Category : carti simpa

judi denchjudi dench and furthermore

judi dench and furthermore

Franco was quite unlike other director I had ever worked for. I was used to them being down in the stalls, and asking you to make a certain move from out there. He rehearsed the scenes wit h Romeo and Juliet separately from the rest of the cast, and would tell us what to do, and you would be doing it, and suddenly he would be doing it beside you, which was a bit off – putting because he was better than either of us.

Judi Dench despre Franco Zeffirelli, in perioada in care au lucrat impreuna la Romeo si Julieta la Old Vic in Londra. prima montare dupa Shakespeare a lui Zeffirelli.

*
am cumparat ieri de la libraria Royal National Theatre si citesc Judi Dench and furthermore, autobiografia acestei minunate actrite care are relaxarea sa povesteasca cum la o piesa a uitat replica (era formata din nume de orase italiene) si a pus in locul lor toate numele de mincaruri italiene pe care le stia.

Dame Judi Dench

2257
jack-kerouackerouac – un interviu rar

kerouac – un interviu rar

pentru fanii lui Jack Kerouac, o bijuterie de interviu… in paris review

The Kerouacs have no telephone. Ted Berrigan had contacted Kerouac some months earlier and had persuaded him to do the interview. When he felt the time had come for their meeting to take place, he simply showed up at the Kerouacs’s house. Two friends, poets Aram Saroyan and Duncan McNaughton, accompanied him. Kerouac answered his ring; Berrigan quickly told him his name and the visit’s purpose. Kerouac welcomed the poets, but before he could show them in, his wife, a very determined woman, seized him from behind and told the group to leave at once.

(…)

“As the evening progressed the atmosphere changed considerably, and Mrs. Kerouac, Stella, proved a gracious and charming hostess. The most amazing thing about Jack Kerouac is his magic voice, which sounds exactly like his works. It is capable of the most astounding and disconcerting changes in no time flat. It dictates everything, including this interview.”

***

INTERVIEWER

What is that state of “Yeatsian semi-trance” which provides the ideal atmosphere for spontaneous writing?

KEROUAC

Well, there it is, how can you be in a trance with your mouth yapping away . . . writing at least is a silent meditation even though you’re going a hundred miles an hour. Remember that scene in La Dolce Vita where the old priest is mad because a mob of maniacs has shown up to see the tree where the kids saw the Virgin Mary? He says, “Visions are not available in all this frenetic foolishness and yelling and pushing; visions are only obtainable in silence and meditation.” Thar. Yup.

restul, o bucurie de interviu, aici.

annieleibovitzaplLove & death

Love & death

Suna ca in filmele cu reteta sigura – love & death – dar nu e vorba despre asta. Uneori viata bate filmul.

*
Te gindesti ca moartea e grea de privit; pui in imaginile pe care le vezi toate temerile tale , dorinta de protectie a celor dragi si instinctul tau de aparare; ai vrea sa fii ca strutzul: daca nu vezi, poate ca nu exista.

Dar se intimpla ca o fotografie despre moarte sa fie una despre iubire; iubire vulcanica; profunda, carnala, grea de dus, dar si mai greu de povestit.

*
Mi-a dat ieri Edi Enache un album de fotografii semnate de Annie Leibovitz , A photographer’s life – 1990 -2005

Asa cum spune si titlul sunt fotografii din 15 ani de munca a lui Leibovitz, de la vedete hollywoodiene sau presedinti de state pina la viata ei privata – alaturi de scriitoarea Susan Sontag ( o iubire despre care n-au comentat niciodata in public).

Catre sfirsitul cartii sunt cadre de la moartea lui Susan. Imbracata pentru inmormintare cu o rochie aurie din matase plisata, la git cu o esarfa cumparata din italia, asezata pe o masa la morga.

Cadre trase cu lacomie, unul dupa altul, detalii ale miinilor, ale picioarelor; o insiruire de amanunte prin care simti ca fotograful nu poza in momentele alea, incerca sa-si intipareasca in minte (sau pe film) orice mica parte a unui trup pe care nu-l va mai vedea vreodata.
Si e asa de puternica insiruirea de fotografii, incit te uiti la ea si-ti spui: nu sunt despre moarte, sunt despre iubire.

Pe pagina urmatoare e un cadru alb negru, linistit, lasat sa respire in mult spatiu.
*

Asta e pentru voi, pare ca spune; asta e amintirea oficiala.

*

Susan si Annie au fost impreuna 15 ani si Leibovitz spune, inca din prefata, ca acest album e doliul ei.

