aseara, dupa calatoria cu Trenul Regal pina la Sinaia si retur
m-am suit in taxiul lui in Piata Victoriei. i-am zis adresa si nici n-a ridicat ochii din aparatul pe care-l tinea in stinga sus, agatzat de coltul capotei. pentru o fractiune de secunda am crezut ca acolo e GPS-ul si m-am incruntat in gind “alt taximetrist care nu stie drumul de la victoriei pina la universitate?”, dupa care am auzit zgomotul pe care-l facea aparatul.
piuitul unui joc. aparatul era un telefon si pe ecranul lui era un maimutzoi care piuia cind primea niste bilutze rosii drept hrana.
soferul avea peste 30 de ani, era imbracat intr-un tricou verde, uni, si jeans. in masina nu era nicio jucarie de plus, nicio cruciulitza. totul era curat si decent.
– va jucati?, am intrebat cind inca mai stateam in statie si nu plecasem, desi eram in masina de citeva secunde bune.
– da, ca plinge asta micu. moare daca nu-l hranesc.
– moare? e un joc din ala in care cresteti un animal virtual?
– da, si-am avut treaba toata ziua, el a mai piuit si n-am avut timp sa-i acord atentie. acum imi arata ca are si temperatura, uite aici termometru, si trebuie sa-i dau o solutie sa se faca bine.
a pornit masina si, la fiecare stop, a continuat sa ii acorde atentie maimutzoiului care arata ca o gilma cu fes, portocalie cu niste ochi mari si rotunzi, negri, in timp ce-mi explica:
– e jocul fiului meu. cum ajung acasa imi ia telefonul si se duce in camera sa aiba grija de el. daca sunt plecat de dimineata cu masina, am nevoie de telefon ca primesc comenzi printr-o aplicatie, dar e si PUK care vrea ceva.
– si-l are de multa vreme?
– de 6 luni. in joc are deja 55 de ani.
– si-l hraniti in fiecare zi?
– da, si de 2-3 ori pe zi. mai trebuie sa te si joci cu el ca uneori ii stingi lumina si nu vrea sa se culce. ce sa fac, e jocul copilului. ar suferi daca ar pati ceva PUK.
***
un tata care invata iubirea virtuala pentru ca-si iubeste mult fiul.