Tag : elena prodan

austriaAustria: Cand vrei ca timpul sa stea in loc

Austria: Cand vrei ca timpul sa stea in loc

text de Elena Prodan

***

Ti-ai tinut vreodata respiratia…incercand sa pacalesti timpul sa stea in loc? In Oetz, in inima muntilor, la apus, pe lacul Piburg  pe un ponton, o orchestra simfonica cu traditie din 1826 a cantat Strauss pentru noi. Si timpul s-a oprit. Si cuvintele noastre.

O doamna in varsta, de langa mine, cu pigment specific austriac, blonda, cu pielea alba si cu ochii albastri, imbracata intr-o haina neagra, statea sprijinita in umbrela cu spatele perfect drept. Era singura. Isi clatina trunchiul in ritmul undelor marunte de pe lac, in ritmul muzicii lui Strauss si pe toata durata concertului pe fata ei a fost un zambet discret si lacrimi in coltul ochilor. Si noi am fost la fel.

Astfel am schimbat registrul dupa senzatiile extreme de la Aria 47. La concert am ajuns dupa ce am mers pe o poteca intunecoasa prin padure. In mod normal ar fi durat 10 minute plimbarea. Noua ne-a trebuit mult mai mult pentru ca era imposibil sa nu te opresti sa faci poze. Natura era din nou din povesti.

Ne-am incheiat ziua pe marginea lacului ghemuiti unii in altii fara sa ne pese prea mult de frigul noptii. Cumva ne obisnuisem cu frigul. De dimineata fusesem la ghetar la Solden la nu mai putin de 2675 m. Ningea si oriunde te uitai, imprejur in departare…era zapada si noi fantasme. Si tuturor ne-a venit in minte gandul ca in tara trebuie sa fi fost peste 30 de grade…Copii din noi nu au rezistat si ne-am bulgarit serios. Si cand zic serios, vorbesc serios.

Am plecat de la ghetar si cuminti l-am urmat pe ghid care ne-a oprit intr-o parcare in mijlocul lui nicaieri. Am pornit pe o poteca in sir indian. Ma repet deja, stiu. Dar trebuie sa spun. Din nou natura hipnotizanta. Am ajuns la o cabana veche de 300 de ani in Gampe, unde proprietarii ne asteptau cu masa plina de bucate traditionale. Varza, galuste, cartofi, carnati, oua, apine de casa. Pare o combinatie nastrusnica, dar cat de delicioasa! L-am cunoscut pe Jakob care mi-a adus aminte de Nicolai Tand, la fel cald, cu zambet larg. A gatit cu noi si ne-a invatat sa facem Kaiserschmarren- un desert traditional austriac, cumva imparatul deserturilor ni s-a explicat (Kaiser inseamna imparat). De abia astept sa-mi adun prietenii acasa si sa prepar acest desert.

Solden a mai insemnat pentru noi din nou spa, masaj, rasfat. Si surprize. La Bergland Hotel ne-am intalnit cu Iulia care a avut grija de noi. Iulia este din Medias si a plecat de aproape 20 de ani din tara. Vorbeste cu accent ardelenesc si i s-a luminat ochii cand ne-a vazut. Ne-a povestit despre toate produsele folosite la SPA, produse care se gasesc doar pe o raza de 40 de km in zona. Totul natural, totul avand la baza materie prima autohtona. Mi-a placut tare fericirea ei.

Duminica a fost ultima zi in Austria. Stiu deja ca o sa vreau sa ma reintorc aici vara. Inca nu imi pare rau ca plec pentru ca mai avem de facut o oprire pe care mi-am dorit-o din tot sufletul. Cum nu am fost niciodata la Viena, si pentru ca eu cred ca atunci cand iti doresti ceva …se va intampla, am reusit sa ii instig pe prietenii mei cu care calatoresc intr-una dintre masinile Dacia dedicate acestei tabere sa plecam la o ora indecenta (5 dimineata. De obicei nici inima nu-mi bate la ora aia) si sa petrecem cateva ore la Viena. I love u so much Cristina, Cosmin, Mariciu pentru ca imi faceti aceasta bucurie. Si da, stiu deja ca o sa imi doresc sa ma reintorc si la Viena.

