Dupa ce a murit Gheorghe Gheorghiu Dej, in 1965, trupul lui a fost depus la Mausoleul din Parcul Carol.
Oamenii, mai cu forta, mai cu drag, au venit “sa-i aduca un ultim omagiu”. Mii de oameni, asezati cuminti la coada – sarcina de partid – ca sa-si salute conducatorul, sarutindu-i mina.
Asa au invatat romanii ca trebuie sa-ti arati respectul pentru cind moare cineva drag. A fost lectia despre cum sa te comporti in public cind iti moare cineva pentru care (trebuie sa) ai respect.
Si repeta asta, fara sa constietizeze ca e un exercitiu pe care comunistii ni l-au plantat in cap, ani la rind.
Ca de altfel, multe altele.
*
se intimpla acum la inmormintarea lui Adrian Paunescu, s-a intimplat la toate inmormintarile publice: asezati in linie, in mars usor pe linga catafalc, facindu-si poze, ridicind copiii sa vada mortul, eventual sa-i si sarute mina. o secventa copiata 1 la 1 cu cea de la inmormintarea lui Dej.
Pina sa vad filmul lui Andrei Ujica Autobiografia lui Nicolae Ceausescu si sa ma socheze asemanarea omagiului de acum 55 de ani in fata trupului fara viata a lui Gheorghiu Dej, m-am intrebat de unde avem fascinatia asta pentru pupat mina mortului si fotografiat cu el.
Uitati-va la filmul dlui Ujica, o sa intelegeti cite alte lucruri ne-au ramas in cap si-n comportament, in mod aberant, dupa anii de communism.
Astazi o sa ne uimim iar de reactia unora in fata unui trup neinsufletit. A inceput deja circul.
*
Cred ca n-avem inca educatia de a sti sa vorbim despre moarte si morti.
*
Adrian Paunescu ramine in mintea mea cu niste versuri invatate in adolescenta ” Te-as cere inapoi insa ne-am cuit te cere/ Iar restul e numai Chopin si tacere.”
