Monthly Archives : December 2024

S_McCurryexclusiv  Steve McCurry – Revolutia de la Timisoara, povestile din chipurile oamenilor si … timiditate

exclusiv Steve McCurry – Revolutia de la Timisoara, povestile din chipurile oamenilor si … timiditate

Steve McCurry – despre Revolutia de la Timisoara, povestile din chipurile oamenilor si … timiditate

“Esti casatorita, ai o familie, esti single?”

Asta a fost seria de intrebari pe care le-am auzit de la Steve McCurry, unul dintre cei mai celebri fotografi din lume, la mai putin de 2 minute dupa ce intrasem in sala de conferinte a hotelului Carlton din New York unde urma sa aiba loc un interviu. Eu eram reporterul, el subiectul.

In mod ciudat, nu m-au deranjat intrebarile. Am zimbit; nimic din tonul lui nu parea ostentativ.

Cind intrasem in camera, Steve McCurry vorbea la telefon cu cineva din staful sau arajindu-si o plecare in afara tarii, pe 10 ianuarie. Eram in 30 decembrie (2011), McCurry venea de la o lunga sedinta foto, iar a doua zi urma sa faca trei portrete pentru familii din Europa in cadrul proiectului Hotpoint Family Portraits. Am vrut sa ies, sa revin cind termina conversatia, dar ma invitase sa stau in dreapta lui, la o masa mare de sedinte.

Era imbracat in negru: sacou si camasa, pantaloni si pantofi. Nimic care sa-ti atraga atentia. Si n-avea aparatul de fotografiat cu el.

Cind a terminat de vorbit la telefon a inceput sa ma interogheze: “Locuiesti in Bucuresti? Esti bloggerita? Stii blogul meu?”, apoi – pentru ca ii maturisisem ca nu vazusem ultima postare de pe blogul lui- m-a invitat sa ma uit pe telefon. “E despre batrinete”, o serie de fotografii emotionante cu batrini in diverse ipostaze, in diverse colturi ale lumii. Ii placea o fotografie din Macedonia, cu doi batrini (un el si o ea) care se sprijineau unul pe celalalt ca sa urce pe un drum de munte.

“Ati putea gasi lucruri si oameni la fel de frumosi si in Romania. Trebuie sa veniti”, i-am replicat in timp ce isi plimba degetele pe  ecranul telefonului ca sa vad si restul de fotografii…

Atunci au venit intrebarile: “Esti casatorita, ai o familie, esti single? Ce-ar spune prietenul tau daca ai pleca intr-o excursie cu mine? S-ar simti amenintat?”… si-a inceput sa rida…

***

Steve McCurry (61 de ani) este unul dintre cei mai celebri fotojurnalisti, detinator al celor mai importante premii pentru fotografie cu marturiile sale din principalele zone de conflict ale lumii. Fata afgana, fotografia care a fost coperta revistei National  Geographic e una dintre cele mai cunoscute fotografii din lume, poate si pentru ca la 20 de ani distanta, McCurry s-a intors in Afganistan ca sa o caute, nestiindu-i numele, bazindu-se doar pe fotografie si pe ochii ei verzi, iar experienta a fost transformata intr-un documentar. De fapt, portretele sunt “brandul lui” pentru ca reuseste sa surprinda pe chipuri expresii care spun cit o nuvela sau un film.

Cind intilniti pentru prima data o persoana pe care urmeaza sa o fotografiati, la ce va uitati?

Sunt oameni care au fete foarte puternice, au emotii pe fata, chipuri care spun povesti. Unora le intuiesti caracterul din chip. Sunt fascinat de ce poate sa-ti spuna un chip. Pentru ca fiecare dintre noi are mai multe “chipuri”…Unii sunt foarte banali, altii sunt f frumosi, dar dincolo de asta intilnesti citeodata pe un chip ceva arhietipal, ceva care e foarte puternic…

Si cum ii convingeti? Ma gindesc ca sunt timizi…  Sunt oameni obisnuiti si-i convingeti sa se uite in camera, iar rezultatul e o imagine naturala…

Nuuu… Poti sa faci oamenii sa se relaxeze. Cred ca noi toti vrem sa fim placuti, vrem ca oamenii sa ne placa si daca te apropii de cineva si ii spui “cred ca esti extraordinar, iesit din comun si as vrea foarte mult sa fac un portret de-al tau pentru ca pari a fi o persoana minunata.”, cei mai multi dintre oameni se opresc pe strada… Cei mai multi sunt de acord tocmai pentru ca i-ai pus in pozitia asta, le-ai dat acest status…

Pentru ca au ego…

Da, dar si pentru ca vor sa coopereze, vor sa-ti fie de ajutor si, mai ales, vor sa nu dezamageasca. Daca cineva le spune ” esti atit de frumoasa”, nu vor spune ca nu vor sa le faci o fotografie, chiar daca nu sunt de acord cu ce spui. E o informatie pe care vor sa o onoreze acceptind sa faca fotografia.

Uneori ei nu stiu cine sunteti, nu stiu munca dvs.

Nu conteaza cine sunt. Sunt pur si simplu o alta persoana asemeni lor. Trebuie sa le cistigi increderea si uneori pot fi convingator, apoi vazindu-mi incintarea pot si ei deveni incintati. Vor sa participe, vor sa fie parte din aceasta experienta… pentru ca “omul asta poarta o camera, pare ca e un barbat serios, are maniere… hai sa-l ajut.”  Trebuie insa sa stii sa alegi momentul potrivit. expresia potrivita. Cind vorbim, expresiile noastre se schimba si-i poti conduce.

Daca tie, acum, ti-as vorbi despre ceva serios, expresia ta va deveni serioasa, daca ma port intr-o directie amuzanta – o gluma – e posibil sa zimbesti. Chiar si daca o sa o faci din politete. Poti sa-i ajuti pe oameni sa imbrace forma pe care o doresti. Apoi trebuie sa ai ceva experienta ca sa intelegi repede expresiile corpului, momentul in care le ceri ceva, cum sa relationezi cu un anume gen de om, lumina, background-ul… Si cum administrezi toate lucrurile astea in citeva momente…

Dar uneori ei nu stiu engleza; sunt indieni saraci sau tarani din Paraguai sau copii ai strazii din Cambogia.

