deși vorbim de un material grafit nu foarte rezistent și o formă care nu-ți permite să dai greș. Nici nu par a fi create de mâna unui om, atât de bine realizate sunt! Iar atunci când sunt vopsite cu tematică de Crăciun arată ca niște bijuterii pe care vrei să le expui pe biroul de lucru.
Mare atenție și la literele alfabetului înșirate pe o mină de creion de doar 0.5 mm! Wow!
V-am mai spus că rușii îmi par cei mai talentați artiști din lume, iar fotografiile lor sunt efectiv povești digitale. Cu un stil care se distinge ușor, ei reușesc să facă magie prin viziunea lor unică asupra lumii. Culorile pastelate, decorurile de basm și expresivitatea oamenilor sunt doar câteva elemente care ne arată că ei au “ochiul format pentru frumos”.
Printre numeroșii fotografi ruși pe care i-am descoperit pe Instagram se numără și Kristina Makeeva sau @hobopeeba. Ea locuiește în Moscova și a realizat o serie de fotografii în care a surprins orașul iarna. Asemănător cu un Winter Wonderland, orașul este acoperit în zăpadă, iar instalațiile luminoase îi dau o alură de basm.
În fiecare fotografie, liniile drepte se îmbină cu fulgii de nea, iar dinamica oamenilor cu clădirile statice. Printre aceste imagini se strecoară și pisica grăsună care seamănă cu Garfield, extrem de fotogenică după cum veți vedea.
Cum ascunzi un punct slab de care numai tu știi? Cum disimulezi încrederea în sine și mai ales ce faci atunci când nu ești mulțumită de corpul tău? Probabil te vezi cu alți ochi și detești faptul că nu poți fi altfel… adică așa cum vrei tu. Poate niște centimentri în minus la talie, poate o culoare diferită a ochilor sau poate vergeturile să dispară din senin…
Nu suntem perfecți, iar această constatare se pliază perfect pe acceptarea de sine. Pornind de la această deviză, artistul turc Meltem Isik s-a gândit la niște imagini mai speciale. Atașate în diferite zone ale corpului, acestea ilustrează zona exact așa cum este considerată de oamenii din fotografii.
El pune sub semnul întrebării percepțiile oamenilor asupra propriului corp. Proiectul se numește Twice into the stream.
Observing the bodies of other people, offers me a possibility to reflect on the way I see and relate to my own body, which I can never see as a whole.
