Tag : Depardieu

dominocoincidente si insomnii

coincidente si insomnii

cronologia unor fapte banale care, pentru ca asezate intr-un anume context, ma incurca de citeva zile.

 

acum 2 duminici m-am intors de la un gratar de la Snagov in masina cu un tinar domn si cu prietena lui.

pe el l-am mai vazut o data in viata mea, pe strada, cind am facut cunostinta in viteza, prezentati de fratele lui, pe ea niciodata pina in acea duminica.

in masina discutam despre filme. domnul foarte cinefil, atit de cinefil ca putea sa spuna numele unor actori imposibili si anii aparitiei unor filme de demult. vorbim despre Tornatore, habar n-am cum am ajuns la el. (nu le-am povestit ca locuiesc linga un cinematograf si ca traiesc zilnic ca in Cinema Paradiso). imi spune de noul film al lui Giuseppe Tornatore, La migliore offerta, ca abia asteapta sa-l vada si-apoi ma intreaba daca am vazut Una pura formalita, in care Roman Polanski e actor.

cum nu-l vazusem, imi da tema pentru acasa sa-l vad, dar si sa vad si Il Postino (prietena lui completeaza extrem de relaxata si de usor numele actritei din rolul principal -Maria Grazia Cucinotta – si eu ma gindesc “mama, ce familie de cinefili”). spun ca probabil o sa le vad catre sfirsitul saptamnii si incepem sa povestim despre altele.

***

duminica aia, 23 iunie, ramine in mintea mea bine asezata. din noaptea aceea dorm in medie 6-7 ore, in conditiile in care pina la acea data daca dormeam 4 ore ma consideram un om normal. dupa citeva zile somnul a inceput sa ma incurce desigur: imi ia din timpul pe care-l alocam cititului sau altor activitati.

joi ma manifest chiar in acest sens pe blog explicind cam ce inseamna insomnia pentru mine si  prin cite am trecut in speranta ca imi trece. imi fac si o programare la medic pentru analize ca sa vedem care sunt micile detalii care ma fac sa dorm intr-o saptamina cam cit n-am dormit in ultimele 3 luni.

***

vineri seara ajung sa vad filmul Una pura formalita. Il gasesc online, nici nu e nevoie sa piratez ceva, ma uit direct pe un site la liber (e si pe youtube aici)

pe la jumatatea filmului personajele principale interpretate de Polanski si Depardieu poarta urmatorul dialog:

– discutam de insomnie…

– da, si eu am avut insomnie pentru multi ani.am incercat toate remediile, toate terapiile posibile sau imaginabile, somnifere… nimic n-a mers, apoi citiva ani mai tirziu, dintr-o data s-a oprit. m-am vindecat , pur si simplu. peste noapte. sa nu va pierdeti speranta, se poate vindeca

– eu nu vreau ca insomnia mea sa se vindece…insomnia mi se potriveste, e cel mai bun colaborator al meu.
pot sa scriu cind ceilalti dorm.

opresc filmul si ma gindesc rind pe rind:

– cam care era posibilitatea sa gasesc intr-un film recomandat duminica dupa amiaza ceva care face trimitere la o chestiune cu care ma confrunt din ziua aia?

– daca as fi vazut filmul chiar in seara aceea, replicile acestea n-ar fi avut acelasi impact, pentru ca eram – conform noptilor precedente- insomniaca.

– l-am vazut insa la 2 zile dupa ce am scris pe blog ceva similar cu replicile din film.

inca ma mai incrunt cautind o explicatie. si ma amuza teribil coincidenta. asa cum a fost asezata ea cronologic de parca a pus cineva intimplarile in ordinea asta. oricare alta ordine a faptelor n-ar mai fi avut efectul asta de buuuuum.

si mai e si titlul filmului… Una pura formalita:)

3473
Gérard-Depardieucondamnat la viata, din acest week end in cinematografe

condamnat la viata, din acest week end in cinematografe

luni seara, la avanpremirea pentru bloggeri a filmului Condamnat la Viata, am primit o lectie despre cum sa -ti cresti frumos copilul.

(cum n-am copii, o scriu aici ca sa ajunga la cine are… nevoie)

*

Dupa proiectia filmului, un pusti brunet, putin mai inalt de un metru si jumatate, a iesit din rindurile din fata si s-a asezat (la invitatia lui Mihai  Ursa, organizatorul vizionarii)  in fata salii de cinema pe jumatate plina cu spectatori.

