Category : as i know

as-i-know-her-oana-pelleaAs I know… (cum o stiu eu pe) Oana Pellea

As I know… (cum o stiu eu pe) Oana Pellea

Zilele astea m-am gandit mult la Oana Pellea (va spun si contextul imediat) si mi-am dorit sa gasesc resursele de timp sa scriu despre ea in rubrica noua As I know …

De dimineata, citind The Newyorker am ajuns la un text despre Dickens (scris de Zadie Smith) si de aici am zis gata, astazi chiar scriu.

Pe Oana Pellea o asociez mereu cu Alfonso Cuaron (cel care a facut si ecranizarea de la Marile Sperante cu Gwyneth Paltrow si Ethan Hawk… romanul lui Dickens) si cu Children Of Men, un film despre un viitor imaginar al anului 2027 care mi se pare foarte foarte actual desi a fost filmat in 2004 si a ajuns la noi pe ecrane in 2007.

Oana Pellea a jucat in filmul acela, era Marichka – o femeie a strazii cu o minte vizionara, un fel de vrajitoare din viitor, care bodoganeste si zice lucruri grele si rele despre ce se intampla in jurul ei.

In filmul acesta (cu Clive Owen si Julianne Moore) e si Michael Caine, pe post de intelept al viitorului care sta intr-o casa autonoma, ca o sera, mai are carti si ceainice, bea ceai si traieste mai sanatos decat oricare altul din viitor care se lupta pentru viata si suprematie.

De cate ori aud stiri despre internetul care, cu aplicatiile lui si robotii lui folositi fara etica, provoaca rau mintilor oamenilor, ma gandesc la Michael Caine din filmul asta. Mi-ar placea sa traiesc intr-o casa autonoma, cu verdeata, in mijlocul unei paduri, fara tehnologie.

Deci, cu Marile Sperante care e acum pe Disney intr-o noua versiune, cu inteligenta artificiala si deep fake-ul adus in obisnuita, am avut multe motive sa ma gandesc la Cuaron si prin translatie la Oana Pellea.

*

Ma enerveaza tare ca oamenii uita repede munca acestor actori exceptionali, si ca scolile de actorie nu ii valorizeaza. Ar trebui un turneu cu toti cei care au lucrat international in super productii, ducandu-i fata in fata cu studentii de astazi care viseaza sa fie vedete in productii internationale. Sa-i lase pe fiecare dintre actorii acestia mari sa le raspunda studentilor, cu amintiri, povesti  si anecdote, ce au invatat din experientele lor internationale.

Poate incerc sa fac eu la anul o asemenea activare. In cazul Oanei Pellea, mai sunt productii internaationale ca I really hate my job –  regia Oliver Parker,  Fire and Ice Jean Christope Comar. Dar neaparat, neaparat sa o vedeti in Stare de fapt , in regia lui Stere Gulea.

*eu am vorbit prima data cu Oana Pellea cand, imediat dupa premiera cu Children of Men, am sunat-o sa fie coperta Tabu pentru numarul de cinema. Cu autoironia care o caracterizeaza a zis “dar nu mai am eu varsta pentru o coperta de revista glossy” si eu am intrat in panica si pe modulul determinare “nu ma las” pentru ca imi doream tare sa fie pe coperta si sa le spuna romanilor despre experienta ei. Imi mai aduc aminte ca ii vorbeam cu dvs si ma “articula” imediat cu “hai hai, vorbim la per tu”.

Am facut coperta aceea, imi pare rau ca nu gasesc imagini cu ea, Oana a fost superba, imaginile sunt minunate.

La interviu, a povestit cum Cuaron i-a dat mana libera sa bodoganeasca ce vrea in secventele din film si cum, pentru spectator, a fost despre ton, viteza cu care vorbea, expresia corpului… pentru ca privitorul care nu era roman, sau rus (cred ca zice si ceva in rusa), nu intelege exact ce spune, dar simte ce i se transmite.

