uitati-va la acest film super emotionant si la relatia speciala dintre fata si calul ei…
dansul din competitie este dedicat tatalui ei care murise cu 44 de zile inainte de competitie.
6 minute de poezie cu un calutz minunat, pe care fata-l controleaza fara sa aiba ham.
ieri – in America, nu la noi, desigur – a inceput sezonul 5 al serialului Mad Men. a avut super promovare (au anuntat cu 2 luni inainte ca primul episod din noua serie va avea 2 ore etc etc)
motiv pentru mine sa va arat citeva lucruri amuzante despre influenta Mad Men in moda actuala.
mai intii papusile Barbie inspirate de personajele din film
apoi reclama de la noua colectie Banana Republic
apoi reclama Estee Lauder
si reclama London Fog
azi noapte pe la ora 12.00 ora noastra James cameron a inceput sa coboare catre fundul Pamintului cu o instalatie care seamana cu o torpila. Se astepta sa ajunga in groapa marianelor dupa doua ore, a ajuns insa in 70 de minute. a filmat si a luat probe biologice care ii vor ajuta mult pe cercetatorii marini, iar calatoria lui e una istorica.
dincolo de asta, filmele lui Cameron (Titanic si Avatar) le putem privi acum dintr-o alta perspectiva: dragostea lui pentru viata din adincurile marilor, desigur ambalata intr-o forma mega comerciala (ambele au facut bani de au rupt orice record).
James Cameron are 57 de ani si o vointa de fier. pentru aceasta scufundare s-a pregatit mai multi ani si s-a antrenat intens in ultimul an. are bani sa traiasca inca o viata linistit, stind la soare fara sa faca nimik, dar el scrie istorie in cercetarile marine.
asta spune multe despre caracterul acestui om.
foto deepsea challenge
jos palaria!
aici intreaga poveste a scufundarii de azi noapte, relatata de National Geographic. In cursul zilei de astazi, Cameron va prezenta inregistrarile pe care le-a facut la fundul oceanului.
saptamina viitoare se comemoreaza 100 de ani de la scufundarea Titanicului, iar National Geographic dedica cover story-ul pentru luna aprilie acestui eveniment.
coperta e geniala
iar in interior sunt prezentate fotografii cu motoarele Titanicului, asa cum arata ele acum
sau vasul vazut de sus, cum este el asezat pe fundul marii
pe 8 aprilie canalul de televiziune National Geographic va difuza un film facut de James Cameron despre Titanic, la fundul marii, nu cu Di Caprio
tinarul din primul plan e Luci.
cind a dat la facultatea de Drept, stia istoria ca-n carte; la examen a scris pagini dupa pagini si profesorii au inceput sa-l verifice: i-au ridicat foile sa vada daca are copiute, l-au ridicat din banca. el s-a lasat verificat, apoi s-a intors la scris. dupa a treia verificare i-a intrebat ce au cu el si, ca sa nu para ostentativi, profesorii au inceput sa-i verifice si pe alti colegi de examen.
astazi se pregateste pentru intrarea in Barou, apoi vrea sa dea examen sa se faca procuror si ii datoreaza perseverenta lui in ale studiatului mamei care l-a obligat in copilarie sa mearga la scoala. are o iubita romanca, dar familia lui nu e suparata ca nu e “de-a lor”, sunt mai suparati ai ei: “cu tiganul ala te-ai gasit si tu sa iesi?”
