Tag : anamaria marinca

glenn close(Trailer) Glenn Close & Anamaria Marinca: The Girl with All the Gifts

(Trailer) Glenn Close & Anamaria Marinca: The Girl with All the Gifts

A aparut un prim trailer al filmului care o pune pe Anamaria Marinca alaturi de Glenn Close, The Gir with all the gifts.

Fetita din titlu, Melanie, este un “caz” examinat intr-un buncar de oameni de stiinta aflati in cautarea unui antidot impotriva unei boli criptogamice care ii ameninta pe ultimii supravietuitori ai planetei.

Anamaria joaca un rol negativ, al unuia dintre medicii din echipa lui Glenn Close.

Anul trecut, cand era chiar la filmari, am intrebat-o, intr-o corespondenta intermediata de reprezentatul ei in Romania (Sorana Savu) despre cum este Glenn Close si mi-a raspuns descriindu-mi o secventa foarte emotionanta in care e protagonista micuta actrita din rolul lui Melanie.

”La lectură la masa stau, întâmplător, lângă ea. De partea cealaltă, Grace ține romanul lui Bram Stoker pe genunchi, îl răsfoiește și discută cu noi două despre vampiri în general. Are 11 ani, e tunsă scurt și si-a pus o fundă mare. Toate fetițele care joacă în film și-au tăiat părul și l-au donat pentru peruci care vor ajunge la copii care suferă de cancer.

Citim scenariul, ne observăm unii pe alții, suntem în sfârșit cu toții împreună într-o cameră dintr-o clădire dezafectată care va fi acasă în următoarele două luni, curioși și un pic emotionați.

Copiii fac poze cu Glenn. Gata. Mâine începem.

mai multe de la filmarile de atunci puteti citi aici iar mai jos trailerul facut public

2822
Glenn-CloseDaca o vedeti pe Glenn Close pe strada prin Bucuresti…

Daca o vedeti pe Glenn Close pe strada prin Bucuresti…

Zic sa nu va speriati si nici sa nu credeti ca ati dormit prost daca o vedeti pe doamna Glenn Close la plimbare pe strada prin Bucuresti.

Zilele acestea este in Romania pentru filmarile unei productii SF, What Happened to Monday, un thriller SF care va avea premiera in 2016.

De doamna Glenn Close, de altfel si de domnul Willem Dafoe, au grija simpaticii domni de la Castel Film (aceiasi care au contribuit si la filmul cu Nicole Kidman – Cold Mountain, dar i-au gazduit prin Romania pentru diferinte productie pe Sharon Stone, Andy Garcia sau Tim Roth…)

Zic sa ne bucuram si sa-i uram succes sa faca un rol care sa-i aduca Oscarul pe care nu l-a obtinut niciodata. Mai multe detalii despre filmul la care lucreaza acum puteti citi in Variety, aici

Doamna Glenn Close a filmat alaturi de Anamaria Marinca lunile trecute si stiu din sursa sigura ca Anamaria i-a prezentat frumos tara noastra. Puteti citi aici un interviu cu Anamaria Marinca despre filmarile de atunci. (Exclusivitate s!mpa: Anamaria Marinca fata in fata cu Glenn Close)

Si , daca aveti timp, in week end-ul acesta sa vedeti filmul Albert Nobbs pentru care doamna Close a pus deoparte banii pe care i-a facut in 15 ani de cariera ca sa poata sa-l produca – nimeni nu voia sa bage banii in acest film care i-a adus de altfel si o nominalizare la Oscar.

3152
anamaria marinca 2Exclusivitate S!MPA: Anamaria Marinca față în față cu Glenn Close

Exclusivitate S!MPA: Anamaria Marinca față în față cu Glenn Close

În ultimele săptămâni, Anamaria Marinca a filmat pentru  ”She Who Brings Gifts”, pelicula în care le are ca partenere de platou pe Glenn Close și Gemma Aterton.

Anamaria, care este o persoană foarte discretă și modestă, povestește cu mult umor cum a aflat că a obtinut acest rol.

