Sunt pe Netflix doua documentare foarte emotionante si interesante despre performanta.
Despre unul am mai scris la sfarsitul anului trecut – Winning, povestile adunate si frumos mixate a 6 mari campioni ai lumii. Care sunt caracteristicile care i-au facut sa intre in istorie nu doar pentru performanta sportiva, ci si pentru ceea ce au facut in viata dupa ce n-au mai facut sport.
(si Nadia e printre ei, puteti citi mai multe aici)
Una dintre sportivele mentionate in acest documentar e Martina Navratilova, probabil una dintre cele mai mari jucatoare de tenis ale lumii.
Navratilova, o femeie cu un mare caracter si o mare sportivitate, a fost umilita si chinuita ani de zile, urata la propriu de public si presa pentru ca a marturisit public ca este lesbiana.
Era atat de condamnata pentru viata sa privata in anii 80 incat presa nu o prezenta decat cu fotografii in care arata foarte foarte urat, in care era cu fata chinuita de efort sau cu o postura nepotrivita a corpului (din timpul unui meci).
Povesteste cum ravnea dupa dragostea publicului care o huiduia de cate ori intra pe teren.
In cartea lui Mattew Syed – Cei mai buni – e o alta poveste cu Navratilova in aceeasi directie. E un moment in care Martina (care a muncit singura toata viata pentru ca nu si-a permis un antrenor) ii marturiseste adversarei ei din acel moment Chris Evert (o alta mare mare campioana) ca nu stie ce sa faca sa –si multumeasca mai mult fanii, ca platete cu multi bani pe cineva ca sa rapunda la toate scrisorile pe care le primeste, asta pentru ca e foarte important pentru ea sa fie inteleasa si iubita.
Evert – care era blonda, frumoasa, fashionable – ii marturiseste ca primeste saci de scrisori pe care le arunca.
Astazi Navratilova e comentator de tenis si e foarte iubita de multa lume. Caracterul ei puternic, sportivitatea, corectitudinea, darzenia au rezitat an de an la oricare agresiune externa si Navratilova a inceput sa fie iubita de oameni pentru ceea ce este ea cu adevarat.
Si e o frumoasa lectie de viata in povestea ei de la ura catre dragoste. puteti vedea documentarul aici.
*
In drumul invers – de la marea dragoste a publicului catre ura profunda – se afla Boris Becker in aceste zile. Si el este prezent intr-un documentar care a avut premiera pe Netflix in aceasta saptamana.
Becker a schimbat fata tenisului mondial – la 17 ani castiga Wimblendonul, juca un tenis cum astazi nu se mai vede (cu multe acrobatii), stia sa incheie punctele si… facea in afara jocului lucruri care pareau nebunesti: s-a dus cu steagul Germaniei pe teren la Wimblendon, ceva ce nu se mai vazuse pana atunci.
In perioada lui de glorie, Becker a fost primit de mari presedinti, de regi si printese, a fost foarte foarte rasfatat de public. A ajuns sa fie implicat in mari scandaluri, in casatorii care au esuat si acum e ingropat in datorii.
Are probleme de sanatate complicate (talpa unui picior a fost operata de cateva ori si merge foarte greu), are 50 de ani si a fost declarat falimentar pentru ca are datorii uriase.
Astazi nemtii il urasc, iar Becker s-a mutat la Wimblendon locul in care s-a nascut ca sportiv, a fost pentru o vreme antrenorul lui Djokovic si antrenorul de Cupa Davis al echipei Germaniei, dar aceaste colaborari s-au incheiat.
Personal cred ca documentarul de pe Netflix despre viata lui (altfel foarte bine facut si cu o structura minunata) e parte dintr-o campanie prin care se doreste readucerea lui in atentia publicului, cu putina simpatie. Pentru ca sansa lui de a merge mai departe e sa recapete iubirea publicului ca sa fie sustenabil macar pentru proiecte comerciale, publicitare.
Dar oricum ar fi, e foarte foarte trist filmul despre el. La sfarsit se uita in camera si spune cu tristete si usoara ura ”Nu v-am apartinut niciodata, nici voua spectatorilor, nici voua nemtilor. Daca am fost al cuiva cu adevarat atunci am fost al mamei mele si sunt al sotiei si copiilor mei. Atat.”
Puteti vedea documentarul aici. (da, apare si domnul Tiriac care a fost managerul lui in perioada de glorie)
