Monthly Archives : June 2019

cover brancusi(DeCitit) Carti Eveniment: Brancusi& Duchamp, Brancusi& Marthe  –

(DeCitit) Carti Eveniment: Brancusi& Duchamp, Brancusi& Marthe –

Editura Vremea a lansat in urma cu cateva saptamanai doua carti eveniment care au la baza corespondenta lui Brancusi, aflata in grija Centrului Pompidou.

Am cumparat cartile la Bookfest si am fost avertizata ca sunt doar 500 de exemplare. Mai vad ca sunt cateva online, asa ca va rog sa le cumparati si sa le cititi.

Cartile sunt o privire in viata privata a lui Brancusi din doua perspective diferite: iubirea (prin schimbul de scrisori cu Marthe Lebherz pe care o numeste TonTon) si arta ( in corespondenta cu Marcel Duchamp, pictor si sculptor francez, prieten al lui Brancusi, care-l ajuta sa faca o expozitie la New York si ii deschide usile spre mari colectionari americani.

Ambele carti sunt in primul rand despre bun simt – e o corespondenta private foarte dinamica (cu Marthe isi scrie aproape in fiecare zi pe perioada in care se afla la New York ca sa pregateasca expozitia) si nu exista nicaieri o barfa sau o rautate despre cineva.

Brancusi e pasional, are 50 de ani si e indragostit de o tanara de 20 de ani pe care, printre vorbele de iubire, o indeamna sa invete engleza, sa-si ia carnetul de conducere. Ii spune ca nu e bine sa-si petreaca tot timpul in magazinul familiei pentru ca pentru a progresa trebuie sa se alature unor oameni mai educati.

Ca spectator- cititor la aproape 100 de ani de la intamplarile de atunci, cu contextul importantei lu Brancusi in cultura mondiala, e emotionant sa vezi cum, in prima etapa a iubirii lor, Brancusi nu are curaj sa-i marturiseaca sentimentele si o angajeaza pe Marthe ca secretara, ca sa o aiba sub supraveghere dar sa o si invete lucruri.

fragment carte brancusi

In cea de-a doua carte, cea cu corespondenta cu Marcel Duchamp, e povestea unei prietenii care a fost departe de ochii publicului. Lui Brancusi nu i-a placut niciodata sa participe la reuniuni mondene sau sa fie in atentia presei altfel decat prin munca lui, asa ca prietenia lui cu Duchamp nu a fost foarte cunoscuta.

Duchamp – Morice, cum ii zicea Brancusi – era si el un introvert care isi spunea foarte rar problemele.

Cartea Brancusi & Duchamp e si o carte despre manhood, barbatie, si prietenia intre doi barbati cu valori si preocupari similare.

Sunt doua carti foarte emotionante si, credeti-ma, v-ar placea sa le aveti acasa. Amandoua apar in conditii grafice exceptionale pe coperta cu desene ale lui Brancusi, la tema cu corespondentele care se afla in fiecare dintre carti.

Aparitia acestor carti e datorata minunatei doamne Doina Lemny care are in grija fondul Brancusi de la Centru Pompidou, o doamna care a recuperat istoria multora dintre romanii care au facut cariera la Paris, la inceputul secolului trecut.

P.S. Am avut deosebita onoare sa o intalnesc pe doamna Doina Lemny (multumesc organizatorilor sezonului Franta – Romania 2019) si sa vad, prin ochii si povestirile domniei sale, atelierul lui Brancusi de la Centru Pompidou. Atunci ne-a povestit cu multa pasiune despre cum Brancusi si-a dorit ca atelierul lui sa ramana statului francez, intr-un muzeu pentru ca – spunea artistul – Romaniei ii lasase o parte importanta a creatiilor lui prin muzeul in aer liber de la Tg Jiu. In cartea cu Duchamp, apar din nou trimiteri despre aceasta dorinta.

Brancusi a vrut sa lase cate o mostenire fiecarei tari care i-a facut parte din familie si mi se pare ca asta spune foarte multe despre el. Daca veti citi corespondenta ca sa vedeti cat de pasional si posesiv e cu lucrarile sale, veti intelege ce dar important a facut Romaniei.

scrisoare brancusi

cover brancusi

 

 

3756
WhatsApp Image 2019-06-11 at 14.28.58(interviu) Nespresso TIFF Lovestories: Jean Michel Bernard, compozitorul care e iubit de Martin Scorsese si Michel Gondry –

(interviu) Nespresso TIFF Lovestories: Jean Michel Bernard, compozitorul care e iubit de Martin Scorsese si Michel Gondry –

Compozitorul si pianistul Jean Michel Bernard stie pe propria piele importanta schimbului multicultural in activitatea unui artist: traieste intr-o familie multiculturala. Sotia e americana, au doi copii cu care vorbesc alternativ cand franceza, cand engleza. In plus sotia e vorbitoare de japoneza si rusa.