Nu conteaza, pentru ca daca eu rid sau daca am un comportament care e jovial, o sa zimbesti…

Deci sunteti ca un actor?

N-as spune asta… Uite, noi abia ne-am intilnit. Pe bune, literalmente chiar abia ne-am intilnit. (ride) As putea alege sa-ti povestesc orice – de la amuzant pina la trist – si sa obtin ce vreau de la tine – ca expresie a chipului. Nu e despre a fi actor, ci despre a imparti cu oamenii niste experiente, a relationa cu ei, a te conecta pe o anumita directie…

***

Dupa ce a terminat colegiul, Steve McCurry s-a inscris la universitate sectia cinematografie si imagine, a obtinut insa o diploma magna cum laude in teatrologie in 1974. A lucrat 2 ani pentru un ziar, dar si-a dat demisia si-a devenit fotograf freelancer. Cariera sa a luat amploare cind a traversat ilegal granita in Afganistan inainte de invazia rusilor si a surprins vietile talibanilor in cele mai intime ipostaze, aflindu-se de multe ori in fata mortii “cu naivitate”, dupa cum marturisea mai tirziu. Fotografiile sale au ajuns pe copertele Paris Match, in New York Times etc, iar de atunci a mai fost de citeva ori fata in fata cu moartea.

Daca ar fi sa alegeti o fotografie ca sa va descrieti viata, care ar fi aceea?

Viata e asa de complicata, e greu de descris intr-o fraza, intr-o idee… (se gindeste citeva secunde lungi, privindu-si pantofii) Poate fotografia copilului mic care alearga pe o alee dintre doua ziduri, iar pe ziduri sunt urme de miini de copil… Poate asta e o imagine care sa ma reprezinte. (nota mea, fotografia e coperta cartii Steve McCurry: The Unguarded Moment )

De fiecare data cind se pronunta numele dvs apare imediat si mentionarea “autorul fotografiei fata afgana”, dar sunt sigura ca sunt multe alte fotografii facute de dvs care va plac cel putin la fel de mult.

Sigur, fotografiile din India cu furtunile de nisip (nota mea: una dintre fotografii din aceasta serie o puteti gasi aici ), sau cea cu mama si fiul uitindu-se prin fereastra unei masini, tot din India. Femeia batrina de la trecerea de pietoni din Yugoslavia…Sunt multe alte fotografii care sunt cel putin la fel de bune, dar oamenii decid ce le place si nu poti controla gustul lor.

Cred ca ati facut milioane de fotografii in cei mai bine de 30 de ani de cariera.  V-ati gindit vreodata ca ati putea sa va pierdeti arhiva?

Traim cu o multime de frici; sa ne pierdem vietile, sa ne pierdem prietenii… Nu poti sa traiesti in frica tot timpul, faci tot ceea ce tine de tine si lasi viata sa-si urmeze cursul. Eu le arhivez si fac tot ce depinde de mine sa fie in siguranta, restul… cum va fi sa fie…

Vorbind despre viata, v-a fost vreodata frica ca o sa va pierdeti viata?

De multe ori.

Si de ce continuati?

Asta e o intrebare la care nu stiu sa raspund… E un mister, e valabil pentru fotografii de razboi si pentru jurnalisti… Cred ca vrem sa fim martori la istorie, vrem sa vedem evenimente care n-au fost inca inventariate. Vrem sa fim in locurile in care se scrie istoria pentru ca , de fapt, traim o viata banala si plictisitoare… Vrei sa vezi schimbarea, tranzitia, vrei sa vezi ce fac altii in situatii in care tu nu ai cum sa fii.

Un exemplu bun e tranzitia romaneasca, Timisoara si Revolutia – acelea au fost momente care au schimbat viata multor oameni. Mie nu mi s-a intimplat asta.

Ce faceati la acel moment?

Eram la Belgrad, am venit cu masina si am stat in Timisoara doar 2 zile. Erau momente istorice. M-a impins curiozitatea si posibilitatea de a documenta in felul meu un moment istoric, o schimbare profunda in istoria Romaniei. Mi-ar placea sa mai vin in Romania. As vrea sa fi fost acolo acum 20 de ani mai mult decit cele 2 zile de la Timisoara, sa fiu in mai multe locuri, sa surprind mai mult din ce s-a intimplat.

***

Cind nu este in cine stie ce colt al lumii ca sa fotografieze razboaie sau fatza umana a celor mai dificile- controversate momente, Steve McCurry tine seminarii de fotografii la New York sau in India, tara care l-a invatat sa se uite la viata. Dupa calculele sale sumare, in 2011 a stat mai putin de 4 luni la New York, acolo unde are resedinta.

V-ati gindit vreodata sa va opriti? Sa nu mai faceti meseria asta?

Nu, niciodata. Nici macar o secunda.

V-ati luat vreodata o vacanta fara aparatul de fotografiat cu dvs?

Nuuu. Am intotdeauna aparatul cu mine, chiar daca nu fotografiez mereu, dar nu se stie…

Dar daca ar trebui sa alegeti  un loc in care sa mergeti fara aparat de fotografiat, doar pentru relaxare, unde ati merge?

Italia, poate… Fara camera? (ofteaza)… Japonia. Sunt locuri unde imi place sa merg, nu am nevoie de camera si de job ca sa le vizitez, imi place Japonia… Dar stii ca e mai mult decit ipotetic ca as pleca undeva fara aparatul de fotografiat.

Stiu… Acum munciti pina in ultima zi a anului.

Da, dar asta nu e ceva neobisnuit pentru mine. Uneori nu poti controla lucrurile, se intimpla cind se pot intimpla. Dar e ok, nu ma deranjeaza ca muncesc in ultima zi a anului.

Cite zile de vacanta ati avut anul acesta?