A ramas concluzia ca niciunul dintre noi nu mai putem spune ca Austria este frumoasa doar iarna. Va veti convinge de acest lucru daca urmariti pe Instagram si pe Facebook hashtagurile #TFB5 #occupyTyrol

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea.

fotografiile sunt realizate de Cristian Sutu

2053
area 41 -2Austria – Aria 47 – Cand lucrurile extreme sunt cele mai sigure

Austria – Aria 47 – Cand lucrurile extreme sunt cele mai sigure

text de Elena Prodan

Dupa ce ai intrat in Aria 47 primul lucru pe care il auzi este susurul unui rau. Apoi vezi o minunatie de munti cu varfurile pline de zapada pravalindu-se parca peste tine. Totul este natural, iar filosofia locului este back to basics. Ne-am cazat in cabane si conceptul de tabara de fotografie a devenit  tare firesc in locatia data. Am stat in cabana 15. Doua camere in care gaseai doar cate doua paturi, un sifonier mare si o noptiera. Nimic pe jos. Totul simplu. Spatiul utilizat la maxim. In fata aveam rau, iar in spate o limba de padure unde am gasit fragute. Si totul era ca in povesti.

Ne-am trezit la prima ora :”mancam repede si apoi ne aruncam in cap, da?”, am convenit toti cumva. Am plecat spre locul de intalnire spre cei care aveau sa ne pregateasca pentru flying fox. Tradus inseamna tiroliana. Din 12 plecat-am 10 la razboi, 6 ne-am pus hamurile, in final 4 s-au dat cu tiroliana si 2 au continuat. Eu am fost convinsa ca voi sari. M-am mai jucat in trecut cu genul acesta de activitati si mi-a placut senzatia.

Ni s-a facut instructajul si apoi, cand am fost gata, aratam pregatiti ca pentru a intra in mina: casti de protectie, un dispozitiv cu 2 role pentru tiroliana extrem de greu si hamuri. Am mers pe o carare pana la un pod. Podul il observasem deunazi cand ne-am cazat. Din cand in cand de pe el mai sareau oameni cu un strigat ca a lui Tarzan: aaaaaaaaaaaaaaaa. Si apoi din nou linistea muntilor. Parea usor.

Cand am ajuns la pod, Cristina s-a oprit. A stiut ca nu mai vrea. Cosmin si Mariciu au urcat si eu i-am urmat. In spatele meu Papen si Toma. Nu au vrut sa ma lase ultima. Asa ca au avut grija sa  fiu in vizorul lor. Totul bine. Mi-am legat clipsurile de funie. Totul bine. Am facut cativa pasi. Nu mai era asa bine. Mergeam pe un pod facut din funii si calcam pe scanduri de lungimea antebratului meu, late cat doua palme de-ale mele. Si credeti-ma nici antebratul si nici palmele mele nu sunt foarte mari. Nu prea mai vorbeam intre noi si senzatia era ca jucam in filmul Indiana Jones.

Si au inceput sa se clatine scandurile si funiile si m-am uitat in jos si am vazut un hau. Cu tiroliana te dai de la 27 m….Insa, pana sa ajungi la tiroliana trebuia sa treci de incercarea acestui pod si apoi sa mergi pe scanduri nu mai late decat talpa unui barbat, lipit de un zid pana la postamentul de unde efectiv iti dai drumul pe tiroliana.”Pas. Eu cobor”. Toata lumea s-a oprit. “Esti sigura?” Instructorul care ne insotea astepta sa ma decid. Insa, pana sa termine de intrebat Cosmin eu deja trecusem pe langa Papen  si eram la doi pasi distanta de scari. “ii vedem de jos pe baieti, ok?”, mi-a spus Cristina. Aaaaaaa am auzit de la fiecare domn, dar le-a placut tare. Doar doi domni au incercat si Mega swing, adica un fel de coarda elastica care te zgaltaie serios pret de cateva minute.