***
domnul in camasa verde se numeste Ganea, are 38 de ani si de fiecare data cind aude cuvintul “incendiu” se gindeste la o intimplare din clasa III-a.
erau la o lectie deschisa si l-a intrebat invatatoarea despre un incendiu, iar el n-a stiut sa raspunda. invatatoarea a insistat, era cel mai bun elev din clasa, dar el n-a scos niciun cuvint. dupa ce-a plecat inspectia, a replicat: “nu stiam ce inseamna incendiu, la noi in familie se vorbeste tiganeste si n-am mai auzit acest cuvint”
tine minte intimplarea pentru ca i-a aratat diferentele dintre lumi, uneori – pentru ca avem culturi diferite – nu ne intelegem, desi vorbim cuvinte pe care le pricepem toti. si mai tine minte intimplarea pentru ca l-a marcat: a fost printre putinele momente cind in fata unui profesor n-a stiut sa raspunda. altfel, era invatat de acasa ca trebuie sa stie de citeva ori mai bine decit ceilalti copii lectia ca sa poata sa reuseasca in viata. mama lui are 4 clase, dar si-a obligat copiii, cu nuiaua, sa mearga la scoala.
astazi dl Daniel Ganea este director al asociatiei Centrul Cultural al Rromilor O Del Amenca si lupta pentru egalitatea de sanse si pentru drepturile rromilor.
***
pe domnul Gheorghe nu-l am in fotografii, e jandarm si n-are voie sa apara asa, oricind-oriunde, in poze. si el e rrom, are un frate geaman postas in Fetesti. au invatat carte si sunt mindri ca au cistigat increderea comunitatii, dar se necajesc cind aud clasicele “tiganii astia, niste hoti/criminali/escroci/ etc”, iar cind colegii remarca supararea lor aud invariabil “hai, mai, ca tu nu esti tigan”. sunt satenti blonzi, cu ochii verzi, dar acasa vorbesc tiganeste, iar doamna Adriana Gheorghe – care face cele mai bune prajituri din lume – e sotia traditionala: nu se imbraca niciodata in pantaloni, in semn de respect pentru barbatul ei.
***
intre romani si romi, pe un teritoriu fin al-tarimului-dintre-doua-culturi, sunt tiganii romanizati care-si trimit copiii la scoala, care au facut si ei scoala si care mai pastreaza din cultura etniei lor limba si respectul pentru capul familiei, barbatul.
pina sa-i cunosc pe citiva dintre ei, cind ma gindeam la discriminarile etnice, ma gindeam mai ales la romii care arata a tigani. doar ca cei pe care i-am intilnit astazi sunt sateni si albi la chip, au ochii verzi si nu mai poarta haine traditionale, nici salbe-n par decit in scenetele copiilor de la scoala. nu se ascund ca sunt rromi, dar au evoluat.
vor mai trece 30-40 de ani, poate mai mult, pina acesti rromi – care s-au desprins prin educatie de tigani – nu vor mai simti presiunea a doua lumi; una din care aproape au iesit si cealalta care nu-i accepta inca.
***
am fost in comunitatea de tigani din Fetesti Sat la initiativa Active Watch. zilele viitoare am sa va povestesc despre un proiect special Burse Romi in Domeniul Medical. (nota mea. in Romania niciun medic nu recunoaste ca e de etnie rroma pentru a nu fi marginalizat, desi exista cazuri de medici de succes)
de ce au nevoie cel mai mult femeile?
(chiar si cind nu au nevoie)
de pantofi si de barbati ( nu stiu in care ordine, dar…)
***
e un magazin in malaezia care s-a gindit sa rezolve ambele nevoi ale unei femei, asa ca odata cu perechea de pantofi cumparata primeste si un BARBAT FREE.
pe cuvint ca e reala promotia, e in colaborare cu un site de dating si o statie radio, detalii aici
***
am ris tare cind am citit, dar mi-am adus aminte de un domn care era brand manager la Ecco, se ocupa de divizia de barbati, si care a luat 3 perechi de pantofi de pe un raft din show room si mi-a zis:
astia sunt ai barbatului cu care ar trebui sa te mariti (fidel, de casa, un tata perfect), astia sunt ai barbatului care o sa -ti rastoarne lumea, dar si pe a multor altor femei, nu-l vrei de barbat, iar astia… astia sunt ai barbatului pe care ar fi bine sa-l intilnesti macar o data in viata, pentru experienta in sine.
daca platiti bine, va arat cam din ce categorie erau cele 3 perechi de pantofi.