Nu fac asemenea evaluari, nu asa clasific zilele. Daca ma bucur de viata si de ceea ce fac, e minunat – cu sau fara vacanta. Nu ma gindesc la vacante, ma gindesc la ceva interesant, viu – care sa ma tina activ, ceva care sa ma faca fericit si sa-mi dea o energie pozitiva. Asta e mai important pentru mine decit vacanta.  E vorba ca te incarci cu o multime de bucurii, si de pace, ca te implinesti, in timp ce-ti faci munca, arta, fotografiile, scrisul. De asta perseverezi, pentru ca iti aduce un fel de placere si de pace, de liniste interioara. Pentru mine asta e mult mai important decit sa stau pe o plaja si sa ma bronzez, sau… ce fac oamenii pe plaja.

Dar tot cred ca e nevoie de relaxare…

O, sigur; dar relaxarea poate veni in diferite forme. oamenii sunt diferiti si unii se relaxeaza pe munti, la plaja, intr-o tara cu vin…

Si dvs?

Ma duc la un film…

Ati intilnit foarte multi oameni. Mai exista cineva la a carui intilnire sa fiti stingher, sa va emotioneze faptul ca-l aveti in fata?

Da, dar nu pot sa ma gindesc la multi oameni, poate Meryl Streep sau Sean Connery… Nu ma gindesc atit de mult la a intilni personalitati…

Nu e neaparat despre personalitati, sunt curioasa daca sunteti vreodata timid in fata unei persoane pe care o intilniti…

Sigur, citeodata ma intimideaza unele gesturi, unii oamenii. Sunt o persoana foarte timida in viata privata, dar pot sa acopar timiditatea in multe feluri si sa ma imping sa-mi depasesc fricile si limitele…

Aveti fotografii acasa facute de dvs, pe pereti?

Nu, deloc, niciun fel de fotografie.

Dar stati sa vi se faca fotografii?

Mmmm, nu.

De ce?

Nu m-am gindit, nu stiu. (pauza lunga)  Uneori mai stau sa mi se faca o fotografie, dar nu e ceva uzual, fac asta rar, extrem de rar.

Ok, m-am convins, sunteti o persoana timida.

Da, ti-am spus: sunt timid.

***

Ne-am despartit in holul hotelului; el urma sa mearga pe jos catre casa, statea la citeva strazi distanta, iar eu am urcat in camera mea gindindu-ma la zimbetul incurcat si imbujorarea cu care rostise ” ti-am spus: sunt timid”. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca seria aceea de intrebari despre viata mea de la inceputul conversatiei era unul din trucurile lui: era o forma de a ma complimenta (era interesat de viata mea), dar si de a-si aseza teritoriul, de a prelua cumva controlul. Si ca de fapt, intrebarile acelea vorbeau indirect tot despre timiditatea sa. Poate ca de asta nici nu ma deranjasera.

A doua zi la sedinta foto pentru portretul familiei din Romania in cadrul proiectului HotPoint Family Portraits am realizat ca Steve McCurry este din categoria aceea de oameni care vrea “sa lase urme”, sa ramina ceva important dupa el in viata – fie ca e documentarea lui asupra unui eveniment istoric, fie ca e o fotografie care va sta la loc de cinste in vitrina unei familii dintr-un colt de lume.

Si am vazut ca, in ciuda timiditatii lui, in fata unui gest frumos asemeni cadoului facut de familia Babos din Cluj (un album cu fotografiile lor de familie) il poti auzi spunind “Nu vreti sa facem o fotografie impreuna, cu totii?”

In citeva zile va fi public portretul pe care Steve McCurry l-a facut familiei Babos din Cluj, iar atunci am sa va povestesc despre implicarea sa in proiectul Hotpoint Family Portraits.

***

(fotografia este un autoportret Steve McCurry realizat pentru proiectul Kodakchrome – a fost fotograful care a utilizat ultima rola de film produsa de Kodak, acesta este frame 32. mai multe fotografii realizate de Steve McCurry puteti gasi pe blogul sau)

o versiune in engleza a acestui interviu puteti gasi aici

steve mccurry interviuInterviu Steve McCurry:”Cand a fost revolutia, am venit cu masina si am stat in Timisoara doar 2 zile. Erau momente istorice. M-a impins curiozitatea si posibilitatea de a documenta in felul meu un moment istoric, o schimbare profunda in istoria Romaniei.”

Interviu Steve McCurry:”Cand a fost revolutia, am venit cu masina si am stat in Timisoara doar 2 zile. Erau momente istorice. M-a impins curiozitatea si posibilitatea de a documenta in felul meu un moment istoric, o schimbare profunda in istoria Romaniei.”

Acest interviu a fost realizat in 30 decembrie 2011 in New York. Cu cateva luni inainte primisem o fotografie facuta de Steve McCurry care acum e inramata si e pe perete in living 😊

https://bazavan.ro/2011/07/am-o-fotografie-de-la-steve-mccurry/

*
Esti casatorita, ai o familie, esti single?
Asta a fost seria de intrebari pe care le-am auzit de la Steve McCurry, unul dintre cei mai celebri fotografi din lume, la mai putin de 2 minute dupa ce intrasem in sala de conferinte a hotelului Carlton din New York unde urma sa aiba loc un interviu. Eu eram reporterul, el subiectul.
In mod ciudat, nu m-au deranjat intrebarile. Am zimbit; nimic din tonul lui nu parea ostentativ.
Cind intrasem in camera, Steve McCurry vorbea la telefon cu cineva din staful sau arajindu-si o plecare in afara tarii, pe 10 ianuarie. Eram in 30 decembrie (2011), McCurry venea de la o lunga sedinta foto, iar a doua zi urma sa faca trei portrete pentru familii din Europa in cadrul proiectului Hotpoint Family Portraits. Am vrut sa ies, sa revin cind termina conversatia, dar ma invitase sa stau in dreapta lui, la o masa mare de sedinte.
Era imbracat in negru: sacou si camasa, pantaloni si pantofi. Nimic care sa-ti atraga atentia. Si n-avea aparatul de fotografiat cu el.
Cind a terminat de vorbit la telefon a inceput sa ma interogheze: “Locuiesti in Bucuresti? Esti bloggerita, jurnalista? Stii blogul meu?”, apoi – pentru ca ii maturisisem ca nu vazusem ultima postare de pe blogul lui- m-a invitat sa ma uit pe telefon. “E despre batrinete”, o serie de fotografii emotionante cu batrini in diverse ipostaze, in diverse colturi ale lumii. Ii placea o fotografie din Macedonia, cu doi batrini (un el si o ea) care se sprijineau unul pe celalalt ca sa urce pe un drum de munte.