In timp ce coboram de pe pod ma uitam la cei cinci domni. Nu aveau cum sa renunte. Poate le era frica, poate nu. Dar cum ar fi putut renunta? Pentru ca esti femeie toate aceste lucruri inseamna cumva sensibilitate, feminitate, fragilitate. S-au asigurat ca eu sunt ok si m-am simtit din nou protejata si rasfatata si au mers mai departe. Stiu sigur ca unora le-au tremurat genunchii (puteti citi la Papen un text foarte dragut despre frica), dar au mers pana la capat.

Dupa acest start cu o doza de adrenalina faina ne-am bucurat toti ca niste copii de tot ce oferea Aria 47. Si credeti-ma este vis: motocross, blobbing…sfidezi gravitatia efectiv. Vedeti aici despre ce este vorba. Daca v-ati tinut respiratia, ei bine, aveti si de ce.

Un alt cuvant cheie pentru Aria 47 este fun. Aici s-a facut un Harlem shake care este in top  world wide. Pe langa multe sporturi extreme poti participa si la multe petreceri fun fun fun.

Unde ne-am intalnit cu totii a fost la rafting. Sa faci rafting cand afara sunt mai putin de 15 grade intr-o apa cam de 5 grade poate fi …interesant. Costumele de neopren  ne-au ajutat mult, iar dupa ce am inteles toate regulile explicate in timpul instructajului am vaslit toti cot la cot si: nu ne-am rasturnat, am ras cu lacrimi, am functionat ca o echipa, ne-au batut inimile tare, tare, tare.

Concluzia a fost ca niciunul dintre noi nu mai putem spune ca Austria este frumoasa doar iarna. Va veti convinge de acest lucru daca urmariti pe Instagram si pe Facebook hashtagurile #TFB5 #occupyTyrol

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea.

(fotografiile sunt realizate de Cristian Sutu)

2398
aqua domoAustria, asa cum nu o stiti, part 1

Austria, asa cum nu o stiti, part 1

Prietena mea, Elena Prodan, ma reprezinta in tabara de fotografie cu nr 5, in Austria, intr-o companie simpatica: multi bloggeri talentati si veseli.

Iata impresiile ei, impreuna cu ceva fotografii care imi trezesc o invidie teribila si gindul ca sigur nu sunt in Austria, pentru ca Austria asta mi-e necunoscuta, desi am fost de multe ori acolo:)

[caption id="attachment_23451" align="alignnone" width="554"] Elena Prodan, fotografiata de Cristian Sutu[/caption]

“This is your captain awaiking. We are now flying over Tirol. Ne vedem in 15 minute jos la micul dejun, da? Ne grabim?” asa ne-a trezit Cosmin Tudoran pe toti cei 12 din TFB 5, adica Tabara de fotografie pentru blogeri organizata de Foto Union. Eu sunt alaturi de ei pentru ca, prietena mea Cristina pe blogul careia ma cititi, mi-a facut acesta bucurie minunata. Varianta mea este ca am murit si, pentru ca am fost cuminte, am ajuns unde trebuie. Respectiv in Austria in plina vara. Nu va grabiti sa va ganditi doar la ski, pentru ca nu stiti ce pierdeti.

Dupa ce am inchis receptorul am fugit repede la dus. 15 minute pentru a fi gata poate fi o provocare pentru o fata. O problema a fost si ca la Aqua Dome nu mai voiai efectiv sa iesi din camera. Primul impediment era sa cobori din patul imens indreptat spre peretele de geam. Indiferent de camera in care te aflai, primul lucru pe care il vedeai dimineata in fata ochilor erau muntii invaluiti in ceata. In prima zi ne-am precizat ca ceea ce vedeam nu este un tablou… Daca treceai de prima incercare si coborai din pat nu vroiai papuci pentru ca podeaua de stejar austriac era o placere pentru talpi. De altfel, toate simturile erau rasfatate de materiale naturale extrase si prelucrate autohton, de nuante relaxante de bej.