Dar daca esti atent la fotografii si cronologia lor, intelegi ca Leibovitz n-a “ingropat-o” inca pe Susan. Pentru ca dupa imaginile cu inmormintarea – toate din 2005, apare o fotografie cu colectia de pietre de mare a lui Susan de pe terasa, o fotografie facuta in 1990, iar apoi sunt fotografii cu nasterea gemenilor (Annie a apelat la o mama surogat) din 2005.
Pe fetita nou nascuta o cheama Susan. Si stii ca, intr-un fel intim si plin de iubire, Sontag e inca acolo.

Si-ti cam vine sa plingi.

*
Multumesc frumos Edi pentru excursia printre sentimentele acestor doamne.

Am avut norocul sa o intilnesc pe Annie Leibovitz, puteti sa cititi despre asta aici si aici

1198
libertatede citit: Libertate

de citit: Libertate

astazi facebook m-a anuntat ca anul trecut, fix in aceasta zi scriam

“Wallace was a big tobacco chewer. Franzen didn’t indulge; in fact he’d quit smoking a decade earlier. But the morning after Wallace’s memorial service in NY, Franzen did something he’d never done before: he walked into a bodega and bought some chewing tobacco. Then he went to his office, closed the door, put a plug his mouth and started chewing. It was so revolting, he almost threw up. But he hept chewing.” Time

e o secventa despre prietenie, in valoarea ei absoluta.

si despre relatia speciala dintre doi mari scriitori. David Foster Wallace si Jonathan Franzen; doi oameni frumosi care au trecut de concurenta literara si-au dezvoltat o relatie mai presus de “fratie” sau “prietenie”. Cind Wallace s-a sinucis, Franzen a fost socat. dincolo de intimplarea de mai sus, Franzen a mai facut un gest sublim; peste citeva saptamini de la inmormintare, a dus-o pe sotia lui Wallace la casa de vara unde mergeau doar ei, “ca baietii”, sa scrie. ca sa simta o alta parte din sufletul sotului ei.

*

in romania, cartile lui Franzen sunt publicate la Polirom. iar cea mai recenta carte a lui, Libertate, a aparut de citeva zile. e prima carte pe care prietenul lui, Wallace, n-a apucat sa o citeasca in draft.
de dragul gestului cu tutunul, nu-i asa ca o sa cititi voi (macar un fragment din) aceasta carte?

Libertate e in librarii de citeva saptamini.

Franzen e unul dintre scriitorii mei preferati. din multe, foarte multe motive. sa va bucurati de carte.

1315
stevejobsce-am mai citit pt elefant.ro:Steve Jobs

ce-am mai citit pt elefant.ro:Steve Jobs

Pentru cine conduce echipe de creativi nu mai e o noutate că cea mai mare provocare e să știi să lași liber fiecare membru al echipei, dar să-l și poți “constrânge” să-și respecte deadlineurile. O balanță al cărei echilibru e fin, ca și cum ai măsura în karate bijuterii de aur.

Pentru cei care au de condus un business care are în descriere obligativitatea de “a fi diferit”, managementul unei echipe are și alte nuanțe: cu cât sunt mai multe păreri, cu atât uniformizarea e mai mare și se realizează îndepărtarea de unicitate, de diferențiere. Iar managerul trebuie să impună o părere, fără să lase imaginea unui dictator. Și să accepte, oricât ar fi de greu, că nu e acolo ca să fie iubit și adulat de angajați.

Dacă sunteți manageri și nu v-ați împăcat cu gândul ăsta, citiți biografia lui Steve Jobs; dacă sunteți angajați și aveți un șef care nu a învățat încă toate astea, dăruiți-i cartea aceasta.

restul parerilor mele despre cartea Steve Jobs – iLeadership pentru o noua generatie, desigur pe elefant.ro

1891
600blackspots4carti simpa, pt inspiratie

carti simpa, pt inspiratie

un artist, pe numele lui David A. Carter, a lansat o serie noua de carti pentru copii de toate virste.

eu cred ca acesta este viitorul cartilor in print: cartea obiect, cartea care sa-ti ofere o senzatie in plus in afara informatiei; cartea care sa te oblige sa experimentezi ceva ce nu poti experimenta online.