Ati putea gasi lucruri si oameni la fel de frumosi si in Romania. Trebuie sa veniti”, i-am replicat in timp ce isi plimba degetele pe ecranul telefonului ca sa vad si restul de fotografii…


Steve McCurry (61 de ani, la momentul interviului – acum 74 de ani ) este unul dintre cei mai celebri fotojurnalisti, detinator al celor mai importante premii pentru fotografie cu marturiile sale din principalele zone de conflict ale lumii. Fata afgana, fotografia care a fost coperta revistei National Geographic e una dintre cele mai cunoscute fotografii din lume, poate si pentru ca la 20 de ani distanta, McCurry s-a intors in Afganistan ca sa o caute, nestiindu-i numele, bazindu-se doar pe fotografie si pe ochii ei verzi, iar experienta a fost transformata intr-un documentar. De fapt, portretele sunt “brandul lui” pentru ca reuseste sa surprinda pe chipuri expresii care spun cit o nuvela sau un film.

Cind intilniti pentru prima data o persoana pe care urmeaza sa o fotografiati, la ce va uitati?
Sunt oameni care au fete foarte puternice, au emotii pe fata, chipuri care spun povesti. Unora le intuiesti caracterul din chip. Sunt fascinat de ce poate sa-ti spuna un chip. Pentru ca fiecare dintre noi are mai multe “chipuri”…Unii sunt foarte banali, altii sunt f frumosi, dar dincolo de asta intilnesti citeodata pe un chip ceva arhietipal, ceva care e foarte puternic…
Si cum ii convingeti? Ma gindesc ca sunt timizi… Sunt oameni obisnuiti si-i convingeti sa se uite in camera, iar rezultatul e o imagine naturala…

Nuuu… Poti sa faci oamenii sa se relaxeze. Cred ca noi toti vrem sa fim placuti, vrem ca oamenii sa ne placa si daca te apropii de cineva si ii spui “cred ca esti extraordinar, iesit din comun si as vrea foarte mult sa fac un portret de-al tau pentru ca pari a fi o persoana minunata.”, cei mai multi dintre oameni se opresc pe strada… Cei mai multi sunt de acord tocmai pentru ca i-ai pus in pozitia asta, le-ai dat acest status…
Pentru ca au ego…
Da, dar si pentru ca vor sa coopereze, vor sa-ti fie de ajutor si, mai ales, vor sa nu dezamageasca. Daca cineva le spune ” esti atit de frumoasa”, nu vor spune ca nu vor sa le faci o fotografie, chiar daca nu sunt de acord cu ce spui. E o informatie pe care vor sa o onoreze acceptind sa faca fotografia.
Uneori ei nu stiu cine sunteti, nu stiu munca dvs.
Nu conteaza cine sunt. Sunt pur si simplu o alta persoana asemeni lor. Trebuie sa le cistigi increderea si uneori pot fi convingator, apoi vazindu-mi incintarea pot si ei deveni incintati. Vor sa participe, vor sa fie parte din aceasta experienta… pentru ca “omul asta poarta o camera, pare ca e un barbat serios, are maniere… hai sa-l ajut.” Trebuie insa sa stii sa alegi momentul potrivit. expresia potrivita. Cind vorbim, expresiile noastre se schimba si-i poti conduce.
Daca tie, acum, ti-as vorbi despre ceva serios, expresia ta va deveni serioasa, daca ma port intr-o directie amuzanta – o gluma – e posibil sa zimbesti. Chiar si daca o sa o faci din politete. Poti sa-i ajuti pe oameni sa imbrace forma pe care o doresti. Apoi trebuie sa ai ceva experienta ca sa intelegi repede expresiile corpului, momentul in care le ceri ceva, cum sa relationezi cu un anume gen de om, lumina, background-ul… Si cum administrezi toate lucrurile astea in citeva momente…
Dar uneori ei nu stiu engleza; sunt indieni saraci sau tarani din Paraguai sau copii ai strazii din Cambogia.

Nu conteaza, pentru ca daca eu rid sau daca am un comportament care e jovial, o sa zimbesti…
Deci sunteti ca un actor?
N-as spune asta… Uite, noi abia ne-am intilnit. Pe bune, literalmente chiar abia ne-am intilnit. (ride) As putea alege sa-ti povestesc orice – de la amuzant pina la trist – si sa obtin ce vreau de la tine – ca expresie a chipului. Nu e despre a fi actor, ci despre a imparti cu oamenii niste experiente, a relationa cu ei, a te conecta pe o anumita directie…


Dupa ce a terminat colegiul, Steve McCurry s-a inscris la universitate sectia cinematografie si imagine, a obtinut insa o diploma magna cum laude in teatrologie in 1974. A lucrat 2 ani pentru un ziar, dar si-a dat demisia si-a devenit fotograf freelancer. Cariera sa a luat amploare cind a traversat ilegal granita in Afganistan inainte de invazia rusilor si a surprins vietile talibanilor in cele mai intime ipostaze, aflindu-se de multe ori in fata mortii “cu naivitate”, dupa cum marturisea mai tirziu. Fotografiile sale au ajuns pe copertele Paris Match, in New York Times etc, iar de atunci a mai fost de citeva ori fata in fata cu moartea.
Daca ar fi sa alegeti o fotografie ca sa va descrieti viata, care ar fi aceea?