”Eram la Belgrad când am primit scenariul. Un vechi prieten, Goran, și-a asumat rolul principal – Melanie, o fetiță de 10 ani – și mi-a dat replica în proba pe care am filmat-o în camera mea de hotel. Povestea m-a atras – poate și pentru că nu mai făcusem un film de gen până atunci. Ajunsă înapoi la Londra m-am întâlnit cu Colm ( nota mea. Colm McCarthy, regizorul filmului)  la o cafea. Vorbim despre cu totul alte lucruri. La sfârșit mă întreabă: Can you make her tired? Eu: Now?

Nu zice nimic, zâmbește. Îmi pică fisa. Sunt în distribuție.”

Filmul, care va avea premiera anul viitor, este un thriller cu accente horror,plasat într-un viitor distopic, și spune povestea unui copil neobișnuit, micuța Melanie. Protagonista este un ”caz” examinat într-un bunker, de către oameni de stiință aflați în căutarea unui antidot împotriva unei boli care îi amenință pe ultimii supraviețuitori ai planetei. Pe platourile de filmare din regiunea West Midlands, lângă Birmingham, au fost în general mai mulți copii decat adulți, iar Anamaria (care are un rol negativ) povestea încă din timpul filmarilor că este  ”o atmosferă extraordinară”.

Regizorul, Colm McCarthy, a lucrat pentru serialele britanice ”Peaky Blinders” și ”Sherlock”, care au cunoscut un succes internațional de proporții. Scenariul e scris de M.R. Carey si se bazează pe romanul best–seller “The Girl With All the Gifts”  de acelasi autor.

Desigur că toată lumea vrea să știe cum a fost să lucreze cu Glenn Close. Când am rugat-o pe Anamaria Marinca să descrie momentul (via publicistul ei din Ro, Sorana Savu) am primit un răspuns foarte foarte emoționant. Citiți cu atenție rândurile de mai jos, vorbesc despre firesc, despre bun simț și, contrar a ceea ce ar face mulți actori români, accentul nu cade pe ”vedeta” ci pe un gest emoționant. (poate de asta, Anamaria Marinca sta in Anglia )

”La lectură la masa stau, întâmplător, lângă ea. De partea cealaltă, Grace ține romanul lui Bram Stoker pe genunchi, îl răsfoiește și discută cu noi două despre vampiri în general. Are 11 ani, e tunsă scurt și si-a pus o fundă mare. Toate fetițele care joacă în film și-au tăiat părul și l-au donat pentru peruci care vor ajunge la copii care suferă de cancer.

Citim scenariul, ne observăm unii pe alții, suntem în sfârșit cu toții împreună într-o cameră dintr-o clădire dezafectată care va fi acasă în următoarele două luni, curioși și un pic emotionați.

Copiii fac poze cu Glenn. Gata. Mâine începem.”

Singurele fotografii care au fost facute publice de sudioul producător o înfățișează pe Glenn Close într-o ipostază nu foarte prietenoasă.

 

Despre bunul simț și modestia actriței Anamaria Marinca am mai scris într-un interviu foarte emoționant prin simplitatea răspunsurilor, pe care-l cititi aici.

 

2858
anamaria marinca cover interviuInterviu:  Anamaria Marinca – “Totul e posibil”

Interviu: Anamaria Marinca – “Totul e posibil”

Anamaria Marinca e in categoria actorilor romani cu o cariera internationala solida care creste de la an la an. Noi, ca spectatori, ne bucuram de succesele lor cu un fel de patriotism pe care ni-l revendicam si la victoriile sportivilor, dar stim putin, foarte putin despre eforturile si sacrificiile pe care acesti oameni speciali le fac ca sa-si urmeze visurile.

Anamaria Marinca e din categoria oamenilor care fac totul cu multa discretie si modestie. Sau, mai degraba, cu respect si smerenie, pentru ca Anamaria isi cunoaste valoarea, are incredere in fortele ei, dar nu face “parada” de asta.