***
e minunat cum se dezvolta international Maria Lucia Hohan desi are in continuare atelierul in Romania.
iat-o pe Jennfier Lopez imbracata de Maria Lucia Hohan pentru emisiunea American Idol.
cu un click pe foto veti vedea detaliile fustei Karen si ale body-ului Sophie , ambele MLH, pe care le poarta Lopez.
Maria Lucia Hohan a avut creatii si pe covorul roshu de la Oscar, Cannes sau Globurile de aur.Bravos!
“Rillette (pâté) de macrou pe carpaccio de castraveciori muraţi, cu crutoane din aluat crescut natural” şi ‘Plăcintă cu peşte (preparată cu merlucius), cu pomme pureé (piure de mere) şi parmezan, servită cu sos Tartare cald”.
va e foame? asta e ceea ce vor gasi in meniuri cei care vor calatori cu British Airways pe perioada Jocurilor Olimpice.
*
dupa cum stiti sunt fana British Airways si calatoresc des cu ei, mai ales cind merg la Londra sa vad vreun spectacol. (ceea ce se va intimpla si in vara asta, in perioada olimpiadei asa ca Lucky me!:) )
*
dar tocmai pentru ca sunt fana si m-am plimbat mult cu ei, stiu cita atentie acorda serviciilor de la bord si, mai ales, mincarurilor (sunt mereu create de bucatari faimosi) si vinurilor.
pentru Olimpiada l-au invitat pe un bucatar cu stea Michelin , pe nume Simon Hulstone sa creeze meniurile. Domnul Hulstone a cercetat ce se minca in 1948 cind a fost ultima olimpiada la Londra si a reinterpretat mincarurile de atunci.
am sa va relatez prin iulie cum e mincarea creata de el:)
am cercetat acum putin sa vad cum arata restaurantul unde lucreaza si mi s-a facut o foame teribila. restaurantul lui Hulstone se numeste The Elephant si va invit sa va uitati putin la el.
ieri am vazut la toatel televiziunile stirea cu Ford care angajeaza 500 de oameni la Craiova si m-am bucurat ca , in sfirsit, dam si noi o stire de bine.
vor mai fi angajari si in alte fabrici ale brandurilor mari cu puncte de lucru la noi din cite stiu eu asa ca e de bine si incepem si noi sa intram si noi in normalitate cu stirile de la tv.
ieri a fost lansarea noului model de Ford, dar – desi stiam deja multe lucruri despre el pentru ca am participat la conferinte online si sunt prietena cu brand-ul – n-am ajuns pentru ca am fost in transee la Muzeul National Militar (va povestesc mai incolo ce naiba faceam in transee la propriu)
Noul Ford B max se va produce la Craiova unde se fac angajarile:) si e destiinat familiei; am mai scris despre usile laterale care sunt rabatabile si formeaza un spatiu de 1, 5 m pentru accesul in masina ceea ce o sa fericeasca multi parinti.
uite citeva fotografii de ieri
Ce imi place la noul Ford B Max are legatura cu ceva ce imi placea si la Ford Focusul de anul trecut (siguranta); daca ai un accident masina suna singura la 112 si anunta locul unde esti via gps. mi se pare minunat unde a ajuns tehnica.
citeva coperte foarte misto de pe afara, desigur
si o linie comuna pentru toate: umorul
pentru cei care-l urasc pe Justin Bieber vestea ca ar fi putut lua bataie poate sa aduca un zimbet in coltul gurii.
a luat bataie in niste fotografii, intr-un pictorial al unei reviste foarte curajoase, Complex.
dar dincolo de asta, remarcati va rog geniala miscare de imagine a mangementului lui Bieber, de a-l duce pe pustiul aproape efeminat intr-o zona plina de masculinitate, pe un teritoriu al barbatilor. acum ca tot a facut 18 ani.
toate fotografiile din pictorial si cover story-ul aici
mi se intimpla sa maninc din cind in cind la McDonald’s. mai ales cartofi prajiti, mai ales cind sunt foarte obosita. e ca un fel de recompensa de stress.