Dupa ce ieseai din camera iti era greu sa te decizi ce anume vrei sa faci mai intai: spa, sauna uscata sau umeda, masaj si cate si mai cate sau sa inoti in aer liber in piscine ce arata precum ozn-urile cu apa termala si sa te bucuri de soare uitandu-te lenes la peisaje si respirand aer curat.

Ieri, dupa micul dejun, ne-am luat bicicletele puse la dispozitie de cei de la hotel- exista si varianta sa inchierezi for free un mini decapotabil cu care te poti plimba pana in Italia, noi nu am mai avut timp sa facem acest lucru desi ne-am dorit tare- si am plecat sa facem biking pe un traseu putin mai domol decat Transfagarasanul lung de mai bine de 25 de km. Am avut inima cat un purice pentru ca eu practic am invatat ieri sa merg pe bicicleta.

Am plecat. Toti 12 in sir indian unul in spatele celuilat. Tur-retur, din Längenfeld pana in Solden. Din nou precizarea peisajele nu sunt tablouri. Primii 3 km au fost usori. Dupa care a inceput urcarea. Dupa 2 km vroiam sa ma opresc. Toma a venit repede din spate si m-a oprit ca sa-mi ridice saua pentru ca observase ca nu mergeam corect si oboseam prea repede. Mi-a schimbat si vitezele si a facut el cativa metri cu bicicleta mea ca sa se asigure ca totul e ok. Corina si Ariel m-au asteptat. Aproape de Solden mi-a sarit lantul, iar Papen s-a intors ca sa-l repare si a avut grija ca bicicleta mea sa fie iar ok. Pe Papen nu ai cum sa nu-l remarci. Are aproape 50% din suprafata corpului tatuata, si, daca la prima impresie acest lucru poate fi inhibant, dupa o conversatie retii doar tonul calm si faptul ca ai ras mult. La intoarcere totul a fost mult mai usor, dar tot nu ma simteam safe sa raman singura. De altfel, nici nu am ramas. Papen a fost mereu in urma mea . Cristina s-a asigurat si ea ca sunt bine. Ea a mers in fata mea si la cateva minute intorcea capul cu tot felul de pretexte si ori de cate ori trebuia sa schimb vitezele ridica mana si imi arata cu degetele in ce viteza trebuia sa fiu. S-a intamplat sa fiu si in viteza corecta.

Indiferent de varsta e placut sa simti ca sunt oameni care au grija de tine. Acelasi lucru l-am simtit si cand am urcat pe munte sa vedem una dintre cele mai frumoase cascade din Austria. Cand am ajuns la cascada ne-am oprit pentru picnic. Aveam tot ce ne trebuie in rucsac: sandvich-uri, apa, suc, ciocolata, mar. Mai tineti minte de pachetelul pentru scoala cand eram mici? E frumos ca cineva sa se gandeasca sa nu iti lipseasca absolut nimic. Iar cei de la Aqua dome au avut grija ca relaxarea noastra sa nu fie deranjata.

Dupa spa si inot in aer liber am plecat spre Aria 47. Va povestesc in curand. Aria 47 este o poveste inceputa in 1988 de un pasionat de rafting care astazi a devenit un cocktail de senzatii extreme. Totul cu muntii in fata ochilor si cu aer tare in piept.

*
Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea

 

 

2048
cozunac2coZUnacii prietenei mele, Elena

coZUnacii prietenei mele, Elena

scriu rar despre prietenii mei si despre oamenii cu care lucrez. mi se pare ca nu e etic sa scriu despre ei pentru ca stiu informatii “din casa”. asta e un dezavantaj pentru ei pentru ca nu-i promovez ca pe cei cu care nu am nicio treaba, ba uneori nici nu-i implic in proiectele mele tocmai pentru ca sa nu creada lumea ca e “nepotism”.

de citeva zile tot vreau sa fac o exceptie si sa scriu despre prietena mea Elena Prodan si campaniile ei simpatice.