Era relaxat, cu miinile pe linga corp, chiar daca stia ca urmeaza sa fie asaltat de intrebarile celor care tocmai au vazut filmul in care el joaca.  Imbracamintea era singurul detaliu care trada importanta evenimentului: jeans si camasa bleu cu minecile suflecate, mult mai sobra decit tricourile colorate pe care le poarta copii de virsta lui.

Era Bogdan Iancu ( 12 ani) pustiul pe care tocmai il vazusem alaturi de Gerand Depardieu , ambii in roluri principale, in filmul Condamnat la viata.

***

– Cum a fost sa joci alaturi de actori asa de mari?, a intrebat cineva din sala, in timp ce altcineva zicea in soapta “nici nu cred ca stia cine e Depardieu inainte”

– Si domnul Depardieu si domnul Keitel m-au invatat lucruri despre actorie, a fost foarte interesant sa joc alaturi de ei, a raspuns Bogdan cu o voce calma, rar, zimbind.

– Cam ce ai invatat de la ei?, s-a auzit din nou din sala, putin ironic.

– Mi-au spus ca cel mai important e sa fii natural pe ecran si m-au invatat si ajutat sa fac asta.

Intrebarile au continuat sa curga, iar tonul ironic a coborit catre gluma si de acolo catre admiratie. Bogdan raspundea sigur pe el si extrem de natural la orice intrebare, “nu stiu de ce s-a ales un alt final, intrebati-i pe oamenii mari”, “am obtinut rolul dupa un casting, fratele meu cistigase initial castingul dar pina au strins banii au trecut 2 ani si el a crescut”, “momentan ma concentrez pe scoala, sunt in clasa VI-a, nu stiu daca o sa ma fac actor sau nu”.

Erau in sala Cornel Ilie si Gabi Maga , ambii din trupa VUNK, ambii cu experienta de a sta/performa in fata unui public care te asalteaza cu intrebari. Amindoi se uitau cu admiratie la pusti. recunoscind ca, la virsta lui, ei n-ar fi putut face asta.

Bogdan era  ca si cum ar fi vorbit cu parintii lui care-l intreaba ce a facut la scoala in ziua care tocmai se incheie.

***

La cei 12 ani ai lui , Bogdan Iancu e un mare talent actoricesc si sper sa mearga pina la capat pe drumul asta. L-ati mai vazut in Ho Ho Ho si il puteti vedea in Pariu cu viata, la Protv.

Si e cel mai frumos exemplu despre cum te dezvolta exercitiile de actorie in copilarie. Daca aveti copii, trimiteti-i la  cursuri teatru cind sunt mici: nu e important daca o sa ajunga ca Shirley Temple, nu asta trebuie sa fie scopul. E important ca prin joc invata sa aiba incredere in ei si se deschid, devin firesti, fara sa le mai fie teama de esecul reprezentarii in public.

O sa-i ajute teribil toata viata pentru ca n-o sa mai piarda niste ani multi, gindind cum sa evite niste ratari.

***

Condamnat la Viata e primul remake romanesc (dupa filmului lui Sergiu Nicolaescu, Atunci i-am condamnat pe toti la moarte) si a fost gindit pentru o cariera internationala a unei povesti universale despre tradare, minciuna si lacomie. Rolul pe care-l avea Amza Pellea in filmul lui Nicolaescu, nebunul satului Ipu, este jucat acum de Gerard Depardieu, preotul satului este Harvey Keitel, iar sotia acestuia este actrita Laura Morante.

Pe mine filmul m-a facut sa-mi doresc sa citesc nuvela originala (Moartea lui Ipu, scrisa de Titus Popovic)i, pentru ca povestea e foarte frumoasa. Mi-ar fi placut ca noua versiune, cu actorii alesi acum, sa fie pe mina regizorului Radu Mihaileanu, as fi simtit mai bine ironia si dramatismul povestii.

***

Cea mai dragutza si mai desteapta remarca despre film la vizionarea la care am fost a avut-o Cornel Ilie care a comparat masa la care oficialii satului il sarbatoreau pe Ipu ca sa-l convinga sa se predea el nemtilor drept ucigasul unui soldat, cu Cina cea de taina. E acolo o secventa in care Ipu sta la mijlocul unei mese lungi, cu preot, primar, notar plus familiile acestora in stinga si-n dreapta lui, uneltind si manipulindu-l din vorbe in timp ce-l hranesc si-l imbata. “Ipu pare un Iisus care se sacrifica pentru ceilalti”

Citeva cadre mai incolo, Ipu incepe sa-si negocieze moartea in beneficii pentru familia lui si nu mai e chiar cel mai inocent dintre cei prezenti la masa.

***

Condamnat la Viata poate fi urmarit din acest week end in cinematografele din toata tara.

 

2202

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!