cum sunt curioasa din fire, imi doresc de ceva vreme sa ajung in spatele tejghelei la McDonald’s sa vad eu cum se fac lucrurile si care sunt procedurile de functionare. (imi imaginez ca e ca un mecanism de ceas, cu multe rotite in functionare)
stiind acest lucru, saptamina trecuta prietena mea Ludmila Tones m-a invitat la un eveniment in care puteam sa-mi fac singura un sandvich la McDonald’s.
m-am distrat foarte tare, m-au imbracat ca de chirurgie (ocazie cu care am vazut camera de relaxare a angajatilor), m-au pus sa semnez ca nu am gripa si nici alte boli dubioase si mi-au dat drumul in bucatarie.
sandvich-ul in cauza se face f f simplu, o chifla care se prajeste pe loc, cu 2 shot-uri de sos (miere cu mustar), ceva ceapa, ceva salata, doua feliutze de roshii si un piept de pui la gratar .
e noul Chicken Grill si productia mea arata cam asa
la momentul “fabricarii” lui am postat aceasta fotografie pe facebook si au fost persoane care au reactionat de genul “vai, dar maninci la McDonald’s? Si recomanzi McDonald’s?”
***
am fost prea ocupata saptamina trecuta si n-am avut timp sa polemizez, dar vreau sa lamuresc ceva.
Nu recomand nimanui sa faca ceea ce fac eu. Se intimpla uneori sa povestesc despre o parte din lucrurile pe care le fac, pentru ca mi se par inedite ( e acces la o parte de lume in care nu ajungem in fiecare zi), dar asta nu inseamna ca trebuie sa faceti ce fac eu.
cit despre “vai, maninci la McDonald’s?!”, dati-mi voie sa spun ca e o reactie ipocrita.
da, din cind in cind, savurez cu mare drag o portie de cartofi prajiti, uneori si un sandvich. si n-am murit.
***
si nu, acest post nu este platit de McDonald’s, ei sunt doar un pretext ca sa semnalez ipocriziile noastre de toate zilele.
emotiile si controlul lor sunt o mai veche preocupare de-a mea.
sunt timida, am mai recunoscut asta.
***
martea trecuta m-am dus la MNAC la un eveniment SILVA. nu stiam mare lucru despre ce va fi acolo, totul fusese pastrat secret, asa ca la intrare paseam timid incurcata.
– ce faci mai? bine ai venit, m-a intimpinat Catalin Stefanescu cum am iesit din liftul care ma ghidase catre etajul 2 unde avea loc ceremonia.
Catalin era intr=o zona de fumat, cu o mapa in fata si aproape ca nu-l observasem, era concentrat si se uita undeva in lateral: isi repeta vorbele, pentru ca el urma sa fie gazda ceremoniei.
– Auzi, tu, dupa atitea evenimente, interviuri si aparitii publice, tu mai ai emotii?, am intrebat si-am vazut incurcarea pe care a produs-o intrebarea, in usoara roseata din obraji. “eu am mega emotii de fiecare data si nu stiu cum sa ma descurc”
A inceput sa rida la marturisirea mea.
– Normal ca mai am emotii, n-ai cum sa nu ai. Dar le am aici, acum, cit repet, acolo am alte emotii si sunt concentrat la ce fac.
I-am povestit ca nu stiu cum sa rid la tv (in fata camerei de luat vederi adica, in emisiunea noua de la Digi 24), a ris si-a zis ca o sa vina cu vremea. Mi-a mai dat citeva sfaturi si l-am lasat sa-si repete textele.
Am pastrat din conversatia aceasta minunata, imbujorarea lui la o intrebare atit de directa si de personala: tu mai ai emotii?
O intrebare care are multa incarcatura pentru toti cei care trebuie sa performeze intr-un spatiu public si asteapta validarea din opiniile oamenilor.