*
cred ca aceeasi directie o vor avea si revistele – vor ramine in print intr-o varianta obiect de colectie, in editie limitata

1429
RainyDay“e o frumoasa zi, cu ploaie”

“e o frumoasa zi, cu ploaie”

in cea mai recenta carte a lui Eric Emmanuel Schmitt – Cea mai frumoasa carte din lume, Humanitas Fiction 2011 – e o povestire care se cheama chiar asa ” e o frumoasa zi cu ploaie”

e povestea lui Helene care e o perfectionista innascuta si un critic sever, si pentru ea si cu cei din jur.
Helene poate vedea in citeva secunde orice defect si nu se sfieste sa-l spuna cu voce tare.
cind il intilneste pe Antoine invata sa taca, sa nu mai spuna tot raul pe care-l vede. o socheaza optimismul lui cind sunt in vacanta si ploua; ea e nervoasa si exclama ” ce vreme urita!”, iar el ii raspunde ” nu draga mea, e o frumoasa zi, cu ploaie”.

desi nu-l iubeste, Helene se casatoreste cu Antoine pentru ca e singurul care ii poate ascunde vocea raului; vocea ramine in ea multi ani (isi iubeste copiii sincer, desi crede ca sunt uriti si nu foarte inteligenti), iar cind moare Antoine, dupa 20 de ani de casnicie, isi da seama ca nu mai are pe nimeni care sa o invete sa taca in fata raului.
se mai baricadeaza o data, ascunde inauntrul ei si pe vaduva care sufera dupa Antoine, si pleaca in vacanta in jurul lumii.

peste o vreme, pe o plaja exotica, se uita la ocean linistita, chiar daca tocmai a inceput sa ploua.

un turist de linga ea exclama “ce vreme urita!”, iar ea ii raspunde zimbind “nu domnule, e o frumoasa zi, cu ploaie”.

*
o poveste despre cum ne impregnam de cei cu care traim chiar si cind pare ca nu ne lasam atinsi.

Cea_mai_frumoasa_carte_din_lumecind Eric Emmanuel Schmitt e sexy

cind Eric Emmanuel Schmitt e sexy

il stiti mai ales drept autor al minunatei intimplari Oscar si tanti Roz, dar nu-l stiti cum urmeaza sa vi-l arat in doua fragmente din cea mai recenta carte a sa, Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri

*
“Din piele, interiorul Rolls – Royce-ului. Uniforma si manusile soferului, de piele. Valizele si gentile care burdusesc portbagajul, de piele. Sandaua impletita care anunta o gamba rasata la marginea portierei, de piele.”

*
“In sortul lui lasa la vedere niste gambe frumoase si puternice, musculoase si zvelte totodata. Helene ii studie picioarele. De cit timp nu mai privise niste picioare de barbat? Uitase cit de mult ii placeau picioarele de barbat, membrele acelea mari atit de contradictorii, tari la calcii, moi la degete, netede deasupra, aspre dedesubt, solide cit sa suporte trupuri puternice, fragile cit sa se teama de mingiieri.”

*
in cea mai recenta carte a sa, Eric Emmanuel Schmitt e sexy. si tandru. si vorbeste despre iubire, in mai multe povestiri. de fapt, despre femei care sunt indragostite sau s-au indragostit barbatii de ele.
vorbeste despre cum se impregneaza femeile “de celalalt” cind stau in preajma iubirii.

*
 Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri de Eric-Emmanuel Schmitt –traducere din franceză de Ileana Cantuniari, Editura Humanitas Fiction, 2011 – iese saptamina viitoare pe piata, are 200 de pagini si e o foarte simpatica lectura de vacanta.

am citit-o aseara in mai putin de 3 ore. revin pe larg cu impresii pentru elefant.ro

2709
inevitablecontemporary writers confront death – part2

contemporary writers confront death – part2

citesc o carte care reuneste opiniile despre moarte a 20 dintre cei mai importanti scriitori contemporani americani.

citesc cite o poveste pe zi; in fiecare zi, scriu cite ceva despre autorul eseului personal, in semn de respect pentru curajul lui.
povestea de ieri aici

astazi, Kyoko Mori, scriitoare de origine japoneza scrie despre sinuciderea mamei ei, la 41 de ani.
Kyoko avea 12 ani atunci, astazi are 52, e divortata si spera sa moara, mai tirziu, in somn. fara sa stie si fara sa o doara.

un fragment frumos din eseul ei.

By the time I went to college, though, I knew that Jesus was real in the same way as Hamlet, Jane Eyre, Jay Gatsby, Holden Caulfield, or the Makioka Sisters. I’m not saying he was fake or insubstantial. I was beginning to understand life through the lens of literature, not the other way around. Jesus and a host of other characters from books enabled me to read the people I met and analyze the complication I made with them. The characters influenced my decisions and shaped my life, but they won’t change my death. When I die, I must part with all the people I loved – even those who have spent centuries inside books and attained their eternal life. They will live on, but I won’t.

iata si altceva scris de ea, o poveste despre… pulovere, despre tricotaje si despre viata de dupa sinuciderea mamei

1712
inevitableContemporary writers confront death – part1

Contemporary writers confront death – part1

citesc o carte care stiu ca ma va urmari toata vara: The Inevitable – Contemporary Writers Confront Death.