Asa ca prezenta sa la TIFF 2019, in cadrul Sezonului Romania-Franta a fost o continuare naturala a stilului sau de viata.

Bernard, care are o nominalizare la Oscar pentru muzica fimului HUGO, regizat de Martin Scorsese, are o cariera impresionanta ca muzician de jazz, compozitor, producator si realizator de muzica de film. La TIFF a sustinut un concert cu muzica de film pe care a creat-o, iar participarea sa a fost cumva in oglinda cu cea a unuia dintre cei mai apropiati colaboratori ai sai – Michel Gondry.

Ambii invitati ca parte din Sezonul Romania-Franta, un cadou al sezonului pentru cinefili, Gondry si Bernand au fost cumva copertele festivalului. Gondry a fost prezent in primele zile cu filmele sale, dar si spectaculoasa instalatie Fabrica de Filme, in timp ce Bernard a incheiat festivalul si a participat la gala finala.

Iata un interviu cu Jean Michel Bernard, realizat cu sprijinul organizatorilor Sezonului Romania-Franta. Un interviu pe care l-am insotit si de cafeaua mea Nespresso – cafeaua oficiala a TIFF, si anul acesta.

WhatsApp Image 2019-06-11 at 14.28.58

“Eu vin dintr-o familie de muzicieni amatori. Tata canta la modul amator la pian foarte mult jazz, bunica cumpara kilograme de muzica si ascultam zeci de discuri in familie. Suntem trei frati, iar fratele meu mijlociu, care e mai mare cu 10 ani decat mine, canta si el jazz.

Am trait intr-o familie in care era muzica peste tot, dar nu la modul profesionist. Aveam pian acasa si inca de mic am inceput sa apas pe clape pentru ca incepusem sa vad cum se face si sa prind dintre melodii. Putin mai tarziu au descoperit ca am auz perfect si am ajuns la conservator la 6 ani si jumatate.”

A fost greu pentru dvs. sa invatati disciplina de a canta la un instrument la o varsta atat de mica?

(rade) Nu eram precum muzicienii asiatici de astazi. Nu eram atat de virtuos precum copiii asiatici care pot la 5-6 ani sa cate sonate de Chopin, lucrari de Mozart, uneori coordonandu-se cu orchestra.

De fapt eu n-am fost niciodata disciplinat, pentru ca eram rasfatat si privilegiat. Nu a trebuit niciodata sa muncesc mult la pian pentru ca prindeam repede si invatam doar inainte de examene. Dar mi-a placut muzica foarte mult si m-am jucat mult cu ea.

Bine, peste ani cand am ajuns la o cariera internationala, a trebuit sa recuperez partea de disciplina si sa invat si sa repet cat mai mult. Asa ca am muncit mai mult cand am devenit adult, decat in copilarie cand invatam alfabetul muzical.

La 20 ani aveati un job foarte spectaculos: ii inlocuiati pe marii pianisti din cluburile de jazz din Franta cand acestia nu mai voiau sa cante intr-o seara. Cum ati ajuns sa avei job-ul asta?

Am crescut in nordul Frantei, am fost la Bordeaux la conservator. Joia luam trenul si mergeam la Paris ca sa ma distrez in cluburile de jazz, cantam cate putin, ma simteam bine, dar si invatam in acelasi timp.

Apoi m-am mutat la Paris pentru Master si deja cunosteam oamenii si am inceput sa fiu chemat sa cant in aceste cluburi de jazz.

Si nu aveati emotii ca trebuia sa-i inlocuiti pe marii muzicieni?

Am avut emotii cand a trebuit sa cant in fata lui Ray Charles, dar cand obtineam joburile astea era ceva natural. Primeam un telefon de la proprietarul clubului, imi spunea ca e o seara libera in program si ma intreba daca nu vreau sa cant eu…

Si cum a fost cu Ray Charles?