***
Mai tirziu in sala l-am vazut pe Catalin intervievind oameni MARI cu performante minunate, oameni care veneau din orase cu traditie din Transilvania, oameni care aveau emotii, desigur, desi in viata lor au facut lucruri marete.
ReLansarea Silva a vorbit si ea despre emotiile care vin din traditie si din bucuriile victoriilor mici sau mari, despre oameni si locuri emotionante si-a inclus si niste blogeri din Transilvania , acolo pe scena linga Catalin Stefanescu vorbind despre experientele lor. ( Tudor Popa din Sibiu, Groparu din Cluj, Ovidiu Eftimie din Brasov si Mihai Negrea din Tg Mures )
N-am apucat sa-i felicit pe cei de la Silva pentru relansarea eleganta si pe tinerii bloggeri care au reprezentat Transilvania. mi-a fost drag de ei cum erau acolo pe scena si mai spun o data felicitari cui a facut selectia lor: domn Chinezu. (cu tot respectul pentru ce inseamna comunitatea bloggerilor, dar daca nu era o selectie smart, putea iesi mh mh)
***
Mi-a placut seara aceea de marti de la MNAC, care pentru mine a fost despre emotii (bine cred ca si pentru domnii care s-au suit pe scena:) ), dar cind am plecat de acolo, vorbind la telefon cu un prieten, explicindu-i fericita ca, uite, chiar si Catalin Stefanescu are emotii, el mi-a reamintit o vorba a dlui Albulescu:
“daca mai ai emotii, esti pasibil de fericire”
P.S. doresc si pe aceasta cale sa-i transmit domnului Sorin Tranca , autorul campaniei Silva cu vocea dlui Radu Beligan in spot, ca m-a stricat la cap: eu nu ma mai pot gindi la Silva fara sa aud vocea aceea, care, da, inseamna traditie, si bun gust, si educatie. si alt fel de emotii, decit alea de mai sus.
fografia este de la Dragos Astafei 🙂
Antonio Banderas e pentru o generatie un sex simbol; un reper pentru ceea ce inseamna macho (recunosc, in latura spaniola, prefer Bardem), iar multi domni au incercat sa-l imite.
zilele astea la Barcelona, Banderas rezolva o parte din dilemele femeilor (si aspiratiile barbatilor): ce e erotic si sexy pentru el? cum vede el femeia?
raspunde la intrebare cu o expozitie de fotografii, realizate de el.
Expozitia se numeste “Secretos Sobre Negro” (Secrets in Black), si e parte din mesajul despre seductie al lui Barderas, la fel ca si parfumul, The Golden Secret, pe care l-a creat impreuna cu Elisabeth Vidal si Christopher Raynaud pentru casa de parfumuri Antonio Puig. Din descrierea parfumulului rezulta ca emana mister si transmite senzualitate irezistibila, fiind dedicat barbatilor puternici si ambitiosi.
Dar cum parfumul e si la noi, am sa ma duc sa-l miros ca sa vad ce si cum:)
De mai bine de 10 ani ma trezesc la 6 dimineata. Aproape in toate zilele, indiferent de ora la care m-as culca. In vacante sunt un cosmar pentru toata lumea: pina s-au trezit ceilalti, eu am facut o multime de activitati:)
***
Pe de o parte fac asta pentru disciplina si pentru ca dimineata pot sa fac mai multe lucruri (nu suna telefonul, nu ma deranjeaza nimeni).
Pe de alta parte, felul meu de a fi – dorm putin – ma ajuta sa tin ritmul asta.
Care sunt avantajele: pot sa citesc o carte pe saptamina; pot sa -mi rezerv o ora pe zi pentru lucruri femeiesti care au legatura cu baia cu spuma, gomajul cu zahar in ulei de cocos etc.
Dar chiar si asa, sunt lucruri cu care ramin in urma. Ma rog, nu despre restantele mele vreau sa povestesc acum. Ci despre o smekerie pe care am descoperit-o de-a lungul timpului.