20 de scriitori contemporani americani au fost rugati sa scrie despre moarte, iar textele lor au fost reunite de David Shields si Bradford Morrow sub cuvintele:

“Birth is not inevitable. Life certainly isn’t. The sole inevitability of existence, the only absolute consequence of being alive, is death.”

printre ei, Joyce Carol Oates si Jonathan Safran Foer.

nu e o carte despre moarte, oricit de ciudat ar parea la prima citire. e o carte cu eseuri biografice despre unii dintre cei mai misto scriitori americani.
dezvaluind amintiri legate de moartea celor apropiati (in unele cazuri sinucideri dramatice), ei povestesc lucruri despre propriile persoane pe care nu le-ar fi dezvaluit niciodata la un interviu. aici, in eseu, li se pare ca pastreaza controlul.

mi-am propus sa citesc cite o poveste pe zi, astazi a fost prima poveste a lui David Gates despre vietile parintilor lui. un emotionat portret al tatalui lui care a trait pina la 92 de ani si se simtea ca la 16 (s-a si recasatorit la 71 de ani, iar ultimul sau mariaj a tinut 21!! de ani), asta in timp ce fiul – acum de 54 de ani – a ratat 3 casatorii.

pentru ca aceste eseuri sunt niste excursii f personale in viata autorilor lor, mi-am porpus ca in fiecare zi sa citesc cite ceva despre cel care si-a pus viata (si mortile apropiatilor) in carte. asa am descoperit corespondenta dintre David Gates si Jonathan Lethem (si el scriitor) despre viitorul cartilor, facebook si pseudonime care le fac viata mai usoara:)

1976
carte-bajani-241x300“de vei lua aminte la greseli” pt elefant.ro

“de vei lua aminte la greseli” pt elefant.ro

am citit saptamina trecuta o carte atit de intima, incit m-am trezit oprindu-ma ca sa ma uit in alta parte, pentru ca aveam sentimentul ca sunt martora unor lucruri care nu ma privesc.

cartea se numeste De vei lua aminte la greseli ( Andrea Bajani, Humanitas 2011), am scris despre ea pentru elefant.ro

aici doar un fragment ca sa simtiti putin tonul cartii, cititi impresiile mele la link-ul de mai sus:)

Când tu plecai eu îți lăsam bilețele pe noptieră. Nu știam când o să te întorci, iar dacă ai fi sosit când eu nu eram acasă voiam să găsești un semn de salut de la mine. Intram pîș-pîș în camera ta, când nu mă vedea tata, și îți lăsam biletul. Îl băgam sub deșteptător, căci amândoi știam că acolo, dedesubt, era locul nostru secret. Îți scriam Bună mama, sau altceva ce se-ntâmplase și nu voiam să-ți spun prin telefon. Odată, de exemplu, când a fugit câinele vecinilor, ți-am scris un bilet și l-am băgat sub deșteptător. Ți-am scris Bine ai venit, mama, sunt foarte bucuros că te-ai întors acasă. Acum trei zile a fugit câinele vecinilor, toată lumea se agita. Pe urmă mă întorceam acasă și tu nu veniseși. Dimineața următoare luam altă hârtie și schimbam numărul zilelor de când fugise câinele vecinilor. (…) Când te-ai întors cu adevărat ajunsesem la șaptezeci și șase de zile, numerele erau tăiate cu o linie, iar cele corecte erau scrise deasupra. Și câinele vecinilor se întorsese acasă.

1239
Notre-DameGranta: All I Know About Gertrude Stein

Granta: All I Know About Gertrude Stein

Granta Magazine publica free o nuvela a lui Jeanette Winterson cu o structura minunata. simpla, calda si eficienta.

povestea se numeste All I Know About Gertrude Stein si incepe asa…

In 1907 a woman from San Francisco named Alice B. Toklas arrived in Paris. She was going to meet a fellow American living there already. She was excited because she’d heard a lot about Gertrude Stein.

In 2011 a woman from London named Louise was travelling by Eurostar to Paris. Louise was troubled. Louise was travelling alone because she was trying to understand something about love.

Louise was in a relationship; it felt like a ship, though her vessel was a small boat rowed by herself with a cabin for her lover. Her lover’s ship was much bigger and carried crew and passengers. There was always a party going on. Her lover was at the centre of a busy world. Louise was her own world; self-contained, solitary, intense. She did not know how to reconcile these opposites – if opposites they were – and to make things more complicated, it was Louise who wanted the two of them to live together. Her lover said no – they were good as they were – and the solitary Louise and the sociable lover could not be in the same boat.

