Zilele astea cand sunt intr-o decompresie emotionala dupa foarte multa munca (interviuri internationale care m-au consumat emotional si fizic foarte mult pt ca m-am documentat multe ore pentru ele) am ascultat pe Voxa.ro o carte care mi-a facut putin ordine in ganduri.
De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum – Dr Julie Smith e un audiobook despre cum am putea s ane gestionam emotiile si care sunt comportamentele noastre care ne duc pe diferite drumuri emotionale in care suferim sau ne relaxam.
Audiobook-ul e in lectura Cristinei Stanciulescu si suna foarte bine, linistitor, lady like… asculti de la un prieten partener. E poate cea mai buna voce feminine pe care am auzit-o pe cartile romanesti. Nu are pretentia de a interpreta pe voci (cum au facut doamne care nici macar nu sunt actrite), citeste cu creierul si iti transmite coerent si cu o logica a frazei.
De obicei ascult cartile (si in ro si in engleza) cu viteza 1.2 sau 1.5, pentru ca asa e potrivit cu ritmul meu. Si ma enerveaza tare cand pe viteza vocea devine ca si cum ar fi personaj de animatie. Nu e cazul aici, chiar mi-a placut si mi-a dat confort la o carte care oricum e putin mai greu de dus – iti face curat in ganduri si iti spune pe unde gresesti in rutina ta zilnica – lucruri care afecateza starea emotionala si, pe termen lung, sanatatea.
De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum – Dr Julie Smith nu e chiar o sedinta de terapie la psiholog. Sunt multe lucruri pe care eu le stiam, si dintre cele pe care le fac bine, dar si dintre cele pe care le fac rau, dar ele sunt asezate intr-o structura care te face sa te intrebi – de ce nu modific astea, pentru ca mi-ar fi mult mai simplu.
Si nu sunt explicatii de vraci, cu numerologie, zodii si alte bazaconii, totul e stiintific, cu explicatii de psiholog.
Sa o cautati si sa o ascultati, nu intamplator e in topul celor mai ascultate carti all time la voxa.ro – e pe locul 5.
In perioada aceasta de sfarsit de an cand facem curatenie de mai multe feluri – in casa, in minte si in suflet – e o auditie perfecta. Si o puteti mixa de programul casnic din aceste zile.
Si daca vreti sa va faceti un cadou de sarbatori, sau sa faceti un cadou cuiva de sarbatori va recomand un abonament la voxa.ro. Il puteti achizitiona cu 25% reducere pentru 6 luni din abonamentul anual pana la final de decembrie (cu codul BAZAVAN) si inseamna acces la peste 45.000 de titluri de carti, in limba romana.
Bonus, aveti acces si la cateva reviste romanesti in pdf 😊
E un cadou frumos de sarbatori si pentru dvs, si pentru cineva la care tineti; o sa descopere ca isi valorizeaza mult mai bine timp in traffic sau in activitatile casnice si – intr-un an – e mai bogat emotional si intelectual.
In lunga mea documentare legata de familia Addams inceputa prin martie cand am stiut ca a fost aprobat interviul cu Tim Burton (care filma aici serialul Wednesday, am ajuns si la desenele originale din The New Yorker ale lui Charles Addams.
Dl Charles Addams avea o perspectiva foarte speciala si amuzanta asupra vietii; in copilarie s-a mutat pentru o vreme intr-un cimitir – suparandu-si parintii – pentru ca voia sa inteleaga perspectiva mortilor. Mai tarziu a si pus asta in desenele lui dark, dar pline de sarcasm.
Ceva mai tarziu a vazut o casa stranie, un conac foarte mare si foarte vechi, si a intrat ilegal in ea pentru ca i se parea foarte diferita. L-a prins politia, a fost ceva scandal, dar casa aceea e inspiratia pentru locuinta Familiei Addams din desene, nu familia lui Charlie.
Pana la sfarsitul vietii in 1988 a publicat peste 1300 de desene in presa americana.
A fost prieten cu regizorul Alfred Hitchcock, care avea si cateva dintre desenele lui in colectia personala.