***

Elena este ceea ce oamenii numesc PR , doar ca ea este doctorand in Relatii Publice. a lucrat multi ani pentru trustul Intact si se afla in spatele comunicarii destepte si coerente pentru citeva vedete din Romania. are un boutique de strategie de PR (EPR) si face niste lucruri foarte simpatice si creative.

cum a fost campania de Paste pentru Chocolat, in parteneriat cu Radio ZU: o editie limitata de coZUnaci – tocmai buni pentru masa de sarbatori. o campanie care e inca in desfasurare si care are si o parte umanitara pe care nici ea, nici Tudor Constantinescu (big boss de la Chocolat) n-o scot in fata si-i iubesc pentru asta: e semn ca o fac din credinta.

coZUnacii au fost lansati in colaborare cu Mihai Morar si Daniel Buzdugan si e pentru prima data cind un cozonac – un produs suta la suta romanesc –  a fost endorsat de vedete autohtone. amindoi simpaticii de la ZU au fost alaturi si in campania umanitara de Paste de la Chocolat, in care am prestat si eu activitati de fapte bune alaturi de preferatii mei Razvan si Dani:)

ce vreau sa spun cu asta: o idee creativa – simpla si eficienta – un joc de cuvinte, a dat nastere la o campanie care s-a realizat cu resurse putine si care a avut acoperire in ziare, pe tv si la radio. pe facebook, dupa ce Mihai Morar a postat despre actiune, Alex Velea, Elena Gheorghe si Daniela Crudu au anuntat ca vor cumpara coZUnaci, ceea ce in termeni tehnici inseamna alt endorsement frumos, obtinut prin puterea ideii, nu prin negocieri de marketing.

si-a facut si o fapta buna.

coZUnacii se mai vind pina inainte de Paste deci puteti sa va cumparati din cele doua restaurante boutique Chocolat – Dorobanti si Centru Vechi.

***

stiti cind m-am hotarit sa scriu despre asta, in ciuda reticentei mele de a-mi promova prietenii? a fost o sincronicitate frumoasa in ziua lansarii coZUnacilor. Cornel Ilie a ajuns din intimplare (chiar super coincidenta, nici eu nu stiam ca era ziua lansarii) in Chocolat si-a fost primul care a cumparat un coZUnac pe care l-a donat catre centrul de batrini unde se duc o parte din incasarile din acest proiect.

cind doi prieteni de-ai mei – care nu au treaba unul cu celalalt – se intilnesc si se ajuta pentru ca asa a fost sa se intimple, e un pic de magie acolo. si mie imi plac lucrurile astea.

*

sunt foarte mindra de prietena mea Elena care face multe lucruri frumoase si imi mai cer o data scuze ca nu scriu mai des de ea.

Love u:)

 

2276
dorna2Natura esti tu, te-ai gindit la asta?

Natura esti tu, te-ai gindit la asta?

mai stiti cind v-am spus ca am vazut  niste omuleti albastri la metrou si cum, pentru 10 min, activitatea lor a trezit la viata statia de la Unirii. era acolo un copil care se uita ca la o poveste si sigur ziua lui a fost mai frumoasa.

ei bine s-a lamurit misterul joi seara cind am fost la lansarea noii campanii de imagine Dorna, Natura esti tu

Omuletii albastri erau si acolo si reprezentau apa care prezenta prin orasul industrializat ar trebui sa ne aminteasca de instinctele noastre naturale, de forta, rezistenta, ambitie si pasiune, nevoia de a oferi protectie sau capacitatea de adaptare.

Cumva chiar si acolo, in metrou si-au facut treaba desi nu era apa la propriu: pentru ca am amintirea copilului care se cuibarise in bratele tatalui lui, cautind protectie in timp ce privea micul spectacol.