And so Louise was travelling alone to Paris.

I am Louise.
*
restul povestii aici

in romania, Janette Winterson e tradusa la Humanitas; toate titlurile traduse aici

1474
marriage-2pro si contra casatoriei

pro si contra casatoriei

When he was 29, Charles Darwin agonized about whether to marry. In 1838, he wrote down the pros and cons. He then wrote “Marry-Mary-Marry Q.E.D.” and, months later, that’s just what he did.

Marry
Children—(if it Please God)—Constant companion, (& friend in old age) who will feel interested in one,—object to be beloved & played with.—better than a dog anyhow.—Home, & someone to take care of house—Charms of music & female chit-chat.—These things good for one’s health—but terrible loss of time.—

Not Marry

Freedom to go where one liked—choice of Society & little of it.—Conversation of clever men at clubs—Not forced to visit relatives, & to bend in every trifle.—to have the expense & anxiety of children—perhaps quarelling—Loss of time.—cannot read in the Evenings—fatness & idleness—Anxiety & responsibility—less money for books &c.—if many children forced to gain one’s bread—(But then it is very bad for one’s health to work too much) Perhaps my wife won’t like London; then the sentence is banishment & degradation into indolent, idle fool.

*
My God, it is intolerable to think of spending one’s whole life, like a neuter bee, working, working & nothing after all.—No, no won’t do.—Imagine living all one’s day solitarily in smoky dirty London House.—Only picture to yourself a nice soft wife on a sofa with good fire, & books & music perhaps—Compare this vision with the dingy reality of Grt. Marlbro’ St

*
In one of his love letters to Emma Wedgwood, a week before they married, Darwin wrote, “I think you will humanize me, and soon teach me there is greater happiness, than building theories & accumulating facts in silence & solitude.” She did; they had an extraordinarily close relationship, one that ended up affecting his work in a substantive way, as his concerns and respect for Emma’s religious views tempered his claims about how evolution has shaped the human mind
*
When looking for a mate, Darwin was looking for more than bilateral symmetry and the right hip-waist ratio. He wanted a good and special person. You can read youth and health from the face and body, but one also looks for qualities like intelligence and kindness. Smart and kind people do well in the world, and so do their children. You also want someone who will faithfully take care of the children, and someone who will help and support you. It is not surprising that in the largest study ever of human mate preferences, looking at people in 37 cultures, the most important factor for both men and women is kindness.

din cartea How Pleasure Works – Paul Bloom. ( o am in ebook, multumesc Vicentiu. o pot deci da mai departe, e delicioasa).

logoelefant.roimpresii despre carti pentru elefant.ro

impresii despre carti pentru elefant.ro

intre excursiile mele culturale la sibiu si cluj, am demarat o colaborare cu site-ul elefant.ro, unde voi recomanda – pe limba mea – cartile care m-au impresionat/ captat atentia.

ceea ce veti citi nu sunt cronici de carte, ci impresii personale. dar daca ele va vor convinge sa cititi cartile despre care scriu, voi fi foarte fericita.

primele doua recomandari

un portret al unei femei care a ales libertatea

cum se numesc parintii unui copil care a murit?

1194
viata incepe vineriViata incepe vineri – Ioana Parvulescu

Viata incepe vineri – Ioana Parvulescu

Daca n-ati citit inca romanul Ioanei Parvulescu “Viata incepe vineri” (a aparut la Humanitas in 2009) trebuie sa-l cautati.

Nu stiu de ce l-am ratat la vremea lui, dar daca trebuie sa te intilnesti cu o carte, in cele din urma ajunge ea la tine cumva.

Am citit cartea simbata, pe nerasuflate, cu un zimbet cald pe dinauntru. Am stat blocata in anii 1900 – dar nu intre hainele si casele acelor vremuri, ca in cartile anterioare, aproape istorice ale doamnei Parvulescu. Acum am fost blocata intre emotiile personajelor imaginate de dinsa.

As putea zice ca e o minunata carte de vacanta, pentru un prim nivel de citire, pentru ca are o frumoasa poveste de dragoste, suspence, o constructie cinematografica si un ritm foarte modern, care o face foarte usor de citit.

Dar la alte nivele de citire e o carte despre tandretea unor alte vremuri cind “zilele erau incapatoare”, despre curajul de a scrie accesibil pentru un public larg si despre bucuria de a trai acele vremuri fie si inventind personaje care duc viata pe care ti-o doresti.

E frumoasa si calda cartea si eu, care o iubesc pe doamna Parvulescu pentru tandretea scrierii domniei sale si pentru rafinamentul alegerilor scriitorilor contemporani (a fost editorul colectie meie preferate de la Humanitas Cartea de pe noptiera), cred ca e dinsa prin carte, prin multe personaje.