Viata e asa de complicata, e greu de descris intr-o fraza, intr-o idee… (se gindeste citeva secunde lungi, privindu-si pantofii) Poate fotografia copilului mic care alearga pe o alee dintre doua ziduri, iar pe ziduri sunt urme de miini de copil… Poate asta e o imagine care sa ma reprezinte. (nota mea, fotografia e coperta cartii Steve McCurry: The Unguarded Moment )

De fiecare data cind se pronunta numele dvs apare imediat si mentionarea “autorul fotografiei fata afgana”, dar sunt sigura ca sunt multe alte fotografii facute de dvs care va plac cel putin la fel de mult.
Sigur, fotografiile din India cu furtunile de nisip, sau cea cu mama si fiul uitindu-se prin fereastra unei masini, tot din India. Femeia batrina de la trecerea de pietoni din Yugoslavia…Sunt multe alte fotografii care sunt cel putin la fel de bune, dar oamenii decid ce le place si nu poti controla gustul lor.
Cred ca ati facut milioane de fotografii in cei mai bine de 30 de ani de cariera. V-ati gindit vreodata ca ati putea sa va pierdeti arhiva?
Traim cu o multime de frici; sa ne pierdem vietile, sa ne pierdem prietenii… Nu poti sa traiesti in frica tot timpul, faci tot ceea ce tine de tine si lasi viata sa-si urmeze cursul. Eu le arhivez si fac tot ce depinde de mine sa fie in siguranta, restul… cum va fi sa fie…

Steve McCurry 2024 s


Vorbind despre viata, v-a fost vreodata frica ca o sa va pierdeti viata?

De multe ori.
Si de ce continuati?
Asta e o intrebare la care nu stiu sa raspund… E un mister, e valabil pentru fotografii de razboi si pentru jurnalisti… Cred ca vrem sa fim martori la istorie, vrem sa vedem evenimente care n-au fost inca inventariate. Vrem sa fim in locurile in care se scrie istoria pentru ca , de fapt, traim o viata banala si plictisitoare… Vrei sa vezi schimbarea, tranzitia, vrei sa vezi ce fac altii in situatii in care tu nu ai cum sa fii.
Un exemplu bun e tranzitia romaneasca, Timisoara si Revolutia – acelea au fost momente care au schimbat viata multor oameni. Mie nu mi s-a intimplat asta.
Ce faceati la acel moment?
Eram la Belgrad, am venit cu masina si am stat in Timisoara doar 2 zile. Erau momente istorice. M-a impins curiozitatea si posibilitatea de a documenta in felul meu un moment istoric, o schimbare profunda in istoria Romaniei. Mi-ar placea sa mai vin in Romania. As vrea sa fi fost acolo acum 20 de ani mai mult decit cele 2 zile de la Timisoara, sa fiu in mai multe locuri, sa surprind mai mult din ce s-a intimplat.


Cind nu este in cine stie ce colt al lumii ca sa fotografieze razboaie sau fatza umana a celor mai dificile- controversate momente, Steve McCurry tine seminarii de fotografii la New York sau in India, tara care l-a invatat sa se uite la viata. Dupa calculele sale sumare, in 2011 a stat mai putin de 4 luni la New York, acolo unde are resedinta.
V-ati gindit vreodata sa va opriti? Sa nu mai faceti meseria asta?

Nu, niciodata. Nici macar o secunda.
V-ati luat vreodata o vacanta fara aparatul de fotografiat cu dvs?
Nuuu. Am intotdeauna aparatul cu mine, chiar daca nu fotografiez mereu, dar nu se stie…
Dar daca ar trebui sa alegeti un loc in care sa mergeti fara aparat de fotografiat, doar pentru relaxare, unde ati merge?
Italia, poate… Fara camera? (ofteaza)… Japonia. Sunt locuri unde imi place sa merg, nu am nevoie de camera si de job ca sa le vizitez, imi place Japonia… Dar stii ca e mai mult decit ipotetic ca as pleca undeva fara aparatul de fotografiat.
Stiu… Acum munciti pina in ultima zi a anului.
Da, dar asta nu e ceva neobisnuit pentru mine. Uneori nu poti controla lucrurile, se intimpla cind se pot intimpla. Dar e ok, nu ma deranjeaza ca muncesc in ultima zi a anului.
Cite zile de vacanta ati avut anul acesta?
Nu fac asemenea evaluari, nu asa clasific zilele. Daca ma bucur de viata si de ceea ce fac, e minunat – cu sau fara vacanta. Nu ma gindesc la vacante, ma gindesc la ceva interesant, viu – care sa ma tina activ, ceva care sa ma faca fericit si sa-mi dea o energie pozitiva. Asta e mai important pentru mine decit vacanta. E vorba ca te incarci cu o multime de bucurii, si de pace, ca te implinesti, in timp ce-ti faci munca, arta, fotografiile, scrisul. De asta perseverezi, pentru ca iti aduce un fel de placere si de pace, de liniste interioara. Pentru mine asta e mult mai important decit sa stau pe o plaja si sa ma bronzez, sau… ce fac oamenii pe plaja.
Dar tot cred ca e nevoie de relaxare…

O, sigur; dar relaxarea poate veni in diferite forme. oamenii sunt diferiti si unii se relaxeaza pe munti, la plaja, intr-o tara cu vin…
Si dvs?
Ma duc la un film…
Ati intilnit foarte multi oameni. Mai exista cineva la a carui intilnire sa fiti stingher, sa va emotioneze faptul ca-l aveti in fata?
Da, dar nu pot sa ma gindesc la multi oameni, poate Meryl Streep sau Sean Connery… Nu ma gindesc atit de mult la a intilni personalitati…
Nu e neaparat despre personalitati, sunt curioasa daca sunteti vreodata timid in fata unei persoane pe care o intilniti…
Sigur, citeodata ma intimideaza unele gesturi, unii oamenii. Sunt o persoana foarte timida in viata privata, dar pot sa acopar timiditatea in multe feluri si sa ma imping sa-mi depasesc fricile si limitele…
Aveti fotografii acasa facute de dvs, pe pereti?
Nu, deloc, niciun fel de fotografie.
Dar stati sa vi se faca fotografii?
Mmmm, nu.
De ce?
Nu m-am gindit, nu stiu. (pauza lunga) Uneori mai stau sa mi se faca o fotografie, dar nu e ceva uzual, fac asta rar, extrem de rar.
Ok, m-am convins, sunteti o persoana timida.
Da, ti-am spus: sunt timid.


