acesta este un foto jurnal semnat de Adi Bulboaca al zilei de ieri de la festivalul de teatru ideo ideis, alexandria, editia 7.
uitindu-ma la fotografiile din spectacole (de ieri a inceput competitia intre licee), m-am gindit ca o parte din magia acestor copii vine din faptul ca ei nu si-au pus inca bariere; n-au construit inca ziduri de aparare in jurul lor, asa ca se duc pina la capat pe scena pentru ca inca nu stiu ce e frica.
multumesc frumos pentru fotografii Adi.
Mulţi dintre locuitorii Alexandriei trăiesc din agricultură; ceilalţi din nişte tarabe de fier ruginit, aliniate într-un parc. Pe fiecare tarabă – chiloţi, maiouri, papuci de plastic şi cămăşi turceşti-chinezeşti. Zona se cheamă, în semn de respect pentru Capitală, Lipscani.
Alexandria e un oraş care doarme. Hibernează la căldură pentru că altceva nu are ce să facă; n-are teatru, n-are cinematograf, are o librărie mică în care sunt cărţi laolaltă cu facturiere, două cofetării şi mai multe cârciumi. E un oraş în care copiii învaţă bine, nu pentru că-i ceartă părinţii, ci pentru că singura lor şansa de a pleca de acolo e facultatea
*
pentru prima data in cei multi ani de cind scriu, am scris despre “acasa”- orasul meu natal. n-as fi scris nici acum daca n-ar fi fost pe undeva o raza de speranta si o urma de zimbet.
textul e in Jurnalul national de azi
