N-am mai avut timp sa scriu aici ce am mai citit in ultima vreme, ce am mai descoperit si, mai ales, ce am mai invatat.
Unele dintre cele mai frumoae lectii parcurse in ultima luna au venit de la Doris Goodwin, jurnalist si istoric american, castigatoare de premiu Pulitzer, o doamna care de zeci de ani cauta in arhive si scrie biografiile presedintilor americani din scrisorile si documentele personale pe care le gaseste.
Doamna Goodwin are pe Masterclass un curs despre Lidership in vremuri turbulente, despre ce invatam din felul in care au condus lumea marii lideri in timpuri grele si incordate.
Cursul e o bucurie, o minunatie, l-am ascultat prima data si m-am intors de doua ori la el. Doamna e de un rafinament si are o educatie atat de fina, iar felul in care vede lumea si translateaza in prezent actiuni ale liderilor din secolul trecut pentru a aduce pilde si indemnuri unui om obisnuit, nu doar ca sunt foarte motivationale, dar cateodata sunt si foarte emotionante.
Am cateva lucruri pe care le pastrez cu mine din cursul ei si, cumva, incerc sa le aplic ca sa-mi fie mai bine, sa invat mai multe in viata si sa progresez pentru mine, pentru felul in care-mi traiesc viata.
Doris Goodwin defineste lidershipul drept abilitatea de a folosi talentul, aptitudinile si inteligenta emotionala pentru a uni oamenii intr-un scop comun. Crede (si are si exemple din istorie) ca cei mai mari lideri au demonstrat abilitatea de a depasi orice greutate profesionala sau personala gasind in fiecare intamplare o pilda, ceva de invatat, un plus de intelepciune.
Povesteste cum presedintele Abraham Lincoln n-a avut acces la scoala formala in copilarie, dar ca asta nu l-a impiedicat sa aiba o disciplina de-a lungul intregii vieti de a citi carti pe care la inceput le imprumuta, apoi a putut sa si le cumpere. Curiozitatea si perseverenta lui l-au facut sa-si depaseasca limitele sociale, spune doamna Goodwin.
De fapt, mai da cateva exemple din viata lui Lincoln si din felul in care stia sa treaca peste obstacole: si-a facut cabinetul de presedinte cu membri din toate echipele rivale care erau buni pe anumite domenii; cand se enerva foarte tare nu jignea pe nimeni si facea remarci foarte calme, dar pentru a se linisti scria scrisori foarte dure respectivilor care au gresit, scrisori pe care nu le-a trimis niciodata destinatarilor. Erau doar ca sa se descarce el emotional.
Una dintre regulile auto impuse, devenita obicei care mi-a placut foarte mult a fost introdusa de Lyndon Johnson (si el presedinte american) echipei lui de la Senat.
La sfarsitul fiecare zile, fiecare membru al echipei marca ce a gresit si cum poate rezolva mai bine situatia respectiva si primea de la restul echipei recomandari despre ce sa citeasca.
Conform unei medii statistice a faptelor istorice, un lider bun si eficient are empatie, e modest, are capacitate de auto reflectie si analiza, este deschis la cei care nu sunt de acord cu el, isi cultiva curiozitatea si stie ca pe langa munca sustinuta trebuie sa-si ia mici momente de relaxare in care sa-si incarce bateriile.
Mini vacante.
E asa o mare diferenta intre ce gandim noi astazi despre liderii nostri, presedinti de tara sau pur si simplu oameni care ne inspira in anumite directii, fata de ce ne arata istoria despre oamenii MARI, incat atunci cand realizezi ti se face putin rusine. Noi am dezvoltat cultura workaholic-ului, esti un profesionist bun daca muncesti non stop.
De exemplu, noi astazi – in Romania- ironizam vacantele presedintilor. Am facut atat de trivial un lucru care e util pentru sanatatea oricui – sa-si ia liber ca sa-si incarce bateriile – incat e, la o scara mare a bunul simt, o lipsa de respect. Mass media a condus opinia populatiei intr-o directie atat de urata, de lipsita de respect pentru liderii adevarati (sau pentru presedintii de tara), incat acum cand cititi probabil ganditi.. “da, dar…” si adaugati orice ceva rau despre vreun presedinte autohton si timpul lui liber.
Lincoln se ducea la teatru cat putea de des, are in actele prezidentiale marcate peste 100 de iesiri la teatru, si mentiona ca cele 2-3 ore pe care le petrece in sala de spectacol ii permit sa evadeze si sa se relaxeze mental pentru a avea o noua energie apoi la munca prezidentiala.
Roosevelt obisnuia sa aiba o ora fixa de intalnire cu prietenii, de cateva ori pe saptamana, la un cocktail in Casa Alba. Erau in vremea razboiului si pentru foarte multe figuri importante, ora de cocktail de la Roosevelt de acasa insemna o evadare. In fapt, el a creat prin aceste intalniri informale o retea de prieteni si de lobby pentru multi politicieni si problemele de stat pe care voiau sa le rezolve.
Va imaginati cat de vulgar si trivial am considera noi astazi, cat de mult am despica firul in patru, daca un presedinte ar decide ca saptamanal sa-si invite prietenii, politicieni si oameni importanti ai tarii la o discutie prieteneasca cu un cocktail alaturi?
Va las aici un speech spus de doamna Doris Goodwill la TED. Poate ca nu veti avea cum sa urmariti tot cursul ei de pe Masterclass, dar aceste 20 de minute sunt gratuite si la liber pentru toata lumea. Si sunt o mare lectie de bun simt si de dezvoltare personala, prin lectiile istoriei.
https://www.youtube.com/watch?v=KzSAFJBLyn4
Revin zilele viitoare cu alte lecturi – pentru ca in ultimele saptamanani am citit/ ascultat biografiile lui Sally Field si Jim Carrey, am citit 3 carti dubiosele si la limta eticii despre Trump si administratia prezidentiala americana, doua carti despre oameni care au administrat comunicari de criza in politica sau divertisment, dar si doua carti de business mai accesibile pentru mintea mea care nu e obisnuita nici cu contablitatea sofisticata, nici cu multe concepte de business.
N-am scris de multa vreme despre cartile pe care le-am citit, de asta par multe:), dar sunt in ritmul meu obisnuit una la 7-10 zile.