Asa ca atunci cand doamna Colleen Atwood ( creatoarea costumelor pentru toate filmele lui Tim Burton, dar si pentru multe alte filme de Oscar de la Tacerea Mieilorla recentul Bombshell ) mi-a spus via zoom ca a vrut sa-I aduca un omagiu lui Charles Addams cu anumite culori puse pe personajul directoarei scolii (interpretata de Gwendoline Christie) , a carei atitudie e inspirata de un film al lui Hitchcock – The Birds, prin personajul lui Tippi Hedren – ceea ce spunea dansa a avut o profunzime mai mare…
Am glumit putin si a adaugat ca pe vremea aceea, desenele lui Charles Addams erau un fel de jurnalism, pentru ca nu erau camere digitale ca sa se faca fotografii in fiecare secunda.
Va las aici cateva dintre desenele lui Charles Addams de la inceputul povestilor cu familia Addams pentru cultura voastra generala.
Dar si o comparatie intre Gwendoline Christie si Tippi Hedren, ca sa aveti putin o alta perspectiva asupra muncii din spatele a ceea ce vedem pe ecrane in cate un film, in cazul de fata Wednesday, serialul Netflix filmat in Romania.
Interviul cu doamna Colleen Atwood e aici, iar interviul cu Tim Burton e aici (detalii din spatele acestui interviu va mai spun zilele viitoare pentru ca documentarea a fost ampla – si e pacat sa nu va mai arat ce lucruri am descoperit, acum mai fac inca o data o plecaciune in fata celor care au avut incredere si au facut posibila o conversatie unica cu dl Burton, unul dintre cei mai mari regizori ai lumii)
Sunt o persoana care are incredere in sine. Asa m-a construit viata, a trebuit sa ma descurc la nivel profesional singura de mica si, dupa ce m-am dat cu capul de pereti in diverse situatii, am invatat ca un NU e doar un NU si nu am mai luat personal niciun refuz profesional.
Cand eram mica, la scoala, pentru ca eram in clasa unde erau copiii influencerilor de partid care erau si mai avuti si mai avantajati, am inteles rapid ca marele meu atu era faptul ca ma ducea capul si eram buna la matematica. Luasem note atat de mari la admiterea la liceu incat m-au pus in clasa celor mai importanti desi familia mea, ca influenta si bogatie, era vai de ea…
Mi s-a setat deci de foarte mica certitudinea ca marele meu atu e ca ma duce capul si asta trebuie sa folosesc intotdeauna, dublat cu foarte foarte multa munca.
In continuare muncesc la propria educatie (cu una sau doua carti citite pe saptamana, in ciuda unui program draconic in alte directii – interviuri, traininguri, conferinte etc).
In continuare, desi am invatat de-a lungul anilor sa ma rasfat si rasplatesc mai mult, tot am momente in care “ma cert” ca nu muncesc suficient de mult si procrastinez.
Cum ziceam, am incredere in mine…Sau aveam pana la pandemie.
Doi ani de stat in casa sau pe langa casa, fara multe activitati sociale in afara prietenilor apropiati, m-au afectat emotional foarte tare.
Si, desi am muncit international (care pentru mine in acest moment e singura validare profesionala care ma intereseaza, pentru ca – cu toata modestia – in Ro nu am ce sa mai dovedesc), tot mi s-a parut ca am slabit ritmul, mi-am pierdut din skills-uri si nu-mi mai gasesc directia si motivatia de a face lucruri frumoase.
M-am luptat mult cu mine in lunile trecute, am plans de multe ori (la propriu, nu la figurat) pentru ca aveam atacuri de panica, mi se parea ca mintea nu merge cu viteza la care eram obisnuita si ritmul meu nu mai e la fel de sustinut.
Sigur ca am facut eforturi sa-mi “fac treaba” cat am putut eu de bine (ca sa nu incurc oamenii care depind de mine), dar am stat multe ore de vorba cu psihologul la telefon, explicandu-i reactii, cautand o descarcare a fricilor mele si o explicatie pentru ele.
Nu-mi aduceam aminte ca in ultimii 15 ani sa fi avut o asemenea criza de incredere… o asemenea durere interioara si frica, pas cu depresia.