De la premiul la Cannes pentru 4 luni, 3 saptamini si 2 zile (filmul regizat si scris de Cristian Mungiu), Anamaria Marinca a jucat in Five Minutes of Heaven (2009) unde l-a avut partener pe Liam Neeson, in Storm (unde i-a fost colega Kerry Fox), in serii britanice de televiziune ( Wallander – cu Kenneth Branagh protagonist, Holby City, Silent Witness sau The Missing, nominalizat la Globurile de Aur 2015 ), sau in  Europa Report si Fury (unde il are partener pe Brad Pitt).

In interviul de mai jos, Anamaria Marinca anunta doua noi proiecte, dar ne da si o veste buna pentru orgoliul si patriotismul nostru subiectiv: in toamna va lucra si la un film romanesc.

Cititi-o printre rindurile raspunsurilor sale, va rog. In spatiile dintre cuvinte e o femeie cu un caracter foarte frumos, cu o educatie solida si cu o rigoare a meseriei de la care toti avem de invatat.

*

In urma cu citiva ani, cind am publicat in Tabu – revista pe care o manageruiam atunci – un interviu realizat de Ana Maria Onisei cu tine protagonista, vorbeai despre faptul ca nu ai simtit dificultati de adaptare in Anglia. Acum privind parcursul tau, mi se pare ca ai construit incet , sigur, in pasi mici dar frumosi, pina ai ajuns la productii nominalizate la Globurile de aur si, sper, Oscar cu Fury. Ai avut un ”plan de bataie”, o strategie?

O, da. Nu stiu, insa, cum se face ca lucrurile nu se intampla chiar cum vreau eu. Asa ca relatia mea cu destinul propriu ramane … palpitanta.

Imi imaginez ca au fost si momente grele pentru ca ai o meserie in care o iei cu fiecare nou job/ rol de la zero, cu ce te motivezi si te incarci in momentele dintre proiecte?

Petrec cat pot de mult timp cu familia. Mai ales cu cei mici. Imi place si cand sunt singura.Si nu vorbesc. Cant, in schimb, la pian, la vioara – mi-am luat si o chitara recent – fac sport, gatesc, mesteresc prin casa si gradina. Ies cu masina, imi place grozav sa conduc. Privesc in jur, imi limpezesc gandurile. Vad ce fac si altii – ma duc des la spectacole si la film. Sunt tacuta mai ales cand ma pregatesc de filmari (sau, mai rar, pentru a urca pe scena de teatru). Cand simt nevoia unui sfat sau a une pareri diferite, vorbesc cu tata si cu Cristian. Mungiu.

Iti mai amintesti care a fost reactia ta cind ti s-a propus sa joci in Europa Report? Personal mi se pare foarte greu roul tau din acest film si sunt curioasa care a fost reactia ta cind ai citit scenariul si ai inteles cam pe unde trebuie sa duci personajul.

Zambesc. Ce bine ar fi fost sa fi stiut incotro s-o pornesc… De fiecare data dupa ce accept un rol, exista un moment precis si imediat in care imi doresc sincer s-o iau la fuga. E minunat sa ai capacitatea de crede ca in cateva saptamani poti fi/deveni/interpreta un astronaut. Mentionez insa ca aceste clipe de seninatate si candoare alterneaza cu un sentiment vecin cu exasperarea…Am vazut acum cateva zile Birdman si mi-a atras atentia subtitlul filmului.The Unexpected Virtue of Ignorance.

Care sunt criteriile dupa care iti alegi rolurile? Pentru ca e evident ca esti foarte selectiva 🙂 si nu iti doresti sa joci in ”tot ce vine”.

Spun ‘nu’ de multe ori. E un cuvant puternic. Spun ‘da’ persoanelor si proiectelor care merita. Care ma emotioneaza. Aleg povestea, si nu rolul. Sunt atenta la structura si la tot ce ramane nespus intre personaje.

Vei fi pentru al doilea sezon in serialul The Missing unde joci o tinara care colaboreaza cu politia – impotriva vointei ei – ca sa ajute la recuperarea unui copil disparut. Din pacate n-am putut vedea nicaieri serialul, asa ca mi-ar placea sa ne spui mai multe despre ce rol ai, despre vestea ca vei juca si in sezonul 2, despre cum a fost la castigul pentru acest serial.