La momentul la care am facut interviul, citisem deja Jurnalul ei (aparut la editura Humanitas.) si multe interviuri, o vazusem in teatru …

Ma urmarea si ma durea sufletul de la o poveste pe care o citisem in Formula As (daca nu ma insel), dintr-un interviu in care povestea ca la admitere, cand a iesit din sala de examen a auzit pe hol remarci nu tocmai dragute despre ea si cum a facut efortul de a merge drept, mandra, printre toti cei care o vorbeau urat, desi ii tremurau genunchii.

Nu stiu cine erau acei tineri aflati atunci la examen la actorie, dar sper ca ei mai tin minte ca au zis mizerii atunci si ca se uita astazi la carierea Oanei. Pentru ca ea si-a vazut de drum, la fel ca atunci printre privirile aspre ale colegilor, si si-a facut o cariera frumoasa.

*O “barfesc” adesea pe Oana Pellea cu prietenii mei actori sau regizori (cred ca i-am spus si ei inainte de un interviu pentru urban.ro din anii trecuti). O dau exemplu la administrarea carierei, la antreprenoriat in arta, la a face lucrurile singura cand nu le-a primit de la altii.

Sunt sigura ca si ei i-a fost foarte foarte greu in multe momente din viata personala si profesionala, dar nu le-a expus niciodata public si a cautat intotdeauna solutiile pentru a merge mai departe.

*nu sunt printre prietenii ei si asta nu e un laudatio, e despre cum o stiu eu pe Oana Pellea din interactiunile de peste ani, dincolo de orice expunere media.

Cand am relansat urban.ro a fost printre primii care ne-a sustinut, a inceput sa dea share-uri de la ce ii placea pe site, a acceptat un interviu, desi da rar interviuri.

Cand am lucrat impreuna, in pandemie, pentru un proiect Raiffeisen in care eu moderam o intalnire la care participa si ea, a avut deschiderea si intelegerea sa vorbim inainte, sa “repetam” unele lucruri care mi-ar fi dat mie confort.

Stiu multi oameni pe care i-a ajutat discret si elegant, fara sa puna asta in fata. Cum stiu si ironia sa cand vede ceva care nu e bine facut, care nu e etic, care nu face bine celor din jur.

Are o intelegere exacta a puterii pe care o poate exercita in spatiu public pentru a ajuta comunitatea, nu abuzeaza de ea, dar nici nu scapa netaxate lucrurile rele.

Voiam, cum ziceam, sa scriu de cateva zile despre ea.

Ca sa-i multumesc si aici pentru ajutorul ei in multe lucruri, de la distanta, cu discretie.

 O vedeti in 26 august la TNB in Oscar si Tanti Roz (sa va grabiti cu biletele), aici povesteste Marius Manole testul pe care l-a dat in fata Oanei ca sa joace alaturi in acest spectacol. Era prima lor intalnire intr-un spectacol, acum sunt prieteni foarte buni.

7296
bleont colaj bazavanAs I Know (Cum il stiu) – Claudiu Bleont

As I Know (Cum il stiu) – Claudiu Bleont

preambulul rubricii As I hnow him/her e aici.

Prima data cand m-am intalnit cu numele Claudiu Bleont e pe la 7-8 ani., sau poate chiar mai putin. Eu pe covorul din sufrageria apartamentului din Alexandria, unde locuiam cu parintii mei, el – cred ca inca student – la emisiunea in limba germana la televiziunea nationala, in vremea comunistilor.

Pentru cine n-a trait in vremea comunistilor putin context: limba germana nu era chiar ceva accesibil pentru populatie cu atat mai putin pentru un copil din familie de muncitori, un fel de morometi mutati de la tara la oras (invatam la scoala rusa si franceza).

Dar nu aveam programe tv foarte multe, asa ca ne uitam la cutia cu imagini alb negru de cate ori televiziunea nationala emitea ceva, inclusive emisiunea in limba germana, sau emisiunea in limba maghiara.

(acum ma gandesc cum naiba ii lasau sa faca asemenea emisiuni atunci, dar poate ca si minoritatile trebuiau instruite in linia partidului)

Revenind, imi amintesc perfect cum stateam pe mocheta galben prafuit langa televizorul asezat in biblioteca din aia care ocupa un perete, avea si spatiu de bar (nu erau bauturi acolo) si loc de bibelouri, desigur.

