S-a inchis revista UNICA, singura publicatie pentru care m-am intors sa scriu lunar o opinie dupa ce am renuntat in 2011 la a mai conduce TABU. Nu m-am intors atunci, in 2015, pentru revista in sine cat pentru omul care a condus-o, adica Raluca Hagiu, care e o doamna de mare caracter, foarte educata si pe care, pur si simplu, nu am putut sa o refuz. De la sfarsitul anului trecut Raluca nu mai era la UNICA.
Imi pare rau ca se inchid revistele in print una cate una, sunt multe cauze – de la distributia defectuoasa spre inexistenta si la forma cutiilor postale ale romanilor care distrug orice revista pana la marea problema continutul, care e din ce in ce mai low, mai superficial, mai facut cu picioarele si care, in epoca online-nului, nu e gandit “sa stea in picioare” si 10 ani. (Am obiceiul sa citesc lunar cele cateva reviste care mai sunt pe piata si intotdeauna cand e o editie in care sunt doar oameni pe care-i cunosc personal, doar subiecte despre care am scris si noi acum 10-15 ani, imi dau seama inca o data si inca o data cat de grava e problema.
Dar e loc pentru print glossy in Romania, sunt f sigura… si depinde de editorul smart care va gasi calea sa ajunga la public intr-o forma actuala.
Cum spuneam imi pare rau ca s-a inchis UNICA varianta in print si, pentru cei care muncesc acolo in special, republic o opinie pe care am scris-o pentru aceasta revista in 2015 care se numeste “Puterea lui multumesc”, multumindu-le frumos pentru tot ce au facut ele (pentru ca erau doar fete in redactie) in toti anii in care au muncit pentru aceasta publicatie.
(fotografia din cover e din acea perioada Si este facuta de Eduard Enache)
Deși e un cuvânt care aduce liniște și bucurie, ”mulțumesc” e nedreptățit în lupta cu alte cuvinte
Dacă ar fi o persoană, ”multumesc” ar fi fata timidă dintr-un colț de cameră, fata pe care nu o bagă nimeni în seamă la petrecere până când, la concursul de Karaoke, ajunge în centrul atenției pentru că are voce de Adele. Sau ar fi băiatul liniștit pe care nu-l aude mai nimeni vorbind, dar care știe cum să-i încurajeze simplu pe ceilalți când sunt necăji. A fost mereu atent la nevoile lor și stie, din instinct, când trebuie ”sprijiniți”. Dacă ”mulțumesc” ar fi o floare, ar fi tot timpul înflorită și te-ar uimi prin simplitatea frumuseții sale, dacă ar fi un câine, ar fi dintre cei antrenați ca să salveze vieți. Dacă ar avea SUFLET ar fi unul foarte frumos.
Și cu toate astea e unul dintre cuvintele cele mai nedreptățite, unul dintre cuvintele pe care le folosim cel mai puțin.
Tu de câte ori ai spus astăzi ”mulțumesc”? Astăzi, adica fix în ziua în care citești aceste rânduri. De trei, de cinci ori? De mai multe ori?
E foarte posibil să nici nu-ți aduci aminte, cum la fel de posibil e să-ți găsești repede o scuză (te-ai prins, cred, din partea de început că ”mulțumesc” e un cuvânt care e bine să fie folosit des). Probabil că spui că e prea de dimineață, că încă nu ai vorbit cu multă lume, că e week end și, deci, nu ai relaționat decât cu cei ”ai casei”… Sau orice altă scuză ți-ar putea trece prin cap.
Ca să-ți explic de ce e o scuză și nu o explicație reală, am să-ți povestesc ceva din viața mea.
Mulți ani, prea mulți ani, am fost insomniacă. Am avut perioade în care am dormit doar două ore pe noapte, ba chiar zile în care nu am dormit deloc. Când dormi câteva ore pe zi în mod constant organismul nu mai are timp să se regenereze, așa că am început să am probleme de sănătate. Complicate.
Am ajuns la medic, am făcut tratamente care mi-au tratat alte părți ale corpului, nu mintea și, când m-am facut (mai) bine, mi-am pus problema că ar trebui să învăț să-mi protejez creierul și să-l relaxez ca să intre în starea de somn. Așa am ajuns la meditație și la yoga. Însă pentru o minte alertă, obișnuită să facă o mulțime de calcule, meditația nu a părut un drum ușor.
Revelația a venit odată cu o conversație despre complimentele pe care le primim și pe care le facem, versus ușurința cu care spunem lucruri rele, emitem judecăți. “Vorbele bune le primești pe același drum ca și pe cele proaste. Și sunt la fel de greu de primit”, mi-a spus doamna Rodica Mandache pe terasa la Cărturești într-o după amiază de primăvară. M-am gândit în următoarea clipă ce frumos este să spui vorbe frumoase când omul le primește mai ușor: nu e în fața ta. Nu neapărat când e la telefon sau îi scrii un mesaj, ci când nu știe că îi mulțumești. Mi-am imaginat că energia cuvântului își face treaba si m-am gândit că începi să capeți abilități frumoase, dar natural dezinteresate, de a aprecia ceva.
Așa că am început, în fiecare seară, înainte de culcare, să mulțumesc în gând celor cu care mă întâlnesc peste zi: tuturor, fără excepție. Sigur că sunt persoane care, peste zi, m-au scos din minți cu ceva, au făcut ceva care să mă deranjeze profund, dar în secundele în care mă gândesc pentru ce ar trebui să le mulțumesc – care e încercarea pe care am trecut-o, care e lecția pe care am învățat-o – se întâmplă ceva minunat în mintea mea: ritmul interior coboară, intervine o stare care e cât o plimbare printr-un peisaj superb nelocuit de oameni, iar mintea e pregătită de meditație. De liniștea și curățenia interioară.
Fac asta de câțiva ani și am ajuns la performanța de a dormi câte ore îmi propun și. mai ales, de a adormi imediat și a mă trezi fără nicio alarmă la ora la care mi-am propus. Cumva, pe drumul acesta pavat cu mulțumiri, am făcut pace cu mintea mea.
Doar că acum știu că valoarea lui ”mulțumesc” e depreciată. Nu mulțumim pentru ceea ce avem pentru că suntem prea grăbiți să dobândim altele, nu mulțumim pentru ceea ce ne dăruiesc ceilalți pentru ca râvnim la ceva ce nu ne-au dat. Nu ne mulțumim nouă pentru eforturile pe care le facem .
Prin urmare suntem mai tot timpul nemulțumiți.
Astăzi știu că nu primim laudele cu relaxare pentru că suntem încrâncenați să obținem alte lucruri, dacă am fi împăcați cu ceea ce avem și ne-am asuma că tot ceea ce am făcut e al nostru, am spune simplu ”mulțumesc” și-am merge mai departe cu inima plină.
Și mai știu că ”mulțumesc” are egală putere și când îl spui în fața persoanei care a făcut ceva frumos, dar și când îl gândești față de cineva care nu e lângă tine. Și că sunt zeci de lucruri pentru care putem să mulțumim în fiecare zi celor din jurul nostru, dar și nouă înșine.
Deci, de câte ori ați spus mulțumesc astăzi?!
Când mi-a povestit despre de ce nu știu oamenii să primească laude (poate pentru că nici nu știu să le facă), doamna Rodica Mandache mi-a mai spus ceva: “Păstrăm și vorbele bune și vorbele rele, acolo, în suflet, într-un sertăraș. Diferența e că la alea bune apelăm câteodată să ne vindece.”
Unica, octombrie 2015