A fost o neintelegere, s-a anuntat o noua serie, intr-adevar, insa povestea se va referi la alt caz. Niciunul dintre actorii primei serii nu va reveni in distributia noii serii. The Missing a fost scris de Jack si Harry Williams pentru BBC One si regizat de Tom Shankland. Partenerii mei in majoritatea scenelor sunt Tcheky Karyo, James Nesbitt (cu care am mai jucat in Five Minutes of Heaven) si Dragos Bucur, in rol de frate. Rini e un personaj imprevizibil, ofertant, cu un parcurs spectaculos – dependenta de droguri cu opt ani in urma, o regasim in prezent schimbata – independenta si capabila sa-i inteleaga si sa-i ajute pe cei din jurul sau.

Filmam pentru Fury cand am primit scenariul. Si eu si Alicia (von Rittberg) aveam probe de dat, asa ca ne-am inregistrat una pe alta, la hotel. Drept urmare, eu am jucat in The Missing, iar ea in Our Kind of Traitor 

Il ai coleg in film si pe Dragos Bucur care e fratele tau si, am inteles, vorbiti romaneste. E confortabil sa ai si colegi din tara natala? Cum ati ajuns impreuna in acest film?

Filmez a treia oara cu Dragos, dupa Boogie si Wallander. E unul actorii mei preferati, si suntem reprezentati de aceeasi agentie la Londra.

Cum ai aflat ca serialul e nominalizat la Globurile de aur? Ai celebrat? Pentru tine, in industrie, asta inseamna foarte mult.

Cred ca prin SMS, de la Tom Shankland, care imi e si bun prieten. Am fost cu totii bucurosi si impresionati de ecoul pe care serialul l-a avut aici si in America. Cand s-a transmis ultimul episod la BBC, producatorul Chris Clough a lansat o invitatie intregii echipe – prilej de sarbatoare si de frumoasa incununare a timpului petrecut – cu folos – impreuna.

Care e amintirea cea mai puternica de la Fury?

Ziua a sasea. Cu tot ce s-a intamplat intre noi. Scena de la masa.

Spuneai intr-un interviu ca fiecare dintre roluri aduce ceva in tine pe care-l porti catre alte roluri. Care sunt ”lectiile” pe care le porti cu tine dupa rolurile din ultimii trei ani?

Am spus’nu’.

Am asteptat.

Mi-am declarat iubirea din copilarie in scris.

Am constatat ca tot ce e pe bani este ieftin.

Si ca in frig si noroi se pot face si lucruri formidabile.

Sigur ca tot ce e acum e rezultatul unei munci sustinute, construite – cum ziceam – in pasi mici pentru ca au mai fost seriale in care ai jucat in UK, au mai fost filme mari. Cind te uiti inapoi esti multumita? Ai lua-o de la capat tot pe drumul asta?

Nu am regrete. Ma intrebi daca as alege actoria? Da. Daca m-au costat alegerile facute? Da.

Stiu (tot dintr-un interviu) ca tatal tau e un reper important pentru tine. Ce spune dinsul de parcursul tau?A venit la premierele filmelor?

Ar trebui sa il intrebi pe el. Parintii mei au calatorit de multe ori cu mine, m-au vazut la cinema si pe scena. Cred ca sunt multumiti ca fac ce-mi place.

Mai ai timp de teatru? Stiu ca in primii ani la Londra jucai in piese de teatru in mod constant, dar in acelasi timp te implicai in proiecte sociale. Mai ai timp pentru asa ceva?

Am jucat mult in Romania, la Piatra Neamt si la Bucuresti, la Bulandra. La Londra am avut cateva spectacole – Measure for Measure la National Theatre in 2005-2006, 4.48 Psychosis la Young Vic in 2009 si Routes la Royal Court in 2013. Deasemenea, am mai jucat in Pescarusul, la Paris in 2011. In 2004-2005, in Romania, am luat parte la un proiect de teatru in inchisori pentru minori, cu piesa ‘Children’ de Edward Bond, proiect patronat de UNICEF. Voi reveni pe scena de cate ori voi simti ca e momentul si rolul potrivit.