Asta e o poveste lunga si frumoasa. Cand Ray Charles a avut de sustinut un concert mare la L’Olympia in Paris i s-a intamplat o nefacuta: intreaga orchestra cu care trebuia sa cante a pierdut avionul. Producatorul show-ului s-a gandit sa nu anuleze spectacolul, sa beneficieze de cei trei muzicieni care erau cu Ray deja in Paris si sa mai completeze macar cu unul. Il intalnisem pe acest producator cu un an inainte cand fusesem invitat sa dirijez orchestra festivalului San Remo si ne inteleseseram foarte bine, asa ca m-a sunat si m-a intrebat daca nu vreau sa vin sa dau o proba in fata lui Ray Charles ca sa cantam impreuna.

Acolo am avut emotii!! Dupa ce am trecut proba cu Ray, a trebuit sa le castig increderea muzicienilor americani care se gandeau “cine naiba e francezul asta care a aparut printre noi?!” Am repetat impreuna, le-am castigat increderea si concertul de la Paris a fost foarte indragit. De fapt, a fost un succes atat de mare ca am plecat in turneu mondial un an in aceeasi formula. Ultimul spectacol a fost in Australia, avandu-l in deschidere pe Bob Dylan. Ceva incredibil pentru cineva care in copilarie asculta impreuna cu fratii sai discurile cu Ray Charles.

O intamplare din categoria nimic nu e imposibil.

Da. Astazi obisnuiesc sa le spun studentilor ca te pregatesti o viata intreaga pentru cateva clipe in care un tren face statie in fata ta. Il prinzi, ti se poate schimba viata. Daca-l ratezi, e doar vina ta, ca n-ai fost suficient de bine pregatit. Dincolo de deschiderea profesionala care a urmat dupa acest concert, pentru ca producatorul respectiv a facut si un album cu mine, prietenia pe care am dezvoltat-o cu Ray Charles, o relatie tata-fiu, e nepretuita pentru mine. Ray era un om minunat pana… greseai ceva in muzica. Atunci nu-ti accepta nicio scuza.

Sa vorbim putin de muzica de film. Dincolo de povestea filmului care da o directie pentru muzica care urmeaza sa fie scrisa pentru un film, cat de diferit a fost sa lucrati cu Martin Scorsese comparativ cu lucrul alaturi de prietenul dvs. Michel Gondry?

Marty e un artist care stie in detaliu ce vrea, care are o cultura muzicala gigantica, un artist care nu se teme sa utilizeze muzica la intreaga ei valoare in filmele sale, spre deosebire de regizorii tineri de acum. Muzica genereaza o anume teama in mintea unui regizor, pentru ca ea e independenta, isi e suficienta, poate crea singura o poveste si o imagine. Asa ca, pentru a avea relaxarea sa pui muzica in film, iti trebuie o cultura importanta si a filmului si a muzicii.

Si am sa dau un exemplu foarte exact. In Hugo e o secventa in care Sasha Baron Cohen intalneste o florareasa in gara, iar spectatorii aud pe fundal un cantec francez foarte vechi care se numeste Si tu veux Marguerite. Marty a vrut ca acel cantec – care se aude foarte in departare pe fundal – sa fie cantat de un copil si trebuia sa aiba atmosfera dintr-un anume film de Jean Renoir… Nu i-am spus niciodata, dar l-am pus pe copilul meu sa inregistreze acest cantec ca sa fie cat mai apropiat de ceea ce isi dorea Marty. Si cum spuneam, e o piesa care se aude foarte in departare.

Prin comparatie, Michel care e si el muzician, stie ce vrea, dar merge intr-o zona mai libera. Pentru La science des reves, care nu a fost un blockbuster, dar a devenit un film cult, am avut sansa sa ma lase sa fac o parte din muzica inainte de filmari… Iar aici am o poveste care seamana cu povestea cantecului tema din Titanic pe care James Cameron nu l-a vrut intial. Producatorul muzical a chemat-o pe Celine Dion, a inregistrat cantecul si cand Cameron l-a auzit, si-a schimbat parerea. Tema din La Science des Reves nu a fost acceptata initial (rade).

Morala acestor povesti este ca nu trebuie vazut compozitorul muzicii ca pe un prestator de servcii, el e parte din creatia intreaga a filmului.

Prin perspectiva profesorului care sunteti, ce i-ati spune elevului Jean Michel Bernard de la 12 ani daca l-ati intalni azi?

(Rade) I-as spune ca va veni o vreme cand va avea o multime de facilitati pe care nici nu si le imagineaza. Pentru ca, vedeti dvs., am cantat foarte multi ani la pian, am devenit copil artist pe un Steinway…

Dar astazi copiii muzicieni, chiar si proprii mei copii, nu mai simt nevoia sa mearga la conservator, nici nu mai e nevoie de asta. Le place muzica, nu i-au in discutie daca sunt sau nu capabili de performanta, dar nu ii mai obliga nimeni sa faca solfegii si sa exerseze in fiecare zi.