*

Acesta e noul spot Dorna

*

la lansare, m-am intilnit cu o multime de prieteni, Elena Prodan, Nicolai Tand si frumoasa lui sotie, Monica. (Jorge nu era cu mine, Elena il stia:) ), cu Medeea Marinescu pe care o iubesc de cind eram mica si mi-a facut Marius Manole bucuria de a mi-o prezenta.

Altfel, imi place mult noul slogan Dorna – Natura esti tu – are multe implicatii dincolo de cea de protejare a mediului, daca am intelege profund si linistit, asezat, sensul acestor cuvinte, daca ar trece prin noi la propriu, am invata cum sa ne lasam pe mina naturii, sa ne urmam instinctele si-am fi mai fericiti.

1690
Cover ebookprietenie

prietenie

in conditii normale si dupa atit de multi ani de presa, sunt antrenata ca atunci cind ma suna cineva sa-mi spuna “hai la o emisiune tv sa vorbim” sa merg linistita si sa comentez fara emotii orice lucru din aria mea de competenta.

in conditii normale.

am facut asta de zeci de ori, nici n-am clipit.

***
astazi insa cind m-au sunat de la Antena 1 sa merg sa vorbesc despre carticica mea prin care incerc sa arat ca un show tv ca X factor nu inseamna doar competitie, lucrurile s-au schimbat.

am intrat in panica.

in primele 10 minute nici n-am stiut ce sa scriu in prezentarea cartii pe care eu am scris-o. pur si simplu totul era alb in capul meu. curat. vid.

am cautat-o pe Ana Maria Onisei (cea care a fost editorul cartii) sa-mi gasesc un sprijin, dar nu era online. muncea pentru ziarul la care lucreaza,

am cautat-o pe Elena Prodan care mi-a fost tovaras de vizionari de gale X Factor si – pina sa-mi raspunda, ca sa reintru in ritmul in care am scris toate cele 180 de pagini ale cartii – m-am reintors la youtube si la cintecelul pe care l-am ascultat pe repeat in cele doua luni de scrieri si rescrieri.

am scris prezentarea si Elena a citit-o ca plasa de siguranta pentru saltul in gol pe care urma sa-l fac: ceea ce am scris pleca de la mine, nu-mi mai apartinea, era lasat judecatii lumii – care e pregatita sa-i caute greseli copilului meu, pentru ca nu-l iubeste cum il iubesc eu.

dupa ce a citit, Elena m-a intrebat:

– vrei sa merg cu tine la tv?

si mi s-a parut cel mai frumos lucru din lume; nu mai trebuia sa ma concentrez pe propria-mi persoana, aveam un tovaras cu care sa vorbesc orice altceva.

In Antena, ma astepta Catalin Anchidin – cu care am impartit multe ore de vizionari de filme la TIFF si care m-a scos din stres imediat cu citeva glume.

restul e istorie despre oameni buni si despre prietenii frumosi pe care-i am. care au sharuit pe paginile lor cartea la care am lucrat.

***
stiu ca pare suprarealist, dar eu sunt unul dintre cei mai norocosi oameni din lume: inclusiv Cornel Ilie – cel care cinta piesa pe care eu am ascultat-o tot timpul cit am scris – a sharuit carticica mea.

m-am oprit in cintecul trupei VUNK dupa ce , in timp ce el curgea dintr-un playlist lung, am gasit solutia structurii capitolului care se cheama INCEPUTUL SFIRSITULUI. am asociat melodia cu o victorie si -am cintat (urlat, mai degraba) de nenumarate ori refrenul in zilele in care am scris. pentru mine a avut de fiecare data conotatii de victorie, desi versurile sunt f triste.