Stiu ca urmeaza proiecte foarte mari pentru tine, daca ai voie sa ne dai citeva indicii… 🙂

De curand am filmat cu Jean Rochefort si Sandrine Kiberlain in filmul ‘Floride’, de Philippe Le Guay, si cu Stellan Skarsgard in serialul ‘River’.

Nu ti-e dor sa mai joci si in romaneste, la regizori romani? Mai primesti propuneri de la ei?Ai mai vazut dintre filmele romanesti?

Urmaresc cu atentie si drag filmele romanesti. Primesc propuneri, de curand am si acceptat una. Sper ca se va concretiza in octombrie.

Esti unul dintre cei mai discreti actori romani cu succes peste hotare (Vlad Ivanov e din aceeasi categorie cu tine la discretie si modestie:) ). De obicei actorii au nevoie de aprecierea care vine odata cu expunerea detaliilor din proiecte. Care e validarea care te bucura pe tine?

Nu sunt sigura ca am inteles partea cu ‘expunerea detaliilor’. M-am bucurat de gesturi discrete si pretioase pentru mine din partea profesorilor mei, a lui Corneliu Dan Borcia, Ducu Darie, Simon McBurney, Cristian Mungiu, Vlad Ivanov, Angelina Jolie, David Ayer, Brad Pitt, Jon Bernthal, Stellan Skarsgard. In ordinea in care i-am cunoscut.

Daca ar trebui sa mergi astazi la cursurile studentilor la actorie din ultimul an de la Bucuresti ca sa le faci o recomandare pentru cariera lor viitoare, ce le-ai spune?

Totul e posibil.

4046
anamaria marinca 2arhiva: interviu Anamaria Marinca ” Nu ma sperie greselile. Mereu ma gândesc ca trebuie sa incerc inca o data.”

arhiva: interviu Anamaria Marinca ” Nu ma sperie greselile. Mereu ma gândesc ca trebuie sa incerc inca o data.”

interviul de mai jos a fost realizat de Ana Maria Onisei si a aparut in revista Tabu, iulie 2007; el surprinde o parte importanta a caracterului si educatiei actritei Anamaria Marinca si e unul dintre cele mai personale interviuri pe care le-a acordat vreodata.

Multumesc frumos, Ana-Maria Onisei ca mi-ai dat acordul sa postez online acest articol ca sa ramina pentru mai mult timp in spatiul public (cb)

*

De le momentul acestui interviu, Anamaria Marinca a jucat in citeva serii tv britanice, a avut spectacole de teatru la Londra cu cronici foarte foarte bune si e chiar in aceste zile pe ecrane in filmul FURY, o productie cu foarte mari sanse de Oscar in care il are partener pe Brad Pitt.

 Anamaria Marinca. Gratie. Responsabilitate. Zâmbet

A studiat muzica de la sase ani, a absolvit cursurile Universitatii de Arta „George Enescu” si, intr-un final, s-a apucat sa studieze teatrul. In lumina difuza a studioului foto, Anamaria Marinca e ea insasi, o femeie vie, expresiva, plina de energie pozitiva. Are fermitatea si alura unui om voluntar si decenta masurii. Zâmbetul ei dezarmeaza, asa cum o fac si talentul, onestiatea, gândurile puternice, rostite in soapta. Pe care, o sa le cititi, inclusiv printre rânduri.

De unde vine felul tau politicos, delicat si discret de a duce pâna la capat lucrurile dificile? Ai facut parte mai demult dintr-un proiect, ai jucat piese de teatru pentru copii din penitenciare. Apoi, ai tinut legatura cu unii dintre ei…

Anamaria Marinca: Am participat de doua ori la acest proiect jucat in penitenciare, coordonat de Christian Benedetti. Am participat fiindca am convingerea ca acesti copii au dreptul la un contact cu lumea exterioara. E vital pentru ei. Pot fi condamnati, dar nu ne este permis sa ii rupem de societate. |nsa, asa cum am constatat, asta se intâmpla: devin exclusi. Se obisnuiesc cu penitenciarul, cu lumea de acolo si, dupa ce se afla din nou in libertate, unii comit delicte doar pentru a se reintoarce intr-un loc pe care il cunosc. Nu mai pot sa rezoneze cu regulile din afara, cu legile scrise sau nescrise. Nu poti fi un profesionist cu sânge rece pâna la capat. Faptele acestea te marcheaza, iti e imposibil sa nu te implici.