Abia acum, odata cu coperta 2 a cartii, am descoperit oalta fata a perfectionismului doamnei Parvulescu. Am aflat ca a mai scris 2 romane pe care a refuzat sa le publice.

2064
ioanacelibidacheO intimplare cu o carte magica

O intimplare cu o carte magica

Vineri seara, pe la 7, abia sosita de la Timisoara m-am dus la Carturesti sa-mi cumpar o carte pe care imi doream tare sa o am.
Se lansase cu o zi in urma, stiam protagonista despre care vorbea cartea din alte scrieri si ceva inregistrari si eram extrem de nerabdatoare sa o simt si prin cartea asta.

Am cumparat cartea si, pentru ca n-am mai avut rabdare pina cind as fi ajuns acasa (urma sa iau cina cu Ana), am inceput sa citesc pe strada.

Am luat-o pe stradute catre vreun parc sa stau acolo pina sosea Ana de la munca, dar mergeam citind.
Era foarte emotionant ce citeam in deschiderea cartii.

La stop, la Rosetti, un domn se uita lung la mine cum citesc mergind. Cind am ajuns linga el, ii simteam privirea cum e fixata pe mine.
– Ce cititi?, a intrebat respectos.
– O carte despre o doamna minunata.
– Si e asa de emotionanta cartea? a continuat zimbind vazindu-mi ochii impaienjeniti de lacrimi (nu plingeam, eram doar emotionata de ce citeam)
– Da, citesc acum un fragment despre o intilnire dupa 3 ani de cautari si stiu genul asta de emotie, mi s-a intimplat si mie. Stiu bucuria asta.
– Cum se numeste cartea?
– Ioana Celibidache, o matusa de poveste, i-am zis aratindu-i coperta.
– Bine, ma duc sa o cumpar si eu.
Semaforul s-a facut verde, am traversat, domnul a luat-o spre dreapta, eu inainte.

N-am nici cea mai mica amintire despre cum arata la chip. Stiu doar ca era mai inalt mult decit mine (nici nu-i greu sa fie cineva mai inalt decit mine).

Am continuat sa citesc, mergind usor pe strada. La citeva minute dupa ce m-am asezat pe o banca in parcul de la gradina Icoanei am ajuns la ceva care m-a facut sa zimbesc si sa ma uit imprejur ca sa-mi imaginez personajul din carte:

In bucuresti Gradina Icoanei si Gradina Ioanid erau locurile noastre de zburdalnicii. Iar in parcul nostru de la Cimpulung, sora mea era mereu Regina, iar eu…santinela!

la cina i-am citit Anei fragmente pentru ca nu mai aveam rabdare pina ar fi citit-o si ea (i-am luat si ei un exemplar pentru ca stiam ca o sa o bucure tare), iar pina la miezul noptii, cind am adormit am terminat-o.

Ioana Celibidache, o matusa de poveste – scrisa de Monica Pillat (Ed Humanitas) e o bucurie de carte cu care trebuie sa va intilniti. Ioana Celibidache, sotia celebrului dirijor si matematician Sergiu Celibidache, e o femeie dintr-un aluat cu totul si cu totul special.

1355
ioana celibidacheIoana Celibidache, o matusa de poveste

Ioana Celibidache, o matusa de poveste

“Ioana Celibidache, o matusa de poveste” este titlul unei carti pe care nu trebuie sa o ratati.

da, numele de familie va da un mic indiciu despre cine este – sotia lui Sergiu Celibidache. dar e un indiciu minuscul, pentru ca Ioana Celibidache este o pictorita foarte foarte buna ( din modestie si ca sa-si faca loc singura pe piata, nu cu numele sotului – semna tablourile Ioana) si o femeie dintr-un soi pe care-l intilnesti foarte rar.

n-am citit cartea (e scrisa de nepoata Monica Pillat) va fi lansata saptamina viitoare la HUmanitas, dar am citit scrisorile dlui Celibidache si stiu cit a insemnat Ioana in viata dumnealui si am vazut-o pe doamna Celibidache in citeva inregistrari.
ca aceasta:


cautati cartea in librarii, saptamina viitoare. o sa fie o intilnire memorabila.