Ne-am despartit in holul hotelului; el urma sa mearga pe jos catre casa, statea la citeva strazi distanta, iar eu am urcat in camera mea gindindu-ma la zimbetul incurcat si imbujorarea cu care rostise ” ti-am spus: sunt timid”. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca seria aceea de intrebari despre viata mea de la inceputul conversatiei era unul din trucurile lui: era o forma de a isi marca teritoriul, de a prelua cumva controlul. Si ca, de fapt, intrebarile acelea vorbeau indirect tot despre timiditatea sa. Poate ca de asta nici nu ma deranjasera.
A doua zi la sedinta foto pentru portretul familiei din Romania in cadrul proiectului HotPoint Family Portraits am realizat ca Steve McCurry este din categoria aceea de oameni care vrea “sa lase urme”, sa ramina ceva important dupa el in viata – fie ca e documentarea lui asupra unui eveniment istoric, fie ca e o fotografie care va sta la loc de cinste in vitrina unei familii dintr-un colt de lume.
Si am vazut ca, in ciuda timiditatii lui, in fata unui gest frumos asemeni cadoului facut de familia Babos din Cluj (un album cu fotografiile lor de familie) il poti auzi spunind “Nu vreti sa facem o fotografie impreuna, cu totii?”

1831
curaj vs frica bazavan ebookAjutati-ma sa fac un ebook care sa inspire multa lume. Ce ati fi vrut sa faceti anul acesta si nu ati avut curaj? Cum participati…

Ajutati-ma sa fac un ebook care sa inspire multa lume. Ce ati fi vrut sa faceti anul acesta si nu ati avut curaj? Cum participati…

Aceasta idee e inspirata de anul meu care a fost destul de dificil emotional. Mi-am petrecut mai mult timp la telefon cu psihologul (e o doamna psiholog) decat cu oricare alt prieten. Am explorat mult lucrurile de care imi e frica si am vrut sa inteleg care sunt temerile, experientele din viata mea care imi pun bariere in energia lucrurilor pe care le gandesc/doresc.
Mi-am dat seama ca acum 10-15 ani aveam mult mai mult curaj (tupeu, daca vreti) sa fac lucruri noi. Si, desi am citit mult in anii astia, si am avut si ceva succes profesional, mi se pare ca mi s-au “rotunjit colturile” si la nivel personal si la nivel profesional. Si mi-am amintit de unul dintre sefii mei francezi de la debutul Europa FM care imi spunea la fiecare vizita in tara BE BRAVE!

Pentru mine in cateva zile vine vacanta de iarna si de sfarsit de an in care eu imi iau minimum o saptamana in care fac o analiza a emotiilor personale, a lucrurilor care m-au frustrat si nu le-am depasit inca, a chestiunilor pe care le-am invatat… Apoi incerc sa incep anul nou pe “curat emotional”, cu energie si gandire pozitiva, cu cat mai mult curaj si cu disciplina sa fac ceea ce mi-am propus.

Plecand de la aceasta premiza m-am gandit sa va intreb ceva personal (la care insa pastram anonimatul pentru ca nu trebuie sa va spuneti numele complet), dar care poate inspira pe multa lume.
Vreau sa fac un ebook cu care sa incepem toti anul nou in care cat mai multi oameni sa raspunda la intrebarea

“ce as fi facut in anul acesta daca as fi avut mai mult curaj, daca nu mi-ar fi fost teama ca ma judeca lumea, daca nu mi-as fi pus singur/a piedici mentale?”

Daca raspundeti in comentarii, cu numele cu care vreti sa apareti in ebook e perfect, pentru ca nu le voi face publice la aceasta postare… le voi aduna pe toate… E nevoie de un nume si varsta, ca sa avem o imagine cat de cat a experientei de viata si a contextului fiecaruia. Daca nu vreti sa lasati povestea dvs in comentarii, o puteti face pe adresa cristina.bazavan la gmail.com

Cred ca atunci cand vom parcurge fiecare dintre noi ebook-ul in debutul lui 2025 vom prinde ceva aripi si ne va fi mai bine.

Scrieti-mi pana pe 5 ianuarie, si in prima saptamana cand ne intoarcem la lucru primiti un ebook care sunt sigura ca va fi si motivational si inspirational.

Pana atunci cateva considerente pe tema curajului, luate din carti destepte….
Curajul apare ca raspuns la situatii care provoaca frica, incertitudine sau dificultate, fiind o capacitate de a actiona in ciuda riscurilor percepute sau a disconfortului. Este o trasatura complexa, care poate sa apara in diferite forme si contexte.
Curajul nu inseamna absenta fricii, ci depasirea acesteia. De exemplu, in fata unui pericol sau a unei provocari majore, curajul se manifesta prin decizia de a merge mai departe in ciuda sentimentului de teama, a prejudecatilor sau a ceea ce numim “gura lumii”
Deseori, curajul apare dintr-un scop sau o dorinta mai mare decat frica insasi. De exemplu, cineva isi poate gasi curajul sa ajute o persoana aflata in pericol, fiind motivat de empatie sau de un sentiment de responsabilitate.
Oamenii care isi dezvolta increderea in sine si abilitati practice tind sa manifeste mai usor curaj. Practicarea unor situatii dificile in medii controlate poate contribui la aparitia curajului in momente reale.
Curajul este, in esenta, o combinatie intre emotie, vointa si actiune, care se dezvolta in timp si poate varia in intensitate si forma, de la acte eroice evidente pana la curajul subtil de a spune adevarul sau de a incerca ceva nou.

Va astept povestile in comentarii sau pe mail – despre ce ati fi facut anul asta daca ati fi avut mai mult curaj – si va doresc o vacanta minunata si un An Nou cu multe vise implinite.

2208
paper sheet collection with fake news message. High quality beautiful photo conceptDomnul Calin Georgescu NU A SCRIS PREFATA cartii lui Robert F Kennedy.