Ai simtit ca s-au deschis fata de voi, ca au inceput sa perceapa lucurile din exterior, cât timp ati jucat acolo?

A.M.: Experimentul pe care l­am facut a fost unul artistic, n­am fost prezenti in calitate de psihiatri, de psihologi sau de asistenti sociali. Nu avem pregatirea necesara pentru a vindeca suflete. Dar da, am trait un sentiment acut si chiar violent, simtind ca le­-am deschis sufletele. |n decurs de doua saptamâni, cât a durat proiectul, vocabularul li se modificase, lumina din ochii lor stralucea altfel… Schimbarea era vizibila. Pe de alta parte, e dureros sa vezi asta. Cum dureros e si faptul ca stii ca trebuie sa-i parasesti. Ei au nevoie de continuitate, au nevoie de cineva care sa duca mai departe astfel de proiecte – nu neaparat proiectul nostru­, dar sa initieze altceva care sa-i motiveze si sa-i ajute sa faca fata unei realitati exterioare, lumii reale. Pâna la urma, copii acestia sunt un produs al societatii in care traiesc; reactioneaza in functie de ce vad in jur si asimileaza foarte usor. Mi-e greu sa cred ca un tânar de 16 ani poate premedita o crima.

Iubesti mai mult oamenii, decât scena.

A.M.: Sper sa fie astfel! Viata, iubesc viata, tot ce tine de real, tot ce e viu. Nu pot sa ma obiectivez si sa vorbesc detasat despre mine, sa fiu „Anamaria Marinca”. (râde) Petrec prea mult timp cu mine, ca sa-mi mai fiu interesanta.

Ai debutat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, intr­o piesa regizata de Radu Afrim. Ce iti mai amintesti din incântarea cu care ai jucat primul rol?

A.M.: Si acum sunt incântata si mândra de acel spectacol, „Ocean Café”, impreuna cu Constantin Lupescu am jucat un text al Gianinei Carbunariu, care se numeste „Honey”. La vremea respectiva – desi n-as putea spune ca nu e un teatru apreciat si acum-, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, al carui director era domnul Dan Borcia, se afla in „plin avânt”. „Ocean Café” e o piesa formata din mai multe fragmente, istorii al caror punct de convergenta era un bar subacvatic, unde existau ecrane care tineau loc de hublouri prin care se vedeau balene. Iar pentru mine, sa joc in aceasta piesa a fost o experienta extraordinara, mai ales ca la Universitatea de Arte „George Enescu” fusesem educata intr­un mod conservator, riguros si benefic pentru ceea ce aveam nevoie mai tirziu. Jucând, insa, am intrat pe un teren nou…

Te bântuie rolurile, personajele, dupa ce termini un spectacol?

A.M.: Imi pastrez rolurile. Ma folosesc de ele atunci când incerc sa creez un nou personaj. Rolurile sunt ca experientele pe care le traiesti in viata. Si se inspira din viata. E firesc sa existe si nemultumiri legate de roluri, insa esecurile sunt cele din care inveti cel mai mult. Am avut si spectacole nereusite, dar lucrurile acestea m-au ambitionat.
Si am tot incercat…

Ti-a fost teama de cum ai sa te adaptezi la ritmul din Londra? Esti si foarte tânara.

A.M.: Poate tocmai datorita „incostientei vârstei” n-am intâmpinat niciodata greutati in a ma adapta acolo. Oricum, aici am relationat cu sistemul intâia oara –  ma refer la film, caci la Londra am avut prima experienta cu filmul, in „Sex Traffic”. Asa ca, am fost pur si simplu aruncata in apa, si am invatat sa inot.

Imaginile cu echipa din „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile”, de la Cannes sunt foarte frumoase: va tineti de mâna, e multa tandrete in ele si se vede bucuria reusitei. Povesteste­ne ce nu stim despre cum v­-ati simtit acolo.