2070
cheever povestiriJohn Cheever – povestiri

John Cheever – povestiri

tocmai ce am terminat de citit povestirile lui John Cheever, o colectie de proza scurta aparuta la Polirom.

stiu ca voi supara literatii cu ceea ce urmeaza sa scriu, pentru ca Cheever e o legenda („cehov-ul suburbiilor” – l-au branduit unii), dar pentru mine ceea ce am citit n-a fost bun.

cu o singura exceptie – povestirea care se numeste cintecul de dragoste (povestea dintre frumoasa si inocenta joan harris si domnul jack lorey, cu vietile lor care se intrepatrund aparent din intimplare, la un interval aleatoriu de ani; ea un amestec de Holly Golightly cu Vaduva neagra, care se dovedeste a fi mult mai mult de atit)

in rest, mi-am dat seama, inca o data, ca dupa ce ai citit proza scurta scrisa de Raymond Carver, oricare alte povestiri pe care le citesti par firave incercari de a duce la bun sfirsit o actiune (cu sau fara suspence).

1424
magazinul-sinucideri-jean-164035magazinul de sinucideri – fragment

magazinul de sinucideri – fragment

miine la ora 18.00 la MTR particip la lansarea colectiei Strada Fictiunii, editura All, un proiect editorial foarte simpatic, cu carti de care ti-e drag de la prima atingere. mi-ar face placere sa veniti miine la MTR, vor fi alaturi de mine sa prezinte cartile din colectie Florina Pirjol, Costi Rogozanu, Tudor Calin Zarojanu si Andrei Gheorghe.

*
am citit deja una din cele 7 carti pe care le lansam miine si am primit acordul pentru a publica un fragment din ea…

