acum multi ani, cam pe vremea cind ziceam ca m-am indragostit la Dakino, am vazut un scurt metraj care ma urmareste.
era al unei tinere din Islanda, roscata, cu parul lung si cret, venise la noi in tara la festival cu filmul si-asa am remarcat-o… filmul era insa mai misto decit ea care nu era deloc urita.
***
filmul era povestea unei tinere care se muta la parterul unui bloc cu curte interioara. se muta pentru curte chiar daca vede ca e plina de gunoaie.
in prima saptamina face curatenie, arunca saci de lucruri putrezite si de sticle. se bucura de fiecare moment in care soarele ajunge deasupra blocului si intra perpendicular pe paralelipipedul format de cladire cu baza in curtea ei interioara.
dupa ce totul e curat, pune un balansoar in curte si isi invita prietenii la o petrecere.
noaptea se trezeste in zgomotele care vin de pe fereastra dinspre curtea interioara. dimineata gaseste un televizor, ceva haine murdare, citeva prezervative folosite.
urla la vecini, dar nu se vede nicio miscare la fereastra. face curat din nou. si planteaza citeva flori.
a doua zi gaseste din nou mizerie aruncata de sus si decide sa se mute in curte ca sa vada cine sunt vecinii care arunca lucruri pe geam.
dupa citeva zile incep sa sune prietenii dupa ea, nu raspunde. peste alte citeva zile cineva sparge usa si intra in apartamentul ei: nu era nimeni.
in curtea interioara, pe balansoar intre milioane de gunoaie, urme fine ale trupului ei acoperit aproape cu totul de mizerie.
din maldarul de gunoaie, o floare, o anemona.
***
peste foarte multi ani – aproape 15 – am aflat ca anemona inseamna in limbajul florilor abandon.
***
astazi am fost intr-un bloc de pe linga conservator care avea aceasta curte interioara. si mi-am adus din nou aminte de scurt metrajul asta.
