acum citiva ani am facut un reportaj despre copiii care sufera de autism. dupa o saptamina de reporting in familiile cu copii autisti si pe la cei mai mari doctori romani specializati in probleme ale spectrului comportamental, viata mea s-a schimbat radical.
– nu ma mai uit niciodata cu condescendenta la copiii care pling isterici in alimentara, magazine sau parcuri. s-ar putea sa fie un copil rasfatat, dar la fel de bine s-ar putea sa fie un copil autist. oricum parintilor le este foarte foarte greu in incercarea de a-si integra copilul in societate; pentru ce sa mai contribui si eu la stresul lor?
– nu mai judec niciodata un parinte cind isi cocoloseste mult prea tare un copil, aproape promptindu-i reactiile. sunt copii care asa invata sa se adapteze, sa intre pe niste culoare/in niste tipare care ii vor ajuta sa supravietuiasca.
– apreciez orice dovada de atentie si iubire din partea unui copil, chiar daca sunt ingrozitor de obosita si n-am chef sa ma joc de-a trenuletul or hotii si vardistii. am auzit replica ”n-o sa fiu niciodata pentru el altceva decit o papusa de plastic care-i satisface nevoile de foame, sete etc” din partea unei mame care avea un copil autist si care era absolut constienta ca fiul ei nu e capabil de nicio forma de iubire familiala. (nu stiu daca acesti copiii au sau nu sentimentul iubirii, dar m-am confruntat cu privirea femeii aceleia: un cocktail de gheatza si durere)
– ma bucur in orice secunda de independenta mea emotionala si o incurajez pe a celor din jur; am vazut o alta mamica, la 30 si un pic de ani, care se intreba ”acum cind e mic – avea 8 ani-pot avea grija de el. dar mai tirziu cind va avea 20, 25, 30 de ani, cum o sa ma descurc?”. eram intr-un parc, copilul urla ca un animalutz pentru ca isi dorea sa se suie intr-o masinuta pe care statuse vreo 2 ore, dar se facuse seara si trebuia dus in casa. iar el nu avea nicio notiune despre casa, seara.
astazi 10% din copiii care se nasc sunt autisti (pe un spectru mai grav sau mai usor) si, uneori cind ne alitam, spunem despre noi ca suntem autisti: prea obositi ca sa mai socializam, prea plictisiti ca sa ne aratam iubirea.
de fapt, nu stim ce inseamna autismul: nu putem trece de pinza neagra dintre lumea noastra si a lor, si nici chiar ei – dupa ce se recupereaza – nu inteleg de ce nu puteau vedea de dincolo de pinza.
uitati-va pe strada la copii si nu-i mai judecati pe parinti pentru reactiile pe care le au copiii lor.
astazi e ziua de constientizare a autismului. ati putea sa va apropiati de lumea familiilor copiilor autisti citind cartea Portretul lui M – Matei Calinescu. e o poveste reala, simpla si atit de emotionanta incit devine un omagiu pentru toti copiii autisti de oriunde ar fi ei.
leater edit: pentru informatii despre autism viziteaza site-ul campaniei constientizeaza autismul