A.M.: Pentru mine a fost un moment foarte intens, am ajuns la Cannes literalmente cu o ora inainte de momentul „covorul rosu”. Filmul a avut un ecou foarte puternic. Nu pot sa spun ca ne asteptam la Palme d’Or, desi nu se poarte sa nu-ti doresti acest premiu. Insa, poti visa, iar visele sa nu se implineasca. Atunci când se implinesc, devine complicat.

De ce devine complicat?
A.M.: Pentru ca ramâne un gol, un vid dupa un astfel de premiu, pe care trebuie sa il umpli. E tristetea invingatorului… Nu simti teama dupa un astfel de eveniment, insa incepi sa iti pui foarte multe intrebari cu privire la ce urmeaza sa faci dupa.  Nu poti stii niciodata cum va iesi un film. El prinde viata din momentul in care pornesti sa lucrezi. Si e imprevizibil, poti avea un scenariu exceptional si, uneori, filmul sa nu iasa la fel de bine. Sau, sa existe o poveste aparent banala, iar filmul sa fie foarte bun.

Cine a fost cel mai emotionat dintre voi?

A.M.: Cred ca am fost cu totii. Emotia plutea in jurul nostru. De fapt, era mai degraba o stare de gratie, decât emotie. Lucrurile devin foarte clare in acele momente, esti foarte constient de fiecare clipa, timpul se dilata. Imi tremurau genunchii.

La premiile BAFTA ai purtat balerini, de teama sa nu te impiedici pe scena. La Cannes, ai venit cu tocuri. Te-ai pregatit mult pentru aceasta aparitie?

A.M.: Nu m­-am pregatit absolut deloc. Trebuie sa spun, insa, ca prietena mea, creatoarea de moda Maria Lucia Hohan, imi face rochiile pentru aceste evenimente. Si inainte de ceremonie am intrebat­-o: „Pot sa ma incalt cu balerini?”, iar ea mi-a spus ca e obligatoriu sa port tocuri. Si, fireste, am ascultat-o, desi nu mai purtasem tocuri de ani de zile.

Mai primesti sfaturi de la tatal tau in legatura cu aparitiile tale? A vazut 4 luni, 3 saptamâni si jumatate”? (n.red.: Gheorghe Marinca a fost actor al Teatrului National din Iasi si este profesor la Departamentul de Teatru din cadrul Universitatii „George Enescu”)

A.M.: Am nevoie de dialog in permanenta, iar tata e foarte obiectiv. Nu a vazut inca filmul, insa mereu vorbesc cu el. Tata e un model pentru mine. De fapt, nu, mai bine as spune doar atât: tata e pur si simplu tata.

Care e cea mai veche amintire din copilarie pe care o pastrezi?

A.M.: Eram foarte mica, aveam doar trei ani si stateam intr-­un tarc. (Si incercam mereu sa ies de acolo, sa sar.) Imi amintesc cum vroiam sa imi conving fratele sa imi aduca multe jucarii, pe care sa ma urc, sa pot sa escaladez, sa ies de acolo. Eram dornica sa evadez, inca de pe atunci.

Ai un personaj de carte sau de teatru, pe care, daca ai putea, ti-ai dori sa-l cunosti?

A.M.: Nu stiu… Cred ca m-as indragosti de Mercutio.

 

 

3327
anamaria marincaAnamaria Marinca alaturi de Brad Pitt, Shia LaBeouf in FURY

Anamaria Marinca alaturi de Brad Pitt, Shia LaBeouf in FURY

stiu ca agenda zilei e facuta de DNA si dosarele sale, iar printre toate acestea, din cind in cind mai apare cite o stire electorala, dar in lumea asta mare pe linga faptul ca marile ziare o sa scrie ca inca un fost ministru e anchetat pentru trafic de influenta (si-o sa parem, iar, o natiune care locuieste intr-o mlastina a coruptiei si mizeriei), mai exista si romani cu adevarat frumosi…

ieri la Londra Anamaria Marinca a stat pe covorul rosu de la BFI Film Festival, in seara care incheia festivalul, la premiera filmului Fury in care ea are un rol mare si greu alaturi de Brad Pitt.