***

multumesc

***

puteti gasi cartea aici

2642
music_is_the_drugBacovia ar fi fost rapper daca ar fi trait astazi

Bacovia ar fi fost rapper daca ar fi trait astazi

Duminica trecuta, in timp ce eram la X Factor, prietena mea Elena Prodan m-a convins sa primesc un CD cu un album al lui Cheloo.

zic m-a convins pt ca atunci cind m-a intrebat daca nu vreau un album, am raspuns prompt “nu”, gindindu-ma ca e mai bine sa -l dea cuiva care iubeste muzica aceasta. mi-a zis ca are mai multe (Elena s-a plimbat cu echipa X factor in auditii,Cheloo i-a dat atunci albumele) si pentru ca nu-i faceam paguba, a fost primit.

albumul “Cel care uraste” e inca in tzipla in geanta. mi-a fost foarte folositor cind imi scriam textele pt radio pe un servetel, miercuri, in aeroport, la cluj. a fost suportul perfect.

*

stiu insa toate versurile din Cel care uraste.:)

*

pentru ca n-am cultura muzicala de a intelege hip hop-ul, mi se intimpla fix ca la opera: mi se astupa urechile si nu inteleg nimic din ce se cinta de fapt, asa ca prefer sa dau muzica la o parte si sa citesc versurile.
ceea ce am si executat cu albumul lui Cheloo, Cel care uraste.

preferatele mele (n-as fi zis ca pot avea versuri preferate din rap:) ) sunt din “unde se termina visele”

Traieste-ti visul daca n-ai curaj sa traiesti
Ca un copil batran dependent de povesti.

mi se par geniale, merg direct la esenta cu ceea ce eu numesc “viata prin procura”.

si-mi mai plac versurile de la piesa care da titlul albumului, desi sunt atit de dure incit m-a durut stomacul cind le-am citit.

ceva soft din aceste versuri ca sa nu va indispun 🙂 “A sti inseamna a-ti chinui sufletul/ Cu buna stiinta.”

***

de la lecturarea versurilor acestea am dezvoltat o teorie care ma amuza.

e superficiala, stiu:)

daca dai la o parte muzica din hiphop ramine poezie contemporana – cu rima sau in vers alb -, poezie care vorbeste despre o generatie.

daca facem un efort si-i aducem pe marii poeti ai romaniei in zilele noastre si ne gindim cam cu ce muzici ar putea fi asociati, imi rezulta cam asa.

bacovia ar fi fost rapper: multe semnificatii in putine cuvinte, totul gri, cu mici urme de speranta daca esti foarte foarte optimist si vrei sa vezi asta:)

ion barbu ar fi bifat si el la rap-ul greu si suparat, pe care-l deslusesti dupa lecturi intense.

minulescu ar fi fost un fel de Guess Who sau CRBL pentru ca e mai light 🙂

nu stiu cam ce ar fi fost arghezi, eminescu sau cosbuc.

sigur, nichita stanescu ar fi cintat rock, british rock, ca vunk:)

***

sa ne distram putin zic, spre disperarea profesorilor de romana care ne-au invatat ca aia de prin carti sunt sfinti si sa nu care cumva sa facem misto de ei.

poetii romani de demult (ignorati-l pe paunescu va rog) ce muzici ar fi cintat astazi?

4383
tortsecretele X Factor

secretele X Factor

va povesteam saptamina trecuta ca am fost in camera secreta X Factor acolo unde sunt fisele tuturor concurentilor din preselectii si unde sunt aranjate pe panouri – cu fise personale – editiile viitoare de eXperiente X factor. ei bine, astazi va arat fotografii:)

mai intii insa o alta fotografie cu tortul X factor pe care l-am primit de ziua mea de la Elena Prodan.

pe Elena am cunoscut-o fix acum un an, cind m-am cerut prima data la preselectiile de la X Factor si la judge house, iar ea – desi era super ocupata – a mers cu mine la filmari. apoi i-am facut capul mare la fiecare gala la care am fost si dupa ce s-a incheiat primul sezon, am continuat sa-i fac capul mare cu alte lucruri care nu mai aveau legatura cu job-ul ei, asa ca suntem prietene.

iti multumesc frumos pentru prietenie, Elena.

anul acesta la X Factor o chinui saptaminal pe Ortansa Ichim, story editor, asa ca nici nu stie ce o asteapta dupa ce se termina sezonul 2:)

***

de ce scriu saptaminal despre acest show? mai intii pentru ca sunt fana a formatului, mai apoi pentru ca eu, ca jurnalist, pot avea acces la lucruri pe care voi nu le stiti si din care puteti invata. mai ales daca va veti inscrie vreodata in concurs si veti merge la o preselectie.