Mi-am dat timp sa ma duc pana la fundul sacului, sa-mi analizez temerile si mecanismele de gandire, sa sufar cat am nevoie sa sufar (desi logica imi spunea ca nu e nimic de suferit, dar sufletul si mintea aveau altele pe “lista prioritatilor”)
Le-am mai povestit prietenilor cateodata ca simt ca nu mai am incredere in mine si in ceea ce fac, nu cautam incurajari ci – ca la psiholog – voiam sa ma descarc pentru ca simteam ca s-a umplut paharul cu frici si … nu mai pot.
Nu scriu astazi aceste lucruri cautand alinare din exterior, sunt absolut ok si mi-am revenit (va spun imediat si cum), n-as fi pus oricum ceva privat in spatiu public pentru a cauta solutii; scriu pentru ca sa aveti intelegere fata de voi cand vi se intampla… pentru ca se intampla tuturor (chiar daca nu spun toti) sa li se scurga increderea de sine si in viata…
Nu sunt de specialitate, nu vreau sa va dau niciun sfat (nu mi-as permite), vreau doar sa va rog sa va dati timp sa consumati si sa rezolvati cele mai importante din fricile din mintea voastra, fara a va acuza, doar cu intelegere…
Pe mine m-a ridicat instinctul de supravietuire si constiinciozitatea de a nu ma face de ras la nivel profesional.
Cum ziceam, pentru mine e important in aceasta perioada a vietii sa am proiecte internationale… Unele sunt la urban.ro prin multele interviuri pe care le fac alaturi de colegii mei Oana si Edi.
In ultimele 4 saptamani, am fost de serviciu la interviurile internationale si, dupa un Tim Burton facut in martie, dar editat si scris acum cand a fost ridicat embargoul (il cititi aici, am avut pe lista unul dupa altul pentru ca asa s-a intamplat sa fie actorul Jeff Bridges (actor cu doua Oscaruri, interviul il gasiti aici), designerul de costume Coleen Atwood (4 Oscaruri si 12 nominalizari, interviul e aici), Daniel Tammet (savant autist, unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume), unul dintre cei mai mari animatori de la Disney care a lucrat cu Walt Disney si l-a desenat pe Mickey Mouse, echipa de la His Dark Material (James McAvoy, Ruth Wilson, …).
Ca sa mai laud o data munca colegilor, precizez ca nu sunt toate interviurile – nationale si internationale – publicate in saptamanile astea pe urban.ro, pentru ca au mai fost si alte interviurile si articole complicate, si au muncit si ei f f mult.
Revenind la socul care m-a adus pe linia de plutire.
Eu sunt o persoana panicos tocilara… am mai povestit ca ma pregatesc mult pentru fiecare interviu – chiar daca am doar o intrebare la un roundtable. Tot timpul am in minte ca nu ma mai intalnesc cu omul acela alta data si, literalmente, trebuie sa-i ofer platforma sa spuna cele mai frumoase lucruri posibile, care sa motiveze si inspire oamenii., iar daca ma documentez si pregatesc suficient de mult sigur simt ceva in interviu si pot face conexiuni care sa duca la intrebari si raspunsuri care sa conteze.
Si, intre pregatiri dupa pregatiri pentru sirul asta de interviuri, cu seriale si filme vazute in avans ca sa stiu ce s-a intamplat pe acolo, sa pot sa relationez corect cu ce raspunde omul la interviu, dupa 2 carti citite la genialul Tammet, mi s-a intamplat intamplarea…
Mai intai a fost panica intalnirii pe zoom pt o ora cu unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume (Daniel e un om cu mare mare bun simt si intalnirea a fost minunata), apoi dupa ce am fost atat de incordata ca am facut febra musculara😊, au venit interviurile Disney unde am aflat in timp ce eram intr-un roundtable ca urmeaza sa ma intalnesc cu Floyd Norman, animatorul care a lucrat pentru Mickey Mouse (pentru care nu ma pregatisem deloc).