se numeste Magazinul de sinucideri, am mai scris despre ea

*

— Oamenii ne-ntreabă mereu de ce i-am pus celui mic numele de Alan. Vine de la Alan Turing.
— De la cine ? Doamna grasă, căreia parcă numai îi ninge şi îi plouă, e nedumerită.
— N-aţi auzit de Alan Turing ? A fost un englez care a intrat mereu în conflict cu poliţia din cauză că era homosexual. E considerat părintele calculatorului. În al Doilea Război Mondial a avut o mare contribuţie la victorie : e cel care a decriptat sistemul Enigma, maşina electromecanică criptografică a statului-major
german, cu care se transmiteau submarinelor nemţeşti mesaje de neînţeles pentru serviciile secrete ale aliaţilor.
— A, da ? Nu ştiam…
— E unul dintre marii oameni uitaţi de istorie.
Clienta, nehotărâtă, se plimbă prin magazin, cu ochii grei de regrete şi fantasme.
— V-am povestit de Alan Turing fiindcă v-am văzut adineaori că vă uitaţi la tablourile alea mici, agăţate unul lângă altul sus de tot, sub tavan, spune Lucrèce.
— De ce e câte un măr pictat în fiecare dintre ele ?
— Aici e legătura cu Turing. Inventatorul calculatorului s-a sinucis într-un mod foarte ciudat. Pe 7 iunie 1954, a muiat un măr într-o soluţie de cianură şi l-a pus pe un gheridon. Mai întâi l-a pictat într-un tablou şi pe urmă l-a mâncat.
— Nu mai spuneţi !
— Se zice că din cauza asta logoul de la Apple este un măr cu o muşcătură. E mărul lui Alan Turing.
— Uite câte aflu… Măcar să nu mor proastă.
— Iar noi, continuă Lucrèce, care nu uită că-i negustoreasă, noi, la naşterea băiatului mai mic, am făcut acest kit de sinucidere.
— Cum arată ? se apropie clienta, vădit interesată.
Doamna Tuvache începe să-şi laude marfa :
— În punga asta transparentă aveţi un şevalet mititel cu o pânză deja montată, două pensule (una groasă, una subţire), câteva tuburi de culoare şi, bineînţeles, mărul. Atenţie, e otrăvit ! Puteţi aşadar să vă sinucideţi în maniera lui Alan Turing.
Singurul lucru pe care vă rugăm să-l faceţi pentru noi, dacă nu aveţi nimic împotrivă, e să ne lăsaţi moştenire tabloul cu mărul. Noi le colecţionăm cu drag şi le agăţăm acolo sus. Ca amintire ! În plus, toate merele astea aliniate sub tavan dau foarte bine cu marmura de Delft de pe jos. Am adunat deja şaptezeci şi două
de tablouri. Clienţii pot să le privească ca la expoziţie, în timp ce aşteaptă la rând, la casă.
Clienta cea grasă le priveşte şi ea :
— Sunt în toate stilurile…
— Da, unele mere sunt cubiste, altele, aproape abstracte.
Mărul albastru de colo a fost pictat de un daltonist.
— Cumpăr şi eu kitul de sinucidere, suspină doamna cea grasă, cu inima bătând ca în ritmul unui marş funebru. O să vă completez colecţia.
— Sunteţi foarte amabilă. S-aveţi grijă să semnaţi tabloul şi să-l dataţi. Azi suntem în…
— Cât e ceasul ? întreabă clienta.
— Două fără un sfert.
— Mă duc. Nu ştiu dacă e din cauza merelor pe care le-am văzut, dar mi s-a făcut cam foame.
Doamna Tuvache, deschizându-i uşa, o atenţionează :
— Să nu cumva să mâncaţi mărul înainte de a face tabloul, da ? Nu cotorul trebuie pictat ! Mă rog, nici n-aţi mai avea timp…
Mishima, aşezat pe un taburet în fundul magazinului, amestecă nişte ciment, nisip şi apă într-un lighean. Alan coboară scările, fluierând vesel. Tatăl îl întreabă :
— Eşti gata să te-ntorci la şcoală pentru orele de după-amiază ? Ai mâncat de prânz ? Te-ai uitat la ştirile de la
televizor ?
— Da, tata. Prezentatoarea de la stirile de la ora unu şi-a schimbat coafura. Era foarte flumos pieptănată.
Mama, cu ochii în tavan, nu se mai poate stăpâni :
— Asta-i tot ce-ai reţinut tu ? Mă doare mintea, zău ! N-au vorbit deloc de războaie regionale, dezastre ecologice, oameni care mor de foame ?
— Ba da, au mai dat o dată imaginile cu digurile din Olanda, care s-au rupt la ultima maree şi plaja care se-ntinde acum până la Praga. I-au mai arătat şi pe locuitorii din provincia Germania, slabi şi fără haine pe ei, care plângeau si se rostogoleau prin nisip. Erau transpiraţi şi nisipul li se lipise de piele. Dacă te
uitai printre gene, firele de nisip semănau cu nişte steluţe ! Era ca de pe altă lume, dar totul o să se facă bine la loc. O să adune tot nisipul.
Lucrèce e neagră de supărare :
— Of, băiatul ăsta, cu optimismul lui, ar face să-nflorească deşertul… Hai, fugi la şcoală ! M-am săturat până peste cap să te văd pe-aici, vesel ca un pui de graur !
— La revedere, mamă !
— Ei, asta-i, la revedere acuma !
Lângă raionul de produse proaspete, aflat în renovare, Mishima îşi suflecă mâneca puloverului, îşi pune puţină apă şi un pumn de nisip pe braţ şi-şi ridică mâna, privind-o atent, cu ochii mijiţi, în lumina neonului.
Lucrèce se întoarce spre el.
— Ce tot faci acolo ?
— E un bolovan de beton prevăzut cu un inel. De el atârnă un lanţ, cu o cătuşă care se închide pe gleznă. Te aşezi pe malul fluviului, arunci bolovanul în faţă şi hop, te duci la fund. Şi cu
asta, basta !
— Interesant, dă din cap un client mustăcios.
Mishima îşi trece palma peste fruntea şi chelia care se întinde până-n creştet, apoi precizează :
— Bolovanii îi torn chiar eu, aici sau jos în pivniţă, cu numele magazinului nostru ştanţat pe undeva. Ia puneţi mâna ! Se simte, aşa-i ? Magazinul de sinucideri ! Îi puteţi folosi şi dacă vă aruncaţi pe geam.
Clientul îl priveşte uimit. Mishima îşi strâmbă un colţ al gurii, iar pomeţii i se rotunjesc şi mai tare sub ochii rotunzi ca nişte bile, sub sprâncenele zburlite.
— Da, da, bolovanii de ciment vă măresc greutatea ! Vedeţi dumneavoastră, înainte vreme, când venea o tornadă sau un uragan, persoanele mai uşurele se aruncau şi ele pe fereastră, dar se făceau de râsul lumii : le găseai dimineaţa agăţate de crengi, în pijama, ori atârnând de felinare, sau rătăcite prin balcoanele vecinilor. Pe când, dacă vă prindeţi la gleznă bolovanii de ciment de la Magazinul de sinucideri, vă prăbuşiţi în linie dreaptă !
— Ah !
— Seara, suit pe pervazul de la camera noastră, îmi place să privesc cum se aruncă oamenii din turnuri. Dau perdeaua la o parte şi mă uit la ei cum se preling cu bolovanul de ciment la gleznă : parcă-s stele căzătoare ! Când ia bătaie echipa noastră, sunt şi mai mulţi : cad ca grăunţele de nisip. E tare frumos.
Lucrèce îşi mijeşte îngrijorată ochii ei frumoşi şi gravi, se uită la Mishima, îl ascultă şi se întreabă în tăcere :
— Alan o fi contagios ?

Jean Teule, Magazinul de sinucideri, traducere de Magda Raduta

3227
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!