Dl Bleont – tanar june – recita ceva in limba germana. Habar n-am ce, dar stiu ca eu ma uitam – si din instinct, imi curgeau lacrimile pe obraz.

Imi amintesc ca a intrat mama in sufragerie si, vazand ca plang, m-a intrebat ce am iar eu senina am zis, semnaland cu mana sa n-aiba nicio grija “nimic, ascult o poezie”.

Cu mintea si experienta de astazi, cu sute de filme si spectacole de teatru vazute, stiu ca acolo a fost magie, a fost super talent si super interpretare si, mai ales, era sinceritate.

Eram un copil extrem de needucat artistic care era impresionat pana la lacrimi de ceva ce transmitea un actor intr-o limba din care nu intelegeam nimic. (in plus, nu era nimeni in familia mea care sa fie preocupat de teatru film, actorie, nici nu avea unde sa intalneasca asa ceva suficient de des incat sa ma indrume si pe mine)

Peste ani, am inceput sa vad cat mai multe filme, sa invat despre teatru si film, sa fiu in preajma multor actori si regizori importanti in meseriile lor.

L-am vazut pe Claudiu Bleont in toate filmele pe care le-a facut dar pastrez aproape de inima mea – O vara de neiuitat (in regia dlui Lucian Pintilie) si Pas in doi (in regia lui Dan Pita).

Am facut acum ceva ani un interviu cu domnul Pintilie (tocmai lansase cartea Bricabrac) si cand am inceput sa vorbim despre O vara de neuitat si i-am spus povestea mea, mi-a replicat, cu vocea sa guturala si chipul de  Mos Craciun care zambea –  “ce norocoasa sunteti”.

Claudiu Bleont, Kristin Scott-Thomas, Lucian Pintilie, Cannes, May 19, 1994., Foto Profimedia

A fost de mai multe ori contextul in care as fi putut sa-l intreb pe dl Bleont despre acel moment (a fost in spectacole sau filme realizate de prieteni de-ai mei), dar n-am avut niciodata curajul. Si n-am facut niciodata un interviu cu dansul. M-am interesat insa discret despre cum munceste la repetii, despre cum se raporteaza la colegi, l-am si vazut la o repetitie acum ceva ani, de undeva din fundul salii.

Cred ca e genul foarte meticulos cand ii place ceva si are o cultura vasta care-l ajuta sa aiba racord in scena cu multe intalmplari din viata reala; si doreste sa-si impuna punctul de vedere in ceea ce conteaza pentru el.

Peste ani, au fost multe decizii profesionale ale domnului Bleont care nu mi-au placut – reactii in spectacole sau dincolo de scena – dar eu de fiecare data cand il vad pe un afis, ma gandesc la poezia in limba germana. Unde era har si magie in actorie.

Si ma gandesc ca marea smecherie in vietile noastre sa este sa fim constienti de harul pe care-l avem (pentru ca toti am fost haraziti cu ceva la venirea pe lume) si sa facem cumva sa nu se arda, sa nu se consume, indiferent de oamenii cu care ne insotim si care ne influenteaza vietile.

7582

Preambul As I know (cum il/o stiu pe) …

Incep o rubrica noua pe blog, pentru fiecare week end, inspirata de o intamplare de acum cateva minute. Am pus pe Instagram o fotografie cu un dar de la HBO Max legat de filmul Spy/ Master unde am povestit cate ceva despre actorii din distributie pe care-I stiu… si un prieten impresionat de povestea legata de claudiu Bleont (care e Ceausescu in Spy/Master m-a intrebat “de ce nu scrii pe larg povestile astea?”)

Asa ca incep sa povestesc despre oameni cu notorietate publica, asa cum ii stiu eu, cum i-am vazut eu in contexte diferite. Si romani, dar si straini.

Sper sa va placa povestile. Sunt evident subiective si mereu vor avea o nota personala pentru ca, asa cum spune colegul Eduard Enache, eu vad uneori o fata diferita a oamenilor – nu pentru ca as fi mai inzestrata, ci pentru ca ei se poarta diferit cu mine.

Voi arhiva aici toate povestile din serie.

Claudiu Bleont – Poezia in limba germana

5686

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!