Monthly Archives : September 2023

iris 102 aniNemuritorii – cum cheltuie miliarde magnatii tehnologiei in cautarea tineretii vesnice. Si cum va trebui sa invatam sa ne ferim de guru, conferinte, sarlatani specializati in intinerire.

Nemuritorii – cum cheltuie miliarde magnatii tehnologiei in cautarea tineretii vesnice. Si cum va trebui sa invatam sa ne ferim de guru, conferinte, sarlatani specializati in intinerire.

Una dintre cele mai ciudate si mai tulburatoare informatii de care m-am lovit in aceasta saptamana este despre nemurire.

A facut BBC 4 un podcast despre studiile legate de incetinirea procesului de imbatranire si descoperirea unor tehnologii care sa creasca speranta de viata pana la 120-150 de ani.

Intr-unul din cele 10 episoade apare  Bryan Johnson, un antreprenor american (cu companii care creeaza aparatura care studiaza creierul uman), domn care are 46 de ani si vrea sa faca ca trupul sau sa ajunga la performantele si aspectul de la 18 ani.

Pana de curand, Bryan Johnson platea sute de mii de dolari pentru a infuza in fiecare luna un litru de plasma tinereasca a fiului sau adolescent, Talmage, in propriul flux sanguin imbatranit. “Niciodata nu am acordat mai multa atentie la ceea ce mananca… pentru ca asta intra in corpul meu”, spune antreprenorul american de tehnologie in varsta de 46 de ani in noul podcast The Immortals.

De asemenea, el si-a pompat propria plasma in corpul tatalui sau, in varsta de 70 de ani, pentru a contribui la imbunatatirea sanatatii sale fizice si cognitive in declin: “A fost unul dintre cele mai semnificative momente din intreaga lui viata. Si a fost la fel si pentru mine”. Johnson continua sa plateasca 2 milioane de dolari pe an pentru ca o echipa de cercetare sa investigheze modul in care putem trai mai mult – si cu siguranta nu este singurul bogatas din Silicon Valley dedicat cautarii vietii vesnice.

E un trend pe care il simtim tot mai aproape de noi, de la documentarele de pe Netflix pana la conferinte si declaratii ale unor personalitati. Sigur ca de cand e lumea si pamantul au fost proceduri in care oameni cu foarte multi bani au cautat sanatate si un aspect tineresc.

Dar sa-ti folosesti fiul pentru ego-ul tau, pentru vanitatea ta mi se pare grotesc. Mintea mea nu e obisnuita cu asa ceva si nici nu inteleg zbaterea pentru tineretea vesnica.

E normal sa avem un confort si o calitate a vietii, dar de aici pana la obsesia pentru a fi ca la 18 ani mi se pare o cale foarte lunga si periculoasa cand ai foarte multi bani.

Inteleg insa mindsetul acestor bogatasi din tehnologie, gandirea out of the box si enegia credintei ca nimic nu e imposibil i-a dus acolo unde sunt astazi cu conturi de miliarde de dolari.

Dar directia aceasta a tineretii vesnice care anunta un trend care depaseste cu mult cosmeticele, suplimentele nutritive si operatiile estetice, mi se pare f f periculoasa si depinde de fiecare dintre noi cum ne aparam de sarlatani.

In 2019, Bank of America a prognozat ca scena startup-urilor al  caror business se ocupa cu longevitatea va fi o industrie de 600 de miliarde de dolari pana in 2025. Numai in 2022, startup-urile de longevitate au strans 7 miliarde USD, din care 3 miliarde au venit de la fondatorul Amazon, Jeff Bezos.

Pentru progresele in reprogramarea celulara si 180 de milioane USD de la Sam Altman pentru cercetari in parte in domeniul plasmei tinere, care nu includ miliardele care sunt varsate in startup-urile de inteligenta artificiala.