***
4-5 ore de somn pot fi mai odihnitoare decit 10 ore . Chiar daca suna ciudat, pot sa demonstrez asta, pe linga vorba aia celebra cu “calitatea conteaza, nu cantitatea”.
Somnul fara perna e mai odihnitor (daca nu ai o perna desteapta care ia forma corpului tau); muschii nu mai au nevoie sa sustina nimik si, cu un exercitiu prin care “transmiti” greutatea corpului catre pamint, poti obtine o relaxare care e la fel de valoroasa ca somnul.
Daca stii care sunt orele cele mai potrivite pentru somnul tau de calitate si te folosesti optim de sectorul acela orar, somnul e mai calitativ.
***
De-a lungul timpului prin hotelurile lumii am dormit in zeci de feluri de paturi si de saltele. Categoric o saltea buna (contribuie putin si pilota, la asta) te face sa te simti ca intr-o perpetua imbratisare.
La ultima mea excursie cu First Class la British Airways (eram intr-un press trip), am descoperit fotoliul pat care ia forma corpului tau. Pur si simplu, corpul se relaxeaza instantaneu (ok, am baut si o sampanie pe drum:) )
De atunci, am aflat ca sistemul super inteligent al spumei cu memorie care pastreaza amprenta corpului , se regaseste in Saltele Octaspring care se distribuie acum si in Romania. Salteaua asta e un fel de inger al somnului, sau robot- inger, pentru ca tehnologia ei, elementul Octaspring cu forma cilindrica si structura deschisa de fagure, permite ventilatie superioara care reduce transpiratia in timpul somnului.
In plus, e atit de desteapta incit nu transfera miscarea, adica daca eu fac tulumbe pe partea mea de pat, tovarasul de saltea poate sa doarma linistit pentru ca nu se misca “patul” in dreptul lui, ca la saltelele pe arcuri metalice. Salteaua se adapteaza fiecarui punct al corpului, in mod personalizat in functie de greutatea cu care apasam iar in limba SF, asta se cheama “zone cu adaptabilitate 3D”.
Stiu asta pare dubios ca mentionez chestiunea aceasta cu miscatul patului (simt niste zimbete, le simt), dar… trebuie sa va spun ca exista si un dezavantaj cind te trezesti mereu la 6 dimineata.
“Iar? N-ai putea sa stai si tu o dimineata mai mult in pat, fara sa faci galagie? Unii oameni muncesc si apreciaza somnul mai mult decit tine.”
Raspund la asta invariabil, cu nasul dintre paginile vreunei carti sau cu computerul pe genunchi: “si eu apreciez somnul, dar stiu sa dorm bine”
*
conform unui studiu online efectuat in perioada 13 decembrie 2011 – 03 ianuarie 2012, aproape jumatate dintre români se trezesc dimineata cu dureri de spate, gât sau lombare, iar 35% dintre acestia nu se simt odihniti. studiul arata si ca mai mult de un sfert dintre români au probleme cu somnul.
ridem, glumim, povestim de acasa, dar daca nu va odihniti suficient in timpul somnului, e foarte posibil sa va schimbe viata o saltea inteligenta, asa ca e bine sa stiti ca puteti testa saltelele Octaspring in Afi Cotroceni.
e in wired un articol despre un grup de francezi care pare ireal. se numeste UX – Urban eXperiment – si e format din oameni care intra – via tunele si canale – in marile monumente istorice ale Parisului ca … sa le repare.
sunt peste 100 de oameni, doar citiva sunt publici, impartiti pe grupe de expertiza si pe domenii de activitate.
in urma cu citiva ani au reparat un ceas din Pantheon fara ca nimeni din muzeu sa se prinda ca ei vin noapte de noapte acolo; cind au terminat, au sunat la directorul muzeului si l-au anuntat ca acum ceasul merge.
directorul i-a dat in judecata, dar judecatorul a spus ca nu exista nicio lege care sa impiedice repararea unui ceas.
directorul a chemat un specialist care sa “strice” ceasul cum era inainte, care a refuzat desigur job-ul.