Despre film probabil ca o sa auzim la Oscar la anul in februarie, dar ar fi frumos sa auzim acum la noi la stiri despre Anamaria Marinca pentru ca e una din rarele ocazii in care se vorbeste despre Romania frumos

(ca de obicei, cu sportivii si cu artistii iesim in fata. si cu olimpicii, dar nu chiar mass market. in momentul asta, acum, astazi Simona Halep si Anamaria Narinca spala rusinea unor politicieni bagati in mizerii pina dincolo de crestetul capului)

iata citeva fotografii cu Anamaria Marinca de ieri seara, dar si din film

aici foto din The Guardian , aici cronica din the new yorker , aici cea din new york times

Stiu ca in orice moment putem sa spunem ca statul roman nu ii sprijina pe cei care fac ca aceasta tara sa nu para una de papuasi, dar depinde si de noi – de jurnalisti sau pur si simplu oameni care au un spatiu media (facebook sau oricare alt canal social) – sa-i promovam.

Si nu doar Anamaria e actrita romanca despre care se vorbeste acum mult in strainatate, ci si Ana Ularu care joaca intr-un film alaturi e Bradley Cooper si Jennifer Lawrence si merita fiecare minut de la stirile din RO. (despre Ana Ularu am sa scriu separat, are doua filme minunate acum pe ecranele din toata lumea)

P.S. Intre timp Simona Halep a cistigat primul meci din turneul campioanelor, iar asta inseamna ca la stirile sportive din toata lumea se va vorbi despre Romania.

4595
perfect_sense_a_hperfect sense

perfect sense

cind iti pierzi mirosul, gustul, auzul, vederea ca urmare a unei pandemii , crezi ca nu-ti mai ramine nimik?

viata merge mai departe.

perfect sense. – un film despre ce pierdem si ce e cu adevarat important

nu gasesc data de distributie a acestui film in Romania, dar sper sa-l vedeti cit mai curind. o sa o recunoasteti in prima jumatate de ora si pe Anamaria Marinca intr-un rol scurt, dar simpatic si plin de mesaj (un artist de strada), in care-si foloseste multele lectii de vioara din copilarie.

sa-l vedeti, va rog tare

nu, nu e ( inca) un film despre apocalipsa.

2276
hollywoodo actrita pleaca la Hollywood – nuante

o actrita pleaca la Hollywood – nuante

o actrita din romania decide ca e mai bine pentru cariera ei sa mearga in America.

f bun. nu e nici prima, nici ultima. e talentata (ma uimeste cit de usor ii iese sa plinga pe ecran), e frumoasa si are in CV deja citeva filme bune care sper sa o ajute la castingurile viitoare. altfel spus, ii doresc multa bafta.

doar ca tinara in cauza simte nevoia sa se justifice pentru gestul ei spunind ca in romania nu e industrie de film si ca de asta nu poate ea progresa, intr-un text printre rindurile caruia urla cuvintele “vreau atentie! rugati-va de mine sa nu plec!”

textul ajunge la stiri. si e un bun PR pentru ca ea sa obtina viza. (bafta! sa o obtina)

***

au plecat (si au si lucrat in filme mari de afara) Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Anamaria Marinca, Alexandru Potocean, Oana Pellea, Medeea Marinescu – ca sa-i pomenesc doar pe cei care-mi vin acum in minte prin prisma contractelor recente, desi cap de lista sunt Marcel Iures si Maia Morgestern. niciunul n-a sarit in sus sa se lamenteze inainte.

da, nu avem industrie de film; da, nici nu ne ajutam noi pe noi sa avem industrie (cazul adinei pintilie al carei film super finantat in afara n-a primit finantare CNC – e doar un exemplu).

dar sunt niste nuante care fac diferenta in ceea ce inseamna caracterul fiecarui actor. si cum speculeaza ei lucrurile (mai ales, ce lucruri aleg sa speculeze) pentru a obtine atentie.

2558

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!