Editia aceasta a Festivalului International de Teatru de la Sibiu s-a concentrat – nedreptatind putin alte aparitii – pe puterea imaginii lui Mikhail Baryshnikov care, dincolo de seria de 11 piruete din White Nights, e mai cunoscut publicului larg (care poate nu l-a vazut niciodata dansand) pentru rolul din Sex & The City.
La Sibiu a venit cu un spectacol de poezie presarata cu dans, un omagiu adus unuia dintre prietenii sai apropiati, poetul Joseph Brodsky nascut in acelasi oras cu Baryshnikov (Riga, in Letonia), refugiat in America si castigator al unui premiu Nobel.
Daca facem abstractie de charisma lui Baryshnikov, show-ul pe care l-am vazut la Sibiu nu e unul care sa poata trai in afara festivalurilor de teatru: poezia e in rusa, deci apare nevoia de subtitrare. Baryshnikov danseaza si cand o alta voce (o inregistrare cu poetul subiect) recita din poezii, iar spectatorul e nevoit sa aleaga: intelege versurile sau il urmareste pe balerin in miscarile sale gratioase.
Show-ul e despre batranete, moarte si descompunerea identitatii unei personalitati – cu notorietate sau nu- un spectacol despre identitate si adevarurile pe care ti le spui inainte de finish.
Din perspectiva aceasta, sa-l vezi pe Baryshnikov la bustul gol, cu urmele gravitatiei care a lucrat pe corpul sau timp de 70 de ani si sa-l auzi vorbind cum dintr-un om ”pana la capat nu mai ramane decat o parte de vorbire”, e o experienta dureroasa si greu de purtat. Sigur ca nu a disparut charisma, dar degradarea e acolo, o vezi in tensiunea muschilor care tremura cand vrea sa sa se suie pe un scaun sau in urmele de pe mainile sale cu degete ca de pianist.
( foto Maria Stefanescu/ FITS2017)
Brodsky/Baryshnikov e despre asumare si curaj. Numai un artist nebun ca Baryshnikov care a facut toata viata doar ce a vrut el, sau ce a fost bine (in forma egoista a expresiei) pentru el, si-ar fi asumat sa faca un spectacol de poezie in limba rusa, expunandu-se la acest nivel fizic si emotional.
Brodsky, pe care Baryshnikov l-a cunoscut abia cand a ajuns la New York desi ii citea poeziile in liceu, a fost pentru balerin o proiectie paterna care a dus la o prietenie de 22 de ani (poetul a murit la sfarsitul anilor 90).
De altfel chiar si show-ul acesta, mult mai axat pe actorie (pe recitat) decat pe dans, a venit dupa ce Baryshnikov a lucrat cu Robert Wilson la mult mai celebrul spectacol Nijinski, un portret al genialului balerin care a schimbat scena baletului rus la sfarsitului secolului trecut si care a ars ca o flacara, mistuit intre iubirile sale tumultuoase.
Si in Nijinsky, spectacol care a avut premiera acum 3 ani, Baryshnikov a recitat mult si a dansat mult mai putin , iar cand jurnalistii britanici l-au intrebat de ce a acceptat dupa 15 ani de insistente acest rol a recunoscut ca simte o disperare a sfarsitului si ”isi pune in farfurie mai mult decat poate manca” din cauza fricii.
(imagine din spectacolul Nijinski, in regia lui Robert Wilson)
Ca o coincidenta frumoasa, Bob Wilson – cel care l-a convins sa-l readuca pe scena pe Nijinski – s-a aflat cu un spectacol in Sibiu in aceeasi editie de festival. Iar asta e o dovada minunata despre ce amploare are acest festival la nivel international, despre urmele pe care el le poate lasa in mintile pasionatilor de teatru sau dans din Romania si despre privilegiul pe care-l avem ca suntem romani si putem ajunge aici cu costuri minime.
*
Iar daca e sa-l ”descompunem” pe Baryshnikov – ca in emotionantul exercitiu poetic din spectacolul pe care l-am vazut la Sibiu – daca e sa ne gandim ce va fi artistul cand va ramane doar o parte de vorbire, cand in scoala pe care el si Nijinski au urmat-o va fi afisat si unul dintre costumele din spectacolele sale celebre, atunci partea de charisma se va fi dus, cum si rolul din Sex & The City nu va mai conta.
(cand studia baletul la celebra scoala Vaganova unde a invatat de altfel si Nureyev, dar si celebra balerina Natalia Makarova), Baryshnikov se lovea zilnic pe hol de o cutie de sticla care proteja costumul lui Nijinski din Le spectre de la rose fara sa isi imagineze ca peste ani il va interpreta pe scena ca sa-l reaminteasca lumii dintr-o alta perspectiva).
Peste ani, in dreptul lui Baryshnikov banuiesc ca va conta versatilitatea sa de la executiile impecabile in baletul clasic (unde era comparat in tinerete cu Nureyev) pana la deschiderea spre dansul contemporan (cu prieteniile cu Maurice Bejart, Martha Graham sau Mats Ek), dar si nonconformismul de a se asocia cu virtuosi de street dance precum Lil Buck pentru campanii publicitare.
Va mai ramane rigurozitatea lui, un amestec de disciplina si tiranie, de pe vremea cand a fost director artistic al American Ballet Theatre, unde si-a exercitat nu doar seductia ci si puterea asupra balerinelor. (exista cateva biografii celebre ale balerinelor care au lucrat cu Baryshnikov si care vorbesc despre presiunile pe care le punea ca sa slabeasca foarte mult si despre metodele mai neortodoxe de lucru si de promovare – asemanatoare cu cele ale directorului companiei de dans din Black Swan, filmul lui Aronofsky. )
Cum va ramane si intelegerea lui profunda despre cum functioneaza sistemul si cum poate sa-l exploateze in folosul propriilor idealuri (cand a ajuns in America si-a angajat unul dintre cei mai mari publicisti – Edgar Vicent -care ii mai avea in grija pe violonistul Yehudi Menuhin, dar si pe mezzo soprana Cecilia Bartoli) si despre cum poate sa uneasca artele, exploatandu-si extrem de exact si mercantil brandul pentru a construi ceva care sa ramana pe mai departe in lumea dansului – centrul lui de dans.
( foto Maria Stefanescu/ FITS2017)
Sunt secvente de dans in spectacolul Brodsky/ Baryshnikov in care face referire la colaborarile sale anterioare (scaunul lui Mats Ek, pe care-l regasim si in Nijinski, e una dintre ele, ) si asta face ca dialogul dintre poet si dansator despre bilantul in viata sa fie si mai emotionant.
E o replica printre versuri de purtat cu noi mereu: ”omul e ca un balon, iar firul e sufletul sau”.
cover foto Adi Bulboaca/ FITS 2016
(ca o coincidenta frumoasa, Adi Bulboaca este cel care a facut fotografiile pentru spectacolul Rinocerii pe care Robert Wilson l-a montat la Craiova in urma cu cativa ani)
*
ma aflu la FITS la invitatia Raiffeisen, partener si sustinator al festivalului de 9 ani.