***
e minunat articolul si ca subiect si cum e scris. si-mi place ca dincolo de senzationalul informatiei (ti se pare ca esti intr-un film, ca nu e real), articolul are o morala minunata: daca ai fi autorul unui lucru care cu adevarat ar face lumea mai buna, ai avea taria sa ramii anonim?
secventa finala e asa:
While this story was closing, a colleague needed to reach Kunstmann about a fact-checking question. Kunstmann had told her to call “any time,” so even though it was 1 am in Paris, she rang. When he picked up the phone, he was panting—from moving a couch, he said. She asked her question: When the clock had stopped chiming after the repair, what time remained frozen on its face? As it happened, Kunstmann was in the Pantheon at that very moment. “Hold on,” he said. “I’ll look.”
Nu stiu ce planuri are Jennifer Lopez, dar iar e pe o coperta grea, asta dupa ce acum citeva saptamini era fotografiata de Testino super kinky in ipostaza de boxeur.
De data asta e pe coperta Vogue america (editia de aprilie)
E clar ca Jennifera conifera are ea ceva strategie de promovare (de revenire) ca prea apare pe coperte ( daca nu o fi vorba de criza femeii de nush citi peste 40 de ani care vrea sa arate ca e competitiva in continuare) , dar coperta asta la Vogue america unde nu se ajunge foarte usor ( e a doua ei coperta in Vogue, in toata cariera) mai arata ceva.
in ultimele luni Vogue a avut pe coperta pe Meryl Streep ( 62 ani), Sarah Jessica Parker (46 ani), acum caprioara de Lopez (pe care, ma iertati, eu nu o plac – dar asta e viata, cred ca supravietuieste bine mercic si fara simpatia mea).
vedetele care nu mai sunt chiar tinere sperante dar apar pe coperta Vogue arata trend-ul pietei: revista e cumparata de doamnele care erau si ele tinere sperante pe vremea tineretii lui Parker si Lopez.
iar in contextul in care tinerii de astazi consuma mai mult online, copertele Vogue ar putea fi o lectie si pentru piata noastra.
doar zic.
cea mai frumoasa amintire de ieri din Barcelona a fost spectacolul de la fintinile muzicale.
adica apa unor fintini arteziene care danseaza in ritmuri clasice, dar in forme de valatuci, nori de apa sau sageti zimbitoare; cind am fost noi – am stat la doua runde de spectacol – am ascultat Vivaldi si Monserrat Cabale cu Freddy Mercury – Barcelona.
am vazut si fintinile in actiune fara sa mai fie muzica, dar nu era aceeasi senzatie. cum nici muzica singura n-ar fi avut acelasi impact.
combinatia apa -muzica pur si simplu, iti dadea fiori pe ceafa si – cind intervenea ratiunea – te gindeai “ce spectacol frumos si pur”
m-au emotionat si spectatorii, cu zecile asezati pe scari, pe linga fintini: cind se termina cite un cintec, aplaudau, desi era evident ca nu e nimeni care sa recepteze drept multumire aplauzele respective.
***
din aceeasi categorie de emotie curata, am uitat sa va povestesc o intimplare de vineri.
eram la Sagrada Familia, vizitasem biserica, fetele voiau “sa-si pudreze nasul” si au cautat o toaleta. eu am ramas in biserica, a venit si Cristina mica si ne-am asezat pe scaunele de rugaciune. in clipa in care ne asezam, a inceput ca de niciunde sa se auda muzica de orga. 3 minute a durat magia. dupa care muzica a disparut.