 Deocamdata, AI nu a progresat suficient de mult ca sa fie exploatata in acest sens dar e o chestiune de cativa ani pana cand tehnogia avanseaza.

Legile informaticii o prezic si lucruri care odata pareau ridicole, cum ar fi un computer pe care sa-l tii in buzunar acum 20 de ani, vor fi ceva obisnuit, cu industrii si infrastructuri intregi in jurul lor.

Netflix a lansat zilele trecute Blues Zones, un documentar despre locurile unde oamenii traiesc peste 100 de ani – ce fac, ce mananca, ce stil de viata au.
Prima carte a lui Dan Buettner despre zonele albastre a aparut in 2008, iar cea cu retete (prin care l-am descoperit si eu, pentru ca erau mancaruri pe baza de plante si cautam noi retete sa mai diversific meniul, eu avand ceva probleme de sanatate 😊 ) a aparut in 2019… dar el este acum intens pushu-it in social media, unde sunt tot felul de nutritionisti care astazi au aflat de carti de la alti colegi/conferinte internationale si tineretea vesnica incepe sa para o chestiune care tine de noi, stil de viata si alimentatie.

Nu e asa, desigur.

(a scris colegul Eduard pe urban.ro despre lectiile din cartile lui Buettner, citi aiticolul aici)

La banii care se vor invarti in urmatorii ani la nivel mondial in aceasta directie, vom vedea si la noi o multime de conferinte cu specialisti mai mari sau mai mici, cu sarlatani pe fatza sau mai ascunsi care o sa ne vanda o viata mai lunga si mai sanatoasa, eventual un revers in varsta.

De noi depinde cum ne pazim. Sigur, mancarea sanatoasa e buna absolut oricand, dar asta e nivelul 1 pentru incetinirea proceselor de imbatranire, apoi sunt medicamentele si interventiile chirurgicale, apoi – cum spune un domn in podcast – cuplarea la anumite aparate cu inteligenta artificiala care sa intretina functiile corpului si ale mintii.

Eu vreau doar sa va las podcastul sa-l ascultati, il gasiti aici si sa cititi mai multe despre domnul care ia sangele fiului adolescent sa si-l infuzeze pentru a intineri , aici e un profil din GQ despre el

(stiu si in Romania un domn care se lauda ca functiile corpulu sau sunt cu 15 ani mai tinere decat varsta din bulletin, vine tot din zona tehnologiei)

Dvs faceti ce stiti mai bine cu aceste informatii si cu cele care vor navali peste noi in lunile si anii care vin… vom avea specialisti in intinerire la tot pasul… de vanitatea si intelepciunea noastra depinde cat ii luam in seama.

P.S. Podcastul BBC abordeaza si problema eticii, dar si cea a schimbarilor sociale pentru care nu e nimeni inca pregatit (o viata mai lunga inseamna o presiune mai mare pe sistemul de pensii, inseamna pensionari mai tarzii si o multime de alte schimbari pentru care inca niciun stat nu e pregatit)

6296
poza-comunicat-2-cover-850Oameni buni si fapte bune: dansul ca unealta pentru anunt de recrutare a persoanelor cu deficiente de auz, la Kaufland

Oameni buni si fapte bune: dansul ca unealta pentru anunt de recrutare a persoanelor cu deficiente de auz, la Kaufland

Kaufland a facut una dintre cele mai simpatice si mai emotionante campanii de recrutare pentru persoanele cu deficient de auz: un dans pe tik tok in care, in miscarile dansatorilor, se “vorbeste” in limbajul semnelor despre cum te poti angaja daca ai deficient de auz.

In primul rand, salut din inima faptul ca Kaufland angajeaza persoane cu deficiente de auz, si in general persoane cu dizabilitati. Am vazut si intr-un Lidl, la o casa, si imi venea sa ma duc la seful magazinului sa-l imbratisez.