Domnul Calin Georgescu NU A SCRIS PREFATA cartii lui Robert F Kennedy.

Stiu ca zilele acestea suntem mai preocupati de alte minciuni ale domnul Calin Georgescu care de cand a aparut in spatiul public o tine intr-o minciuna (de la CV, intalniri cu legionari si mercenari, promisiuni electorale elucubrante si daunatoare evolutiei europene a Romaniei), dar eu vreau sa va arat cum minte despre “prefata cartii lui Robert F Kennedy” pe care se lauda ca a scris-o.

Domnul Georgescu, aspirant la presedintia Romaniei, se lauda de cateva saptamani de cand a inceput sa se plimbe pe la televiziunile care ii ridica osanale ca… “am scris prefata cartii lui Robert F Kenedy Jr; am tinut strans legatura cu el”.

Sa lamurim cateva lucruri pentru cine nu stie cum e cu cartile si traducerile lor.

Cartea The Real Anthony Fauci de Robert F Kenney, editia originala in engleza aparuta in 2021 in Statele Unite, NU ARE PREFATA.
Are o nota a publisherului, pe numele sau Tony Lyons (“The president and publisher of Skyhorse Publishing”) si o postfata scrisa de Luci Tomlinson, care nu este o personalitate publica bine cunoscuta, ea este asociata cu echipa editoriala a cartii, contribuind la analiza sau contextualizarea continutului acesteia. Iata un print screen al cuprinsului cartii precum si coperta originala

Prefata cu care se lauda domnul Georgescu, nu e prefata ci Cuvant inainte – adica un fel de justificare locala de ce apare cartea la noi (cartea are si prefata – scrisa de altcineva – la editia din Romania aparuta la editura Prestige in 2022). Si pentru orice editor de carte e cunoscut faptul ca nu e necesar acordul autorului nici pentru cuvant inainte si nici pentru prefata traducerilor.
De asemenea, conform surselor mele, aceasta carte in mod specific a fost propusa editurii chiar de domn Georgescu, care s-a si oferit sa scrie scrie “Cuvant inainte”.
In timpul campaniei sale electorale a avut chiar reclame cu dansul si cartea lui Kennedy cu care, practic, NU ARE NICIO LEGATURA la nivelul conceptului editorial al autorului si a echipei sale, ci s-a autolipit de editia din Romania pentru propria publicitate si o inselatoare validare.
*

Si eu am scris la cateva carti prefata si asta s-a facut la propunerea editurilor. Intr-un caz a fost vorba despre cartea Orange is the new black care e aparuta la editura Publica, iar asocierea mea cu aceasta carte s-a facut via doua activitati din viata mea profesionala – am facut mai multe materiale jurnalistice din penintenciarul targsor, pe vremea cand eram redactor sef al revistei Tabu si, separate, scriu despre filme de foarte multi ani, iar cartea a fost transformata intr-un serial multi premiat.
Un alt exemplu, am scris prefata pentru traducerea cartii Arta Interviului, de Lawrence Grobel. Cred ca m-am calificat pentru job-ul acesta pentru ca fac anual cateva zeci de interviuri nationale si internationale si pentru ca citisem cartea in original (ca sa ma perfectionez in meseria mea) si am recomandat-o pentru traducere in ro, ca sa avem cat mai multe carti de specialitate in zona mass media/jurnalism. (de altfel, am scris aici de multe alte carti despre scriere si jurnalism pe care le-am citit in original si le-am recomandat altor jurnalisti spre lectura)

https://bazavan.ro/2023/01/prefata-carte-portocaliul-este-noul-negru/

https://bazavan.ro/2016/11/grobel-2/

*

Revenind la laudele dlui Georgescu doresc sa spun ca e o minciuna… domnul se lauda dar uita sa spuna ca singura lui legatura cu cartea e, de fapt, un cuvant inainte pe care chiar el l-a solicitat.

(aceasta este o reclama inselatoare a domnului Georgescu pentru a se lipi de imaginea dlui Kennedy)

La editia romana, exista o nota introductiva care apartine traducatoarei Mariana Oanta, iar prefata este scrisa de Vera Sharav care este o figura controversata, in special datorita criticilor ei vehemente la adresa masurilor sanitare adoptate in timpul pandemiei de COVID-19, cum ar fi lockdown-urile si vaccinarea obligatorie. (a comparat politicile actuale de sanatate publica cu practicile totalitare, ceea ce a generat dezbateri intense in randul publicului)

Nota mea. Nu am gasit nicio alta carte tradusa de doamna Mariana Oanta in Romania, la nicio editura.

Care este diferenta intre “Cuvant inainte” si “Prefata”

Prefata este adesea scrisa cu accent pe motivatii si procesul de scriere (uneori este scrisa chiar de autor pentru explicatii suplimentare), Cuvantul inainte este scris de altcineva, cu accent pe introducerea cartii si a autorului, pe contextul aparitiei cartii. Ambele pot fi omise fara a afecta in mod direct continutul propriu-zis al cartii.

*
Si pentru ca tot scriu despre carti, in acest context greu al ultimelor zile vreau sa va recomand doua titluri de citit. Cred ca putem depasi aceste situatii grele doar impreuna, ca natiune unita, intelegand ce ne-a diferentiat in disputa si ne-a impartit in doua tabere care se lupta in idei. Solutia nu e niciodata in disputa, ci in eduacatie si informarea corecta, in intelegerea cat mai buna a contextului si adevarului. In respectarea drepturilor fiecaruia, in libertate (inclusive de exprimare).

