Tag : August Osage Country

meryloscars-2014despre Meryl Streep, ce n-ati vazut in filmul de la Ellen Show

despre Meryl Streep, ce n-ati vazut in filmul de la Ellen Show

e un fragment din emisiunea Ellen Show care circula pe net de citeva zile (de astazi a ajuns si la tv, spre amuzamentul meu: de asta nu le merge bine, pt ca sunt cu un delay foarte mare fata de cursul natural al stirilor), in care Meryl Streep e invitata de Ellen DeGeneres sa citeasca trei texte banale ( o reteta de terci, un raport de trafic si  o descriere de pe wikipedia) cu trei interpretari diferite.

Meryl e minunata si arata cit de mult se poate controla in actorie si ce tehnica impecabila are. daca nu ati vazut filmuletul, desi sper din tot sufletul sa-l fi vazut deja, el e aici.

*

pentru un privitor atent, primele clipe din acel filmulet arata temperamentul lui Meryl. sta cu corpul strins, miinile sunt aproape sub picioare; are o mare doza de disconfort ca se afla la tv la o emisiune. cind incepe sa citeasca se transforma cu totul, alta atitudine, alta respiratie, alta pozitie a corpului. pentru ca intra pe un teritoriu care ii e familiar.

ce nu ati vazut insa e prima parte a acestui interviu unde e si mai prezenta timiditatea doamnei Streep, dar in acelasi timp e si o conversatie de o mare tristete.

Ellen se arata surprinsa ca Meryl nu se astepta sa fie nominalizata la Oscar desi prestatia ei din August: Osage Country e spectaculoasa. iar Meryl raspunde “because I’m old news” si isi duce miinile care se sprijineau pe minerele fotoliului in care sta, sub coapse, semn de fragilitate si nevoie de protectie. ( e a 18(!!!) nominalizare la Oscar)

momentul nu dureaza mai mult de 15 secunde dar e in el o parte pe care o vedem foarte foarte rar la un actor (artist) mare; nu pentru ca el nu ar arata-o, ci pentru ca noi nu ne mai gindim la asta: cind esti foarte bun tot timpul, lumea se obisnuieste cu performanta ta considerind-o normalitate, iar tu stii ca desi este printre cei mai buni este “old news”.


 

reactia asta de “old news” o gasim des si in viata noastra; ne asteptam ca oamenii de pe linga noi – odata ce sunt geniali si foarte buni in ceea ce fac – sa fie asa, pentru ca e parte din felul lor de a fi. si uitam sa le mai multumim, sa-i mai felicitam sau sa-i rasplatim pentru eforturile lor de a fi mereu la fel de buni sau mai buni.

**** August: Osage Country intra pe ecrane incepind de vineri, 24 ianuarie.

2152
image003familii disfunctionale

familii disfunctionale

familia disfunctionala. conform revista Psychologies “O astfel de incadrare poate insemna multe lucruri. Poate fi familia care ne trage in jos, care ne face rau pentru ca altfel nu stie, care ne face rau crezand ca ne vrea binele sau care, pur si simplu, ne copleseste cu prea multele solicitari.”

*
nu cred ca exista familia in care sa nu se fi adunat printre ani de interactiune o multime de ginduri si fapte pe care cel putin un membru al ei sa le considere fundamental gresite. cum nu cred ca exista perfectiunea descrisa in “si-au trait fericiti pina la adinci batrineti”. e o negociere continua acolo. cu propriul ego si cu caracterul si nevoile celorlalti, dar si ale tale.

eu fac parte dintre oamenii care nu vor sa se certe cu membrii familiei, genetice sau urbane. adica nu vor sa spuna vorbe grele care se vor rasuci in mintea cuiva in milioane de variante,facind mai mult rau decit bine.
mai ales ca stiu ca am nevoie de foarte putine cuvinte ca sa merg la esenta caracterului cuiva si sa “tai in carne vie”. asa ca in timpul conflictelor m-am autoeducat sa tac. stiu ca e mai eficient sa rezolvi lucrurile in timp, usor, negociind teritorii – adica cedind tu, cedind ei.
cind nu se mai poate – pentru ca si asta mi s-a intimplat – am plecat. dar nu m-am certat cu vorbe grele si rele, niciodata. (pina acum, sper sa nu ma apuce nebunia la batrinete)

*
August: Osage Country este un film despre momentele in care simti nevoia sa te eliberezi de tot ce ai adunat printre tensiunile din familie. despre momentele de conflict in care nu pleci ci vorbesti. si reprosezi. si esti ironic. si iti scoti ego-ul pe tava la masa la care s-a adunat toata lumea dupa multa vreme.

momentele in care fac asta toti membrii familiei simultan.

e un film a carui vizionare doare, fizic – pe mine m-au lovit in stomac povestile de acolo -, e un film dur nu pentru ca e vreo violenta fizica, ci pentru ca vorbeste despre abuzurile emotionale facute asupra membrilor familiei cind le vrei “mai bine”.
e cu replicile pe care le-am auzit cu totii – si noi, si parintii nostri, si bunicii nostri- in vreo disputa “am sacrificat totul pentru voi” – cind voi= copiii.

si e cu “plecare”.

*August: Osage Country e un film cu Meryl Streep (mama) pusa fata in fata cu Julia Roberts (fiica cea mare) si cu energia conflictului dintre ele. amindoua au fost nominalizate la Oscar pentru aceste roluri.

intra de saptamina viitoare in cinematografe, eu l-am vazut ieri intr-o proiectie privata. daca mergeti la el, mergeti cu inima deschisa. nu e un film hollywoodian cu happy end si voiosie.
e un film despre realitatea din multe familii.

2712

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!