***
traiesc aventura barceloneza cu Nokia N9 si simpaticele Cristina Chipurici, Denisa Bargau, Miruna Siminel, mesajele si fotografiile ajung “acasa” via Vodafone.
aventura Barceloneza cu Nokia N9 si simpaticele Cristina Chipurici, Denisa Bargau, Miruna Siminel a continuat ieri cu jambon, pesti, ciocolata si… sex.
hopaaa. acum sigur v-am facut sa cititi pina la sfirsit:)
*
am inceput cu La Boqueria unde ne-am plimbat printre rafturi cu jambonul de la vacile lumii. plus carnurile, brinzeturile pamintului. plus scoicile si racii din adincurile marilor.
am mai fost in piata asta si mereu imi vine sa intreb: cum naiba au reusit oamenii astia sa faca punct turistic dintr-o piata? adica vii si te uiti (ma rog, si cumperi) la mincare ca intr-un muzeu, ca si cum in tara ta ar fi foamete si n-ai mai vazut asa ceva.
ma rog, si ma mai gindesc ca suntem singura capitala europeana care nu avem o piata de peste. (dar asta e un detaliu)
***
(am foto din piata cu pasiunile vinzatorilor, cum isi umanizeaza ei locul de munca, in functie de educatia si personalitatea lor. le postez cind ajungem acasa)
***
eu si cu cealalalta Cristina am bifat si Acvariul, unde m-am distrat foarte tare remarcind ca marii designeri de fashion copiaza grandios din … natura.
ca sa intelegeti iata un exemplu.
lionfish vs Chanel vintage
pestele asta era plin de dantele si f f gonfrat. ma rog, era si f rau, era un peste veninos, dar cind il vedeai plutind printre ailaltii ziceai ca e un peste Couture.
***
printre obiectivele zilei de ieri am bifat si muzeul ciocolatei… desigur aveau un magazinas cu suveniruri la iesire si am plecat cu… marmelada de ciocolata cu portocale.
***
pe drumul catre casa noastra temporara, dupa o escala unde ne-am intilnit cu niste tapas si (eu) cu un vin rosu, am inceput sa vorbim despre diferentele intre generatii. de aici si pina la povesti in care sa apara cuvintul “sex” n-a mai fost decit un pas. dar povestile-s pentru noi patru.
Ce se intimpla (vorbeste) la Barcelona, ramine la Barcelona.
***
suntem la Barcelona la invitatia Nokia N9, iar postarile noastre in spatiul virtual sunt realizate cu sprijinul Vodafone.
aventura Barceloneza cu Nokia N9 si alte 3 distinse doamne (Cristina Chipurici, Denisa Bargau si Miruna Siminel) continua.
ieri in prima noastra zi, ne-am plimbat si am mincat… aaa, am facut si ceva shopping (dar asta nu se pune)… si-am inceput sa ne cunoastem mai bine pentru ca atunci cind stai cu cineva mai mult timp, din vorbele pe care le spui si le spune, incepi “dezbracarea” ca o ceapa – foaie cu foaie, cuvint cu cuvint.
cind ne-a invitat Nokia la acest experiment (sa facem fotografii cu N9 prin Barcelona) nu ma gindeam ca, de fapt, isi verifica si sloganul Connecting People.
ca sa lamurim situatia: e vorba de mici conversatii pentru ca oriunde ne-am opri, toate scoatem telefoanele si da-i si butoneaza. pentru cineva care nu ne stie, nu cred ca dam prea bine “in cadru”:)
*
[/caption]
e cald si un soare frumos si m-am gindit sa fac o serie de fotografii care sa se numeasca Barcelona’s men.
iata part 1
***
si pentru ca e dimineata si poate va ginditi ce sa mincati la micul dejun, uite aici raiul prajiturelelor
magazinasele acestea mici, cochete si cu o caldura aparte, m-au facut sa-mi dau seama ca noi nu avem bucuria comertului, ci doar partea lui practica. am vazut aseara un magazinas ca o tutungerie veche in care erau doar briceaguri. mii de briceaguri din toata lumea, de toate marimile.
pentru noi, ar fi o inutilitate, pentru ei – e o bucurie.
***
Fotografiile facute cu Nokia N9 le transmit pe Facebook sau chiar aici, pe blog, cu suportul Vodafone.
Numele Barcelonokia l-a creat Cristina Chipurici pe strazile intortocheate care aveau agatate la ferestre rufele la uscat. (da, si lenjeria intima).