Timp de 2 minute panica mea a fost fara limita, timpul se oprise in loc, pulsul meu batea cu viteza lui Usain Bolt, fotoliul se invartea cu mine, nu mai aveam aer… in timp ce creierul meu inventaria ce stia pe tema…
Si mi-am dat seama ca am citit doua biografii ale lui Walt Disney pentru ca sunt fascinata de geniul lui, ca am vorbit cu un super imagineer de la Disneyland Paris (aici reportajul) si ca de fapt, n-are cum sa nu stiu sa vorbesc ceva decent. In alea doua minute de panica am reusit magia, de la fundul sacului de unde eram cu increderea mea, am prins aripi si m-am ridicat.
Am facut fata si celui mai destept om din lume, Daniel Tammet (interviul cu el e aici) si magicului om care a desenat povesti cu Mickey Mouse. (interviul cu el e aici)
N-am o pilda pentru ce am scris, n-am nici concluzii. Ascultati-i doar pe oameni cand spun ca nu mai pot si dati-le spatiu daca ei asta cer, sau intindeti-le o mana de ajutor daca simtiti ca au nevoie.
Mintea omului e o chestiune foarte sofisticata si, pentru razboaiele din interiorul ei, fiecare trebuie sa gasim armele de lupta.
Cand e vorba de carti si de audiobook-uri in special, sarbatoarea cumparaturilor pe nume BlackFriday tine o saptamana si inseamna o reducere substantiala la un abonament care va da acces la peste 45.000 de titluri. Practic aveti in telefon sau in tableta acces la carti cat pentru jumatate din celebra biblioteca din Alexandria doar ca vorbim de carti actuale, desi sunt si unele istorice sau scrieri de acum sute de ani cu valoare perpetua.
Stiu ca sunteti obositi de ofertele de BlackFriday care ascund in unele cazuri smecherii ca sa influenteze vanzarea, insa eu vreau sa va prezint o oferta – valabila inca o saptamana (pana pe 20 noiembrie) care e PE BUNE: 30% la abonamentul annual VOXA, adica access la peste 45000 de carti.
Cum stiti sunt un foarte mare consummator de audiobook-uri pentru ca imi salveaza foarte mult timp si structura mea nativa este – de ce sa-mi irosesc timpul?Am ceva de invatat din ceea ce urmaresc, vad (la tv)? Daca raspunsul e nu, aleg tot timpul o carte sau un audiobook pentru ca mi se pare mult mai important cu ce imi hranesc mintea si sufletul atunci cand am timp pentru asta.
Desigur, am si momente in care totul e in relache si caut linistea mintii si a ritmului meu interior, in natura sau in intalnirile cu prietenii.
Revenind la Black Friday si oferta speciala la carti, avem la VOXA o reducere de 177 ron la abonamentul anual, promotie valabia pana pe 20 noiembrie.
Practic, cu 399 ron pentru un an de zile aveti una dintre cele mai mari biblioteci din tara, la purtator.
De cateva zile aveti si optiunea sa descarcati in aplicatie audiobook -urile care va plac pentru a le putea asculta cand nu aveti acces la internet.
Cum spuneam, pe voxa aveti audiobook-uri dar si carti in format ebook.
Si aici remarc Anihilare, cea mai recenta carte a lui Michel Houellebecq, lansata in librarii in Romania in urma cu cateva zile, cum remarc si cartea castigatoarei premiului Nobel din acest an, Annie Ernaux – Pasiune Simpla.Confesiunea adolescentei, pe care o gasiti atat ca audiobook cat si ca ebook.
Evident gasiti si carti de dezvoltare personala, si carti politiste ( e integrala Agata Christie in aplicatie) si carti de dragoste, dar si biografii celebre, unele aparitii f f recente de anul trecut sau anul acesta.
Daca va ganditi sa faceti o investitie pentru mintea si rasfatul dvs emotional, luati-va de BlackFriday anul asta un abonament care va da ace la peste 45.000 de titluri de carti, pana la sfarsitul anului vor fi adaugate oricum multe altele dintre cele mai noi.
Si e nepretuita investitia pentru ca asta cum spun batranii “ceea ce purtam in mintea noastra nu ne poate lua nimeni”