Version 1.0.0

Economistul politic William Davies se bazeaza pe o istorie de patru sute de ani a ideilor pentru a ne reorienta intelegerea lumii contemporane. El sustine ca tendintele globale, care au aparut cu decenii si chiar secole in urma, au redus o lume a logicii si a faptelor la una condusa de emotii – in special de frica si anxietate. Acest lucru a dus la aparitia unei ere a „starilor nervoase”, atat in corpurile noastre individuale, cat si in corpul nostru politic.
Urmarind cu elocventa istoria contabilitatii, statisticii, stiintei si anatomiei umane de la Iluminism pana in prezent, Davies arata cum am inventat expertiza in secolul al XVII-lea pentru a calma disputele violente – despre Dumnezeu si natura realitatii – care au devastat Europa. Prin separarea adevarului de emotie, faptele stiintifice, testabile, au deschis o cale de iesire din razboiul constant si au stabilit o baza pentru consens, care a devenit fundamentul politicii, afacerilor si democratiei moderne. Bazandu-se pe cercetari in domeniul psihologiei si al economiei, Davies dezvaluie modul in care sentimentele generalizate de frica, vulnerabilitate, durere fizica si psihologica si inegalitatea crescanda au remodelat politica noastra, rasturnand aceste idealuri vechi de secole privind modul in care intelegem lumea si organizam societatea.
Cartea Nervous States: Democracy and the Decline of Reason de William Davies nu a fost tradusa la noi o gasiti pe amazon.com, aici

Amanda Ripley este o jurnalista premiata care, in aceasta carte, investigheaza modul in care oamenii buni sunt capturati de conflicte puternice – si cum se elibereaza.
Cartea a fost tradusa la noi sub titlul Conflictul distructiv si o gasiti la editura Publica, aici e online.
Atunci cand suntem nedumeriti de nebunia „celeilalte parti” – in politica noastra, la serviciu sau acasa – este pentru ca nu vedem cum conflictul in sine a preluat controlul.
Acest gen de conflict este mana invizibila a timpului nostru si este diferit de frictiunea utila a conflictului sanatos ( un conflict bun si este o forta necesara care ne impinge sa fim oameni mai buni)

Conflictul distructiv este ceea ce se intampla atunci cand discordia se transforma intr-o disputa de genul „bine versus rau”, de tipul „noi” si „ei”. In aceasta stare, creierul se comporta diferit, Ne simtim din ce in ce mai siguri de propria noastra superioritate, iar tot ceea ce facem pentru a incerca sa punem capat conflictului, de obicei il inrautateste. In cele din urma, putem incepe sa imitam comportamentul adversarilor nostri, afectand ceea ce ne este cel mai drag.

3091
carti de facut cadou 2024Carti de facut cadou part I-a. 16 carti pe care v-ar placea sa le cititi si pe care le gasiti la Gaudeamus

Carti de facut cadou part I-a. 16 carti pe care v-ar placea sa le cititi si pe care le gasiti la Gaudeamus

Continui seria anuala de carti si ciocolata. Eu asa citesc mereu, cu ceva de rasfat dulce alaturi. De data aceasta m-au ajutat prietenii de la Leonidas si Milka care mi-au trimis multa ciocolata. (am daruit-o mai departe )

1, Maria Ressa Cum sa infrunti un dictator. O gasiti la editura XYZ Books. E o carte care va va da putere sa sustineti ce e drept, Maria Ressa e castigatoarea premiului Nobel pentru Pace.

  1. Anthony Ervin si Constantine Markides Dragonul de apa, a aparut la Editura Pilot Books. Anthony a devenit campion olimpic la 19 ani, a renuntat apoi, si-a vandut medalia si… dupa ani a revenit [articipand ca olimpiada ca unul dintre cei mai varstnici sportivi. Azi e la Gaudeamus Anthony, va fi acolo si David Popovici. Cred ca v fi o intalnire mgica.
  2. Al Pacino Sonny Boy. A aparut inc olectia Orion de la Editura Nemira. Biografia lui Pacino, unul dintre cei mai introverti si timizi actori, de data asta cu perspectiva lui asupra vietii pe care a trait-o.
  3. Lisa Marie Presley si fiica ei Ridley Keough . DE aici spre marele necunoscut. Tot la Nemira o gasiti. E o carte cu care mergeti la sigur pentru un cadou surpriza pentru mamele voastre care, la 18-20 de ani, se distrau pe muzica lui Elvis.
  4. Povestea vietii mele. Capitole tarzii. Regina Maria. O carte pe care o gasiti la editura Corint. E o carne necesara in aceste zile, e exemplul perfect al unei femei care schimab lumea si istoria. Regia Maria contribuit findamental la recunoasterea internationala a Romaniei mari.
  5. Naomi Oscaka calatoria pentru a-si gasi forta si vocea proprie. Despre cum marii sportivi lupta zilnic pentur performatele lor si despre cum bataliile din mintea noastra sunt mult mai grele decat cele de pe terenul de sport. A aparut la editura Pilot Books.
  6. Jean Baptise Andrea mereu cu gandul la ea. O gasiti la Editura Trei. E o superba poveste de dragoste intr-o Italie minunata. Perfecta de citit in vacanta pentru ca nu e doar o excursie emotionala, ci si o mica lectie de istorie a Italiei
  7. Marc Levi – Noa . o poveste moderna despre amenintarile digitale si dictatori. Va suna cunoscut? De data asta sunt 9 hackeri care lupta impotriva unui dictator. E o perfecta carte de vacanta.
  8. Diana Popescu – Viata are abonament pe toate liniile. Povesti aflate/auzite in mijloacele de transport din Bucuresti, scrise cu umor, asezate intr-un puzzle care da o imagine a societatii. Foarte frumoasa si, caateodata, emotionanta.
  9. Pema Chodron – Cand totul se prabuseste in jurul tau. Am ai recomandat cartea aceasta, e pentru mine cartea perfecta pentru sfarsitul de an cand iti faci curat in suflet si in minte sa poti incepe cu bine noul an.

Pentru ca e ultima zi de Gaudeamus, mai am cateva carti de recomandat pe care inca nu le am , sunt pe lista de cumparaturi, dar le las aici pentru ca s-ar putea sa va inspire si sa le achizitionati la un pret cu reducere de la targ.

Eu vreau ca in vacanta de iarna sa ma refugiez si linistesc printre carti. A fost un an atat de greu si profesional, si emotional, si personal, si nici contextul politic nu ne-a ajutat sa fim linistiti…

2338

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!