Cred ca un profesor poate sa distruga partea creativa a unui copil. Cand eram tanar am predat ca sa pot sa am un ban in plus, dar am fost un profesor teribil pentru ca nu eram pregatit sa inteleg copiii. Cred ca atunci cand dai de un copil talentat si pasionat de muzica, trebuie sa te porti cu el ca si cum ar fi o mare comoara.

Nu mi s-a intamplat nimic rau in copilarie cu vreun profesor, dar astazi daca ma intalnesc cu orice copil talentat il pretuiesc ca pe o comoara foarte rara.

*

Prezenta mea la TIFF2019 a devenit deja o traditie, la invitatia Nespresso, care este un sustinator al festivalului de la Cluj de 4 ani, fiind de altfel implicat in sustinerea si promovarea Festivalului de Film de la Cannes si a altor festivaluri importante.

Incepand de anul acesta, Nespresso are, in cadrul TIFF, si un VIP Lounge dedicat, cu diferite activitati proprii (spre exemplu, MasterClass-uri despre universul cafelei, workshop-uri pe diferite teme etc.), dar este si un spatiu perfect pentru a-ti incepe ziua savuros sau pentru a-ti seta diferite intalniri.

 WhatsApp Image 2019-06-11 at 14.31.42

1852
bazavan tiffClujeni (si nu numai), vineri va invit la un date cu un twist in VIP LOUNGE NESPRESSO :)

Clujeni (si nu numai), vineri va invit la un date cu un twist in VIP LOUNGE NESPRESSO :)

 

In acest an la TIFF v-am pregatit o surpriza care va fi plina de emotii si gusturi alese.

Ideea a fost a mea, ma ajuta simpaticii de la Nespresso sa o pun in practica. M-am gandit ca se potriveste cu vremea care se anunta la Cluj, dar si cu dorinta mea de a ma intalni cu o parte dintre cei din Cluj care ma citesc (multumesc, multumesc, multumesc) si imi mai scriu cate un mesaj.

Mai exact: va invit vineri, 7 iunie, intre 13.00 si 15.00 la un date cu mine:) in Piata Unirii, sus in VIP Lounge Nespresso, sa povestim despre filmele voastre preferate. Si filmele mele preferate.

L-am rugat pe Alin Dorobantu, coffee ambassador Nespresso, sa intre in joc, alaturi de noi.

Asculta conversatia noastra, intelege ce film ii place fiecaruia, isi face o idee din conversatie cam ce temperament suntem si… ne sugereaza pe loc un sortiment de cafea, in functie de ce intuieste despre noi.

Pe mine ma stie Alin de multi ani, o sa fie mai simplu, oricum cred ca poate sa afle repede ce cumpar din boutique-ul Nespresso, dar nu o sa-i spun nici eu filmul meu preferat din toate timpurile ca sa-l provoc la fata locului.

Colectia de povesti pe care ni le spunem, as vrea sa o pun pe blog, daca imi dati voie. Nu conteaza daca ploua, pentru ca avem totul acoperit … va fi chiar mai simpatic pentru ca ne vom incalzi cu o cafea (avem suficiente sortimente, cu diferite origini si profiluri aromatice, din care sa alegem) si povesti cool.

Sunt sigura ca va fi o experienta multisenzoriala de neuitat, voi fi foarte bucuroasa si emotionata sa va intalnesc si va astept cu mare, mare drag.

Pe vineri, 7 iunie, la in VIP Lounge Nespresso, sus, de la ora 13.00 pana la 15.00 cand Nespresso participa la aceasta mica bucurie si rasfat si asorteaza cate o cafea personalizata cu filmele noastre preferate.

Multumesc frumos Alin Dorobantu si Nespresso ca ati intrat in jocul meu.

2403
natiunea spamDe citit: Natiunea Spam – despre afacerile uriase din criminalitatea informatica, o carte si pentru fanii serialului Mr Robot –

De citit: Natiunea Spam – despre afacerile uriase din criminalitatea informatica, o carte si pentru fanii serialului Mr Robot –

Sambata am participat la Bookfest la lansarea unei noi colectii a editurii Corint, Corint Future – carti care vorbesc despre tehnologie, nu cu scopul popularizarii, ci mai degraba al constientizarii efectelor asupra business-ului sau al oamenilor.