Campania a fost lansata din dorinta de a sublinia nevoia persoanelor cu dizabilitati de a fi tratate ca oricare alt candidat/angajat, fara sa se loveasca de prejudecati. #KauflandDanceTalk este campania de recrutare care vorbeste pe limba lor.

https://www.tiktok.com/embed/v2/7265671543856975136?lang=ro-RO&referrer=https%3A%2F%2Fwww.iqads.ro%2Farticol%2F65080%2Fkaufland-alaturi-de-v8-a-lansat-singurul-challenge-de-dans-care-ascunde-un-anunt  Am ajuns la camanie via coregraful care a lucrat la proiect si a gandit dansul impreuna cu interpretii in limbajul semnelor, Arcadie Rusu ( a carui activitate o urmaresc pentru ca imi place ce face si cat munceste sa educe lumea in ceea ce inseamna dansul). Interpretii care au lucrat la proiect sunt Lavinia Chitu, Bogdan Anicescu, Elisabeta Paraschiv .

Dar am citit ca este o campanie supervizata de Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland Romania. Doamna, sa va fie bine… si sa vi se intample si dvs cat mai multe lucruri frumoase si cu sens.

*

Acum ceva ani pentru un reportaj am invatat cateva cuvinte in limbajul semnelor si apoi am fost la o scoala speciala.

A fost o intalnire foarte emotionanta pentru mine, cu copii de clasa III – IV -a care aveau super umor si erau super simpatici. Imi gasisera si o porecla… “capsunica”, pentru ca eram mica, aveam parul roscat… erau copii care cresteau frumos in ciuda drumului lor diferit de al nostrum.

Stiu ca atunci cand am terminat de scris m-am gandit cat vor avea de luptat in viata acesti copii… le-am dorit si atunci, cum le doresc si acum, sa le fie bine si sa-si gasesca un drum in care sa aiba o viata autonoma.

*

@kauflandromania Put your dancing shoes on! 🕺💃 Recreează dansul din acest video pe TikTok, postează-l cu #KauflandDanceTalk și dă tag @KauflandRomania și poți câștiga o pereche de sneakers personalizați de @GRAURE sau kituri de filmări pentru TikTok. Coregrafie: @Arkadie Muzica: Alexandru Suciu Campanie desfășurată în perioada 1 – 31 august 2023. #Kaufland #kauflanddancetalk #KauflandRomania ♬ sunet original – Kaufland România


Prima faza a campaniei a constat intr-un dans, in care a fost integrat natural un mesaj ascuns. Acesta a fost creat cu ajutorul unui coregraf si a unor interpreti in limbajul semnelor, iar pentru ca mesajul campaniei sa ajunga la cat mai multi oameni care l-ar putea intelege, a fost transformat intr-o provocare – dansatorii amatori erau incurajati sa recreeze miscarile pe TikTok si sa castige astfel premii.

Mi se pare f smart cum au facut sa duca mesajul mai departe, agentia V8 a fost foarte creativa.

Sper ca li s-a explicat tinerilor de pe tik tok ca intrand in joc fac o mare fapta buna, si ca exista tot mai multe sanse ca persoanele cu deficient de auz sa descopere anuntul.

Altfel, salut ca intr-o Romanie tot mai dificila sim ai putin incluziva, incepem sa dam sanse la viata normala si persoanelor cu diverse deficiente.

Mi-ar placea sa aflam si continuarea, iar Kaufland sa anunte cate persoane au angajat: nu neaparat numele lor pentru ca poate nu isi doresc expunere publica, dar sa stim continuarea, sa stim – fie si sub anonimatul initialelor – putin din povestile lor.

Cred ca ar fi foarte foarte motivant pentru multi.

Si nu, acest text nu e reclama pentru Kaufland… nu m-a platit nimeni sa scriu acest text, m-am bucurat sa-l scriu si o sa scriu oricand e vorba de incluziune si diversitate pentru orice categorie de persoane.

E un semn de normalitate. Normalitatea bunului simt

4104

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!