X factor nu e un show exclusiv despre cit de bine cinti, e o emisiune despre cum stii sa faci show din muzica. e despre ce prezenta scenica ai, despre carisma. despre cum captezi atentia oamenilor si-i faci sa petreaca niste momente frumoase in fata televizorului.

e genul de show la care madonna – care nu e vreo voce  geniala – ar fi cistigat pentru ca juratii ar fi simtit ca are ceva special, ca are viziune pentru personajul care trebuie sa fie ea in enterteinment.

daca acum 5 ani s-ar fi facut concursul asta, CRBL ar fi fost unul dintre cistigatori (imi place mie mult de relaxarea pe care o are in emisiunea Te cunosc de undeva de a se transforma in toate personajele interesindu-l nu nota din concurs, ci distractia pe care o asigura publicului)

deci, daca va bate vreodata gindul sa va inscrieti la o  preselectie X Factor ginditi-va ca nu e doar despre a cinta bine. e despre a livra un pachet complet – VOCE, haine, make-up si, mai ales, o poveste memorabila – pachet care sa-i faca pe producatori sa te aleaga in difuzarile de pe micile ecrane.

poti cistiga notorietate si fara sa iei marele premiu; daca ai un personaj bine definit, daca esti coerent cu ceea ce comunici in raport cu personajul tau si, desigur, daca stii sa cinti, te vei regasi in episoadele difuzate, iar lumea te va tine minte.

***

ce vedeti in episodul 3, de miine seara?

e o tinara care l-a cucerit pe bittman, i s-a asezat in poala 🙂 tocmai potrivit cu cintecul holograf “stai in poala mea”, ea insa se manifesta in engleza cu multa energie si aplomb. Bittman a zis ca ramine la Iasi dupa aceasta intilnire.

cind vedeti momentul la tv ginditi-va ca aceasta fata a stiut sa se vinda perfect. nu conteaza daca ea trece sau nu mai departe, cei care fac montajul episoadelor despre preselectii n-aveau cum sa nu puna momentul ei.

apoi, vor fi doua momente cu totul si cu totul speciale sustinute de 2 tineri care ridica sala in picioare. si tot juriul. pina acum doar la Ioan Man – domnul cu deficiente de vedere si cu voce incredibila –  s-a mai ridicat toata lumea in picioare (adica inclusiv Cheloo care, daca nu-l lovesti profund in sufletel, sta cuminte in fotoliul de jurat) asa ca sunt curioasa daca o sa va placa:)

in rest vedem cu totii la fata locului, miine seara de la 20.30, dar promit ca saptamina viitoare va spun mai multe din show pentru ca ma voi cere – si voi zimbi mult si simpatic – la o previzionare:)

***

iata si doua fotografii din camera secreta.

fisele sunt realizate dupa prestatiile concurentilor in preselectii si sunt repere pentru echipa de productie care are de realizat segmente de emisiune pe teme, subiecte etc

***

intre timp am descoperit ca domnul simpatic care munceste zi si noapte (mai ales noptile pina spre dimineata) la montajul acestor episoade a avut o strinsa legatura cu prima editie a emisiunii Ca-n filme pe  care cu onor, si mai putin talent, am prezentat-o. domnul se numeste Dragos Teglas si e responsabil printre altele si de intro-ul acela spectaculos cu elicopeterele, cind vin juratii la competitie:)

(am fost la 2 pasi sa fiu si eu la filmarea aceea:) )

3547

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!