Am citit primele doua carti din colectie – Spam Nation si Hello, World! – si am sa scriu pe rand despre ele.

Astazi Spam Nation, vazut din perspectiva mea.

(La lansare am vorbit alaturi de Julia Nagy – care face emisiunea de tehnlogie de la Antena 3 si lucreaza la stirile Europa FM – si de scriitorul Adrian Mihaltianu , iar gazda ne-au fost coordonatoarea colectiei – Ada Roseti si redactorul sef Corint – Ana Antonescu; ei erau mai optimisti si mai entuziasti decat mine in privinta efectelor tehnologiei si nu luasera cartile acestea doua atat de personal. Eu zic de multa vreme ca m-as muta in padure, departe de orice internet:) )

Spam Nation e o carte sub forma unei anchete jurnalistice realizata de Brian Krebs, jurnalist specializat de tehnologie si criminalitate informatica.

Krebs merge pe urmele unor companii care sunt responsabile de miliarde de spam-uri trimise in toata lumea, companii care – la capatul spamurilor trimise – fac afaceri cu medicamente ilegale (medicamente neaprobate de agentiile internationale medicamente, unele adevarate otravuri, altele droguri foarte periculoase), sau afaceri cu pornografie.

*

Pana la aceasta carte pentru mine spam-ul era categoria de mailuri care ma enerveaza, despre tot felul de prostii pe care nu le-am solicitat, venite in general de la site-urile pe care le-am vizitat macar o data in viata.

Primesc rar spre niciodata spam-uri cu oferte la viagra sau cine stie ce medicamente, oricum ajung in sectiunea de spam – cel mai adesea – si nu le deschid niciodata, in plus am antivirus de la bitdefender care –si face treaba foarte bine si nu ma lasa sa deschid pagini dubioase de pe internet.

Nu ma pricep la nimic  ce tine de dark web, nu citesc si m-am lovit cu subiectul doar prin cateva filme sau articole legate de mari scandaluri.

Adica sunt un consumator nepriceput  ca majoritatea.

Asa ca imaginati-va ca am fost foarte socata sa aflu ca sunt oameni care cumpara medicamente din promotiile pe care le primesc in spamuri.

E o secventa in carte cu o intamplare din Florida cand politia impusca un cetatean care, dupa ce consumase niste droguri luate de pe net, a inceput sa manance fata unui alt cetatean…

*

Krebs merge pe urmele creierelor din spatele afacerilor de miliarde cu spamuri – cei mai multi dintre sefii acestor companii fiind rusi foarte tineri, foarte influenti si, evident, foarte inteligenti.

Cartea are aproape structura unui roman politist, desi este nonfiction. Krebs isi pierde locul de munca de la whashingtonpost.com pentru ca departamentul juridic incepe sa-i faca necazuri si sa-i ceara sursele pentru articolele lui despre criminalitatea informatica, apoi redactorii sefi il pun sa scrie pentru trafic subiecte mai accesibile si sa lase anchete deoparte.

Jurnalistul isi da demisia, isi face un blog si continua cu dezvaluirile, munceste ani intregi ca sa ajunga la unul dintre cei mai mari infractori in spam – il viziteaza la mMoscova si il intervieveaza.

Dincolo de detaliile tehnice si de tot ceea ce constientizati despre spam citind aceasta carte, Natiunea Spam e si o poveste despre un jurnalist care merge pe drumul lui oricat de greu ar fi si care schimba lumea cu articolele lui (s-au inchis doua dintre marile business-uri ilegale online in urma anchetelor lui ) avand o etica incredibila.

La un moment dat il cheama FBI-ul si il intreaba de o companie noua care face spam, Krebs nu stie nimic de ea si primul gand e ca atunci cand ajunge acasa, sa sune la sursele lui sa afle dar imediat se gandeste ca poate sa fie o capcana si FBI sa-i urmareasca telefoanele ca sa-i afle sursele.

Asa ca prefere sa-si protejeze sursele .

Daca v-a placut Mr Robot, serialul cu Rami Malek care e acum si pe HBO, cartea asta o sa fie o fereastra catre lumea reala din care s-a inspirat filmul.

Cartea Natiunea Spam de Brian Krebs o gasiti deja in librarii (online, aici) si e important sa o cititi si daca vi se pare ca nu aveti treaba foarte multa cu spamurile. La sfarsit e un how to – cum sa va comportati in spatiul virtual ca sa nu fiti victime sigure ale criminalitatii informatice.

natiunea spam

 

3208

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!